Universitatea Alexandru Ioan CuzaFaculatatea de filosofieStudii de integrare si securitate europeana

CUPRINS:

CAP. 1 EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE DINCOLO DE EUROPA CELOR 27. .31.1 Procesul de extindere- concept şi semnificaţii........................................................31.2 Istoricul procesului de extindere.............................................................................41.3 Probleme şi costuri ale extinderii Uniunii Europene..............................................6

CAP. 2 ŢĂRILE OFICIAL CANDIDATE LA UNIUNEA EUROPENĂ......................122.1 Situaţia ţărilor din Sud Estul Europei...................................................................122.2 Turcia....................................................................................................................132.3 Croaţia...................................................................................................................152.4 Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.............................................................15

CAP. 3 CONCLUZII ŞI PROPUNERI.............................................................................16

2

CAP. 1 EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE DINCOLO DE EUROPA CELOR 27

Procesul de extindere- concept şi semnificaţii

După generaţii de divizare şi război, Uniunea Europeană unifică Europa în

mod paşnic. De la şase membri fondatori, Uniunea Europeană s-a extins la 27 de state

membre. În ultimii cincisprezece ani, forţa gravitaţională a Uniunii Europene a ajutat

la transformarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est din regimuri comuniste în

democraţii moderne, funcţionale. Recent, a inspirat reforme impresionante în Turcia,

Croaţia şi în alte ţări din Balcanii de Vest. Toţi europenii beneficiază de faptul că au

drept vecini democraţii stabile şi economii de piaţă prospere. Un proces de extindere a

Uniunii Europene administrat cu grijă duce la extinderea păcii, democraţiei, a

principiului statului de drept şi a prosperităţii în Europa.

Extinderea este proiectul cel mai ambiţios întreprins de UE: el reprezintă, de

fapt, reunificarea continentului european, divizat în urma ultimului război mondial. Au

existat în trecut şi alte valuri ale extinderii într-o Europă divizată, dar actualul proces

de extindere ajută la îndeplinirea visului părinţilor fondatori ai UE: o Europă unită şi

liberă.

În consecinţă, extinderea Uniunii Europene1 este, împlinirea unei viziuni – o

viziune care este mult prea uşor dată uitării atunci când securitatea şi prosperitatea în

Europa sunt considerate a fi ceva de la sine înţeles. Dar dacă ne luăm răgazul necesar

pentru a reflecta, vom vedea că această viziune se confundă cu însuşi scopul urmărit

de UE şi de extinderea sa: reunificarea popoarelor din Europa într-un cadru

constituţional care să le încurajeze să muncească împreună în condiţii de pace şi

stabilitate.

1 Wim Kok, Extinderea Uniunii Europene- realizări şi provocări, Raport prezentat Comisiei Europene;

3

Pentru popoarele din Europa Centrală şi de Est, Europa simboliza valorile la

care cei care au trăit, mai bine de o generaţie, în perioada Cortinei de Fier şi a

Războiului Rece, aspirau să se reîntoarcă. Dar reîntoarcere în Europa a fost mai mult

decât un simbol pentru aceste popoare: perspectiva aderării, ca membru, la UE le-a

ajutat să transforme în ireversibilă opţiunea lor pentru o democraţie pluralistă şi o

economie de piaţă şi le-a încurajat să meargă mai departe pe calea reformei.

Perspectiva acestei ancore de stabilitate a fost o condiţie prealabilă a refacerii

prosperităţii economice, care la rândul său reprezintă fundamentul stabilităţii pe

termen lung în regiune.

Dar drumul acestor popoare către Europa nu a fost uşor. Procesul de

transformare a determinat schimbări masive în întreaga Europă Centrală şi de Est: nu

toată lumea a beneficiat în egală măsură de noile oportunităţi apărute, iar unele

structuri asociate cu un sentiment de securitate au dispărut. De asemenea, deşi toate

statele candidate au pornit la drum cu şanse egale, accederea lor în structurile

comunitare se va face gradual, deoarece nu pot fi ignorate diferenţele sensibile de

progres economic spre o economie de piaţă viabilă înregistrate de acestea.

Costurile reale ale extinderii nu pot fi cuantificate prin prisma bugetului UE:

efectele cele mai considerabile ale adaptării au fost deja resimţite în viitoarele state

membre.Pentru popoarele din actuala Uniune Europeană, stabilitatea şi democraţia din

Europa Centrală şi de Est au dus deja la obţinerea unor beneficii semnificative, nu

numai pe planul securităţii, ci şi al prosperităţii: dezvoltarea rapidă a comerţului a

contribuit la crearea de oportunităţi pentru libera iniţiativă, investiţii, noi locuri de

muncă şi o creştere economică marcată în Europa Occidentală.

Istoricul procesului de extindere2

În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care şase membri fondatori din 1958:

Franţa ,

Germania ,

2 Extinderea Uniunii Europene, preluat de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/

4

Italia ,

Ţările de Jos ,

Belgia

Luxemburg .

Alte nouă state au aderat succesiv:

1973:

o Irlanda ,

o Regatul Unit,

o Danemarca

1981:

o Grecia

1986:

o Spania ,

o Portugalia

1995:

o Finlanda ,

o Suedia ,

o Austria .

Prima extindere a Uniunii Europene în est a fost plănuită pentru 1 mai 2004.

Negocierile de aderare au fost închise definitiv pentru toate statele. Au aderat:

Polonia ,

Slovenia ,

Ungaria ,

Malta ,

Cipru ,

Letonia ,

Estonia ,

Lituania ,

Republica Cehă ,

Slovacia .

La 1 ianuarie 2007, au aderat alte două state la Uniunea Europeană:

5

 România,

Bulgaria .

Extinderi viitoare:

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană.. Turcia a

început negocieri preliminare la 3 octombrie 2005. Totuşi, analiştii consideră ca

această ţară nu va adera mai devreme de 2015, datorită numărului mare de reforme

economice şi sociale care trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de ţară

candidată, Turcia a implementat reforme permanente în privinţa drepturilor omului, a

abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde, şi a avansat în

rezolvarea diferendului cipriot. Totuşi, datorită diferenţelor religioase şi culturale în

relaţie cu Europa, Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea guvernelor

conservatoare şi religioase ale statelor membre, în special Franţa, Germania, Austria,

Grecia, Cipru şi Slovenia.

Croaţia este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc până în

2010, deşi procesul de aderare a fost încetinit printre altele de necooperarea Croaţiei

cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI).

La 9 noiembrie 2005, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de

candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia republică ex-iugoslavă care

câştigă acest statut.

Probleme şi costuri ale extinderii Uniunii Europene

Lărgirea spre Est a fost şi continuă să rămână un subiect extrem de dezbătut în

mediile din Uniunea Europeană. Nici un alt val de lărgire anterior nu s-a bucurat de o

asemenea atenţie. Condiţiile şi premisele lărgirii spre Est sunt total diferite decât cele

în care s-a discutat şi s-a realizat oricare din extinderile anterioare.

Dacă până acum aderarea noilor membri la Uniunea Europeană s-a făcut în

contextul unui climat economic şi politic favorabil, în acest moment, Uniunea

Europeană este străbătută de un val de pesimism, datorat pe de o parte problemelor de

pe plan intern, iar de altă parte presiunilor la nivel internaţional.

6

Dificultăţile economice, climatul politic volatil, scleroza instituţională sau

nevoia de reformă socială cu care se confruntă ţările membre (mai ales cele din vestul

Europei), se numără printre principalii factori care au accentuat starea de nesiguranţă

şi scepticism, alături de creşterea neîncrederii în construcţia europeană, datorată

ineficienţei unor politici comunitare.

Pe plan extern două aspecte sunt de menţionat:

- concurenţa din ce în mai puternică din partea statelor dezvoltate ca Statele Unite sau

Japonia dar şi din partea ţărilor „BRICK” (Brazilia, Rusia, India, China), care a

determinat adoptarea unor măsuri protecţioniste (aşa numitul „patriotism economic,

atât de criticat în cercurile internaţionale),

- responsabilitatea pe care Uniunea Europeană o are, ca actor economic global, faţă de

ţările sărace, cum sunt cele din Africa sub-sahariană.

În primul rând, creşterea diversităţii şi a numărului de membri va face procesul

decizional mai dificil, în ceea ce priveşte crearea unei zone europene a libertăţii,

securităţii şi justiţiei, care să îndeplinească nevoia cetăţenilor de acţiuni eficiente

împotriva criminalităţii internaţionale şi a imigraţiei ilegale.

Deşi unele probele cum ar fi armonizarea dreptului penal şi a procedurii penale

vor continua să fie subiecte delicate pentru guvernele naţionale, UE trebuie să-şi

revizuiască procesul decizional, în sensul reducerii sferei de aplicabilitate a regulii

unanimităţii şi al întăririi legitimităţii democratice.Rezultatele Convenţiei privind Viitorul

Europei, în acest domeniu, vor avea un impact semnificativ asupra succesului extinderii.

În al doilea rând, cooperarea pe probleme de justiţie şi securitate necesită o

administraţie onestă, eficientă şi calificată, pe care această cooperare să se poată baza.

Posibilitatea noilor state membre de a-şi asuma un rol activ în cadrul cooperării judiciare

europene va depinde de capacitatea lor naţională. În ciuda reformelor considerabile şi

impresionante, un raport recent concluzionează că în ţările candidate la aderare, din

Europa Centrală şi de Est, nu se poate garanta încă înfăptuirea actului de justiţie într-o

manieră independentă, competentă şi responsabilă. Acesta este desigur un domeniu în

care există probleme şi în actualele state membre, însă experienţa şi moştenirea istorică

din viitoarelor state membre au pus probleme deosebite.

7

În al treilea rând, multe din noile state membre au minorităţi etnice sau

lingvistice, sau comunităţi de kurzi. Procesul de pre-aderare le-a obligat să acorde o

atenţie sporită drepturilor acestor comunităţi. Cadrul legal şi instituţional de protejare a

minorităţilor a fost consolidat şi s-au stabilit planuri de acţiune destinate îmbunătăţirii

situaţiei comunităţilor de romi, inclusiv de aplicare a legislaţiei anti-discriminare, în

conformitate cu legislaţia europeană şi cu instrucţiunile Consiliului Europei. În acest fel,

procesul extinderii a redus riscul existenţei unor fricţiuni în cadrul societăţilor sau chiar

între ţări şi a contribuit la întărirea securităţii în cadrul Uniunii Europene extinse.

Criminalitatea, terorismul şi imigraţia ilegală ocupă un loc important în

preocupările cetăţenilor europeni, fără legătură cu extinderea UE; statele membre ale UE

trebuie să se străduiască mai mult pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Extinderea

poate avea consecinţe deosebit de pozitiveasupra securităţii interne, deoarece ea va

intensifica cooperarea între forţele de ordine, de frontieră şi justiţie pe tot continentul

european. Uniunea Europeană încurajează libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor,

capitalului şi persoanelor pe întreg teritoriul Uniunii, în beneficiul tuturor cetăţenilor săi.

Dar aceste libertăţi pot crea şi condiţii pentru creşterea criminalităţii, mai ales a crimei

organizate transfrontaliere – fenomene pe care autorităţile naţionale nu le pot rezolva

singure. Aceasta este, de altfel, şi una din provocările la care UE încercă să răspundă prin

întărirea cooperării pe probleme de securitate internă. Însă asigurarea securităţii interne a

cetăţenilor trebuie combinată cu protejarea drepturilor şi libertăţilor individuale – acesta

este şi motivul pentru care Uniunea a stabilit, prin Tratatul de la Amsterdam, necesitatea

creării une zone a libertăţii, dreptăţii şi securităţii, un obiectiv dezvoltat pe larg la

reuniunea Consiliului European de la Tampere, din 1999.

Una din temerile cetăţenilor este aceea legată de imigraţia ilegală. Când condiţiile

politice,economice şi sociale ale unei ţări îi încurajează pe cetăţenii acesteia să caute

oportunităţi mai bune în altă parte, crima organizată se adaptează şi ea cerinţelor acestei

“pieţe”. Astfel, traficul de imigranţi – mulţi dintre aceştia provenind din alte ţări decât din

statele candidate la aderare dar ajunşi în UE trecând prin acestea – practicat de către

organizaţiile criminale constituie un aspect grav al imigraţiei ilegale, deşi este dificil de

calculat numărul imigranţilor care recurg la traficanţi. Sumele mari plătite de imigranţi

pentru serviciile traficanţilor, fac ca aceştia din urmă să acumuleze profituri mari din

8

activitatea criminală. În plus, imigranţii sunt frecvent exploataţi de traficanţi şi obligaţi să

cerşească sau să se prostitueze, adeseori ca plată pentru serviciile de contrabandă de care

au beneficiat. Traficul de imigranţi pus la cale de către crima organizată afectează , prin

urmare,din punct de vedere infracţional, atât societăţile din ţările de tranzit, cât şi pe cele

din ţările de destinaţie.

Imigraţia ilegală nu constă numai din traficul de persoane, ci şi din folosirea

abuzivă a vizelor(şederea după expirarea termenului de valabilitate a vizei, munca fără

permis), precum şi căsătoriile de formă sau folosirea abuzivă a statutului de student.

Mulţi imigranţi nu au un statut legal, deşi nu au legătură cu activitatea infracţională.

Statutul de imigrant ilegal împiedică însă accesul acestor persoane la sistemul bancar sau

la asistenţa juridică corespunzătoare, şi aceasta stimulează săvârşirea de delicte minore.

Nu există soluţii simple pentru rezolvarea acestor probleme, pentru că ele au implicaţii

care ţin de drept, de politică socială şi de drepturile omului.

Atât în actualele 27 state membre Uniunii Europene, cât şi în viitoarele state

membre, există preocupări privind impactul extinderii asupra mediului înconjurător. În

UE, opinia publică este îngrijorată de moştenirea pe care ţările din Centrul şi Estul

Europei o au în acest sens din perioada comunistă.

Viitoarele state membre sunt îngrijorate de costurile alinierii legislaţiei lor la

legislaţia UE privitoare la mediu.Ca atare, mediul a fost privit iniţial ca o “problemă în

procesul de extindere”. Însă este clar acum că acesta este un domeniu în care procesul

extinderii generează beneficii substanţiale. Perspectiva aderării la UE a mărit importanţa

politicilor de mediu din viitoarele state membre şi le-a ajutat să cureţe zonele industriale

poluate, să îmbunătăţească starea de sănătate a populaţiei, să reducă gradul de deteriorare

al pădurilor, a câmpurilor şi fermelor piscicole, să protejeze mai bine habitatele naturale

şi să gestioneze mai sigur şi mai eficient deşeurile. Investiţiile în protecţia mediului şi

tehnologiile moderne vor mări eficienţa economică şi productivitatea din domeniu.

Importanţa securităţii alimentare în actualele state membre a crescut în ultimii ani,

ca urmare a crizelor survenite (precum boala “vacii nebune”, de exemplu), generate de

practicarea agriculturii intensive, o practică mai puţin răspândită în viitoarele state

membre. Uniunea Europenă a lansat o reformă în anul 2000, care îmbină toate aspectele

securităţii alimentare, la toate nivelurile lanţului trofic, de la prevederi privind igiena, la

9

cerinţe privind sănătatea animalelor asociată cu sănătatea plantelor. Obiectivul este de

asigura un nivel înalt de sănătate publică şi de protecţie a consumatorului pe teritoriul UE

extinse.

Viitoarele state membre au acceptat să aplice toate regulile de securitate

alimentară şi să instituie mecanisme de control. Nu s-a admis, în acest domeniu, nici o

excepţie cu ocazia negocierilor de aderare; produsele alimentare care nu respectă regulile

Uniunea Europeană, nu se vor putea comercializa în alte state membre. Obiectivul este ca

extinderea UE să nu ducă, în nici un fel, la scăderea nivelurilor actuale de securitate

alimentară.

Extinderea va promova un set de reguli comune în noile state membre, ridicând

astfel nivelul general de siguranţă. Ea va oferi garanţia aşadar că noile graniţe ale Uniunii

Europene sunt capabile să asigure protecţie împotriva riscurilor care ar putea ameninţa

sănătatea publică, cea a plantelor şi animalelor, într-o Uniune Europeană extinsă.

Alinierea la aceste standarde este însă o sarcină grea pentru viitoarele state membre.

Uniunea Europeană oferă asistenţă financiară în acest sens, iar Comisia monitorizează

situaţia din punctul de vedere al securităţii alimentare, pentru a verifica dacă regulile se

aplică întocmai.

Noile eventuale aderări ar putea spori suprafaţa Uniunii Europene cu 35% şi

populaţia sa cu 27%. 3Dar ele ar spori Produsul Intern Brut global cu doar 4% şi ar reduce

PIB pe cap de locuitor cu 18%. Potrivit criteriilor actuale, aceste schimbări ar necesita un

buget suplimentar de 150 miliarde euro pentru Fondurile Structurale 2007-2013, în plus

faţă de cele 308 miliarde aprobate deja pentru această perioadă.

O dată cu aderarea României şi Bulgariei, au intrat în vigoare reglementări noi

privind solicitarea de credite din fondurile structurale, iar consecinţele acestei aderări

asupra politicii structurale nu au fost încă determinate. Ajutorul de preaderare acordat de

Uniune cumulat, împreună cu integrarea deplină a României şi Bulgariei necesită 150

miliarde EUR suplimentare în perioada actuală de finanţare, conform regimului de

politică structurală în vigoare. Cu toate acestea, aderarea tuturor statelor care primesc

ajutor de preaderare nu se va face simultan. Prin aderarea României şi Bulgariei,

3 Markus Pieper, Raport privind consecinţele extinderilor viitoare asupra eficienţei politicii de coeziune, prezentat Comisiei Europene, 23 aprilie 2007

10

suprafaţa UE-25 eligibilă pentru fondurile structurale a crescut cu 9% şi populaţia sa cu

6%, iar PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu 5%.

Prin aderarea Croaţiei, suprafaţa UE-27 ar creşte cu 1,3%, iar populaţia sa cu

0,9%, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor ar scădea cu 0,6%. Prin aderarea Turciei,

suprafaţa UE-27 ar creşte cu 18,3%, iar populaţia sa cu 14,7%, în timp ce PIB-ul pe cap

de locuitor ar scădea cu 10,5%. Prin aderarea altor state din Balcanii occidentali,

suprafaţa UE-27 ar creşte cu 4,8% iar populaţia sa cu 4%, în timp ce PIB-ul pe cap de

locuitor ar scădea cu 3,5%. Consiliul European din decembrie 2005 a recunoscut statutul

de ţară candidată al Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (FYROM), iar celelalte

state din Balcanii occidentali :Albania, Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Muntenegru

inclusiv Kosovo sunt considerate potenţiale candidate la aderare, procesul de reformă în

toate aceste ţări fiind deja sprijinit prin programe de preaderare care conţin componente

de politică structurală.

În ceea ce priveste costurile, statele membre au contribuit in medie cu 26 de

euro/an de fiecare cetatean la bugetul uniunii pentru extindere. Toatea acestea sunt

menţionate într-un raport al lui Markus Pieper (PPE-DE, DE), din partea Comisiei pentru

Afaceri Regionale, care vizează modalităţile de a raţionaliza cheltuielile regionale.

Raportul evaluează consecinţele posibilelor aderări ale Turciei, Croaţiei, Fostei Republici

Iugoslave a Macedoniei (FYROM) şi a Balcanilor occidentali:Albania, Bosnia-

Herzegovina, Serbia şi Muntenegru, inclusiv Kosovo.

Stat Suprafata Populatia PIB

Romania si Bulgaria +9% +6% -5%

Turcia +18,3% +14,7% -10,5%

Croatia +1,3% +0,9% -0,6%

Balcani +4,8% +4% -3,5%

11

CAP. 2 ŢĂRILE OFICIAL CANDIDATE LA UNIUNEA EUROPENĂ

2.1 Situaţia ţărilor din Sud Estul Europei

Tragediile individuale şi colective au marcat viaţa celor mai mulţi dintre

cetăţenii din S-E Europei ,mai ales din statul fostei Iugoslavii. Raboaiele dintre noile state

apărute, conflictele etnice şi religioase, luptele intense pentru redefinirea hărţii politice a

regiunii au creat cadrul unor inimaginabile suferinţe pentru milioane de oameni. Sfârşitul

ultimului conflict militar nu inseamnă că S-E Europei (Balcani) s-a asezat, situaţia din

Kosovo nu este mai putin complicată după război decât înainte.4

Gestionarea crizei din S-E Europei este diferită în sensul ca trebuie sa fie gândită

şi programată pe termen lung. Conflictele din ultimii 10 ani au demonstrat că S-E

Europei este o regiune foarte bolnavă a continentului.

Unele dintre marile entităţi rezultate din fosta Iugoslavie sunt încă în căutarea

unei stabilităţi, iar din punct de vedere economic, într-o situaţie de epuizare şi suferinţă.

Croaţia si Macedonia se confruntă cu situaţii economice foarte complicate. Albania

reprezinta cel mai grăitor exemplu al problemelor pe care o ţară în tranziţie poate să le

depasească pentru a construi instituţii solide. Este regiunea cel cel mai putin dezvoltată de

pe continent.

Politica faţă de S-E Europei trebuie judecată din prisma a două perspective

interrelaţionate. Una este managementul crizei pe termen lung, prin care se doreşte

debarasarea de trecut şi îndreptarea spre Europa celor 27, iar a doua perspectivă priveşte

reconstruţia care va trebui sa fie cu două ţinte strategice: reconstrucţia fizică - după anii

de distrugere cauzate de război si dezvoltarea care include si procesul democratizării.

Ţările oficial candidate la Uniunea Europeană sunt Turcia, Croaţia şi Fosta

Republică a Iugoslaviei, iar ţările potenţial candidate sunt Albania, Bosnia – Herţegovina,

Muntenegru, Serbia şi Kosovo.

Date de depunere a cererilor de aderare la UE:

Croatia: 21.02.2003

4 Daniel Dăianu, Încotro se îndreaptă ţările postcomuniste,Editura Polirom, Iaşi, 2000, pag. 146

12

Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei: 22.03.2004

Turcia: 14.04.1987

2.2 Turcia

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Europa are

nevoie de o Turcie stabilă, democratică şi prosperă, care să adopte valorile noastre, statul

de drept şi politicile noastre comune.5 Perspectiva aderării a contribuit deja la reforme

curajoase şi semnificative. Dacă statul de drept şi drepturile omului sunt garantate în

întreaga ţară, Turcia poate să adere la UE şi să devină astfel o punte între civilizaţii mai

puternică decât este deja astăzi.

Prin deschiderea negocierilor de aderare, şi fără a se exprima asupra rezultatului

final, statele membre UE au decis în mod unanim să recunoască vocaţia europeană a

Turciei. Datorită reformelor politice de mare amploare demarate încă de la începutul

secolului XX, Turcia s-a ancorat în Europa şi în alianţele vestice: ţara a fost membră a

NATO şi a Consiliului Europei mai bine de 50 de ani. Istanbul a fost dintotdeauna un

important centru al istoriei şi al culturii europene.

Pentru a putea deveni stat membru al UE, Turcia trebuie să îndeplinească toate

criteriile stricte de aderare. Întrebarea este dacă acestea vor putea fi îndeplinite în

totalitate, precum şi data la care acestea vor fi finalizate. De aceea drumul - inclusiv

realizarea reformelor şi implementarea acestora - este la fel de important ca şi destinaţia

finală.

UE nu este o comunitate construită pe religie. Uniunea se bazează pe valori

europene comune precum respectul demnităţii umane, statul de drept, toleranţă şi

nediscriminare. În calitate de comunitate de valori, unul dintre atuurile noastre este

unitatea în diversitate.

Aproximativ 12 milioane de musulmani trăiesc în statele UE – mulţi dintre ei

cetăţeni ai statelor respective – împreună cu cetăţeni de alte credinţe sau care nu au nici o

credinţă. Toleranţa religioasă şi respectul pentru diversitate sunt valori de bază ale

5 Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeană. Instituţii .Mecanisme, Editura CH. Beck,Bucureşti, 2007, pag.34

13

Uniunii: Europa a avut prea multe războaie religioase în trecut. Prin urmare, credinţa

religioasă nu a reprezentat niciodată un criteriu de aderare. Turcia este un stat laic, unde o

mare parte din populaţie este musulmană, majoritatea aparţinând ramurii moderate a

Islamului.

Totuşi, libertatea religioasă, protecţia minorităţilor şi nediscriminarea sunt criterii

politice cheie pentru a deveni membru. Ca o condiţie necesară, Turcia trebuie să

îmbunătăţească în mod substanţial respectul faţă de drepturile comunităţilor religioase

altele decât cele musulmane pentru a atinge standardele europene.

Turcia- trei probleme de bază:

În primul rand, este problema eventualei migratii a fortei de munca din Turcia, in

special spre statele din Europa de Vest, apoi costul primirii Turciei in Uniunea Europeană

si, la urma, dileme ale identitatii culturale. Acestea sunt chestiuni foarte delicate, care

alimenteaza impotrivirea fata de perspectiva aderarii Turciei.

Cadrul negocierilor de aderare stabileste unele masuri de salvgardare in privinta

celor trei teme. Ca si in cazul statelor din cel mai recent val de aderare, se specifica

posibilitatea membrilor de a impune restrictii circulatiei libere a fortei de munca.

Problema costurilor integrarii Turciei este contestabila. Multi europeni considera

ca Turcia este o tara saraca. Daca adaugam si parerile potrivit carora Turcia este o tara

mult prea diferita, chiar neeuropeana, avem explicatia pentru care procesul de negocieri a

fost definit drept unul cu “final deschis”.

Cadrul de negocieri acorda importanta dezvoltarii unui dialog politic si civic

pentru cresterea sprijinului din partea cetatenilor europeni. În ultimul rand, bineinteles,

Guvernul si UE vor trebui sa controleze tensiunile care vor aparea din partea celor care se

opun aderarii si care propun un parteneriat privilegiat in locul aderarii. Pana in prezent,

nici Consiliul European, nici Parlamentul European nu au pus aceasta optiune in termeni

oficiali, chiar daca au existat tentative.

2.3 Croaţia

14

Croaţia –speră să primească o invitaţie de aderare în Uniunea Europeană în 2009.

Pentru Croaţia, beneficiile aderării la Uniunea Europeană vor fi mai mari decat costurile.

Potrivit unui raport al institutului de economie din Zagreb, calitatea de membră a

Uniunii Europene va genera Croatiei costuri de 1.6 mld. euro. De asemenea, potrivit

acestui raport rata somajului ca scădea până la 10 %,postaderare, faţă de actuala de 16%.

PIB-ul ţării va spori ca şi rata de creştere economică. Moneda nationala va rămâne

stabilă, va creşte fluxul de investitii straine directe, iar preţurile vor rămâne stabile, cu o

majorare de maxim de 1.4 %.

Deşi tabloul general este este optimist, raportul recunoaşte că unele sectoare se

vor confrunta cu dificultăţi. Printre acestea se numără agricultura si pescuitul. Subvenţiile

de stat vor fi suficiente pentru a asigura competitivitatea agriculturii pe piaţa europeană.

Dar, raportorul Parlamentului European pentru Croatia , Hames Swoboda a

declarat ca este putin probabilă aderarea ţării la UE înainte de 2010 sau 2011 în ciuda

unei rezoluţii a Parlamentului European care afirma că Croaţia ar putea încheia

negocierile de intregare până in 2009. De asemenea , Swoboda a indicat ca data de 2009

este nerealistă, deoarece în acel an vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European, iar

Parlamentul va evita sa ia vreo decizie privitoare la extinderea UE.

2.4 Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei

În ceea ce priveşte aderarea Macedonii la Uniunea Europeana, Parlamentul

European a apreciat reformele recente realizate de către aceasta, cerând începerea

negocierilor de aderare cât de curând.

Parlamentarii europeni au decis că problema controversată a denumirii oficiale a

ţării nu va constitui parte a cererilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Raportul

realizat de catre Parlament, salută progresele realizate de Macedonia din 2004, când a

aplicat pentru aderarea la UE, însă accentuează că reformele ar trebui mentinute, iar

legislatia adoptată trebuie aplicată corect. Principalele probleme apar în implementarea

reformelor din domeniul poliţienesc, judiciar si cel administrativ public, precum si lupta

împotriva coruptiei. De asemenea, Parlamnetul European a lăudat guvernul macedonean

15

pentru cooperarea in cadrul Politicii Externe si de Securitate Economică si al Securitatii

europene si Politicii de Apărare.

Cea mai controversată problema rămâne denumirea oficială ţării. Parlamentul

European a apreciat faptul că Macedonia şi-a schimbat drapelul şi a amendat unele

articole din Constituţie pentru a confirma că nu are pretinderi teritoriale faţă de ţările

vecine.

CAP. 3 CONCLUZII ŞI PROPUNERI

O întârziere a extinderii sau abandonarea acesteia, ca rezultat al neratificării de

către statele membre UE, ar constitui un eşec politic major pentru Europa. Într-o

asemenea situaţie, atât Uniunea Europeană, cât şi ţările candidate ar avea de suportat

costurile:

♦ Nerealizarea extinderii pieţei unice, având drept rezultat o creştere mai mică în ţările

candidate, ar lipsi UE de câştiguri economice.

♦ Pentru ţările candidate, acest lucru ar diminua stimulentele pentru realizarea reformei,

ar descuraja investiţiile străine şi ar reduce creşterea economică.

♦ O astfel de situaţie ar putea fi o sursă de instabilitate politică, cu posibile repercusiuni

pentru UE. Ea ar duce la o escaladare a riscurilor în regiunea Balcanilor, unde pacea şi

stabilitatea sunt încă fragile.

♦ În absenţa extinderii, UE ar fi mai puţin capabilă să combată criminalitatea organizată,

imigraţia ilegală şi terorismul.

♦ Deziluzionarea ţărilor candidate ar alimenta euroscepticismul din UE şi din alte regiuni.

Astfel, costurile nerealizării extinderii – atât pe plan politic, cât şi pe plan economic – ar

fi ridicate şi ar fi suportate de actualii membri, precum şi de cei excluşi. Aceasta ar

presupune nu numai pierderea beneficiilor în viitor, dar şi irosirea eforturilor şi

investiţiilor din trecut. “Ceilalţi europeni” ar rămâne vecinii UE, nişte vecini supăraţi şi

plini de resentimente, mai puţin dispuşi să participe la rezolvarea problemelor care

depăşesc frontierele naţionale din Europa sau la împărţirea responsabilităţii de a modela

rolul Europei în lume.

16

De aceea , părerea mea este că Uniunea Europeană ar trebui să desfăşoare în

continuare procesul de extindere, deoarece acest fapt ar fi foarte benefic pentru ţările

candidate, întrucât tot acest procedeu de integrare în Uniunea Europeană nu face decât sa

le ajute să se dezvolte şi mai mult. Chiar dacă beneficiile aderării la Uniunea Europeană

a acestor state, nu sunt vizibile imediat, acestea se vor observa în viitor când vor fi duse

la îndeplinire toate reformele economice, politice, culturale si sociale.

Bibliografie:

17

Dacian, Cosmin Dragoş- Uniunea Europeană. Instituţii. Mecanisme, Editura CH.

Beck, ediţia a-III-a, Bucureşti, 2007;

Dăianu, Daniel, Încotro se îndreaptă ţările postcomuniste, Editura Polirom, Iaşi,

2000;

Wim Kok, Extinderea Uniunii Europene- realizări şi provocări, Raport prezentat

Comisiei Europene;

Markus Pieper, Raport privind consecinţele extinderilor viitoare asupra eficienţei

politicii de coeziune, prezentat Comisiei Europene, 23 aprilie 2007;

www.infoeuropa.ro

www.euroactiv.com

18