3.2.20.-Momentul în care copilul se întâlneşte cu moartea

-Bunica a murit

(dacă copilul se-ntâlneşte cu moartea)

Buni a murit. Ana nici nu-şi poate imagina că buni nu mai e. Ea o iubea foarte mult şi acum n-o va mai revedea niciodată?

Acasă atmosfera este apăsătoare, totul este liniştit, părinţii vorbesc încet. Mama îşi şterge uneori câte o lacrimă, tata îşi drege vocea încurcat. Părinţii i-au spus foarte serios fetiţei :

-Buni este în ceruri. Acolo se simte foarte bine, n-o mai doare nimic.

-Dar eu o iubesc atât de mult! De ce nu este încă aici? Cum aşa că se simte mai bine? De ce a murit? întreabă deznădăjduită Ana.

-Dar ştii că a fost tare bolnavă. A fost şi bătrână. Atunci inima e foarte obosită şi într-o zi nu mai bate, răspund cu tristeţe părinţii şi-şi întorc privirile.

-Doar bătrânii şi bolnavii mor? Şi inima voastră va obosi? Cred că uneori şi copiii mor. Doare moartea? Ce înseamnă că e în ceruri? Şi hamsterul meu, care a murit anul trecut este în ceruri? Buni acum se joacă cu hamsterul meu? Mă vede acum?

Aceste întrebări nu-i dădeau pace, dar n-a vrut să-i deranjeze pe părinţi cu ele.

Ana se zvârcoleşte neliniştită în pat. Deodată vede faţa binecunoscută şi dragă a bunicii. Îşi aminteşte de poveştile şi poezioarele pe care bunica i le spunea ei. Ştie pe de rost poezia preferată a bunicii. Este vorba despre un baieţel care a murit şi din cer trimite o felicitare ca s-o mângâie pe mama sa şi ca ea să se gândească cu bucurie la copilul ei:

Seara, ceata de ingeri stă la masă

Cu aripile pieptănate imaculat.

Sculptează fiecare câte-o stea crenelată

Şi-o vopseşte cu vopsea aurie, cerească.

Neobosit, supraveghind totul.

Se uită deasupra capetelor

Corectând mânuţele nepricepute

Lăudând cele cuminţi.

La colţul mesei, într-un ungher

Voios lucrează un ţânc de inger.

Steaua lui, aproape cât el,

Pensula umblă cu mare zel.

În liniştea cerească sună ca un tunet

„Ce faci tu acolo, tâncule?!”

Şi el răspunde fără frică: Va fi a mamei!

Şi mult îi place azuriul,

De-aceea îi fac steaua albastră şi nu de aur.

Dacă va străluci steaua mea albastră ştiu că spune:

„Micuţul meu mi l-a vopsit în ceruri.

Ingeraşii vopsesc stelele-n albastru doar în poveste, dar Ana ştia că Buni îi va trimite şi ei câteodată astfel de mesaje. Şi pentru că ea o iubeşte nespus de mult, se va gândi întotdeauna cu inima plină de bucurie la bunica. Va simţi pentru câteva clipe prezenţa ei dragă.

Îi vine în minte că are undeva un desen pe care l-a primit de la bunica. Începe imediat să-l caute în sertar şi-l găseşte. Îndată schimbă posterul Snoopy cu desenul bunicii. Chiar atunci intră Se plimbă de colo-colo Sfântul Petru

părinţii şi la vederea desenului le pornesc lacrimile. E bine dacă omul poate plânge câteodată. Cu toţii îşi uşurează inimile şi povestesc multe întâmplări drăguţe despre bunica. Acum, în sfârşit, Ana poate pune toate întrebările ei.