Procesul de patogeneză a bolilor infecţioase la plante

Desfăşurarea procesului patologic al bolilor infecţioase cuprinde trei faze succesive:

infecţia, incubaţia şi manifestarea bolii. Pentru realizarea infecţiei, iniţial, trebuie să aibă loc

contaminarea, adică venirea agentului fitopatogen în contact cu planta gazdă.

Infecţia

Prima fază a procesului patologic reprezintă procesul prin care se realizează pătrunderea

agentului fitopatogen în plantă şi stabilirea unor relaţii de parazitism între acesta şi planta gazdă.

Pătrunderea agenţilor fitopatogeni în plante se realizează diferit: prin orificiile naturale

(stomate, hidatode, lenticele), prin deschideri accidentale (leziuni) şi prin străpungerea activă a

membranelor celulare.

Virusurile provoacă infecţia prin contactul direct dintre plantele bolnave şi cele

sănătoase, prin altoire sau lucrări agrotehnice şi prin inocularea de către insectele vectoare sau

prin intermediul zoosporilor unor ciuperci.

Bacteriile infectează plantele prin stomate, hidatode, lenticele, leziuni accidentale sau

prin străpungerea activă a ţesuturilor tegumentare ale plantelor. Ele se înmulţesc în interiorul

ţesuturilor plantelor şi se răspândesc intercelular, mai rar intracelular.

Ciupercile realizează infecţia atât prin deschiderile naturale şi accidentale, cât şi prin

străpungere activă a ţesuturilor. Calea cea mai frecventă de pătrundere în plantă o constituie însă

deschiderile naturale (stomate, hidatode, lenticele). Sporii ciupercilor care produc infecţia pe

această cale, germinează pe organele receptive ale plantelor, diferenţiază un filament de infecţie

care pătrunde în camera substomatică prin osteol, de unde aparatul vegetativ nou format

invadează spaţiile intercelulare sau celulele învecinate (în funcţie de modul de parazitare).

Străpungerea activă a tegumentelor se realizează fie datorită acţiunii mecanice a tubului

germinativ, care prin presiunea osmotică mare a plasmei străpunge cuticula (ex.: ciupercile din

familia Erysiphaceae), fie acţiunii enzimatice secretate de filamentele germinative ale sporilor

(ex.: Synchytrium endobioticum).

Unele ciuperci produc infecţii florale, filamentul de infecţie străbătând prin stigmat

stilul, până la ovarul florilor (ex.: Ustilago nuda, Ustilago tritici etc..), iar altele produc infecţii

germinale, filamentul de infecţie pătrunzând prin axa hipocotilă (ex.; Tilletia spp.).

Există ciuperci care pătrund în plante prin perişorii absorbanţi ai rădăcinilor, prin

străpungere activă a celulelor epidermice ale rădăcinilor tinere, localizându-se în vasele

conducătoare şi cauzând în general ofiliri ale plantelor (infecţii sistemice).

Majoritatea agenţilor patogeni sunt capabili să pătrundă în plante prin două sau mai

multe căi din cele descrise.

Din momentul contactului agentului fitopatogen cu planta gazdă şi până la realizarea

primelor interrelaţii dintre aceştia, uneori trec câteva ore (Phytophtora infestans – mana

cartofului) sau mai multe zile (Ustilago tritici – tăciunele zburător al grâului) sau mai mulţ ani

(Nectria cinabbarina-cancer la pomii fructiferi).

Incubaţia

Cea de-a doua fază a procesului de patogeneză este reprezentată de perioada dintre

infecţie şi apariţia primelor simptome ale bolii. In acest interval de timp, agentul fitopatogen

creşte, se înmulţeşte şi invadează porţiuni din ce în ce mai considerabile din ţesuturile plantei

gazdă, stabilind raporturi parazitare cu acestea.

Cunoaşterea concretă a perioadei de incubaţie a agenţilor fitopatogeni este deosebit de

importantă din punct de vedere practic, întrucât, în funcţie de aceasta se stabilesc termenele de

aplicare a tratamentelor chimice de prevenire sau combatere a bolilor.

Virusurile, în timpul incubaţiei, se multiplică şi migrează din celulă în celulă prin

plasmodesme sau se răspândesc prin vasele conducătoare, producând infecţii generalizate.

Durata perioadei de incubaţie variază de la câteva zile (3-5 zile la virusul mozaicului

castraveţilor) la câţiva ani (2-3 ani la virusul rapănului virotic la măr).

Bacteriile se înmulţesc prin diviziune directă, se răspândesc intercelular, mai rar

intracelular şi formează colonii dense. Prin enzimele secretate, distrug clorofila celulară, cauzând

moartea acesteia.

Pe timp umed, la suprafaţa zonei afectate, apare prin stomate un exudat gomos, în care

se găsesc celule bacteriene. Perioada de incubaţie este cuprinsă între 3 şi 50 de zile (ex.; 3-10 la

Pseudomonas lachrymans – pătarea unghiulară a frunzelor de castraveţi; 15-50 la Erwinia

carotovora – putregaiul umed al cartofului etc.).

Ciupercile fitopatogene îşi dezvoltă miceliul în ţesuturile plantei gazdă, intercelular,

intracelular sau epifit. In perioada de incubaţie, între agentul fitopatogen şi planta gazdă se

stabilesc relaţii de patogenitate care, ulterior, provoacă simptomele caracteristice bolilor

infecţioase induse de ciuperci fitopatogene.

După modul şi locul unde se dezvoltă, se disting trei categorii de ciuperci fitopatogene:

ectoparazite (epifite) – se dezvoltă la suprafaţa organelor parazitate (fam. Erysiphaceae

– făinări) şi se fixează de substrat prin intermediul unor formaţiuni specializate numite

apresori, din dreptul cărora se diferenţiază haustori cu care îşi extrag substanţele

nutritive din interiorul celulelor subepidermice.

endoparazite (endofite) – se dezvoltă în interiorul ţesuturilor, intracelular (Synchytrium

endobioticum – râia neagră a cartofului) sau intercelular (Plasmopara viticola – mana

viţei de vie). Marea majoritate a ciupercilor fitopatogene se dezvoltă intercelular,

absorbind substratele nutritive indirect, prin intermediul haustorilor sau direct prin

osmoză, din celulele ţesuturilor parazitate.

ecto-endoparazite (hemiendofite) – se dezvoltă şi ectoparazit şi endoparazit

(Phyllactinia suffulta – făinarea alunului).

Perioada de incubaţie diferă de la o specie la alta, fiind foarte mult influenţată de factorii

climatici (5 - 7 zile la Erysiphe graminis – făinarea grâului; un an la Stereum purpureum – boala

plumbului la pomii fructiferi etc.).

Manifestarea bolii

In evoluţia bolilor infecţioase, după infecţie şi incubaţie, când în condiţii prielnice

dezvoltării agenţilor fitopatogeni, plantele suferă modificări biochimice şi funcţionale, urmează

manifestarea bolii, care poate să dureze mai mult sau mai puţin, în funcţie de agresivitatea

agentului fitopatogen, până la distrugerea parţială sau totală a organului sau plantei atacate.

La bolile provocate de virusuri şi bacterii, între perioada de incubaţie şi manifestarea

bolii nu se poate face o distincţie netă, întrucât în perioada de incubaţie apar şi unele simptome

de boală, mai mult sau mai puţin evidente. Aceste simptome se accentuează treptat, devin

caracteristice, momentul corespunzând cu manifestarea tipică a bolii.

In cazul bolilor produse de ciuperci, manifestarea tipică a bolii corespunde momentului

apariţiei simptomelor evidente, concomitent cu apariţia fructificaţiilor agenţilor fitopatogeni la

suprafaţa organului atacat.