UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI COMUNICARE

SPECIALIZARE: COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

COMUNICARE INTERCULTURALĂ

POPORUL ROMÂN ÎNTRE MIT ŞI REALITATE

Student: Stanciu Roxana-CameliaGrupa 18033Anul IICoordonator: Lector univ. dr.

Mariana BORCOMAN

Mai 2012

Curpins

I. Mitul-definiţie şi legătura cu istoria................................................................. 3II. Mituri istorice legate de întemeierea ţărilor româneşti: Moldova şi Ţara Românească.....................................................................4

1. Descălecatul lui Dragoş Vodă în Moldova..................................................42. Descălecatul lui Negru Vodă din Ţara Românească.................................6

Legenda Meşterului Manole...........................................................6III. Mitul domnitorului român-Mihai Viteazul......................................................8IV. Concluzie.............................................................................................................9V. Bibliografie........................................................................................................10

2

I. Mitul-definiţie şi legătura cu istoria

Mitul poate fi definit ca o „construcţie imaginară destinată să pună în evidenţă

esenţa fenomenelor cosmice şi sociale în strâns raport cu valorile fundamentale ale

comunităţii şi în scopul de a asigura coeziunea acesteia. Miturile istorice presupun preluarea

trecutului.”1 Mitul face parte din istorie. Există o strânsă legătură între aceste două concepte.

Aceasta nu înseamnă că orice reformulare, interpretare sau adaptare este un mit. Mitul

reprezintă un simbol din punct de vedere al conţinutului, el îţi oferă posibilitatea de a

interpreta şi „introduce în istorie un principiu de ordine, acordat necesităţilor şi idealurilor

unei anumite societăţi.”2

Trebuie înţeles faptul că istoria nu este obiectivă. Nu există un adevăr absolut.

Toată lumea contribuie într-un fel sau altul. Tradiţia orală, literatura, şcoala, biserica, armata,

discursul politic, presa, radioul, televiziunea, toate acestea reprezintă surse de istorie care

uneori acţionează în contradictoriu asupra conştiinţei istorice.

De asemenea conceptul de istorie are două semnificaţii diferite. Istoria defineşte

ceea ce s-a petrecut cu adevărat şi reconstruirea a ceea ce s-a petrecut, adică „trecul în

desfăşurarea sa obiectivă şi discursul despre trecut.”3 Ceea ce înseamnă că, de fapt noi avem o

recompunere a trecutului, o imagine incompletă şi simplificată. Aceasta presupune ordonarea

faptelor cronologic şi totodată filtrarea lor. De aceea, aceleaşi fapte isorice pot fi tratate în

mod diferit în funcţie de modul şi de punctul de vedere al acelui care discută despre acel

proces istoric. Spaţiul de civilizaţie, cultura, societatea, totul contribuie la diferenţierea

discursului istoric.

Aşadar, putem vorbi despre existenţa unei mitificării ai istoriei, deoarece

conceptul de mit este inclus în istorie. Nu trebuie să presupunem că, fiind vorba despre un mit

chiar şi unul istoric, faptele nu s-au petrecut. Diferă modul în care sunt relatate faptele şi

punctul de vedere din care sunt povestite. Fără miturile istorice am pierde esenţa istoriei şi

istoria niciodată nu va fi pur obiectivă, mereu va rămâne loc de interpretări.

II. Mituri istorice legate de întemeierea ţărilor româneşti: Moldova şi Ţara Românească.

1 Boia, Lucian, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Editura Humanitas, Bucureşţi, 1997, p 282 Ibidem, p. 293 Ibidem, p. 26

3

Orice naţiune dispune de propria mitologie istorică, iar poporul român este unul

bogat din acest punct de vedere. Fără mituri consider că, istoria şi-ar pierde din esenţă şi ar

rămâne doar nişte fapte povestite cronologic. Poporul român are la bază multe mituri ce îl

definesc ca naţiune. Acest lucru nu înseamnă că acele fapte sunt s-au petrecut. Nu, ci sunt

povestite din mai multe perspective şi s-a ajuns la o concluzie că. acea parte din istorie s-a

întâmplat, dar nu sunt dovezi concrete şi exacte. Astfel şi la întemeierea celor două state

medievale româneşti întâlnim mituri istorice care fără ele, istoria poporului român nu ar mai fi

la fel.

Faptele lui Negru-Vodă de la Făgăraş, vânătoarea lui Dragoş şi uciderea zimbrului, şi-

au câştigat dreptul de cetate în imaginarul colectiv şi în percepţia noastră despre începuturile

statalităţii româneşti.

1. Descălecatul lui Dragoş Vodă în Moldova

Constituirea statului medieval Ţara Moldovei este împletit de legende, mai mult, sau

mai puţin populare, dar care au la baza lor nişte adevăruri istorice constatate în letopiseţele

Ţării Moldovei, dar şi în sursele altor ţări.

Probabil, cel mai interesant, este de unde s-a luat numele de Moldova. Unele din cele

mai populare legende sunt legate de numele unui râu, cu acelaşi nume, în apropierea căruia s-

a format voievodatul, potrivit cronicilor, numele râului ar veni de la Molda, căţeaua

voievodului maramureşean Dragoş.

Legenda spune că era odată un voievod pe nume Dragoş, care trăia în acea parte din

România care se numeşte Maramureş. Umblând el la vânătoare, a auzit că fraţii lui, românii

de la răsărit de munţii Carpaţi, de pe valea râurilor Siret şi Prut, sufereau mult din pricină ca-i

jefuiau şi-i ucideau tătarii. Cu vitejii lui din Maramureş, Dragoş a trecut munţii la răsărit, ca

să-i ajute în lupta cu tătarii. Prin munţi, în calea lui Dragoş şi a vitejilor săi, a ieşit un bour sau

zimbru, mai mare ca un taur, cu coarne ţepoase, cu grumaz gros, cu copite tari, cu păr lung

negru, cu ochi holbaţi, fioroşi, cu nări largi.

Întâi l-a simţit căţelandra lui Dragoş, numită Molda. Şi, simţindu-l, a alergat după el,

lătrând ascuţit. Dar oricât de fioros era acel bour, Dragoş tot l-a ochit cu săgeata şi l-a înţepat

cu suliţă. Rănită, plină de sânge, acea fiară a mai fugit încă mult prin pădurea cu arbori înalţi.

Ba, a trecut şi un râu cu apă mare; Molda, după dânsa, gonea, gonea din răsputeri s-o prindă.

4

Dar râul fiind adânc şi valurile lui repezi, biata căţelandră Molda s-a înecat. Călări, Dragoş cu

vitejii lui au trecut râul, au lovit zimbrul drept între coarne şi, în sfârşit, l-au doborât. Foarte

mult s-a bucurat Dragoş de această biruinţă, dar mult i-a părut rău de pierderea căţelandrei. În

amintirea ei a numit acel râu Moldova.

Apoi, Dragoş a trecut încă mai departe  şi  a ajutat pe românii din această parte a ţării să-i

alunge pe tătarii cel răufăcători. Când s-a întors din luptă, biruitor, românii l-au ales voievod

şi l-au poftit să conducă această parte din ţară, pe care au numit-o tot Moldova, de la numele

râului.

O altă variantă a legendei este transferată într-un cadru de basm: Dragoş urmăreşte o

căprioară, dar apare zâna Moldovei care îi promite să-i dea ţara cu condiţia să ucidă un zimbru

care îngrozise lumea. Zimbrul este ucis, căţeaua voievodului, Molda moare înecată şi astfel

ţara este întemeiată.

Mircea Eliade consideră că vânarea zimbrului este o tema autohtonă. „Vânătorile

rituale şi animalele călăuze pentru descoperirea unui ţinut în vederea întemeierii unui stat sunt

frecvente în miturile despre origini.” 4

Această legendă, acest mit al întemeierii are două aspecte tradiţionale: cronica lui

Grigore Ureche şi cea a lui Miron Costin.

Grigore Ureche în Letopisetul Ţării Moldovei spune că”păstorii de la Ardeal ce se

chiiamă Maramoroş umblând cu dobitoacele în munţi, au dat de o hiară ce se chiiamă bour şi

după multă goană, o au scos la şesul apei Moldovei. Acolea au ucis-o la locul unde se

chiiamă acum Bourenii, dacă s-au discălicat sat. Şi căţeaua cu care au gonit au crăpat, pre

carea o au chiemat-o Molda, iară apei de pre numele căţelii Moldii, i-au zis Molda, sau cum

zic unii Moldova. Aşijderea şi ţărâi, dipre numele apei i-au pus numele Moldova.” 5

După Miron Costin: „iar aici Dragoş fiul unui dominus dintre cei vechi, cu câteva

sute de oameni înarmaţi a ieşit pe un râu pe atunci fără nume, care curgea deasupra Sucevii

spre Roman; la ieşirea din munţi, au întâlnit un zimbru pe care socotindu-l semn bun l-au

gonit în josul râului” În continuare se spune că Dragoş avea o căţea pe nume Moldva şi

aceasta găsea zimbrul ori de câte ori se ascundea , până când au reuşit să îl omoare. Capul

acestuia l-au aşezat într-un par pe malul râului, de unde acest sat poartă numele de Boureni.

Iar căţeaua ostenită a băut apă din râu şi a murit chiar la malul acestuia. Astfel numele

râului a fost dat după numele căţelei şi de la numele râului se trage numele

poporului:moldoveni.” 6

4 Kernbach, Victor, Universul mitic al românilor, Editura Lucman, Bucureşti, 1994, p 3385 Ibidem, pp 338-3396 Ibidem, p 339

5

Descălecatul lui Dragoş ar fi avut loc cu prilejul expediţiilor regelui maghiar Ludovic I

contra tătarilor, din anii 1345-1354. Voievodul maramureşean Dragoş, vasal credincios

regelui Ungariei, ar fi întemeiat cu acest prilej o marca de apărare pe valea Moldovei, cu

centrul la Baia, nucleul viitorului stat, marcă condusă ulterior de urmaşii săi, Sas şi Balc.

2. Descălecatul lui Negru Vodă din Ţara Românească

Conform unei tradiţii orale din Muscel, Ţara Românească a fost întemeiată prin

descălecare de Negru Vodă. „El a coborât din Ţara Făgăraşului pentru a-şi elibera fraţii de

peste munţi de sub opresiunea tătarilor. El ajunge la Câmpulung într-o zi de bâlci de Sântilie;

organizând ţara, mută capitala la Curtea de Argeş, locul de fundare a mânăstirii Curtea de

Argeş.”7 Negru Vodă a fost identificat pe rând cu Radu, Neagoe Basarab şi cu Basarab I .

Descălecatul lui Negru-Vodă acceptat în tradiţia istorică şi confirmat de paralelismul

cu istoria politică maghiară, ar fi avut loc pe la 1291, când regele Andrei al III-lea a restrâns

privilegiile nobilimii româneşti din Transilvania. Voievodul Negru-Vodă din Făgăraş ar fi

descins împreună cu cetele sale la Câmpulung, şi-ar fi extins apoi stăpânirea spre Argeş,

primind închinarea nobilimii de la Vest de Olt. Anterior aici au existat cnezatul lui Ioan- sudul

Olteniei, cnezatul lui Farcaş- Nordul Olteniei(Vâlcea), Voievodatul lui Litovoi-în depresiunea

Jiului, cuprinzând şi Tara Haţegului, Voievodatul lui Seneslau, în Nordul Munteniei (Argeş,

Muscel, Dâmboviţa), cuprinzând şi Ţara Făgăraşului.

Legenda Meşterului Manole-Mitul creatorului

Această legendă a devenit unul dintre miturile fundamentale ale poporului român,

mitul jertfei pentru creaţie, al cărui mesaj este că nimic nu poate rezista timpului dacă nu se

însufleteşte printr-un sacrificiu.

Mânăstirea Curtea de Argeş a fost clădită de Manole din porunca lui Negru-Vodă.

Legenda Meşterului Manole cunoaşte peste 200 de variante, dar, în toate, povestea

este aceeaşi: Negru-Vodă (în istorie, Neagoe Basarab), împreună cu “Nouă meşteri mari/

Calfe şi zidari/ Şi Manole zece/ Care-i şi intrece” cauta loc “Pe Argeş în gios/ Pe un mal

frumos”, pentru a ridica “Mânăstire naltă/ Cum n-a mai fost alta”. Munca meşterilor este,

7 Ibidem, p 335

6

însă, zadarnică, pentru că tot ce zidesc ziua, noaptea se surpă. În vis, lui Manole i se dezvăluie

necesitatea de a o sacrifica pe prima femeie care va veni să aducă de mâncare “la soţ/ ori la

frate”. Soţia Mesterului Manole, Ana este cea care soseşte prima, deşi meşterul îl roagă pe

Dumnezeu să o oprească din cale. Zidirea Anei este momentul cel mai emoţionant al legendei:

“Iar Manea ofta/ şi se apuca/ Zidul de zidit/ Visul de-mplinit”. Mănăstirea fără asemănare este

ridicată, iar Manole, rămas pe acoperiş, după înlăturarea schelelor, din porunca voievodului,

pentru ca niciodată să nu mai poată ridica “altă mânastire/ pentru pomenire/ mult mai

luminoasă/ şi mult mai frumoasă”, îşi construieşte, precum ceilalţi meşteri, aripi din “şindrili

uşoare”.8 În locul în care zborul lui s-a frânt s-a ivit un izvor (Fântâna lui Manole) care stă

mărturie şi astăzi că sufletul meşterului genial rămâne nemuritor. La fel cum în locul în care

ar fi fost zidită Ana, soţia meşterului Manole, este inscripţionat pe peretele sudic al mânăstirii,

ca un fel de dovadă pentru posteritate, că evenimentele relatate în legendă chiar au avut loc.

Mânăstirea Meşterului Manole nu are asemănare, este o operă de artă, un loc de rugăciune, de

reculegere şi de uimire în faţa genialităţii.

Mircea Eliade susţinea că :”adeziunea unui popor la un scenariu mitic sau la

altul...spune mai mult despre sufletul adânc al acelui popor decât numărul faptelor sale

istorice”9 .De asemenea este important de observat cum ”balada românească a conservat

identitatea purităţii între cauză şi efect: locul iniţial, marcat de apa curată(Argeş, unde iezer

fără fund) se suprapune, după împlinirea operei, locului final, marcat tot de apa curată, sărind

de pe schele şi prăbuşit la pământ, meşterul se preface el însuşi în fântână cu apă curată”.10

Creaţia reprezintă pentru meşter pasiune şi blestem. Creaţia nu presupune doar

sacrificarea celuilalt ci şi sacrificiul de sine. Astfel moartea meşterului nu trebuie privită ca pe

un accident ci ca o moarte voluntară. Numai prin dispariţia creatorului se poate impune o

operă de artă, o ideologie.

III. Mitul domnitorului român-Mihai Viteazul

8 [http://dli.ro/legenda-mesterului manole.html] accesat în data de 11.05.20129Kernbach, Victor, op. cit, p 33610 Ibidem, p 338

7

Mihai Viteazul este primul făuritor al unităţii naţionale. Putem afirma că este un

proces de mitificare datorită faptului că fapta sa reală „se proiectează ideologiei statului

naţional, inexistentă în anul 1600” 11

Cu toate că, a fost primul domnitor care a reuşit să unească cele trei ţări, abia în

România modernă, în timpul lui Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul este văzut ca unificator.

Acest lucru „ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutaţiile petrecute în conştiinta

românească.”12

În cronica lui Miron Costin, Mihai Viteazul este descris ca şi cuceritor al Ardealului şi

Moldovei, iar muntenilor li s-a urât cu domnia lui Mihai, tot cu armate şi războaie.

Radu Popescu în „Istoria domnilor Ţării Româneşti” vorbeşte despre adversarii lui

Mihai, români şi străini:”au supus domnia lui pă turci, pă moldoveni, pă unguri de-i avea ca

pe neşte măgări pe toţi.”13. Din acestea putem observa lipsa unei identităţi româneşti şi de

înţelegere a idei de naţiune. Nici în Şcoala Ardeleană nu găsim ideea de identitate naţională

provocată de unirea ţărilor, cu toate că principalul rol al şcolii era să afirme identitatea

românilor.

Doar după 1840 se conturează portretul lui Mihai Viteazul, „domnitor glorios al Ţării

Româneşti şi unificator al românilor.”14. Gheorghe Bibescu, domnitor al Ţării Româneşti între

anii 1842-1848 s-a mândrit cu faptul că, Mihai Viteazul a unificat cele trei ţări şi mai ales că

este un urmaş al voievodului. Dorinţa lui Bibescu era să continue ceea ce a început Mihai,

însă a fost alungat de la tron în 1848.

Nicolae Bălcescu în cartea sa „Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul” vorbeşte

despre unitatea naţională şi este conturat adevăratul ţel al domnitorului, acela de a constitui o

singură naţiune. În cartea lui Bălcescu era tratată pentru prima oară istoria medievală a

românilor ca istorie naţională, „ca istorie a unui ideal stat românesc, deplin şi unitar”15

Astfel datorită lui Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul este văzut ca primul făuritor al

României moderne. Mihai Viteazul trece printr-un proces de transfigurare „devenind din erou

creştin şi războinic, un simbol al unităţii româneşti.”16

IV. Concluzie

11 Boia, Lucian, op. cit, p 2812 Ibidem, p 3813 Ibidem, p 3914 Ibidem p 4015 Ibidem p 4016 Ibidem p 41.

8

Consider că, mitul a făcut mereu parte din existenţa poporului român. Anumite

mituri ne definesc ca şi naţiune. Am putut observa că şi la baza întemeierii statelor româneşti

se află un mit al fondării. Oamenii au tendinţa de a acorda mai multă importanţă miturilor,

povestirilor, decât faptelor exacte. Identitatea naţională a românilor se regăseşte şi în miturile

existente de-a lungul timpului. Fără aceste mituri, istoria poporului român nu ar mai fi la fel.

Mitul creatorului este prezent în construcţia mânăstirii de la Curtea de Argeş, ceea ce

demonstrează că, românul a valorificat mereu importanţa sacrificiul pentru a duce mai departe

o ideologie, o operă de artă sau o tradiţie. Mihai Viteazul este considerat un mit naţional,

deoarece a fost primul domnitor ce a adus în conştiinţa românească ideea de naţiune, de

identitate naţională şi că poporul român trebuie să formeze un singur stat sub un singur

conducător.

În concluzie, sunt de părere că, poporul român mereu s-a aflat între mit şi realitate

şi fără existenţa miturilor, realitatea şi în special istoria poporului român nu ar mai fi fost la

fel de bogată şi complexă.

9

V. Bibliografie

Boia Lucian, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997

Kerbach Victor, Universul mitic al românilor, Editura Lucman, Bucureşti, 1994

Site-uri:

[http://dli.ro/legenda-mesterului-manole.html] accesat în data de 11.05.2012

[http://www.acum.tv/articol/10947/] accesat în data de 11.05.2012

[http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/01/21/legenda-lui-dragos-voda-intemeierea-moldovei/] accesat în data de 12.05.2012

[http://scritube.com/constituirea-statului-medieval/] accesat în data de 12.05.2012

10