Profesorul ca manager al clasei

A fi profesor – manager înseamnă o reformulare, la un nivel calitativ superior, a vechiului rol de conducător al acţiunii de formare – dezvoltare a elevilor, prin predarea, învaţarea şi evaluarea disciplinei de specialitate, prin activităţi instructiv – educative. După E. Joiţa procesul de învaţământ, ca proces instructiv – educativ, reprezintă un proces managerial.

Comportamentul managerial al profesorului ca manager educaţional este extins de la nivelul global, instituţional, la cel al clasei, al rezolvării diferitelor situaţii specifice procesului instructiv – educativ concret; relaţiile profesor – elevi apar ca un barometru al aplicării principiilor managementului educaţional.

În primul rând, profesorul-manager se află la acest nivel operativ, primar al conducerii procesului instructiv-educativ, la nivelul clasei şi al disciplinelor sale: ia decizii în proiectare şi organizare, se afirmă ca lider în realizarea obiectivelor împreună cu elevii, îndrumă elevii, previne şi înlătură factori perturbatori, prevede şi gestionează resursele, îşi adaptează stilul de conducere, armonizează acţiunile formale şi nonformale, adaptează la clasă deciziile şcolii, reglează procesele implicate în conducere, previne şi rezolvă stări tensionale, realizează optim comunicarea în clasă, utilizează sistemul informaţional din clasă în cunoaşterea şi reglarea acţiunilor, gestionează resursele şi situaţiile procesului instructiv-educativ, realizează sarcini de marketing educaţional (de adaptare la cererile, aspiraţiile elevilor, părinţilor).

Un profil de competenţă al profesorului-manager al clasei şi al disciplinei sale poate fi determinat prin raportare la acele dimensiuni care determină succesul său managerial; în termeni valorici:

- dimensionarea cognitiv-axiologică (a capacităţilor cognitive): capacităţi cognitive concrete-perceptive, capacităţi intelectual-raţionale (ale gândirii, limbajului, raţionamentului, luării de decizii, rezolvării de probleme, ale memoriei şi imaginaţiei), capacităţi intelectual-instrumentale (ale inteligenţei, ale creativităţii);

- dimensiunea motivaţional-atitudinală (a capacităţilor reglatorii): domeniul afectiv, motivaţional, voliţional, domeniul valoric-atitudinal (în raport cu clasa, elevii roluri, acţiuni, situaţii, cu propria conduită), domeniul orientării în realitatea clasei, procesului educaţional;

- dimensiunea acţional-strategică (a competenţelor): competenţe normative manageriale generale, competenţe acţional-metodice (în planificare, în organizare, în luarea deciziilor, în coordonarea acţiunilor, în îndrumarea elevilor şi reglarea acţiunilor, proceselor);

- dimensiunea autoreglatorie ca manager.

În al doilea rînd, deciziile profesorului sunt decizii de conducere: ele vizează proiectarea şi desfăşurarea lecţiilor, organizarea acţiunilor şi a elevilor, îndrumarea în aplicarea lor, în soluţionarea unor situaţii problematice.

Deciziile sale antrenează mai multe faze succesive: pregătirea variantelor deciziei, fundamentarea lor, alegerea şi adaptarea variantei optime, cât şi organizarea aplicării şi controlul realizării ei. Iar lecţia fiind o suită de situaţii problemă, ea îl solicită pe profesor să realizeze un proces decizional continuu, de la proiectare la reglare, într-un stil propriu.

În al treilea rînd, profesorul realizează o conducere “din interior” a clasei, a procesului didactic, dovedind astfel responsabilitatea sa faţă de obiectivele educaţiei. Astfel că el ia decizii la nivelul fiecărui element al procesului practic,cât şi la nivelul abordării lui în sistem (planificare calendaristică, proiecte de lecţii), înainte sau în timpul desfăşurării activităţilor.

Profesorul manager este un factor de bază în implementarea oricărei schimbări cu caracter de reformă în sistemul educaţional, deoarece, atunci când trebuie să decidă rapid şi eficient într-o problemă sau alta, obiectivele pot fi atinse mult mai uşor!

Studii asupra rolului profesorului ca manager sunt relativ puţine, acestea fiind incluse intre cele asupra profesorului educator si conducător al educaţiei conştiente, atenţia fiind îndreptata spre conducerea scolii ca organizaţie.

Rolurile profesorului manager pot fi deduse mai ales prin raportare la atribuţiile generale ale managerului (funcţiile manageriale) si apoi operationalizate in sarcini specifice de conducere (planificare, organizare, decizie, coordonare, control, îndrumare, apreciere si reglare), de asigurare a condiţiilor de baza (comunicare, sistem informaţional asupra activitatii, participare elevi si gestionare a resurselor specifice).

Potrivit opiniei pedagogului D`Hainaut, rolurile generale, in îndeplinirea oricărei activitati sunt următoarele:

o receptor al diferitelor mesaje;

o emitator de mesaje variate;

o participant in activitati specifice;

o realizator, organizator si responsabil de acţiuni;

o proiectant de acţiuni, strategii, programe si planuri;

o iniţiator de idei, ipoteze si modele;

o agent de soluţii, consilier, mediator de situaţii si conflicte;

o agent al progresului ca cercetător, creator si inovator;

o utilizator ca practician in aplicarea de idei si modele;

o sursa de informare, model de comportament si purtător de valori;

o consilier si ghid.

Rolul profesorului ca educator este influenţat de asteptarile si presiunile de rol, formulate de către factorii organizaţionali si de personalitate (motivaţii, trăiri, asteptari), de factorii din sfera relaţiilor interpersonale, etc.

Profesorul nu trebuie decât sa conştientizeze, sa analizeze si sa echilibreze aceste categorii de asteptari, sa armonizeze cerinţele normative ale scolii cu cele pedagogice ale realizării concrete a procesului educaţional; si aici intervine noul rol, acela de profesor – manager.

În concluzie, competenţa managerială a profesorului confirmă aserţiunea că, nu numai aptitudinile individuale contează cel mai mult, ci şi atitudinea manifestată în acţiunile specifice managementului educaţional, anumite capacităţi reglatorii sub aspect motivaţional şi voliţional, pentru a zugrăvi portretul a ceea ce ne place să numim profesorul ideal!