PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI

DIDACTIC, UVT

PERSONALITATEA ELEVILOR CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Persoana: individul uman concret

Personalitate:

- sens comun: însușire sau calitate pe care o poate avea cineva sau nu

- sens științific: construcție teoretica: structura organizata ierarhic, cu următoarele caracteristici:

a) globalitatea: ansamblu de caracteristici care permit identificarea unei persoane

b) coerența: un sistem funcțional de elemente interdependente (nu juxtapuse)

c) permanența (stabilitatea) temporală: ființa umană, în ciuda transformărilor, are: conștiința existenței sale / și / sentimentul continuității și identității personale.

PERSONALITATEA

Definiție după Allport: ”organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea și comportamentul său caracteristic”.

Exista doua modele de descriere a personalității:

- al trăsăturilor valențe descriptive .

- al factorilor.

PERSONALITATEA

Trăsătura psihică: însușire (particularitate) relativ

stabilă ale unei persoane (Ex. timid, entuziast)

în plan comportamental: predispoziția de a răspunde în același fel la o varietate de stimuli.

Mai multe trăsături formează structuri (configurații) specifice: tipurile (introvertit, extravertit).

Trăsăturile sunt prototipuri (descriu proprietăți tipice sau frecvente în anumite situații) căutarea unor indici constanți și ușor observabili asociați manifestărilor de ordin psihologic.

PERSONALITATEA

tipologia dupa ALLPORT: structură organizatăierarhic

- 2-3 trăsături cardinale - domină si controlează;

- 10-15 trasaturi principale - caracteristice, ușor de identificat;

- sute si mii de trăsături secundare și de fond.

DESCRIEREA SI EXPLICAREA

PERSONALITĂȚII DE PE POZIȚII

TEORETICE DIFERITE Explicațiile sunt constituite în termeni biologici si psihosociali.

1.1. Orientarea biologistă

- subordonează orientarea psihocomportamentală: structuri morfofuncționale

- supralicitează experiența timpurie (pre si post natală) în devenirea ulterioară

1.2. Orientarea experimentală

- abordeaza procesele de învățare, procesele percepției și cele cognitive superioare

- orientarea psihometrică

- studiul trăsăturilor exprimabile sub forma de lista de atribute

- s-au alcatuit instrumente de masura - scale, chestionare, inventare, probe proiective

1.3. Orientarea socio - culturală si antropologică

- personalitatea poate fi ințeleasă numai într-un anumit context social, cultural și istoric.

Personalitatea trebuie abordată din perspectiva sistemică: bio - psiho - socială.

TEMPERAMENTUL - DIMENSIUNEA

ENERGETICO - DINAMICĂ A

PERSONALITĂȚII Prima clasificare: Hipocrate si Galenus

- macrocosmosul se reflectă în microcosmos (teorie readusă în actualitate)

- natura: 4 elemente fundamentale

- amestecul umorilor (hormones) determină temperamentul:

sanguin: sânge

melancolic: bila neagră

coleric: bila galbenă

flegmatic: flegma

PAVLOV: RAPORTUL DINTRE TIPUL DE

TEMPERAMENT ȘI ACTIVITATEA

NERVOASĂ SUPERIOARĂ însușirile sistemului nervos:

forța (energia): rezistența la solicitări a sistemului nervos

mobilitatea: viteza de consum și regenerare a neuronului

echilibrul: existând între excitație și inhibiție

Temperamentele (conform lui H. Eysenck):

Coleric: extravert, neechilibrat afectiv;

Sangvinic: extravert, echilibrat afectiv;

Flegmatic: introvert, echilibrat afectiv;

Melancolic: introvert, neechilibrat afectiv;

TIPURI CLASICE DE

TEMPERAMENT

- coleric: emotiv, irascibil, tendința de exagerare, foarte expresiv;

- sangvinic: ritmicitate și echilibru, bună dispoziție, adaptabilitate, nestatornicie;

- flegmatic: imperturbabil, inexpresiv, lent, greu adaptabil, puțin comunicativ;

- melancolic: lent si inexpresiv, fără forță și vigoare, emotiv, sensibil, neîncrezător.

ȘCOALA CARACTERIOLOGICĂ FRANCEZĂ opt tipuri temperamentale obținute prin combinarea a trei factori:

- emotivitatea (E) non - emotivitatea (nE); activitatea (A) non - activitatea (nA);(rasunetul): primaritate (P) secundaritate (S); prezent - trecut

1) emotivi inactivi: nervos (E. nA. P.) ------ reacționează rapid

sentimental (E. nA. S) ----- reacționează lent

2) emotivi activi: coleric (E. A. P.) ----- reacții rapide, explozive

pasionat (E. A. S) ----- reacții lente

3) neemotivi activi: sangvinic (nE. A. P.) ----- reacții rapide, echilibru

flegmatic (nE. A. S) ----- reacții lente, energie mare

4) neemotivi inactivi: amorfi (nE. nA. P.) ----- rezistență pasivă, au mai puțină energie

apatici (nE. nA. S) ----- reacții lente, lipsă de energie

Concluzie: Temperamentele (ereditare):

- premise în procesul devenirii socio - morale a ființei;

- nu sunt în relație cu aptitudinile și nu pot fi valorizate moral.

CARACTERUL

etimologie: tipar, pecete (greaca veche) - referitor la om: sisteme de trăsături și stil de viață;

- are două dimensiuni fundamentale:

axiologică, orientativ - valorică

executivă, voluntară (auto - controlul)

Definiție: este un subsistem relațional - valoric și de autoreglaj al personalității, care se exprimă printr-un ansamblu de atitudini - valori (atitudini stabile).

ATITUDINEA

Exprimă o modalitate de raportare față de anumite aspecte ale realității

implica reacții afective, comportamentale, cognitive

când aceste reacții sunt într-un deplin acord - atitudini stabile

În structura caracterului distingem trei grupe fundamentale de atitudini:

atitudinea față de sine însuși (modestie, demnitate, orgoliu etc.)

atitudinea față de ceilalți, față de societate (altruism, umanism, patriotism etc.)

atitudinea față de muncă (perseverență, hărnicie, etc.)

TRĂSĂTURILE DE CARACTER SE

CRISTALIZEAZĂ ÎN ADOLESCENȚĂ.

Personalitatea unui elev:

- comportamente convenționale ('mască')

- situațiile neobișnuite - reacții ce exprima nucleul autentic și stabil al personalității în formare;

Educatorii trebuie să:

- asume responsabilități formative;

- creeze situații pentru ca elevii să-și cunoasca atât limitele (firești), cât și resursele;

- conducă la formarea unei imagini de sine echilibrate, a demnității, respectului față de sine și față de ceilalți.

FORMAREA ATITUDINILOR

implica metode și tehnici specifice:

- metode indirecte:

-învățarea bazată pe imitație, pe identificare, pe exemple, pe modelare, etc;

- metode directe:

comunicarea de tip persuasiv;

utilizarea recompenselor și a pedepselor.

(apud Dafinoiu, 2008, pag 64)

APTITUDINILE ȘI REUȘITA

ȘCOLARĂ

Aptitudinile sunt caracteristici individuale relativ stabile, rezultând dintr-o supraînvățare sau determinate genetic și identificate prin reușita în activitate (Doron si Parot, 1999).

Zlate (2000, p.56) definește aptitudinile ca "un complex de procese și însușiri psihice, individuale structurate într-un mod original, care permite efectuarea cu succes a anumitor activități”

APTITUDINILE

INTELECTUALE

Relația dintre aptitudini și capacități:

- capacitatea psihică - posibilitatea individului de a efectua cu succes o anumită activitate

- este legata de: momentul prezent și experiența în domeniu

- aptitudinile se recunosc după:

• - ușurința învățării a unor aspecte absolut noi

• - ușurința și calitatea execuției sarcinii

• - permit realizarea unor diferențieri între indivizi

Definitie: însușiri ale persoanei care, în ansamblul lor, explică diferențele constatate între oameni în privința posibilității de a-și însuși anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi (Cosmovici, A., 1974)

APTITUDINILE

INTELECTUALE

Clasificare:

1) aptitudini simple:

- generale - prezente în toate domeniile

- de grup - realizarea unui grup de activități (capacitatea de reprezentare spațială)

- specifice - domeniu restrâns

2) aptitudini complexe - aptitudini ample, de tip profesional

- aptitudine tehnică, muzicală, matematică

https://cariera.ejobs.ro/aptitudini-cv/

APTITUDINILE GENERALE:

INTELIGENȚA

1.1. Definirea inteligenței

- singura aptitudine generală admisă

- calitățile funcționale ale sistemului nervos (viteza de operare, volum de informații tratate) constituie baza fiziologică a inteligenței

- ” aptitudine generală care contribuie la formarea capacităților și la adaptarea cognitivă a individului în situații noi” (Cosmovici, A., 1974)

APTITUDINILE GENERALE:

INTELIGENȚA

1.2. Istoricul măsurării inteligenței

- acum 2.000 ani – împărații chinezi testau performanțele înalților funcționari

- examinările studenților de la Universitatea din Bologna - 1219

Trebuie făcută diferența între:

- testele de aptitudini - urmăresc potențialitățile - capacitatea de a învăța

- testele de performanță - o lucrare de control, de exemplu

Alfred Binet - primul test de inteligență, la origine test pentru identificarea copiilor cu dificultăți în școala

- 1905 - Scala metrica a inteligenței

- introduce conceptul de vârstă mintala - poate fi diferita de vârsta cronologică

APTITUDINILE GENERALE:

INTELIGENȚA

APTITUDINILE GENERALE:

INTELIGENȚA

L. Wilhelm Stern . formula de calcul a coeficientului de inteligenta

C.I. = vârsta mintală/ vârsta cronologică ×100

C.I. = 100 - dezvoltare normală

C.I. = 70 – inteligența redusă

C.I. = 130 – inteligența dezvoltată

Limitele testelor de inteligență

- inteligența nu este măsurabilă în mod direct (se masoară comportamentele)

- nu pot face predicții în diferite domenii de viață

- C.I. nu are o valoare absolută

APTITUDINILE GENERALE:

INTELIGENȚA

Inteligența este abilitatea:

- de a învăța și profita din experiență ----educație;

- unei persoane de a se adapta unui mediu în continuă schimbare ----situații noi;

- de a gândi abstract (de a opera cu idei, simboluri, relații, concepte) --- gândire matematică și verbală; (Sternberg și Detterman, 1986)

ABORDĂRI RECENTE ALE

INTELIGENȚEI

Abordări recente ale inteligenței – aspecte:

- aspecte metacognitive – înțelegerea și controlul unei persoane asupra propriului proces de gândire (a-ți cunoaște punctele slabe și punctele tari, Nelson, 1999);

- inteligența se exprimă prin comportamente specifice de adaptare spre realizarea scopurilor (Sternberg, 2002)

- aspecte legate de un domeniu specific de cunoștințe -inteligența nu mai e o aptitudine generală (Miclea și Lemeni, 1998).

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

În teoria inteligenţei emoţionale, Daniel Goleman (1995),caracterizează acest tip de inteligență raportându-se laînţelegerea sinelui și înţelegerea celorlalţi.

I.E. – abilitatea persoanei de a identifica, exprima și controla emoțiile.

Dezvoltarea I.E. stimulează încrederea în sine a elevului, comunicarea, curiozitatea și capacitatea de a relaționa.

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

Inteligenţa emoţională (I.E.) se compune din următoarele domenii distincte:

- identificarea propriilor emoţii trăite (a fi capabil sa numești emoțiile, să identifici cauzele emoțiilor, a diferenția între comportament și emoții);

- managementul emoţiilor (a fi capabil să tolerezi frustrările, să controlezi stresul, a avea sentimente pozitive față de propria persoană);

- utilizarea emoțiilor în mod eficient (a fi mai puțin impulsiv, a se centra pe sarcini);

- managementul relaţiilor interpersonale (a dezvolta abilități de înțelegere a relațiilor interpersonale, a comunica asertiv, a fi prosocial și cooperant, a rezolva conflictele prin negociere).

APTITUDINILE DE GRUP ȘI APTITUDINILE

COMPLEXE Aptitudinile de grup - sapte admise

1) Factorul verbal V - capacitatea de a intelege rapid sensul cuvintelor

- evaluat prin probe de tip vocabular (lista de cuvinte) si de tip fraze (serii de fraze)

2) Factorul de fluiditate verbala W expresia unei functii verbo - motorii

- capacitatea de expresie (testata dupa exprimarea in scris)

3) Factorul numeric N: - usurinta in operare cu numere

- diferit de aptitudinile pentru matematica (aptitudine complexa) sau capacitatea de rezolvare a problemelor (inteligenta generala)

4) Factorul perceptiv P - legat de capacitatile neurosenzoriale

- posibilitatea de a percepe obiectele in mod rapid si detailat

5) Factorul de reprezentare spatiala S

- posibilitatea de a imagina obiecte in coordonate bi- si tridimensionale

- de a opera deplasari si transformari in plan mintal

6) Factorul de dexteritate manuala M

- aptitudinea de a manui obiecte - caracteristica psihomotorie

7) Factor de rationament R - inteligenta

APTITUDINILE DE GRUP ȘI APTITUDINILE

COMPLEXE Aptitudini complexe

- după domenii de activitate

1) Aptitudini tehnice

- posibilitatea de utiliza mașini și aparate, de a înțelege funcționarea lor

- implică:

factori perceptivi, de reprezentare spațială, dexteritate manuală

Inteligența generală

- interesul pentru asemenea activități

- diferența între sexe, dată de presiuni sociale către asumarea rolului de gen

APTITUDINILE DE GRUP SI

APTITUDINILE COMPLEXE

2) Aptitudini științifice

- inteligența cel puțin normală

- creativitate absolut necesară

științele naturii - factorul perceptiv P, factorul de reprezentare spațiala S

matematica - factorul numeric N

filosofie, filologie - factorul verbal V

3) Aptitudinile artistice

- cel mai vizibil aspectul înnăscut - se manifesta fie precoce, fie la o vârsta matură

- aptitudini muzicale, arte plastice, literare, artă dramatică

COPIII DOTAȚI INTELECTUAL ȘI

CARACTERISTICILE LOR Încercări de definire

Lewis Terman . depistarea copiilor supradotați prin intermediul testelor de inteligență

- Scala Stanford - Binet: Qi = 130 – dotați, 140 – supradotați, 170 - genii

- testele nu pot fi considerate criterii unice

Remy Chauvin: folosește termenii talentat, creativ

- face distincția intre:

copilul dotat intelectual: inteligență ridicată, gândire convergentă

copilul înalt creativ: creativitate, gândire divergentă

- testele de inteligență omit evaluarea gândirii creatoare

Gardner: propune evaluarea competentei in șapte sfere distincte:

- domeniul lingvistic, muzical, logico - matematic, spațio - vizual, kinestezic, social, intrapersonal

Dotarea intelectuală:

- existenta unor aptitudini ridicate în unul sau mai multe domenii, care pot sau nu să se manifeste

- sunt determinate de factori ereditari, dar

- sunt confirmate în condiții adecvate de mediu

COPIII DOTAȚI INTELECTUAL ȘI

CARACTERISTICILE LOR

Identificarea copiilor dotați in scoala

L.H. Terman:

- modifică scala metrică de inteligență a lui Binet, definind 9 itemi, folosiți și astăzi

G. Hildreth: 65 aspecte grupate în șase categorii distincte – calități intelectuale, capacitatea de manipulare a limbajului, calități școlare, aptitudini și talente speciale, caracter, nivel de dezvoltare;

- evitarea 'autoîndeplinirii profeției'

COPIII DOTAȚI

INTELECTUAL ȘI

CARACTERISTICILE LOR Caracteristicile elevilor dotați și talentați

- nu formează un grup omogen;

- exista un stereotip al copilului supradotat (excelând în toate domeniile);

- cei ce nu se conformează rămân neidentificați

Galagher îi caracterizează prin îndemânarea de a absorbi concepte abstracte, de a le organiza mai eficient și de a le aplica mai adecvat decât colegii de generație.

Există doua feluri de comportament al elevilor supradotați:

- elevi ideali, modele de buna purtare → gândire convergentă

- copii problemă, plictisiți, non-conformiști → gândire divergentă

COPIII DOTAȚI

INTELECTUAL SI

CARACTERISTICILE LOR Instrucția accelerată: pro si contra

copiii dotați: 'proba de foc' pentru profesor

- soluția: instrucția accelerată (să parcurgă doua clase într-un an școlar, să comprime materia etc.)

Argumente:

- evitarea plictiselii prin munca de nivel apropiat;

- apariția unor atitudini pozitive fata de școală prin captarea interesului.

Contra-argumente:

- accelerația duce la senzație de elitism

- efectele accelerației asupra aspectelor emoționale și sociale sunt contradictorii

- copiii mai puțin talentați pierd modelul oferit.

COPIII DOTAȚI

INTELECTUAL SI

CARACTERISTICILE LOR

1) oferirea unui material îmbogățit pe orizontală (mai mult material de același nivel) și pe verticală (material cu nivel mai avansat)

2) realizarea de studii individuale

3) încurajarea lecturilor suplimentare - surse de inspirație pentru viitorul acestor copii: biografii și autobiografii ale personalităților importante în spațiul public

4) stimularea apariției de hobby-uri

5) mentorat prin corespondență