Cazania a doua a lui Coresi apare în 1581;dupã ea, nu se mai tipãreºte, în secolul alXVI-lea, decît Palia de la Orãºtie (1582) ºi,

apoi, activitatea iniþiatã atît de strãlucit de diaconulbraºovean înceteazã aproape cu totul, pentru multãvreme.

Ea va fi reluatã, dupã 61 de ani, în Moldova, la Iaºi,de cãtre mitropolitul Varlaam, una dintre figurile celemai reprezentative din cultura noastrã veche.

Nu avem prea multe date asupra vieþii lui. ªtimdoar, cã activitatea sa este legatã de Mãnãstirea Secu ºide capitala Moldovei. Nu avem informaþii asupradascãlilor cu care s-a instruit ºi asupra influenþelor cares-au exercitat asupra lui. Din cauza aceasta nu putemspune, cu siguranþã, dacã numeroasele fapte de limbãprovenite din graiurile ardeleneºti ori din celemunteneºti au fost împrumutate prin contactul direct almitropolitului cu vorbitorii respectivi sau ele trebuieexplicate, mai degrabã, prin influenþe cãrturãreºti, de ladistanþã, dacã putem spune aºa.

Fiind originar din sudul Moldovei, din pãrþilePutnei, se înþelege cã unele „muntenisme” îi vor fi fostcunoscute încã din copilãrie. Se ºtie, doar, cã graiuriledin sudul Moldovei au fost vizibil influenþate de vor-birea din Muntenia, dupã cum pe la Râmnicul Sãrat ºipe la Buzãu se semnaleazã multe particularitãþi de vor-bire moldoveneascã. Nu tot aºa vom putea explicanumeroasele „ardelenisme”, întîlnite în Cazanie, chiardacã regiunea natalã a lui Varlaam este vecinã cuTransilvania. Lãsînd la o parte faptul cã, datoritãmunþilor care despart Moldova de Transilvania înaceastã zonã, Muntenia, trebuie sã ne mai gîndim la unlucru ºi anume: particularitãþile de limbã aparþinîndgraiurilor de peste munþi nu se localizeazã în imediatavecinãtate cu Moldova. Cele mai multe dintre ele, aºspune cele mai caracteristice, îºi au originea tocmai înpartea opusã a Transilvaniei, prin Hunedoara, ºi chiarmai departe, în Banat ºi în Criºana.

N-ar fi imposibil ca Varlaam sã-ºi fi fãcut uceniciape la vreo mãnãstire de peste munþi, eventual sã fi avutlegãturã mai îndelungatã cu unii cãlugãri de grainemoldovenesc. Cum, însã, nu avem nici un fel de

date, care sã ne dea dreptul sã tragem asemenea con-cluzie, ne rãmîne o singurã explicaþie, aceea anume cãparticularitãþile respective din limba Cazaniei trebuieexplicate pe cale cãrturãreascã. Varlaam ºi-a însuºit,odatã cu conþinutul cãrþilor traduse în Transilvania, ºimajoritatea particularitãþilor lingvistice ale acestora.Lucrul nu pare deloc imposibil nu numai pentru faptulcã nu existau alte traduceri româneºti, în vremea aceea,ci ºi din motivul atît de cunoscut cã, în primele secolemai ales, cãrturarii religioºi erau urmãriþi de ideea cãorice modificare a unui text poate constitui o încãlcarea dogmelor bisericii. Aceasta înseamnã cã ei plecau,totdeauna, la elaborarea unei noi traduceri, de la unmodel existent în limba noastrã, de la o traducere ante-rioarã, lucru pe care îl mai constatãm, de altfel, pînã înmomentul de faþã, ºi nu numai cînd e vorba de dome-niul religios.

O comparaþie între Cazania lui Varlaam ºi tipãrit-urile coresiene, sub raportul folosirii limbii, duce laconcluzia cã distanþa între activitatea celor doi cãrtu-rari este, sub raportul bogãþiei vocabularului, al con-strucþiei frazei, al înlãturãrii unor elemente impropriietc., mult mai mare decît ne-o indicã cei 62 de ani, cîþiau trecut de la 1581 (Cazania a doua a lui Coresi) pînãla apariþia, la Iaºi, a Cazaniei lui Varlaam (1643).

Nu ºtim pe baza cãror izvoare a lucrat Varlaam. Nus-a descoperit, încã, originalul dupã care a fost tradusãCazania. Numãrul mare de elemente slave cãrturãreºti,folosite de dînsul, ne obligã sã conchidem cã el s-a ori-entat dupã un text de limbã slavã ºi nu dupã unul gre-cesc spre exemplu.

Nu-i mai puþin adevãrat, însã, cã o serie de slavon-isme au putut fi luate, de cãrturarul moldovean, din tra-ducerile anterioare, începînd cu manuscrisele rota-cizante.

Privitã sub aspectul caracterelor generale, limbaCazaniei lui Varlaam conþine, mai ales, trãsãturi speci-fice graiurilor din nordul þãrii ºi numai rar ne întîmpinãºi particularitãþi sudice.

El va scrie, de preferinþã dz nu z (audzire, dzice), ginu j (gioc, giunghe).

Foloseºte, pe scarã largã, variantele fonetice în care

! ! 1010 Revista românã nr. 3 (53)/ 2008

CAZANIA LUI VCAZANIA LUI VARLAAMARLAAM(PRIMA ÎNCERCARE DE UNFICIARE A LIMBII ROMÂNE)(PRIMA ÎNCERCARE DE UNFICIARE A LIMBII ROMÂNE)

G. ISTRATIG. ISTRATI

AA MM FF II TT EE AA TT RR UU

diftongul ea este redus la simplã vocalã: dã-mi sã bau,clipalã, greºalã. Dã, de asemenea, preferinþã unorfonetisme arhaice astãzi, de tipul nãroc, care aveauîntîietate în epocã.

Întocmai ca în toate textele din secolul al XVI-lea,întîlnim la el forme necorespunzãtoare de plural, createpe cale analogicã dupã singular (carþile, giudecate),dupã cum ne întîmpinã paralelisme fonetice de tipullucrure-lucruri.

În acelaºi timp unele substantive ºi adjective femi-nine fac pluralul ca în graiurile populare: amarã,hotarã, izvoarã.

Aceleaºi cauze care fac sã se menþinã în Cazanialui Varlaam formele de plural carþi, giudecate, parþietc., cu a în locul lui ã, ca la singular, îi datorãm ºiformele de genitiv-dativ de tipul calei, pacei etc.

Sînt relativ rãspîndite construcþiile genitivale, con-siderate arhaice, poate chiar pentru epoca în care scriaVarlaam, cu de: „Mitropolitul de Þara Moldovei”;„întru viaci de viaci”; „pentru voie de om”; „în mijlocde rod pãcãtos”.

Se înþelege cã alãturi de aceastã construcþie, pe carelimba de astãzi o mai pãstreazã doar în nume topice detipul „Baia de Aramã”, „Cetatea de Baltã”, „Curtea deArges” etc., se întîlneºte ºi cea normalã, cîteodatã chiar

în aceeaºi frazã. Întocmai ca în secolul al XVI-lea, ne întîmpinã, ºi

în Cazania lui Varlaam, aproape peste tot, vocativulfãrã le: „o, creºtine”, „o, filosoafe”, „o, oame”.Excepþie fac doar substantivele duh ºi fiu, pe care leîntîlnim sub forma de astãzi, duhule, fiule, în toate tex-tele vechi1.

Ca peste tot, în secolul al XVI-lea, pluralul adjec-tivului gol apare cu l pãstrat: „Toþi goli ºi smeriþi vomsta acolo”, iar formele pronominale ºi, uneori, ºi celeadverbiale sînt „întãrite” cu particula ºi: careºi,careleº.

Acuzativul fãrã pre: „curãþaºte-mã mene pãcãtosu”;„dã-mi sãracul acesta ºi rãstignitul”; „o, iubit fiul meuunde laºi maicãta?” alterneazã cu construcþia normalãdin limba românã literarã: „Deci împãratul chiamã prepatriarhul Þarigradului, pre Alexandru, ºi-i dzise sãprimeascã pre Arie. Întru acesta chip sã-l facã sã hie.Iarã patriarhul rãspunse ºi dzise: Mãria ta, împãrate, înce chip dzici mãria ta sã priimãsc pre Arie?”.

Sub influenþa textelor ardeleneºti din secolul alXVI-lea, Varlaam menþine, în Cazania sa, variantelede imperativ negativ, plural, formate pe baza infini-tivului lung, nu a celui scurt, întocmai ca în graiurileactuale din Hunedoara ºi Banat: nu adunareþi, nu fireþi,nu giudecareþi. Faptul cã aceste forme se întîlnesc însecolul al XVII-lea ºi în unele documente munteneºtinu trebuie sã ne ducã la ideea cã fenomenul era gener-al românesc, în limba veche. Aºa cum rotacismul, spreexemplu, cu toatã semnalarea lui într-o serie de texteneardeleneºti, trebuie considerat un fenomen regional,în secolul al XVI-lea, tot aºa formele la care ne refer-im aici nu puteau avea o rãspîndire mult mai mare, întrecut, faþã de ceea ce cunoaºtem noi astãzi, din graiuri.

Încercînd sã repartizãm pe graiuri diferitele partic-ularitãþi de limbã întîlnite în Cazania lui Varlaam, vomspune cã fonetisme ca acmu, gioc, giunghe, her, hi,hiecare, hiecine, mãnule, menciunos, oare (în locul luiori!), prãvi (pentru privi!) aparþin subdialectuluimoldovenesc, dupã cum deºchide, cenuºe, izvoraºte,pãºaºte ne duc mai mult spre Muntenia, cu toate cã,pentru unele din ele cel puþin, s-ar putea descoperi„modele” ºi în alte regiuni ale þãrii2. Alãturi de cîine,mîine, pîine, poimîine, fonetisme normale din punctulde vedere al subdialectului muntenesc, mai întîlnim, înCazanie, ºi demãineaþã, rãmîine, noi rãmîinemtãtîiene-sãu „creaþii” analogice ale lui Varlaam însuºicare, în calitate de moldovean, nu putea sã-ºi deaseama pînã unde se întinde fenomenul muntenesc îndiscuþie.

Mult mai numeroase ni se par a fi faptele de limbãpe care le-am putea pune pe seama influenþei arde-leneºti, în scrisul lui Varlaam, înþelegînd prin aceastã

! ! 1111Revista românã nr. 3 (53) / 2008

influenþã contribuþia tuturor graiurilor de peste munþi(Transilvania, Maramureºul, Criºana, Banatul!) la„creºterea” limbii româneºti din Cazania lui Varlaam.Numeroase fonetisme, forme sau cuvinte pe care lemai pãstreazã, pînã astãzi, graiurile de peste munþi ºinu le întîlnim nici în vorbirea moldovenilor, nici în ceaa muntenilor, trebuie considerate de provenienþã arde-leneascã, împrumutate de Varlaam prin intermediultraducerilor anterioare.

Ardeleneºti trebuie considerate ºi numeroaselederivate substantivale ºi verbale fãrã în-, pe care lamenþin, în cea mai mare parte, graiurile actuale de pestemunþi: bolnãvi, giunghe, griji, podobi, sãnãtoºi etc.

Tot graiurilor de peste munþi îi aparþine, cel puþin laorigine, înlocuirea lui î prin i, în exemple ca urmã-toarele: atita, dinsul, osinda etc. Presupunerea mea seîntemeiazã nu numai pe faptul cã întîlnim numeroaseexemple asemãnãtoare atît în Codicele Voroneþean, cîtºi în Psaltirea Scheianã, ci ºi pe motivul cã fenomenulcaracterizeazã, pînã în momentul de faþã, graiul hune-dorean, ºi numai pe acesta, cum se poate vedea ºi dinprezenþa lui în Þiganiada lui I. Budai-Deleanu.

Poate tot ca o influenþã a graiurilor de peste munþitrebuie interpretatã ºi preferinþa lui Varlaam pentruîntoarce ºi neutilizarea lui înturna, bine cunoscut ºi elîn vorbirea ºi limba literarã a moldovenilor, de la C.Negruzzi pînã la M. Sadoveanu. De data aceasta, numai rãmîne nici o îndoialã cã influenþa s-a exercitatexclusiv pe cale cãrturãreascã, prin intermediul traduc-erilor din secolul al XVI-lea. O dovadã cã aºa staulucrurile o constituie faptul cã atît în CodiceleVoroneþean, cît ºi în Psaltirea Scheianã nu întîlnim,nici mãcar o singurã datã, pe înturna, ci numai peîntoarce, întocmai ca în Cazania lui Varlaam.

Acest fapt nu-i tocmai uºor de explicat, dacã negîndim la numãrul mare de sinonime din Cazania luiVarlaam. Originea lui moldoveneascã, pe de o parte,contactul cu toate realizãrile din limba românã scrisãde pînã atunci, pe de altã parte, ne fac sã înþelegemdeosebirea importantã dintre Varlaam ºi înaintaºii sãi,din acest punct de vedere, ne întãresc convingerea cãnumãrul foarte mare de sinonime, în raport cu ceea ceavem pînã la el, se explicã, în primul rînd, prin culturalui superioarã, prin cunoaºterea temeinicã a tuturorrealizãrilor de pînã atunci în acest domeniu, prin tend-inþa de a dirija într-o singurã direcþie eforturile, dis-parate de pînã la el, spre o limbã literarã unicã.

Din prezentarea sumarã a faptelor de limbãobiºnuite în Cazania lui Varlaam rezultã cã ne gãsimîn faþa unei sinteze, fãrã îndoialã cea dintîi încercareconºtientã de unificare a limbii noastre literare.

Moldovean prin naºtere ºi prin formaþie, marelemitropolit de la mijlocul secolului al XVII-lea se gãsea

pe un teren aproape gol. Limba cãrþilor lui Coresi ºi, cuatît mai mult, a textelor rotacizante nu putea satisfaceexigenþele unui om de gust ºi, în acelaºi timp, nu maiputea servi ca mijloc sigur de comunicare cu maselelargi de cititori ºi de ascultãtori, din toate provinciileromâneºti, cãrora li se adreseazã în cunoscuta pre-doslovie. Varlaam ºi-a dat seama de neajunsurile aces-tei limbi ºi a cãutat o rezolvare în altã parte. El aînceput sã clãdeascã pe graiul sãu de acasã, pe care l-aîmbogãþit, cum am vãzut, cu elemente munteneºti ºiardeleneºti. Dacã muntenismele puteau sã-i vinã pecale directã, prin contactul pe care l-a avut, încã dincopilãrie, cu locuitorii de peste Milcov, ardelenismelen-au putut fi împrumutate decît pe cale cãrturãreascã,prin intermediul traducerilor din secolul al XVI-lea,aproape toate efectuate peste munþi. Bogãþia materialu-lui lingvistic care i-a stat la dispoziþie, capacitatea saneobiºnuitã ºi puterea de înþelegere de care dispunea,cultura superioarã, ca ºi, mai ales, simþul înnãscut pen-tru limbã au fãcut din Varlaam unul dintre cei mai val-oroºi cãrturari români din trecut. El a ºtiut, într-unmoment hotãrîtor pentru limba noastrã, sã distingãesenþialul de locul comun ºi sã traseze liniile directoareale viitoarei limbi literare româneºti. La aceasta a con-tribuit, desigur, ºi marea rãspîndire a Cazaniei în toateregiunile locuite de români3 ºi, în special, înTransilvania, unde este de presupus cã avea rolul sãcontrabalanseze acþiunile reformatoare cunoscute.

La trei sute ºaizeci ºi cinci de ani de la apariþie,Cazania lui Varlaam continuã sã impresioneze prinbogãþia ºi frumuseþea limbii în care a fost scrisã.Condiþiile tehnice în care a apãrut ediþia de la 1643 sîntele înseºi un titlu de mîndrie la marea tradiþie culturalãcare a existat în Iaºul medieval ºi prin care strãlucitulsfetnic al lui Vasile Lupu a pus bazele unei activitãþicare a constituit ºi va constitui un model ºi un îndemnpentru toþi urmaºii sãi care s-au îndeletnicit ori se vorîndeletnici cu plãcuta „zãbavã” a cãrþilor ºi cumeºteºugul imprimãrii acestora.

Note:

1. Aspectul fonetic nu permitea o formã fãrã l. Pe de altãparte, un vocativ fie se putea confunda uºor cu femininul.

2. În textele rotacizante, ca ºi în Noul Testament de laBãlgrad (1648), variantele cu ºuierãtoarele muiate sînt mairãspîndite decît celelalte.

3. Nu neglijez faptul cã în unele dintre retipãririleCazaniei limba a fost uºor modificatã, sub influenþa unor par-ticularitãþi locale. Dar lucrul acesta nu schimbã, în mod fun-damental, ideea exprimatã. Înlocuirea unui cuvînt sau a unuifonetism, necunoscut în Muntenia ori în Transilvania, nu ducela modificãri importante ºi în construcþie; fraza rãmînelimpede, uºor de înþeles, ºi biruinþa vorbirii populare asupramodelelor cãrturãreºti, de origine slavã mai ales, mi se paredefinitivã.

! ! 1212 Revista românã nr. 3 (53) / 2008