Pluralitatea de infractori.

Pluralitatea de infractori presupune cooperarea mai multor persoane, cu vinovăţie la săvârşirea unei infracţiuni. Dacă nici o persoană nu a acţionat cu vinovăţie la comiterea faptei nu se poate reţine o pluralitate de infractori, ci o pluralitate de făptuitori, iar fapta, fiind săvârşită fără vinovăţie, nu este infracţiune.Formele pluralităţii de infractori. Potrivit doctrinei pluralitatea de infractorieste cunoscută sub trei forme:

pluralitatea naturală sau pluralitatea necesară este forma pluralităţii de infractori în care cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei este cerută deînsăşi natura acesteia. De exemplu, infracţiunile de: bigamie (art. 303) și incest (art.203). În acest caz fiecare participant este considerat autor şi va răspunde în funcţie derezultatul produs.

pluralitatea constituită. Este aceea formă a pluralităţii de infractori, cepresupune gruparea mai multor persoane cu scopul de a săvârşi infracţiuni. Aceastăformă de pluralitate implică existenţa unui grup organizat, ce are un scop ilicit,precum şi o anumită ierarhie în cadrul grupului. De exemplu, infracţiunea de complot(art. 167) şi infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (art. 323). Şiîn acest caz, fiecare participant este considerat autor şi va răspunde în funcţie derezultatul produs.

pluralitatea ocazională sau participaţia penală este forma pluralităţii deinfractori în care, la comiterea faptei prevăzută de legea penală participă un numărmai mare de persoane decât era necesar. Spre deosebire de celelalte două forme depluralitate, în cazul participaţiei penale fiecare participant este considerat că acontribuit cu o parte la săvârşirea infracţiunii şi va răspunde penal în funcţie decontribuţia adusă la săvârşirea acesteia. Avem de a face cu o pluralitate ocazionalădacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să se fi comis o faptă prevăzută de legeapenală, la comiterea acesteia să fi contribuit mai multe persoane decât era necesar înmod obişnuit, toţi participanţii să fie animaţi de aceeaşi voinţă comună de a săvârşifapta prevăzută de legea penală şi, în fine, fapta să fie considerată ca infracţiune.

Participaţia penală se prezintă sub mai multe forme sau feluri.

După criteriul atitudinii psihice faţă de rezultatul faptei comise cu voinţa comună de a coopera se disting: participaţia proprie, sau perfectă, în care toţi participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie (de exemplu, toţi cu intenţie) şi participaţia improprie, în care unii dintre participanţi acţionează cu o anumită formă de vinovăţie iar alţii cu alta sau chiar fără vinovăţie (de exemplu, unii cu intenţie şi alţii din culpă). Această clasificare prezintă importanţă sub aspectul tratamentului penal, aşa cum acesta rezidă din cadrul dispoziţiilor art. 31 din codul penal, şi anume urmându-se sistemul diversificării pedepselor. Astfel, deoarece instigatorul şi complicele contribuie la săvârşirea faptei cu intenţie, ei urmează să fie sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă

1

cu intenţie, iar autorul când a comis fapta din culpă, va fi sancţionat cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă din culpă. În situaţia în care autorul săvârşeşte fapta fără vinovăţie acesta nu va fi sancţionat, în schimb instigatorul şi complicele vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care au instigat sau ajutat.

După criteriul contribuţiei participanţilor la comiterea infracţiunii se face deosebirea între activităţi de executare directă şi nemijlocită a faptei (autoratul şi coautoratul), activităţi de determinare la comiterea unei fapte (instigare) şi activităţi de înlesnire, de ajutorare la săvârşirea faptei (complicitate).

După importanţa contribuţiei participanţilor la săvârşirea faptei şi producerea rezultatului, distingem între forme principale, şi anume autoratul coautoratul faţă de instigare şi complicitate, precum şi instigarea faţă de complicitate, şi forme secundare, cum sunt instigarea şi complicitatea prin raportare la autorat şi complicitatea faţă de instigare.

Autoratul şi coautoratul.

a. Definiţie. Autoratul este forma participaţiei penale în care o persoană săvârşeşte prin acte de executare fapta prevăzută de legea penală. Când o persoană săvârşeşte singură, direct şi nemijlocit o infracţiune pentru care a luat singur hotărârea infracţională şi nu a fost sprijinit la executarea infracţiunii de nici o persoană, este autorul acelei infracţiuni. Nu se poate susţine că el a săvârşit fapta în autorat. Însă autoratul ca formă a participaţiei presupune cooperarea şi a altor persoane la săvârşirea infracţiunii, însă în calitate de instigatori sau complici.Autoratul este forma principală şi esenţială fără de care nu pot exista celelalte forme ale participaţiei penale. Sub aspect subiectiv autorul poate săvârşi fapta sub orice formă de vinovăţie, spre deosebire de instigator şi complice care săvârşesc întotdeauna fapta cu intenţie.

b. Coautoratul. Coautoratul este forma participaţiei penale în care la săvârşirea faptei şi-au adus contribuţia în mod nemijlocit două sau mai multe persoane.Coautoratul nu presupune existenţa şi a altor participanţi, instigatori sau complici, ca şi în cazul autoratul, de altfel, dar nici nu-i exclude. Fiind o formă de participaţie principală, fără existenţa acestora nu ar putea fiinţa celelalte formă de participaţie, în schimb vice-versa nu este valabilă.Coautoratul presupune o participare nemijlocită din partea participanţilor la săvârşirea faptei. Această activitate nu înseamnă însă contribuţii identice sau asemănătoare la săvârşirea faptei, ci presupune ca activitatea infracţională să se completeze într-o activitate unică. De exemplu, s-a decis în literatura de specialitate că reprezintă coautorat loviturile aplicate de mai multe persoane victimei, în cadrul unei hotărâri infracţionale comune, de omor, chiar dacă nu toate acestea au fost mortale. De asemenea, sunt acte de

2

coautorat şi actele indirecte de săvârşire a faptei prin care de exemplu se urmăreşte a face imposibilă rezistenţa sau apărarea victimei.În ceea ce priveşte infracţiunile complexe, aşa cum analizam şi în cadrul acestora, acţiunile coautorilor pot fi şi complementare, în sensul în care unul să realizeze actele ce fac obiectul infracţiunii principale iar un altul să realizeze actele ce ţin de infracţiunea secundară, sau mijloc.Coautoratul se săvârşeşte, sub raport subiectiv cu aceeaşi formă de vinovăţie, fie intenţie, fie culpă, deşi în literatura juridică se arată că în cazul săvârşirii unei fapte din culpă de către mai multe persoane atunci fiecare este autor al unei fapte distinct.În literatura juridică se mai analizează şi situaţia infracţiunilor care nu pot fi comise în coautorat, cum ar fi infracţiunile ce se realizează prin inacţiune, infracţiunile ce presupun un subiect calificat (situaţie în care trebuie ca toţi subiecţii să aibă calitatea cerută de lege, altfel chiar dacă unul săvârşeşte acte nemijlocite va fi doar complice şi nu coautor), infracţiunile ce se comit în persoană proprie, cum ar fi mărturia mincinoasă, dezertarea, vagabondajul.În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al coautoratului, pedeapsa se aplică pentru toţi în limitele prevăzute de lege, dar aceasta nu presupune o identitate de pedepse, căci se va lua în consideraţie contribuţia fiecăruia la săvârşirea faptei, potrivit art. 27 şi art. 72 din codul penal.

Instigarea.

a. Definiţie. Instigarea ca formă a participaţiei penale constă în fapta de determinare cu intenţie, prin orice mijloace de către o persoană numită instigator aaltei persoane numită instigat, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

b. Condiţiile instigării: efectuarea unei activităţi de determinare din partea unei persoane, numită

instigator, faţă de o altă persoană numită instigat. activitatea de determinare trebuie să se situeze în timp anterior luării hotărârii

de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală. instigatorul să acţioneze cu intenţie. instigatul să fi săvârşit fapta la care a fost instigat ori să fi realizat cel puţin o

tentativă pedepsibilă.

c. Felurile instigării. Instigarea poate îmbrăca mai multe forme. Vom urmări în continuare criteriile şi felurile instigării potrivit acestora:

după forma de vinovăţie, instigarea este proprie sau perfectă când toţiparticipanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie şi improprie sau imperfectăcând coeziunea subiectivă lipseşte.

după mijloacele folosite de instigator, avem instigare simplă (prin rugăminţisau îndemnuri) şi calificată, când pentru determinarea persoanei se dau daruri, seexercită presiuni.

3

după numărul persoanelor ce desfăşoară activitatea de instigare, aveminstigarea cu un singur instigator şi coinstigarea.

după numărul persoanelor faţă de care se desfăşoară activitatea de instigare,avem instigare individuală, când activitatea de instigare se desfăşoară faţă de opersoană sau mai multe dar care sunt determinată, şi instigarea colectivă, cândinstigarea vizează un număr nedefinit de persoane.

după modul de acţiune al instigatorului, avem instigare imediată, cândinstigatorul se adresează direct instigatului în vederea săvârşirii faptei şi instigaremediată, când determinarea are loc prin intermediul unei alte persoane.

după modul deschis ori ascuns în care acţionează instigatorul pentrudeterminarea instigatului, avem instigare deschisă sau evidentă şi instigare insidioasăsau ascunsă.

după rezultatul obţinut în determinarea instigatului, avem instigarea cu efectpozitiv sau reuşită şi instigarea cu efect negativ sau nereuşită (instigarea neurmată deexecutare). Aceste două formă ale instigării sunt singurele care prezintă urmări dinpunct de vedere al răspunderii penale, fiind şi reglementate în codul penal.În cazul celorlalte, diferenţierea între felurile instigării poate avea importanţădin punct de vedere al individualizării pedepsei aplicabile instigatorului.

d. Tratamentul penal al instigării. Legiuitorul penal român a ales în cazulpedepsirii instigării, sistemul parificării pedepselor, adică aplicarea pedepsei şi pentruinstigator între limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru autor (art. 27 din codulpenal).Cu toate acestea, sistemul de sancţionare a instigării în dreptul penal roman este chiar mai dificil decât cel în cazul autorului sau coautorilor. Astfel, în cazul instigării neurmată de executare, prevăzut în cadrul dispoziţiilor art. 29 din codul penal, se distinge între instigarea neurmată de un început de executare şi instigarea neurmată de o executare pedepsibilă.În primul caz, când cel instigat nu trece la săvârşirea faptei ori începe executarea şi realizează o tentativă nepedepsibilă, fapta instigatorului nu mai reprezintă o formă a participaţiei, dar va fi pedepsit ca autor al unei infracţiuni distincte, în condiţiile arătate de art. 29.În cel de-a doilea caz, chiar dacă instigatul a început executarea dacă el se desistează sau împiedică rezultatul, atunci va beneficia de dispoziţiile art. 22, aşa cum am arătat anterior, în schimb instigatorul va fi considerat participant şi va fi sancţionat tot în condiţiile art. 29.Să vedem în continuare care sunt condiţiile de pedepsire prevăzute de art. 29 din codul penal. Potrivit acestui articol se sancţionează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. Cu toate acestea instigatorul nu va fi sancţionat, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mică.

4

Dacă totuşi, actele îndeplinite de autor până în momentul desistării constituie altă faptă prevăzută de legea penală, atunci instigatul (în calitatea sa de autor) şi instigatorul va fi sancţionat pentru această din urmă faptă.

Complicitatea.

a. Definiţie. Complicitatea este aceea formă a participaţiei penale ce constă în fapta unei persoane care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală ori promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe infractor, chiar dacă, după săvârşirea faptei, promisiunea nu este îndeplinită.

b. Condiţiile complicităţii: fiind o formă secundară a participaţiei penale, pentru a exista este nevoie ca o

persoană să comită o faptă în calitate de autor. săvârşirea de către complice a unor activităţi menite să înlesnească, să ajute pe

autor la săvârşirea infracţiunii. Înlesnirea priveşte activităţile complicelui desfăşurate anterior comiterii infracţiunii care se situează în faza de pregătire a săvârşirii infracţiunii. Ajutorul dat de complice priveşte activităţile desfăşurate de acesta în timpul executării faptei de către autor, ajutor ce poate consta în oferirea armei, deschiderea unei uşi, asigurarea pazei, etc. Totodată, complicitatea poate consta şi în promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului. Însă, acest fel de complicitate, poate fi uşor confundat cu infracţiunea reglementată de codul penal în art. 221, şi anume tăinuirea. De aceea, pentru a rămâne în faza de complicitate este necesar ca această formă să se desfăşoare înainte sau cel mai târziu în timpul

realizării acţiunii infracţionale şi nu după aceea. actele de complicitate se realizează sub raport subiect numai cu intenţie.

c. Felurile complicităţii: după natura ajutorului dat, complicitatea poate fi materială şi morală. după momentul în care se acordă, complicitatea poate fi anterioară şi

concomitentă. după modul direct sau indirect în care se realizează contribuţia complicelui la

săvârşirea infracţiunii se distinge între complicitatea mediată şi complicitateanemijlocită.

după aspectul dinamic al contribuţiei complicelui, putem avea complicitateaprin acţiune şi complicitatea prin inacţiune.

după forma de vinovăţie cu care autorul săvârşeşte fapta, complicitatea poate fi proprie sau improprie.

d. Tratamentul penal al complicităţii. Ca şi în cazul instigării s-a ales sistemul parificării pedepselor, în sensul în care pedeapsa pentru complice va fi aplicată între limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunea săvârşită de autor (art.27 din codul penal), dar ţinându-se seama de criteriile generale de individualizate, stabilite de

5

art. 72 din codul penal. În jurisprudenţă, în general, pedepsele aplicate complicelui sunt mai mici decât cele aplicate autorului.

Alte elemente generale privind tratamentul penal al participaţiei.a. Circumstanţele reale şi personale. Un aspect important în individualizarea pedepselor în cazul participaţiei penale îl reprezintă circumstanţele reale şi celepersonale. Reglementate prin dispoziţiile art. 28 din codul penal, circumstanţele suntîmprejurările în care are loc comiterea faptei prevăzute de lege, împrejurările ce constau în stări, situaţii, întâmplări, calităţi, însuşiri şi orice alte date ale realităţii sau date susceptibile să particularizeze fapta sau pe făptuitor. După cum circumstanţele privesc fapta sau pe făptuitor, se clasifică în circumstanţe reale şi circumstanţe personale.Circumstanţele personale privesc pe făptuitor şi pot fi în legătură cu atitudineapsihică a acestuia faţă de fapta prevăzută de legea penală la care a participat, situaţieîn care acestea sunt circumstanţe subiective. Dacă circumstanţele personale privescparticularităţile personalităţii participantului, de exemplu calitatea de funcţionar, militar, antecedentele penale, starea civilă, starea de minoritate acestea sunt circumstanţe de individualizare.Împărţirea circumstanţelor personale în subiective şi de individualizare areimportanţă căci circumstanţele de individualizare pot intra în conţinutul legal alinfracţiunii şi îşi pierd calitatea de circumstanţe personale, devin element constitutival infracţiunii şi sub acest aspect se răsfrâng faţă de toţi participanţii, în măsura încare aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.Circumstanţele reale sunt legate de împrejurările anterioare, concomitente sauposterioare săvârşirii faptei şi privesc conţinutul atenuat sau agravat al faptei legat demijloacele folosite, de împrejurările de loc, de timp sau de rezultatul produs.Necunoaşterea circumstanţei reale de către un participant are drept efectneproducerea agravării răspunderii penale ca urmare a acestei circumstanţe.Comiterea de către autor a unei infracţiuni mai grave decât cea la care a fostinstigat sau la care a fost sprijinit, va atrage răspunderea penală a instigatorului saucomplicelui la infracţiunea rezultată, doar în măsura în care rezultatul mai grav a fostprevăzut de aceştia. Dacă însă autorul comite o faptă mai puţin gravă decât cea la carea fost instigat ori ajutat, de această împrejurare vor profita toţi. În situaţia în careautorul realizează o altă faptă decât cea la care a fost instigat sau ajutat, în acest caz nu avem propriu-zis o participaţie penală, aşa-zisul complice nu va răspunde, în schimb, instigatorul ar putea să răspundă pentru instigarea neurmată de executare (art.29).b. Împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei. Este o altă situaţie prevăzută de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 30 din codul penal.Textul amintit instituie o cauză de nepedepsire, de impunitate a participantului la săvârşirea unei infracţiuni dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei împiedică consumarea acesteia, încurajându-se astfel ca participanţii să împiedice realizarea infracţiunii, efectele benefice extinzându-se atât asupra subiectului activ, cât şi asupra victima, cel puţin la nivel moral dar şi juridic.

6

Dacă cel care împiedică consumarea infracţiunii este însuşi autorul el va fi apărat de pedeapsă, la fel şi complicele, nu însă şi instigatorul care va răspunde penal potrivit dispoziţiilor art. 29 din codul penal.În cazul în care la săvârşirea faptei participă mai mulţi coautori şi doar unul dintre ei împiedică consumare, de această cauză de nepedepsire vor beneficia numai ei, ceilalţi participanţi, coautori, complici, instigatori, vor răspunde penal pentru tentativa realizată până în acel moment.Dacă instigatorul împiedică consumarea faptei, el beneficiază de impunitate cu privire la contribuţia dată ca participant, dar va răspunde potrivit dispoziţiilor art. 29, în timp ce ceilalţi participaţi vor răspunde pentru tentativa realizată.În fine, dacă complicele este cel care împiedică săvârşirea faptei el va beneficia de cauza de nepedepsire, în timp ce ceilalţi participanţi - coautori, instigatori – vor răspunde penal pentru tentativa realizată. Când tentativa nu se pedepseşte, de aceasta vor beneficia doar autorul şi complicele, în timp ce instigatorul va răspunde potrivit art. 29 din codul penal.

7