poezii ana blandiana

3
Tare sunt ocupată Ana Blandiana Tare sunt ocupată Toată ziua-n livadă. Nu-mi văd capul de trebi Printre fructe şi ierbi. Ieri la ora şase, S-a copt o cireaşă; În zorii de sâmbătă, S-a născut o vânătă; Azi noapte la trei, A venit pe lume un ardei; Într-altă noapte, acum vreo lună, Au răsărit ridichile, bineînţeles de lună; Pentru mâine, la ora şapte, Caisele au anunţat că vor fi coapte; Dar şi mai devreme, în zori, Au rândunelele oră de zbor; Puţin mai târziu, pe la ora opt, Un piersic întreg va fi copt; Apoi, pe la ora zece, E programat un dovlece; La ora unsprezece, nişte căpşuni, La douăsprezece, pepenii cei mai buni, La unu merele, La două perele, La patru-s cu struguri pline ciuberele, La cinci, gutui, La opt, prune albăstrui, La nouă nucile n-am un’ să le mai pui, Şi asta-i din greu numai prima parte: Apoi trebuie să le mănânc pe toate. JOC Uite, ploaia coase Cerul de pământ Cu fir de mătase Răsucit de vânt. Uite, iarba ţese Pământul de nori. M-am gândit adese -

Upload: sophia-mitchell

Post on 17-Dec-2015

11 views

Category:

Documents


7 download

DESCRIPTION

intamplari din gradina mea

TRANSCRIPT

Tare sunt ocupatAna Blandiana

Tare sunt ocupat Toat ziua-n livad. Nu-mi vd capul de trebi Printre fructe i ierbi. Ieri la ora ase, S-a copt o cirea;n zorii de smbt,S-a nscut o vnt;Azi noapte la trei,A venit pe lume un ardei;ntr-alt noapte, acum vreo lun,Au rsrit ridichile, bineneles de lun;Pentru mine, la ora apte,Caisele au anunat c vor fi coapte;Dar i mai devreme, n zori,Au rndunelele or de zbor;Puin mai trziu, pe la ora opt,Un piersic ntreg va fi copt;Apoi, pe la ora zece,E programat un dovlece;La ora unsprezece, nite cpuni,La dousprezece, pepenii cei mai buni,La unu merele,La dou perele,La patru-s cu struguri pline ciuberele,La cinci, gutui,La opt, prune albstrui,La nou nucile n-am un s le mai pui,i asta-i din greu numai prima parte:Apoi trebuie s le mnnc pe toate. JOC

Uite, ploaia coase Cerul de pmnt Cu fir de mtase Rsucit de vnt.

Uite, iarba ese Pmntul de nori. M-am gndit adese - Ori, adeseori:

De la voi se vede Iarba ca o ploaie Care curge verde Peste cer i-l moaie,

Iar ploaia o fi Pe-a norilor cale O iarb mai gri Sub tlpile tale. Hai s facem schimb, S vezi i tu cum e - Tu mi dai un nimb, Eu i dau un nume;

Iar dac ne-ntreab Care-or fi din dou - Ploaia-n nori e iarb, Iarba-n ceruri plou;

De ne ispitete Care-i adevrul - Ploaia-n nouri crete, Iarba spal cerul.

Cine poate tide Ana Blandiana Cine poate ti De unde vine vara i ncotro se duce Cntnd Caravana ei verde i aurie? Unii zic c-ar veni Din pmnt, C-i trage povara, Fierbinte i dulce, Din bostnrie, C se nate n pepenii verzi, n miezul lor Strlucitor Ca un palat Luminat De rubine, Cu perei De porfir i nestemate i cu pardoseala purpurie.

Tot ce se poate, Dar mie Mi-a spus o feti cuminte C-i aduce aminte Cum vara vine din copilrie, i cum, n miros de lapte, de fn i de fum, Alunec de-aici, Tras de fluturi, de buburuze i de furnici, nspre bunici.