PŞ. 1213 studti Întăririle pozitive - recompensa şi întăririle negative - pedeapsa în mediul şcolar ca sistem de modificare a comportamentelorÎntrebări examen1. Caracterizaţi un sistem de disciplinare eficient aplicat în clasă. Aduceţi un exemplu din propria experienţă de elev/student2. Elaboraţi o foaie volantă cu recomandări privind utilizarea pedepsei în familie/ în mediul şcolar3. Sunteţi ziarist şi urmează să intervievaţi un expert în modificarea comportamentului la elevi: elaboraţi un set de întrebări.4. Completaţi graficul T: PRO şi CONTRA pedeapsă

Studiu de caz: Scandalagiul

Sunt mămica unui copil de 8 ani si 9 luni, şi întâmpin probleme de comportament în ultimul timp foarte des. Participă frecvent la toate "scandalurile "din clasă şi este imposibil sa nu fie prezent la vre-un eveniment de violenţă, nu este atent la lecţii, găsindu-şi tot timpul altceva de făcut, dar in momentul în care este solicitat să continue de citit ...este pe aceiaşi lungime de undă. Faptul că scrie cu ambele mâini la fel de urât, dar corect, fapt ce îl scoate din răbdări pe d-l învăţător şi sunt chemată să mi se reproşeze că nu îl educ îndeajuns si ca aceste aspecte se petrec in familie...îmi pare f. rău ,dar la noi în familie nu are la cine sa vadă violenta vb. sau fizica, deoarece nu ne batem, nu ne certam, cele mai frecvente mici certuri survin tot din cauza lui,ca nu ascultă. In ultimul timp i-am dat bătaie dar nu are efect, mai înainte l-am pedepsit, luându-i dreptul la calculator,nu l-am lăsat afara (când copiii se jucau afara ) nu i-am mai dat dulciuri,l-am ameninţat ca va rămâne singur fără prieteni,a rămas fără dinţi ca şi i-a rupt , mă minte...nu mai ştiu ce sa fac este influenţat si atras de persoane negative si crede numai ce spun aia. Mulţumesc! Ar fi mult mai mult de spus, dar şi aşa cred ca nu m-am încadrat in format. Scuze si va rog ajutaţi-mă! Spuneţi ce am greşit, întrebaţi-mă orice

Reactualizăm: Disciplinarea este un proces de învăţare: se însuşeşte în timp, în ritmuri diferite - se porneşte de la niveluri diferite-deci şi metodele de intervenţie sunt individuale.A DISCIPLINA înseamnă a sprijini elevii să înveţe comportamente noi, dezirabile, a-i ajuta să-şi dezvolte competenţe şi simţul responsabilităţii propriilor acţiuni.Un sistem de disciplinare eficient cuprinde 3 elemente:

1. un mediu de învăţare caracterizat prin relaţii pozitive, de încredere, între profesor şi elevi, şi între elevi;2. metode de dezvoltare şi încurajare sistematică a comportamentelor dezirabile (abordare proactivă a

disciplinării);3. metode de diminuare sau eliminare a comportamentelor indezirabile sau ineficiente (abordare reactivă

a disciplinării).Fiecare din aceste elemente trebuie să funcţioneze dacă dorim ca disciplinarea să determine îmbunătăţirea comportamentelor elevului. Studiile educaţionale oferă metode pentru fiecare din cele 3 obiective. Abordarea fiecăruia din cele 3 elemente trebuie adaptată în funcţie de vârsta copilului şi de abilităţile lui de a-şi regla comportamentul şi de a-şi asuma responsabilităţi.Particularităţi ale metodelor de disciplinare eficiente Metodă poate fi considerată eficientă dacă:

1. Îl învaţă pe elev ce să facă, ce se aşteaptă de la el;2. Încurajează sau menţine comportamentele dezirabile ale elevilor;3. Dezvoltă o relaţie bazată pe încredere şi nu pe frică între învăţător /profesor şi elev;4. Ceilalţi elevi din clasă primesc de asemenea un mesaj de învăţare;5. Creşte stima de sine a elevului şi simţul răspunderii.

Tehnica modelării conduitei dezirabile prin recompensă şi pedeapsă

Descinde din abordările behavioriste (în special teoria condiţionării operante - Skinner) ale învăţării comportamentelor. Comportamentaliştii/behavioriştii pornesc de la premisa că problemele comportamentale sunt consecinţa unui proces de învăţare, în care factorii de mediu (externi) joacă un rol determinant. Prin impactul pe care-l au asupra comportamen tului, factorii externi iniţiază, menţin sau precipită acţiunile noastre. Prin urmare, comporta mentale indezirabile ale elevilor sunt învăţate şi determinate ca urmare a întăririlor şi / sau a penalităţilor administrate de către profesor (uneori de către colegi). Modelul behaviorist susţine în acelaşi timp ideea conform căreia, dacă un comportament poate fi învăţat, în aceeaşi măsură poate fi şi dezvăţat, prin administrarea de pedepse sau prin întărirea unor comportamente alternative, care să substituie comportamentul problemă, în consecinţă, conduita elevilor poate fi manipulată de către profesor/ psihopedagog/părinte prin utilizarea unui sistem bine articulat de contingenţe (întărire şi pedeapsă).

Unul dintre cele mai importante principii ale teoriilor behavioriste susţine că un comportament se schimbă în funcţie de consecinţele sale (proxime sau distale) (Opre, 2003). Consecinţele dezirabile întăresc comportamentul, pe când cele neplăcute îl slăbesc. Spus mai simplu, consecinţele plăcute cresc frecvenţa de angajare într-o acţiune, pe când consecinţele neplăcute reduc probabilitatea angajării. De pildă, elevii care trăiesc un sentiment de satisfacţie atunci când citesc literatură beletristică vor fi mai tentaţi să reia ulterior acelaşi tip de lectură, însă cei care consideră genul plictisitor se vor orienta spre alte tipuri de activităţi.O aplicaţie importantă a principiilor condiţionării operante o constituie modificările de comportament. Skinner a oferit şi experimentat tehnica modelării conduitei dezirabile sau mărirea frecvenţei de manifestare a

unui comportament predeterminat, prin recompensarea sau întărirea comportamentului dorit atunci când el se produce.Conform teoriei lui Skinner (magistrul condiţionării operante), comportamentele noastre pot fi învăţate, fie prin: (a) întăririle pe care le oferim unui individ imediat după execuţia unui comportament dezirabil, fie prin (b) pedepsele acordate pentru un comportament indezirabil.ÎNTĂRIRILE sunt consecinţe ale unui comportament care îi sporesc frecvenţa durata şi intensitatea manifestărilor ulterioare.Întăririle sunt de două tipuri: pozitive şi negative.Întărirea pozitivă vizează orice stimulare care menţine sau intensifică probabilitatea de producere a unui comportament. Studiile realizate în diverse medii experimentale sau naturale (laboratoare, săli de clasă, medii clinice) susţin ideea modificabilităţii (ameliorării) comportamentului prin utilizarea de întăriri pozitive, în proiectarea unor medii educaţionale eficiente. Întăririle pozitive cum ar fi: lauda, aprobarea socială şi atenţia, constituie variabile importante pe care profesorul nu poate să le ignore. De pildă, un elev lăudat de învăţătoare pentru că a scris corect un paragraf se va mobiliza ca şi pe viitor să utilizeze acelaşi tip de redactare. Pe de altă parte, absenţa întăririlor poate scădea probabilitatea consolidării deprinderii corecte a scrisului. Conform teoriei behavioriste de inspiraţie darwinistă, într-un mediu strict determinat, acţiunile eficiente supravieţuiesc, iar cele ineficiente se sting. Elevii vor depune efort susţinut şi vor persista în activitatea de învăţare când sunt motivaţi (întăriţi) de către dascăl în acest sens (Wlodkowski, 1982). Notele bune la teste, feedback-ul, aprecierile verbale, premiile şi atenţia dascălilor, constituie întăriri pozitive în şcoală. Niciun mediu educaţional nu ar putea supravieţui în absenţa lor. Însă studiile recente subliniază faptul că nu atât volumul sau frecvenţa de administrare a întăririlor sunt importante, cât modul în care sunt aplicate acestea.Întărirea negativă vizează retragerea unor stimuli / evenimente neplăcute, dacă persoana realizează un anumit comportament. Reducerea unui stimul neplăcut, consecutiv realizării unui comportament, creşte probabilitatea producerii comportamentului respectiv. De exemplu, dascălul le poate spune elevilor că cei care termină mai rapid un exerciţiu pot să iasă în pauză mai devreme.

Diferenţiem:1. ÎNTĂRIRILE SOCIALE. Din această categorie amintim: atenţia, lauda, aprobarea, privirea,

recunoaşterea valorii personale de către ceilalţi, conferirea unor privilegii, acordarea unei poziţii speciale, preferenţiale într-un grup. Acelaşi mesaj poate fi comunicat verbal („foarte bine”; „ai realizat o treabă bună", „ştiam că o să reuşeşti") sau prin gesturi cu semnificaţie (a da din cap aprobator, o strângere de mână, un zâmbet).

2. ÎNTĂRIRILE SIMBOLICE Această categorie de întăriri este reprezentată de stimulările care nu au valoare în sine ci posedă o valoare prin ceea ce reprezintă respectiv o valoare de substitut. In schimbul banilor obţinem anumite bunuri sau servicii. În mediul educaţional, pot fi acordate buline, note, calificative diplome, distincţii.

3. ACTIVITĂŢILE. Vizionarea unui film, diverse activităţi de petrecere a timpului liber, audiţii muzicale, o zi liberă pentru bibliotecă, o zi liberă de la îndatoririle de elev de serviciu, practicarea unui sport, alegerea jocului la ora de sport, ocuparea oricărui loc în clasă pentru o zi, a sta de vorbă cu prietenii etc., toate reprezintă activităţi care pot întări comportamentele dezirabile ale elevilor. Pentru performanţe deosebite sau pentru perseverenţa în corectarea unor comportamente indezirabile, pe o perioadă mai mare de timp li se poate permite elevilor, de pildă, să iasă la o plimbare cu profesorul.

4. ÎNTĂRIRI MATERIALE - obiecte materiale cu valoare personală – dulciuri, haine, jucării, casete audio-video etc.

Întăririle sociale au câteva avantaje importante faţă de celelalte categorii de întăriri: reclamă costuri minime şi sunt mai uşor de administrat; presupun doar existenta celeilalte persoane; pot fi administrate imediat după efectuarea comportamentului ţintă, ceea ce creşte eficacitatea lor, prin

faptul că necesită resurse minime de timp; au un caracter natural - reprezintă consecinţe fireşti ale vieţii cotidiene.Utilizarea întăririlor sociale în mediul şcolar creşte şansele ca un comportament ţintă să devină stabil şi în mediul extraşcolar, în care elevul întâlneşte întăriri sociale similare. Astfel, întăririle sociale au cel mai puternic efect în menţinerea şi accelerarea comportamentelor dezirabile. Există şi situaţii în care elevii trebuie deprinşi ca uneori să-şi autoadministreze întăriri, pentru a-şi aprecia munca şi produsele, pentru a-şi monitoriza progresul şi pentru a se auto-recompensa (oferindu-şi pauze, încurajându-se pentru finalizarea unor sarcini etc.).

PEDEAPSA constă în oferirea unui stimul care reduce probabilitatea unui răspuns (Sternberg, 2000). Altfel spus, pedeapsa constă într-un stimul aversiv care, administrat imediat după un răspuns, scade probabilitatea repetării răspunsului în viitor. În felul acesta, comporta mentul unui subiect poate fi descurajat prin aplicarea de stimuli aversivi sau neplăcuţi. Dintre stimulii aversivi numim: remarcile critice, ironia, notele mici, cearta, observaţii umilitoare etc.

Pedeapsa vizează acei stimuli care, administraţi imediat după un comportament scad probabilitatea manifestării acestuia în viitor. Pedeapsa are o eficienţă mai redusă în procesul de modificare a comportamentului, comparativ cu recompensa/întărirea.Adeseori cadrele didactice apelează la pedeapsă pentru că este la îndemână; aparent, pedeapsa dă rezultate imediate, induce un sentiment de control asupra clasei de elevi, la care se adaugă şi miturile despre pedeapsă: „Pedeapsa ne ajută să controlăm copilul.”/”Pedeapsa ne asigură o autoritate mai mare în faţa elevilor.”/”Profesorii severi obţin cele mai bune reuzultate.”/”Dacă nu folosim metode severe de disciplinare, creşte incidenţa violenţei în şcoală”/”Neutilizarea pedepsei duce la permisivitate, indisciplină” Pe termen lung, pedeapsa e ineficientă şi scade stima de sine a copilului, alterează relaţiile de respect între elev şi învăţător şi dă naştere la alte comportamente indezirabile, induse de teama de pedeapsă, ca de exemplu: minciuna, copiatul,chiulul etc. Motivul pentru care pedeapsa nu rezolvă problema este reprezentat de faptul că nu ţinteşte cauza comportamentelor, ci efectul (comportamentul problematic); simpla identificare a unui comportament problematic nu este suficientă pentru a decide care este metoda de intervenţie eficace.

PEANALIZAREA. Răspunsurile indezirabile pot fi descurajate nu doar prin administrarea a ceva neplăcut, ci şi prin înlăturarea sau retragerea unor stimuli dezirabili. Fenomenul este cunoscut sub numele de penalizare sau extincţie.Conform lui Skinner, vorbim de penalizare în momentul în care retragem o întărire pozitivă sau când administrăm o consecinţă indezirabilă.De exemplu, părinţii reduc frecvenţa comportamentului inadecvat al copiilor interzicându-le să vizioneze un anumit film sau adresându-le anumite critici. Efectul imediat al pedepsei constă în reducerea frecventei comportamentului operant. Animalele din incinta lui Skinner au învăţat să nu mai realizeze anumite acţiuni, pentru a evita administrarea unor şocuri electrice. Din nefericire, pedeapsa are o serie de efecte negative, respectiv de costuri, astfel încât, conform lui Skinner, ea devine tehnica cea mai puţin dezirabilă în controlul comportamental. Extincţia - retragerea unui comportament, ca urmare a lipsei de întărire (ex.: dacă beneficiul elevului e nevoia de atenţie, se foloseşte extincţia - comportamentul copilului e ignorat);Modelarea - învăţarea unor comportamente noi, prin întărirea succesivă a secvenţelor comportamentului (învăţarea scrisului).EFECTE NEGATIVE ALE PEDEPSELORPrezentăm în continuare câteva dintre costurile şi efectele negative ale pedepsei asupra copiilor şi elevilor.• Pedeapsa poate duce la dezvoltarea unor atitudini subversive, ostile şi agresive a elevilor faţă de profesor.• Pedeapsa produce reacţii emoţionale negative (frică, nelinişte, frustrare, mânie, resentimente), precum şi probleme comportamentale, cum ar fi: chiulul de la ore, reveria, minciuna, diverse simulări / disimulări comportamentale sau, dimpotrivă, violenţe verbale, grosolănie, obrăznicie.• Uneori, penalizarea poate funcţiona ca întărire negativă pentru profesor şi, ca atare, poate duce la utilizarea ei abuzivă, în cazul unei situaţii indezirabile, profesorul poate înceta să mai caute soluţii alternative, fiind tentat să o suprime rapid, prin penalizarea celui care a produs-o.• Pedeapsa stabileşte o barieră de comunicare între profesor şi elev şi duce la închiderea în sine, pierderea chefului de a-şi spune părerea chiar despre lucruri cunoscute, evitarea confruntărilor de idei, evitarea privirii directe, ţinută încordată.• Pedeapsa scade stima de sine a elevilor şi poate creşte frecvenţa unor comportamente disruptive (pe care elevul nu le mai face când e observat, ci în mod subversiv, când profesorul nu-1 poate vedea).• Pedeapsa duce la pasivitate, lipsă de idei, ticuri verbale („păi..."; „deci"), vorbire nesigură („s-ar putea"; „poate"; „în principiu"), dificultăţi de concentrare.• Pedeapsa poate produce evaziuni şi comportamente evitative din partea celui pedepsit. Un profesor

prea sever, care penalizează aspru orice abatere comportamentală, va face ca mulţi dintre elevi să se îndepărteze nu doar de el, ci şi, prin generalizare, de materia lui, uneori chiar şi de şcoală. Mai mult, severitatea pedepsei îl poate face pe un elev să înveţe temporar mai mult, ca să o evite, dar nu-i va dezvolta pasiunea pentru materia respectivă. „Nu-l facem pe elev mai harnic, pedepsindu-l pentru lene şi nici nu-i provocăm interes pentru muncă, pedepsindu-l pentru indiferenţă" afirmă, pe bună dreptate, Skinner (1971).

• Pedeapsa scade capacitatea de concentrare, nivelul de creativitate şi produce blocaje ale gândirii.• Penalizarea poate constitui un model comportamental pentru cel pedepsit. Elevul observă astfel că pedeapsa reprezintă modalitate cea mai rapidă de rezolvare a unei situaţii frustrante.

RECOMANDĂRI PENTRU ADMINISTRAREA PEDEPSELORAnalizând condiţiile în care se impune administrarea unor pedepse Sternberg şi Williams (2004) fac următoarele recomandări:• în primul rând, încercaţi să evitaţi utilizarea pedepselor. Recompensaţi un comportament adaptativ, chiar dacă nu este neapărat cel dezirabil. De pildă, lăudaţi elevii pentru că ridică mâna, înainte să-i certaţi pentru că

utilizează o tonalitate prea ridicată a vocii când oferă răspunsul. Ca atare, înaintea utilizării unor critici, întăriţi comportamentele alternative (dezirabile).• Ignoraţi pentru început comportamentul inoportun. De exemplu, dacă nu acceptaţi răspunsurile exprimate cu o intensitate prea mare a vocii, ignoraţi-le până obţineţi acelaşi răspuns adecvat, de la elevul care ridică mâna. Data viitoare e puţin probabil ca elevii să utilizeze din nou aceeaşi tonalitate atunci când răspund.• Utilizaţi semnale de avertizare înainte de a aplica penalizarea. De pildă, un anunţ de genul: „următorul elev care ţipă va pierde un punct" va face mai probabil ca pe viitor elevii să utilizeze o tonalitate adecvată.• Profitaţi de potenţialele schimbări pe care le puteţi face în mediul fizic. De exemplu, dacă doi elevi dintr-o bancă (care fac parte dintr-o echipă) se hârjonesc în timp ce citiţi o problemă, puteţi să-l mutaţi pe unul dintre ei în altă bancă (echipă).

Există, totuşi, situaţii în care pedepsele devin inevitabile. De pildă, dacă un elev este în pericol sau dacă îşi pune colegii în pericol, pedeapsa nu poate fi ocolită. Când metodele prezentate anterior sau altele similare lor se dovedesc inoperante, aplicarea sancţiunilor devine ultima metodă de management comportamental. De asemenea, dacă tentativele de administrare a întăririlor eşuează în mod repetat, este recomandabil să se recurgă la penalizare. Intervenţiile bazate pe principiile condiţionării operante modifică comportamentul elevilor, prin schimbarea consecinţelor pe care le experimentează aceştia. Prin generalizare, uneori elevii învaţă şi din consecinţele administrate pentru comportamentele colegilor lor. Sigur ca pentru aceasta nu trebuie să ne propunem să pedepsim în mod exemplar pe cineva. Decizia de a utiliza penalizarea trebuie să fie luată în cunoştinţă de cauză, pentru a fi aplicată corect şi pentru a evita abuzul. Am observat anterior că uneori penalizarea poate funcţiona ca întărire negativă pentru profesor şi, ca atare, poate duce la utilizarea ei abuzivă. Drept urmare, când aplică o penalizare, profesorul ar trebui să aibă în vedere următoarele recomandări:

Asiguraţi-vă că există răspunsuri alternative care să substituie reacţiile inadecvate, în acest sens, este recomandabil să observaţi antecedentele care determină comportamentul indezirabil şi să încercaţi să le modificaţi. Dacă elevul nu realizează că poate face şi altceva în locul comportamentului său indezirabil, schimbarea acelui comportament va fi dificil de realizat.• Recurgeţi la pedeapsă doar atunci când comportamentul indezirabil este persistent şi nu lasă loc alternativei.• Asociaţi pedeapsa cu şansa reabilitării prin promovarea unor comportamente dezirabile în locul comportamentului pedepsit. De exemplu, puteţi oferi mai multe ocazii unui elev pedepsit să îşi exprime abilităţile. Anumite teme de casă, pe domenii de excelenţă ale elevului, pot fi oportunităţi în acest sens.• Asiguraţi-vă că elevul care este pedepsit înţelege pentru care dintre comportamentele sale este sancţionat şi de ce. Dacă pentru dumneavoastră motivul pedepsirii este evident, e posibil ca pentru elevi acesta să nu fie la fel de evident.• Exprimaţi verbal regula pe baza căreia aplicaţi pedeapsa, în acest fel, favorizaţi învăţarea unei legături între comportamentul indezirabil şi pedeapsă.• Administraţi pedeapsa imediat după producerea comportamentului indezirabil. Sancţiunea trebuie să fie cât mai apropiată temporal de producerea comportamentului dezirabil;• Utilizaţi pedepse de intensitate moderată. O pedeapsă mai severă nu are în mod automat efecte mai mari, însă ea poate induce, de multe ori, costuri mai mari.• Asiguraţi-vă că elevului îi este imposibil să se sustragă pedepsei administrate.• Prezentaţi pedeapsa în termeni de beneficii şi mai puţin de costuri.• Utilizaţi mai degrabă extincţia, respectiv privarea de anumite privilegii, decât penalizarea propriu-zisă, respectiv aplicarea unor consecinţe indezirabile.• Asiguraţi-vă că pedeapsa este adecvată şi că nu va avea consecinţe nedorite, cum ar fi afectarea relaţiilor emoţionale cu cel pedepsit.• Activităţile şcolare nu trebuie folosite ca sancţiune, pentru a nu crea asocieri negative între şcoală şi pedeapsă. Dacă oferiţi elevilor teme şcolare suplimentare (de exemplu, să copieze în caiet de „n" ori conjugarea unui verb) drept pedeapsă, există şansa ca, în timp, aceştia să dezvolte o aversiune faţă de astfel de sarcini.Într-un experiment clasic, E. B. Hurlock a oferit o probă de matematică la trei grupe de elevi de aceeaşi vârstă şi aceleaşi competenţe. Proba a constat în mai multe teme date pe parcursul unei săptămâni. Primul grup a primit doar aprecieri pozitive, cel de-al doilea a fost criticat, iar cel de-al treilea nu a mit niciun feedback la prestaţia de care a dat dovadă. Rezultatul a fost că pe perioada celor cinci zile, grupul lăudat a dovedit cele mai mari performanţe, în comparaţie cu grupul care a fost criticat şi cu cel care nu a primit nici o apreciere. Mai mult, Anderson White a arătat că efectele aprecierilor se generalizează, influenţând nu doar rezultatele la materia respectivă, ci şi rezultatele la celelalte materii.

RECOMANDĂRI PENTRU ADMINISTRAREA ÎNTĂRIRILOR ÎN MEDIUL ŞCOLARPentru ca tehnicile de modificare a comportamentului să conducă la obţinerea rezultatelor dorite au fost formulate o serie de recomandări privind administrarea întăririlor în mediul şcolar:• întărirea trebuie să fie în corespundere şi să însoţească comportamentul-ţintă; ea trebuie administrată direct elevului, imediat după producerea comportamentului a cărui consolidare este vizată; elevul trebuie să ştie clar ce comportament este întărit;

• elevul trebuie făcut conştient că întărirea este o consecinţă a comportamentului său; • întăririle pozitive sunt mai eficiente pentru îmbunătăţirea comportamentului elevilor decât cele negative;• comportamentul aşteptat trebuie să fie întărit cât mai des posibil, în timp ce contrariul său, comportamentul indezirabil, nu trebuie să aducă nici un beneficiu;• la începutul intervenţiei de dezvoltare a unui nou comportament se va aplica o întărire continuă, iar pe măsură ce noul comportament se stabilizează, întărirea va putea fi intermitentă;• întăririle trebuie administrate consistent, după aceleaşi reguli, din partea profesorilor, a părinţilor, a colegilor;• o activitate plăcută, preferată, poate fi utilizată ca întărire pentru o activitate mai puţin plăcută, dacă o facem pe prima dependentă de săvârşirea celei de a doua (principiul lui Premack); de ex., părinţii utilizează această tehnică în situaţii de genul: „Mai întâi îţi faci temele şi apoi vezi emisiunea ta preferată la TV".

În consecinţă, dacă dorim să accelerăm durata, frecvenţa, intensitatea execuţiei unui comportament, trebuie să-l întărim fie prin consecinţele valorizate pozitiv de către elev, fie prin retragerea unor stimulări aversive. Desigur, întăririle nu sunt universale, de aceea administrarea lor trebuie să se facă contextualizat şi personalizat. Este mai probabil ca un elev mic să prefere întăriri materiale, pe când un liceist – întări sociale. Un elev mic trebuie recompensat obligatoriu imediat după comportamentul realizat; elevul mare – este conştient de recompensa şi comportamentul recompensat chiar şi la intervale mari de timp. Adulţii trebuie să ia în calcul această idee (a personalizării întăririi) când încearcă să stimuleze comportamentul unui elev anume, precum şi caracteristicile de vârstă.Facem observaţia că, uneori, excesul acordării de recompense poate submina implicarea elevului într-o activitate. Acest lucru se întâmplă adesea în condiţiile în care (a) interesul iniţial pentru activitatea recompensată este foarte mare şi (b) nivelul motivaţiei intrinseci pentru un comportament este suficient de ridicat pentru a-l susţine (Lepper şi Hodell, 1989). În general, frecvenţa şi angajarea într-un comportament, menţinute doar prin recompense (motivaţie extrinsecă), se diminuează pe termen lung. Se instalează în acest context aşa-numitul efect al habituării şi, implicit, al necesităţii excesului de motivare. Ele se exprimă prin faptul că trebuie crescut în mod progresiv volumul recompenselor pentru a obţine rezultatul scontat. Totuşi, chiar şi în condiţiile în care nivelul motivaţiei intrinseci este mai crescut, dublarea acestuia de administrarea unor recompense poate fi uneori eficientă, de ex., acordarea de bonusuri pentru anumite activităţi (Lepper, 1983; Lepper şi Hodell, 1989).

Diferenţe între întărirea pozitivă şi recompensă:

Întărirea pozitivă Recompensa●Este asociată clar cu un comportament. ● Este asociată, de obicei, cu un rezultat pentru care elevul a făcut mai multe

comportamente (nu se ştie dacă toate sunt dezirabile -ex.: elevul este lăudat cǎ şi-a făcut tema, dar el a copiat-o de la coleg)

●Intervine în timp ce sau imediat ce elevul face comportamentul dezirabil.

●Intervine după o perioadă, când se pot vedea rezultatele-timp în care nu se ştie ce alte comportamente a mai făcut copilul). (Ex., Dacă te porţi frumos în timpul săptămânii, duminică vom merge la o îngheţată)

●Copilul învaţă un mesaj de schimbare. ●Copilul mai doreşte recompense.●Motivează elevul să continue comportamentul.

●Demotivează pe ceilalţi elevi care nu primesc recompense.

●Există resurse nelimitate de întăriri pozitive: activităţi, cuvinte, puncte, atenţie, recunoaştere etc.

●Resursele sunt limitate şi poate apărea competiţia neproductivă între elevi-ex.: pâra, competiţie pentru valorizare din partea învăţătorului, nu pentru progrese în învăţare.

●Menţine comportamentul. ●Nu are numaidecât efectul de a menţine comportamentul.Metode alternative la pedeapsă

Consecinţele logice şi naturale sunt consecinţe care apar ca o urmare firească a unui comportament. Ele nu sunt planificate sau controlate şi descurajează comportamentul indezirabil (ex.: dacă te aşezi în bancă pe locul altcuiva, apare ca şi consecinţă naturală: exprimarea nemulţumirii unui coleg sau o vedere mai puţin bună la tablă; ca urmare a apariţiei acestei consecinţe, comportamentul se modifică: elevul îşi reia locul).Consecinţele logice reprezintă acţiuni sau răspunsuri care sunt aplicate ca urmare a apariţiei unui comportament nedezirabil. Ele au ca efect prevenirea reapariţiei acestui comportament. Consecinţele logice sunt diferite de pedeapsă, deoarece ele au ca scop ghidarea copilului spre comportamentul dezirabil. Consecinţele logice nu sunt folosite pentru a ameninţa/a intimida copilul, ci sunt prezentate elevului ca o alegere, ca o alternativă pentru care ei pot opta dacă doresc. Acest lucru se realizează prin construirea contextului adecvat în care elevul să se confrunte cu consecinţele sau efectele propriului comportament. Elevul învaţă că are responsabilitatea comportamentului său - control asupra lui.

Costul răspunsului este o formă de penalizare, de aceea, înainte de a utiliza această metodă, trebuie asigurată respectarea eticii în aplicarea ei; costul răspunsului este o penalizare, deoarece constă în retragerea unui anumit beneficiu sau bun posedat de persoana care realizează comportamentul problematic. Costul răspunsului se aplică contingent cu apariţia comportamentului (Lui Tony i se retrage funcţia de şef al echipei de cercetaşi deoarece a agresat în repetate rânduri colegii în timpul pauzelor).

Time-out este o penalizare, deoarece reprezintă pierderea accesului la întăririle contingente cu comportamentul pentru o scurtă perioadă de timp (ex.: elevul care nu respectă o regulă a jocului, este eliminat pentru o tură).

Care sunt diferenţele între consecinţele logice şi folosirea tradiţională a pedepselor? Diferenţa principală este dată de regula celor 3 R: relaţionare, respect şi rezonabilitate.

Consecinţele logice Pedepsele sau penalizărileSunt relaţionate cu comportamentul. Sunt relaţionate cu sarcini neplăcute, în general,

indiferent de comportament.Sunt respectuoase. Sunt prezentate pe un ton ridicat, ameninţător,

revoltat.Sunt rezonabile. Sunt mult mai mari decât ce anume ar fi suficient

pentru modificarea comportamentului.Sunt prezentate elevului ca alegere. Sunt aplicate elevului.Oferă elevului un sentiment de control. Produce elevului un sentiment de nedreptate şi

răzbunare.Învaţă elevul responsabilitatea faptelor sale.

Produce emoţii negative la elev şi profesor.