prima călătorie misionară a lui pavel · prima călătorie misionară a lui pavel 97 evreu, pe...

95

11-17 august

Prima călătorie misionară a lui Pavel

Sabat după-amiază

Completează și memorează: „Să știţi dar, fraţilor, că în El vi se vestește _____________________, și oricine crede este _______ prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi ________ prin Legea lui Moise.” (Faptele apostolilor 13:38,39)

Evanghelia trebuia dusă şi la străini, şi la iudei. Încet dar sigur, primii creştini iudei începeau să prindă ideea aceasta.

Primul raport explicit pe care îl avem despre un număr mare de oameni de altă naţionalitate veniţi la credinţă este legat de Antiohia. Prima biserică pe care o putem considera a „neamurilor”, deşi exista totuşi în ea şi un număr considerabil de credincioşi evrei (Galateni 2:11-13), a fost înfiinţată în Antiohia. Datorită zelului misionar al fon-datorilor ei şi datorită noului elan imprimat de sosirea lui Barnaba şi a lui Pavel, ea a crescut rapid şi a devenit primul centru creştin important din afara graniţelor Iudeei. Mai mult, în unele aspecte întrecea chiar şi biserica din Ierusalim.

Apostolii fiind cantonaţi în Ierusalim, Antiohia a devenit locul de naştere al misiunii creştine. De acolo a plecat Pavel în toate cele trei călătorii misionare ale sale, cu sprijinul iniţial al credincioşilor locali. Datorită dedicării lor, creştinismul s-a răspândit în toată lu-mea cunoscută atunci, aşa cum intenţionase Isus, ca Evanghelia să fie vestită „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apocalipsa 14:6).

S T U D I U L

7

Instructori_3_2018.indd 95 03/05/2018 12:01:27

96 STUDIUL 7

Duminică, 12 august La Salamina şi Pafos

În Faptele 13, Luca se întoarce la relatarea despre Antiohia pen-tru a introduce prima călătorie misionară a lui Pavel, căreia îi dedică un spaţiu amplu (Faptele, capitolele 13 şi 14). De aici şi până la fina-lul cărţii, el îl are în obiectiv pe Pavel şi misiunea lui pentru neamuri.

Acesta este primul demers misionar menţionat în Faptele, gândit şi planificat de o biserică, dar, aşa cum subliniază Luca, iniţiat de fapt de Dumnezeu, nu de oameni.

Dumnezeu poate lucra prin oameni dacă îi vede dornici să cola-boreze cu El.

1. Ce elemente menţionează Luca atunci când istorisește activitatea desfășurată de Barnaba și Pavel în Cipru?

Faptele 13:1-12 _______________________________________________

______________________________________________________________

Plecarea misionarilor a fost precedată de o perioadă de rugăciuni de mijlocire şi de post. În acest context, punerea mâinilor constituia în principiu un act de consacrare sau o încredinţare în grija harului lui Dumnezeu (Faptele 14:26) pentru o anumită sarcină.

Insula Cipru este situată în nord-estul Mării Mediterane, nu de-parte de Antiohia. Era normal ca biserica să-şi înceapă lucrarea de acolo, întrucât Barnaba era cipriot şi Evanghelia fusese deja vestită în zonă. Şi, cu siguranţă, că mai rămăseseră multe lucruri de făcut.

Ajunşi pe insulă, Barnaba şi Pavel, însoţiţi de vărul lui Barnaba, Ioan Marcu (Faptele 15:39; Coloseni 4:10), au predicat în sinagogi-le din Salamina. În general, aşa proceda Pavel: predica mai întâi în sinagogi şi apoi celor dintre neamuri. Isus era Mesia cel aşteptat de Israel şi, de aceea, era normal să le propovăduiască Evanghelia mai întâi evreilor.

După Salamina, au pornit spre vest (probabil) şi s-au oprit în Pafos, capitala. Relatarea îi are apoi ca protagonişti pe un vrăjitor


Prima călătorie misionară a lui Pavel 97

evreu, pe nume Bar-Isus, cunoscut şi sub numele de Elima, şi pe Sergius Paulus, guvernatorul roman al provinciei (proconsulul). Gă-sim aici răspunsurile tipice la chemarea Evangheliei: unii se împotri-vesc, iar alţii (printre care şi unii păgâni cu poziţii înalte) o primesc şi se convertesc.

Atunci, un evreu a respins adevărul, iar un păgân l-a acceptat. De ce unii din alte confesiuni creştine primesc adevărul mai greu decât cei ce nu sunt creştini?

Luni, 13 august În Antiohia din Pisidia (1)

Din Cipru, Pavel şi tovarăşii lui au plecat cu corabia la Perga, în Pamfilia, pe coasta sudică a Turciei moderne. Înainte să povestească ce s-a întâmplat în Antiohia din Pisidia, Luca face două schimbări semnificative: nu-l mai menţionează primul pe Barnaba, ci pe Pavel, de unde rezultă că Pavel preia iniţiativa, şi nu mai foloseşte numele evreiesc al apostolului („Saul”), ci doar numele Pavel (Faptele 13:9). Aceasta probabil deoarece de aici înainte Pavel lucrează în principal într-un mediu greco-roman.

În Faptele 13:13, Luca mai aminteşte că Ioan Marcu s-a întors în Ierusalim, fără să dezvăluie motivul acestei decizii. Ellen G. White notează că Ioan Marcu, copleşit de frică şi descurajat din cauza gre-utăţilor, „s-a intimidat şi, pierzându-şi curajul, a refuzat să meargă mai departe şi s-a întors la Ierusalim.” (Vezi Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 124.) Dumnezeu nu a promis niciodată că avea să fie uşor. Pavel a ştiut de la început că lucrarea pentru Isus avea să fie însoţită de multă suferinţă (Faptele 9:16), însă a învăţat să se bizu-iască în întregime pe puterea lui Dumnezeu. Acesta a fost secretul puterii lui (2 Corinteni 4:10-17).

2. Care a fost ideea principală a cuvântării ţinute de Pavel în sinagoga din Antiohia?


98 STUDIUL 7

Faptele 13:38 _________________________________________________

În Faptele 13:16-41 găsim prima predică a lui Pavel consemnată în Noul Testament. Sigur, el mai predicase până atunci şi fără îndo-ială că scriitorul notează aici doar un rezumat al ei.

Predica este formată din trei părţi. Introducerea conţine câteva convingeri comune cu privire la alegerea lui Israel ca popor al lui Dumnezeu şi cu privire la împăratul David (vers. 17-23); scopul ei este stabilirea contactului cu ascultătorii iudei. Partea următoare arată că Isus este împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu lui David de a-i da un urmaş care să-i aducă lui Israel mântuirea (vers. 24-27). Concluzia prezintă avertizarea de a nu refuza mântuirea ofe-rită prin Isus (vers. 38-41).

Punctul culminant al predicii îl constituie versetele 38 şi 39, care sintetizează mesajul lui Pavel despre iertare. Iertarea şi îndreptăţi-rea sunt puse la dispoziţie doar prin Isus, nu prin Legea lui Moise.

Ce înseamnă faptul că mântuirea este posibilă doar prin Isus? Cum împaci necesitatea de a păzi Legea lui Dumnezeu cu faptul că Legea nu poate îndreptăţi?

Marţi, 14 august În Antiohia din Pisidia (2)

În Faptele 13:38,39 se vorbeşte despre incapacitatea Legii lui Moise de a aduce iertare pentru anumite păcate, o învăţătură im-portantă. Legea lui Moise, nu poate aduce îndreptăţire. De aceea, îndreptăţirea nu poate fi câştigată, nici măcar parţial! Ea poate fi primită doar prin credinţa în jertfa de ispăşire a lui Isus (Romani 3:28; Galateni 2:16), ca dar nemeritat. Ascultarea este esenţială pentru viaţa creştină, însă nu ne putem „câştiga” mântuirea prin ea.

3. Cum au primit cei din sinagogă mesajul lui Pavel?

Faptele 13:42-49 ______________________________________________

______________________________________________________________



Deşi Pavel şi-a încheiat mesajul cu nişte cuvinte aspre, majori-tatea celor din sinagogă au avut o reacţie foarte favorabilă. Totuşi, Sabatul următor, atitudinea lor s-a schimbat drastic. „Iudeii” care au respins Evanghelia erau probabil conducătorii sinagogii, reprezen-tanţii oficiali ai iudaismului. Atitudinea lor este catalogată de Luca drept „pizmă”.

În lumea antică, cei din alte popoare erau atraşi de unele aspecte ale iudaismului, cum ar fi monoteismul, stilul de viaţă şi chiar Saba-tul, şi mulţi dintre ei îl adoptaseră ca prozeliţi. Circumcizia era totuşi un impediment serios, întrucât era considerată o practică barbară şi detestabilă. În aceste condiţii, mulţi străini veneau la sinagogă ca să I se închine lui Dumnezeu, dar fără să se convertească oficial la iuda-ism. Ei făceau parte din categoria celor „temători de Dumnezeu”. Şi probabil că ei şi prozeliţii din sinagoga din Antiohia (vers. 16,43) au ajutat la răspândirea mesajului lui Pavel printre localnici. Mulţi au răspuns pozitiv. Posibilitatea de a primi mântuirea fără obligaţia de a adera mai înainte la iudaism era o perspectivă atrăgătoare.

Aşa se explică pizma conducătorilor iudei. Ei au respins Evanghe-lia, pierzând mântuirea oferită de Dumnezeu, iar Pavel şi Barnaba s-au simţit liberi să-şi concentreze atenţia asupra lucrării cu străinii, care se bucurau şi Îl lăudau pe Dumnezeu pentru că îi inclusese în planul Său de mântuire.

Miercuri, 15 august În Iconia

La instigarea conducătorilor iudei din Antiohia Pisidiei, autorită-ţile locale i-au incitat pe oameni împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au alungat din cetate (Faptele 13:50). Cu toate acestea, ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt (vers. 52). Misionarii s-au îndreptat apoi către cetatea Iconia.


100 STUDIUL 7

4. Care au fost roadele lucrării lui Pavel și Barnaba în Iconia?

Faptele 14:1-7 ________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

În Iconia, Pavel şi Barnaba şi-au păstrat obiceiul de a se adresa mai întâi evreilor şi apoi străinilor. Motivul pentru care le acordau prioritate evreilor se găseşte în predica lui Pavel din Antiohia (Fap-tele 13:16-41): alegerea lui Israel ca popor, cu tot ce decurgea de aici (Romani 3:2; 9:4,5), şi împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu de a trimite un Mântuitor din spiţa lui David. Chiar dacă mulţi iudei respingeau Evanghelia, Pavel nu şi-a pierdut niciodată speranţa că iudeii se vor converti în număr mare.

În Romani, capitolele 9–11, Pavel afirmă că „nu toţi cei ce se co-boară din Israel sunt Israel” şi că, dacă unii iudei cred totuşi, cred doar datorită îndurării lui Dumnezeu. Dumnezeu nu Şi-a respins poporul, dar „în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei ale-geri prin har” (Romani 11:5). Pavel a continuat să le propovăduiască Evanghelia celor de alt neam, deşi era convins că, în curând, mai mulţi iudei aveau să vină la credinţa în Isus.

„Argumentul lui Pavel din Romani 9–11 ne oferă o explicaţie în plus pentru strategia misionară urmată de el în relatarea din Faptele apostolilor şi îi arată fiecărei generaţii de creştini de ce este impor-tant din punct de vedere teologic să le dea mărturie evreilor ne-creştini.” – David G. Peterson, The Acts of the Apostles, 2009, p. 401

Situaţia nu diferea foarte mult de cea din Antiohia. Reacţia iniţi-ală a iudeilor şi a neamurilor faţă de Evanghelia lui Pavel a fost foar-te pozitivă, însă şi de data aceasta iudeii care nu au crezut, posibil liderii comunităţii iudaice locale, au stârnit neamurile şi le-au otră-vit mintea împotriva misionarilor, provocând dezbinare în cetate. Opozanţii şi-au făcut planuri ca să-i atace şi să-i omoare, dar Pavel şi Barnaba, dându-şi seama de acest lucru, au decis să plece şi să lucreze în altă parte.



Evreii au nevoie să audă Evanghelia, dar în primul rând să o vadă exemplificată în viaţa acelora care mărturisesc Numele lui Isus. Dacă ai cunoştinţe printre evrei, ce fel de mărturie le dai?

Joi, 16 august În Listra şi Derbe

Pavel şi Barnaba s-au oprit apoi în Listra, un sătuc situat la cir-ca treizeci de kilometri sud-est de Iconia. Deşi au rămas acolo ceva timp (Faptele 14:6,7,15), Luca relatează un singur eveniment şi ur-mările lui: vindecarea unui olog din naştere, probabil cerşetor.

5. Ce ne spune reacţia localnicilor despre starea lor?

Faptele 14:5-19 _______________________________________________

______________________________________________________________

Noroadele au fost atât de impresionate de această minune, încât au crezut că Pavel şi Barnaba erau zei – Barnaba ar fi fost Zeus, zeul suprem din panteonul grecesc (la romani, Jupiter), iar Pavel ar fi fost Hermes, mâna dreaptă şi solul lui Zeus (la romani, Mercur) – şi au vrut să le aducă jertfe.

Poetul latin Ovidiu (43 î.Hr. –17/18 d.Hr.) consemnase înainte de acest eveniment o legendă potrivit căreia aceşti doi zei deghizaţi în oameni ar fi coborât cândva prin locurile acelea („dealurile Frigiei”) în căutarea unui loc de odihnă. Conform legendei, un cuplu sărac şi în vârstă i-a tratat cu bunătate şi ospitalitate; restul locuitorilor s-au purtat cu indiferenţă. În final, zeii au transformat casa celor doi bă-trâni într-un palat, i-au transformat pe cei doi în preoţi şi au distrus complet oraşul. (Vezi Metamorphoses, pp. 611–724.)

Dacă în zona aceea circula o astfel de poveste, nu ne miră deloc reacţia localnicilor la minunea săvârşită de Pavel. Aşa se explică de ce gândul lor s-a dus la aceşti doi zei şi nu la Asclepios, zeul vinde-cării. Pavel şi Barnaba au reuşit să-i convingă pe localnici să înce-teze acea ceremonie păgână, prin care voiau să li se închine lor ca


102 STUDIUL 7

unor zei. Totuşi, în cele din urmă, câţiva opozanţi din Antiohia şi din Iconia i-au întors pe oameni împotriva lor, iar Pavel a fost împroşcat cu pietre şi scos din cetate ca mort.

6. Cu ce cetate și-au încheiat Pavel și Barnaba călătoria misionară? Ce au făcut pe drumul de întoarcere?

Faptele 14:20-26 ______________________________________________

______________________________________________________________

Pavel a spus: „În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Faptele 14:22). Ce a vrut el să spună aici? Ai avut şi tu astfel de necazuri? Cum te poţi deprinde să creşti în credinţă prin necazurile prin care treci?

Vineri, 17 august Un gând de încheiere

„În timpul vieţii Sale pe pământ, Hristos a căutat să-i scoată pe iudei din exclusivismul lor. Convertirea sutaşului şi a femeii siro-feniciene erau rezultatele lucrării Sale directe cu oameni care nu erau din Israel. Venise acum timpul pentru o lucrare activă şi conti-nuă printre neamuri, din rândul cărora comunităţi întregi au primit Evanghelia cu bucurie şi L-au lăudat pe Dumnezeu pentru lumina acestei credinţe raţionale. Necredinţa şi răutatea iudeilor nu au ză-dărnicit planul lui Dumnezeu; fiindcă un nou Israel era altoit în măs-linul vechi. Sinagogile şi-au închis uşile în faţa apostolilor, dar casele particulare şi le-au deschis larg, iar clădirile publice ale neamurilor au fost şi ele folosite pentru predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Sketches From the Life of Paul, p. 51

„În toate străduinţele lor misionare, Pavel şi Barnaba au căutat să urmeze exemplul lui Hristos, de sacrificiu de bunăvoie şi de lucrare credincioasă şi plină de râvnă pentru suflete. Cu o vedere limpede, zeloşi şi neobosiţi, ei nu luau în seamă obiceiurile lor sau confortul



personal, ci, cu grijă, cu rugăciune şi prin neîncetată activitate, ei semănau sămânţa adevărului.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 136–137

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Tesaloniceni 3 – 1 Timotei 6

1. Despre cine scria Pavel „să-i fie ruşine”?______________________________________________________________

2. Cum spune Pavel că era el când lucra „din neştiinţă”?______________________________________________________________

3. Care erau criteriile acceptării pe lista văduvelor?______________________________________________________________

4. Despre ce anume scrie Pavel că este „un mare câştig”?______________________________________________________________

Istoria mântuirii, cap. 25

5. Ce trebuie să facă toţi creştinii când sunt ispitiţi sau când dreptu-rile le sunt încălcate?

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________


104 STUDIUL 7

MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

ObiectiveLa nivelul cunoștinţelor: Membrii grupei să identifice locurile de

desfăşurare, obiectivele şi metodele misiunii creştine.La nivelul sentimentelor: Să conştientizeze faptul că succesul în mi-

siune depinde de bizuirea pe Duhul Sfânt şi pe călăuzirea Sa.La nivel practic: Să se implice personal în activitatea misionară din

biserica locală.

SCHIŢA STUDIULUII. Cunoştinţe: Scopul, locul şi modul de desfăşurare a misiunii

A. Ce face biserica ta pentru a susţine misiunea? Are un plan func-ţional? În ce constă acest plan?

B. Din cine este formată echipa de coordonare a activităţii misio-nare? Ce măsuri financiare şi organizatorice au fost luate pentru desfăşurarea acestor acţiuni?

II. Sentimente: Desfăşurarea activităţii misionareA. De ce trebuie să cauţi călăuzirea Duhului Sfânt chiar înainte de

a pleca în lucrare? De ce este necesar ca echipa misionară să fie unită când porneşte la lucru?

B. Gândeşte-te să incluzi în planurile tale misionare şi câte o per-soană-suport din zona în care intenţionezi să lucrezi. Pe ce per-soane din acea zonă poţi conta?

III. Practic: Implicarea credincioşilorA. Cum te-ai gândit să-i implici pe credincioşii din locurile în care

intenţionezi să lucrezi?Rezumat: Succesul în misiune depinde de bizuirea pe Duhul Sfânt,

de susţinerea bisericii care îi trimite pe misionari şi de dedicarea aces-tora faţă de planul de lucru.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

1. MOTIVAREPasajul central: Faptele 13:1-3.Ideea de bază: Misiunea de răspândire a Evangheliei nu este făcută

la iniţiativa vreunui om. Domnul a spus foarte clar înainte de a Se înălţa



la cer: „Voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele 1:8). Planul de a pleca din Ur nu şi-a avut originea în mintea lui Avraam. Moise nu i-a chemat pe israeliţi afară din sclavie cu de la sine putere. Nu o fost ideea lui Iosua să des-partă Iordanul. Isaia nu a decis să fie profet fiindcă aşa a vrut el. Des-coperirile profetice nu s-au născut în mintea lui Daniel, nu sunt rodul eforturilor sale de a cunoaşte viitorul. Nu Estera a avut iniţiativa de a-şi salva poporul, dar a înţeles că avea o misiune. Petru nu a abandonat plasele de pescuit din proprie iniţiativă. Şi nici Saul nu a devenit primul mare misionar creştin pentru că aşa şi-a propus el. Toţi au acţionat ca urmare a chemării Duhului Sfânt.

În biserica din Antiohia existau profeţi, învăţători şi înalţi demnitari ai statului (Faptele 13:1-3). Toţi aceşti credincioşi au slujit, au postit şi s-au rugat, iar Duhul Sfânt le-a dat următoarea poruncă: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat” (Faptele 13:2). Aşa a început prima călătorie misionară.

Discuţie: Ai simţit vreodată un imbold în inimă, ai auzit vreodată o şoaptă în ureche sau o poruncă directă de a te implica în misiune? Cum poţi pune la punct un plan pentru o călătorie misionară? Unde să în-ceapă şi unde să se termine? Povesteşte în cadrul grupei ce experienţă ai în domeniul misiunii.

2. APROFUNDAREA STUDIULUIDupă învierea Sa, Isus le-a poruncit ucenicilor să ducă Evanghelia în

Ierusalim, în Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. Revăr-sarea Duhului la Cincizecime şi mărturia puternică a lui Petru, a lui Ştefan şi a altora au zguduit Ierusalimul şi Iudeea prin vestea că, în Isus, s-a împlinit speranţa din Vechiul Testament cu privire la Mesia. În Ierusalim a fost stabilită o bază solidă a bisericii creştine, dar a apărut o opoziţie la fel de solidă faţă de Calea lui Isus, opoziţie care, odată cu uciderea lui Ştefan, a generat valuri de persecuţie. Împotrivirea şi prigoana au dus însă la răspândirea Evangheliei în Samaria şi în teritoriile învecinate din Imperiul Roman. Biserica din Antiohia a înţeles că sosise timpul să-i per-mită Evangheliei lui Isus să ajungă până la marginile pământului. Pavel, Barnaba şi echipa lor misionară s-au pregătit de plecare.


106 STUDIUL 7

Comentariu biblicI. Misiunea în Cipru

(Revezi împreună cu grupa Faptele 13:4-12.)1. Evanghelia ajunsese deja în Cipru prin intermediul celor care fu-

giseră de persecuţia dezlănţuită după moartea lui Ştefan. De acolo au venit primii predicatori ai Evangheliei la Antiohia (Faptele 11:19,20). Până la urmă, biserica din Antiohia, la îndemnul Duhului Sfânt, avea să transforme această cetate, supranumită „Regina Orientului”, într-un centru misionar, de unde să se răspândească vestea bună despre Isus Hristos. Aşa au sosit în Cipru, în prima lor călătorie misionară, Barnaba, un cipriot, şi Pavel, un fost persecutor.

2. Prezentarea Evangheliei de către Pavel în Pafos, înaintea lui Sergius Paulus, guvernatorul Ciprului, a fost prima de acest fel înain-tea unui demnitar roman. Satana era hotărât să saboteze eforturile lui Pavel, folosindu-se de un vrăjitor de la curtea dregătorului, un bărbat pe nume Bar-Isus (fiul lui Isus). Pavel i-a spus vrăjitorului că ştia cine era şi ce urmărea: era fiul Diavolului, un instrument în mâna lui Satana care dorea să împiedice lumina adevărului să ajungă la Paulus. Faptul că vrăjitorul a orbit pe loc l-a convins pe guvernator de veridicitatea mesajului apostolului. El „a rămas uimit” nu în primul rând de minunea aceasta, cât mai ales de „învăţătura Domnului” (Faptele 13:12).

De discutat: Misiunea din Cipru marchează o tranziţie importantă. Luca precizează pentru prima oară că pe Saul îl mai chema şi Pavel (Faptele 13:9). Şi, din momentul acela înainte, nu mai foloseşte nicio-dată primul nume, de parcă ar vrea să noteze momentul transformării lui Saul în Pavel, apostolul neamurilor. Şi tot din acest punct al relatării, numele lui Pavel este menţionat primul când se vorbeşte despre cei doi, deşi la Ierusalim, Barnaba îl introdusese pe Pavel în grupul aposto-lilor şi apoi îl luase de la Tars ca să lucreze împreună în Antiohia. Pentru Barnaba, al cărui nume înseamnă „fiul încurajării”, misiunea este mai importantă decât misionarul. Ce lecţii putem învăţa de la el?

II. Misiunea în Antiohia din Pisidia(Revezi împreună cu grupa Faptele 13:14-52.)Predica ţinută de Pavel în Antiohia din Pisidia este probabil cea mai

completă predică a sa consemnată în Biblie. Ea afirmă că istoria nu este



un accident, ci planul prin care Dumnezeu Îşi împlineşte voinţa. Filosofia aceasta este în armonie cu ideile altor conducători de la început, precum Petru şi Ştefan. În predicile tuturor, predomină ideea că Dumnezeu este Cârmuitorul istoriei şi Domnul universului. Mesajul este acela că El le oferă dragoste, îndurare şi har tuturor – atât iudeilor, cât şi neamurilor – şi că vestea aceasta a fost transmisă de la un secol la altul, din vremea lui Avra-am şi până în vremea lui Hristos Isus. Pavel declară că veriga dintre vechi şi nou, dintre proroci şi Evanghelie, dintre speranţă şi împlinire o constituie viaţa şi slujirea lui Isus. Isus este împlinirea speranţei lui Israel în Mesia şi, în El, istoria naţională a evreilor şi-a atins apogeul. De atunci înainte, mân-tuirea evreilor şi a celor din alte popoare depindea de modul în care aveau să se raporteze la harul mântuitor al lui Isus.

Punctul culminant al predicii lui Pavel se găseşte în Faptele 13:26-39 şi conţine următoarele idei principale:

1) Dumnezeu Şi-a descoperit planul de mântuire prin Isus; desco-perirea aceasta este esenţa istoriei lui Israel de la Avraam la Hristos.

2) Deşi oamenii L-au respins pe Hristos şi L-au răstignit, Dumnezeu nu avea cum să fie înfrânt. De fapt, răstignirea a fost jertfa Sa supremă pentru păcatele lumii.

3) După ce S-a dat ca jertfă pentru păcat, Isus a revenit la viaţă, bi-ruitor asupra păcatului şi morţii. El a învins în final.

4) Biruinţa lui Isus asupra păcatului şi puterea învierii Sale sunt puse la dispoziţia tuturor celor care cred în El – atât iudei, cât şi neamuri – pentru ca toţi să se bucure de părtăşia la viaţa nouă în Isus.

De discutat: La sosirea echipei misionarilor în Perga, pe drumul spre Antiohia din Pisidia, a avut loc un eveniment trist: Ioan Marcu a decis să renunţe şi să se întoarcă acasă, la Ierusalim. Nu ni se spune ce l-a determinat să ia o astfel de decizie, dar ştim că, din cauza aceasta, în-tre apostoli a apărut o divergenţă trei ani mai târziu, pe când plănuiau a doua călătorie misionară: Pavel a refuzat să-l ia cu ei pe Marcu, iar Barnaba a insistat să-l ia. În final, cei doi misionari s-au despărţit. În ce-l priveşte pe Marcu, Duhul Sfânt a adus la îndeplinire prin el o sarcină nu mai puţin importantă: scrierea uneia dintre cele patru evanghelii, prima dintre ele, din punct de vedere cronologic. Ani mai târziu, la bă-trâneţe, pe când era întemniţat în Roma, Pavel i-a cerut lui Timotei să-l aducă cu el pe Marcu „căci el îmi este de folos pentru slujbă”, a spus


108 STUDIUL 7

el (2 Timotei 4:11). Pavel a avut nevoie de ceva timp ca să recunoască faptul că harul înseamnă să acorzi o a doua şansă. Se poate întâmpla ca un om credincios să cadă, însă niciuna dintre căderile noastre nu are motive să fie permanentă.

3. APLICAŢIA PENTRU NOIAntiohia însemna pentru locuitorii ei protecţie, bogăţie şi auto mul-

ţumire în starea lor de indiferenţă religioasă. Credincioşii care s-au stabilit acolo din cauza persecuţiei au venit însă cu un scop mai înalt: să facă imposibilul posibil. Au vrut să arate că biserica creştină putea fi un loc fără bariere între membrii ei. Şi au reuşit. Dar nu datorită mo-dului în care au lucrat iudeii. Şi nici insistenţei celor dintre neamuri. Şi nici bunătăţii vreunuia dintre ei. Ci datorită „[harului] lui Dumnezeu” (Faptele 11:23).

Întrebări: Ce putem face pentru a observa harul lui Dumnezeu la lucru şi în biserica noastră locală? Ce putem face pentru a conştientiza mai uşor lucrarea Sa printre noi şi cu noi?

4. ACTIVITATELa sfârşit, oferă-le participanţilor timp pentru împărtăşirea de expe-

rienţe. Membrii bisericii din Antiohia au venit acolo ca să scape de per-secuţie şi de oprimare. Întreabă-i pe membrii grupei tale dacă au fost vreodată victimele insultelor sau înjosirii. Întreabă-i cum au reacţionat sau cum cred că ar fi trebuit să reacţioneze. Cum putem transforma ex-perienţa bisericii din Antiohia din vis în realitate, din utopie în realizabil?


prima călătorie misionară a lui pavel · prima călătorie misionară a lui pavel 97 evreu, pe...

Documents