produs sportiv plan fictiv

12
Cluburile sportive de drept public se înfiinţează în conformitate cu dispoziţiile art. 29 si art. 30 din Legea nr.69/2000. ART. 29(1) Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice, înfiinţate ca instituţii publice însubordinea organelor administraţiei de stat, şi au drept obiect de activitate performanţa, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne şi internaţionale.(2) Cluburile spor tive de drept public mono- sau polisportive se organizează şi funcţionează după regulamente proprii, elaborate conform legii. ART. 30 Cluburile sportive de drept public pot primi spre administrare sau în folosinţă gratuită imobilele care deservesc activitatea portivă, baze şi instalaţii sportive. Bazele şi instalaţiile sportive primite spre administrare şi folosinţă sunt considerate patrimoniu sportiv şi nu îşi vor schimba destinaţia sportive fără aprobarea Ministerului Tineretului şi Sportului. În consecinţă actul de înfiinţare îl constituie actul de dispoziţie al organului administraţiei publice centrale sau locale, respectiv ordin de ministru, ordin sau decizie de preşedinte, hotărâre de Consiliu Judeţean, Consiliu Local etc. iar actul de funcţionare regulamentul de organizare şi funcţionare. Regulamentul de organizare şi funcţionare va cuprinde: a)denumirea : Asociatia Sportiva Zimnidava b)forma juridică persoana juridica c)sediul Strada Zorilor nr 164, Zimnicea, Teleorman, Romania d)patrimonial: 500000 euro

Upload: dimianstefania

Post on 14-Sep-2015

232 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

management si marketing sportiv

TRANSCRIPT

Cluburile sportive de drept public se nfiineaz n conformitate cu dispoziiile art. 29 si art. 30din Legea nr.69/2000.ART. 29(1) Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice, nfiinate ca instituii publice nsubordinea organelor administraiei de stat, i au drept obiect de activitate performana, selecia, pregtirea i participarea la competiii interne i internaionale.(2) Cluburile sportive de drept public mono- sau polisportive se organizeaz i funcioneaz dupregulamente proprii, elaborate conform legii. ART. 30 Cluburile sportive de drept public pot primi spre administrare sau n folosin gratuit imobilele care deservesc activitatea portiv, baze i instalaii sportive. Bazele i instalaiile sportive primite spre administrare i folosin sunt considerate patrimoniu sportiv i nu i vor schimba destinaia sportive fr aprobarea Ministerului Tineretului i Sportului. n consecin actul de nfiinare l constituie actul de dispoziie al organului administraiei publice centrale sau locale, respectiv ordin de ministru, ordin sau decizie de preedinte, hotrre de Consiliu Judeean, Consiliu Local etc. iar actul de funcionare regulamentul de organizare i funcionare. Regulamentul de organizare i funcionare va cuprinde:a)denumirea : Asociatia Sportiva Zimnidavab)forma juridic persoana juridicac)sediul Strada Zorilor nr 164, Zimnicea, Teleorman, Romaniad)patrimonial: 500000 euroe)nsemnele i culorile galben si albastru ,sigla : f)obiectul de activitate, selecie, pregtire i participare la sistemul competiional naional inominalizarea expres a seciilor pe ramur de sport : fotbal.g)sursele de finanare : cei patru membri fondatori.h)organele de conducere, administrare i control i atribuiile lor

Primul pas pentru infiintarea acestei asociatii sportive este obtinerea dovezii privind disponibilitatea denumirii de la Ministerul Justitiei. In acest sens se depune prin pot sau la sediul instituiei, o cerere tip insotita de dovada platii taxei. Taxa se achita n contul bugetului de stat nr. 20210130 - "Alte venituri de la institutii publice", de catre persoanele fizice, mputernicite de asociatie, la orice unitate a Trezoreriei Statului, indiferent de domiciliu.In denumirea structurilor sportive trebuie sa se regseasc urmatoarele sintagme: club sportiv, asociaie judeteana pe ramura de sport, federatie romana pe ramura de sport sau liga profesionista, dupa caz.Este interzisa utilizarea n denumirea persoanei juridice a unor sintagme sau cuvinte specifice autoritatilor si institutiilor publice ori unor profesii liberale sau altor activitati cu reglementari proprii.Exemplul cererii tip:

CERERE

Pentru acordarea disponibilitii denumirii

1. Solicitantul:1. Numele: Cinzeaca Cristian-Iulian1. Domiciliul: Str. Zorilor nr.164, Zimnicea, Teleorman, Romania1. 2. Categoria de persoan juridic fr scop patrimonial (asociaie, fundaie, federaie) pentru care se solicit verificarea: asociatie

3. Denumirea a crei verificare se solicit: Asociatia Sportiva Zimnidava

4. Temeiul juridic al cererii: ORDONANA GUVERNULUI NR.26/2000

5.Tariful achitat 36 lei

6. Data :1.11.2015

7. A se specifica dac se dorete rspunsul prin pot: Doresc primirea raspunsul prin posta;

8. Semntura solicitantului Cinzeaca

Tariful pentru rezervare este de 36 lei iar cel pentru prelungire este de 18 lei i se achit la Trezorerie n contul bugetului de stat nr. 20A365000.

Pasul numarul doi consta in autentificarea statutului si a actului constituitiv la Biroul Notarial Public sau atestarea de catre un avocat. In aceasta situatie trebuie prezentata dovada privind disponibilitatea denumirii sau refuzul motivat al eliberarii acesteia. Se recomanda autentificarea, respectiv atestarea in sase exemplare. Pasul numarul trei consta in inscrierea in Registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la grefa judecatoriei Teleorman. Actele necesare sunt : -cerere, conform modelului prevzut n anexa nr.2 i care se va aviza de ctre judectorul de serviciu sau judectorul delegat; pentru municipiul Bucureti i alte instane din ar exist un birou specializat pentru persoane juridice.-actul constituitiv si statutul- trei exemplare autentice.-dovada disponibilitatii denumirii-dovada existentei sediului asociatiei(sediul fiind in cladirea de birouri, proprietate a persoanei Cinzeaca Cristian-Iulian, aflat pe strada Zorilor, nr.164, Zimnicea, Teleorman.-dovada patrimoniului(n prezent, cel puin echivalentul unui salariu minim brute pe economie) acesta fiind un buget de 500.000 de Euro, fond strans prin participarea celor 4 membri fondatori(Cinzeaca Cristian, Cinzeaca Damian, Calapod Ovidiu, Ionita Evelyn). Anexa nr. 2CERERE DE NSCRIEREn vederea dobndirii personalitii juridice1. Persoana mputernicit s efectueze procedura: Numele Cinzeaca Cristian-IulianDomiciliul Strada Zorilor nr.166, Zimnicea, Teleorman, Romania;2. Asociaii: - Denumirea: Asociatia Sportiva Zimnidava- Sediul Strada Zorilor nr.164, Zimnicea, Teleorman, Romania3. Denumirea persoanei juridice fr scop patrimonial Asociatia Sportiva Zimnidava4. Sediul: - judeul Teleorman- localitatea Zimnicea- adresa Strada Zorilor nr.164- telefon 0748969111- e-mail [email protected]. Patrimoniul iniial _________________________________________________________6. Actul constitutiv autentificat, atestat de_________ sub nr.__________ din data de _______________7. Statutul autentificat, atestat de __________________________________sub nr. ____________ din data de 11.1.20158. Temeiul juridic al cererii: Ordonana Guvernului nr. 26/2000 9. Inscrisuri doveditoare:-statutul autentificat de notar public Ghita Notarul nr.________-actul constitutiv autentificat de notar public Ghita Notarul nr_________-dovada sediu;-dovada patrimoniu;-avizul Ageniei Naionale pentru Sport, dac este cazul10. Tax judiciar de timbru ________________ lei, conform _______________________ 11. Timbru judiciar ______________________ lei 12. Data 12.1.201513. Semntura Cinzeaca

Dupa dobandirea personalitatii juridice , instanta intocmeste certificatul de inscriere a persoanei juridice fara scop patrimonial, care se completeaza conform formulalui prevazut in anexa 3.Anexa nr. 3INSTANA ..............CERTIFICATde nscriere a persoanei juridice fr scop patrimonialNr. ........... din data de ............1.Denumirea ________________________________________Modificare: ___________________________________________Judector, tampila 2. Sediul _______________________________________________ Modificare:______________________________________________ Judector, tampila 3. Durata de funcionare ______________________________________Modificare: _________________________________________________Judector, tampila 4. Numrul i data nscrierii n registrul special _________________________5. Semntura i tampila

n relaiile cu terii dovada personalitii juridice se face cu certificatul de nscriere.

Pasul numarul patru : inscrierea in registrul sportive .Inregistrarea n Registrul sportiv se face pe baza a doua cereri, cererea de inregistrare n Registrul sportiv si cererea de avizare a constituirii structurilor sportive, semnate i stampilate, formulate de reprezentantul legal al fiecarei structuri sportive, conform modelelor din anexele 4 i 5.Anexa nr. 4CEREREde acordare a avizului i autorizrii funcionrii structurilor sportive1. Persoana imputernicita sa efectueze procedura: - numele Cinzeaca Cristian-Iulian- domiciliul Str. Zorilor nr.166, Zimnicea, Teleorman;2. Asociaii, fondatorii, membrii sau, dup caz, persoanele juridice care constituie structura sportiv: Asociatia Sportiva Zimnidava cu membrii fondatori Cinzeaca Cristian, Cinzeaca Damian, Calapod Ovidiu si Ionita Evelyn.-in conformitate cu lista anexata.3. Denumirea structurii sportive:Asociatia Sportiva Zimnidava4. Sediul: - judeul Teleorman- localitatea Zimnicea- adresa Str. Zorilor nr.166-telefon/fax _________________________________________________________________- e-mail (URL) [email protected], aszimnidava.com5. Patrimoniul iniial/capitalul social iniial/aportul asociailor 500.000 Euro;6. Actele de constituire autentificate, atestat de ................. ...................................................... sub nr. .................. din data de ........................................................... 7. Temeiul juridic al cererii (n baza prevederilor Legii educaiei fizice i sportului nr. 69/2000 si ale HotarariiGuvernului nr.884/2001) 8. Ramurile de sport practicate: fotbal;9.Data_____________________________________________________________________(Semnatura si stampila)------------------------------------------------------------------

Anexa nr. 5CEREREde nregistrare n Registrul sportiv1. Persoana care reprezint structura sportiv: - numele Cinzeaca Cristian-Iulian- domiciliul Str.Zorilor nr.166, Zimnicea,Teleorman2. Asociaii, fondatorii, membrii sau, dup caz, persoanele juridice care constituie structura sportiv: : Asociatia Sportiva Zimnidava cu membrii fondatori Cinzeaca Cristian, Cinzeaca Damian, Calapod Ovidiu si Ionita Evelyn.

-conform listei anexate 3. Denumirea structurii sportive: Asociatia Sportiva Zimnidava4. Sediul: - judeul Teleorman- localitatea Zimnicea- adresa Strada Zorilor nr.164-telefon/fax - e-mail (URL) [email protected] , aszimnidava.com5. Patrimoniul iniial/capitalul social iniial/aportul asociailor 500000 euro6. Certificatul de nmatriculare n Registrul comerului, n cazul structurilor sportive, societi comerciale sportivepe aciuni (numrul i data emiterii): _____________________________7. Certificatul de nscriere n Registrul naional(sau in Registrul asociatiiilor si fundatiilor), n cazul structurilorsportive, persoane juridice fr scop patrimonial (numrul i data emiterii):___________________________________________________________________________8. Actele de constituire autentificate, atestate de ........................................................................ subnr. ........ din data de ................... ...........................................................................9. Temeiul juridic al cererii (n baza prevederilor Legii educaiei fizice i sportului nr. 69/2000 si ale HotarariiGuvernului nr.884/2001) 10.Hotararea judecatoreasca defiitiva si irevocabila prin care a dobandit personalitate juridica__________________________________________________________________________11. Ramurile de sport practicate: Fotbal12.Data_____________________________________________________

Dupa efectuarea acestor pasi vor incepe angajarile de personal si anume : Un antrenor de fotbal Director de marketing Contabili- 2 persoane Ingrijitor cladiri-2 persoane Sofer Personal curatenie 4 persoane. Kinetoterapeuti 2 persoane

Se va incheia un contract de inchiriere a stadionului din orasul Zimnicea si a bazei sportive afiliate ale acesteia, un contract de inchiriere al unui sediu unde se va afla cabinetul de kinetoterapie. Cabinetul de kinetoterapie va dobandi si toate avizele de functionare ale acestuia iar cabinetul de kinetoterapie va oferi contra-cost servicii si persoanelor din afara Asociatiei Sportive Zimnidava, lucru care va creste bugetul Asociatiei Sportive. Se vor incheia contracte de colaborare cu scolile si universitatile din judet unde elevii vor participa la concursurile de recrutare ale organizate de asociatie in vederea inregistrarii si descoperirii tinerelor sperante in fotbal din judet. Cu universitatile din judet se va incheia un contract de colaborare in cadrul careia facultatea de sport va prezenta oferta de voluntariat in cadrul asociatiei(oferta care asociatia va asigura studentilor posibilitatea de a invata, de a sugera si multe alte oportunitati) Asociatia va asigura studentilor cu cele mai bune performante sansa de a se angaja in cadrul asociatiei. Studentii cu rezultate extraordinare vor primi sansa de a efectua antrenamente sau participa la recuperarea in cadrul cabinetul de kinetoterapie (toate acestea sub atenta supraveghere a personalului specializat in aceste domenii).

Asociatia va avea ca scop dezvoltarea abilitatilor sportive ale tinerilor dar si educationale ale voluntarilor. Se va urmari participarea la diferite competitii judetene iar in functie de feedbackul optinut orientarile asociatiei sportive se vor adapta pentru a avea in vedere o crestere continua.