politica agricola comuna a uniunii europene

8/3/2019 Politica Agricola Comuna a Uniunii Europene

1/31

UNIVERSITATEA PETRE ANDREI DIN IASI

FACULTATEA DE ECONOMIE

FINANTE-BANCI

POLITICA AGRICOLA COMUNA

1


2/31

CUPRINS

Politica Agricola Comuna

1. Istoricul politicii agricole comune europene

2. Trasaturi distincte ale politicii agricole comune

3. Obiectivele politicii agriculturii comune

4. Institutiile implicate in politica agricola comuna

5. Organizatii comune de piata

6. Dezvoltarea rurala

7. Finantarea masurilor de politica agricola comuna

8. Politica Agricola comuna in prezent

2


3/31

PAC nu este att o politic agricol comun, ct un sistem agricol comun de susinere a preurilor.

(John McCormick, Understanding the European Union)

Politica agricola comuna

1.Istoricul Politicii agricole comune ( PAC )

Istoricul PAC ncepe n 1957, odat cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea

Comunitii Economice Europene de ctre aceleai ase state (Frana, Germania, Italia, Belgia,

Olanda, Luxemburg) care, n 1952, nfiinaser CECO (Comunitatea Economic a Crbunelui iOelului). Reglementrile de politic agricol sunt cuprinse n articolele 38-46 ale Tratatului de

la Roma (n prezent, articolele 32-38, dup modificrile aduse de Tratatul de la Amsterdam).

Articolul 38 (acum, articolul 32) stabilete c: piaa comun se va extinde i asupra sectorului

agricol i comerului cu produse agricole i c operarea i dezvoltarea pieei comune pentru

produsele agricole vor fi nsoite de crearea unei politici agricole comune, iar articolul 39

(articolul 33 din varianta consolidat a Tratatului) fixeaz obiectivelepoliticii agricole comune:

Creterea productivitii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin

asigurarea dezvoltrii raionale a produciei agricole, i prin utilizarea optim a

factorilor de producie, n special a forei de munc.

Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaia agricol, n special prin

creterea veniturilor individuale ale lucrtorilor agricoli.

Stabilizarea pieelor

Asigurarea siguranei aprovizionrilor

Asigurarea unor preuri rezonabile pentru consumatori

Tratatul de la Roma nu explica ns concret cum aveau s fie realizate aceste obiective. De aceea,

n 1958, minitrii agriculturii din cele ase state semnatare ale Tratatului s-au ntlnit la Stresa

(Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere n practic a politicii agricole.

Ei au stabilit trei principii care s guverneze PAC:

Principiul pieei unice: n interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circul

3


4/31

fr restricii.

Principiul preferinei comunitare: este favorizat consumul produselor originare

din Uniunea European, prin impunerea de preuri mai mari la produsele din

import fa de producia intern

Principiul solidaritii financiare: msurile comune sunt finanate dintr-un buget

comun

Odat stabilite aceste principii, Comisiei i-a revenit responsabilitatea de a detalia msurile de

politic agricol comun. Arhitectul politicii a fost olandezul Sicco Mansholt, vice-preedinte

al Comisiei i responsabil pentru agricultur.

Mecanismul consta, n linii mari, n protejarea veniturilor productorilor agricoli prin intermediulpreurilor, i anume prin instituirea unui nivel ridicat al proteciei vamale fa de concurena

strin, combinat, pentru anumite produse, cu unificarea preurilor interne, respectiv, fixarea de

preuri comune nsoit de un mecanism de susinere a nivelurilor acestora. ntruct preurile

interne erau mai ridicate dect cele mondiale, exporturile trebuiau ncurajate prin subvenii.

Msurile comune aveau s fie finanate dintr-un buget comun. Piaa agricol a Comunitii

devenea n acest fel o construcie solid, cu evoluii independente de tendinele pieelor

internaionale.

Propunerile Comisiei au fost acceptate de Consiliu n 1961, iar detaliile au fost negociate n anul

urmtor, nct PAC a intrat n vigoare din 1962. Efectiv, PAC a nceput s funcioneze din 1964,

cnd s-au fcut primii pai spre uniformizarea preurilor. Trebuie subliniat aici faptul c, datorit

insistenelor Germaniei, preul de intervenie pentru gru a fost stabilit la un nivel mult superior

celui de pe piaa mondial.

ntr-o prim etap, produsele crora li s-au aplicat msuri de unificare a preurilor au fost

cerealele (1964), urmate ulterior (1966) de produse lactate, carne de vit, zahr, orez, plante

oleaginoase, ulei de msline. Pentru alte produse: carne de porc, carne de pui, ou, fructe i

legume, vin, s-au adoptat msurile de creare a unei piee unice (eliminarea barierelor tarifare

ntre rile membre i instituirea proteciei comune la import), fr unificarea preurilor. Treptat,

4


5/31

msurile s-au extins, cu diferite grade de intensitate, i asupra altor produse: carne de miel, pete,

tutun, flori, .a., nct n prezent circa 90% din producia agricol a Uniunii Europene este

reglementat ntr-un fel sau altul prin msuri comune.

Aplicarea acestor msuri a determinat curnd efecte secundare nedorite. Preurile mari garantate

au ncurajat n mod firesc creterea produciei (n special la gru, unt i carne de vit), care la

rndul ei s-a transformat n supraproducie, care a antrenat creterea exponenial a cheltuielilor

agricole.

De aceea, n 1968, acelai Sicco Mansholt a iniiat o prim tentativ de reform. Ideea lui a fost

s provoace o restructurare a exploataiilor agricole n sensul creterii dimensiunilor lor prin

comasri. Fermele mari fiind mai eficiente i rezistnd mai bine jocului pieei, ar fi fost posibili reducerea nivelului msurilor de protecie. Reforma nu a putut fi pus n aplicare,

nentrunindu-se consensul asupra ei.

PAC i-a pstrat aadar caracteristicile i n perioada anilor 70. Anii 80 au adus ns unele

schimbri, cea mai important fiind introducerea cotelor de producie, care limitau dreptul

productorilor la veniturile garantate funcie de un nivel maxim al produciei. Cote s-au introdus,

ntr-o prim etap, la cereale, produse lactate, zahr.

Momentul care a determinat o schimbare radical n arhitectura PAC a fost anul 1992, cnd

Consiliul a aprobat un pachet de msuri de reform propuse de comisarul pentru agricultur, Ray

MacSharry. Motivele reformei din 1992 au fost pe de o parte interne, determinate de cheltuieli

bugetare mari i supraproducie, iar pe de alta, externe, respectiv, negocierile din cadrul Rundei

Uruguay i presiunile SUA n direcia unei reduceri ct mai substaniale a intervenionismului

agricol n rndul membrilor Organizaiei Mondiale a Comerului. Elementul central al reformei la

constituit reducerea preurilor la produsele care generau cele mai mari surplusuri, n special,

cereale, carne de vit i unt, nsoit de acordarea, ctre fermieri, a unor sume care s

compenseze pierderea suferit de acetia. Plile compensatorii au fost stabilite la hectar pentru

culturile arabile, i pe cap animal pentru bovine. Pentru culturile arabile, s-a introdus totodat

condiionalitatea acordrii lor n funcie de nghearea (set-aside, scoaterea din circuitul

5


6/31

productiv) unui procent de 15% din suprafaa deinut. Reforma a abordat i aspecte structurale:

stimulente pentru utilizarea produciei n scopuri non-agricole, scheme de pensionare anticipat a

agricultorilor, stimulente pentru protecia mediului.

Efectele reformei McSharry au fost ncurajatoare, nct o alta a urmat n 1999, pe baza

propunerilor de reform ale Comisiei din documentulAgenda 2000. ablonul urmat a fost n linii

mari acelai: reducerea preului la cereale, lapte i produse lactate, vit i carne de vit, n paralel

cu creterea plilor compensatorii.

Ceea ce reforma din 1999 aduce cu adevrat nou este acordarea unei importane mult sporite

componentei structurale a politicii agricole i gruparea acestor msuri viznd calitatea

produselor i a procesului de producie, grija pentru mediul nconjurtor, dezvoltareamultilateral a zonelor rurale - sub o umbrel comun, cea a politicii de dezvoltare rural, care a

devenit astfel cel de-al doilea pilon al PAC.

Deoarece aproape dou decenii, au fost fcute tentative de integrare a politicii structurale agricole

n cadrul mai larg context, economice i sociale a zonelor rurale. Experiena acumulat arat cum

diversificarea rurala poate fi exploatat n mod flexibil, astfel ca un complement necesar pentruagricultura. Activiti care fusese pn atunci marginal - dezvoltarea i comercializarea de nalt

calitate produce, turism rural, cu proiecte de investiii legate de mediu sau a regiunii

culturii, a ntreprinderilor mici i mijlocii - au fost dezvoltate i a deschis noi

perspective.

Reformei PAC din 1992 accentul pe dimensiunea ecologic a agriculturii ca fiind cel mai mare

teren utilizator. Printre msurile de nsoire a reformei, msurile de agromediu sunt

de importan i, n general, au fost salutat de ctre public i de bine primit de ctre

agricultorilor. Cu toate acestea, la scar nc de sprijin furnizate prin intermediul preurilor i

cultur specifice de pli (de exemplu, siloz de porumb i a inului), pot descuraja fermierii de la

comiterea ei nii pentru a practici sau mai extinse, dedicandu de teren pentru a mediului

scopuri.

Pe ansamblu, ca rezultat al acestor evoluii diferite, n politica rural a Uniunii nc

6


7/31

apare ca o juxtapunere a pieei agricole, politica, politica structural i de mediu

politic mai degrab cu instrumente complexe i lipsete coerena global.

The CAP (Common Agricultural Policy) has always been a difficult area of EU policy

to reform; this is a problem that began in the 1960s and one that continues to the present day. In

this work are presented the beginnings of the CAP. The reforming of the CAP knows different

periods, our concern was focused upon the new Common Agricultural Policy and its impacts

upon our country.

2. Trasaturi distincte ale Politicii agricole comune (PAC)

Politica agricola comuna este nu numai una dintre primele politici comune, dar este si

printer cele mai importante. Importanta ei deosebita in cadrul constructiei comunitare este

reflectata prin cteva trasaturi distincte:

a)Este o politica prin excelenta integrationista, in mai mare masura chiar dect Piata

Interna, unde standardele armonizate le-au Inlocuit doar in proportie de circa 10% pe cele

nationale. In ce priveste PAC, politicile agricole nationale au fost inlocuite, pentru marea

majoritate a productiei agricole, de reglementari comune de functionare a pietelor si

comercializare a produselor.

b)Este o politica mare consumatoare de resurse financiare. Politica agricola consuma, prin

sistemul complex de subventii si alte stimulente financiare, circa jumatate din bugetul

comun .

c)Manifesta un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying, considerente altele

dect cele economice prevalnd adesea in luarea deciziei de politica agricola. Trei sunt

ratiunile mjore care justifica de ce factorii politici sunt foarte sensibil la lobby-ul exercitat

de producatorii agricoli. Pe de o parte, sectorul agricol este cel care furnizeaza una din

7


8/31

resursele indispensabile existentei umane, si anume hrana. Pe de alta parte, agricultura

este un sector traditional, cu radacini adnci in istorie, si simbolistici - sub forma

traditiilor, cutumelor, legendelor - ce reprezinta izvoare fundamentale in conturarea

identitatilor nationale. In sfrsit, organizatiile producatorilor agricoli au capatat o

influenta foarte puternica In timpul razboiului, pe care ulterior si-au pastrat-o, iar pe

parcursul dezvoltarii PAC, si-au consolidat-o. Conceptia insasi a PAC, de protejare a

veniturilor producatorilor agricoli, a avut o contributie Insemnata la consolidarea pozitiei

acestor organizatii.

3.Obiectivele politicii agriculturii comune

Reglementarile de politica agricola sunt cuprinse In articolele 38-46 ale Tratatului de

la Roma (In prezent, articolele 32-38, dupa modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam).

Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileste ca: piata comuna se va extinde si asupra sectorului

agricol si comertului cu produse agricole si ca operarea si dezvoltarea pietei comune pentru

produsele agricole vor fi insotite de crearea unei politici agricole comune, iar articolul 39

(articolul 33 din varianta consolidata a Tratatului) fixeaza obiectivele politicii agricole comune:

a)Cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin

asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, si prin utilizarea optima a

factorilor de productie, in special a fortei de munca

b)Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, In special prin

cresterea veniturilor individuale ale lucratorilor agricoli

c)Stabilizarea pietelor

d)Asigurarea sigurantei aprovizionarilor

e)Asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatori

Tratatul de la Roma nu explica insa concret cum aveau sa fie realizate aceste obiective. De aceea,

8


9/31

in 1958, ministrii agriculturii din cele sase state semnatare ale Tratatului s-au intlnit la Stresa

(Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere in practica a politicii agricole.

Ei au stabilit trei principii care sa guverneze PAC:

1)Principiul pietei unice: in interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circula

fara restrictii

2)Principiul preferintei comunitare: este favorizat consumul produselor originare

din Uniunea Europeana, prin impunerea de preturi mai mari la produsele din

import fata de productia interna

3)Principiul solidaritatii financiare: masurile comune sunt finantate dintr-un buget

comun

Odata stabilite aceste principii, Comisiei i-a revenit responsabilitatea de a detalia masurile

de politica agricola comuna. Arhitectul politicii a fost olandezul Sicco Mansholt, vice-

presedinte al Comisiei si responsabil pentru agricultura.

Mecanismul consta, in linii mari, in protejarea veniturilor producatorilor agricoli prin

intermediul preturilor, si anume prin instituirea unui nivel ridicat al protectiei vamale fata de

concurenta straina, combinat, pentru anumite produse, cu unificarea preturilor interne, respectiv,

fixarea de preturi comune insotita de un mecanism de sustinere a nivelurilor acestora. intructpreturile interne erau mai ridicate dect cele mondiale, exporturile trebuiau incurajate prin

subventii.

Masurile comune aveau sa fie finantate dintr-un buget comun. Piata agricola a

Comunitatii devenea in acest fel o constructie solida, cu evolutii independente de tendintele

pietelor internationale.

Propunerile Comisiei au fost acceptate de Consiliu in 1961, iar detaliile au fost negociate

in anul urmator, inct PAC a intrat in vigoare din 1962. Efectiv, PAC a inceput sa functioneze din

1964, cnd s-au facut primii pasi spre uniformizarea preturilor. Trebuie subliniat aici faptul ca,

datorita insistentelor Germaniei, pretul de interventie pentru gru a fost stabilit la un nivel mult

superior celui de pe piata mondiala.

Intr-o prima etapa, produsele carora li s-au aplicat masuri de unificare a preturilor au fost

cerealele (1964), urmate ulterior (1966) de produse lactate, carne de vita, zahar, orez, plante

9


10/31

oleaginoase, ulei de masline. Pentru alte produse: carne de porc, carne de pui, oua, fructe si

legume, vin, s-au adoptat masurile de creare a unei piete unice (eliminarea barierelor tarifare

intre tarile membre si instituirea protectiei comune la import), fara unificarea preturilor. Treptat,

masurile s-au extins, cu diferite grade de intensitate, si asupra altor produse: carne de miel, peste,

tutun, flori, s.a., inct in prezent circa 90% din productia agricola a Uniunii Europene este

reglementata intr-un fel sau altul prin masuri comune.

Aplicarea acestor masuri a determinat curnd efecte secundare nedorite. Preturile mari

garantate au incurajat in mod firesc cresterea productiei (in special la gru, unt si carne de vita),

care la rndul ei s-a transformat in supraproductie, care a antrenat cresterea exponentiala a

cheltuielilor agricole.

De aceea, in 1968, acelasi Sicco Mansholt a initiat o prima tentativa de reforma. Ideea lui

a fost sa provoace o restructurare a exploatatiilor agricole in sensul cresterii dimensiunilor lorprin comasari. Fermele mari fiind mai eficiente si rezistnd mai bine jocului pietei, ar fi fost

posibila si reducerea nivelului masurilor de protectie. Reforma nu a putut fi pusa in aplicare,

neintrunindu-se consensul asupra ei.

PAC si-a pastrat asadar caracteristicile si in perioada anilor 70. Anii 80 au adus insa unele

schimbari, cea mai importanta fiind introducerea cotelor de productie, care limitau dreptul

producatorilor la veniturile garantate functie de un nivel maxim al productiei. Cote s-au introdus,

intr-o prima etapa, la cereale, produse lactate, zahar.Momentul care a determinat o schimbare radicala in arhitectura PAC a fost anul 1992,

cnd Consiliul a aprobat un pachet de masuri de reforma propuse de comisarul pentru agricultura,

Ray MacSharry. Motivele reformei din 1992 au fost pe de o parte interne, determinate de

cheltuieli bugetare mari si supraproductie, iar pe de alta, externe, respectiv, negocierile din cadrul

Rundei Uruguay si presiunile SUA in directia unei reduceri ct mai substantiale a

interventionismului agricol in rndul membrilor Organizatiei Mondiale a Comertului. Elementul

central al reformei la constituit reducerea preturilor la produsele care generau cele mai mari

surplusuri, in special, cereale, carne de vita si unt, insotita de acordarea, catre fermieri, a unor

sume care sa compenseze pierderea suferita de acestia. Platile compensatorii au fost stabilite la

hectar pentru culturile arabile, si pe cap animal pentru bovine. Pentru culturile arabile, s-a

introdus totodata conditionalitatea acordarii lor in functie de Inghetarea (set-aside, scoaterea

din circuitul productiv) unui procent de 15% din suprafata detinuta. Reforma a abordat si aspecte

10


11/31

structurale: stimulente pentru utilizarea productiei in scopuri non-agricole, scheme de pensionare

anticipata a agricultorilor, stimulente pentru protectia mediului.

Efectele reformei McSharry au fost incurajatoare, inct o alta a urmat in 1999, pe baza

propunerilor de reforma ale Comisiei din documentul Agenda 2000. Sablonul urmat a fost in linii

mari acelasi: reducerea pretului la cereale, lapte si produse lactate, vita si carne de vita, in paralel

cu cresterea platilor compensatorii.

Ceea ce reforma din 1999 aduce cu adevarat nou este acordarea unei importante mult

sporite componentei structurale a politicii agricole si gruparea acestor masuri viznd calitatea

produselor si a procesului de productie, grija pentru mediul inconjurator, dezvoltarea

multilaterala a zonelor rurale - sub o umbrela comuna, cea a politicii de dezvoltare rurala, care a

devenit astfel cel de-al doilea pilon al PAC.

Ne putem da uor seama de faptul c interpretarea acestor obiective este complex i poate fi uneori contestat, ca fiind uneori contradictorie (n special al doilea i al cincilea

obiectiv).

Dup cel de-al doilea rzboi mondial, principala caracteristic a agriculturii n Europa, dar

i n multe alte state dezvoltate, este puternica cretere a productivitii muncii (datorat

mecanizrii). Din cauz c oferta i cererea de bunuri agricole sunt relativ elastice prin raport la

variaiile de preuri ale acestor bunuri fa de veniturile populaiei, venitul total al agriculturii are

tendina s stagneze uneori, chiar s regreseze n anumite perioade.ntr-adevr, deplasarea ofertei sub efectul progresului tehnic poate antrena o mare scdere

de preuri dac cererea este inelastic. Pe de alt parte, dimensiunea cererii unui bun agricol

antreneaz o puternic scdere de pre a acestui bun dac oferta este inelastic.

Este chiar cazul principalelor produse agricole. Aceasta se traduce prin faptul c funciile

de cerere i ofert sunt relativ verticale (figura 1). Din punct de vedere economic, aceasta

nseamn c dac preul scade, cererea va crete puin. Se apreciaz deci, c acest bun are un

nivel al consumului apropiat de saturaie.

n ceea ce privete oferta, dac scade preul, agricultorilor le trebuie un anume timp

pentru a-i modifica producia (de exemplu, pentru a produce mai puin carne de vit i mai

mult carne de porc), cci ciclul de producie n agricultur este lung (un an pentru cereale i mai

muli ani pentru creterea vitelor).

11


12/31

Dac iniial, piaa este n punctul de echilibru A, progresul tehnic (trecerea funciei de

ofert de la O1 la O2) va antrena o puternic scdere a preului (noul echilibru B). Instabilitatea

cererii (deplasarea D1 la D2 i a echilibrului din punctul B i n punctul C) are acelai efect

asupra preurilor.

4. Institutiile implicate in politica agricola comuna

Institutiile implicate in elaborarea si gestionarea masurilor de politica agricola comunasunt:

1)Consiliul UE pentru Agricultura si Pescuit,

2)Parlamentul European

3)Comisia Europeana.

1. Comisia Europeana este responsabila de initiativa si formularea propunerilor in materie.

In ceea ce priveste Consiliul de Ministrii (ce reprezinta Guvernele celor 15 state membre aleUE), este organul ce ia decizii, stabilind prin acestea liniile directoare ale PAC.

In pregatirea reuniunilor Consiliului de Agricultura, ministrii sunt asistati de catre Comitetul

Special de Agricultura (CSA), care este intregit de inalti functionari nationali ai

Departamentului.

12


13/31

Pentru ca Consiliul de Ministrii sa poata adopta o decizie, Parlamentul European trebuie sa-si

dea dinainte consimtamantul asupra propunerilor normative ale Comisiei.

Curtea de Conturi este un organ consultativ independent care supravegheaza buna functionare a

bugetului Uniunii si intervine astfel si in supervizarea PAC.

In ultimul rand, atat Comitetul Economic si Social (ce reprezinta diferite tipuri de activitate

economica si sociala) cat si Comitetul Regiunilor (ce reprezinta regiunile din UE), ambele cu o

functie consultativa, pregatesc periodic situatii asupra diverselor probleme agricole.

2. In plus fata de initiativa si prepararea propunerilor normative, Comisia este

responsabila si de gestiunea zilnica a PAC, ceea ce include urmarirea pietelor si introducerea

ajustarilor necesare. In aceasta tema, Comisia este asistata de catre Comitetele de gestiune ale

diferitelor sectoare, comitete care sunt formate din experti ale ministerelor nationale si prezidate

de catre Comisie. Aceasta supravegheaza si indeplinirea obligatiilor de catre instantele nationaleresponsabile de aplicarea politicii la nivel national (Ministere de Agricultura, organisme de

interventie, etc.)

Comisia consulta Comitetele de gestiune asupra dispozitiilor de aplicare si ajustarilor politicii.

In cazul masurilor structurale, Comisia este asistata de catre Comitetul STAR (Comitetul

Structurilor Agrare ale UE), care este si el compus din experti ai Administratiilor statelor

membre.

In sfarsit, prin intermediulComitetelor consultative ale agriculturii UE

, Comisia consulta, cucaracter periodic si formal, sectorul neguvernamental (producatori, cooperative, sectorul de

transformare si comercializare, lucratori agricoli si consumatori ai UE)

5.Organizatii comune de piata

Pentru realizarea obiectivelor PAC definite in Tratatul de la Roma si in spiritulprincipiilor stabilite la Stresa, s-a construit un sistem complex de reguli si mecanisme care

reglementeaza productia, comertul si prelucrarea produselor agricole, grupate sintetic sub

denumirea de organizatii comune de piata. Treptat, organizatiile comune de piata le-au Inlocuit

pe cele nationale pentru produsele/sectoarele care cad sub incidenta PAC.

13


14/31

Organizatiile comune de piete sunt acorduri specifice ce reglementeaza productia si comertul de

produse agricole ale tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. De la adoptarea politicii

agricole comune, anumite organizatii au substituit in mod gradual organizatiile nationale de piete

in sectoarele unde a fost necesar. Organizatiile comune de piete sunt fundamental orientate sa

indeplineasca obiectivele politicii agricole comune, in particular, sa stabilizeze pietele, sa

garanteze agricultorilor un nivel de viata echitabil si sa creasca productivitatea agriculturii.

Presupun in jur de 90% din productia agrara finala comunitara.

Pe de o parte asigura cumpararea excedentelor productiei si protectia externa in fata importurilor

cu un cost inferior (cereale, orez, zahar, lapte si produse din lapte si carne de vita) si, pe de alta

parte, stabilesc regimuri care sprijina preturile si acorda ajutoare directe (cereale, grau si ulei de

masline), care acorda doar ajutoare directe (seminte oleaginoase, in, canepa si bumbac), ce protejeaza de importuri si favorizeaza exporturile (pasari de curte si oua) sau care acorda

protectie doar importurilor (anumite fructe si zarzavaturi).

Pentru implementarea masurilor comune de reglementare a pietelor, Comunitatea are la

dispozitie urmatoarele instrumente: preturile, interventia pe piata, ajutoarele financiare, cotele

deproductie,protectia vamala comuna.

1.Preturile

Mecanismul general de functionare a pietelor produselor agricole in Uniunea Europeana este

bazat pe un sistem complex de reglementare a preturilor de comercializare a produselor. Astfel,

anual se stabilesc de catre Consiliu trei niveluri de pret pentru produsele de sub incidenta PAC:

pretul indicativ, pretul de interventie, si pretul prag.

Pretul indicativ este pretul la care Consiliul recomanda comercializarea produselor

agricole pe Piata Interna. Nivelul sau este considerat cel potrivit pentru a asigura un standard

rezonabil al veniturilor producatorilor agricoli. In acest spirit, initial, preturile indicative au fost

fixate la niveluri foarte ridicate, in special pentru cereale. Ele au mai fost diminuate dupa

refomele din 1992 si 1999, dar ramn in continuare, in medie, mai ridicate dect preturile

internationale.

Pretul de interventie este pretul minim garantat care poate fi obtinut pentru productia

14


15/31

comercializata pe piata interna. Atunci cnd preturile unor produse (in special la cereale, produse

lactate, carne de vita, de porc, zahar, orez), ating nivelul minim (cnd oferta este in exces fata de

cerere), Comunitatea intervine prin achizitia si stocarea produsului respectiv, nepermitnd

scaderea pretului de piata sub pretul de interventie si asigurnd fermierilor garantia unor venituri

minime. Initial, in stadiul de inceput al PAC, nivelul pretului de interventie era mult superior

celui de pe piata mondiala. Masura era in spiritul obiectivului asigurarii unui nivel de trai

echitabil pentru populatia agricola. Insa, preturile mari la produsele alimentare constituiau un

stimulent puternic pentru cresterea productiei, inct curnd s-a ajuns la situatii de supraproductie

si productie pe stoc. Prin reformele din 1992 (McSharry) si 1999, pretul de interventie a fost adus

spre nivelul de pe piata mondiala, in special pentru produsele generatoare de surplusuri (culturi

arabile, carne de vita, lapte si produse lactate), concomitent cu acordarea, catre fermieri, de

ajutoare financiare (plati compensatorii), care sa compenseze pierderile suferite.In cazul cerealelor si al orezului, nivelul pretului de interventie creste in fiecare luna

pentru a acoperi cheltuielile determinate de stocarea productiei de catre fermieri in perioada de

recoltare si comercializare. Cresterea lunara a pretului de interventie are rolul de a evita situatiile

de plasare pe piata a intregii recolte, fermierii fiind incurajati in acest fel sa comercializeze

productia treptat, in transe mai mici.

Pretul prag este pretul sub care importurile de produse agricole nu pot patrunde In

Uniunea Europeana. Ratiunea este aceea ca, dupa adaugarea cheltuielilor specifice de transport sicomercializare pe parcurs comunitar, pretul la consumator al produselor importate sa fie mai

mare dect preturile produselor interne. Nivelul pretului prag se obtine prin aplicarea taxelor

vamale la nivelul pretului mondial. Initial, taxele (prelevarile) vamale erau variabile, in functie

de variatiile pretului mondial. Acordul pentru agricultura, negociat In 1995 in cadrul rundei

Uruguay a Organizatiei Mondiale a Comertului, a prevazut transformarea tuturor barierelor

netarifare (inclusiv a prelevarilor variabile) in taxe vamale.

2.Interventia pe piata (stocarea)

15


16/31

Atunci cnd preturile de piata ale unor produse ating niveluri mai mici sau apropiate de

cele stabilite prin sistemul preturilor de interventie, agentii autorizate cumpara si stocheaza aceste

produse pentru a restabili nivelul pretului. Este incurajata si stocarea de catre producatorii

privati, prin acordarea de sprijin financiar catre acestia. Produsele stocate sunt fie revndute cnd

se restabileste echilibrul pe piata, fie exportate la preturi derizorii pe pietele internationale, fie

distruse (in scenariul negativ al alterarii, ca urmare a stocarii indelungate).

Interventia s-a aplicat mai ales la cereale, produse lactate, zahar, ulei de masline, seminte

oleagionase.

Masura a determinat, in timp, cheltuieli bugetare insemnate in planul intern si tensiuni

comerciale In planul extern. De aceea, tendinta actuala este de a diminua la limita rolul

interventiei in mecanismul de functionare a PAC.

3.Ajutoarele financiare (subventii)

Aceasta categorie cuprinde: plati directe si alte ajutoare financiare, si refinantari la export.

Platile directe sunt formate din ajutoarele pentru productie si platile compensatorii.

Subventiile pentru productie se aplica produselor al caror consum ar fi descurajat In

situatia unui pret prea mare, obtinut spre exemplu prin impunerea unui nivel ridicat al protectiei

vamale. Ele se calculeaza si se acorda fie pe unitate de produs, fie la suprafata, sau pe cap deanimal. Rolul lor este dublu: pe de o parte, pretul pentru consumatori este mentinut la un nivel

rezonabil, iar pe de alta parte, veniturile producatorilor ramn ridicate. Astfel de ajutoare se

acorda pentru: ulei de masline, seminte oleaginoase, carne de oaie, tutun. Tot in aceasta categorie

se incadreaza si platile care au ca scop influentarea unor anumite comportamente ale

producatorilor (cum sunt primele pentru calitate la gru dur, primele pentru vacile care alapteaza,

prime pentru sacrificare), precum si platile pentru procesare (ajutoare pentru uscarea

cerealelor/semintelor, pentru procesarea fructelor/legumelor).

Platile compensatorii au fost introduse odata cu reformele McSharry din 1992, pentru a

compensa pierderile suferite de fermieri in urma scaderii nivelurilor preturilor de interventie

Inspre preturile de pe piata mondiala. In acest fel, o parte din eforturile financiare pentru

subventionarea agriculturii au trecut de la consumatori (care subventionau prin preturile mari

platite) la contribuabili. Platile compensatorii se acorda fie sub forma unei sume anuale fixe la

16


17/31

hectar - indiferent deci de cantitatea produsa -, fie pe cap de animal. Platile la hectar sunt

calculate pe baza evidentei statistice a productiei obtinute in perioada de referinta 1986-1991.

Astfel, ele nu coincid de la o tara la alta sau de la o regiune agricola la alta. Consiliul

stabileste un cuantum uniform al subventiei valabil pentru toate tarile membre (de exemplu, 63

Euro/tona la cereale), dar in continuare, subventia la hectar se calculeaza in functie de productia

medie la hectar specifica fiecarei regiuni, evidentiata de datele statistice din perioada 1986-1991.

Fermierii trebuie sa indeplineasca unele cerinte pentru a beneficia de plati compensatorii.

Prima, este respectarea unor standarde de mediu si ocupare (cross compliance), stabilite de

fiecare stat membru in parte. Daca se constata neconformarea cu standardele, statele membre pot

reduce cuantumul ajutoarelor directe care li s-ar fi cuvenit beneficiarilor. A doua, este cea a

inghetarii terenurilor (set-aside), stabilita la minimum 10% din suprafata terenurilor cu destinatia

culture arabile pentru perioada 2000-2007. Masurase refera att la prevenirea situatiilor desupraproductie, dar are in vedere si protejarea mediului.

Produsele pentru care se acorda plati directe sunt: culturi arabile, inclusiv cereale, cartofi

pentru amidon, in fara destinatia fibre, ulei de masline, leguminoase cu seminte, in, cnepa,

viermi de matase, banane, stafide, tutun, seminte, hamei, orez, carne de vita si vitel, lapte si

produse lactate, carne de oaie si capra.

Estimarile Comisiei cu privire la platile directe acordate in 2000 arata ca, la nivelul Uniunii

Europene

, platile directe au insumat peste 22 miliarde Euro, din care peste 20 miliardeEuro au finantat culturile arabile si fermele de animale.

Sistemul platilor directe aduce, ca alternativa de subventionare a agriculturii, cteva

avantaje fata de subventia prin pret:

In primul rnd, creste gradul de transparenta. in sistemul de sustinere a veniturilor

agricole prin pret, consumatorii platesc preturile mari, fara a sti ce procent din acestea

subventioneaza agricultura. In noul sistem, o parte din efortul financiar pentru

subventionare a trecut de la consumatori (prin reducerea preturilor) la contribuabili, prin

sistemul fiscal.

In al doilea rnd, sistemul platilor directe avantajeaza producatorii agricoli. In sistemul de

sustinere a agriculturii prin pret, de subventiile agricole beneficiaza mai degraba diversii

intermediari dintre producatori si consumatori, si anume engrosistii, procesatorii,

agentiile de interventie/stocare, exportatorii. Producatorii sunt sustinuti numai indirect

17


18/31

prin faptul ca garantarea pretului de interventie le asigura stabilitatea veniturilor, dar ei

obtin in realitate preturile negociate cu engrosistii, si nicidecum preturile mari de pe

piata. Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica arata intr-un studiu foarte

recent ca, in sistemul subventionarii prin pret, fermierilor le revine numai 25% din

subventie.

In al treilea rnd, sunt mult diminuate stimulentele de supraproductie, pe de o parte prin

nivelul mai mic al pretului care poate fi obtinut pe piata, iar pe de alta parte, prin

decuplarea platilor directe de volumul productiei (deocamdata doar la culturile arabile,

unde platile directe se acorda in functie de suprafata cultivata si nu de productie).

In sfrsit, prin mutarea centrului de greutate al prghiilor subventioniste dinspre piete

Inspre producatori, este de asteptat ca fermierii mici sa beneficieze in mod proportional

cu cei mari de subventiile agricole. In prezent, o minoritate de ferme cele mari, reprezentndcam 20% din total obtin circa 80% din totalul ajutoarelor. La aceasta

situatie s-a ajuns tocmai datorita sistemului de sustinere a veniturilor prin intermediul

pretului: cei care produc mai mult (fermele mari) isi atrag proportional si veniturile mai

mari.

Alte ajutoare financiare

Producatorii agricoli mai pot primi diverse alte ajutoare financiare, acordate fie din bugetul comun, fie individual de catre statele membre, in ambele situatii cu respectarea

conditiilor stabilite de Comunitate. Spre exemplu, ajutoare financiare suplimentare se acorda: In

situatii cnd are loc o scadere justificabila a veniturilor din productia si comercializarea unui

produs, cum ar fi in cazul unor calamitati naturale pentru inghetarea voluntara a terenurilor si/sau

conferirea unei alte destinatii, cum ar fi cultivarea cu plante pentru biomasa pentru

comercializarea produselor lactate asociatiilor de producatori/comercianti care doresc sa

implementeze anumite masuri de crestere a calitatii produselor statele membre pot acorda

ajutoare suplimentare fermelor mici care nu beneficiaza in proportie egala cu cele mari de

sprijinul comunitar, s.a.

Restitutiile (refinantarile) la export

18


19/31

Datorita nivelului mai ridicat al preturilor produselor agricole pe Piata Interna fata de

piata mondiala, producatorilor le lipseste motivatia financiara de a exporta, ei avnd certitudinea

ca prin plasarea produsului pe piata Uniunii Europene nu vor obtine un pret mai mic dect pretul

de interventie, superior pretului mondial. De aceea, exporturile de produse agricole catre alte tari

sunt incurajate de Uniunea Europeana prin acordarea, catre exportatori, a unor sume reprezentnd

diferenta dintre pretul indicativ si pretul mai mic care se obtine pe piata internationala. Masura

este importanta mai ales in cazul produselor pentru care Uniunea se confrunta cu surplusuri:

cereale, produse lactate, carne de vita, carne de porc, carne de pasare, oua, unele fructe si legume,

ulei de masline, orez, vin, zahar. In 2000, cheltuielile cu refinantarile la export au insumat

5,646.2 milioane Euro, adica aproximativ 14% din totalul cheltuielilor agricole, din care peste

jumatate au revenit laptelui si produselor lactate si zaharului.

4. Cotele de productie

Asa cum am aratat mai sus, diversele stimulente financiare acordate producatorilor agricoli, si

mai ales sustinerea prin pret, ii determina pe acestia sa produca mai mult pentru a cstiga mai

mult. Cu ct productia obtinuta este mai mare, cu att sunt mai mari si costurile pentru finantarea

PAC. De aceea, pentru a preveni si limita supraproductia, In anii 80 a fost introdus instrumentul

cotelor de productie. Cotele reprezinta cantitatile maxime admise pentru productia anumitorproduse (lapte, legume/fructe, zahar, cartofi cu destinatia amidon, banane, furaje uscate, in si

cnepa pentru fibre, ulei de masline, tutun). Cotele se stabilesc anual la nivel comunitar, iar apoi

se negociaza si se repartizeaza pe tari, si in continuare pe ferme, la nivelul national. Pentru

productia in surplus fata de cota, fermierii sunt fie penalizati, fie pretul de interventie pentru anul

agricol urmator scade.

5.Protectia vamala

In linii generale, pentru realizarea importului produselor agricole in Uniunea Europeana

este necesara obtinerea unei licente de import conditionata de constituirea unui depozit pna In

momentul in care importatorul dovedeste ca produsele sale respecta normele sanitare si

fitosanitare, precum si cerintele de calitate europene - si plata taxelor vamale. Taxele vamale au

luat locul prelevarilor variabile la import, ca urmare a rezultatelor negocierilor din cadrul

19


20/31

Organizatiei Mondiale a Comertului-Runda Uruguay.

In Uniunea Europeana functioneaza in prezent un sistem unic de impunere la import

pentru toate produsele agricole. Potrivit acestuia, produsele agricole care intra in spatiul

comunitar sunt supuse nivelului de impunere vamala care se regaseste in tariful vamal comunitar.

De asemenea, potrivit angajamentelor internationale asumate de Uniunea Europeana, pentru o

serie de produse agricole exista contingente tarifare.

Instrumentele prezentate mai sus nu se aplica in mod unitar tuturor produselor agricole.

Organizatiile comune de piata sunt combinatii ale acestor instrumente, in functie decaracteristicile specifice ale ofertei si cererii pentru fiecare produs. Spre exemplu, pentru produse

ca: flori, oua, carne de pui, unele fructe-legume, orez, se aplica protectia vamala, fara a se stabili

preturi administrate.

Alte produse: zahar, vin de masa, carne de porc, fructe si legume proaspete

sunt sustinute doar prin intermediul preturilor, fara a se acorda subventii producatorilor lor.

6. Dezvoltarea Rurala

n urmtorii zece ani, agricultura va trebui s se adapteze la schimbri suplimentare n evoluia

pieei, politica de pia i a normelor comerciale. Aceste schimbri vor afecta nu numai pieele

agricole,dar i economiile locale din zonele rurale n general. Multe dintre ele sunt deja confrunt

cu acut problemele de dezvoltare economic. Mai mult, zonele rurale au din ce n ce mai

important de mediu i de a-i ndeplini funciile de agrement, i cerinele legate de aceste funcii

ar putea foarte bine presupun ajustri suplimentare pentru agricultura, ca principal teren de

utilizator.Dimpotriv de importana crescnd a mediului i de agrement trebuie de asemenea, va

oferi noi oportunitati de dezvoltare de la care agricultori i familiile acestora s poat beneficia.

Comisia sugereaz c aceste evoluii ar trebui s fie ncurajat i sprijinit de un

de reorganizare a instrumentelor de politic rural existente.

20


21/31

-Msuri de nsoire existente finanate de FEOGA Garantare Seciunea (agro-mediu sistem,

mpdurire, de pensionare anticipat) va fi completate de ctre zonele defavorizate (LFA),

inclusiv regimul su aplicare n regiunile defavorizate, n lor de dezvoltare (Obiectivul 1

regiuni). Toate aceste msuri vor fi aplicate i puse n aplicare n plan orizontal

ntr-un mod descentralizat

- Pentru cei zonele rurale, care sunt situate n regiunile eligibile n cadrul Obiectivului 1 a

Fondurilor Structurale, n curs de abordare de dezvoltare integrat programe vor fi meninute,

dup cum este descris n capitolul privind economice i a coeziunii sociale.

- n zonele rurale eligibile n cadrul noului Obiectiv 2, operaiuni (anterior Obiective 5 (a) i 5

(b)) vor fi finanate de FEOGA Garantare Seciunea ca msuri de nsoire. Aceste msuri vor

interveni mpreun cu FEDR, Fondul Social i, dac este cazul, IFOP n acelai program n

regiune Obiectiv 2.- n toate zonele rurale, n afara Obiectivului 1 i noul Obiectiv 2, msurile de dezvoltare

rural s nsoeasc i s completeze politicile de pia va fi co-finanate de ctre FEOGA,

Seciunea Garantare. Ei vor imbratisa toate tipurile de msuri de sprijin structurale

de adaptare i de dezvoltare rural, ca n prezent co-finanat de FEOGA Orientare

Seciunea. Incluse n acelai cadru legal ca n prezent msuri de nsoire,

acestea vor fi aplicate n plan orizontal i puse n aplicare ntr-un mod descentralizat, la

nivel corespunztor, la iniiativa statelor membre. Aceeai abordare se va aplica lazonele de coast pescreti n msura n care este de intervenii de IFOP sunt n cauz.

Componenta de dezvoltare rurala a PAC a capatat o atentie sporita dupa elaborarea de catre

Comisie a documentului strategic Agenda 2000, devenind astfel al doilea pilon al PAC. Sunt

doua ratiuni majore care justifica necesitatea unei abordari in aceasta directie: prima, este data

deproportia foarte mare 80% - pe care o detin suprafetele agricole relativ la suprafata Uniunii

Europene. A doua este cea a obiectivului primordial de coeziune economica si sociala al Uniunii

Europene, a carui realizare ar deveni utopica fara acordarea atentiei cuvenite dezvoltarii

armonioase a zonelor rurale.

Obiectivele politicii de dezvoltare rurala, definite in Regulamentul Consiliului nr. 1257/17

mai 1999 referitor la sprijinul pentru dezvoltare rurala, sunt:

21


22/31

-Ameliorarea exploatatiilor agricole

-Garantarea sigurantei si calitatii produselor agricole

-Asigurarea unor niveluri stabile si echitabile ale veniturilor fermierilor

-Protectia mediului

-Dezvoltarea de activitati complementare si alternative generatoare de locuri de

munca, pentru a contracara procesul de depopulare a zonelor agricole si a Intari

substanta economica si sociala a zonelor rurale

-Imbunatatirea conditiilor de munca si viataiIn zonele rurale si promovarea

sanselor egale.

Principiile care stau la baza politicii de dezvoltare rurala, definite in acelasi regulament,

sunt:-Principiul multifunctionalitatii agriculturii, in sensul unei interpretari mai largi

acordate activitatilor agricole, in plus fata de rolul traditional de furnizor de

produse agricole

-Principiul abordarii multisectoriale si integrate a economiei rurale, in sensul

diversificarii activitatilor, crearii de surse suplimentare de venit si ocupare, si

prezervarii patrimoniului rural

-Principiul flexibilitatii financiare in sprijinirea dezvoltarii rurale, in sensuldescentralizarii deciziei, subsidiaritatii, si implicarii partenerilor locali

-Principiul transparentei in elaborarea programelor de dezvoltare rurala, bazat pe

simplificarea legislatiei

Masurile de politica de dezvoltare rurala sunt de doua feluri:

Primele, sunt masurile insotitoare:

a)Pensionarea anticipata. Se acorda sprijin financiar pentru fermierii si lucratorii

agricoli In vrsta de peste 55 de ani care se retrag din activitatile/muncile agricole cu

caractercomercial inainte de vrsta legala de pensionare. Sprijinul este conditionat de indeplinirea

anumitor cerinte de vechime In munca si/sauparticipare la o schema de asigurari sociale. Un

22


23/31

fermier poate primi pna la 150000 Euro in transe anuale de cel mult 15 000 Euro pna la vrsta de

75 de ani, iar un lucrator agricol, pna la 35 000 Euro, in transe anuale a cte 3500 Euro, pe

perioada ramasa pna la vrsta pensionarii.

b)Agricultura ecologica. Se acorda sprijin financiar pentru promovarea metodelor de productie

agricola care au in vedere protejarea mediului inconjurator si conservarea patrimoniului rural.

Ajutorul se acorda fermierilor care timp de cel putin 5 ani au practicat metode agro-

ecologice, in limita a 600 Euro/ha pentru recoltele anuale, 900 Euro/ha pentru recolte perene, si

450 Euro/ha pentru alte recolte.

c) Exploatarea zonelor defavorizate. Se acorda sprijin financiar pentru fermierii din zonele

defavorizate (cum ar fi cele montane) sau cele cu probleme specifice de mediu, pentru a seasigura continuitatea exploatarii terenurilor, un standard de viata echitabil pentru fermieri,

conservarea peisajului ambiant, si protejarea mediului. Platile variaza intre 25 si 200 Euro/ha si

se acorda numai in conditiile respectarii stricte a standardelor de mediu, inclusiv a metodelor de

productie ecologice.

A doua categorie a masurilor de dezvoltare rurala sunt cele de modernizare si diversificare a

exploatatiilor agricole:

a)Investitii. Se acorda sprijin financiar pentru investitiile in exploatatiile agricole (spre exemplu,

echipamente agricole) care au ca scop eficientizarea productiei, diversificarea acesteia,

imbunatatirea calitatii produselor, inclusiv prin standarde de igiena si sanatate, protejarea

mediului, sau imbunatatirea conditiilor de viata ale animalelor. Ajutorul financiar (comunitar si

national, cumulate) se acorda in limita a 40% din valoarea investitiei, exceptie facnd zonele

defavorizate (50%) si fermierii tineri (intre 45-55%). Sprijinul se acorda numai pentru fermele

care Indeplinesc standarde minime de mediu, igiena, si de bunastare a animalelor.

Se acorda de asemenea sprijin financiar pentru investitii in ameliorarea procesului de

prelucrare si comercializare a produselor agricole, in scopul cresterii competitivitatii si valorii

adaugate a productiei agricole. Contributia Comunitatii este de maximum 50% din valoarea

proiectului.

23


24/31

b)Instalarea fermierilor tineri. Se acorda sprijin pentru infiintarea de ferme de catre persoanele in

vrsta de cel mult 40 de ani, care nu au mai condus o ferma agricola anterior. Ajutorul se acorda

fie sub forma unei prime de pna la 25,000 euro, fie prin subventionarea dobnzii unui imprumut

bancar. Sunt eligibile numai fermele care indeplinesc standarde minime de mediu, igiena, si de

bunastare a animalelor.

c)Activitati de formare profesionala, in special in domeniile calitatii produselor si

protejarii mediului

d)Conservarea si protejarea padurilor. Se acorda sprijin financiar persoanelor fizice, asociatiilor

sau autoritatilor locale pentru ocrotirea patrimoniului forestier, incluznd activitati de impadurire,ameliorarea tehnicilor de exploatare forestiera, prelucrarea si comercializarea produselor

forestiere, s.a. In cazul impaduririlor suprafetelor cu destinatie agricola, in plus fata de ajutorul

propriu-zis pentru impadurire, se acorda si compensari anuale de pna la 725 Euro/ha pentru

asociatii si autoritati locale si de pna la 185 Euro/ha pentru persoanele fizice, pentru o perioada

de pna la 25 de ani.

Sprijin pentru alte activitati: reparcelarea terenurilor, dezvoltarea serviciilor In

mediul rural, renovarea satelor, protejarea patrimoniului, promovarea turismuluisi activitatilor mestesugaresti, s.a.

7.Finantarea masurilor de politica agricola comuna

Masurile de politica agricola comuna sunt finantate din bugetul comunitar, prin

intermediul Fondului European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA). Crearea Fondului a

fost prevazuta inca de la inceput, in Tratatul CEE (articolul 40). In mod practic, Fondul a fost

constituit in 1962, actul oficial care li confera baza legala fiind Regulamentul CEE 25/1962,

modificat prin Regulamentul CEE 728/1970 si prin Regulamentul CE 1258/1999.

Constituirea FEOGA reprezinta concretizarea principiului solidaritatii financiare stabilit la

Stresa, care presupune finantarea comuna a masurilor comune. In fapt, aceasta inseamna ca unele

24


25/31

tari subventioneaza in parte agricultura altor tari. In general, tarile net contributoare sunt si cele

care doresc reformarea sistemului actual al PAC, In scopul reducerii cheltuielor agricole.

In cadrul Fondului exista doua linii de finantare distincte: sectiunea garantare si sectiunea

orientare.

1. Sectiunea Garantare finanteaza:

-functionarea organizatiilor comune de piata

-masurile de dezvoltare rurala din prima categorie, a masurilor insotitoare, precum si

masurile de dezvoltare rurala din doua categorie, a modernizarii si diversificarii

exploatatiilor agricole, dar care nu intra sub incidenta Obiectivului 1 al Politicii

Regionale-masuri veterinare (viznd sanatatea si conditiile de crestere ale animalelor) si fito-

sanitare

-masuri generale de informare si evaluare.

-investitii in exploatatiile agricole si in activitati de prelucrare/comercializare a produselor

agricole

-intinerirea populatiei agricole

-activitati de formare profesionala-stimularea dezvoltarii activitatilor neagricole

Fondurile alocate FEOGA-orientare sunt consumate pe baza de programe de dezvoltare

multianuala, prezentate de statele membre la inceputul fiecarui exercitiu financiar. Astfel, pentru

perioada 2000-2006, programele au trebuit depuse pna la 3 ianuarie 2000. Selectarea proiectelor

propuse de beneficiarii finali se realizeaza la nivel descentralizat, de catre autoritatile

nationale/regionale competente din fiecare stat membru. Un criteriu obligatoriu avut In vedere la

selectia proiectelor este ca acestea sa contina masuri de agricultura ecologica. Fondurile

neconsumate la sfrsitul unui an financiar nu se reporteaza, iar in cazul in care capacitatea de

absorbtie a acestora este sub 75%, fondurile pentru anul urmator sunt diminuate cu o treime din

sumele neconsumate. Un aspect important de subliniat este, ca spre deosebire de masurile de

piata, masurile de dezvoltare rurala necesita cofinantarea statelor membre.

25


26/31

FEOGA este administrat de un Comitet cu rol consultativ, format din reprezentanti ai statelor

membre si ai Comisiei. La nivelul statelor membre, structurile operationale care gestioneaza

transferurile financiare agricole sunt Agentiile de Plata. Intr-un Stat Membru pot exista mai

multe Agentii, cu conditia ca una din ele sa aiba rolul integrator si sa se constituie In partenerul

de dialog al Comisiei. Platile catre beneficiari se fac in baza unor proceduri complexe de

verificare a eligibilitatii operatiunilor de finantare. Agentiile de Plata transmit lunar Comisiei

declaratii de cheltuieli, iar anual, intreaga documentatie justificativa, dupa verificarea careia

Comisia realizeaza regularizarea platilor, respectiv dispune rambursarea sau recuperarea unor

sume. Comisia, la rndul sau, intocmeste raportul financiar anual si il transmite spre aprobare

Consiliului si Parlamentului, nu mai trziu de luna iulie a fiecarui an.

8.Politica agricola comuna in prezent

Multe schimbari importante ale PAC au fost facute in anii 90. Limitarea productiei a

ajutat la reducerea surplusului si un nou accent s-a pus pe sanatate si pe protejarea mediului

natural in agricultura. Cultivatorii au trebuit sa priveasca mai mult inspre piata.

Schimbarea accentului a inclus un nou element major- o politica de dezvoltare rurala care

sa incurajeze mai multe initiative rurale, dar care sa si ajute cultivatorii, in acelasi timp, sadiversifice, imbunatateasca produsele lor in scopul de a-si restructura afacerile. A fost impus un

plafon pe buget pentru a reasigura contribuabilii ca costurile PAC nu vor scapa de sub control. in

2003 a fost convenita o noua reforma.

Agricultorii nu vor mai fi platiti doar ca sa produca hrana. Politica agricola comuna de

astazi este condusa de cerere. Tine cont deplin de ingrijorarile consumatorilor si contribuabilior,

in timp ce da agricultorilor europeni liberatatea de a produce ceea ce piata cere. Pe viitor, marea

majoritate a asistentei acordate cultivatorilor va fi platita independent de ce sau cat produc. In

trecut, cu cat produceau mai mult, cu atat primeau mai multi bani din subventii. Conform noului

sistem, cultivatorii vor fi platiti in continuare pentru a mentine o anumita stabilitate, dar legatura

cu productia a fost rupta. In plus, cultivatorii vor trebui sa respecte mediul inconjurator, siguranta

alimentara si standardele de bunastare a animalelor. Agricultorii care nu vor indeplini aceste

norme vor suferi reducerea platilor directe. Ruperea legaturii dintre subventii si productie va face

26


27/31

agricultura UE mai competitiva si mai orientata spre piata. Agricultorii vor fi liberi sa produca in

conformitate cu ceea ce considera ca este mai profitabil pentru ei, bucurandu-se, in acelasi timp,

de o stabilitate dezirabila a veniturilor.

Seria de reforme a conturat un viitor mai clar pentru PAC, facand mai clare valorile sale

pentru intreaga societate.

*Intre integrare negativa si pozitiva

27


28/31

In anii de inceput ai UE, caracteristicile CAP Common Agricultural Policy (Politica Agricola

Comuna) erau considerate ca pregatind terenul unei integrari europene din ce in ce mai

intensificate. Crearea pietei commune europene a fost bazata pe eliminarea barierelor

nationale, insa, in cazul agriculturii, acesta necesita coordonarea si fuziunea celor sase mari

sisteme de interventie de stat. Organizatiile supranationale si agentiile au inlocuit majoritatea

sistemelor nationale de sprijin a agriculturii, stabilind legaturi directe intre fermierii din

statele member si UE. Incet dar sigur, forme din ce in ce mai complexe si mai elaborate de

guvernare politica supranationala au fost implicate in cadrul CAP, fcand din aceasta o

marcabila a Confederatiei Organizatiilor Agricole Profesionale (COPA) ca o organizatie

majora a fermierilor europeni pare sa indice o miscare catre un sistem politic supranational.

Trebuie insa sa fim atenti cu notiunea de asimetie institutionala . Datorita faptului ca CAP este o

politica de importanta majora, si din punct de vedere institutional una izolata, fortele majore

sociale si politice care o sustin raman invizibile. Exista o imagine foarte raspandita cum ca

CAP este, potrivit celor aparute in THE ECONOMIST singurul si cel mai prostesc sistem

de management economic pe care tarile bogate din Vest l-au putut inventa. Acesta opinie

fata de CAP a fost oarecum meritata, dar nu se bazeaza pe o analiza a fortelor reale care

schiteaza politicile Europei de Vest in perioada postbelica. Cea mai interesanta parte o

constituie energiea sa in fata ostilitatii raspandite, chiar si din partea celor pe care sistemul

trebuia sa-I ajute, de exemplu, fermierii. Ceea ce necesita o explicatie nu este numai

continuarea, dar si cresterea unei politici scumpe si pline de probleme din punct de vedere

politic, intr-un sector cu o crestere nesemnificativa, intrucat locurile de munca din agricultura

sunt in continua scadere, iar aportul la produsul intern brut al Uniunii este de 0,6%.

Cheia pentru a intelege acest domeniu al politicii este perceperea Cap ca o parte integrata a

sistemului social al statelor vest-europene si a economiei sale morale deosebite. Cu alte

cuvinte, are o ratiune POLITICA. Spre deosebire de alte institutii ale statului, politicile

agricole implica si productia, cu scopurile legate de venituri, facand greu de separate

dimensiunile distributive si reglementatoare. Ca o consecinta, dimensiunile politice si

economice sunt internationale, nerespectand aplicarea criteriilor normale ale eficientie

economice o caracteristica care a fost deplansa de economistii din agricultura inca de la

primele politici de preturi orientate pentru bunastarea agricola.

28


29/31

Efectele politice ale acestui amestec de functii de sprijin ale preturilor si veniturilor din cadrul

CAP pot fi rezumate astfel:

Faciliteaza activitatea unei politici de garantare a venitului vizavi de grup mare si chiar eterogen,

fara a cere contacte directe si costisitoare cu fermierii.Permite guvernelor sa decida asupra nevoilor diferitelor grupuri de fermieri sau ale unor fermieri

individuali.

Ofera sectorului fermier un interes in mentinerea regimului politic, de vreme ce inbunatateste

situatia tuturor fermierilor, desi in principal al celor cu potential mare, si nu a celor mici.

Utilizarea unor preturi specifice pe fiecare produs a permis guvernelor sa echilibreze nevoile

eterogene ale unui sector fermier foarte diferentiat.

Atat guvernele din tarile membre, cat si gruparile de interese nationale au dobandit un interes insustinerea politici supranationale.

Astfel, CAP poate si perceputa ca o strategie defensiva condusa politic de modernizarea

agriculturii vest-europene in ciuda amenintarii interne a societatii industriale si a amenintarii

externe a competitiei comerciale americane. Acest lucru ne ajuta sa explicam trei probleme.

Prima clarifica de ce guvernarea CAP este atat de complexa, nici intreguvernamentalis pur is

nici supranationalism real. CAP reprezinta O PLUS LA, si nu O SCADERE DIN, puterile

sistemului politic national al statelor membre. Cea de-a doua explica de ce CAP oferabeneficii in ciuda orientarii dale explicit sociale. Crearea unui sistem de sprijin al pretului

agricol unic a produs inegalitati sociale si economice de care au profitat marii fermieri. In al

treilea rand, avem unele indicii provind motivul si modul in care agricultura a fost inclusa ,

surprinzator, in Runda uruguayana a negocierilor GATT Acordului General privind Tarifele

si Comertul si al WTO Organizatia Mondiala a Comertului, in special pentru a gasi o

modalitate de intarire a controlului politic in acest domeniu.

29


30/31

Bibliografie

1. http://www.ier.ro/Proiecte/Brosuri/Politica%20agricola.pdf

2. www.europa.eu

3.http://www.eumed.net/ecorom/XVII.%20Integrarea

%20europeana/5.%20politica_agricola_comuna.htm

4. Helen Wallace- William Wallace Procesul Politic in U.E. editia a IV-a Editura ARC 2004pag. 187-189

5.Agenda 2000

30


31/31

politica agricola comuna a uniunii europene

Documents