principiul respectarii dr. fundamentale ale omului

2
Protecţia drepturilor fundamentale ale omului În faţa Curţii de justiţie au fost  puse în discuţie problemele privind protecţia drepturilor fundamentale ale omului în legătură cu care nici unul dintre tratatele comunitare de bază adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu caracter general.  Numai Tratatul de la aastric!t prevede în art. " că #niunea europeană se întemeiază pe principiile libertăţii$ democraţiei$ respectării drepturilor omului %i libertăţilor fundamentale$ precum %i al statului de drept$ principii care sunt comune statelor membre %i respectă drepturile fundamentale a%a cum sunt ele garantate prin Conven ţ ia euro pea nă pen tru apă rare a dre ptur ilor omului %i a libe rt ăţ ilor fundamentale semnat ă la &oma$ la ' noiembrie ()*+ %i a%a cum ele rezult ă din tradiţiil e constit uţionale comune statelor memb re,( . &espec tarea acestor dreptur i formează o parte integrantă a principiilor generale de drept apărate de Curtea de  justiţie de la -uxembourg. Pro tecţ i a acestor dre ptu ri$ at t tim p ct sunt inspirate de tra diţii constituţionale comune statelor membre$ trebuie să fie asigurată în cadrul structurii %i obiectivelor Comunităţii. /repturile fundamentale constituie o parte integrantă a  principiilor de drept a căror respectare o asigură organele comunitare de jurisdicţie %i$ în acest sens$ Curtea de justi ţ ie %i Curtea de primă instanţă se inspir ă din tradiţiile menţionate %i din orientările oferite de tratatele internaţionale ,( * În Preambulul 0#1 s2a făcut referire numai la promovarea democraţiei pe baza drepturilor fundamentale recunoscute în Constituţia %i în legile statelor membre$ în Convenţia europeană %i în Carta socială europeană , pentru protecţia drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau pe care le2au semnat$ Convenţia 1uropeană a /repturilor 3mului avnd o semnificaţie specială în acest sens. -a Consiliul european de la Nisa din 42(( decembrie 5+++$ Parlamentul$ Consiliul #niunii 1uropen e %i Comisia au proclam at solemn Carta drepturilor fundam entale ale omului. Principiul respectiv este guvernat si de Constitutia &epublicii oldova$ ca fiind unul dintre cele mai importante si de baza principii6.

Upload: veronica

Post on 05-Jan-2016

219 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

drept

TRANSCRIPT

7/17/2019 Principiul Respectarii Dr. Fundamentale Ale Omului

http://slidepdf.com/reader/full/principiul-respectarii-dr-fundamentale-ale-omului 1/1

Protecţia drepturilor fundamentale ale omului În faţa Curţii de justiţie au fost puse în discuţie problemele privind protecţia drepturilor fundamentale ale omuluiîn legătură cu care nici unul dintre tratatele comunitare de bază adoptate nu acuprins prevederi exprese sau cu caracter general.

 Numai Tratatul de la aastric!t prevede în art. " că #niunea europeană se

întemeiază pe principiile libertăţii$ democraţiei$ respectării drepturilor omului %ilibertăţilor fundamentale$ precum %i al statului de drept$ principii care sunt comunestatelor membre %i respectă drepturile fundamentale a%a cum sunt ele garantate prin

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului %i a libertăţilor fundamentale semnată la &oma$ la ' noiembrie ()*+ %i a%a cum ele rezultă dintradiţiile constituţionale comune statelor membre,( . &espectarea acestor drepturiformează o parte integrantă a principiilor generale de drept apărate de Curtea de

 justiţie de la -uxembourg.Protecţia acestor drepturi$ att timp ct sunt inspirate de tradiţii

constituţionale comune statelor membre$ trebuie să fie asigurată în cadrul structurii%i obiectivelor Comunităţii. /repturile fundamentale constituie o parte integrantă a principiilor de drept a căror respectare o asigură organele comunitare de jurisdicţie%i$ în acest sens$ Curtea de justiţie %i Curtea de primă instanţă se inspiră dintradiţiile menţionate %i din orientările oferite de tratatele internaţionale ,( * În

Preambulul 0#1 s2a făcut referire numai la promovarea democraţiei pe bazadrepturilor fundamentale recunoscute în Constituţia %i în legile statelor membre$ înConvenţia europeană %i în Carta socială europeană , pentru protecţia drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau pe care le2au semnat$ Convenţia1uropeană a /repturilor 3mului avnd o semnificaţie specială în acest sens. -aConsiliul european de la Nisa din 42(( decembrie 5+++$ Parlamentul$ Consiliul#niunii 1uropene %i Comisia au proclamat solemn Carta drepturilor fundamentaleale omului.

Principiul respectiv este guvernat si de Constitutia &epublicii oldova$ cafiind unul dintre cele mai importante si de baza principii6.