probleme practice în legatura cu dreptul la un proces

www.bizlawyer.roUn proiect al Bullet Media & 648 Group2013-04-23 09:29:08

Probleme practice în legatura cu dreptul la un proces echitabil

Noul Cod de Procedura Civila ("NCPC"), intrat în vigoare la data de 15.02.2013, aduce elemente de noutate

absoluta cât si reconfigurari ale institutiilor traditionale, reconfigurari necesare pentru alinierea legislatiei

nationale la standardele impuse de rigorile Conventiei Europene a Drepturilor Omului spre exemplu, însa

nu numai.

În urma "rescrierii" codului, în partea sa de început regasim principiile procesului civil, principii care pâna la

adoptarea noului cod erau fie deduse din ansamblul reglementarilor procedurale, fie erau aplicate ca urmare a

dreptului pretorian dezvoltat de instantele de judecata si a necesitatii de aliniere la practica Curtii Europene a

Drepturilor Omului. Cu titlu de exemplu, enumeram câteva dintre principiile continute în titlul preliminar al

Codului de procedura civila: principiul legalitatii, al egalitatii, al oralitatii, al nemijlocirii, al publicitatii.

Unul dintre principiile mult dorite si asteptate de justitiabilul român este recunoasterea expresa a dreptului

fundamental la un proces echitabil, în termen optim si previzibil. Asa cum a dovedit practica sub vechiul cod de

procedura civila, justitiabilul stia când începe un proces civil, însa era foarte greu de determinat când se va finaliza

litigiul si când ar fi putut astepta o decizie din partea instantei.

Noul Cod de Procedura Civila reglementeaza expres acest drept în articolul 6 al carui text este urmatorul: "orice

persoana are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim si previzibil, de catre o instanta

independenta, impartiala si stabilita de lege. În acest scop, instanta este datoare sa dispuna toate masurile

permise de lege si sa asigure desfasurarea cu celeritate a judecatii" [subl. n.]. Amintim ca tot articolul 6, însa din

Conventia Europeana a Drepturilor Omului are urmatorul cuprins: "orice persoana are dreptul la judecarea în

mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de

lege care va hotarî fie asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei

oricarei acuzatii în materie penala îndreptate împotriva sa […]" [subl.n.].

Este laudabil ca legiuitorul national a reluat în reglementarea interna dreptul fundamental recunoscut de Conventia

Europeana a Drepturilor Omului amintit mai sus. Mai mult, este de apreciat ca legiuitorul national a impus alte

limite în ceea ce priveste respectarea acestui principiu si a creat deopotriva pârghii noi sau a regândit vechile

pârghii pentru a da solutii în ceea ce priveste posibilitatea aplicarii acestor drepturi fundamentale.

În ceea ce priveste, spre exemplu, respectarea dreptului la solutionarea litigiului într-un termen rezonabil (astfel

cum acesta este recunoscut în Conventia Europeana a Drepturilor Omului), legiuitorul nostru a plusat. Astfel, s-a

page 1 / 4


aratat deja în doctrina ca diferenta dintre reglementarea Conventiei si cea a Codului de procedura civila este în

sensul ca dreptul de solutionare a litigiului într-un termen "previzibil" si "optim" astfel cum impune Codul de

procedura civila este un termen mai strict si ar trebui sa fie un termen mai scurt decât termenul "previzibil"

impus de Conventia privind drepturile omului.

Ce înseamna totusi termen optim si previzibil? Este evident ca termenul optim este ceva mai mult decât rezonabil,

el impunând instantei sa gaseasca solutia optima (si nu doar rezonabila) care sa ia în calcul interesele partilor în

proces, în vederea finalizarii litigiului. Un termen rezonabil ar trebui sa tina cont, în general, de interesele unor

parti similare cu cele din procesul respectiv în situatii similare, pe când termenul optim va trebui sa ia în calcul

chiar interesele partilor din dosarul respectiv, solutia adoptata de judecator în ceea ce priveste durata litigiului fiind

– sau cel putin asa ar trebui sa fie - particularizata fiecarui dosar în parte. În ceea ce priveste previzibilitatea

termenului procesului, noul Cod de procedura civila impune instantei sa estimeze "durata necesara pentru

cercetarea procesului, tinând cont de împrejurarile cauzei". Fiind vorba de o estimare, codul permite instantei sa

reconsidere durata estimata, însa numai pentru motive temeinice si numai dupa ascultarea partilor.

Mai mult decât atât, reglementând acest principiu general, legiuitorul national a creat si un instrument prin care

instanta sa nu abuzeze de dreptul de a stabili termenul optim si previzibil si mai ales sa nu abuzeze de posibilitatea

de reconsiderare a termenului estimat initial. Astfel, Codul de procedura civila reglementeaza o institutie noua,

denumita contestatia privind tergiversarea procesului, prin care persoana careia i se încalca dreptul de a i se

solutiona cauza într-un termen optim si previzibil se poate plânge pentru aceasta instantei de judecata. Sigur ca

daca instanta a fost cea care a încalcat dreptul persoanei din motive obiective ce nu tin de subiectivismul

judecatorilor ci mai mult de posibilitatile tehnice sau logistice de a judeca o cauza într-un termen previzibil si

optim, nici contestatia privind tergiversarea procesului nu va fi o modalitate cu adevarat utila de a rezolva aceste

problemele.

Art. 6 NCPC citat prevede si dreptul partii ca litigiul sa fie solutionat de o instanta impartiala. În acest sens,

legiuitorul a reluat din vechea reglementare institutiile recuzarii si abtinerii judecatorilor, însa, în ceea ce priveste

cauzele pentru care aceste doua institutii devin active au fost aduse anumite modificari.

Astfel, trebuie retinut în primul rând faptul ca, în mare, vechile motive de recuzare în prezent se numesc

incompatibilitati, acestea cuprinzând atât motivele de incompatibilitate ale judecatorului potrivit vechii

reglementari cât si motivele de recuzare. Ca o consecinta practica putem afirma ca în urma modificarilor aduse

codului, recuzarea va reprezenta modalitatea prin care partea poate invoca motivele de incompatibilitate a

judecatorului sau a judecatorilor care sunt învestiti cu judecarea cauzei, motive enumerate în art. 41 C. proc. civ. si

art. 42 C. proc. civ. Asa cum s-a afirmat deja, în ciuda denumirii marginale a articolelor 41 si 42, de fapt motivele

de incompatibilitate se împart în motive absolute si motive relative. Astfel, art. 41 cuprinde motivele absolute de

incompatibilitate, iar art. 42, desi sub denumirea marginala de "alte motive de incompatibilitate absoluta" cuprinde

motivele de incompatibilitate relativa ale judecatorilor – incluzând motivele de recuzare prevazute de vechiul Cod

de procedura civila.

Ceea ce ne-a atras atentia în reglementarea noua a cazurilor de incompatibilitatea este punctul 13 al art. 42 alin. 1).

Astfel, daca în mod traditional consideram enumerarea vechilor motive de recuzare ca fiind una exhaustiva, în

prezent prin introducerea punctului 13 în textul de lege amintit, enumerarea cazurilor de incompatibilitate (pentru

care partile pot cere recuzarea judecatorului) ramâne deschisa, urmând ca partile, asa cum prevede textul, sa poata

cere recuzarea si "atunci când exista alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la impartialitatea

[judecatorului, n.n.]". Era necesara o astfel de prevedere în dreptul intern pentru o punere în aplicare efectiva a

principiului cuprins atât în art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât si în art. 6 din Noul Cod de

Procedura Civila. Cu toate acestea, având în vedere formularea într-o maniera atât de generala a cazului de

incompatibilitate amintit precum si vasta jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului în materie, în

practica este posibil sa asistam la o abundenta de încercari de recuzare a judecatorului pe acest motiv de

incompatibilitate – important va fi ca instantele sa permita folosirea acestui instrument în mod cumpatat pentru a

page 2 / 4


proteja dreptul justitiabilului la un proces solutionat de o instanta impartiala, fara însa a ajunge la abuzuri.

O problema interesanta care ar putea aparea în practica este posibilitatea ca sfera de aplicare a motivului de

incompatibilitate prevazut de art. 42 alin. (1) pct. 13 citat anterior, sa fie largita - în mod gresit - sau confundata cu

motivul de stramutare prevazut de art. 140 alin. (1) NCPC. Astfel, se prevede în articolul 140 alin. (1) ca "

stramutarea procesului poate fi ceruta pentru motive de banuiala legitima sau de siguranta publica"[subl. n.], iar

alin. (2) al aceluiasi articol include în banuiala legitima "cazurile în care exista îndoiala cu privire la

impartialitatea judecatorilor din cauza circumstantelor procesului, calitatii partilor ori unor relatii conflictuale

locale". Or, fata de textul pct. 13 al art. 42 ["atunci când exista alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli

cu privire la impartialitatea [judecatorului, n.n.]"], textul care reglementeaza motivul de stramutare fondat pe o

banuiala legitima pare aproape identic si aplicabil pentru situatii practice similare.

În practica ar putea aparea situatii de genul: (i) unei parti i s-ar putea respinge cererea de stramutare pentru ca

motivul pe care îl invoca putea fi invocat printr-o cerere de recuzare pe care partea în cauza nu a formulat-o, sau

(ii) partii care dimpotriva a formulat o cerere de recuzare sa i se opuna faptul ca pentru motivul invocat are la

îndemâna posibilitatea formularii unei cereri de stramutare. Asemenea situatii sunt cel putin periculoase si ar

transforma tocmai institutiile cu rol de facilitare a aplicarii corecte si complete a principiilor din articolul 6 al

Codului de procedura civila în contrariul lor.

Întrebarile care s-ar putea naste din analiza sumara a textelor citate ar putea viza urmatoarele aspecte: prioritatea în

aplicare a vreunuia dintre cele doua texte text si subsidiaritatea unui text fata de altul. Cu alte cuvinte, în urma

citirii textelor legale amintite, ne putem întreba daca într-o situatie în care putem proba lipsa impartialitatii

judecatorului trebuie sa apelam la institutia recuzarii sau la institutia stramutarii pricinii. De asemenea, am fi

tentati sa ne punem problema daca nu exista o relatie de subsidiaritate între cele doua solutii cu privire la

inexistenta impartialitatii judecatorului în cauza, cu alte cuvinte daca trebuie apelat cu prioritate la una din masuri,

în caz contrar cealalta fiind inadmisibila. În acest sens, în Noul Cod de Procedura Civila nu exista nicio regula

expresa care sa rezolve aceasta dilema, însa ea poate fi evitata printr-o citire atenta si aplicare corecta a articolelor

mentionate.

În primul rând trebuie retinut ca cele doua institutii de drept procesual civil vizeaza aspecte diferite ale procesului

civil. Astfel, în timp ce incompatibilitatea, care atrage recuzarea (sau abtinerea) judecatorului aflat în acea situatie,

reprezinta un incident procedural ce vizeaza compunerea completului de judecata, stramutarea reprezinta un

incident procedural care intervine (asa cum se exprima chiar noul cod) în situatia în care judecatorii unei instante

(si nu judecatorul care alcatuieste completul de judecata) ar naste banuiala legitima ca impartialitatea lor ar fi

stirbita. Astfel, pentru a clarifica distinctia, în cazul stramutarii este vorba de impartialitatea instantei, însa în cazul

recuzarii este vorba de impartialitatea unui judecator din completul care urmeaza sa judece dosarul.

De altfel, diferenta dintre cele doua institutii rezida si în scopul pe care partea îl urmareste prin admiterea cererii

sale de stramutare sau recuzare. Astfel, daca în urma depunerii cererii de recuzare partea urmareste sa înlocuiasca

judecatorul incompatibil care intra în completul de judecata, în baza unei cereri de stramutare, partea urmareste

prorogarea competentei judecatoresti, scopul fiind acela ca o alta instanta (nu doar alt judecator) sa judece cauza sa

din motive de banuiala legitima ce planeaza asupra judecatorilor instantei respective (nu numai asupra unuia dintre

judecatorii din complet).

Prin urmare, sfera de aplicare a celor doua institutii este diferita însa, noutatea textului prevazut în art. 42 alin. (1)

pct. 13 poate naste confuzii, tocmai pentru ca în trecut partea se folosea de masura stramutarii pentru motive care

de fapt puteau avea legatura cu o posibila recuzare, însa neavând un text general ca cel din Noul Cod de Procedura

Civila singura posibilitate de a beneficia de un proces echitabil ramânea stramutarea cauzei la o alta instanta, chiar

daca la instanta initiala ar fi existat judecatori impartiali.

page 3 / 4


Speram ca practicienii nu vor actiona "în virtutea inertiei" si vor interpreta în mod corect textele Noului Cod de

Procedura Civila în sensul în care sa se aplice si sa confirme finalitatea pe care legiuitorul a dorit sa o dea acestor

mecanisme de asigurare a impartialitatii judecatorilor în solutionarea cauzelor.

page 4 / 4

probleme practice în legatura cu dreptul la un proces

Documents