PROIECT CEEX – R E C O P A J

RAPORT TEHNIC

Contract nr. 39 / 2005

Titlu: RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A PAJIŞTILOR DEGRADATE DE FACTORI NATURALI ŞI ANTROPICI – RECOPAJ

C U P R I N S Pag. Activitatea I. 1. DOCUMENTARE A. Caracterizarea solurilor ocupate de pajişti degradate (I. SECELEANU, ICPA Buc.)

1. Protisoluri 32. Cernisoluri 83. Umbrisoluri 94. Cambisoluri 105. Luvisoluri 126. Spodisoluri 147. Pelisoluri 168. Andisoluri 179. Hidrisoluri 17

10. Salsodisoluri 1911. Histisoluri 2212. Antrisoluri 23B. Combaterea vegetaţiei nevaloroase din pajişti (V. CARDAŞOL ICDP - Braşov) 1. Combaterea buruienilor din pajişti 262. Combaterea vegetaţiei lemnoase nevaloroase 31

C. Reînsămânţarea şi supraînsămânţarea pajiştilor degradate 1. Pajişti erodate din podişul Moldovei (V.VÂNTU– USAMV Iaşi) 342. Pajişti erodate din podişul Transilvaniei (I. ROTAR – USAMV Cluj ) 413. Pajişti situate pe terenuri nisipoase (I. IONESCU – Universitatea Craiova) 49

D. Îmbunătăţirea pajiştilor situate pe soluri sărăturate 1. Sărături din Estul României (V. VÂNTU-USAMV Iaşi) 562. Sărături din Vestul României (Al. MOISUC – USAMVB Timişoara) 66

E. Specificaţii generale privind baza de date (BD) (C. CHIPER ICDP – Braşov) 71B I B L I O G R A F I E 86Activitatea II 1 PROTOCOL EXPERIMENTAL 98

1

PROIECT CEEX – R E C O P A J

RAPORT TEHNIC

Contract nr.39 / 2005

Titlu: RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A PAJIŞTILOR DEGRADATE

DE FACTORI NATURALI ŞI ANTROPICI - RECOPAJ

Faza I–a (3 octombrie – 15 decembrie 2005)

Activitatea I. 1. DOCUMENTARE COMBATERE BURUIENI ŞI

VEGETAŢIE LEMNOASĂ, REÎNSĂMÂNŢARE ŞI

SUPRAÎNSĂMÂNŢARE PAJIŞTI DEGRADATE

Pajiştile degradate de factori naturali şi antropici sunt răspândite practic pe toate

formele de relief şi în toate condiţiile de climă şi economice din ţara noastră. De aceea,

abordarea unei tematici atât de vaste nu poate ocoli condiţiile staţionale, în care învelişul de

soluri are un rol important alături de covorul ierbos al pajiştilor.

A. CARACTERIZAREA SOLURILOR OCUPATE DE PAJIŞTI

DEGRADATE

Conform Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor - SRTS (FLOREA şi

MUNTEANU, 2003), acestea aparţin la 12 clase de soluri respectiv: protisoluri, cernisoluri,

umbrisoluri, cambisoluri, luvisoluri, spodosoluri, pelisoluri, andisoluri, hidrisoluri,

salsodisoluri, histisoluri şi antrisoluri.

În continuare vom face o trecere în revistă a acestor tipuri de sol, oprindu-ne la acele

soluri ocupate în principal de pajişti naturale (păşuni şi fâneţe).

Păşunile ocupă în general zonele mai joase de stepă şi silvostepă şi unele terenuri

situate în preajma satelor. Cele care constituie păşune comunală se găsesc în toate condiţiile

de relief.

Fâneţele sunt situate în special în zonele de deal şi munte şi constituie baza de nutreţ

pentru perioada de iarnă. În condiţii de soluri şi relief favorabil aceste fâneţe pot fi cosite şi

de două ori.

2

1. Protisoluri (PRO) (soluri neevoluate).

Reprezintă o clasă de soluri mai puţin evoluată, foarte diverse sub raportul genezei,

însuşirilor fizice şi chimice, fertilităţii şi răspândirii acestora care dau în general pajişti mai

slabe, legate foarte mult de stadiul de degradare în care se află terenul respectiv. Degradarea

fiind condiţionată în cazul acestor soluri de fenomenul de eroziune, alunecări de teren,

nivelul ridicat al apei freatice (care produce înmlăştinarea solului şi salinizarea acestuia),

tasarea solului datorită păşunatului intensiv, depunerea de halde de steril şi gunoaie, şi

adâncimea rocii dure.

Ele prezintă un orizont O sau A sau ambele, sub 20 cm grosime în general slab

dezvoltat, fără alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice (pot să apară trăsături

morfogenetice dar acestea sunt foarte slab dezvoltate neîndeplinind criteriul de diagnoză),

pot să apară orizontul hiposalic sau hiponatric, proprietăţi gleice (Gr) sub 50 cm adâncime,

orizontul salic sau natric sub 50 cm adâncime şi orizont vertic asociat orizontului C. La

nivelul de tip genetic de sol din clasa protisolurilor au fost deosebite: litosolurile,

regosolurile, psamosoluri, aluviosoluri şi entiantrosoluri.

1. 1. Litosolurile (LS),

Sunt soluri incipient dezvoltate având un orizont Ao sau O de cel puţin 5 cm grosime

urmat din primi 20 cm de o rocă compactă continuă (Rn), de un material scheletic cu sub

10% pământ fin (Rp) sau orizont scheletic, cu sub 25% material fin (care poate continua

până la peste 50 cm adâncime sau material (scheletic) calcaric cu peste 40% carbonat de

calciu echivalent. Aceste soluri reprezintă un stadiu iniţial de formare a solurilor pe roci în

general compacte în regiuni cu relief accidentat în deosebi în regiunile de munte, dar şi de

dealuri şi podişuri unde apar la zi de sub pătura de roci moi (argile, luturi, loessuri).

Formarea şi evoluţia lor este legată în principal de intensitatea fenomenului de eroziune

cuplate cu fenomenele de dezagregare şi alterare a rocilor compacte. Litosolurile pot apărea

atât în zonele reci şi umede din arealele montane din Carpaţi şi Subcarpaţi, cât şi în arealele

mai calde şi uneori secetoase din sudul ţării.

În Dobrogea aceste soluri apar insular în perimetrul solurilor evoluate de tipul

cernoziomurilor şi kastanoziomurilor, în principal în Podişul Dobrogei de Nord, în Munţii

Măcinului-Culmea Pricopanului, Podişul Niculiţelului, Depresiunea Nălbant, în partea de

est a Podişului Babadagului, pe arealele de culmi sau sub formă de insule, acolo unde rocile

dure apar mai aproape de suprafaţă. În cadrul Dobrogei Centrale şi de sud, în partea centrală

şi nordică a podişurilor Casimcei şi Istriei şi în asociaţie cu rendzinele, în Podişul Mangaliei.

3

În primii 20 cm textura solului este foarte diversă, predominând cea lutoasă.

Apa freatică nu afectează profilul de sol, fiind situată la adâncimi mai mari de 10 m.

La nivel de subtip se întâlnesc LS eutrice, districe, redzinice, scheletice (prundice) şi histice.

Deşi sunt relativ bine aprovizionate cu humus LS, nu pot fi valorificate în cultură,

datorită cantităţii mari de schelet, a rocii dure situate la mică adâncime şi uneori a pantei

mari şi sunt folosite ca păşuni foarte slabe.

1. 2. Regosolurile (RS)

Se caracterizează prin prezenţa unui orizont A, (Am, Au, Ao) dezvoltat în material

parental neconsolidat sau slab consolidat cu excepţia materialelor parentale nisioase, fluvice

sau antropogene. Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice (sau sunt prea slab

axprimate). Pot fi însă prezente proprietăţi hipostagnice (w) orizont hiposalic sa chiar salic

sub 50 cm, sau pot avea un orizont O.

Regosolurile sunt soluri slab dezvoltate formate pe depozite afânate ori slab

consolidate cu textură diversă (nisipuri, loess, depozite loessoide, argile şi marne) menţinute

aproape de suprafaţa solului prin eroziunea geologică.

Ele se găsesc în Subcarpaţii de Curbură, în partea nordică a Podişului Getic, în

centrul şi nordul Câmpei Transilvaniei, insular în Dealurile Piemontane Vestice (Dealurile

Lipovei) şi pe unii versanţi din Podişul Moldovei şi Podişul Târnavelor.

Aceste soluri se întâlnesc pe suprafeţe relativ mari asociate în principal, cu

erodisolurile în regiuni ce relief fragmentat şi despădurit în Dobrogea respectiv în Podişul

Dobrogei de Nord, (în Munţii Măcinului-Culmea Pricopanului, Podişul Niculiţelului,

Depresiunea Nălbant, Dealurile Tulcei, în partea de nord a Podişului Babadagului, pe

Glacisul Babadagului). În cadrul Dobrogei Centrale, aceste soluri se întâlnesc în partea

estică a Podişului Casimcei pe Valea Casimcea, iar în cadrul Podişului Dobrogei de Sud, pe

toate văile care se varsă în Dunăre din cuprinsul podişurilor Cernavodei, Carasu şi

Medgidiei, la nord de linia localităţilor Poarta Albă-Ovidiu, pe aliniamentul Canalului

Dunăre-Marea Neagră şi în Podişul Cobadin şi Oltina.

RS s-au format în condiţiile unui relief înclinat, coaste cu alunecări, rupturi de pantă

pe culmi înguste sau spinări ascuţite şi culmi deluroase mai înalte, dar pot apărea şi în

zonele mai joase, pe versanţii unor văi, acolo unde eroziunea este destul de activă şi ritmul

procesului de denudaţie este mai intens decât procesul de solificare. Faptul, că se conturează

un orizont Ao sau Am, mai închis la culoare decât materialul parental, format din roci

neconsolidate, arată că se realizează deja, un stadiu de echilibru între procesul de

4

pedogeneză şi cel de eroziune. Apa freatică nu afectează profilul de sol, fiind situată la

adâncimi mai mari de 10 m.

La nivel de subtip se întâlnesc regosoluri: eutrice, districe, calcarice, salinice,

stagnice, molice, umbrice, pelice, litice şi scheletice.

RS sunt soluri puţin fertile datorită pantei, cantităţii reduse a humusului şi a

substanţelor fertilizante, îndepărtării lor permanente prin eroziune. Pentru creşterea

fertilităţii acestor soluri sunt necesare măsuri de combatere şi prevenire a eroziunii solului,

realizarea de agroterase şi cantităţi sporite de îngrăşăminte minerale şi organice.

1. 3. Psamosolurile (PS)

Sunt soluri cu caracter litomorf şi se caracterizează prin prezenţa unui orizont A

(Am, Au, Ao) dezvoltat în material parental nisipos, remaniat eolian, având pe cel puţin

primii 50 cm textură grosieră sau grosieră mijlocie (sub 12% argilă). Nu prezintă alte

orizonturi diagnostice (sau sunt prea slab exprimate). Se pot asocia proprietăţi salsodice

(orizont hiposalic, hiponatric sau chiar salic sau natric sub 50 cm adâncime) şi proprietăţi

gleice (orizont Go) sub 50 cm adâncime.

Psamosolurile formate pe nisipurile continentale sunt întâlnite în sectoarele cu

nisipuri remaniate eolian în zona stepei şi silvostepei cu vânt puternic în special în perioadă

uscată a anului. Areale importante cu nisipuri (280.505 ha) se întâlnesc în Câmpia

Tecuciului (pe terasa inferioară din stânga Bârladului), în sudul Olteniei (pe terasele Dunării

la vest de Jiu şi pe partea stângă a Jiului), în Câmpia Română de Est pe partea nordică a

interfluviilor Buzău-Călmăţui, Călmăţui-Ialomiţa şi Ialmiţa-Dunăre, în câmpia din nord-

vestul ţării (Carei-Valea lui Mihai). Psamosoluri formate prin remanierea nisipurilor

maritime se găsesc în principal în Delta Dunării şi Complexul Razim, Lunca Dunării, ţărmul

Mării Negre. Astfel, în cadrul Deltei fluvio-maritime, PS ocupă suprafeţe semnificative pe

grindurile Letea (8.806 ha), Caraorman (6.395 ha) şi Sărăturile (5.782 ha). Suprafeţe

importante se mai găsesc la Murighiol-Dunavăţ (3113 ha), Chituc (5.600 ha) şi Hârşova-

Ciobanu (331 ha), (Parichi şi Râşnoveanu; Ghidul excursiilor, 1994).

PS s-au format pe depozite nisipoase de origine fluviatilă, fluvio-lacustră sau

lacustră remaniate eolian, sub forma unui microrelief de dune şi interdune.

Vegetaţia naturală are caracter arenicol şi este formată din Tribulus terrestris,

Tragus racemosus, Tamarix ramosissima, Selymus sabulosus, Astragalus varius, Centaurea

arenaria, Cakile maritima, Cynodon dactylon, Artemisia austriaca, A. Ruthenica,

Poligonium arenariu, etc.

5

Apa freatică are adâncimi variabile fluctuând, de la suprafaţa solului, când se produc

fenomene de gleizare şi sărăturare, până la adâncimi >5 m, când nu afectează profilul de sol.

Procesul de solificare se dezvoltă strâns legat de frecvenţa şi intensitatea vântului, care

depune continuu noi materiale şi nu permite existenţa unui înveliş vegetal mai dezvoltat şi

conturarea unui orizont Ao, bine exprimat (SECELEANU ş.a., 1995). La nivel de subtip se

întâlnesc psamosoluri: eutrice, districe, calcarice, molice, umbrice, gleice, sodice şi salinice.

PS pun probleme deosebite în cazul luării lor în cultură în incinte desecate şi

îndiguite, cu pericole permanente de ridicare a nivelului freatic, de salinizarea şi alcalizare şi

mai accentuată, lipsa portanţei, datorate gradului slab de maturare a solului, permeabilităţii

foarte mari, care nu permite menţinerea umidităţii şi a substanţelor nutritive în sol, existând

şi pericolul eroziunii prin vânt. În cazul folosirii irigaţiilor, se recomandă norme de udare

mici şi dese, pentru a preîntâmpina scurgerea rapidă prin profilul de sol. PS sunt soluri puţin

fertile.

Pentru creşterea fertilităţii acestor soluri sunt necesare măsuri de combatere şi

prevenire a eroziunii solului prin vânt, prin plantarea de perdele de protecţie şi menţinerea

solului înierbat tot timpul anului, coborârea nivelului freatic pentru combaterea gleizării şi

sărăturării, cantităţi sporite de îngrăşăminte minerale şi organice şi irigaţii.

1. 4. Aluviosolurile (AS) (solurile aluviale)

Sunt soluri constând din material parental fluvic pe cel puţin 50 cm grosime şi având

cel mult un orizont A (am, au, Ao). Nu prezintă alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice, în

afară de cel mult orizont vertic asociat orizontului C, proprietăţi salsodice (orizont hiposalic,

hiponatric sau chiar salic sau natric sub 50 cm adâncime) şi proprietăţi gleice (orizont Gr)

sub 50 cm adâncime. AS sunt formate pe depozite aluviale, aluvio-proluviale şi coluviale cu

textură diversă formate pe cursul inferior al Dunării, Siretului, Prutului, Ialomiţei,

Dâmboviţei, Argeşului, Oltului, Jiului, Mureşului, în lunca şi câmpia de divagare a

Someşului şi a altor râuri din ţara noastră. Se găsesc în zone climatice şi vegetale diverse, iar

apa freatică se află la adâncimi diferite în general însă este mai aproape de suprafaţa solului

influenţând profilul de sol în cazul aluviosolurilor cu proprietîţi gleice şi salsodice. La nivel

de subtip deosebim aluviosoluri: eutrice, districe, calcarice, molice, umbrice, entice, vertice,

prundice, gleice, salinice, sodice (alcalice), psamice, pelice şi coluvice, din care prezentăm

spre exemplificare:

Sunt soluri cu fertilitate foarte variată şi pentru creşterea fertilităţii acestor soluri sunt

necesare măsuri de combatere şi prevenire a inundaţiilor, coborârea nivelului freatic pentru

6

combaterea gleizării şi sarăturării, cantităţi sporite de îngrăşăminte minerale şi organice,

precum şi irigaţii.

1. 5. Entiantrosoluri (ET) (protosolurile antropice)

Sunt soluri în curs de formare dezvoltate pe materiale parentale antropogene având o

grosime de cel puţin 50 cm sau numai de minimum 30 cm dacă materialul parental

antropogen este scheletic (pe această grosime), fără orizonturi diagnostice în afara de un

orizont Ao (cu excepţia celor copertate care pot avea orizont A molic sau umbric).

Aceste soluri se întâlnesc pe suprafeţe reduse, în arealele unde sunt depozitate

diverse materiale rezultate în urma activităţii antropice (zone miniere, cariere, marginea

oraşelor şi a zonelor industriale).

Textura solului, în special a materialelor care acoperă haldele de steril, este diversă,

predominând cea lutoasă, provenită în principal din loess. ET sunt situate în diverse condiţii

de relief, determinate de activităţile umane. Vegetaţia naturală este în prezent distrusă, iar

terenurile sunt ocupate cu specii de plante proprii parcurilor şi zonelor verzi şi de buruieni

din zonele neecologizate încă (SECELEANU, 1999).

Apa freatică este situată la adâncimi diverse, între 0.5 şi 10 m, putând afecta profilul

de sol. La nivel de subtip se întâlnesc entiantrosoluri: urbice, rudice, garbice, spolice,

mixice, reductice, psamice, pelice, copertice, litice şi lipoplacice. ET pot avea, în cazul când

sterilul provenit din activitatea industrială, cariere sau reziduri menajere, este nivelat şi

acoperit cu un strat gros de 20-50 cm de sol, bogat în humus, un orizont Ao sau Am fertil,

urmat de materialul steril situat în diferite faze de solificare.

Textura, culoarea orizonturilor, celelalte însuşiri morfologice, fizice şi chimice,

depind de caracteristicile solurilor din care au provenit, cu deosebirea, că au un regim

aerohidric mai bun, fiind mai active din punct de vedere biologic (VASU şi SECELEANU,

1991).

Din punct de vedere al gradului de fertilitate, acesta variază de la soluri complet

nefertile, până la soluri fertile, fiind determinante grosimea materialului care acoperă

sterilul, precum şi timpul de solificare şi natura materialului provenit din activitatea

industrială. După activitatea de copertare, aceste zone acoperite de ET, pot fi folosite ca

spaţii verzi şi pentru păduri, precum şi, în funcţie de natura sterilului, în legumicultură,

pomicultură, viticultură şi culturi de câmp.

7

2. Cernisolurile (Molisolurile)

Reprezintă una dintre clasele de soluri zonale specifice reliefului de câmpie şi

podişuri joase dar şi unele din perimetrele montane formate pe calcare (rendzine).

Aceste soluri au drept caracteristică existenţa orizontului Am (molic), continuat cu

un orizont intermediar (AC, AR, Bv sau Bt) având în partea superioară culori cu valori şi

crome de <10YR 3.5 (la umed) sau orizont A molic foresalic (Amf) urmat de orizont AC

sau Bv (indiferent de culori) şi de orizont Cca în primii 60-80 cm.

Materialul parental este divers, format în principal din loess dar şi din luturi, argile,

depozite deluvio-coluviale şi depozite aluviale şi materiale provenite din alterarea calcarelor

(rendzine).

În cadrul acestei clase au fost deosebite, la nivel de tip: 1. Kastanoziomuri, 2.

cernoziomurile, 3. faeoziomuri şi 4. redzinele.

Pajiştile sunt mai puţin extinse în aceste tipuri de soluri în majoritate fiind ocupate

de culturi agricole livezi , vii şi mai rar păduri. Pajiştile sunt localizate în special pe păşunile

comunale, marginea pădurilor şi drumurilor şi pe lângă căile ferate. Suprafeţe relativ întinse

sunt ocupate cu pajişti cultivate irigate pe lângă complexele de creştere a animalelor, care

pot ocupa terenurile respective o perioadă de maximum 3-4 ani. În condiţii naturale pajiştile

sunt puţin productive datorită climatului secetos.

2. 4. Rendzinele (RZ)

Se găsesc pe suprafeţe relativ reduse în ţara noastră fiind răspândite în special în

zona montană în condiţii de climă umedă ale zonei forestiere în arealul pădurilor de gorun,

fag şi fag în amestec cu conifere, dar pe alocuri se găsesc ocupate şi cu pajişti. În Carpaţii

Occidentali se găsesc în munţii: Bihor, Gilău, Trascău, Codru. Pădurea Craiului, Poiana

Ruscă, în Carpaţii Orientali: munţii Ciucului, Hăghimaşului, iar în Carpaţii Meridionali:

munţii Bucegi, Lotrului, Sebeşului, Vâlcan. Local se mai găsesc în Subcarpaţii Getici şi în

Dobrogea. Rendzinele apar pe reliefuri fragmentate, culmi înguste şi versanţi cu înclinări şi

expoziţii diferite, pe roci compacte bogate în calciu: calcare, dolomite, gips, marne mai

dure. Ele se caracterizează prin prezenţa unui orizont Am, cu crome <3, un orizont Arz şi

Bv (cambic), cu culori având cel puţin la partea superioară valori şi crome de <3.5 la umed

şi <5.5 în stare uscată şi un orizont Rrz în primii 150 cm.. Caracteristica dominantă este

prezenţa orizontului diagnostic Rrz rendzinic bogat în schelet dar şi a orizontului Am, închis

la culoare, bogat în humus, cu structură bine dezvoltată glomerulară. Treptat rendzinele pot

8

evolua spre solurile zonale după apariţia unui orizont Bv cambic. La nivel de subtip se

întâlnesc RZ calcarice, eutrice, cambice şi scheletice.

Fertilitatea RZ este redusă datorită profilului scurt de sol şi al cantităţii mare de

schelet calcaros pe profil, cu o rezervă de humus mică şi o aprovizionare slabă cu P şi K

asimilabile. Deşi are un conţinut mare de N, cantitatea totală asimilabilă este mică, deci în

cazul folosirii pentru pajişti şi arabil trebuie aplicate cantităţi însemnate de îngrăşăminte

complexe şi gunoi de grajd. Textura RZ este în general lutoasă, solurile fiind bine

structurate, cu o permeabilitate bună pentru apă, dar prezintă un profil scurt, cu volum edafic

redus, proprietăţile fizice depinzând de adâncimea rocii dure şi conţinutul de schelet

(BLAGA ş.a., 1996).

Datorită condiţiilor de relief în care apar, precum şi datorită alcătuirii profilului de

sol, aceste soluri se folosesc mai mult pentru pădure, păşuni şi fâneţe. În zonele cu relief mai

puţin înclinat şi cu un volum edafic util mai mare, RZ se folosesc la cultura viţei de vie

(Murfatlar) şi chiar ca terenuri arabile, dar de preferinţă irigate. Pentru creşterea

favorabilităţii acestora se recomandă adâncirea treptată a orizontului fertil de la suprafaţă,

înlăturarea treptată a materialului scheletic, combaterea eroziunii solului, fertilizare organică

şi minerală. RZ pun probleme deosebite în cazul luării lor în cultură.

În cazul folosirii irigaţiilor, se recomandă norme de udare mici şi dese, pentru a

preîntâmpina infiltrarea rapidă a apei pe profil şi scurgerea pe versant. Pe solurile situate pe

pante, eroziunea poate fi combătută prin arături pe curba de nivel, alegerea sortimentului

adecvat de culturi, benzi înierbate, ş.a. Rendzinele sunt soluri mai puţin favorabile folosinţei

arabile, comparativ cu solurile prezentate anterior. Rendzinele aflate în zonele secetoase din

Dobrogea pot fi cuprinse în cadrul unor sisteme de irigaţie în cazul când sunt în asociaţie cu

cernoziomurile.

3. Umbrisoluri

Sunt soluri montane caracterizate prin existenţa unui orizont A umbric (Au), care se

poate continua cu un orizont intermediar (AC, AR, sau Bv) având în partea superioară culori

cu valori şi crome sub 3,5 (la umed). Umbrisolurile sunt soluri bine drenate, cu textură

mijlocie, cu un orizont de suprafaţă bine dezvoltat de culoare închisă, bogat în materie

organică formată din humus mull oligotrof, moder, humus brut (mor), este acid. La nivel de

tip de sol se deosebesc: nigrisolurile şi humosiosolurile.

9

3. 1. Nigrisolul (NS) (Sol negru acid)

Este un sol specific ariilor de glacis şi câmpii piemontane de la baza arealelor

montane carpatice şi subcarpatice (Depresiunea Făgăraş), unde apare insular pe suprafeţe

relativ restrânse, pe depozite formate din roci acide. Prezintă un orizont A umbric (Au) cu

crome <2 la umed şi orizonturi intermediare (AC, AR, Bv), având culori şi crome <3,5 (la

umed). Adesea la suprafaţă poate apărea un orizont organic O. La nivel de subtip se

deosebesc nigrisoluri: tipice, cambice, litice, scheletice şi aluvice.

3. 2. Humosiosolul (HS) (Sol humico-silicatic)

Sunt soluri specifice etajului alpin superior specific Munţilor Carpaţi (Munţii

Rodnei, Maramureşului, Bucegi, Făgăraş, Parâng, Retezat) ocupat de pajişti alpine în care

domină asociaţii de Carex curvula.

Materialul parental este format din materiale dezagregate şi alterate provenind din

roci silicatice necarbonatice (gresii, conglomerate cu liant silicios, şisturi cristaline, roci

vulcanice), pe forme de relief mai puţin înclinate, platouri coame largi. Clima este de tip

montan cu Tma 1,20C. Pma 1350 mm (Staţia Bâlea).

Covorul erbaceu este format de asociaţii de Carex curvula, Poa alpina, Festuca

supina, Primula minima, Soldanela pussila, Campanula alpina, Juncus trifidus etc.

Solurile prezintă un orizont A umbric (Au) cu crome de <2 la umed, dar conţinând

materie organică humificată segregabilă de partea minerală silicatică, urmat de orizonturi

intermediar (AC, AR, B), grad de saturaţie în baze<53% şi culori cu crome şi valori <3,5 la

umed. Orizontul A are la suprafaţă solului un strat gros de ţelină (Aţ) gros de 4-7 cm. La

nivel de subtip se separă humosiosol: tipic, cambic, litic şi scheletic.

Ca mod de folosinţă aceste terenuri sunt folosite ca pajişti pentru păşunatul oilor în

perioada de vară.

4. Cambisolurile

Reprezintă o clasă de soluri care ocupă suprafeţe relativ mai reduse pe teritoriul ţării

noastre întâlnindu-se în special în zonele mai înalte carpatice, subcarpatice, de podiş şi

dealuri înalte, dar şi pe terasele şi luncile râurilor atât în zona înaltă cât şi perimetrele de

câmpie. La nivel de tip de sol cambisolurile sunt formate din eutricambosoluri (brune

eumezobazice) (705.503 ha.), care se găsesc atât în zonele înalte cât şi cele mai joase situate

în perimetrele irigabile şi districambosoluri (brune acide) (3.613.413 ha), care se întâlnesc

10

în zona înaltă montană. Pajiştile ocupă suprafeţe relativ întinse pe ambele tipuri de

cambisoluri atât în zona înaltă unde sunt mai extinse cât şi în zonele mai joase unde sunt mai

restrânse ca întindere.

4. 1. Eutricambosolurile (EC) (brune eumezobazice)

Sunt soluri având orizont A ocric sau molic (Ao, Am) urmat de orizont intermediar

cambic (Bv) cu valori şi crome peste 3,5 (la umed) cel puţin pe feţele agregatelor structurale

începând din partea superioară; proprietăţi eutrice în ambele orizonturi. Nu prezintă orizont

Cca în primii 80 cm. Pot prezenta orizont O şi orizont vertic sau pelic şi proprietăţi stagnice,

gleice şi andice, dar la adâncimi mai mari sau cu intensităţi care nu permit încadrarea la

hidrisoluri şi andisoluri. Aceste soluri se găsesc în două situaţii relativ diferite.

O primă categorie, sunt eutricambisolurile situate pe luncile şi terasele majorităţii

râurilor importante din ţară. Sunt formate din depozite fluviatile cu textură foarte diversă şi

în general uniformă pe profil dacă nu apar stratificaţii. Apa freatică este situată la adâncimi

diferite şi poate ajunge până la 1m, influenţând profilul de sol prin apariţia fenomenului de

gleizare.

O a doua categorie sunt eutricambisolurile care ocupă zonele montane şi de dealuri

fiind situate în general pe versanţi.

Ele sunt formate pe roci bogate în calciu; luturi, argile, marne, calcare, conglomerate

şi gresii. Apa freatică nu influenţează în general profilul de sol fiind situată la adâncimi

>5m, drenajul fiind în general bun.

Ambele categorii de eutricambisolurile au profilul de sol de tipul Ao-Bv-C. au o

textură mijlociu-grosieră până la fină dar de obicei lutoasă, fără diferenţiere texturală pe

profil. Structura este grăunţoasă-poliedric mic moderat dezvoltată în Ao poliedric angular

mediu-prismatică moderat-bine dezvoltat.

Proprietăţile fizice şi hidrofizice sunt relativ bune, condiţionate de textură şi

adâncimea apei freatice. Conţinutul de humus este diferit dar se situează în jur de 2-4%,

rezerva de humus fiind de 65-125t/ha. Reacţia solului este slab acidă-neutră, gradul de

saturaţie în baze variază între 55-90%, sunt bine aprovizionate cu substanţe nutritive. La

nivel de subtip eutricambisolurile sunt: tipice, molice, psamice, pelice, vertice, andice,

gleice, stagnice, aluvice, litice, scheletice, rodice, salinice, sodice (alcalice).

Favorabilitatea EC este foarte variată şi depinde de zonele geografice în care se

găsesc. In cazul solurilor situate pe relieful de luncă şi de terasă din arealele de câmpie,

favorabilitatea lor pentru culturi agricole este de la bună la foarte bună, dar dependentă de

11

textură, gradul de gleizare şi sărăturare, frecvenţa inundaţiilor. În zonele de podişuri mai

înalte şi munţi joşi aceste soluri au o favorabilitate diversă, care depinde de adâncimea rocii

dure, de poziţia pe versant şi de intensitatea eroziunii.

4. 2. Districambosoluri-DC (Soluri brune acide)

Sunt cambisoluri care ocupă zonele montane şi de dealuri respectiv Dealurilor

Subcarpatice şi Munţii Carpaţi. Caracteristica acestor soluri este existenţa orizontului

diagnostic Bv şi gradul de saturaţie în baze V<55%.

Spre deosebire de solurile brune eu-mezobazice, acestea sunt formate pe un material

parental în general mai acid, şisturi cristaline, roci eruptive dar şi luturi, nisipuri, gresii,

conglomerate, acidifiate prin procesul de pedogeneză.

Gradul de saturaţie în baze este scăzut şi poate atinge V 35%, iar pH <5, sunt slab

aprovizionate cu substanţe nutritive. sunt slab favorabile pentru culturile agricole şi sunt

folosite ca pajişti şi folosinţă silvică. (PUIU, 1980)

5. Luvisolurile (LUV)

Reprezintă vechea clasă a argiluvisolurile din Sistemul Român de Clasificare

a Solurilor (MUNTEANU ş.a., 1988).

Caracteristica dominantă este prezenţa 1) orizontului diagnostic argiloiluvial

Bt (argic) de acumulare maximă a argilei şi 2) un grad înalt de debazificare a complexului

argilo-humic, iar prin intensificarea procesului de eluviere şi apariţia unui orizont eluvial E.

Materialul parental este divers: loess, luturi, argile, marne şi mai rar din

depozite deluviale şi eluviale.

Luvisolurile se întâlnesc pe un areal relativ larg pornind din Subcarpaţi,

Dealurile Banato-Crişene, Podişul Getic, Podişul Central Moldovenesc, Podişul Sucevei,

Podişul Someşan, Podişul Târnavelor, Podişul Dobrogei, unele depresiuni submontane şi

extramontane dar şi în cadrul Câmpei Române de Vest (Leu-Rotunda, Boianului,

Burnasului, Câlnău, Găvanu-Burdea, Mostiştei, Neajlovului, Vlăsiei, Titului) şi Câmpiei de

Vest. La nivel de tip au fost deosebite: preluvosoluri, luvosoluri, planosoluri şi alosoluri:

5. 1. Preluvosolurile (EL)

Sunt soluri având orizont A ocric sau molic (Ao, Am) urmat de orizont intermediar

argic (Bt) având culori cu valori peste 3,5 (la umed) cel puţin pe feţele agregatelor

structurale începând din partea superioară şi grad de saturaţie în baze (V) peste 53%.

12

Pot prezenta orizont vertic, orizont Cca sau concentrări de carbonaţi secundari în

primii 125 cm, orizont O şi proprietăţi stagnice intense (W) sub 50 cm sau proprietăţii gleice

(Gr) sub 50 cm. La nivel de subtip au fost deosebite preluvosoluri: tipice, molice, roşcate,

rodice, psamice, pelice, vertice, stagnice, gleice, calcice, litice, scheletice, sodice (alcalice).

Ca lucrări pedoameliorative se recomandă scarificarea, rigole nesistematice şi

nepermanente, drenaj cârtiţă, arătură în benzi cu coame, fertilizare şi local amendare calcică.

5. 2. Luvosolurile (LV) şi 5. 3. planosolurile (PL)

Fac parte din clasa luvisolurilor având însuşiri în general comune. În această grupă

au fost cuprinse o gamă foarte variată de soluri care au ca trăsătură comună o diferenţiere

texturală accentuată pe profil între suprafaţa solului şi secţiunea de control, respectiv de la

textura luto-nisipoasă la textura luto-argiloasă în orizonturile Ap, Ao, El sau Ea la textură

luto-argiloasă şi argilă în secţiunea de control în orizonturile Bt, Btw sau Btyw. Ele se

definesc prin existenţa orizonturilor El sau Ea mai grosier şi un orizont Bt îmbogăţit în

argilă deci mai impermeabil, paralel cu acidifierea şi scăderea progresivă a fertilităţii

solurilor pornind de la solurile brune luvice la luvisolurile albice.

Gradul de eluviere este pusă în evidenţă de valorile mari ale indicelui de diferenţiere

texturală pe profil. Ca urmare cea mai mare partea argilei din orizontul Ao migrează către

orizontul Bt.

În cazul planosolurilor trecerea texturală se face pe <7,5 cm.

Aceste soluri se întâlnesc pe un areal larg pornind din partea centrală şi nordică a

sectorului în regiunile piemontane Cotmeana şi Cândeşti, Olteţului, Dealurile Subcarpatice,

Dealurile Banato-Crişene, Podişul Central Moldovenesc, Podişul Sucevei, Podişul Someşan,

Podişul Târnavelor, Podişul Dobrogei, unele depresiuni submontane şi extramontane,

Câmpia de Vest. şi câmpiile înalte din cadrul câmpiei Române de Vest (Boianu, Găvano-

Burdea, Neajlov, Titu, Târgoviştei, Piteştiului), în special în zonele cu caracter depresionar.

Media anuală a precipitaţiilor este mai mare sau cel puţin egală cu evapotranspiraţia

potenţială oscilând între 600-1000 mm. Temperatura medie anuală variază între 7,6-10,40.

Vegetaţia naturală este formată din pădure mezofilă cu asociaţii de Quercus petraea,

Q. robur în amestec cu Fagus silvatica în zonele mai înalte Carpinus betulus, Acer

campestre, Prunus mahaleb şi specii ierboase de Brachypodium silvaticum, Viola

reichenbachiana, Carex spicata, Anthriscus silvestris şi Hedera helix. Altitudinal aceste

soluri pot fi întâlnite între 150-800 m în condiţii de relief mai domol, piemonturi, câmpuri şi

terase. Materialul parental este format din luturi, depozite loessoide, argile, marne şi gresie.

13

La nivel de subtip se deosebesc luvosoluri: tipice, umbrice, roşcate, rodice, calcice,

rezicalcarice, psamice, vertice, albice, glosice, planice, stagnice, gleice, litice, scheletice şi

solodice (sodice). În cazul planosolurilor la nivel de subtip acestea pot fi: tipice, albice,

vertice, stagnice şi solodice (sodice).

Se recomandă aplicarea de amendamente calcaroase şi încorporare de gunoi de grajd

pentru suplinirea necesarului de azot, fosfor şi potasiu.

Fertilitatea acestor soluri este relativ scăzută şi scade cu cât ne îndreptăm spre

regiunile de piemont şi subcarpatice legate de însuşirile fizice şi chimice mai puţin

favorabile şi condiţiile de mediu mai austere.

5. 4. Alosolurile-AL ( sol brun luvic şi luvisol albic holoacid).

Sunt soluri având orizont A ocric sau umbric (Ao, Au) urmat direct sau după un

orizont eluvial (E), de orizont B argic (Bt) având proprietăţi alice pe cel puţin 50 cm, între

25 şi 125 cm adâncime (sau cel puţin jumătate din orizont dacă apare orizont R sau C la

adâncime mai mică). Poate prezenta orizont organic sau proprietăţi stagnice moderate (w)

sau intense (W) sub 50 cm adâncime. Alosolurile sunt soluri acide, cu conţinut mediu- mare

de argilă, bine drenate, culoare brună la suprafaţă, structură poliedrică mijlocie sau

prismatică, crapă la uscare, culoare roşcată în orizontul Bt. Are un orizont B argic cu o

capacitate de schimb cationic mai mare sau egală cu 24 me/100 g argilă în primii 100 cm.

Este specific regiunilor tropicale şi subtropicale umede şi temperate calde, la noi în

ţară se găsesc pe suprafeţe reduse în la poala Carpaţilor şi Subcarpaţilor şi în special în

piemonturile şi glaciesurile piemontane formate din depozite acide Piemontul Getic

(Cândeşti, Cotmeana, Jiului) şi piemontul din faţa Munţilor Poiana Ruscă.

La nivel de subtip se întâlnesc alosoluri : tipice, umbrice, preluvice, albice, stagnice

cambiargic, litic şi scheletic.

6. Spodisolurile

Fiind denumite spodosoluri în vechiul Sistem Român de Clasificare a Solurilor

(MUNTEANU, 1988) această clasă reprezintă la nivelul tipului de sol, podzolurile.

Caracteristica dominantă este prezenţa unui orizont spodic (Bhs, Bs) sau orizont

criptospodic (Bcp). Orizontul diagnostic spodic este orizontul de sol în care s-au acumulat

compuşi amorfi constând din materie organică şi aluminiu, cu sau fără fier sau alţi cationi.

La nivel de tip de sol sunt diferenţiate: prepodzolurile, podzolurile şi criptopodzolurile.

14

6. 1. Prepodzolurile (EP) (Sol brun feriiluvial)

Se întâlnesc în regiunile montane înalte în subetajul pădurilor de molid, uneori în

amestec de fag cu molid şi cu covor de ericacee.

Aceste soluri se formează pe roci acide formate din gresii silicioase, conglomerate,

şisturi crisataline şi roci eruptive. Clima este umedă şi rece cu Tma 3-40C şi Pma >1000

mm.

Prepodzolurile au un orizont ocric sau umbric (Ao, Au) urmat de un orizont B spodic

feriiluvial (Bs). Poate apărea un orizont de tranziţie Es discontinuu şi un orizont organic

nehidromorf O (folic) în general la suprafaţa solului.. La nivel de suptip de sol deosebim

prepodzoluri: tipice, umbrice, histice, litice, scheletice.

6. 2. Podzolurile (PD)

Solurile podzolice humicoferiiluviale sunt soluri puternic acide caracteristice

subetajului molidului şi subetajului subalpin al jneapănului.

Ca procese pedogenetice se acumulează puternic humusul brut puternic acid, silicaţii

sunt puternic alteraţi şi migrează sub forma unor produşi de alterare (complexe humico-

minerale) care se acumulează într-un orizont iluvial (Bhs şi Bs).

Sunt întâlnite în principal în Carpaţii Meridionali (Munţii Bucegi, Făgăraş, Cibin,

Parâng, Sebeş, Retezat şi Godeanu). În Carpaţii Orientalii sunt întâlniţi în Munţii Rodnei şi

Maramureşului iar în Munţii Apuseni apar insular la limita pădurii şi în subetajul subalpin

sub jnepenişuri.

Clima este umedă şi rece cu Tma de 2-50C, cu temperaturi de 12-140C vara în iulie şi

-5 la -70C iarna în ianuarie. Cantitatea de Pma variază cu altitudinea între 800-1400 mm.

Materialul parental este format din alterarea rocilor acide silicioase formate din gresii,

conglomerate cu ciment silicios, şisturi cristaline.

Vegetaţia caracteristică este formată din păduri de molid cu ericacee (Vaccinium

myrtilus, V. vitis idaea, Bruckenthalia spiculifolia) şi muşchi, păduri de brad cu molid şi mai

rar păduri de fag cu ericacee.

Podzolurile au un orizont O sau A ocric sau umbric (Ao, Au) urmat de un orizont

eluvial albic Ea şi un orizont B spodic humico-feriiluvial sau feriiluvial (Bhs, Bs). Pot

prezenta la suprafaţa solului un orizont organic nehidromorf O (folic) mai gros de 50 cm şi

proprietăţi criostagnice.

La nivel de subtip de sol au fost deosebite podzoluri: tipice, umbrice, feriiluvice,

histice, criostagnice, litice şi scheltice.

15

Datorită condiţiilor vitrege de climă şi relief aceste soluri se folosesc ca păşuni şi

fâneţe cu productivitate slabă.

6. 3. Criptopodzolurile (CP).(Sol brun acid criptopodzolic)

Sunt întâlnite la contactul dintre districambisoluri (soluri brune acide) şi

prepodzoluri în zonele montane înalte în etajul pădurilor de conifere şi de amestec de fag cu

răşinoasde.

Aceste soluri pote prezenta un orizont organic O şi un orizont A foarte humifer sau

numai unul dintre ele, urmat de un orizont B criptospodic (Bcp) humifer. Uneori poate

prezenta şi un orizont organic nehidromorf O (folic) sub 50 cm grosime.

La nivel de subtip pot fi întâlnite criptopodzoluri tipice, histice, litice, scheletice.

Aceste soluri sunt cu o productivitate mijlocie pentru fag şi brad şi superioară pentru

molid.

7. Pelisolurile

Reprezintă o clasă de soluri nou introdusă în Sistemul Român de Taxonomie a

Solurilor cu scopul de a separă în cadrul solurilor argiloase vertosolurile, care sunt formate

pe smectitele cu caracter gonflant şi care suferă procese de vertisolaj, de pelosoluri.

Pelisolurile sunt soluri argiloase în general nesmectitice în care nu se produce

fenomenul de vertisolaj deorece sunt situate în regiuni mai umede care nu permit realizarea

proceselor de contracţie gonflare datorită faptului că solurile se păstrează mai mult timp

umede şi pe de alte parte datorită lipsei mineralelor smectitice.

Pelisolurile au însuşiri pelice, respectiv deşi pot apărea crăpături largi şi adânci, feţe

de presiune şi local feţe de alunecare ca la vertosoluri, acestea nu sunt însă frecvente şi nu

au înclinarea oblică a celor de la orizontul vertic al vertosolurilor şi nu determină formarea

structurii sfenoidale, iar mărimea T(me/100 g argilă) este mai mică în orizontul pelic decât

în cel vertic, la acelaşi conţinut de argilă.

Pelisolurile au doar două tipuri principale de soluri respectiv: pelosoluri şi

vertosoluri.

În trecut datorită faptului că aceste soluri se lucrau foarte greu fiind foarte argiloase

şi având un interval foarte scurt când se putea ara în condiţii optime era ocupat cu păşuni

întinse în special în zonele piemontane. În prezent însă prin folosirea de maşini agricole

16

performante majoritatea acestor terenuri sunt folosite ca terenuri agricole şi pajiştile se

găsesc la fel ca la cernisoluri doar pe islazurile comunale şi la marginea căilor de transport.

8. Andisoluri (AND) (Andosoluri)

Se găsesc în perimetrele montane vulcanice sau unde sau depus cenuşile vulcanice,

în special în Carpaţii Orientali în lanţul vulcanic Oaş, Gutâi, Ţibleş, Căliman, Gurghiu,

Harghita şi în Munţii Apuseni.

Andisolurile sunt soluri formate din cenuşi vulcanice, piatra ponce şi alte derivate

vulcanice de diferite compoziţii. Alterarea rapidă a materialului vulcanic poros determină

acumularea de complexe amorfe şi prezenţa de minerale incomplet cristalizate ca allofanul

şi imogolitul. Morfologic, andosolurile sunt caracterizate printr-un orizont vitric sau andic.

Orizontul vitric este un orizont dominant de sticlă vulcanică, în timp ce orizontul

andic cuprinde orizonturi de sol constituite în principal din allofane în care predomină

complexele humico-aluminice.

Sunt mijlociu favorabile pentru molid şi larice, şi slab favorabile pentru fag. În

arealele despădurite se pot dezvolta pajişti relativ de productivitate mai bună.

9. Hidrisolurile (hidromorfe)

Reprezintă o clasă de soluri intrazonale formate din cauza unui exces permanent sau

temporar de umiditate. Aşezarea lor este determinată de condiţii locale de rocă şi relief care

favorizează prezenţa apei în exces, fie datorită pânzei freatice situate la mică adâncime în

cazul solurilor hidromorfe de natură freatică, fie la suprafaţa solului prin stagnarea apei din

precipitaţii în cazul solurilor superficial stagnante. Hidrisolurile sunt formate pe de o parte

în cadrul câmpiilor joase slab drenate, lunci, terase inferioare şi depresiuni şi pe de altă parte

pe suprafeţe plane mai înalte acoperite cu depozite argiloase din cuprinsul zonelor umede.

Din punct de vedere morfologic hidrisolurile se caracterizează prin existenţa unui orizont de

glei tipic la baza profiluluii de sol sau de pseudoglei în imediata apropiere a suprafeţei

solului.

Excesul de umiditate produce în ambele cazuri, datorită condiţiilor de anaerobioză,

procese de reducere, ce au ca efect, apariţia în sol a compuşilor reduşi de Fe şi Mn şi a unor

culori caracteristice vineţii, cenuşii şi negricioase. Materialul parental este format din

depozite aluviale de origine fluvială, fluvio-lacustră şi lacustră cu textură diversă. La nivel

de tip de sol au fost deosebite. gleiosoluri GS), limnosoluri (LM) şi stagnosoluri (SG)

17

9. 1. Gleiosolurile (GS)

Sunt soluri având orizont O şi /sau orizont A (Am, Ao,Au) şi proprietăţi

gleice (orizont Gr) care apar în profil din primii 50 cm ai solului mineral. Nu îndeplinesc

condiţiile diagnostice de a fi soloneţ sau solonceac (fără orizont sa sau na în primii 50 cm)

sau histosol (cu orizont T peste 50 cm grosime. La nivel de subtip au fost deosebite

gleiosoluri: districe, eutrice, calcarice, molice, cernice, umbrice, cambice, psamice, pelice,

aluvice, histice, tionic.

GS eutrice pun probleme deosebite în cazul luării lor în cultură, în incinte desecate şi

îndiguite, datorită poziţiei lor în areale microdepresionare, cu pericole permanente de

ridicare a nivelului freatic, de salinizare şi alcalinizare şi mai accentuată, lipsa portanţei,

datorate gradului slab de maturare a solului. În cazul folosirii irigaţiilor, caz foarte rar, se

recomandă norme de udare mici şi dese pentru a preîntâmpina ridicarea nivelului freatic.

GS ce au un potenţial de fertilitate ridicat, dar care nu poate fi valorificat decât prin

lucrări de îmbunătăţiri funciare, care să elimine excesul de umiditate şi să îmbunătăţească

însuşirile fizice şi fizico-chimice ale acestora. În condiţii naturale, neameliorate, se folosesc

ca păşuni şi fâneţe slabe.

9. 2. Limnosoluri (LM)

Sunt soluri subacvatice, din lacuri de mică adâncime şi din mlaştini, având orizont A

limnic sau orizont histic sau turbos (T) submers, cu grosimi sub 50 cm.

Ele sunt localizate în Delta Dunării şi în Complexul Razim (70 200 ha, 17 % din

total) şi sub lacurile şi mlaştinile situate în Lunca Dunării şi în luncile râurilor mari.

Limnosolurile sunt formate din sedimentele, în general, total nematurate fizic

(nămoluri), cu textură diversă, adesea lutoasă.

La nivel de subtip se întâlnesc: limnosoluri districe, eutrice, calcarice, entice,

psamice, pelice, salinice, histice şi tionice.

În prezent, terenurile ocupate de aceste soluri au o destinaţie piscicolă, de cultivare a

stufului şi de agrement (MUNTEANU, 1996, 1997) şi nu pot fi folosite în prezent pentru

pajişti.

7. 9. 3. Stagnosoluri (SG)

Sunt soluri având orizont A ocric (Ao) sau orizont a ocric şi orizont eluvial E

(Ao+El sau Ea) urmate de orizont B argic (Bt) la care se asociază proprietăţi stagnice

18

intense (orizont W) începând de la suprafaţă sau din primii 50 cm ai solului mineral şi care

continuă pe cal puţin 50 cm grosime. În mod frecvent apar concreţiuni ferimanganice. Nu

prezintă schimbare texturală bruscă (înre E şi Bt) pe cel mult 7,5 cm (diagnostică pentru

planosoluri). Pot prezenta orizont vertic asociat orizontului B, orizont histic (sub 50 cm

grosime) şi proprietăţi gleice sub 50 cm adâncime.

La nivel de subtip se întâlnesc stagnosoluri: tipice, luvice, albice, vertice,

gleice, planice şi histice.

Stagnosolurile se întâlnesc pe forme de relief cu drenaj natural foarte slab, suprafeţe

practic orizontale şi microdepresiuni, acoperite cu depozite fine foarte puţin permeabile mai

ales pe terasele râurilor şi pe câmpia piemontană din vestul ţării (Câmpia Crasnei, Câmpia

piemontană şi terasele Crişurilor, Câmpia piemontană şi terasele Timişului), în unele

sectoare din Depresiunea Braşov, compartimentul Tg. Secuiesc, în Moldova în depresiunile

Liteni şi Rădăuţi şi terasele inferioare ale Siretului, Moldovei şi Someşului, în platformele

Cotmeană şi Cândeşti şi în crovurile umede din Câmpia Română în special în zona

preluvosolurilor roşcate.

Sunt caracteristice în special zonei forestiere cu păduri de Quercus robur, Q.

Frainetto şi cu un covor erbaceu format din Juncus, Agrostis şi Carex. Materialul parental

este format din argile deluvio-proluviale de vârstă pliocenă care acoperă pietrişuri şi nisipuri

stratificate torenţial caracteristice piemonturilor. Se mai pot forma pe depozite argiloase mai

recente, aluviale şi deluvio-proluviale caracteristice câmpiilor piemontane iar în cadrul

Câmpiei Române sunt formate pe depozite loessoide lutoase şi luto-argiloase.

10. Salsodisolurile (SC) (Solurile halomorfe)

Cunoscute sub denumirea populară de sărături reprezintă o clasă de soluri a căror

geneză este datorată sărurilor uşor solubile. Cele mai frecvent întâlnite săruri sunt sulfaţii şi

clorurile de natriu, magneziu şi calciu şi uneori bicarbonaţi şi carbonaţi de natriu şi eventual

de potasiu. Salsodisolurile se întâlnesc sub formă de areale restrânse acolo unde se

realizează local condiţii care favorizează formarea de săruri respectiv regiuni cu climă

secetoasă (regim hidric exudativ) în perioada de vară asociate cu un relief depresionar de

lunci şi câmpii joase cu drenaj deficitar şi cu apele freatice situate la mică adâncime. Prin

intermediul apei aflate în capilarele solului, sărurile aflate în materialul parental sunt

transportate şi depozitate în stratul superior al solului.

Deci salsodisolurile se întâlnesc în sectoarele de luncă şi de câmpii joase cu climă

semiaridă, alternând cu semiumedă din partea de nord-est a Câmpiei Crişurilor, pe Valea

19

Ierului, Călmăţuiului unde devin dominante ca întindere. Pe aflorimentele salifere din

Câmpia Moldovei (Câmpia Jijiei), Podişului Transilvaniei şi Subcarpaţii de Curbură aceste

soluri apar chiar şi pe versanţi. Ocupă suprafeţe reduse în cadrul Podişului Dobrogean, pe

arii mai extinse găsindu-se în Lunca şi Delta Dunării.

Materialul parental este format din roci salifere şi depozite aluviale de origine

fluvială, fluvio-lacustră şi lacustră, cu textură diversă şi loess cu textură lutoasă-luto

nisipoasă. La nivel de tip, din clasa salsodisolurilor fac parte: solonceacurile şi soloneţurile.

10. 1. Solonceacurile (SC)

Se caracterizează prin prezenţa unui orizont A ocric sau molic (Ao, Am) şi orizont

intermediar la care se asociază orizont salic (sa), situat în primii 50 cm adâncime. Pot avea

orizont calcic, cambic, vertic, natric, hiponatric şi proprirtăţi gleice în primii 100 cm.

Aceste soluri ocupă o suprafaţă de 135.583 ha şi se întâlnesc de-a lungul litoralului

în partea estică a Deltei Dunării, pe grindurile Chilia, Letea şi Caraorman, la sud de lacurile

Puiu şi Roşu, în grindul Sf. Gheorghe, malul complexului Razelm-Sinoe, în localitatea

Sarinasuf, pe loessuri cu textură lutoasă-luto nisipoasă şi pe depozite aluviale cu textură

diversă, în special nisipoasă. Soloncecurile se mai întâlnesc şi în partea de nord-est a

Câmpiei Române unde se asociază cu soloneţurile.

SC s-au format în condiţiile unui relief plan, cu caracter depresionar, de lunci, delte

şi văi joase, pe marginile lacurilor sărate sau a lagunelor sau pe locul fostelor lacuri sărate,

pe depozite aluviale de origine fluvială şi lacustră cu textură diversă, dar în general mai

nisipoasă, în condiţiile unui climat cu caracter continental pronunţat. Din punct de vedere

granulometric solonceacurile situate în Delta Dunării şi pe litoral sunt cu textură nisipoasă

pe când cele situate în interiorul ţării prezintă texturi lutoase sau chiar argiloase.

Vegetaţia naturală este formată din asociaţii de Salicornia herbacea, Salicornia

europaea Suaeda maritima, Salsola soda, Puccinela distans, Spergularia media, Artemisia

salina şi Petrosimonia triandra.

Apa freatică afectează profilul de sol, fiind situată la adâncimi 1-2 m.

La nivel de subtip se întâlnesc: SC tipice (cu sodă), calcarice, molice, sodice,

vertice, gleice, psamice, pelice.

SC pun probleme deosebite în agricultură, datorită conţinutului ridicat în săruri, care

le fac improprii cultivării, fiind ocupate în general de păşuni şi fâneţe, de foarte slabă

calitate. Prin ameliorare, care se realizează cu o serie de măsuri hidro-pedoameliorative

foarte costisitoare, pot fi cultivate, dar cu plante mai rezistente la salinitate.

20

10. 2. Soloneţurile (SN)

Se caracterizează prin prezenţa unui orizont A ocric sau molic (Ao, Am) urmat direct

sau după un orizont eluvial E (El, Ea) de un orizont argic-natric (Btna) indiferent de

adâncime, sau având un orizont A ocric sau A molic (Ao,Am) urmat de orizont intermediar

natric (na) de la suprafaţă sau în primii 50 cm ai solului. Pot avea orizont calcic, orizont

salic sub 50 cm adâncime şi proprietăţi gleice din primii 100 cm. (Pentru soloneţurile entice

se poate folosi denumirea de sodosol).

Aceste soluri se întâlnesc pe suprafeţe relativ întinse (58.668 ha) în sectoarele slab

drenate ale câmpiei joase a Tisei şi ale Câmpiei Române de Est şi în unele lunci ale râurilor

din zona aridă-semiumedă şi în Lunca Dunări cu suprafeţe mai mari în localitatea Smârdan

şi în jurul lacurilor Mârleanu şi Oltina, în Delta Dunării pe grindul Chilia, la nord de

localitatea Sibioara, în aproprierea lacului Taşaul, pe loessuri cu textură lutoasă-luto

nisipoasă şi pe depozite aluviale cu textură diversă, în special nisipoasă. SN s-au format în

condiţiile unui relief plan, cu caracter depresionar, de lunci, delte şi văi joase şi în jurul

lacurilor din câmpie în complex cu solonceacurile şi gleiosolurile cernice, pe depozite

aluviale de origine fluvială şi lacustră, cu textură diversă, dar în general mai nisipoasă, în

condiţiile unui climat cu caracter continental pronunţat.

Vegetaţia naturală este formată din asociaţii de Statice gmelini, Bassia hirsuta,

Puccinellia distans, Spergularia marginata, Petrosimonia triandra, Artemisia maritima,

Crypsis aculeata, Atriplex littoralis. Pe soloneţuri puternic alcaline apar şi Camphorasma

annua, C. Monspeliaca şi Lepidium crassifolium.

Apa freatică afectează profilul de sol, fiind situată la adâncimi de 1.5-2.0 m, cu un

grad variat de mineralizare. Procesul de formare a soloneţurilor se caracterizează prin

pătrunderea sodiului schimbabil în complexul adsorbtiv, realizat prin alternanţa procesului

de salinizare, cu cel de desalinizare. Cu această ocazie sunt eliberaţi ionii de Ca++ şi Mg++,

care reacţionează cu ionii de HCO3- şi CO3

--, trecând în bicarbonaţi şi carbonaţi de calciu şi

magneziu, care fiind mai greu solubili, precipită. În permanenţă, în soluţia solului vor fi ioni

de sodiu în exces, proveniţi din sărurile de sodiu aduse de apa freatică. Datorită vegetaţiei de

fâneaţă foarte săracă şi a procesului slab de humificare, orizontul Ao este mai puţin humifer

şi are culoare deschisă. La nivel de subtip se întâlnesc: SC tipice, calcarice, molice, luvice,

albice, salinice, stagnice, gleice, solodice, entice, psamice şi pelice.

SN pun probleme deosebite în practica agricolă datorită conţinutului ridicat de Na şi

însuşirilor fizice nefavorabile, care le fac improprii cultivării, fiind ocupate în general de

păşuni şi fâneţe foarte slabe.

21

Prin ameliorare, care se realizează cu o serie de măsuri hidro-pedoameliorative

foarte costisitoare (irigare de spălare, drenare, afânare adâncă, fertilizare complexă, iar

pentru îndepărtarea Na+ adsorbit cantităţi echivalente de fosfogips, sulf şi gips), pot fi

cultivate, dar cu plante mai rezistente la salinitate şi alcalinitate.

11. Histisoluri (HIS)- (soluri organice)

Prezintă un orizont folic (O) sau turbos (T) în partea superioară a solului de peste 50

cm grosime sau numai de 20 cm dacă este situat pe orizontul R. Aceste soluri ocupă

suprafeţe întinse în mlaştinile şi turbăriile eutrofe, mlaştinile mezotrofe (bahne) şi în

mlaştinile oligotrofe (tinoave) în Lunca şi Delta Dunării, Complexul Razelm, Carpaţii

Orientali (depresiunile Dornelor, Borsec, Ghiorghieni, Ciuc, Braşovului) Carpaţii

Meridionali (Munţii Bucegi, Semenic), Depresiunea Făgăraşului, nordul Moldovei, Câmpia

Careiului etc. La nivel de subtip se deosebesc. histosoluri şi foliosoluri.

11 1. Histosoluri TB- solul turbos

Se caracterizează prin prezenţa unui orizont turbos T mai gros de 50 cm în primii

100 cm adâncime, fără ca stratul mineral situat în primii 25 cm, să atingă 20 cm grosime.

TB, cunoscute în clasificările mai vechi sub denumirea de turbă şi plaur, s-au format în

condiţiile unui relief cu caracter depresionar de lunci, delte şi văi joase, pe depozite cu

textură diversă, predominant carbonatice, în condiţiile unui climat cu caracter continental

pronunţat (zona climatică călduroasă-secetoasă), dar şi în condiţiile unui climat umed şi

rece, din arealele cu caracter depresionar din zonele montane (tinoavele şi bahnele).

Vegetaţia naturală este formată din vegetaţie higrofilă de baltă, Phragmites, Carex,

Juncus, Typha şi păduri de Salix cinerea, Populus tremula, Betula verrucosa.

Apa freatică este situată la suprafaţa solului sau în imediata apropiere. Procesul de

formare se caracterizează prin existenţa unui mediu saturat în apă, bogat în vegetaţie

hidrofilă. După moarte, resturile acestor plante se acumulează şi se descompun parţial, ca

rezultat al mineralizării lente datorate mediului anaerob. Procesul de bioacumulare trebuie

să aibă un conţinut de materie organică mai mare de 35%, dacă partea minerală este

argiloasă (peste 60% argilă <0.002 mm), 20-35 % materie organică, la conţinut proporţional

de argilă şi cel puţin 20%, dacă partea minerală nu conţine argilă.

Stratul de turbă rezultat poate avea grosimi relativ mari, care poate ajunge de ordinul

metrilor (10 m). Excesul de umiditate produce fenomene de reducere şi apariţia orizontului

de glei, bogat în minerale secundare, de tipul bicarbonatului de tip feros şi manganos,

22

colorat în cenuşiu-verzui sau albăstrui. Adesea în cadrul orizontului de turbă apar inercalaţii

minerale, reprezentând aluviuni depuse la viituri mai mari (GRIGORAŞ, 1999).

La nivel de subtip, în funcţie de gradul de descompunere a materiei organice şi de

aciditate se întâlnesc TB districe, eutrice, salinice, terice şi tionice. Din punct de vedere al

reacţiei solului au fost deosebite şi soluri turboase eutrofe, cu reacţie alcalină.

În condiţii naturale, când nu au apa de la suprafaţă, TB sunt ocupate de stuf sau

păşuni foarte slabe. Turbele pot fi folosite, ca îngrăşământ natural pentru alte soluri sărace în

humus, în pepiniere şi grădini, la răsaduri.

Prin realizarea tuturor măsurilor hidro-ameliorative şi eventuala folosire a irigaţiilor,

în cazul incintelor îndiguite din Delta Dunării (de ex. Pardina), favorabilitatea acestor soluri

creşte.

12. Antrisoluri (ANT) (soluri trunchiate sau desfundate)

Reprezintă o clasă de soluri care se caracterizează prin prezenţa unui orizont

antropedogenetic sau prin lipsa orizontului A şi E îndepărtate prin eroziunea accelerată sau

decapitare antropică. Solurile sunt puternic erodate încât la suprafaţa solului se află resturi

din sol (orizont B sau C), sau solul este puternic transformat prin acţiune antropică încât

prezintă la suprafaţă un orizont antropopedogenetic de cel puţin 50 cm grosime sau de cel

puţin 30-35 cm dacă este scheletic. La nivel de tipuri genetice de sol clasa antrisoluri este

reprezentată de: erodosoluri şi antrosoluri.

12. 1. Erodosolurile (ER) (Erodisolurile)

Reprezintă soluri puternic erodate sau decopertate ca urmare a acţiunii antropice

astfel că orizonturile rămase nu permit încadrarea într-un anumit tip de sol. De regulă,

prezintă la suprafaţă un orizont Ap provenit din orizont B sa C, sau AC sau AB având sub

20 cm grosime. Sedimentele (materialele parentale) scoase la zi prin eroziune sau prin

decopertare sunt considerate roci şi încadrate ca atare. Pentru erodosolurile rezultate prin

decopertare se poate folosii denumirea de decosol.

Erodosolurile reprezintă acele tipuri de sol, care s-au format pe versant, în principal,

ca urmare a activităţii umane prin luarea în cultură a terenurilor ocupate de păduri şi pajişti,

care au dus la schimbarea echilibrului versantului..

Aceste soluri se întâlnesc pe suprafeţe întinse în special în Subcarpaţi, frecvent în

regiunea dintre Trotuş şi Dâmboviţa (în special Vrancea şi sectorul deluros din bazinul

Buzăului) şi Olt şi Motru. În perimetrul dealurilor piemontane din vestul ţării în bazinul

23

Timişului şi Crişului Repede. În Podişul Transilvanei sunt întâlnite în Podişul Târnavelor şi

Podişul Someşan. În Podişul Moldovei areale întinse se găsesc în Podişul Central

Moldovenesc (bazinele Tutovei şi Zeletinului şi al Chinejei din platforma Covurlui şi în

Câmpia Moldovei. În cadrul Piemontului Getic suprafeţe relativ întinse cu erodisoluri se

găsec în partea nordică a acestuia şi pe suprafeţe mai restrânse în cea sudică. În cadrul

Câmpiei Române şi a Tisei erodisolurile sunt mai puţin extinse apărând la contactul cu zona

piemontană şi pe versanţii principalelor văi care traversează aceste câmpii.

În Dobrogea erodisolurile ocupă suprafeţe importante fiind asociate în principal cu

regosolurile în Podişul Dobrogei de Nord (Munţii Măcinului-Culmea Pricopanului, Podişul

Niculiţelului, Depresiunea Nălbant, Dealurile Tulcei, Podişul şi Glacisul Babadagului). În

cuprinsul Dobrogei Centrale sunt întâlnite, în special în partea estică a Podişului Casimcei,

iar în cadrul Podişului Dobrogei de Sud, pe toate văile care se varsă în Dunăre, din interiorul

podişurilor Cernavodei, Carasu şi Medgidiei, la nord de linia localităţilor Poarta Albă-

Ovidiu (pe aliniamentul Canalului Dunăre - Marea Neagră) şi în Podişul Cobadin şi Oltina.

Textura solului este diversă, pornind de la cea nisipoasă la cea argiloasă. predominând în

general cea lutoasă, iar materialul parental este format în principal din loess, luturi, argile şi

marne.

ER s-au format în condiţiile unui relief mai înclinat de munţi joşi şi culmi deluroase

mai înalte, dar pot apărea şi în zonele mai joase, pe versanţii unor văi.

Vegetaţia naturală este diversă fiind formată din specii lemnoase şi ierboase în

funcţie de zona climatică şi vegetală în care se află.

Apa freatică nu afectează profilul de sol, fiind situată la adâncimi mai mari de 5 m.

La nivel de subtip se întâlnesc erodosoluri: cambice, argice, andice, spodice,

calcarice, psamice, pelice, stagnice, litice, scheletice şi eutrice.

ER sunt soluri puţin fertile datorită pantei, cantităţii mici de humus şi substanţe

fertilizante şi îndepărtării lor permanente prin eroziune.

Pentru creşterea fertilităţii acestor soluri sunt necesare măsuri de combatere şi

prevenire a eroziunii solului. Ca măsuri agrotehnice, se recomandă lucrări pe curba de nivel,

asolamente corespunzătoare de protecţie, culturi în fâşii sau în benzi înierbate, interzicerea

păşunatului în zonele de risc şi cantităţi sporite de îngrăşăminte minerale şi organice. Alte

măsuri recomandate sunt: realizarea de agroterase, canale de coastă de diferite tipuri şi

împăduriri.

24

12. 2. Antrosolurile (AT)(solurile desfundate)

Reprezintă acele tipuri de sol care au un orizont superior antropedogenetic de cel

puţin 50 cm grosime (format prin transformarea unui orizont sau strat al solului prin

fertilzare îndelungată şi lucrare adâncă sau prin acreţie) format ca urmare a unei lungi

perioade de cultivare şi irigare.

Prin această acţiune mecanică, orizonturile genetice sunt deranjate, caracterele

diagnostice ale fostului sol sunt mai greu identificate şi apar numai sub forma de fragmente.

Sub adâncimea supusă desfundării, în vederea îmbunătăţirii regimului aero-hidric al solului,

se găseşte succesiunea specifică de orizonturi, pentru solul afectat de desfundare.

Profilul de sol se caracterizează prin prezenţa unui orizont ho (hortic), rezultat prin

amestecarea orizonturilor situate până la adâncimea de minimum 50 cm, urmate de

orizonturile situate sub această adâncime, care pot fi AC, Bv, Bt sau Cca. Aceste soluri se

întâlnesc pe suprafeţe reduse şi corespund, în linii mari, cu arealele ocupate de folosinţele

pomicole, viticole, orezării şi grădini de zarzavat.

Materialul parental este format din depozite loessoide, luturi, argile, marne, nisipuri

etc. Iar textura solului este diversă predominând cea lutoasă. AT s-au format în diverse

condiţii de relief diferite, condiţionate de folosinţa pomicolă şi viticolă, orezării şi grădini,

dar situate în general pe arealele mai înalte de câmpuri şi platouri plane sau slab-moderat

înclinate dar şi pe zone joase de luncă.

Apa freatică nu afectează în general profilul de sol, fiind situată la adâncimi mai mari

de 10 m, dar poate fi aproape de suprafaţa solului la AT situate în luncă şi câmpii joase.

La nivel de subtip se întâlnesc antrosoluri: hortice, antracvice, psamice, pelice,

calcarice, eutrice şi districe.

AT prezintă un orizont ho, care constituie porţiunea din sol supusă lucrărilor de

desfundare şi cuprinde fragmente, mai mult sau mai puţin amestecate, din vechile orizonturi

de sol. Pe acest orizont se grefează un suborizont Ap, cu grosimi, care variază în funcţie de

adâncimea arăturii 25-30 cm, după care urmează celelalte orizonturi nederanjate, specifice

solurilor din zona respectivă.

Textura, culoarea orizonturilor, celelalte însuşiri morfologice, fizice şi chimice,

depind de caracteristicile solurilor din care au provenit, cu deosebirea că au un regim

aerohidric mai bun, fiind şi mai active din punct de vedere biologic. Din punct de vedere al

gradului de fertilitate, aceste soluri sunt mai fertile decât solurile din care au provenit, în

urma îmbunătăţirii regimului aero-hidric şi sunt folosite cu producţii foarte bune pentru vii

şi livezi, orezării, grădini de zarzavat şi plante furajere, inclusiv pajişti semănate intensive.

25

B. COMBATEREA VEGETAŢIEI NEVALOROASE DIN PAJIŞTI

B 1. Combaterea buruienilor din pajişti

Pajiştile permanente şi semănate (temporare) ocupă în România o suprafaţă de peste

5 mil ha şi sunt situate în diferite condiţii ecologice. Pe suprafeţe întinse se manifestă

fenomene de eroziune, aciditate, exces sau deficit de umiditate etc, factori care diminuează

fertilitatea solului şi prin urmare producţia de biomasă obţinută în condiţii naturale, fără

intervenţie, se situează la un nivel cantitativ şi calitativ mai scăzut.

La alcătuirea covorului ierbos al pajiştilor alături de gramineele şi leguminoasele

furajere perene participă şi speciile din grupa "DIVERSE" ( ALTE PLANTE ), unele dintre

acestea au valoare furajeră scăzută, iar altele sunt practic neconsumate de animale, sau

prezintă un grad ridicat de toxicitate. Apariţia şi înmulţirea buruienilor în vegetaţia pajiştilor

este favorizată de manifestarea în exces sau deficit a unor factori ecologici, precum şi de

gospodărirea necorespunzătoare a pajiştilor : neexecutarea lucrărilor de curăţire, nefolosirea

unei încărcături cu animale adecvate producţiei pajiştei, neschimbarea locurilor de odihnă şi

adăpost pentru animale, fertilizarea neuniformă cu îngrăşăminte organice sau chimice,

recoltarea cu întârziere a fâneţelor, folosirea la supraînsămânţare a unor seminţe infestate cu

buruieni, etc.

Cercetările efectuate în străinătate (CAPUTA, 1981; HOPPE, 1983; HUBNER,

1982; PEETERS et colab., 1994; ) şi în ţara noastră (NIEDERMAIER, 1968; SIMTEA şi

colab., 1975, 1976; MARUŞCA, 1976; MIHAI, 1981; CARDAŞOL, 1993, CARDAŞOL şi

colab. 1995, 2002;), au scos în evidenţă caracteristicile combaterii buruienilor din pajişti

comparativ cu cele din alte culturi. Specificitatea se datorează compoziţiei floristice

complexe (graminee, leguminoase, alte plante ) şi posibilităţii de folosire a pajiştilor prin

păşunat, cosit sau mixt. Acestea impun cunoaşterea atât a efectului pe care îl au măsurile de

combatere pe cale mecanică sau chimică asupra speciilor care alcătuiesc covorul ierbos,

remanenţei erbicidelor pentru a nu provoca tulburări animalelor, în condiţiile folosirii

suprafeţelor respective prin păşunat, cât şi a efectului prezenţei buruienilor în covorul

vegetal. Ele reduc creşterea şi dezvoltarea plantelor valoroase prin fenomenele de

concurenţă pentru apă, aer (CO2), lumină şi elemente nutritive, iar unele emit substanţe

toxice.

Cerinţele pentru apă. Buruienile consumă apa pentru creşterea lor şi determină o epuizare

mai rapidă a rezervei de apă utilă din sol. Acest fenomen are consecinţe negative asupra

celorlalte plante care alcătuiesc covorul ierbos, mai ales în perioadele de secetă.

26

Cerinţele în CO2. Competiţia pentru CO2 a fost demonstrată prin creşterea asimilării în

urma îmbogăţirii atmosferei în CO2 prin injectarea lui în covorul vegetal. Prezenţa

buruienilor în amestecurile de ierburi furajere valoroase reduce accesul plantelor valoroase

la concentraţii suficiente de CO2 şi limitează prin aceasta randamentul lor.

Cerinţele pentru lumină. Competiţia pentru lumină afectează atât relaţiile interspecifice cât

şi între indivizii aceleaşi specii şi între organele foliare ale aceluiaşi individ. Aceasta are

drept consecinţă o viteză de creştere şi o rată de acumulare a biomasei mai redusă.

Cerinţele în elemente nutritive. Buruienile afectează în mod negativ nutriţia minerală a

celorlalte plante prin concurenţa pentru azot şi elemente minerale. Buruienile aparţinând

dicotiledonatelor au o capacitate de schimb cationic mai ridicată de cât monocotiledonatele,

acestea permiţându-le o absorţie mai uşoară a calciului şi magneziului. În plus,

înrădăcinarea profundă, în cazul celor cu sistem radicular pivotant, asigură explorarea

straturilor de sol inaccesibile gramineelor şi leguminoaselor de pajişti.

Eliberarea de substanţe toxice (alelopatia). Emiterea de fitotoxine de către unele plante cu

acţiune inhibitoare pentru celelalte cu care vin în concurenţă a fost evidenţiată de foarte

multă vreme. Acest fenomen de alelopatie este definit ca "orice proces care implică

metaboliţi secundari produşi de către plante, alge, bacterii şi ciuperci care influenţează

creşterea şi dezvoltarea sistemelor agricole şi biologice". Substanţele alelopatice sunt în

general metaboliţi secundari, care nu îndeplinesc un rol în procesele metabolice esenţiale

pentru viaţa plantelor (alcaloizi, fenoli, flavone, terpenoide, compuşi glucidici etc.) şi ele

sunt prezente în toate ţesuturile plantelor. Eliberarea lor din ţesuturile plantelor în mediu

înconjurător se face prin: volatilizarea, spălarea, exudate radiculare şi descompunerea

resturilor vegetale. Influenţa negativă asupra proceselor de creştere şi dezvoltare a plantelor

are loc la concentraţii mari ale substanţelor alelopatice şi se manifestă prin inhibarea sau

întârzierea germinaţiei, reducerea creşterii radicelelor şi coleoptilelor, necrozarea,

tumefierea sau contorsionarea radicelelor, reducerea conţinutului de substanţă uscată, etc,

aceste modificări fiind rezultatul acţiunii substanţelor la nivel celular şi molecular (

BREAZU şi colab. 2004 ).

Efecte alelopatice au fost puse în evidenţă şi în cadrul speciilor care alcătuiesc

amestecurile de graminee cu leguminoase perene de pajişti. În cazul buruienilor, mai

frecvent sunt citate efectele alelopatice ale speciilor Elymus repens (PETERS şi colab.,

1994), Rumex obtusifolius, Pteridium aquilinum (LUTTS şi colab., 1987), Symphytum

officinale (BREAZU şi colab., 2004). În cazul speciei Rumex obtusifolius s-a constatat că

fitotoxinele eliberate alterează puterea germinativă a anumitor specii concurente şi că

27

toxinele eliberate nu prezintă variaţii sezoniere şi nu sunt influenţate de natura substratului,

acţiunea lor fiind activă în sol pentru o perioadă de mai multe săptămâni.

Toxicitate. Unele buruieni pot fi toxice pentru animalele care le consumă, dintre acestea cu

o frecvenţă mai mare pe pajiştile din ţara noastră se întâlnesc :

Veratum album (ştirigoaia) conţine în rizomi şi tulpini alcaloizii: protoveratrină, jervină,

protoveratridină, etc. Toxicitatea plantei scade mult după înflorire, astfel că în zona de

munte după această fază, atât caii, cât şi oile consumă planta fără repercusiuni vizibile

asupra stării de sănătate. Taurinele şi ovinele care consumă plantele în stadiile tinere

prezintă o salivaţie bogată, strănuturi şi stări de vomă.

Colchicum autumnale (brânduşa de toamnă) este o plantă foarte toxică datorită conţinutului

ridicat în colchicină. Toate părţile plantei sunt otrăvitoare. Prezenţa speciei respective poate

provoca accidente prin intoxicare mai ales la animalele tinere scoase la păşunat primăvara

devreme.

Ranunculus acer (piciorul cocoşului) provoacă tulburări la taurine şi cabaline, prin

protoanemonina care este activată în stomacul animalelor prin enzima ranunculină conţinută

în aceeaşi plantă. Animalele prezintă stări de depresie nervoasă şi colici, înregistrând

scăderea accentuată a producţiei de lapte.

Rumex sp. (ştevia) - cantitatea mare de oxalaţi pe care o conţine provoacă tulburări digestive

animalelor care consumă speciile de Rumex.

Equisetum sp. (coada calului) conţine alcaloizi toxici mai ales palustrină şi acid aconitic,

care nu se inactivează nici prin procesul de uscare a fânului, provocând intoxicarea

animalelor şi în perioada de stabulaţie. Animalele hrănite cu fân în care se află coada calului

trec prin stări de diaree, producţia lor scade foarte mult, ele devin astenice şi ajung în final la

epuizare fizică totală.

În cadrul ICDP Braşov au fost efectuate studii şi cercetări pentru combaterea

speciilor toxice : Colchicum autumnale (MARUŞCA, 1976 ), Pteridium aquilinum

(SEVEREANU şi colab., 1992, CARDAŞOL şi colab., 2002, 2003, ŞARPE şi colab.2004),

Juncus sp. (SIMTEA şi colab.,1976), Euphorbia cyparissias (PAVEL şi colab., 1977)

Veratrum album (ŞERBAN, 1980; PETCU, 1980, 1989 ) şi Rumex sp. (CARDAŞOL şi

colab., 1992, 1993, 1995, MIHAI, 1981). Aceste specii se regăsesc cu preponderenţă în

diferite areale: zone depresionare cu aciditate şi exces de umiditate datorită drenajului

necorespunzător ( Juncus sp, Ranunculus sp ); pajişti de deal şi munte cu soluri acide, slab

aprovizionate în elemente nutritive (Euphorbia cyparissias, Pteridium aquilinum şi

28

Veratrum album); pe suprafeţe situate în lunci, depresiuni, deal şi munte cu fertilitate bună

(Colchicum autumnale, Rumex crispus, Rumex obtusifolius, Urtica dioica etc ).

Metodele de combatere necesită cunoaşterea biologiei speciilor respective care poate

fi diferită chiar la speciile aparţinând aceluiaşi gen :

- Ranunculus repens prezintă stoloni;

- Ranunculus acris are rădăcină pivotantă;

- Ranunculus bulbosus are un bulb;

- Ranunculus sardous şi arvensis se înmulţesc prin seminţe.

Rezultatele obţinute pe baza cercetărilor efectuate au scos în evidenţă cauzele care

generează proliferarea speciilor nedorite în covorul vegetal şi dificultăţile în combaterea

buruienilor din covorul vegetal al pajiştilor naturale şi semănate.

Combaterea individuală a plantelor este măsura cea mai eficientă dar ea necesită

urmărirea atentă a compoziţiei botanice şi intervenţia operativă în momentul în care se

constată că unele specii de buruieni încep să se instaleze în covorul ierbos al pajiştii.

Combaterea individuală se face manual folosind unelte simple ca : sapa, oticul, coasa etc,

sau erbicidarea individuală a plantelor cu pompa manuală, cu bastonul de erbicidare sau cu

seringa specială.

În condiţiile în care densitatea buruienilor este mare se erbicidează întreaga suprafaţă

pe cale mecanică cu ajutorul maşinilor de stropit. În toate cazurile erbicidarea trebuie să se

facă respectând măsurile de tehnica securităţii pentru evitarea unor accidente la muncitorii

care manipulează erbicidele. De asemenea, se impune respectarea strictă a dozelor,

fenofazelor de aplicare şi a timpului de repaus după tratament, furajele de pe suprafeţele

respective putând fi păşunate sau recoltate pentru siloz sau fân după cel puţin 4 săptămâni.

Combaterea speciei Colchicum autumnale (brânduşa de toamnă). Limitarea invaziei

acestei specii se realizează printr-o recoltare mai timpurie a furajului, înainte de maturizarea

seminţelor. Combaterea brânduşei de toamnă se poate face fie prin lucrări radicale de

desţelenire şi reînsămânţare, fie pe cale chimică, această ultimă metodă dovedindu-se mai

eficientă. Rezultate bune s-au obţinut prin folosirea produselor TRIBUTON sau

GRAMOXONE în doză de 5 l/ha. Repetarea tratamentelor timp de 2 ani consecutiv a

asigurat o combatere a speciei Colchicum autumnale de 95-100%. Fenofaza optimă de

aplicare a tratamentelor a fost la dezvoltarea maximă a frunzelor, cu puţin înainte de apariţia

fructificaţiilor la suprafaţa solului.

Combaterea speciei Veratrum album (ştirigoaia) se realizează prin cosiri repetate şi

stimularea plantelor din covorul ierbos prin folosirea îngrăşămintelor. Utilizarea erbicidelor

29

ANITEN sau DICOTEX, în doză de 3 l/ha, când plantele se află în faza de rozetă, au

asigurat o combatere de 98-100%. Rezultate bune au fost obţinute şi la folosirea erbicidelor

MCPP şi 2,4-D în doze de 2-3 kg/ha, aplicate primăvara când plantele au 20-30 cm înălţime

şi se află în faza de creştere intensă.

Combaterea speciei Juncus sp. (pipirig) necesită fertilizarea corespunzătoare a solului cu

doza de N100P100K50, aplicată anual pentru a stimula creşterea şi dezvoltarea speciilor

valoroase de graminee şi leguminoase din covorul ierbos şi a înăbuşi plantele tinere de

pipirig, care sunt pretenţioase faţă de lumină. Dintre erbicide rezultate bune s-au obţinut prin

aplicarea 2 ani consecutiv a produselor DICLORDON SODIC în cantitate de 5 kg/ha în

fenofaza de la apariţia inflorescenţei până la înflorire sau cu MCPA şi 2,4-D în doză de 1-2

kg/ha, s.a.

Combaterea speciei Euphorbia cyparissias (alior). Dintre produsele chimice utilizate,

rezultate corespunzătoare au fost obţinute cu doza de 6 kg/ha - 2,4-D aplicat în faza de

înflorire. La această doză 80% din plantele tinere au fost distruse, fără a determina

diminuarea producţiei de furaj. Plantele mai avansate în vegetaţie, deşi iniţial au prezentat

un grad ridicat de combatere, ulterior acestea s-au refăcut, ca şi în cazul celorlalte erbicide :

CARBINE, ANIBEN, AVADEX şi REGLONE.

Combaterea speciei Rumex obtusifolius (ştevia). Proliferarea în ultimii ani a speciei

Rumex pe pajiştile naturale şi semănate se datorează în principal gospodăririi

necorespunzătoare a suprafeţelor respective şi schimbului necontrolat de seminţe, care se

folosesc pentru însămânţarea şi supraînsămânţarea pajiştilor. Deşi în faza de rozetă specia

Rumex obtusifolius are un conţinut ridicat în elemente minerale 34% proteină, 16% celuloză,

0,48 fosfor, 0,58% calciu şi 2,53% potasiu, totuşi ea este refuzată de animalele care

păşunează, datorită cantităţii mari de oxalaţi.

Greutăţile în combaterea speciei Rumex sunt generate de caracteristicile

morfogenetice: perenitate, adaptarea la condiţiile de secetă şi exces de umiditate, grad

ridicat de competiţie în condiţii de fertilizare, menţinerea facultăţii germinative a seminţelor

chiar şi după ce au trecut prin tubul digestiv al animalelor şi numărul mare de seminţe /

plantă (poate ajunge la 50000).

La acestea se mai adaugă şi dificultăţile întâmpinate în procesul de selectare a

seminţelor de ştevie din cele de trifoi roşu, trifoi alb sau lucernă. Toate acestea situează

specia Rumex ca o buruiană de carantină deosebit de periculoasă.

30

Cercetările efectuate au scos în evidenţă eficacitatea deosebită a erbicidelor ICEDIN

SUPER - RV , OLTISAN EXTRA, SARE DMA, GARLON 4 aplicate în doză de 2 l/ha la

fenofaza de rozetă a speciei Rumex sp. şi ASULOX 3 l/ha.

Ca urmare a accentuării fenomenului de degradare a pajiştilor, în prezent se constată

invazia pe mari suprafeţe a speciilor nevaloroase Nardus stricta (ţăpoşica), Deschampsia

caespitosa (târsa), şi Pteridium aquilinum (feriga). Studiile şi cercetările care se vor efectua

în etapele următoare în cadrul proiectului " Reconstrucţia ecologică a pajiştilor degradate

de factori naturali şi antropici " au ca obiective şi stabilirea măsurilor pratotehnice pentru

perfecţionarea tehnologiilor de îmbunătăţire a pajiştilor invadate de speciile respective.

În acest sens au fost delimitate staţionarele în care experienţele şi loturile

demonstrative urmează să fie amplasate şi a fost elaborat protocolul experimental pentru

fiecare dintre acestea.

B 2. Combaterea vegetaţiei lemnoase nevaloroase

Majoritatea pajiştilor din ţara noastră sunt secundare, rezultate ca urmare a defrişării

vegetaţiei forestiere. Scăderea în ultimii 10 - 15 ani cu aproximativ 50% a efectivelor de

taurine şi ovine, asociată cu numărul redus de persoane care locuiesc în zonele respective şi

cu schimbările care au avut loc în economie, după anul 1990, au accentuat fenomenul de

abandon, din punct de vedere al folosinţei terenurilor aflate în zone mai greu accesibile.

Gospodărirea necorespunzătoare a terenurilor agricole, în mod deosebit a celor

situate în zona colinară şi montană în care pajiştile deţin o pondere însemnată are ca rezultat

instalarea, în timp relativ scurt, a vegetaţiei ierboase şi lemnoase nevaloroase. Din punct de

vedere economic aceste suprafeţe în curs de împădurire au valoare scăzută atât în economia

pastorală cât şi în economia forestieră.

De asemenea aceste pajişti depreciază frumuseţea peisajului, tufişurile şi

mărăcinişurile neîncadrându-se nici în ecosistemul de pajişte sau pădure, nici în tipul de

"păşuni - parc" cu arbori mari, dispuşi diseminat sau în pâlcuri, care conferă un aspect plăcut

zonei şi servesc ca adăpost animalelor contra ploilor sau arşiţei.

Curăţirea vegetaţiei lemnoase nevaloroase cu diametrul sub 4 cm se execută cu

ajutorul maşinilor de curăţat pajişti MCP - 1,5 sau MCP - 2, acţionate cu tractoarele de 65

CP ( U 650 ) până la panta de 20% şi de tractoarele de 80-100 CP pe şenile pe pante până la

40% (HERMENEANU şi colab., 2005).

31

Executarea lucrărilor de defrişare a vegetaţiei lemnoase pe terenurile accesibile

maşinilor, sau în cazul lipsei acestora, se poate face manual folosind pentru aceasta

ferăstraie mecanice portative, joagăre, topoare, săpoaie, târnacoape etc. (NIEDERMAIER şi

colab., 1968).

Sistemul de defrişare manuală sau mecanică reprezintă o soluţie parţială, dar nu

rezolvă problema pajiştilor împădurite, îndeosebi în subetajul pădurilor de fag şi amestec de

fag cu răşinoase şi în subetajul pădurilor de gorun şi amestec de gorun din etajul nemoral,

unde reîmpădurirea se face prin însămânţare naturală şi prin regenerarea părţilor vegetative

rămase în sol.

Cercetările privind efectul unor produse chimice, arboricide şi erbicide pentru

combaterea lăstărişului apărut după defrişarea şi îndepărtarea masei lemnoase aeriene, au

evidenţiat eficacitatea deosebită pe care o au anumite substanţe chimice asupra organelor

aeriene şi subterane (EVEREANU şi colab. 1992, SIMTEA ,1977, 1978, 1979, 1983).

Efectul combaterii chimice depinde de sensibilitatea speciei la acţiunea fitotoxică a

arboricidului, agresivitatea produsului, doza folosită la un tratament, epoca de administrare,

precum şi de vârsta arboretului.

Dintre produsele testate sau remarcat : TORDONUL, KURONUL, PRINTAZOL N

şi combinaţiile acestora cu SARE DE AMINĂ, cu efecte bune în combaterea speciilor

lemnoase şi fără acţiune fitotoxică asupra covorului ierbos.

Tratarea chimică a lăstărişului tânăr de un an cu arboricide a produs efecte fitotoxice

diferite: stagnarea în creştere, ofilirea şi uscarea frunzelor, îndoirea vârfului lăstarilor şi

uscarea acestora.

Combinaţia SARE DE AMINĂ 3l /ha + TORDON 225 3l/ha, care face parte din

rândul arboricidelor agresive, a provocat la mesteacăn (Betula verucosa) o stagnare în

creştere urmată de o intensificare a uscării lăstarilor de la vârf spre bază, până la lemn. De

asemenea murul (Rubus sp.) s-a dovedit sensibil la acţiunea combinaţiei Sare de amină 3

l/ha + Tordon 225 3 l/ha.

Speciile de alun (Corylus avellana), anin (Alunus glutinosa), măceş (Rosa canina),

plop (Populus alb ), răchita (Salix caprea), sunt mediu sensibile iar carpenul (Carpinus

betulus), stejarul (Quercus cerris, Quercus robur, Quercus petrea), porumbarul (Prunus

spinosa) şi păducelul (Crategus monogyna, Crategus oxyacantha) sunt rezistente.

Pentru speciile sensibile a fost suficient un tratament cu TORDON 225 sau două

tratamente în aceeaşi vară cu combinaţia SARE DE AMINĂ + TORDON 225.

32

La celelalte specii tratamentul a fost repetat şi în anul următor, al treilea la speciile

mediu sensibile şi al treilea şi al patrulea pentru speciile rezistente.

Acest număr de tratamente, variabil cu sensibilitatea specifică, s-a aplicat până la

atingerea gradului de uscare totală a arboretului şi la obţinerea unor rezultate bune în

combatere.

Combaterea arboretului de 2-5 ani . Combinaţia SARE DE AMINĂ + TORDON 225, ca

şi celelalte arboricide agresive acţionează şi asupra plantelor cu organe aeriene lemnificate,

însă pentru realizarea uscării totale a arboretului sunt necesare fie un număr mai mare de

tratamente, fie administrarea de doze mai mari.

Speciile sensibile şi mediu sensibile pot fi combătute până la vârsta de 5 ani cu o

cantitate totală de produs de 18-30 l/ha. Cu aceeaşi cantitate totală la hectar la speciile

rezistente, se obţin rezultate bune numai până la vârsta de 2 ani.

Dintre celelalte produse studiate, ICEDINUL în combinaţia cu TORDON 225 a

acţionat asemănător cu SAREA DE AMINĂ + TORDON 225.

La tratamentul cu ROUNDUP 10l/ha, sau combinaţia SARE DE AMINĂ 5 l/ha +

ROUNDUP 5 l/ha, speciile lemnoase au manifestat fenomene fitotoxice de uscare parţială

urmată de emiterea altor lăstari, astfel că procentul de combatere a fost redus, în timp ce

covorul ierbos a fost puternic afectat în anul următor tratamentului el prezentând goluri între

15-30%.

În cadrul cercetărilor efectuate cu produsul GARLON 3 A (SEVEREANU şi colab.,

1992) cele mai sensibile specii s-au dovedit: măceşul, arinul, mesteacănul şi salcâmul, care

au fost combătute integral cu doza de 2 l/ha. Mai rezistente s-au dovedit în ordine: speciile

de porumbar, păducel şi mur, acestea fiind distruse cu doza de 4 l/ha.

Din punct de vedere al fenofazei cele mai bune rezultate s-au obţinut la tratamentul

aplicat la sfârşitul fenofazei de creştere intensivă a lăstarilor şi începutul fenofazei de

încetinire a creşterii, în general calendaristic, aceasta coincide cu sfârşitul lunii iulie.

Prin aplicarea tratamentului în această perioadă, pe lângă o bună preluare a

substanţelor toxice prin suprafaţa foliară aflată aproape de valori maxime, se realizează o

bună distribuţie a lor în toată planta, fiind translocate spre diferite ţesuturi şi depuse odată cu

substanţele de rezervă. La plantele care nu se usucă în anul tratamentului sau în cursul iernii,

substanţele toxice sunt mobilizate în primăvara viitoare odată cu declanşarea proceselor de

creştere. Astfel s-ar putea explica efectele fitotoxice remanente, manifestate în anul următor

tratamentului.

33

Efectul combinaţiei SARE DE AMINĂ 5 l/ha + TORDON 225 5 l/ha, nu a provocat

efecte fitotoxice asupra covorului ierbos. La dozele mari 10+10 = 20 l/ha sau 15+15 = 30

l/ha, gramineele au manifestat o uşoară brunificare a frunzelor, care a dispărut după o

perioadă scurtă de timp.

În urma tratamentelor a avut loc scăderea procentului de participare a

leguminoaselor perene şi a speciilor care fac parte din grupa "DIVERSE".

Pe parcursul celor 7 ani de studii şi cercetări nu s-au înregistrat simptome de

toxicitate la animalele care au păşunat în câmpurile experimentale.

C. REÎNSĂMÂNŢAREA ŞI SUPRAÎBNSĂMÂNŢAREA PAJIŞTILOR ERODATE

C 1. Pajişti erodate din Podişul Moldovei

Consideraţii generale

După cum se ştie, eroziunea este procesul natural de desprindere, transport şi

depunere a particulelor de sol, datorită agenţilor dinamici externi, în special apei şi vântului.

Acestor doi agenţi li se alătură, în cele mai multe cazuri, omul. într-adevăr, în procesul de

producţie materială omul intervine activ în natură şi grăbeşte, de cele mai multe ori

involuntar, distrugerea solului.

În funcţie de agentul dinamic extern care produce desprinderea, transportul şi

depunerea particulelor, există două forme de eroziune: eroziunea hidrică; eroziunea eoliană.

în condiţiile pedoclimatice din ţara noastră, eroziunea eoliană afectează numai suprafeţe

reduse din zona de câmpie şi foarte rar în cea de deal şi cu o intensitate relativ slabă; cele

mai mari pagube le produce însă eroziunea hidrică.

ELLISON W.D. citat de MOŢOC M., arată că energia cinetică pe care o posedă

picătura de ploaie la impactul cu solul este enormă, având o valoare de 100 de ori mai mare

decât aceeaşi cantitate de apă ce se scurge la suprafaţă, fără însă a fi concentrată în rigole

sau ogaşe.

Cantitatea de sol desprinsă şi proiectată în atmosferă depinde de proprietăţile solului

şi de covorul vegetal ce-l acoperă. Astfel particulele de nisip fin sunt dislocate foarte uşor,

pe când cele de argilă, din cauza coeziunii mari, sunt dislocate foarte greu.

În ceea ce priveşte covorul vegetal, acesta preia o parte din energia cinetică a

picăturilor de ploaie şi astfel cantitatea de sol ce se poate eroda se micşorează foarte mult.

34

Eroziunea solului se produce datorită energiei cinetice a apei sub formă de picături,

a scurgerii dispersate şi a scurgerii concentrate. Pierderile cele mai mari le produce ultima

formă sau acţiune combinată a celor trei forme.

Ploile torenţiale sunt cele mai periculoase pentru că, având o intensitate mai mare

decât ploile de lungă durată, pot să producă pierderi mari de sol. Când ploile torenţiale au o

durată scurtă, domină eroziunea prin picături sau cea de suprafaţă; când ploile torenţiale au

o durată mai mare, intervine şi scurgerea concentrată.

Dar şi omul poate provoca o deplasare a solului din amonte către aval, cu ocazia

executării lucrării solului, favorizând astfel eroziunea. Cu cât panta este mai mare, cu atât

cantitatea de sol şi distanţa la care este deplasat sunt mai mari.

În funcţie de gravitatea şi întinderea proceselor de eroziune şi de degradare a solului

pe pante din ţara noastră, BĂLOIU distinge 10 zone. Dintre acestea, trei se găsesc în

Moldova şi anume:

Zona I – din Vrancea, delimitată de localităţile Vidra, Vizantea, Soveja, Tulnici,

Năruja, de văile Nereju şi Milcov, de la confluenţa lor până la Mera;

Zona a V-a – bazinul Bârladului şi bazinul Chinejii;

Zona a VII-a – bazinul superior şi mijlociu al Prutului, Siretului şi Jijiei, cuprinsă

între Iaşi, Râul Prut, Darabani, Rădăuţi, Gura Humorului, Paşcani şi Roman.

Omul a declanşat eroziunea solului prin defrişarea pădurilor, chiar şi acolo unde

aveau un rol deosebit de protecţie, desţelenirea pajiştilor de pe pante şi prin practicarea

păşunatului neraţional.

Reacţia împotriva defrişărilor masive şi a desţelenirilor a început întâi în Statele

Unite, unde conservarea solului ca ştiinţă a fost fundamentată în al treilea deceniu al

secolului XX.

În Europa, lupta organizată împotriva eroziunii solului a început mai târziu, în

special după cel de al II-lea război mondial, care a contribuit în mare măsură la extinderea şi

agravarea dezastrelor. însă aceasta nu înseamnă că eroziunea nu era cunoscută până atunci.

În ţara noastră, primele menţiuni făcute despre eroziunea solului în legătură cu

agricultura, aparţin lui ION IONESCU DE LA BRAD, în anul 1869. în lucrarea

“Monografia judeţului Putna” el arată distrugerile produse de eroziune în cuprinsul acestui

teritoriu. Bazele ştiinţifice ale luptei cu eroziunea au fost discutate de GH. IONESCU

ŞIŞEŞTI în “Fenomene de distrugere şi de reconstituire a solului”, lucrare apărută în 1925.

35

Mai târziu, în anul 1942, STAICU, într-un articol din “Viaţa agricolă” intitulat

“Distrugerea solului prin eroziune”, scria vehement, cu nemulţumirea omului de ştiinţă ce-şi

dădea seama de pericolul ce ameninţă o naţiune:

“Procesul de eroziunea solului se petrece în ţara noastră lent dar constant. împotriva

lui nu se ia nici o măsură. Dacă vom continua să privim procesul de eroziunea solului cu

aceeaşi indiferenţă ca până acum, în foarte scurtă vreme ne vom afla în faţa unor probleme

atât de grele încât va fi cu neputinţă să le rezolvăm”.

În anul 1941 s-a organizat la I.C.A.R., primul laborator pentru studiul eroziunii

solului. în anul 1953 s-a înfiinţat o reţea experimentală de laboratoare, răspândite în diverse

zone din ţară: pe teren arabil, la Câmpia Turzii şi Perieni, pe pajişti, la Podu-Iloaiei, în

livezi, la Drăgăşani şi în vii, la Valea Călugărească.

Conducerea experienţelor din aceste zone a fost încredinţată prof.dr. Mircea Moţoc,

cel care a creat, ulterior, Staţiunea Centrală de Cercetări pentru Combaterea Eroziunii

Solului (S.C.C.C.E.S.) de la Perieni – Bârlad. în ultimii ani, cercetări referitoare la eroziunea

solului se desfăşoară şi la Institutul Geologic, precum şi la Universităţile Agronomice din

Bucureşti, Cluj şi Iaşi.

Rezultatele obţinute până în prezent arată efortul depus de oamenii de ştiinţă atât din

cercetare cât şi din învăţământul superior, cu scopul de a găsi metodele de stăvilire a

eroziunii, pentru a lăsa urmaşilor un sol cu o fertilitate bună, capabil să asigure producţii

agricole corespunzătoare.

Astfel, IURAŞCU pentru condiţiile din Câmpia Transilvaniei a urmărit comportarea

unui sortiment de culturi agricole pe terenurile în pantă. Rezultatele obţinute arată pierderile

mari de sol înregistrate la culturile prăşitoare şi evidenţiază rolul ierburilor perene în

procesul de stăvilire a eroziunii. Rezultate similare au fost obţinute şi de SIMIONESCU în

Depresiunea Huedinului, pe o pantă de 16%.

ŞTEFAN şi col., experimentând pe o pantă de 18%, constată că prăşitoarele dau cele

mai mari pierderi de sol, în timp ce la ierburile perene, influenţa favorabilă se manifestă

chiar din primul an.

GRÂNEANU şi RESMERIŢĂ recomandă, pentru condiţiile din Câmpia

Transilvaniei, ca pajiştile permanente degradate de eroziune să fie îmbunătăţite prin

transformarea lor în pajişti temporare, folosind amestecuri de ierburi perene, graminee şi

leguminoase, din componenţa cărora să nu lipsească Bromus inermis, Agropyron

pectiniforme, Onobrychis viciifolia, Medicago sativa etc.

36

Asociaţiile întâlnite pe versanţii însoriţi din Câmpia Transilvaniei şi descrise de

RESMERIŢĂ şi col. sunt următoarele:

Stipetum lessingiane;

Festuceto (sulcatae) – Andropogonetum ischaemi;

Asociaţia de Thymus-Sahia;

Artemisietum ponticae-sericeae.

În Moldova, ca şi în Transilvania, pajiştile permanente sunt situate, în cea mai mare

parte pe terenuri în pantă, unde din cauza degradării prin eroziune şi a păşunatului neraţional

au ajuns să aibă o productivitate minimă. Refacerea lor este un imperativ economic, care

necesită în primul rând cunoaşterea sub raport geobotanic şi agroproductiv.

Primele studii asupra vegetaţiei au fost întreprinse de RĂVĂRUŢ şi col. în 1955 şi

de BURDUJA şi col. în acelaşi an.

Principalele asociaţii întâlnite şi descrise pe pajiştile permanente de pe terenurile în

pantă din Moldova sunt următoarele:

Festucetum valesiacae;

Andropogonetum ischaemi;

Stipetum lessingianae şi capillatae;

Artemisietum austriacae;

Poaetum bulbosae;

Festucetum valesiacae şi Poaetum bulbosae.

Pentru condiţiile din Moldova, GRÂNEANU şi col., pe bază de studii efectuate pe

pajişti degradate şi de experienţe, indică un sortiment de plante perene, graminee şi

leguminoase, capabil să reziste condiţiilor, să dea producţii mari de furaje, să acopere bine

solul şi să combată astfel eroziunea.

Ca foarte valoroase sunt recomandate următoarele specii: Bromus inermis,

Agropyron pectiniforme, Festuca pratensis, Onobrychis viciifolia, Medicago sativa şi Lotus

corniculatus. La aceleaşi concluzii ajunge şi STOIAN şi COSTACHE, care recomandă

ierburi perene pentru pajişti temporare sau pentru înfiinţarea de benzi înierbate pe terenurile

arabile în pantă din silvostepa Moldovei.

În acelaşi timp GRÂNEANU, GRÂNEANU şi col., BLEGU N şi col., CUCU şi col.,

BĂLOIU şi col. indică cele mai bune metode de pregătire a solului, de însămânţare,

întreţinere şi exploatare a pajiştilor degradate pentru a fi introduse în circuitul agricol.

DUMITRESCU stabileşte că pe pajiştile degradate şi refăcute prin înierbare, cu un

amestec adecvat de ierburi perene de graminee şi leguminoase, capacitatea de infiltraţie

37

creşte foarte mult faţă de pajiştile neameliorate, scurgerile şi eroziunea se micşorează

simţitor, iar proprietăţile fizico-chimice se îmbunătăţesc.

În fosta regiune Suceava, NIŢU şi col., PETRONI şi col. au obţinut rezultate

remarcabile prin aplicarea în complex a tuturor lucrărilor de combatere a eroziunii, accentul

fiind pus pe factorul biologic.

DUMITRESCU a executat cu infiltrometrul cu fire de lână determinări privind

capacitatea de infiltraţie şi eroziunea solului pe pajişti temporare cu acoperiri cu vegetaţie şi

pe pante diferite. Rezultatele obţinute au arătat că valoarea capacităţii de infiltraţie creşte pe

măsură ce acoperirea cu vegetaţie capătă valori superioare şi descreşte odată cu mărimea

pantei. Eroziunea solului însă nu s-a produs la nici o mărime de pantă sau de acoperire cu

vegetaţie. POPA A. şi POPA GRETA, tot cu infiltrometrul au determinat scurgerea lichidă

şi eroziunea solului pe o pajişte permanentă exploatată prin păşunat şi pe o pajişte temporară

exploatată prin păşunat, cosit şi mixt, pe o pantă de 25-27%. Cele mai mari valori s-au

obţinut pe pajiştea permanentă.

Datorită lucrărilor executate asupra vegetaţiei pajiştilor degradate de eroziune din

Moldova, de colective de cadre didactice universitare şi de cercetători şi publicate în 1956,

se poate constata care este compoziţia lor floristică (tab. 1).

Tabelul 1

Compoziţia floristică a pajiştilor degradate de eroziune în Moldova

Structura floristică D Asociaţiile vegetale Spraf.

% ProducţiaSU q/ha

Acoperirea cu vegetaţie G L Comes. Necons.

Festuca valesiaca 20 6 60 50 3 15 32 Festuca pseudovina 16 7 70 60 5 10 25 Bothriochloa ischaemum 12 5 30 15 1 5 79 Poa bulbosa 6 4 20 20 2 10 68 Festuca rupicola 4 7 70 50 10 7 33 Agropyron repens 4 8 50 50 5 7 38 Poa pratensis var. Augustifolia 3 10 40 50 7 5 38

Agrostis tenuis 3 10 90 65 10 7 18 Lolium perenne 2 10 60 60 10 7 23 Stipa capillata 2 6 70 70 2 3 25 Cynodon dactylon 2 6 30 15 1 10 74 Artemisia austriaca 2 1 20 2 1 10 87 Euphorbia stepposa 1 2 20 - 1 3 96 Pajişti cu arborete 1 2 25 10 1 19 70 Pajişti degradate 22 4 5 5 1 14 80 Total sau media ponderată 100 7 42 35 3 10 52

38

În Moldova s-au executat studii şi experienţe care au vizat prevenirea declanşării

procesului de eroziune pe pajişti şi combaterea eroziunii solului pe pajişti.

Pentru prevenirea eroziunii solului pe pajişti s-au studiat măsuri tehnico-

organizatorice şi lucrări tehnico-culturale.

Complexul de măsuri tehnico-organizatorice pentru prevenirea eroziunii solului pe

pajişti se referă la: sistematizarea fondului pastoral; reducerea drumurilor; respectarea

timpului de păşunat; respectarea repausului covorului ierbos; organizarea conveierului verde

între pajişti şi culturi furajere.

Lucrările tehnico-culturale sunt: îngrijirile curente; distrugerea muşuroaielor;

împrăştierea dejecţiilor; combaterea vegetaţiei ierboase dăunătoare; îndepărtarea vegetaţiei

lemnoase; supraînsămânţarea.

Pentru combaterea eroziunii solului pe pajişti s-au studiat lucrări de reţinere sau

evacuare dirijată a surplusului de apă şi lucrări de combatere a eroziunii şi de stabilizare a

solului prin plantaţiile silvice.

Lucrările de reţinere a apei sau de evacuare dirijată a surplusului de apă cuprind:

brăzduirea; gropi executate cu tăvălugul cu colţi; scarificarea; valurile de pământ; canalele

de coastă, debuşeele.

Lucrările de combatere a eroziunii şi de stabilizare a solului prin plantaţii silvice

cuprind: perdele antierozionale; plantaţii silvice în masiv. Lucrările speciale de combatere a

eroziunii pe ogaşe şi ravene cuprind: cleionajele; fascinajele; garnisajele; gărduleţele;

pragurile; barajele; gabioanele.

Pentru stabilirea amestecului de ierburi perene în vederea asigurării unei bune

înierbări a pajiştilor temporare create pe terenurile în pantă degradate de eroziune, s-au

efectuat experienţe în zone climatice diferite (tab. 2).

Se poate vedea din analiza datelor prezentate în acest tabel că, în condiţiile din

silvostepa Moldovei, cu precipitaţii medii de 500 mm, producţia cea mai mare de s.u. de 6

t/ha, s-a obţinut la amestecul complex, alcătuit din 3 graminee şi 3 leguminoase. în ordine

descrescândă urmează amestecul simplu (5 t/ha), apoi sparceta în cultură pură (3,7 t/ha) şi

cea mai mică producţie s-a realizat la lucernă (2,5 t/ha).

La Perieni, într-o zonă mai secetoasă (460 mm), producţia cea mai mare, de 5,2 t/ha,

s-a obţinut la amestecul simplu, alcătuit dintr-o graminee şi o leguminoasă. La amestecul

complex producţia este ceva mai mică (4,9 t/ha), iar la sparcetă de numai 4 t/ha.

Pe pajiştile de la Popăuţi, situate într-o zonă mai umedă, cu peste 500 mm

precipitaţii, cea mai mare producţie s-a înregistrat la lucernă în cultură pură (4,6 t/ha), după

39

care urmează amestecul simplu cu 4,4 t/ha şi pe ultimul loc se situează amestecul complex

cu 4 t/ha. Tabelul 2

Producţiile de S.U. obţinute de unele amestecuri de ierburi perene

însămânţate pe terenuri în pantă

Producţia Denumirea speciilor Participare în

amestec (%) t/ha % Longevitatea

(ani)

Podu-Iloaiei, judeţul Iaşi

Medicago sativa 100 2,5 100 7

Onobrychis viciifolia 100 3,7 148 5

40 Bromus inermis

Onobrychis viciifolia 60 5,0 200 8

10

20

10

25

30

Agropyron pectiniforme

Bromus inermis

Dactylis glomerata

Lotus corniculatus

Onobrychis viciifolia

Medicago sativa 5

6,0 240 15

Perieni, judeţul Vaslui

Onobrychis viciifolia 100 4,0 100 5

40 Bromus inermis

Onobrychis viciifolia 60 5,2 130 7

10

30

25

Agropyron pectiniforme

Bromus inermis

Lotus corniculatus

Onobrychis viciifolia 35

4,9 122 10

Popăuţi, judeţul Botoşani

Medicago sativa 100 4,6 100 8

30 Dactylis glomerata

Medicago sativa 70 5,2 96 10

30

20

5

25

Bromus inermis

Dactylis glomerata

Medicago sativa

Onobrychis viciifolia

Lotus corniculatus 20

4,0 87 14

40

PURICE (1978), studiind influenţa unor măsuri agrotehnice asupra producţiei pe

păşunile degradate din bazinul Jijiei, a constatat că, pe lângă lucrările agrotehnice

antierozionale, protejarea solului împotriva eroziunii se realizează şi prin folosirea unui

amestec de seminţe de ierburi perene. Cele mai bune rezultate s-au obţinut pe terenurile pe

care s-au executat reînsămânţări, care au generat producţii de masă verde de 20 t/ha.

Inventarierea şi cartarea pajiştilor din Moldova, realizată de DUMITRESCU şi

colab.,1980), a arătat că în urma eroziunii covorul ierbos este foarte mult distrus, iar

asociaţiile de Festuca valesiaca, F. pseudovina, Bothriochloa ischaemum, care sunt

predominante, oferă producţii scăzute de furaje.

PANAIT şi colab., (1983) recomandă, în cadrul măsurilor de îmbunătăţire a

pajiştilor permanente din Moldova, reînsămânţarea cu amestecuri de graminee perene

(Bromus inermis + Dactylis glomerata + Festuca pratensis + Onobrychis viciifolia) şi

fertilizarea cu doze de N 100 şi P 50.

Preocupările privind combaterea eroziunii solului pe pajiştile din zona de silvostepă

a Moldovei s-au materializat de-a lungul ultimului deceniu prin cercetările efectuate de

numeroşi cercetători sub conducerea reputatului profesorprecum DUMITRESCU, (1994,

1995, 1997, 1999),

Datele obţinute de DUMITRESCU şi colab., (1999), în urma unor experienţe care

s-au desfăşurat timp de opt ani pe pajişti permanente de Festuca valesiaca şi Bothriochloa

ischaemum şi pe pajişti temporare exploatate raţional (10 ovine/ha) şi neraţional (20

ovine/ha), sunt edificatoare în acest sens. Astfel, pe pajiştea de Festuca valesiaca folosită 8

ani ca fâneaţă sau prin păşunat raţional, acoperirea solului cu vegetaţie a atins valoarea

maximă (100%).

C 2. Pajişti erodate din Podişul Transilvaniei

In România, problema valorificãrii eroziunii terenurilor agricole situate în pantã a

preocupat şi preocupã numeroşi specialişti; domeniul de interes este justificat prin

argumente de ordin socio-economic, respectiv de tehnicã agricolã, dat fiind faptul cã 48 %

din terenurile agricole sunt situate în pantã (TEACI, 1979).

Condiţiile de relief din ţarã, cele de climã şi sol, la care se adaugã şi influenţele

antropice, au declanşat un puternic proces de eroziune, cu consecinţe deosebite asupra

potenţialului productiv. Eroziunea se manifestã intens, sub forme variate, constituind un

41

factor destabilizator al ecosistemului unde acţioneazã, determinând poluarea mediului

respectiv.

Trebuie însã precizat cã, acţiunea factorilor naturali în declanşarea şi menţinerea

procesului de eroziune, se exercitã într-o mãsurã mai mare sau mai mica, în raport cu

lucrãrile aplicate de om.

Vegetaţia – ierboasã sau lemnoasã este factorul cel mai important de protecţie şi

de conservare a solului pe terenurile în pantã. Rolul vegetaţiei este strâns legat de felul şi

gradul ei de dezvoltare, având o influenţã covârşitoare în protecţia solului, prin efectele sale

directe şi indirecte.

Pãdurea a constituit întotdeauna un regulator natural al precipitaţiilor; este pe deplin

justificatã afirmaţia cã “o pãdure în complexitatea ei ecosistemicã, reţine o cantitate de apã

egalã cu aceea reţinutã de un baraj” (RESMERIŢÃ, 1983).

Dupã vegetaţia lemnoasã, în ordinea gradului cu care se opune eroziunii urmeazã

vegetaţia ierboasã, cu un sistem radicular puternic dezvoltat care leagă strâns stratul superior

al solului; ţelina care se formeazã reţine apa de scurgere şi împiedicã eroziunea. Din aceastã

cauzã, se considerã cã, ţelina ierburilor perene de pe pajişti constituie unul din cele mai

eficiente mijloace de protecţie a solului contra proceselor erozive (DUMITRESCU şi colab.,

1979).

Astfel, principalele efecte ale vegetaţiei pajiştilor în procesul de eroziune descris de

GHEORGHIU (1964) şi BÃLOIU (1971) sunt urmãtoarele:

♠ interceptarea picãturilor de ploaie;

♠ scãderea vitezei scurgerilor şi micşorarea acţiunii de tãiere a apei;

♠ acţiunea rãdãcinilor de mãrire a porozitãţii;

♠ activitatea biologicã legatã de creşterea vegetaţiei;

♠ transpiraţia plantelor care duce la uscarea solului.

POPA şi colab., (1984) sunt de pãrere cã vegetaţia cultivatã se comportã, din punct

de vedere erozional, în mod diferit, în funcţie de specificul şi caracteristicile fiecãrei culturi.

Cercetãrile efectuate relevã diferenţa pregnantã dintre ierburile perene, cu densitate mare la

unitatea de suprafaţã şi cele rare. Dacã la o ploaie medie de 40 l/m2 la porumb s-au scurs 20

l/m2, la alte culturi cum ar fi gramineele – scurgerile au fost cu 35-80 % mai mici.

Pentru a ilustra şi estima influenţa vegetaţiei asupra eroziunii solului, MOŢOC şi

IONIŢÃ, (1983) au stabilit un indice de influenţã a vegetaţiei, dat de raportul dintre

greutatea plantelor (g/cm2) şi înãlţimea acestora (mm), reprezentând, de fapt, gradul de

compactare a vegetaţiei pe unitatea de suprafaţã.

42

Tabelul 1 Gradul de protecţie a plantelor cultivate împotriva eroziunii

(dupã BUDIU, 1996)

Nr. crt

Grupa de protecţie a culturii

Grupa de culturi Cultura

1 Foarte bune protectoare Leguminoasele şi gramineele furajere perene, începând cu al doilea an

Trifoiul, sparceta, lucerna

2 Bune protectoare Cereale pãioase, legume şi graminee perene în primul an de folosinţã şi furajere anuale

Grâul, secara, orzul, ovãzul, borceagul, iarba de Sudan

3 Mijlociu protectoare Leguminoasele anuale Mazãrea, fasolea, soia, bobul, nãutul etc.

4 Slab protectoare Prãşitoarele Porumbul, cartoful, sfecla, floarea soarelui, viţa de vie

Vegetaţia are un efect favorabil prin reţinerea unei pãrţi din cantitatea de apã

provenitã din precipitaţii, reducând astfel scurgerea şi, deci, eroziunea. Astfel, din

cercetãrile efectuate (BÃLOI şi IONESCU, 1986), un covor vegetal încheiat poate reţine

urmãtoarele cantitãţi de apã (în procente):

▪ la o ploaie de 1 mm - 75 – 94 % din ploaia cãzutã

▪ la o ploaie de 5-7 mm - 26 – 45 % din ploaia cãzutã

▪ la o ploaie de 13-18 mm - 12 – 14 % din ploaia cãzutã

▪ la o ploaie de 18-25 mm - 6 – 8 % din ploaia cãzutã

▪ la o ploaie de 25-40 mm - 1 – 3 % din ploaia cãzutã

Ierburile acţioneazã ca un baraj faţã de scurgerea apei pe versanţi, micşorându-i

viteza şi dispersând-o. Acţiunea rãdãcinilor de a mãri granulometria şi porozitatea se referã

la acţiunea lor mecanicã ce o au asupra particulelor de sol şi care duce la apariţia unui sol cu

structura stabilã, capabil sã înmagazineze o mare cantitate de apã.

Sistemul radicular al vegetaţiei ierboase şi lemnoase asigurã o “armare” a solului pe

profilul unde acesta se dezvoltã, mãrind astfel rezistenţa agregatelor solului la rupere şi

spãlare.

Adâncimea în care se dezvoltã sistemul radicular al plantelor se diferenţiazã în

funcţie de tipul de sol şi roca de bazã, precum şi de tipul vegetaţiei (IONESCU, 1986).

Activitatea biologicã legatã de creşterea vegetaţiei se evidenţiazã prin faptul cã

printr-o faunã mai bogatã în solul de sub ţelina ierburilor perene se creeazã o permeabilitate

mai mare a solului datoritã canalelor şi o agregare mai puternicã a particulelor de sol

43

datoritã materiei organice ce o lasã dupã moartea lor şi care se comportã ca un veritabil

liant.

In ceea ce priveşte transpiraţia, autorii mai sus citaţi aratã cã datoritã acestui proces

fiziologic se pierde foarte multã apã din sol şi astfel, pe un teren cu vegetaţie se creeazã

condiţii pentru a se infiltra o cantitate mai mare de apã din precipitaţii, cãci solul devine

mai sãrac în umiditate. In felul acesta se reduce foarte mult cantitatea de apã ce se scurge pe

versanţii inerbaţi.

Mãsurile antierozionale cu caracter biologic trebuie sã aibã la bazã un studiu şi

cercetãri amãnunţite ale vegetaţiei, pentru stabilirea speciilor şi amestecului de ierburi,

corespunzãtoare condiţiilor din zona respective.

Desigur, intensitatea procesului de eroziune este condiţionatã şi de unele însuşiri ale

solului cum sunt: roca subiacentã, textura, structura, permeabilitatea şi chiar unele însuşiri

chimice. Dacã roca-mamã este durã (conglomerate, gresii), solul ce se formeazã este subţire,

reţine o cantitate mica de apã din ploi şi poate fi antrenat şi spãlat uşor spre vale, roca tare

nepermiţând infiltrarea unor cantitãţi mai mari de apã.

De asemenea, nici solurile argiloase, nici solurile nisipoase nu sunt rezistente la

eroziune; dacã însã textura solului este mijlocie, deci lutoasã sau luto-nisipoasã, atunci se

poate înmagaziona o cantitate mai mare de apã şi aceste soluri sunt cele mai rezistente la

eroziune.

Solurile lipsite de structurã sau cu o structurã slab dezvoltatã reţin mai puţinã apã şi o

pierd mai uşor prin evaporare, datoritã refacerii rapide a capilaritãţii solului, deci sunt

expuse la o eroziune mai pronunţatã.

Şi însuşirile chimice ale solului joacã un rol important în accelerarea sau micşorarea

proceselor de pantã; solurile care au un conţinut mai ridicat în humus sunt mai rezistente la

eroziune (LUCA, 1971), acesta jucând un rol de liant între particulele de sol, contribuind la

stabilitatea hidricã a acestora.

Extinderea activitãţilor omeneşti conduce, în mod progresiv, la reducerea ariei

ecosistemelor naturale şi la creşterea gradului de industrializare. Exploatarea neraţionalã a

terenului a declanşat un puternic proces de eroziune, cu consecinţe deosebite asupra

potenţialului productiv; defrişarea pãdurilor este unul din factorii antropogeni care a

accentuat eroziunea solurilor; apoi, lucrarea terenului din deal în vale, în sensul pantei

(impusã de modul de aşezare a parcelelor ţãrãneşti) face imposibilã aplicarea celor mai

elementare mãsuri de prevenire şi combatere a eroziunii.

44

In concluzie, unul din factorii principali ai eroziunii îl constituie exploatarea

neraţionalã a solului de cãtre om. Tot omul, printr-un complex de mãsuri poate opri

distrugerea actualã a solului şi sã redea în culturã terenurile folosite în mod nejudicios.

Modalitãţile de realizare a acestui obiectiv sunt multiple, dar ele vizeazã :

▪ refacerea, ridicarea şi menţinerea potenţialului productiv al solurilor erodate;

▪ problema reţinerii unor cantitãţi strict necesare din apa precipitaţiilor şi

evacuarea, sub control, a celor în surplus;

▪ aplicarea unei agrotehnici antierozionale fiecãrei culturi amplasate pe

versanţi.

Din studiile întreprinse rezultã cã regiunile cele mai puternic afectate sunt: partea de

centru şi de sud a Podişului Moldovei, dealurile subcarpatice din zona de curburã, Podişul

Getic, Câmpia Transilvaniei, în general, Podişul Transilvaniei, precum şi unele regiuni din

zona de munte.

Examinând situaţia pe judeţe (ICPA Bucureşti) rezultã cã cea mai mare parte din

suprafaţa arabilã afectatã de eroziune se gãseşte în judeţele: Vaslui, Botoşani, Constanţa,

Cluj.

Interesul unor astfel de zonãri constã în faptul cã furnizeazã unele informaţii foarte

importante pentru stabilirea sistemelor de mãsuri şi lucrãri antierozionale.

. Astfel, în Dobrogea, sudul Moldovei şi în zona dealurilor subcarpatice stingerea

proceselor de eroziune nu se poate realiza numai prin lucrãri cu caracter biologic. In aceste

zone sunt necesare şi lucrãri hidrotehnice de amenajare care sã aibã o acţiune de stãvilire a

scurgerii superficiale. In Transilvania şi zona de vest a Moldovei vegetaţia împreunã cu

lucrãrile hidrotehnice corespunzãtoare, au un puternic efect stabilizator. In zona Carpaţilor

Meridionali, pe lângã mãsurile şi lucrãrile necesare pentru dezvoltarea covorului vegetal

sunt recomandate şi lucrãrile de protecţie mecanicã a solului.

Prin cunoaşterea vegetaţiei spontane şi cultivate, atât a celei ierboase cât şi a

vegetaţiei lemnoase se pot stabili cele mai adecvate plante de culturã şi cele mai economice

mãsuri de consolidare şi ameliorare asolului corespunzãtor condiţiilor pedoclimatice ale

zonei studiate (MIHAI şi IONESCU, 1963).

In urma cercetãrilor efectuate vegetaţia spontanã poate fi clasificatã în

urmãtoarele grupe de plante (dupã DUMITRESCU, 1979):

▪ plante cu o bunã valoare furajerã: Bromus inermis, Festuca valessiaca, Agropyron

pectiniforme, Lotus corniculatus, Medicago falcata;

45

▪ plante cu o valoare furajerã mediocra: Botriochloa ischaemum, Astragalus

onobrychis, Melilotus officinalis, dar care contribuie la oprirea procesului de eroziune:

▪ plante cu valoare furajerã scãzutã: Artemisia austriaca, Plantago lanceolata,

Salvia nemorosa, Teucrium chamaedrys, Thymus marshallianus s.a.

Cercetãrile privind folosirea unor specii şi amestecuri de ierburi în funcţie de

condiţiile pedoclimatice, vegetaţia spontanã, protecţia solului, producţiile obţinute au fost

realizate în multe ţãri ale lumii.

In ţara noastrã, pentru condiţiile pedoclimatice din Moldova, pe baza de studii

efectuate pe pajişti degradate şi pe baza de încercãri experimentale, sortimente de plante

perene, graminee şi leguminoase, capabil sã reziste condiţiilor vitrege (umiditate redusã,

insolaţie puternicã, lipsa de elemente fertilizante etc.) sã dea producţii mari de furaj, sã se

acopere bine solul şi sã combatã eroziunea sunt: Bromus inermis, Agropyron pectiniforme,

Festuca pratensis, Onobrychis viciifolia, Medicago sativa şi Lotus corniculatus

(DUMITRESCU, 1979).

Pe pajiştile degradate şi refãcute prin înierbare, capacitatea de infiltraţie creşte foarte

mult în comparaţie cu pajiştile neameliorate, scurgerile şi eroziunea se micşoreazã foarte

mult, proprietãţile fizico-chimice se îmbunãtãţesc, iar cantitãţile de elemente fertilizante

spãlate se reduc la maximum (DUMITRESCU, 1964, 1968).

In condiţiile din sudul ţãrii se constatã cã Arrhenatherum elatius, Agropyron

pectiniforme, Bromus inermis şi Dactylis glomerata mãresc foarte mult procentul de

agregate hidrostabile şi cantitatea de humus, constatându-se o corelaţie pozitivã întrre

creşterea procentului de humus şi îmbunãtãţirea structurii solului.

In refacerea rapidã a pajiştilor degradate de eroziune, RUSU, (1965) indicã în urma

cercetãrilor efectuate ca cel mai bun remediu este cultivarea sparcetei: Onobrychis viciifolia.

IURASCU (1959) evidenţiazã rolul ierburilor perene în procesul de stãvilire a

eroziunii pentru condiţiile din Câmpia Transilvaniei. Rezultate similare a obţinut şi

SIMIONESCU, (1969) pe o pantã de 16 % din Depresiunea Huedinului.

Pentru condiţiile din Câmpia Transilvaniei, în urma cercetãrilor efectuate de

RESMERIŢÃ, (1961, 1965) recomandã ca pajiştile degradate de eroziune sã fie

îmbunãtãţite prin transformarea lor în pajişti temporare, folosind amestecuri de ierburi

perene, graminee şi leguminoase, din care sã nu lipseascã Bromus inermis, Dactylis

glomerata, Onobrychis viciifolia, Medicago sativa etc .Un studiu amãnunţit privind

interdependenţa dintre eroziune, flora şi vegetaţie, pe versanţii însoriţi din Transilvania,

aparţine lui RESMERIŢÃ, (1968) care distinge urmãtoarele tipuri de floră:

46

- plante care se menţin ultimele în lupta cu eroziunea, numite de N. Tufãnescu “Ariergarda”;

- plante pioniere sau de “avangardã”;

- plante de eroziune stabilizatã, care contribuie la procesul de humificare a terenurilor

erodate, numite şi specii cuceritoare sau “humificate”.

Dintre speciile de avangardã se menţioneazã: Artemisia campestris, Thymus

marshallianus, T. glabrescens, Cephalaria radiata, Euphorbia cyparissias, Teucrium

montanum, Medicago falcate, Botrichloa ischaemum etc.

Speciile humificate (graminee, labiate, rozacee, composite) împreunã cu cele de

ariergardã şi avangardã, contribuie la refacerea pajiştilor, în urma cercetãrilor efectuate,

RESMERIŢÃ, (1965, 1968) constatã cã numãrul de specii scade cu avansarea eroziunii şi

creşte paralel cu stavilirea ei; gramineele şi cyperaceele, datoritã înrãdãcinãrii superficiale

sunt sensibile faţã de eroziunea solului. Dupã ce eroziunea este stabilizatã şi orizontul A se

înfiripeazã, gramineele ocupã din nou terenul.Botriochloa ischaemum se constatã a fi planta

cea mai rezistentã la eroziune deoarece prezintã noduri de înfrãţire supratereştri, din care

pornesc rãdãcini şi tulpini, producând plante independente.In felul acesta specia ocupã teren

pe cale vegetative, la fel ca şi stoloniferele. Datoritã acestei însuşiri biologice, specia are o

valoare deosebitã în apãrarea solului contra eroziunii (RESMERIŢĂ, 1968).

Rezultatele experimentale evidenţiazã faptul cã eroziunea pe pajiştile naturale pfi

stãvilitã indirect şi prin fertilizarea acestora (VASUI, 1975), dar cele mai bune rezultate se

pot obţine prin transformarea lor în pajişti temporare. Cercetãrile efectuate de cãtre

DUMITRESCU (1968), DUMITRESCU şi GRÂNEANU (1975), DUMITRESCU şi colab.,

(1982) demonstreazã cã prin transformarea pajiştilor naturale degradate prin eroziune şi

alunecãri în pajişti temporare, cantitatea de sol erodat sedus de peste şapte ori, producţia a

crescut de 11 ori, cantitatea de apã scursã s-a redus de peste trei ori, s-a redus mult

coeficientul de scurgere şi a crescut infiltraţia proporţional cu gradul de acoperire al

terenului.

Cele mai potrivite specii pentru pajiştile temporare înfiinţate pe terenurile în pantã

degradabile sunt: Bromus inermis, Agropyron pectiniforme, Dactylis glomerata,

Arrhenatherum elatius, dintre graminee, respectiv sparceta ghizdeiului, iar în Moldova,

şi lucerna, dintre leguminoase (GRÂNEANU şi colab., 1967; BÃRBULESCU şi colab.,

1980), autorii elaborând chiar şi amestecurile cele mai indicate pentru folosirea ca pãşune,

fâneaţa şi mixtã.

In Câmpia Transilvaniei amestecurile simple au dat aproximativ aceleaşi rezultate cu

cele complexe, cu o uşoarã superioritate a celor dintâi. Cercetãrile efectuate aratã cã se pot

47

folosi amestecuri simple sau chiar numai cu sparceta, care şi fãrã alte specii poate proteja

solul de eroziune. tfel, la Turda, pe o pantã de 40-450, în variantele nearate s-au constatat

eroziuni în luna mai, în timp ce în variantele arate nu s-au produs scurgeri deoarece pânã în

luna mai sparceta a format suficientã masã vegetalã, iar solul fiind foarte bine afânat, a

absorbit întreaga cantitate de apã cãzutã. In ceea ce priveşte lucerna în culturã purã, ea nu dã

întotdeauna cele mai bune rezultate la inierbarea pajiştilor afectate de eroziune puternicã. In

prima perioadã de vegetaţie ea nu asigurã o protecţie bunã a solului contra ploilor

torenţiale din lunile mai şi iunie, ploi care pot produce şiroiri şi pierderi de plante datoritã

eroziunii. De asemenea, lucerna începe sã disparã din covorul ierbos în al treilea sau al

patrulea an datoritã umiditãţii insuficiente de pe terenurile în pantã (DUMITRESCU şi

colab., 1979). Dupã MOGA şi colab., (1983), cultura sparcetei în amestec cu obsiga

nearistatã este mijlocul cel mai sigur şi mai economic de protecţie a solului împotriva

eroziunii, concluzie la care ajung şi alţii (GRÂNEANU şi DUMITRESCU, 1973;

DUMITRESCU şi colab., 1980).

Cercetãrile ample efectuate în zona Clujului de cãtre BUDIU (1992) asupra

urmãtoarelor amestecuri de graminee şi leguminoase cultivate, pe un teren alunecat şi

amenajat hidroameliorativ în componenţa cãrora au fost incluse:

▪ Monocultura de Lolium perenne

▪ Amestecul 1 : Dactylis glomerata+Lolium perenne +Medicago sativa

▪ Amestecul 2: Phleum pratense + Lotus corniculatus + Trifolium repens

▪ Amestecul 3: Dactylis glomerata + Phleum pratense + Onobrychis viciifolia

S-a ajuns la urmãtoarele concluzii mai importante:

-pe terenurile alunecate şi amenajate, valorificate prin pajişti temporare, cele mai mari

producţii de substanţã uscatã (SU) se obţin la amestecurile simple de graminee si

leguminoase perene, care chiar nefertilizate realizează producţii egale sau mai mari decât

monocultura de graminee fertilizata cu doze maxime de îngrăşăminte.

Amestecurile de graminee si leguminoase pot fi menţinute, sub aspect economic, o

perioada de cel puţin cinci ani, timp în care se realizează - printr-o fertilizare moderata -

producţii mari si de calitate (9 t/ha S.U., în medie pe anii II-III), având totodată un rol

deosebit în fixarea si protecţia solului împotriva eroziunii.

Ĩn concluzie, structura amestecurilor este supusa influenţei foarte multor factori.

PUIA si colab. (1984) arata ca, pe lângă condiţiile staţionale, capacitatea de concurenţa,

rezerva de seminţe din sol etc., intervine si acţiunea omului care, prin sistemul de fertilizare

si folosire a pajiştii, exercitã o influenţã hotãrâtoare asupra compoziţiei floristice a covorului

48

vegetal. Prin alegerea speciilor şi stabilirea proporţiilor acestora, în legãturã cu condiţiile

staţionale şi economice concrete, se pot influenţa condiţiile de concurenţã dintre specii,

dirijând în continuare evoluţia amestecurilor de ierburi în sensul dorit, prin aplicarea unor

tehnologii adecvate. Autorii considerã cã experienţa acumulatã dovedeşte cã evoluţia cea

mai buna privind alcătuirea amestecurilor, în vederea înfiinţãrii pajiştilor temporare, o

reprezintã standardizarea amestecurilor, în acest fel putându-se introduce în producţie cele

mai potrivite amestecuri pentru condiţiile naturale si economice ale fiecarei zone.

In anii foarte secetoşi au loc scãderi foarte mari de producţii pe solurile foarte

puternic si excesiv erodate. Dintre plantele la care are loc o importantã scãdere a producţiei

pe solurile erodate se menţioneazã inul, floarea soarelui, sfecla de zahar şi orzul (MOŢOC ,

1975). Pentru cernoziomul levigat din Câmpia Transilvaniei, IURAŞCU (1959) a stabilit –

pentru condiţii de îngrãşare si neîngrãşare – influenţa eroziunii solului asupra producţiilor

principalelor culturi din zonã. Valori asemãnãtoare a înregistrat şi SIMIONESCU (1969) pe

solul brun podzolit de la Huedin, în condiţii de îngrãşare (tabel nr. 2)

Tabelul 2 Variaţia valorii relative a producţiei în funcţie de gradul de eroziune a solului,

(dupã SIMIONESCU, 1969) Intensitatea de eroziune Cultura

E0 E4

Grâu de toamna Orz de primavara Secara Ovaz Grâu de primavara Mazare Cartofi Borceag fân

100 100 100 100 100 100 100 100

80 81 64 63 86 81 80 91

Din datele prezentate rezultã cã erodarea solurilor duce în toate zonele la scãderi

importante de producţie, acestea fiind cu atât mai mari cu cât intensitatea de eroziune este

mai accentuatã.

C 3. Pajişti situate pe terenuri nisipoase

Consideraţii generale privind situaţia terenurilor nisipoase din România

Nisipurile şi solurile nisipoase ocupă în România o suprafaţă apreciabilă, de circa

500.000 ha, adică peste 2 % din teritoriul ţării (OBREJANU, 1972, POP, 1977, BANIŢĂ,

1981). Aproape o treime din această suprafaţă este ocupată cu nisipuri mobile şi

49

semimobile, nesolificate sau slab solificate, sărace în elemente nutritive şi cu capacitate

redusă de reţinere a apei. Pe restul suprafeţei, de circa 350.000 ha sunt prezente soluri

nisipoase, mai evaluate din punct de vedere genetic, cu o proporţie mai mare de material fin

şi însuşiri generale mai favorabile pentru plantele agricole.

Cele mai întinse suprafeţe nisipoase se întâlnesc în vestul şi sud-vestul Câmpiei

Române, cunoscute sub denumirea de nisipurile din sudul Olteniei.

Suprafeţe importante sunt localizate în estul şi nord-estul Bărăganului, pe partea

dreaptă a râurilor Ialomiţa, Călmăţui şi Buzău, în Câmpia Tecuciului (Hanul lui Conachi)

precum şi nord-vestul ţării la Carei-Valea lui Mihai.

Nisipurile din sudul Olteniei- Sunt alcătuite din două zone distincte, una situată în

stânga Jiului, iar cea de a doua, pe terasele vestice ale Dunării.

Nisipurile situate în stânga Jiului ocupă o suprafaţă de 65-80.000 ha, sub forma unui

triunghi cu unul din vârfuri la confluenţa Amaradiei cu Jiul şi cu baza paralelă cu Dunărea,

delimitată de localităţile Bechet şi Corabia.

Originea acestor nisipuri este încă controversată: unii cercetători (CHIRIŢĂ,

BĂLĂNICĂ) le atribuie o origine fluviatilă considerând Jiul ca responsabil de transportul şi

depozitarea materialului nisipos, alţii apreciază că originea lor este mixtă, fluviatilă şi

lacustră (TUFESCU,1966).

Zona nisipoasă de pe terasele Dunării se întinde pe aproximativ 120.000 ha, din

sudul municipiului Drobeta-Tr.Severin până aproape de Corabia. Originea acestor nisipuri

este fluviatilă, materialul provenind din depozitele de terasă şi din albia Dunării.

Nisipurile din Câmpia Barăganului-sunt formate din trei fâşii aproximativ

paralele, la confluenţa râului Buzău cu Siretul, pe partea dreaptă a Călmăţuiului şi a treia în

sudul râului Ialomiţa. Suprafaţa acestor trei fâşii nisipoase este evaluată la 32-55.000 ha.

Originea acestor nisipuri este fluviatilo-eoliană, atribuită activităţii de transport şi

sedimentare ale râurilor Buzău, Călmăţui şi Ialomiţa precum şi a vânturilor ce bat din

direcţia nord-vest către sud-vest.

Nisipurile de la Hanul Conachi-Iveşti- se găsesc în Câmpia Tecuciului, în stânga

râului Bârlad şi ocupă aproximativ 14.000 ha. Originea acestor nisipuri este eoliană după

unele ipoteze, sau constă în depozitele levantine locale, după altele.

Nisipurile de la Valea lui Mihai-Carei- se întind pe o suprafaţă de circa 30.000 ha

între localităţile Silindru-Urziceni şi graniţa cu Ungaria, unde se continuă.

Formarea acestor nisipuri s-a datorat acţiunii combinate a depunerilor râului Tisa cu

transportul eolian pe direcţia vest-est.

50

Nispurile din Delta Dunării-ocupă o suprafaţă de circa 61.000 ha şi au origine

fluviatilă,aluvionară în partea din amonte a Deltei şi marină în partea estică a Deltei.

Principalele elemente climatice din zonele nisipoase

In ceea ce priveşte temperatura aerului, cele mai ridicate valori medii anuale, de 11 0C caracterizează zonele nisipoase din Câmpia Bărăganului şi Delta Dunării.

Pe nisipurile de la Hanul lui Conachi temperatura medie anuală coboară sub 10 0C,

ceea ce nu se datoreşte unui climat moderat, ci temperaturilor foarte scăzute din timpul

iernii.

In nord-vestul ţării, vara temperaturile sunt moderate iar iernile reci, rezultând o

medie anuală de numai 9,6 0C.

Pe nisipurile din sudul Olteniei temperatura medie anuală este de 10,9 0C, ceea ce

plasează această zonă printre cele mai călduroase din ţară.

Sub aspectul precipitaţiilor există, de asemenea, deosebiri între zonele cu nisipuri din

ţară.

La Valea lui Mihai sau în sudul Olteniei cad în medie pe an 550-600 mm precipitaţii.

Cu toate acestea, efectele secetei se resimt din plin din cauza repartiţiei neuniforme a

ploilor, torenţialităţii, temperaturilor ridicate şi capacităţii reduse a nisipului de a reţine apa.

In celelalte zone nisipoase cantitatea medie anuală de precipitaţii este mult mai

scăzută (în Deltă 400 mm, în zona Tecuciului 467 mm).

Un element climatic cu rol determinant în alcătuirea actualei configuraţii a zonelor

nisipoase îl constituie vântul.

In zonele nisipoase din Bărăgan, sudul Moldovei şi Delta Dunării, vântul dominant

care provoacă fenomene de deflaţie este Crivăţul. In Oltenia spulberarea nisipurilor se

datoreşte vântului Austru care bate din două direcţii principale: din nord-est către sud-vest şi

de la nord-vest către sud-est.

Proprietăţile fizice, hidrofizice şi chimice ale nisipurilor

Nisipurile şi solurile nisipoase au în general o textură grosieră, frecvent predominând

particulele cu diametrul de 0,2-2 mm (Sorop,Gr.,1985). Un conţinut mai ridicat de material

fin se întâlneşte pe terenurile nisipoase din nord-vestul ţării şi din Moldova precum şi în

celelalte zone în interdune.

Indiferent de zonă, la solurile nisipoase nu se poate vorbi de structură din cauza

cantităţilor reduse de humus, praf şi argilă.

51

Porozitatea prezintă valori mici, indicând starea de tasare accentuată a nisipurilor, iar

coeziunea şi adeziunea sunt scăzute.

Regimul hidric prezintă o serie de aspecte particulare. In condiţiile unor precipitaţii

reduse nisipul se umezeşte pe o adâncime mai mare decât pe alte soluri. La precipitaţii

abundente apa este reţinută în cantitate limitată, majoritatea pierzându-se în adâncime.

Conţinutul în materie organică este scăzut. In general, pe dune, proporţia de humus

este de 0,5-1 %, iar pe interdune de 2-3 % (POP şi MATEI, 1977).

Nisipul conţine cantităţi mici de fosfor mobil (2-4 mg/100 g sol) şi potasiu mobil (2-

13 mg/100 g sol).

Sub aspectul reacţiei majoritatea nisipurilor sunt slab acide, cu tendinţe de

acidificare.

Pajiştile din zonele nisipoase situaţia actuală şi perspective

Deşi în trecut pe terenurile nisipoase existau suprafeţe destul de mari de pajişti

naturale (de la 8,7 % în Oltenia până la 65 % în Delta Dunării) producţia acestora era extrem

de scăzută. Aceste pajişti reprezentau de multe ori terenuri neproductive, cu vegetaţie rară şi

lipsită de valoare furajeră.

In anii '70-'90, cel puţin pe nisipurile din sudul Olteniei toate suprafeţele nisipoase

disponibile au fost luate în cultură. De altfel, fostele pajişti naturale, care formau islazurile

comunale sau ocupau golurile plantaţiilor de salcâm nici nu meritau menţinute. Ele se

găseau pe locuri joase, cu umiditate în exces sau pe dune mobile expuse spulberării, unde

gradul de acoperire cu vegetaţie era foarte redus, de 40-60 % la bază şi de sub 20 % spre

vârf. Este uşor de presupus că producţia acestor pajişti, mică şi de calitate inferioară, nu

putea asigura hrana unor efective importante de animale.

In prezent, au fost reînfiinţate islazurile comunale iar suprafaţa păşunabilă a crescut

prin abandonarea unor terenuri cultivate în anii anteriori cu plante alimentare.

Nici în prezent vegetaţia ierboasă spontană nu poate contribui la dezvoltarea

sectorului zootehnic întrucât speciile existente nu corespund, nici cantitativ nici calitativ,

exigenţelor hrănirii raţionale a animalelor.

Pe aceste terenuri, primăvara, apar specii cu ciclu scurt de vegetaţie ca: Draba verna,

Alyssum desertorum, Muscari racemosum, Gagea arvensis, Arabidopsis thaliana etc.

Aceste specii, cu talie scundă, cu valoare furajeră foarte scăzută, vegetează o perioadă

scurtă, numai până la începutul verii.

52

Către sfârşitul primăverii îşi fac apariţia graminee anuale ca: Bromus tectorum, Poa

bulbosa, Apera spica venti care devin dominante în covorul vegetal, dar nici acestea nu pot

asigura producţii ridicate şi de calitate bună.

In cea de a doua parte a verii apar specii ca: Plantago indica, Cynodon dactylon,

Digitaria sanguinalis, Eragrostis pilosa, Trifolium arvense, Tragus racemosus, Tribulus

terestris, iar spre toamnă domină specii ca: Polygonum arenarium, Botriochloa ischaemum,

Xeranthemum anuum.

Simpla enumerare a acestor specii dă o imagine clară asupra producţiei şi calităţii

pajiştilor naturale de pe nisipuri.

In condiţiile irigării nisipurilor, fapt ce a devenit posibil prin sistemul de irigare

Sadova-Corabia au fost create noi posibilităţi pentru agricultură.

Cercetările executate la SDE Tâmbureşti aparţinând Universităţii din Craiova şi la

SCCCPN Dăbuleni au pus în evidenţă posibilităţile mari care există pentru cultura plantelor

de nutreţ şi îndeosebi a pajiştilor temporare.

Pajiştile temporare, irigate şi fertilizate în mod corespunzător, asigură producţii

constant-ridicate timp de 3-4 ani, iar din punct de vedere al calităţii sunt net superioare

vegetaţiei naturale. In afară de aceste aspecte, pajiştea temporară contribuie la ameliorarea

însuşirilor fizico-chimice şi biologice ale solului nisipos.

Considerăm că dezvoltarea zootehniei în zonele nisipoase este legată în mod organic

de existenţa pajiştilor de înaltă productivitate. Dar, pajiştea temporară pe nisipuri este o

cultură intensivă care necesită, în afara investiţiei iniţială, cheltuieli anuale destul de ridicate

cu irigaţia şi fertilizarea, precum şi cunoaşterea perfectă a tehnologiei de înfiinţare,

întreţinere şi exploatare.

Rezultate experimentale obţinute privind pajiştile temporare pe nisipurile din sudul Olteniei

Cercetări privind valorificarea nisipurilor irigate prin cultura pajiştilor temporare au

fost executate numai la SDE Tâmbureşti şi la SCCCPN Dăbuleni. Au fost abordate

următoarele verigi tehnologice :

- fertilizarea de bază

- sortimentul de specii

- amestecuri de graminee şi leguminoase

- epoca de semănat

- combaterea buruienilor

- fertilizarea de întreţinere

53

- irigarea

- efectul pajiştilor temporare ca premergătoare pentru cereale.

a) Fertilizarea de bază

Aşa cum au demonstrat cercetările efectuate la SDE Tâmbureşti, fertilizarea de bază

are o mare importanţă asupra reuşitei pajiştilor pe nisipuri (IONESCU, 1990, 1991). In

medie pe 4 ani cea mai mare producţie, de 8,12 t/ha s.u. a fost realizată la tratamentul

organo-mineral (20 t/ha gunoi grajd + 50 P2O5 50 K2O), iar cea mai mică, la îngrăşământul

organic singur, în doză de 40 t/ha (6,84 t/ha s.u.). Agrofondul mineral 50 N 50 P2O5 50 K2O

a dat o producţie destul de ridicată, de 7,48 t/ha, apropiată de cea maximă.

Efectul mai scăzut al gunoiului de grajd aplicat singur se datoreşte ritmului mai lent

de mineralizare, cu discontinuităţi determinate de perioadele de uscăciune din timpul verii.

Indiferent fertilizarea de bază, începând din anul al doilea sunt necesare doze mai

mari de îngrăşăminte cu azot (240 kg/ha) aplicate în combinaţie cu fosfor şi potasiu.

b)Sortimentul de specii

Dintre speciile de graminee cultivate s-au evidenţiat Dactylis glomerata (12,3 t/ha

s.u.) şi Arrhenatherum elatius (10 t/ha s.u.) care, prin profunzimea sistemului radicular şi

capacitatea mare de înfrăţire şi otăvire pot valorifica bine condiţiile de pe nisipurile irigate

(PAVEL, IONESCU, 1981).

Festuca pratensis, Lolium perenne şi Bromus inermis au dat producţii de până la 7 t/ha s.u.

dovedindu-se mai puţin adaptate pe nisipuri.

Dintre leguminoase s-a detaşat Medicago sativa (10-12 t/ha s.u.) care este capabilă să se

instaleze şi să reziste cu succes în condiţiile mai puţin favorabile de pe nisipuri (IONESCU,

1996, HĂLĂLĂU, 1985).

Producţii mari a realizat şi Trifolium pratense semănat la sfârşitul lunii august, în

timp ce Trifolium repens Ladino şi Onobrychis viciifolia sunt mai indicate pe nisipurile mai

umede, cu apa freatică mai ridicată, din lunca Dunării (HĂLĂLĂU, 1985).

c)Amestecuri de graminee şi leguminoase

Cele mai indicate amestecuri s-au dovedit cele simple, formate dintr-o graminee (Dactylis

glomerata sau într-o măsură mai mică Bromus inermis ori Lolium perenne) şi o

leguminoasă, în primul rând Medicago sativa.

Amestecul de golomăţ 60 % + lucernă 40 % a dat peste 12 t/ha s.u. la Tâmbureşti

(IONESCU, 1996) iar atunci când proporţia dintre cele două componente a fost egală, la

Dăbuleni, de 15 t/ha (HĂLĂLĂU, GÂRD, GHEORGHE, 1977).

54

Amestecurile complexe au realizat producţii mai reduse.

d) Epoca de semănat

Cercetările au demonstrat că epoca indicată de semănat depinde de leguminoasa

utilizată în amestecuri. Amestecurile bazate pe lucernă pot fi semănate atât primăvara foarte

devreme, în prima decadă a lunii martie, cât şi toamna, la sfârşitul lunii august până în prima

decadă a lunii septembrie. Amestecurile bazate pe trifoi alb dau rezultate mai bune dacă se

seamănă primăvara devreme (IONESCU, 1996).

e) Combaterea buruienilor

Experienţele privind utilizarea ierbicidelor în primul an de vegetaţie nu au dus la

sporuri de producţie, deşi buruienile au fost distruse aproape în totalitate. Mai mult, s-au

constatat efecte fitotoxice asupra leguminoaselor care au scăzut cu până la 20 de procente

faţă de martor.

S-a dovedit foarte eficientă combaterea mecanică, prin cosiri de epuizare, care

menţine integral leguminoasele în pajişte (PAVEL, IONESCU, 1985).

f) Fertilizarea de întreţinere

Nisipurile se caracterizează printr-un conţinut foarte scăzut în elemente fertilizante,

ceea ce impune ca principală măsură tehnologică folosirea anuală a îngrăşămintelor.

Din experienţele executate la Tâmbureşti s-a constatat necesitatea aplicării anuale a

fosforului şi potasiului alături de azot. Dozele recomandate sunt de câte 50 kg/ha P2O5 şi

K2O.

In ceea ce priveşte azotul, s-a ajuns la concluzia că dozele mai mici, de 100 până la

150 kg/ha dau rezultate modeste. Anual este necesară o doză de 200-240 kg/ha N aplicată în

patru reprize egale, primăvara şi după primele trei coase (IONESCU, 1996).

Din datele obţinute la SCCCPN Dăbuleni, la lucerna fertilizată la înfiinţare cu 40-60

t/ha gunoi de grajd, este necesar azot în doză de 120 kg/ha (jumătate din doză primăvara,

jumătate după coasa a doua) împreună cu 70-80 P2O5 120-160 K2O (MARINICĂ,1999).

g) Irigarea

Pe nisipuri, datorită însuşirilor hidrofizice specifice sunt necesare norme de udare

mici şi dese.

La pajişti, normele de udare nu trebuie să depăşească 200-250 m3 / ha cu umezirea

unui strat de sol de cel mult 50 cm.

La lucernă sunt necesare anual 8-12 udări, cu norma de udare de 350-400 m3 /ha iar

intervalul dintre udări este de 5-12 zile (MARINICĂ,1999).

55

h) Efectul pajiştilor temporare ca premergătoare pentru cereale

La SCCCPN Dăbuleni, GHEORGHE, (1977) a demonstrat că după lucernă 75 % +

golomăţ 75 % se obţine la porumb un spor de 68 % faţă de porumbul cultivat după grâu.

La Tâmbureşti, la grâu şi porumb cultivate după pajiştea temporară s-au obţinut

sporuri de producţie, dar efectul ameliorator a fost mai modest, fiind necesare îngrăşăminte

la cereale pentru obţinerea unor producţii ridicate (IONESCU, 1996).

D. ÎMBUNĂTĂŢIREA PAJIŞTILOR SITUATE PE SOLURI SĂRĂTURATE

D 1. Sărături din Estul României

Ameliorarea şi valorificarea superioară a suprafeţelor de teren ocupate cu soluri

sărăturate, reprezintă una din preocupările importante pentru asigurarea unor producţii

sigure şi stabile, prin creşterea potenţialului productiv al pământului.

Solurile sărăturate cunoscute în literatura de specialitate sub numele de soluri

halomorfe sau halohidromorfe, iar în procesul de producţie sub denumiri diferite ca: soluri

salinizate, slăţinoase, saline, alcaline, şicuri sau chelituri, au constituit o preocupare a

cercetărilor din cele mai vechi timpuri, cu scopul cunoaşterii şi îmbunătăţirii însuşirilor,

pentru punerea lor în valoare. Acestea reprezintă o grupă complexă de soluri intrazonale

caracterizată fie printr-un conţinut excesiv de săruri solubile (solurile saline sau

solonceacurile), fie prin cantitate mare de sodiu schimbabil (solurile alcaline sau

soloneţurile) sau prin soluri solubile şi sodiu schimbabil (solonceacuri-soloneţuri).

Tot în această grupă intră şi solodiile, care se caracterizează prin îndepărtarea

sărurilor solubile şi înlocuirea sodiului schimbabil cu hidrogen.

Solurile saline şi alcalice din Moldova

Datorită acţiunii surselor de săruri, particularităţilor morfologice şi ameliorative,

solurile saline şi alcalice din Moldova se deosebesc de cele din Câmpia Română şi din

Câmpia de Vest.

BUCUR şi colab (1960) disting în Moldova “sărături de vale”, iar pe versanţi,

“sărături de coastă”. În Moldova, aceste sărături ocupă o suprafaţă de 55.000 ha; sursele de

săruri sunt legate de prezenţa la mică adâncime a mineralelor salifere (în special a marmelor

şi a gipsurilor), bogate în CaCO3, CaSO42H2O, Na2SO4 şi foarte puţină NaCl. Prezenţa la

mică adâncime a apelor freatice mineralizate, drenajul defectuos al teritoriului, au

determinat o mare frecvenţă în zonă a solurilor saline, alcalice, a celor afectate de sărăturare.

56

Originea sărurilor de coastă este legată de prezenţa la mică adâncime a depozitelor

sarmaţiene argilo-marnoase bogate în săruri solubile, de ape de adâncime mineralizate aflate

sub presiune care apar la suprafaţă şi antrenează noroiul alcalin. în Lunca Prutului, procesele

de acumulare a sărurilor solubile în soluri sunt bine reprezentate între Stânca şi Româneşti şi

în aval de Trifeşti; la fel în luncile Jijiei, Bahluiului, Bahluieţului, Miletinului, Sitnei,

Başeului.

TEŞU (1976) scoate în evidenţă condiţiile potenţiale de salinizare în Lunca Jijiei şi

elaborează, pentru prima dată în ţara noastră, criteriile de bonitare a acestora pentru solurile

luncilor râurilor. Astfel, cunoscând că apa freatică are un rol însemnat în vehicularea

sărurilor pe profilul de sol, s-au acordat între 1 şi 5 puncte, în care nota 1 s-a acordat apelor

situate la adâncimi mai mari de 10 m, iar nota 5 celor la adâncimi mai mici de 1 m.

Bonitarea adâncimii apelor freatice

Adâncimea (m) Punctajul acordat

> 10 1

5-10 2

3-5 3

1-3 4

< 1 5

Deoarece gradul de mineralizare al apelor freatice reprezintă principala sursă de

săruri în procesul de salinizare a solurilor, s-a stabilit ca, în funcţie de conţinutul total de

săruri solubile în ape, să se acorde punctajul de la 1 la 35.

Bonitarea gradului de mineralizare a apelor freatice

Reziduul fix (g/l) Punctajul acordat

, 0,5 1

0,5-1,0 3

1,0-2,0 5

2,0-4,5 10

4,5-10,0 25

> 10,0 35

Conţinutul total de săruri solubile pe adâncimea de 0-100 cm constituie o condiţie

destul de importantă în salinizarea solurilor din luncile râurilor. La stabilirea punctajului s-a

57

avut în vedere toleranţa la salinitate a plantelor cultivate pe sărăturile de luncă din Câmpia

Moldovei, punctajul fiind de 2-35 în funcţie de conţinutul total de săruri solubile.

Bonitarea conţinutului total de săruri solubile din depozitele aluviale

Ct s s mg/100 g sol Punctajul acordat

< 50 2

50-250 10

250-500 15

500-1000 25

> 1000 35

Pentru conţinutul total de săruri solubile al depozitelor aluviale (sub 100 cm

adâncime), punctajul acordat variază între 1 şi 25.

Bonitarea conţinutului total de săruri solubile din depozitele aluviale

Ct s s mg/100 g sol Punctajul acordat

< 50 1

50-250 10

250-500 15

500-1000 20

> 1000 25

Prin însumarea punctelor rezultate din bonitarea celor patru condiţii potenţiale de

salinizare se poate obţine maxim 100 şi s-au separat şase clase de salinizare.

Clase de bonitare a condiţiilor potenţiale de salinizare

Clasa Punctajul Condiţii potenţiale de salinizare

I 1-10 Fără condiţii potenţiale de salinizare

II 11-17 Condiţii potenţiale foarte slabe

III 18-25 condiţii potenţiale slabe

IV 26-40 Condiţii potenţiale medii

V 41-75 Condiţii potenţiale puternice

VI 76-100 Condiţii potenţiale foarte puternice

Solurile saline şi alcalice sunt reprezentate prin solonceacuri şi soloneţuri salinizate,

soloneţuri tipice, soloneţuri tipice şincolice.

58

Principale soluri afectate de sărăturare sunt pratosoluri aluviale, salinizate, soluri

aluviale salinizate, lăcovişti salinizate (pe versanţi), lăcovişti sărăturate. ponderea

suprafeţelor cu soluri saline şi alcalice este mai mare în nord (Câmpia Moldovei) şi scade în

sud (Câmpia Covurluiului), aceasta datorită răspândirii mai mare a materialelor parentale

salifere, prin intensitatea proceselor eroziunii, alunecărilor etc., care activează rezervele

salifere din adâncime. Majoritatea suprafeţelor solurilor saline şi alcalice din această zonă

sunt ocupate de pajişti permanente.

Suprafaţa pajiştilor permanente situate pe sărături este de 69.000 ha, din care circa

18.000 ha pe soluri saline şi 51.000 ha pe soluri alcalice (TEACI şi colab., 1980).

Majoritatea suprafeţelor de pajişti situate pe solurile saline şi alcalice sunt răspândite în

Câmpia Română de Est, în Câmpia Olteniei, în Câmpia de Vest, în Câmpia Moldovei,

Lunca Prutului şi Bârladului, Lunca şi Delta Dunării şi fragmentar în alte zone geografice.

Vegetaţia pajiştilor de pe solurile sărăturate cuprinde un număr mic de specii şi mai

cu seamă specii valoroase din punct de vedere furajer. Compoziţia floristică a acestor pajişti

prezintă diferenţieri în funcţie de intensitatea sărăturării, de anotimp şi de factorii climatici.

Principalele cauze care împiedică creşterea speciilor furajere valoroase, pe terenurile

salinizate, sunt însuşirile fizice ale solului deosebit de rele, conţinutul ridicat în săruri

solubile şi lipsa sau slaba activitate a microorganismelor.

Speciile de plante şi fitocenozele care cresc în pajiştile de pe terenurile salinizate,

prezintă adaptări la conţinutul solurilor în săruri, la gradul de sărăturare al acestora şi la

natura sărurilor, ceea ce face ca vegetaţia halofilă să fie foarte variată.

În România, vegetaţia halofilă a fost cercetată sub aspect fitocenologic, tipologic şi

ameliorativ de mulţi botanişti români şi străini.

Fitocenozele halofile cresc pe soluri halomorfe şi hidrohalomorfe, ceea ce imprimă

un aspect mozaicat covorului vegetal. Vegetaţia halofilă prezintă valoare furajeră redusă şi

se caracterizează printr-o evidentă schimbare a compoziţiei floristice, a structurii şi

fizionomiei în decursul anului. Astfel, în multe pajişti de pe terenuri sărăturate, apare

primăvara timpuriu Draba verna, ca după o perioadă scurtă, locul acesteia să fie luat de Poa

bulbosa vivipara sau de Matricaria chamomilla-salina, apoi acestea sunt urmate de Festuca

pseudovina, Puccinellia distans, Agropyron repens. în lunile iulie-august, când

temperaturile sunt ridicate şi umiditatea redusă, se produce o întrerupere în ciclul biologic al

majorităţii speciilor şi covorul vegetal al pajiştilor ia o înfăţişare stepică pregnantă; spre

sfârşitul verii şi toamna, urmează a doua perioadă activă în care cresc speciile Artemisia

59

maritima ssp. monogyna, Limonium gmelini, Camphorosma annua, Aster tripolium etc.,

care dau o nouă înfăţişare covorului vegetal.

Primele date referitoare la vegetaţia halofilă din ţara noastră sunt semnalate de

SCHUR, despre Plantago schwarzenbergiana, recoltată de LOCHENFELD în 1710 la Băile

Sărate Turda (TODOR., 1948). Din aceiaşi localitate, mai mulţi botanişti studiază şi descriu

specii halofile: BAUMGARTEN – 1816, ERCSEI – 1844, SCHUR – 1855, 1860, JANCA –

1856, VINCLER – 1866, WOLF – 1877, BORDÄS – 1876, SIMONCAI – 1886, RÖMER

1913, GYOZFFY şi PETERFI – 1916, BORZA – 1920, PRODAN – 1922, 1923,

JAVORKA - 1925 (citaţi de TODOR 1948). După anul 1920, studiile privind flora şi

vegetaţia halofilă sub aspect fitocenologic, tipologic şi ameliorativ din pajiştile sărăturate, se

intensifică în toate zonele ţării. Astfel, GUŞULEAC (1933) studiază vegetaţia halofilă din

Bucovina iar PRODAN (1939) aduce valoroase contribuţii la ecologia speciilor halofile,

arătând că flora sărăturilor cuprinde un număr mic de indivizi şi variază după anotimpuri;

POPA (1933-1954) studiază flora şi vegetaţia din nordul ţării; TODOR (1948) studiază

asociaţii halofile de la Băile Sărate Turda; BURDUJA (1939) prezintă un studiu cu note

floristice din Moldova şi Dobrogea; RĂVĂRUŢ şi colab. (1956-1961) aduce valoroase

contribuţii la studiul vegetaţiei halofile din Depresiunea Jijia-Bahlui; POPESCU (1963)

descrie vegetaţia sărăturilor din Banat şi Crişana; ŞERBĂNESCU (1965) publică un studiu

amplu privind vegetaţia halofilă din Câmpia Română; GRIGORE (1969) descrie caracterul

şi importanţa florei halofile din vestul României; TURENSCHI (1970) face studii ample cu

privire la asociaţiile de plante halofile din centrul Moldovei; TEŞU (1967) studiază

vegetaţia halofilă din Lunca Jijiei; IACOB (1979) descrie principalele asociaţii halofile din

Bazinul inferior al Jijiei şi Bahluiului şi unele măsuri de ameliorare a acestora.

Studierea şi descrierea florei şi vegetaţiei halofile din ţara noastră s-a făcut după mai

multe criterii:

- După sistemul fitocenologic floristic elaborat de Braun-Blanquet şi amplificat de

Tuxen R., Knapp J.A., Oberdorfer E., Moor M., Scamoni A., Ellenberg H. ş.a. (citaţi de

PĂUN, 1959; POP, 1959), vegetaţia solurilor sărăturoase se încadrează în două clase:

a) Clasa Thero-Salicornietea Br.-Bl. Et Tx-1934, care cuprinde vegetaţia halofilă

pionieră de litoral cu Ordinul Saliecornietalia Br-Bl-1930, Alianta Thero-Salicornion Br-Bl;

b) Clasa Juncetea-maritimi Br-Bl (syn. Pucinellio-Salicornietea Em. }opa, 1939),

care încadrează vegetaţia pajiştilor halofile continentale, cu Ordinul Juncetea-maritimi Br-

Bl-1931, Alianta Pucinellion distantis Şoo-1947, Zolyomi-1951, Alianta Juncion gerardi

60

Wendelbeg-1943, Alianta Beckmannion eruciformis Şoo-1933, Alianta Festucion

pseudovinae Şoo-1933.

- După fidelitate (POPA, 1939), speciile halofile sunt obligatorii, preferante,

suportante şi accidentale;

- După natura sărurilor solubile (ŞERBĂNESCU, 1965), asociaţiile halofile se

subdivid în:

a) asociaţii de sărături clorurice;

b) asociaţii de sărături sodice;

c) asociaţii de sărături sulfatice.

- După tipul genetic de formare a sărurilor sărăturoase şi după natura concentraţiei în

săruri (PUŞCAŞU-SOROCEANU, 1966), se deosebesc asociaţiile halofile:

a) asociaţii de sărături slabe;

b) asociaţii de sărături moderne;

c) asociaţii de sărături foarte puternice;

d) asociaţii de lăcovişti slab sărăturate

- După cerinţele ecologice, fiziologice şi biogeochimice, KOVKA – 1956 (citat de

SANDU şi colab., 1964), grupează vegetaţia naturală a solurilor sărăturoase în:

a) halofite suculente (cărnoase), reprezentate prin Salicornia europaea,

Petrosimonia triandra, Halocnemum strobilaceum, care cresc pe soluri umede, cu ape

freatice puternic mineralizate, situate la mică adâncime (0,5-1,2 m). Halofitele suculente

modifică puternic raportul Cl/SO4¯ şi Na+/ (Ca2+ + Mg2+) în favoarea SO42- şi (Ca2+ +

Mg2+). Paralel cu acumularea clorurilor şi sulfaţilor de natriu, halofitele suculente

acumulează 3-5% până la10-20% gips raportat la suprafaţa uscată;

b) halofite semisuculente, care cresc în zona semipustiurilor şi a pustiurilor unde

nivelul apelor freatice este situat la 5-10 m adâncime şi de aceea aportul salifer capilar, în

orizonturile superioare, este mai mic. Halofitele suculente extrag 300-600 kg/ha substanţe

minerale. Circuitul biologic al halofitelor semisuculente favorizează apariţia proceselor de

alcalizare a solurilor;

c) halofite xerofile (uscate), reprezentate de Salsola soda, favorizează procesele de

desalinizare şi desalcalizare ale solurilor;

d) plante din stepele uscate şi semipustiuri, reprezentate prin pelinuri, graminee,

leguminoase, cresc pe soluri automorfe cu nivel freatic situat la 10-20 m adâncime. Circuitul

biologic al substanţelor minerale de la asociaţiile de graminee şi a plantelor efemere nu

joacă rol important în procesul de salinizare sau alcalizare al solurilor.

61

Măsuri de prevenire şi combatere a sărăturării solurilor

Afânarea pajiştilor de pe terenurile sărăturate

Noţiunea de afânare a solurilor halomorfe include totalitatea lucrărilor ce au drept

scop sporirea sau mărirea spaţiului lacunar al orizonturilor, lucrări care nu implică

amestecarea, răsturnarea sau inversarea orizonturilor specifice solurilor.

Afânarea adâncă, lucrare agropedoameliorativă complexă, este necesară pe pajiştile

de pe solurile sărăturoase şi în mod deosebit de pe cele alcalice şi alcalizate cu structură slab

dezvoltată, foarte compacte în stare uscată, solonceacuri, soloneţuri, soloneţuri cu coloane la

diferite adâncimi, soluri aluviale, alte soluri afectate de alcalizare.

La aceste soluri, afânarea adâncă se face împreună cu amendamentarea gipsică (de

regulă aplicarea de fosfogips) şi fertilizarea ameliorativă, şi se corelează cu lucrările de

spălare a sărurilor solubile, fiind un element important în intensivizarea proceselor de

spălare, în reducerea perioadei de ameliorare a solurilor. Principiul important care trebuie

avut în vedere la executarea afânărilor adânci, pe pajiştile de pe terenurile sărăturoase, este

acela de a nu aduce la suprafaţă orizonturile din adâncime bogate în săruri, în natriu

schimbabil. Pe cât posibil, orizontul luvic al soloneţurilor, lipsit de soluri solubile şi natriu

schimbabil, trebuie să rămână la suprafaţă. De aceea, afânarea se face cu scarificatorul sau

cu plugul fără întoarcerea brazdei, la adâncimea de 10-15 cm. Lucrările de afânare pot fi

efectuate cu scarificatorul S-1300 şi cu maşina de afânat solul MAS-60.

Amendamentarea solurilor salinizate

Problema de bază în ameliorarea solurilor salinizate din ţara noastră este înlocuirea

natriului schimbabil, din complexul adsobtiv al profilului de sol, cu calciu. Amendamentele

se aplică pe soloneţurile unde natriul schimbabil are valori mai mari de 5-10% din

capaciatea de schimb cationic. Prin amendamentare se urmăreşte îmbunătăţirea regimului

substanţelor nutritive din sol.

Solurile saline, în procesul desalinizării, pierd sărurile solubile, dar în complexul

adsobtiv păstrează cationii schimbabili, în special cei de natriu. Spălarea pe fondul

amendamentat asigură reacţiile de schimb cationic, coagularea fracţiilor fin disperse şi

îmbunătăţirea proprietăţilor hidrofizice ale solurilor.

Pentru amendamentare sunt recomandate pajiştile de pe terenurile sărăturate, care au

nivelul freatic sub 1,40 m adâncime, cu grad de mineralizare relativ scăzut (sub 2,0-5,0 g/l).

Efectul amendamentelor este mai bun pe solurile care au drenaj intern satisfăcător.

62

Amendamentele trebuie să îndeplinească anumite condiţii: conţinutul redus de

umiditate, grad mare de mărunţire, solubilitate, efect ameliorativ eficace asupra solului.

După gradul de solubilitate, reacţia cu solul, amendamentele pot fi mijlociu solubile,

greu solubile şi cu reacţie acidă.

Amendamentele pe bază de calciu (gips, fosfogips, clorură de calciu) au solubilitate

mijlocie. Gipsul se solubilizează treptat în sol, ceea ce asigură adsorbţia ionilor de calciu şi

deci înlocuirea progresivă a natriului schimbabil din complexul adsorbtiv al solului (CAS),

conform reacţiilor:

C.A.S.] = 2Na++CaSO4 = C.A.S.] Ca2+ + Na2SO4

Fosfogipsul este reziduul industrial de la fabricarea îngrăşămintelor cu fosfor şi

conţine 65-90% gips, 2-3% compuşi ai fosforului, 3-6% compuşi ai fierului şi aluminiului,

0,5% fluor şi 4-18% apă. Fosfogipsul are acţiune ameliorativă şi de fertilizare a solului,

contribuind la îmbunătăţirea acestuia în fosfor. Efectul ameliorativ al fosfogipsului se

manifestă chiar din primul an, prin îmbunătăţirea însuşirilor fizice şi intensificarea

proceselor biochimice din sol (se măreşte permeabilitatea pentru apă şi aer, începe formarea

humusului). Clorura de calciu este foarte solubilă, are reacţie slab acidă şi dă rezultate bune

când este administrată în sol cu apa de spălare sau de irigat. Amendamentele pe bază de

calciu (carbonatul de calciu, spuma de defecaţie, piatra de var, marnele) sunt greu solubile.

Acestea dau rezultate bune pe solurile de tip soloneţuri luvice, solodii, luvisoluri albice

alcalizate.

Acţiunea ameliorativă a carbonatului de calciu (CaCO3), cu reacţie slab alcalină

asupra solului, se intensifică, în cazul când se administrează împreună cu gunoiul de grajd.

Amendamentele cu reacţie chimică (sulful, praful de lignit, acidul sulfuric, sulfatul de fier,

sulfatul fieros) dau rezultate foarte bune pe solurile sodice. Efectul ameliorativ al diferitelor

amendamente folosite în ameliorarea solurilor asaline şi alcalice se apreciază după sporul de

producţie, gradul desalinizării profilului de sol şi dinamica înlocuirii natriului schimbabil

din complexul adsorbtiv cu calciu. Dozele de amendamente se stabilesc pe baza analizelor

chimice de natriu schimbabil, săruri toxice (în special cele de carbonaţi şi bicarbonaţi), pe

baza cercetărilor ştiinţifice.

Fertilizarea ameliorativă a solurilor salinizate

Fertilizarea ameliorativă reprezintă o lucrare agropedoameliorativă ce se face în

scopul refacerii, menţinerii şi sporirii capacităţii de producţie a pajiştilor.

Fertilizarea solurilor sărăturate şi a celor afectate de procese de degradare prin

sărăturare (salinizare şi alcalizare) are în totalitate un pronunţat caracter ameliorativ, pentru

63

că celelalte lucrări (spălarea solurilor solubile, amendamentarea gipsică) nu-şi pot manifesta,

prin producţii, efectele favorabile fără administrarea îngrăşămintelor organice şi minerale.

Fertilizarea organică şi minerală a pajiştilor de pe soluri saline, contribuie la

îmbunătăţirea permeabilităţii, a gradului de structurare, la reactivarea activităţii

microbiologice. Dozele de îngrăşăminte organice şi minerale ce se aplică la pajiştile de pe

sărături sunt în funcţie de conţinutul de humus, gradul de aprovizionare cu elemente

nutritive şi cerinţele speciilor, mai ridicate cu 15-20% faţă de limitele stabilite pentru

diferitele tipuri de soluri.

După IACOB (1978), fertilizarea organo-minerală a unei pajişti de Puccinellia

distans, din depresiunea Jijia-Bahlui, a dus la obţinerea unor sporuri de producţie de 29-

86%.

DUMITRESCU şi IACOB (1983) au studiat efectul fertilizării cu îngrăşăminte

minerale la o pajişte de Puccinellia distans din lunca Prutului. După o perioadă de cercetare

de 6 ani, au scos în evidenţă faptul că s-au înregistrat sporuri mari de producţie. La

administrarea numai a dozelor de azot, sporurile de producţie au fost de 28-90%, la folosirea

azotului împreună cu fosforul sporurile au fost de 35-126%, iar la folosirea în complex a

azotului, fosforului şi potasiului, sporurile de producţie au fost de 41-136%.

IACOB şi colab, (1984) arată că, pe o pajişte de Puccinellia distans din bazinul

Prutului Mijlociu, îngrăşămintele cu azot aplicate diferenţiat pe ani şi fracţionat anual, duc la

obţinerea unor sporuri de producţie de 73-100% la administrarea azotului primăvara şi după

primul ciclu de producţie – 4220 kg/ha, respectiv 4880 kg/ha.

IACOB (1977), studiind efectul amendamentării şi al fertilizării la o pajişte de

Puccinellia distans, din lunca Bahluiului, scoate în evidenţă faptul că administrarea

fosfogipsului, a gipsului şi a prafului de lignit şi a fertilizării organo-minerale, favorizează

obţinerea unor sporuri de producţie de 15-199% în funcţie de dozele aplicate. Efectul

fertilizării este mai pronunţat la parcelele amendamentate cu praf de lignit şi cu fosfogips la

care sporurile de producţie au fost de 15-199%, respectiv 15-176%, cele mai mari producţii

înregistrându-se la amendamentarea şi fertilizarea cu N96P32K40 (266 kg/ha, respectiv 2460

kg/ha).

TEŞU şi colab. (1979), pe un soloneţ-solonceacoid, dominat de Puccinellia distans,

au administrat sulfat de amoniu 200-400 kg/ha şi fosfogips 2-6 t/ha, cu scopul sporirii

producţiei asociaţiei respective. Producţia de fân creşte cu 200-800% faţă de martor, cea mai

mare fiind la fertilizarea cu 600 kg/ha (NH4)2SO4 + 6 t/ha fosfogips.

64

CISMARIU şi colab., (1990) - prezenta rezultatele obţinute în perioada mai 1986-

augut 1988 cu privire la efectul ameliorării, al drenajului orizontal asupra reglării regimului

salin în functie de precipitaiile căzute. Udările şi spălările au fost corelate cu debitele

drenate, dinamica evapotranspiraţiei şi nivelul apelor freatice.

Drenajul orizontal a influenţat pozitiv bilanţul salin al solului numai în cazul

distanţelor şi adâncimilor mici şi mijlocii de amplasare a drenurilor absorbante. În urma

spălărilor produse de precipitaţii şi prin udări de irigare-spălare în perioada de vară s-a

produs o desalinizare semnificativă a solului când între liniile de drenuri au fost distanţe de

10-20m. La distanţe mai mari între drenuri se recomandă să se mărească normele de spălare

şi frecvenţa acestora.

DUMITRESCU şi colab., (1999) prezintă în capitolul solurile saline şi alcalice,

răspândirea acestora în Romania, cu descrierea principalelor asociaţii halofile din pajiştile

permanente şi măsurile de prevenire şi ameliorare a sărăturii solurilo din zonă.

IACOB şi colb., (1996), arata ca in perioada 1994-1996 pe o pajişte dominată de

Puccinellia distans din lunca Prutului s-a organizat o experienţă pentru ameliorarea gradului

de sărăturare a solului aplicându-se amendamente cu fosfogips şi praf de lignit cate 10t/ha

împreună cu fertilizarea organică şi minerală.

Amendamentarea şi fertilizarea a dus la sporirea producţiei cu 20-40% şi la

îmbunătăţirea covorului vegetal prin creşterea ponderii gramineelor şi leguminoaselor.

MURARIU, (2003) - tratează în capitolul V probleme legate de fiziologia plantelor

din pajiştile situate pe terenurile sărăturate. Se face o caracterizare a fiziologiei plantelor

halofile cu specificarea florei şi vegetaţiei halofile şi a diferitelor caracteristici

ecofiziologice ale acestora ( comportament hidric, conţinutul în pigmenţi, proteine, elemente

minerale.

TEODORESCU, (1989) scoate în evidenţă noţiuni legate de cunoaşterea şi

ameliorarea solurilor salinizate şi alcalizate din sectorul mijlociu al luncii Prutului, cu

specificarea genezei sărurilor din sol, clasificarea solurilor saline şi alcalice, însuşirile

acestora, influenţa salinizării şi alcalizării asupra creşterii plantelor şi a salinizării secundare.

65

D 2. Sărături din Vestul României

O problemă de bază a agriculturii noastre este valorificarea intensivă a întregului fond

funciar agricol. Analizând fondul funciar agricol numai în partea de vest a României. Se

poate constata , că deşi s-au realizat succese în valorificarea terenurilor agricole totuşi mai

există suprafeţe întinse de pe care se obţin producţii scăzute.

La nivelul anului 1995 situaţia fondului funciar (tabelul 1), pare oarecum stabilizată cu

posibilităţi reduse de extindere a folosinţelor agricole, ba chiar de regresie a acestora în

domeniul fondului forestier ( RUSU şi colab., 2001).

Cum activitatea de cercetare pedologică s-a efectuat cu predilecţie pe suprafaţa

terenurilor agricole, considerăm ca bază de lucru suprafaţa agricolă de 1.198.264 ha.

Faţă de aceasta categoriile de folosinţe au o repartizare neuniformă în care predomină

folosinţa arabil (64,45 %), păşunile (22,43 %), fâneţele (9,79 %), livezile şi viile.

Tabelul 1.

Situaţia fondului funciar al Banatului la data de 31 dec.1995 (după RUSU)

% din Nr.crt. Categorii Suprafaţa (ha) Suprafaţa totală a

Banatului Suprafaţa agricolă

a Banatului 1 Arabil 772.249 41,05 64,45

2 Păşuni 268.750 14,28 22,43

3 Fâneţe 117.377 6,24 9,79

4 Livezi 32.596 1,73 2,72

5 Vii 7.292 0,39 0,61

6 Total agricol 1.198.264 63,69 100,00

7 Alte folosinţe 683.073 36,31 -

8 Total general 1.881.337 100,00 -

Din suprafaţa totală a Banatului 1.881.337 ha 36.31 % (683.073 ha) reprezintă

terenuri neagricole şi nu au făcut obiectul studiilor de sol. O parte din aceste terenuri, în

special păşunile şi fâneţele nu au fost studiate, acestea fiind în zonele montane greu

accesibile sau poate din cauza unor tendinţe mai mult sau mai puţin economice.

Solurile saline sunt răspândite în zona de câmpie joasă şi numai în mod excepţional pot

fi întâlnite pe platouri şi pe coastele dealurilor.

66

În timpul verii, după o perioadă de uscăciune mai îndelungată solurile saline şi alcaline

sunt străbătute pe o adâncime de 20-40 cm de o reţea de crăpături largi de 2-10 cm. Aceste

soluri se mai pun în evidenţă şi prin culoarea lor în general deschisă ca şi prin lisa de

structură la suprafaţă, iar în adâncime prin structura lor bulgăroasă, glomerulară, prismatică

mare.

Solurile saline şi alcaline sunt în general compacte, greu de lucrat. Au o permeabilitate

redusă pentru apă ceea ce face ca în timp la suprafaţă să băltească apa,iar în adâncime solul

este uscat, formându-se aşa-numitul strat mort. Existenţa acestui strat frânează evoluţia

solului, atât pe cale naturală cât şi în cazul aplicării măsurilor ameliorative (OPREA. şi

colab., 1969).

Caracteristic este şi faptul că îndată ce s-a evaporat apa ce bălteşte la suprafaţa solului,

acesta devine atât de uscat încât încep să se formeze crăpături. Trecerea solului bruscă de la

o stare de umiditate la alta determină, modificări ale însuşirilor fizice, mecanice cât şi

chimice ale acestuia, creându-se condiţii vitrege atât pentru plantele cultivate cât şi cele din

pajişti şi fâneţe.

Plantele care nu pot trece cu uşurinţă şi într-un timp adesea scurt de la o stare de

higrofitism la una de xerofitismpier, iar de cele mai multe ori prin lipsă de fructificare.

Urmărind caracterizarea chimică a solurilor saline şi alcaline în scopuri ameliorative,

(OPREA şi colab. (1969) citează existenţa soloneţurilor în interfluviul Bârzava-Timiş,

Timiş-Bega, Bega-Aranca-Mureş, Crişul Alb-Crişul Negru şi Crişul Repede.

Primele cercetări asupra solurilor sărăturate din zona Banatului au fost întreprinse în

perioada anilor 1953-1956 de către OPREA, STAICU,MUREŞAN,CRIŞAN, ROMOŞAN.

Prin cercetări intreprinse de o serie de cercetători dintre care menţionăm pe cele ale lui.

OPREA, VLAS, COLIBAŞ, şi alţii s-a adus o contribuţie însemnată la elucidarea mai

multor aspecte privind geneza şi ameliorarea acestor soluri. Ulterior STEPĂNESCU (1961)

începe studiile menţionate prin cercetări intreprinse la Socodor, Olari, Chişineu-Criş şi

Zend.

Astfel al Socodor (judeţul Arad) pe un soloneţ sodic s-au obţinut sporuri de producţie la

iarba de Sudan pe varianta la care s-a aplicat un complex fosfogips 10t/ha, gunoi de grajd 30

t/ha şi îngrăşăminte minerale N40P54 ( VLAS şi colab., 1969).

În cazul cercetărilor intreprinse la Socodor au existat deasemenea preocupări pe linia

îmbunătăţirii bazei furajere, a păşunilor existente, prin aplicarea unor măsuri de suprafaţă cu

amendamente şi îngrăşăminte, cât şi prin desţelenire. Din rezultatul obţinut se constată că

sulfatul de amoniu în doze de 300 kg/ha aplicate singur dar şi în combinaţie cu superfosfat şi

67

fosfogips au asigurat producţii mari şi semnificative de 3081 kg/ha fân faţă de martor (1438

kg/ha ).

OPREA şi colab. (1969) prin aplicarea unor măsuri de suprafaţă au obţinut sporuri

importante de producţie la Sânmartin (judeţul Timiş). Producţii medii pe terenuri desţelenite

au mai obţinut la lucernă pentru fân (3200kg/ha) şi masă verde (12500 kg/ha), borceag masă

verde (11200 kg/ha),iarbă de Sudan masă verde (21500 kg/ha),orz masă verde (9600 kg/ha )

şi sfeclă furajeră.

Pe pajişti la care s-au aplicat măsuri ameliorative prin executarea de rigole pentru

scurgerea apei de suprafaţă, aplicarea de fosfogips şi fertilizare cu sulfaţi de amoniu 200-

250 kg/ha s-au obţinut producţii care au crescut cu 91-222 % faţă de martorul netratat, când

nu s-a aplicat supraînsămînţarea, iar în cazul supraînsămânţării cu diferite plante sporurile

au fost foarte ridicate.

Paralel cu creşterea producţiei de masă verde s-a constatat şi o îmbunătăţire calitativă a

acestora crescând procentul de leguminoase de la 10-15 % la 25-35 %.

O altă măsură de sporire a producţiei de masă verde în pajişti o reprezintă şi folosirea de

microelemente alături de amendamente şi îngrăşăminte. Influenţa pozitivă a unor

microelemente (Mn, Co, Cu, Zn şi Al) asupra calităţii şi cantităţii a fost semnalată de

Drăgan şi colab. în 1969. Astfel la Puccinelia distans cele mai bune rezultate s-au obţinut pe

parcelele unde s-au dat 8 kg Mn++, 3 kg/ha Zn++ şi 2 kg/ha Mo++ element activ.

Prin administrarea de 3 kg Zn++ element activ s-au obţinut la Puccinelia distans cel mai

scăzut procent de celuloză în plantă, 22,14 %.

Prezenţa zincului în soloneţul ameliorat a determinat o acumulare mai intensă a azotului,

a fosforului şi a unor microelemente.

Între anii 1970-1980 au fost intreprinse o serie de cercetări la Staţiunea Didactică a IAT

Timişoara pe in sol de tip soloneţ gleic, la care s-au efectuat măsuri ameliorative, la mai

multe culturi furajere: lucernă, amestecul lucernă-raigras italian, sfeclă furajeră. În toate

situaţiile s-au observat sporuri de producţie prin amendarea cu fosfogips şi fertilizarea cu

îngrăşăminte chimice (ROMOŞAN , 1979).

În ceea ce priveşte pajiştile naturale şi măsurile de ameliorare în Câmpia de Vest în

literatura de specialitate se găsesc puţine date. Mai mult s-a studiat flora şi vegetaţia

pajiştilor dar fără elemente de producţie şi mod de folosire.

GRIGORE în 1969-1971 cercetează în mai mulţi ani flora şi vegetaţia halofilă din

interfluviul Timiş-Bega, descriind o compoziţie floristică variată şi diferenţiată în funcţie de

gradul de sărăturare al solului, eroziune şi denivelările solului. Autorul sesizează un caracter

68

specific al asociaţiilor halofile şi anume repartizarea mozaicată. Remarcă şi bogăţia

numeroaselor specii de trifoi pe care le şi descrie în amănunţime (BUJOREANU,

GRIGORE, 1969).

ADELINA POP în 1977, în cadrul tezei de doctorat intitulată „Halofitele din câmpia

joasă a Timişului” aduce o contribuţie importantă la identificarea unor specii halofile

răspândite pe solurile sărăturate din Banat. Astfel studiul fitocenologic al covorului vegetal

de pe solurile halomorfe i-a permis identificarea şi analiza a unui număr de 14 asociaţii cu

22 subasociaţii care cuprind faciesuri caracteristice.

Datorită caracterului floristic şi ecologic specific şi al problemelor deosebite ce le ridică

în tehnologia producerii de furaje, vegetaţia halofil, concretizată cu deosebire în fitocenoze

de pajişte s-a bucurat de atenţia multor botanişti români ca şi din alte ţări. BRAUN-

BLANQUET (1964), PASSARGE (1964), SOÓ (1964), BODROPKÖZY (1965),

OBERDORFER (1967) şi alţii acordă un loc important fitocenozelor halofile în lucrările lor.

Astfel, structura floristică a asociaţiilor vegetale din pajiştile permanente sărăturate se

află în corelaţie cu condiţiile staţionare.

Structura deosebit de complexă a covorului vegetal este determinată de variaţia foarte

pronunţată a factorilor microstaţionali care determină o puternică diversificare din punct de

vedere a bioformelor, ecoformelor şi elementelor fitogeografice.

Dintre speciile halofile se înâlnesc: Statice gmelini, Camphorosma annua, Artemisia

maritima ssp. monogyna, Plantago maritima, Plantago tenuiflora, Aster tripolium,

Podospermum canum, Puccinelia distans, Puccinelia limosa, Lotus tenuis, Lotus

angustissimum, Beckmania erucaeformis, Juncus gerardi, Trifolium fragiferum, Trifolium

angulatum, Trifolium parviflorum, Trifolium micranthum, Ranunculus sceleratus, Poa

bulbosa var. vivipara, Festuca pseudovina.

În afară de speciile halofile se întâlnesc şi plante cu o mare homeostazie genetică şi care

suportă o varietate mare de condiţii staţionale, din punct de vedere a reacţiei solului, sau se

întâlnesc şi specii accidentale.

Din punct de vedere al valorii furajere a asociaţiilor praticole halofile, aceasta este

redusă, producţiile fiind foarte mici şi de calitate slabă, creşterea producţiei acestor pajişti

necesitând lucrări de ameliorare.

Fitocenozele halofile întâlnite se repartizează în trei mari grupe de vegetaţie:

- vegetaţia bălţilor şi mlaştinilor salinizate;

- buruienării din terenuri salinizate;

- vegetaţia pajiştilor halofile.

69

Asociaţiile vegetale întâlnite în staţiunile cercetate:

1. Artemisio –Festucetum pseudovinae (Magyar 1928), SOO 1933, prezintă speciile

Hordeum hystrix, Camphorosma annua, Juncus gerardi, Aster tripolium, Bromus mollis,

Plantago maritima, Trifolium angulatum, Festuca pseudovina, Trifolium micranthum.

Caracterisiticile staţiunii: soloneţuri, acestea au fost întâlnite la Timişoara, Ciacova-Cebza,

Ghilad Cenei, Ionel şi Saravale.

2. Polygono – Plantaginetum tenuiflorae POP 1968, prezintă speciile Polygonum

aviculare, Plantago tenuiflora, Matricaria chamomilla, Podospermum canum.

Caracteristicile staţiunii: suprafeţe joase, cu salinitate redusă vara, acestea au fost întâlnite la

Sânmihaiul Român, Ciacova-Cebza, Cenei Timişoara –Aviasan, Ionel Saravale.

3. Camphorosmetum annuae (Rpcs. 1916) SOO 1933, prezintă speciile Camphorosma

annua, Plantago tenuiflora, Artemisia maritima, Matricaria chamomilla. Caracteristicile

staţiunii: suprafeţe asemănătoare ca la asociaţia precedent prezentată, acestea au fost

întâlnite la Sânmihaiul Român, Timişoara-Aviasan, Becicherecul Mic.

4.Hordeetum hystricis WENDBG. 1943, prezintă speciile: Hordeum hystrix, Cerastium

anomalum, Trifolium parviflorum, Podospermum canum. Caracteristicile staţiunii: reacţia la

suprafaţă aproape de 7, reprezentată de fitocenoze fragmentare, acestea au fost întâlnite la

Becicherecul Mic, Ghilad, Sânmihaiul Român, Ghilad, Voiteg

5.Puccinelietum limosae Rpsc. 1927, prezintă speciile: Puccinelia distans ssp. limosa,

Artemisia maritima, Aster tripolium L. var.pannonicus, Juncus gerardi, Hordeum hystrix,

Lotus tenuis. Caracteristicile staţiunii: locuri depresionare, uscate, cu salinitate sporită,

acestea au fost întâlnite la Sânmihaiul Român, Ciacova-Cebza, Ionel Saravale.

6.Agrostideto – Beckmanietum SOO 1933, prezintă speciile Agrostis alba, Beckmania

erucaeformis, Trifolium fragiferum, Galium palustre, Lysimachia numularia, Mentha

aquatica. Caracteristicile staţiunii: depresiuni cu exces de umiditate, acestea au fost întâlnite

la Timişoara, Sânmihaiul Român.

7.Achilleo – Festucetum pseudovinae (Magyar, 1928) SOO 1933, prezintă speciile Poa

bulbosa vivipara, Festuca pseudovina, Trifolium micranthum, Artemisia maritima, Statice

gmelini. Caracteristicile staţiunii: soloneţuri, acestea au fost întâlnite la Sânmihaiul Român,

Timişoara-Aviasan, Ciacova-Cebza Voiteg-Ghilad.

8. Myosuretum minimi (D.S. et W., 1940) Tx. 1950, prezintă speciile: Myosurus

minimus, Polygonum aviculare, Plantago tenuiflora, Gypsophyla muralis. Caracteristicile

staţiunii: terenuri umede, tasate la suprafaţă, păşuni şi pârloage, acestea au fost întâlnite în

localităţile: Sânmihaiul Român, Becicherecul Mic. Timişoara –Aviasan, Cicova – Cebza.

70

9.Dauceto – Matricarietum inodorae POP, 1968, prezintă speciile Daucus carota,

Matricaria inodora, Atriplex litoralis, Rumex stenophyllus, Lactuca saligna, Hordeum

hystrix. Caracteristicile staţiunii: pajişti permanente, acestea au fost întâlnite în localităţile:

Ciacova-Cebza, Giroc, Sânmihaiul Român, Becicherecul Mic.

10.Matricario chamomillae – Atriplicetum litoralis Tim.1954, în afară de speciile

edificatoare la acestea se adaugă: Hordeum hystrix, Polygonum aviculare, Lactuca saligna.

Caracteristicile staţiunii: pajişti permanente; acestea au fost întâlnite în Sânmihaiul Român,

Timişoara, Ghilad, Voiteg.

Cercetările s-au executat la nivelul parcelei ecologice (DAGET şi POISONET),

folosind metoda Geobotanică. S-au executat pe fiecare pajişte în parte mai multe relevee

floristice, repartizate uniform pe teritoriul studiat.

Pornind de la faptul că studiul covorului vegetal al pajiştii trebuie să înceapă cu studiul

florei s-a întocmit lista speciilor (pe fiecare pajişte în parte) aranjate în ordine descrescătoare

a prezenţei.

Astfel cea mai mare participare o au plantele din alte familii botanice, urmate de

graminee şi leguminoase.

Plantele predominante din Familia graminee sunt: Festuca pseudovina , Lolium perene,

Poa anua, Poa bulbosa, Poa pratensis, Cynodon dactylon, Agropyron repens etc.

Leguminoasele sunt reprezentate de specii ca: Trifolium micranthum, trifolium repens,

Lotus tenuis, Medicago polymorpha.

Proporţia cea mai mare în pajişti o au speciile din alte familii botanice, acestea fiind

reprezentate de Camphorosma annua, Achillea setacea, Aster tripolium, Scorzonera canna.

E. SPECIFICATII GENERALE PRIVIND BAZELE DE DATE (BD)

Conceptul de BD a apărut în anii 62-63, tipurile de Sisteme de Gestiune a Bazelor de

Date (SGBD) care utilizează modelele de date ierarhice şi reţea au apărut în anii 1965-

1970; sistemul IMS (Informational Management System) elaborat de IBM utilizând un

model ierarhic, iar sistemul IDS (Integrated Data Store) elaborat de General Electric

utilizează un model reţea. A apărut apoi grupul CODASYL (Conference on Data System

Language) care, dezvoltând limbajul COBOL, a adus îmbunătăţiri în privinţa standardizării

limbajelor utilizate de un SGBD. In Franţa a fost dezvoltat sistemul SCF (System d'eu

chainemment de Fichiers) în cadrul sistemului de operare, pe baza căruia s-a putut dezvolta

SGBD SOCRATE ( a cărui variante pentru minicalculatoare este foarte puternică) (Univ.

71

GRENOBLE). Modelul relaţional a apărut, teoretic, în 1970, iar sistemele care se bazează

pe acest model, mult mai târziu (MRDS - Multics Relational Data System, QBE - Query By

Example, SQL/DS - Structured Query Language / Data System, INGRES, ORACLE, gama

dBASE, gama Foxbase, Paradox etc.

Ideea principală în organizarea datelor se baza pe existenţa unui fişier de descriere

globală a datelor prin care realiza independenţa programelor faţă de date şi a datelor faţă de

programe (figura 1).

Figura 1. Baze de date în concepţia CODASYL (dupa LUNGU si colab)

Fişier de date Colecţie de date

Aplicaţia 1 Aplicaţia 2

Fişier de descriere globală a datelor Baza

de date

Accesul oricărui utilizator la BD se realiza prin intermediul fişierului de descriere

globală a datelor. Fişierul de date conţinea colecţii de date şi legăturile dintre ele.

Ulterior, acest concept a fost dezvoltat luând forma de baze de date reţea, baze de date

relaţionale, sau baze de date orientate obiect.

In esenţă, conceptul de bază de dată poate fi definit ca una sau mai multe colecţii de date (K) aflate în interdependenţă, împreună cu descrierea datelor şi relaţiilor dintre ele, BD = { K1, K2, ….. Kn)

Conditiile ce trebuie sa le indeplineasca BD : • Vsb > Vci Vsb - volumul datelor asociate structurii bazei de date Vci - volumul cerintelor informationala • Card (П Kw) = minin , w=1 Redundanta exprimata prin cardinalitatea informatiilor colectiilor Kw trebuie sa fie minima • [ min ] f (T, Nac) T – timpul de cautare-raspuns a sistemului pentru efectuarea unei aplicatii

72

Nac – numarul de accese la baza de date Modul de exploatare a BD precum şi relaţiile dintre colecţiile ce compun BD sunt

prezentate sugestiv în figura 2.

BD implică existenţa unui SGBD ca meditator între utilizatori, Sistemul de operare

gazdă şi BD fizică

In figura 2 se sugerează baza de date fizică stocată pe suport magnetic (cu adresare

directă - în general disc magnetic) compusă din colecţii de date interdependente şi/sau care

Figura 2 Exploatarea unei baze de date (dupa SABAU si colab.)

prezinta submulţimi de date partajate (K1, K2, K3, K4 şi K5) sau colecţii independente

(K6). Utilizatorul interacţionează cu baza de date prin intermediul sistemului de gestiune a

BD (SGBD) prin utilizarea unor programe de aplicaţii (P1, P2, P3 şi P4) sau direct, prin

intermediul limbajelor sau utilităţilor oferite de către SGBD. Accesul la BD poate fi realizat

local sau la distanţă, utilizând terminale on-line, calculatoasre personale, calculatoare

independente sau reţele de calculatoare. Rezultatul înregistrărilor utilizatorului poate fi

vizualizat, listat, stocat în fişiere pe diverşi suporţi, transmis la distanţă etc.

Pe plan internaţional există mai multe grupuri specializate în standardizarea

conceptelor ce apar în dezvoltarea bazelor de date, cele mai importante fiind DBTG,

CODASYL, ANSI/X3/SPARC, grupul IBM

Bazele de date sunt extrem de variate în funcţie de criteriile luate în considerare.

Prezentăm câteva criterii :

- după orientare : generalizate, specializate - după modelul de date : ierarhice, reţele, relaţionale, orientate obiect

73

- după amploarea geografică : locale, distribuite - după limbajele utilizate : autonome (limbaje proprii), cu limbaj gazdă şi mixte

Obiectivele unui sistem de gestiune a bazelor de date

SGBD-ului îi revin o serie de obiective :

1). Asigurarea independenţei datelor 2). Asigurarea unei redundanţe minime şi controlate a datelor din baza de date 3). Asigurarea unor facilităţi sporite de utilizare a datelor 4). Sporirea gradului de securitate a datelor împotriva accesului neautorizat la ele 5). Asigurarea integrităţii datelor împotriva unor ştergeri intenţionate sau neintenţionate, 6). Asigurarea partajabilităţii datelor. Funcţiile unui sistem de gestiune a bazelor de date

In figura 3 sunt prezentate câteva funcţii cu caracter de generalitate pentru toate

sistemele de gestiune a bazelor de date

Figura 3 Funcţiile unui SGBD

UTILIZATORI

Baza de Date Fizică

(1)

(4) (2) Manipulare

SGBD

(3)Utilizare

1). Funcţia de descriere a datelor - permite definirea structurii BD cu ajutorul limbajului de

definire. Definirea poate fi făcută la nivel : logic, conceptual şi fizic. La nivelul acestei

funcţii se descriu multitudinea atributelor (câmpurilor) din cadrul structurii bazei de date,

legăturile dintre entităţile bazei de date sau dintre atributele aceleaşi entităţi, se definesc

eventualele criterii de validare a datelor, metodele de acces la date, aspectele referitoare la

sigurarea integrităţii şi confidenţialităţii datelor etc. Rezultatul acestei funcţii se concretiza

în schema bazei de date în cod intern.

2). Funcţia de manipulare a datelor - este cea mai complexă funcţie şi realizează

următoarele activităţi :

- crearea (încărcarea) bazei de date

- adăugarea de noi înregistrări (tupluri)

- suprimarea unor înregistrări

- modificarea valorilor corespunzătoare unor câmpuri

- căutarea, sortarea şi editarea parţială sau totală a unei înregistrări virtuale etc

74

Această funcţie se realizează prin intermediul limbajului de manipulare a datelor (LMD).

3). Funcţia de utilizare - asigură mulţimea interfeţelor necesare pentru comunicarea tuturor

utilizuatorilor BD. In cadrul realizării acestei funcţii, apar mai multe categorii de utilizatori :

- utilizatori liberi sau conversaţionali - apar ca utilizatori neinformaticieni - utilizatori programatori, care utilizează limbajele de manipulare, realizând

proceduri complexe de exploatare a bazei de date - administratorul bazei de date apare ca un utilizator special şi are rolul hotărâtor

în ceea ce priveşte funcţionareaa optimă a întregului ansamblu

4). Funcţia de administrare a bazi de date apare ca o funcţie complexă şi este de competenţa

administratorului bazei de date.

Principalele SGBD-uri din lume la ora actuală sunt următoarele : DB2, ORACLE,

Informix, SQL Server, INGRES, ADABAS, Rdb, Enterprise:DB, PH, Star base, dBASE,

Fox Pro , PARADOX, etc.

Marea lor majoritate sunt relaţionale şi au la bază limbajul SQL, limbajul standard

(ales de ANSI şi ISO din 1986) pentru lucru cu base de date.

Etapele realizarii unei BD sunt redate in figura 4.

Crearea bazei de date, in cadrul proiectului RECOPAJ, are în vedere:

• corectitudinea datelor ; • obţinerea rapidă a informaţiilor ; • înmagazinarea de informaţii sub diferite forme şi structuri ; • securitatea datelor ; • utilizarea lesnicioasă a datelor etc

Obiectivele urmărite în organizara datelor sunt :

• acces rapid la date ; • economie de memorie ; • unicitatea datelor ; • flexibilitatea datelor

Concepte utilizate în organizarea datelor: entitate, atribut şi valoare, iar pentru

definirea modelului de date se apeleaza la următoarelor 3 elemente :

• structura modelului ;

75

1

Cerinţe informaţionale

Evoluţia Cerinţelor

informaţionale

Evoluţia Sistemului

(domeniului) economic

Sistemul (domeniul) economic pentru care este realizată BAZA DE DATE

(1) Analiza

sistemului şi a cerinţeor

Modelele sistemului (modelul structural, dinamic şi funcţional)

(2) Proiectarea

structurii BD

Structura BD (schema

conceptuală, externă şi internă)

(4) Exploatarea

BD

Baza de date

Colecţii de date

(3) Încărcarea datelor în

BD(4)

Întreţinerea BD

Descrierea datelor

Rapoarte, ecrane, statistici

Fig. 2.1 Etapele de realizare a unei BDFigura 4 Etapele de realizare a unei baze de date (dupa Lungu si colab.)

• operatorii care acţionează asupra structurii de date ; • restricţii pentru menţinerea corectitudinii datelor, numite şi reguli de integritate.

In funcţie de modul în care se definesc elementele amintite, modelele de date se împart în :

• modele ierarhice sau arborescente ; • modele reţea ; • modele relaţionale ; • modele orientate obiect.

Pentru BD, se va apela la modelul relaţional care are la bază teoria matematică a relaţiilor.

Tabelul 1 prezintă comparativ conceptele organizării datelor în fişiere, conceptele Sistemelor de

Gestiune a Bazelor de Date Relationale ( SGBDR ) şi ale teoriei relaţionale.

Tabelul 1

Concepte specifice organizării datelor în fişiere, SGBDR şi teoria relaţională

organizarea datelor în

fişiere SGBDR Teoria relaţională

Fişier Tabelă Relaţie

record (înregistrare) Linie Tuplu

Câmp Coloană atribut

Niveluri de organizare a datelor în BD Spre deosebire de sistemele clasice de prelucrare automată a datelor, unde organizarea datelor în fişiere

presupune 2 nivele de referinţă (nivelul logic şi nivelul fizic), în cazul

bazelor de date se distinge şi un al treilea nivel de structurare al datelor şi anume, nivelul virtual (nivelul

conceptual) figura 5.

Figura 5. Niveluri de organizare a datelor la baze de date centralizate şi/sau locale

(SABAU si colab.) 77

78

Nivelul virtual permite separarea modului de organizare a datelor de modul

de utilizare al acestora. Prin această separare a structurii logice de structura virtuală se asigură cel puţin

două mari avantaje :

• în procesul de creare şi exploatare a BD activitatea de elaborare a programelor poate fi

modularizat.

• la nivelul virtual (toate cerinţele utilizatorului) apare posibilitatea găsirii acelei structuri globale a

BD care să permită satisfacerea tuturor cerinţe

Aplicaţia din proiectul RECOPAJ, are ca nucleu o Bază de Date Relaţională (BDR), în

continuare vom prezenta câteva noţiunii privind bazele de date relaţionale, iar ca Sistem de Gestiune a

Bazelor de Date Relationale(SGBDR) se va apela la Microsoft ACCESS.

BAZE DE DATE RELATIONALE (BDR)

Modelul relaţional al datelor a fost primit cu entuziasm şi acceptat aproape fără rezerve atât de

specialiştii din domeniul bazelor de date cât şi de utilizatori încă de la apariţia primelor articole ale lui

Codd E.F., în 1970, prin care erau puse bazele acestui model. Ideea unui model asamblist al datelor a

fost lansată în 1968 de către Childs D.F. care a subliniat faptul că orice structură de date poate fi

reprezentată printr-una sau mai multe tabele de date, în cadrul cărora este necesar să existe şi informaţii

de legătură, pentru asigurarea legăturilor între tabele.

1.1.Aspecte privind utilizarea bazelor de date relaţionale

BD relaţională este compusă din tabele legate între ele prin relaţii. Crearea unei BD presupune

atât crearea tabelelor componente cât şi stabilirea relaţiilor între acestea.

O bază de date simplă, adică o tablă, are o organizare tabelară, pe linii şi coloane, având

următoarele corespondenţe :

- capului de tabel îi corespunde structura tabelei

- coloanele vor fi numite câmpuri

- liniile se vor numi înregistrări

In literatura de specialitate se apreciază că modelul şi SGBDR vor mai prezenta interes pentru

utilizatori încă mult timp, utilizarea pe scară largă a bazelor de date posrelaţionale fiind de domeniul

viitorului.

1.2.Modelul relaţional al datelor

Comparativ cu modelele ierarhice şi reţea, modelul relaţional prezintă o serie de avantaje şi

anume :

1. Asigurarea unui grad sporit de independenţă a programelor de aplicaţii faţă de

modul de reprezentare internă a datelor şi metodele de acces la date

2. Furnizarea unor metode şi tehnici eficiente de control a coerenţei şi redundanţei

datelor, cu o bună fundamentare teoretică.

3. Oferirea unor facilităţi multiple de definire şi manipulare a datelor. In primul rând, modelul

relaţional oferă posibilitatea utilizării unor limbaje procedurale, bazate pe algebra relaţională,

precum şi a unor limbaje neprocedurale având la bază calculul relaţional.

4. Ameliorarea integrităţii şi confidenţialităţii datelor

Componentele modelului relaţional sunt :

1. Structurarea relaţională a datelor. In cadrul bazelor de date relaţionale, datele

sunt organizate sub forma unor tablouri bidimensionale (tabele) de date, numite relaţii. O bază de date

relaţională (BDR) reprezintă un ansamblu de relaţii, prin care se reprezintă atât datele cât şi legăturile

dintre date.

2. Operatorii modelului relaţional - definesc operaţiile care se pot efectua asupra

relaţiilor, în scopul realizării funcţiilor de prelucrare asupra bazei de date respectiv consultarea,

înserarea, modificarea şi ştergerea datelor.

3. Restricţii de integritate ale modelului relaţional - permite definirea stărilor

coerente ale bazei de date. Stabilirea relatiilor din BDR (definirea schemi relatiilor si a restrictiilor de

integritate asociate) este redata in figura 6.

Figura 6 Stabilirea relatiilor din BDR (dupa LUNGU I si colab.)

79

80

In acest sens in cadrul proiectului de fata ne-am propus sa apelam la aplicatia Microsoft ACCESS –

utilizat pentru baze de date relationale.

Microsoft Access foloseşte 8 tipuri de date:

1. text - indica text si numere care nu sunt folosite in calcul 2. MEMO - indica texte lungi (fraze) 3. DATE/TIME - este folosit pentru date calendaristice 4. NUMBER - indica numere folosite in calcul 5. CURENCY - este folosită pentru valori banesti 6. COUNTER - este folosit pentru un nr. intreg marit in mod automat 7. YES/NO - indica valori logice care pot fi adevarate sau false 8. OLE OBJECT - este utilizat pentru un obiect inserat

Microsoft Acces este un sistem larg răspândit pentru gestionarea BDR, cu ajutorul lui:

1. introducem si actualizăm date 2. găsim rapid informaţiile necesare 3. organizarea datelor în moduri utile 4. crearea rapidă a formularelor, rapoartelor şi etichetelor de corespondenţă 5. schimb informaţii cu alte programe existente în calculator - Funcţiile sunt următoarele:

1. Descrierea - SGBD pune la dispoziţia utilizatorului un instrument de descriere al ansamblului de date ce

se vor stoca în BD. Descrierea se face la nivel logic, sau la nivelul perceperii ei de către utilizator şi la nivel fizic sau la nivelul organizării datelor pe suport. 2. Utilizarea

- Funcţia are ca scop să ofere utilizatorului posibilitatea de a dialoga cu baza de date pentru căutarea, selectarea şi modificarea de date. 3. Integritatea

- Pentru diminuarea riscului de înregistrare eronată a datelor, risc care creşte cu odată cu volumul datelor, se oferă utilizatorului posibilitatea definirii regulilor de validare, numite restricţii de integritate. 4. Confidenţialitatea

- Dacă o bază de date este partajată între mai mulţi utilizatori, anumite subansamble de date trebuie protejate la accesul din partea utilizatorului care nu au drept de acces la ele.

- SGBDR oferă un procedeu de verificare a dreptului de acces. 5. Acces concurent

- În situaţia în care aceleaşi date sunt cerute de mai mulţi utilizatori deodată, SGBDR trebuie să detecteze cazurile de conflict de acces şi să le trateze pe baza unui principiu asemănător SO. 6. Securitatea în funcţionare

- În cazul unui incident în funcţionare, SGBDR trebuie să salveze starea de înaintea incidentului pentru a putea relua lucrul după reparare.

Microsoft Access - este destinat gestionării de date -BD – o colecţie de obiecte: tabele,

formulare, pagini de acces la date, interogări şi rapoarte – utilizate pentru gestionarea şi prezentarea

datelor.Tabelul este cel ce stocheaza datele efective ale BD. Formularul fiind numai un instrument

pentru vizualizarea si modificarea acestora, dar beneficiul major al utilizarii lui este capacitatea de a

81

extrage date din mai multe tabele. Pagina de acces la date se aseamana cu un formular, dar este stocata

intr-un fisier separat in format HTML (Hypertext Markup Language) – este formatul standard utilizat

pentru crearea paginilor web. Pagina este apoi vizualizata intr-un broswer web si, prin urmare, BD poate

fi accesata de pe Internet sau dintr-un intranet al unitatii respective. Interogari, cel mai important obiect

din BD dupa crearea tabelelor si introducerea datelor, face posibila colectarea selectiva de informatii din

BD si organizarea lor pentru a fi utilizate in rapoarte, fie pentru a fi vizualizate pe ecran ori vizualizare

de tip foaie de date sau formular. Rapoartele sunt utilizate pentru imprimarea informatiilor din BD.

Proiectul unui tabel controlează tipul de date care pot fi introduse în tabel, iar proiectul uni

formular determină câmpurile de date care vor apare în formular.

După etapa de proiectare, diferitele obiecte ale BD sunt utilizate pentru a gestiona datele efectiv

– adică introducerea informaţiilor, editarea acestor informaţii, interogarea BD pentru a regăsi anumite

date, imprimarea rapoartelor care prezintă informaţiile în formatul dorit sau operarea cu datele în alte

moduri

Când se începe cu gestionarea datelor, de obicei se comută în vizualizare foie de date sau

vizualizare formular, unde datele se pot introduce, edita şi organiza în mai multe moduri.

Ferestra BD

Access stochează toate obiectele aparţinând unei singure BD într-un singur fişier BD, Acest

fişier este cel pe care îl deschide şi asupra căruia operează utilizatorul programului. Diversele obiecte

aparţinând unei singure BD cuprind : tabele care conţin datele propriu-zise, formulare, pagini de acces şi

rapoarte utilizate pentru prezentarea datelor, interogări utilizate pentru a pune întrebări referitoare la date

şi module şi macrocomenzi pentru automatizarea activităţilor din BD.

Toate obiectele din BD sunt organizate după tipul obiect căruia îi aparţin şi sunt afişate în diferite

secţiuni ale ferestrei BD.

Sortarea şi filtrarea datelor unui tabel se efectuează utilizând foia de date, care la rândul ei poate

fi reorganizată. Este posibilă imprimarea foii de date, datele apărând pe hârtie exact cum apar pe ecran.

In concluzie, Access furnizeaza :

• obiecte (tabele, formulare, pagini de acces la date, interogari si rapoarte) • proprietati si metode noi Lucru cu formulare ofera cateva avantaje fata de accesarea datelor dintr-un tabel sau o interogare

prin intermediul vizualizarii de tip foaie de date :

• intr-un formulare este posibil lucru cu o singura inregistrare la un moment dat

• este posibila aranjarea controalelor dintr-un formular dupa o anumita logica pentru a

specifica citirea si accesarea datelor

82

• controalele detin multe caracteristici ce faciliteaza introducerea sau modificarea datelor

• este posibila introducerea de date perfectionate : imagini, animatie, scheme etc

Formularul nu pastreaza informatiile in sine ci ofera o modalaitate convenabila pentru accesarea

informatiilor stocate intr-un tabel sau mai multe tabele.

In cazul de fata - BD - o colecti de obiecte – utilizate pentru gestionarea si prelucrarea datelor.

Spre deosebire de modelul ierarhic si de cel retea, modelul relational ofera posibilitatea reprezentarii

uniforme a datelor (entitati si asociati) in tabele. Acest lucru simplifica mult functia de decriere a

datelor, intrucat in cazul cererilor nu mai apar referiri la pointer, fisiere inverse sau alte concepte legate

de structura fizica de memorare a datelor. Descrierea datelor este memorata in BD sub forma de relatii,

ca si datele propriu-zise, aceste relatii constituind metabaza de date (metadatele). Relatiile ce contin

descrierea datelor nu reclama un tratament special, fiind prelucrate prin intermediul acelorasi comenzi

ale limbajului relational, ca si relatiile care contin datele propriu-zise.

Specificul bazelor de date relationale este acela ca, datele sunt pastrate in mai multe tabele diferite,

intre care se stabilesc anumite relatii. O relatie constand din introducerea informatiei dintr-un tabel prin

concatenare la alta inregistrare din alt tabel prin intermediul unui identificator. Avantajele structurii

datelor in format relationat sunt urmatoarele :

• economisire de timp (nu mai este nevoie sa se introduca de fiecare data aceleasi date in inregistrari

• BD va fi mai redusa, de cele mai multe ori la nivelul unei fractiuni dintr-o baza de date de tip fisier plat (fisiere lucrate in Microsoft Excel)

• economisirea spatiului in sistem si conferand bazei de date mobilitatea necesara in cazul partajarii ei cu alti utilizatori

• erorile de introducere a datelor vor fi considerabil reduse • actualizarea datelor se va face intr-o singura etapa

Entitatile utilizate sunt :

• Camp – o categorie de informatii • O intrare, este informatia care se introduce intr-un camp pentru o singura inregistrare • inregistrare – consta din intrarile corelate ale unui anumit element dintr-o baza de date (si care

completeaza un rand in cadrul unui tabel) • relatie – ce se configureaza intre tabele diferite pentru ca informatia care se repeta sa fie

introdusa o singura data In momentul de fata este in lucru proiectarea structurii bazei de date – ce va fi prezenta la etapa

urmatoare.

Proiectarea bazei de date

Din literatura de specialitate se cunoaste ca - proiectarea structuriii BD este un proces complex

ce presupune proiectarea schemei corespunzătoare fiecărui nivel de organizare a datelor şi anume nivel

83

conceptual, nivel logic şi nivel intern. Calitatea structurii BD determină performanţele şi eficienţa

aplicaţiei care va exploata BD.

Proiectarea schemei conceptuale a BDR

Schema conceptuală trebuie să răspundă cerinţelor informaţionale ale tuturor utilizatorilor

(aplicaţiilor) bazei de date. Cea mai utilizată tehnică în proiectarea schemei conceptuale a BD relaţionale

o constituie tehnica normalizării datelor – care presupune parcurgerea următorilor paşi :

• stabilirea schemei conceptuale iniţiale a BD

• ameliorarea progresivă a schemei conceptuale a BD

• stabilirea schemei conceptuale finale a BD

Proiectarea schemei externe a BDR

In cadrul schemei externe se specifică "viziunea" pe care o are fiecare utilizator (aplicaţie) asupra

BD. Unul din avantajele lucrului cu BD îl constituie faptul că utilizatorii nu trebuie să cunoască

structura întregii BD ci numai a setului de date de care are nevoie. Totodată, limitarea accesului

utilizatorilor strict numai la datele de care au nevoie permite şi asigurarea confidenţialităţii datelor din

BDR.

Proiectarea schemei interne a BDR

Proiectarea schemei interne a BD prespune stabilirea structurilor de memorare a datelor şi

definirea căilor de acces la date. Structurile fizice de memorare sunt proprii SGDB-ului sau sistemului

de operare. Putem însă defini următoarele caracteristici de organizare la nivel fizic a BD :

• definirea de indecşi pe atributele relaţiei care să asigure un acces mai rapid la înregistrări. Pentru fiecare relaţie se va defini cel puţin un index pentru cheia primară şi un index pentru cheia externă

• estimarea spaţiului fizic pentru stocarea BD şi definirea unui model de alocare a spaţiului fizic

Procesul crearii BD implica urmatorii pasi (din literarura de specialitate) :

• crearea BD prin proiectarea si construirea tabelelor pentru stocarea datelor • introducerea datelor • dezvoltarea de obiecte suplimentare ale BD prin vizualizare, editarea si imprimarea informatiilor • intretinere si exploatare

Incaracrea datelor (figura 7)

• Este etapa în care se realizează popularea masivă cu date a BD. • Incărcarea datelor în BD reprezintă totuşi o activitate dificil de realizat datorită volumului mare

de date care se transferă în BD de la diferite surse de date. • Popularea cu date a BD trebuie să garanteze încărcarea numai a datelor corecte şi acestea cu un

minim de efort, respectiv cu un minim de parcurgeri ale ciclului : validare - corectare

Documente p

Cu date Fi s1 Fi

v

Co

Co Co

tem tem

Pr

( L

B

rimare

legere

alidare

lecţieporară

ograme de încărcare date în BDMD )

aza de date

Corectare

s2

nversii

lecţieporară

Fig. 2.41 Încărcarea datelor în BDFigura 7 – Incarcarea dartelor in BD (dupa LUNGU si colab.)

Din figura 7 se observa ca, fie ca introducem datele din documentele primare, fie ca se iau din

fisiere deja existente, se obtine de fiecare data „colectia temporara”. Este necesar utilizarea colectiei

temporare deoarece se poate adapta cat mai bine structura acestor colectii la modul de organizare a

datelor in BD. Programele de incaracare a datelor in BD fiind in acest sens mai simple si mai robuste

asigurand un transfer cat mai rapid.

84

Intretinerea si exploatarea BD

• Exploatare de către diferiţi utilizatori finali este realizată în scopul satisfacerii cerinţelor de

informare ale acestora. SGBD sprijină utilizatorii finali în exploatarea BD, oferind o serie de

mecanisme şi instrumente cum ar fi de exemplu, limbajele de manipulare a datelor care servesc

la descrierea cerinţelor de date.

• Intreţinerea BD - reprezintă o activitate complexă, care se referă la actualizarea datelor din

cadrul BD şi la reproiectarea structurii BD. Activitatea este realizată în principal de către

administratorul BD. Intreţinerea BD este facilitată, ca şi exploatarea BD de către SGBD utilizat,

de exemplu prin intermediul limbajelor de manipulare a datelor, utilitarelor pentru genrearea de

statistici privind activitatea BD etc

Accesul utilizatorului la datele stocate in BD poate fi urmarit in figura 8

Realizari de inregistrari fizice (pagini/blocuri)

Realizarei de inregistrari stocate

Realizari de inregistrari loogice

Interfata cu Inregistrarile Fizice

Interfata cu Inregistrarile Stocate

Interfata cu utilizatorii

Figura 8 Interfata cu datele stocate in BD (SABAU si colab.)

85

86

BIBLIOGRAFIE 1. ADAMS P. POWELE J., 1996 – Fox Pro: a Developer’s Guide to Application Programming

Techniques, Sybex , New York. 2. ANDREIAŞI N., 1999, Solurile României, Ed. Ex Ponto, Constanţa. 3. ANDREIAŞI N., 2002, Depresiunea Liteni. Studiu geomorfologic cu privire specială asupra

proceselor actuale, Ed. Ex Ponto, Constanţa. 317 p. 4. ANGHEL GH., CHIRILĂ C., CIOCÂRLAN V., ULINICI A., 1972, Buruienile din culturile

agricole şi combaterea lor, Editura Ceres, Bucureşti. 5. BADEA L., 1967, Subcarpaţii dintre Cerna Olteţului şi Gilort, Studiu de geomorfologie, Ed.

Acad. Bucureşti. 6. BÂLTEANU D., 1983, Experimentul de teren în geomorfologie. Aplicaţii la Subcarpaţii

Buzăului, Ed. Acad., Bucureşti. 7. BANIŢĂ, P., 1981, Cultura plantelor pe nisipuri .Edit .Scrisul Românesc, Craiova.

8. BARBU N., 1976, Obcinile Bucovinei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. 9. BĂCĂINŢAN N.,1999, Munţii Baraolt-Studiu Geomorfologic, Ed. Acad. Rom. Bucureşti,160 p. 10. BĂCĂUANU V. şi colab., 1980, Podişul Moldovei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. 11. BĂCĂUANU V., 1968, Câmpia Moldovei, studiu geomorfologic, Ed. Acad. R.S.R. Bucureşti 12. BĂRBULESCU C., 1971 – Producerea şi păstrarea furajelor., Ed. Didact. şi Pedag., Bucureşti. 13. BLAGA GH., RUSU I., UDRESCU S., VASILE D, 1996, Pedologie, Ed. Didactică şi

Pedagogică, R.A., Bucureşti. 14. BLAGA GHE., FILIPOV F., RUSU I., UDRESCU S., VASILE D., 2005 - Pedologie, curs, Ed.

Academis Pres, Cluj Napoca. 15. BOJOI I. 2000, "România, Geografie fizică", Ed. Univ. Al. I. Cuza, Iaşi. 16. BORZA. AL., 1960, Elementele florei şi răspândirea lor. În "Monografia geografică a R.P.R.,

vol. I Geografia fizică", Bucureşti. 17. BRÂNDUŞ C., 1981, Subcarpaţii Tazlăului. Studiu Geomorfologic, Ed. Acad. R.S.R., Bucureşti. 18. BREAZU I., BĂLAN M., OPREA G., Aspecte privind alelopatia în cadrul speciilor de plante

furajere de pajişti, Info - Ansem - Nr. 2. ANUL V, aprilie 2004, p.55 - 57. 19. BUCUR N. şi colab., 1996, Asociaţia de Puccinellia distans din depresiune Jijia-Bahlui, Şt. şi

cercet. de biol. botanică, Bucureşti. 20. BUDIU V., METEŞ Z., ANA CIOTLĂUŞ, MUREŞAN, D., 1984, Sinteza cercetărilor complexe

pe versanţi cu folosinţe agricole afectaţi de alunecări, efectuate în câmpul experimental Chinteni, bazinul hidrografic al Someşului Mic. În: “ Contribuţia institutelor de învăţământ superior agricol la creşterea potenţialului productiv al pământului în vederea obţinerii unor producţii mari şi stabile, “Simpozion, Inst. Agr. Timişoara, I., 97-107.

21. BUDIU, V., DIRJA, M., 1994, Unele aspecte privind combaterea eroziunii solului în judeţul Cluj, REV. “Agricultura”, Univ. de St. Agric. Cluj-Napoca, 1-2 (9-10), 19-20.

22. BUZA M., 2000, Munţii Cindrelului - Studiu geoecologic, Ed. Univ. "Lucian Blaga" Sibiu, 135 p.

23. CAPUTA J, 1982" Les mouveises herbes " des prairies : Veratrum album - Revue suisse Agric. 14 (4), p. 184-185.

24. CAPUTA J., 1981," Les mauveises herbes " des prairies: Colchicum autumnale, Rumex crispus, Revue suisse Agric. 13 (2), p. 32-33 ; 76-77.

25. CARDAŞOL V., 1993, Combaterea speciei Rumex obtusifolius (Ştevia) din pajişti cu erbicidul STARANE 250 EC. Cereale şi plante tehnice. Anul XVIII. 3-5, S.C. AGRIS Red. Rev. Agricole, p. 58-61.

87

26. CARDAŞOL V., 1995, Modalites de lutte contre les principales especes de mauvaises herbes dans les prairies, Conference scientifique internationale, Bucharest - Roumanie, p. 176-179.

27. CARDAŞOL V., ŞARPE N., ROIBU C., 1996, Studii şi cercetări privind folosirea erbicidelor în combaterea buruienilor din pajişti. Chimia şi protecţia plantelor prezent şi perspective PROPLANT, p. 264-269.

28. CARDAŞOL V., ŞARPE N., ŞARPE I. 2002 - Eficacitatea erbicidelor ICEDIN SUPER RV, OLTISAN M, GARLON 4 şi ASULOX în combaterea speciei Rumex obtusifolius.L (Ştevie) din pajişti - Al XII-lea Simpozion de Herbologie, Bucureşti, p. 227-235.

29. CARDAŞOL V., ŞARPE N., ŞERPE I., 2002, Chemical control of bracken (Pteridium aquilinium (L). Kuhn species in Romania. 12th EWRS (European Weed Research Society) Sympozium, Wageningen, Olanda, p. 200-203.

30. CĂLINESCU R. şi colab., 1969, - Biogeografia României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. 31. CERBARI V., 1997, Metodica instituirii monitoringului funciar în Republica Moldova.

Chişinău, , 146 p. 32. CIOLACU, FLOAREA, 2001, Contribuţii privind îmbunătţirea tehnologiei de producere de

sămânţă la lucernă pe solurile nisipoase irigate din sudul Olteniei. Teză de doctorat, Universitatea din Craiova.

33. CISMARU C., BĂLĂCEANU CORNELIA, BĂLACEANU C., 1990, Efectul drenajului orizontal şi al spălării prin aspersiune asupra desalinizării solului aluviale şi argiloase din lunca râului Prut, zona Sculeni-Ţuţora-Gorban, jud. Iaşi, Cercetări Agronomice în Moldova, XXIII, vol. 3 (91), Iaşi.

34. CLIFFORD P., 1989 – dBASE IV Developer’s Reference Guide – Tech Tus. 35. CODD E.F., 1970 – A Relational Model of Date for Large Shared Data Banks, Comm ACM,

vol 13, nr 6 36. COJOCARIU LUMINIŢA, 2000 – Producerea furajelor, Editura Eubeea Timişoara. 37. COJOCARU A, MIHAIL T, 1987 –Masini de baze de date – IPCI TR-CS-222. 38. CONEA ANA, FLOREA N., PUIU, 1980, Sistemul Român de Clasificarea solurilor,

Coordonatori: ŞT., ICPA, Bucureşti, 173 p.. 39. COSTE I., 1998 – Botanica, Morfologia şi anatomia plantelor, Tipografia Agroprint, Timişoara

USAMVB. 40. COSTE I., ARSENE G.G., 2000, Lex principaux praires de Banat (Sud-Ouest de la Roumanie)-

synthese phytosociologique, Colocviul româno-francez, Timişoara-Braşov. 41. DATE C.J.,1982–An introduction to database system,Addison Wesley Publishing Company, Inc. 42. DAVIDESCU D., DAVIDESCU VELICIA, 2002, Secolul XX - Performanţe în agricultură,

Realizări în studiul sărăturilor în România, Ed. Ceres, Bucureşti. 43. DIRJA M., V. BUDIU, D.TRIPON, I. PÃCURAR, I. LUPUT, D. CUMPÃNÃSOIU, 2000,

Cercetãri privind riscul eroziunii de suprafaţã şi adâncime în subbazinul hidrografic Valea Sãratã, Jud. Cluj.Lucrãrile simpozionului ştiinţific anual al facultãţii de horticulturã USAMV Cluj Napoca “Prezent şi perspectivã în horticulturã”, Ed. AcademicPres, 397-403

44. DIRJA M., V. BUDIU, D.TRIPON, I. PÃCURAR, M. OLARU, D. CUMPÃNÃSOIU, 2000, Estimarea riscului erozional în subbazinul hidrografic Valea Sãratã – Cluj. Lucrãrile Simpozionului ştiinţific anual al Facultãţii de Agriculturã USAMV Cluj-Napoca “Agriculturã şi alimentaţie - prezent şi perspectivã”, vol. II, Ed. AcademicPres, 281-287

45. DÎRJA M., V. BUDIU, D.TRIPON, I. PÃCURAR, M. OLARU, T. RUSU, 2000, Cercetãri privind rolul covorului vegetal în combaterea eroziunii solului pe terenuri în pantã din Podişul Transilvaniei, Lucrãrile Simpozionului ştiinţific anual al Facultãţii de Agriculturã USAMV Cluj Napoca “Agriculturã şi alimentaţie - prezent şi perspectivã” , vol. II, Ed. AcademicPres, 302-308

46. DÎRJA M., V. BUDIU, I. PÃCURAR, M. JURIAN, 2003, Researches concerning esthetical impact and antierosional effects of landscape roses, (în lb. engleză), Lucrări ştiinţifice, Facultatea

88

de Agricultură XXXV, Zilele Academice timişene, Ediţia a VIII-a, Timişoara, 22 – 23 mai 2003, pag.321, ISSN: 1221-5279

47. DÎRJA, M., V. BUDIU, 1997, The study of runoff and soil erosion on the eroded soils, managed as artificial lawns, Simpozion “Alternative de lucrare a solului”, USAMV Cluj-Napoca, vol. II, 187-198.

48. DÎRJA, M., V. BUDIU, D. TRIPON, ANA CIOTLĂUŞ, N. POP, ADRIANA BONDA, I. PÃCURAR, M. OLAR, 1999, Determination of infiltration capacity and soil erosion on newly created lawns on the Transylvania Plateau, Simpozionul International “ Prezent şi perspectivă în horticultură”, Ed. Erdelyi Hirado, Cluj-Napoca, 315-318

49. DÎRJA, M., V. BUDIU, D. TRIPON, I. PÃCURAR, M. OLAR, 1999, Cercetări privind eroziunea şi pierderile de elemente nutritive pe terenurile erodate, amenajate ca pajişti artificiale, Simpozion Internaţional “Sisteme de lucrări minime ale solului”, USAMV Cluj-Napoca, 219-225

50. DÎRJA, M., V. BUDIU, D. TRIPON, I. PÃCURAR, N. POP, M. JURIAN, 2002, Researches regarding the risk of slumps and depth erosion from sub-basin „ Unguraşului” Valley, Cluj County – Sesiunea omagială de comunicări şi referate ştiinţifice „80 de ani de la naşterea Prof. Dr. Docent Şt. Iulian Drăcea” , Timişoara, 9 - 10 mai 2002, pag. 103.

51. DÎRJA, M., V. BUDIU, D. TRIPON, I. PĂCURAR, H. CACOVEANU, 2000, Cercetări privind scurgerea şi eroziunea solului pe terenurile amenajate ca pajişti artificiale, Sesiunea de comunicări ştiinţifice “ Resursele de mediu şi protecţia lor pentru o dezvoltare durabilă”, Oradea, 25-27 mai, partea I, 115-122.

52. DÎRJA, M., V. BUDIU, D.TRIPON, I, PĂCURAR, H. CACOVEANU, 2000, Contribuţii privind stabilirea capacităţii de infiltraţie şi a eroziunii solului pe terenurile amenajate ca pajişti artificiale din Podişul Transilvaniei, cu ajutorul aspersiunii. Sesiunea de comunicări ştiinţifice ″Resursele de mediu şi protecţia lor pentru o dezvoltare durabilă″, Oradea, 25-27 mai, partea l, 123-131

53. DÎRJA, M., V. BUDIU, I. PÃCURAR , D. TRIPON, 2002, Cercetari privind riscul eroziunii de adâncime in subbazinul Valea Ungurasului, FIFIM Bucuresti, Lucrarile sesiunii stiintifice omagiale 17 – 18 mai 2002, pag. 159-164, ISBN 973-648-020-8

54. DÎRJA, M., V. BUDIU, I. PÃCURAR, M. JURIAN – Cercetări privind riscul eroziunii de adâncime în subbazinul hidrografic Valea Fizeşului – „Agricultură şi alimentaţie – perspective la început de mileniu 3” - Simpozionul Facultăţii de Agricultură din cadrul USAMV Cluj-Napoca

55. DONISĂ I., 1968, Geomorfologia văii Bistriţei, Ed. Acad. R.S.R., Bucureşti. 56. DRAGOŞ V., 1957, Deplasările de teren, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. 57. DUMITRACHE V., UNGHIANU V., 1982 – Banci de date, Ed. Stiintifica si Enciclopedica,

Bucuresti. 58. DUMITRESCU N., IACOB T., VÎNTU V., SAMUIL C., PUJINĂ D., PUJINĂ LILIANA,

SILISTRU DOINA, AILINCĂI C., 1999 – Ameliorarea pajiştilor degradate din zona de silvostepă, Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.

59. DUMITRESCU, N., IACOB, T., VINTU, V., SAMUIL, C., 1993, Îmbunătăţirea pajiştilor permanente degradate din Podişul Central Moldovenesc prin lucrări tehnico-culturale. Lucrări ştiinţifice, vol. 36, Seria Agronomie, Iaşi.

60. DUMITRESCU, N., IACOB, T., VINTU, V., SAMUIL, C., 1995, Controlling the water Erosion of the Soils from Romanian Forest Steppe, The Fifth International Rangeland Congres Utah, SUA.

61. DUMITRESCU, N., IACOB, T., VINTU, V., SAMUIL, C., AILINCAI, C., AILINCAI, DESPINA, PETROVICI, P., 1994, Erosion du sol, facteur polluant dans l’agriculture de la zone des collines. Conférences scientifique Bucarest, vol. 1.

89

62. DUMITRESCU, N., IACOB, T., VINTU, V., SAMUIL, C., DOINA, SILISTRU, AILINCAI, C., DESPINA, AILINCAI, 1999, Cercetări privind combaterea eroziunii solului pe pajiştile din Moldova, Cercetări agronomice in Moldova, vol. 3-4.

63. DUMITRESCU, N., IACOB, T., VINTU, V., SAMUIL, C., SILISTRU, DOINA, AILINCAI, C., DESPINA, AILINCAI, CR.ARMASU, 1997, Probleme ale combaterii eroziunii solului pe pajişti, Lucrări ştiinţifice ale ICPCP, Măgurele, Braşov.

64. FERNANDEZ E., SUMMERS R., WOOD C., 1981 – Database security and integrity. 65. FIFE D., HARDGRAVE T., 1986 – Databace concepts, South – Western 66. FILIPCIUC V., 1999, Modele de lucrări în amenajările de îmbunătăţiri funciare în funcţie de

forma şi gradul de degradare a solurilor, Chişinău. 67. FLOREA M. N., 1979, Alunecările de teren şi taluze, Ed. Tehnică, Bucureşti. 68. FLOREA N., 1976, Geochimia şi valorificarea apelor din Câmpia Română de nord-est. Ed.

Acad. R.S.R., Bucureşti. 69. FLOREA N., BĂLĂCEANU V., RĂUŢĂ C., CANARACHE A., 1987, Metodologia Elaborării

Studiilor Pedologice, Vol. I,II,III, I.C.P.A., Ed. Redacţia de Propagandă şi Tehnică Agricolă, Bucureşti, 226 p.

70. FLOREA N., MUNTEANU I, RAPAPORT C. CHIŢU C., OPRIŞM., 1968. Geografia solurilor României. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.

71. FLOREA N., MUNTEANU I., 2003 - Sistemul român de taxonomie a solurilor (SRTS), Ed, Estfalia, Bucureşti, 182 p.

72. GÂRBACEA V., 1956, Piemontul Călimanilor, Studii şi cercetări de geol. geogr., VII, 1-4, Acad.R.P.R., Fil. Cluj.

73. GÂRD, D., HĂLĂLU, D. 1977, Cercetări privind culturile furajere anuale pe nisipurile irigate din sudul Olteniei., Lucr. Şt. SCCAN Bechet, vol.II.

74. GHEORGHE, D. 1989, Cercetări privind influenţa solei amelioratoare de lucernă asupra producţiei unor plante din asolamentele de cultură pe solurile nisipoase irigate, Bul. inf. ASAS nr.18, Bucureşti.

75. GHEORGHE, D., 1983, Cercetări privind efectul solei amelioratoare de lucerna şi lucernă + golomăţ asupra creşterii capacităţii de producţie a nisipurilor irigate, Lucr. Şt, .SCCAN Bechet.

76. Ghidul Excursiilor, A XI-a Conferinţa Naţională pentru Ştiinţa Solului, Brăila, 1982. 77. Ghidul Excursiilor, A XIII-a Conferinţa Naţională pentru Ştiinţa Solului, Piteşti, 1988. 78. Ghidul Excursiilor, A XIV-a Conferinţa Naţională pentru Ştiinţa Solului, Tulcea, 1994. 79. Ghidul Excursiilor, A XV-a Conferinţa Naţională pentru Ştiinţa Solului, Bucureşti, 1994. 80. Ghidul Excursiilor, Al XIV-a Congres Internaţional pentru Ştiinţa Solului, Bucureşti. 1964. 81. GRIGORAŞ C., 1999, Solurile Câmpiei de Vest dintre Mureş şi Crişul Alb, EUC-Ed.

Universitară Craiova, 145 p.. 82. GUS, P., V. BUDIU, 1995, Aspects concerning soil erosian and measures of controlling it in

Cluj Country. In: Tezele Conferinţei ştiinţifice jubiliare internaţionale a staţiunilor didactico-experimentale ale Univ. Agrare de Stat din Moldova, ”Realizări, programe, perspective”, Chişinău, 71-72.

83. HÂRJOABĂ I., 1968, Relieful Colinelor Tutovei, Ed. Acad. R.S.R., Bucureşti. 84. HAWKSWORTH D., 1998, Biodiversity. Measurement and estimation, Chapman and hall, The

Royal Society. 85. HĂLĂLĂU D., 1977, Contribuţii la agrotehnica lucernii pentru masă verde pe nisipurile irigate

.Lucr Şt. SCCAN Bechet, vol.II. 86. HĂLĂLĂU, D., 1985, Culturi furajere pe nisipuri şi soluri nisipoase din R S .România. Edit.

Ceres, Bucureşti. 87. HERMENEANU I., MOCANU V., GÎŢAN D., 2005, Mecanizarea lucrărilor agricole în zona

montană, CEFIDEC, Vatra Dornei.

90

88. HOPPE H.J., 1983- Unkrautbekampfung auf dem Grunland. Agrarubersicht, RFG, Nr.3. 89. HUBNER H., 1982, Amferbekampfung auch im Fruhjahr DLG - Mitteilungen, Gumpenstein -

Austria, p. 398-399. 90. IACOB T., 1977 - Efectul amendamentelor şi îngrăşămintelor aplicate pe pajişti de Puccinellia

distans, Cercet. Agro. în Moldova, vol. IV, Iaşi. 91. IACOB T., 1978 - Contribuţii la studiul ecologiei asociaţiilor halofile Puccinellietum distansis,

Camphorosmetum annuae, Artemisietum maritimae şi Juncetum gerardi din bazinul inferior al Jijiei şi Bahluiului, teză de doctorat, Iaşi.

92. IACOB T., DUMITRESCU N., SAMUIL C., TROFIN ALINA, 1996 – Contribuţii la îmbunătăţirea pajiştilor halofile din lunca Prutului, Cercetăti Agronomice în Moldova, XXIX, vol. 3-4, (106), Iaşi.

93. IACOB T., VÎNTU V., 2000 – Tehnologia producerii şi conservării furajelor, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.

94. IACOB, T., VINTU, V., DUMITRESCU, N., SAMUIL, C., TROFIN, ALINA, 1996, Contributii la imbunatatirea pajistilor halofile din Lunca Prutului, Cercetări Agronomice in Moldova, nr. 3-4, Iasi.

95. IONESCU C., SABĂU GH., COJOCARU A., AVRAM V., 1985 – Baza de date relationale, ASE, Bucuresti

96. IONESCU, I. 1989, Cercetări privind sistemul de fertilizare a pajiştilor semănate pe nisipuri, Lucr. Şt., ICPCP Braşov, vol. XIV.

97. IONESCU, I. 1990, Influenţa agrofondului şi sistemului de fertilizare cu azot la pajiştile semănate pe nisipurile irigate. Anale ICPCP Braşov, vol. XV.

98. IONESCU, I. 1991, Cercetări privind fertilizarea de bază şi de întreţinere la pajiştile semănate pe nisipurile irigate, Lucr. Simp. Ion Ionescu de la Brad, Craiova.

99. IONESCU, I. 1992, Rezultate comparative privind efectul îngrăşămintelor simple şi complexe, aplicate la echivalenţâ de substanţă activă pe pajiştile semănate irigate de la Tâmbureşti, .Anale Univ .Craiova , vol.XXIII.

100. IONESCU, I. 1993, Amestecurile de ierburi şi sistemul de fertilizare recomandate pentru înfiinţarea şi întreţinerea pajiştilor semănate pe nisipurile irigate din sudul Olteniei, Anale, Univ. de Şt. Agr .a Banatului, Timişoara.

101. IONESCU, I., 1994, Rezultatele privind rotaţia pajişti semănate-culturi anuale pe nisipurile nivelate şi irigate din stânga Jiului. Anale, Univ .din Craiova, vol. XXIV.

102. IONESCU, I., 1996, Cultura pajiştilor pe terenurile nisipoase. Edit. SITECH Craiova.

103. IONIŢĂ M., ROŞCA D.,BURCEA P., BĂRBULESCU C., 1996, - Plante de nutreţ păşuni şi fâneţe, Ed. Didact. şi Pedag., Bucureşti.

104. KOVACS ATTILA, 1979, Indicatori biologici, ecologici şi economici ai florei pajiştilor, Staţiunea centrală de Cercetări Pentru Cultura Pajiştilor Măgurele-Braşov.

105. LAMBERT J., 1987, Contribution a la mise en evidence de phenomenes d allelopathie chez Rumex obtusifolius L. - Bull. Soc. Roy. Bot. Belg 120, p. 143-152.

106. LĂPUŞAN A., DRAGOMIR N., 1977 – Îmbunătăţirea prin amendare şi fertilizare, lucr.şt. SCCP Măgurele-Brasov, vol.III.

107. LĂPUŞAN A.,NIEDERMAIER K., 1975 – Aplicarea amendamentelor calcaroase şi a îngrăşămintelor pe pajiştile naturale şi semănate din România, lucr.şt. SCCP Măgurele-Braşov, vol.I.

108. LOISEAU P., 1982, Mieux utiliser lers estives, Etat de la vegetation, INRA Clermont-Ferrnad, A2RT, pg.4-16.

91

109. LUCA, E., M. ROMAN, V. BUDIU, C. NAGY, H. MUSTEA, D. CUMPĂNĂŞOIU, I. LUPUŢ, 1999, Aspecte privind amenajarea antierozională a terenului în condiţiile specifice Câmpiei Transilvaniei, Rev. ″Agricultura″, USAMV Cluj-Napoca, 4 (32), 99-102

110. LUCA, E., V. BUDIU, 2001, Prevenirea eroziunii solului prin amplasarea raţională a culturilor pe versanţi, rev. “Bioterra”, anul III, nr. 1, 15-17, Cluj-Napoca

111. LUCA, E., V. BUDIU, ANA CIOTLÃUŞ, NASTASIA POP, N. POP, TEODORA PUŞCAŞ, 1999, Consideraţii asupra procesului de eroziune a solului. Rev. « Agricultura », USAMV Cluj-Napoca, 4 (32), 14-17

112. LUNGU I., CONSTANŢA BADEA, GEORGETA BĂDESCU, CRISTINA IONIŢĂ, 1995 – Baza de date, Organizare, Proiectare si Implementare, Ed. ALL Educational, Bucuresti

113. LUPAŞCU GH., 1996, Depresiunea Cracău-Bistriţa. Studiu Geomorfologic. Ed. Corson, Iaşi. 114. LUPAŞCU GH., RUSU C., ANDREIAŞI N., SECELEANU I., 1985 - "Consideraţii

pedogeografice asupra teritoriului jud. Suceava"; Lucrările Seminarului Geografic Dimitrie Cantemir, nr. 6 Iaşi, 9 p.

115. MAGDA M., DIACONESCU D., VELICANU M., BODEA C., 1988 – Modelul relational la nivel fizic

116. MARINICĂ, GH., 1989, Cercetări privind regimul de irigare aplicat la plantele leguminoase pe solurile nisipoase, Lucr. Şt. SCCCPN Dăbuleni, vol.VII.

117. MARINICĂ, GH., 1999, Cercetări privind ameliorarea nisipurilor şi a solurilor nisipoase.Lucr.]t.SCCCPN D[buleni, vol.XI

118. MARUŞCA, T., 1976, Contribuţii la cunoaşterea biologiei şi combaterea brânduşei de toamnă (Colchicum autumnale - L ) din pajişti, Lucr. Şt. SCCP Măgurele – Braşov, vol II, p. 209-229.

119. MARUŞCA, T., 1977, Sisteme de înfiinţare a pajiştilor temporare pe suprafeţele dominate de Nardus stricta L, Lucr. Şt. SCCP Măgurele – Braşov, vol III, p. 35-49

120. MARUŞCA, T., 1978, Studiul geobotanic şi tipologic al nardetelor din judeţul Braşov, teza de doctorat, IANB Bucureşti.

121. MARUŞCA, T., FRAME, J., 2003, Pasture improvement strategies in the Carpathians pacage with dairy cows, EGF –2003, Grassland Science in Europe, vol. 8, p. 219 – 221.

122. MARUŞCA, T., MARUŞCA LETIŢIA, 1985, Consideraţii privind introducerea în cultură a speciei Typhoide arundinacea pentru producerea de furaje, Revista de creşterea animalelor, nr. 6, p. 24 - 30

123. MIHAI GH., 1965 - Cercetări asupra vegetaţiei halofile din bazinul Başeului, St. şi com. Muz., Bacău.

124. MIHAI GH., TIRĂU N., POP GR., MIHAI RODICA., GODJA GABRIELA., ILOAIE L., 1981, Combaterea unor specii dăunătoare şi toxice - Ştevia (Rumex sp.) din pajişti, Revista de creşterea animalelor nr.3, p. 36-39.

125. MIHĂILESCU I. F., 1997, Aspects de l'influence de la Mer Noire sur les differenciations climaticues de Dobroudja (Roumanie). Proceedings of the Sessions de Climatology of the 28th International Geographical Congress, Canada, p. 56-67.

126. MIHĂILESCU I. F., 2001, Elemente de Agrometeorologie, Ed.Ovidius University Press, Constanţa., 148 p.

127. MIHĂILESCU I.F., 1993, Quelques aspects des conditions de la sécheresse dans la Dobroudja du Sud (Roumanie). Publications A.I.C.vol.6, Aix-en Provence, p. 25-34.

128. MIHĂILESCU I.F., 2001, Studiu climatic şi microclimatic al văii râului Bistriţa în sectorul montan, cu lacuri de acumulare., Ed. Ex Ponto, 395 p.

129. MIHĂILESCU V., 1966, Dealurile şi câmpiile României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. 130. MIHĂILESCU V., 1969, Geografia Fizică a României. Ed. Şt. Bucureşti.. 131. MILIŢIU A. , MIU B., 1965- Floricultura, Ed. Agro-Silvică, Bucureşti, 302 p.

92

132. MITITELU D., 1971 - Contribuţia la distribuţia vegetaţiei halofile din depresiunea Elanului, Anal. Univ. Al I .Cuza, sect. II, vol. XII, fasc. I, Iaşi.

133. MOGA I., MATEIAŞ M. C:, 2000 – Cultura plantelor furajere, Editura Agris, Redacţia revistelor agricole Bucureşti

134. MOGA I., SCHITEA M., MATEIAŞ M., 1996 – Plante furajere, Ed. Ceres. 135. MOISUC A., DUKIC D, 2002 – Cultura plantelor furajere, Editura Orizonturi Universitare

Timişoara. 136. MOISUC A., SAMFIRA I., CARRERE P., 2001 – Pajişti naturale şi exploataţii ecologice,

Editura Agroprint Timişoara. 137. MOISUC AL., 1991 – Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere, curs, Lito USAB Timişoara. 138. MOISUC AL., BREAZU LUMINIŢA, SAMFIRA I., 1995 - Cultura pajiştilor şi a plantelor

furajere, lucrări practice, Lito USAB Timişoara. 139. MOISUC, A., COSTE, I., 2000, Organisation des recherches sur les prairies en Roumanie au

sein des Universite des Sciences Aronomiques Roumaines, Colocviul româno-francez, Timişoara-Braşov.

140. MOŢOC M., STĂNESCU P., TALOESCU IRINA, 1978, Concepţii actuale cu privire la fenomenul erozional şi controlul acestiuia, ASAS-ICPA, Bucureşti.

141. MUNTEANU I., 1996, Soils of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, Ed. RIZA Lelystad, Netherlands.

142. MUNTEANU I., FLOREA N., SECELEANU I., 1988 - The principles of soil classification în Romania; International Scientific Conference on Soil Classification, Alma-Ata, URSS.

143. MUNTEANU I., SORINA DUMITRU, VICTORIA MOCANU, IRINA MOISE, 1998 - Tipurile de terenuri din România la sc. 1:2.500.000 după metodologia SOTER şi utilizarea lor pentru fundamentarea strategiei de conservare şi protecţie a fondului funciar - Lucrările Simpozionului "Protecţia mediului în agricultură", 29 septembrie, 103-122.

144. MURARIU ALEXANDRINA, 2003 – Fiziologia plantelor din pajişti, Junimea, Iaşi. 145. NEDELCU E. Aspecte structurale şi litologice în morfologia glaciară a Munţilor Făgăraş. Probl.

de geografie., vol. VI. Bucureşti. 146. NIEDERMAIER K., POPA N., ALDULEA I., 1968, Plante dăunătoare pajiştilor şi combaterea

lor - Braşov, 147. OBREJANU, GR., TRANDAFIRESCU, T., 1972, Valorificarea nisipurilor şi solurilor nisipoase

din România. Edit.Ceres, Bucureşti.

148. OPREA C.V. et al. – 1961, Transformarea sărăturilor în terenuri bune de cultură, Editura Agro-Silvică.

149. OXBARROW E., 1989 – Database and Database System, Chartwell – Bratt, etd. 150. PARICHI M., SECELEANU I., 1989 - Contribuţii la cunoaşterea perioadelor caracteristice de

geneză şi evoluţie a unor soluri din Câmpia Română şi Piemontul Getic; Studii şi cercetări de geografie. Tomul XXXIV Acad. RSR, 3 p. .

151. PÂRVU C. 1991- Universul Plantelor - Mica Enciclopedie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 598 p.. 152. PĂUN, M., POPESCU, GH., 1985, Aspecte din flora şi vegetaţia psamofilă a Olteniei, .Anale

Univ. Craiova, vol.XVI.

153. PAVEL C., CONSTANTIN A., LULEA C, 1977, Cercetări privind combaterea speciei Euphorbia cyparissias şi regenerarea vegetaţiei pajiştilor de Agrostis capillaris prin erbicidare. Lucr. Şt. SCCP Măgurele - Braşov, vol. III, p. 131-136.

154. PAVEL C., IONESCU, I., 1992, Cercetări privind valorificarea superioară a terenurilor nisipoase din sudul Olteniei prin paji]ti temporare, Lucr. St. Univ. Agr. Ion Ionescu de la Brad Iasi.

155. PAVEL, C., IONESCU, I, 1989, Influenţa îngrăşămintelor complexe asupra pajiştilor. Lucr. Şt. ICPCP Braşov, vol. XIV.

93

156. PAVEL, C., IONESCU, I. 1979-Cercetări privind influenţa dozelor mari de N şi P asupra producţiei şi calităţii pajiştilor temporare pe nisipurile de la Tîmbureşti, Anale, Univ. Craiova, vol XX.

157. PAVEL, C., IONESCU, I. 1984, Măsuri pentru asigurarea bazei furajere în Oltenia, .Rev. de Creşt .anim. nr.9.

158. PAVEL, C., IONESCU, I. 1986, Cercetări privind combaterea buruienilor din pajiştile semănate pe nisipurile din sudul Olteniei. Lucr .st. ICPCP Braşov, vol.XI.

159. PAVEL, C., IONESCU, I., 1973, Cercetări privind pajiştile semănate în Oltenia., Probl. agr. nr.10.

160. PAVEL, C., IONESCU, I., 1981, Comportarea unor amestecuri pentru pajişile temporare pe nisipurile irigate din sudul Olteniei, Lucr .Şt. SCCCP Braşov, vol.VII.

161. PAVEL, C., IONESCU, I., 1982, Paji]tile pe terenurile nisipoase, Anale Univ. Craiova, vol XIII.

162. PAVEL, C., IONESCU, I., 1985, Tehnologia pajiştilor semănate pe nisipurile irigate din sudul Olteniei, Anale Univ. Craiova, vol. XIV.

163. PAVEL,C., IONESCU, I., 1977,- Cercetări privind înfiinţarea pajiştilor semănate pe nisipurile din sudul Olteniei, Anale Univ. Craiova, vol. VIII.

164. PĂLTINEANU CR., CHIŢU E., SECELEANU I., TĂNĂSESCU N., APOSTOL G., PUFU M: N., PĂLTINEANU RODICA, 1999 - Evapotranspiraţia de referinţă, consumul şi necesarul apei de irigaţie ale principalelor culturi agricole în solurile bazinului hidrografic Arges-Vedea. Ed. Paralela 45 Pitesti.

165. PĂLTINEANU CR., MIHĂILESCU I. FL., SECELEANU I. 2000, - DOBROGEA- Condiţii pedoclimatice, consumul şi necesarul apei de irigaţie pentru principalele culturi agricole, Ed. Exponto, Constanţa, 250 p.

166. PĂLTINEANU CR., SECELEANU I, CRĂCIUN C., 2003, - Vertisolurile şi solurile cu caractere vertice din România, Ed. Estfalia, Bucureşti, 275 p.

167. PĂUN, M., POPESCU, GH. 1989, Cercetări privind flora şi vegetaţia terenurilor nisipoase continentale din România. Lucr. Şt .SCCAN Dăbuleni, vol.VI.

168. PEETERS, A., SALEMBIER, J.F, 1994, Controle des mauvaises herbes. Base agronomiques de la production vegetale Chapitre 18 – Belgique, p.427-462.

169. PETCU, N., 1989, Arhiva ICDP - date nepublicate,. 170. POP , E. , 1960, Mlaştinile de turbă din R.P.R., Ed. Academiei R.P.R. Bucureşti. 171. POP M., 1965, Aspecte privind îmbunătăţirea unor pajişti de sărături din partea de N-E a

Câmpiei Romane, Probl. Agr., nr.12, Bucureşti. 172. POP, GR, P., 2001, Depresiunea Transilvaniei, Ed. Presa Universitară Clujeană, Clul-Napoca.,

273p..

173. POP, L., 1977, Agrofitotehnica pe terenurile nisipoase, .Edit.Ceres, Bucureşti.

174. PORTELA ESTER, PIRES ANA LUISA, 1999 – Impact of intensive management practices on soil fertility parameters in chestnut groves. Soils with Mediterranean type of climate, 6th International Meeting, Barcelona, pag. 666.

175. POSEA GR., 1997, Câmpia de Vest a României, Ed. Fundaţiei Române de Mâine, Bucureşti. 176. POSEA GR., 2001, Vulcanismul şi relieful vulcanic - hazarde, riscuri, dezastre, relieful vulcanic din

România, Ed. Fundaţiei Române de Mâine, Bucureşti. 177. POSEA GR., 2002, Geomorfologia României, Ed. Fundaţiei Române de Mâine, Bucureşti.

94

178. POSEA GR., 2003, Geografia fizică a României, Partea I, Ed. Fundaţiei Române de Mâine, Bucureşti..

179. POSEA GR., POPESCU N., IELENICZ M., 1974, Relieful României, Ed. Ştiinţifică. Bucureşti. 180. PUIU ŞT., 1980, Pedologie. Ed. Ceres, Bucureşti. 181. PUŞCARU D., PUŞCARU SOROCEANU E., PAUCĂ A., ŞERBĂNESCU I., BELDIE AL.,

ŞTEFUREAC FR., CERNESCU N., SAGHIN F., CREŢU V., LUPAN L., TAŞCENCO V., 1956, Păşunile alpine din Munţii Bucegi, Ed. Acad. Bucureşti.

182. ROŞU AL., 1973 - Geografia fizică a României, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 633 p. 183. ROTAR I., 1997 – Cultura pajiştilor, Ed. Agronomia Cluj-Napoca. 184. SABĂU G., AVRAM V., LUNGU I., 1982 – Sisteme de gestiune a bazelor de date, lito ASE. 185. SABĂU G., GEORGETA BĂDESCU, OPREA P., CRISTINA IONIŢĂ, AVRAM V.,

CLAUDIA CRISTEA, 1998 – Baze de date relationael, Ed. Cison 186. SAFTA I., 1938, Cercetări fitosociologe– agricole, asupra păşunilor din judeţul Timiş. 187. SAMOILĂ Z., NIEDERMNAIER K., . , 1975 – Influenţa aplicării fracţionate a unor doze mari

de azot pe pajiştile naturale şi semănate, lucr.şt. SCCP Măgurele –Braşov, vol.II. 188. SAMUIL., C., 1999, Influenta fertilizarii asupra potentialului productiv al pajistilor temporare

situate pe teren puternic erodat. Lucrari st. UAMV Iasi, vol. 41, 42, seria Zootehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi. ISSN 1454-7368.

189. SECELEANU I. VASU ALEXANDRA, TAINĂ ŞT., CRĂCIUN C., CHIVULETE S., MATEI GABI MIRELA, MATEI S., FILIP FL: N., MOCANU VICTORIA, MIHALACHE GABRIELA, OPRIŞ I., ALEXEEVA TATIANA, ALEXEEV A., DEMKINA TATIANA, ANANIEVA NADEJDA, 2000, "Modificarea unor însuşiri ale solului în condiţiile folosirii selective pentru pajişti şi culturi de câmp a terenurilor irigate de la Palas-Constanţa", Al doilea simpozion al Secţiei "Cultura Plantelor"- Metode de cercetare în cultura plantelor, Ed. Agris, Bucureşti, 15 pag.

190. SECELEANU I., 1982, The Romanian Land rating system în comparison with the Dutch system of soil survey interpretation , Soil Survey Institute, Wageningen, The Netherlands.

191. SECELEANU I., 1989, Studiul pedologic şi bonitarea terenurilor agricole sc. 1:2000 la Centrul de Încercarea Soiurilor Topraisar, jud. Constanţa. Arhiva I.C.P.A. Bucureşti.

192. SECELEANU I., 1990 - "Capability for irrigation of swell shrink clay soils from the Western Romanian" Plain the 14-th ICSS Kyoto Japan.

193. SECELEANU I., 2005, Desertification risk assessement and land use planning in a Mediterranean coastal area, Ed. Venus, Bucureşti, 123 p.

194. SECELEANU I., 2005, Geografia fizică a României, Ed. Venus, Bucureşti. 195. SECELEANU I., ANDREIAŞI N., 1975, Argumente pedogeografice în sprijinul originii şi

limitelor pajiştilor din golul subalpin al Masivului Gârbova, Lucrările staţiunii de cercetări biologice, geologice şi geografice "Stejarul", seria Geologie-Geografie, jud. Neamţ, 6 p.

196. SECELEANU I., ANDREIAŞI N., 1975, Relaţia relief-sol şi reflectarea ei în producţia agricolă a zonei Alejd-Vadul Crişului din jud. Bihor, Lucrările Colocviului Naţional de Geomorfologie Aplicată şi Cartografiere Geomorfologică, Iaşi, 13 p,

197. SECELEANU I., MOCANU VICTORIA, ISPAS Şt., 2003, Cercetări ecopedoclimatice asupra luvisolurilor albice din Piemontul Cândeşti, Analele Univ. Valahia-Târgovişte, Seria Geografie Tom 3. 6 p.

198. SECELEANU I., MUNTEANU I., MUNTEANU MARIA, 1992, Cercetări privind caracterizarea agronomică a vertisolurilor şi solurilor cu caracter vertic din Câmpia Română" Simp. Factori şi procese pedogenetice din zona temperată, Vol. 1 Ed. Univ. Al.I.Cuza Iaşi, 15 p.

199. SECELEANU I., MUNTEANU I., SIMOTA C., 1995, Cercetări privind variabilitatea caracteristicilor principale ale polipedonului vertisolurilor din Câmpia Română de Vest, Simp. Factori şi procese pedogenetice din zona temperată, vol. 2 , Ed. Univ. Al. I .Cuza Iaşi, 12 p.

95

200. SECELEANU I., MUNTEANU MARIA, 1988, Cercetarea condiţiilor pedologice în unităţile agricole etalon în vederea îmbunătăţirii metodologiei de bonitate CIOS- M.Kogălniceanu, jud. Tulcea. Arhiva I.C.P.A. Bucureşti.

201. SECELEANU I., SUCHEA M., NICOLAE FL., 1987, Gruparea ameliorativă a terenurilor pentru pretabilitatea la irigat în sistemul de irigaţii Ipoteşti, jud. Olt, Lucrările Conf. Naţ. pentru Ştiinţa Solului, seria Geneza, clasificarea şi cartografierea solului, Bucureşti, 12 p.

202. SECELEANU I., TĂNĂSESCU O., PĂLTINEANU I., NEACŞU V., IRIMESCU O., 1986 - Contribuţii pedogeografice la realizarea proiectului de amenajare a sistemului de irigaţii din cadrul teraselor Oltului-Slatina, jud. Olt, ICITID Băneasa-Giurgiu, jud. Giurgiu", 14 p.

203. SECELEANU I., TEACI D., 1989 - Bonitarea terenurilor arabile din România pentru cultura sfeclei furajere; Analele ICPA, vol. I Bucureşti, 15 p.

204. SECELEANU I., VASU ALEXANDRA., FILIP FL. N., CRĂCIUN C., MATEI GABI .MIRELA, MATEI S., POPESCU I., TAINĂ IOANA., CHIVULETE S., 1998, " The study of two Mediteranean ecosistems for the assessement of the desertification risk", Soil Science nr. 1-2, Bucureşti, 11 p.

205. SECELEANU I., VASU ALEXANDRA., FILIP FL. N., CRĂCIUN C., MATEI GABI .MIRELA, MATEI S., POPESCU I., TAINĂ IOANA., CHIVULETE S., SECELEANU I. AL., 1999, Cercetări ecopedologice în vederea evaluării riscului deşertificării şi planificării folosirii terenurilor într-o regiune de coastă mediteraniană, vol. Simp. "Protecţia mediului înconjurător în agricultură" ASAS-ICPA, Bucureşti, 12 p.

206. SECELEANU I., VASU ALEXANDRA., FILIP FL.N., MATEI GABI .MIRELA., MATEI S., ZELINSKI CECILIA, 1999 - "Cercetări de ecologie urbană în zonele protejate aferente litoralului românesc - oraşul Mangalia", vol. Simp."Protecţia mediului în agricultură" ASAS-ICPA, Bucureşti, 12 p.

207. SECELEANU I., VASU ALEXANDRA., PARICHI M., MORGUN E.G., ALEXEEV A.C., 1992, Cercetări asupra genezei, evoluţiei şi caracteristicilor vertisolurilor din zona Stravopolului – URSS, Simp. "Factori şi procese pedogenetice din zona temperată", Vol. 1, Ed. Univ. Al. I Cuza Iaşi, 9 p.

208. SEVEREANU C., GRAUR L., OLTEANU D., 1992, Cercetări privind combaterea chimică a vegetaţiei lemnoase şi a ferigii de câmp din pajişti. Lucr. Şt. ICPCP Braşov, vol. XV, p. 75-83.

209. SIMIONESCU I. 1961- Flora României, Ediţia a III-a, Ed. Tineretului, Bucureşti, 356 p. 210. SIMTEA N., 1977, Cercetări privind combaterea pe cale chimică a vegetaţiei lemnoase de

pajişti. Lucr. Şt. SCCP Braşov, vol III, p. 137-148. 211. SIMTEA N., 1978, Efectul arboricidelor asupra vegetaţiei lemnoase din pajişti în anul al doilea

şi al treilea după defrişare, Lucr. Şt. SCCP Braşov, vol IV, p. 203-215 212. SIMTEA N., 1979, Contribuţii la stabilirea efectului arboricidelor asupra unor specii lemnoase

din pajişti., Lucr. Şt. SCCP Braşov, vol V, p. 143-151. 213. SÎRCU I., 1971, Geografia fizică a Republicii Socialiste România, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 443 p. 214. SOROP, GR., 1985, Nisipurile şi solurile nisipoase din sudul Olteniei, Anale Univ .Craiova,

vol.XVI.

215. STRUGEN B., 1994., Ecologie teoretică, Casa de editură Sarmis, Cluj-Napoca, pg.112-116. 216. TEACI D., Bonitarea ternurilor agricole. Ed. Ceres, Bucureşti. 217. TEACI D., SECELEANU I., ANDREIAŞI N., 1975 - "Factorul relief - criteriul important în

alegerea parcelelor caracteristice pentru bonitarea solurilor la unele ferme din Podişul Sucevei"; Lucrările Colocviului Naţional de Geomorfologie Aplicată şi Cartografiere Geomorfologică, Iaşi, 10 p.

96

218. TEODORESCU S.E. 1998 – Cercetări privind punerea în valoare a solurilor salinizate şi alcalizate din sectorul mijlociu a luncii Prutului prin folosirea unor sortimente de culturi anuale şi perene, Iaşi, teză de doctorat.

219. TEŞU C., 1967 - Contribuţii la studiul unor soluri salinizate din pajişti şi ogoare din luna Jijiei. Teză de doctorat, Iaşi.

220. TUFESCU V., 1966, Modelarea naturală a reliefului şi eroziunea accelerată, Ed. Acad., Bucureşti.

221. TUFESCU V., 1966, Subcarpaţii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. 222. TUFESCU, V., 1966, Modificarea naturală a reliefului şi eroziunea accelerată, .Edit. Acad. RPR,

Bucureşti.

223. TURENSCHI E., 1970 - Asociaţii de plante halofile din centrul Moldovei, Lucr. stiinţ. horti., Iaşi.

224. UNGUREANU Al., 1993, Geografia Podişurilor şi Câmpiilor României, Ed. Univ. Al. I. Cuza, Iaşi.

225. VARALLAY G. – 1999 – Szikesedesi folymatok a Karpat – medenceber. Agrochemia es Talajtan, Tom 48 (1999), No.3-4.

226. VARGA P., 1993 – Producerea furajelor, ghid practic, Ed. Ceres, Bucureşti. 227. VASU ALEXANDRA, ALEXEEV A.O., SECELEANU I., ALEXEEVA T.V., FILIP FL.N..,

CRĂCIUN C., PETRE N., MORGUN EG., RISKOV I.G., OLENIC S.A., 1990 - Tendencies in the evolution of chernosems and vertisols under irrigation in Romania and URSS, vol. VIII the 14-th ICSS Kyoto Japan Supplement".

228. VASU ALEXANDRA, SECELEANU I., 1991, Soil Mapping for Ecological Purposes, International conference "Principles and Methods of Ecological Mapping.Puschino, Academy of Science, Russian Fed.

229. VASU ALEXANDRA, SECELEANU I., FILIP FL. N., CRĂCIUN C., MATEI GABI-MIRELA, MATEI S., POPESCU I., TAINĂ IOANA, ŞTEFĂNESCU DANIELA, CHIVULETE S, VASILESCU P., 1999, Productivity and desertification risk assessment in ecosystems with chromic soils. Soils with Mediterranean type of climate, 6th International Meeting, Barcelona, pag. 1066.

230. VASU ALEXANDRA, SECELEANU I., FILIP FL.N., MORARU GH., PETRE NEONILA, ALEXEEV A.C., ALEXEEVA TATIANA, RISKOV I.G., MORGUN EG., OLEINIC SA., 1989, Contribuţii la cunoaşterea tendinţelor de modificare a cernoziomului vermic de la Mărculeşti prin irigaţii". Volumul omagial SCCI Mărculeşti

231. VASU ALEXANDRA, SECELEANU I., MATEI GABI-MIRELA, MATEI S., ŞTEFĂNESCU DANIELA, ALEXANDRESCU ARIADNA, FILIP FL. N., 1995, Relationships of the humic substance evolution with environmental conditions. Proceedings of IHSS Sympozium, Atlanta, Georgia, USA.

232. VASU ALEXANDRA., ALEXEEV A., SECELEANU I., ALEXEEVA TATIANA., 1993 - Anthropogenic impact on the stability of some steppe agroecosystem, Proceeding International Sympozium on Environmental Biogeochemistry sept. Salamanca Spain. 6p.

233. VELCEA VALERIA, 2001, Geografia fizică a României, Ed. Univ. "Lucian Blaga", Sibiu. 234. VESPREMEANU E., 1998, Pedimente, piemonturi şi glacisuri în Depresiunea Mureşului de Jos,

Ed. Univ. Bucureşti. 235. VINTU, V., IACOB, T., DUMITRESCU, N., SAMUIL, C., 1996, Contributii la stabilirea

amestecului de ierburi perene pentru înfiinţarea pajiştilor temporare folosite prin păşunat in Depresiunea Jijiei inferioare si a Bahluiului. Cercetari Agronomice in Moldova, nr. 1-2, Iasi.

236. VÎNTU, V., AVARVAREI, I., IACOB, T., DUMITRESCU, N., SAMUIL, C., 2003, Improvement of the degraded rangelands of the romanian forest steppe by organic and mineral

97

fertilization, Proceedings of the VII-th International Rangelands Congress, Durban, South Africa. ISBN: 0-958-45348-9.

237. VÎNTU, V., IACOB, T., DUMITRESCU, N., SAMUIL, C., ALINA, TROFIN, 2003, The rehabilitation of the degraded rangelands from Romania.s hilly zone by the radical recovery of the vegetation cover. Proceedings of the VII-th International Rangelands Congress, Durban, South Africa. ISBN: 0-958-45348-9

238. *** 1964, Nisipurile Olteniei din stânga Jiului şi valorificarea lor. Supl Bul. Şt. IATV Craiova.

239. *** 1972, Cultura plantelor pe nisipurile nivelate şi irigate din sudul Olteniei.Casa Agr.Craiova. 240. *** 1975, Raionarea pedoclimatică, bonitarea şi caracterizarea tehnologică a terenurilor agricole în vederea zonării producţiei agricole, Arhiva I.C.P.A. Bucureşti. 241. *** Manuale ORACLE V7, 1993 242. *** Microsoft Office, 2002

98

PROIECTUL CEEX - R E C O P A J

Etapa I Activitatea I.2. ELABORARE PROTOCOL EXPERIMENTAL ŞI AMPALSARE EXPERIENŢE NOI PENTRU PAJIŞTI AFECTATE DE EROZIUNE, ARIDIZARE, INUNDAŢII ŞI SĂRĂTURI Pentru realizarea obiectivelor proiectului de faţă sunt necesare experimentări noi pentru

completarea şi/sau îmbunătăţirea tehnologiilor de reconstrucţie a pajiştilor extrem degradate de

eroziunea solului, aridizare, inundaţii tot mai frecvente şi săsăturare, unde avem date mai puţine sau

lipsesc pentru unele zone şi tipuri de pajişti.

În acest context se propune înfiinţarea unor experienţe în zone reprezentative, după cum urmează:

1. Pajişti erodate şi aridizate

Podişul Moldovei

Experienţa care se va organiza la ferma Scobâlţeni, SCD Podu Iloaiei, pe un teren afectate de

eroziune, cu panta de 18%, va fi de tip bifactorial, aşezată după metoda parcelelor subdivizate, în patru

repeti]ii.

Factorii experimentali:

Factorul A = amestecul de graminee şi leguminoase perene, cu 2 graduări:

a1 - Bromus inermis 50% + Onobrychis viciifolia 50%;

a2 – Festuca pratensis 25% + Agropyron pectiniforme 25% + Dactylis glomerata 10% + Lotus

corniculatus 25% + Medicago sativa 15%

Factorul B fertilizarea, cu graduările: b1 - martor (nefertilizat);

b2 - 10 t/ha gunoi de grajd anual;

b3 - 30 t/ha gunoi de grajd la 3 ani;

b4 - 10 t/ha gunoi de grajd anual + N50;

b5 - 30 t/ha gunoi de grajd la 3 ani + N50;

Schiţa experientei:

b1 b2 b3 b4 b5 R1b5 b1 b2 b3 b4 R2b4 b5 b1 b2 b3 R3

a1

b3 b4 b5 b1 b2 R4

99

b1 b2 b3 b4 b5 R1b5 b1 b2 b3 b4 R2b4 b5 b1 b2 b3 R3

a2

b3 b4 b5 b1 b2 R4 - Suprafaţa unei variante:

L=4,0 m; l=3,0 m din care recoltabili 3,5 m x 2,5 m = 8,75 m2

- Suprafaţa unei parcele subdivizate = 240 m2

S=20 m x 12 m = 240 m2 din care recoltabili 12,5 m x 12,5 m = 218,75 m2

- Suprafaţa experienţei

20 m x 25 m =500 m2 din care recoltabili 25 m x 20 m = 437,5 m2

Se va determina producţia de S.U., compoziţia floristică, eşalonarea producţiei pe ani şi recolte,

compoziţia chimică a producţiei de furaj, evoluţia diversităţii, compozi]ia chimice a solului.

Podişul Transilvaniei

Amplasare:

Câmpia Transilvaniei, jud Mureş în trei locaţii cu patru câmpuri experimentale:

- câmpul 1 – Pãnet

- câmpul 2 – Sântioana de Mureş

- câmpul 3 şi 4 – Zau de Câmpie

Factorii experimentali:

Amestecurile utilizate

Pentru locaţia 1 şi 3 amestecul complex : Bromus inermis, Dactylis glomerata, Festuca arundinacea, Onobrychis viciifolia, Medicago sativa, Lotus corniculatus

Pentru locaţia 2 - amestecul simplu: Dactylis glomerata şi Medicago sativa

Pentru locaţia 4 – amestecul simplu : Bromus inermis, Onobrychis viciifolia

Locaţia (tipul de sol) - conform celor menţionate mai sus, respective câte un

camp experimental în fiecare locaţie, cu excepţia câmpurilor 3 şi 4 amplasate în Zau de Câmpie

Fertilizarea

V1.- martor nefertilizat

V2. – 20 t/ha gunoi

V3. – P50K50 + 20 t/ha gunoi

V4 – P50K50N50 + 20 t/ha gunoi

V5 – P100K100N100 + 20 t/ha gunoi

V6 – P100K100N100

100

Modalitãţile de recoltare ▪ recoltare în regim de fâneaţã – 3 – 4 coase /an

Modalitãţi de conservare a furajului

▪ Preparat ca fân – uscat pe suporţi

▪ preparat ca siloz direct din lan

▪ preparat ca semisiloz (40-60% umiditate)

Câmpul experimental va fi organizat în parcele cu o suprafaţã de 18 m2, iar numãrul de repetiţii

pe variantã : 4

2. Pajişti afectate de inundaţii

Punct de experimentare se va înfiinţa în localitatea Foieni pe pajiştile afectate de inundaţii. Experienţa va fi aşezată după metoda blocurilor. Suprafaţa unei parcele este 20 m2 (4m x 5m).

Metoda de aşezare blocuri:

Număr repetiţii: 5

Număr variante : 10

Schema câmpului experimental din localitatea Foieni

4m

10 3 9 1 8 2 6 4 5 5m 7

1 m

6 4 7 5 10 9 1 3 2 8 7 5 8 2 4 3 10 9 1 6

8 1 10 6 7 1 5 2 4 3 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

40m

101

Fertilizare: îngrăşăminte minerale

1. Martor (N0P0K0 ) 2. N100P0K0 3. N200P0K0 4. N200P50K0 5. N200P50K0 6. N200P50K50 7. N200P50K50 8. N100+100P0K0 9. N100+100P50K50 10. N100+50+50P50K50

Studiul vegetaţiei

Ca metode de studiu a vegetaţiei se va utiliza metoda dublului metru (DAGET şi POISSONET,

1971) ca metodă punctuală de analiză care permite determinarea anumitor indici de calitate a

vegetaţiei pajiştilor (valoarea pastorală, frecvenţa specifică – frecvenţa fiind un parametru în strânsă

dependenţă cu modul de înmulţire a speciilor). Această metodă facilitează şi calcularea unor indici

ecologici ai vegetaţiei cu sunt indicele de diversitate SHANNON-WEAVER şi indicele de dominanţă

SIMPSON.

Studiul producţiei

Pentru determinarea producţiei se va utiliza metoda directă, a cosirilor repetate. Se va analiza şi

producţia de substanţă uscată şi de proteină.

Analize chimice

Analizele chimice ale solului şi ale plantelor se vor face în cadrul laboratorului de chimie al

Universităţii prin metodele specifice.

Determinarea azotului din sol şi din plante se va face prin metoda KJELDAHL, analiza

conţinutului de fosfor şi potasiu în sol se va face prin metoda EGNER-RHEIM-DOMINGO, iar în plante

se va determina prin dozare pe cale colorimetrică şi prin metoda spectrometriei de emisie. Conţinutul de

calciu, magneziu în sol şi în plantă se va face prin dozare complexonometrică. Prin electroforeză se vor

determina diverse tipuri de proteine.

Se vor mai face determinări privind conţinutul în unele vitamine, clorofila, celuloza şi

hemiceluloza, cenuşa, conţinut în metale grele (Fe, Pb, Cu, Ni, Cd) prin metode specifice.

De asemenea, studiul fenomenologic se va face cu ajutorul metodelor statistice.

102

3. Pajişti cu soluri sărăturate

Estul ţării

Experienţa care se va organiza la ferma Ezăreni, din cadrul USAMV Iasi, pe un teren afectate de

sărăturare, va fi de tip bifactorial, aşezată după metoda parcelelor subdivizate, în patru repetiţii.

Factorii experimentali vor fi:

Factorul A: aplicare amendante, cu graduările:

a1 – Martor - neamendat

a2 - fosfogips 10 t/ha

a3 - praf de lignit 5 t/ha

Factorul B fertilizare, cu graduările:

b1 Martor – nefertilizat

b2 gunoi 20 t/ha anual

b3 gunoi 30 t/ha anual

b4 gunoi 20 t/ha + N50

b5 gunoi 30 t/ha + N50

Schiţa experienţei:

b1 b2 b3 b4 b5 R1b5 b1 b2 b3 b4 R2b4 b5 b1 b2 b3 R3

a1

b3 b4 b5 b1 b2 R4

b1 b2 b3 b4 b5 R1b5 b1 b2 b3 b4 R2b4 b5 b1 b2 b3 R3

a2

b3 b4 b5 b1 b2 R4

b1 b2 b3 b4 b5 R1b5 b1 b2 b3 b4 R2b4 b5 b1 b2 b3 R3

a3

b3 b4 b5 b1 b2 R4 - Suprafaţa unei variante:

L=4,0 m; l=3,0 m din care recoltabili 3,5 m x 2,5 m = 8,75 m2

Suprafaţa unei parcele subdivizate = 240 m2

S=20 m x 12 m = 240 m2 din care recoltabili 12,5 m x 12,5 m = 218,75 m2

103

- Suprafaţa experienţei

20 m x 40 m =800 m2 din care recoltabili 25 m x 20 m = 656,25 m2

Se va determina producţia de SU, compoziţia floristică, eşalonarea producţiei pe ani şi recolte, compoziţia chimică a producţiei de furaj, evoluţia diversităţii, compoziţia chimică a solului.

Vestul ţării

Punctul de experimentare va fii înfiinţat în localitatea Saravale pe o pajişte sărăturată. Experienţa va

fi aşezată după metoda blocurilor subdivizate. Suprafaţa unei parcele este 30 m2 (6m x 5m), din care

pe15 m2 se vor aplica îngrăşăminte pe fond amendat iar pe 15 m2 pe fond ne amendat

Metoda de aşezare blocuri:

- Număr repetiţii: 5

- Număr variante : 10

Schema câmpului experimental din localitatea Saravale 5m

10 3 9 1 8 2 6 4 5 6m 7

3m 1 m 6 4 7 5 10 9 1 3 2 8 34

7 5 8 2 4 3 10 9 1 6

8 1 10 6 7 1 5 2 4 3 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

50m

Fertilizare: îngrăşăminte minerale

1. Martor (N0P0K0 ) 2. N100P0K0 3. N200P0K0 4. N200P50K0 5. N200P50K0 6. N200P50K50 7. N200P50K50 8. N100+100P0K0 9. N100+100P50K50 10. N100+50+50P50K50

104

Studiul vegetaţiei

Ca metode de studiu a vegetaţiei se va utiliza metoda dublului metru (Daget şi Poissonet, 1971)

Studiul producţiei

Pentru determinarea producţiei se va utiliza metoda directă, a cosirilor repetate. Se va analiza şi

producţia de substanţă uscată şi de proteină.

Analize chimice

Analizele chimice ale solului şi ale plantelor se vor face în cadrul laboratorului de chimie al

Universităţii prin metodele specifice.

Determinarea azotului din sol şi din plante - metoda KJELDAHL, analiza conţinutului de fosfor şi

potasiu în sol - metoda EGNER-RHEIM-DOMINGO, iar în plante se va determina prin dozare pe cale

colorimetrică şi prin metoda spectrometriei de emisie.

Conţinutul de calciu, magneziu în sol şi în plantă - dozare complexonometrică.

Prin electroforeză se vor determina diverse tipuri de proteine.

Se vor mai face determinări privind conţinutul în unele vitamine, clorofila, celuloza şi

hemiceluloza, cenuşa, conţinut în metale grele (Fe, Pb, Cu, Ni, Cd) prin metode specifice.

De asemenea, studiul fenomenologic se va face cu ajutorul metodelor statistice.

Braşov, 15 decembrie 2005 RESPONSABIL PROIECT,

Dr. ing. Teodor MARUŞCA