PLAN DE AFACERI

Pentru exploataţii agricole - creşterea iepurilor de casă

Student:

PROIECT TIP PENTRU EXPLOATAŢII AGRICOLE - CREŞTEREA IEPURILOR DE CASĂ

INTRODUCERE

În perspectiva apropiată, carnea de iepure va ocupa locul cuvenit în

alimentaţia oamenilor din toată lumea, prognoză fondată pe următoarele

considerente:

- iepurele are o viteză mare de creştere în greutate;

- carnea este dietetică;

- iepurii au un ciclu scurt de reproducere şi o fecunditate ridicată;

- folosind tehnologii intensive de creştere, iepurii consumă hrană care nu

intră în consumul oamenilor, în acest fel au o bază furajeră sigură;

- carnea de iepure nu are restricţii de întrebuinţare în alimentaţie, ca de

pildă carnea de porc.

În afară de carne, de la iepuri se obţin şi blănuri excelente. De la iepurii

rasei de puf, se obţine un puf subţire şi moale, care, din punct de vedere al

calităţii, este ca şi cel de la oile Merinos.

De la doi iepuri maturi, într-un an se obţine mai mult de 1 kilogram de

puf.

Grăsimea iepurelui este o materie primă preţioasă pentru industria

farmaceutică şi cosmetică.

În prezent, există mulţi fermieri care doresc să înfiinţeze o fermă de

creştere a iepurilor cu o rentabilitate înaltă, dar potenţialii crescători nu posedă

cunoştinţe legate de tehnologii.

RASE DE IEPURI DE CASA

2

Caracterele specifice ale iepurelui au evoluat în decursul timpului,

schimbându-se sub influenţa a numeroşi factori, cum ar fi mutaţiile, clima şi

baza furajeră. O influenţă deosebită la formarea raselor a avut-o procesul de

domesticire.

Clasificarea raselor

Pentru uşurinţa alegerii de către crescător a unei rase de iepuri, care să

corespundă cerinţelor sale, s-a încercat următoarea clasificare:

- rase mari sau uriaşe la care greutatea unui animal adult poate ajunge

peste 5,5 kg. Din acest categorie fac parte următoarele rase: Uriaşul

Belgian, Marele Alb, Berbecul Francez, Berbecul German, Berbecul

Englez, Chinchila, Albastru Vienez, Alb Vienez, Argintiu Francez;

- rase mijlocii cu o greutate corporală cuprinsă între 3 şi 5,5 kg. Din

această categorie fac parte următoarele rase: Neozeelandezul Alb,

Danez Alb, California, Alaska, Fluturele Francez, Fluturele Englez;

- rase mici sau pitice cu o greutate corporală sub 3 kg: iepurele

Hermelin, Himalaya.

Din alt punct de vedere rasele de iepuri se pot clasifica în:

- rase cu părul lung cum este iepurele Angora,pentru producţia de puf;

- rase cu părul scurt cum este iepurele Rex, pentru producţia de blăniţe.

3

Fig.1 Rase de iepuri

SISTEME DE ÎNTREŢINERE ŞI ADĂPOSTIRE

Întreţinerea iepurilor de casă se face în sisteme şi condiţii variate. Forma

cea mai simplă este sistemul extensiv de creştere, în libertate sau

semilibertate. Sistemul cel mai complex este creşterea în captivitate (intensivă)

în unităţi industriale moderne, specializate.

Adăposturi şi utilaje necesare în sistemul de întreţinere extensiv.

Francezii au delimitat anumite suprafeţe de teren unde iepurii erau lăsaţi

să trăiască în libertate, în aşa numitele rezervaţii de unde erau prinşi şi

valorificaţi după un program bine stabilit.

Aceste suprafeţe trebuiau astfel alese astfel încât să asigure condiţii

optime pentru reproducerea iepurilor, adică terenuri sănătoase, cu pantă de

4

scurgere a apelor rezultate din precipitaţii, cu umbră, ferite de vânturi puternice

şi răpitori, cu sursă naturală şi permanentă de apă şi cu vegetaţie bogată

care să satisfacă necesarul de hrană.

Spaţiul necesar se calculează în funcţie de calitatea şi cantitatea

vegetaţiei, pe un hectar putându-se creşte 5-10 iepuroaice şi 1-4 iepuri cu

prăsila lor.

Terenul pentru creşterea extensivă a iepurilor este indicat să fie

împrejmuit (ca iepurii să nu poată scăpa) cu un gard cu o înălţime de 1,5 m.

Contra intemperiilor se pot amenaja şoproane, iar iarna trebuie asigurate

stoguri cu fân, paie, coceni.

Prinderea iepurilor se face cu cursa furajatoare, un fel de ladă lungă

amenajată cu un orificiu de intrare, care se poate închide de la distanţă.

Acest sistem de întreţinere este economicos, necesită eforturi puţine din

partea omului, iar iepurii se înmulţesc în voie.

La introducerea în aceste „ţarcuri” trebuie ca animalele să fie examinate

din punct de vedere sanitar-veterinar pentru a putea depista eventualele boli.

Dezavantajele sistemului sunt: împrecherile au loc în mod natural

limitând ameliorarea şi combaterea bolilor infecţioase se face greu.

Adăposturi şi utilaje necesare în sistemul de întreţinere semiintensiv

În acest sistem, cunoscut sub denumirea de „întreţinere în parchete”,

animalele sunt grupate pe familii ( femele cu puii lor până la înţărcare). Terenul

se delimitează prin garduri, în interiorul cărora se amenajează câte un şopron

pentru adăpostirea animalelor în caz de intemperii. Suprafaţa de teren

necesară pentru o femelă şi puii ei este de circa 50 m2.

Se pot folosi şi adăposturi compartimentate cu deschidere liberă către

ţarcuri (60 m2), destinate unei femele şi puilor ei sau pentru tineretul înţărcat

provenit de la o femelă. Sistemul se mai numeşte şi „ întreţinere în voliere” .

În acest sistem se poate asigura o furajare raţională şi o asistenţă sanitar

veterinară corespunzătoare, putându-se ţine şi o evidenţă zootehnică.

5

Utilajele necesare acestui sistem de creştere sunt: ieslea pentru furaje

fibroase şi concentrate, găleţi şi jgheaburi de adăpat, lopeţi, mături.

Dezavantajul acestui sistem este că pardoseala se îmbibă cu urină,

igiena întreţinându - se greu şi combaterea bolilor ridică probleme serioase.

Adăposturi şi utilaje necesare în sistemul de întreţinere în captivitate

(intensiv).

Întreţinerea iepurilor de casă în captivitate se face în numeroase

gospodării, în condiţii foarte diferite, care depind de mărimea efectivului matcă

după posibilităţile materiale şi producţia care se urmăreşte. Oricare ar fi gradul

de extindere a acestui sistem, de la modesta improvizaţie a crescătorului

începător şi până la complexele industriale moderne, primul obiectiv de care

trebuie ţinut cont este stabilirea locului de întreţinere a iepurilor de casă.

Amplasarea adăpostului

Adăpostul destinat întreţinerii iepurilor de casă poate fi reprezentat de :

o simplă cuşcă, o baterie de cuşti aşezate pe un nivel sau 2-3-4 nivele precum

şi de anumite şoproane, şuri, clădiri disponibile sau construite în mod special.

Oricare ar fi tipul de adăpost, stabilirea amplasării trebuie să se facă în

aşa fel încât să se asigure condiţii optime păstrării sănătăţii animalelor şi

desfăşurării normale a activităţilor productive.

Terenul pe care se construieşte adăpostul trebuie să fie sănătos, uscat,

să asigure scurgerea apelor rezultate din precipitaţii şi a apelor reziduale.

Construcţiile trebuie să nu se amplaseze în imediata apropiere a căilor

de comunicaţie cu circulaţie intensă, zgomotoasă.

Trebuie asigurată şi sursa de energie electrică necesară pentru iluminat

şi pentru acţionarea agregatelor folosite în procesul de producţie, mai ales în

crescătoriile moderne de tip industrial.

Sursa de apă potabilă trebuie să fie asigurată pentru a se putea realiza

prepararea furajelor şi a se menţine igiena în adăpost.

În adăpost trebuie să existe căi de acces, care să permită aprovizionarea

cu cele necesare şi livrarea produselor realizate

6

Spaţiul ales pentru întreţinerea iepurilor trebuie să fie ferit de vânturi şi

umezeală, să aibă lumină suficientă, să fie liniştit şi protejat împotriva

prădătorilor (inclusiv a şobolanilor).

În cazul întreţinerii animalelor în incinta gospodăriilor personale,

amplasamentul construcţiei trebuie să asigure realizarea condiţiilor de

zoogienă şi o bună ambianţă pentru crescător.

La construirea adăpostului se pot folosi ca materiale de construcţie

următoarele: pământ, chirpici, cărămidă, lemn, metal. Ele trebuie să aibă un

cost cât mai mic, dar să asigure în mod corespunzător protecţia iepurilor

împotriva prădătorilor şi a agenţiilor fizici din mediu. Materialele care reţin

umiditatea sau sunt reci vor fi pe cât posibil, evitate.

Cuşca pentru creşterea iepurilor de casa

Pentru a asigura condiţii optime de creştere o cuşcă trebuie să satisfacă

anumite cerinţe:

- să protejeze iepurele împotriva intemperiilor şi să nu permită accesul

altor animale;

- să facă imposibilă ieşirea iepurelui;

- să asigure un loc de odihnă comod;

- să aibă amenajat cuibul de fătare

- curăţenia şi dezinfecţia să se facă uşor;

- sa fie durabilă şi ieftină;

- sa fie uşor de recondiţionat.

Dimensiunile unei cuşti se apreciază în funcţie de rasă, vârsta şi

producţia animalului, precum şi după spaţiul de care dispunem.

Pentru animalul adult sunt necesare cuşti cu următoarele dimensiuni:

Dimensiunea

(cm)

La rasele

mari mijlocii şi Angora mici

lungimea 100 80 60

adâncimea 60 60 60

înălţimea 60 60 50

7

Ca părţi componente cuşca este alcătuită din : podea ( compactă, mixtă,

grătar), faţada, pereţii laterali, spatele, plafonul.

Faţada găzuduieşte hrănitorul pentru furaje fibroase şi cel pentru

concentrate.

În unul din colţuri, mai uşor accesibil pentru animal, se plasează

adăpătoarea. Pentru pereţii laterali, dacă au un contact cu exteriorul, este

preferabil să fie compacţi pentru a evita curenţii de aer. La fel este cazul şi la

spatele cuştii.

Accesul în cuşcă se poate face prin plafon sau pereţii laterali, în funcţie

de modul de amplasarea al cuştiilor. Când accesul în cuşcă trebuie făcut prin

faţada cuştilor este preferabil să se asigure o portiţă de acces care să nu

deranjeze amplasarea hrănitorii şi a adăpătorii

În bacteriile de cuşti suprapuse plafonul este compact pentru a nu

permite căderea gunoiului din cuşca de deasupra, iar cel al cuştii superioare

se confecţionează ca acoperiş.

Cuşca trebuie să fie dotată cu: furajator pentru nutreţuri fibroase uscate

şi nutreţuri verzi; furajator pentru nutreţuri concentrate; adăpător; cuib de

fătare.

8

Fig.2 Furajator pentru fibroase şi concentrate (f - fibroase; c-

concentrate)

Baterii de cuşti

Reprezintă o grupare de minimum 6 cuşti amplasate, mobil sau fix, pe unul

sau mai multe nivele. Acest număr de cuşti este determinat de raportul 1/5

între sexe, adică un mascul la 5 femele, acesta fiind considerat ca efectivul

minim din punct de vedere economic. Ele se pot folosi în aer liber cât şi

adăpostite în clădiri.

Bateriile se amplasează la 30-45 cm de sol sau pe „capre” detaşabile.

Acoperişul este demontabil, el putând să fie scos când baterile se introduc

într-o clădire şi se poate pune la loc când se scot în aer liber.

Dimensiunile unei baterii cu 2 nivele şi 6 cuşti fixe sunt: lungimea: 250

cm; adâncimea 65 cm; înălţimea 120 cm (+20-40 distanţa de la sol). Toate

celelalte elemente de construcţie ale bateriei însumează elementele respective

ale cuştilor componente.

9

Fig.3 Baterie cu 6 compartimente

10

Fig. 4. Sus - cuşti metalice, dublu compartimentate (1- adăpătoare, 2 -

furajatorul, 3 - cutia de fătare) Jos - Baterie din 4 cuşti metalice duble, grupate

în sistem piramidă

Ca amplasare bateriile de cuşti se pot pune sub cerul liber sau

adăpostite într-un şopron sau în clădiri (special construite sau disponibile).

În aer liber amplasarea bateriilor trebuie făcută sub pomi şi locul ales

trebuie să permită scurgerea apei ( reziduală cât şi cea rezultată din ploi). Este

necesar ca să existe şi o magazie de nutreţuri cu uneltele de servire aferente,

iar aleile de acces trebuie pietruite pentru a împiedica formarea noroiului.

11

Sub şopron amplasarea cuştilor oferă protecţie împotriva unor factori

climatici dăunători.

Dacă pereţii şopronului sunt plini se asigură şi protecţie împotriva

prădătorilor. La nivel solului trebuie făcute rigole de colectare şi scurgere a

dejecţiilor şi apelor reziduale spre platforma de bălegar.

Adăpostirea în clădiri asigură posibilitatea de valorificare la maximum

a capacităţii productive a efectivului din crescătorie, prin fătări în tot timpul

anului şi creşterea tineretului rezultat din aceste fătări. În clădiri trebuie

realizate toate condiţiile de zooigienă prielnice sănătăţii animalului

(temperatură între 8-250 C; umiditate 70%; program de iluminat de circa 14 ore

/zi şi eliminarea apelor reziduale prin rigole).

DATE ORIENTATIVE PENTRU PROIECTARE

A. Necesarul de apă

- apă pentru curăţenie şi dezinfecţie (pentru 100 de femele mame)- 1 - 2m3

- apă de băut pentru animale de reproducţie- 0,3-0,5 l /cap

- apă de băut pentru tineret: 0,15-0,4 l /cap

- apă de băut pentru sugari: 0,05-0,1 l / cap

B. Necesarul zilnic de nutreţ (gr. /cap)

Nutreţ Adult de reproducţieTineret

peste 4 luni înţărcat sub 4 lunin.concentrat (vara) 90 50 35lucernă verde (vara) 350 200 160n.concentrat (iarna) 90 70 40lucernă verde (iarna) 80 70 35radăcinoase (iarna) 60 50 30

C. Dimensiunile corporale medii (cm)

Caracterul măsurat Adult de reproducţieTineret

peste 4 luni înţărcat sub 4 lunilungimea 47 40 32înălţimea 27 23 20grosimea 20 17 14

12

D. Greutate corporală medie (kg)

Categorie greutateefectiv adult 3,5-5

tineret 4-6 luni 2,6-3,6tineret 1,5- 4 luni 0,8-2,6pui sugar-1,5 luni 0,045-1

E. Date privitoare la producţie:

- raportul mascul /femelă - 1/5-1/10

- număr fătări pe an/cap - 3,5-4,5

- număr mediu de pui la o fătare - 7 capete

- număr mediu de pui înţărcaţi la o fătare - 5,5 capete

- număr mediu de pui la vârsta de 4 luni la o fătare - 5 capete

- durata gestaţiei - 30 zile

- vârsta la înţărcare - 45 zile

- maturitate sexuală - 3,5-4 luni

- maturitatea corporală - 6- 8 luni

- spor de greutate: - până la 6 săptămâni - 750-1200 gr./ cap

- de la 6 săptămâni la 4 luni - 1750 -2000 gr./cap

La proiectarea unei ferme de iepuri trebuie să se ţină seama şi de

necesitatea unor construcţii anexe şi anume: cameră de spălare şi dezinfecţie,

dezinfector, magazie pentru furaje concentrate, magazie pentru furaje

rădăcinoase, şopron pentru fân, nutreţ verde şi aşternut, cameră de izolare

pentru iepurii bolnavi, magazie pentru unelte şi obiecte mici de inventar,

cămară pentru agregate sanitare, încălzire, iluminat.

Terenul destinat fermei trebui să fie delimitat, iar accesul să se facă

separat pentru personal şi separat pentru vehicule. La intrare şi ieşire trecerea

se face obligatoriu printr-un dezinfector. În incinta fermei se rezervă şi un

spaţiu pentru platforma de bălegar. În funcţie de gradul de dezvoltare a fermei,

se va avea în vedere dotarea cu mijloace de transport necesare activităţii de

producţie şi realizarea unui grup social pentru personalul ce deserveşte

unitatea.

13

ALIMENTAŢIA IEPURELUI DE CASĂ

Iepurele de casă este un animal ierbivor care foloseşte în alimentaţia sa

produse vegetale.

Când produsele se folosesc sub forma lor naturală se numesc generic,

furaje naturale şi sunt consumate fie verzi, fie uscate sau preparate ca

amestecuri diferite de nutreţuri naturale. Se numesc concentrate nutreţurile cu

conţinut bogat în substanţe nutritive, cuprinse într-un volum mic, cum sunt

grăunţele cerealelor sau unele derivate ale acestora.

Cantităţi maxime (gr. ) de nutrienţi /sortiment/ zi / iepure de casă(I)

Furajul Iepuri adulţi ( greut. medie=4 kg) Tineret în vârstă deîn repaus

sexualîn

gestaţieîn

lactaţie2-3 luni 3-4 luni 4-5 luni

nutreţ verde 800 800-1000

1500-1800

350-450

500-700

700-1000

siloz 300 200 300-400

- 100-150

150-200

rămurele cu frunze

100 100-150 100-200

50-75 75-100 100-125

cartofi 200-300 200-250 300-400

75-200 100-200

200-300

morcovi 300 300-400 400-600

200-300

300-400

400-500

sfeclă, bostănoase

300 200-300 300-400

75-100 100-200

200-300

varză 400 400-500 500-600

100-150

200-300

300-400

deşeurizarzavat

200 200-250 250-300

50-75 75-100 100-150

fân 150 100-150 250-300

50-75 75-100 100-200

grăunţe cereale

50 50-100 100-140

50-60 65-75 75-100

14

Cantităţi maxime (gr. ) de nutrienţi /sortiment/ zi / iepure de casă(II)

Furajul Iepuri adulţi ( greutate medie=4 kg) Tineret în vârstă deîn repaus

sexualîn

gestaţieîn

lactaţie2-3 luni 3-4 luni 4-5 luni

boabe leguminoase

40 50-100 75-100 20-30 30-40 40-60

seminţe oleaginoase

10 10-15 15-20 5-6 6-8 8-10

tărâţe 50 50-60 75-100 10-15 20-30 30-50şroturi 30 30-40 50-70 5-10 10-15 15-20lapte - 50 100 50 - -

făină de carne

5 8-10 13-20 3-5 5-7 7-10

În continuare se vor prezenta diferite reţete furajere de nutreţuri

combinate care se folosesc în alimentaţia iepurelui de casa în diferite stadii

fiziologice:

Starea fiziologică Reţeta furajeră(gr/zi/cap)

femelă gestantă ovăz uruit: 50; tărâţe de grâu: 37; şrot floarea soarelui: 5; faină de carne: 7,5; mangal:2,5; sare 0,5.

femelă în lactaţie ovăz uruit: 40; tărâţe de grâu: 34; lucernă (fân ) măcinată: 15; faină de carne: 7; mangal:2,5; sare 0,5.

tineret înţărcat ovăz:35; lucernă (fân) măcinată:14; şrot floarea soarelui: 10; tărâţe de grâu: 34; mazăre furajeră: 10; soia: 5; drojdie de bere: 1.

adult la îngrăşat ovăz uruit: 24; orz uruit: 30; tărâţe de grâu: 35; faină de carne: 7,5; mangal: 2,5; sare 0,5.

Pentru a asigura un necesar optim de substanţe nutritive pe lângă aceste

nutreţuri combinate trebuie administrate şi alte tipuri de nutreţuri, rezultând

astfel un amestec de nutreţuri ce alcătuiesc o raţie.

15

In continuare se arată ca model unele raţii furajere ce se folosesc în

alimentaţia iepurelui de casă.

Raţii pentru iepurii adulţi de 3-4 kg (gr/cap/zi)

Starea fiziologică

Vara IarnaNutreţuri Nutreţuri

concentrate FânRădăcinoas

eConcentrate Verzimasculi şi femele în repaus

- 1000 50 150 200

femele gestante şi masculi perioada de montă

70 800 100 150 200

femele în lactaţie

80-100 1500 100-150 200 250-400

Raţii pentru tineretul în creştere (gr/cap/zi)

Vârsta (luni)

Vara IarnaNutreţuri Nutreţuri

concentrate FânRădăcinoas

eConcentrate Verzi1-2 30 300 50 70 1502-3 40 450 60 100 2003-4 50 600 70 120 2504-7 60 800 80 150 300

Raţii pentru îngrăşare (gr/cap/zi)

Vârsta (zile)

Vara IarnaNutreţuri Nutreţuri

concentrate FânRădăcinoas

eConcentrate Verzi1-10 60 700 80 150 30011-20 90 500 110 100 30021-30 120 200 130 100 300

Raţiile se vor administra în 3 tainuri, astfel: Vara - 1/3 m.verde+1/2

concentrate (ora 7), 1/3 m. verde (ora 15), 1/3 m. verde +1/2 concentrate +

ramuri de arbori (ora 19); Iarna - ½ fân +1/3 concentrate (ora 8), rădăcinoase

(ora 13), 1/3 m. verde +2/3 concentrate + lăstari de arbori (ora 17);

16

ACTIVITATEA DE REPRODUCŢIE LA IEPURELE DE CASA

Căldurile

Căldurile sunt manifestările clinice prin care se arată dorinţa de

împreunare a masculului cu femela.

Masculul activ sexual este vioi şi neastâmpărat. El îşi freacă capul de

pereţii cuştii sau de obiectele din apropiere şi, din timp în timp, loveşte

nerăbdător în podea cu picioarele din spate. Aceste tropăituri indică şi o alarmă

faţă de un eventual pericol sau provocare faţă de alt iepuroi pretendent la

împerechere.

Femela în călduri este agitată şi se întinde, îşi ţine mai ridicat trenul

posterior, are buzele vulvei congestionate, urechile îi sunt fierbinţi, are apetitul

capricios, roade cuşca şi scoate sunete caracteristice. Dacă este mângâiată se

linişteşte un timp, apoi se agită din nou sau îşi pregăteşte cuibul ca şi cum ar fi

în aşteptarea fătării.

De multe ori semnele de călduri la iepuroaică nu se observă şi în aceste

cazuri se recomandă provocarea apetitului sexual prin mirosul de mascul

punându-i-se în cuşcă o porţiune din aşternutul luat din cuşca iepurelui mascul

de prăsilă.

Apariţia, durata şi intensitatea căldurilor sunt influenţate de furajare,

vârstă, rasă, starea sanitară şi de întreţinere a iepuroaicei, precum şi de

condiţiile macro şi microclimaterice. Anotimpul optim pentru împerechere este

primăvara datorită temperaturii, iar furajele verzi abundă în vitamine, care

stimulează activitatea de reproducere şi toate funcţiile vitale ale organismului.

Gerul iernii ca şi căldura excesivă din timpul verii sunt neprielnice, împotriva

acestor factori putându-se acţiona prin cazarea corespunzătoare a femelelor

de prăsilă în adăposturi cu temperatura între 16-180C.

Împerecherea

La iepuroi, dorinţa de împreunare sau instictul genezic apare la vârsta

de 3 luni. Folosirea iepuroiului pentru reproducere se face însă mai târziu de la

vârsta de 5, 6, 7 ,12 luni, după rasă şi gradul de dezvoltare, mai timpuriu la

17

rasele pitice şi mai târziu la rasele uriaşe. La folosirea pentru reproducere se

va ţine seama şi de obiectivul urmărit. Împerecherea pentru obţinerea de

iepuri de casă pentru prăsilă trebuie să se facă cu reproducători maturi şi mai

bine dezvoltaţi, deosebit de valoroşi, în timp ce pentru obţinerea de iepuri de

casă destinaţi sacrificării imediate reproducătorii pot fi mai puţin puberi.

Metode de împerechere

Împerecherea masculului cu femela trebuie să se facă, întotdeauna

aducând femela în cuşca masculului. Dacă se procedează invers, adeseori,

împerecherea nu se produce, deoarece masculul fiind dus într-un loc

necunoscut de el, se va preocupa de cercetarea locului nou, va neglija femela,

o va brutaliza şi va face stricăciuni.

Timpul indicat pentru împerechere este dimineaţa şi seara,

împerecherea din amurg dând cele mai bune rezultate.

Împerecherea se poate face în libertate (în harem) sau dirijată (la

mână).

În sistemul de creştere a iepurelui de casă în rezervaţii sau în

semilibertate, împerecherea se face cu masculul cel mai puternic, prin selecţie

naturală. Masculul poate să se împerecheze liber şi în mod natural, cu orice

iepuroaică, acest mod de împerechere în libertate numindu-se şi împerechere

sau montă „în harem”.

În sistemul de creştere a iepurilor de casă în captivitate, împerecherea

se face la mână, în mod dirijat, crescătorul stabilind cu care anume mascul să

se facă împerecherea şi la ce dată, ducând femela în cuşca masculului de

prăsilă. Împerecherea se face sub ochii crescătorului, care supraveghează cum

se desfăşoară şi ia măsuri corespunzătoare reuşitei şi evitării unor eventuale

accidente.

Este contraindicată repetarea împerecherii, după prima montă,

deoarece numărul de spermatozoizi de la prima ejaculare este suficient pentru

fecundarea tuturor ovulelor ajunse la maturitate în această perioadă a

împerecherii. După aceea trebuie să se noteze pe cuşca femelii data

împerecherii.

18

Pentru a reuşi împerecherile dirijate, adică pentru a nu epuiza masculii

prin supra solicitatere şi pentru a evita ne instalarea gestaţiei din cauza unui

număr insuficient de masculi s-a stabilit un raport de sexe de 1/5-1/10. Acest

raport se stabileşte în funcţie de modul de furajare a masculilor, şi de

temperament, de modul de folosire la împerechere şi de numărul de

împerecheri stablit a fi realizat într-un anumit interval de timp.

Gestaţia

Perioada de gestaţie la iepurele de casă este de 30 zile. Stabilirea stării

de gestaţie este necesară pentru a se putea lua din timp măsuri

corespunzătoare de reîmperechere a femelelor negestante, de protejare a

celor gestante, precum şi de înlăturare din lotul de prăsilă a celor sterile. De

aceea, în crescătoriile unde se practică monta naturală, la 5-6 zile după

împerechere, se duce femela în cuşca aceluiaşi mascul cu care s-a făcut

monta. În caz că este gestantă, aceasta nu mai stă la împerechere.

Semnele care atestă că femela este gestantă sunt: poziţia ghemuită pe

care o ia când este mângâiată pe spate şi, uneori, scoaterea unor ţipete ca

atunci când se apără de mascul; pofta de mâncare este mărită la femela

gestantă.

Precizarea gestaţiei se poate face la 14-16 zile după împerechere prin

palparea atentă a abdomenului femelei. Controlul efectuat după mai mult de 18

zile este contraindicat.

Femelii gestante trebuie să i se acorde o atenţie mărită prin:

îmbunătăţirea regimului alimentar şi loc corespunzător pentru fătare (spaţios,

igienic, ferit de zgomote şi de prădători).

Fătarea

Cu câteva zile înainte de fătare, cuştile trebuie bine curăţate la fel ca şi

cutia de fătare. În lipsa cutiei cuibul se delimitează prin două cărămizi şi cei doi

pereţi ai cuştii. Înainte de fătare femela consumă mai puţină hrană dar mai

multă apă. De aceea apa trebuie să fie asigurată la discreţie. Femela

tapetează cuibul cu păr propriu pe care şi-l smulge de pe abdomen cu dinţii şi

ghearele membrelor posterioare.

19

Fătarea de obicei este uşoară şi durează 30-60 minute. Cele mai

numeroase fătări se produc noaptea. Învelitorile fetale sunt mâncate de către

femelă. Căte odată se pot produce şi accidente la fătare cum ar fi: canibalism,

omorârea puilor datorită fricii produsă de diferite zgomote, îmbolnăviri.

În prima zi după fătare se face controlul cuibului pentru a se cunoaşte,

numărul, starea de dezvoltare a puilor şi a îndepărta puii morţi sau debili şi

repartiza la mame doici pe puii în supranumerar.

Fig 5. Cutie cub de fătare simplă şi compartimentată

Alăptarea

După fătare, prima hrană a puilor este colostru matern. Aceasta este

prima secreţie a glandelor mamare, care are proprietate laxativă de evacuare a

meconiului din tubul digestiv al nou născutului, pregătindu-l pentru alimentaţia

sa extrauterină şi asigurându-i anticorpii necesari pentru lupta împotriva unor

boli. O femelă poate alăpta şi creşte 8-12 pui, dacă sunt destinaţi pentru

valorificare industrială şi numai 6 pentru prăsilă.

Alăptarea raţională a puilor presupune controlul producţie de lapte a

femelelor, prin proba suptului. În acest scop, în seara zilei de control ( a 9,19,

29 zi după fătare), după ce puii au supt, femela lactantă este scoasă din cuib

şi se ia măsuri pentru a nu avea acces la pui. A doua zi dimineaţa se cântăresc

puii şi apoi se introduce iepuroaica în cuib, lăsând-o să fie suptă. după supt,

puii se cântăresc din nou, diferenţa dintre cele două cântăriri reprezentând

cantitatea de lapte supt. Iepuroaica este separată, apoi din nou de pui şi se

procedează la fel pentru suptul de la amiază şi seară. 20

În prima decadă un pui consumă 200 de grame de lapte. Cât timp puii se

hrănesc numai cu lapte (15-21 zile) sunt alăptaţi de trei ori pe zi, apoi numai

de două ori şi în ultima perioadă o singură dată, în zilele dinaintea înţărcării.

Căldura necesară puilor în primele zile după fătare este de 330C. Fiind

goi la naştere, femela îi înveleşte ca într-o plapumă cu părul din cuib. Apoi

temperatura poate scădea la 15-180C.

Trecerea de la regimul lactat la cel mixt de alimentaţie se face prin

asigurarea de furaje consistente, gustoase şi în condiţii igienice

corespunzătoare.

Înţărcarea

Reprezintă trecerea la independenţa faţă de mamă, a puilor care acum

au aparat digestiv dezvoltat corespunzător pentru a se putea hrăni cu nutreţuri

obişnuite. Această trecere de la regimul lactat la regimul vegetarian trebuie

făcută cu multă grijă, treptat, îndepărtând zilnic de la supt câte unul sau doi pui,

nu toţi odată, pentru a preveni producerea de mamite şi a ajuta exemplarele

mai slab dezvoltate să sugă mai mult timp.

Vârsta la care se face înţărcarea este de 4 săptămâni pentru puii

destinaţi sacrificării, de 6 săptămâni pentru cei destinaţi reproducerii şi de 8

săptămâni pentru exemplarele de elită. În general se va evita înţărcarea între

6-8 săptămâni, perioadă în care se produce prima năpârlire juvenilă şi în care

puii sunt sensibili.

După înţărcare când au puţin pui de alăptat sau prea mult lapte, femelele

trebuie mulse pentru a preveni mamitele şi tot odată, li se va reduce raţia în

scopul micşorării producţiei de lapte.

Creşterea tineretului după înţărcare

Înţărcarea constitue începutul unei vieţi noi, numai „pe cont propriu” a

tineretului cunicul. Rămaşi fără protecţia maternă, iepuraşii suferă un stress de

care trebuie ţinut seamă, atât prin asigurarea unor condiţii optime de

adăpostire, cât şi printr-o alimentaţie cât mai completă. Astfel, spaţiul de

adăpostire trebuie să permită iepuraşilor să alerge în voie, să beneficieze de

21

lumina soarelui, de aer proaspăt, de temperatură potrivită şi de curăţenie

perfectă.

Foarte important este să se asigure iluminarea naturală, care

favorizează digestia, dezvoltarea globulelor roşii, metabolismul calciului,

dezvoltarea scheletului şi acţionează pozitiv în combaterea agenţiilor

patologici.

Temperatura din adăpost trebuie menţinută în limitele de 14-160C,

deoarece expunerea iepurilor la temperaturi ridicate, sub acţiunea razelor

solare, este dăunătoare putând produce insolaţii mortale.

Tineretului destinat reproducerii trebuie să i se asigure permanent o

hrană gustoasă, completă şi la discreţie, precum şi apă de adăpat.

La înţărcare, se face individualizarea tineretului fie prin crotaliere, fie prin

tatuare. Concomitent cu această acţiune, se efectuează cântărirea individuală

şi se determină sexul.

În funcţie de sex, grad de dezvoltare şi rasă se formează loturi de tineret

stabilindu-se destinaţia: pentru prăsilă sau pentru producţia de carne, blăniţă

etc.

La vârsta de 4-5 luni, tineretul destinat pentru prăsilă se adăposteşte în

cuşti individuale şi va fi furajat raţionat (adică nu la discreţie, ci în raport cu

greutatea corporală).

22

MODEL DE PLAN DE FEZABLITATE PENTRU CONSTRUIREA UNEI

CRESĂTORII DE IEPURI

Ca bază pentru întocmirea unui plan de fezablitate pentru construirea

unei crescătorii de iepuri, este luată în consideraţie o fermă cu 20 de femele,

care poate fi deservită de un om (2-3 ore pe zi lucru). De exemplu, în ţările

Europei (Franţa, Italia, Polonia) aceste ferme se consideră de mărime optimă,

dacă obţin pe an 1000 iepuri (cam 30 femele).

Datele iniţiale pentru întocmirea planului:

- turma principală, femele - 20, masculi – 2;

- numărul de fătări pe an – 3, câte 8 pui pe femelă, 24 pui pe an, pe

femelă;

- numărul de iepuri obţinuţi anual – 480 (20 femele x 24 iepuri).

Venituri:

reproducători: preţul : 48 cap. x 20 Euro = 960 Euro

carne: produs : 432 cap. x 2 kg/carcasă = 864 kg

preţul : 864 kg x 3 Euro = 2592 Euro

ficat : produs : 432 buc. x 0,07 kg/buc = 30,24 kg

preţul : 30,24 kg x 7 Euro = 212 Euro

blăniţe :preţul : 432 kg x 1,0 Euro = 432 Euro

dejecţii: 10 tone, din care se obţin 6 tone biohumus

preţul : 6000 kg x 0,15 Euro/kg = 900 Euro

Total venituri : 960 + 2592 + 212 + 432 + 900 = 5096 Euro

Cheltuieli:

Hrana:

23

a) pentru întreţinerea turmei de bază (22capete) (365 zile):

furaj combinat: cantitatea : 22 cap. x 0,15 kg/zi x 365 zile = 1204 kg

costul : 1204 kg x 0,2 Euro/kg = 240,8 Euro

fân: cantitatea : 22 cap. x 0,2 kg/zi x 365 zile = 1606 kg

costul : 1606 kg x 0,07 Euro/kg = 112,4 Euro

b) pentru creşterea a 480 iepuri până la vârsta de 120-130 zile:

furaj combinat: cantitatea : 480 cap. x 0,14 kg/zi x 100 zile = 6720 kg

costul : 6720 kg x 0,2 Euro/kg = 1344 Euro

fân: cantitatea : 480 cap. x 0,1 kg/zi x 100 zile = 4800 kg

costul : 4800 kg x 0,07 Euro/kg = 336 Euro

Costul total al hranei: 240,8 + 112,4 + 1344 + 336 = 2033,2 Euro

Alte cheltuieli:

amortizarea cuştilor (21 buc.) – 270 Euro

transport - 300 Euro

Total cheltuieli: 2603,2 Euro

Profitul net : Venituri- Cheltuieli: 5096 Euro - 2603,2 Euro = 2493 Euro , câte

208 Euro/lună.

CERINŢELE PRINCIPALE PENTRU O FERMĂ DE IEPURI CU

CAPACITATEA DE 200 FEMELE

Suprafaţa minimă:

а) Suprafaţa pentru modulele de cuşti:

- pentru amplasarea a 210 module: 210 module х 10 m.p. = 2 100 m.p.;

- suprafaţă comună = 1 790 m.p.;

b) Clădiri:

- birou 20 m.p.;

- încăpere pentru personal 20 m.p.;

- abator 20 m.p.;

- încăpere pentru păstrarea furajului combinat 20 m.p.;

c) Fânar 30 m.p.;

Total : 4 000 m.p.

Amplasarea fermei:

este recomandat ca ferma trebuie să fie amplasată pe povârniş ;

24

să se afle în apropiere de oraş (de piaţă, de consumator);

să aibă acces la un drum bun;

să se afle în prezenţa unei surse de apă (fântână, apeduct);

să fie conectată la reţeaua de curent electric;

Planul amplasării încăperilor şi a modulelor de cuşti

Legendă:1. birou; 2. încăpere pentru personal; 3. abator; 4. încăpere pentru păstrarea furajului combinat; 5. fânar.

Materiale de construcţie necesare pentru un modul de cuşti(pentru 2 femele : stânga +dreapta)

Mat

eri

ale

Ba

za-2

bu

c.

stâ

ng

a-1

dre

ap

ta-

1

cuib

-1

adă

pă

tori

- 4

hră

ni-

tori

- 4

To

tal

1.Scândură(30-10%;20-90%) m3

0,047 0,1 0,15 0,002 0,016 0,036 0,5

2.Placaj 10 mm m2

- 0,28 1,44 1,1 2,1 0,68 5,8

3.Placaj 4-6 mm m2

1,36 7,6 7,5 - 0,88 4,8 22,2

4.Tablă zincată m2

9,4 0,97 0,68 0,24 0,84 2,1 14,23

5.Plasă (35х35) m2

- 0,96 1,53 - - - 2,5

6.Plasă (25х25) - 1,93 - - - 2,9

Module de cuşti

1 2 3 4 5

25

m2 0,9

26

27