PROCES DE ÎNGRIJIRE

4.1. Etapele procesului de îngrijire: culegerea datelor, analiza si interpretarea datelor, planificarea intervenţiilor, implementarea planului de intervenţii, evaluarea.4.2. Elementele cheie ale etapelor procesului de îngrijire (nursing).

4.2.1. Metode de culegere a datelor (observaţia, interviul);Surse de culegere a datelor (primare si secundare); clasificarea datelor (subiective, obiective, date fixe, date variabile).4.2.2. Probleme de sănătate: clasificare (actuale, potenţiale, colaborative), diagnosticele de nursing: definiţie, formularea diagnosticului de nursing după modelul P.E.S., diagnostice NANDA; obiective: criterii de formulare (SPIRO), clasificarea obiectivelor (specifice, generale, comportamentale)4.2.3. Intervenţii: autonome, delegate, interdependente; tipuri de îngrijire (acută, cronică, recuperatorie); priorităţi de îngrijire.4.2.4. Tipuri de planuri de îngrijire (nursing); metode de implementare; responsabilităţi manageriale.4.2.5. Paşi in procesul de evaluare: stabilirea criteriilor de evaluare / standardelor; compararea rezultatelor obţinute cu standardele; totalizarea rezultatelor evaluării, identificarea nereuşitelor; modificarea planului de intervenţii.Etapele procesului de nursing: - culegerea datelor; - analiza si interpretarea datelor; - planificarea intervenţiilor; - implementarea planului de intervenţii; - evaluarea.Elemente cheie ale etapelor.

- metode, surse de date, clasificarea datelor; - probleme de sănătate: actuale, potenţiale, Colaborative; diagnostice de nursing – NANDA; Obiective: criterii de formulare ( SPIRO),

Clasificare.- intervenţii: autonome, delegate, interdependente, priorităţi, tipul de îngrijire (acuta, cronica, recuperatorie)- tipuri de planuri nursing, metode de implementare, responsabilităţi manageriale- paşi in procesul de evaluare: • stabilirea criteriilor de evaluare /standardelor; • compararea rezultatelor obţinute cu standardele; • totalizarea rezultatelor evaluării; • identificarea nereuşitelor; • modificarea planului de intervenţii;

5.1. Culegere de date prin diverse metode; clasificarea datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate: percepţia sănătăţii – gestionarea sănătăţii; nutriţie si metabolism; eliminare; activitate – mişcare; odihnă – repaus; rol si relaţii; toleranţa la stres; valori si credinţe; percepţia de sine; sexualitate – reproducere.Sisteme funcţionale :

Percepţia sănătăţii – gestionarea sănătăţii; nutriţie şi metabolism; eliminare; activitate-mişcare; odihnă-repaus; rol şi relaţii; toleranţă la stres; valori şi credinţe; percepţia de sine; sexualitate – reproducere.

5.2. Diagnostice de nursing: tipuri de probleme identificate, priorităţi.Diagnostice de nursing:

Tipuri de probleme identificate.Componente: titlul problemei, etiologia, caracteristicile problemei; diagnostice NANDA.

5.3. Planul de îngrijire: obiective adaptate resurselor pacientului si problemelor identificate; intervenţii aplicate in funcţie de priorităţi.

1. Procesul de îngrijire – date generale

Procesul de îngrijire → este un mod logic de a gândi, un proces intelectual, care permite intervenţia conştientă, planificată şi ordonată a îngrijirilor individualizate, metodă clinică organizată şi sistematică cu scopul protejării şi promovării sănătăţii, un mod ştiinţific de rezolvare a problemelor, de analiză a situaţiei, de îngrijire pentru a răspunde nevoilor fizice, psihice şi sociale, pentru a renunţa la administrarea îngrijirilor de rutină, bazate pe necesităţi presupuse. Procesul de îngrijire → este transpus în practică în planul de îngrijire → document scris – mijloc de comunicare şi informare in cadrul echipei de îngrijire, privind îngrijirea şi intervenţiile planificate, aplicate sau supravegheate.

Demersul de îngrijire → este centrat pe reacţiile particulare ale fiecărui individ. Dosarul de îngrijire → este suportul procesului de îngrijire:

~ Lista datelor necesare îngrijirii (anamneza).~ Planul de îngrijire.~ Documente de observare şi evaluare (buletine de analize, foi de observaţie, foi de temperatură etc.).

Independenţa → nevoi fără ajutor, satisfăcute într-un mod acceptabil. Dependenţă → incapacitate de a îndeplini singur acţiuni de sănătate, nevoi nesatisfăcute prin lipsă de cunoştinţe,

comportament nesănătos, boală sau deficienţă etc. Avantaje:

~ Demersul se sprijină pe datele furnizate de pacient sau din alte surse sigure.~ Este posibilă aprecierea situaţiei bolnavului în ansamblu.~ Permite determinarea nevoile reale.~ Informaţiile pot constitui o metodă de control al calităţii îngrijirilor.~ Permite coordonarea îngrijirilor.~ Asigură un limbaj comun tuturor asistentelor medicale – de pretutindeni.~ Se pot stabili priorităţile de îngrijire.~ Creşte continuitatea îngrijirilor.

Debutul relaţiei asistentă medicală – bolnav: ~ Internare → planificată prin trimitere.~ Internare → în stare de urgenţă, neplanificată.~ La solicitarea directă a ajutorului.~ La solicitarea familiei sau anturajului.~ Prin vizită iniţială la domiciliu.

2. Etapele procesului de îngrijire

1. Culegerea datelor: ~ Permite inventarierea aspectelor privind suferinţa, obiceiurile de viaţă, starea de satisfacere a nevoilor fundamentale.

2. Analiza datelor culese :~ Permite stabilirea diagnosticului de îngrijire.

3. Planificarea intervenţiilor: ~ Determină scopurile → obiectivele de îngrijire.~ Stabileşte mijloacele de rezolvarea a obiectivelor propuse.

4. Aplicarea intervenţiilor planificate. ~ Elaborează planul de îngrijire.~ Aplică îngrijiri adecvate situaţiilor, conform obiectivelor propuse.

5. Evaluarea tehnicilor aplicate, evaluarea stării bolnavului.~ Se analizează rezultatul obţinut în urma intervenţiilor aplicate.~ Se observă apariţia de noi date sau aspecte în evoluţia stării pacientului – dacă este necesară reajustarea intervenţiilor

şi obiectivelor → proces ciclic.

2

3. Culegerea datelor

Definiţie :~ Este faza iniţială a procesului de îngrijire.~ Este un proces continuu → se desfăşoară pe parcursul întregii activităţi de îngrijire, de la internare şi până la

externare.~ Asistenta culege sistematic date exacte de apreciere realistă a comunităţii, familiei sau individului, pe care le

înregistrează sistematic şi concis. Scop:

~ Permite identificarea exactă a problemei şi stabilirea acţiunilor de îngrijire şi rezolvarea problemelor.~ Asigură baza procesului decizional în cunoştinţă de cauză.~ Promovează îngrijirea pacientului menţinând preocuparea pentru aspectul fizic, psihic, social, cultural şi spiritual.~ Culege date necesare cercetării în practica îngrijirilor medicale.~ Facilitează evaluarea îngrijirilor medicale.

Deprinderi necesare: ~ Curiozitate profesională continuă.~ Receptivitate la nou. Perseverenţă.~ Scepticism → pentru validarea informaţiilor, a sursei în vederea unei judecăţii proprii.

Surse de informaţii: ~ Directe → pacientul.~ Indirecte:

▪ Familia. Anturajul.▪ Dosarul medical.▪ Echipa de îngrijire.▪ Scheme de referinţe → cazuri specifice.▪ Literatura de specialitate.

~ Funcţionale.~ Semne locale, regionale sau generale.~ Documente legale:

▪ Statistici vitale.▪ Date de recensământ.▪ Documente publice.

Cunoaşterea pacientului: ~ Cunoaşterea deficienţelor pacientului.~ Cunoaşterea aşteptărilor pacientului privind:

▪ Îngrijirea.▪ Sănătatea.▪ Spitalizarea.

~ Cunoaşterea propriilor resurse pentru a face faţă nevoilor de sănătate. Metode de culegere a datelor :

~ Observarea.~ Conversaţia,~ Interviu → direct – cu întrebări structurate; indirect → pentru clarificare.~ Investigarea clinică (include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii). ~ Examen fizic → inspecţie, palpare, inspecţie, auscultaţie.~ Examen epidemiologic.~ Examene demografice. ~ Examinări biometrice.

Tipuri de informaţii culese: ~ Date obiective – observate de către asistentă sau alt membru al echipei de îngrijire.~ Date descoperite prin examinare.~ Informaţii trecute sau actuale.~ Date subiective – acuzate de pacient:

▪ Trecute. ▪ Istoricul bolii▪ Actuale. ▪ Debutul – data, modul de debut, cronologia,

localizarea, intensitatea, evoluţia

3

simptomelor, circumstanţele de apariţie.▪ Raportate la persoana

bolnavului – din viaţa personală.

▪ Consultaţii, tratamente anterioare etc.

▪ Obiceiuri. ▪ Alimentaţie, igienă, somn, eliminări etc.▪ Anturaj. ▪ Statut social, rol social.▪ Mediu → familial, social,

profesional, epidemiologic.▪ Ocupaţie, profesie▪ Mod de viaţă.

~ Date relativ stabile: ▪ Date generale → nume, vârstă, sex, stare civilă.▪ Date individuale → rasă, naţionalitate, limba vorbită, religie, profesie, cultură, nivel de educaţie, ocupaţia.▪ Gesturi şi obiceiuri personale → alegerea alimentelor, ritmul şi modul de viaţă, mijloace de recreare etc.▪ Antecedente personale:

Fiziologice → ciclu menstrual, avorturi, naşteri, menopauză etc. Patologice → boli infecţioase, intervenţii chirurgicale, fumat, consum de alcool, drog, alergii cunoscute.

▪ Caracteristici biologice → grup sanguin, Rh, deficit senzorial, proteze, ochelari etc.▪ Relaţii interumane → familie, prieteni, colegi etc.

~ Date variabile: ▪ Condiţii de viaţă şi de muncă: alimentaţie, locuinţă, cadru familial, cadru profesional, conflicte, umiditate,

poluare, atmosferă viciată, potenţial infecţios etc.▪ Examen fizic : inspecţia (aprecierea vizuală a tegumentelor, faciesului, comportamentului etc.), palparea

(superficială sau profundă → efectuată cu ajutorul simţului tactil), percuţia (directă sau indirectă), auscultaţia (directă sau cu stetoscop).

▪ Examen clinic general : o Poziţie: activă, pasivă, forţată, ortopnee etc.o Facies – fizionomia.o Statura – tip constituţional.o Starea de nutriţie: obezitate, caşexie etc.o Stare generală: bună, satisfăcătoare, influenţată, alterată, mediocră, gravă, ameliorată.o Funcţii vitale: temperatură, puls, respiraţie, tensiune arterială, diureză, apetit, inapetenţă, anorexie,

eliminări, somn.o Tegumente şi mucoase: culoare, aspect, icter, erupţii cutanate, leziuni, edem, hemoragii cutanate etc.o Ţesut celular subcutanat: ţesut adipos, edeme.o Sistem limfo-ganglionar: inspecţie, palpare.o Sistem osos: integritate, mobilitate, examenul leziunilor.o Sistem muscular: tonicitate, troficitate, forţă musculară.o Aparat respirator – conformaţia cutiei toracice, mişcări respiratorii, frecvenţa respiratorie, raport

inspir / expir, tuse, zgomote respiratorii anormale, voce, semne de insuficienţă respiratorie.o Aparat cardio-vascular: frecvenţa cardiacă, puls periferic, zgomote cardiace, tensiunea arterială,

palparea pulsului periferic, semne de insuficienţă cardiacă.o Aparat digestiv: aspectul abdomenului, mobilitatea, supleţea, durerea, vărsături, meteorism, diaree,

constipaţie, ileus, alte manifestări.o Aparat uro-genital: aspectul organelor genitale externe, aspectul urinei, ritmul micţiunilor, semne de

însoţire etc.o Sistemul nervos şi organele de simţ: starea de conştienţă, orientarea temporo-spaţială, diverse acuze

şi deficite senzoriale etc.▪ Stare psihosocială: anxietate, stres, destindere, confort, depresie, stare de conştienţă, grad de autonomie,

comunicare, acceptarea rolului de bolnav etc.▪ Reacţii organice, infecţii, expunere la pericole, accidente, evoluţia manifestărilor, durere, reacţii

medicamentoase etc. Observarea generală a bolnavului:

~ Este elementul de bază al activităţii asistentei medicale~ Presupune capacitate intelectuală de a sesiza prin intermediul simţurilor detaliile lumii exterioare.~ Este un proces mintal activ, subiectiv, filtrat prin mecanisme proprii senzoriale şi emotive.~ Necesită atenţie, vedere, auz, tact, miros.~ Pentru o apreciere corectă, observarea trebuie să fie continuă şi obiectivă.~ Elemente de evitat:

▪ Subiectivism.

4

▪ Judecăţi preconcepute.▪ Rutină.▪ Superficialitate.▪ Lipsă de concentrare.▪ Discontinuitate.

~ Observarea instrumentală:▪ Termometru → măsurarea temperaturii.▪ Tensiometru → măsurarea tensiunii arteriale.▪ Monitoare etc.

~ Observarea intenţionată:▪ Este planificată şi controlată şi presupune stabilirea unor parametri de observat.▪ Este eficace în evaluarea efectelor terapeutice ale medicamentelor sau ale regimurilor alimentare.▪ Problemele pacientului dictează numărul parametrilor aleşi şi frecvenţa observaţiei → în situaţiile critice, starea

de sănătate a pacientului presupune observarea frecventă a mai multor parametri, în timp ce perioada de convalescenţă nu necesită observare frecventă.

~ Observarea neintenţionată:▪ Trebuie utilizată în orice situaţie.▪ Influenţa mediului poate determina apariţia de noi probleme pentru pacient.

Interviul: ~ Reprezintă întrevederea, dialogul, discuţia cu pacientul.~ Este o formă specială de interacţiune verbală ce permite depistarea nevoilor nesatisfăcute şi manifestările de

dependenţă.~ Este un instrument de cunoaştere a personalităţii bolnavului – pacientului.~ Condiţii pentru interviu :

▪ Alegerea momentului → după servirea mesei, după somn, după alte examene, după ora de vizită, după plecarea vizitatorilor.

▪ Asigurarea unui timp suficient. ▪ Confort şi intimitate.

~ Abilităţi pentru interviu :▪ Acceptare.▪ Ascultare activă → repetarea ultimei părţi din fraza pacientului, reformularea conţinutului.▪ Respect. Empatie. Interes manifest.▪ Menţinerea contactului vizual.▪ Întrebări clare, directe, de încurajare (întrebări deschise de tip narativ, de tip descriptiv, de clarificare).▪ Limbaj inteligibil, adecvat şi adaptat nivelului de educaţia al pacientului.▪ Abilitatea de a trage concluzii – de a sintetiza informaţiile primite.▪ Revenirea la temă.

~ Dificultăţi întâmpinate: ▪ Bolnav comatos. Bolnav timorat.▪ Cultură medicală redusă.▪ Hipoacuzie. Boli psihice etc.

~ Fazele interviului: ▪ Pregătirea → locul, momentul, confortul, intimitatea, informaţii prealabile.▪ Prezentarea → momentul când fac cunoştinţă.▪ Precizarea scopului şi a duratei interviului.▪ Aşezarea → nivel egal, contact vizual direct.▪ Desfăşurarea interviului → ascultarea şi notarea.

~ Observaţii :▪ Se culeg informaţii sumare înainte de interviu.▪ Se pune o singură întrebare odată. Nu repetaţi întrebările.▪ Se lasă timp suficient pentru răspuns.▪ Respectaţi momentele de pauză luate de bolnav.▪ Nu se grăbeşte bolnavul.▪ La nevoie se poate începe cu o discuţie banală.▪ Nu se sugerează răspunsul.▪ Se notează tot → nu mizaţi pe memorie!▪ Se mulţumeşte pentru interviu.▪ Se poate reveni pentru finalizare sau lămuriri suplimentare.▪ Folosiţi deprinderi de comunicare verbală şi nonverbală (mişcări ale capului, braţelor, ochilor, trunchiului etc.).

5

4. Analiza datelor → stabilirea diagnosticului de îngrijire

Analiza datelor:~ Examinarea datelor culese.~ Clasificarea datelor → de independenţă şi de dependenţă.~ Stabilirea problemelor de îngrijire.~ Recunoaşte problemelor şi priorităţile.~ Regruparea datelor funcţie de cele 14 nevoi fundamentale → pentru identificarea resurselor individuale.

Interpretarea datelor:~ Se definesc sursele de dificultate.~ Se explică originea sau cauza problemei de dependenţă.~ Se definesc sursele de dificultate.

Rezultat:

~ Pacient fără probleme.~ Pacient cu probleme potenţiale.~ Pacient cu probleme existente.~ Pacient cu probleme conexe (complicaţii).

Culegerea datelor

Clasificarea datelor conform celor 14 nevoi fundamentale

Separarea problemelor de dependenţă

Definirea surselor de dificultate şi factorilor

care menţin dependenţa

Diagnostic de îngrijire

Diagnosticul de îngrijire:~ Analiza şi interpretarea datelor → stabilesc diagnosticul de îngrijire.~ Prima definiţie a diagnosticului de îngrijire a fost elaborată de Florence Nightingale (1854-1855).~ Definiţie → diagnosticul de îngrijire este o formă simplă şi precisă care cuprinde răspunsul personal la o problemă

de sănătate, este o judecată bazată pe culegerea datelor şi analiza lor.~ Procesul de diagnostic presupune: prelucrarea datelor, identificarea problemelor de sănătate ale pacientului,

enunţul diagnosticului de îngrijire.~ Prelucrarea datelor – este un act de interpretare a datelor culese, validate şi organizate în prima etapă a procesului de

îngrijire.~ Diagnosticul de îngrijire este o problemă actuală sau potenţială pe care asistentele, în virtutea educaţiei şi

experienţei lor, sunt capabile şi calificate să o trateze (Gordon, 1976).~ Diagnosticul de îngrijire → relevă autonomia asistentei medicale.

Problemă de dependenţă

+Sursă de

dificultate=

Diagnostic de îngrijire

Componentele diagnosticului de îngrijire (PES):~ Probleme de dependenţă → se defineşte în urma culegerii datelor. Exprimă o reacţie, o atitudine, o dificultate a

pacientului, o insatisfacţie biologică, psihică, socială, culturală sau spirituală. Pentru enunţarea ei se folosesc termeni ca: alterare, diminuare, dificultate, deficit, refuz, incapacitate.

~ Etiologia sau sursa de dificultate → cauza problemei. Cuprinde factorii cauzali fizici – intrinseci şi extrinseci, factori cauzali psihici – sentimente, emoţii, tulburări cognitive, factori cauzali sociali – relaţii familiale, colegiale, dificultăţi de comunicare, şomaj, pensionare, modificări ale rolului social, factori cauzali culturali sau spirituali, factori legaţi de lipsa de cunoaştere a modului de promovare a unei bune stări de sănătate.

~ Semne şi simptome – semne de dependenţă observabile. Tipuri de diagnostic de îngrijire:

~ Diagnostic actual. Cuprinde problema actuală (reacţiile pacientului) şi factorii etiologici.

6

~ Diagnostic potenţial. Se enunţă pe baza istoricului stării de sănătate, cunoaşterea complicaţiilor bolii, experienţa asistentei.

~ Diagnostic posibil. Evidenţiază un răspuns incert al pacientului sau legat de factori necunoscuţi. Criterii de stabilire a priorităţilor:

~ Nevoia nesatisfăcută care pune în pericol homeostazia pacientului.~ Nevoia nesatisfăcută care antrenează o mare cheltuială de energie.~ Insatisfacţie ce poate compromite serios securitatea pacientului.~ Insatisfacţie care determină un grad important de dependenţă.~ Insatisfacţie care se repercutează asupra mai multor nevoi.~ Insatisfacţie care afectează confortul pacientului.~ Insatisfacţie care afectează demnitatea pacientului (lipsă de respect, informare insuficientă).~ Problemă care este importantă pentru pacient (paralizie etc.).

ExerciţiiProbleme de dependenţă

EtiologieSursa de dificultate

ManifestăriSemne

~ Constipaţie. ~ Imobilizare.~ Dietă săracă în fibre.~ Lipsa de cunoştinţe.

~ Eliminarea scaunului la intervale mari.

~ Cefalee.~ Fecale dure, greu de eliminat.~ Disconfort digestiv etc.

~ Depresie. ~ Doliu. ~ Tristeţe.~ Plâns.~ Insomnie etc.

DIAGNOSTIC DE ÎNGRIJIRE DIAGNOSTIC MEDICALProblema de sănătate actuală sau potenţială are în vedere răspunsul fiinţei umane, pentru care asistenta medicală este responsabilă şi răspunde pentru identificarea şi rezolvarea lor independentă.

O îmbolnăvire sau condiţie traumatică validată de ştiinţele medicale în funcţie de care tratamentul urmăreşte corectarea sau prevenirea patologiei specifice şi care necesită tratament medical.

~ Ţine cont de starea pacientului. ~ Ţine cont de problema de sănătate.

~ Descrie starea pacientului. ~ Descrie procesul patologic.

~ Identifică un răspuns uman specific.

~ Identifică un proces de boală legat de patologia unor organe şi sisteme.

~ Se schimbă în funcţie de răspunsul pacientului.

~ Rămâne constant.

~ Nu există terminologie specifică de comunicare pentru descrierea reacţiei umane.

~ Terminologie medicală specifică pentru descrierea proceselor de boală.

~ Ţine cont de sursele de dificultate. ~ Formularea nu implică factorii etiologici.

~ Ajută la determinarea tipurilor de intervenţii de îngrijire.

~ Ajută la determinarea cursului obişnuit al tratamentului medical.

~ Orientează spre intervenţii autonome.

~ Orientează spre tratament medical.

5. Fixarea obiectivelor de îngrijire

Planificarea intervenţiilor:~ Se aleg strategiile de îngrijire.~ Se reduc şi se elimină problemele pacientului.~ Se stabilesc priorităţile → funcţie de valorile şi priorităţile pacientului, resursele disponibile, timpul necesar pentru

alegerea strategiilor de îngrijire, starea de urgenţă şi gradul de dependenţă.

7

~ Se fixează obiectivele de îngrijire şi strategiile de lucru → pe termen scurt (ore, zile), pe termen mediu (săptămânal) şi pe termen lung (săptămâni, luni).

~ Se elaborează planul de îngrijire. Formularea obiectivelor de îngrijire:

~ Obiectivul reprezintă răspunsul aşteptat de la pacient, rezultatul dorit în urma intervenţiilor aplicate.~ Obiectivul de îngrijire vizează atitudinea, comportamentul sau acţiunea pacientului.~ Caracteristicile obiectivelor:

▪ S = specificitate (specific unui singur pacient).▪ P = performanţă (atitudine, comportament aşteptat).▪ I = implicare (singur sau cu ajutor).▪ R = realism (ţine cont de capacităţile fizice, intelectuale, afective ale pacientului).▪ O = observabil (comportamente, acţiuni măsurabile, evaluare precisă).

~ Obiectivele formulate trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

▪ Cine → face acţiunea?▪ Ce → face pacientul sau ce se poate face pentru pacient?▪ Cum → se face intervenţia?▪ Când → se face?▪ În ce măsură → se poate face acţiunea?

~ Pentru fiecare problemă pot fi formulate mai multe obiective.~ Obiectivele şi intervenţiile vizează satisfacerea nevoilor prin intervenţii autonome sau delegate.~ Elaborarea planului de îngrijire → etapa finală a procesului de planificare:

▪ Formularea de soluţii alternative şi aprecierea consecinţelor.▪ Alegerea celei mai bune soluţii.▪ Orientarea spre îngrijiri individualizate.▪ Analiza surselor şi a posibilităţilor.▪ Promovarea continuităţii îngrijirilor.▪ Evaluarea activităţii asistentei.▪ Elaborarea planului → planul conţine următoarele componente: Manifestări de dependenţă. Diagnostic de

îngrijire. Obiective. Intervenţii. Evaluare.

ProblemaSimptom

+Sursa de

dificultate+

Agent cauzal

+Forme de

manifestare

Cine?OBIECTIV care stă la

baza decizieiCând?

Ce? Cum?În ce

măsură?

~ Exemple de diagnostic de îngrijire – după NANDA, 1986. ▪ Alterarea comunicării nonverbale.▪ Alterarea comunicării verbale.▪ Alterarea eliminării intestinale.▪ Alterarea eliminării urinare.▪ Alterarea integrităţii tegumentelor.▪ Alterarea mobilităţii fizice.▪ Alterarea mucoasei bucale.▪ Alterarea nutriţiei – deficit sau exces.▪ Alterarea percepţiei senzoriale.▪ Anxietatea.▪ Deficit de volum de lichid.▪ Durere.▪ Hipertermie.▪ Hipotermie.

8

▪ Incapacitate de menţinere a sănătăţii.▪ Intoleranţă la efort.▪ Perturbarea imaginii corporale.▪ Perturbarea somnului.▪ Risc de accident.▪ Risc de infecţie.

~ Factori de influenţă în alegerea soluţiei:▪ Posibilitatea de a atinge scopul propus.▪ Efecte secundare.▪ Complicaţii posibile.▪ Avantaje aşteptate.▪ Competenţe profesionale.▪ Activitate continuă.▪ Motivaţia pacientului.▪ Prezenţa echipamentului auxiliar sau a personalului medical.

Procesul de rezolvare a problemelor:~ Apare o problemă recunoscută ca atare.~ Se defineşte problema.~ Se inventariază metodele de rezolvare.~ Se stabilesc intervenţiile specifice.~ Se încearcă soluţii suplimentare.~ Se evaluează soluţiile alese.

PROCES DECIZIONAL

Am o problemăSesizarea

problemei şi identificarea ei

1Stabilirea ordinii

priorităţilorDefinesc problema

Căutarea cauzei Cauză cunoscută 2 Etiologia

Formularea soluţiilor

Formularea şi alegerea soluţiilor

3Alegerea soluţiei funcţie de:▪ Obiective▪ Consecinţe nefaste

posibile

DECIZIA

Aplicarea deciziei:▪ Plan de îngrijire▪ Prevenirea

complicaţiilor

4Aplicarea deciziei

9

6. Aplicarea îngrijirilor

Constituie momentul realizării conştiente şi voluntare a intervenţiilor planificate pentru a obţine rezultatul aşteptat. Scoate în evidenţă rolul de suplinire al asistentei medicale. Este o etapă strâns legată de planificarea îngrijirilor. În aplicarea îngrijirilor sunt antrenaţi:

~ Pacientul → execută acţiuni planificate în funcţie de resursele proprii.~ Asistenta medicală → supervizează acţiunile pacientului, încurajează, informează, ajută şi efectuează îngrijirile

necesare pacientului.~ Echipa de îngrijire → asigură completarea şi eficacitatea activităţii profesionale.~ Familia – aparţinătorii → sunt alături de pacient în anumite circumstanţe.

Intervenţia de îngrijire:~ Este un ansamblu de acte planificate pentru realizarea obiectivului fixat.~ Intervenţia de îngrijire poate fi unică sau multiplă, în funcţie de obiectivul ales.~ Ţine cont de gradul de dependenţă, de resursele pacientului şi de experienţa proprie.~ Realizarea intervenţiei reiese din evaluarea stării pacientului înainte, în timpul şi după intervenţie.

Realizarea intervenţiilor de îngrijire:~ Intervenţii autonome → independente (acţiuni iniţiate de asistentă ca urmare a cunoştinţelor, priceperilor şi

competenţelor proprii):▪ Alimentarea. Hidratarea.▪ Eliminarea.▪ Asigurarea confortului.▪ Asigurarea igienei. Toaleta.▪ Supravegherea funcţiilor vitale.▪ Educaţia pentru sănătate a pacientului, familiei.

~ Intervenţii delegate → dependente (activităţi efectuate la indicaţia medicului):▪ Recoltări de produse biologice.▪ Pregătirea pentru investigaţii de diagnostic şi tratament.▪ Aplicarea tratamentelor.

~ Intervenţii interdependente → activităţi stabilite în colaborare cu membrii echipei de îngrijire care se referă la o relaţie colegială între profesionişti.

Observaţii:~ Planul se completează cu intervenţii constante.~ Este obligatorie cunoaşterea efectelor intervenţiei aplicate. Se supraveghează comportamentul, reacţiile

medicamentoase, funcţiile vitale etc.~ Se reexaminează pacientul înaintea aplicării intervenţiei.~ Intervenţia va fi făcută ţinând cont de:

▪ Capacităţile şi posibilităţile pacientului.▪ Gradul de dependenţă.▪ Vârsta.▪ Raţionamentul ştiinţific al intervenţiei.▪ Resurse materiale.▪ Timpul avut la dispoziţie.▪ Terapie medicamentoasă.▪ Oportunităţi de educaţie şi învăţare.

~ Educaţia → este o intervenţie comună mai multor probleme.~ Consilierea → este un ajutor necesar pentru schimbarea sau ajustarea unor comportamente şi atitudini nesănătoase

faţă de sănătate.~ Relaţia de comunicare cu pacientul este:

▪ Funcţională.▪ Pedagogică.▪ Terapeutică: De acceptare reciprocă. De respect. De înţelegere empatică.

Situaţii şi reacţiile pacientului din timpul îngrijirilor:~ Anxietate → stare de tensiune şi disconfort.~ Stres → psihic sau fizic datorat unui dezechilibru între exigenţele individului şi capacitatea lui de adaptare.~ Frica → sentiment resimţit în faţa unui pericol iminent – fizic sau psihic.~ Durerea → senzaţie neplăcută percepută de pacient.~ Singurătatea → starea individului care se regăseşte cu sine însuşi.

10

~ Imobilitatea → diminuarea activităţii normale. ~ Sentiment de neputinţă → pacientul se vede condamnat să constate inutilitatea intervenţiilor.~ Modificarea schemei corporale → slăbire bruscă, obezitate, menopauză, îmbătrânire, paralizie, artrită, amputaţii etc.~ Pierderea → unei fiinţe dragi, a rolului social, pierderi materiale etc.~ Doliu → decesul unei persoane îndrăgite, apropiate.

Concluzii asupra aplicării tehnicilor de îngrijire şi tratament:~ Se continuă culegerea datelor.~ Se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan.~ Pentru efectuarea tehnicilor se respectă :

Etapele de desfăşurare a tehnicilor. Pregătirea locului. Pregătirea materialelor. Asigurarea intimităţii. Respectarea demnităţii pacientului. Pregătirea fizică şi psihică. Aplicarea măsurilor de asepsie. Explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici. Îngrijirea bolnavului după tehnică. Adaptarea îngrijirilor la pacient. Obţinerea consimţământului. Notează tehnica – eventualele incidente şi accidente. Previne complicaţiile.

7. Evaluarea îngrijirilor

Evaluarea → ultima etapă a planului de îngrijire:~ Se stabilesc criteriile de evaluare a obiectivelor atinse.~ Se identifică factorii care afectează atingerea obiectivelor.~ Evaluarea determină reexaminarea planului de îngrijire aplicat, calitatea intervenţiilor şi rezultatele obţinute.~ Reprezintă modalitatea de apreciere a progresului sau regresului pacientului în raport cu intervenţia aplicată.~ Este o condiţie absolută de apreciere a calităţii îngrijirilor.~ Evaluarea se face pe tot parcursul procesului de îngrijire → permite reformularea obiectivelor de îngrijire,

modificarea intervenţiilor – dând aspect de spirală cu posibilitatea evaluării permanente. Criterii de evaluare:

~ Ce evaluăm:▪ Rezultatul obţinut.▪ Schimbarea observată – reacţia pacientului.

~ Când evaluăm:▪ Regulat, periodic.▪ La diverse intervale de timp.

~ Cum evaluăm:▪ Se porneşte de la punctul de referinţă → obiectivul de îngrijire.

Procesul de îngrijire este un proces ciclic şi permanent reînnoit! Un plan de îngrijire extensiv ţine cont de recomandările medicului şi de intervenţiile autonome ale asistentei. Evaluarea evoluţiei pacientului → cu formula SOAPIE:

~ S = subiectiv – ce acuză pacientul.~ O = obiectiv – ce se poate observa la pacient.~ A = analitic – ce se poate analiza şi sistematiza.~ P = plan de îngrijire.~ I = intervenţii.~ E = evaluarea procesului de îngrijire.

11

Aprecierea planului de intervenţie

Date suficiente Date culese

→Date insuficiente incorecte incomplete

Diagnostic corect

Diagnostic de îngrijire→

Diagnostic incorect

Realiste Obiective de îngrijire

→Nerealiste

Corect executate Aplicarea îngrijirilor

→Incorect executate

→ Intervenţii alternative

Obiectivele atinse

Evaluare→

Obiective neatinse

Se continuă aplicarea

intervenţiilor→

→

Evoluţia pacientului poate fi:~ Favorabilă – se pot menţine îngrijirile planificate sau se pot rări.~ Staţionar – necesită un nou raţionament de planificare a îngrijirilor.~ Nefavorabil – necesită alte îngrijiri.

8. Reacţiile pacientului la starea de boală / deficienţă

Experienţa bolii acumulează sentimente şi reacţii:~ Anxietate.~ Agresivitate.~ Neacceptare.~ Furie.~ Culpabilitate.~ Îndoială.

Asistenta trebuie să aibă în vedere următoarele elemente:~ Amintirea unei experienţe anterioare.~ Probleme de moralitate.~ Probleme de încredere.~ Probleme de identitate.~ Probleme de dependenţă~ Diferenţe culturale.~ Diferenţe spirituale.

Obiectivele urmărite de pacient:

12

~ Familia.~ Locul de muncă.~ Recuperarea.~ Boala.~ Imaginea corporală.~ Modul de viaţă.

Rolul asistentei medicale:~ Să menţină securitatea a pacientului.~ Să menţină stima de sine.~ Să asigure integritatea pacientului.~ Să cunoască evoluţia bolii.~ Să cunoască reacţiile posibile ale pacientului funcţie de faza evolutivă a bolii.~ Să cunoască mecanismele de adaptare la o leziune sau boală specifică.~ Să cunoască mecanismele de adaptare cele mai utilizate de către pacient sau familie.~ Să cunoască factorii sociali şi psihologici care facilitează sau împiedică adaptarea.~ Să-şi cunoască propriile reacţii faţă de diferiţii agenţi stresanţi şi propriile mecanisme de adaptare.

Fazele îmbolnăvirii:~ Starea de sănătate → este o experienţă complexă şi particulară a fiecărui individ.~ Ciclul bolii cuprinde 3 faze:

▪ I – faza de trecere de la starea de sănătate la boală → debutul bolii.▪ II – faza sau perioada de boală propriu-zisă → perioada de stare.▪ III – faza de convalescenţă.

~ Durata şi natura fiecărei faze variază funcţie de:▪ Pacient.▪ Personalitatea pacientului.▪ Starea generală.▪ Tulburări deja cunoscute.▪ Schimbările ocazionale în viaţa zilnică.

Faza de debut:~ Apar primele simptome de boală.~ Este o fază de şoc, cu decalaj între apariţia simptomelor fizice şi acceptarea bolii.~ Scade rezistenţa organismului, vigoarea, capacitatea funcţională.~ Apare anxietatea, frecvent se manifestă durerea, cefalee, tulburări digestive etc.~ Reacţiile pacientului sunt diferite:

▪ Ignoră boala diversificând activitatea.▪ Devin pasivi, nepăsători, singuratici. Neliniştiţi. Vinovaţi. Furioşi.▪ Refuză sau ignoră consultaţia sau analiza exploratorie.▪ Consultă mai mulţi specialişti. Se interesează de competenţa personalului medical. Refuză să colaboreze sau să

accepte rolul de bolnav.~ Rolul asistentei:

▪ Ascultă şi înţelege problemele pacientului şi / sau familiei.▪ Ajută pacientul să accepte boala.▪ Explică clar, precis, tehnicile de îngrijire.▪ Aplică şi demonstrează cu abilitate şi îndemânare tehnici de îngrijire.▪ Asigură tehnici adecvate.

Faza – perioada de stare:~ Este faza de acceptare a bolii.~ Pacientul recunoaşte că e bolnav şi are nevoie de îngrijire.~ Dezinteres temporar faţă de responsabilităţile sociale, cu interes concentrat pe propria persoană, pe simptomele şi

tratamentul său.~ În faza acută ajutorul este important.~ Asistenta medicală ajută pacientul să treacă prin fazele bolii până la redobândirea autonomiei, ajută să ia decizii, îl

susţine sau îl pregăteşte pentru moarte demnă. Faza – perioada de convalescenţă:

~ Pacienţii au uneori dificultate în abandonarea rolului de bolnav datorită decalajului dintre starea de boală şi perioada de recuperare a stării de sănătate.

~ Se manifestă frica privind relaţiile de serviciu, sociale sau familiale.

13

~ Rolul asistentei medicale:▪ Ajută la reintegrarea socio-profesională şi familială.▪ Reduce progresiv rolul de suplinire.▪ Ajută bolnavul să-şi recapete gustul de viaţă.▪ Asigură legătura cu pacienţi cu aceiaşi suferinţă.▪ Încurajează primirea ajutorului.

Adaptarea la starea de boală:~ Adaptarea la simptomatologia, suferinţa şi incapacitatea cauzate de boală sau leziune.~ Controlul stresului favorizează spitalizarea şi tratamentul.~ Stabilirea şi menţinerea bunelor relaţii cu echipa de îngrijire şi cu anturajul.~ Realizarea unei imagini satisfăcătoare de sine menţinând controlul.~ Adaptarea la senzaţii neplăcute date de boală şi tratament.~ Menţinerea relaţiilor cu familia şi prietenii.~ Pregătirea pentru un viitor incert, cu posibilităţi de adaptare la pierdere, agravarea bolii sau moarte.~ Fazele de adaptare la o boală cronică:

▪ Neîncrederea.▪ Conştientizarea.▪ Reorganizarea.▪ Rezolvarea.

~ Fazele de adaptare la boală fac parte dintr-un proces lung şi continuu care depinde de felul bolii, gradul de invaliditate, personalitatea pacientului.

~ Bolile cronice pot fi relativ stabile ca evoluţie în timp, cu perioade de remisiune şi de degradare lentă sau pot fi fatale. Nevoile emoţionale fundamentale – interpersonale:

~ Sunt nevoi în continuă schimbare întâlnite la pacient, familie, echipa de îngrijire.~ Se manifestă prin:

▪ Dragoste.▪ Încredere.▪ Identitate.▪ Stimă de sine.▪ Recunoştinţă.▪ Siguranţă.

~ Nevoia de a fi acceptat (valoare, utilitate):▪ Cu acceptare de: colaborare, interacţiune, apartenenţă, adeziune, comunicare.▪ Fără acceptare: excludere, ignorare, reţinere, comportament distant, izolare.

~ Nevoia de a exercita o hotărâre :▪ Se manifestă prin: influenţă, patronaj, subminare, lider, refuz de colaborare, dirijarea altora, administrator,

pacientul se răzvrăteşte sau abandonează sarcinile proprii – se manifestă incompetenţă, neputinţă, iresponsabilitate → asistenta suplinind nevoile pacientului.

~ Nevoia de a fi iubit:▪ Reacţii de schimb afectiv – dragoste, tandreţe, prietenie, intimitate, ură, aversiune, antipatie. ▪ Întotdeauna există o nevoie de afecţiune mută între pacient şi asistentă, mai ales dacă spitalizarea este foarte

lungă.

9. Intervenţiile autonome ale asistentei medicale în cazul unor reacţii specifice sau nespecifice la boală / suferinţă

Anxietate: ~ Este reacţia emoţională la pericol.~ Teama este raportată la ceva specific, în timp ce anxietatea este dată de reacţii nespecifice.~ Se asociază cu: neputinţa, insatisfacţia, nesiguranţa.~ Are intensitate variabilă – de la anxietate moderată la anxietate severă sau panică, funcţie de reacţiile temperamentale

ale pacientului.~ Apare în: durere acută, lipsă de curaj, disperare, pericol de moarte, pierderea sănătăţii, afectarea integrităţii

organismului, jenă, frig, oboseală, schimbarea regimului, privare sexuală, restricţii de mişcare, singurătate, şomaj, crize financiare, dezonoare socială, ridicol, insatisfacţii profesionale, confuzie, incertitudine, separare de familie, prieteni.

~ Manifestări specifice anxietăţii: ▪ Tahicardie. Polipnee. Variaţii tensionale. Variaţii de temperatură.▪ Relaxare musculară a vezicii şi intestinului.

14

▪ Piele umedă şi rece. Transpiraţii.▪ Midriază.▪ Insomnie. Agitaţie. Plâns.▪ Logoree sau refuz de a vorbi.▪ Agresivitate fizică sau verbală.

~ Când anxietatea este uşoară, bolnavul se poate apăra prin educaţie.~ În anxietatea intensă scade puterea de analiză, percepţia este redusă şi deformată, concentraţia diminuată, pacientul

primeşte şi redă cu dificultate informaţiile, amplifică şi deformează informaţiile primite.~ Intervenţiile asistentei în anxietate:

▪ Descoperă anxietatea şi identifică gradul şi formele de manifestare, cauzele şi factorii declanşatori.▪ Ajută pacientul să-şi recunoască şi să-şi exprime anxietatea.▪ Asigură un climat calm, empatic, de securitate, respectă tăcerile şi plânsul, asigură sisteme de alarmă la îndemâna

pacientului.▪ Favorizează adaptarea la mediu de spital.▪ Ia măsuri de ameliorare în cazul factorilor externi sau ajută pacientul să depăşească reacţiile.▪ Diminuează stimulii auditivi şi vizuali – zgomote, lumină intensă.▪ Asigură activităţi distractive la alegerea pacientului.▪ Ajută pacientul să facă faţă situaţiei prezente, să-şi reexamineze şi analizeze reacţiile.▪ Informează corect, clar şi complet asupra intervenţiilor şi îngrijirilor.▪ Răspunde direct şi clar la toate întrebările, comunică cât mai des.▪ Învaţă tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii, sugerează utilizarea gândurilor pozitive privind evenimentele

ameninţătoare în caz de nevoie.▪ Asigură comunicarea şi prezenţa familiei lângă pacient.▪ Îndepărtează toate elementele ameninţătoare, evită atingerea pacientului fără acordul lui.

Furia şi ostilitatea: ~ Sunt manifestări frecvent întâlnite la pacienţi.~ Se manifestă prin iritabilitate, antipatie, lipsă de cooperare, ranchiună, furie verbală sau fizică, limbaj obscen,

privire urâtă, indignare.~ Poate fi şi o formă de manifestare a anxietăţii ce apare şi datorită impunerii unui regulament de spital greu de acceptat

de unii bolnavi.~ Se manifestă datorită nesatisfacerii nevoilor, datorită unei stări toxice, neputinţei sau stării de dependenţă.~ Apare frecvent în starea de disperare, doliu, frustrare.~ Răspunsul la furie este un rău social acceptat care presupune contraatac, retragere, evitarea situaţiei.~ Asistenta medicală trebuie să fie conştientă de reacţiile pacientului la furie.~ Intervenţiile asistentei:

▪ Ajută pacientul să-şi înţeleagă situaţia şi să-şi recapete demnitatea.▪ Identifică cauza şi formele de manifestare.▪ Linişteşte pacientul.▪ Caută să identifice manifestările comportamentale ale pacientului diferite de cel obişnuit.

Dificultatea sau incapacitatea de a-şi păstra sănătatea: ~ Asistenta identifică factorii care afectează starea de sănătate şi evaluează nivelul de dependenţă → deficienţele

pacientului.~ Asigură un climat de siguranţă şi explică toate intervenţii, tratamentele şi îngrijirile aplicate.~ Furnizează explicaţii clare, simple, adaptate nivelului de educaţie.~ Antrenează familia şi anturajul în procesul de îngrijire.~ Recomandă şi susţine un comportament sanogen.

Durerea: ~ Asistenta evaluează caracterul durerii, intensitatea factorii favorizanţi sau declanşatori, momentul apariţiei, mijloacele

de diminuare sau accentuare.~ Se asigură un mediu de siguranţă, poziţie antalgică.~ Se asociază medicaţie analgezică, masaj, atingere terapeutică, exerciţii respiratorii abdominale de 5-10 minute.~ Se dau informaţii simple, clare, adaptate nivelului de educaţie.~ Pentru diminuarea durerii se ajută pacientul în activităţile zilnice – alimentaţie, eliminare, igienă, hidratare, mobilizare

etc.~ Se vor folosi mijloace de destindere, masaj, lectură, muzică etc.~ La nevoie se poate imobiliza regiunea dureroasă.~ În caz de migrenă, sugerează repaus în cameră liniştită, lumină difuză, indirectă, pungă cu gheaţă pe cap, comprese

reci pe ochi.

15

Depresie: ~ Limitează atenţia pacientului şi reduce gândirea la aspecte triste.~ Asistenta se manifestă cu calm, înţelegere, empatie, fără exuberanţă.~ Se subliniază nevoile de igienă, aspect estetic, manichiură, barbă etc.~ Determină pacientul să practice exerciţii de mobilizare activă zilnic.~ Sugerează întâlnirea cu persoane care au trecut prin experienţe asemănătoare.

Stima de sine: ~ Perturbarea stimei de sine presupune diminuarea sentimentelor propriei valori şi competenţe.~ Asistenta asigură comunicarea cu pacientul, ascultă şi limitează expresia sentimentelor negative.~ Se identifică situaţiile şi evenimentele ameninţătoare şi se explorează mijloacele de adaptare – informare, reflectare,

confidenţe, repaus, canalizarea energiilor, menaj, umor, medicaţie, somn, odihnă activă.~ Se asigură participarea pacientului la activităţi recreative, educative, care să permită recâştigarea stimei de sine.~ Se explică pacientului că toate pierderile ocazionale (divorţ, şomaj, stare de boală etc.) necesită o perioadă de adaptare

care induce la început un sentiment de insecuritate.~ Determină coparticiparea pacientului în procesul de îngrijire.

Imaginea de sine: ~ Perturbarea imaginii de sine presupune percepţia globală negativă a individului privind aspectul fizic, în urma pierderii

unui organ sau a unei funcţii sau ameninţarea la adresa integrităţii personalităţii şi care se bazează mai mult pe senzaţii decât pe informaţii exterioare.

~ Fiecare individ are o imagine mentală proprie datorită experienţelor trecute sau prezente şi funcţie de viitorul dorit.~ În copilărie se formează experienţa plăcerii, durerii, eşecului, pudorii, neputinţei, furiei.~ Boala sau deficienţa pot modifica această imagine, pacientul poate fi dependent şi poate pierde controlul asupra

propriului corp, generând conflicte şi percepţii negative legate de imaginea corporală.~ Conform normelor sociale pentru pacient este importantă tinereţea, sănătatea, frumuseţea.~ Manifestările pacientului în faţa modificărilor:

▪ Curaj. Frică.▪ Plâns. Strigăt. Agitaţie.▪ Exagerare. Comportament psihic modificat. Anxietate.

~ Manifestările pot apărea în practica medicală: ▪ În cazul expunerii corpului dezbrăcat în timpul vizitei sau a diferitelor tehnici de investigare sau tratament.▪ În cazul folosirii sondelor sau bazinetului.▪ În cazul clismelor.▪ Alterarea imaginii se manifestă în: amputaţii, chirurgie facială, chirurgia mâinilor, chirurgia organelor

genitale.~ Reacţiile pacientului la modificarea imaginii corporale:

▪ Reacţii psihice – delir, negare, psihoză, dificultate de asimilare a informaţiei.▪ Reacţii afective – anxietate, ostilitate, ură, depresie, apatie.▪ Reacţii comportamentale – refuz de cooperare, reţinere, dependenţă, agresivitate, manipulare.▪ Reacţii psihosomatice – hipertensiune, ulcere, hipertiroidie, astm.▪ Afectarea orientării temporo-spaţiale.

~ Intervenţiile asistentei: ▪ Evaluează gradul anxietăţii şi favorizează exprimarea pacientului, implicit adaptarea la noua situaţie.▪ Asistenta trebuie să cunoască reacţiile posibile la diferite situaţii → mutilare, desfigurare, schimbarea funcţiilor

corpului etc., semnificaţia schimbărilor asupra pacientului sau familiei.▪ Familia sau pacientul poate reacţiona prin acceptare, susţinere, dezolare, furie, disperare.▪ Asistenta va determina progresiv pacientul să accepte noua situaţie – să privească bontul de amputaţie, plaga, faţa

etc.▪ Pacientul este determinat să participe progresiv la propria îngrijire.

Frica: ~ Este pricinuită de incapacitatea de a face faţă realităţii, invalidităţii sau stării de boală. Este o tulburare de gândire.~ Asistenta explorează obiectul fricii, identifică cauzele şi mijloacele de investigare, anestezie, intervenţie,

chimioterapie, radioterapie sau alte tratamente.~ Se identifică gradul anxietăţii şi se clarifică percepţia eronată faţă de obiectul fricii.~ Înaintea oricărei examinări sau tratament se aduce la cunoştinţă semnele ce vor fi simţite de pacient şi se solicită

consimţământul.~ În cazul fricii manifestate prin tulburări psihice, asistenta va supraveghea atent pacientul şi va asigura un climat de

securitate prin ridicarea laterală a patului, eliminarea obiectelor contondente.

16

~ Se evită emiterea de judecăţi sau minimalizarea impresiilor dezagreabile, discuţiile lungi şi se stabilesc limitele comportamentului verbal sau fizic.

Refuzul: ~ Pacientul poate refuza tratamentul sau îngrijirile recomandate şi necesare.~ Asistenta urmăreşte corectarea opiniilor greşite ale pacientului şi / sau familiei.~ Se identifică elementele conflictuale → religie, cultură, mod de viaţă etc.~ Se caută factorii cauzali ai refuzului → frica, durerea, experienţe trecute, experienţele anturajului, lipsa de

cunoştinţe etc.~ Se explică pacientului normalitatea manifestărilor de frică, frustrare sau mânie în circumstanţele respective.~ Se determină exprimarea pacientului asupra efectelor secundare dezagreabile (greaţă, vărsături, stare depresivă,

somnolenţă etc.).~ Pentru diminuarea efectelor secundare se explică corect şi concis, pe înţelesul pacientului, fiecare tehnică de îngrijire.~ Se înlesneşte contactul cu autorităţile la nevoie şi se facilitează exprimarea spirituală şi religioasă.~ Se acordă timp suficient pentru luarea deciziei funcţie de informaţiile primite şi de raportarea lor la sistemul propriu de

valori şi cultură. Risc de accident:

~ Asistenta are în vedere orientarea în timp şi spaţiu a pacientului şi planifică intervenţii şi îngrijiri adecvate.~ Determină factorii de risc: deficienţe senzoriale şi motorii, confuzie, hipotensiune ortostatică, stare de slăbiciune etc.~ Ca mijloace de siguranţă se folosesc:

▪ Aparate de mobilizare (baston, cârjă, cadru metalic, balustrade, bare de sprijin), sisteme de alarmă, mijloace de imobilizare, pantofi potriviţi, pardoseală uscată, cale de mişcare liberă, pat cu rezemători laterale etc.

~ Asistenta ajută pacientul să se adapteze la starea de boală şi să îndeplinească anumite activităţi, evaluează funcţie fizică, forţa musculară şi propune exerciţii fizice.

~ Asigură poziţia corectă şi plasează la îndemână efectele personale şi sistemele de alarmă.~ Supraveghează alimentaţia, hidratarea, medicaţia, îndepărtează obiectele periculoase (substanţe chimice, chibrituri

etc.) şi amenajează spaţiul în scopul evitării accidentelor.~ La nevoie se menţin încuiate uşile, iar persoana este supravegheată continuu., lumină permanentă (lumină de veghe).~ Se urmăreşte anticiparea nevoilor pacientului.~ În crize convulsive se supraveghează şi se previn accidentările, căderile, muşcarea limbii, aspirarea secreţiilor.~ Asistenta va supraveghea schimbările de comportament, asigurând prezenţa permanentă a unei persoane recunoscute

de pacient.~ Se asigură satisfacerea nevoilor fundamentale favorizând pe cât posibil autonomia.~ Se conştientizează pacientul asupra riscului de accident în caz de mobilizare hipostatică, hipotensiune ortostatică,

încălţăminte neadecvată (cu toc), folosirea incorectă a ochelarilor, parchet lustruit, gresiei udă, mochete de dimensiuni mici, cabluri întinse pe jos, apă prea caldă sau prea rece etc.

Adaptarea socială: ~ Pacientul trebuie să se simtă acceptat în mediul de spital, el luptă pentru adaptarea socială la noua situaţie.~ Se urmăreşte adaptarea pacientului la modificările imaginii de sine.~ Apare handicapul fizic în relaţiile interumane → poate fi considerat în anumite circumstanţe obiect de curiozitate.~ Se urmăreşte diminuarea importanţei afectării prin aplicarea anumitor măsuri cum ar fi: protezare, lecţii – discuţii,

educaţie familială.~ Relaţiile sociale raportate la persoanele handicapate sunt în general ambigue şi conflictuale, acceptate sau refuzate,

simpatice sau de milă, încredere sau respingere, curiozitate sau repulsie, interes sau indiferenţă.~ Lipseşte adesea încrederea pacientului că adaptarea şi încrederea în sine este asigurată.

Schimbarea rolului social: ~ Se modifică când apare boala, când părinţii nu se mai pot ocupa de copii, când copiii îşi pierd părinţii, când părinţii

devin dependenţi de copii → acceptă cu dificultate noul rol.~ Oamenii estimează valoarea lor funcţie de aptitudinile şi productivitatea lor.~ Este dificil de acceptat un rol social nou, mai ales în faza terminală.~ Bolnavii cronici luptă pentru o zi cât mai normală.~ Unii oameni se retrag şi întrerup relaţiile sociale, antrenând singurătatea şi depresia.

Despărţirea şi doliu: ~ Este o reacţie faţă de o pierdere reală sau potenţială a unui părinte, prieten, partener, rudă apropiată, parte din corp,

sănătate, propria viaţă.~ Doliu este o durere profundă anticipată sau reală.~ Se manifestă prin angoasă, disperare, furie, depresie, tristeţe, neputinţă, vină, singurătate.

17

~ Manifestările variază funcţie de contextul social, acceptarea stoică a noii situaţii, manifestările publice.~ Intensitatea manifestărilor depinde de valoarea pierderii şi de semnificaţia dată.~ Etapele doliului :

▪ Şoc.▪ Incredibilitate.▪ Luarea la cunoştinţă.▪ Acceptarea.▪ Calmarea.

~ Pe durata crizei de conştiinţă, pacientul resimte durere, angoasă, o mare tristeţe, sentimentul unui gol.~ Cu timpul apare detaşarea în comportament, absenţa emoţiei în discuţii.~ Intervenţiile asistentei:

▪ Identifică faza doliului în care se găseşte pacientul / familia.▪ Ajută pacientul şi familia să depăşească momentul.▪ Favorizează exprimarea sentimentelor de doliu.▪ Previne reacţiile negative.▪ Respectă intimitatea.▪ Participă la durerea bolnavului.▪ Face psihoterapie. ▪ Va crea o atmosferă de speranţă, chiar dacă ea este disperată sau descurajată.

~ Speranţa → este o sumă de gânduri şi sentimente ce au la origine credinţa proprie şi care combate angoasa, neputinţa, dezorientarea, previne suicidul şi susţine lupta pacientului.

Fazele reacţiei pacientului la boală sau doliu în momentul aflării diagnosticului:

~ 1. Faza de negare → refuzul, dorinţa de singurătate, neacceptare, negare, retragere. Se întrerupe când bolnavul începe să se gândească la noua stare (nu-i adevărat).▪ Asistenta medicală favorizează exprimarea liberă a sentimentelor de negare ca mecanism de apărare, dar evită

întărirea negării.~ 2. Faza de revoltă → mânie, agresivitate, ostilitate, insomnie, iritabilitate, frică, sentiment de culpabilitate, promisiuni

de schimbare a obiceiurilor de viaţă, disponibilitatea de a accepta orice tratament, exprimarea neputinţei, (de ce eu?).▪ Asistenta medicală favorizează exprimarea liberă a sentimentelor de mânie pentru a permite mobilizarea

energiilor.▪ Favorizează exprimarea dorinţei de negociere cu Dumnezeu, cu viaţa, cu sănătatea – pentru a întârzia clipa

fatală. ▪ Se favorizează exprimarea sentimentelor de culpabilitate şi se explică că aceste sentimente fac parte din evoluţia

normală a doliului.~ 3. Faza de negociere → tocmeală, târguiala, pacientul caută să facă un pact, caută măsuri de ajutor (poate se poate

face una sau alta ...).~ 4. Faza de depresie → disperare, nelinişte, idei de suicid, inerţie, pierderea apetitului, perturbarea somnului, facies

trist, plâns, retragere, tristeţe. Persoana este conştientă de noua situaţi, de faptul că apărarea este ineficientă, dar nu acceptă încă situaţia.▪ Asistenta favorizează exprimarea liberă a sentimentelor de depresie şi la nevoie, ajută familia favorizându-i

dialogul cu pacientului sau muribundul.~ 5. Faza de acceptare → persoana se împacă cu noua situaţie, o acceptă, exprimă seninătate, calm.

▪ Asistenta ajută persoana să-şi satisfacă nevoile de bază (hidratare, alimentare, tratament, îngrijiri igienice sau funcţionale etc.) până în ultima clipă.

▪ Explică familiei nevoia de a rămâne lângă muribund, de a manifesta dragostea faţă de muribund. Nu se vor întreţine speranţe nerealiste.

▪ Se respectă lacrimile şi tăcerile, exprimarea sentimentelor de pierdere şi se evită încurajările facile.▪ Se asigură suportul religios funcţie de credinţă.▪ Se explorează activităţile spre care se pot canaliza energiile familiei, anturajului, putând astfel îndepărta

sentimentele legate de doliu.▪ Se ajută persoanele cu doliu să identifice forţele proprii pentru a face faţă reintegrării în viaţa normală.

10. Mecanismele de adaptare la boală

Sunt împărţite în 7 categorii care adesea se combină între ele, iar în anumite faze de boală pot domina unul sau mai multe mecanisme.

Negarea: ~ Gravitatea situaţiei este negată sau diminuată.~ Bolnavul neagă simptomatologia evidentă sau gravitatea bolii sale.

18

~ Prima reacţie se manifestă prin şoc şi neîncredere.~ Se urmăreşte crearea unui anumit echilibru psihic.~ Are rol de protecţie pentru sine şi pentru alţii.~ Apare la pacient sau la familie.~ Asistenta medicală determină gradul negaţiei şi forma bună sau rea.~ Nici nu se încurajează negarea, nici nu se contrazice – se priveşte cu realism.~ Asistenta ajută pacientul / familia să depăşească momentul.

Informarea (nevoia de informaţii): ~ Pacientul simte nevoia de informaţii certe pentru care utilizează toate resursele intelectuale.~ Educaţia va avea în vedere boala, tratamentul şi evoluţia probabilă.~ Funcţie de datele culese se pot aplica acţiuni eficace.~ Se încurajează, atenuând sentimentele de neputinţă.~ Un pacient informat este mai apt că participe la tratament.

Susţinerea psihică – morală a pacientului: ~ Se asigură susţinerea atât pacientului, cât şi familiei.~ Asistenta încurajează pacientul şi caută să găsească împreună mijloacele cele mai eficace de adaptare.

Participarea la intervenţii: ~ Conferă sentiment de capacitate, de putinţă, pacientul se simte util.~ Învaţă să se îngrijească şi îşi menţine stima de sine.~ Scade anxietatea, culpabilitatea.~ Rolul asistentei medicale este primordial în antrenarea pacientului în procesul de îngrijire.

Fixarea obiectivelor concrete şi realiste: ~ Fiecare problemă poate fi divizată în obiective simple care scad neputinţa pacientului care aşteaptă răbdător rezultatul.

Participarea la alegerea îngrijirii: ~ Există întotdeauna mai multe soluţii.~ Alegerea se face simultan cu anamneza – culegerea datelor.~ Se discută cu pacientul îngrijirea adecvată → bolnavul sau familia decid asupra intervenţiei.

Căutarea semnificaţiei bolii: ~ Boala este o experienţă umană ce poate fi o placă turnantă, o nouă orientare spirituală.~ Familiile se reunesc prin boală de o manieră dureroasă, semnificativă.~ Anumite cazuri pot deveni subiecte de roman sau film.

Factorii care favorizează sau împiedică adaptarea: ~ Factori stresanţi → biologici (boală, plagă), psihici, sociali (relaţii interpersonale, situaţii familiale, anumite

circumstanţe).~ Caracteristici individuale → inteligenţă, vârstă, personalitate, credinţe, filozofie, religie, experienţe trăite.~ Mediul → izolarea, privarea senzorială, aspecte familiale.~ Mecanisme de adaptare modificate prin → durere, oboseală, imobilizare – duc la accentuarea izolării, reclamaţii,

dezorientări, tulburări de comportament. Reacţiile asistentei medicale în faţa bolii:

~ Sunt reacţii stimulate prin personalitatea, sarcinile şi obligaţiile profesionale, complicaţiile bolii şi personalitatea bolnavului.

~ Reacţii emoţionale:▪ Frustrarea – o dorinţă manifestată nesatisfăcută (dorinţa satisfăcută este ca o gratificaţie). Este o stare psihică.

Persoana frustrată poate interpreta situaţia de o manieră diferită → cu tristeţe, cu anxietate, cu disperare, cu revoltă, cu sentiment de culpabilitate, vinovăţie, deprimare.

▪ Dorinţa – este o emoţie fundamentală creată prin idee, interpretare, imaginaţie → orice lucru este bun, profitabil, avantajos. Este un proces sau mecanism cognitiv automatic şi involuntar.

▪ Tristeţea – se manifestă când apare privaţiunea, obiectul dorinţei este considerat rău, neprofitabil, dezavantajos. Tristeţea dă dimensiunea frustrării, este inevitabilă. Asociată cu anxietate, vină şi revoltă devine dezagreabilă şi determină alegerea altei căi de rezolvare a problemelor.

▪ Furie. Vină.▪ Speranţă. Compasiune. Neputinţă.▪ Dragoste. Dezgust. Orgoliu. Invidie.

~ Asistenta trebuie să fie conştientă de reacţiile sale pentru a-i putea ajuta pe alţii. Sunt momente când frustrarea este transformată într-un eveniment dezagreabil, o oroare, o tragedie, o catastrofă. Fiecare interpretează diferit: într-un accident mor 50 de persoane (catastrofă, sau numai 3 persoane (accident), un om moare în patul său (deces), altul

19

este asasinat (dramă), un bolnav moare după o boală îndelungată la 80 de ani (deces), altul moare la 30 de ani prin accident (tragedie).

~ Toate evenimentele frustrante vor fi penibile, dezagreabile, create de imaginaţie, cu un aport suplimentar de emoţie neplăcută care trebuie evitată.

~ Este greu să gândeşti realist când anturajul produce crize raportate la un eveniment dezagreabil declarat intolerabil, inacceptabil, injust, catastrofal.

~ Este greu să-ţi păstrezi sângele rece dacă cei din jur sunt agitaţi.

Rezistenţa organismului slăbită Rezistenţa organismului întărită

Viaţă în aer închis. Viaţă în aer liber.Lipsa unei activităţi, munci fizice, lipsa de mişcare, sedentarismul.

Activitate fizică raţională, rânduită, ritmică, realizată prin mers pe jos şi exerciţii fizice la cei cu ocupaţii sedentare.

Lipsa de soare. Băi de soare şi de aer, călirea organismului cu mijloace naturale.

Piele neîngrijită, neglijenţă manifestă, lipsa igienei individuale.

Grijă pentru toaletă, cultivarea normelor igienice individuale.

Excese alimentare, alimentaţie dezechilibrată, obezitate.

Respectarea principiilor de alimentaţie raţională.

Intoxicaţie cronică voluntară cu alcool, tutun, drog.

Utilizarea cu moderaţie a alcoolului, renunţarea la fumat, drog.

Odihnă insuficientă, timp liber rău utilizat, frustrare, somn insuficient.

Asigurarea orelor de somn i odihnă necesare, crearea confortului psihic şi fizic.

Neglijarea întreţinerii igienice a locuinţei. Maximum de confort, condiţii igienice complete, corecte, mediu nepoluat, lipsa prafului şi a umezelii.

Concesii făcute modei care vin în contradicţie cu cerinţele igienice de îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Alegerea judicioasă a hainelor, în acord cu cerinţele igienice şi cu moda.

Neglijarea bolilor cronice, amânarea prezentării la medic, autotratamente, abuz de medicamente, nerespectarea dietei.

Solicitarea medicului la primele semne de boală, respectarea fidelă a prescripţiilor.

SIMPTOM

SubiectivFuncţiona

l

ObiectivFizic sau general

Percepute de:

BolnavAsistent

ăMedi

c

Interogatoriu

Spontan

Observare clinică

20

Prin descoperir

e:

Examen paraclinic

Examinare clinică

SINDROM

11. Concluzii

Etapele planului de îngrijire

1. Culegerea datelor.2. Analiza şi interpretarea datelor.3. Planificarea intervenţiilor4. Executarea tehnicilor de îngrijire5. Evaluarea

1.Culegerea datelor

Asistentă medicală

Obligaţii Cunoştinţe

Bolnav

2.Analiza şi interpretarea

datelor culeseProblema +

Sursa de dificultate

=Diagnosticul de îngrijire

3. Planificarea îngrijirilor

Cine? Obiectiv Când?

Ce? Cum?

În ce fel?

4. Aplicarea îngrijirilor

Asistentă +Pacient

DependentăIndependenţă

Asistentă Pacient

5. Evaluare

Nivel maxim de sănătate

Individ Sănătos sau

bolnav

Moarte cu demnitate

Evoluţia procesului de îngrijire

De la evaluarea iniţială la evaluarea finală

1. 2. 3. 4. 5.

21

Evaluarea iniţială

Pacient cu probleme:BiologicePsihologiceSocialeCulturaleSpirituale

Culegerea datelor

Interviu Observarea Descoperirea problemelor

Analiza şi interpretarea datelor

Problemele bolnavului

+Sursele de dificultate

=Diagnostic de îngrijire

Planificarea datelor şi îngrijirilor

Obiectivele +

intervenţiile =

vizează satisfacerea nevoilor

Executarea îngrijirilor

Rolul de suplinire al asistentei medicale are în vedere conducerea bolnavului spre o stare independentă

Evaluarea finală

Întrebări permanente Aprecierea eficacităţii obiectivelor propuse → dacă au fost atinse → dacă nevoile au fost satisfăcute.

Elemente ale intervenţiei asistentei medicalefuncţie de gradul de dependenţă

I II III IV

Independenţă Dependenţă moderată Dependenţă majoră Dependenţă totală

Autonomie

Lipsa forţei fiziceLipsa voinţeiLipsa cunoştinţelorProbleme psihiceMediu defavorabil

Existenţa mai multor surse de dificultate

Existenţa mai multor surse de dificultate

Prestaţii pentru

menţinerea sănătăţii

Ajutor parţial Ajutor permanent Suplinire totală

Exemplu → Plan de îngrijire

Maria are 16 ani. Este spitalizată de mai bine de o săptămână în urma unui accident rutier. În urma căruia prezintă multiple contuzii, trei fracturi de coaste toracice anterior pe partea dreaptă, o fractură de claviculă şi o fractură de radius şi cubitus pe partea dreaptă, imobilizate în aparat gipsat. Eliminarea este bună cu toată dificultatea ridicării în pat pentru aşezarea pe bazinet. Colaborează puţin la executarea toaletei. Cicatricele faciale o preocupă şi o îngrijorează mult.

Problema + sursa de

dificultate ? diagnostic de

îngrijire

Obiective de îngrijire

Intervenţii autonome şi delegate

Evaluare finală

~ Durere intensă la coapsa şi la torace dată de fracturi.

~ Obţinerea unei stări optime de bine constantă în timp.

~ Evaluare zilnică.

~ Când este suportabilă durerea se încurajează şi se asigură pacienta determinând diminuarea anxietăţii.

18 aprilie.~ Pacienta

este mai puţin anxioasă.

~ Se relaxează singură.

~ Pierderea ~ Alimentare ~ Va fi ajutată la 25 aprilie

22

autonomiei de a se alimenta dată de fractură.

~ Anorexie.

corectă cu proteine, legume, fructe, cereale, lactate – participând direct, după puterile ei.

~ Evaluarea la 1 săptămână.

alegerea meniului (alimentaţia preferată).

~ Alimentele vor fi tăiate în bucăţi foarte mici.

~ Alimentaţie pasivă.~ Se creează un climat

de destindere – audiţii muzicale.

~ Se permite familiei să rămână cu pacienta.

~ Mănâncă puţin.

~ Ronţăie bomboane între mese.

~ Nu poate mânca singură.

~ Probleme respiratorii potenţiale date de imobilizare.

~ Ritm respirator scăzut.

~ Se va conserva capacitatea pulmonară şi se vor menţine libere căile respiratorii.

~ Se fac 10 inspiraţii forţate.

~ Se va sufla nasul ori de câte ori este necesar.

~ Se va provoca tuse pentru eliminarea sputei.

25 aprilie~ respiraţia

amplă, fără secreţii.

~ Pierderea potenţială a mobilităţii dată de imobilizarea în aparat gipsat.

~ Se va conserva capacitatea funcţională a articulaţiilor şi tonusul muscular.

~ Evaluare la 3 zile.

~ Se fac exerciţii pasive, active, izometrice la nivelul extremităţii libere (strânge o minge în mână).

~ Face mişcări de flexie şi extensie a degetelor de la mâini şi de la picioare.

~ Capacitate funcţională bună.

~ Perturbarea posibilă a imaginii de sine judecând rănile feţei şi faza de dezvoltare a organismului.

~ Se revine puţin câte puţin la o imagine de sine mai bună.

~ Se evaluează al 3 zile.

~ Va fi încurajată când se simte mai bine.

~ Se asigură o relaţie de ajutor.

~ Atingerea regiunii când aceasta este posibilă (masaj uşor).

~ Se favorizează prezenţa prietenilor.

~ Mai puţin preocupată de rănile feţei.

~ Fericită de întâlnirea cu prietenii.

~ Activităţi recreative deficitare datorită imobilizării.

~ Se va recrea zilnic prin participare la activităţi individuale sau de grup.

~ Evaluare săptămânală.

~ Se vor găsi împreună cu pacienta jocuri, emisiuni tv preferate.

~ Se sugerează familiei procurarea revistelor şi cărţilor preferate.

~ I se face cunoştinţă cu alţi tineri.

~ Se organizează jocuri recreative funcţie de posibilităţile pacientului.

~ Lecturi şi vizionări tv.

~ Jocuri de grup o obosesc.

~ Preferă prezenţa prietenilor.

~ Elemente de supravegheat → stare tegumentelor (escarele).~ Intervenţii constante → asigurarea eliminărilor, alimentaţie pasivă.

Nivelul calităţii

îngrijirilor

3.

Îngrijiri optimecolaborarea cu

bolnavul

2.

Îngrijiri adaptate

bolnavului

1.

Îngrijiri certe, sigure

(minime)

0.

Îngrijiri periculoase

pentru

23

(1+2+3) (1+2) Îngrijiri de rutină

bolnav

Îngrijiri de bază

Bolnavul participă activ la îngrijiri şi la reeducarea sa.Familia este inclusă în procesul educativ de sănătate.

Bolnavul primeşte îngrijiri adaptate nevoilor sale.

Bolnavul primeşte îngrijiri esenţiale.Nu suferă nuci un pericol.

Bolnavul este afectat fizic (escare, contracturi etc.).Aspect exterior lezat – neglijat.

Îngrijiri terapeutice

Bolnavul înţelege sensul şi scopul tratamentului.Îşi dă seama şi consimţământul.Colaborează.Este pregătit să-şi urmeze tratamentul – singur sau cu ajutorul anturajului.

Bolnavul este informat asupra tratamentului.Primeşte susţinerea şi supravegherea necesară 8îngrijirile sunt individualizate).

Bolnavul primeşte îngrijiri corecte, dar de rutină.Nu este expus pericolelor.

Bolnavul primeşte tratamente şi îngrijiri parţiale, cu lipsuri şi greşeli ce pot determina complicaţii evitabile.

Luarea în consideraţie a nevoilor de ordin psihic şi social

Bolnavul capătă o experienţă utilă în urma spitalizării. Dobândeşte un mod de viaţă adaptat la starea sa care-i permite să se menţină în sănătate sau să se pregătească de moarte.

Graţie climatului de încredere, bolnavul poate să-şi exprime nevoile, se simte înţeles şi acceptat. Are posibilitatea de a lua contact cu exteriorul spitalului.

Bolnavul trebuie să se conformeze la regulamentele spitalului.

Bolnavul este traumatizat psihic – angoasă, regresie, stres, reacţie de izolare.

Comunicarea Bolnavul primeşte sfaturi adecvate care-i permit să profeseze gratis unei relaţii terapeutice cu personalul de îngrijire.

Bolnavul beneficiază de relaţii interumane, se favorizează dialogul şi schimburile de opinii.

Bolnavul este tributar unui mod de comunicare impus de rutina spitalului.

Bolnavul nu primeşte informaţii şi nu are posibilitatea de a-şi face înţeleasă opinia.

Planificarea îngrijirilor şi transmiterea informaţiilor

Bolnavul şi familia participă la planificarea tratamentului şi îngrijirilor.Colaborarea interdisciplinară este asigurată la fel de bine în spital, cât şi în afara spitalului.

Planul de îngrijire este modificat conform nevoilor.Echipa de îngrijire are întâlniri / colocvii regulate.

Transmiterea informaţiilor este asigurată prin intermediul rapoartelor scrise.

Transmiterea informaţiilor este insuficientă.

Conform Reiter France set Kakosh Marquerite „Quality of Nursing Care a field study to establish criteria” – Ottawa, Canada 1966.

24

MODEL → INTERVIU

Numele şi prenumele Sex Vârsta Stare civilă Copii ReligieOcupaţia Localitatea de domiciliu

Spitalizări anterioare

Probleme anterioare de

Intervenţii chirurgicale

Alergii cunoscute:

Medicament reacţie Animale reacţie Aliment reacţieAlte forme de alergie reacţie

Tratamente:

Alimentaţia:

Apetit nr. de mese pe zi ora de masă Compoziţia alimentaţiei: Dimineaţa Prânz Cina Supliment Alimente preferate Alimente nedorite Alimente pe care nu le poate consuma Alimente interzise Băuturi preferate:Ceai de plante Suc de fructe: Apă minerală:Apă: Zeamă de compot: Altele:Serveşte masa singur ajutat supravegheatObservaţii

Eliminarea:Urina:

Aspect WC Bazinet Nr. MicţiuniIncontinenţă urinară Enurezis: Nicturie: Sediment urinar:

Scaun

Aspect WC Bazinet Nr. scaune eliminate AjutatSupravegheat Singur Incontinenţă fecală Diaree: Constipaţie:Observaţii:

Transpiraţia:Odihna – somnul:

Ore de somnObişnuinţe privind somnulSomn fără medicamentSomn cu medicamentProbleme privind somnulMod de petrecere a timpului liberActivităţi recreativeExerciţiiPreocupări

Spitalizarea actuală

Data internăriiMotivele internării

Istoric

25

Manifestări prezentate

Analiza situaţiei

Identificarea nevoilor şi problemelor de dependenţă

Informaţii generale despre pacient

Greutate ÎnălţimeProteze Ochelari

Boli care limitează activitatea

Boli cardiaceBoli respiratorii

Comunicarea – incidenţa bolii asupra vieţii pacientului:

Comportament

Atitudine Atitudine faţă de personalAtitudine faţă de asistentăAtitudine faţă de familieAtitudine faţă de societateReacţie anturajului faţă de bolnavReacţia bolnavului la primirea informaţiilorÎi place să fie singurRestricţii pentru vizitatori Posibilităţi de a se exprima oral scrisMimicaMijloace utilizate în mod obişnuit

Igiena personală

Singur Ajutat În picioare Aşezat La patToaleta zilnicăToaleta bucalăToaleta păruluiBărbieritÎmbrăcareStarea tegumentelorStarea generalaConsumator de Tutun Alcool Drog

Observaţii generale

Aspectul si culoarea tegumentelorAspectul gurii nasului paruluiLimba Dinţii ProtezeSemne particulareProbleme vizuale auditive respiratorii cardiaceAlte probleme

Mersul (deplasarea )

Probleme în legătura cu mersul Deplasarea pe loc plat Pe scăriMobilitatea articulaţiilorStângaci dreptaci Echilibrat dezechilibratSe deplasează singur ajutat asistat cârja fotoliu susţinut

Observaţii diverse :Analize

Teste medicaleExamene radiologiceOperaţiiTratamentAtele

26

Proces de îngrijire

Intervenţii autonome Intervenţii autonome şi delegate

Îngrijiri generale~ Igiena camerei~ Igiena patului~ Igiena persoanei~ Igiena tegumentelor~ Asigurarea somnului~ Asigurarea eliminărilor~ Asigurarea alimentaţiei~ Asigurarea hidratării~ Asigurarea respiraţiei~ Asigurarea circulaţiei~ Mobilizarea~ Supravegherea funcţiilor vitale~ Supravegherea

comportamentului~ Măsurarea greutăţii şi taliei~ Supravegherea stării generale~ Asigurarea comunicării~ Asigurarea mijloacelor de

recreare~ Asigurarea asepsiei şi

antisepsiei~ Asigurarea legăturii cu

exteriorul~ Prevenirea complicaţiilor

Educaţie~ Educaţie pentru alimentaţie raţională~ Educaţie pentru hidratare eficientă~ Reguli generale de igienă~ Educaţie sexuală şi planificare familială~ Educarea unor tehnici de tratament~ Educarea pentru prevenirea îmbolnăvirilor~ Educarea pentru un mod de viaţă sănătos

Tratament~ Administrarea medicamentelor pe diferite

căi~ Respectarea regulilor de administrare a

medicamentelor~ Observarea reacţiilor organismului~ Observarea efectelor tratamentelor aplicate

Explorări~ Examen clinic general~ Explorări funcţionale~ Examene radiologice~ Examene endoscopice~ Examene de laborator~ Examene scintigrafice~ Puncţii exploratorii

Îngrijiri Explorări Educaţie TratamentGeneraleSpecificeProfilacticeDe sănătate

De sănătateDe boalăDe controlDe evaluare

IgienicăProfilacticăDe sănătateTerapeutică

Medicul:~ Recomandă~ ControleazăAsistenta:~ Aplică~ Supraveghează

27

Plan de îngrijire : Obiective adaptate resurselor pacientului şi problemelor identificate; intervenţii aplicate în funcţie de priorităţi.

6.1. Bilanţul îngrijirilor aplicate.6.1.a. Evidente: F.O. –evoluţie; planul de nursing–rezultatele evaluării;6.1.b. Starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată; nivelul de independenţă/dependenţă;6.1.c. Nevoile de bază: satisfăcute – pacient independent, nesatisfăcute – pacient dependent.

6.2. Bilanţul negativ: 6.2.a. Revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing);6.2.b. Criterii de revizuire: identificarea cauzelor bilanţului negativ, reformularea obiectivelor, refacerea planului de îngrijire (nursing), evaluarea.

28