Ion Cuceu, Maria Cuceu

Ritualurile agrare românești I

Ion Cuceu, Maria Cuceu

Ritualurile agrare românești

I

Pluguşorul în spaţiul românesc extracarpatic

Studiu introductiv şi corpus de texte

Editura Fundaţiei pentru Studii Europene 2007

EDITURA FUNDAŢIEI PENTRU STUDII EUROPENE Str. Em. de Martonne nr. 1, Cuj-Napoca, România Director general: Ion Cuceu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României CUCEU, ION CUCEU, MARIA

Ritualurile agrare românești I. Orații după colind în spațiul românesc extracarpatic / Ion Cuceu; Maria Cuceu . - Cluj-Napoca : EFES, 2007

412 p. Studiu introductiv ISBN 978-606-526-023-8

398.33 (498)

5

In Memoriam Prof. univ. dr. Dumitru Pop

7

Cuprins

Pluguşorul moldovenesc şi oraţiile după colind din Ardeal, Banat şi Crişana .............................................................. 9 Cernăuţi ........................................................................................... 33 Hotin................................................................................................ 35 Balţi ................................................................................................. 56 Soroca.............................................................................................. 77 Lăpuşna..........................................................................................125 Orhei..............................................................................................130 Tighina ..........................................................................................159 Cahul .............................................................................................163 Ismail .............................................................................................165 Cetatea Albă ..................................................................................175 Sudul Basarabiei ............................................................................231 Transnistria....................................................................................232 Suceava..........................................................................................243 Baia/Botoşani ................................................................................245 Dorohoi/Botoşani ..........................................................................251 Neamţ ............................................................................................257 Bacău .............................................................................................279 Vaslui.............................................................................................280 Covurlui/Galaţi..............................................................................281 Tulcea ............................................................................................287 Constanţa.......................................................................................334 Brăila .............................................................................................335 Buzău.............................................................................................336

8

Ialomiţa .........................................................................................341 Prahova..........................................................................................348 Ilfov ...............................................................................................356 Dâmboviţa .....................................................................................358 Vlaşca/Giurgiu...............................................................................360 Teleorman......................................................................................364 Argeş..............................................................................................366 Vâlcea ............................................................................................371 Gorj................................................................................................378 Mehedinţi ......................................................................................380 Indice de localităţi .........................................................................381 Indice de culegători .......................................................................385 Indice de informatori.....................................................................387 Glosar ............................................................................................391

9

PLUGUŞORUL MOLDOVENESC ŞI ORAŢIILE DUPĂ COLIND DIN ARDEAL, BANAT ŞI CRIŞANA

În complexa lucrare de uz intern Corpusul de arhivă şi tipologia ritualurilor agrare, iniţiată în anii’70 ai secolului trecut, autorii acestor volume au încercat să continue mai vechiul proiect de cercetare al lui Ion Muşlea, de pe la jumătatea anilor‚ 50, pe când lucra la Repertoriul Hasdeu.

În comunicarea susţinută la Secţia: Limbă, Literatură şi Artă a Academiei R.P.R., în decembrie 1955, sub titlul Importanţa materialului folcloric din Răspunsurile la Chestionarul Hasdeu şi problema valorificării lui 1, după ce excerptase cea mai mare parte a informaţiei etnologice din cele 19 volume (peste 17 000 de pagini) provenite din 773 sate), Muşlea expunea planul său iniţial de lucru şi evoluţia, în timp, a problemei: „A fost firesc, deci, ca atunci când am fost angajat de Academie pentru continuarea lucrărilor Arhivei de Folclor, să mă gândesc la despoierea acestui material. Planul meu iniţial era să rezum tot materialul folcloric-copiind, când era cazul, unele texte în întregime – pentru ca astfel, atunci când manuscrisul va fi dus la Bucureşti, să rămână şi la Cluj posibilităţi de consultare a importantului fond, măcar în această formă redusă. Intenţia mea a fost deci îmbogăţirea materialului Arhivei de Folclor, perfecţionarea mijloacelor de documentare şi de lucru ale folcloriştilor clujeni. Acest scop a şi fost atins, materialul fiind pus la dispoziţia cercetătorilor localnici, care s-au obişnuit să-l consulte.”2

Pe parcursul indexării folclorului din Răspunsuri, Muşlea îşi dădea „seama, din ce în ce mai mult, de valoarea materialului”3, mai ales după ce confruntă o sumă de informaţii din preţiosul fond inedit cu lucrările publicate ulterior (credinţe şi practici ritual-magice calendaristice sau nupţiale, jocuri de copii), de aceea era „convins că nu trebuie să mă opresc la satisfacerea cercetătorilor clujeni prin extrasele şi copiile făcute şi că e în interesul ştiinţei noastre să lărgesc cadrul acestui preţios aparat documentar, căci este evident că nu se mai poate concepe un studiu temeinic de folclor românesc cu pretenţie de informaţie serioasă, dacă nu completă, fără consultarea materialului Hasdeu. Astfel am ajuns la ideea unui repertoriu, care nu figura în planul iniţial al temei mele.”4

Ideea aceasta strălucitoare, a alcătuirii unui Repertoriu folcloric, a schimbat radical evoluţia cercetării etnologice româneşti şi mai ales concepţia asupra cercetării instituţionalizate, concepţia cu privire la rolul arhivelor institut în dezvoltarea ştiinţelor etnologice. Întrebarea esenţială

1 Publicată în Ion Muşlea, Ovidiu Bârlea, Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui B.P.Hasdeu. Bucureşti, Editura Minerva, 1970, p. 71-81. 2 Ibidem, p. 72. 3 Ibidem. 4 Ibidem, p. 74.

10

de la care pornea atunci Ion Muşlea era menită să dea un răspuns decisiv privind acest rol. „Ce este acest repertoriu?” se întreba atunci Ion Muşlea. Acest instrument de cercetare este definit de Muşlea, cel ce întemeiase Arhiva de Folklor a Academiei Române, ca „un indice (de «lucruri» sau «materii» cum găsim la sfârşitul atâtor volume de materiale folclorice), dar, totuşi, deosebit de cel amintit mai sus al Şezătoarei sau de cel al Textelor dialectale, publicate de Acad. Emil Petrovici. Indicele nostru va fi atât de amănunţit încât va constitui un mijloc de orientare rapidă şi exactă pentru cercetători”.5

În acest moment al expunerii sale, Muşlea dădea exemple referitoare la amănunţimea datelor din fişele cumulative ce preced Repertoriul, întocmite după acel model de exemplară catalogare tematico-tipologică a informaţiei etnografice din fondul de manuscrise al Arhivei de Folklor a Academiei Române. Adâncimea indexării tematico-tipologice a acestor fişe cumulative, de formatul fişelor de bibliotecă, este într-adevăr atât de mare şi de consecventă „încât foarte adesea îl vor dispensa [pe cercetător] să mai consulte manuscrisul original”6 Muşlea se întreabă, în continuare: „Dar pentru ce i-am spus Repertoriu şi nu Indice? Pentru că el este mai mult decât un indice. Repertoriul nostru va fi mai degrabă un inventar amănunţit al motivelor cuprinse în [răspunsurile la] Chestionarul Hasdeu, un fel de dicţionar folcloric românesc, din care lipsesc doar definiţiile, deşi unele din ele vor figura în o introducere-studiu”.7

Dincolo de acest sistem iniţial de fişe cumulative, pregătite pentru cartotecile Arhivei de Folclor a Academiei Române, unde urmau să fie rânduite alfabetic, apare, pe şantierul de lucru al etnologului clujean, un sistem secund de fişe, de dimensiuni mai mari (1/4 din coala A4 ) reprezentând redactarea articolelor-voci ale versiunii publicabile a „Dicţionarului” gândit de Muşlea, după care s-a dactilografiat, probabil, lucrarea apărută în 1970.

Acest Repertoriu folcloric, aşa cum l-a conceput Muşlea, urma să fie „o lucrare de gen cu totul nou”, ce are, indubitabil, „avantajul că oferă – mai ale cercetătorilor tineri – teme şi probleme schiţate aproape de-a gata şi că, la sfârşitul fiecărei chestiuni se indică sumar, şi principala bibliografie”.8 Utilitatea sa pentru alte categorii de specialişti, din alte discipline, era şi mai evidentă, istoricii literari putându-l consulta pentru a studia rădăcinile populare ale unor motive şi teme, naturaliştilor fiindu-le de folos pentru datele etnobotanice şi etnozoologice, fizicienilor pentru meteorologie, medicilor pentru „boli, descântece, plante de leac, izvoare sfinte”, lingviştilor pentru lucrările lor lexicologice etc. „Dar în acest repertoriu amănunţit – mai ales dacă va ajunge să fie publicat – chiar literaţii şi artiştii vor găsi cu uşurinţă material interesant pentru temele şi subiectele

5 Ibidem. 6 Ibidem, p. 75. 7 Ibidem. 8 Ibidem.

11

ce-i preocupă; de asemenea, el le va putea da sugestii preţioase (mai ales în ce priveşte legendele etiologice, motivele de cosmogonie, fiinţele fantastice, baladele rare, jocurile necunoscute etc.).”9 Exemplul pe care-l dă, cu referire la două fiinţe fantastice, Zorilă şi Murgilă (p. 76-77) e şi mai convingător, întrucât bibliografia anterioară se reduce într-adevăr „la prea puţin, la aproape nimic”.

Deşi autorul recunoaşte că „nu toate chestiunile din repertoriu vor fi tratate atât de amănunţit”, că în cazul unor aspecte despre care s-a scris mai mult „ar fi aproape de prisos să reproducem şi noi toate amănuntele arhicunoscute despre aceste teme”10, deoarece procedeul ar încărca lucrarea cu un balast, care ar implica o mare risipă de timp şi de hârtie”11, el revine, imediat, corectându-şi propriul abandon: „Această abatere de la metodă prezintă, desigur, unele inconveniente. În parte, ea prejudiciază unitatea lucrării şi introduce arbitrarul în alegerea motivelor care vor fi mai amănunţit sau mai puţin amănunţit tratate.”12

Fără îndoială, Muşlea a ştiut, ca nimeni altul, să se ferească de tot ce ar fi putut „compromite” prin astfel de omisiuni o indexare exemplară a „temelor”, dar având totodată grijă să nu ajungă nici la excese documentare ce ar fi întârziat lucrarea cu „cine ştie câţi ani”. El dădea asigurări şi-şi asuma răspunderea „că esenţialul, elementele importante, necunoscute sau rar atestate, vor fi totdeauna şi cu conştiinciozitate consemnate”.13

Ion Muşlea credea, aşadar, cu tărie că bogata informaţie etnologică şi textele excerptate din Răspunsurile la Chestionarul Hasdeu vor reuşi să „arunce o lumină nouă asupra unor probleme ale foclorului nostru, să atragă atenţia asupra unor aspecte inedite ale lui şi să ajute la revizuirea unor concluzii greşite”14, în special în domeniile mitologiei noastre şi ritologiei tradiţionale, pe care dorea, de altfel, să le trateze special precedându-şi repertoriul de „introducere, precum şi [de] un mic studiu folcloric”. Viza, astfel, materialele despre Drăgaică, credinţele şi riturile despre deochiu, expresii idiomatice precum „a umbla de frunza frăsinelului”, pe care urma să le trateze în studiul său introductiv şi adăuga: „Tot acolo se vor arăta şi măsurile imediate care ar trebui luate pentru completarea unor informaţii găsite în [răspunsurile la] Chestionarul Hasdeu: mai trăiesc motivele respective în popor? În întregime sau ca frânturi? un dans, un obicei, un rit, un joc de copii, o superstiţie, o baladă etc. Se va atrage atenţia şi asupra bogăţiei folclorice a unor sate sau regiuni neexplorate până acum pentru a se lua măsurile necesare.”15

9 Ibidem. 10 Idem, p. 77. Muşlea se întreabă, greşind desigur: „Are rost să trecem toate cotele sutelor de cazuri în care se spune de exemplu despre oaie că este un animal plăcut lui Dumnezeu”. 11 Ibidem, p. 78. 12 Ibidem. 13 Ibidem. 14 Ibidem. 15 Ibidem, p. 79.

12

Această preocupare a sa pentru completări şi anchete noi, în vederea acoperirii unor „pete albe” şi pentru investigarea tuturor zonelor etnografico-folclorice, atât de constantă de-a lungul întregii sale activităţi în fruntea Arhivei de Folclor a Academiei Române, dublată de pasiunea sa pentru relevarea complexităţii şi valorii informaţiei din fondurile de manuscrise şi din publicaţiile existente sunt expresia viziunii sale comprehensive şi integrative asupra culturii tradiţionale, dar şi a deschiderii perpetue a spiritului său ştiinţific spre marile lucrări: Corpusul folclorului românesc, Atlasul folclorico-etnografic şi Enciclopedia culturii tradiţionale.

Dacă prin Repertoriul său toate aceste trei mari deziderate sunt vizate indirect, mijlocit, la unul dintre ele avem şi referinţe directe, atunci când menţionează, spre finalul expunerii sale, că o parte din materiale ar trebui cartografiate. Ştiind că problema realizării unor hărţi folclorice „abia a fost atinsă” la noi, în cadrul Atlasului Lingvistic Român, Muşlea încearcă să argumenteze necesitatea lor: „Desigur o astfel de hartă, bazată pe materialul Hasdeu, nu va fi niciodată aşa completă ca o hartă a Atlasului Lingvistic amintit”, întrucât „Răspunsurile la Chestionarul Hasdeu nu acoperă toată suprafaţa ţării sau o acoperă inegal ca densitate”, nici vechea ţară nefiind integral şi uniform reprezentată prin materiale în acest fond. „Aceasta e una din cele mai serioase critici care i se pot aduce lui Hasdeu, deşi nu e deloc sigur că vina este a lui.”16 Dar, cum materialele etnografico-folclorice sunt atât de bogate în acest fond, unele teme ar putea fi cartografiate cu succes, întrunind date dintr-un mare număr de localităţi: 250 despre deochiu, 112 despre Vârcolaci, 35 despre Drăgaică. Aceste prime hărţi, ce ar putea fi alcătuite pe baza informaţiilor din Răspunsuri , „vor putea forma un punct de plecare pentru pregătirea viitorului atlas folcloric român.”

După publicarea de către Ovidiu Bârlea, în 1970, a lucrării lui Muşlea17 şi după recuperarea unei părţi din fişele cumulative şi din cele redactate, după apariţia indexului elaborat de Adrian Fochi18, dar mai cu seamă după xerocopierea a patru mari fonduri inedite: Ioan Micu Moldovan, B.P. Hasdeu, Ion Pop Reteganul, Nicolae Densuşianu, posibilităţile noastre de documentare s-au lărgit enorm, iar câteva proiecte de cercetare deosebite, consacrate unor întregi subdomenii sau unor categorii, puteau fi uşor abordate: colindatul şi colindele, în vederea elaborării catalogului tipologic, dar şi a unor monografii de tip (Ion Taloş), cimiliturile (Ion Taloş, Ion Cuceu, Virgiliu Florea) proverbele şi zicătorile (Ion Taloş, Ion Cuceu, Virgiliu Florea, Hanni Markel, Vöö Gabriella), ritualurile agrare (Ion Cuceu, Maria Cuceu) puse „în operă”, în cea mai bună tradiţie ştiinţifică a Clujului, în spiritul de gândire şi acţiune a lui Ion Muşlea, cu

16 Ibidem, p. 80. 17 Muşlea, Bârlea, op. cit. 18 Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densuşianu. Bucureşti, Minerva, 1976.

13

aceeaşi grijă pentru amănuntul etnografic, pentru o „clasare şi prezentare” cât mai adecvate ştiinţific, dar pe baza întregii documentaţii existente.

Astfel, am ajuns la cionstituirea unor instrumente de lucru în cadrul Arhivei de Folclor a Academiei Române. Prima lucrare de acest fel, Corpusul cimiliturilor româneşti, prezentat de Ion Taloş19 în primul tom al noii serii a Anuarului. Dicţionarul tezaur al proverbelor româneşti, ce indexează, după cuvântul cheie, peste 175.000 de texte, a fost terminat în 1985, de Ion Taloş, Ion Cuceu şi Virgiliu Florea şi este utilizat frecvent de numeroşi cercetători, masteranzi sau doctoranzi, de alte categorii de cititori. O antologie de 7777 de texte a fost publicată în anul 2006.20 În privinţa ritualurilor agrare, am încheiat şi publicat lucrarea Vechi obiceiuri agrare româneşti21, un studiu asupra ritualului agrar al cununii la seceriş22, şi definitivăm tipologia şi corpusul textelor de Pluguşor şi oraţiilor după colind, cu acelaşi conţinut.

Contribuţiile ştiinţifice despre textele rituale ale Pluguşorului nu sunt prea numeroase.

Gheorghe Vrabie a luat în considerare Pluguşorul23 în cadrul general al ritualurilor de colindat, sub titlul Colindele gospodăriei, textele acestuia socotindu-le drept formule de „spus ritmat, declamator, în faţa ferestrei, declamarea fiind însoţită de tălăngi şi clopote, pocnituri de bice, de zgomotul buhaiului (o cofă astupată cu piele la un capăt, de care atârnă fire de păr de cal; trase cu mâna udată, cofa şi pielea vibrează imitând mugetul vitelor). Toate creează o ambianţă potrivită celor ce narează evenimente petrecute peste an în cuprinsul gospodăriei şi a muncii pământului.”24

Referitor la structura textelor de Pluguşor, Vrabie observă drept o caracteristică a acestora întrebuinţarea unor motive-formulă iniţiale, mediane şi finale, remarcă prevalenţa imaginilor plugarului mitic, a plugului tras de doisprezece boi, care a ieşit la arat şi la semănat, precum şi îmbinarea motivelor solemne şi grave cu altele umoristice. Cu admirabilă forţă de evocare, textele agrare prezintă secvenţe prin care sunt redate, rând pe rând, scenele de viaţă şi de muncă plugărească: aratul şi semănatul, confecţionarea secerilor de către fierar, organizarea clăcii de seceriş, seceratul efectiv, transportul snopilor, treieratul, măcinatul grâului etc. „În felul acesta se termină şirul de episoade legate de munca câmpului. Urmează o a doua parte a Pluguşorului, măcinatul grâului şi facerea colacului pentru plugari din făina proaspăt obţinută. Subiectul Pluguşorului

19 Ion Taloş, Corpusul folclorului românesc: Cimilitura – Din experienţa unui colectiv de cercetare clujean, în “Anuarul de Folclor” I (1980), p. 49-65. 20 Ion Cuceu, Dicţionarul proverbelor româneşt. Chişinău-Bucureşti, Editura Litera-Internaţional, 2006. 21 Ion Cuceu, Maria Cuceu, Vechi obiceiuri agrare româneşti I Tipologie şi corpus de texte. Bucureşti, Editura Minerva, 1988. Lucrarea indexa doar textele de Paparudă. Volumul al II-lea cuprinde Caloianul şi alte ritualuri de fertilitate. La reeditarea lucrării, adăugite şi completate volumul II va fi inclus în continuarea celui tipărit în 1988. 22 Maria Cuceu, Ritualul agrar al cununii la seceriş. Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2004. 23 Folclorul. Obiect-principii-metodă-categorii. Bucureşti, Editura Academiei Republici 24 Ibidem, p. 215.

14

continuă să fie debitat cu acelaşi patos retoric, fabulosul îmbinându-se cu umoristicul, într-o expunere despre muncile agrare.”25

El remarcă în finalul analizei „o continuă înclinare către înnoire, către acomodarea [textului] la alte realităţi ale vieţii sociale”26, dar nu extinde nicidecum Pluguşoarele asupra altor categorii de texte, cu altă tematică.

Într-un studiu publicat în 1971 şi consacrat studierii cântecelor de seceriş27, Nicolae Bot aborda doar tangenţial şi problematica privind Descânteca sau Povestea cununii, din ritualul de încheiere a secerişului în zona Văii Superioare a Someşului Mare (Năsăud), evidenţiindu-i acestui text ritual înrudirile cu Pluguşorul, precum şi funcţionalitatea organică în contextul etnografic determinat. Autorul insista asupra unor motive rituale oarecum comune, ce dau substanţă întregului ceremonial agrar: „numeroase imagini frecvente în ritualul cununii: descrierea sumară a muncii secerătorilor, aducerea cununii, descrierea [etapelor] muncii pentru cultivarea grâului, de la semănat până la coacerea colacului, cererea cinei tradiţionale, a jocului, a flăcăului care ia cununa, a darurilor pentru urat.”28

Cei doi universitari bucureşteni, Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu, în manualul de Folclor literar românesc29 publicat în 1976 (ediţia a II-a 1978) consideră Pluguşorul (Plugul) „un ritual străvechi, moştenit probabil de la romani”, cu urme ce se pot regăsi „în folclorul popoarelor romanice în timp ce la slavi este inexistent”, „răspândit în Moldova, Muntenia, Oltenia şi dispărut în Transilvania”30, dar se ocupă aproape exclusiv de poezia Pluguşorului, pe care o încadrează în ceea ce ei numesc „poezia descriptivă”. Aceasta ar fi încadrabilă într-un tip unitar, în care „s-au cristalizat cicluri de variante cu trăsături distinctive destul de puternice”. Ciclul de variante ardelene şi bănăţene ar păstra „o atmosferă mai arhaică şi forme mai vechi de realizare poetică”, pe când cele din Moldova şi Muntenia, unde „poezia” a rămas strâns legată de desfăşurarea ritualului, s-ar caracteriza prin ”forme mai evoluate”31, cu „folosirea frecventă a hiperbolei”, a „fabulosului” şi a ambianţei solemne. În volumul ulterior Folclorul literar în contextul culturii populare româneşti32 Pavel Ruxăndoiu reia textul din manualul comun, cu minime intervenţii stilistice, insistând cu privire la „Sensul modelator al poeziei Pluguşorului, cea mai pertinentă reprezentare a poeziei descriptive conservată în folclorul obiceiurilor

25 Ibidem, p. 218. 26 Ibidem, p. 220. 27 Nicolae Bot, Contribuţii la studiul cântecelor de seceriş, în “Analele Societăţii de Limba Română” (Panceva) II (1971), p. 127-136. 28 Ibidem, p. 135. 29 Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1978. 30 Ibidem, p. 147-148. 31 Ibidem, p. 149-151. 32 Editura “Grai şi Suflet-Cultura Naţională”, 2001.

15

calendaristice, dominată de viziunea satului patriarhal şi de inflexiuni arhaice, mai accentuată în variantele bănăţene şi transilvănene”33.

În lucrarea consacrată de noi, ca prim volum, Ritualurilor agrare româneşti, în urmă cu două decenii34, menţionam faptul că ritualul agrar al Pluguşorului, cu miile sale de atestări şi variante, ridică cele mai mari probleme în constituirea unui corpus şi în abordarea tipologică a informaţiei etnografice şi folclorice, în raport cu celelalte ritualuri tradiţionale. Atât datorită imensităţii informaţiei existente în arhive şi în publicaţii, cât şi complexităţii structurale a textelor corpusului sau evoluţiei divergente a celor două versiuni: ardeleană şi moldovean-munteană, care au dat atâta bătaie de cap cercetătorilor noştri şi au stârnit multă neînţelegere, problema abordării sistematice şi alcătuirii unei tipologii de motive se complică.

Efortul documentar început atunci prin excerptarea informaţiei din fondul de manuscrise al Arhivei de Folclor a Academiei Române a continuat prin inventarierea bibliografică a variantelor din publicaţiile periodice şi din volume, operaţiuni ce au permis profesorului nostru Dumitru Pop să abordeze ritualul într-un studiu monografic amplu, ce ar fi urmat să preceadă corpusul nostru de texte rituale şi catalogul de motive, alcătuite după aceleaşi principii ca în volumul Vechi obiceiuri agrare româneşti: descrierea ritualurilor, catalogul tipologic de motive-formule, corpusul de texte.

Dificultăţile aproape insurmontabile ale exhaustării informaţiei au determinat amânarea, de la un an la altul, a definitivării lucrării noastre, ceea ce a creat, cu certitudine, nemulţumiri regretatului nostru profesor, căruia tema îi era atât de aproape, încă din 1960, când a publicat în „Revista de Folclor” acel remarcabil studiu despre versiunea ardeleană, marcând, într-un fel, o cotitură în cercetarea ritualului românesc35, şi a izbutit să schimbe optica asupra rolului şi locului obiceiurilor agrare în cultura noastră populară. Nemaiavând răbdare, Dumitru Pop a publicat separat studiul său, mai întâi într-o revistă de specialitate36, apoi în volumul său Obiceiuri agrare în tradiţia populară românească37, căruia i-a dat substanţă şi greutate ştiinţifică.

Titlul acestei schiţe monografice, Pluguşorul-sinteză folclorică românească, vizează, critic şi polemic, atât importanţa excepţională a textului ritual în cultura noastră populară, cât şi unitatea adânc genetică a întregului ritual, comparat, încă din prima frază, cu ceea ce majoritatea cercetătorilor consideră a fi expresia substanţei pastorale a folclorului românesc.: „Privit prin prisma ocupaţiilor tradiţionale de bază ale poporului român, Pluguşorul reprezintă pentru agricultură ceea ce 33 Ibidem, p. 235. 34 Ion Cuceu, Maria Cuceu, Vechi obiceiuri agrare româneşti. Tipologie şi corpus de texte. Bucureşti, Editura Minerva, 1988. 35 Pluguşorul în Transilvania, în “Revista de Folclor”, an V (1960), nr. 1-2, p. 114-131. 36 “Studii şi Comunicări” (Sibiu), IV (1982), p. 145-172. 37 Cluj-Napoca, Editiura Dacia, 1989, pp. 25-131.

16

reprezintă Mioriţa pentru păstorit.”38 Dumitru Pop se lansa apoi într-o serie de observaţii paralelistice, arătând cât de diferit a fost ecoul celor două texte în conştiinţa ştiinţifică şi culturală românească şi în interesul arătat de specialişti, în pofida unei răspândiri teritoriale aproape generale şi uniforme a lor.

Identificând majoritatea atestărilor începând cu cele de dinainte de 1870, Dumitru Pop aprecia că „Numărul [total al] variantelor ce se publică este în continuă creştere, astfel că, împreună cu cele păstrate în arhive, inclusiv în cele din răspunsurile la chestionarele lui Hasdeu, Nicolae Densuşianu, Ion Muşlea ş.a. le depăşesc numeric pe cele ale Mioriţei.”39 Dar, considera Dumitru Pop, „dacă din punct de vedere estetic textul Pluguşorului nu este comparabil cu cel al Mioriţei, şi dacă nu conţine sugestiile filosofice ale acestuia cu privire la concepţia populară românească despre viaţă şi despre moarte, sugestii atât de diferit şi, adesea, atât de fals interpretate în cursul timpului, el este, în orice caz, comparabil cu textul Mioriţei în ceea ce priveşte bogăţia fondului său folcloric şi capacitatea de a dezvălui aspecte importante ale modului de viaţă al înaintaşilor noştri, ale concepţiilor arhaice care l-au însoţit prin veacuri, unele coborând până la obârşiile noastre şi chiar dincolo de acestea.”40

Trecând, cu remarcabilă onestitate, în revistă contribuţiile interpretative anterioare, de la cele din secolul al XIX-lea, datorate lui G.Dem.Teodorescu (1874), Theodor Burada (1876), Gheorghe Ghibănescu (1857), la cele mai aplicate şi mai noi din sec. XX ale lui Theodor Sperantia (1914), George Giuglea (1948), Dumitru Pop supune unei îndreptăţite critici lucrarea: Le Pluguşor, une coutume agraire roumaine, publicat în Italia, în 1948, de Tancred Bănăţeanu41, reluând, de fapt, toată argumentaţia din studiul său apărut în 1960, dar recunoscându-i „dincolo de toate aceste afirmaţii şi puncte de vedere greşite sau în orice caz discutabile, mai ales datorită caracterului lor prea tranşant... meritul important de a fi ridicat câteva probleme de bază ale obiceiului, de a fi făcut o seamă de raportări corecte la riturile europene care alcătuiesc structura lui şi de-a fi sesizat un aspect esenţial al procesului său de geneză”42.

Autorul schiţei monografice înregistrează apoi, cu satisfacţie, relativa schimbare de optică a cercetătorilor după 1960: evidenta influenţă a studiului său asupra lui Pavel Ruxăndoiu43, atenţia acordată de Dumitru Caracostea celor „mai vechi imagini plugăreşti” „păstrate în datinile

38 Ibidem, p. 25. 39 Ibidem, p. 28-29. 40 Ibidem, p. 26. 41 D. Pop, op. cit., p. 31. Lucrarea lui Bănăţeanu a apărut în “Revista di Etnografia” (Napoli), II (1948), nr. 2-3. 42 D. Pop, op cit. p 31-32 43 Formele descriptive ale poeziei riturilor agrare, în “Analele Universităţii Bucureşti” Seria Ştiinţe Sociale. Filologie XII (1963), p. 117-124.

17

noastre”, în lucrarea postumă a acestuia44, precum şi apariţia, la Chişinău, în 1972, a amplului studiu datorat lui Nicolae Băieşu45 „o veritabilă monografie”, „bine informată şi aducând, în acelaşi timp, o nouă interpretare, vrednică de toată atenţia.”46 În sfârşit, în ordine cronologică, e consemnat aportul interpretativ al capitolului despre Pluguşor din manualul de Folclor literar românesc, din 1976, al lui Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu şi, cel mai ţintit, din volumul Obiceiuri tradiţionale româneşti (1976) de Mihai Pop, dar omite contribuţia lui Ovidiu Bârlea din Folclorul românesc I (1981). O atenţie specială acordă vechii lucrări a lui Petru Caraman (1933): Colindatul la români, slavi şi la alte popoare47, tradusă, cum am văzut, în româneşte după 50 de ani, de la ale cărui constatări pleacă în propriul său demers interpretativ.48

Descrierea sintetică a ritualului agrar al Pluguşorului, pe care o realizează Dumitru Pop, se bazează fie pe tipologizările cuprinse în repertoriile tipologice Muşlea-Bârlea şi Adrian Fochi, fie pe informaţia inedită din Arhiva de Folclor a Academiei Române, fără intenţia de indexare amănunţită a tuturor elementelor de structură a ritualului, pe care urma să o realizăm în cadrul institutului clujean.

De la aspectele de terminologie populară (denumirile practicii, recuzita actanţilor principali şi grupului de performeri), la organizarea cetelor de colindători şi la desfăşurarea efectivă a ritualului, până la analiza componentelor de bază ale textului ritual luat ca model, fenomenul este prezentat amănunţit, pe baza a zeci de descrieri întregi sau fragmentare, în corelaţie cu alte fapte de cultură tradiţională. Autorul studiului dezvoltă, într-un veritabil excurs comparativ cu alte practici ritual-magice semnificaţiile primei brazde, larga răspândire a practicilor europene în care este implicat plugul, ca obiect ritual (obiceiuri de familie, ritualuri calendaristice, practici magice apotropaice cu caracter colectiv, medicină magică etc.), legăturile cu ritualul îngemănat al Semănatului, implicaţiile magico-religioase ale fiecărui act, ale fiecărei secvenţe de ritual, ale motivelor-formulă mai importante din structura textelor rituale de Pluguşor.

Geneza şi evoluţia istorică a Pluguşorului sunt astfel demonstrate corelativ cu menţionarea unei serii de exemple etnologice de la alte popoare, pe baza bibliografiei ce-i era accesibilă autorului la data elaborării studiului său.

Dar aportul efectiv major al lucrării lui Dumitru Pop l-a reprezentat insistenţa analitică asupra textelor rituale şi încercarea de clasificare funcţională a acestora.

44 D. Caracostea, Ovidiu Bârlea, Problemele tipologiei folclorice. Bucureşti, Minerva, 1971. 45 Poezia populară moldovenească a obiceiurilor de Anul Nou, Chişinău, 1972. 46 Dumitru Pop, op. cit., p. 33. 47 Petru Caraman, Colindatul la români, slavi şi la alte popoare. Bucureşti, Minerva, 1983. 48 Vezi p. 36-40.

18

Considerate de Dumitru Pop ca „elemente de bază”, „fundamentale” de „nelipsit” din scenariile rituale ale Pluguşorului, dar şi din repertoriile de oraţii ardelene, textele sunt împărţite în cinci categorii sau „versiuni” cum le numeşte autorul, asta în pofida afirmaţiei că, în conţinut, acestea ar releva un caracter unitar: versiunea colind, care „se individualizează foarte pregnant” faţă de celelalte, atât prin aria mai restrânsă de răspândire, cât mai ales prin interpretarea cântată; versiunea oraţie după colind răspândită în întreaga Transilvanie istorică, în Partium şi în Banat, dar neîntâlnită în Maramureş, Oaş şi Lăpuş, cu reflexe particularizante şi în spaţii extracarpatice; versiunea oraţie la cununa de seceriş, cu o arie restrânsă la nord-estul Transilvaniei istorice (Năsăudul); versiunea oraţie la colacul de nuntă şi, în fine, versiunea formulă declamatorie în ritualul Pluguşorului, acoperind spaţiul Bucovinei, Basarabiei, Transnistriei, Moldovei, Munteniei şi Dobrogei, cu cea mai dezvoltată structură compoziţională şi cu evoluţia sa ceremonial-spectaculară aparte.

Schiţa monografică publicată de Dumitru Pop a reorientat, după apariţia sa, demersurile noastre din cadrul Arhivei de Folclor a Academiei Române, atât în operaţiunile de edificare a instrumentelor de lucru de uz intern, cât şi în privinţa redactării şi editării corpusului şi tipologiei motivice a Pluguşorului. Edificatoarea împărţire în cinci mari categorii funcţionale a textelor rituale pe care o face autorul: 1) colinda grâului; 2) oraţiile ardeleneşti de binecuvântare a colacului; 3) oraţia din cadrul ritualului cununii la seceriş; 4) oraţia colacului de nuntă; 5. textele moldo-muntene de Pluguşor ne-a convins că este dezirabilă o tipologizare specifică a acestora şi că cea mai adecvată modalitate de elaborare a „instrumentelor de lucru” ar reprezenta-o gruparea lor structural-funcţională pe aceste familii de variante, ceea ce simplifica, într-o anumită măsură, atât problema repertorizării în arhivă a informaţiilor privitoare la scenariile rituale ce contextualizează şi încadrează textele, cât mai ales realizarea motiv-indexurilor sau viitoarelor cataloage de formule rituale agrare.

De aceea, într-o primă etapă, spre deosebire de corpusurile şi tipologiile formulelor de invocare a ploilor sau cântecelor de seceriş, care au putut fi abordate mai unitar, de data aceasta avem cinci „subcorpusuri” de arhivă distincte, consacrate textelor nucleare ale unuia şi aceluiaşi ritual agrar: Colindele grâului, Oraţiile colacului de Crăciun, Oraţiile din cadrul ritualului cununii de seceriş, puţinele Oraţii ale colacului la nuntă şi, desigur, Pluguşoarele moldo-muntene. Acest ritual agrar, care a evoluat diferit pe arii bine determinate geografic ale spaţiului etnocultural românesc, va beneficia, astfel, de o atenţie specială.

A doua etapă în munca noastră de realizare a corpusului de texte şi descrieri de ritual a reprezentat-o constituirea bazei informatizate de date, constând din culegerea pe calculator a întregului material din Arhiva din Cluj. În colaborare cu celelalte arhive naţionale din Bucureşti, Iaşi, Chişinău şi Timişoara, ar urma ca, în baza unui program unitar dar deschis, care să poată fi accesat de toţi cercetătorii interesaţi de această problematică etnologică, să indexăm, desigur în condiţii de protecţie şi de

19

siguranţă patrimonială, şi materialele din celelalte arhive. Numai că în arhivele din Iaşi şi Chişinău, numărul variantelor este, probabil, de câteva ori mai mare decât al celor din Cluj, iar în Arhiva de Folclor a Moldovei şi Bucovinei procesul de sistematitzare e atât de avansat încât ni s-ar oferi, cum se spune, totul de-a gata.

Arhiva de Folclor a Academiei Române face, în acest sens, primul pas, publicând acum integral atât textele rituale moldo-muntene din fondurile sale, cât şi oraţiile după colind, oferindu-le eventual şi pe un compact disc, ceea ce va da institutelor şi specialiştilor din Chişinău, Iaşi, Bucureşti şi Timişoara şansa reducerii eforturilor de întregire sau completare a cataloagelor tematice proprii.

Pentru celelalte sub-corpusuri: Colindele grâului, Oraţiile din cadrul cununii de seceriş şi Oraţiile colacului la nuntă continuăm demersurile de realizare a unor fonduri documentare în cadrul Arhivei clujene, desigur cu condiţia accesului la fondurile aflate la Institutul de Etnografie şi Folclor din Bucureşti şi la Arhiva de Folclor a Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, poate şi cu sprijinul unor cercetători de la Chişinău. Pentru noi ar fi singura şansă de continuare şi încheiere a motiv-indexului de imagini, pe întreaga documentaţie existentă, întrucât, asemenea tipologiilor bibliografice, şi cataloagele de motive trebuie construite pe baze exhaustive.

Atunci când a apărut un studiu amplu, de dimensiunile unei schiţe monografice a dat Vasile Adăscăliţei, vreme de decenii titularul cursului de folclor literar de la Facultatea de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, am sperat să ni se ofere măcar date aproximative privind textele agrare de Pluguşor din arhiva studenţească de la Iaşi.

Istoria unui obicei - Pluguşorul49, debutează, însă, printr-o încercare de circumscriere şi definire a acestui ritual: I Pluguşorul – datină agrară fundamentală la români, văzut prin „determinarea poziţiei în raport cu câteva alte capitole mari ale creaţiei populare, de care se leagă intim”: „obiceiul colindatului şi de ceea ce s-ar putea numi credinţele şi riturile agrare ale poporului român. De aceea, uneori, şi tendinţa de a vorbi despre Pluguşor ca despre o colindă agrară, ceea ce ar corespunde întrutotul realităţii.”50 Sunt evidenţiate, astfel, sumar relaţiile Pluguşorului cu ritualul Plugarului (Udătorul, Tânjaua, Boii Sângeorzului), cu cel numit Boul înstruţat, cu colindele cu măşti, desfăşurate „în anotimpul consumării lor”, dar e iterată mai ales ipoteza fixării lui iniţiale la începutul anului nou agrar, 1 martie, dată la care s-a renunţat prin mutaţiile, în calendarele oficiale, privind Anul Nou.

Fapte folclorice înrudite la alte popoare, din capitolul al II-lea, semnalează credinţe şi rituri similare atât la popoarele slave şi germanice ale Europei, cât şi la alte popoare: finougrice, gruzini, irlandezi etc.

Cel de-al III-lea capitol: Răspândirea Pluguşorului în aria românităţii fixează poziţia distinctă a autorului în stabilirea unei hărţi a „ţinuturilor

49 Iaşi, Editura Junimea, 1987. 156 p. 50 Vasile Adăscăliţei, op. cit., p. 7.

20

istorice româneşti” în care obiceiul a fost atestat, urmărindu-se, totodată, fenomenul „intensităţii cu care acesta circulă, ca şi al vechimii ce i se atribuie”, aspecte „ce nu pot fi neglijate atunci când se încearcă abordarea problemei originii acestei datini”.51

Desigur, dezbaterea e legată în primul rând de larga răspândire a ceremonialului în majoritatea zonelor Moldovei, generalizarea lui în cadrul sărbătorilor de Anul Nou printre toate categoriile profesionale, la sate, în târguri şi în oraşe, ceea ce a putut determina renunţarea, în multe părţi, la formulele arhaice de Pluguşor şi înlocuirea lor cu balade şi alte categorii de texte „neagrare”.

Dar aici e surprinzătoare, totuşi, modalitatea de interpretare a lui Vasile Adăscăliţei. Deşi concede, cum vom vedea, că „textele de Pluguşor cu referinţe agrare sunt cele mai valoroase, deoarece prezintă cele mai neaşteptate dovezi pentru susţinerea vechimii obiceiului” şi „dezvăluie o anumită mentalitate explicit formulată şi repetată în diferite variante vechi şi noi”52, el e tentat şi obsesiv preocupat să contrazică „anumite” constatări anterioare, respectiv pe cele ale lui Dumitru Pop53 şi Pavel Ruxăndoiu54 privitoare la înrădăcinarea organică a textelor „agrare” în desfăşurarea ritualului. Apoi recunoaşte că sunt „singurele” cu funcţionalitate de rit oral în cadrul acestei forme de colindat, Adăscăliţei contestă, de fapt, cu încăpăţânare variantele transilvănene, dar şi muntene, colinde şi oraţii după colind, ca părţi ale unuia şi aceluiaşi fenomen, ale unuia şi aceluiaşi context etnografic. Nu o spune tranşant, dar pledoaria sa contestatară poate fi uşor dedusă în special în acest capitol55, dar şi în cele despre Textul literar (p. 49-87) şi despre Structura textelor de pluguşor (p. 87-98).

Bazându-se pe contribuţiile documentare anterioare asupra acestui ritual, Adăscăliţei într-adevăr urmăreşte atestarea răspândirii Pluguşorului, a intensităţii circulaţiei ca şi a înrădăcinării locale. O face aproape de pe aceleaşi poziţii cu Tancred Bănăţeanu, ajungând la ipoteza ambiguă: „Cert este că pentru ceea ce, după linia trasată de Tancred Bănăţeanu, s-ar numi vest-sud-vest, prezenţa efectivă a Pluguşorului nu poate fi demonstrată şi socotim că încercările care s-au făcut nu au dat rezultate”.56 Justificat până la un punct şi luând în considerare doar versiunea moldovenească de „scenariu ritual”, autorul susţinea că „Este ştiut faptul că, în afară de câteva mici excepţii, culegerile de folclor din Transilvania nu însumează texte de Pluguşor. De altfel, aceleaşi mărturisiri le fac şi celelalte colecţii cu caracter regional, vechi şi noi, de îndată ce provin dintr-un alt teritoriu decât cel moldovenesc”57 încercând, astfel, să demonstreze că, în toate celelalte provincii unde a fost atestat, inclusiv în Transilvania, am avea de- 51 Ibidem, p. 17. 52 Ibidem. 53 Pluguşorul în Transilvania (1960) 54 Vezi mai sus cele două contribuţii ale acestuia. 55 Vasile Adăscăliţei, op. cit., p. 17-24. 56 Ibidem, p. 17. 57 Ibidem, p. 19.

21

a face doar cu manifestări aluvionare târzii, sporadice şi incomplete, ale ritualului moldovenesc, datorate „păstorilor (ale căror pendulări au fost statornicite de istorici şi etnografi), care pentru că aveau altă îndeletnicire principală aveau să-l simplifice”58, sau unor puternice dar şi mai târzii influenţe livreşti, ori „colonizării” unor moldoveni în Dobrogea.

După ce majoritatea cercetătorilor români au acceptat explicit sau tacit constatarea epocală a lui Petru Caraman referitoare la unitatea genetică dintre textele de Pluguşor şi oraţiile colacului sau turtei, rostite fie la Crăciun, fie la Anul Nou, Adăscăliţei face abstracţie de această impunătoare realitate etnografică şi stăruie în respingerea ipotezei privind existenţa textelor Pluguşorului în Transilvania, motivând că aici acesta nu apare ca ritual complex, ca „scenariu propriu-zis”. Admiţând doar „semnalarea” lui rară, „ca un ecou din zonele unde există”, deci ca un fenomen folcloric de împrumut, Adăscăliţei nici măcar nu ia în discuţie textele oraţiilor transilvane după colind în cele două mai întinse capitole, VII. Textul literar şi VIII. Raporturile Pluguşorului cu alte genuri folclorice. „Iată de ce [sunt] greu de acceptat formulări declarative de genul „Pluguşorul a dispărut în Transilvania”. Formularea combătută de Adăscăliţei e preluată din volumul Folclor literar românesc. 59 Autorul încearcă apoi să demonstreze că şi atestările din Muntenia „ar fi puţin favorabile concluziei că [Pluguşorul] ar exista ca un fapt folcloric generalizat şi vechi, plin de vitalitate”60, iar textele rituale din acest areal ar fi „de accentuată factură livrescă, nouă, având drept chenar introductiv elemente din textul lui G. Sion, pe broderia căruia intră nenumărate motive de colindă laică propriu-zisă din zonă, recitarea fiind necunoscută aproape, textele respective cântându-se.” 61

În toate zonele Olteniei şi Munteniei, dar şi în Dobrogea, Pluguşorul ar fi fost răspândit insular, sub influenţă moldovenească, în „ipostaze clasice”, variantele de texte rituale prezentându-se doar ca fenomene de aculturaţie, de vârstă diferite, şi de „origini” variate, certe fiind pentru autor indiciile că „în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după constituirea [Regatului] României, prin şcoală şi alte mijloace, a existat o pronunţată perioadă de iradiere a Pluguşorului, din Moldova spre Muntenia şi Oltenia, mai nouă – deci – decât cea presupusă spre Transilvania, prin oieritul pendulatoriu. Iradierea prin mijloace moderne a dat Pluguşorului din Valahia trăsături care îl prezintă ca mai evoluat decât în Moldova.”62

În schiţa sa „monografică” asupra acestui ritual agrar, Adăscăliţei se ocupă, în continuare, doar de Pluguşorul moldovenesc de dincoace de Prut, abordând în capitolul IV. Denumirile populare ale obiceiului: plug, plugul mare, pluguşor, pluguleţ, cu boii, hăitul, hăitura, doba, buhaiul, clopoţelul,

58 Ibidem, p. 18-19. 59 Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976, p. 239. 60 Vasile Adăscăliţei, op. cit., p. 19. 61 Ibidem, p. 20. 62 Ibidem, p. 24.

22

cârceia, bicele, exclusiv pe baza informaţiei din Arhiva Facultăţii de Filologie a Universităţii din Iaşi (AFUI) şi a materialelor publicate. El abordează apoi, în cap. V. Oficianţii, problematica relevantă a actanţilor ritualului: organizarea cetelor, componenţa de gen, de vârstă şi de stare socială a membrilor cetei, atribuţiile ce revin unora din componenţii ei, înrădăcinările socioculturale şi raporturile cetei cu comunitatea şi relaţiile de prietenie, vecinătate, înrudire, cu timpul şi spaţiul de colindat, terminologia populară în legătură cu cetele: bandă, cârd, crilă, partie, tală, cu conducătorii lor, subliniind aspecte legate de raporturile cu cetele complexe de urători cu măşti. „De aici, însă, apare o altă problemă, aceea născută de vârsta ce poate rezulta din compararea obiceiului agrar al Pluguşorului şi a jocurilor cu măşti zoomorfe. Care dintre acestea prezintă mai multă vechime? Incontestabil: jocurile cu măşti, numai că – în timp – la o populaţie de agricultori, ele au devenit subordonate (sau ordonate) în cadrul dat de obiceiul ceremonios al Pluguşorului.”63

Cel mai important capitol, e adevărat cam neinspirat denumit, VI Spectacolul şi recuzita acestuia (p. 36-48), se apleacă de fapt asupra desfăşurării ritualului, asupra structurii sale, a elementelor de recuzită: plugul ornat, boii împodobiţi, instrumentele de suflet (buciumul, trâmbiţa, cornul), cele ce imită efectiv plugăritul: buhaiul, biciul sau harapnicul, tălăngile, droangele, zurgălăii, cârceia, tranca, instrumente muzicale vechi şi mai noi: fluier, cimpoi, trişcă, cobză, acordeon, tobă etc. Este cel mai bine „documentat” capitol, autorul dispunând de o bogată informaţie din fondurile Arhivei de Folclor a Universităţii din Iaşi (AFUI), pe care, însă, nu o sistematizează în aşa fel încât să ne scutească de efortul recurgerii la sursă. Constituită, în general, pe baza anchetelor indirecte, dar şi pe date extrase din lucrări anterioare, vizând răspândirea unor obiecte de recuzită rituală la români şi la popoarele vecine, sub influenţă pastoral-românească, demonstraţia capătă uneori relevanţă. Interesante sunt, astfel, mărturiile privind difuziunea externă a buhaiului la cehi, slovaci, moravi, maghiari, polonezi, ucraineni. Analizând sumar distribuirea rolurilor ce revin membrilor cetei, în raport cu recuzita de obiecte rituale, şi accentuând funcţia rostitorului de text în cadrul scenariului acestui „teatru popular al celor vechi” (N. Iorga), autorul lucrării consideră că „structura de gen a acestei practici este mult mai complexă, şi, chiar dacă dominantele sale sunt dramatice, nu lipsesc nici elementele epice (naraţiunea din textul literar) şi nici cele lirice (urările şi felicitările din finalul acestuia)”.64

Niciunde, însă, autorul nu dă atenţia cuvenită acelor elemente narative ce dau consistenţă textelor rituale, care l-ar fi dus, fără îndoială, spre recunoaşterea consubstanţialităţii variantelor de oraţii după colind transilvănene şi Pluguşoarelor moldoveneşti. Spre final, după ce deplânge lipsa de metodă în cercetare şi caracterul „întâmplător” şi sporadic al observaţiilor directe asupra desfăşurării propriu-zise a ritualului agrar,

63 Ibidem, p. 34. 64 Ibidem, p. 47.

23

apoi puţinătatea „datelor referitoare la aspectele dramatice ale Pluguşorului”, autorul conchide: „Este, însă, incontestabil faptul că această manifestare folclorică prezintă nenumărate caracteristici care ne îngăduie să o considerăm ca pe o formă a dramei folclorice rituale, formă socotită ca stând la baza apariţiei şi dezvoltării teatrului popular propriu-zis. Desacralizarea practicii, împlinită astăzi aproape total, dă preţioase indicii supra evoluţiei genului.”65

Capitolul al VII-lea66, consacrat textelor rituale de Pluguşor este cel mai amplu şi, în cele din urmă, mai contributiv din întreaga lucrare a lui Vasile Adăscăliţei. Titlul dat acestuia, Textul literar, acoperă, însă, prin generalitatea lui, atât referiri la Textele agrare, cu funcţiile lor rituale cunoscute, cât şi la Textele neagrare, eterogene sub aspect tematic, şi de factură cu totul nouă, ţinând de o lungă perioadă de disoluţie a ritualului, de esenţa fenomenului de deritualizare şi desacralizare a practicii ceremoniale ca întreg. Autorul ne previne, de altfel, încă de la început, asupra faptului că „în timp ce obiceiul Pluguşorului este mereu folcloric, textele literare care se spun cu acest prilej, mai ales în ultimul secol, sunt în mare parte creaţii individuale (refolclorizate). În special generaţiile mai recente (dar fenomenul este vechi) au mers până acolo încât, întocmind mereu noi versiuni, nici nu se mai referă la munca agrară şi preferă să vorbească despre cele mai diverse aspecte ale vieţii contemporane, pe un ton care – în general – are ca notă dominantă humorul.”67

O analiză mai adâncită a problematicii l-ar fi condus pe Adăscăliţei la renunţarea la orice artificii retorice şi la insistenţa asupra ”textelor agrare” sau a „pluguşoarelor pe schemă tradiţională”, acestea fiind unicele vechi şi înrădăcinate în scenariul ritual, în evocarea formelor arhaice de muncă şi în imaginarul colectiv ce le-au generat. O recunoaşte pe jumătate atunci când afirmă: „Este, însă, adevărat că textele de Pluguşor cu referinţe agrare sunt cele mai valoroase deoarece prezintă cele mai neaşteptate dovezi pentru susţinerea vechimii obiceiului”68, dar, din păcate, nu se ocupă sistematic de ele, nu oferă măcar o statistică a lor sau o hartă a difuziunii geografice.

Spre deosebire de folcloristul din Iaşi, Dumitru Pop afirma, în 1989, că „dintre toate elementele ce intră în structura obiceiului Pluguşorului, cel care apare constant, neputând lipsi cu desăvârşire din desfăşurarea lui este textul literar; el trebuie considerat, astfel, elementul de bază, fundamental, al obiceiului. ”69 Acest text, afirmă, în continuare, cercetătorul este, sub raportul conţinutului, „foarte unitar în spaţiul nostru etnic”, iar cazurile de substituire a lui cu texte aparţinând altor categorii folclorice, sau chiar cu creaţii culte, ar rămâne „cazuri izolate”.

65 Ibidem, p. 48. 66 Ibidem, p. 49-98. 67 Ibidem, p. 49. 68 Ibidem, p. 50. 69 Dumitru Pop, Pluguşorul-sinteză folclorică românească, în idem, op. cit., p. 66.

24

„De regulă, textul înfăţişează, în succesiunea lor naturală, activităţile legate de cultivarea grâului, începând cu aratul şi semănatul şi terminând cu coptul pâinii sau al colacului specific sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.”70

Distingând, cum am mai văzut, mai multe versiuni ale textului de bază colind, oraţie după colind, oraţie în cadrul ritualurilor de cunună a secerii sau oraţie de nuntă şi text declamat, cu funcţie în scenariul propriu-zis al Pluguşorului, Dumitru Pop arată că „fiecare din formele proprii amintitelor ocazii în care ne apare reprezintă, în fapt, o versiune distinctă a unuia şi aceluiaşi „text de bază”, nefiind, aşadar, vorba de „simple înrudiri”, de „asemănări sau grupuri de variante”, şi „tocmai de aceea se impune ca înainte de a întreprinde o analiză a poeziei Pluguşorului, aşa cum se înfăţişează ea în cadrul obiceiului, să ne oprim asupra lor, spre a le stabili caracterele distinctive şi ariile pe care au circulat.”71 Nici Dumitru Pop nu realizează o tipologie bibliografică exhaustivă, dar clasificarea sa funcţională e destul de cuprinzătoare.

Analizele lui Dumitru Pop debutează prin prezentarea cronologică a variantelor versiunii colind, cu menţiuni asupra ariei de răspândire a acesteia, având drept centru de iradiere zona Munţilor Apuseni, dar cu prelungiri explicabile în câteva puncte din nord-vestul Transilvaniei şi spre ţinuturi arădane şi bănăţene. Ţinând seama de aceste elemente şi, ţintind să demonstreze vechimea versiunii, autorul presupune că „aria de răspândire va fi fost mult mai largă în trecut, ea făcând loc, încetul cu încetul, unei alte versiuni, de descântecă, sau, mai apoi, de mulţămita a colacului, cu care se interferează, în general pe întreaga arie pe care a fost întâlnită. În ceea ce ne priveşte, avem credinţa că aria versiunii colind cuprindea odinioară şi ţinuturile situate în afara arcului carpatic.”72

Argumentele de natură etnografică pe care le aduce, dublate de cele privind funcţiile intrinseci ale unor motive din structura textelor, puse în relaţie cu ritualul cununii la seceriş, chiar şi raportările comparative la repertoriile de Pluguşoare din spaţiul extracarpatic l-au determinat pe Dumitru Pop să aprecieze că „Variantele colindă din Transilvania reflectă condiţiile specifice în care se efectuau muncile agrare într-o epocă veche. Caracterul lor documentar se explică, însă, nu [atât] prin intenţii instructive şi educative, aşa cum s-a spus [de către Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu], ci prin funcţia magică ce au avut-o ele iniţial. Căci descrierea exactă a muncilor consacrate [cultivării] grâului constituia în cadrul mentalităţii magice (aici e vorba de magia prin cuvânt) calea ce putea duce la realizarea efectivă a belşugului noii recolte.”73 De aceea, concluzia sa ierarhizatoare şi cronologizatoare este categorică: „Ne găsim, fără îndoială, în faţa celei mai vechi versiuni cunoscute a poeziei Pluguşorului,

70 Ibidem, p. 66. 71 Ibidem, p. 67. 72 Ibidem, p. 69. 73 Ibidem, p. 77.

25

deoarece, aşa cum am văzut, în această versiune ea este parte integrantă a unui rit[ual] având aceeaşi tonalitate generală, dar reprezentând totuşi altceva decât obiceiul de care ne ocupăm.”

Atât de convins de ipoteza avansată în privinţa primordialităţii versiunii colind în raport cu celelalte, Dumitru Pop respinge mult prea categoric o aserţiune a profesorului Petru Caraman despre modul de interpretare iniţială, potrivit căruia „nu poate fi nici o îndoială că declamaţia [...] e caracterul tipului primitiv, iar nu cântecul, ca la scedrivki-le corespunzătoare.”74 El redă şi contrazice argumentaţia marelui etnolog şi slavist, după care, „Colindătorii vechii datini Volovebnîia nu cântau colindele lor, ci le declamau [...] Sub nici un motiv n-am putea admite o ipoteză inversă: cum că la origine cântece, au devenit cu timpul (şi) datorită unor speciale împrejurări recitative, cum e de pildă urarea colacului, Pluguşorul [...] această evoluţie fiind respinsă de „puternice motive de natură filologică”.

Dar oare cu cât temei respinge ipoteza aceasta? Căci şi Dumitru Pop şi Petru Caraman n-au cunoscut şi n-au evocat, necunoscându-le, acele modalităţi specifice de „cântare strigată”a colindelor în unele zone din Transilvania răsăriteană (Reghin), în care ar fi posibil să se origineze atât colindatul „cântat”, din Apuseni, în cazul colindei „curunii”, cât şi versiunea oraţie a „mulţămitelor” ardelene, pentru care găsim în Ţinutul Hunedoarei şi în Banatul de Munte, forme intermediare necercetate de interpretare.

Prezentând în continuare „a doua versiune” a Pluguşorului, pe baza ipotezelor enunţate încă în 1960, (p. 79-88), versiune răspândită „pe o arie cu mult mai întinsă decât prima”, atestată în întreaga Transilvanie, cu excepţia Maramureşului, Oaşului şi Lăpuşului, apoi insular în Ţara Loviştei în Muntenia, în Dobrogea şi în Basarabia, profesorul Dumitru Pop susţine că şi trecerea de la o versiune la alta ar putea fi dedusă etnografic. În cazul versiunii colind, „cununa de la secerat”, cu povestea ei, va fi înlocuită, nu aceasta fiind în atenţie, ci „colacul ritual cu care sunt aşteptaţi colindătorii de către gazdă”. O formă doveditoare o constituie ritul prin care, la Sălciua de Jos peste colacul colindătorilor era aşezată curuna de la seceriş, mutaţia petrecându-se, probabil, după ce „semănatul grâului a început să se facă toamna”, colacul preluând de la cunună atributele ritual-magice de păstrător al puterii de rod, al belşugului agrar, care se cerea a fi „descântat” asemenea cununii: „Este foarte probabil că după ce cununa de grâu a dispărut de pe masa de Crăciun, rămânând numai colacul, care i-a preluat funcţia fertilizatoare, textul, care a rămas în continuare în cadrul ritu[alu]lui, şi-a păstrat caracterul şi funcţia magică, adaptându-se doar prin adăugarea unor noi episoade, povestea cununii de la secerat devenind astfel povestea colacului de la Crăciun. Când semnificaţia magică a ritu[alu]lui a dispărut, textul a suferit noi modificări, fiind adaptat sensului nou ce-l avea colacul în cadrul colindatului, acela de dar; textul 74 Ibidem, p. 78.

26

era chemat acum să exprime mulţumiri pentru colac. Astfel, vechea creaţie poetico-muzicală cu caracter magic, având în centrul ei povestea cununii de la secerat, a devenit mai întâi creaţie poetică recitată cu caracter magic şi având în centrul ei povestea colacului de Crăciun, iar apoi simplă creaţie poetică recitată, ce făcea elogiul gazdei, exprimându-i totodată mulţumiri pentru colacul oferit.”75

Textele încadrabile în această versiune, oraţie după colind, reprezintă, aşadar, în viziunea autorului clujean, un ultim stadiu de evoluţie, ale cărui urme pot fi întâlnite şi în Dobrogea şi Basarabia, în creaţii de dimensiuni mai reduse, tot în cadrul colindatului cetelor de feciori. „Indiferent de denumirea sub care sunt cunoscute în deosebite regiuni ale ţării, variantele de tipul oraţie aduc o seamă de particularităţi, care le conferă o individualitate proprie bine conturată în raport cu variantele colinde.”76 Astfel, tema comună este „tratată mult mai liber, în aşa fel încât caracterul documentar, atât de pregnant în celelalte [colinde] este aici simţitor diminuat, putând fi descoperit totuşi îndărătul formulărilor şăgalnice, care abundă...” „realul se îmbină la tot pasul cu ficţiunea, elementul hiperbolic amintind creaţiile aparţinătoare altor categorii folclorice (oraţia de nuntă, balada ş.a.)”.77

Autorul sugerează că în vreme ce colindele grâului sau curunii „se remarcă printr-o puternică notă de sobrietate şi de solemnitate proprie creaţiilor rituale”, prin încărcătura mesajului magic, în noul stadiu de evoluţie, oraţiile au suferit efectele procesului de demagizare, de pierdere a tonalităţii grave, unde descrierea muncilor nu mai mizează pe forţa magică a cuvântului aducător de rod, devenind mai mult un imn la adresa colacului ritual, dar şi un elogiu adus gazdei pentru darul ritual oferit cetei de colindători sau de turcaşi.

De asemenea, contaminările şi schimbările de motive cu alte tipuri de oraţii (a brânzii, a banilor, a băuturii) au diminuat substanţa descriptiv agrară a oraţiei colacului, accentuând procesul de desacralizare şi deritualizare a textelor subsumabile versiunii, ajungându-se „la umbrirea aproape totală a textului specific cu caracter agrar”.78 Demne de considerare sunt şi observaţiile autorului privitoare la răspândirea geografică a variantelor subsumabile acestei versiuni. Astfel, Dumitru Pop afirmă destul de precaut că, deşi e greu de stabilit, centrul de greutate al oraţiei colacului în cadrul ariei geografice pe care circulă” e clar că frecvenţa variantelor de acest tip scade „atât spre nordul, cât şi spre sudul Transilvaniei, în timp ce în vestul şi estul provinciei” variantele apar „în forme mai dezvoltate şi mai vitale în acelaşi timp”79, fapt confirmat şi de corpusul de arhivă de la Cluj. Autorul mai face o observaţie interesantă

75 Ibidem, p. 81 76 Ibidem, p. 83. 77 Ibidem. 78 Ibidem, p. 87. 79 Ibidem, p. 87.

27

când constată că variantele est-transilvane, în special cele de pe valea superioară a Mureşului sunt mai apropiate de textele moldovene propriu-zise de Pluguşor.

Cea de-a treia versiune a „poeziei Pluguşorului”, ce apare în cadrul ritualului agrar al cununii de la seceriş, (p. 88-90) este „cea mai scurtă, întrucât nu mai înfăţişează toate etapele procesului agricol oprindu-se asupra măcinatului şi făcutului colacului”80, şi e cunoscută insular, doar pe valea superioară a Someşului Mare, în ţinutul Năsăudului.

În schimb, a patra versiune intracarpatică a fost identificată în repertoriile legate de „tărostitul colacilor” la nuntă, în doar câteva puncte geografice, din zonele Năsăudului, Bârgăului, Albei Iulii şi zona Codrului sătmărean, având, aşadar, o difuziune insulară, pe care o vom putea documenta şi prin cercetările noastre asupra ritualurilor nupţiale în Transilvania.

Preconcluzionând cu referire la versiunile intracarpatice, care, privite din punct de vedere funcţional, ar sugera că „una şi aceeaşi creaţie care în ţinuturile extracarpatice este integrată obiceiului Pluguşorului, a îndeplinit în Transilvania diferite alte rosturi”, autorul arată că, prin frecvenţa lor, prin larga lor difuziune intracarpatică şi prin diversitatea funcţiilor avute în acest areal etnocultural, variantele incluse versiunilor ardeleneşti, bănăţene, crişene şi sălăjene „pledează fără îndoială în sensul îndelungatei tradiţii ce a avut-o ea [practica rituală] pe teritoriul acestei provincii şi, implicit, a îndelungatei tradiţii a îndeletnicirii care a generat-o.”81

În tratarea celei mai importante versiuni a Pluguşorului, adică a acelor variante ce intră direct în structura complexă a ritualului din Moldova, autorul remarcă înainte de toate „aria geografică foarte largă pe care se întâlneşte... ca fenomen tradiţional”82, „remarcabila vitalitate”, şi „creativitate” în procesul continuu de „contemporaneizare”, trăsături ce au făcut posibilă surprinderea „evenimentelor şi stadiilor succesive ale mentalităţii populare din ultimul secol şi ceva” şi explică „pecetea înnoirii continue” a conţinutului variantelor subsumate.83

În raportarea textelor de Pluguşor la cele aparţinând versiunilor intracarpatice, Dumitru Pop le socoteşte mai apropiate de variantele versiunii oraţia colacului, ca fiind cu un pas mai îndepărtate „de rosturile magice ce le-au avut iniţial, înainte de a fi dobândit funcţia ce o îndeplinesc în cadrul obiceiului”, aceea de urare, de unde „tratarea foarte liberă a temei, ajungându-se uneori în situaţia ca aceasta să nu reprezinte decât un pretext pentru ample desfăşurări epice încărcate de o tonifiantă atmosferă de voioşie şi bună dispoziţie.”84

80 Ibidem, p. 88-89. 81 Ibidem, p. 92. 82 Ibidem. 83 Ibidem, p. 93. 84 Ibidem, p. 94.

28

Variantele Pluguşorului ce conţin motive diverse, unele împrumutate altor categorii folclorice, în special cu conţinut umoristic, satiric, adesea prevalente, într-o totală lipsă de corespondenţă cu ritualul agrar, constituie „indiciul involuţiei acestuia, a degradării lui ca fenomen de cultură tradiţională”, ajungându-se la ceea ce autorul numeşte „pierderea cu desăvârşire a înţelesului său genuin şi transformarea într-un simplu moment spectacular”85, de aceea Dumitru Pop le neglijează total, pe când Adăscăliţei le pune alături de textele agrare, preocupat excesiv de contemporaneitatea manifestărilor.

Desigur, în variantele cele mai închegate ale Pluguşorului, deosebit de ample şi bine structurate, episoadele naraţiunii clasice, ale aceleia care înşiră acţiunile „întreprinse de plugarul mitic”, ce se succed într-o ordine firească, logic, delimitate de refrenul cunoscut, intercalate uneori de motive-formulă noi, secundare, al căror rost este de a accentua caracterul umoristic şi notele de veselie, cum sunt portretele hiperbolic-caricaturizate ale fierarului, ale morarului, al Babei Secerătoare, chipuri în total contrast cu cel al Plugarului grandios.

Subliniind însemnătatea şi valoarea variantelor versiunii moldoveneşti, (p. 97-105), dar neuitând de cele ardelene, Dumitru Pop îşi consolidează ipoteza, arătând că „indiferent de versiunea în care se prezintă, avem de-a face, în esenţă, cu una şi aceeaşi creaţie, că la baza tuturor versiunilor ei [poeziei Pluguşorului] stă aceeaşi temă şi acelaşi model structural”, apoi caută un răspuns la întrebarea „care este originea, punctul de plecare al acestei creaţii şi de unde vine ea în folclorul românesc?”86

Cu această întrebare, demersul său se simte atras de problemele de geneză ale poeziei pluguşorului în folclorul românesc, luând în discuţie cele câteva ipoteze mai cunoscute: originea latină a textului, originea slavă şi ideea poligenezei acestei creaţii rituale. Întemeiată pe argumentarea de esenţă antropologică „potrivit căreia asemenea creaţii, având la bază o gândire, o mentalitate asemănătoare, dezvoltând aceeaşi temă, valorificând un model structural asemănător şi vizând obiective similare, au putut apărea independent la diferite popoare,”87 ipoteza avansată putea căpăta consistenţă.

Cu toate că înclină, aparent, spre o asemenea interpretare, în fapt, părerea sa este că am avea „de-a face, fără nici o îndoială, cu trecerea textului de la o etnie la alta, şi nu cu evoluţii paralele. Înclinăm să credem că în spaţiul carpato-dunărean textul moştenit din fondul roman şi care reprezenta o creaţie rituală agrară, consacrată cununii de la secerat, din care s-a constituit şi amintitul rit, a beneficiat de o dezvoltare remarcabilă, impunându-se în faţa textului echivalent din folclorul popoarelor slave.”88

85 Ibidem, p. 97. 86 Ibidem, p. 105. 87 Ibidem, p. 106. 88 Ibidem, p. 108.

29

În ceea ce priveşte versiunea oraţia colacului, cunoscută atât la români, cât şi la ucraineni şi bulgari, autorul susţine, în acelaşi spirit partizan etnicist că în folclorul românesc variantele acestei versiuni, „aşa cum intuise Caraman”, alcătuiesc „un tot bine închegat şi unitar”, în vreme ce la celelalte două popoare ele ar fi de dimensiuni mai reduse, ar avea un caracter mai eterogen, ceea ce-l îndreaptă spre aserţiunea categorică potrivit căreia „versiunile româneşti ale poeziei Pluguşorului au o justificare, o motivaţie temeinică”89 drept părţi constitutive ale unor ritualuri distincte, dar se caracterizează mai ales printr-o vitalitate creativă ce lipseşte textelor ucrainene şi bulgare.

Apelând la argumente istorico-demografice şi de istorie a mişcărilor de populaţii în Evul Mediu târziu, Dumitru Pop crede că împrumutul cultural făcut de ucraineni şi bulgari din repertoriul românilor s-ar fi produs „în cadrul procesului de asimilare a populaţiei româneşti de către populaţia slavă înconjurătoare din nord-vestul, nord-estul şi sudul actualului spaţiu etnocultural”90.

Subliniind cu putere rolul primordial al cetelor de feciori în perpetuarea şi adaptarea la diferite forme de colindat a principalelor versiuni ale Pluguşorului, atât în spaţiul genetic, intracarpatic, cât şi în regiunile extracarpatice, argumentând cu elemente din structura ritualurilor respective, în special pe baza răspunsurilor la chestionarele Arhivei de Folclor a Academiei Române, Dumitru Pop respinge ipoteza lui Caraman referitoare la împrumutul slav şi avansează altele:

• „Versiunea colindă a poeziei Pluguşorului este cea mai veche şi ea a fost răspândită odinioară pe întreg spaţiul nostru etnic”.91

- „În Transilvania ea s-a păstrat, izolat e adevărat, până în zilele noastre şi în formele cele mai arhaice ce ne sunt cunoscute”.92

• „Ea apare, însă, întotdeauna, însoţită şi de versiunea urarea colacului, care în majoritatea zonelor ardelene a substituit-o”.93

• „Urme evidente ale versiunii colindă se întâlnesc în aria sudică a teritoriului nostru etnic, dar ele au dispărut aproape cu desăvârşire din ţinuturile răsăritene, deci tocmai acolo unde procesul evoluţiei funcţionale a poeziei Pluguşorului a fost mai rapid, mergând totodată mult mai departe.”94

• Absenţa variantelor poeziei Pluguşorului în Lăpuş, Oaş-Maramureş s-ar explica prin declinul colindatului cetelor de feciori şi mai ales prin impunerea unor colinde religioase în repertoriile

89 Ibidem, p. 110. 90 Ibidem, p. 111. 91 Ibidem, p. 118. 92 Ibidem. 93 Ibidem. 94 Ibidem.

30

acestora prin acţiunile Bisericii Greco-Catolice „care s-a dovedit a fi mult mai intransigentă decât cea ortodoxă faţă de manifestările lor laice şi care a desfăşurat o vie activitate de propagare a colindelor canonice. Şi cum poezia Pluguşorului e o creaţie laică prin excelenţă în raport cu creştinismul, credem că dispariţia ei se datorează, cel puţin în parte, acţiunii acestei biserici95.”

Faptul că numai românii „sunt posesorii tuturor elementelor ce intră în alcătuirea Pluguşorului96 pe care le găsim în componenţa unor rituri independente sau „îngemănate şi sudate într-un obicei unitar”, îl determină pe autorul schiţei monografice să afirme că aceste elemente de structură şi texte „trebuie privite, în genere, nu ca părţi dintr-un întreg care s-a sfărâmat (deşi izolat s-au produs, cu siguranţă şi asemenea fenomene, chiar şi în faza de ascensiune a obiceiului), ci ca elemente şi etape dintr-un proces care a dus în cele din urmă la realizarea complexului obicei românesc. În general, variantele înregistrate în diverse regiuni ale ţării, fireşte acolo unde ele nu au un caracter întâmplător, ci apar grupate şi sunt în număr mai mare, evidenţiază chiar aceste etape, aceste faze din istoria obiceiului”.97

În acest punct al demersului său explicativ, Dumitru Pop se desparte prea hotărât, mult prea categoric de ipotezele lui Caraman, subliniind cu tărie că „În orice caz, nu e vorba de conservarea de către români a unui obicei pe care l-au împrumutat de la vechii slavi, ci de un obicei care a răsărit pe pământul nostru, reprezentând o sinteză de elemente folclorice moştenite sau împrumutate, poate, unele de la popoarele cu care am venit în contact.” 98

Etapele activităţii de elaborare a Corpusurilor de arhivă sunt diferite de la o categorie folclorică la alta. În cazul nostru, în alcătuirea acestui corpus al ritualului Pluguşorului, am optat de la început pentru excerpte complete din toate sursele , înţelegând prin aceasta xerocopierea descrierii integrale a desfăşurării ceremonialului, cu textul ritual şi cu toate menţiunile aferente, la care se adaugă indicaţiile complete de natură bibliografică sau privitoare la eventuale surse inedite.

Aceste fişe-extras se păstrează orânduite pe fonduri, în ordinea poziţiilor de inventar sau cronologic. Un fişier pe localităţi a tuturor informaţiilor face trimiteri la fondurile-sursă şi la principalele date bibliografice, asemănător cu lista de Localităţi şi variante din Vechi obiceiuri agrare româneşti.99 E vorba, deci, de inventarul complet al informaţiilor etnografice conţinute în Corpusul de arhivă cu menţiuni speciale de felul acestora: descriere, text ritual, mod de interpretare, melodie transcrisă, alte indicaţii funcţional tematice. Fişele, tip bibliotecă, în două exemplare,

95 Ibidem. 96 Ibidem, p. 122. 97 Ibidem, p. 123. 98 Ibidem, p.123. 99 Vezi în volumul publicat de noi în 1988, la Editura Minerva.

31

şi intră, în final, atât în Catalogul general pe localităţi, cât şi în Catalogul general tematic şi tipologic, ca instrumente de lucru complementare ale Arhivei de Folclor a Academiei Române.

Materialele inedite pe care le publicăm în două volume distincte provin exclusiv din fondurile acestei arhive, la care, într-o ediţie viitoare, vom adăuga şi textele din publicaţii şi din fondurile manuscrise despoiate până acum. Cea de-a doua ediţie va fi însoţită, sperăm, şi de indicele de motive promis, fără o indexare numerică, pentru a face posibile completările viitoare.

Autorii

33

Cernăuţi 1

[Urătură:] [O urătură cu totul originală, pe cari o dau mai jos şi cari se cânta am cules de la Nastasia Cimbru, analfabetă, pe care a învăţat-o când era mică, de la mama ei. Urătura este:] Sculaţi, sculaţi, boieri mari, Că vă vin colindatori. N-au venit cu un gând rău. Ci-au venit cu "Dumnezău" Dumnezău făşăţelul, Faşă dalbă de mătasă, Tichiuţa de bumbac, Bătută cu diamant.

AFC 593 p. 28 Cuciurul Mare – Cernăuţi, 1934

Inf. Nastasia Cimbru, 75 ani, analfabetă Culeg. Valter Horodniceanu

2 [Semănatul:] [Semănatul se face în dimineaţa zilei de Sfântu Vasile, mai ales de către copii mici. ... Semănatul se face cu grâu sau secară. E o ruşine să te semene cineva cu boabe de porumb. Este dat afară cu blesteme, zicând că numai grâul sau secara sunt menite a aduce belşugul în casă. În casele româneşti se spun urături pe cari le-au învăţat copii din cărţi sau au fost aduse din alt loc, după Unire. Bătrâna Nastasia Cimbru (75 ani) mi-a spus o urare, care se spunea atunci când era ea copilă. Întrucâtva deosbită de celelalte:] Să trăiţi, Să îmbătrâniţi Ca merii, Ca perii, Ca pe la miezul verii. Să trăiţi, Să înfloriţi Să vă dea Domnul ce doriţi! [Colindători primesc de la cei de casă, bani, nuci, mere, pere, colaci sau bocâneţi.

34

Până la timpul slujbei de dimineaţă se umblă cu Uratul şi Semănatul.]

AFC 593 p. 36- 38 Cuciurul Mare – Cernăuţi, 1934

Culeg. Valter Hordniceanu 3

[Pluguşorul românesc, tradiţional, abia după Unire a început a reveni la vechiul lui prestigiu ... astăzi unii ... nu-l primesc când vin să le ureze sub fereastră ... Totuşi el stăruie şi în fiecare an vin cu puteri îndoite ... Malanca. Pluguşorul românesc pe care-l spun copiii până la 14 ani şi acei cari nu au intrat în Malancă, este adus de acei cari au făcut armata, sau e luat de copii de şcoală din cărţi. Urăturile vechi nu se mai spun ...]

AFC 593 p. 19 - 20 Cuciurul Mare – Cernăuţi, 1934

Culeg. Valter Hordniceanu

35

Hotin 4

[În seara de Sfântul Vasile se umblă cu Pluguşorul şi Capra, iar dimineaţa umblă copiii mici cu Semănatul sau Sorcova... Tinerii de la noi din sat, când umblă de Sfântul Vasile cu Pluguşorul şi Capra, zic hăiul pe care-l scrie mai jos:] Hăiu: Bună sara, bună sara, Bine v-am găsit Boieraşi de casă, Coconaşi de masă. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi Cum s-o bucurat Maica Domnului De cele douăsprezece mere, Pe palmă purtate, Pe masă aruncate. Eu zîc hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! S-o aprins dousprăzăce făclii Ca-n ziua de Paşti. S-o sculat bădiţa Vasile Într-oi joi de dimineaţă Dintr-un pat, Dintr-un crivat, S-o spălat Şî s-o-nchinat, La Dumnezeu Sfântu S-o rugat. Ni-o ieşit în Ceardacaş, Cu mânuţele în buzunăraş, Cu tâhărcuţa-n dinţi. Eu zic hăi! Da mai mânaţi, flăcăi! Ş-o strâgat la argăţăi Să-i înjuge câte patru juncănei, Câte doi argăţăi, Ca bunăoară noi în ia’ sară. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Juncănei aśii dinainte

36

Cu coarnele desgrăjite; Aşii de la roate, Cu coarnele împreunate. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Şî ni s-o făcut socoteală bădiţa Vasîle Unde să pornească Cu plugurile la arat? La arat, la măru rotat, La teiu plecat. Că acolo în ziua de Anul Nou Pământul îi mai desgheţat Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Ş-o pornit plugurile la arat, La măru rotat, La teiu plecat, Că acolo pământul Îi desgheţat Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Pluguşoarele de olinc şi merge Şi-o dat într-un scai, Şî le-o făcut putregai; Şi-o dat într-un os de râmă, Şî o făcut Mai nimică ş-o fărâmă. Eu zis hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Şî s-o - ntors bădiţa Vasile Înapoi acasă Ş-o strîgat la o sluguşoară Şî i-o scos o iepuşoară Neagră ca corbu, Iute ca focu; Cu şaua de aur, Cu frâu de mărgăritar. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Bădiţa Vasile s-o primblat, Şî s-o primblat, În băţ de aur s-o rezămat,

37

Pe iapă s-o- ncălicat. I-o tras dungă negră Pe stinare, Ca să fugă La târla lui Şeavram mai tare. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! La târla lui Seavram Când o ajuns Tărăbile-ntinsă, Mărfile strânsă. Jîdanii de şiumă perisă. Jîndănşile de boală tiorîsă. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Numai Bercu, Cu o cuşmă de crupe, Scrimba pe ouă şî parale. Bădiţa Vasile o şuierat Pe uliţa mică, Nu ş-o aflat mai nimică. O şuierat pe uliţa mare, Ş-o aflat feşiorul Catragiului, Meşter mare! Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Dar bădiţa Vasile: - Măi ţigane, măi ţigane, Haidem noi mai la vale, Şî ni-om pune-n cale. L-o luat mai la vale, Şî s-o pus ii în cale. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Să ie două puduri de oţel Şî un pud de ser Să-i facă sărişoare, La pluguşoare. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! L-o luat În capătul pământului,

38

În zăliştea vântului, Cu şiocănele trânte Cu jialăile întinde, Cu buzîle le proftore, Cu limba le căle. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Amar bune sărişoare mai găte. Ş-o pornit iar Plugurile la arat. Ş-o arat, Joi, văile, Vineri, fâneţele, Dar sâmbăta săliştele. Da duminica o sărbat Că aşa Dumnezeu Sfântu O lăsat. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Da luni dimineaţa S-o sculat bădiţa Vasile Ş-o strîgat la un vătăjăl Cu montaua de-a baua, Cu cuşma de-a caţabaua, Să ducă prin sat, Să strîge să iasă semănătorii La semănat. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Şî o ieşit semănătorii La semănat. Semănătorii, Cu dreapta semăna, Bădiţa Vasile Din gură ni-l ura: Grâule, grâule, Fă-te frumos Ca faţa lui Hristos! Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! În stic ca vradia, În grăunte ca mazărea.

39

Da vătăjălu de dinişor, Şi cata de semănători. S-o dus între tufari, Ş-o legat calul de un stejar, Şî bâte păduţii în şalvari. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Păduţii mânânţăi ca nuşile, Fug la drum ca curşile; Dar bădiţa Vasile, La lună, La săptămână, Când i-o dat Lui bădiţa Vasile mâna Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! O luat un cal, Cu trupul cilidiu Cu tişoarele de îmblăciu Şî s-a dus să vadă lănişoru De-i frumos Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Lănişoru făşe frunte de copt, Badiţa Vasîle de călare, O apucat două trei sticuşoare. În mână le-o frecat, Cu sufletul le-o vânturat, În batiscuţă roşă le-o legat. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! La leliţa acasă înapoi Ni s-o-nturnat. Pe la aşele văi, Pe la aşele odăi, O dat o furtună cu ninsoare, Ş-o pus tot grâul la pământ. Da bădiţa Vasile S-o mâhnit, S-o posomorât. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi!

40

Da tocmai leliţa de acasă L-o prişeput. - Omule, omule, Şi eşti posomorât, Şi eşti mâhnit? - De şi ni-oi fi mâhnit Şi posomorât, Dacă m-am dus să văd lănişorul de frumos?! Lănişoru făşe frunte de copt, De călare am apucat, Două trei sticuşoare, Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! În mână le-am frecat, Cu sufletul le-am vânturat, În bătişcuţă roasă le-am legat, Înapoi acasă m-am înturnat. Pe la aşele văi, Pe la aşele odăi Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! O dat o ploaie, cu vânt, Şî ni-o prins grâu la pământ. - Omule, omule, Nu te mâhni, Nu te posomorî, Că într-o sfântă sărbătoare, Om faşe o sfântă clăcuşoară, Şine, şine, Babe bătrâne Şî coptile străine. Şî un hârcănău bătrân Ştie orânduiala bine La pământ Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Bădiţa Vasile o strigat La o sluguşoară, Şî i-o scos o iepuşoară, Neagră ca corbu, Iute ca focu Cu şaua de aur,

41

Cu frâu de mărgăritari, Ca la boierii şîi mari. Eu zic hai! Da voi mânaţi, flăcăi! Bădiţa Vasile s-o primblat, Şî s-o primblat, În băţ de aur s-o rezămat, Pe iapă s-o-ncălicat I-o tras Dungă neagră pe stinare Ca sî fugă La târla lui Şeavram mai tare. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! La târla [lui] Şeavram Când o ajuns Tărăbile întinsă, Mărfile strânsă Jidanii de şiumă tiorâşă. Numai Bere cu Cu o cuşmă de crupe Schimb-o pe ouă şî parale. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Bădiţa Vasile O şuierat pe uliţa mică Nu ş-o aflat mai nimică; O şuierat pe uliţa mare Ş-o aflat pe Alexandru ţiganu, Meşter mare Cu foile în stinare, Cu dobele în tişioare. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Cu un brâu de lână şins, Cu toate instrumentele-n brâu. Bădiţa Vasile: - Măi ţigane, măi ţigane! Haidem noi mai la vale, Şî ni-om pune-n cale. S-o dus ii mai la vale, S-o pus ii în cale

42

Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! O luat un pud de şer, Şî două de oţel, Să-i facă săşeruişe Săşeruişe cu zâmţii de zăurele, Cu mănunchi de floricele, Pentru coptile străniele. Săşeruise mai balţate, Pentru babe mai colţate; Săşeruişe ruginoase, Pentru babe lenivoase Beşinoase Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Cu ialăile trânte Cu dinţii le zîmţa, Cu limba le căle, Amar bune săşeruişe mai găte. Bădiţa Vasile Smocuşor le-o legat, Înapoi acasă ni s-o înturnat. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Când acasă ni-o venit Clăeuşoara adunată Şine, şine, babe bătrâne, Şî coptile străine; Şî un hărcănău bătrân, De când Hâncu şi pământu, Că ştie orânduiala Bine la pământ. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Da el de bine şi ştie, Şi-o pus în curmezuşul pământului, Asupra vântului. Vântul le băte, Soarele le pale, Sângele le împle, Babele să pădute, Spor nică nu mai faşe.

43

Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Da bădiţa Vasile ni-o pus În lungul pământului După vânt. Cu dreapta săşera, Cu stânga lega, În hărbeli le încărca, La podină le căra. Ş-o clădit o podină mare, De şăde un motan nebun, Tarcat în tişioare. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Dar bădiţa Vasîle O răsuflat mânicuţa Până la cot Şî o vârât mânuţa în podină Ş-o scos un şioric mort, Cu slănina de un cot. L-o pârpălit pe la foc, Ş-o uns fetiţele pe la bot, Ca să le scoatem noi, În ziua de Anul Nou la joc. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Bădiţa Vasîle o cătat O făţare de arie, Ş-o găsit una de pământ. Vântu băte, Soarele păle, Pământu crăpa. Da o căutat una de aramă Numai unu Dumnezeu Să ştie de seamă. Ş-o strîgat la Anati, Da Anati la Stavarati, Da Stavarati la Tabultoc. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Ş-o ales nousprezece iepe, Suriepe

44

De nouă ai sterpe. Cu cotile crăpate, Cu cochitele ca chitele; Din cochite trompăie Năsadu i să desbăte Din coz mătăhaie Năsadu i se felezuie Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Din urechi schimba Năsadu i să măsura; Din nări strâmba, Grau i să vântura Din dinţi clompăie În tuhali să-nţăpuşa În hărăbăli să încărca Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Ş-o pornit dousprăzece care În pohare Cu şîna de argint Să nu taie la pământ Hoisa Tuluc, hoisa Tuluc, La moara lui Tsebuc. Da la moara lui Tsebuc să bat Doisprăzece calişi cu un druc Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Şî să trag dousprezăce morăriţe De chică, Pentru o bucăţică de mămăligă. Cea Balane, cea Balane, La moara lui Şeavranu, Că acolo Mai bine ne-a măşina, Şî aşa vamă nu ne-a lua. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Da curva de morăriţă, Când o văzut că să coboară Atâtea cară în pohoară, Aah! cătrinţa de o poală.

45

Tăvăluc printre han, Ţuşti, mitocu în şeala deal! Anume că e frunză de brănduş Da ea luat o tufă de nagară, S-o dat un marcoţet De măsele afară. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Da moraru său de pe gârlişi Fără de beinevişi, Cu liuleaua în dinţi, Cu ochii sticliţi, Cu mustaţa juchită, Cu nişte meşâni largi, Din dousprezăşe chei, De îl tag doisprezăşe cotei. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Sî jura lui bădiţa Vasile Că nu i-a maşina Da bădiţa Vasile: Măi morare, măi morare, Hătu-ţ mama cui te are! Clanţa, banţa, Până joi dimineaţa. De nu mi-a şi făiora Reşe ca gheaţa, De prăjină te-oi lega, Pişte moară te-oi arunca. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Apa neagră te-a lua, Guzganii te-or mânca, Şoariśii te-or bośi Tu morari, prin Hădărăuţi Nu-i mai fi. Da morariu o dat śioc, boc, Ş-o dat moara la loc. Ş-o stricat un ou, Ş-o făcut nirtic nou. Şî stricat două, Ş-o făcut baniţa nouă.

46

Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Ş-o prins morăriţa, Şî i-o trântit un pumn în şale Şî o făcut făioară Reśi ca gheaţa, Joi dimineaţa. Da bădiţa Vasile Cu poala caftanului Ni-o cărat-o, În hărăbili ni-o-ncărcat-o. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Ş-o pornit bădiţa Vasîle Douăsprezăśe care Din pohoare, Boii mugând, Tânjălele sunând, Argăţăii din guriţă hăulind. Bădiţa Vasile Din caru śial din urmă, Mai mult mort flămând. Da leliţa îi şedea La zăbriori afară Şî pânde Când a veni bădiţa Vasile De la moară. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Cu nişte mănuţă gătite, Ca nişte tânjaluţa pârliţe. Ş-o dat un pas până afară Ş-o adus o covată de răchită Să plămădească Pentru a noştri plugari chită. Ş-o dat doi până-n cămară, Ş-o adus o covată de fag Să plămădească Pentru a noştri plugari colac. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Ş-o adus o sîtă deasă

47

De mătasă Şî una rară, De nagară Printre aśei deasă petreśe, Printre aśei rară alege Aśei deasă Dinspre lună Bortă bună, Dinspre stele, Bortiśele. Dinspre Ţara Ungurească Niś Bengu Să n-o mai cârtească. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Ş-o plămădit un colac, Pe chiatra morii măsurat, Cu zahăr zăhăruit, Cu niere îndulcit, Pentru a noştri plugari gătit. Rupe-n două, Dă şi nouă; Rupe-n triei, Dă şi lui Andrii Da lui Andrii Nu i-o fost a mânca Că i-o fost a amaji Câinii de prin sat, Şî coptiliţele de la urăjit. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Rupe-n śinśi, Dă şî lui aśel cu ochinśi. Rupe-n patru, Dă şî lui aśel de pe vatră. Aśel şăde pe vatră, Îmbrăcat cu cojoc, Şăde la foc. Şî o suduie pe mă-sa de cruśi Că i-o mâncat laptele Śeal dulce. Eu zic hăi!

48

Da voi mânaţi, flăcăi! Noi v-am mai ura, Şi v-am mai ura, Dar ne temem că om însăra, Pe la curţile dumneavoastre, Aceşte cu var văruite, Cu şîndrilă acoperite. Mai bine om însăra Pe la bordieşurile noastre, Śele cu baligă de măgar lipite, Cu găinaţi de vrabie încristite, Cu posderi acoperite. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Iar noi v-am mai ura, ura Dar ne temem că vom însera. Că noi nu sîntem De pe işi cole, Da noi sîntem de la Śiuca Muca, Unde mămăliga e cât nuca, Şî o păzăsc doisprezăśe Cu măśiuca. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Şî m-am plecat şî eu Şî am luat o-nghiţitură De mămăligă-n gură, Şî m-o ars unu Cu o disticătură. Ni-o sărit mămăliguţa Din gură. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Iar noi v-am mai ura, ura Da nu sîntem de pe iśi colea, Da sîntem de la Lunga Blunga, Unde trag copchiliţile-n plug, Şî le mână o hârcană bătrână, Cu diśuşca de lână, Cu sfitiu de sârmă. Când le ioşneşte peste ţâţă, Hais la mine, măi fetiţă!

49

Când le ioşneşte peste vine, Amar răstoarnă brazda ghine. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Da noi v-am mai ura, Şi iar v-am mai ura, Dar ne temem că om însera, Şi avem a treşe pe la Bădărău, Şî este o haită de câine rău, De unde ne-a muşca, Nimica nu ni-s ajuta; De unde ne-a-ncolţi, Nimică nu ni-s folosî. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Dar noi v-am mai ura, Şi iar v-am mai ura, Ne temem că vom însera, Că avem a trece Două dealuri îngemănate, Şî ni-or sări lupchii în spate, Şî or rămânea copchiliţele Din Hădărăuţi nesărutate. Eu zic hăi! Da voi mânaţi, flăcăi! Sănătatea nouă, Şi la anu cu sănătate! Să trăiţi, să vă găsim, La mulţi ani înfloriţi!

AFC 37, p. 36 - 61 Hodorăuţi-Hotin (Hădărăuţi, raionul Ocniţa)

Inf. Ion Sârbu 43 ani Culeg. Anatolie Melnic

5 [După ce mântuie de hăit flăcăii, gospodarul le răspunde din casă: "Să trăiţi la mulţi ani, flăcăilor"! b) Când umblă noaptea flăcăii cu pluguşorul, ei îşi fac şi un buhai ... Cu tragerea (buhaiului) e însărcinat unul din hăitari. Acest buhai este tras în tot timpul cât ţine hăitul. Apoi mai fac şi altceva flăcăii când umblă cu Hăiul, anume: Îmbracă pe unul din ei ca evreu, mascându-l, absolut tot.

50

Îi dau apoi un bici lung şi gros, care plesneşte foarte puternic. El plesneşte cu el în tot tipul cât ţine hăiul. Evreul o bătrân cu barbă şi îmbrăcat cu haine obişnuite evreieşti: pe cap cu şapcă de negustor şi pe deasupra pardesiului de brizent încins cu o curea voinică. Hăitorii iau cu ei şi clopote sau tălăngi de la oi, având vreo trei patru. Unul din ei, care ştie mai bine, spune Hăiul, iar ceilalţi strigă de două ori, hăi, când el le spune: Da voi mânaţi, flăcăi! Înainte de a umbla flăcăii noaptea, ziua umblă copiii cu hăiul, zis cel mic. Ei se întovărăşesc câte 4 - 5 inşi, având cu ei nuiele de răchită spre a se apăra de câini. Au şi ei clopot mic sau o talancă de la oi. Ei umblă cu hăiu după amiază, înaintea nopţii Anului Nou. Tata hăiul pe care-l spun ei:] Hăiul Mic Hăi, hăi, de Sfântul Vasile, Să ne fie de bine. Dumnezeu ne-o blagoslovit, Cu pluguşorul ne-am pornit Hăi! Hăi! Hăi! Bade-i bine śi-i părea, Pe sub mustăţi râde, Brazdă neagră răsturna, Badea cu borona, borone, Grâu roşu, din urmă răsăre. Hăi! Hăi! [Informaţii p . 36, 61 - 63.]

AFC 37 p. 61 - 64 Hodorăuţi - Hotin (Hădărăuţi, raionul Ocniţa)

Inf. Dumitru Lazăr, 23 ani Culeg. Antolie Melnic

6 [Unii băieţi, care încă nu sunt flăcăi, sau nu au avut bani să puie şi ei la Malancă sau fie că nu sunt aşa de gospodari, apoi fac şi ei un aşa zis buhai (o putină ...) Apoi pregătesc un clopot, două-trei biciuri şi se maschează vro câţiva. Apoi fac şi ei repetiţii şi de ajunul Anului Nou se pornesc cu uratul.]

AFC 119 p. 5 Româncăuţi – Hotin, 1931(raionul Secureni, regiunea Cernăuţi, Ucraina)

Culeg. Ion Stan

51

7 [Cu uratul] [Uratul din comuna noastră este astfel:] Aho ! ... Aho ! ... Ahou! Ahou! copii şi fraţi! Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şî cuvântu ni-ascultaţi! Şî mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! S-o sculat şî s-o pornit Sf[ântu] Vasîli Într-o Sf[ântă] Joi Cu plugu cu doispreši boi Boi boorei, Coadă codochei Puntr-o sută di lei! Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Hăi! Hăi! ... Staţi, fraţi, ş-ascultaţ Cari boii di înjiugaţi Işti din noapti fătaţ Negri ca corbii, Iuţi ca focu Di nu-i cuprindi locu! Şî îndemnaţ, flăcăi ... Hăi! Hăi!. Brazdă neagră o arat Grâu mărunt o samanat Pisti dial şî pisti vali Numa dă Domnul sî răsară. Să mai îndemnaţ, flăcăi! Hai! Hăi! S-o sculat Sfântu Vasîle Pi ochi negri s-o spalat, La icoane s-o-nchinat La sluji o strîgat, Calu i-a-nşălat, Pi cal s-o-ncalicat, Trii ori lanu o-ncurjiurat, Trii sticuşoarî o apucat Pi mâni dalbi le-o suflat

52

Acasă o alergat Pi fereast le-o aruncat Pi masă o chicat Copchiii s-o bucurat Fimeia mai tari s-o-nspaimat Şî mai îndemnaţ, flăcăi! ... Hăi! Hăi!. - Măi barbate, blastamate, De-o da Dumnezeu on vânt, Grâu nostru la pământ; De-o da Dumnezeu o ploai Grâu nostru o să chiai. Sî mai îndemnaţ, flăcăi! Hăi! Hăi! -Taşi fa, fimei, Că di m-oi duši la dvornic Şî i-oi da o cruscă di rachiu Ni-a aduši babi sfătoasă, Puntru lucru vărtoasă; Feti tinereli Cu ţîţîle boureli Oliliou, dragili mele, Şî mai îndemnaţ, flăcăi! Hăi! Hăi! Şî s-o dus la śerari şi i-o zîs: -Măi śerari, măi śerari, Hatu-ţ neamu cui ti ari Sî ni faši săširi zîmţoasă Pentru babi spătoasă La lucru vârtoasă. Să ni faši săširi mununţăli La mănunchi cu floriśeli Pentru feti tinereli Cu ţîţîli booreli Oliliou, dragili meli! Şî mai îndemnaţ, flăcăi ! ... Hăi! Hăi! Şî li-o dus la munca câmpului, La bătaia vântului Când vântu băté, Ele sîle Când vântu sta,

53

Eli sub claie alerga Şi să pune şi să culca Or di păduchi sî cotă Ia mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! Şi erau nişti iiepi suriiepi Di avami ši era În nasadă nu li pute băga Şî ni li mâna pi dânsîli? On moşneag putred di batrân Di batrân şi era, Mušii din nas îi chicura El mâna iiepili, cât mâna, Şî să-ntorše la babă ş-o săruta Da baba-i ziše: -Măi moşneji, măi moşneji, Nu-i timp de tinereţă Da-i timp de bătrâneţă Că di ţ-oi da o brâncă, Cum ţ–am spus, Îi ajunji cu gadili în sus. Da mai era acolo o fetiţă Cu rochiţa di flané Şi sămâna mult Cu ibovnica mé. Şî mai îndemnaţ, flăcăi! Hăi! Hăi! Ş-o strâns Sfântu’ Vasîli Cară cu povară Şi iar cară cu povară Şî s-o pornit la moară La Ivăneşti Undi iarba creşte, În patru să-mpleteşti, În vârf mărgăritar creşte! Şî când o ajuns Moara iara strîcatî. Da morariu, cân o văzut atâtea cară cu povară O pus liuliaua-n dinţi. Cu dinţii rănjîţi, Cu brâu roş înšins O făcut cu šiocanu šioc şî boc

54

I-o dat moara la loc. Şă nu curge făină, Da curje aur, mărgăritari, Pi la curţîli voastri, Boieri mari. Da morăriţa Când o văzut aşa făină frumoasă O batut prin sîtă diasă Pentru plugăraşii šii din casă; Ş-o batut prin sîtă rară Pentru plugaraşî šii de-afară Ş-o făcut on colac mare, rotat, Pi chiatra morii măsurat, Cu zăhar zăharuit Cu nieri nieruit. Ş-o rupt în două, O dat şî nouă; O rupt în trii, O dat lu Andrii; O rupt în patru, Ş-o dat lu Spartu Ş-o rupt ş-în šinši, Ş-o dat şî lu šial cu ochinši. Îndemnaţi, flăcăi! Hai! Hăi!. V-am mai ura, v-am mai ura, Da ni temem c-om însăra Că nu sîntem di pi-aiši Da sîntem de la Šiucă Muca Undi doisprăzeši bat nuca, Cu măšiuca. Şi-am o casă Cu fereasta din urzîcă Bati vântu şî ni-o strîcă. Şi cu uşa di rogoz, Bati vântu, cadi jios. Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Hăi! Hăi!. Câţ ţešimi în vatră Atâţa peţîtori la fată; Câti peni pi cocoş, Atâţa copchii frumoş;

55

Câti pai pe casă, Atâţa galbini pi masă! Să mai îndemnaţ, flăcăi! Hai! Hăi!. Să vă şii di ghini Cu Sfântu An Nou! Ahou! Ahou!

AFC 119 p 5 – 14 Româncăuţi – Hotin, 1931 (raionul Secureni, regiunea Cernăuţi, Ucraina)

Inf. Ioan a lui Petrachi Bandrabur, 85 ani Culeg. Ion Stan

8 [Semănatul] [În dimineaţa de Anul Nou nu se mai practică alte obiceiuri decât sămănatul. Se adună mai mulţi copii şi cu o străistuţă subţioară şi cu nişte grăunţe în buzunar umblă din casă în casă cu sămănatul.]

AFC 121, p. 14 Seliştea - Hotin, 1931 (Selişte, raionul Secureni, regiunea Cernăuţi, Ucraina)

Culeg. Vasile Guţu

56

Balţi 9

Urătură: Aho, sara lui Sfântu Vasîli La mulţi ani, boieri, cu bine! Numai bine ši-o însărat Noi cu plugul ne-am luat. Că aşa De la Dumnezău Sfântu îi lăsat. O ieşît Moşu într-o Sîntă Joi Cu plugurile Cu doisprezece boi, Boi bourei, În coadă cudulghei, În frunte străinei, La par samănă Şi la unghii geamănă. Mai mânaţi, băieţei! Şi o arat Dealul Gararimului Şi Valea Rusalimului; În lungiş şi în curmezîşi Brazda neagră răsturna, Grâu roşu samana. Hai şi mai mânaţi, măi! Grâu de vară, cu sacară, Pân în sară să rasară. Şi a treia zî afară. Grâu mărunt, O dat Domnul şi s-o făcut Din nainte ăl borone. El din urmă răsăre, Badei de bine ši-i pare Mânăle-n şolduri pune Şi s-o dus şi s-o culcat Hai şi mai mânaţi, măi!. Dimineaţa s-o sculat, Pe ochi negri s-o spălat Şi la grajdi o alergat, Un cal Graur ş-o luat, Cu şaua de aur,

57

Cu ţarţamurile mohorâte, Cu frâul de margarint, Că n-am văzut de când sunt. Hai şi mai mânaţi! Hăi! Pe cal š-o încălecat Şi la grâu o alergat, Să vadă grâul de copt, Da grâul de copt ši era În pai-ca trestia În schic ca vraghia, În grăunte ca mazărea. De călare s-o plecat, Trii schişi o apucat Şî-n palme le-a frecat; Şi în buză le-o suflat Şî-n maramă le-o legat Şî la jupâneasa gazda O alergat Hăi şi mai mânaţi, flăcăi! Hăi! Şî s-o pus după masă Şî s-o prins a gândi: “Cu šine să strângă Atâta pâni?” Şî s-o adus aminte De’ šini, de vecini, Şî mai mulţi oameni bătrâni. Şî s-o dus la Movilău Să cumpere şier şi oţel. Şî o dat la Danu – ţîganu Care ştie a bate Foarte bine cu šiocanul: Săšeruiše mărunţele Pentru fete frumuşele; Săšeruiše zîmţuroasă, Pentru fete minšiunoasî: Şi le-o dus În capătu pământului, În jeleştea vântului; Când vântul bate, Ele de la inima trajie Din snop în snop, Din claie în claie

58

Şî o încărcat Dousprăzăši cară Şî o dus la faţarea Šei de aramă: Care niši boierii šei mari Nu baga-n samă. Şî mai mânaţi! Hăi! Şî o adus dousprezăši iepe, Cu cochitile crăpate, Cu sârmă legate, Când înjenunchia Foc sărea; Când calca, Foc varsa. Ele o trierat Şî o vânturat Cu schinarea În harăbări o aruncat Dousprešece cară o-ncărcat, La moară la Ivăneşti o plecat. Iar curva de moară, Când o văzut atâtea cară, O pus coada pe schinare Şî o fugit în lunca mare; Lunca mare – frunză n-are, Lunca-i mică – frunza-i chică! Şi mai mânaţi, măi! Da morariu, meşter mare, O ieşît dintr-un bordei Cu nişte ochinši mari de tei Cu vo două grăunšioare -N poale Şî cu prăjînuţa pe schinare! -La loc, la scoc, curvă de moară! Nu da omul de sminteală, La aiastă zî mare! Şî a pălit-o-n şăli. -Măi morare, meşter mare, Pân joi dimineaţa Să ni šii făinunţa ca ghiaţa! Că dacă nu a ši, De chišioare te-oi lua,

59

Peste moară te-oi arunca, Apa te-a lua Şî rašii te-or mânca! -Să ştii bine ca jioi dimineaţa Ţi-a ši făinuţa ca ghiaţa. Iar badea când o venit Şî făinuţa o găsît O luat făina Şî acasă o alergat Lelea gazda-n prag i-o stat. Sacul că l-o luat Şî o ales o sîtă rară, De nagară Şî o svârlit-o pe uşă afară; Şî o ales o sîtă deasă De matasă [Şî o šernut făina aleasă] Şî o šernut de un colac frumos Ca faţa lui Hristos, Şî o făcut un colac mare Cu neri îndulşit, Şî cu zahar zaharît Pintru noi Plugarii de afara gătit Hai şi mai mânaţi, flăcăi! Rupi-n două, Dă şî nouă; Rupi-n trii Dă şî lui Andrii, Rupi-n patru, Dă şî ašilui de pe vatră; Rupi-n šinši, Dă şi ašilui cu ochinši V-am mai ura, Dară nu sîntem De iši de colea Da sîntem de la Dealu Lung De unde trag fetele-n plug Şî le mână o babă sură Cu ghişuşca de lână, Cu şficiul de sârmă! Hai,şi mai mânaţi, măi! Hăi!

60

V-am mai ura, V-am mai ura, Dară avem a trece Două dealuri – ngemănate. Mai rămâneţi, Boieri mari, cu sănătate. Şî iar v-am mai ura, V-am mai ura, Dară ne temem că om însăra Pe la curţile Duneavoastră Ele’s nante, luminate, Da-i mai bine Pe la bordeiele noastre Cu pozderii acoperite Şî cu balegă de măgar lichite Şî cu găinaţi De vrăghii-ncrestite. Hai şî mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi!

AFC 72 p. 4 – 8 Buşila – Bălţi, 1931(comuna Buşila, raionul Ungheni)

Inf. Timofti Melnic, 45 ani. Învăţată de la moşu său, de 80 ani. Culeg. A. Butuc

10 Urătură: Sara-i lui Sfântu Vasîli, La mulţi ani, boieri, cu bine! Sara ci o însărat Noi pe duneavoastră Nu v-am urat. Iar v-om sta şî v-om ura, Să asculte boierii cei mari Din casă şi v-om ura: Scoală, bade, nu dormi, Că nu-i vremea de dormit, De-i vremea de arat, La Câmpul Neted de sămânat. Plugurile badei s-au împănat Au ajuns nişte oasă, ramurele, S-au făcut fărâm şi bâcaţele Flăcăii s-au – înspaimântat, Şî au dat boii la iarbă verde

61

Şî flăcăii-n sat la fete; La fete bălăioare Cu ţâţâle baurele. Alelei, dragele mele, Trănti-m-aş şî eu cu ele! Badea s-a – nspaimântat, Dimineaţa s-au sculat, Pe ochi negri s-au spălat, La icoane s-o-nchinat, Cheile din cui le-o luat Şî la grajdi o alergat. Şî o scos un cal Graur, Cu şaua de aur, Cu nişte scări de argint, N-am văzut de când sînt. Niši în scara n-o călcat, Departe o fulgerat; Pe dânsul s-o aşezat Şî la lanul cu grâu o alergat, De călare s-o plecat, Două schişi o apucat, În maramă le-o legat Şî la cucoana gazdă o alergat. Cucoana gazda, De bucurie, s-o sculat De pe un pat mare rotat, Cu stâlpii de diamant, Gătită cu rochiţa cu puişori, Că este sărbători. Şî o trimăs pe Isai De nouă ani, Şî o adus două iepe, De câte nouă ani sterpe. Unde călca, Foc vărsa; Unde – negenunchie, Foc rămâne. O dat în uliţă mica, Şî n-o aflat nimică; O dat în uliţa mare Şî o aflat šier de šel tare. Şî o dat la Danu ţîganu,

62

Care ştie A bate bine cu šiocanu, Cu šiocanul baté, Cu pleftura plefturé, Săšeruiše făše; Săšeruiše rujinoasă, Pentru fete minšiunoasă; Săšeruiše mai ascuţîte, Pentru neveste De šelea – mpuţîte, Săšeruiše Cu mănunchi de viorele Pentru fete mai frumuşele! Şî o ales o copchiliţă Care cu dreapta săšera Şî cu stânga leaga, Şî cu piciorul în claie arunca Din claie-n claie, Pân la faţarea de aramă, Unde nu bagă Nici boierii šii mari de samă. S-o-ncărcat Dousprăzece cară mocăneşti Şî le-o pornit La moara lui Ivaneşti Când o văzut moara Harăbălile scârţîind Şî haidăii Din harapnišii pocnind, O pus coada pe schinare Şî o fujit în lumea mare. Şî o ieşît un moşneag Din bordei Cu ochinši mari de tei Şî c-un šeaun de fricăţăi, Mušii îi curje, Fricăţăii-i prăpade. -Măi, morare, meşter mare, Când oi veni jioi dimineaţa, Să găsesc fainuţa cu ghiaţa. De n-oi găsî făinuţa cu ghiaţa Eu de un chišior te-oi lua,

63

Peste moară te-oi arunca, Apa mare te-a lua, Broasca te-a farmaca, Tu, în pământ ai întra, Niši de samă n-ai baga. Când m-am dus jioi dimineaţa Am găsît fainuţa ca ghiaţa. Când badea Cu tăbultocul-n prag, Şî lelea cu mînile-n sac. Aduse o sîtă rară De nagară Şî o asvârlit-o pe uşă afară. Să duši a noua casă Şî aduse o sîtă deasă De matasă. Şî o luat în sîtă, Şî în covată, Şî o šernut făinuţa toată; Şî o făcut un colac frumos Ca faţa lui Hristos; Şî l-o rupt în două, Şî ne-o dat şi nouă; Şî l-o rupt în trii, Şî o dat şi lui Andrii. Lui Andrii Nu i-o fost de mâncat, Ci de buză de aninat, Să-i fie de stârnit cânii De prin sat. Avem două dealuri-ngemănate, Mai rămâneţi boieri cu sănătate!

AFC 72, p. 8 – 11 Buşila – Bălţi, 1931 (comuna Buşila, raionul Ungheni)

Inf. Dumitru Melin în etate de 45 ani, agricultor; învăţat de la tată-său. Culeg. A. Butuc

11 Cu Uratul: [În Ajunul Anului Nou ... încep a umbla la început toţi (flăcăii ce se adunaseră în mijlocul satului, pe la ora 4 – 5 seara, cu muzîcanţii. Câte doi, trei intră în casă la oameni cu muzîcanţii.

64

Pe aceia îi ospătează le dau colacu şi banii. Iar unul ură la fereastră. Acela care ură primeşte jumătate din toţi colacii adunaţi. Înspre zi rămân numai vreo câţiva.]

AFC 72 p. 4 Buşila - Bălţi, 1931(comuna Buşila, raionul Ungheni)

Culeg. A. Butuc 12

1 Ianuarie – Anul Nou [Cu Semănatul] „Des de dimineaţă încep a umbla copiii cu traistuţile, cu Semănatul, zicînd astfel: Sănătate nouă Şî la anu cu sănătate, Când oi veni Să te găsesc’nflorită Ca merii Ca pierii Pe la mijlocul verii.

AFC 72 p. 12 Buşila – Bălţi, 1931(comuna Buşila, raionul Ungheni)

Culeg. A. Butuc 13

[Copiii se constituie în grupe - în special rudele între ei - şi în grupe mixte, adică şi băieţi şi fete, pleacă să ureze. Uratul la copii nu are ceva specific - adică unii urează spunând un pluguşor - care este cel găsit şi învăţat în cărţi, iar alţii spun un colind - cel de obişnuinţă - Florile dalbe, cu mici adause ... aşa au apucat din moşi strămoşi. Flăcăii satului se constituie într-o grupă, dacă sunt puţini, în mai multe, dacă sunt mai mulţi, sub denumirea - dacă este numai o singură grupă - Plugul cel mare. Împreună cu un lăutar sau doi după sat şi flăcăi, pornesc când se înserează bine cu Plugul cel mare - încostumaţi, dacă au, în costumul naţional. Unu zice plugu, altul trage buhaiul ... Câţiva din flăcăi trag din clopote sau telenci şi ură.

AFC 579 p. 8 - 9 Cosmenii Vechi - Bălţi, 1933 (Cuzmenii Vechi, raionul Făleşti)

Culeg. Stelian Bălan

65

14 Urătura: [Iar în ziua de Sfîntu Vasile se umblă de-a hăitul (cu uratul). Iată o urătură:] Aho ! aho ! În seara Sfântului Vasile Să vă aflaţi, Mari boieri, cu bine! C-afară-i senin şi bine! Ce umblăm, ce căutăm? Căutăm pe badea (cutare) Badea şade la masă, Cu a lui dalbă jupânească, C-un pahar de vin pe masă, Pe buza paharului Scrisă-i floarea raiului, Firul mărgăritarului O târnă pământului! La ureche clopoţei, Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Apoi a plecat dumnealui Într-o Sfântă Joi Cu plugul Cu douăzeci şi patru de boi Arară Miercurile - pepturile Marţile - în toate părţile, Cât cu ochii cuprindeai, Cu urechiuşa mi-auziai. Apoi trântiră plugul într-o ciută Şi mi-l făcură turtă. Nu se găsia cine să-l dreagă Decât numai Ficiorul lui Nanu Ţiganu: Cu ciocane mi-l bătea, Frumos pe brazdă mi-l aşeza La ureche clopoţei, Ia mai îndemnaţi, flăcăi! Apoi intră dumnealui în casă Puse coatele pe masă Gândi-n sus, gândi-n jos, Gândi la faţa lui Christos,

66

Câtă îi grâul de frumos! Iese-afară, Bagă mâna-n buzunar Scoase cheia grajdului Din grajd că îmi scotea Un cal negru, înşeuat, Înşeuat şi înflorat, Cu canafi până-n pământ, Cum e bun de repezit. Pieptu-n poartă şi-l punea, Peste poartă s-arunca Fluierară, fluierară, Chemă câinii şi ogarii Şi pleca la vânătoare. Îmi vânară printre lane, Să vadă grâul de-i mare: Grâul departe-nverzea, De aproape - ngălbenea Bun de seceră se făcea La ureche clopoţei, Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Apoi badea, De părere de bine, Nu mai venea pe acasă La a lui dalbă jupâneasă, Şi se duce în târg Şi luară nouă oca de fier Şi nouă de oţel Şi s-a dus la Nanu Ţiganu, Din fundul mării, Din buricul ţării; Cu luleaua-n dinţi, Cu ochii sticliţi, Futu-l în părinţi! Cu ilăul de-a spinare, Cu vraftura-ntre picioare, Futu-i mama cui îl are! Dădură cioc, Dădură boc Dădură cu ochii pe foc La ureche clopoţei, Ia mai îndemnaţ, flăcăi!

67

Apoi făcură nouăzăci şi nouă de secerele Cu dinţii de viorele, Cu mănunchi de floricele, Să tragă Fflăcăi şi fete mari de ele. Se duse La hergheliile domneşti Şi alese Patrusprăzece jugani jugăniţi, Cu coarnele cănite, Cu dungi negre pe spinare, Umblători în fuga mare, Cu resteiele învelite În sârmă groasă! Ascultaţi, boieri, din casă! Ei cu picioarele mi-l stropşa, Cu botul mi-l grohăia, Cu urechile mi-l vântura, Cu coada îl aduna, Pentru târg că mi-l gătia La ureche clopoţei, Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Apoi umplu dumnealui Gropi, hârlopi, Buţi, boloboace, N-avu grâului ce-i mai face! Mai rămăsese Puţintică povară Ca vreo douăzeci şi opt De cară Şi mi le porni la moară, La moară la Gologanu Unde face mămăliga Cât bostanul Şi-o păzeşte cu măciuca, Să n-apuce nici furnica! Şi-a apucat gândacul Şi l-a luat dracul! La ureche clopoţei, Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Iar moraru, De-al dracului ce era,

68

Nici păr în cap n-avea; Tocmai în creştetul capului Avea trei fire de păr Şi acolo era cuibu dracului. Cu o strachină de brânză, Futu-l în rânză! Cu o ismană în vine De-abia se ţinea ca şi mine. La ureche clopoţei, Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Iară curva cea de moară, Când văzu atâtea care, Puse coada pe spinare Şi plecă în jos la vale; Iar morarul, meşter bun, Futu-i meşteşugu-n cur! Începu a striga: -Tru, tru, tru şi na-na-na! Pân a pus mâna pe ea. El de păr că mi-o lua, Pe făină mi-o punea. Şi turnă deasupra-n coş Grâu mărunţel, de cel roş, Grâul îmi curgea pe piatră De pe piatră De sub piatră Ieşea făină curată! La ureche clopoţei, Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Apoi badea (cutare) Mult se bucura, Zeciuiala morii da, Pe morar îl dăruia, Apoi calu-ncăleca Cu flăcăii se-nturna. Boii greu se opinteau, Roatele scârţîiau, Iară dalba jupâneasă Ce-auzea tocmai din casă Chiuitul flăcăilor, Scârţâitul carelor, Iese-n prag

69

Ca un brad, Cu bărbia, Ca gutuia, Faţa albă ca hârtia. Cu nişte mâini Dalbe-mbârnate, Ca de albine muşcate; Dar nu-s de albini muşcate, Ce de Dumnezeu lăsate! La ureche clopoţei, Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Bate-n sită şi-n covată Făcu colacul îndată! Nici mai mare, nici mai mic, Ca de-o mirtă şi-un mertic! Fie viilor şi morţilor Şi nouă plugarilor! La ureche clopoţei, Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Am mai ura, gospodari, Am mai ura, Dar avem şi noi casă şi masă Şi neveste frumoase Pune pânza Când pică frunza Şi-o taie la Sevăstrii Tat îi pare c-o grăbii Ţese-o vatră, Rupe-o spată; Ţese-un cot, L-asvârle-n pod; La sulu de dinainte Patrusprăzece fire rupte; La sulu de dinapoi Patruzăci de lătunoi. Printre iţe, printre spată, Paşte-o scroafă-mpedicată; Printre sul, printre fuscei Paşte-o scroafă cu purcei! La ureche clopoţei Ia mai îndemnaţ, flăcăi! Am mai ura, gospodari,

70

Am mai ura, Dar avem să trecem Munţi întunecoşi Mai rămâneţi Gospodari sănătoşi! La mulţi ani! [După ce se termină urătura - intră flăcăii în casă, dau mâna cu cei din casă - sărută mâna la cei mai în vârstă. Ţiganul le cântă ceva şi ei joacă. Înainte - spun bătrânii - jucau o sârbă sau o horă ... Dacă este un gospodar de frunte sau un funcţionar - atunce flăcăii îi fac cinstea - adică îi aduc o găină sau un curcan, care trebuieşte răsplătită cu un dar mai mare de bani. Li se dă colacul - banii - îi cinstesc şi pe urmă pleacă. În seara asta, dacă au timp, sau a doua zi, împart colacii şi banii. De multe ori banii se opresc şi cu ei fac hora în sărbătorile ce urmează sau vicirince.]

AFC 579 p. 9 - 20 Cosmenii Vechi – Bălţi, 1933 (Cuzmenii Vechi, raionul Făleşti)

Inf. Parasca Focşa Culeg. Stelian Bălan

15 [Semănatul] [Sf. Vasile. Dimineaţa până la ora 12, umblă copiii cu semănatul şi spun vorbele:] Sănătatea nouă! Şî la anul să venim, Sănătoşi să vă găsim, Înfloriţi ca merii, ca perii, În mijlocul primăverii! La mulţi ani!

AFC 579 p. 25 Cosmenii Vechi – Bălţi, 1933 (Cuzmenii Vechi, raionul Făleşti)

Culeg. Stelian Bălan 16

[Cu uratul] [În seara de ajunul Sfântului Vasile se umblă cu uratul. În satul meu se strâng mai mulţi flăcăi, iau cu dânşii o talangă, un clopot, buhaiul este scos din uz în preajma anului 1834,şi se duc

71

la preot ca să-şi ceară voie să umble cu uratul. După ce le dă voie, flăcăii urează întâi pe preot, aşezându-se la fereastră şi rostesc următoarea urătură:] Aho, măr mustos, Ghine v-am găsit sănătos! Sara ce-a-nsărat Noi pe dumeavoastră V-am urat! Nouă Dumnedzău Ne va agiuta. Pe dumneavoastră v-om ura, Şi dumneavoastră Vă veţi bucura, După cum s-o bucurat Ş-Alecsandru Machedon, Când cele douăsprezece Mere de aur Într-un preţ le-a preţăluit, Şi douăsprezece pluguri, Pe coastă, Le-a pornit. Cu borona, borone, Grâul în urmă răsare: Nant ca casa Verde ca mătasa; Şi-n bob ca aluna, Dă-u-ar Dumnedzău Întotdeauna! Mânaţi, măi ! Hăi! Hăi! Hăi! Dar lui Marele Sfântu Vasile Se băteau gândurile Cum să bate apa cu malurile! Într-o zî mare de vară I-o venit chef de plimbare Şi-a strîgat la herghelegiu, Să-i aducă un cal cu frâu, Un cal care fuge mai tare. Murgul pintănog La trei chicioare!

72

L-a-nchingat, Nu l-a-nchingat; L-a înşeuat, Nu l-a înşeuat. Mânaţi, măi flăcăi! Hăi! Hăi! Hăi! A încălicat Sfântul Vasile Şi s-o dus la târg la Rezina. L-au luat jîdanii pe de a mâna Dar n-o găsit secerele, Pentru fete frumuşele; Ş-atunči s-o dus la târg La Chişănău. Când Sfântul Vasile ajunge În răsăritul Soarelui, Dughenile se deschideau Şi mărfurile se vindeau Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Hăi! O apucat pe uliţa mică, Şi n-o aflat marfă mai nimică; O apucat pe uliţa nouă, Şi n-o aflat marfă Nici de-a doua oară; O apucat pe uliţa mare Şi s-o întâlnit cu un ţigan Cu doba-n spinare. - Ce ai în dobă, măi ţigane? - Fer şi oţel, căpitane! A cumpărat Sfântul Vasile Douăsprăzece ocă de fer Şi douăsprăzece de oţel: Ş-a-ntrebat pe mic şi mare Unde şăde Dinu Ţiganul, Care bate ghine cu ciocanul; Care cu ciocanul ciocănea, Scânteile săreau, Bordeiele s-aprindeau, Toţi cioroieşii răcneau; O ieşit Dinu din bordei, Cheptanat ca un cotei Şi cu botul plin de mojdei

73

Hăi şi mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Hăi! Acest meşter mare I-o făcut lui Sfântu Vasile Douăsprăzece săcerele, La zînţi ca de jiorele Şi la mărunchi cu floričele, Că ne era şi nouă Drag a pune mâna pe ele. I-o făcut una mai zîmţoasă. Pentru o fată dragostoasă. O făcut Sfântu Vasile. O clacă de fete tinerele Şi frumuşele. O vrut să le puie la secere din deal, Dar le părea zîua un an; O vrut să le puie din vale, Dar le părea zîua mare. Atunci le-o pus, De jeliştea vântului, Din capul pământului. O pus şi le mâna O babă bătrână Cu puha de lână. Şi cu şfichiul de sîrmă; Când le ardea la vine, Nouă ne părea mai ghine; Când le işnea la şăle Nouă ne era jăle. Cu dreapta trăgeau, Cu stânga clăi făčeau, Claie, claie, hodobaie, La făţare de aramă. Unde numai Dumnedzău Să ne deie samă! Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Hăi! - Măi femeie, măi nevastă, Ce să facem noi cu atâta pâne? De a da o bură de ploaie Pânea noastră ar să să moaie;

74

De a da o leacă de vânt Pânea noastră-i la pământ. - Ia tači, barbate, C-avem nouă iepe, De nouă ani sterpe Cu nările or vântura Şi cu spatele În hărăbăre ar arunca. A încărcat Sfântu Vasile Douăsprezece hărăbări Şi s-o dus la moară la Hârlău, Care macină încet şi rău, Când a văzut Pârvulicea de moară Atâtea care în povoară, Ş-a pus coada pe spinare. Ş-a fugit în Lunca Mare; La hârtop, La frunză verde, La costişă La frunză De brănduşă; La văgăună, La frunză De căpşună; Ascultaţi că nu-i minčiună! Juncanii râncălăind, Cârceile sunând! Hăis, Băla, la moară. La moară la Molova. Cu scoarţă pardosîtă Cu grinzile de răsărită Şi cu mânecele de muşama. Că nici şoarečii N-au ce mânca. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Hăi! De la o împletitură de colac, Se dau şoaričii de prag; De la un grăunte şi jumătate Se mănâncă de moarte. Era un şoariče ghebos,

75

Care întorcea sacii pe dos. - Măi, morare, F... mama cui te are! De n-oi găsi mâne făina în sac În prăjină te-oi lua, Peste moară te-oi arunca Şi te-oi îngropa Sub o tufă de iarbă [rară] Cu barba afară! Morarul o făcut: cioc, boc, Şi o dat moara la loc. O strîcat şi două ouă Ş-a făcut morişca nouă; O uns-o cu slănină, Ş-o dat-o pe făină. Ş-o făcut un colac mare. Pe chiatra morii măsurat, Cu zahar, zaharuit, Pentru noi plugarii gătit. L-o rupt în două Şi [ne]-o dat şi nouă. L-o rupt în trei, Ş-o dat şi lui Andrei, Lui Andrei celui hâtru Care apucă mâţa de coadă Ş-o aruncă în groapă! Mânaţi, măi! Hăi!. Hăi! Hăi!! Noi de urat am mai ura Că mai ştim câte čeva Dar ni-i că vom însera. Vârâţi mâna prin cotruţă, Şi ne daţi câte o capicuţă, Să ne cumpărăm Câte o măntăluţă, Căci avem câte una, Dar despre lună Îi bortičică bună; Despre stele Borticele. Mai daţi-ne câte un frăncuşor Să ne cumpărăm un boldişor.

76

Să-mpungem juncanii În curişor Să meargă mai iutişor, C-avem două dealuri de suit Şi două de coborît; Două dealuri înalte, La mulţi ani cu sănătate! Aho ! Aho ! Aho ! [Partea de la "frăncuşor" este adăugate mai târziu. Spun acest lucru deoarece, bunicul meu nu o ştie şi spune că n-o (ştie) nimeni de etatea lui. M-am interesat şi am aflat că e adăugită de la 1917 încoace, căci înainte de acest an urătura se termina cu "Borticele", având alt încheiat.]

AFC 583 p. 3 - 10 Mândreşti – Bălţi, 1933 (satul Mîndreşti, raionul Teleneşti)

Auzit de la Mihail Ieşanu, în etate de 34 de ani. O ştie de la bunicul său Gh. Ieşeanu.

Culeg. Eufimie I. Stratan

77

Soroca 17

[Dăm mai jos un Pluguşor, ce se recita la sărbători:] Hăi! Hăi! Hăi! Sară din ias’ seară Să ne pară bună şi uşoară! Că mâne-i Sfântul Vasile Să ne fie, boieri, de bine! Şi nouă de folos, Că suntem toţi Plugăraşi pe jos! O ieşit într-o Sfântă Joi Cu pluguşorul Cu doisprezece boi Părechea de jungănaşi Mii de gălbănaşi; Părechea de boi mari Hăsnăli de bani Ca la boierii cei mari! Şi-o arat valea în lungiş, Şi-n curmeziş. Brazdă neagră răsturnase, Grâul roşu se revărsase; Cu borona îl borone, El mai mândru răsăre. Şi-o amestecat cu sacară, Să răsară până în seară; Şi oleacă de arnăut Să-i pară că-i mai mult! Şi-o aninat pluguşoarele Într-o usîşor de ramă Şi-o făcut pluguşorul Niş fărână. Dar plugăraşii S-au înspăimântat, Ochii au holbat, De fugă au şi plecat, El din guriţă le-a strigat: - Staţi, voi plugaraşi, Ochii desholbaţi Că voi nu sînteţi jinovaţi!

78

Au fost potângurile de nagară Şi le-o ros în viţel astă vară! Mai bine îl mânca lupii În primăvară Şi mână în ias seară Nu se făcea astă stinghereală! Când s-a dus dumnealui La luna, la săptămâna Să vadă pâinea; Ea, de coaptă ce era, Floricica lepăda. De calare s-o plecat, Trei spice o apucat, În mână le-a freacat În băsmăluţă le-o legat, La maică-sa probă i-o arătat! Pe masă le-o aruncat, În casă s-o aruncat, Copchiii s-au bucurat, - Măi femei, măi nevastă Grâul nostru Are să-să prăpădească - Taci, bărbate, taci, bărbate, Că grâul nostru s-a secera! Şi-o încălecat un cal chior Şi-o dat hârhghilia în ocol Şi-o ales un cal graur Cu şaua de aur Cu scările de argint De n-am văzut eu de când sînt! Şi-o alergat la târg la Bacău Unde ştiţi Şi D[umnea]voastră şi eu Jidanii perise, Ciuma le venise. A lor marfă era închisă. El s-a suparat Ghiśi calului o dat Şi înapoi că s-o înturnat Şi o plecat pe Uliţa Mare Şi o găsit fier de vânzare Pentru trebuinţa domniei sale.

79

Cum l-o aflat Şi l-o neguţat La svachiu le-o legat Şi s-a dus În fundul pământului, La feciorul katargiului! Şi o făcut seceruici cârne Pentru babe bătrâne; Şi-o făcut seceruici gemţoase Pentru copiliţe frumoase. Şi o pus clăcuşoara În śelniţa vântului, Din capătul pământului! Una cu pusticioara le alege Cu stângu-i trage, Din snop în claie, Din claie hodobaie; Din hodobaie pe faţare, Dar faţarea de alamă. Numai D[umne]zeu Să-i ştie de seamă Iar se bate dumnealui Cu gândurile, Ca vânturile Cu ce să strângă Atâta aur de pâne Ş-o adus aminte Că are doisprăzece surigii, Care era ca mine Era numai bine; Care era cu cojoc; Da chiar în foc; Dar unul cu mantaua de aba Fugea pe deal de crapa; Dar Alemei, Făcea cuie de tei; Dar Tănase şede învelit Cu oleasă, după casă, Şi zice că-i mai cald Decât în casă! Iar se mai bătea Cu gândurile

80

Ca şi cu vânturile Ş-o adus aminte Că are douăsprezece iepe, Sure iepe De doisprezece ani sterpe! Unde calca, scapara, Unde atinge, frige Cu nările vânt trăge, Cu urechele înţăpuşe, Cu guriţa în foc pune, O împlut zece saci Şi-o păreche de desagi; Şi s-o pornit la moara Lui Haide – Baide, Unde n-au nici câinii ce roade. Dar curva de morăriţă Când o văzut atâtea cară În pohoară O pus coada pe spinare Şi-o alergat în śeea parte, Să mănânśe cartofe coapte! Dar o mâncat o brânduşă Şi s-o îmflat cât o căpuşă. - Măi morare, meşter bun, Futu-ţi bărbuşoara în cur; Măi morare, meşter mare, Futu-ţi maica śi ti are Până joi dimineaţa, Să-mi fie făina ca gheaţa! De nu mi-o fi făina ca gheaţa De-o prăjină te-oi lega Peste moară te-oi arunca Şi moara te-o farma Dracii te-or mânca. Morarul o stricat trei ouă Şi-o făcut o moară nouă; Şi i-a dat o palmă peste şele Şi i-o pus vo câteva măsele; Şi i-o dat o palmă peste gură Şi i-o prins şi făina a cură! Se uita maica dumnealui: Nu vine de la moară,

81

Dar el cum vine, aşa vine: Juncanaşii răgând El din ghiśuişcă trăsnind Şi-o dat maica dumnealui Trupul a ghileală Şi faţa la rumineală Şi-a ieşit Cu nişte mânuţi ghilite Cu nişte tănjăluţe pârlite Şi-oi dat Trei parale crainicului Să adune sîte deasă De mătasă, Pentru gloata cei din casă; Sîte rare de nagară, Pentru gloata cei de-afară! Şi-o şernut un sac, Şi-o făcut un colac! Mare, mare şi rotat, Pe piatra morii măsurat, Cu zahăr zăhăruit, Pentru ai mei plugaraşi gătit! Rupe în două, Dă şi nouă; Rupe în trei, Dă şi lui Andrei; Doar Andrei aśeal mintios A prăpădit colacul jos, Iar când o găsit colacul, Îl duruse capul; Şi de ghiśiuşcă l-o legat Şi cânii prin sat c-o întartat! Iar v-aş mai ura, v-aş mai ura, Că văd că vî-i drag-a asculta Cucoane gazdă, dumneata Când ne-i mai da câte ceva; Dar văd că nu mai ai ce da C-ai avut un poloboc Şi l-ai băut la Lai Hodoroc; Şi mai ai o putinică, Dar nu-i de Tanda, De-i de Manda

82

Şi de cei de la rataşii! Unde s-aţin babele, Cu labele Şi moşnegii cu ţîpoaiele Şi fetele cu greblele! Iar v-aş mai ura, v-aş mai ura Când ne-i mai da câte ceva Că noi nu sîntem De ici, de pe cole Noi sîntem de la Dealul Lung Unde trag douăsprăzece Copiliţe în plug Şi-o babă bătrână Le mână c-o cârpă în mână, Şi moşneagu zice: - Sus, babă, la vine! Să răstoarne brazda bine! Dar copiliţele De hapsâne ce ereau Trăgeau la hat şi se culcau De nici câinii Nu le mai mâncau! Iar v-aş mai ura, v-aş mai ura, Cocoană gazdă, dumneata Când ne-i mai da câte ceva! Că noi, din câţi plugari sîntem, Numai unul o mântăluţa avem Şi la aceea Dinspre lună-i Bortă bună; Dinspre stele, Borticele; Iar dinspre Ţara Ungurească Numai dracu s-o cârpească! Şi iar v-aş mai ura, V-aş mai ura, Cocoane gazdă, dumneata Când ne-i mai da câte ceva! Să ne mai dai câte un boldişor Să împungem boii în curişor Să margă mai iutişor! Să nu înnoptăm

83

Pe la curţile Cu var, văruite Cu şîndilă, şîndilite Noi să înnoptăm Pe la ale noastre, Cu balegă de măgăriţă lipite, Cu găinaţ de vrabie încreţite Cu uşili de răgoz, Bate vântu şi le dă jos! Căpriorii de răchită, Bate vântu şi-i ridică! Şi iar v-aş mai ura, V-aş mai ura Cocoane gazdă, dumneata, Când ne-i mai de câte ceva! Că noi nu suntem de pe ici, De pe cole Noi sîntem De pe la locuri departe Şi nici hârtia nu răzbate, De după casă Şi-am să trecem Printr-o pădurică deasă. Şi noi ne-om pleca, Şi pădurica De spatele noastre s-a anina; Şi mai mari pacate om câştiga. Iar v-aş mai ura, v-aş mai ura Cocoane gazdă, dumneata, Când ne-i mai da câte ceva! Că noi nu sîntem de pe ici, De pe cole, Da sîntem de la Buza Veche Unde mâţa streche, Printre horn, printre cotruţă Cu nările prinde brânză dulce Motanul o suduie Pe mâţă de cruce, C-a vărsat laptele cel dulce! Şi mâţa verişoară, bălăuară, Nu şăde de horn răzîmată Că părinţii nu te-o măritat

84

Or face părinţii şi te-or da Pe la barbaţi, Ca noi să nu fim vinovaţi! Uraţi şi nu pre uraţi! De fereştele oamenilor Nu v-alăturaţi Că fereştele oamenilor De bun meşter lucrate, De nevasta omului aşezate, Hei să vă fie boieri de bine Că mâne îi Sfântu Vasile!

AFC 249, p. 17 - 31 Bolbocii Vechi – Soroca (Bulboci, raionul Soroca)

Inf. Zaharia Cojocaru Culeg. Ilarion Cravciuc

18 [În acestă casă (în care se adună şi se pregătesc copiii) se face un buhai ..., se împletesc nişte bice lungi, numite „harapnice” dacă nu s-au făcut mai din timp şi se caută a se lua şi câte un clopoţel sau o talangă zgomotoasă de la gâtul unei oi. La plecare se ia un cofăier cu borş spre a se stropi piele de păr de la buhai, ca să se facă un zgomot cât mai mare. În seara acestei zile .. se aud glasurile argintii ale copiilor, care cântă la ferestre evocând numele eroului legendar al neamului nostru sl lui bădica Traian, amestecate cu pocnetele harapnicelor cu zgomotul buhaiului şi clinchetul clopoţeilor sau zârgăitul pătrunzător al tălăngilor. Într-un amurg, micuţii copii se întorc grăbiţi pe la căsuţele lor, pentru a face loc celor mari a umbla cu Uratul sau Hăitul, căci ei au răguşit strigând toată ziua. Târziu pornesc prin sat cu Uratul, flăcăii sau ficiorii, satului care au format o echipă de buni urători. Aceştia înveseliţi de rachiu, cu buhaiul, tobe, tălăngi şi clopoţei, se duc cu Hăitul pe la gospodarii mai bogaţi ai satului cu scopul de a colecta sume pentru a-i ajuta la întovărăşiile şi vicersomele ce le fac pentru a petrece în vederea sărbătorilor.]

AFC 249 p. 15 – 17 Bolbocii Vechi - Soroca ( Bulboci, raionul Soroca)

Culeg. Ilarion Craviciuc

85

19 Sf[ântul] Vasile ... Cu pluguşorul se umblă

AFC 19. p. 12. Chirileni – Soroca ( Chirileni, raionul Sîngeri)

Culeg. Efimie Andon 20

[Tot în noaptea aceasta (Anul Nou) umblă copiii cu Hăitul, tot aşa şi flăcăii umblă cu Pluguşorul. La Sf[ântul] Vasile dimineaţa se umblă cu Sămănatul. Îşi umplu copiii buzunarele cu grâu, cu porumb, orz şi apoi umblă în fiecare casă, urându-le sănătate, la munţi ani, şi, sămânându-i, ei sunt apoi răsplătiţi.]

AFC 26 p. 2. Chirileni - Soroca ( Chirileni, raionul Sîngeri)

Inf. Domnica Andon, 55 ani din Hruşca Culeg. A. Andon

21 Urătură: Aho! Sara ce-o înserat, Noi boierii nu i-am urat; Dumnezeu ni-a ajuta, Noi boierii i-om ura. Dumnezeu ne-o bagoslovit Că noi cu pluguşoarili Ni-am pornit. Nea-am pornit la Dealul Înalt, La Mărul cel Rotat, Unde-i foarti bini di arat. Am arat în lung şi-n lat, Şi plugul l-am sfărâmat; Şi-am arat şi-n curmeziş, Cu ochii cuprinziş; Şi-am aninat plugul Într-un os de râmă Şi l-am făcut di tăt fărâmă. L-am legat C-o bucată de măligă, Ca să ţîie până la colibă; L-am legat c-on fir di matasî Ca să ţîie pân acasî;

86

Ş-am dat boii la iarbî verde, Şi flăcăii după feti. La o lună, la săptămână, S-o sculat Sfântu Vasîli, Pi ochi negri s-o spălat, La icoani s-o-nchinat Şî la hârghiligiu o alergat: - Măi hârghiligiu! Măi hârghiligiu! Cari cal fugi mai tari? - Murgu, Murgu Pîntănogu, Di tuspatru chicioare ologu. L-o înşălat, cât l-o înşelat, L-o închingat, Cât l-o închingat, Pi dânsul s-o aburcat, Lanul întreg o încunjurat, Di călari s-o aplecat, Trii schice în mână o apucat În palmă le-o frecat Şî-n buzî li-o suflat Şi la cucoana Pi masî li-o aruncat. Mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! - Măi fumeie, măi nevastă, Ci ni facim noi Cu ist nămol di pâni!? Că di-o da o bură di vânt, Pânea noastră-i la pământ; Că di a da o bură di ploaie, Pânea noastră Ari să sî moaie!? -Măi bărbate, blăstămati, Nu ti temi di bucati, Cî tătuţa ştie ci faci Şî ari lumi multî, Negrişori buni di muncî. Mai mânaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! Sfântul Vasîli cel Mari O alergat la hârghiligiu:

87

-Măi hârghiligiu! Măi hârghiligiu! Cari cal fugi mai tari? -Murgu, Murgu, Pîntănogu Di tuspatru chicioari ologu. L-o înşalat, cât l-o înşalat, L-o închingat, Cât l-o închingat, Şi pi cal când s-o aburcat La Soroca c-o alergat Şi-o cumpărat nouă ocî di fier Şî nouă ocî di oţăl! Şi s-o dus la Dinu Ţiganul, Care bati ghini cu ciocanul. Cu ciocanul ciocăné, Cu plaftura plefturé, Bordeile s-aprindé, Şi babile spărié Cum ilăul îl băté: -Măi ţigane, măi ţigane, Futu-ţi maica cui ti ari! Să-mi faci douî sâcerele, Sâcerele mai zîmţoase, Pintru două babi mincinoase. Să-mi faci două Mai mărunţele, Cu mărunchi di aureli Pintru două copili frumuşăli. Hai, mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! Sfântu Mare Vasîlicî Ş-o pus armili pi spati Ş-o vinit acasă-ndatî. Ş-o luat gloata Şî s-o dus în capul lanului, Şî o pus-o în geliţa vântului. Când vântul mai aburia, Gloata tare mai sporia; Când vântu înceta, Claca lui Sfântul Vasile sta. Hai şi mai mînaţi, flăcăi! Hăi! Hăi!

88

Ş-o făcut claie cu claie Şi hodobaie din hodobaie, Până la făţaria di alamă, Numai Domnul sî-i deie samă! Sfântul Mare Vasîlică Iar s-o spăimântat Şi di cocoana s-o-ntrebat: -Ci facim noi Cu atâta nămol di pâni? -Taci, bărbate, Blastamati! De amu capu nu ţi-l bati! Sunt la tata nouă iepe, Di câti nouă ani sterpi. Cu chicioarele-or sfărâma, Cu nările-or vântura, Cu gura în saci or tragi, Cu dinţii or înţapuşa Cu spinările în harabăli Tari ghini-or mai căra! Mai mânaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! Sfântu Vasîli al Mare A pornit nouă carî la moarî; Şî carâli pârâiau Şî flăcăii din ghici pocneau, La moarî la Bolová Undi n-au şoareci ci mâncá. Iaca morarul iesî afarî Şi sî uită în ponoare Şi când vedi atâtea carî, Carîli pârâind, Şî jugurile scârţâind Şî flăcăii din bice pocnind, El pi loc s-o spaimântat, Di moarî s-o lipădat; Şi-o plecat di ceea parti, La cartoafi coapti. Ş-o ieşît şî morăriţa Cu nişti mâni ghiliti Cât nişte tânjîli pârliti Mai mânaţi, voi, cii flăcăi!

89

Hăi! Hăi! -Măi morari, măi morari, Futu-ţi maţu cui ti ari! Până joi de dimineaţă Să-mi fie făina gheaţă! Cî di nu ni-i măcina, Di chiatra morii te-oi lega, Pişti moară te-oi arunca, Şi dracii te-or mânca! Morarul s-o spăimântat Ciocanul în mână l-o luat Ş-o dat morii un ciocan Ş-o aşăzat moara la loc Ş-o mai strîcat un ou, două, Ş-o făcut moara nouă; Ş-o uns-o cu slănină Ş-o făcut flăcăilor făină. S-o pornit flăcăii acasă Cu foarti făină frumoasă. Din gură şuierând, Din ghici buhăind. La coana gazdă o ajuns Şî făina cî i-o dat. Coana gazda o luat-o Şi-o trecut în ceea casî Şi-o luat o sîtî deasî Şi-o făcut pâni aleasî, Pentru gloata cei din casî; Ş-o luat o sîtî rarî Şi-o făcut pâni Şî pintru gloata cei de-afarî: Un colac mari Cât chiatra morii di înalt, Cu zahar zaharuit, Pintru noi plugarii gatit. Mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! V-am mai ura, boieri mari, V-am mai urá, Cî tari drag vă esti a ascultá; Şî ni daţi câte un buboc mort, Sî ungim copchilele pe la bot,

90

Sî li scoatim mâni la joc. Iar v-am mai ura, boieri mari, V-am mai urá, Cî ştim cî vi-i drag a ascultá, Şî ni daţi câti un şolisor Şî ni luăm câti un boldişor Şi-l împungim pi Mugurel La curişor. Sî miargî mai iutişor, Cî mai avem Două dealuri de suit Şî două văi di coborât Şi încă două-ngemănate, La mulţi ani cu sănătate!.

AFC 591, p. 22-25 Ciutuleşti-Soroca, 1934(Ciutuleşti, raionul Floreşti)

Auzit de la plugarul Ion Dohlea, în etate de 52 ani, din părinţi moldoveni, născut, crescut şi trăit în com. Ciutuleşti, j. Soroca

Culeg. Ionel V. Zghibarţă 22

[Cu uratul] [Înspre Sfântu Vasile (Anul Nou) se obişnuieşte a se umbla cu Uratul. Flăcăii (feciorii) se adună în ceată - de la şase, până la doisprăzece - şi-şi pregătesc din timp uneltele pentru arat – plug; fac apoi dintr-o piele de oaie un burduf, căruia zic buhai, caută clopot, caută bici şi, în cele din urmă, se pornesc cu Hăitul, adică Uratul. Se obişnuieşte în această seară spre Sfântu Vasile să se mascheze mulţi dintre flăcăi ... Oameni cu obrăzari. Când ajunge ceata la casa omului, un flăcău, care este mai în vârstă şi bineînţeles alesul celorlalţi flăcăi, întreabă pe gospodar, pe cel cu casa, dacă are bunăvoinţă şi plăcere să asculte uratul cetei lui. Dacă gospodarul îi permite, ceata pe loc îşi începe activitatea. Întâi se strigă în gura mare de întreaga ceată "Aho ! şi pe urmă un flăcău bun de gură începe să rostească urătura.]

AFC 591 p. 21 - 22 Ciutuleşti – Soroca, 1934 (Ciutuleşti, raionul Floreşti)

Culeg. Ionel V. Zghibarţă

91

23 [Semănatul] [Dimineaţa, cam pe la orele 6, copiii între opt şi paisprezece ani, în ziua de Sfântu Vasile, se adună mai mulţi de la 6-12 şi pleacă din casă în casă, cu Semănatul –Zoritul, cum i se mai spune prin alte părţi. Fiecare copil îşi are buzunarele pline cu seminţe de grâu, cu orz şi atunci când intră în casa omului îl seamănă, pronunţând următoarele cuvinte:] Sănătate nouă Şi la anul cu sănătate! Să trăiţi, Să înfloriţi, Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii! [Cei din casă întind mâna şi-o ţin pentru ca să cadă seminţe în mâna lor de la micii semănători. Seminţele, ce au căzut în mâna celui de casă , dovedesc că vara viitoare va prinde roi de albine. După ce copiii au semănat pe cei de casă, primesc bani sau turte dulci sau nuci, plecând în urmă la altă casă. Semănatul este un obiceiu de-l practică şi acum ca şi mai înainte vreme. Cei mai în vârstă iau seminţe şi se duc de samănă ocolul cu vite, seamănă coteţul găinilor, seamănă grajdul cailor şi-i seamănă şi pe cai, într-un cuvânt ei seamână de vitele albe, precum şi de păsări. Dacă via sau grădina e în apropierea casei, obişnuiesc a o semăna şi pe ea.]

AFC 591, p. 26 Ciutuleşti – Soroca, 1934(Ciutuleşti, raionul Floreşti)

Culeg. Ionel V. Zghibarţă

24 [Se umblă cu Pluguşorul] A ieşit moşu .. Într-o joi Cu pluguşorul cu doisprăzece boi, Boii bourei, În frunte ţîntăţăi Şi la coada cudălbei.

92

Mânaţi, măi flăcăi! Hăi! Hăi! A ieşit la arat, la arat, La câmpul curat, La Măru Rotat. Şî a arat văile Guralimului, Dealurile Irusalimului. Brazdă neagră a răsturnat, Şi prin brazdă a semănat Grâu mărunt şi grâu de vară Să daie Domnul să rasară. La luna, la săptămâna, Îşi umplu cu aur mâna. Şi se duse să-şi vadă Grâu di-i copt? Grâul lui era copt, răscopt, În pai ca trestia, În grăunte ca aluna, Să dea Domnul întotdeauna! Mânaţi, măi flăcăi! Hăi! Hăi! De pe cal s-a aplecat, Trei spice a apucat, În mână le-a frecat, În basma roşie le-a legat, În buzunar le-a pus, Şi acasă la cucoană le-a adus. Cucoana, când a văzut, A zis că să facă o clăcuşoară, De śini şi de vecini, De śine şi de vecine. Şi le-a adus seceri mari, Pentru secerători tari; Şi seceri mici, Pentru secerători voinici; Şi alte seceri mărunţele, Pentru fete tinerele Şi babe bătrânele. Şi la deal le-a dus, Şi la săcerat le-a pus, În jeliştia vântului, Pe faţa pământului.

93

Şi când vântul mai abure, Şi ele mai spore; Iar când vântul sta, Îşi lepăda catrînţele, Şi la hat se culca. Şi erea o babă bătrână, Cârnă de-o mână Şî śi fă śe, śi dreje Tăti fetili între śe Şi a făcut claie, În claie hadabaie; Şi a cărat pe făţare de aramă Şi-a scos nouă iepe sirepe, De câte nouă ani sterpe. Şi ele pe unde călcau, Scăpărau; Pe unde atingeau, Frigeau, Iar cu urechile vânt trăgeau, Şi cu coada felezuiau. Şî a umplut toate cămăruţele Şî toate hămbăruţăle Şî-a mai adus douăsprăzece cară În pohoară, Şî li-a pornit pe şleah La moară: Şi striga: Hais Bunduc, cea Şimbuc, Până la moara lui Hâidiba, Când a ajuns La moara lui Hâidiba, N-au nici cânii ce mânca Hai iute, la alte mori, Hai Bunduc, cea Şimbuc, Până la moara lui Arvinti, Când a ajuns La moara lui Arvinti, O văzut că curji faina śerbinti Hai înainte, la alte mori. A strigat: Hai Bunduc, cea Şimbuc, Până la moara lui Jeontică

94

Iar la moara lui Jeontică Este o fată frumuşică Cu feţe ca vatra, Cu pântecele ca covata, Cu mănile ca grebla, Şi ochii ca stecla. Şi apoi cât e de frumuşică, Atâta-i de hărnicică! Şi când a ieşit un morar, Cu dinţii rânjiţi, Cu ochii sticliţi, Şi cu luleaua în dinţi, Şi a strigat: -Măi morare, Futu-ţi maţele cui ti are! Până mâne dimineaţă, Să-mi faci faina Reci ca gheaţa. Dacă făina nu mi-i face, Eu pe tine-n coş te-oi da, Chiatra morii te-a mă śina Sî din tini om n-a mai śi. Atunci moraru s-a speriat Şi a făcut răpede Cioc, boc, Şi a dat moara la loc. O întucit două ouă Şi a făcut moara nouă. O uns-o cu slănină Şi a dat-o pe făină. Mânaţi, mai flăcăi! Hăi! Hăi! Când s-a sculat dimineaţă, Făina a fost gata, Rece ca gheaţa. Şi o pus în care Şi a pornit pe şleah, La cucoană acasă. Cucoana sta Şi se uita pe fereastră, Dar când a văzut Că vine faina,

95

Repede s-o pornit prin sat Să cati sîtî rară de nagarî, Sîtî deasă di matasî, Să facă un colac mare, Cu zahar zahâruit, Pentru noi plugarii gătit. Când colacul a fost gătit, Nouă la plugari ne-a împărţit. O rupt în două, Ne-a dat şi nouă; A rupt în trei, A dat şi lui Andrei. Da Andrii, ca un blastamat, Lui nu i-a fost di mâncat, Ci cânii din sat din-ntărtat, Şi colacu lui i-au mâncat. Şi el a început a plânge Iar plugarii îi zic: -Taci, măi Andrei, Nu mai plânge, Că ne vom mai duce Pe la boier Şi-l vom ura Şi ne-a da câte-o părăluţă, Şi ne-om cumpăra Câte o măntăluţă. Că noi, din câţi plugari sîntem, Numai o manta avem Şi pe aceea diseară Ne-am hotărât s-o bem Taci, măi Andrii, Nu mai plânge, Că noi nu sîntem De pe ici, de pe colea, Ci sîntem de la Dealu Lung, Unde trag fetele-n plug Şi le mână a babă bătrână, Cu sfichiul de râmă şi strigă: - Hois, leliţă, la brăzdiţă, Că te-oi arde peste ţâţă Şi când mi le ardea peste şele, Tocmai mie-mi era jele.

96

Noi nu sîntem De pe ici, de pe colea, Ci sîntem de la Hârtop De la floarea de drob; De la văgăună, De la alună, De flori de căpşună. I-oi ura pe boierii mari, Ne-o mai da câte o părăluţă Şi ne-om cumpăra Câte un ciont de porc, Să dăm la fete pe la bot, Să meargă mai bine la joc! Două oi, Doi boi, Două vaci, Dă, babă, colaci! Sănătate!

AFC 22 p. 10, 11 - 15 Coreşniţa - Soroca (Cureşniţa, raionul Soroca)

Culeg. Vladimir Revencu 25

Ha, ha, ha şi nea, nea, nea! Moara sta şi se uita, Gândea că n-a mai da. Morarul a apucat-o de dârlog! Şi a trântit-o drept în loc. I-o tras doi pumni În părpăliţă, Şi a făcut-o chiseiţă. Hoc boc! A dat moara la loc. Nu-i ajungea trei măsăle Şi a bâjbâit două-trei ciurcele, A găsit şi pentru măsăle. Răţoiul Strângea gunoiul; Cucoşul Turna în coş; Găina Strângea făină, Morăriţa îi da blende jos.

97

-Na, ba, ba, că nu-i turna, Până ce nu mă-i săruta ...! El i-a vorbit: "Destul, soro!" Răţoiul ţâne boii, Alexandru cel zelos Întoarce ţuhalii pe dos Cucoana dumisale acasă Se frăsuieşte: - Ce pustia zăboveşte, Ori drumul nu nimereşte? Şi de la zăbre nu se vide Da la ochiană, îl vede venind, Juncanii buncălăind, Flăcăii Din hărăpnice trăznind, Rasteiele sfârâié, Şi el din urmă să veselé. A umblat cuconu Vasîli O lună şi jumătate, A măcinat un tabâltoc, Cât a putut duce în spate. Cucoana lui conu Vasîli De bucuria mare, Când l-a văzut că vine D[um]nealui de la moară, A alergat în casă Şi a strigat la o sluguşoară, Din dosul hornului, De pe şesul cuptorului. Cu nişte mânuşiţe albe Şi ghilite, Ca nişte tânjeli pârlite. Şi a alergat din casă-n casă, După sîtă deasă De mătasă, Pentru stolnicii de casă. Şi a alergat Din cămară-n cămară, După o sîtă rară de negară, Pentru noi plugarii de afară. A cernut făină-n sac, Şi a făcut un colac, Pe piatra morii măsurat,

98

Cu zahăr zăhăruit, Cu miere îndulcit. Şi a făcut colacul la uşă jos, Se le vie plugăraşilor Bine de scos. Da plugarii, ca tâlharii, S-o izbit unul de altul; L-o rupt în două, Şi ne-a dat şi nouă; L-o rupt în trei, Şi i-o dat şi lui moş Andrei. Lui nu i-o fost de mâncat, Da să-ntărte cânii prin sat. Cânii la el hămăié, Moş Andrei cu colac îi amăjé. Noi, boieri mari, v-am ura, Că vi-i drag a asculta, Da să ne daţi Câte o bucată de cârnaţ, Că s-au stricat boii la grumaz. Să ne daţi câte un cloric Că s-au stricat boii la buric. Şi mai muşca din faţa Ca măreanza Şi băbăţia dracului. - Na, Moş, moşnege Că nu-e tinereţe, Da mai sunt şi bătrâneţe ...! A făcut chip Moşneagului înapoi, Şi a dat într-un ţăpoi, Da lepeta de vrăjmaşe ce erea Cu copitele triera, Cu nările vântura, Şi cu gura-n şa-l pune, Cu dinţii înţepaşă. Şi o gătit douăsprăzece cară, În pohoară, Câte doi boi, Doi flăcăi. Au pornit la moara lui Ciuluc, Nu era apa pe uluc,

99

S-o ducă La moară la Ciochircă, Se intind doisprăzece tăgăni De chichă, De la o bucată de mămăligă, La moara lui Haraba, Nu ave nici ce mânca, S-a dus la moara lui Hărlău, Acolo macină şi bun şi rău. Săraca de moară, Când a văzut că vin, Atâtea cară în pohoară La dânsa la moară, A pus coada pe spate, Şi a trecut de cea parte. La Hârlop, La frunza de drob; La văgiună, La frunza de căpşună; Fără de .. să nu rămâie, Pluguraşii noştri de minciună. Iacă i-o ieşit Înaintea lui Sf[ântu] Vasile Un morăraş cu nişte ... Şi o bardă în brâu, Şi un cojoc Din o sută cinsprăzece piei Că-l poartă şi pe ploaie, Să nu se mai moaie! Cuconu Vasîli ... - Hai, morare, Până joi dimineaţă Să-mi fie făina ca gheaţa! Dacă nu va fi ca gheaţa De prăjină te-oi lega, Peste moară te-oi arunca, Apa te-a lua, Şi chetrele te-or fărâma, Din tine nica nu s-a afla. Morăraşul s-a spăimântat, Şi a alergat la un jidan. O împrumutat

100

Un ţap mare bălău, A apucat o vale cu punti Şi o întâlnit o morăriţă. Când i-o hăntit cu depliţă I-o crăpat catrinţa. Morăriţa a prins a-l blestema, - Măi moarare, blestemate, Îi de lume mai tare, Lumea mă priveşte Mie la obraz că-mi prieşte! Da moraru a ... Şi a lepădat-o A luat o prăjină Cu slănină o ungea Da moara dracului tot da Morarul striga: Copilele se mai leneau. Da ele cuconu Vasîli Hojma pe copilele celea Le sîle: - Sîliţi, sîliţi, copilelor, Că n-aveţi mult să mântuiţi! -Cucoane Vasîli, Nu ne prea sîli, Că noi tot om mântui. Da, scoate câte o copeicuţă Să ne cumpărăm Câte a măntăluţă, Că pe cea vale mare, Vine ploaie şi ninsoare, Şi stau stînśile Cu gurile căscate, Să rămâie fetele nesărutate. Cuconu Vasîli hojma le sîle -Sîliţi, sîliţi, copilelor, Şi mântuiţi! -Cucoane Vasîle, Nu ne prea sîli, Că noi tot om mântui; Vâră mâna în ceal ulcior, Şi scoate-ne câte un ortişor, Şi dă-ne să cumpărăm

101

Câte un boldişor, Să împungem boii-n curişor Să meargă mai iutişor. Da conu Vasîli Hojma le sîleşte: - Sîliţi, copilelor, sîliţi, Că n-aveţi mult să mântuiţi! Copilele celea se pleca de şele Şi lua grâul cu săcerele, Mi-l tăia din ciciurele Şi-l punea în mănunchele. Şi din mănunchi În snop, Din snop în claie, Din claie în odobaie. A văzut că spor n-are. A chemat oameni Cu greble- n spinare. Unii cara, Alţii aduna, Alţii lega, Snopii gata da; În hărăbăli îi arunca, Pe faţarea de alamă, Numai Domnul deie seamă. Dar conu Vasîli Se băte cu gândurile Cum s-ar bate apa de maluri. Cu ce să treiere Atâta amar de pâne? Şi-a adus aminte Că la herghelia lui Tănase Are douăsprezece iepe Drăcoase, Cu copitele cât sîtele, Cu copitele crăpate, Cu verigi de argint legate, Cu lut astupate. Iepele cele de la herghelie Le-o adus, Şi-n nasadă le-o pus. Ele, de vrăjmaşe ce era,

102

Când călca scăpăra, Cu nările vânt trăgé, Cu cozile plesné, Cu nările vântura, Cu urechile-n hărăbali zvârlé, Cu gura-n saci punea, Cu dinţii înţăpuşa, Ţuhali de moară gătea. Da nasada cine o întorcea? O întorcea doi uncheşi Cu barba pân'la brâu. Şi la biata babă se răpeze, Cu scările de mărgărint, De se târâie pe pământ, Lui cuconu Vasîli La scară i l-o dat. El în paloş s-o rezemat, Şi pe cal s-o aburcat, Spre ţarină s-o îndreptat. Ţarina lui de coaptă ce erea Spicul şi-l lepăda. În pai ca trestia, În spic ca vrabia, În grăunte ca aluna, Să dăruiască Domnul Aşa pâne totdeauna! Conul Vasile Călare s-a aplecat, De paloş s-a rezămat, Două zeci şi trei spice A apucat, În palmă le-o frecat, În buze le-o suflat, Şi-n buzunar le-o aruncat, Înapoi în curte s-o înturnat. El către soţie Prins-a se văicara -Mai femeie, Grâul nostru are să pieie? Femeia l-a îmbărbănit: -Măi, bărbate, blăstămate, Du-te la târg la Soroca,

103

Cumpără Mai mult fier decât oţel! El pe dânsa a ascultat-o, Afară a ieşit La herghelii a răcnit. Hergheliile la ocol le-o dat Au prins doi trei căluşei La o butca i-o pus Şi la Soroca la târg s-o dus. S-a dus pe uliţa cea mare N-a găsit marfă De care-i trebuia dumisale; S-a dus pe uliţa cea mijlocie, Pe aceea a aflat-o de pustie; S-a dus pe uliţa cea mică, Jidanii ţineau uşile închise. A găsit două ocă de fier Şi una de oţel I-o dat lui Ion Că ştie să întindă bine la fier. Ion cu nasu foié, Cu dinţii zîmţea, Cu limba pilea, Şi săceri bune gătea. A făcut săceri mari şi cârne Pentru babele bătrâne, A făcut săceri mari, zîmţoase, Pentru babele Cele grebănoase; Şi-o făcut Nişte săceri mărunţele, Pentru copilele celea tinerele, De la Dumnezeu didele. Cuconu Vasîli de bucurie Că săcerile le-o făcut, Săcerile în brâu le-o pus, Şi la grâu s-o dus. Din săceri a pălit, Secerătorii i-au venit; A adunat o clăcuşoară De fine, de vecine, De oameni bătrâni,

104

Şi de fete logofete, Numai Domnul vede. Se bătea cu gândurile Cum s-ar bate apa de malurile: De unde să puie clăcuşoara? S-o puie din jeliştea vântului, Din capătul pământului? Când vântul aburea, Copilele se mai sîlea; Când vântul contenea, Copilele sta şi odihnea Noi, boieri mari, tot v-am ura, Da ne temem c-om însera. Curţile D[umneavoas]tre Îs cu şindilă şindilite, Cu var văruite; Mai bine să înserăm Pe la bordeiaşele noastre, Cu stuh stuhuite, Cu pământ lipite, Cu găinaţ de vrabie încrestite. Şi cu uşa de răgoz! Suntem mulţi De la Buza Veche, Unde mâţa strechie. Noi am mai ura, Suntem de la Dealul Lung, Unde trag doisprăzăce Fete-n plug, Şi le mână un unchi cu barbă, Sperie fetele, Şi fug peste brazdă. Noi am strigat: -Moşule, moşule, Nu le bate pe şăle, Că nouă ni-e jele; Bate-le pe vine Că vor ţine brazda mai bine. Avem să trecem Nişte văi glodoase, Nişte dealuri hopuroase Hopuri, hopurene,

105

Mulţi ani cu bine! Izvoarele - Soroca ( Izvoare, raionul Floreşti)

Inf. Chirică Bulat, 60 ani Culeg. Tatiana Găluşcă

26 [O urătură întrebuinţată la umblatul cu Hăitul] O işit căpitanul ... Într-o Sf[întă] Joi Cu doisprăzece boi , Boi, bourei, La coadă cudălghei Hai şî mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi! S-a dus la arat, La câmp curat, La Măr Rotat, Unde i-a părut Că-i foarte bine de lucrat Ara, ara, Brazdă neagră răsturna, Cu borona borona, Grâul roşu din urmă răsăré Hai să mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi! S-a dus la lună, La săptămână, Să vadă grâul lui de-i copt. Grâul lui era copt, răscopt. În pai ca trestia, În grăunte ca aluna Ca să dăi Domnu-ntotdeauna! Hai să mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi! El de pe cal s-a aplecat, Trei spice-n mână a apucat, În palme le-a frecat, În buzeşoare le-a suflat, În bătistuţă roşie le-a legat, În buzunar le-a aruncat, Şi la cucoana lui gazdă Le-a închinat.

106

Hai să mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Căpitanul X Din gură a cuvântat: - Măi femeie, măi nevastă, Şi sî faşim Că grâuşorul nostru s-a scuturat Cucoana lui aşa di ghini L-a pus la cale Că el s-o dus la Bălţi Da acolo numai ălghii şi coveţ Hăi sâ mai mânaţi, măi! Hăi, hăi! El s-o dus la Orhei, Da acolo numai făşuri de tei; El s-o dus la Soroca noastră Aiast vestită, Erau dughenile închise, Şi jîdanii de rapân perisî; El s-o dus pe Uliţa Mică, N-o aflat marfă nimică; S-o dus pe uliţa mare A aflat marfă Ce-i trebuia d[umi]sale Hai să mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi! El a cumpărat Mai mult fier decât oţel Ş-o dat la Medeleanu Ţîganu El cu dinţii călé, Cu limba prăfuié. A făcut săcerele mititele, Cu mănunchi de floricele, Şi cu zînţuri de viorele, Pentru fete tinerele, Şi pentru babe bătrânele. Hai şî mai mânaţ, măi! Hăi! Hăi! A făcut o clăcuşoară De fine, vecine, De fete tinerele, Şi babe bătrânele.

107

Le-a pus Din capătul pământului Din steriţa vântului. Când vântul aburé Ele sporé; Când vântul sta, Ele se culca. Hai şî mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Da o fetiţă Cu rochia albăstruie Śi faşi śi dreji Toate fetele intreśi Ea cu dreapta strângé Şi cu stânga mănunchi puné, Din mărunchi în marunchi, Din snop în snop, Din claie în claie, La caru cel mare, La făţarea cei de aramă. Hai să mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi!

AFC 21 p. 23 – 27 Jorjiniţa – Soroca (Iorjiniţa, raionul Soroca)

Culeg. Petru Vovcă 27

[În seara nopţii spre Sf[ântul] Vasile se umblă cu Hăitul (Uratul) la care se ajută de clopoţei, biciuri, diferite cornuri de vită şi un buhai . În dimineaţa zilei de Sf[ântul] Vasile se umblă cu Semănatul. Se duc copiii, dimineaţa Sf[ântului] Vasile, cu grâu amestecat cu porumb, orz, ovăs şi floarea soarelui în buzunar şi, intrând în casă, semănând cu toate aceste pe cei din casă. În timpul acesta ei rostesc:] Ca merii Ca perii Să trăiţ Să-nfloriţ sau alţii zic: Să trăiţ, Să-nfloriţ!

108

Ca merii, Ca perii, Pe la mijlocul verii!

AFC 21 p. 21 – 22 Jorjiniţa - Soroca (Iorjiniţa, raionul Soroca)

Culeg. Petru Vovcă 28

Urătură de Anul Nou: Aho ! Aho ! Bună sara, Dumneavoastră! Boieri mari, cinstiţi, de casă! Ia poftim până la fereastră Şi ascultaţi cântarea noastră! Că nu-i cântare de grădină Ci-i seara lui Sfântu Vasile. De câte ori am venit, Tot la masă v-am găsit, Cu un pahar de vin pe masă. În fundul paharului Scrisă floarea raiului. Ospătarea vă urmaţi Şi cântarea ne-ascultaţi! Plecat-au gazda la arat La pomul rotat, La câmpul vărat, Unde-i bine de arat Şi mândru de semănat. Apoi trase plugu la perete Şi boii la iarbă verde, Iar flăcăii în sat la fete: Cei mai mari La fete mari; Cei mai mici La mămăligi Fata piţigoiului Sta înaintea boilor. Dar un haram de boulean S-a speriat de-un cicârlan Şi a fugit peste hotar, Unde-i plâns şi mult amar. Şi-am trimis pe-un blastamat,

109

Nu ştiu în crâşmă a intrat, Sau cu vreo fată De vorbă a stat; Mare poznă s-a-ntâmplat, Boul nostru s-a furat. Vasile, cu grija de casă, Puse coatele pe masă Gândind una, gândind două, Gândind nouăzeci şi nouă, Gândi la Negru, înfrânat, Cum e bun de-ncălicat Cu potcoave de argint, Ce sunt spornice la fugit. El plecă la Roşiori Să cumpere fier şi oţel, Să facă seceri din el. Le duse la Ţigan Stan, Din sat de la Gologan, Care şedea în fundul cortului, Cu dinţii rânjiţi, Cu ochii stecliţi, Cu nasul belit, Cu căciula pe spate, Cu foile între picioare Şi se văicărea că moare. El făcu câteva seceri cârne Pentru babe bătrâne; Altele mai uricioase Pentru babe hărţăgoase; Altele mai gingăşele, Cu mănunchiu de floricele, Să secere fete şi flăcăi cu ele; Şi una cu mănunchiu de seu, Cu care am secerat şi eu. Iar coana gazda Se duse din casă-n casă Şi-a ales o sîtă de mătasă Să facă un colac mare, zăhăruit Cu miere îndulcit, Mare şi frumos, Ca faţa lui Hristos, Să fie plugarilor de folos!

110

Se mai duse Din cămară-n cămară Să aleagă o sîtă rară, De nagară, Să facă un colac de secară, Pentru fete din camară, Că se bat de alaltăseară Şi se scot de plete afară; Pentr-un pic de lapte dulce, Stau fetele să se-mpuşte, Iar o mâţă miorlăia, Crezând că o împuşcă pe ea. De urat v-am mai ura, Dar ne temem că vom însera, Că ni-s cărările încurcate Şi ne rămân Copilele nesărutate, Căci decât vom însera La curţile dumneavoastră, Înalte, luminate, Mai bine Pe la bordeiele noastre Cu găinaţ de vrabie încrestate Şi cu boz acoperite, Cu uşa de stolohani, Cade ca un bolovan; Cu straşina de urzică, Când o bate vântul, chică. Trandafir verde tufos, Rămâi, stăpâne, sănătos!

AFC 455 p. 29 - 34 Jorjniţa – Soroca (Iorjiniţa, raionul Soroca)

Inf. Artemie Ungureanu, 38 ani, locuitor băştinaş, cismar. Culeg. Petru Vovcă

29 [În dimineaţa lui Sf[ântul] Vasile, copiii mai ales, dis dimineaţă umblă cu Samanatul. Întră frumos în casă, sărută mâna şi seamănă cu boabe de grâu, porumb, orz amestecate etc. zicând cuvintele:] "Sănătatea nouă Şi la anul cu sănătate,

111

Să vă găsim înfloriţi Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii! [De obicei copiii obişnuiesc să umble cu Samanatul pe la neamuri sau prin mahală. Sunt răsplăţi asemenea cu câte vreun colac, covrigi, nuci, gologani etc. Umblă până se suie soarele spre amiază.]

AFC 27 p. 2 Popeştii de Jos - Soroca (Popeştii de Jos, raionul Drochia)

Culeg. Anton Gusacinschi 30

[Numai cu Pluguşorul se umblă. Acest pluguşor se zicea cu 60 ani înapoi.] Aho, Aho! Seara lui Sf[ântu] Vasile Să vă fie la toţi spre bine! Buna vremea la obloane, La boieri şi la cucoane; Frunză verde de mărari Bună vremea, gospodari! Că nici bine n-a înserat Noi cu plugul ne-am luat La arat şi la grapat Cu plugul lui badea Tărâţă Cu douăzeci şi patru De pui de mâţă Unul galben, altul sur Daţi colacul să vă ur! La ureche zurgălăi Roata măi! Hăi! Hăi!. Daţi-vă după perdele Şi ascultaţi vorbele mele! S-a sculat jupân gazda Într-o joi de dimineaţă Pe ochi negri s-a spălat La icoane s-a închinat Şi la slugi a strigat: Să pornească plugurile la arat!

112

Slugile s-au sculat Şi la jupân gazda au alergat, Să-l întrebe ce are de înhămat? Gazda le-a arătat Doisprezece boi bourei În frunte ţintăţei Şi-n coadă cudălbei Hai, şi mânaţi, măi! Hăi, Hăi! Şi atât pe vreme bună A arat noaptea pe lună Şi a aninat plugul Într-un os de râmă Şi s-a făcut miş fărâmă. Şi-a căutat în lumea întreagă Şi n-a găsit meşter să-l dreagă Şi a găsit un meşter mare Asemenea pe lume n-are Fetea Vasile, Ţiganu, Care bate bine cu ciocanul Feciorul cătărângului Din fundul pământului. Cu ochii beliţi Cu luleaua în dinţi Cu brâile de mămăligă Se încindă şi le mănâncă! La ureche zurgălăi Roată, măi! Hăi! Hăi! De urat v-am mai ura Dar ne temem că vom însera Pe la curţile d[umneavoa]stre, Departe de bordeile noastre; D[umneavoa]stră aveţi parte De curţi înalte, luminate, Dar noi avem parte De bordeie mititele Mititele, stricăţele, Cu stuf acoperite Cu baligă de porc lipite Şi cu găinaţi De vrabie încrestite

113

La Dăbrena alaturaţi Eu va zic, da voi mânaţi Hăi! Hăi! V-am mai ura, V-am mai ura, Dar nu suntem de ici, de colea, Ci suntem de la Buza Veche Unde mâţa strechie; Şi motanul a suduit Pe mâţa de cruce Că i-a mâncat o lingură De lapte dulce. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi!

AFC 20 p. 17 – 21 Rudi - Soroca (Rudi, raionul Soroca)

Inf. Ion S. Popovici Culeg. Mihail Popovici

31 Pluguşor: Aho! Aho! Sara spre Sf[ântul] Vasile Cine s-a luneca, Colac cald a mânca; Cine a întârzia Măligă de trei zile n-a vedé Că seara a-nserat Şi noi pe boieriul cutare Nu l-am urat Dumnezeu ne-a ajuta Şi noi pe boieriul ... l-om ura Haide şi mânaţi, flăcăi! Hai! Hai! O ieşit cuconul ... Într-o Sfântă de Joi Cu plugul cu doisprăzece boi, Boi bourei La coadă codălbei, În frunte ţintăţei, De plătea perechea O sută cincizeci de lei

114

Şi s-a dus să are Dealul Gurarimului, Valea Rusalimului; Brazdă neagră răsturna Grâu roşu revarsa, Înainte boroné Grâul din urmă răsaré Lui boieriul ... Foarte bine că-i păre Pe vale o samânat săcară, Ca să răsaie până-n sară; Pe deal o sămânat Arnăut de cel măşcat, Că-i mai uşor de semănat! Într-un corn o semănat aliman Ca să-i fie lui boieriul ... De aşternut în divan O trecut o lună Şi-o săptămână Şi s-o dus ca să vadă De-o dat D[umne]zeu roadă? Când s-o dus să-l vadă, De departe înverzé De-aproape înnegré. Dar el când o văzut Că nu-i nimica Măi ce se trăgea de chică Şi-acasa s-o-întors - Măi femeie, măi femeie, Grâul nostru ar să cheie! - Taci, omule, Nu te înspăimânta C-o fi vara călătoare Şi pânea lăsătoare; După o lună când se duce Grâul de departe-ngălbiné. În pai ca strestia În spic ca vrabia, În bob ca mazărea De pe cal că s-a aplecat Şi două spice (fire)-a apucat În mână le-a frecat,

115

În buze le-a suflat, În cornul batistei le-a legat. Şi-n buzunar le-a aruncat Şi-nspre casă s-o-nturnat Pe fereastră le-a aruncat, Pe masă au chicat, În casă s-o luminat, Gloata i s-o bucurat. Iar el de bucurie ce-avé La argat o strigat, Herghelia la ocol a dat, Şi a ales un cal graur, Cu păru de aur, Cu copitele potcovite, Unde călca, Scăpăra; Unde atinge, Frigé. Cu dungă neagră pe spinare, De fugea la Ediniţă mai tare; Când Soarele răsărea, El în Ediniţi se scobora, Jidanii se carduié Şi se sfătuieé „Ce fel de negustor Aista-i mare, Că-n târg la noi o intrat, Şi buna dimineaţa Nu ne-o dat?!” Iar el la Rovobici a alergat, La feciorul lui Costache, La David acel mai mare - Măi ţigane, măi ţigane, Să-mi faci săceruici: Cu mănunche de viorele Pentru fetiţe frumuşele Săceruici sănătoase Pentru fete puturoase. Săceruici Cu mănunchele cârne, Pentru babe bătrâne, Care ştiu horul la pâne.

116

Da ţiganul când s-o apucat Din foi trăje-l Ferul băte-l Luleaua în dinţi ţiné Mucii îi curgé Liuleaua îi stângé Săceruicele le-o gătit, Boieriul le-o plătit Şi acasă s-o pornit. Şi acasă o ajuns, O făcut o clăcuşoară, În capătul pământului, În jeliştea vântului; Când vântul baté Clăcuşoara sporé Când vântul înceta Clăcuşoara la pământ pica Da el de boieri mare ce era, Cu mânile Pe haturi se primbla, Şi loc de faţare căuta. S-o fac de pământ Soarele-a pali, Şi-a plesni. S-o facă di fer, A rugini. S-o facă de-aramă, Pe care şi unul D[umne]zeu S-o bage-n seamă Pânea la faţare o tras Şi-o ales: Două iepe, suru iepe De nouă ani sterpe. Cu copitele, Cât pitele; Cu picioarele frărăma, Cu coada felezuié Cu marile vânt tragé. Cu urechile vântura, Cu gura în sac puné, Lui boieriul cutare La moară-i găté

117

Şi o pornit dousprezece care În pohoară, La Ivan la moară, Unde numai morăriţa era. - Ho, ho, ho, flăcăi şi fraţi, Aici boii nu dijugaţi C- aici nu vi-i locul De măcinat Da boieriul Vologhea Nu s-o uitat, Şi s-a dus la coşul de turnat. Da el să toarne, Da ea nu-l lăsa. Atunci el Când a luat-o la sărutat, Pacheaştele i-o crăpat. Şi-n coş a turnat, Făina o măcinat. Sacii în care o pus Boii o înjugat, Şi spre casă s-o-nturnat Da cucoana cutare A ieşit afară Şi s-o uitat în zare, Cu ocheana cea mică, Şi n-o văzut nimică; Şi s-o uitat Pe ocheana cea mare, Şi l-o văzut Pe boieriul Valoghea nispălat, Plin de faină ca un drac Cu jiuncanaşii ni-nvăţaţi, Cu pogonişii nispălaţi, Din cârcei sunând, Din harapnice pocnind. Da ea, cu rochiţa rozoară, Fuga în cămară; Şi-o apucat o sîtă rară Dinspre Soare, Bortă mare, Dinspre stele, Borticele;

118

Dinspre Ţara Ungurească, Nici dracul să n-o cârpească, O stuchit -o Ş-o cărchit-o, Şi-o cernut un sac Ş-un tăbultoc, Şi-o făcut Un colac mare, rotat, Pe cheatra morii măsurat. Şi-o rupt în două, Şi ne-a dat şi nouă; Şi-o rupt în trei, Şi-o dat şi lui Moş Andrei. Da moş Andrei O mâncat, n-o mâncat, În brâu l-o legat, Prin sat a alergat, Şi cânii o întărtat. V-am mai ura, v-am mai ura, Dar ne temem că vom însera, Pe le curţile d[umnea]voastră, Cu şindelă şindilite, Cu var varuite, Cu flori pe el zugrăvite. Da noi ne-am duce Pe la bordeile noastre Cele cu boz îngrădite, Cu pământ acoperite, Cu baligă de porc lipite, Cu gainaţ de vrabie încrestite. V-am mai ura, v-am mai ura, Şi v-am mai spune câte ceva, Căci nu sîntem De ici, De colea Da suntem de la Dealul Lung, Unde trag babele în plug. Babele cu labele, Fetele călcâiele, Şi le mână o maică bătrână, Cu biciu de lână, Cu sfichiu de sârmă.

119

- Hăi, Dochiţă, la brazdiţă, Când ni le croieşte pe la ţâţe, Ele se culcă pe brazdiţe; Când le croieşte pe la şele, Ele se culcă pe tânjele. Şi v-am mai ura, V-am mai ura, V-am mai spune câte ceva, Dară ne temem că om însera, Că sîntem De la răchită rămurată, Unde şade baba suparată, Cu fata nemaritată. Ar marita-o şi nu se-ndură, Că n-are nici-o măsea în gură. - Taci, babă, nu te supăra, Că fata ţi-i mărita. Spune, zestre ce i-i da? Torbinca cu rufele, Cofiţa cu fusele, Cotruţa cu mâţele! V-am mai ura, v-am mai ura, V-am mai spune câte ceva. Da daţi-ne căte-o para, Să ne luăm câte-o manta, C-am avut câte un cojocel, Şi i-am vândut, De-am luat câte un boldişor, Să împungem boii la dosişor, Să margă iuţişor! Anul Nou de mâne Să ne fie cu bine, Să ne fie casa, casă, Să ne fie masa, masă, Tot cu mesele întinse, Şi cu făcliele aprinse! Hopuri, hopuri, hopurate, La mulţi ani cu sănătate! Daţi colacul şi gologanul Că vă strică boii pragul.

120

AFC 24 p. 12 - 24 Sanca - Soroca (Sanca, raionul Soroca)

Culeg. Pavel Sorbală 32

Hăitură: Bună vremea, bună vremea Hoară frumoasă! Hoară frumoasă, Boieri d[umneavoas]tră De aişi din casă. Soarele de când a inserat, Nimeni nu v-a urat. Ziua de mâne Este a lui Sf]ântu] Vasile Să vă fie, boieri mari, de bine. Şi nouă de folos, Cu toţi plugarii suntem pe jos. Dimineaţa, Sf[ântul] Vasile S-a sculat, La slugi a cuvântat, Şi slugile l-au ascultat, Înapoi la tamaslăcuri S-a înturnat Şi a ales nouăzeci şi nouă De juncani, juncălăi, De plătea toată perechea O sută cincisprăzece lei. Juncanii de la tamaslăcuri I-a adus, Şi între tânjeli i-a dat, Şi-o arat Marţurile fâneţele, Şi Joile toate văile, Miercuirle toate chiscurile. A arat şi cuconul Vasîli Şi a semănat. Şi el cu ziua târgului s-o luat, Peste o săptămână, La o lună L-a înghimpat la inimoară, El din aşternut s-a sculat,

121

Pe icoane s-a închinat, Lui Dumnezeu s-a rugat, La grăjdari a cuvântat, Grăjdarii l-au ascultat, Înapoi la grajd s-au înturnat. Un cal graur Cu şăua de aur,

Soroca, Bălţi, Orhei Tatiana Găluşcă şi elevele străjere ale Liceului Domniţa Ileana Băţi

Folclor basarabean de Tatiana Găluşcă Edit. Naţ. "Cartea Noastră, 1938

33 Pluguşorul: Buna seara pe la obloane, La boieri şi la cucoane. Bună seara, pe la ferestre, La copii şi la neveste! La ureche zurgălăi, Şi la stânga stângenei. Ia mai îndemnaţi, flăcăi! Hi, hăi, hăi! Da vicleană de nevestă. -Nu uraţi pe la ferestră, Vă pofitesc pe toţi în casă! Am o fată şi-i frumoasă Stă pe luiţă după masă, Mai avem şi două fete. Şad cu nasul la părete, Cu urechea la fereastră, Să asculte urătura voastră. Ici, colea, iată la uşă, Şi pe biata de mătuşă Vrea să ne poftească în casă, Să-i văd faţa de frumoasă; De frumoasă-i, bat-o bruma, Ca Luceafărul, ca Luna, Că de-o vezi, uiţi urătura. La ureche zurgălăi Ia mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi, hăi, hăi! Noi de aseară tot umblăm,

122

Tot umblăm să căpătăm Vreun căuş de gologani, Că ni-i plugul la covali. Şi covalii să ni-l ascute, Ca-n brazdă să se înfunde. Că, cuţitul lung în gură, S-a înfundat de an în şură. Şi m-am dus la Câmpulung Să-mi cumpăr un cal porumb Scurt în gât şi lung în trup; La picioare ridicat, Ca să meargă la arat. Doamne, cum aş mai ara, Că mi-i tare ţelina. La ureche, zurgălăi, Şi la stânga stângenei... Ia, mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi, hăi, hăi! Şi am trimis pe telegram Să-mi vie meşter ţigan, Când tranteşte cu ciocanu O dată, Miaună motanu pe vatră; Şi de mai trânteşte o dată, Din babă face fată! La ureche zurgălăi, Ia, mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi, hăi, hăi! Noi, nu urăm la orice casă, Numai la fete frumoase, Unde-i rost de stat la masă, Şi de strâns puţin în braţe. Am venit la d[umnea]ta, Să-mi dai mie copila. I-am găsit un bărbăţel, Subţirel ca un viţel, Cu cojocul lung, miţos, Ca un câine răpănos. La ureche stângânei, Ia mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi, hăi, hăi! De urat, v-am mai ura,

123

Dar ne temem c-om însera Pe la curţile d[umneavo]stră Cele înalte, luminate, Departe De bordeiurile noastre; Cele mici şi tupilate, Ce-s cu humă feţuite, Şi cu stuh acoperite; Şi cu uşă de rogoz, Bate vântul, mi-o dă jos. Mai suntem din Pipirig, Unde mor câinii de frig. Şi fetele de căldură, Cu genunchile la gură. Şi alţii din Ciuca-Muca, Unde se face Mămăliga cât nuca, Şi o păzesc doisprezece Cu măciuca. La ureche stângenei, Ia, mai îndemnaţi, flăcăi, Hăi, hăi hăi! M-am apropiat şi eu Să iau o firimitură, Când mi-a ars unul O dispicătură, Mi-au sărit dinţii din gură. Eu fugeam, să nu mă ajungă, Că de m-or mai ajunje o dată, Imi sar măsele toate. De urat v-am mai ura, Dar ne temem că s-a sfărâma! Gazda, când s-a mânia, Şi l-om pierde pe Maftei, Cu arapnicul de tei, Şi cu plosca cu scântei. Opriţi plugul, măi flăcăi! Hăi, hăi, hăi!

124

Soroca, Băţi, Orhei Rădeni – V (Rădeni, raionul Călăraşi sau raionul Străşeni)

Inf. Căruaiu Ştefan, 38 ani, Culeg. Stevschi I, cl. VII.

Folclor basarabean de Tatiana Găluşcă Edit. Naţ. "Cartea Noastră, 1938

34 [Cu pluguşorul, Vitleemul şi cu Capra nu se umblă în satul meu.]

AFC 25 p. 6 Vădeni - Soroca (Vădeni, raionul Soroca)

Culeg. Ilie Rotaru

125

Lăpuşna 35

[În dimineaţa Sfântului Vasile, copii umblă cu sorcova şi cu semănatul, aruncând grăunţe de grâu prin casă, zicând:] "Sănătate vouă. Şi la anul cu sănătate ! [Gospodarii le dau colaci, îi cinstesc cu vin şi unii din ei le dau şi bani. Este credinţa că, pe cât de mare este bucuria flăcăilor şi mai ales a copiilor, pe atât de mare va fi belşugul peste an în holde şi în gospodărie.]

AFC 588 p. 1 - 2 Costuleni - Şicovăţ – Lăpuşna, 1934

Inf. D. Huţuleac, 38 ani Culeg. Iosif Gr. Mareş

36 [În seara Sf[ântului] Vasile flăcăii se strâng cete-cete şi pornesc cu Pluguşorul. La fiecare casă urează şi gazda le dă ca mulţumire o pereche colaci şi bani. Cu Pluguşorul umblă astfel: Flăcăii, ducându-se la fiecare întreabă dacă le dau voie, apoi se înşiră pe la geamuri, iar şeful cetei intră înăuntru şi începe a ura, pe când cei de la geamuri hăiesc. În ziua de Sfântul Vasile se umblă cu Sămănatul şi umblă copiii mici 6 – 10 ani. Ei umblă din casă împrăştiind grâu zicând: Sănătatea nouă şi la anu cu sănătate. Să trăiţi, Să înfloriţi, Ca merii , Ca perii Ca la mijlocul verii. Câteva urări ce se zic în satul Găleşti: Scoate, mătuşă, covrigul, Că ne rupe frigul! Hăi! Scoate, mătuşă, colacul, Că rup boii pragul! Hăi! Câte chetricele în fântână, Atâtea ulcele cu smântână! Hăi! Câte paie pe casă, Atâţia galbeni pe masă!

126

Hăi! Ş-a pornit moş Gheorghe Într-o joi C-un plug; cu doisprezece boi La arat, la sămănat Grâu roşu a revărsat Hăi! etc.

AFC 14 p. 3 Găleşti - Lăpuşna

Culeg. Ion Roadedial 37

[La Sf[ântul] Vasile se umblă cu „sănătatea Noului An”, Pluguşorul şi Hăitul. Iată în ce constau: Cu „sănătatea Noului An”sigur se umblă în ziua Anului Nou. Umblă şi băieţii şi fetele, formând cete de doi, trei, patru şi chiar mai mulţi. Ei poartă câte o basma în care pun covrigi, prăjituri, bomboane, şi tot ce le dau oamenii, iar prin buzunare poartă grâu şi când ajung în casă zic: „Sănătatea Noului An!” şi aruncă cu grâu parc-ar semăna. Cu Pluguşorul umblă numai băieţii, nu însă şi cei mari. Ei poartă în mână câte un „pluguşor” în formă de o furcă cu două coarne, în care pun covrigii şi colăceii cu care sunt răsplătiţi. Ei umblă iar în cete şi când ajung la case se duc, strigă unele ca acestea: Hăi! Hăi! Plugul badei Cu doisprezece boi La coada cudălghei Şi-n frunte ţîntăţei Hăi! Hăi! Iar dacă nu sunt răsplătiţi degrabă, zic: Ieşi, leliţă cu covrigul, Că mă strânge frigul! şi Ieşi, mătuşă, cu colacul, Că strică boii pragul! [Alţii mai zic:] Câţi cărbuni în cuptor, Atâţia băieţi pe cuptor! sau

127

Câţi cărbuni pe vatră, Atîţia bani pe masă! Alţii nici nu mai zic de alde astea, ci numai strigă: Hăi! Hăi! Hăi! [Cu Pluguşorul băieţii umblă dis de dimineaţă până pe la orele 8 – 9. La fel şi cu „sănătatea noului” sau cu semănatul. Cu Hăitul umblă flăcăii mari ziua după masă. Ei umblă câte cinci, şase la un loc şi nu sunt în sat decât cel mult două cete. Când se duc la o casă, o parte intră în casă, cu unul care ştie Pluguşorul, pe care îl învaţă de pe cărţi (este cel care se găseşte în poeziile adunate de V. Alecsandri) şi care ţine în mână un clopot din care sună tot timpul. Când zice hăi, toţi cei rămaşi afară strigă şi pocnesc din bici. După ce au terminat de hăit, dau mâna cu ai casei şi le urează „să le fie de bine, cu Anul Nou”. La multe case sunt poftiţi să ia câte un pahar de vin, urându-şi reciproc ani mulţi şi fericiţi, apoi să fie un an bun şi altele. Ei sunt răsplătiţi cu colaci mari, anume făcuţi, pregătiţi cu flori – mai ales unde sunt fete de măritat – şi cu bani. Este o ruşine dacă la o casă, unde mai ales unul are fete, n-au fost bine răsplătiţi. Cu banii şi cu colacii ce i-au strâns flăcăii, seara, se adună într-o casă, care a fost aleasă din vreme. Aici petrec până dimineaţa. Fete însă nu sunt, numai flăcăi.]

AFC 11 p. 32 – 35 Ruseşti Noi - Lăpuşna Culeg. Ion Gh. Cârlan

38 Hăi, hăi! Plugul badei Cu doisprezece boi, La coada cudălghei, Şi-n frunte ţîntăţei Hăi, hăi! [Iar dacă nu sunt răsplătiţi degrabă, zic:] Ieşi, leliţă, cu covrigul, Că mă strânge frigul! şi

128

Ieşi, mătuşă, cu colacul, Că strica boii pragul! [Alţii mai zic:] Câţi cărbuni în cuptor, Atâţia băieţi pe cuptor! sau Câţi cărbuni pe vatră, Atâţia bani pe masă! Alţii nici nu mai zic de alde astea şi numai strigă: Hăi! Hăi! Hăi! Informaţii asupra obiceiului p. 32 – 35 Cu hăitul

AFC 11 p. 32 – 33 Ruseştii Noi – Lăpuşna, 1930-1931

Culeg. Ion Gh. Cârlan 39

[Pluguşorul] „Acest pluguşor (e desenat) se ţine pe umăr şi copiii, oprindu-se la uşă, în curte, spun altfel: Hăi! S-a sculat badea Vasile, Într-o Sfântă Joi, Cu douăsprăzece Perechi de boi Şi s-a dus În Dealul Gararimului, În Valea Rusalimului, La mărul râtat, Foarte bine de arat. Brazde negre răsturna, Cu borona borone, Grâu verde răsare. Hăi! Hăi! [Aceasta se rosteşte de unul singur dintre ei, iar la urmă strigă toţi în cor: Hăi! Hăi! Stăpânul casei iese şi le dă câte un colăcel, covrig sau câteva nuci”.]

AFC 239, p. 9 – 10 Şipoteni – Lăpuşna, 1931

Culeg. Andrei Raţa

129

40 [Semănatul] [Au rămas aceleaşi colinde, aceeaşi stea, acelaşi „pluguşor”, aceeaşi urare de Anul Nou. În ziua aceasta, copiii pornesc, pe la cocoşi, cu semănatul şi umblă cu trăistuţele lor până ce se face ziuă. Iar mai târziu se duc oamenii pe la cumătrii şi prietenii săi. Urarea ce o spun stăpânului, când vin cu semănatul, este următoarea: Sănătate vouă! Şi la anul cu sănătate Să trăiţi Să-nfloriţi Ca merii Ca perii În mijlocul verii etc.]

AFC 40 2, p.10 Tătăreşti - Lăpuşna

Maura Malic-Mircea

130

Orhei 41

[În această zi (ajunul Anului Nou) pe la orele 9 – 10 dimineaţa, copiii încep să umble cu uratul sau cum zic ei cu hăitul. Ei se unesc câte trei, patru pe lângă unul care ştie o urătură frumoasă. Şi împreună cu acesta umblă cu uratul. Când se duc la casa unui gospodar mai întâi intreabă la fereastră dacă le dă voie să ureze. Dacă casnicii le dau voie, ei atunci se aşază la fereastră. Şi acel dintre ei care ştie urătura începe să o recite. În timpul recitării el se opreşte regulat după o strofă sau două şi strigă la ceelalţi: Mânaţi măi, hăi! Iar ceilalţi care îl însoţesc pe el strigă toţi în cor hăi! După ce au terminat de urat cu cuvintele: Daţi pitacu şi colacul Că fărâmă boii pragul. După aceste cuvinte se scoboară toţi de pe prispă şi se apropie de uşă ca să primească colăcei. Atunci iese din casă gospodina sau fiica gospodinei şi le dă la fiecare câte un bănuţi sau câte un colăcel. Băieţii pun colăceii pe pluguşor pe care îl poartă pe umăr. Pluguşorul este făcut din lemn şi are la un capăt două corniţe. La aceste corniţe, băieţii atârnă fire de busuioc, diferite floricele, printre care mai pun şi spini de cătină pentru a păcăli fetele. Fetele, când ies din casă ca să dea colaci la băieţi, se repăd pentru a le lua busuiocul de la coarnele pluguşorului. Dar prin busuioc fiind şi spini de cătină, fetele se înghimpă pe neaşteptate şi nu pot ca să-l ieie să facă vrăji cu el. Şi când se înghimpă fetele de el, băieţii fac cel mai mare haz, pentru că ei cu acest siop l-au şi pus. În felul acesta procedează la toate casele unde se ducă să ureze.]

AFC 17 p. 7 – 8 Alcedar - Orhei

Culeg. Eustatie Ţăpordei

131

42 [Dar nu urează numai copii mici, ci urează şi cei mai mari de 16 – 17 ani. Însă cei mai mari urează numai sera de Anul Nou. Aceştia produc prin felul lor de a ura şi un zgomot neobişnuit prin sat. Această noapte este cea mai distractivă dintre toate nopţile anului afară de noaptea de Crăciun şi noaptea Învierii. Flăcăii care au să umble cu uratul, se adună câte zece sau şi mai mulţi. Şi fiecare din ei are câte un rol în tovărăşia lor. Unul spune urătura la o casă, la altă casă o spune altul, unul duce aşa zisul buhaiu, care este făcut dintr-o putină cu câteva fire de păr de coadă de cal. Altul trage buhaiul de păr să buhăiască. Altul duce clopotul, cu care zănăie. Şi în timpul când sunt aşezaţi la fereastră şi unul din ei spune urătura toţi ceilalţi la pauze strigă: „hăi”. Sunând din clopot, buhăind din buhai, pentru a produce un haz mai mare. După ce au terminat de urat, iese stăpânul casei şi îi pofteşte în casă, îi pune la masă şi le mulţumesc că i-au urat atât de frumos. După ce au stat la masă pleacă la un altul unde procedează tot aşa. Ei umblă până pe la ora 3 – 4 dimineaţa şi dacă se satură de umblat pleacă fiecare pe acasă obosit şi se culcă.]

AFC 17 p. 8. Alcedar - Orhei

Culeg. Eustatie Ţăpordei 43

[Terminându-se cu uratul de către flăcăi pe la ora 4 – 5 dimineaţa în ziua de Anul Nou, încep copiii cei mici să umble cu sămănatul. Ei se pornesc dimineaţă ca până ce o ieşi preotul din biserică să termine şi ei de umblat. Când văd ei că vin oamenii deja de la biserică pleacă şi ei pe acasă cu sărăguţul de colaci şi cu buzunarul cu pitaci. Cu sămânatul umblă şi fetiţile mici nu numai băieţii. Ei când intră în casă zic cuvintele „să crească grâiele, pâpuşoaile, mălaile şi la anul cu sănătate. În timp când spun acest cuvinte şi seamănă prin casă cu boabe de porumb sau grâu ori de mălai. După ce seamănă, urează ani mulţi casnicilor, iar acceştia la rândul lor le zic: „să trăiţi şi voi băieţi să ajungeţi şi anul să ne semănaţi”. Apoi gospodina le dă la fiecare câte un colăcel sau câteva nuci, iar gospodarul le dă câte un bănuţ. Ei umblă până pe la ora 12 ziua, când iese preotul din biserică.]

132

AFC 17 p. 9. Alcedar - Orhei

Culeg. Eustatie Ţăpordei

44 [În ajunul Anului Nou copiii se pregătesc pentru a umbla cu pluguşorul. După-amiază se adună o ceată de băieţi, îşi găsesc un clopoţel, iau un pluguşor şi beţe pentru a se apăra de câni, pornesc întâi la preot şi fruntaşii satului. Urătura lor constă în transmiteri de veselie, noroc şi belşug, amintind în acelaş timp faptele importante din munca câmpului. Seara umblă flăcăii cu pluguşorul întovărăşiţi de buhai clopote şi plesneli de bici. Umblă cu muzică pe la oamenii mai în stare şi pe la oamenii ce au fete mari. În noaptea ajunului Anului nou, pe lângă obiceiurile păstrate de la strămoşii noştri, mai este obiceiul de a se umbla cu pluguşorul care la noi se recită astfel:] Pluguşorul Bună vremea, bună vremea, Gospodari cinstiţi Vă rog să nu ne bănuiţi Că noi umblăm şi cercetăm Obiciurile din bătrâni, Că nu le lăsăm! Sunetul şi uratul, Să nu vă paie lucru cu bănat. Că din an şi până acum Nu v-am supărat Mânaţi copii! Hăi, hăi! S-a sculat moş Vasile Într-o Sfântă Joi Cu un plug Cu doisprezece boi, În frunte ţintăţei, La coarne bourei, La coadă cudălbei Şi a arat Dealul Gararimului Văile Ierusalimului În lungiş şi în curmeziş. Brazdă neagră răsturna,

133

Grâu de vară semăna Mânaţi copii! Hăi, hăi! A dat plugul Într-un os de râmă, S-a făcut nimică şi fărâmă. Moşul cu mânuţa Grâul sămână Şi din gurijţă mi-l ura: Grâule, grâule, Când oi veni la luna, La săptămâna, Să te găsesc copt, răscopt. În pai ca trestia, La spic ca vrabia, Şi la grăunţe ca mazărea! Mânaţi, copii! Hăi, hăi! Multă vreme nu trecu, Şi ploaie mare Pe pământ căzu Grâul vesel creşte Şi pământul acopere. Mânaţi copii! Hăi, hăi! Moşul când se duse La luna, la săptămână, De pe cal s-a aplecat, Trei spice în mână a apucat, În mână le-a frecat, Cu buzele le-a vânturat Într-un colţ de băsmăluţă Albă le-o legat. Şi la cuconiţă acasă o alergat: - Bre femeie, bre soţie, Grâul nostru n-ar să fie! - Taci, bărbate, Nu te spăimânta, Că noi grâul ni l-om săcera. Mânaţi, copii! Hăi, hăi! Moşul de bucurie,

134

A intrat pe-o bortă de bălaur Şi din grajd A scos un cal graur, Cu şeaua de aur, Cu potcoavele de argint, Unde călca, foc lăsa, Unde înjenunchea Pământul pârâia, Mânaţi, copii! Hăi, hăi! Şi o pornit moşu La târg la Soroca, Unde o auzit Că se vinde fier cu oca. Şi o cumpărat Dousprezece ocă de fier, Şi dousprezece ocă de aramă, Şi le-o dus la mocănaş, Care bate bine cu ciocănaş. Şi i-o făcut Dousprezece secerele, Cu mănuncele de floricele, Cu zimţii de viorele Ca pentru a lui nepoţele Mânaţi, copii! Hăi, hăi! Şi a ales vro câteva babe Mai bătrâne Care ştiau rânduiala mai bine. Şi le-a dus La marginea pământului La bătaia vântului. Când vântul sta, Ele se odihnea; Când vântul sufla, Lor mai bine le sporea. Prin lan înainte, Parcă înota. Şi au secerat Din mănunchi în mănunchi, Din snop în snop, Din picior în picior,

135

Din claie odobaie, Pe-o făţare de aramă, Numai unul Domnul Să-i dea de seamă. Hăi, hăi! A scos moşu trei iepe surepe, De când mă-sa le-a fătat Pe pământ n-au mai călcat. Şi le-a luat la învârtit, În jurul parului, Deasupra făţarului. Ele cu picioarele treierau, Cu ghenunchile paie alegeau, Cu nările vânturau, Cu dinţii de saci ţineau, Cu urechile în saci turnau, De nici căuş nu mai trebuia. Mânaţi, măi! Hăi, hăi! A pornit Moşu Dousprezeci care în pohoare, Hoarţa de moară Când a văzut atâtea care, A pus coada pe spinare Şi a plecat în lumea mare, Lunca mare, frunză n-are, Lunca mică, frunza-i pică. Şi s-a suit pe un deluşean Şi păştea frunză de buştean! Iar morăraşul, meşter mare, Cu capul cât nuca, Cu gâtul ca aţa Cu gura cât şura, Cu picioarele ca fusele Cu mâinile cât râşchitoarele, Cu ciocan-[î]n brâu Face cioc, boc, Dă moara la loc ... Şi mai face o dată cioc, Şi mi-o pune pe lăptoc Şi o unge cu slănină, Şi o pune pe făină.

136

Şi turnă în coş, Şi făina curge tocmai jos În saci, sub coş. Ş-apoi voios, De la moară porneşte, Iar boii se opinteau, Şi roţile scârţâiau, Mânaţi, copii! Hăi, hăi! Iar leliţa cea frumoasă, C-auzea tocmai din casă, Scoase iute o sită rară, De negară; Şi mai scoase o sită deasă, Fiind tocmai cea de mireasă. Şi cernu un sac, Şi făcu un colac, Şi cernu doi saci, Şi făcu doi colaci, Cu zahăr înzăhăriţi, Cu miere înmeruiţi, Ca pentru noi plugari gătiţi. Mânaţi, copii! Hăi, hăi! V-am mai ura, v-am mai ura, Dar ni-i că vom însera, Pe la ale dumneavoastră case, Înalte, luminate, Şi avem a trece în cale, Vro câteva văi adânci, Unde ne aşteaptă Doi lei aprici, Ce stau cu gurile căscate, Ca să ne apuce Pe noi de spate, Şi la anul să trăiţi, Să vă găsim înfloriţi Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii. Mânaţi, măi! Hăi, hăi!

137

AFC 15 p. 5 – 10 Bravicea - Orhei

Inf. V. Ţernă, 70 ani Culeg. Mihail Pozdirca

45 [Obiceiul de Anul Nou este umblarea cu uratul sau cu hăitul. Imediat după ce au terminat cu colindul atât copiii, cât şi flăcăii fac repetiţie pentru hăit ... Toţi flăcăii care vor să umble cu uratul se adună la casa închiriată mai dinainte, tocmai de Crăciun. Acolo ei fac în toate serile repetiţii. Şi îndată sosită seara spre Sf[ântul] Vasile ei se adună la acea casă unde au şi lăutari. În lipsă de lăutari ei caută un om cu o vioară. Începutul se face ducându-se întâi la părintele satului de la care se cere voie să umble cu uratul. Părintele le dă voie însă cu condiţia ca să-i dea şi lui ceva din cele ce vor câştiga. Ei au cu ei şi un clopot mare pe care îl poartă acel care ceterează, urează De la părintele satului se duc la dascălul şi apoi învăţător, primar, notar etc. După ce au terminat cu toţi aceştia se duc de iau la urat din capul satului. Ei se duc cu muzică cu tot. Pe muzică o duc la prima casă din marginea satului care are fată mare. Flăcăii umblă cu uratul pe la ceilanţi/ceilalţi oameni care neapărat trebuie să-i primească să le dea o pereche de colaci şi bani de la 10 lei în sus cât voieşte. Dar fetele nu sunt toate de o seamă, unele sunt mai mari, altele mai mici. Muzica când se duce în casă la ele se duc şi flăcăii care sunt de o seamă cu acea fată, câte vreo trei sau patru. În acest timp toate fetele din mahala se adună în acea casă unde este muzică şi joacă şi petrec până ajung hăitorii la ei. Când au ajuns hăitorii, muzica se duce la altă casă care are fată mare. Dacă se întâmplă că fata de la acea casă să fie mai mare ca cea de la prima casă apoi nu intră nici flăcăii, ci intră vreo doi, trei sau patru din ceată în casă pentru a juca şi chefui cu fetele până va ajunge uratul ca acea casă şi care sunt de teapa lor sau de seama ei. Şi aşa se rânduiesc fiecare până când termină de urat. Doi sunt care urează, ceterează, ca să le fie mai uşor. Ei se rânduiesc fiecare, când unul, când altul. Acel care urează are un clopot mare luat de la poştă şi pe care îl sună rar în timpul cât spune urătură, iar când zice: „Hăi şi mânaţi, măi!” clopotul îl sună des şi tare iar ceilalţi strigă cât pot: „Hăi, hăăi!” Strigă atât de tare şi prelung încât deşteaptă pe mahalagii care imediat aprind lumina, pregătesc totul pentru a primi pe hăitori. Ei primesc pe urători, cei care n-au fete mari chemând şi punând

138

la masă pe şeful echipei şi încă vreo trei sau patru dintre hăitori. Acolo iau puţină dulceaţă, zacuşte, pârjoale, câte ceva vin şi apoi iese. Colacii sunt puşi pe masă cu banii lângă ei. Acel care strânge colacii îi ia şi spune: „Mulţumim, după cum ne-aţi dat, aşa şi Dumnezeu să vă dea. Să trăiţi şi să ajungeţi şi la anul pe vremea asta. Să vă dea D[umne]zeu ani buni şi roditori.” Colacii sunt puşi pe nuia iar banii îi ia casierul special. Colacii apoi sunt duşi la casă de unde se împărţesc la hăitori. Împărţirea se face întocmai cum se face la umblarea cu colindul. Însă aci, fiind toţi flăcăii satului împărţirea se face chemând un bătrân, căci de-i împarte şeful se întâmplă neînţelegeri care uşor pot duce la o bătaie. Aceasta poate să se întâmple din cauza că ei sunt beţi. Uratul durează toată noaptea fiindcă e obiceiul ca toţi oamenii să-i primească... Acu... când te duci cu uratul acei care ţin pe stil nou nu-i primesc, iar pe stil nou nu se umblă. Fiindcă flăcăii nu umblă cu uratul în cete, ci toţi la un loc. Nici unul nu îndrăzneşte să se deslipească de ceată ca să umble el singur cu uratul. Altfel e râs de toţi şi nu-l primesc în tagma flăcăilor nici ca să ia parte la hora din sat. Cu acela nu vrea să vorbească nici o fată toată viaţa lui e vorbit de rău, atât el cât şi soţia lui. El se poate căsători numai luând o fată din alt sat. După ce termină de urat pe la toţi şi duc câţiva de-i duc şi preotului ceva din cele câştigate şi îi mulţumesc. Flăcăii se duc de se culcă şi dorm tocmai până la amiază. După-amiază ei se adună pîlcuri, pâlcuri şi iau şi fete cu ei şi umblă pe la fiecare din ei de chefuiesc până seara târziu. Iar în ceea ce priveşte copiii mici, aceştia umblă toată ziua spre Sf[ântul] Vasile cu uratul în cete de câte trei, patru copii Sunt răsplătiţi la fel ca şi cei colindul, dându-li-se mere, colăcei, nuci şi covrigi. Arareori li se dă şi bani. Dacă s-a terminat ziua, s-a terminat şi hăitul (uratul) îşi pregăteşte în traistă punându-şi orz, grâu porumb şi miere. Apoi dis de dimineaţă, pe la ora 5 – 6, se scoală şi pornesc cu sămânatul. Cu sămânatul umblă tot cete de câte trei, patru şi se răsplătesc la fel. Când seamănă, ei scot acea amestecătură de grâu, orz, şi aruncă prin casa zicând:] „Buna dimineaţa Cu ziua lui Sf[ântul] Vasile, Să trăiţi, Să înfloriţi! Ca merii, Ca perii,

139

În mijlocul verii. Câmpiile să vă rodească, Dobitoacele să vă trăiască Şi ca florile să se înmulţească! [După ce au presărat prin toată casa grâu, porumb şi orz, omul sau femeia îi duce şi la dobitoacele pe care le are ca să le samene şi pe ele. După aceasta ei pleacă la altă casă.] Umblarea cu sămânatul se face dimineaţa de Sf. Vasile şi se umblă până când vin oamenii de la biserică. [Cu uratul umblă şi oamenii căsătoriţi, însă nu ca să câştige, ci ca să chefuiască unul cu altul. Dacă vrei să chefuieşti cu cineva, atunci te duci la el şi îl hăieşti (urezi). Acela te pune la masă; acolo mai cheamă şi pe alţii. De acolo se duc la altul din această ceată şi aşa până umblă ce se urează toţi.]

AFC 13 p. 13 – 20 Chipeşca - Răspopeni - Orhei

Culeg. Vasile Vlasă 46

Urătură: Bună seara, Bună seara Lui Sf[ântul] Vasile Să vă fie boiernaşi de bine Căpitanul Des de dimineaţă s-a sculat Pe ochi negri s-a spălat Chica neagră a peptănat La icoane s-a închinat Şi la grajd c-o alergat Şi a scos un cal Negru ca corbu Şi iute ca focul Unde călca, Locul scăpăra Unde atinge, Locul scânteie! Şi pe el s-a aruncat , La deal a alergat Ca să vadă dacă locul de arat

140

Locul era bun de arat Şi semanat Atunci căpitanul A pornit într-o joi Cu un pluguşor Cu doisprezece boi Boii bourei, În coadă cudălbei Şi în frunte erau ţîntărei A lucrat într-o zi de vară Până-n seară Şi a răsturnat Dealuri şi ponoară Grâul el a semănat Şi pe Domnul a lăudat. La o lună, la o săptămână S-a dus să vadă De-i pâinea bună; Pâinea era înaltă până la brău! Apoi iarăşi la o săptămână S-a dus să vadă De-i pâinea coaptă Pâinea era coaptă – răscoaptă De pe cal s-a aruncat Vro câteva spice În mâini a luat În mânuţi el le-a frecat, Şi în batistă el le-a legat, În buzunar el a aruncat Şi acasă a alergat. La cucoana lui el a strigat: - Jupâneasă, jupâneasă, Pâinea noastră-i Coaptă-răscoaptă. El a strâns fete Şi neveste tinerele Şi vro câteva babe bătrâne, Care ştiu rostu la pâne. Atunci ea l-a trimis Ca să cumpere Din Tighina oţel, Ca să facă seceri tari,

141

Pentru secerători mari; Şi seceri mai mititele, Pentru fete frumuşele. Şi le-a luat Şi le-a adus de le-a pus În capul pământului În gheliţa vântului. Când vântul abure, Ele snopul trânte; Când vântul sta, Ele sub snop se culca. Şi au făcut clăi şi grămezi Şi aşa au lucrat Pân ce au terminat. După aceea au adunat Vro zece care de le-a încărcat Pe toate cu povară. Acasă le-a adus Şi pe faţare le-a pus; Apoi a adus zece iepe Tot surepe Şi pe faţarea de aramă Le-a pus Grâul mici fărâmi de a făcut. După ce grâul au ridicat, La pământ de arat s-au apucat, Atunci fier mult a cumpărat Şi la Mărdian ţiganu Au apucat, La Mărdian ţiganu, Care bate bine cu ciocanu. Cu ciocanul mi-l băte, Cu chila mi-l chile, Cu limbuţa mi-l linge, Şi un plug bun [î]mi drege. Pe brazdă îl pune Şi mai bine ca toate merge. Însă când a apucat Într-un os de râmă, S-a făcut mici fărâmă. După aceasta au încărcat Zece cară cu povară

142

Şi au apucat spre moară. Ei au auzit De moara lui moş Smionică Şi au apucat Pe o bortă de furnică; De au ajuns La moara lui moş Smionică. Iar hoţoaica cea de moară Când o văst atâtea cară, Puse coada pe spinare, Şi plecă în fuga mare . Însă moş Smionică ca nebun, Îi ieşi înainte în drum. Şi când îi hui Un ciocan pe şale, A aşezat-o pe măsale; Îi mai dă unul în bot, Şi o aşeză la loc. Moş Smionică de bucurie A vrut să bea apă vie. El se plimba voios prin moară, Parcă era o adevărată cioară. Umbla când colea, când colea, Moara tot mereu o dregea. Însă dând cu ciocul La părpăliţă, O plesnit; Şi lui moş Smionică, Dinţii mai i-o sărit. Apoi el dă unde mai dă Şi altă haşchie o sărit Şi drept la cap Pe moş Smionică l-a trăsnit. În sfârşit o dat, o aflat Moara pe făină o dat Apoi când dimineaţa a sosit Făinuţa în sac Ca gheaţa a gătit. Apoi, încet carele au pornit, Din bice pocnind, Şi din gură chiuind. Iar carele scârţiau

143

Şi spre sat înaintau Când au ajuns cu carele În nişte mari dealuri Au văzut mare deaţă Pe sat o mare ceaţă, Şi când în sat au ajuns, La o babă s-au dus Dă când că la ea o pus Această ceaţă de la apus. Şi de ciudă au luat-o Şi au dus-o Pe dealul Teghinilor. Îi era faţa roşie ca sfecla, Şi ochii îi luci ca stecla. Şi a stat mult acolo, Căci de ră ce era Nici câinii n-o mânca. Când acasă au ajuns, La cucoana au strigat: -Să ne faceţi Bucate de împărat, Să ţînem minte şi la anu C-am mâncat. Să ne dai şi vin bătut Să ştim şi la anul c-am băut Să vă fie, să se ştie, Şi la mulţi ani cu bucurie!

AFC 13, p. 21 – 22 Chipeşca - Răspopeni - Orheiu

Inf. Vlasă Afanasă Culeg. Vasile Vlasă

47 [Colind care se rosteşte în ajunul Sf[ântului] Vasile cu Pluguşorul. Unul zice, ceilalţi copii hăiesc la semnal.] S-o sculat Sfântu Mare Vasile Într-o joi Cu doisprizece boi Boi bourei, În frunte ţîntăţăi La coadă cudălghei Hăi, şi mai îndemnaţi, băiţăi!

144

Toţi, Hăi! Şi s-o dus la Măru Rotat Unde-i mai bine de-arat Cu plugul ara Brazdă neagră răsturna Cu borona borone Grâu mărunt şi grâu de vară Deie Domnu să răsară Hăi, şi mai îndemnaţi, băiţăi! Hăăi! Hăăi! La luna, la săptămâna S-o dus să vadă sămănătura Ş-o scos un cal Negru ca corbu Iute ca focu Şi pe cal a-ncălicat Şi-ntr-acolo a alergat. Grâu îi copt ca aluna De pe cal s-a aplecat Două schice a apucat În mână le-a frecat În buze le-a suflat În buzunar le-a aruncat. Şi la femeie a alergat Hăi şi mai îndemnaţi, băiţăi! Hăi! Hăăi! - Măi fimeie, măi fimeie, Grâul nostru a să cheie Ne-om duce la Soroca Ş-om cumpăra fier cu oca Cât fier, cât oţel Şi l-om duce La badea Vasile Ţiganu Care bate ghini cu ciocanu, Să ne facă săciri mari, Pentru săcerători tari; Să ne facă săciri mici Pentru săcerători voinici Cu ciocanu cât bătè Scânteile sărè Şi bordeiu s-aprindè Hăi şi mai îndemnaţi, băiţăi!

145

Hăi! Informaţii p. 10 – 14, 16 – 19 [Aceasta se rosteşte în ziua de ajunul Sfântului Vasile – de către copii. Seara flăcăii întrebuinţează alt fel de urături - pe care de obicei – mulţi le iau din cărţi. (p. 10)]

AFC 12, p. 16 – 18 Ciocâlteni - Orhei

Inf. Mih. Roşca Culeg. Ion P. Cârlan

48 [Şi copiii şi flăcăii obişnuiesc a umbla şi a vesti Anul Nou în ziua de 31 decembrie, adică în ajunul Anului Nou. Se zice că se umblă cu „hăitul”. În ajunul Anului Nou, copiii umblă cu „plugul” – un băţ anume făcut şi care se termină la partea de jos cu două crăci (însemnând coarnele plugului) Ca şi la Crăciun se dau covrigi copiilor – câteodată şi bani – însă covrigii îi pun pe plug – nu pe o aţă cum făceau cu colindul. La pluguşor obişnuiesc a lega un smoc de busuioc – legat cu o aţă roşie la partea de jos. La Anul Nou copiii în special au un dublu câştig: în afară că umblau cu „plugul” mai umblă în dimineaţa de 1 ianuarie adică în ziua de Sf. Vasile – chiar de pe întuneric „cu semănatul”. Atunci umblau ei fără pluguşor – dar cu o traistă (sac mic anume făcut) pus sub palton. Acolo pun ce li se dau: nuci, covrig, etc. Acesta durează până pe la ora 8 (opt).]

AFC 12 p. 10 – 11 Ciocâlteni - Orhei

Culeg. Ion P. Cârlan 49

[În seara ajunului de Sf. Vasile – adică în seara de 31 decembrie obişnuiesc şi flăcăii a umbla cu „hăitul”, fără plug – în cete mari de câte 20 – 30 de inşi. Fiecare e pregătit pentru „hăitul de seară”, care ţine până la miezul nopţii, cu o pereche de colaci mari – şi bani; în lipsa colacilor, gazda poate da numai bani. Se alege unul care ştie o colindă mai mare şi mai frumoasă şi el o rosteşte, iar ceilalţi strigă „hăi” o singură dată numai.

146

În multe cazuri „cetărătorul” poate fi acompaniat de „buhai” sau de „tălancă”. Buhaiul ... ... Ei sunt chemaţi, bineînţeles nu toţi – numai cei cari strâng banii şi colacii -, în casă; li se dă vin şi ceea ce li s-au pregătit dinainte. Unii mai şireţi ascund banii prin cisme ori prin căciuli, în fel şi chipuri şi apoi îi împart între ei fără a şti ceilalţi de-afară. După ce cred că le este de ajuns cât au colindat se duc într-o casă anumită împart colacii ... Flăcăii se înţeleg mai dinainte şi împart satul după mahalale – astfel că nu poate „hăi” pe o gazdă decât o singură dată.]

AFC 12 p. 11 – 14 Ciocâlteni - Orhei

Culeg. Ion P. Cârlan 50

[Cu urarea se umblă în dimineaţa de Sf[ântul] Vasile – încă de pe întuneric – tot copiii şi zic urarea următoare „împroşcând” cu sămânţă de orz – cu porumb – ori grâu prin casă:] Sănătatea nouă; Să crească grăile Popsoaile, mălaile La anul Şi la mulţi ani cu sănătate! [Aceasta o zic toţi în cor fără vreo melodie oarecare.]

AFC 12 p. 19 Ciocâlteni - Orhei

Culeg. Ion P. Cârlan 51

[Hăitul] [Feciorii (flăcăii) umblă cu „hăitul” în această seară a ajunului ... Când umblă cu hăitul, flăcăii primesc şi pe cei mai mici, numai spre a striga mai tare decât alte cete, „hăi”.]

AFC 127, p. 9 Ciocâlteni – Orhei, 1931

Culeg. Ion P. Cârlan 52

[Pluguşorul] [În Ajunul Anului Nou, ziua, umblă copiii cu pluguşorul, iar seara umblă flăcăii cu "hăitul".

147

Flăcăii umblă seara cu capra şi cu buhaiul. Unul recită Pluguşoru:l S-a sculat mai an Bădica Traian etc. iar ceilalţi strigă Hăi!]

AFC 609 p. 9 Cruglic – Orhei, 1936

Culeg. Th. Pletos 53

[Copiii la Anul Nou umblă cu uratul, purtând fiecare câte un beţişor cu două crăcane la un capăt pe care ei îl numesc pluguşor. Pe acest pluguşor ei pun colacii şi covrigii pe care le dau oamenii pentru că urează. Ei pun beţişorul la coarnele pluguşorului pe care pun colacii, câte un mănunchi de busuioc şi alte floricele. Fetele, după ce termină băieţii de urat la ferastră, ies din casă ca să le plătească, dându-le câte un colac sau câte un bănuţ. Ele caută ca atunci când băiatul pune colacul pe plug să-i ia busuiocul de la plug pentru a se vrăji cu el. Seara în ajunul Sf. Vasile ... feciorii ... umblă cu uratul purtând cu ei un buhai ... un clopot ce-l sună unul din ei în continuu.]

AFC 129 p. 2, 3 Gligeni - Orhei

Inf. Timoftie Sârbu Culeg. Eustatie Ţăpordei

54 [Voi da un exemplu de urătură ce se obişnuieşte să se spună pe la case în acest sat:] Ho! Ho! Ho! Boieri dumneavoastră, Iaca seara a-nserat Şi noi pe dumneavoastră Încă nu v-am urat Dar v-om ura, v-om ura, Că ştim bine Că vi-i drag a asculta. Mânaţi băieţi: hăi! S-a sculat tânărul cutare Într-o Sf[ântă] Joi Cu pluguşorul cu doisprăzece boi Şi s-a dus să are de usturoi

148

Pe moşia popei Într-un loc cu gunoi. Mânaţi băieţi! Hăi! [După ce termină de urat flăcăii la fereastră, iese gospodarul şi-i pofteşte în casă. În casă le face o masă destul de bună.]

AFC 129, p. 2, 4 - 5 Gligeni - Orhei

Inf. Timoftie Sârbu Culeg. Eustatie Ţăpordei

55 [În ziua de Sf[ântul] Vasile, dimineaţa, copiii încep să umble cu sămănatul. Ei umblă câte trei-patru împreună. Când intră în casă, fiecare împroaşcă cu seminţe de grâu, porumb sau ovăz, pe care le au în buzunar, zicând cuvintele următoare. "Crească grânele, popuşoaele, mălaiele şi la anul cu sănătate". Casnicii le zic şi ei să trăiască la mulţi ani. După aceea copiii le zic să le fie de bine cu anul nou. Apoi gospodina le dă la fiecare câte un colac, iar gospodarul câte un bănuţ. Ei umblă cu sămânatul numai până la ora 12 ziua. Şi ca să nu umble cât mai mult se pornesc pe la ora 5 dimineaţa.]

AFC 129 p. 6 Gligeni - Orhei

Inf. Timoftie Sârbu Culeg. Eustatie Ţăpordei

56 [Hăitul] [În seara Anului Nou când se umblă cu hăitul, flăcăii se unesc tot aşa în cete, însă caută cât mai puţini, doi sau trei, ca să câştige cât mai mult. Ei se duc cu hăitul pe la rude şi pe la oamenii cei mai bogaţi pe care îi hăieşte.]

AFC 124, p.5. Gordineşti – Orheiu, 1931

Culeg. Ilie Pamfile 57

[În Ajunul de Anul Nou de dimineaţă se umblă cu pluguşorul. Cu pluguşorul umblă copiii mici, ei au un pluguşor făcut din lemn şi nu o stiblă de busuioc legată cu aţă de lână roşie. Ei le poartă pe mână şi în el pun covrigii pe care îi câştigă de pe la case.

149

La casele unde este câte o fată mare caută să fure busuiocul de la pluguşor pentru a-l pune peste noapte ca să-şi vadă norocul, băieţii se feresc că să nu le fie furat busuiocul şi aţa roşie. Când ajung prin mijlocul curţii o dată şi-ncep:] Hăi, pluguşor Cu doisprezece boi, La nii, la prinii, La coadă cudălghei Ieşi, mătuşă, cu colacul, Că-ţi fărâmă boi pragul! Hăi! [Aceşti mici hăitori sunt răsplătiţi cu covrigi şi colăcei mici pe care îi pun în pluguri. Înspre seară se pregătesc flăcăii pentru a umbla cu uratul. De astă dată, flăcăii se adună mai mulţi într-o ceată şi cu un clopot sunând, umblă pe la case. Unul din flăcăi învaţă o urătură de pe carte, căci cile vechi au dispărut şi când pornesc cu uratul, merg pe la case şi cel care urează se aşază la geam şi recitează pluguşorul, iar ceilalţi stând jos, la comanda hăi ... toţi strigă tare hăi! După ce termină de urat, omul iesă afară şi le dă doi colaci şi bani. Când au terminat de urat, ei merg la gazdă unde stau şi peste noapte de petrec ... În această seară, flăcăii umblă cu uratul pentru a petrece.]

AFC 10 p. 14 – 17 Perescina - Orhei

Culeg. Atanasie Buzu 58

Hăi pluguşor Cu doiprezece boi La mii, la primii La coadă cudălghei Ieşi, mătuşă, cu colacul, Că-ţi fărâmă boii pragul Hăi! Informaţii asupra obiceiului p. 4 – 7, 10

AFC 10 p. 5 Perescina - Orheiu

Culeg. Atanasie Buzu

150

59 [În ziua de Anul Nou toţi se felicitează şi se seamănă zicând şi „la mulţi ani”.]

AFC 10 p. 10 Perescina-Orheiu

Culeg. Atanasie Buzu 60

[Ziua de ajun şi Sf. Vasile Tot în seara aceasta flăcăii pornesc cu uratul, formând o ceată de 5 – 8 – 10 flăcăi, care umblă pe la casele locuitorilor şi urează. Copiii dis de dimineaţă pornesc cu semănatul, umblând din casă în casă rostind urări de anul nou spunând:] Să trăiţi, Să-nfloriţi: Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii! Ca toamna cea bogată, De toate îndestulată!

AFC 122, p. 1-2 Pripicenii Kurchi – Orheiu, 1931

Culeg. Gr. Talpa 60

Ajun: [Copiii umblă ziua cu pluguşorul. Acest instrument care se păstrează încă de la bădica Traian, la unii e un simplu băţ cu două crăci la capăt. La alţii, însă, este un adevărat plug cu coarne şi fier, pe care-l poartă doi de la casă la casă. Când se pornesc copiii cu pluguşorul, mama are grijă ca să pună la pluguşorul fiului ei o stilbă de busuioc, legată cu aţă roşie. Băiatul prin sat, mai cu seamă pe la case, trebuie să-l păzească deoarece fetele mai îl fură, pentru a-l pune în lăutoare şi, spălându-se cu acest busuioc, le cresc ţâţele. Pe la noi feciorii satului în ajun seara se întovărăşesc în cete pe mahalale pentru a umbla cu uratul. După ce termină toată mahalaua de urat se adună toţi într-o casă unde au strâns toţi colacii de la fiece casă doi colaci şi 5 – 10 lei – şi încep a petrece...

151

Petrec până a doua zi, chiar a treia zi. În această ceată nu se primesc doi fraţi şi nu se primesc decât feciori de la 16 ani până la 30. Câteodată au şi fete cu ei. A doua zi dimineaţa până la ziuă, copiii trebuie sculaţi şi trimişi cu sămănatu, căci s-a arat în ajun; acum numaidecât trebuieşte semănat.]

AFC 598 p. 2 – 3 Ţârţăreni - Orhei

Obiceiuri văzute şi petrecute personal. Culeg. Dionisie Ionaşcu

61 Hăitul: [Înainte de Crăciun flăcăii se adună într-o casă şi se înţeleg în privinţa hăitului. Toţi formează o ceată. În comuna Verejeni sunt patru cete. Fiecare parte a satului are ceata ei. Seara spre Sf[ântul] Vasile toţi, sub şeiful lor, numit cetărător, pornesc. Cetărătorul are grijă de toţi. Ceilalţi se numesc hăitori. Înainte de a se porni, se înţeleg între ei. Unul mai deştept, unul în cari au toţi încredere în el, îl numesc pentru a strânge banii şi altul colacii. Cetărătorul este răsplătit mai bine. Seara, după ce a întunicat, pornesc să hăiască pe la casele gospodarilor. Întâi se duc la geam şi întreabă dacă se poate sau nu. Dacă le dă voie cel care strânge colacii şi cel care strânge banii intră în casă. Dau mâna cu toţi, le sărută mâna la cei bătrâni şi spun "La mulţi ani, să vă fie de bine cu Sfântul Vasile care-l aşteptăm de-un an de zile". Hăitorii hăiesc până termină. La urmă gospodarul cheamă în casă pe cel care a cetărat, îi dă un pahar cu vin, apoi dă un colac făcut frumos şi îngrijit bani de la 20 douăzeci lei, până la 80 optzeci lei. Flăcăii care-l însoţesc pe cetărător zic numai hăi hăi-i-i-i-i, tot timpul sună un clopot mare şi astfel umblă pe la fiecare din gospodari. După ce termină, pornesc la casa care s-au înţeles. Acolo numără colacii şi toţi banii îi numără şi după aceea împart colacii luând câte doi colaci şi toţi câţi rămân îi lasă în seama cetărătorului şi banii tot la fel .. pleacă fiecare la casa lui... A doua zi se adună acolo cu toţii şi petrec ... până ce cetărătorul le spune să plece ... Duc acasă colacii rămaşi şi banii Fetele nu se duc ca să petreacă împreună. Mască nu se pun deloc.]

152

AFC 131 p. 3 - 4 Verjeni - Orheiu

Culeg. Mihai Bârcă 62

[Hăitura care se spune în com. Verejeni:] Bună vremea, bună vremea, Horă frumoasă, Boieri dumneavoastră Sculaţi-vă în chicioare Şi va fi mai răcoare Puneţi-vă jos, Să vă fie mai dos. Sara lui Sfântu Vasile Care-l aşteptăm De un an de zile Că v-am zărit noi Pe dumneavoastră, Dar Domnul dacă a da, Şi pe dumneavoastră V-om ura. S-a sculat moşul... Într-o Sfântă Vasile Cu douăsprezece pluguri, Cu juncănei tineri La coadă cudălbei, La frunte ţintăţei La coama bourei Să plătea perechea, Un milion, şapte lei! S-o pornit la arat, Marţele fânaţele, Joile văile! Brazda neagră răsturna, Grâul roşu revărsa Cu borona boronea Grâul în urmă verde că răsărea Lui moşu ... bine că-i părea S-o sculat dintr-un crivat nant, Închingat cu scânduri de brad. Şi pe ochii negri s-o spălat La icoane s-o închinat

153

La sorogiu o strigat, Sorogiul foarte bine L-a ascultat, Cheatră din cheatră Că a călcat A treilea grajd a alergat Şi o scos un cal graur, Cu şaua de aur, Doisprezece manzuri îl ţinea, Iar moşu ... pe el aghe să suie Când ăl slobozia, Unde călca, Scânteia vărsa Balta săca Broasca strîga oaca-ca-ca. El striga: Fereşte-te, lele, Că te-oi fărma. La lan alerga Să vadă grâu de copt. Grâul era copt, răscopt, Numai bun de pus Snop în snop. În pai ca stuhu, Şi în schic ca vraghia, În grăunţe ca mazărea. Iar moş ... de tare Ci s-o bucurat De trei ori lanul Împrejur l-o înconjurat. Di călare s-o plecat Două schicuşoare În mână a apucat Şi-n băsmăluţă albă le-o legat, În buzunar le-o băgat Şi la femeie acasă o alergat. - Măi femeie, măi nevastă, Pâinea noastră, pita arsă! - Taci, bărbate, blăstămate, Nu mai băga în cap de toate Du-te la Mojâlău De unde-s şi eu

154

Şi ăi alerga pe uliţa mare, Îi afla un meşter mare Ilie ţiganu Care bate cu ciocanu. O alergat pe uliţa mică Şi n-o afla nimică, Iar o alergat pe uliţa mare Şi l-o aflat pe Ilie ţiganu Care bate cu ciocanu. Cu ciocanu ciocăneşte, Cu chila chileşte, Cu dinţii zîmţuieşte, Cu limba căleşte Cu ciocanul când trânte, Scânteie sărea, Bordeile aprinde. Bordei cu pzderi acoperită, Cu baligă de măgar lichite, Cu găinaţ De vraghie încrestate. Iar moşu ... o strîgat - Măi ţigane, meşter mare, Să-mi faci nişte săcerele, Cu mânunchi de floricele, Cu zîmţii giorele Pentru copile frumuşele Să-mi faci zîmţare groase, Că am nişte babe dugoase. Şi moşu .. O făcut o clăcăoară De fete tinerele Şi de babe bătrânele Şi le-o pus În capătul lanului În gelniţa vântului. Când abure Şi mai tare sîle Când vântu conteni Ei la pământ se pune Iar moşu ... le dă Câte un pahar de vin curat Ca de la Dumnezău lăsat

155

Ca să apuce de lucrat Da era o copchiliţă Cu nişte mânuţi Ca nişte tânjăluţi, Cu rochia de flane, Şi nasu cât o lule, Sămâna ghine Cu ibovnica mea De n-a ş!!i fost chiar ea. Era o babă bătrână, Cu puba de lână Şi şfichiu de sârmă Şi-o palea peste ţâţă şi striga "Hais la brazdă, copchiliţă". Cu dreapta trage Cu stânga snopu În pământ trânte Şi-n claie îl punea. Din claie în odoloi (în scârtă) Din odoloi În făţarea cea mare Faţare de argint, N-am văzut de când sunt; Părul de mărgăritar Ca la boierii cei mai mari. Iar moşu ... atunci O scos nouă iepe De câte nouă ani sterpe, Cu nişte cochite Cât nişte chite Douăzeci şi una de fecioare Pe unde călca, Scânteia sărea. Cu cochitele triera, Cu nările vântura, Cu cozile felezuiau, Cu urechile în saci punea. Cu dinţii în ţăpuşa lui moşu .. De moară îi gătea. Iar moşu ... o pornit Nouă cară la moară. Iar biata de moară,

156

Când a văzut atâtea care, O pus coada pe schinare, Şi fugea ca o fată mare În lumea mare. Lunca mare Frunză n-are; Lunca mică Frunza pică Iar morăraşul, meşter mare, Cu ciocanu-n brâu Face cioc, boc, Şi dă moara la loc. O unge cu slănină Şi o pune pe făină Iar moşu ... Când s-a dus la coş să toarne O babă colţată De şepte ani nispălată, Tot striga, baba: - Haba, ba, voinice, haba - ba. Tu-n coş nu turna-I, Până ce nu mă sărutai! - Fugi, babă fărmăcătoare, Că te-o sărutat ... Şi-o plesnit aţa De la izmene. Te-aş săruta şi eu foarte bine. Mă tem să nu plesnească Şi la mine! Iar baba nu înţelege! Da moşu ... o luat o de cârpă Şi-o dat-o într-o rână Şi o pus-o cu capu la răsteu Şi-o bătea c-un melesteu De striga baba valeleu! Iar moşu ... ş-o dat la coş Şi-o strigat: - Măi morare, măi morare, Până joi dimineaţa Să-mi faci făina gata! Iar morăraşul de tare Ce s-o spământat

157

Până joi dimineaţa, I-a fost făina lui moşu ... Ca gheaţa Iar cucoana lui moş ... Şăde la fereastră prăgea. Cum vinea flăcăii Din puşti pocnind, Juncăneii rugumând, Din cârcei sunând, Acei de la roate, Cu coarnele înjemânate; Acei de la prigon, Cu coarnele de afion; Cei dinainte, Cu coarnele zugrăvite. Iar cucoana lui moş ... O păşît în casă Şi o luat o sîtă deasă De mătasă; Şi o păşit în cămară, Şi o luat sită rară, De negară. Şi-o sîtit un sac, Şi-o făcut un colac; O sătit nanti Ş-o făcut doi colaci Ca roata Groşi ca cheatra Şi v-am mai ura, v-am mai ura Dar ne temim că vom însera. Daţi-vă şi vă uitaţi în cotruţă, Că este o copicuţă Şi ni-o daţi Să ne cumparăm o vanghercuţă Că noi câţi plugari suntem Numai o vanghercuţă avem, Şi asta ne sfătuim s-o bem. Şi v-am mai ura, v-am mai ura, Dar ne temem că vom însera Pe la este curţi Nante, luchinate Cu temelie de cheatră râdicate

158

Că avem a trece Două dealuri îngemănate La mulţi ani, boieri, Cu sănătate!

AFC 131 p. 5 - 12 Verjeni - Orhei

Inf. Lambriş Ioan, fecior Culeg. Mihai Bârcă

159

Tighina 63

[Hăitul În seara ajunului Anului Nou se formează un grup de flăcăi dintre cei mai isteţi şi sub conducerea unuia care ştie „hăitul” merg pe la fiecare casă. Cum intră pe poartă se opresc cu toţii şi deodată huiesc: - ahoooo! Şeful se duce la fereastră şi începe cu glas tare:] Scoală, scoală, bade Vasile, Că nu-i vreme de dormit, Ci-i vreme de plugărit. S-a sculat badea Vasile Într-o Sfântă Joie C-un plug cu doisprezece boi Boii bourei, Graşi şi frumuşei, Mânaţi, măi!.... Toţi deodată: - Hăi ! Şi s-a dus să are Valea Galbinului Şi Valea Ierusalimului. Brazdă neagră răsturna, Pâne roşie răsăria; Cu borona boronea, Pâne-n urmă răsăria. Şi s-a dus badea Vasile La lună, la săptămână; Pânea era-n schic ca vraghia, În grăunţe ca smochina, Numai sbârnăia alghina. A luat badea Vasile Două schice, În mână le-a frecat Şi-n straiţă le-a aruncat Şi pe cal a-ncălecat Şi la nevastă acasă a alergat. N-a nemerit acasă, A nemerit a treia casă Unde-i hazaica mai frumoasă. - Ce să facem noi, Măi nevastă,

160

Pânea noastră O să se prăpădească!? - Măi bărbate, blestemate, Eu pe tine tot te-oi bate; Taci, că nu s-o prăpădi. Atunci badea Vasile Dde bucurie S-a dus în gheal, într-o jie, Bagă mâna Într-o bortă de balaur. Şi a scos un cal graur, Cu şaua de aur, Cu frâul de mătasă, Cât viţa de groasă Mânaţi, mă ! [Toţi:] - Hăi! Hăi! S-a dus badea Vasile Ş-o căutat Nouă fete din jelania vântului, Din fundul pământului. Când vântul sta, Fetele se culca; Când vântul aburea Fetele la inimă trăgea Dar o babă scoabă, Cu schinarea strâmbă, Cu ochii de sticlă. Cu dinţii de greblă, O strâns din clai în clai, Din snop în snop, La făţarea de toamnă Care numai un singur Domn ştie de seamă. O cumpărat badea Vasile Nouă iepe Numa că De nouă ani sunt sterpe. Cu copchitele crăpate, Cu sârmă galbenă legate; Unde călca, Scântei lăsa, Cu copchitele treiera,

161

Cu chicioarele Scotea paiele; Cu ochii le felezuia, Ca din moară mi-l gătea A încărcat nouă care În ponoare Ş-a pornit la hâtra de moară. Hâtra de moară, Când a văzut atâtea cară, Îmbrăcate cu pohoară, A pus coada pe spinare Ş-a fugit în lunca mare. Luncă mare, frunză ce are. Dar morarul, meşter mare, A ieşit dintr-un bordei, Cu cojoc din şapte piei, Cu luleaua-n dinţi, Cu ochii sticliţi, Cu brâul de lână, Cu ciocănaşul în mână: -Ptru, ptru, ptru şi na, na, na! Moara sta şi se uita Şi-a amăgit-o cu tărâţe, Cu cojiţe, Până ce a pus mâna pe codiţe. Şi-a ars-o-n splină, Şi-a dat-o pe făină. Şi a făcut un colac mare, Mare, nu prea mare. Ca roata carului, Ca faţa Soarelui. Cu miere mieruit, Ca pentru noi plugarii gătit [Toţi:] Aho! Aho! Aho! ... [Iese apoi gospodarul mulţumit de „hăiat”, le dă câte un colac făcut anume sau, dacă nu, bani, dau mâna cu toţi spunând: „la mulţi ani” şi pleacă mai departe.]

AFC 66, p. 1 – 4 Gura Galbenă – Lipoveni – Tighina, 1931

Inf. Ştefan Pântea, 30 ani, agricultor în vârsta de 30 ani, care o ştia de la bunicul său ce-a murit la o etate de 80 de ani.

Culeg. Marin D. Niţu

162

64 [În afara de umblatul cu sorcova şi urarea destul de cunoscută, dis de dimineaţă copiii, fete şi băieţi, pleacă pe la case cu Semănatul. Câte o ceată de trei, patru copilaşi, cu câte o legătură de grăunţe de porumb şi grâu, intră în case şi aruncă asupra celor din case cu grăunţe, spunând:] Anul Nou ce vine Să v-aducă bine! Spor la toate Belşug în bucate! [După ce termină cu semănatul – se duc acasă copiii.]

APC 73 p. 5. Valea Perjii Nouă – Tighina, 1931

Culeg. Ion N. Mănică

163

Cahul 65

[Semănatul] [În ziua de Sfântul Vasile, copiii umblă cu Turca, Semănatul sau cu Vasilca. Ziua, cu Semănatul, vin copii din casă în casă şi împroaşcă pe cei din casă cu seminţe de porumb, grâu ori alte seminţe spunând la mulţi ani.]

AFC 970 p. 9, 11 Crihana Nouă – Cahul, 1938

Inf. Mihai Neculai Pocotilă, buhai Culeg. Dumitru Vlasa

66 [În seara de ajun a Sf[ântului] Vasile, pe aceste ţinuturi, se practică obiceiurile de mai jos: Pluguşorul ăl mare, spre deosebire de cel mic, cu care umblă numai copiii cei mici. Cum se formează Plugu ăl mare: oameni tineri şi flăcăi se adună în număr de opt sau zece persoane, precum şi un plug, de cele cu o brazdă, la care se înhamă un cal sau se înjugă o pereche de boi. Cei în cauză îşi aleg un casier pentru a strânge banii căpătaţi - om de încredere. Unul notează tot ce se primeşte la casier, altul poartă un bici „harapnic”, iar doi fac un buhai ... ... De unde se începe a umbla cu plugul? Se porneşte din o parte a satului şi se termină unde se sparge plugul = unde îi aşteaptă masa pe aceşti plugari. Au pornit! Plugul înainte; după ce l-au băgat pe poartă, toţi strigă într-un cor aho! aho! ho! ho! Cei ce duc plugul trag o brazdă în bătătură .. întorc plugul spre poartă. Treaba aceasta o fac numai doi inşi. Ceilalţi intră în casă, afară de unul, care spune pluguşorul ce se găseşte în cărţile de clasa întâi primară; la fereastră cei doi, cu buhaiul rămân şi ei, tot la fereastră, să tragă buhaiul, tot timpul cât stau în casă cei care au intrat. Când au intrat în casă, ei zic, fiecare cum intră „la mulţi ani”. Gospodarul care i-a primit – căci sunt şi din cei ce nu primesc – dau mâna cu ei şi-i poftesc să stea pe scaune sau pat. Îi primeşte în casa mare = camera cea mai gătită, curată. Stăpânul îi cinsteşte cu vin, le dă cât vrea, iar ei mulţumesc şi apoi pleacă.

164

Alţii au pretenţia să audă tot pluguşorul de la cel ce spune la fereastră, alţii nu, şi pornesc de la el mai devreme. Îi cheamă şi pe cei din curte şi de la fereastră în casă şi cu toţii cinstesc un pahar de vin. Pleacă zicând „săntate la mulţi ani”. Şi aşa umblă, din casă, în casă, prin mitoace, până ce termină tot satul şi se retrag la casa aleasă unde stau la masă, se pun pe cărţi. La ora 12 noaptea sting şi iar o aprind.]

AFC 970 p. 3 – 5 Crihana Nouă - Cahul

Inf. Maria Acrişi, 61 ani Culeg. Dumitru Vlasa

67 [Ajunul Anului Nou. În ajunul acestei sărbători, cel mai obişnuit obiceiu este de a umbla cu Pluguşorul, la urat. Se întrebuinţează diferite urături de prin cărţi. Băieţii mai din vârsta de câte 16 – 18 ani aceştia umblă cu „Buhaiul”. Buhaiul este un cuvânt ce înseamnă taur şi deoarece taurul mugeşte, ei îi imită mugetul cu un putinei mic, care este numai cu un fund, iar la al doilea fund se pune o piele, se întinde bine şi de ea se leagă nişte păr de cal, de care unul trage, iar altul în timpul acesta îi toarnă nişte apă, mai obişnuit nişte apă de borş. Cel ce toarnă aceasta apă poate să şi ureze, dar mai des un altul, cu o talanca în mână, urează Pluguşorul cules de Vasile Alecsandri. Tot în această ceată mai intră şi un fel de păiaţă şi anume un băiat se îmbracă în haine rupte, vechi, îşi pune o obrăzare şi cu un gheb la spate pare a fi un om foarte bătrân, iar la brâu, de asemeni, are atârnate nişte tălănci şi în mână are un biciu cu care pocneşte imitând pe feciorul de la plugul cu boi.]

AFC 120, p. 1 – 2 Vladimineşti – Gavanoasa – Cahul, 1931

Culeg. Ion Creţu

68 [Cu sorcova şi cu semănatul] 1 Ianuarie. În dimineaţa acestei zile fetiţele umblă cu Sorcova, iar băieţii cu Semănatul.

AFC 120, p.5. Vladimineşti - Gavanoasa – Cahul, 1931

Culeg. Ion Creţu

165

Ismail 69

La Sfântu Vasîle: La Sîntu Vasîile Bună sara, bună sara De Sfântu Vasîle! La mulţ ani cu bine! Mâne anu se-nnoieşte, Pluguşorul se porneşte, Pe la casă a ura Încępe a cuvânta. Greile-n desfatare Trecând vara cu cântare Deodată se triezeşte, Da afară vicoleşte, Da greiele din gură-i vorbeşte: Furnica Alergând cu lăcrămica Să-l ajute Cu-n graunte Pân la primăvară Să nu moară de foame Furnica l-o întrebat: -Astă vară ce-ai făcut ? -Am cântat, Neicu-ni zîce haide-aşa, Săruta ţ-aş guriţa, Sara şi dimineaţa,. Peste zî şi-n toată vremea. Vorbeşte lumea de noi Că ne iubim amândoi -Lasă lumea să-m vorbască, Numai puica să-m trăiască. Te-nsuraşi, luaşi muiere, Te bucuraşi la avere La avere, la arjint Şi arjint s-o śieluit, Şi muierea o-mbătrânit! Muierea o işît pe uşe Cu capu plin de cenuşe.

166

Sculaţi, sculaţi, boieri mari , Că nu-i vreme de durmit Da-i vreme de arat Pe on câmp curat La măru rotat. Acolo pământu nu-i îngheţat S-o sculat bădiţa -Ntr-o Sfântă Joi Cu pluguşoru cu doispreşe boi Ŝei de la roate. Cu coarnele-mbelşugate; Ŝei de la odgon Cu coarnele pistol; Ŝei dinainte, Cu ste-n frunte. Şi-o-mbrăzdat văile, Mărţile, În toate părţile, Cât o văzut cu ochii Şi cât o auzit cu urechile. Ş-o prins într-on os de râmă Şi-o făcut plugu prav şi ţărână Ş-o dat plugu la părete, Boii pasc la iarbă verde, Flăcăii-n sat la fete. Ŝei mai mari la fete mari, Ŝei mai ńiŝi la mâmăliji. Ŝei mai goli Pe langă boi. Cat la lună, Luna-i sus; Cat la stele, Stele nu-s; Cat la juguri Boii nu-s. Ş-o luat bădiţa Pluguşoru-n skinare La meşter o alergat, Meşteru din jeliţa vântului, În capu pământului. Cu foile foiè Cu ŝocanu ŝocănę

167

Cu dobele, dobăię, Cu barba-l felezuię, Cu dinţii mi-l călę, Plugu badii s-o drăję, Şi iară bădiţu Plugu-n skinare l-o luat La brazdă că l-o dat; Brazdă neagră răsturnà Grâu roşu răvărsà Cu borona-l boronę Şi cu grapa-l grăpuię, Grâu roşu răsărę, Bădiţii mai bine-i părę. Sămănatu-i grâu de negară, Ca să iasă până-n sară! N-o ieşit până-n sară, O răsărit la luna, La săptămâna, Când iera pâinea ca aluna Bădiţa-n cas'că ń-o întrat Faţa albî ş-o spălat, La icoane s-o-nchinat, Cheia din cui ńi-o luat Şi la grajd o plecat, O scos on cal Negru ca corbu, Iute ca focu, Potcoavele de mărgărint, Care bat bine la pământ. Scară dreaptă ńi-o călcat; Dânsu s-o aruncat, Pământ s-o cutremurat, Norodu s-o-nspăimântat. El la deal, la ţarină, o apucat: Ţarina departe înverzę, De-aproape îngălbinę, Buna seŝere-i trebuię. El în păluşi s-o razămat, Tri schiŝe o apucat Şi-n palme le-o frecat Şi-n buze le-o suflat Şi-n buzunar drumu le-o dat

168

Şi înapoi la femeie s-o-nturnat. -Bre fumeie, bre fumeie! Ŝe să fašem noi cu atâta amar de pâine? - Taci, bărbate, Blastamate, Că niŝi târgu nu-i departe, Du-te la târg, la oraş, Şi ię douăspręśe ocă De śer mort Şi vreo ŝînŝi, şęse de oţăl Şi du-te la Tataru, ţîganu, Care bate bine cu ŝocanu Şi fa saŝerele ’Nvărgăţele, Cu marunchi de floricele, Cu dinţi de văurele, Ca să-ţi fie drag A trage cu iele. Iel la târg la Hârlău s-o pornit, Când soarele sfinţę El la târg ajunję, Jidanii de boală zduhnę. Şi s-o dus La un jidan măi bătrân Care-i era prieten bun; Şi o luat dauăsprăzęŝe ocă de ŝer mort Şi vro ŝinŝi, ŝese de oţăl Şi s-o dus la Tataru, ţiganu, Care bate bine cu ŝocanu S-o făcut săŝerele, Învărgăţele, Cu mărunchi de floriŝele, Cu dinţi de văcurele Şi le-o pus în sân la ќele Ş-o plecat la muiere Şi le-o-mpărţit Pe la h'ińi Pe la veŝińi, Pe la oameni mai bătrâni, La flăcăi, la fete mari, Că de munca-s tot mai tari. Şi s-o dus bădiţa ş-o adus

169

Nouă copilele Tinerele Fără dinţi, fără măsele; Şi le-o pus în jeliţa vântului În capu pomântului Când Soarele pălę Ele mai tare să-ntindę Da una, nantă, Sprânŝenată, Cu fustă-nvârgată, Cu buca lăsată, Când traję, Pe toate li-ngrămădę; Odată cu dreapta trăję, Cu stânga mărunchi faŝę; Din mărunchi în snop, Din snop în clai, Din clai în odabai, Făţarea-i de aramă Numai unu Dumnezău Să deie samă! Hurduz, Burduz De la Ţarigrad adus O-ntors-o un vânt din sus. Ş-o prăvălit Stogu badii cu curu-n sus. S-o dus bădiţa la târg La Hârlău, Care-l ştiu şi eu: Ş-o cumpărat nouă iepe Siuriepe De nouă ani sterpe Şi le-o dus la valmadămă Unde lupu le mănâncă, Numa una o rămas. Coќitele triierà, Cu botu suflà, Coada măturà, Cu urechile-n sac turnà; Coќitele crapate, Cu tei legate,

170

Cu papură astupate. Iel la putina cu brânză Ńi-o amaję, Cu cârligu ńi-o plesnę, La făţare mi-o ntinde Cu coќitele treiera, Ş-o ncărcat noăsprăzeĉe Cară-n povoară, La Ioan la moară Unde-a mai măŝinat şi an. Da curva, Când o văst atâtea cară În pohoară O pus coada pe sќinare, Ş-o picat pe ŝeia vale Păste iarbă - luncă n-are. Luncă mare, frunză n-are, Lunca-i ńică, frunza-i ќică, La brânduşi şi la la capŝiună Ştiţi, boieri, că nu-i minŝună. Da moraru de moară, Futu-i maţu cui-îl are, Şede cu luleaua-n dinţ, Cu ochii beliţ; Când te uitai la dânsu Te umfla râsu. Moraru striga: - Ptru, ptru, ptru şi na, na, na! Moara sta şi să uita, El de aripă ńi-o luat-o Ş-o dat: cioc-boc! Ş-o dat moara la loc; Şi i-o trăntit şi una-n şęle Ş-o dres-o şi la măsele; Ş-o tăiet un cocoş, Ş-o turnat în coş; Ş-o tăiat o găină, Ş-o dat-o şi pe fănină; Ş-o tăiet un gânsac Ş-o turnat în sac. Nu-i morişca de nuiele, Da-i morişcă dar de ќiele

171

Că aşe ŝerne fănina Ş-aşe curge tărâţa! V-am mai ura, v-am mai ura, Dar ne temem c-om însăra Că nu sîntem de pe ici, De pe cole Sîntem de la Buşa Veche, De unde mâţa streche Şi motocu şede pe cotruţă; Şi suduie copiii de cruşe! C-o mâncat laptele ŝel dulŝe Dar mâţa să jurî, s-afuriseşte, Lapte dulŝe pe vremea asta Nu găseşte. O găsit la Podu Ghiorghiţî Şi era afurisit de altă mâţă: Şi cotocu Faŝe focu; Cotoŝiţa Franje jiţa; Coţofana Gustă zama; Două muşte Fac găluşte; Doi ţânţari Conăcari; Doi purŝei Vorniŝei. V-am mai ura, v-am mai ura, Da iar ne temem c-om însăra, Că mai avem de urat La o casă cu streşină lăsăţîcă Este-o fată ochioşîcă; De-a hi deopotriva mę, Să mă trântesc şi io cu ię De n-a ŝi de potriva me, Să facă dracu ŝimpoi din ię, Să cânte la nunta mę. V-am mai ura, v-am mai ura, Dar iar ne temem c-om însăra Că suntem de la Dealu Lung De unde trag fetele la plug,

172

Şi le mână o babă cârnă Cu puha de lână Cu sfiche de sârmă. Moşneagu plugu ţânę Şi din gură nu tăŝę: Şi din barbui bărnăię Şi la babă striga: -Dă-le, babă, tot la vine Să răstoarne brazda bine! Hahò ! Hahò ! Copii argaţi! Staţ puţîn şi nu mânaţ Şi cuvântu-n'-ascultaţ Şi brazda nu n'i-o strîcaţ! Ho - ho – ho! Daţ colacu şi pitacu!

AFC 425 p. 1 - 12 Ciamaşir -Ismail

Inf. Filip Starâş 52 ani Culeg. Virgil Stanciu

70 [Semănatul] [În ziua de Anul Nou, dimineaţa, înainte de ieşirea popei (preotului) din biserică, copiii (parte bărbătească şi parte femeiască), umblă cu "samanatul". De dimineaţă, după ce s-au aprovizionat fiecare cu sămânţa necesară pentru "samanat" (orz, secară, porumb etc.) pornesc în cârduri pe la casele oamenilor. Intraţi în case, semănătorii împrăştie câte o mână de "sămânţă", rostind în acelaşi timp: "Sănătate, Anu Nou! Să crească grâile, oarzîli, mălaili şî papuşoaili". Unele gazde obişnuiesc să ducă semănătorii să samene la vite, ca să trăiască vitele.” Cu sămânţa de la Anu Nou îi ghini să afumi viili pintru că nu li mai mănâncă cărăbuşăi.]

AFC 527 p. 15 Ceamaşir - Ismail.

Inf. Xenia Starâş, 40 ani. Culeg. Matei Starâş, 1933

71 De urat colaŝii: Mulţăn'im, mulţăn'im! De ieşti colaŝi frumoşi,

173

Ca faţa lui Hristos: Cu zahăr înzăhăriţi Cu miere-ndulŝiţi Pentru noi plugăraşii gătiţi Aieşti colaŝi nu-s araţi C-un bou, cu doi, Cum ne pare nouă, Da-s araţi cu pluguşoru Cu doisprăĉe boi Aieşti boi de când s-o ridicat Multă poamă-a scuturat Argint, Mărgărint, Sănătate, Bunătate, Păn la curul istui frate Amin! Şi mânţăn'im.

AFC 425 p. 12 – 13 Ciamşir -Ismail

Inf. Filip Starâş, 52 ani Culeg. Matei Starâş

72 Închinarea colacilor (Mulţumirea) Staţi, fraţi, să ascultai Aişte colaci mândri şî frumoşi Ca faţa lui Hristos Nu-s araţi c-o vacă, două, Cum va pari vouă Da îs araţi cu un plug Cu doisprăĉe boi Iar cei boi pân s-o rădicat Multă rouă a scuturat Mult argint Mărgărit Sanatăţi, Bunatati Zîciţi: Amin! Şî di colaci mânţănim. Această închinare se spune de flăcăi înainte de a primi colacii când umblă cu uratul sau „de-o colinda”.

174

AFC 527 p. 27 – 28 Ceamaşir - Ismail Inf. Xenia Starâş

Culeg. Matei Starâş

175

Cetatea Albă 73

Pluguşorul Se mai obişnuieşte ca în seara Aului Nou să se umble cu Pluguşorul. Toată ziua în Ajun umblă copiii, însă seara flăcăii. Acum sunt două cete mari. Toţi flăcăii mai de frunte din satul (jumătatea din sus) din sus se adună şi formează Plugul cel mare din sus. Tot aşa şi flăcăii din jumătatea satului din jos se unesc şi formează Plugul cel mare dinjos Şi din fiecare partidă este ales câte un şef (numit sborcic, care merge la preot şi ia casa unde strâng banii. Acolo pune fiecare om câte cât vrea. Preotul le fixează ce sumă o să le dea lor, iar cealaltă rămâne în folosul Bisericii. Totuşi ei mai iau bani şi pe colacii strânşi, căci îi vând. Anume cu banii îşi fac flăcăii horă sau alte separaţii lăsate pe seama lor ca fântâna flăcăilor sau crucea lor. Unul din flăcăi sau om chiar este plătit să ureze.

AFC 38, p. 26 – 27 Antoneşti - Cetatea Albă

Culeg. Dumitru Bojoancă 74

Una din urături Asta-i sara lui Sf[ântu] Vasile, Asta-i sara ce-o-nsarat Noi pe D[umnea]voastre Nu v-am urat Dar dacă D[umne]zeu Ne-a ajuta Şi pe Dumneavoastră V-om ura Roată, flăcăi! Am purces la Domnul Şi l-a Mpăratul mare Să facem întrebare, De curţile Măriei Sale. Să putem să arăm Să sămănăm:

176

Alivan, pridivam Alămâie, tămâie, Precum în Sf[ânta] Carte scrie Acest domn X de la părinţi Când s-o rădicat, Mult bine-o apucat. Şi n-a fost îndestulat S-a uitat în deal Şi-n vale Şi a văzut o ţarină, Mândră şi frumoasă, Filosofască Încât nu-i vrednic nimeni În lume să se gândească Toată ţara a luat, Şi n-a fost îndestulat A vrut să ieie O altă ţară întreagă Ţară-ntreagă n-o luat Fiindcă nu i-o fost Slugile de-arat. Când Sf[ântul] Soare răsăre, Părinţii din casă ieşe Şi din gură îi grăie: - Hai, hai, filosoafe, Cu pânea să te sileşti, Să fii bogat ca pământul, Şi-mbrăcat ca aurul Şi ca argintul. El când a auzit acest grai, Din gura părintească Din gând a cugetat, Şi la muncă s-a apucat; A scris cărţi, Şi a trimis în părţi A scris cărţi cu nume, Şi a trimăs în lume, Să-i vie secerători la pâne! Săcirătorii La pâne când veneau Ca o mare ploaie huiau; Veneau fine şi vecine

177

Şi-un tabun de babe bătrâne. Dar când s-au apucat La săcerat, Săceri nu s-au ajuns, Şi a pornit bade-n sus. La târg la Roşiori, Să facă săciri la săcirători, Roată, măi! Când a intrat pe uliţa mare, N-o văzut nimica-n zare. Numai la un colţ de drum Şedea un ţigan bătrân, Pâclisit şi peticit, Lucra cu trei puradei La un cuţit, Nici până azi nu l-a gătit Daţi din gură, măi flăcăi! Când a apucat Pe uliţa din deal A dat peste alt ţigan, Ş-a cotit pe uliţa muntenească La o dugheană românească Era în ea un ferar mare, Cu sumanu de-a spinare. Şi c-un cojocel De piele de câne De când era tătuca mire. Roată, măi! Lucra fier, Lucra oţel Lucra aur, Şi argint, N-avea păreche pe pământ! Şi l-a pus să-i facă Săceri mititele, Pentru fete ochişele; Şi altele mai mari, Pentru flăcăii cei tari;. Şi unele mai uricioase, Pentru babele clonţoase. Iar una cu mănunchi de seu, Cu care am săcerat şi eu,

178

Pe dealuri şi pe văi Ia mai roată, măi flăcăi! Acu secerile au împărţit Şi la lucru s-a pornit. Unii strigau s-o ieie din jos, C-aşa a spus Hristos; Alţii din sus C-aşa Dumnezeu a spus! Numai ce-a strigat Ş-o babă bătrână - Hai să luăm mână de la mână, Şi să facem treabă bună! Şi lanul l-au apucat De către sat. Cei tineri nainte grăbeau Şi astfel săcerau Baba fosăia Cu moşneagu alăturea. Din urmă snopi lega, În clăi îi punea Şi la arie-i căra. Mare fasăială mai era Îndemnaţi, măi! Iar când badea Vedea şi vedea A trimăs în curtea sa S-aducă nouă iepe, Nouă iepe suriepe, De nouă ani sterpe, Cu copita despicată, Cu sârmă veche legată. La câmp le-au adus, La arie le-au pus, La faţa pământului, La răcoarea vântului, Unde iepele călcau, Fântânile secau. Fugi [Ioane] că te-a mânca! Mânaţi, măi! Cu copitele treierau Cu limbile vânturau Cu dinţii sacu ţineau

179

Cu urechile în sac puneau. Iar când au gătit de treierat Şi sacii la gură i-au legat, Au stat şi-au gândit Unde să meargă la măcinat. La moară la Ivăneşti? Aştepţi până-mbătrâneşti. Ori la moară la Hârlău? Acolo am măcinat şi eu. Şi tare bine m-am înţeles Cu morăriţa mai ales! Mânaţi, măi! Şi-a pus bădiţa stăpân pe care Un moşneag cu babă rară Şi avea o băbuţă cam bătrână Şi-o ducea moşu de mână, Iar moşneagu cam şmecher S-a încins cu brâu şi cu chimir În boi dădea, nu dădea, Dar baba ştiu că-şi bătea. Îndemnaţi, măi! Şi au ajuns la moară La Ivăneşti, La morişca cu fereşti, Dar-ar dracului de moară, Când zări atâtea cară, Cu povară încărcate, Cu lanţuri de fier legate, A pus coada pe spinare Şi a apucat-o la vale! Dar moraru săracu De n-ar sta, lua-l-ar dracu, De meşter mare ce era Nici o putină Nu putea înfunda. Mare nătărău, Strică bine, face rău! Cu luleaua- n dinţi, Cu ochii sticliţi, După moară se uita Şi fluiera Când iacă morăriţa,

180

Meşteriţa, Înhaţă-o scofiţă, Cu mâna pe bărdiţă Iese pe portiţă După moară se uita, O striga şi-o amăgea, - Ptru, ptru, ptru, Şi na-na-na! Moara sta şi se uita. Pân-o pus mâna pe ea Îndemnaţi, măi! Şi a adus-o De i-a tras moraru una în cap Ş-a aşezat-o pe dulap; I-a mai tras un pumn în şele, De-a aşezat-o pe măsele. Şi i-a mai împuşcat Una-n gură Şi făina prinse-a cură. Cucoşu mătura coşu, Puicuţa mătura teicuţa, Ginsacul ţinea sacu, Şi găina turna făina. Nu era făină, Ci aur şi mărgăritari, În casele voastre, boieri mari! Trageţi, flăcăi! Când de măcinat au terminat Spre casă au plecat. Boii răgând, Carul scârţâind, Şi din gură şuierând. Iar lelea găzduleasă Când vedea şi vedea O fată trimetea, Până-ntr-a doua cămară, De i-a adus o sită rară, De nagară, Ş-a dat-o pe uş-afară! Că pânea ei nu-i de ocară. Şi a trimis pe alta, În a treia casă,

181

Ca să-i aducă o sită deasă, De mătasă, Să iasă pânea aleasă! Strigaţi, flăcăi! Lelii nici nu-i pasă Că are o fată frumoasă: Şade-n dosu hornului, Roade muchea cuptorului! Cu nişte mâini soponite, Ca nişte tînjăli pârlite; Cu dinţii ca grebla, Cu ochii cât sfecla, Cu ţâţăle în sân ca bostanii, De fug de frică şi ciobanii; Cu picioarele ca butucii, De fug din ţară şi turcii. De-o ureche cam surdă, Dar văruită cu pudră! N-o lăsaţi, măi! Apoi a adus pe lelea Magdalina Care ştie a cerne bine făina. Făina cernea, Catrinţa dinapoi se rupea. Bărbatu cu acu În dosul ei şedea Şi catrinţa i-o cârpea. Iar femeia treaba-şi făcea. Bate-n sită şi-n covată, Şi cerne făina toată. Şi-a făcut Un colac mare Şi rotat Pe piatra morii măsurat. Două babe îl împleteau, Doi moşnegi Cu dracu-l învârteau, Şi l-au pus în cuiul de jos, Pentru noi bine de scos. Când pe uşă l-au pornit, Drept în grindă s-a pălit; Iar când l-au scos în tindă, L-au adus cu tot cu grindă.

182

L-au rupt în două, Şi ne-au dat şi nouă. Iar noi l-am rupt în cinci, Şi-am dat şi la calici, Care şed cu limba-n gură, Şi nu ştiu nici o urătură. Roata, măi! De urat am mai ura, Că mai ştim câte ceva Dar ni-i c-om însera, Pe la aceste curţi înalte, Sprâncenate La uşi cu aur brodate, Cu ferestre ţintuite, În argint poleite. Departe De bordeiele noastre Care-s mititele, mititele, Cu ferestre în podele, Ca să ne uităm la stele: Pe la uşi sînt cu răgoz, Bate vântul, ne dă jos. Mai sbuciumaţi-vă, măi! Noi nu suntem de pe ici, De pe colea Suntem tocmai de pe la Mitoc, Unde îngheaţă apa-n toc, Şi găluştele la foc; Ba unii-s de pe la Flămânzi, Unde se mănâncă Pastramă de mânz; Iar alţii de pe la Buda-Veche, Unde motanul streche, Şi-şi caută pereche. Să-i scoată Un şoarece din ureche, Mânaţi, măi! Ş-am mai ura, am mai ura, Dar ne temem c-om însera, C-avem un băiat Cu sumanul verde, Tare ne temem că l-om perde,

183

Că l-am mai pierdut o dată, Şi nu l-am găsit În lumea toată! Dar noi tot v-om mai ura Căci cât am îmblat Nimic n-am câştigat, Nici vaci cu viţei, Nici gâşte-îmbrobodite, Nici mâţe potcovite, Numai pe-o fată am sărutat, Când colacuil mi l-a dat, Dar ş-aceea m-a muşcat, De-am rămas om însemnat! Mânaţi, măi! Mă făcui o mâţişoară, Mă suii în policioară, Văzui chişte şi cârnaţi Ia, de-acelea să ne daţi! Ş-apoi hopuri hopurate, La mulţi [ani] cu sănătate! Hopuri, hopurele La mulţi ani cu viorele! Busuioc verde pe masă, Rămâi, gazdă, sănătoasă, Cu juncani de înjugat Cu fete de măritat; Coşlare cu popuşoi, Ca s-aveţi şi pentru noi; Câte pietre la fântână, Atâtea oale cu smântână, Mai sbucimaţi-vă, măi! Câte paie Pe bordeiele noastre, Atâţia galbeni Pe mesele voastre; Câţi cărbuni în cuptor, Atâţia boi gonitori. Câtă cenuşă pe vatră, Atâţia peţitori la fată. Şumultoc de busuioc Vă poftesc la toţi noroc Şumultoc de mintă creaţă

184

Vă poftesc dulce viaţă! Ani mănoşi, Să vă găsim Şi altădată sănătoşi. Aho! Ahoo!

AFC 38 p. 27 – 40 Antoneşti - Cetatea Albă Culeg. Dionisie Bojoancă

75 Seara de Anul Nou (Sf. Vasile) umblau cu Plugul. Ziua umblă copiii, până la vârsta de 12 ani. Ceilalţi mai spre seară şi feciorii noaptea. Cu deosebire de colind, feciorii copii etc, vin şi urează de-a dreptul fără ca să întrebe. În privinţa uratului, flăcăii iau cu ei un clopot, harapnic (bici mare) cu care pocnesc când spun, „hăi”: Unul dintre flăcăi este înzestrat să spună urătura (Pluguşorul), iar ceilalţi umblă bătând câinii prin curte până când urătorul strigă „mânaţi, măi”, când vin fuga şi spun „hăi, hăi” (de două ori). După ce urează, ei se duc la uşă unde sunt răsplătiţi cu colaci, mai rar bani. Se întâmplă câteodată că urătorii dau peste vreo cumpanie (petrecere) unde sunt poftiţi în casă şi cinstiţi. Numai în cazul acesta fiecare gospodar le dă urătorilor bani.

AFC 39 p. 17 Antoneşti - Cetatea Albă

Culeg. Porfirie Oprea 76

Pluguşorul Asta-i sara lui Sf[ântu] Vasile Asta-i sara ce-o-nsarat Noi pe D[umnea]voastre Nu v-am urat Dar dacă Domnu ne va ajuta Şi pe dumneavoastră v-om ura Am purces la domnu [Vasile] Şi la împăratul mare Să facem întrebare, De curţile mării sale. Ca să putem Să urăm

185

Şi să sămânăm Alămâie ş tămâie Precum În Sf[ânta] Carte scrie. Roată, flăcăi! Acest domn mare şi bogat Mult bine-o apucat Şi n-o fost îndestulat O mai vrut să ieie ţară toată; Ţară toată n-o luat, Că nu i-o fost slugile S-o sculat într-o joi, Bădiţa c-un pluguşor Cu doisprezece boi. Ş-o arat în lut Şi-n piatră Ş-o dat Dumnezeu Şi s-o făcut pânea lui Mândră toată. Mânaţi, măi! S-o dus badea La luna La săptămâna Să vadă Grâul de copt. Grâul de copt ce era, Spicul lepăda, Părinţii din casă işa, Şi din gură îi grăia - Hai! Hai, filosoafe, Cu pânea să te sileşti Să fii bogat ca pământul Şi îmbrăcat Ca aurul şi ca argintul. El când a auzit Acest grai Din gura părintească A început a scrie cărţi, Şi a trimite-n părţi. Scrie cărţi cu nume, Să-i vie săcerători la pâne. Secerătorii la pâne cân’vine,

186

Ca o mare ploaie huie. Ia mai ziceţi, măi! Când s-au uitat În deal şi-n vale Şi au văzut această ţarină Mândră filofosască Încât nu-i nimeni vrednic Să se gândească, Acest domn mare şi bogat, De la părinţi când s-o rădicat O luat visteriile De la împăraţi, Şi le-o împărţit pe la fraţi. La care negustorie, La care preoţie, La care împărăţie, La care plugărie. Căci dacă plugarul N-ar plugări, Nici negustorul N-ar negustori; Nici preotul N-ar preoţi; Nici împăraţii N-ar împărăţi. Căci de când Plugarii plugăresc, Şi negustorii negustoresc, Şi preoţii preoţesc, Din urma plugarului Toată suflarea se hrăneşte. Aur, galbeni cumpineşte! Acest pluguşor, Pe care ni l-a dat Dumnezeu Sfântu Care-o urzit cerul şi pământul. Jos pe apă l-o urzit, Sus în slavă l-o suit. Daţi din gură, măi! Hăi! Hăi! Şi la anul cu sănătate!

187

AFC 39, p. 18 – 22 Antoneşti - Cetatea Albă

Inf. Teodor Malanceu Culeg. Porfirie Oprea

77 Pluguşoru[l] Aho! Aho! La domnie la- mpărăţie, La Domnu ist de gazdă În samă să ne ţîie Bucură-te, bade, Şi te veseleşte, Cum s-o bucurat Machidon Când a aruncat Maica Domnului Două mere de aur Cu sara lui SfântuS Vasile La mulţi ani! Boieri cu bine! - Scoală, bade Vasile, Nu dormi, Că nu-i vreme de dormit, D-ai vreme de arat, La câmpu curat La mărul rotat, Unde-i locul dezgheţat Şi mai bine de arat. S-o sculat badiţa Vasîle Într-o Sf[ântă] Joi Cu pluguşorul Cu doisrpăzece boi: Acei dinainte Cu coarnele poleite; Acei dinapoi Cu coarnele prigoi; Acei de la roate Cu coarnele pe spate. Ca să ne facă D[umne]zeu Sfântu de ei parte. Şi o purces bădiţa Vasîle

188

Să-mi are, Să-mi semene Valea Rusalimului. O tras badiţa Vasîle Brazdă Cât cu ochii nu vide Cu urechile n-auze; Din guriţă-mi şuiera, Din horapnic îmi pocne; Îmi şuieră haiduceşte Şi-mi pocne voiniceşte. Boii să sile Lui bădiţa Vasîle Bine că-i păre. Pluguşorul Brazda neagră răsturna Bădiţa Vasile Grâuşor că-mi semâna. Grâu mărunt, cu arnăut, Ca să-i pară Lui bădiţa Vasile mai mult; Grâu de vară cu secară Ca să iasă Lui bădiţa Vasile în primăvară. Grapa grăpuie Grăuşoru din urmă răsăre. Mi-au arat badiţa Vasile Şi mi-au semănat, Tot câmpul că mi-au terminat. La jupâneasa gazdă Că s-o-nturnat, La lună, la săptămână, S-o pus bădiţa în cale, Să facă o primblare Să vadă pâinile de mari. A luat bădiţa Vasile Un cal graur Cu şaua de aur Cu pilizi până-n pământ Cari făcea douăzeci şi doi Cum n-am mai văzut noi: Negru ca corbul,

189

Iute ca focul; Când călca, Scânteie vărsa Lui bădiţa Vasile Bine că-i părea Bădiţa Vasile Pinteni calului că-i da La câmp îmi pleca Grâuşoru aşa de mare era: În pai cât strestia, În spic cât vraghia. Bădiţa Vasile în mijlocul ogorului îmi pleca, Calul îmi priponea Într-o scară să lăsă, Un spic care mai mare În mână mi-l apucă Spicul se fărâmă Bădiţa Vasile se înspăimântă. La jupâneasa gazdă se-nturnă. Leliţa pe bădiţa Vasile Când îl vedea venindu-mi Ca ploaia huindu-mi, Ca tunurile tunându-mi, Ca fulgerele fulgerându-mi, Ea din păpuci plescăind, Din rochiţă folfăind, Mi-a işît lui Bădiţa Vasile înainte, L-o apucat în braţe Şi l-o muşcat din faţă Şi-io părut că-i varză; Ş-o muşcat din bărbie, Şi-o părut că-i lămâie. Bădiţa i-o cuvântat -Bre femeie! Bre femeie! Ci să facem noi, Grâul nostru o să peie?! Da leliţa lui bădiţa Aice o cuvântat: -Bre omule! C-om face cum om pute Şi grâu om ave.

190

Pleacă în târg în Bârlad Şi cumpără śer şi oţăl Şi du-te la meşteru cu el Ca să-ţi facă seceri din el. Bădiţa Vasile Pe cal graur o încălecat La Bârlad au plecat, Śer şi oţăl mi-a cumpărat. Pe Gavril ţiganul l-o luat Unde mi-l găse, Jos mi-l pune! Gavril ţiganu de frică Seceri că-mi făce Mi-o făcut secerele Cu mănunchi de floricele, Cu dinţi de viorele Ca să-mi taie flăcăi Şi fete grâul cu ele Bădiţa Vasile le-o luat La jupânească gazdă S-o-nturnat S-o pus cu leliţa, Bădiţa în cale Să strângă pânea mai tare Leliţa lui bădiţa i-o cuvântat: - Pleacă într-aeste sate Apropiate Şi strânge vro câţiva śini Vecini Cu vro câţiva Oameni mai bătrâni Ca să fie clacă deplini. Bădiţa pe leliţa o ascultat Într-aeste sate o plecat Şi-o strâns vro câţiva sini veşini Cu vro câţiva oameni mai bătrâni Mult bădiţa Vasile N-a stat şi s-o gândit, Că mai bine o nimerit Unde să puie claca. Mi-o pus-o În capătul pământului

191

În bătaia vântului Vântu mi-o abure Claca mi se sile Lu bădiţă Vasile bine că-i păre Toţi flăcăii şi fetele Îmi secera cum secera, Iaca, în mijlocul clăcii, Era o babă bătrână Cu secerea frântă, Din cap strâmtă: Îmi secera snopeşte Şi-mi pune clăieşte. Din claie în odobaie Din odobaie în făţare Domnul Sfânt Să ne ţîie în seamă! Iar leliţa lui bădiţa I-o porunśit: -Pleacă în târg la Galaţi Şi cumpără douăsprăzăce iepe Sure iepe, Cu copite de alamă, Îmi calcă bine peste samă; Cu copite de argint, Calcă bine la pământ! Când îmi călca, Bălţile-mi seca, Lu bădiţă bine că-i părea. Cu picioarele îmi strope Cu nările îmi feleuza Cu urechile-mi Saci vargaţi îmi lega Bădiţă Vasile a încărcat Douăsprăzăce cară La haita de moară. Haita de moară când a văzut Că este cară în pohoare, O plecat în lumea cei mare Pi deal, pe costişe, Să pască floare de brânduşi; Pi deal, ca nebună, Să pască floare de căpşună.

192

Zău că, bade din casă, Nu-i minśiună. Iar moraru, meşter mare, Cu luleaua în dinţi Cu ochii beliţi, Cu brâul de lână, Cu ciocanu-n mână: - Par , par, par, Nea, nea, nea! Moara-mi sta şi se uita Dar moraru, meşter mare, Mi ş-o apucat moara din scoc Şi o dat-o la loc! Şi o trântit un ciocan în şele De o crâşnit moara din măsele Şi o stricat două ouă Şi o făcut moara Puţin mai nouă; Şi o uns-o cu slănină Şi a dat-o pe făină. Şi nu măcina cum se macină, Da măcina aur şi mărgăritar Pe la curţile Dumniei voastre, Boieri mari! Şi a făcut bădiţa Vasile sacuşeau De fălioară (făină) Şi l-a pus în căruśiau Şi-o plecat La giupâneasa gazdă Jupâneasa gazdă Cum mi l-o văzut Pe Bade Vasile venind O plecat la Nicu Niculeni Peste Prut Şi i-o luat o sîtă împrumut, Şi nu i-o plăcut Şi o plecat la casa cei mare Şi a luat o sîtă de nagară Şi o făcut un colac Mândru frumos Ca faţa Lui Domnu Iisus Hristos

193

Cu zahar înzăhărit Cu cinci galbeni înśipt Ca pentru noi Plugarii de afară pregătit Şi iar v-am mai ura, V-am mai ura Dar mi teamă c-om însera C-avem să trecem O pădure deasă Unde şăd lei paralei Şăd cu gurile căscate Cu limbile scoase Şi ne mănâncă de spate! Şi ne mănâncă Fetele nepupate Că se pupă greu, Bată-vă Dumnezău! Amin, boieri, să vă fie, Cu dar şi cu veselie, La anu cu sănătate!

AFC 41, p. 8 – 19 Cair - Cetatea Albă

Inf. Mantea Ion, 49 de ani Culeg. Serghei Ciocanu

78 Dimineaţa, de la orele 3 - 4 încep copiii să umble cu Semănatul. Se strâng grupuri de cinci - şase la un loc, iau sămânţa de grâu, orz sau porumb în buzunare şi se duc prin sat, din casă în casă şi, unde găsesc uşa descuiată, intră în casă şi-l seamănă pe stăpânul casei, zicând: Să trăiţi la mulţi ani fericiţi, Să dea Dumnezeu să rodească grâu orz etc. În ajunul Anului Nou copiii umblă cu uratul. Iar flăcăiii ... se maschează ... Iar o parte îşi fac un buhai din putine şi se duc cu buhaiu.

AFC 32 p. 18 - 19 Cair - Cetatea Albă

Culeg. Vasile Iacovlev

194

79 Pluguşor: Aho! Aho! La domniie, la împărăţie, Ca domn ist de gazdă În seamă nu ştie! Bucură-te, bade, şi te veseleşte Cum s-a bucurat Machedon Când i-o aruncat Maica Domnului Două mere de aur! Cu seara lui Sf[ântu] Vasile, La mulţi ani cu bine! Cercei şi clopoţei, Ia mai roata, mă flăcăi! Scoală, scoală, bade, Nu dormi, Că nu-i vreme de dormit, Da-i vreme de arat, La câmp curat, La mărul rotat, Unde-i locul dizghiţat, Şi-i mai bine de arat. Cercei şi clopoţei, Ia roata, măi flăcăi! S-a sculat bădica Vasile Într-o Sfântă Joi Cu pluguşuru Cu doisprezece boi. Acei dinainte Cu coarne poleite; La cei dinapoi, Coarnele prigoi; Acei de la roate, Cu coarnele în spate, Ca să ne facă Sf[ântul] D[umne]zeu parte. Şi-o purces badiţa Vasile Să-mi are, să-mi samene, Valea Rusalimului, Dealu Guralimului A tras badiţa Vasile o brazdă,

195

Cât cu ochii nu vede, Cu urechile n-auze; Din guriţa-mi şuiera, Cu harapnicul îmi pocnea; Îmi şuiera haiduceşte, Îmi pocnea voiniceşte. Roata, măi flăcăi! Boii să silea La badiţa Vasile Bine ce-i pare. Plugul, Brazda neagră răsturna, Bădiţa Vasile grăuşor semăna. Grâu mărunt, arnăut, Să-i pară Lui badiţa Vasile mult. Grâu de vară, cu secară, Să iasă lui badiţa-n primăvară. Grapă că-mi grăpuie, Grâu din urmă răsăre. Mi-a arat badiţa Vasile Roata, măi flăcăi! Şi mi-a semănat, Tot câmpul mi-a terminat, La luna, la săptămâna, S-o pus badiţa cu leliţa în cale Să facă o primblare, Să vadă pânele de mari. A luat badiţa Un cal graur, Cu şaua de aur, Care facea douăzeci şi doi, Cum n-am văzut noi. Negrul ca corbul , Iute ca focul, Când calca, Scântei vărsa. Lui badiţa bine îi părea. Ia roata, flăcăi! Bădiţa pinteni calului dădea, La câmp îmi pleca, Grăuşorul aşa de mare era:

196

În pai cât trestia, În spic cât vrabia. Bădiţa În mijlocul ogorului pleca, Calul îmi propea, Într-o scară se lasă, Un spic mare îmi apuca, Spice se sfărâma, Badiţa Vasile se înspăimânta. La jupâneasa gazda se înturna Roata, flăcăi! Leliţa pe badiţa îl vedea Ca ploaia huind, Ca tunurile tunând, Ca fulgerile fulgerând, Iar ea din păpuci plescăind, Din rochia fâlfâind, Mi-a ieşit lui badiţa înainte, L-a apucat în braţă, Şi l-a muşcat din faţă, De i-a părut ca o varză; L-a muşcat din bărbie, De i-a părut că-i lămâie. Bădiţa i-o cuvântat: -Bre femeie, bre femeie, Grâul nostru are sa peie! -Taci, bre omule, Ca om face ce-om putea, Şi grâu om avea. Pleacă în târg la Bărlad, Şi cumpăra śer şi oţel, Şi du-te la meşter cu el, Ca să-ţi facă seceri din el. Badiţa pe cal graur încăleca, La Bărlad a plecat, Ser şi oţel a cumpărat. După Gavril ţigan s-o luat Unde mi-l găse, Jos mi-l pune. Gavril ţiganu, de frică, Seceri ca-i face. Mi-o făcut secerele

197

Cu manunchi de floricele, Ca să taie flăcăii şi fetele. Badiţa Vasile le-o luat, La leliţa s-o întornat, S-o strâns leliţa Cu badiţa-n cale, Să strângă painea mai tare. Roata, flăcăi! Leliţa lui badiţa I-o cuvanta[t]: -Pleacă în aieste sate Apropiate Şi strânge câţiva Vecini voinici, Cu vreo câţiva Oameni bătrâni, Ca să fie clacă deplin. Badiţa pe leliţa o ascultat, Într-aieste sate apropiate A plecat Şi-o strâns câţiva śini vecini, Cu câţiva oameni mai bătrâni. Mult badiţa a stat şi-o gândit, Că mai bine o nemerit, Unde să-mi puie claca? Mi-o pus-o În capătul pământului, La bătaia vântului. Vântul când abure, Clacă se silea, La badiţa Vasile bine îi parea. Toţi flăcăii şi fetele Îmi secera cum se secera. Iaca, în mijlocul clăcii Era o babă bătrână. Cu secere frântă, Din cap strâmta: Îmi secera snopeşte, Îmi pune claieşte. Din claie în odobaie, Din odobaie în faţarie. Domnul să ne ţie în seamă.

198

Cercei şi clopote, Roată, flăcăi! Iar leliţa lui bădiţa I-a cuvântat: -Pleacă în târg la Galaţi Şi cumpără douăsprăzăce iepe sure Iepe Cu copite de alama, Care calcă bine în samă; Cu copite de argint, Calcă bine la pământ. Când îmi calca, Bălţile îmi seca, Lui badiţa bine îi părea. Cu picioarele stropşesc, Cu nările-mi feleza Cu urechile în saci îmi baga. Bădiţa a încărcat Douăsprăzăce care La haita la moară. Haita di moară, Când a văzut aieste care, A plecat în lumea mare, Pe deal, pi costiş, Să pască floare de brânduş/pranduş. Pe deal nebună, Să pască floarea de capşună. Dar moraru meşter bun, Cu lelea în dinţi, Cu brâul de lână, Cu ciocanul în mână, Par, par şi nea, nea, nea, Moara îmi sta şi se uita. Dar morarul, meşter mare Mi-a apucat moara din seva Şi-a dat-o la loc. Şi-a trântit un ciocan în şele, De scraşnit moara din măsele. Şi-a stricat nouă ouă, Şi-a făcut moară nouă. Şi-a uns-o cu slănină, Şi-a dat-o pe făină.

199

Roata, măi flăcăi! Şi nu macina cum se macina Da macina aur şi mărgăritare Pe la curţile d[umnea]voastră, boieri mari! Şi-o făcut badiţa Vasile un săcuşan faină, Şi l-o pus în caruşan, Şi-o plecat la jupâneasă gazdă. Jupâneasă gazdă când o văzut venind, A plecat la Neculai peste Prut, Şi-o luat o sâtă împrumut, Şi nu i-o plăcut. Şi-o plecat în casă sei mare, Şi-o luat o sâtă de negară. Şi-o făcut un colac frumos Cu fata lui Iisus Hristos. Cu zahăr înzăhărit, Cu mere îndulcit, Şi cu 10 galben înşipt, Ca pentru plugari gatit. V-am mai ura, v-am mai ura, Dar ne temem c-om însera. C-om trece o pădure deasă, Unde şed lei paralei, Şăd cei gurile căscate, Cu limbile scoase, Şi ne mănâncă de spate, Şi rămân fetele nepupate. Că se pupă greu, Bată-le Dumnezeu! Amin, boieri, să ne fie, Cu dor şi cu veselie, La mulţi ani cu sănătate!

AFC 32 p. 20 Cair - Cetatea Albă

Inf. Arhip Folică Culeg. Vasile Iacovlev

80 „La noi copiii ies la ora unu şi se duc pe la casele oamenilor urându-i de Anul Nou. Seamănă sămânţa prin casă şi zicând din gură: Să trăiţi, Să-nfloriţi

200

Ca mierii, Ca pierii, În timpul primăverii; Ca toamna cea bogată, De toate îndestulată. Şi umbă până la răsăritul soarelui, până la ieşirea din biserică.

AFC 34 p. 17 Caira - Cetatea Albă, 1930-1931

Culeg. L. Decencu 81

Cu pluguşorul umblă tot flăcăi cari nu vor să se ducă cu capra. Se strâng vro 6 – 8 inşi: unul, bereza, cu clopot care urează, altul cu buhaiu, altul cu cutia cu bani, alţii cu haragul cu colaci, alţii cu harapnice, însă nu în tot timpul unul are această obligaţie şi se schimbă la rând, afară de şef, bereza. Pluguşorul Aho! Aho! La Domnie, la împărăţie, Că-i mai mare bucurie. La Domnul ist de casă Cu bun să ne glăsuiască. Să vă hăim una modovenească - Se poate, hăiţi! (stăpânul) - Buna vreme, bună vremea Cu seara lui Sf[ântul] Vasile La mulţi ani, boieri, cu bine, La pahare pline, La cuvinte bune, La făclii aprinse, Cercei şi clopoţei Roata, măi flăcăi! Hăi! Hăi! S-a sculat Domnul ist de curte S-o spălat, La icoane s-o-nchinat Într-un grajd de piatră a intrat Şi a scos un cal graur Cu şeaua de aur Cu scălele de tunuri, Cu frâu de fluturi. Iute ca focul, Negru ca corbul.

201

Pe unde călca, Scântei vărsa. Cercei şi clopoţei, Roata, măi flăcăi! Hăi! Hăi! S-a dus la târg la oraş Şi a cumpărat 10 – 12 juncănaşi La ei priei, La coadă codălghei La coarne bogăţei La trup câte o sută cincizeci de lei. Cercei şi clopoţei, Roata, măi flăcăi! Hăi! Hăi! S-a dus dus în mare dealul Rusalimului Arat-au valea Guralimului. Cât cu urechile n-auzai, Cât cu ochii nu vedeai. Brazda neagră răsturnăi Grâu roşu şi vărsa Grâu mărunt cu arnăut Ca să se facă mai mult Grâu de vară Cu săcară Ca să iasă în primăvară Cercei şi clopoţei, Roata, măi flăcăi! Hăi! Hăi! S-a dus la lună La săptămână Să-mi văd grâiele de bune Coapte ca aluna În pai cât trestia, În spic cât vrabia, În grăunte cât mazărea. S-a plecat de călare A luat un spic Care a fost mai mare. În palmă l-a frecat, Şi mai tare s-a speriat, Că-s bune de secerat. Altul în loc când mi-a luat,

202

La stăplâna în poală a aruncat. Stăpâna de părere bună Muşca din bărbie, Părea că-i alămâie Muşca dein faţă, Părea că-i covarză. Cercei şi clopoţei, Roata, mai flăcăi! Hăi! Hăi! A stat Domnul şi-o gândit Că mai bine o nemerit S-a purces la târg la Mogilău A cumpărat ser şi oţel, S-a dus la meşter cu el. O făcu 99 de secerele, Cu mănunchiuri de floricele, Ca să taie bine grâne cu ele. O strâns nepoţi şi nepoţele Şini şi cu vecini, Vro câţiva oameni bătrâni. Făcut-au o clacă mare, Nu prea mare Ca de şapte sate de late. Cum era o fată bătrână Cu secerea bocârnă, Cum secera, Lumea se munstra. Când punea clăieşte, Hodăgheşte Din hodobaia pe făţarea Făţarea de alamă Hristos Sfântu bagă samă. Cercei şi clopoţei, Roata, măi flăcăi! Hăi! Hăi! A stat Domnul şi a gândit O scos 10 – 12 iepe, Suriepe, Cu copitele de argint, Calcă bine la pământ. Cu potcovele de alamă, Calcă peste samă.

203

Cozile feleuza, Cu nările vânt îşi trăgea. Argăţăi prin saci, Vargaţi mi le petrecea La puica de moară mi-l gătea Puica de moară când l-a văzut Atâtea în pohoară Ş-a purces la lunca mare La lunca la costişică Să-mi pască brâduşica. La deal, la pârlog, Să-mi pască foaie de drop. Da morariu meşter mare Cu o scărişită de târâtă pe porteţă Tpruru, tpruru şi nea, nea, nea, Moara sta şi se uita Şi ni-i scărtina, Şi în coş turna. I-o dat un ciocan în şele O crăşnit din măsele. Dat-au chile de făină Aur, mărgărintar Cercei şi clopoţei, Roata mă flăcăi! Hăi! Hăi! ... În curţile Dumneavoastră, boieri mari. Făcut-au un colac Gros cât tiatra, Înalt cât roata. Cu zahăr zăhărit, Cu mierea îndulcit. Ca pentru Domniile voastre, boieri, gătit Au făcut altul mai mic În patru împletit Cu vo câţiva pictaci în şipt Ca pentru noi plugarăşii gătit. Daţi-ne, mă rog, un gălbănaş de aur, Să-ne frecăm plugul în luna lui Faur. Că nu se ferică cu una cu două, Cum vi se pare vouă, Dar i-l ferică 3 flăcăi Ana tarali

204

Din fundul tarapanali. Cu pila îl pileşte, Cu ciocanu îl bocăneşte, Pentru plugăraşii de-afară îl găteşte. A avut o săgeată, De meşter lucrată. Trasă în sus nu merge, Trasă în jos Într-un pâlc de pomuleş. Porumbeii unul câte unul, Doi câte doi, Până cu dousprezece s-au făcut. Cercei şi clopoţei, Roata măi flăcăi” Hăi! Hăi!!! Aşa se-mprăştie boalele rele De la curţile Dumneavoastră, boieri mari. Daţi, boieri, colaci şi cu pictaci, Că vă stricş boii pragu. Cercei şi clopoţei, Roata, măi flăcăi! Hăi! Hăi!!! Bună seara, Bună seara, Cu sănătate la mulţi ani, boieri mari!

AFC 34 p. 18 – 27 Caira - Cetatea Albă

Culeg. L. Deceacu 82

Capra joacă ... dacă termină joaca apoi unul din ei începe să zică o urătură (pluguşor) dacă a terminat, apoi omul le dă un colac mare şi ceva parale; îi cinsteşte cu vin (pe unii, care sunt rude) Ei mulţumesc ieşind şi urându-i mulţi ani şi fericire să-i dea Dumnezeu, iar dacă are fată îi urează petiţitori mulţi şi norcoşi şi aşa mai departe şi aşa umblă toată noaptea flăcăii.

AFC 33 p. 16 Moldova - Cetatea Albă Culeg. Nicu Gh. Boiagi

205

83 Pluguşorul Seară, seara din această seară Să vă paie bună şi uşoară C-asta-i seara lui Sf[ântul] Vasile Care aveţi să petreceţi, boieri, Întru mulţi ani cu bine. Am venit cu întrebare mare Cercetare la domnul Şi la împăratul măriei sale La domnul Şi la Împăratul Împărăţiei sale. S-a putea să arăm Pe dinaintea curţilor dumneavoastră, Cinstiţilor boieri mari! Să vă lăsăm Multă voie Sănătate Bunătate În curţile acestui frate Alivan şi gheorghivan Să fie di aşternut la boieri în divan. Acest domn mare şi bogat De toată lumea lăudat Unul filosof/filosoc Vasile Care scrie aşa de bine Şi ne pare şi nou bine El de când s-o ridict Mult bine c-o apucat, Şi de acest bine nu s-o îndestulat O purces să iei lumea toată. Lumea toată că luă Boieri mari că prădă De turme de oi, De pluguri cu cai, De hezmeli de bani, Ca de la boierii cei mari Şi a pus slugile ş-ara, Şi tot grâul semăna Ara în piatră şi-n nisip Se făcea aur şi arvint Şi era la lune de podoabă

206

Ara în pământ negru nisipos Se făcea grâu mândru8 şi frumos Şi era la toată lumea de folos Filosof Vasile a zis De-ar da Dumnezeu Luna aceata de vine O ploaie rauă, mană dulce În toată vremea hrana aduce Şi o dat D[umne]zeu ploaie sloată Di s-o fcut pânea bună toată Cele de vară înălbea Fiindcă soarele răsărea Cele de toamnă înspica, Faţa Domnului mira. Iar filosof Vasile tare se bucura. O scos un cal graur, Cu şaua de aur, Cu scările de argint, Cu frăile de mărgărint. Şi pe cal o încălecat, Şi la târg a plecat, La târg la Mogilău, Să cumpere fier şi oţel. Şi o cumpărat nouă ocă de fier, Şi nouă mari de oţel Şi s-a dus la Mitrofan ţiganul, Care bate bine cu ciocanul . Şi l-a poruncit să facă Seceri secerele Pentru fete tinerele; Seceri zgrimţoroase, Pentru babe arţăgoase. Şi una cu coada de ciocălău, Ca să secer şi eu . Iar filosof Vasile Pe scară de argint mi-o călcat, Cartea în mână mi-o luat, Cu gura mi-o citea, Cu mâna scria. Scrie cărţi, Şi trimite în părţi Scrie cărţi cu nume

207

Şi le trimite în lume Să vină săcerători la pâne Secerători la pâine vine, Ca o ploaie mare huie, Şi face întrebare Mare cercetare De ţărma mării sale Sau suit în munte D[oam]ne vezi mss Toată lumea să vede S-a uitat la vale A văzut tărnă filozofică Ca nimeni cu gândul Să nu gândească Însă filosof Vasile De bucurie A început să împartă Osinele pe rând La cine boierie, La cine dăscălie, La cine plugărie. Şi ne-a dat şi nouă Acest pluguşor de argint Cu coarnele de mărgărint Care este şi azi pe pământ. Că dacă n-ar fi plugar să plugărească Nici boieri să boierească Şi nici Domn ca să domnească Ca plugaria ce mai este Aur galben cumpăneşte Toată suflarea De pe urma plugului se hrăneşte. Eu cu angel îmi vorbesc Sunt un crai filosofăsc. Primiţi,vă rog, acest greu Că şi noi suntem fii de crai Că nu-i pe voia omului, Ci-i pe aria Domnului. Care a urzit cerul şi pământul Trăiască D[om]nul Sfântul Numai cu rămân cu cuvântul.

208

AFC 33 p. 17 – 20 Moldova - Cetatea Albă

Inf. Manale Dobrdă, 21 ani Culeg. Nicu Gh. Boiagi

84

Pluguşorul copiilor Scoală, scoală, bade Vasile, Nu căta că-i ger şi-nhgeţat Scoate plugu la arat; La arat, la semănat, La câmp curat La mărul rotat Unde-i drag voinicului d-arat. Badea Vasile s-o sculat Într-o sfântă joi Cu plugul cu 12 boi Cei de la roate Cu coarne împreunate Cei de la prihon, Cu coarnele de afion; Cei dinainte, Cu ste în frunte. Hopuri, hopurele, La mulţi ani Cu floiricele!

AFC. 33 p. 22 – 23 Moldova - Cetatea Albă

Inf. Emilian Chetraru Culeg. Nicu Gh. Boiagi

85 În ziua de Sfântul Vasile pe la ora 2 după-masă încep să vie copiii pe la geamuri şi să zică „da să hăini”, iar gazda le răspunde da sau nu. Aşa umblă toată ziua până seara, iar seara se duc la casa unuia din copii şi-şi împart banii, iar colacii şi-i ia fiecare acasă. De cum a înserat încep să umble flăcăii care au câte un clopot şi câte un buhai ... aşa umblă până de către ziuă. Prin zorile zilei se duc la casa unuia din ei unde împart banii şi colacii. A doua zi, adică în ziua de Anul Nou dimineaţa pe la răsăritul soarelui încep să vie copiii. Ei se grăbesc cât mai dimineaţă să meargă pe

209

la casele oamenilor, căci la noi e obiceiul să umble cu sămănatul numai cât stă preotul în biserică. După ce a ieşit, nu se mai umblă cu semănatul. Intrând în casă, ei zic „Să crească grăiele şi mălailele şi păpuşoaile şi la anul cu sănătate.” Iar gazda le dă câte un covrig sau câte o nugă sau bani şi ei pleacă şi aşa umhlă până iese preotul.

AFC 33 p. 21 – 22 Moldova - Cetatea Albă Culeg. Nicu Ghe. Boiagi

86 [Pluguşorul] ... Copiii, flăcăii, chiar şi căsătoriţi, obişnuesc de a umbla cu pluguşorul. Copiii încep tot atât de devreme ca şi cu colindul, de la orele douăsprezece, iar flăcăii şi însurăţeii se pregătesc mai bine. Cetele flăcăilor sau ale însurăţeilor sunt cu mult mai frumoase ca ale copiilor. Acestea îşi fac dintr-o putină un buhai, un bici mare, un felinar, pe care îl poartă sus pe un băţ lung. Apoi iau un lanţ cu ei un fluier, o harmoşie şi vreo doi trei din ei se maschează. La fiecare stăpân, când intră în curte, fiecare începe să-şi execute rolul. Unul începe a zorgăni din lanţ şi a striga la boii pe care nu-i au în realitate, aho, aho. Altul începe a cânta din fluier, celălalt din harmoşcă, celălalt trosneşte din bici, doi trag buhaiul, unul urează, iar cei doi mascaţi stau cu dinţii rânjiţi în geam ca să-i vadă stăpânul. În felul acesta se petrece seara cu uratul.

AFC 302 p. 5, 12 – 13 Noul Caragaci - Cetatea Albă, 1932

Culeg. D. Condriuc 87

[Semănatul] Copiii nici ei nu dorm până dimineaţă, se scoală încă pe la orele patru, cinci şi încep a umbla cu sămănatul, spunând următoarele cuvinte: „Mere ca pere Prin mijlocul verii, Să vă trăiască conii şi boii şi D[umneavoa]stră.

AFC 302, p. 14 Noul Caragaci - Cetatea Albă, 1932

Culeg. D. Condriuc, 1932

210

88 Un alt pluguşor Bună seara la Sf[ântu] Vasile La mulţi ani cu bine Scoală, bade, nu dormi Că nu-i vremea de dormit Da îi vremea de plugărit La câmp curat, la măr rotat Unde Dumnezeu ne-a arătat Roata, flăcăi! Hodinitori, hodinitori, boieri mari Da de pluguri nu mai gândiţi Căci noi de aseară am arat Un arat dealul Garalimului Şi valea Rusalimului Şi am dat într-un colţ de os De s-a făcut plugul praf şi pulbere Roata, flăcăi! Şi apoi nu s-a găsit nimeni să-l dreagă Numai feciorul Hargiului Catargiului Din fundul pământului Negru ca corbul Când te uitai la dânsul Te umfla râsul Cu ciocanu-n mână Cu brâul de lână Cu ciocanu ciocănea Cu chila chilea Badei pe brazdă plugul îi punea. Brazdă neagră îi răsturna, Grâu mărunte revărsa; Cu grapa grapa Grâu din urmă răschica S-o sculat badea într-o dimineaţă Pe ochi negri s-o spălat În grajd de cheatră c-o intrat Roata, flăcăi! Şi a scos un cal graur Cu şeaua de aur Cu frâul de mătasă Cât vita de groasă Pe băltag s-o răzămat

211

Pe murgu s-o aruncat Şi s-o dus la plimbare Să vadă pânea cât de mare Pânea de diparte îngălbenea Şi de aproape înroşea Bade bine că-i părea Roata, flăcăi! Ş-o plecat badea de călare Ş-o rupt trei schicuri care mai mari În mână le-o frecat În buze le-o suflat În buzunar le-a aruncat La femeie acasă că le-a arătat Ca să facem măi femeie? Pâinea noastră să prăpădeşte Taci, bărbate, nu te înspăimânta Pânea noastră cu ajutorul lui D[umne]zeu în hambar va aşeza Badea vorba asta o ascultat Pe negru a încălecat În târg la Vâlcov a intrat Şi s-o dus pe uliţa cea mică Şi n-o folosit nimică Că dughenile-s încuiate Cu şină nu răzănă Că mor jidanii de ciumă. Şi s-o dus pe uliţa cea mare Şi o găsit cer şi oţel Şi a dat la Vasile ţiganu Care bate bine cu ciocanu Să facă 12 secerele Cu mănunchi de floricele Să-mi cie şi mie dragă să lucrez cu ele Hai roata, flăcăi! Erea o babă bătrână cu salba lăsată pe şele Cu mâna dreaptă secera Cu mâna stângă snopi lega Şi în clăi le aşeza Din claie în hodobaie Din hodobaie pe făţare Din făţarea de alamă Numai unul D[umne]zeu o ţine în seamă. S-o dus badea la Siret

212

Şi a ales nouă iepe, Sure iepe Ca de nouă ani sterpe La copite potcovite La nări zugrăvite Ca de harman gătite Cu picioarele treierau Şi cu urechile în sac turnau Hai roata, flăcăi! A încărcat badea 12 care în povoare Şi se gândea la cine să ducă la moară Să ducă la moară la Vlădică Unde se trag 12 ţigani de chică Pentru un boţ de mămăligă Să ducă la moară la Hârlău Dar morarul meşter mare Di meşter ce era Nu putea nerticu înfunda A luat chilaul cel mare Şi a lovit morăriţa în şăle Şi o uns-o cu slănină Şi a dat-o drumul la făină Nu curge nici făină, nici tărâţe Numai aur şi argint De n-am mai văzut de cât/când sunt Hai roata, flăcăi! S-o sculat lelea Piranda De pe un pat rotat Şi se uita pe ocheană Dacă nu vine badea de la moară Dar badea vine de la moară cu 12 care Din harapnice trosnind Jugurile trosnind Boii răgând De abia la deal scoţând O intrat lelea atunci în cămară Şi a luat sâta cea unsă cu năgară Şi a făcut un colac de secară Pentru fetele care se trag De o altă seară cu chica afară O intrat lelea în camară Şi a luat sâta cea deasă de mătasă

213

Şi a dat în sâtă şi în covată Şi a făcut colacu-ndată E mare şi nu prea mare La chiatra morii măsurat Cu zahăr înzăhărit Cu miere îndulcit Pentru noi plugătorii de afară îi gătit Noi vom veni şi colacul om lua Drumul în iad c-om apuca Cu Dumnezeu ne-om întâlni Dumnezeu în rai ne-o îndreptat Dar în rai ce am văzut? Mese întinse şi făclii aprinse Hai roata, flăcăi! Pahare pline ca pe astă lume Încă ce am mai văzut? Şi pe mândra mea Cu rufa cea mai rea Către stele bortă mănunţele Către soare bortă mare Către Ţara Ungurească Nu le poate nimi să le sorotească A mai ura, a mai ura, boieri mari, Dar daţi-ne câte o copeicuţă Să ne cumpărăm câte o măntăluţă Că vine o ploaie mare Şi plugarii n-au mantale Că vine o ploaie mică Şi plugarii n-au nimică Daţi-ne câte un bănişor Să ne cumpărăm câte un boldişor Să dăm la boi în curişor Să meargă mai iutişor Să nu înserăm pe la curţile D[umneavoa]stră Da să înserăm pe la bordeuţele noastre Cele înalte luminate Şi cu sindrilă şindrilate Hai, roata, flăcăi! Cu baligă de măgar lipite Şi cu baligă de vrahie incristite Da am mai ura, am mai ura Dar nu suntem de pe aici de pe colo

214

Da suntem de unde-i mâţa potcovită Şi gâsca îmbrobodită. Cu nouă ocă de cer şi nouă de oţel Şi încă se plânge că e unu gol. De unde mâţa suflă în foc Şi apa îngheaţă în tioc Hou, murgaci, că nu mai poci Daţi colacul şi pitocul Că vă stricăm cu boii pragul.

AFC 302 p. 17 - 21 Noul Caragaci - Cet atea Albă

Inf. Gerasim Gr., 35 de ani Culeg. D. Condriuc

89 În ziua de Sf[ântul] Vasile, la noi în sat se umblă cu pluguşorul şi cu semănatul. Cu semănatul se umblă în dimineaţa Anului Nou i umblă copiii mici de la 4 - 8 - 10 ani. Ei umblă din casă în casă, cu câte o traistă mare la şold în care strâng: covrigi, nuci, bomboane, lucumi (nişte bucăţi mici de pâine, care au înăuntru brânză, magiun sau carne). Copiii pe lângă asta mai au şi câte un buzunar plin cu orz sau porumb. Odată intraţi în casă, ei pronunţă formula: "Sănătatea Noului An şi la anul cu sănătate!” În acest timp ei aruncă sămânţa pe jos cu toţii, ca şi cum ar semăna. Ei sunt plătiţi de către gospodine şi apoi pleacă mai departe. Cu pluguşorul umblă atât copiii mici cât şi cei mari. Ei sunt pregătiţi ca şi la colind. Umblă ziua şi noaptea. Fetele nu umblă la noi cu pluguşorul, nici cu colindul.

AFC 36 p. 4 - 5 Purcari - Cetatea Albă

Culeg. Dumitru Păpuşoi 90

Pluguşor Bună vremea, bună vremea, Cu seara lui Sf[întului] Vasile Să vă fie întru mulţi ani cu bine, Că afară a înseninat Şi a întunecat. Domnul nostru cel bogat, A scos plugul la arat Şi o arat la văi cu rouă

215

La munţi înalţi, La câmpi curaţi, La vârfuri de munte a semănat Flori şi mănunte, Toată sămânţa a semănat, Toată lumea s-a bucurat. Şi o sămănat, Alămaie şi tămaie, După cum şi-n carte scrie. Şi alivan să-i fie acestui domn Mare şi bogat. De aşternut pe divan Că acest domn mare şi bogat. Avea un filosof fiu - numele băiatului urat În lume De la care avem şi noi multă părere de bine, El de la părinţi când s-a ridicat. Mult bine mi-i apucat. Pluguri de boi, Herghelii de cai, Turme de oi, Cirezi de vaci. El inămea slugi Şi arau piatră şi nisip, De iera toată lumea de împodobit. Ara în pământ nisipos. Şi se făcea grâul mându şi frumos, Ca faţa D[omnu]lui nostru Isus Hristos. El atunci, scria cărţi, Şi trimitea în părţi; Scria cărţi cu nume, Şi trimitea în lume, Cum că la el vrea să fie, Sub mila Domnului de pâine. Secerătorii lui când vineau, Ca vântul vâjâiau Ca ploaia vuiau, Iar el, ca un împărat mare ce era, De secerat se gătea Se sui pe muntele de Abure, De unde toată lumea i se vedea. Se uita la deal şi la vale,

216

Şi vedea o ţarină frumoasă Stufoasă De care nimeni în lume Să se gândească. De o aşa ţarină mândră şi frumoasă Cele de toamnă-ngălbenea Fie-n faţa Domnului, Fie! Cele de vară-nroşeau, Fie faţa Domnului. El de vrednic ce era, Destina, într-o zi mi-o secera, Şi a treia zi, gata era. Părinţii lui, autnci ieşeau în prag, Şi se rezimau de cerdac. Filosof cu plugul să te sileşti, Şi-n lume să le vesteşti, Şi să fii îmbrăcat ca pământul, Şi-mpodobit ca aurul şi ca argintul. El când auzea aceste cuvinte de la părinţi, Lua veselie de la împăraţi Şi dablea pe la fraţi. La care dădea boierie, La care negustorie, Dar nouă ne-a dat Acest pluguşor de argint, Împodobit cu aur şi mărgărint, De aram tot pe acest pământ. Că pluguşorul îi muncă dreaptă, Toată suflarea din urma lui se-ndreaptă Pluguşorul mult plăteşte, Aur şi argint cumpăneşte. Manghel se vorbesc, Crai se lostofăsc, Primiţi-ne şi pe noi Ca acest crai, Că v-am trecut pe sub lună, Şi v-am adus o voie bună; Ş-am trecut pe sub soare, Şi v-am făcut o veselie mare. Şi să fiţi împodobiţi: Ca merii,

217

Ca perii, În mijlocul verii, Şi ca toamna cea bogată, De toată lumea lăudată. Şi de noi plugăraşii câteodată, Şi la anul cu sănătate!

AFC 36 p. 11 - 14 Purcari - Cetatea Albă

Inf. Const. Păpuşoi Culeg. Dumitru Păpuşoi

91 Pluguşor S-a sculat bădiţa, într-o sfântă joi, Cu plugul cu doisprezece boi, Ş-o arat dealul Garalimului, Văile Rusalimului, În lungiş şi-n curmeziş, Brazdă neagră răsturnând, Cu borana boronind. Grâul în urmă răsărea, Dar şi bădiţa că şi mai bine se veselea. Iată că la luna, La săptămâna, S-a dus badea să vadă grâul. Grâul era copt, răscopt, Numai bun de pus în snop. Bădiţa de pe cal s-a aplecat, Trei spicuşoare mi-a apucat, În palmă le-a sfărâmat, În vânt le-a vânturat, În băsmăluţă le-o legat, Şi acasă a alergat, -Bre fimeie! Bre fimeie! Grâul nostru-i copt, Răscopt, Numai bun de pus în snop; De a da o ploaie, Are să-l moaie, De a da un vânt, Au să-l culce la pământ. -Fă, omule, cum îi pute! Şi-a făcut badea cum a putut

218

Şi s-a dus badea la târg la Mojilău Mai aproape de Chişinău Şi-a dat la ficiorul Crângului Din fundul pământului Să-i facă lui badea sacirele agirele, La dinţi mărunţele, Ca nişte copile tinerele, Să-i fie lui badea drag a secera cu ele. Şi-o trimes badea şini şi vecinii Şi vro nouă babe mai bătrâne, Care ştiu rânduiala la pâine. Le-a pus din geliştea vântului, Din capul pământului. Când capul pământului, Când geliştea aburea, Clăncaşilor badii sporul le mergea; Când geliştea sta, Clăcaşii badei gurile căsca, Badea căte un păhărel de vin le arunca Şi o pus badea clăi din clăi, Hodobăi din hodobăi. Şi o mai pus nouă iepe sirepe, Ca de nouă ani sterpe. La cochite potcojite, Cu cochitele sfărâmau, Cu cozile felezuiau, Cu dinţii sacii ţineau, Cu urechea-n saci turnau. Badii grâu curat, Ca argintul trecurat Că-i gătea. Badea atunci A pus douăsprezece care-n ponoară, Şi o pornit la moară. Dar hoaţa de moară, Când a văzut atâte care în pohoare, A pus coada pe spinare, Şi hai la fuga mare. -Mai morare, meşter mare, Fire-ar dracului cine te are! Pân joi dimineaţa, De nu mi-a fi făioara rece ca gheaţa,

219

Peste moară te-oi arunca Vântul te-a lua, Apa te-a neca Şi nu ţi-a şti, nici dracul Din ce se trage moartea ta. Iar leliţa Marghioliţa De pe un pat rotilat Cu picioare de plop nalt, Cu nişte mâini ghilosite, Cu nişte tănjeluţe părlite, S-a dus în casa cea mare, A luat o sâtă deasă, De mătase. A cernut un sac, Şi a făcut un colac, În miere îndulcit, În zahăr, zahărit, Pentur noi plugăraşii d-afară gătit. -Daţi colacul şi pitacul Că vă sfărâmă boii pragul.

AFC 36 p. 15 - 19 Purcari - Cetatea Albă

Inf. Const. Păpuşoi, fratele culeg. Culeg. Dumitru Păpuşoi

92 Un colind de Anul Nou Scoală, badi, nu dormi, Că nu-i vremea di dormit Da-i vremea di arat La câmp curat, La măr rotat S-o sculit badea-ntr-o Sfântă Joi Cu doisprăzece boi Şî s-o dus sî ari Dealu Garalimului Şi valea Ierusalimului Ş-o arat în lungiş şi-n curmezîş Brazdă neagră răsturna, Grău roşu revărsa; Cu borona borone, Grâu verdi răsare, Badii ghini îi pare Hai şi mai mânaţi, măi!

220

Hăi! Hăi! S-o dus badea la luna, La săptămâna, Să vadă grâu di copt şi răscopt El era copt, numa bun di pus în snop. Di pi cal s-o plecat Şî trii schici-o apucat Şi-n palmă li-o frecat În buză le-o vânturat Ş-acasă a alergat Hăi! Hăi! Şi i-o spus fimeii: -Bre fimeie, bre fimeie, Grâu nostru-i copt şî râscopt Numa bun di pus în snop Şî s-întreabă badea di fimeie: - În grâu nostru de-o da o ploaie, Îl razmoaie; Di-a da un vânt, Îl culcă la pământ! Dar ie o zâs: - Fă cum îi pute şi du-ti la târg la Mogileşti, La meşteru cel mai mari Să facă săcireli Cu mărunchiuri de floriceli Şî o strâns clăcani cât mai mulţi Dar mai mulţi cini Decât vecini Hăi! Hăi! Şî i-o luat Şî i-o dus Şî i-o pus Din capătul pamântului, Din gelniţa vântului Când clacanii ostiné Cati-un stacan di gin li dădé Şî lor mai bini li-s păré. Ş-o strâns din snop în snop Din scârtă-n scârtă Pân la făţarea cei di alamă Cari-i ştii numa un domn di samî Hăi! Hăi!

221

Are badea nouă iepe suriepi, Când călca, scăpăra, Cu nările vuntura Şî cu coada fezaluie Cu urechile-şi sac turna. Ş-o-mâncat nouă cară în pogoară Şî o plecat la moară Ş-o spus morarului: -Măi morari, meşter mari, Să-mi fie făninuţa răci ca ghiaţa. A doua zi a adus un cer plin cu saci de făină Ş-o işît fata cei mari, cu sita-n schinari, C-o sîtă deasă di mătasă Ş-o umplut-o cu fanina Şî în casă o cernut-o Ş-un colac mari o făcut, Pi roata morii măsurat; Cu zahăr l-o zăharuit Cu miere l-o-ndulcit Pentru cei di-afară gătit. Ş-o işît fata cei mari Ş-o rupt colacu-n două Şî ni-o dat şî nouă; Şî l-o rupt în trii Şî i-o dat şî lui Andrii; Şî l-o rupt-în patru Şî i-o dat şi lu acel di pi vatră; Şî l-o rupt-n cinci Şî i-o dat şî lui acel cu opinci; Şî l-o rupt-n şasă Şî i-o dat şî lui acel di pi şăs Şî-ntr-a şaptea l-o terminat Hăi şi mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi!

AFC 43.p. 8 – 12 Râscâeţi - Cetatea – Albă, 1931-1932

Culeg. Nichifor Ciobanu 93

De dimineaţă până-n seară copiii mici umblă cu uratul. Seara pornesc flăcăii. La fereastra omului, unul din ei care zice că "citărează" începe: Scoală, bade,

222

Scoală, nu dormi, Că nu-i vremea de dormit Da-i vremea de arat La câmp curat La măr rotat La pământ desfătat Ia măi roata, măi flăcăi Hăi, hăi! S-o sculat bădiţa într-o sfântă joi Cu un plug cu doisprezece boi La ii hrinii La coadă cudălghii Cei dinainte Cu steaua-n frunte Cei de la roate Cu cozile vărgate Roata, măi flăcăi! Hăi, hăi! Bădiţa ara Leliţa borone Grâu din urmă roşu răsăre Bădiţii de bine ce-i păre Musteţele să răsuce Ia-n mai ziceţi, măi Hăi, hăi! S-a dus bădiţa La luna, la săptămâna Să vadă cum ia fi pâinea Grâu era copt, răscopt. În spic ca vrabia În pai ca trestia În grăunte cât aluna Să-l dăi Domnu - ntotdeauna Roata, măi! Hăi, hăi! Bădiţa din scări s-o plecat Trei spice o apucat În palmă li-o frecat În vânt li-o vânturat Şi la nevastă o alergat - Măi nevastă, măi! Ce să facem noi?

223

Grâu nostru are să cheaie În pai îi ca trestia În schic ca vrabia În grăunte cât aluna Să-l dai Domnu-ntotdeauna Cercei şi clopoţei Roata, măi flăcăi ! Hăi, hăi! - Eu ştiu ce om face? Badea la grajd o alergat Pe Murgu l-o-nşălat Şi la târg o alergat O alergat ş-o cumpărat Secerele mlărunţele Pentru fete tinerele Şi neveste frumuşele Şi napoi s-o înturnat Şi vo trii babe s-o luat Şi au fugit la săurat Prin grâu înotau Grâu secerau Şi-n hambare-îl încărcau Şi pe făţare îl puneau Şi mi-l treierau În vânt îl vânturau În saci îl puneau Şi la moară mi-l cărau - Mai morare, Meşter mare Grâu mi-i de măcinat În coş de turnat. Da tălhăroica de moară Când văzu atâtea cară O pus coada pe spinare Ş-o fugit colea la vale Din a carelor cale Da morariu mânios O lua pe luncă-n jos C-o bardă-n mână Să-i dăie una-n ţâţână Cu ciocanu-n brâu Să mi-o mâie la pârâu

224

Roata, măi flăcăi! Hai, hai! Moraru cu ochii sticliţi Arzând ca jaraticu Şi verzi ca buratecu Cu dinţii rânjiţi Rânjiţi şi ruginiţi Şi c-un brâu de lână Mi-o trage cu silă Şi-i trânteşte una-n şele Ş-o aşază pe măsele Toarnă grâu-n coş Să-mi curgă frumos Aur şi mărgăritare În curţile Dumnitale Boier mare Roata, flăcăiani! Hai, hai! O luat făina Ş-o dus-o la stăpână La ea s-o plămădească Jupâneasa făina cerne Pâinea plămăde În cuptor o vâra Şi vâră colaci şi colăcei Albi şi furmuşăi Şi-i scoate roşii ruminei Şi rupe unu-n bucăţi Şi mi-l dădea la băieţi Şi rupe unu-n două Şi ne dă şi nouă Şi rupe unu-n trei Şi dă şi lui Andrei Roata, măi! Hăi, hăi! De cetărat v-am mai cetăra Da mi-i frică c-om însera Pe la curţile Dumneavoastră, boieri mari, Umbrite cu streşinar din busuioc Să vă fie cu noroc Ian lăsaţ, măi! Hăi, hăi,

225

Daţi colacu şi pitacu Că vă sfărâmă boii pragu Ho, haram! Informaţii: p. 44, 51 Şi fac gălăgie până iese gospodarul şi-i pofteşte în casă ca să le dea un pahar de vin sau să le deie un colac să se ducă cu Dumnezeu, zicând: Mă rog primiţi puţinul nostru. Cel mult va mai da Dumnezeu Toate astea se fac în seara de Sf. Vasile.

AFC 40 p. 44 - 51 Slobozia - Cetatea - Albă

Inf. Chiril Verebcea 19 ani Culeg. Filip Şopotean

94 Pluguşorul Asta-i sera lui Sfântu Vasile Să vă fie, gospodari, de bine! Ian lipiţi-vă de perdele, Şi ascultaţi vorbele mele Că de când seara am înserat, Pe mulţi boieri am deşteptat, Şi lui jupân gazdă de ştire i-am dat, Că tare mult s-a bucurat, Două vedre de vin ne-a dat. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Acum un an ce-am renduit, Plugari la imeaş am ieşit. Ş-am ales 12 juncănei, În coadă cudălbei, În frunte ţintăţei, Făcea perechea mii de lei. La jupân gazdă ne-am înturnat, Boii de am arătat. Apoi am pornit la arat, La loc vesel, curat, De la Dumnezeu Sfântu lăsat. Ş-am arat: Marţi fâneţele, Miercuri piscurile, Joi dealurile,

226

Vineri dămburile. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Apoi am oprit, Am dejugat, Boii la hodină i-am dat. Dar un haram de boulean S-a speriat de un ciocârlan, Ş-a fugit peste văi, Peste hotare, Unde-i plâns şi jale mare. Ş-am trimis pe un blestemat Nu ştiu în crâşmă a intrat, Ori de vorbă cu baba a stat, Că mare poznă s-a întâmplat, Boul nostru s-a furat. Roată, flăcăi! Hăi! Hăi! Ce să facem? L-am lăsat, Spre curte ne-am înturnat. Ceilalţi boi pe seamă i-am dat. Dar un fleac de coconaş Tot răcnea la noi în obraji, Pentru boul fugit în Ţara Ungurească Nu vrea să se plătească. Noroc că a ieşit jupânu găzdar Om mai vechi. De urechi l-a apucat, În cerdac s-a aşezat, Toţi plugarii a chemat, Şi bani în mână le-a dat. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Şi s-a înălţat Şi a strigat Pe Ilie Boroganul, Care era tocmit cu anul. Şi-a poruncit să-i aducă, Calul cu potcoave de argint, Cu coama până-n pământ. Şi a poruncit să ia taşca de sub căpătâi,

227

Cu bani mari şi mărunţei. Roata, flăcăi! Hăi! Hăi! Şi a purces la lunca mare, Că sunt iepe căprioare, Şi alte multe lighioi, La urechi cu zurgălăi. Roată, măi! Hăi! Hăi! Şi a purces la lunca mare. Lunca mare, Frunză n-are; Lunca mică, Frunza-i pică, Drept în două se despică. Băiete, să nu-ţi fie frică! Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Iată, pe un fund de ponoare Cloceşte un drac de cioară, Cu pliscul cât un bot de oaie, Cu gura cât o copaie. Ş-am pus plomp într-o cartuşă, Şi l-am împuşcat drept în guşă. Alţii spuneau ca-i un biet păun, Dar el era o biată lighioaie, De prin codrii cei pustii venită. Şi a venit la moartea ei. Hoticul, flăcăi... Hăi! Hăi! Jupân gazdă la oblânc a legat-o, Spre grâu a pornit, Să vadă grâul lui; Dar grâul lui era frumos, Ca faţa lui Hristos. De pe cal s-o plecat, Două spici în mână mi-o apucat, În palme mi le-a frecat, În buze le-a vânturat, Pasări mi s-au adunat, Care de care mai frumoase, Şi cu pene lucioase.

228

Numai nu fir a păstrat, În sân l-a băgat, Spre curte s-a înturnat. Roata, măi ... Hăi! Hăi! Când a pus firul pe masă, S-o luminat pământu în casă, Ca de la o stea frumoasă. Şi amândoi sfătuia, Şi a mândoi sfrăsuia, -Ce-om face noi, nevastă, Să vedem pâinea acasă. Ş-om strânge finii şi vecinii, Şi toţi finii şi vecinii. Şi când a împănat la secerat, Seceri nu s-au ajuns, Ş-a pornit gazda în sus, La târg la Roşiori, Ca să cumpere seceri la secerători. Şi a cotit pe uliţa muntească, La o dugheană românească. Dar el era un fierar mare, Cu sumanu de spinare, C-un cojocul de piele de câne, De când era tata mire. Lucra fier, lucra oţel, Lucra aur şi argint, Ce n-are pereche pe pământ. Şi i-am spus să facă seceritori, Pentru flăcăii cei tari, Şi alte mai uricioase, Pentru babele clonţoase, Şi altele cu mânerul de ciocălău, Cu care oi secera şi eu. Daţi gură, flăcăi ... Hai! Hăi! Securile le-a gătit, La secerători le-a împărţit. Şi a împănat la secerat. Cei tineri spuneau: -Hai să începem din sus, Că aşa Hristos ne-a spus.

229

Numai ce auzeai şi o babă bătrână: -Hai să începem mână de la mână Să facem treabă bună. Cei tineri înainte secerau Baba forăia, Cu moşneagu alăturea. În snopi lega, În clăi punea, Mare forăială ce mai era. Roata, flăcăi ... Hăi! Hăi!... Am mai ura, am mai ura, Dar ni-i că vom însera Că nu suntem de ici de pi colé Ci suntem de la Buza Veche Unde mâţa streche. Şi suntem de pe la Mitoc, Unde toarce baba floc. Sărbători, boieri, cu bine, Şi cu ani mulţi în fericire! Informaţii p. 29

AFC 62 p. 16 - 23 Slobozia - Cetatea Albă Inf. Ion Palaniuc 25 ani

Culeg Ioan Pubici, Theodor Vartic 95

În seara de Sf[ântul] Vasile, copiii şi feciorii umblă cu hăitul pe la case. Se întovărăşesc câte 3 - 4 cu câte un bici, buhai, clopot şi ce mai trebuie pentru urat. Unul din ceată, care ştie o hăitură mai lungă, se însărcinează ca să ureze pe la case. Ei sunt răsplătiţi ....[la] hăitură cu covrigi colăcei, bani etc., ba şi nuci, bomboane.

AFC 42 p. 29 - 30 Slobozia - Cetatea Albă

Culeg Ioan Pubici, Theodor Vartic 96

În ziua de Anul Nou copiii umblă cu semănatul pe la case. Îşi iau buzunarele pline cu boabe de grâu, orz, porumb etc. şi intră din casă în casă, zicând: Semănatul îmbelşugat, O viaţă de plugar bogat.

230

Să trăiţi mulţi ani cu fericire, Şi în toate numai bine! Să înfloriţi, Să îmbătrâniţi, Ca merii, În mijlocul verii. Copiii se scoală cât mai de dimineaţă pentru a găsi pe gospodari acasă.. Când, cei care umblă cu semănatul, îşi termină grăunţele, iau de la gospodarii pe care îi seamănă, fiindcă în fiecare casă pe masă este pusă o oarecare cantitate de grăunţe Ei sunt răsplătiţi ca şi la colind şi hăitură cu covrigi colăcei, bani etc., ba şi nuci, bomboane.

AFC 42 p. 29 - 30 Slobozia - Cetatea Albă

Culeg Ioan Pubici, Theodor Vartic 97

În ziua Anului Nou, dis de dimineaţă, copiii mici pornesc cu semănatiul. În buzunar iau: grâu, orz, porumb, căruia zic "sămânţă" şi intrând în casă seamănă şi zic: Să trăiţi Să-mbătrâniţi Ca un măr Ca u păr Ca un fir De trandafir sau Sănătatea cu Anul Nou Şi la anul cu sănătate Să vă găsim înfloriţi Ca merii Ca perii În mijlocul verii. Se umblă de fapt până la amiazi. În ziua de Anul Nou, orice gospodar ducându-se se în sat, în buzunar îşi ia şi sămânţă şi întâlnindu-se cu un cunoscut se seamănă reciproc, dându-şi bineţe.

AFC 40, p. 51 Slobozia - Cetatea Albă Culeg. Filip Şopoteanu

231

Sudul Basarabiei 98

[Cu hăitu în sara de Sf. Vasile. Tot împărţiţi. ("la Crăciun flăcăii... se împărţesc câte, şase") Dimineaţa "samână" copiii pe la oameni.] Sanate nouă Şî la anu sănătate! Când om veni să vă găsîm Înfloriţ ca perii În mijlocu verii! [Sătenii le dau nuci, colaci, covrigi. Dimineaţa când să dzoreşte di dzîuă.]

AFC 424, p. 9 Frumuşica Veche – Sudul Basarabiei

Inf. Ioana Hochim Culeg. Virgil Stanciu, 1932

99 Hăitură: Şcoală, badi, cu doi junč, Pân nu cumperi nu mănânci. Că noi nu suntem di pi aicia, Sîntem di pi la Halicia, Unde-i mămăliga cât mincea Şî s-aţîn doisprăŝe Cu măŝuŝile Să n-o care furniŝile!

AFC 424, p. 73 Satu Nou - Sudul Basarabiei

Inf. Tanase Ursachi a lu Ion, 57 ani Culeg. Virgil Stanciu, 1932

232

Transnistria 100 Ŝeterătură: Fii cu noi Într-o Sfântă Joi, Cu pluguşoru Cu doisprădzeŝe boi Mânaţ, băieţ! Da-ntr-o Sfântă Vineri Cu doisprădzeŝe juncănaş Mai tineri Aŝei de la roate: Cu coarnele - mpreunate; Ŝei de la hrihom: Cu coarnele de fiom; Da aŝei dinainte: Plătesc o sută şi doi di lei! S-a sculat badiţa Într-o Sfântă Joi Şî s-o dus la arat, La sămânat, La Dealu Înalt La Măru Rotat. Unde-i mai bun locu di arat. O arat ş-o sămânat; Şî cu drapacu drăpăna Şî cu boroana boronę Ş-o vinit acasă, Şî s-o dus pişte luna, Pişte săptămâna Şi vadă grâu! Grâu copt ca nuca Des ca păretele. Să-l seŝere flăcăii cu fetele. Şî l-o săŝerat Şi-n clăi l-o aşedzat, Şî acasă l-o cărat Şî pe faţare de aramă L-o aşedzat. Şî douăspreŝe iepe

233

Din grajd a scos Cu coќitele crăpate, Cu teiu înfăşurate; Pi unde ajunję, Friję; Pi unde calca, Scapără. Cu ќiŝoarele-l sfarma, Cu ureќile-l vântura; Ş-o ncărcat douăspreŝe cară Cu pohară, Şî s-o pornit La moara lu Tarapana. Cî moara lu Tarapana Nu-i departe Şî i-o işît un om înainte Ş-a dzîs: Nu ti duŝe La moara lu Tarapana, Cî n-au şoareŝi ŝe mânca. Pintr-un grăunte şi jumătate Ş-o uŝis toţ şoareŝi de moarte, Şî pintr-o boghită di brandză, Sî trăję douăspreŝe ţăganŝe di jîţă Du-te la moara lui Hârlău, Unde am fost şî ieu: Că dintr-on sac Am făcut on colac, Din doi saŝ Am făcut doi colaş Frumoŝ ca Soarele. Dzăhăriţ cu dzahar Pintru noi plugari gătiţ Frănje-n două, Dă şi nouă; Frănje-n tri, Dă şî lu Indri; Frânje-n patru Dă şî la ŝel di pi vatră! De şede cu talpele-n sus Suduie mâţa di cruŝe, Cî i-o mâncat laptele ŝel dulŝe.

234

Ş-o prins plugu-ntr-o grob Ş-o stat boii drept în loc.

AFC 412, p. 118 Jura – Transnistria, 1932

Inf. Damian Halupa, 42 ani Culeg. Virgil Stanciu

101 Munţănim de işti doi colaŝ Nu-s araţ niŝ c-un bou, Niŝ cu doi Cum gândim noi, Da niŝ cu nouă, Cum vi să pare vouă. Da cu doisprăzăŝe boi Ŝei doisprădzeŝe boi Când s-o ridicat Multă urmă o urmurat Multă rouă o rourat Mult argint, Mărgărint, Sănătate, Bunătate Şî lăsat în curtîle ieste, Mă frate! Iar voi fraţ, dzâŝeţ Amin! Dumnezău ne de pâine şi vin Şî cu noi poftim.

AFC 412 p. 116 – 117 Jura – Transnistria

Cules de la românii refugiaţi de peste Nistru Inf. Melentie Funica, 25 ani

Culeg. Virgil Stanciu

235

102 [La primirea colacilor după colind:] Aţi, bade,-ţi mulţămim Di işti colaci frumoşi Ca faţa lui Iisus Hristos. Nu-s araţi nici c-un bou, Nici cu doi, de nici cu nouă Cum vă pare Domniilor voastre Aşa şi nouă. Aţi aici, pluguraşi, Dimineaţa s-o sculat Multă rouă o scuturat Şi multă ţărână o răsvărsat Şi tot de argint Şi margalin! Sănătate Şi bunătate! Şi când om ajunge la anu La curţile ăstui frate Să le găsim înflorite Ca merii Şi ca perii Şi ca toamna cea bogată De toată lumea lăudată! Şi noi voinici câteodată. Şi voi vonici ziceţi: Amin! Şi de colaci mulţămim!

AFC 1109, p. 29 – 30. Labuşna - Râmniţa - Transnistria

Inf. Carpan Hodonaga, 46 ani, ştiutor de carte Culeg. Preda Ionescu

236

103 [Urare de Anul Nou:] Dumnezeu cu noi, Sân Vasile cu voi! O purces într-o Sfântă Joi Cu doisprezece boi A cei de la roată a lui Strate Da cei dinainte Cu coarne dalghei Fac o sută şi douăzeci lei. O purces Pe Dealul Garalimului, Pe Valea Ierusalimului; Brazdă lată răsturnată, Grână roşie răsvarsată, Pe unde boroana mergea, Grâul roşu răsărea, Schic de vraghie înflorea. S-o dus bădiţa La săptămână, La două, Să vadă grâul răsărit Grâul răsărit Mândru-i ca mătasa, Şi-i mare cât casa. S-o dus bădiţa la lună, La două, Să vadă grâul de-i copt. Da grâu-i copt, Răscopt, Ca nuca sună, Ca aluna, În paie-i strătioară În schic e vrăghioară S-o dus bădiţa din sus De la Rus, Da unde n'ilostivul Dumnezeu I-o spus Ş-o nănit secerători; Nişte ruşte rele Cu frânghiile de curele, Care cum se pleca,

237

Grâul secerea; Care cum se scula, Grâul se lega; Care mai tinerei Ni-l căra la clăi; Din clăi în car, Da din car în făţălui Îl aşternea. Când o scos bădiţa Doisprezece latagani Negri ca corbu, Iuţi ca focu, Din cochite scăpăra, Grâul se treiera; Din nări strămuta, Grâul se vântura; Din coadă mătăia, Grâul se felezuia, Prin urechi ni-l drămuia, Ca de moară ni-l gătea, O gătit bădiţa două cară În povară; Hei !... Bălane, Tălăşmane! Mergea bădiţa drept La moara lui Hurbuc. Ş-o auzit c-a lui Hurbuc E stricată, Ş-o purces La a mai apropriată; Da la moara lui Tudos Esti un şioarece grăbănos Şi-ntoarce sacii pi dos. Dintr-un mal crăpat O ieşit un jid crăcănat: Cu ochi sgăiţi, Cu nasu de pătlăgele, Cu chilele-l chilea, Cu clopace-l clăpăcea, Ca pentru noi plugăraşii Îl gătea. S-o-ntors hăisa în loc,

238

Tot la moara lui Ţiboc O intrat în moară Ca o cucoară Turna în coş, Ca un cucoş; Strângea fănina Ca găina; Ş-o purces acasă Cu fănina-n poală Leliţa nu ne-a mai cătat, Şi-n guriţă ni-o sărutat. Oi, leliţă, leliţa mea, Nu mă mai săruta, Că nu ţi-am măcinat, Numa fănina ţi-am stricat. Leliţa nu ne-o mai cătat Şi napoi s-o răsvărsat. O alergat la nănaşe-sa Ş-o-ndatorit sîtă deasă, Pentru plugăraşii cei din casă; Da alta mai rară, Pentru plugăraşii cei d-afară; Acei deasă o strochia Şi pe uşă o arunca; Da acei rară o cârchea Şi fănina o cernea. O cernut un sac Ş-o făcut un colac; O cernut doi saci Ş-o făcut doi colaci Mândri şi frumoşi Ca faţa lui Iisus Hristos. O frânt în două Şi ne-o dat şi nouă; O frânt în trei Ş-o dat şi lui Andrei; Andrei nu l-o mâncat, La brâu l-o legat; Fetele-l râdea, Nevestele-l suduia Andrei a luat O bucăţică de afion

239

Ş-o umplut ochii lui Sinion. AFC 1109 p. 31 - 37

Labuşna – Râmniţa – Transnistria, 1934 Inf. Roman Iftode 58 ani, neştiutor de carte.

Culeg. Preda Ionescu 104

[Hăitură (Seteratura):] Sara lu Sfântu Vasile, Să vă ŝie mulţi ani cu g'ine, O arat dealurile Ghererimului, Vaile Ierusalimului. Deulurile pi lungiş Văile pi curmedzîş La lună, La săptămână, O plouat Ş-o slouat S-o făcut mândră şi frumoasă S-o dus Bădiţa Vasîli, La târg la Măhălău Ş-o cumpărat on cal Cu şaua de arjint, Cu giŝu di mărgărint, Când pi scarî o călcat, Pi cal s-o aruncat, La târg la Măhălău S-o înturnat Mai îndemnaţ, plugăraşi! Hăi !! Când în târg intrà Jidovii crăpà Când în târg ajunję Jidanii plesnę. Da lu bădiţa Vasile Fel de fel de negoţii întindę, Da lui nu-i trebuię, Da-i trebuię Mai mult ŝer şi oţăl Ca sî facî săŝirele Cu dinţ di zăbrižele Cu mărunclule di floriŝele. O făcut o clacă

240

Di babe bătrânele, Di neveste tinerele, Di fete frumuşele. Iera o babă cârnă di mână. Ŝe fâŝę Ŝe dreję, Toate copќiliţele – ntreŝę. Avę o puhuluiţi di lână Când le hătę – lovę Terfele le merję Mai îndemnaţ, plugăraşi! Pi baba ŝei bătrână O pus-o la capătu pământului La áripa vântului, Când vântu aburę Čiŝorusele să silę Da lu bădiţa Vasîle Mai g'ine-i părię; Când s-apleca Snopu-n čioare iera, Din snop în snop. Din cap în cap, O-ncărcat douăsprezeŝe cară În pohoară Ş-o purŝes drumuşoru La făţarea ŝei de atunci; O scos nouă iepşoare suriepe, Ca di nouă ani stierpe, Cu čioarile fârma, Cu urechile vântura, Cu nările vânt sufla Cu coada mătura' Mai îndemnaţ, plugăraşi ! Hăi! Hăi! Ş-o ncărcat bădiţa Vasîle Douăsprăŝe cară În pohoară Ş-o purŝes Drumuşoru la moară. Boii văję, Căruţa cărţăię, Da bădiţa Vasîle şuierà.

241

Da curva di morăriţă, Când o audzît Cî vine bădiţa Vasîle Cioc-boc! O dat moara din loc Ş-o strîcat două ouă; Ş-o făcut moara nouă. O uns-o cu slănină Ş-o dat-o pi făină, I-o făcut lu bădiţa Vasîle Tri tărâţă ş-o fănină Mai îndemnaţ, flăcăi! Hai! Hăi ! Da lu bădiţa Vasîle, Şî de ŝeia i-o părut g'ine Iar o-ncărcat douăsprăŝe cară În pohoară Ş-o purŝes g'inişor acasă Cu brâu pi şęle Crişcând din măsele; Cu luleaua-n dinţ, Cu ochii beliţ. Da lialiţa, Când o audzit că vine bădiţa, S-o dus a triia casă Şî ŝaie sîtă rară Di nagară Şî li-aştearnă Plugaraşîlor pin casă. O ŝernut o ńerţă Ş-o făcut o pupădză; O ŝernut un sac, Ş-o făcut on colac, On colac cu zahar înzaharisit. Ca pintru noi plugaraşii gătit. Măi îndemnaţ, flăcăi! Hăi! Hăi! L-o frânt în două, Ni-o dat şî nouă; L-o frânt în trii, I-o dat şî lu Andrii; L-o frânt în ŝinŝ

242

I-o dat şă la ŝei cu oќinŝ. Aŝel cu oќinŝ mânca, Nu prea mâncà Numa cânii de întărtat iera! Şî cu gându la fiete iera. Mai îndemnaţ, flăcăi! Hăi! Hăi! Daţ colacu Şî pitacu, Colacu pişte masă Şî ne duŝem a tria casă.

AFC 412, p. 126 - 131 Lunca – Transnistria, 1932

Inf. Cojocariu Dumitru, 20 ani Culeg. Virgil Stanciu

243

Suceava 105

[Colindă (urătură bărbătească)] Bună seara, gospodari, Dumneavoastră, boieri mari! Dormiţi-hodiniţi, Dar afară nu gândiţi, Dar boii ne ţin parale, Şi plugarii cer mâncare; Sună, bate-n zurgălăi Şi mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! Boii cei cornaci Ne ţin zeci de mii de franci; Iar cei de la roate, I-am furat ieri noapte, Şi umblăm cu grija-n spate. Am urat şi-n alte sate Şi-am câştigat Bani mari şi mici; Ş-am cumpărat La flăcăi opinci, La fete cercei şi mărgele, Să fie mai frumuşele. Cu rămăşiţa ce-am făcut? I-am luat şi i-am băut, Până când ne-am rătăcit; Pe la rai şi pe la iad, Şapte ani am tot umblat. Şapte dealuri şapte văi! Ia mai chiuiţi, flăcăi! Hăi! Hăi! Dar la rai când am ajuns Porţile după mine s-au închis Iar în rai ce-am văzut ? Mese întinse, făclii aprinse, Pahare cu băuturi bune, Ca la omul de pe astă lume; Merii înfloresc, Călugării citesc, Vântul bate,

244

Merele cad pe jos. Şi umple raiul de miros, De-ţi vine să le-nghiţi! Flăcăi, mai chiuiţi! Hăi! Hăi! Eu nu-am plecat Să iau un măr de jos, Care mi-a părut mai frumos, Dar un băiat de ţigan M-a zărit, Şapte ani m-a fugărit. Până şi sumanul l-am prăpădit, Nici măr nu mi-a mai trebuit! Şi-am fugit, aşa cum ştiţi, Să vă văd cum chiuiţi, Hăi! Hăi! Au ieşit din raiu păcătoşii Şi-am ieşit şi noi ticăloşii. Ne-am luat o traistă-n spate Şi cutreierăm cele sate, Pe la cele fete bogate; Dar ne intră frigu-n cojoc Să oprim plugul pe loc!. Ahooo!

AFC 47 p.3. Pârteştii de Sus – Suceava, 1931

Inf. G. Baran Culeg. Grigore Ciorneiu

106 [Semănatul se face până la amiază ... numai atâta se spune:] Ca perii, ca merii, Ca toamna cea bogată, De toate-ndestulată! [Lipseşte: să trăiţi, să-nfloriţi care nu se spune nicicând...]

AFC 44 p. 8 Udeşti – Suceava, 1931 Culeg. H. D. Mihăescu

245

Baia/Botoşani 107

[Semănatul. În ziua de Anul Nou, copiii se duc pe unde au fost noaptea, dar de obiceiu la vecini şi rude şi cum seara au fost la arat, acum seamănă: aruncă prin casă seminţe (grâu, orz, ovăz, secară, cânepă etc. amestecate) zicând:] Ca merii, ca perii Ca pe la mijlocul verii! Ca toamna cea bogată De toate-ndestulată! La anul şi la mulţi ani!

AFC 796 p. 55 Tătăruşi - Baia

Inf. G. V. Goton P. Culeg. George I. Bârleanu

108 [Buhaiul] [Cum a înserat puţin, încep cei cu buhaiele, în ordinea mărimei lor. Cei micuţi încep mai din vreme, mergând din casă-n casă, cei mari încep mai târziu mergând pe la neamuri şi pe acolo pe unde se găsesc fete - drăguţe de-a lor. Ajunşi cu buhaiul la o casă procedează astfel: aşază buhaiul la fereastră pe un scaun sau pe prispă. Cel care ură se aşază pe el ca să-l ţină, pentru ca cel care trage de "căluş" să lucreze mai uşor. Începe urătorul să sune din clopote, ceilalţi hăiesc şi încep să-l tragă (întâiul udă căluşul cu apă sau zăpadă, După ce se liniştesc cei cu bicile, începe cel de la fereastră să ure (urătura este din cele de prin cărţi) Din când în când hăiesc cu toţii şi cei cu bicele pocnesc. După ce termină de urat, stăpânul casei le scoate afară un colac şi banii. Dacă urătorii sunt cunoscuţi de el, atunci îi pofteşte-n casă şi-i mai cinsteşte cu câte un pahar de rachiu sau vin. Cei mari, la buhai mai iau şi câte doi muzicanţi sau pe unul ce ştie a cânta din fluier. Când ajung la case, muzicanţii cântă, iar dintre ei, care-s liberi, joacă. După ce gătesc de urat mai joacă un joc, două, cu fetele de casă, dacă sunt, şi apoi pleacă. Li se dă colac şi bani. Colacul nu-l iau atunci, ci-l lasă la fată, ca să se ducă pe urmă la "ruptul colacului".]

246

AFC 63 p. 6 - 7 Dumbrăveni –Botoşani, 1931

Culeg. Const. En. Gafiţescu 109

[Pluguşorul] [În Ajunul Sfântului Vasile, feciorii umblă cu Pluguşorul şi urează gospodarilor recitând următoarele versuri:] Aho ! Aho ! S-a sculat jupân Gheorghiţă Într-o Sfântă Joi Cu douăsprezece pluguri, Cu doisprezece boi Şi arară ce arară, Brazdă neagră răvărsară, Grâul roş că-mi semănară. Se duce la lună, La săptămână, Să vadă grâul cum era? Grâiele, nu erau ca grâiele, Ci erau ca minunele. Hăi! Mânaţi, băieţi! Hăi! Erau în paiu cât trestia, În spic cât vrabia, Şi în bob cât mazărea. Aşa de bine ce-i părea, Nici pe-acasă nu venea, S-a dus la târg, la Bârlad, Şi de-acolo a cumpărat Nouă ocă de fier Şi nouă de oţel. Şi-şi făcură nouă săcerele, Cu dinţi ca nişte chipărele Şi le dădu La nepoţi şi nepoţele, Să-mi secere grâul cu ele! Din dreapta secera' Din stânga mănunchi făcea, Din mănunchi-snop, Din snop-claie. Şi-mi făcea Un stog mare, minunat,

247

De mulţi boieri lăudat! Hăi! Mânaţi, măi! Hăi! Şi iar s-a dus la târg Şi-mi cumpărară Garmăsari negri, Cu nările zugrăvite, Cu coamele cănite, Cu unghiile costorîte; În faţă de arie mi-i băga: Cu picioarele treiera, Cu nările vântura, Cu urechile în sac băga. Hai, mânaţi, băieţi! Hăi! Încărcară Douăsprezece care moldoveneşti, Cum n-ai văzut de când eşti, Şi plecară cu ele pe drum, La moară, Care, când văzu atâta povară, Puse coada pe spinare Şi plecă pe scoc la vale; Dar morarul priceput Văzând ce s-a făcut Dădu: cioc, boc! Şi-mi dădu moara la loc; Şi-mi băgară grâu în coş, Apoi se uită la chişcoaie Să vadă ce curge oare? Nu curgea făină şi tărâţă, Ci curgea Numai aur şi mărgăritar, În curţile dumneavoastră, boieri mari! Hai! Mânaţi, băieţi! Hăi ! Daţi-ne, daţi-ne! Marea cu sarea Şi Prutul cu totul; Şi-o să ne daţi un gălbior, Să facem un boldişor, Să înţepăm boii la dosişor

248

Să margă mai tărişor. Că s-a înţepenit plugul Într-o rădăcină de urzică, Nu mai pot boii să-l ducă;. Şi s-a înţepenit plugul Într-o rădăcină de hrean Nu mai poate nici Plăvan Hăi ! La mulţi ani! [Pluguşor] Aho, ho, ho ! Mâine anul se-nnoieşte, Pluguşorul se porneşte Pe la case a colinda Brazdă neagră a răsturna Şi prin brazdă a semăna; Grâu mărunt şi grâu de vară, Să dea Domnul să răsară. În pai cu trestia, În spic cât vrabia. În grăunţe ca mazărea. Până la toacă. Să se coacă. Până mâine Să mâncăm şi pâine! Hăi, hai, hăi ! [Pe la ora 5 după amiază (în amurg) copiii cei micuţi încep să umble cu uratul. Îşi iau câte un băţ în mână cu traista la şold şi clopoţelul într-o mână. Se duc cu uratul la vecini şi rude de-a lor.]

AFC 63, p.5. Dumbrăveni-Botoşani, 1931 Culeg. Const. En. Gafiţescu

249

110 [Semănatul] Dimineaţa de Sf. Vasile (Anul Nou), când se îngâna ziua cu noaptea, se începe umblatul cu Semănatul, cu fire de grâu sau de păpuşoi, chiar şi orez sau ovăz. Se puneau copiii casei dimineaţa de semănau întâi vitele în ogradă, în şură la perde (oi) şi apoi în casă şi primeau colaci şi bani. Când se samana, se spunea:] Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii; Ca toamna cea bogată, Cu de toate-ndestulată! Sau: Vară, vară-primăvară … La anul şi la mulţi ani! Alţii ziceau: Sorcova vesela, Să trăiţi Să-mbătrâniţi! dar fără sorcovă. [Se mai duceau pe la neamuri şi apoi, de cele mai multe ori, se luau după Capre sau Căluţi, care mergeau după ce umblau tot satul să joace şi să ura la fântână. Aici, la fântână, se termina cu o lungă urătură, spusă frumos de un flăcău cu un mare clopot şi cu jocul caprelor, căluţilor, în sunetul scripcilor.]

AFC 1431 p. 26- 27 Todireni - Botoşani

Culeg. Alecu Bădăluţă 111

[O parte frumoasă era umblatul cu Uratul / cu Plugul / cu Pluguşorul. O dată cu înseratul, începeau să umble cu Uratul (pluguşorul) copiii cei mici. Erau cu trăistuţa la şold şi clopotul în mână şi alergau în grupuri mai mici sau mai mari de la casă, la casă plini de voie bună,de veselie, îmbujoraţi, cu oarecare grijă şi frică de mascaţi. Li se dădeau colăcei, foarte rar covrigi sau nuci şi, rar de tot, numai la cei cunoscuţi, la fini sau la nepoţi câte 0,05 lei (cinci

250

bani) Erau pregătiţi cu urăturile încă cu mult înainte de Crăciun, care trebuiau să şi le spună. Mai târziu, tot cu câte o trăistuţă la şold şi cu un clopoţel mai mare, începeau flăcăiandrii, din cei care încă nu erau scoşi la lume, unii cu câte un buhai şi un harapnice. Şi se dădea câte un colac mai mare şi câteodată şi bani. Se coborau apoi din dealuri de la târle, bouarii, păzătorii boilor şi vacilor, cu tălăngi mari şi clopote mult mai multe, cu urăturile, învăţate în postul Crăciunului. Şi îţi era mai mare dragul să-i asculţi. Se aşezau pe prispa casei la fereastră (fereastă) şi îţi atrăgeau atenţia la sunetul clopotelor, al tălăngilor, hăitului şi al urăturilor de o frumuseţe până la artă. Dau ca exemplu:] Iar Andrei cel blăstămat, Care-o mâncat pân-ce-o crăpat, Noi cu brâul l-am legat Şi prin sat că l-am purtat! [Sau când încheiau:] De urat am mai ura, Dar ni-i că vom însera Şi nu suntem de pe ici, De pe colea Ci suntem De pe la Buza Veche Unde mâţa streche, Şi motanul nu-şi află loc Într-un fund de oboroc! Iar alţii suntem de la Hurduca

AFC 1431 p. 22 - 24 Todireni - Botoşani

Culeg. Alecu Bădăluţa

251

Dorohoi/Botoşani 112

Pluguşor: [Unul (Pluguşor) pentru cei mai în vârstă, care era foarte căutat, când apărea prin varietatea şi lungimea sa – azi uitat. E adus de un veteran din război, care-l prescrise de la un prieten de a lui de-acolo.] Aho!... Ahou!.. Bună seara, Gospodari cinstiţi ! Nouă să nu ne bănuiţi, Da dormiţi, da hodiniţi, Şi de noi nu vă gândiţi! Sculaţi, sculaţi, nu dormiţi, Că nu-i vremea de dormit, Dar e vremea de agonisit; Răzămaţi-vă de perdele Şi-ascultaţi vorbele mele! Seara asta bine n-a-nserat, Noi cu pluguşorul ne-am luat, Să arăm o brazdă, două, Şi să semănăm pân la nouă. Noi mergem la Odobeşti La viile împărăteşti, Ne suim printre copaci, Cu ţuhale, după raci, Mânaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! ... Să umblăm, rând pe rând, Să stăm în [iast] seară De cuvânt; Că vremurile cam sunt grele: De-un picioraş de nuiele ... Trebuie să dai trei franci, Sau nouă, Ca să faci o casă nouă; Şi pentru o leasă De lemn de şură Dai şi luleaua din gură; Şi de-ai face cum ai vrea Trebuie să dai

252

Şi ciubucul de la lulea. Hăi! Hăi! Cred că nu vă veţi supăra, Vă vom mai spune câte ceva: Doamne tare mi-i a mânca, Şi-mi mai trebuie câte ceva; O leacă de îmbucătură, O ţâră de udătură, Şi ce mai aveţi Dumneavoastră după horn Nouă în [iast] seară Să nu ne fie somn. Poate aveţi gâşte Sau raţe prin şură Li schimbăm pe băutură C-aşa aş bea la răchiu Zău, dracului să fiu! La ureche clopoţei Hora horii, flăcăi! Hăi! Hăi! Părinte, părinţele, Ce să fie nevestei mele Că de la o tigaie cu jumere O săgeată printre şele; Şi aşa o doare de tare, C-ar mânca gâşte cu sare, Şi-ar bea vin cu călăcan, De-ar mai trăi un an. Iar de Sfântu’ Niculae Mama lui făcea mălaie; Şi le ungea cu bostan, Ca să placă lui Ivan. Dar Ivan cum e şiret A mâncat bostanul tăt. Una, alta, treacă – meargă, Sare şi Ivan la treabă, Să cosească nişte iarbă, Dar un drac de ciocârlan Rupe coasa lui Ivan. Ivan acuma ce să facă? Coasa trebuie s-o dereagă Ş-o duce la ciubotari Să-i puie ştaife mai tari.

253

Şi la cine ca să fie Hai la Gheorghe Ieremie, Ce-a mâncat carne de oaie Şi-a zăcut de jăgăraie. La ureche clopoţel Ia strigaţi o dată, măi, Hăi! Hăi!. Copiliţă’ naltă-n stat Să nu-ţi fie cu bănat, Să-mi spui drept şi adevărat Câţi flăcăi te-au sărutat. Unu nalt şi sprincenat, Cu trei semne de vărsat; Altul mic şi frumuşel, Parcă-i tras printr-un inel; Vai de omul cel urât, Nici la moară n-are rând; Dar halal de cel frumos, Când ajunge toarnă-n coş. Copiliţă subţirică Îmi pari tare frumuşică Şi de nu mi-ar fi ruşine, Tare-aş săruta pe tine. Multe fete-n lume am strâns, Toate după mine au plâns; De te-aş strânge şi pe tine Şi tu-i plânge după mine. Dar nu-ţi fie supărare Că m-am dus puţin la vale Cu greble şi cu ţăpoaie Să scoatem nişte gunoaie, Pentru nişte beţi cârlani. Haida roată, băitani, Răcituri cu usturoi Înc-o dată răpălăi. Hăi! Hăi! Noi am ura, ura, Dar nu suntem de ici colea, Ci noi suntem de la Cacica, Unde-i scumpă mămăliga; Pe-aproape de Mitoc, Unde-ngheaţă apa-n toc,

254

Drum prin munţi întunecoşi, Rămâneţi gazdelor sănătoşi! Ahou! ...

AFC 110, p. 17 – 19 Cândeşti – Dorohoi, 1931

Culeg. D. Ahriţculesei 113

[Voi arăta cum se procedează cu uratul. Perechea intră în ogradă în sunetul clopotului sau în tăcere. Se aşază sub fereastră şi, în sunetul cadenţat (în doi timpi) al clopotelor, spune pluguşorul încet şi declamator. La hăi, hăi, ţin lung şi în cor, iar finalul se-ncheie scurt. După asta aşteaptă la uşă până se scoate darul din casă.]

AFC 110 p. 20. Cândeşti – Dorohoi, 1931

Culeg. D. Ahriţculesei 114

[Pluguşor:] Aho – aho ... Seara Sfântului Vasile Să vă fie, boieri, cu bine! Să nu vă fie c-om bănat Că aşa de la Dumnezeu Este lăsat. Hăi! Hăi! S-a sculat mai an Bădica Traian Cu un cal învăţat, Cu şaua de aur, Cu numele de „Graur”, Cu frâul de mătasă, Cât îi viţa de groasă. Şi în scări s-a ridicat, Peste câmpuri s-a uitat, Ca s-aleagă un loc curat, De arat şi semănat, În cruciş şi-n curmeziş. Şi s-a apucat într-o Joi C-un plug cu doisprezece boi. Boi, bouleni,

255

La coadă codălbeni, În frunte ţintăţei. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Faci liliţa: -Bădiţă nu te căina, Că grâul nu s-a scutura, Du-te la Ioan ţiganul, Care bate bine cu ciocanul, Şi ţi-a face seceri mari, Pentru secerători tari; Altele mai mărunţele, Pentru fete tinerele, Cu ochi şi nişte sprincene Te ia dracul după ele Hăi! Hăi! Fetele secerau, Babele legau, Moşnegii încărcau; Şi-au încărcat Nouă care mocăneşti Şi alte nouă moldoveneşti; Şi-au mers la moară La Ibăneşti Roţile scârţiau, Moşnegii din luli pufneau Şi din bice trosneau Toţi cânii urlau Şi câmpii apucau. Hăi! Hăi! Iar morăriţa, Curvăriţa, Când văzu atâtea care, Încărcate cu mohoare, Puse coada pe spinare, Şi fugi în lunca mare, Lunca mare Frunză n-are; Lunca mică Frunza pică Şi în patru se despică. Hăi! Hăi!

256

Pe la curţile Dumneavoastră Cele nalte, sprincinate, Cu perdele verde îmbrăcate, Cu perdele de mătasă V-am găsit cu bine, Boieri, pe acasă! Tiva – tiva pe portiţă, La cumătru său Ghiorghiţă Şi a ieşit o copchiliţă, Cu numele Mărghioliţă. Cu o lumânare de ceară Să ne facă voia mare Cu un puişor (mic) Cu cinci parale Că Dumnezeu este mare! La ureche clopoţei Mânaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! Busuioc bătut în loc, Rămâi,casă, cu noroc! Busuioc bătut pe masă Rămâi, casă, sănătoasă! Busuioc şi trandafir Pân la anu ‚ nu mai vin Aho! Aho!

AFC 110, p. 14-16 Cândeşti – Dorohoi, 1931

Culeg. D. Ahriţculesei

257

Neamţ 115

Urături: Aho, ho, ho, sara o-nsărat Noi cu pluguşorul Sfântului Vasile ne-am luat, Că-i di la Dumnezău Sfântul lăsat. O scos Sfântu Vasili Douăsprizăci plugureli, Câti-n şăsî boi, Câti di-o sutî cincizăci di lei, Şî li-o scos la arat, La câmpu curat, La Măru Rotat, Unde Dumneavostră, Boieri mari, N-aţi umblat Şî-o arat, Lunili, Fântânili; Marţîli, Fânaţîle; Miercurili, Râpili; Gioili; Fundoili; Vinirili, Şanţurili; Sâmbitili, Drumurili. Şi când o agiuns La mijloc di arat Plugurile s-o aninat. Şî s-o aninat Într-un os de râmî Şî s-o făcut mici fărâmi. Ci să făcî Sfântu Vasili, Ci sî driagî? Sî nu-i treacă vara-ntreagă?

258

S-o dus la un meştir învăţat, Futu-i mama cui l-o aplecat – Cu ciocanu băté, Ceru tât îl râsîché! Plugurili nu li mai tocmé, Şî s-o dus la altu, cu ochi verzi, Cari bati Cu ciocanu-n trii părţi: El cu ciocanu băté Ficiorii cu, chila li chile, Pi brazdă mi li porné, Mulţi boieri nu-l puné. Şî-o arat un ogor, Şi o pus plugarii Cei mai mici la grapat, Şî cei măi mari la semănat; Iar plugarii, Din poalî mi-l samanau, Din gură mi-l blastamau: Sî sî facî -N schic ca vraghia, În pai ca trestia, Iar faţa Ca mărgăritarul al mari, Ca la alţ boieri mai mari. La luna, La săptămâna Sfântu Vasili s-o dus sî vadî Grâu di-i răsărit. Grâu di frumos, Ca faţa lui Hristos: Di diparti nălbe, Di-aproapi îngălbine, Inima lui Sfântu Vasili râde; Cum o agiuns, Di pi cal s-o plecat, Un schic o luat, În pălni l-o frecat, La vrăghii l-o arătat, Vrăghiili-o spus: Cî nici nu-i copt, Nici nu-i scuturat,

259

Cum îi mai bun di săcerat; Ghici murgului i-o dat, În târg la Bârlad o alergat, Ca să cumpiri: Săcerăli Mărunţăli, Cu zîmţîi di vioreli, Cu mănunchi di floriceli, Pintru fete tinereli Şî nevesti ocheşăli, Cari sî pot pleca di şăli, Şi ni-i drag şî nouă A săcera cu eli! Eli săcerau, Cu tulpanu legat după cap, Că Sfântu Vasîli era burlac, Şî lui tot aşa îi era drag. Şî făceu sfătiuri, Către Sfântu Vasîli, Să facî aria În nijlocul câmpului, În praviţul vântului, C-aşa-i îndămânî voinicului. Şî-o scos Sfântu Vasili Din grajdi, Nouă iepi, Sirepi, Câti di nouăsprizăci ani stărpi; Iepili fugeau Cu chicioarili trierau, Cu coada felezuieu , Cu nărili vânturau, Cu gura în saci puneu, Cu dinţî-i înţăpuşau, Căuş nu li trebuie Şî ţăpuşî tot aşa. Şi-o-ncarcat Nouî cară mocăneşti, Le-o-ndreptat la moarî, La Ivăneşti, Cărâli scârţieu, Galbinii curgeu,

260

Jupâneasa gazdă Cu poala-i strânge; Iarî câţi măi rămâneu Nouă, la plugaraşi ni-i dăruie! Iară hoaţa cei di moarî, Când văzu aşa tăbârî di carî, Pusî coada pi schinari, Şi plecă în fuga mari, La cei luncă di scapari. Iar murariu, meştir bun, Futu-i bărbuliţa-n cur, Adormisî-n fundul morii, Cu brâul di lână, Cu botul plin di smântână, Cu liuleaua-n dinţi Cu dinţii rânjîţi, Cu ochii boldiţi, Când ti uitai la dânsu Ti şî umfla râsu! Iar noi, Nu ne-am mai uitat la el, Ci am turnat în coş, Şî din coş în chiatră Şi-o căzut douăsprăzece Merţî-odată, Şî-am umplut doi saci, Şî-o perechi di desagi; Şî-am trimes La jupâneasa gazdă, Să facă colaci. Iar jupâneasa gazdă, Sî plimba prin grădinuţî, Cu nişti mâni ghilosîti, Parcă erau tânjăli pârliti, Şî-o alergat di grabă-n camarî, Şî-o scos o sîtă rarî, Di nagarî, Cari era aleasă di-o ţarî, Una deasî, Di matasî, Di nouăsprăzece Cucoani aleasî,

261

Ea din picioari hortrăne, Şî din mâni colac făce. Şî-o făcut Un colac mari di sacarî, Să ni- scoată nouă, La plugaraşi, afarî, Dar fetili, Vai di eli, Că n-o mâncat De alaltăsarî! Dar noi am luat-o pe una de-un crac, Şî-am svârlit-o-ntr-un lac; Şî pi una di-un chicior Şî-am asvârlit-o-ntr-un pârău, Ca di altî datî, Sî să-nveţî a faci rău, Sî ni iei colacu meu! Am măi ura, ce-am măi ura, Că măi ştim câti ceava, Dar ni-am uitat pi ceri în sus, Şî ni-am aruncat ochii Pi muntili Urs; Am văzut şăroai, Şî ni temim di ploai, N-avem glugi la mantali, Nici ochinci în chicioari; Are unu-o măntăluţî, O ţîni în cui acaţatî, Di păduchi însărcinatî; Noaptia o scutură De păduchi pi foc, Şî ziua mi-o umflî la gioc. Am măi ura, ce-am măi ura, Dar ni ducim pi la iasta casî, Că-i copchila măi frumoasî, Dar nu-i di sama noastrî, Şî-i dusă la moară la Dorohoi; Când s-o-nturna-napoi, I-om ieşî-nainti la zavoi Şî i-om tragi câte-un pupoi Şî ne-am înturna napoi. Am măi ura, ce-am măi ura,

262

Dar ni-i frică c-om însăra Şî nu sîntem di ici, di colea, Sîntem di pi la Mitoc, Undi-nghiaţî apa-n tioc, Şî găluştili la foc. Iar alţii di la Pipirig, Undi mor cânii de frig; Şî fetili, di căldurî, Cu genunchili la gurî. Am măi ura, ce-am măi ura, Că mai ştim câti ceava. Dar avem a treci Nişti punţi glodoasî, La nişti feti frumoasî, Esti una măi bătrânî, Ni ia clopotu din mânî Şî ni-l faci di cap ţârî! Pi cini să găsîm Sî ni tocmeascî clopoţălu ? Pi ficioru lui Talpâ Lai, Cu foiul în schinari; Cu foiul, foié, Clopoţălul ni-l tocmé. Şî-avem a treci Nişti munţî mari – ntunecoşi Rămâneţi, Boieri mari, sănătoşi, La anu şi la mulţi ani !

AFC 313 p. 21 – 25 Bălţăteşti – Neamţ, 1932

Inf. I. Savin, care a învăţat de la tatăl său St. Savin, născut şi mort în Bălţăteşti - Neamţ 1847 – 1905

Culeg. Mihai Cojocaru

263

116 [Semănatul:] [Cum s-a început a lumina de ziuă, sămănătorii cu buzunarele pline cu sămânţă de grâu, de cânepă sau orz, pornesc din casă-n casă sămănând. Cum au intrat într-o casă, cu mâna plină de sămânţă, împrăştie prin casă zicând:] Să trăiţi, Să îmbătrâniţi: Ca merii, Ca perii: Ca-n toamna ce-a bogată, Cu toate îndestulată. La anul şi mai mulţi ani ! [Stăpânul casei mulţămeşte şi le dă colac şi bani. Sămănători sunt fetele şi băieţii mici. Ei umblă până pe la ora 9 - 10 dimineaţa.]

AFC 63 p. 10 - 11 Dumbrăveni-Botoşani, 1931 Culeg. Const. En. Gafiţescu

117 Urături: Beţi, boieri mari, Beţi şi vă vesăliţi, Dar di-afară nu gândiţi, Că-s plugarii năcăjîţi, Că plugarii cer parali, Şî boii ni ţîn parali: Boii cei de la roati, Cu coarnili-mpreunati, Cari i-am furat ast noapti, Şî merg cu frica-n spati, Că ni-a prindi şi ni-a bati, Că am măi ura, am măi ura, Şî ni temim că om însara, Ca să trecim hotaru, La domnul Cristianu, Şi-am ara Şapte prăjîni Şapte fălci; Şî ni-o da şăpti irmilici Şî om cumpăra

264

La plugari ochinci. Şi ni-o măi rămas Vo două părăluţi Şî-am cumpărat la feti Cercei şî mărgeluţă. Ni-o mai rămas Un leu ş-un ort, Şî-aceala l-am băut tot. Văd eu bini, Că acela nu-i di mini, Şăpti ori vai şî iar vai. Apucai drumul la rai. La rai, când am agiuns, Porţîli sînguri s-o-nchis. Dar la Rai, ci să văd ? Sfântu Vasili stăte la masă, Be şî să vesele Şî din gură-aşa grăie: -Cini be cu mini Să-i dei Dumnezău bini; Cini-a sta cu mini la masă Să-i dei Dumnezău viaţă! Ferici di cel ci să duci la Rai, Merili să coc Şî cad pi gios, Umpli raiu de miros ! Dar eu flămând şî năcăjît, M-am plecat să ieu un măr. Un băiet di ţîgan M-o zărit, Şăpti ani m-o fugărit, Sumanu l-am asvârlit. Şî măr nu mi-o mai trebuit. Şăpti ori vai şî iar vai. Apucai drumul la iad. Iar la iad când am agiuns, Porţîli sînguri s-au dischis, Dar la iad ci să văd ? Vornicu satului, Cară apă dracului; Talmacii satului Ţîn talpa iadului;

265

Ficiorii cei boireşti, Stau în glod pân la urechi, Şî plâng şi suspinî Că li-o-nverzît Prăjîna-n mână. Am măi ura, am măi ura, Jupîneasî gazdî, Cî mi-ai chicat dragî Cî eşti frumoasî – Să te duci în casuţî, Să vâri mâna-n lăduţă. În lăduţî Esti-o ulcicuţî; În ulciuţî Esti o băsmăluţî; Şî-n băsmăluţî Esti-o părăluţî; Sî ni dai părăluţa nouă! Dacă ni-i da părăluţa, Să ni dai şî căruţa. Că noi sîntem di diparte Nu putem duci Bejănia-n spati. Şî noi avem casî Şî avem masî, Avem şi nevesti frumoasî; Avem şî ci be Şî ci mânca, Cî Dumnezău o lasat aşa: În mâna stângă Siminoc, busuioc; În mâna driaptî O garoafă frumoasî! Rămâi, gazdî, sănătoasî, Ca o garoafă frumoasî; Rămâi, stăpân, sănătos, Ca un trandacir frumos, La anul şi La mulţi ani !

266

AFC 313, 25 – 27 Căsăria – Dobreni – Neamţ, 1932

Inf. M. Sulă Culeg. Mihai Cojocaru

118 [Cu uratul – Pluguşorul copiilor: În seara de Anul Nou, înainte de asfinţitul Soarelui, copiii, până pe la 12 ani, se strâng cete – cete, şi se iau cu uratul pe la case. Îşi pun în vârful căciulilor panglici de hârtie colorată şi iau cu ei un clopoţel – de multe ori iau talanca de la oi. Se duc la ferestrele oamenilor şi ură. Unul ură şi sună în acelaşi timp şi clopoţelul, iar ceilalţi strigă: hai! hai! – când le spune următorul. Gospodinele le dau colăcei – făcuţi anume pentru ei – şi bani. Copiii nu umblă cu uratul decât până pe la ora şapte – opt seara. Fiecare copil – ca să-şi capete colăcelul – trebuie neapărat să ure. Copiii de patru, cinci ani se duc cu părinţii lor şi-şi ură pe bunici şi pe rude, ca să le dea colăcei. Când au isprăvit de urat, copiii împart egal între ei câştigul şi colăceii.]

AFC 313, p. 11 Dobreni - Neamţ, 1932 Culeg. Mihai Cojocaru

119 Urături: - Bună sara, boieri mari, Harnicilor gospodari! Ci măi faceţi, cum trăiţi ? Staţi în curţi liniştiţi Şî la plugari nu gândiţi, Că trebuie la boi mâncari Şî la plugaraşi parali, Di-ncalţat şî di-mbracat, Cî mari iarnă a chicat Mânaţi, măi! Vă spui drept ş-adivarat Cî noi di-asară-am îngiugat, Şî ni-am purces la arat. Şî am arat, cât am arat, Până-n vali, la Bârlad, Şî-acolu-n loc am stat, Cî pământu o-ngheţat, Cî boii i-am digiugat

267

Şî la ocoali i-am dat Şî am pus pluguri la rângali Grăchili, stoivişoare, Şî boii la ieslişoari; Plugarii li da măncari: Fănişor cosît pi văi Era cosît de flăcăi Fânişor cosît în vale Adunat di fetişoari – Sî li placă la mâncari. Mânaţi, măi! Dar, când aproapi di domnii, Cânta o păsăruică-n vii; Ş-aşa cânta di frumos, Di curge frunza pe gios, Mânaţi, măi! Unu dintr-înşîi-ntreba: - Păsăruică, draga mea, Ce tot cânţi, ti vesăleşti, Şî cu mini nu vorbeşti ? Că tare frumoasî eşti ! Eşti frumoasă, nu prea foarte, Dar tot li-ntrecuşî pe tati; Când aş şti, te-aş zugrăvi, Că nu-i greu de zugrăvit, Cî-i tinerel, potrivit. Oleleu, copilî dragă, Într-această lumi largî, N-am găsît ca tini dragî: O frumoasă Şî-o draguţî O iubitî Şî-o dorită; Cî ţî-i trupu ca bradu, Faţa ca trandafiru, Buzîli cu ruminu, Guriţa cu faguru, Şî-n urechi purta cercei Di-o mii cincizăci di lei. Mânaţî, măi! Eu mă razîm di fereastrî, Ochii mei privesc prin casî;

268

Văzui copilî frumoasî, Preumblându-să prin casă Pui, puişor, Vin la neica binişor, Vin la neica la fereastră Sî ti sărut cu dulceaţî: Cî-s dorit di sărutat, Ca un hurhub însătat Di isvoru dipartat. Mânaţi, măi! Cân vin sara di la curti, Cu chipiul pus pi frunti, Cu sprâncenili făcuti, Musteţîli răsuciti. Când mă uit în faţa ta, Mi sî rupi inima; Drept ţi-oi spuni, zău aşa, De mi-i credi dumneata. Faci mâhneli din sprânceni, La tăţî flăcăii dureri, Chiar şî nouî mângâieri. Mânaţi, măi! Dar şi jupâneasa gazdă Cu faţa ca naraza, Ochi negri ca mura, Drept ţi-oi spuni, zău aşa, De mi-i credi dumneata. Ea pi scaun sî aşaza, În oglindî sî uita Şî păr galbin cheaptăna, Pe fereastră sî uita, Şî-n gura mari strîga: -Uiti-n vârv di brăduleţ, S-o oprit un şoimuleţ; El sî uită drept în Soari, Tot mişcând din aripioari. Gios la trunchiu bradului, Creşti floarea fagului, Floricică di la munti, Eu îs şoim, şoimuţ di frunti, Ieşi din umbră, din tulpinî, Să-ţi văd faţa la luminî,

269

C-o vinit pânî la mini Miros dulci di la tini Mânaţî, măi! Cât am pus în gându meu Pi-o aripî sî ti iau Dar floaria mi-l asculta Şî astfeli îi răspunde: -Şoimule, duios la grai, Fiicari cu-al său trai. Tu ai aripi sburătoari, Ca să ti înalţi la Soari; Eu la umbrî la răcoari Am meniri sî ciu floari; Tu ti legini sus în vânt, Eu mă legân pi pământ. Tu, du-te-n cali-ţi, Mergi cu bini, Făr-a ti gândi la mini. Că i-o lumi-ncăpătoari, Pintr-o pasâri şi-o floari. Mânaţi, măi! Sfântu Vasile di mâni Să vă cii di mult ghini! Di mult ghini şî cu spori, La feti şi la ficiori, La vaci şî la gonitori. Rămâi, gazdă, sănătoasă, Ca o garoafă frumoasî; Şî stăpânii sănătoşi Ca doi trandafiri frurmoşi Întru mulţi ani să trăiţi !

AFC 313, p. 27 – 30 Dobreni – Neamţ, 1932

Inf. D. Potoceanu Culeg. Mihai Cojocaru

270

120 Urături: Bună sara, boieri mari, Harnicilor gospodari! Ci mai faciţi? Cum trăiţi? Sînteţi bini, liniştiţi, Di Anu Nou sînteţi pregătiţi? Am vinit cu vesălii, Să vă spunem bucurii, Mâini Anu si-noieşti, Căci cel vechi, cari-o plecat, Pi seama istui nou ni-o lăsat; Ne-o-nvaţat Voi plugari, Să vă sculaţi di dimineaţi, Pi ochi negri vă spălaţi, La icoani vă-n chinaţi, Biciu-n mână să-l luaţi. Prin paduri Pi la saivani să plecaţi Şî giuncanii sâ-i aduceţi, Iar voi ceilanţi, Haiturili li-nşîraţi Şî-ngiugaţi Şî plecaţi La arat. Şî-alegeţi un loc curat, Unde-i bine di arat Şi araţi şi samanaţi, Pământu să-l îmbracaţi Lipsă, gol, sî nu lasaţi, Şi daţi grâu di varî Grâu di toamnî, Orz, ovăs şî cu sacarî, Undi-a ci bun pământul Măi sămănaţi şi porumb. Şî-l daţi într-un ceas cu noroc, Să cii di mulţămiri la norod! Am arat, am samanat, Pământu l-am îmbracat, Lipsă, gol, nici n-am lăsat. Dar stăpânu s-o sculat.

271

Şî pi cal o-ncălecat, În urma noastrî o plecat, Sî vadî di-am terminat. Dar când o ajuns Pi câmp s-o uitat. Era grâu verdi ridicat; Foarte mult s-o bucurat, C-o văzut grâu frumos, Cum îi faţa lui Hristos Am măi ura, ura, ura, Dar ni-apucă nişti ploi mari Să noi cii cu cheili goali Şi-am vinit sî ni daţi Câte-o părăluţî, Să luăm câte-o mânteluţî; Şî ni-l ie dracu di frig, Şî-avem unu cu cojoc, Când di când să sară-n foc; Cu cojoc di bou balţat, Cu ochinci di porc di rasî, Şî căciula-n cap di câni. Când calca, Scroafa ţîpa, Cojocul boncăluie, Căciula-n cap hârâie, Tari ni măi spărie! Dar am măi ura, ura, ura, Cî tot măi ştim câti ceava, Dar n-am vinit să nie daţi Şoldu porcului, Din fundu podului, Ci din fundu su’patului O spată di iapî, Sî dăm în guri La işti plugari sî tacî Am măi ura, ura, ura, Cât tot măi ştim câti ceava. Dar avem di trecut Nişti văi adânci Şi nişti munţi Cu brazi întunecoşi, Rămâneţî dumneavoastră

272

La viaţă sănătoşi ! AFC 313 p. 30-31

Dobreni - Neamţ Inf. Gh. Ailenei

Culeg. Mihai Cojocaru, 1932 121

[Alţii care sunt mai ambiţioşi şi nu vor să ureze la fel cu mulţimea, ură în felul următor:] Aho ! Aho ! -Bună seara, logofete! Ce mai faci tu, măi băiete! -Eu fac bine, măi vecine, C-a venit Sfântul Vasile Şi-am luat un plug la mână Şi-am arat o săptămână. Săptămâna s-a împlinit De arat n-am mai gătit Şi-am tras plugul sub perete, Şi boii la iarbă verde, Şi flăcăii-n sat la fete Hăăăăiiiii! Hăăăăiiii! La anul şi la mulţi ani ! [Îndată ce stăpâna casei a auzit ultimele cuvinte, iese afară din casă şi dă bacşisul plugarilor care au urat-o.]

AFC 112 p. 19 – 20 Dragomireşti – Unghi – Neamţ, 1931

Inf. Ecaterina N. Popa, 41 ani Culeg. George N. Popa

122 Aho ! Aho! Şi lasă să steie, Că s-au rupt două răsteie! Frunzuleană de mărar, Bună seara gospodari! Sunteţ gata de plugari? Sunteţi bine liniştiţi Şi de plugari pregătiţi? Dacă vreţi să ne primiţi, Staţi puţin şi ne priviţi. Am arat o săptămână Săptămâna s-a împlinit

273

De arat n-am mai gătit Şi-am tras plugul sub perete Şi boii la iarbă verde Şi flăcăii-n sat la fete Hăăăiiii ! hăăăăiii ! La anul şi la mulţi ani ! [Atât cei care umblă cu pluguşorul, cei care umblă cu buhaiul, cât şi cei care umblă cu ursul, nu ură pe stăpânii caselor cu urături lungi, ci cu unele cât mai scurte, ca astfel să poată umbla tot satul şi chiar şi prin cele vecine. Aşa, copiii care umblă cu pluguşorul ură în felul următor (textul). Dă .. numai la Plug.]

AFC 112 p. 18 – 19 Dragomireşti – Unghi – Neamţ, 1931

Inf. Ecaterina N. Popa, 41 ani Culeg. George N. Popa

123 [Copiii, în ajunul lui Sf[ântul] Vasile obişnuiesc a merge cu pluguşorul, buhaiul, doba şi ursul... Nu umblă pentru altceva decât cu scopul de a câştiga: bani, colaci, fructe şi altele. Ei umblă de la casă la casă, urând pe „gospodarii”, pe stăpânii casei, care le dau câte un bacşiş, care constă în colaci şi fructe, la cei mai „mititei” (mici), până la 9 ani şi bani la cei mai mari, de 9 până la 14 ani. Cei ce umblă cu pluguşorul nu se maschează, nici n-au ceva deosebit cu dânşii şi numai o traistă în care pun colacii şi fructele şi câte un clopoţel pe care-l sună în timp ce ură la ferestrele gospodarilor. Cu pluguşorul merg de obicei mai mulţi copii. Cei ce umblă cu pluguşorul primesc bacşiş – fructe şi colacii, numai din două viţe şi totodată primeşte fiecare.]

AFC 112 p. 18-19 Dragomireşti – Unghi – Neamţ, 1931

Culeg. George N. Popa

274

124 [Semănatul] La 1 Ianuarie, Sfântul Vasile, dis de dimineaţă, copiii care au fost cu pluguşorul, încep a merge din casă în casă pe unde au urat şi seamănă de obicei sămânţă de cânepă, ovăs şi grâu. Obiceiul acesta de a semăna în dimineaţa de anul nou poartă numele de „semănat”.

AFC 112 p. 1 Dragomireşti – Unghi –Neamţ, 1931

Culeg. George N. Popa 125

Îl spala pi dracu în ... Protopopu cel măi mari Îl dučea cinci draci calari. Protopopu cel mai mic Era la dracu ucenic; Fata cari sî rumineşti Cu dracu sî potriveşti.

AFC – FA 018369 Grumăzeşti – Neamţ, 1961

Inf. Aglaia M. Vieru Marinoaica Culeg. Elena Ionaşcu

126 Pluguşorul: Aho!Ho!Ho! Bună seara, boieri mari! Lipiţi-vă de perdele, S-ascultaţi vorbele mele: Căci de când seara a înserat, Mulţi boieri am deşteptat. Şi lui Irod, mare împărat, De veste i-am dat. Iar Irod, mare împărat, Auzind s-a bucurat. Şi la grajd a alergat Doisprezece juncani a luat Toţi ca una ţînţăţei, Toţi ca una florenei; Într-o vară văraţi, Într-o iarnă iernaţi;

275

La coadă ţintăţei, La picioare zurgălăi. Trageţi brazda, măi flăcăi! Hăi! Hăi! Şi-au plecat la arat La câmpul durat La Mărul Rotat; Şi-am arat cât am arat, Brazdă neagră am răsturnat, Juncanii i-a dejugat, I-a dat pe toţi la suhat. Iar un juncan mai ghilav A trecut peste hotar, Unde-i plâns şi mult amar. Şi-a trimis un blestemat Nu ştiu că în drum a fost stat Ori juncanu s-a furat. La picioare zurgălăi Trageţi brazdă, măi flăcăi! Hăi! Hăi!

AFC 289 p. 20 – 23 Sarata - Dobreni - Neamţ

Inf. Ana N. Diaconu, 50 ani Culeg. Vasile Avadanei

127 Pluguşor: Seara lui Sfântul Vasile A înserat, Noi cu plugu ne-am luat, C-aşa-i de la Dumnezeu lăsat! De dormiţi, de nu dormiţi, Lăsaţi somnul, vă treziţi, Că nu-i timpul de dormit Ci e timp de plugărit! Căci noi doisprizece suntem Care strigăm Pe la gazda pe unde tragem Brazde prin stratul cu floricele, Ca ochii mândruţii mele. La ureche clopoţei, Pe spinare zurgălăi

276

E mai îndemnaţi măi! Hăi! Hăi! Stejerel cu coaja groasă, Fata mamei cea frumoasă La ce focul te măriţi, Că eşti una la părinţi, Ca luna între doi sfinţi? La părinţi, plini de avere, Tu le eşti de mângâiere, Căci dacă te-ai mărita, Grija capului ţ-ei lua; Bărbăţelul te-a mustra, Te-a mustra şi mi te-a bate, Atunci fraţii nu te-or scoate, Şi or zice: Bine îţi face, Ţi-i bărbat, nu ţi-i părinte, Să-ţi ierte ţie rele cuvinte. Te-a lua un prost Şi un nătărău, Ţi-a face casa în pârău Şi nu s-a vedea din tău; Am mai ura, am mai ura Dar nu suntem de ici, colea, Ci suntem de la Mitoc, Unde îngheaţă apa în tioc Şi găluştele la foc Şi făină în poloboc, La mulţi ani! Şi am pus şeaua pe doi cai Şi am plecat în jos, la Rai; Cine faci făr de lege La rai n-are de ce merge; Că mi-l pune la grea muncă Şi mai cere o picătură Ca să-şi ude limba în gură Se mai cere pe afară Ca să scape din foc şi pară. Iar când am descălecat, Raiul mi s-a încuiat, De trei ori am îngenunchiat, Raiul mi s-a descuiat.

277

Iar în raiu, când am intrat, Ci-am văzut m-am minunat: Mese întinse, Făclii aprinse; Mese încoronate, De îngeri înconjurate, De pe astă lume date; M-a luat de mâna stângă, M-a dus pe uliţa strâmbă; Iar acolo când am intrat Ci-am văzut m-am înspăimântat: Baba fermecătoare, Ce lua mana vacilor, Era iapa dracilor. Doisprăzece o înjuga, Doisprăzece o înhama Doisprăzece cu bici De foc încingea. Văzui crâşmarul satului Era talpa iadului, M-am uitat printr-o zăbrea, Am văzut mândruţa mea, Rezemată de-o nuia Şi cu Iuda lângă ea. Văzând-o am întrebat: - Spune-mi, mândră, adevărat Câţi voinici te-au sărutat? - Numai doi mai frumuşei Şi vreo trei cu ciorapi noi Ceilalţi câţi au mai fost Naiba îi ştie pe de rost. La picioare zurgălăi Trageţi brazda, măi flăcăi! Hăi! Hăi! La mulţi ani!

AFC 289, p. 24 – 25 Sărata - Dobreni - Neamţ

Inf. Ana N. Diaconu, 50 ani Culeg. Vasile Avadanei

278

128 [Pluguşorul: Se umblă cu Pluguşorul pe la casele oamenilor, cu Capra, cu Jianul cu Banda lui Groza şi cu Pacea Generală. Umblă copiii, flăcăii şi chiar gospodarii. Din ce constă Pluguşorul. Se adună patru, cinci, zece persoane cu un clopot mare, fluier, trâmbiţă şi cu buhaiul şi umblă din casă în casă şi ură şi cântă. În ziua de Sf. Vasile, copiii umblă din casă în casă cu Sorcova, cei mari, şi cu Sămănatul, copiii mici.]

AFC 29 p. 1,7 Valea Cârjei- Pârăul Cârjei Mădei –Neamţ, 1931

Culeg. I. Olaru

279

Bacău 129

[Se umblă cu Semănatul, Capra, Turca şi Steaua. Cu Semănatul umblă copiii de şcoală, în ziua de Anul Nou, dimineaţa. Ei umblă răsleţi şi spun aproape toţi aceeaşi urare, ce este învăţată din cărţi ... Capra, Turca toată această procesiune poartă numele de Plugul cel mare. Am văzut plugurile din Racova, tot judeţul Bacău, la 3 km. depărtare de Călugăra.]

AFC 578 p. 3,5

Călugăra – Bacău, 1933 Culeg. Speranţa Mazilu

280

Vaslui 130

[Uratul:] Uratul (Pluguşorul) Copiii mici de vârsta şcolii primesc în grupe de la 2 până la 5 sau 6 cu clopot, “buhai”... şi altele. Plugul. În concepţie e acelaşi lucru cu pluguşorul, decât că la plug se grupează bărbaţi maturi, chiar şi peste vârsta de 40 ani, câteodată trec chiar de 10 – 12 inşi. Aproape fiecare are câte ceva în mână bici, tobă, vioară, buhai, clopot, fluier, cobză etc. Uratul şi Plugul se primesc la fereastră şi sunt nemascaţi.]

AFC 80 p. 3 – 4 Vaslui – Bahnari, 1931

Culeg. Nicu Ivan 131

[Semănatul 1 Ianuarie (Anul nou), dimineaţa, copiii umblă cu Sămănatul. Intrând în casă, fiecare copil în parte din grupă aruncă cu grâu (de obiceiu numai cu grâu, foarte rar altă ceva) şi zic: „sănătatea nouă şi la anul cu sănătate”.]

AFC 80 p. 3 – 4 Vaslui – Bahnari, 1931

Culeg. Nicu Ivan

281

Covurlui/Galaţi 132

Pluguşorul: Aho ! Aho ! Mâine anul se-nnoieşte, Pluguşorul se porneşte, Lipiţi-vă pe lângă perdele, Şi-ascultaţi vorbele mele! S-a sculat un moş într-o Joi De dimineaţă Cu-un plug cu şase boi Gheboşi şi scurţi în coadă, Se făceau la plug grămadă. Dar un drac de bou, juncan, S-a spăriat de un ţârtan, Rupse funia de la jug, Dracu l-a mai văzut la plug. Eram cu Stan, un frate al meu, Şi unul mai mititel Când ne sculam în picioare, Ne plesnea ochii de foame. Iar frate-meu Stan Încălecă pe un cal bălan Şi se duse la un han, Iera acolo un mocan, Dar mocanul, porc de câne, Şi mai şmecher decât mine Puse mâna după cap, Găsi un păduche cât un ţap, L-apucă de curmătură Şi-l trânti în bătătură, Umplu lumea de untură Să aibă cămăraşul o lună, De prăjitură. Mă dusei la primărie Nici primar şi nici notar; Mă dusei la prăvălie Se vorbea despre domnie. Ha! Ha! Ha trei! C-o să mă puie pe mine domn: Când aveam părale,

282

Toţi mă domniau, Mă cuconiau, Iar de unde le-am mistuit, M-au luat la păruit. Mă dusei la vânătoare Cu puşca de cucută Cu gloanţele De mămăligă crudă Din şosea şi până-n hat Ţuşti un iepure bălţat. Era mare cât o mâţă Nu putea să-l ridice Nouă golani în căruţă.

AFC 145 p. 6 – 7 Frumuşiţa – Covurlui, 1931

Culeg. Elena Dimitriu 133

[Tot în seara de Anul Nou se umblă cu uratul, mascaţii buhaiul şi clampele. Uratul constă în a spune un Pluguşor la fereastră, iar alţii ară, chiar o brazdă două în curte. Casa care nu-i urată e credinţa că nu are noroc în lume. Buhaiul e o cofă ... ( ... ) e întovărăşit şi de un „pluguşor” cu tălăngi.]

AFC 145 p.26 Frumuşiţa - Covurlui Culeg. Elena Dimitriu

134 Pluguşorul: Buna vreme, la obloane! La boieri şi la cucoane! La toţi boierii din casă, Care stau voioşi la masă, Care stau şi hospătesc, Şi de noi nu mai gândesc C-a dat iarna peste noi Şi suntem cam golăşei Zurgalăi şi clopoţei Şi la dreapta cinci bătăi, Îndemnaţi plugul, flăcăi! Fraţilor,

283

N-avem casă, n-avem masă, Avem numai o şură cu paie, Unde nici iepurii nu ştie Să vii iarna să stei cu chirie. Când bate vântu din sus, Mă fac ca un puiu de urs; Când bate vântu din jos, Mă fac negru şi ghebos Şi de moarte-s bucuros. Zurgălăi şi clopoţei Şi la dreapta cinci bătăi, Îndemnaţi plugul, flăcăi! .............. Gheorghe mestică mămăliga Constantin coase ochinca Ce era de scroafă moartă, De-i venia s-o roadă toată. Şi cămăraşu mai fudul Cu cămaşa ruptă-n cur! Zurgălăi şi clopoţei Şi la dreapta cinci bătăi, Îndemnaţi plugul, flăcăi! Dumnealui şedea la masă, Cu-a lui dalbă jupâneasă Şi mânca varză cu caru. Dumnealui ce se gândeşte, Iese-afară şi priveşte Se vedea ceru-senin Şi plugari pornind pe drum; A plecat şi de la noi Un plugar cu patru boi: Urcai dealu, urcai lunca Şi-am ajuns pe la Calica, De băzdam pe lângă drum De mergea plugul nebun Căci era De patru maiştri lucrat De ucenicu Tache Şi de Mihalache Cu roatele de bolot Legate cu fier mort. Îndemnaţi, flăcăi, în opt!

284

Bună seara, fraţi plugari, Cu casele nalte, mari, Dacă nu vă supăraţi V-am venit şi noi ca fraţi, Să vă spun un plug frumos Ca coroana lui Hristos. Noi suntem zece plugari, Venim din munţii cei mari, Mult pământ am mai călcat, Multe sate-am colindat, Dar am dat şi noi năvală, C-am auzit că-i pomană; Frumuşiţa îi sat mare Oamenii parale n-are Căci în sara Sfânt Vasile Toţi boierii trăiesc bine, De-şi încearcă noroacile; Fetele care-s frumoase Îşi fac pe ursită-n casă, Iar celea care-s urâte Toate stau posomorâte, Că nu pot să se mărite; Îşi fac pe ursită-n casă, Într-o foiţă de ceapă Şi pe aia-o găsesc seacă. Zurgălăi şi clopoţei Şi la dreapta cinci bătăi, Îndemnaţi plugul, flăcăi! Şi cu nasu de morun Roade oala până-n fund, De n-am văzut de când sunt. Fetele din Frumuşiţă S-au făcut cam cuconiţă; Şi se poartă cu paltoane, Le mor mâţele de foame; Şi-n picioare cu galoşi Şi minte-au ca la cucoşi Fraţilor, În război am luptat Şi desculţi şi goi Prin zăpadă şi noroiu, De-am mâncat brânză stricată

285

Şi mazăre gălgăriţată. Îndemnaţi, flăcăi, o dată! Şi la cârma ţării Văzduh negru, al pierzării, Rusu nostru petrecea Cu hazaici şi lăutari Şi noi, Fiin-că n-aveam moniţie, Ne-am retras de pe poziţie Şi-ncălecai pe-un cal bălan Şi m-am dus la primărie Iar acolo ce să fie ? Iera vorba de împărăţie Că le-a murit împăratu Şi vra ca s-aleagă altu. Dar eu când am auzit De-mpăratu Zic: Taci că e bine, Poate m-alege pe mine! Cât am avut bani M-au domnit, m-au cuconit, După ce i-am mântuit M-au luat la păruit. Iar unu, mai păcătos, M-a trântit cu gâtu-n jos Ca să-i spui iuncărului ! Patima mocanului. Iar mocanu, porc de câne, Mi-a trântit o ghioagă- n şale, Să vadă cât fug de tare; Prin ciulini făceam cărare Şi-mi părea că-i drumu mare Zurgălăi şi clopoţei Opriţi plugul, măi flăcăi!

AFC 45 p. 8 – 10 Frumuşiţa – Covurlui, 1931

Culeg. Elena Dimitriu (Blănaru) 135

Pluguşor: Aho ! Aho ! De când seara a-nserat Buna vreme nu v-am dat!

286

Dar acuma să vă dăm Să vă dăm, să vă urăm, Pe la curţi, pe la obloane, Pe la curtea Dumitale Cu şindrilă şindruite Şi cu aur pogostite. Bucură-te, jupâneasă De gazdă, De cei trei meri de aur Căci Alexandru Machedon S-a dus la moară la Ivăneşti Cu zece cară, Încărcate cu povară. Iar hoaţa cea de moară, Când văzu atâtea cară, Încărcate cu povară, Puse coada pe spinare Şi plecă în lunca mare: Luncă mare, Frunză n-are; Luncă mică Frunza-i pică; Ia mai îndemnaţi, flăcăi! Şi se duse la Stan ţiganu, Stan ţiganu nu-i acasă, Stan ţiganu-i în fundul morii: Cu ochii sticliţi, Cu luleaua între dinţi, Cu pleaftura-ntre picioare, Şi se vaită că moare. I-a mai îndemnaţi, flăcăi! Hopuri, hopuri, hopurate, La mulţi ani cu sănătate!

AFC 45, p. 10 Frumuşiţa-Covurlui, 1931, Culeg. Elena Dumitriu (Blănaru)

287

Tulcea 136

Bună sera-n zi De Sfântu Vasile... La mulţi ani, boieri, cu bine! Noi de câte ori venim, To' la masă vă găsim. Nu e timp de kefuit, Că noi plugu l-am pornit, La măr îndurat, La câmpu curat, Unde-i bine de arat. Brazda neagră cum trăğea, Grâu roşu răsărea. Cân' l-a arat, L-a arat cu şase boi. Čei dinainte Cu coarnele - ncovoiate Čei de la mižloc Cu coarnele-n buŝulg; Cei de la roată, Cu coarnele tăiate' Aho! Ho! Ho!

AFC 1243 p. 457 Ienisala - Tulcea

Inf. Ion Buboc 7 ani Culeg. Tatiana Găluşcă

137 Pluguşorul: Bună seara, În seara Sfântului Vasile, Fi-v-ar, boierilor, de bine! Că staţi şi kefuiţi, Da de pluguri nu gândiţi, C-afară-i vară, primăvară, Doisprece pereki de boi ară Toţi de-o seamă, toţi de-o vară, Cu žugurile de aramă, Cu polială de arğint, Că n-am văzut de cân' sînt

288

Zurlai, zurlai, zurgălăi, măi, Cea roată, măi flăcăi! Uă ... ăăi!! Toată ziua a lucrat, Brazde negre a răsturnat, Şi prin brazde-a semănat Grâu mărunt şi grâu de vară, Să dea Domnul să răsară; Grâu mărunt şi arnăut, Bodaprosti, s-a făcut. Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi! Čea roată, măi flăcăi! Trăian iute s-o dus Şi din gražd pe loc a scos, Un cal negru ca corbu, Iute ca focu, Cu potcoave de arğint Če sun’ sporniče la fuğit Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi! Čea roată, măi flăcăi! Trăian iute s-a întors Şi din gražd pe loc a scos Un cal şi mai năzdrăvan Cum îi place lui bădica Trăian. Iute pe el a-ncălicat. Drumu spre Tig'ina a apucat Ş-a cumpărat o ocă de fier, Ş-alta de oţel Şi s-a dus la Stati feraru, Care ştie să bată bine Cu čiocanu El nu era acasă, Era-n fundu bordeiului lor Cu luleau-n dinţi Cu okii sticliţi. Cu ilău-ntre pičioare Şi cu foalele-n spinare. Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi! Čea roată, măi flăcăi! El tocmai atunči Terminaseră lucru Şi s-apucară să facă sečeri mari,

289

Pentru sečeretori tari. Să facă sečeri miči Cu mâner de floričele Să sečere fete frumoase cu ele. Şi făcu o sečere mai cârnă Pentru o babă mai bătrână, Care cu dreapta sečera, Cu stânga snopi făčea. Din snopi claie, Din claie odobaie, Şi făcură o şură minunată, De toţi boierii lăudată. Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi! Čea roată, măi flăcăi! Traian vesel s-a întors Şi din gražd pe loc a scos, Un cal ii mai năzdrăvan, Cum îi place lui Trăian, Iute pe el a-ncălicat. Drumu spre Siberia a apucat Ş-a cumpărat Nouspreče iepe sirepe De noø ani sterpe, Care cu copitele triera, Cu coada întorčea, Cu nările vântura, Cu urekile-n sači turna. Niči baniţă nu mai trebuia! Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi! Čea roată, măi flăcăi! Şi-ncărcară noø care cu pohară Şi porni pe drum la vale, Carele scârţâiau Şi flăcăi din biciu plesneau Iar moara cân’ văzură, Atâtea care, Încărcate cu pohare. Puse coada pe spinare, Şi fugi în lunca mare Lunca mare - frunză n-are Lunca-i mică, frunza-i pică Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!

290

Čea roată, măi flăcăi! Iar moraru, meşter mare De al dracului če era, Niči păr pe cap n-avea. Avea vreo trei fire de păr În vârfu capului Ş-acolo era cuibu dracului. Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi! Čea roată, măi flăcăi! Luară moara de mal Ş-o trânti, hop, la loc, Ş-înčepură a măčinară. Câte care sun’ afară, Încărcate cu pohare, Iar morăriţa meşteriţa, Bătu-n sită şi-n covată Şi černu făina toată, Şi făcură un colac Nič mai mare, nič mai mic De trei kile ş-un mertic, Aşa mândru şi frumos, Că şi faţa lui Hristos. Îl tăiară în doø Şi ne dădură şi noø Îl tăiară-n trei, Şi-i dădu şi lui moş Andrii' Şi v-am mai ura, v-am mai ura, Dar tare ne e frică c-om însera, Că nu suntem de iči, de colea, Ci suntem de la Buza Veche Un dă mâţele în străkie. Şi motanu pe de lături, De n-avea loc Într-un fund de poloboc. Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi! Čea roată, măi flăcăi! Dar am mai ura, am mai ura Dar ne e frică c-om însera, Că noi nu suntem de iči, De colea, Suntem tocmai De la Câmpu – Lung,

291

Unde trag mâţele în žug, Şi le mână o babă bătrână Cân' cu bičiu le lovea Şi petičile le merğea. Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi! Čea roată, măi flăcăi! Dar am mai ura, am mai ura, Da ne e frică c-om însera, Că noi nu suntem De iči, de colea, Či suntem tocmai din Basarabia. Un'se fače mămăliga cât corabia. Ş-o păzeşte Doişpe inşi cu măčiuca, Să nu guste niči musca. Apucară un biet gândac, Şi lu ăla i-a dat una-n cap. Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi! Čea roată, măi flăcăi! Dar am mai ura, am mai ura, Tare mi-i frică c-om însera. Că noi nu suntem de ici, De colea Suntem cam de departe. Ş-avem de trecut Nişte dealuri înglodate Şi rămân fete nesărutate. Ş-avem mai de trecut Nişte munţi întunecoşi Mai rămâneţi sănătoşi. Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi! Čea roată, măi flăcăi!

AFC 1243, p. 454 - 456 Luncaviţa - Tulcea

Inf. Tudor Chiriloiu, 25 ani, flăcău Culeg. Tatiana Găluşcă

292

138 [De Anul Nou se umblă cu Semănatu. Iai un buzunar cu grăunţe ce are (orz, porumb, grâu) şi intri în casă şi asvârli cu grăunţe spre icoane, zici: Crească grânele, oarzele, mălaile, păpuşoaile. Umblă câte trei, câte cinci-şase tot ca colindatu.]

AFC 1189 Mahalaua Moldoveni - Tulcea

Inf. Seghei Ioan Culeg. Tatiana Găluşcă

139 Dimineaţa în zori de zi [La Anul Nou] vin copiii, oamenii mari umblă seara cu uratu.

AFC 1189 Mahalaua Moldoveni - Tulcea

Inf. Seghei Ioan Culeg. Tatiana Găluşcă

140 Pluguşorul: Hăă, hă, hă! Seara Sfântului Vasile Să vă fie gospodarilor de bine! Ia lipiţi-vă de perdele Şi-ascultaţi vorbele mele. Că de când ziua s-a-nserat Pe mulţi gospodari, Am deşteptat. Şi lui jupânu Vasile De ştiri i-am dat. Şi tare mult s-a bucurat. Că două vedre de vin ne-a dat. Hăi Hăi!! Acum un an ce s-o muntuit, La moş plugarii am ieşit' Şi-am arat Marţile-fâneţele Mercurile-dealurile Žoile - văile, Vinerile - dumbrăvile. Sâmbetele - piscurile.

293

Apoi am oprit, am dežugat; Boii la hodină i-am dat. Dar un drac de bourean, S-o speriat de un čiocârlan, Şi-o fuğit peste hotar, Unde-i plâns şi mult amar. Când de seamă am băgat, Am trimis un blestemat Dar nu ştiu-n cârčiumă a intrat, Ori de vorbă cu o babă a stat, Că mare poznă s-a-ntâmplat, Boul nostru s-o furat Če să facem? Am înžugat, Şi la curte ne-am înturnat, Dar un fleac de cucunaş, Tot făcea la noi obraz Pentru boul fugit În Ţara Ungurească. Şi nu vroia să ni-l plătească. Nene, iacă župân Vasile Anu mai striga Şi l-o apucat de ureke, Pe toţi plugarii ne-o kemat, Şi bani în mână ne-a dat. Apoi s-a suit în čerdac, Şi l-a strigat pe Ilie Bolocanu, Care era tocmit cu anu' Şi i-o spus să-i aducă Calul čel mai frumos, Cu potcoave de argint, Cu coama până în pământ, Şi a luat aşa de sub căpăstru, Cu banii mari şi mărunţei' La brâu un pistol de la Bacău, De când era Vodă flăcău. Şi-o pornit la vânătoare Că sun' iepuri, căprioare, Şi alte multe lig'ioane. În čea luncă mare, Frunză n-are, Lunca mică, frunza-i pică, Drept în patru se despică,

294

Şi numai iată, Pe un fund de povară Cločia un drac de čioară. Şi cân’ o pus Un plumb în puşcă, A lovit-o drept în guşă Unii spuneau că-i uliu bătrân, Alţii că-i un biet păun; Dar era kiar čioară, De prin codrii čei pustii. Şi-a venit la moartea ei; La oblâncă o legat-o, Şi-o pornit cu ea la grâu, Să vadă de-i răsărit Eara grâu tare frumos, Ca şi faţa lui Hristos; De trei ori l-a-nconžurat, De pe cal s-a aplecat Doø spice a luat: Unu-n palmă l-a frecat, Altu-n sân l-a băgat, Şi-o pornit cu el acasă A kemat pe župâneasă Şi cân’ a pus spicul pe masă, S-a luminat în casă. Ca de la o sté frumoasă. Şi - amândoi se întrebau: -Cum om face, mai nevastă, Să ne vedem pâinea acasă? - Ia, om strânže pe toţi finii, Şi vecinii, Vreo trei babe bătrâne Şi pe toţi i-o dus, Şi pe toţi i-a pus, La lucrul pământului, În răcoarea vântului. Hăi! Hăi!! Dar când la secerat, Secerile nu le-au ažuns Şi-o pornit župân Vasile În sus la Roşiori Ca să cumpere

295

Sečeri la sečerători Şi cân o trecut Pe uliţa čea mare, N-a văzut nimica-n cale. Numai la un colţ de drum Era un ursan bătrân Cârpočit şi petičit Lucra cu trei puradei la un cuţit Nici până azi nu l-a isprăvit. Hăi! Hă! Şi-a pornit Pe uliţa muntenească La o dug'iană românească, Acolo era un meşter mare Lucra aur şi arğint Şi n-avea pereke pe pământ. Şi i-a porončit Să facă sečeri mari Pentru sečerători tari; Altele mai mititele, Pentru fete tinerele; Unele mai uričioase Pentru babele clănţoase; Cu care am sečerat şi eu. Şi pe dealuri şi pe văi. Trageţi roata, măi flăcăi! Hăi! Hăi! Dar cân' la sečerat, Nu ştiu de unde să-nčeapă Unu spune că de sus, C-aşa Dumnezeu a spus, Altu de žos. C-aşa place lui Hristos' Şi-a zis o babă bătrână, - Hai să punem Mână de la mână, Şi să facem o treabă bună. Şi până pe înserat. Lanul l-au şi împănat De către sat, Împănaţi şi voi, flăcăi! Hai! Hăi!

296

Când o văzut Župânu Vasile aşa, A trimis la curtea sa Să-i aducă noø iepe, De nouă ani sterpe, Cu copitele crăpate, Cu sârmă verde legate. Unde iepele călcau, Fântânele secau; Cu copitele treierau, Cu coada vânturau; Cu coada plăsneau, Cu urekea în şači turnau' Cu dinţii sačii la gură legau. Stăteau oamenii şi se minunau. Hai! Hai! Şi când i-o tras una Cu cureaua în şeli O puse pe măseli. I-o mai împuşcat şi una în gură Şi făina prinse-a cură. Cocoşul Mătura coşul; Găina, Turna făina, Dar nu era făină, Ci aur şi mărgăritar, În casele noastre, boieri mari! Hăi! Hăi! Iar morarul, om bun, I-a dat bani pentru tutun Şi tot grâul care-o rămas, Că era om nevoiaş. Am pornit apoi spre casă' Câte care se aflau Cu făină cumpărate, Cu lănţari de fier legate, Iar cântân’ pe lângă boi, Mergea tinerii flăcăi, Fără mândră župâneasa' Cân’ o văzu aşa, A trimes

297

Până în a treia camară. Să-i aducă o sită rară, Şi o dat-o pe uşă afară, Că pâinea ei nu-i de ocară. Şi cînd a mântuit de treierat Şi sačii la gură de legat, Au stat şi au cuğetat. Un’ să meargă la măčinat' Unii spuneau la moară La Ivăneşti, Iar acolo aştepţi Făina până îmbătrâneşt'i, Iar eu i-am sfătuit. Să meargă la moara La Târgu Nou Ca acolo am măcinat şi eu, Şi tare bine ne-am înţăles Cu morăriţa mai ales' Hai! Hai! Şi-au pornit spre moară Multe care păvărate Cu lanţuri de fier legate. Iară hoaţa cea de moară Cân’ văzu atâta cară, Încărcată cu povară, Puse coada pe spinare Şi-o luă-n fugă la vale. Iar morarul săracu, De meşter če era Nici două paie Nu putea descărca. După moară se uita Şi-a pagubă fluiera. Numai iată morăriţa. Cu o covată cu trei tărâţe Moara stă şi se uita Până če puse mâna pę ea. A trimis în a činčea casă, Să-i aducă sită deasă. Făcută cu mătasă. Ca să iasă pâine-aleasă. Hăi! Hăi!

298

Am făcut un colac mare rotund, Pe piatra morii măsurat. Iară babele împleteau. Iar moşnegii Cu dragu îl învârteau. L-am rupt în două Şi ne-a dat şi nouă. Iar noi l-am rupt în cinci, Şi-am dat şi la caliči. Care stau cu limba în gură Şi nu ştiu nici o urătură' Mânaţi, măi ..! Noi am mai ura, ura Dar ni-i c-am însera, Că nu suntem de aiči Suntem de la Mitoc Unde-ng'iaţă apa-n toc Şi găluştele pe foc. Apoi mai avem Un lacăt cu semnul verde Şi tare m-i frică că l-om pierde, Că l-am mai perdut o dată Şi nu l-am găsit în lumea toată. Iar noi tot om mai ura, Că n-am strâns niči de o para, Că-n, sat de când am plecat, Nimica n-am câştigat Nici vači cu viţei, Nici cârduri împodobite, Nici gâşte potcovite, Numai o fată am sărutat, Când colacul mi l-a dat, Dar şi ačeea m-a muşcat, De-am rămas un însemnat. Hopuri, hopuri, hopurele, Hai! hăi! La mulţi ani cu viorele! Busuioc verde pe masă, Rămâi gazdă sănătoasă! Cu žuncani de înžugat Cu fete de măritat. Câte pietre la fântână,

299

Atâtea oale cu smântână; Câte pietre în cuptor, Atâţea boi gonitori. Câtă čenuşe pe vatră, Atâţea peţitori la fată. C-un mănunkiu de busuioc Vă urez la toţi noroc! Opriţi boii, măi!!

AFC 1243 p. 441 - 453 Mahmudia - Tulcea

Inf. Vasile Marin 45 ani - de origine mocan. Culeg. Tatiana Găluşcă

141 [În ajunul Anului Nou, se umblă cu uratul. Copiii încep pe la patru după-amiază şi oamenii mari, seara. Copiii umblă cu "plugurelu", care-i din lemn cu trei crăcani. De crăcani atârnă un clopoţel. Plugurelul e înfăşurat c-un şervet. În Măcin plugurelul poartă numele de "bugă".]

AFC 1243, p. 266 Măcin – Tulcea

Culeg. Tatiana Găluşcă 142

Plugul cel mare: Aho! Aho! Români şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi Îndemnaţi măi! Hăi! Hăi! Mâine anul se-nnoieşte, Plugul din bătrâni porneşte Şi începe a brăzda Pe la case a ura C-aşa-i din bătrâni lăsat, Sî stârnim cânii prin sat, Să umblăm, să colindăm, De Anul Nou să vă urăm, Şi în schimb să căpătăm: Gâşte - mpodobite,

300

Mâţe potcovite, Vaci cu viţei, Scroafe cu purčei. Ia mai îndemnaţi, măi! Hăi! Hăi! Bună seara la fereastră, La boieri ca dumneavoastră! Şi poftiţi lângă perdele, S-auziţi vorbele mele: S-a sculat mai an, Bădica Traian Şi a-ncălecat Pe un cal învăţat, Cu numele de Graur, Cu şeaua de aur, Cu frâu de mătasă, Cât viţa de groasă. Şi în scări s-a ridicat, Peste câmpuri s-a uitat, Ca s-aleagă loc curat, De arat şi semănat. Ia mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! Şi porni într-o Sfântă Žoi Plug cu doisprezeče boi. Boi bourei, În coadă cudălbei, În frunte ţinteţei, La urechi cu clopoţei. Ia mai îndemnaţi, măi! Hăi! Hăi! Şi-o arat cât o arat Pân če plugul s-a-nfundat, Într-un os bătrân de râmă, De-a rămas pe loc fărâmă. Însă n-o fost os de râmă, Ci un colţ de babă cârnă, Gros şi tare ca o bârnă. Şi-a dus plugul ca să-l dreagă La ferarul Cepeleagă, Ce sta-n lungul vântului, La dricul pământului.

301

Îndemnaţi, măi! Hăi! Hăi! Plugul iute-a ferecat Şi pe brazdă iar l-o dat, Lucru-ntreg de-o terminat. Iar prin brazde-o semănat Grâu mărunt şi grâu de vară, Deie Domnu’ să răsară! Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Şi cân’ lucru l-a sfârşit Iată, mări, s-a stârnit Un vânt mare pe pământ, Şi ploi multe după vânt, Pământul de-a răcorit, Şi sămânţa de-a-ncolţit. Mânaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! Într-o zi cu vreme bună, După datina străbună, Când Traian s-a dus să vadă Era-n spic ca vrabia, Aşa-n paiu ca trestia. Şi-atunci iute s-a întors, Şi din gražd pe loc a scos Un alt cal, mai năzdrăvan, Cum îi place lui Traian: Negru ca corbul, Iute ca focul, Cu potcoave de argint Ce sunt spornici la fugit. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Şi voios a-ncălecat La Tighina a plecat Şi oţel a cumpărat, Ca să facă sečeri mari, Pentru sečerători tari. Şi câteva mai mărunţele Pentru fini şi nepoţele; Şi să facă sečeri miči, Pentru copilaşi voiniči!

302

Ia mai îndemnaţi, măi! Hăi! Hăi! Şi-o strâns fine Şi vecine Şi toţi finii Şi vecinii Şi vreo trei babe bătrâne, Care ştiu rostul la pâine. Şi pe câmp i-a dus Şi pe toţi i-a pus La lucrul pământului, În răroarea vântului, Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Ei cu stânga apucau Şi cu dreapta secerau Şi prin lan înaintau; De părea că înotau. Alţii-n urma lor legau Şi clăi mândre ridicau Şi apoi carele-ncărcau Şi-n ğirezi le adunau. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Iar Traian dacă văzu Girezi mândre că făcu Şi-are grâu aşa frumos, Iute-acasă s-a întors Şi în grajd el a purčes Zeče iepe de-a ales, Zeče iepe Tot sirepe, Pintenoage la pičioare, Cu čergi albe pe spinare. Şi la arie le-a dus Şi la treierat le-a pus. Iepele mereu fuğeau, Cu pičioarele treierau Cu nările vânturau, Cu buzele felezuiau, Cu dinţii de sac ţineau, Iar flăcăii-n el turnau.

303

Ia mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Grâul cum l-a treierat, Îute-n care l-a-ncărcat, Care bune mocăneşti, Şi-o porniră ca-n poveşti. La moară la Ivăneşti. Iară hoaţa čea de moară Cân'văzu atâtea care, Puse coada pe spinare, Şi-o porni în fuga mare, La cea luncă de scăpare, Luncă mare, frunză n-are Luncă mică, frunza-i pică, Şi nu-i bună de nimică. Iar morarul meşter bun, Zărind moara prin cătun Îşi luă cožoc miţos, Şi mi-l îmbracă pe dos, Şi-şi luă čiocanu-n brâu, Şi mai luă şi un frâu, Şi c-o mână de grăunţe Şi cu alta de tărâţe. Dădu fuga după ea, Şi din gură tot striga: - Ptru, ptru, ptru şi na, na, na!! Mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Moara sta şi se uita, Iar el vremea n-o pierdea, Ci o prinse de dârlog, Şi-o aduse iar la loc. Şi i-o dat un pumn în şele, De mi-o puse pe măsele. Şi-i mai dete una-n cap, De mi-o puse pe dulap. I-a mai tras şi una-n splină, De mi-o dete pe făină; Şi-apoi grâu în coş turna, Moara-ntr-una măcina Şi-n făină-l prefăcea. Însă nu era făină,

304

Ci aur, mărgăritari, Drept ca pentru boieri mari! Îndemnaţi, flăcăi! Hăi! Hăi! Traian mult se bucura, Zeciuala morii da, Carele şi le-ncărca, Şi spre casă le pornea. Iară mândra župâneasă, Dochiana čea frumoasă, Auzind tocmai de-acasă' Îndemnatu’ boilor Kiotu flăcăilor, Scârţâitul carelor, În preajma hambarelor' În cămară iute merse Şi din cui pe loc şi-alese Sită mare, sită deasă, Tot cu pânză de mătasă. Bătu-n sită şi-n covată Şi făcu colacu-ndată. Nici prea mare, nici prea mic, Dintr-o merţă şi-un mertic Colac mândru şi frumos, Ca şi faţa lui Hristos. Bun venit şi îndulcit, Ca pentru plugari gătit; Pus în cuiu čel de žos, Să fie uşor de scos. Ia mai îndemnaţi, măi! Hăi! Hăi! Cum a dat Dumnezeu, an Holde mândre lui Traian, Deie Domnul şi la voi, Ca s-avem parte şi noi. Să vă fie casa, casă Să vă fie masa, masă! Să trăiţi, să-ntineriţi, Şi mereu să înfloriţi Ca merii, ca perii, În toiu rimăverii. Şi ca toamna čea bogată,

305

De toate îndestulată Îndemnaţi măi! Hăi! Hăi! De urat am mai ura, Că mai ştim câte ceva, Dar ni-i c-om însera, Pe la curtea dumneavoastră, Departe de casa noastră. Şi-avem de trecut în cale O drumbravă şi o vale Unde latră câinii toţi Cân’ne-apropiem de porţi, Şi ni-s satele departe Şi cărările-ncurcate. De urat, tot am ura Dar ni-i că prea mult om sta, Şi nu suntem de iči, colea, Ci suntem din Buza - Veke Unde mâţa-n vatră strekie, Şi motanu de căldură, Nu mai are dinţi în gură; Şi unde-nghiaţă apa-n tioc Şi găluştele la foc. Şi-am ura, če-am mai ura, Dar ni-i c-om înnopta; Şi avem câmpuri de trecut, Dealuri, Munţi de străbătut; Codru mari şi-ntunecoşi, Mai rămâneţi sănătoşi! Şi Anul Nou de mâine Să vă fie de bine! Întru mulţi ani cu sănătate! Ho! Ho!

AFC 1243 p. 428 - 440 Măcin - Tulcea

Inf. Ilie Bolboceanu, flăcău, conducătorul cetei Culeg. Tatiana Găluşcă

306

143 [În Măcin, flăcăii vin în cete cu Plugul. Unii urează, unul pocneşte din biciu şi unul are o putină mică, astupată la gură cu o piele de oaie - cu care socate un sunet vesel.]

AFC 1243, p. 266 Măcin – Tulcea

Culeg. Tatiana Găluşcă 144

Uratul: Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă, Cum s-a bucurat Makedon Împăratul Marelui Vasile cu clopotu Mânaţi, măi! ... Am mânat, am mânat, La câmp bucurat Un'se ouă nagâţii Pe-un deal mare ş-ascuţit, Ca un sînğer de cuţit Mânaţi, măi! Şi-a arat cât n-a văzut Şi cu urekile n-a auzit Şi la boi aşa-mi striga: -Vai săracii, boii tatii, Multă iarbă mi-aţi păscut, Multă apă mi-aţi băut, Brazdă neagră aţi răsturnat Iar prin brazdă aţi semănat Grâu mărunt cu arnăut, De-a dat Domnul s-a făcut. Grâu de vară cu secară De-a dat Domnul să răsară. Mânaţi, măi! ... Şi mi-a intrat Badea într-un gražd de piatră Şi-a scos un cal Negru ca corbu, Iute ca focu. Şi pe el a-ncălicat, La plimbare c-a plecat.

307

S-a plimbat Pe un’ s-o fi plimbat, S-a abătut şi pă la grâuşorul lui, Să-l vază de-i copt, De-i răscopt. Iar grâuşorul lui De departe înroşea, De-aproape-ngălbenea. Ca Sfântu Soare lučea... Mânaţi, măi! ... Atunci bădiţa-ntristat, Înspăimântat, Înapoi că s-a-nturnat, De departe a zbierat: -Măi nevastă, măi femeie, Pânea noastră o să ne keie! -Măi bărbate, nu te-ntrista, Nu te-nspăimînta C-avem čini şi večini Şi oameni bătrâni; Şi copile tinerele Fără dinţi, fără măsele Cu ţîţîle bourele De se-mpung voiničii-n ele Mânaţi, măi! ... Atunč bădiţa, părere de bine, Că l-a pus nevasta la cale La slugi c-a zbierat Calu că i-a-nşeiat Şi pă el a-ncălicat. Spre grâuşor c-a plecat, De trei ori l-a ocolit Trei skiče a apucat, În mână le-a frecat, În buze le-a suflat, În capătu năfrămii le-a legat Şi spre gazdă a alergat Mânaţi, măi! ... Şi s-a dus badea la Soroca Un se vinde hieru cu oca Şi mi-a cumpărat Nouă ocale de hier

308

Şi nouă de oţel Şi le-a dus la badea Ion Ţiganu Care ştie să bată bine Cu čiocanu, De sar scânteile cu anu' Şi mi-a făcut secerele frumuşele Cu mărunki de g'iočele Pentru copile tinerele Sečeri de coasă, Pentru fete frumoase; Sečeri miči, Pentru copilaşi voiniči. Sečeri mari, Pentru sečerători tari; Sečeri de lână, Pentru câte-o babă bătrână. Mânaţi, măi! ... Apoi mi-a strâns Vreo două, trei fete, Doi, trei flăcăi, Două, trei babe bătrâne Care ştiu sama la pâne Şi pă toţi i-a adus Şi pă toţi i-a pus, Din capul pământului, Răcoare vântului, Unde-i venea bine voinicului'. Vântul, când aburea, Lor mai bine le venea, Lor mai bine le sporea. Cu mâna dreaptă când trăgea, Cu mâna stângă val făcea, Din mărunki în mărunki, Din mărunki în snop, Din snop claie, Din claie odobaie, Odobaie pe faţare, Să vă bage Dumnezeu în samă Mânaţi, măi! ... Apoi mi-a scos badea Nouspreče žuncani žugăniţi La kičioare zugrăhiţi

309

La cokite potcoviţi, Cu potcoave di arğint, Să răzbată la pământ; Cu cokitele treiera, Cu coada mătura, Cu coama plăsnia, Cu urekile vântura, Cu gura-n sac turna, Bădiţii Niči baniţă nu-i mai trebuia Mânaţi, măi! ... Apoi mi-a-ncărcat baba Şapte care mocăneşti Şapte care olteneşti, Ş-a luat-o înspre moară. Dar femeia de la moară Cân'a văzt atâtea cară În pogoare Mi-a pus coada pe spinare Ş-o luă pe luncă, la vale. Či, ziče lunca-i mare. Frunza-i n-are, Morăriţa-i hâtră tare, Iar moraru meşter mare, 'tu-i legea cui îl are. Şade-n coş, Ca un cucoş; Cu liuleaua-n dinţi, Cu okii sticliţi. Mučii îi curğea Cu liuleaua-i stinğea Şi din gură aşa-mi zičea: -O, ho, ho, morişca mea, Nu-ţi fače de-o voie rea. Ş-a dat-o pe dulap Ş-a lohit-o-n şele, Ş-a dat-o pe măsele; Ş-a lohit-o-n spete, Ş-a dat-o pe pietre; A uns-o cu slănină, A tăvălit-o prin făină. Dar nu curğea făină,

310

Că curğea aur şi mărgăritar Ca pe la Dumniavoastră, Boieri mari, Mânaţi, măi! ... S-a sculat badea Žoi de dimineaţă S-a dus la moară, Făină-n săči ca g'iaţa Mi-a-ncărcat Noø care mocăneşti, Noø care olteneşti Ş-a plecat spre gazdă. Iar leliţa frumoasă Cân auzi carăle scârţâind Pogoničii mânând, Gura badii fluierând, Din călcâi plesnea, Din rokiţă vânt făčia Cu nişte mâneci răsuflecate Parcă era de albini muşcate Erea de la Dumnezeu lăsate. Mânaţi, măi! ... Atunči leliţa supărată Aleargă din casă-n casă, A noulea casă, Şi scoase o sită deasă, De mătase, Ca pentru boierii ăi din casă. S-a făcut dintr-un sac, Numai un colac, Mândru şi frumos Ca faţa lui Hristos, În palme l-a sučit În dežte l-a mpletit În miere l-a mieruit În zahăr l-a - ndulčit În poame l-a-mpodobit, Ca pentru noi Flăcăii, l-a gătit. L-a rupt în două, Şi ni l-a dat şi nouă Iar badea ziče:

311

-Nu da numai la čei de-afară, Dă şi la čei din cămară Că stau de-aseară Fetele-n cămară. Şi pentru o bucată de colac Şi pentru o Lingură de lapte dulče Stau fetele să să-mpuşte. Iar mâţa miorlăia Să n-o-mpuşte şi pe ea! Mânaţi, măi! Am mai ura, am mai ura Dar mi-e frică c-om însera C-am văzut aseară P-aiči, pe colea Un unkeaş C-o babă moartă-n spinare, Cu okii ca sticla, Cu dinţii ca grebla; Cu faţa cât cočiorva Mânaţi, măi! ... Găini încalţate, Curci îngulerate, Gâşte-mbrobodite, Raţe potcovite Mânaţi, măi! ... Am mai ura, am mai ura, Dar mi-e frică c-om însera Că nu suntem de p-aiči, De pe colea Suntem de la Buza Veke Unde mâţa streke Şi motocu nu-şi află locu. Arză-l focu, pe motocu, L-a trimis să facă focu. Iel ş-a ars mai tot cožocul Mânaţi, măi! ... Am mai ura, am mai ura, Dar ni-e frică c-om însera, Că nu suntem de p-aiči Suntem tocmai de la Kilia Un’ se ouă čiocârlia;

312

Čiocîrlia bălăioară Face lumânări de čeară, Lumânările luminoase Să beie boierii-n casă! Mânaţi, măi! ... Am mai ura, am mai ura Dar ni-e frică c-om însera. Decât să-nserăm Pe la curţile D[umnea]voastră, Mai bine Pe la bordeiaşele noastre, Care sunt cu var văruite, Cu stuf stufuite, Cu găinaţ de vrabie poleite Mânaţi, măi! ... Am mai ura, am mai ura, Dar ni-e frică c-om însera, Să nu ne-apuče vo iarnă grea, C-avem unu c-o manta, Ni-i c-o mai răbda. Avem unu c-un ilic L-o lua naiba de frig. Ş-avem unu c-un cožoc Să nu-l scăpăm La vreo vatră cu foc. Mânaţi, măi! ... Am mai ura, am mai ura, Da ni-i frică c-om însera, Că nu suntem de p-aič, De pe colea Suntem de departe, Ş-avem să trečem O apă glodoasă, La nişte fete frumoase. Şi dacă nu ne-om duče, Rămân guriţele nesărutate, Şi batistele nespălate. Mânaţi, măi! ... S-a dus badea într-o zi la tarla Ş-a văzut un pâlc de porumbi Ş-a dat cu sečera-n ei Ca să zboare,

313

Da ei era miči Şi n-au putut ca să zboare. Ş-au fuğit, doi câte doi, Patru câte patru, Şase câte şase, Opt câte opt, Zeče câte zeče, Până-n doisprezeče! Aşa să fugă boalele Şi fermecătoarele Di pe la curţile Duminavoastră Ia staţi, măi fraţi, ş-ascultaţi Mânaţi, măi! ... C-ačest om ne-a dat un colac Mândru şi frumos, Ca faţa lui Hristos. În degite l-a-mpletit În miere l-a mieruit, În zahăr l-a-ndulčit, În poame l-a-mpodobit, Ca pentru noi Flăcăii, l-a gătit. Dar acest colac Nu-i făcut cu una cu două, Cum vă pare vouă sau nouă, Dar niči c-o vacă bălţată, Cu negară-ncălţată; Dar niči c-un bou sau doi, Cum gândiţi voi sau noi, Ci-i făcut cu pluguşorul, Cu doisprezeče boi. Ačeşti boi de cân' s-au ridicat Mult pământ mi-au răsturnat Cu žosu-n sus, cu susu-n žos! Sănătate, bunătate, În curtea ačestui frate. La anu, la vară, Cân ne-om întoarče Să vă găsim veseli şi rotaţi Ca merii, ca perii, Şi ca miezul verii, Şi ca toamna cea bogată,

314

De toată lumea lăudată, Şi de noi câteodată Şi ia ziceţi, băieţi: Amin! Şi de colac mulţumim!

AFC 1243 p. 411 - 417 Moldoveni - Tulcea

Inf. Serghi Ion Culeg. Tatiana Găluşcă

145

[Vin la fereastră şi zic:] Hăi, plugurelu meu, Hăi, plugureu meu, Cu doisprăzeče boi Boi bourei În coadă goldăţei, Să vă-nfiğem c-un acuşor Să meargă mai tărişor La anu şi la mulţi ani! [Băieţii umblă până se-ntunecă, apoi încep flăcăii.]

AFC 1243, p. 266 Niculiţel - Greci – Tulcea

Jecu Hristache, Staicu Georgeta Culeg. Tatiana Găluşcă

146 Pluguşorul: O plecat bădica Într-o Sfântă Žoie Cu paişpe boi Ş-a plecat la arat, la semănat, La câmpu curat Acolo un’a auzit Că-i bine de arat, De semânat Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Arară văile žoile, Mercurile şi marţele

315

Iată, mări, că s-o scornit Un vânt mare pe pământ Şi ploi multe după vânt. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Munţii s-au cutremurat, Apile s-au tulburat, Corăbiile s-au înecat, Ş-a rămas un corăbier Sarac, sarac, Şi striga că multă marfă I s-a înecat. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! La lună, la săptămână Ş-a umplut badea Cu apă-o’n mână Şi s-a dus ca să vadă De i-a dat Dumnezeu roadă; Era-n spic ca vrabia, În pai ca trestia, Şi-n grăunte ca coarna, Mânaţi, măi! Uăi! Uăi! Trăian iute s-a întors Şi din gražd pe loc a scos, Un cal mare, năzdrăvan, Cum îi plače lui Traian. Şi pe el a-ncălicat, La târg că a apucat, Hier mult c-a cumpărat, Că să facă sečeri mari, Şi să facă sečeri miči, Pentru copilaşi voiniči Ş-altele mai mărunţele Pentru nepoţi şi nepoţele. Mânaţi, măi! Uăi! Uăi! Şi s-a dus badea-n sat Ş-a strâns fini şi večini Şi câteva babe bătrâne, Care ştiu rândul la pâine.

316

Şi pe toţi i-a pus În capul pământului, În răcoarea vântului, Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Ei de sečerat s-a apucau Unii sečerau, Alţii snopi strânğeau, Şi în care-i încărcau. Ş-a scos badea noø iepe sirepe Cu potcoave de arğint Care bat bine la pământ. De coame le lega, Din urmă le mâna, Funia se tot strânğea, Şi grâu’ se treiera, Mânaţi, măi! Hăi! Uăi! Cu pičioarele băteau, Cu nările vânturau, Cu coamele plesniau, Cu dinţii de sači ţineau, Cu urekile în sači turnau, Lui badea Baniţă nu-i mai trebuia. Mânaţi, măi! Uăi! Uăi! Ş- încărcară badea noø care De čele mocăneşti Ş-a plecat la moară, La Ivăneşti Şi altčeva nu s-auzea Decât scârţâitul carelor Clopoţelul boilor Şi kiotul flăcăilor. Čea roată, flăcăi! Hăi! Hăi! Iar mârşava de moară, Cân' văzu atâtea care Cu pohară, A pus coada pe spinare, Ş-o luă pe lunca mare.

317

Iar moraru meşter mare Futui muma cui îi are! De al dracului če era Niči păr pe cap nu avea. Avea câteva fire În vârfu’ capului Ş-acolo era cuibul dracului. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Pune mâna pe čiocan Şi boc şi dă čioc Ş-întoarse moara la loc. Apoi iute turna în coş, Dar nu curğea aur, Ci curğea mărgăritar. Adus la curţile Dumniavoastră, Boieri mari! Mânaţi măi! Iar lelea Dokia čea frumoasă, Văzân’făina aşa frumoasă Bate-n sită şi-n covată Şi făcu un colac de secară Şi-l auruncă la fete-n cămară, Căci nu mâncase de alaltăseară; Şi care cum muşca, Gurile li se strâmba, Măsălile afară sărea, De păr se trăğea. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Şi mai bătu în sită şi-n covată Şi făcu un colac frumos, Ca faţa lui Hristos. Afară la plugari l-a scos. Şi l-a rupt şi-a dat la toţi. Ş-apoi a mai scos din bečiu O cofiţă cu vin roşu Iar din kimer a scos moşu bani, Să ne luăm opinci; Ca şi la anul să venim pe ači, Să vă găsim sănătoşi. Rămâneţi, boieri, sănătoşi!

318

Mânaţi, măi! Hăi! Hăi!

AFC 1243 p. 424 - 427 Niculiţel - Tulcea

Inf. Gheorghe M., Popa Eni Culeg. Tatiana Găluşcă

147 [La Veterani, se face un bou, cu Plug, gătit cu brad, cu trei colaci. Mai vini Capra, lăutari, odată cu Plugu. Tot tras de boi venea înainte vreme - Plugul în Pecineaga. "Să trăğea brazdă în curtea omului cu patru boi, ălora care trăğe brazda, li să de colacu".]

AFC 1243, p. 266 Peceneaga – Tulcea

Inf. Ichim Ion Culeg. Tatiana Găluşcă

147’ Pluguşor cu două roate La mulţi ani cu sănătate! Aho! Aho! Aho! În seara lui Sfântu’ Vasile Seara če-a-nserat Noi cu plugu am plecat, Ca s-aleğem loc de semănat. Grâu mărunt, grâu de vară, Če-a da Domnu să răsară. Iar Dumnealui, boier mare Cu doisprezeče boi, Boi boureni, În coadă codolbeni. Čei dinainte Cu coarnele înfrânte, Čei de la mižloc Cu stâlpi de busuioc, Iar čei de la roate Cu coarnele învoltate. V-am mai ura, moşule, V-am mai ura, Da nu suntem de iči, de colea, Či suntem Tocmai de la Moldova

319

De unde bate pisica toba. V-am mai ura Ca să ne daţi câte-o para, Ca să ne cumpărăm Câte-o mănta. Că suntem într-un ilic Şi ne-a luat dracu de frig. Hai, leliţo, cu colacu, Că fărâmă boii pragu....

AFC 1243 p. 458 Rahoman - Tulcea

Inf. Condruţ Maria 14 ani Culeg. Tatiana Găluşcă

148 [La Războieni flăcăii şi oamenii vin cu clopot, buhai, bici. Se împart în patru, cinci cete. În fiecare ceată îs patru, cinci, flăcăi Ş-aič ĩe un casier ş-un şef.]

AFC 1243, p. 266 Războieni – Tulcea Inf' Ion Ciorogaru

Culeg. Tatiana Găluşcă 149

Mulţumirea colacului: Scoal’ din cap de masă Din gazdă frumoasă Prinde a-i mulţumi Cetaşi şi vătaşi! Din gazdă frumoasă Stau împrežurul mesei; Spune cetaşi şi vătaşi, Scoală din cap de masă' Prinde-ai mulţumi Gazdei frumoase Întinde racu, cracu Şi ia colacu! [Se spune la sfârşitul colindelor şi mai ales după colindu’ ăl mare.]

AFC 1243 p. 387 Regele Carol - Tulcea

Inf. Ichim Ion - Două Paie Culeg. Tatiana Găluşcă

320

150 [În Sâmbăta Nouă, Casimcea, nu mai umblă decât copiii „numai pe la Topologu umblă cu plugu cu boii, la noi nu”.]

AFC 1243, p. 266 Sâmbăta Nouă – Casimcea Topolog – Tulcea

Inf. Gh. Blendea Culeg. Tatiana Găluşcă

151 Pluguşorul: Pregătiţi-vă, băieţi, Să urăm boierilor Ăstor mari şi mici Ca să le hie anul Cu spor şi pe cîmp şi-n ogor Şi la casa Dumnealor Şi-n bordeiul tuturor. Dar iată că ies În pridvor mă-ndes Cu mîna pe iliče Că şi eu încep a ziče: Mulţi ani cu sănătate, Gospodar fârtate! Eu capul voiničilor, Ca staroste al iličilor, Să-mi îngădui bucuros, Să spui la flăcăi frumos, Rostul casei Duminavoastră, Cum e datina noastră. Din casa asta de župân, Se sculă într-o Sfântă Luni, Omul nostru gospodar, Ăl mai de frunte plugar, Cu plugul cu patru boi, Cu car mare şi roate mici, Boi bourei, În coadă codălg'ei, În frunte ţintăţei, Cu coame poleite, Cu copitele oţelite' Mânaţi flăcăi, mânaţi!

321

Toţi sănătoşi, Voinici şi vârtoşi! Şi ară şi iar ară Zi de vară pînă-n seară' Lunile-prundurile, Marţele-obraţele, Miercurile-piepturile, Žoile-privăile, Vinerele-drumurile, Iar sâmbătă, în zori de zi, Trei grape el pregăti: Grape noui de mărăcini, Născočite de străbuni. Şi s-apucă de grapat, După ce a semănat, Grâu de vară, primăvară, Deie Dumnezeu să răsară' Iar cân' fu pe la kindie Timp de Sfântă Liturg'ie, O porni voios spre casă, Cu faţa luminoasă' Lasă plugul la perete, Pogoničii-n sat la fete, Şi boii la iarbă verde. Mânaţi, flăcăi, mânaţi! Toţi sănătoşi Voinici şi vârtoşi ... Duminecă dimineaţă Se spală frumos pe faţă Ia din cuiul cu mărğic Un ştergar de boranğic Şi se şterğe pe obraz, De cu seară încă ras. La biserică se duce S-asculte sfintele ruğe La icoane se-nkina, Lui Dumnezeu se ruga, Roadă bună ca să-i dea. Mânaţi, flăcăi, mânaţi! ... La lună, la săptămână, Scoate şeaua cea mai bună, Şi pe Murgu o kinğea,

322

Dintr-un salt încăleca, Drumul câmpului lua. Ca să vadă De e roadă, Ori de creşte, De-nfloreşte. Şi în trapu calului, Sosea-n capu lanului' În scări se ridica, Peste lanuri se uita Sub mustăţi surâdea, În piept inima-i creştea, De belşugu če vedea. Iar prin luna cireşar Cân' s-a dus să vadă iar, De pe cal descălecă Şapte spiče apucă Şi în palme le frecă Ca să vadă ... bob curat, Grâul ce a semănat. Era-n spic cât vrabia, Era des ca peria, Iar în pai ca trestia. Mânaţi, flăcăi, mânaţi! Iar cân' fu la sečeriş Toţi ai casei, zeče inşi Căči voinicul gospodar La toate avut-a- har. Fete şi băieţi destui Toţi la kip-făptura lui. Şi pe lângă ei, Încă alţi trei Argaţi cu simbrie, Ca aşa e să hie O gospodărie! Cu toţii încărcară Merinde de vară. Peşte pentru sărămură, Fedeleş cu băutură. Mălaiu proaspăt măčinat, Un čeaun bun de legat, De crăcane spânzurat.

323

Şi voioşi la câmp! Pe o vale cu un dâmb, Pe loc se opriră, Şi cum poposiră Şi se împânziră, Cu coasa cosind, Cu sečera tăind Şi tăia şi grămădea. Alţii-n urmă snop lega Şi sporea, Doamne, sporea, De cu okii se vedea. Clăile se ridica Una iči, una colea Činči cu činči se-mperekea. Şi miriştea-mpodobea! Apoi şiri înşirate, Lângă arie durate, În arman de trierat, Cam la marğine de sat. Cu trei arii aşezat, Stropite, bătătorite De fetele Domnului Care-s floarea satului Mânaţi, flăcăi, mânaţi! Şi la trei arii deodată Câte-o funie legată De stergare la nižloc Să bată copita-n loc. Câte trei iepe sirepe Dis de dimineaţă înčepe Cu pičioare di gazele Cu noateni după ele. Alergau şi să-nvârteau De părea că se žucau Şi-n fluier de pogoniči Şi-n trosnete de bičiu Fete şi băieţi cântau Cu furčile întorčeau Paiele le frământau, Şi de grâu le scuturau. Iar cân' fu l-a vânturat, Munca numai de bărbat

324

Gospodaru atunči înčepe, Cum el munca o pričepe: Din lopată arunca, Şi din gură tot spunea, Pleavă-n vânt, Grâul în pământ, Suflă-mi vânt înčetişor Şi ia-mi pleava binişor; Pleava vântul o sufla, Grâul pe polog cădea Pe polog de in curat, De gospodină lucrat. În război de lemn ţesut Şi din patru joi cusut. Mânaţi, flăcăi, mânaţi! Şi aşa l-a trierat Şi-n lopată vânturat, Din Cuptor până-n Gustar, Ba şi-o parte din Brumar, Pân să-l bage în hambar' Hambar lărşibuit, Cu şindrilă acoperit, Pe căpriori aşezat, Să ţie grâul uscat' Şi într-o zi cu soare dulče Încarcă sačii şi se duče, Cu grâul la măcinat' Grâu spălat ş-apoi uscat. Dară moara-piază rea, Dracul ştie ce avea. Ori era cam necăžită, Ori poate prea ostenită De atâta măčinat, Ca-ntr-un an îmbelşugat, Că puse coada pe spinare Ş-o luă la drum pe vale'. Dar morarul, meşter bun, Îşi aruncă şi zăbunu, Şi se luă după ea De mi-oi prinse cât colea. O apucă de cordun, De-i tăie pofta de drum.

325

Şi opinti de mižloc Ş-o trânti în vad, pe loc. Moara de necaz rânžea, Aripile-şi învârtea, Măselele-şi mesteca, Iar grâul se măcina, Şi-n covată, Pe sulată, Curgea făină curată Mânaţi, flăcăi, mânaţi! Iar vineri cam pe înserat Isprăvi de măčinat, Uiumul morii l-a dat, Şi spre casă a plecat Iar acasă, Sus pe masă, O covată, Aşezată, Şi pânzeturi Marafeturi Totul cu rost aşezat Şi gata de frământat' Fata a mare plămădea, Gospodina frământa, Alta cuptorul ardea, Iar godanačele Ficluiau barnačele, Pentru cei mai mititei, Cu pluguşor uşor Pe la toacă, Cân nu-i oboroacă'. Iar la urmă fata mare Cu credinţă, ca oricare, Făcu turtă nedospită Cu miere de stup călită Şi-n cofeturi ticluită Iar pe crucea din mižloc Ş-a menit a ei noroc: Să fie voinic Cu suflet mare, Ca rupt din Soare, Cu inima blažină,

326

Cu faţa senină; Voinic la plugărie Harnic la gospodărie, Aşa cum e tatăl său, Facă-i parte Dumnezeu! Mânaţi, copii, mânaţi!.. Aho ... aho, flăcăi argaţi, Ia mai staţi, băieţi, mai staţi! Că iată fata a mare Ne arată o cătare, Cu inima blândă, Cu turta de colindă. Iar župânul gospodar, Cu plosca plină în dar, Să ne cinstească urarea, După cum i-e cuvântarea. Apucaţi cu dreapta îndoită, Toţi în žurul turtei roată Şi zičeţi cum e la noi, Colindul sfântul: „Leroi” Pă tot anul să le fie Tot cu spor şi bucurie Casa-mbelşugată, Fata măritată, Şi sănătate multă, La cei ce ne ascultă. De-acum la mulţi ani Să trăiţi, să-mbătrâniţi, Şi-ntr-un bine să sporiţi!

AFC 1243 p. 418 - 421 Sarighiol - Tulcea

Inf. Petre Ionescu 52 ani, plugar Culeg. Tatiana Găluşcă

152 [Pluguşorul începe de cu seară când umblă copiii cu clopote. Iar la miez de noapte ies flăcăii cu plug în regulă, tras de patru boi cu coarne poleite (cu buhaiul cu toba şi fluierul).]

AFC 361, 3 Sarighiol de Deal - Tulcea

Inf. Vasile Bobi Culeg. Gh. Cărnaru

327

153 Plugurelul copiilor: Bună seara, logofete, Ieşi afară, măi băiete! Spre prea bine, măi zupâne, C-a venit, Sfântu’ Vasile Aho! Aho! Ho! Medelica čea frumoasă Şade pe divan şi coase. Nu ştiu coase sau descoase Ori lăcrămi din oki lasă. Ce să iasă să ne vadă Şi ea dacă nu ne-o vedea Dar noi seama cui ne-om da? Bate-n sită şi-n covată, Să facă noø colaci odată Aho!, Ho! Să dea viilor şi morţilor Şi noø minčinoşilor. De urat am mai ura, Dar vom însera. Dă-ne câte-un bănişor, Că noi nu suntem de-aici, Ci suntem de la Buda - Pestea Un se fače o mămăligă cât nuca Să ţin noø cu măčiuca, Să n-apuče niči furnica! Aho! Ho! Săr şi eu să iau o firimitură, Şi-mi dădu c-o deşkicătură' Aho! Aho! Aho! Ho! ...

AFC 1243 p. 457 Sarina Suf - Tulcea

Inf. Vasile Ilie, 11 ani Culeg. Tatiana Găluşcă

328

154 Urătură: Bucuraţi-vă, boieri mari, Bucuraţi-vă! Cum s-o bucurat Alexandru-mpărat Cân'două mere de aur, În poala lui Sfântu G'eorg'e A aruncat Sfântu G'eorge s-a bucurat Mană câmpului l-a dat Čea roata, măi! ... Hăi! ... Hăi! Iată, mări, că s-a stîrnit Un vânt mare pe pământ, Şi ploi multe după vânt, Pământul c-a răcorit Şi sămânţa c-a-ncolţit La lună, la săptămână, S-a dus župânu ... să vadă De i-a dat Dumnezeu roadă! La grăždar că a strigat Un cal negru a-nşelat, Žos în scară l-a legat. Puşca-n mână a luat Čea roată, măi! Hăi! Hăi! Ca să pleče în vânare, În vânare, în plimbare, Să vadă grâu dacă-i mare. Grâul de departe - ngălbenea De aproape să roşea Faţa coptului făčea. De călare se repezi Trei spicuşoare rupse, În buzunar le puse, Ş-acasă La mândra župâneasă se duse, -Măi femeie, măi femeie, Grâu nostru o să peie! -Taci, bărbate, blestemate,

329

Că eu ştiu a fermeca Niči un fir nu s-o strica. Du-te la târg la Hârlău, Ia nouă ocă de fier şi oţel Şi fă nouă sečerele, mărunţele Să dai la nepoţi şi nepoţile Să sečeri grâul cu ele. Şi fă nouă sečerele mai cârne, Pentru babe mai bătrâne. Şi pă toţi i-au dus, Şi pă toţi i-au pus Din capătu pământului, Din bătaia vântului. Şi cu stânga apucau, Şi cu dreapta secerau, Şi testele că făčeau, Din testele snopi, Din snopi clăi, Din clăi - odăbăi. La arman că le dučea Iar badea-n arman ce băga? Noø iepe, soroiepe Care câte de noø ani sterpe; În arman că le băga, Cu pičioarele treiera, Cu coada flăsuia, Cu nările vântura, Cu dinţii sacul ţinea, Cu urekile-n sac turna Lui badea baniţă nu-i trebuia. După če umplu doispreče care Cu povară O luă spre lunca mare. Lunca mare-frunză n-are, Lunca mică-frunza-i pică, Pentr-un lucru de nimică, Žoacă baba de se strică. - Săi Ioane ş-o ridică! Žoi morarul meşter mare Futu-i mama care-l are Cu luleaua-n dinţi Cu dinţii sticliţi,

330

Dădu čioc, boc, Şi dete moara la loc. Mai dete unul în gură Şi-nčepu făina să curgă, Dar nu curğea făină, Curgea aur şi mărgăritar, Să fie-n curţi la dumniavoastră, Boieri mari! Čea roată, măi! Uăi, Uăi! Acasă cân’ ažunğea, În cămară să dučea. Patru saci că aleğea Şi colači că pregătea, Şi făcu colači miči, Pentru sečerători voiniči; Şi făcu colači mari, Pentru sečerători tari; Mai făcu un colac mare De secară Şi-l aruncă la fete-n cămară, Că se trag de păr de alaltăseară. Care cum mânca, Ţâţele se bolboca Afară de păr se căra Čea roată, măi! Uăi! ... Uăi! Am mai ura, am mai ura, Dar mi-e frică c-om însera Că nu suntem de iči, de colo, Suntem din deal De la bostănărie, Avem case învelite cu aţă, Cu pereţii de negară, Bate vântul ca şi-afară. Čea roată, măi! Uăi! ... Uăi! Am mai ura, am mai ura, Dar ni-e frică c-om însera, Că suntem de la Cuca-Muca, Unde-i mămăliga cât nuca, O păzesc doişpe inşi

331

Cu măčiuca, Casă nu fure niči furnica. A venit un gândac Şî cân’ i-am dat una-n cap, L-a săturat dracu de furat. A mai venit o furnică, Ş-a luat o îmbucătură mică, Cân’ i-am dat o lovitură, I-a sărit toţi dinţii din gură. Am mai ura, am mai ura, Dar ni-e frică c-om însera, Că mai avem de-a treče-n cale O dumbravă rea, din vale, Unde sun’ fete nebune, Şi asvârle cu alune, Şi să leagă de fečiori Ca albinele de flori; Şi le-ncurc cărările To’ cu dezmierdările. Čea roată, măi! Uăi! ... Uăi! Nu vă cerem marea cu sarea Niči ortul cu totul Va čerem doø, trei parale, Că suntem cu pieile goale.

AF C 1243, p. 421- 424 Somova - Tulcea Inf. Ion Bonţoiu

Culeg. Tatiana Găluşcă 155

Pluguşor: Mâine anu se-nnoeşte, Pluguşoru se porneşte: Şi înčepe a colinda Pe la case a ura. Semne bune de belşug, Ară brazda de sub plug. Doamne binecuvântează Casa care mi-o urează' Iarna-i grea, omătu mare, Semne bune anu are.

332

Anu’ Nou cu bucurie La mulţi ani ca să vă fie! De urat am mai ura Dar ni-i c-om însera Şi noi suntem mititei, Ne mănâncă câinii răi, Cân'om mai veni la anu’ Să vă găsim înfloriţi Ca merii, Ca perii, În mižlocul verii. Şi ca poamele din vii În postu’ Sfintei Mării Aho! Ho! La anu şi la mulţi ani!

AFC 1243 p. 458 - 459 Tulcea

Inf. Manvilă Paraschiva 11 ani Culeg. Tatiana Găluşcă

156 Mulţumirea colacului: Întinde racu, kraku Şi dă kolacu Skoal' din kap de masă Din gazdă frumoasă Prinde-a-i mulţumi! Četaşi şi vătaşi, Din gazdă frumoasă Stau prejurul mesei, Spune četaşi şi vătaşi Scoal' din kap de masă Prinde a-i mulţumi Gazdei frumoase!

AFC 1189 Jud. Tulcea

Culeg. Tatiana Găluşcă

333

157 [Copiii umblă cu pluguşorul mai devreme şi cântă:] Hai pluguleţul mieu! Hai pluguleţul mieu! [Iar unu sună din klopoţel. Pluguleţu-i mic, de lemn, acoperit cu batiste kusute. În noaptea de Anu’ Nou, umblă ku plugu, ku patru boi şi şervate la buoi, ku plugu gătit ka o sorkovă şi ûrează.]

AFC 1189, p. XI Jud. Tulcea

Culeg. Tatiana Găluşcă

334

Constanţa 158

[În Pecineaga, cei patru boi de la plug au şervete "hăiam cu buhă de cân ştiu " (Maria Novac) Unde e o fată mare, flăcăii intră-n casă de fac o horă. La primirea colacului se spune mulţumirea. Cu uratu e la fel ca şi cu colindu’, numai unu urează.]

AFC 1243, p. 266 Pecineaga – Constanţa

Inf. Maria Novac Culeg. Tatiana Găluşcă

159 [În Casimcea, flăcăii umblă cu plugu şi buhaiu. Trag brezde-n curtea omului, trosnesc. Din banii strânşi, fac horă şi beau.]

AFC 1243 p. 266 Pecineaga – Constanţa

Inf. Ichim Ion Culeg. Tatiana Găluşcă

335

Brăila 160

[Cu pluguşorul se umblă în Ajunul Sfântului Vasile după-amiază, către seară. Copiii umblă cu bice şi clopote, flăcăii (tinerii care joacă în horă) umblă în înserate unii numai cu bice şi clopote şi alţii cu pluguri gătite cu brad şi trase de căte patru sau şase boi. Când ajung la o casă, pocnesc din bice, sună din clopote şi cei cu plugul trag câte o brazdă în faţa casei, dar din gură mai mult "hăiesc" căci nu se înţelege nimic şi apoi, foarte puţini sunt care să mai ştie vreun pluguşor frumos şi întreg. Cei mai mulţi ştiu numai începutul pluguşorului:] Mai an, Bădica Traian, ....... care e scris prin cărţi. După ce se termină cu pluguşorul, umblă oameni căsătoriţi de curând şi mai în vârstă cu Buga. p.13... Oamenii dau atât la Pluguşor cât şi la bugă. Fie bani, fie merinde, cum e carnea şi slănina.

AFC 617 p. 12 Comăneasca – Brăila, 1934

Culeg. Albu I. Cârlan 161

[Mai aproape de prânz (în ziua de Anul Nou) se umblă cu Semănatul. Obişnuiesc mai mult oamenii tineri şi mai puţin copiii. Semănătorii aruncă cu grâu prin toată casa şi urează: noroc şi roadă -mbelşugată.]

AFC 617, p. 11 Comăneasca – Brăila, 1934

Culeg. Albu I. Cârlan

336

Buzău 162

[Uratul:] [Nu se zice tot uratul decât la anumite case. Când ajung la casa fetei cu care „se joacă” (se iubesc) un flăcău apoi descalecă şi merg în casă ca să ureze colacul.]

AFC 819 p.10 Cotarca- Buzău, 1936

Culeg. Constantin Vasile 163

[Un colac:] [La pluguri sunt înhămaţi azi cai, şi înainte vreme se înjugau boi împodobiţi cu roşuri, bucăţi şi fire de lână vopsite în diferite culori. Azi se împodobesc caii cărora li se pun "clopoţei de aceoaie" la gât şi "canabi". Şi pe brazi se pun "roşuri". Brazii nu sunt "isprè” cumpăraţi pentru împodobit plugurile, ci sunt cei rămaşi de la nunţi. Un flăcău ţine de coarne, doi sunt călări pe cai, dintre care unul urează când ajunge la curtea omului şi aruncă în geamul casei boabe de grâu, când, în timpul uratului zice: grâu mărunt şi grâu de vară / să dea Domnul să răsară. Unul strânge bani în dar de la oameni şi e ales în această însărcinare cel mai cinstit. Porţile de la curţile gospodarilor sunt deschise larg pe unde vin flăcăii cu Plugul în goana mare. Cum intră în curte, cel de la coarne ridică plugul şi trage o brazdă, oprind plugul chiar în ea, de unde cel călare începe a ura:] O! Ho ho! Copii şi fraţi! Staţi puţin şi nu mânaţi, Lângă boi v-alăturaţi. Şi cuvinte-mi ascultaţi! Sa sculat mai an, Bădică Traian, Ş-a-ncălecat P-un cal învăţat Cu numele de Graur, Cu şaua de aur, Cu frâul de mătase, Cât viţa de groasă! Şi-n scări el s-a ridicat, Peste câmpuri s-a uitat.

337

Ca s-aleagă loc curat De arat, de semănat, Şi-n curând s-a apucat Câmp neted d-a arat, S-a apucat într-o Sf[ântă] Joi Cu plugul cu doisprezece boi' Boi boureni, În coadă codâlbeni, În frunte ţintăţei. Mânaţi, măi, hăi! Ziua toată a lucrat, Brazdă neagră a răsturnat, Peste brazd-o semănat Grâu mărunt şi grâu de vară Să dea Domnul să răsară! Mânaţi, măi! Hăi! (Se aruncă boabe de grâu.) Iată lucru a sfârşit, Ş-un vânt mare pe pământ Şi ploi multe după vânt. Pământu s-a răcorit, Şi sămânţa a-ncolţit. La lună, la săptămână, Îşi umbla cu apa în mână. Şi se duse ca să vadă De e grâul răsărit, Şi spicul aurit. Paiul ca trestia, Spicul ca vrabia! Mânaţi, măi! Hăi! Atunci iute s-a întors Şi din grajd pe loc a scos, Un alt cal, mai năzdrăvan, Cum îi plăcea lui Traian: Negru ca corbu, Iute ca focu, De mi-l prinde locul; Cu potcoave de argint, Să se spele la fugit! Şi-n curând a-ncălecat, La Tighina a apucat,

338

Şi oţel a cumpărat, Ca să facă seceri mari, Pentru secerători tari; Şi altele mai mici, Pentru copilaşi voinici; Ş-altele mai mititele, Cu mănunchi de floricele. Mânaţi, măi! Hăi! Strânse finii şi vecinii Şi toţi finii şi vecinii Şi vro două babe bătrâne, Care ştiau rostul la pâine. Le luară şi plecară, La lucrul pământului, La răcoarea vântului. Şi la lucru se puneau, Aci păreau că săltau, Aci păreau că înotau. Cu dreapta trăgeau, Cu stânga mănunchi făceau. Din mănunchi snop, Din snop, claie, Mândre clăi că ridicară, Cu carele le cărară, Mândre stoguri ridicară, Cu iepele-l treierară. Cu şapte iepe sirepe, Cu picioarele-l treierau Cu coadele-l vânturau, Cu urechile-n saci turnau. Cu carele la moară-l cărau. Iar morarul priceput, Mama lui cui l-o făcut', Scoase trei tărâţe late, De când foametea uitate, Şi-un colac de grâu curat, Să-l dea ălui care a urat; Şi unul mai de seară, Să dea la fetele din cămară, Să le târâm de plete afară!

339

AFC 819 p. 3 - 9 Cotorca - Buzău

Inf. Neculae V. Mogoş, 60 de ani (două clase primare; l-a învăţat de la bunicul lui Mogoş, mort în vârstă de 85 ani acuma vreo 47 ani).

Culeg. Constantin Vasile. 164

[Pluguşor:] Mâine anul se-nnoieşte, Pluguşorul se porneşte. Pe la case a colinda! Iarna-i mare umedare, Semn bun de-mbelşugare, Semne bune de belşug Pentru brazda de sub plug. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! S-a apucat al nostru boier ... X, Într-o joi Cu plugul Cu doisprezece boi. Boi boureni, Coadă cădălbei, Frunte ţintăţei! Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Brazdă neagră a răsturnat Şi pe brazd-a semănat, Grâu mărunt şi grâu de vară Să dea Domnul să răsară. Strigaţi, măi! Hăi! Hăi! La lună, la săptămână, Îşi umbla cu apa în mână Şi se duse al nostru boier X Ca să vadă de-i grâul încolţit. Şi era spicul ca vrabia, Paiul ca trestia, Bobul ca mărgăritarul. Pleacă-n târg să cumpere Nouă secerele Cu dinţi de hiperele Cu mănunchi de floricele,

340

Să secere cu ele. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi!

AFC 816 p. 9 Cotorca - Buzău

Inf. Dragomir Drăgan, 70 de ani (Auzită din bătrâni. Ştie două clase primare.)

Culeg. Constantin Vasile 165

[Pluguşorul:] [Pluguşorul, tot în ziua de Sf. Vasile, începând pe la ora 10 - 11 şi termină pe la ora 2 – 3(noaptea). Un plug se compune din şapte, opt flăcăi cari merg pe lângă un plug cu şase boi; iar doi din ei merg călări şi spun pluguşorul, unul pe la un rând de case şi unul pe la celălalt.]

AFC 833 p. Padina - Buzău

Culeg. Gh. Negru 166

[Plugul:] [Când umblă cu plugul şi cu irodul toţi feciorii îşi pun câte-o mască pe faţă şi se îmbracă cu tot felul de îmbrăcăminte ... ]

AFC 1174 p.2. Popeşti - Râmnicu - Sărat

Culeg. Costică N. Ciocârlan

341

Ialomiţa 167

[În ajunul Anului Nou umblă cu Pluguleţul cântând Pluguşorul cel vechi. Face un lemn cu două corniţe, îl acoperă cu o basma frumoasă, de corniţe leagă busuioc, iar sub basma, de băţ, are legat şi un clopoţel mic. Un copil îl ţine de băţ şi-l scutură la fereastră strigând şi urând Pluguşorul în timp ce restul cetei de copilaşi trosnesc cu bicele. Pe seară umblă şi oamenii cei mari, dar numai cu un clopot mare pe care îl sună pe la ferestre. La aceştia din urmă li se dă bani, pe când copiilor covrigi.]

AFC 50 p. 9 – 10 Albeşti - Ialomiţa

Culeg. Maria Popeia 168

Pluguşorul: [Se umblă pe la noi cu Pluguşorul, în seara de ajun a Sf[ântului] Vasile. Mai mult copiii, în această seară, iar dimineaţa de ajun două, trei cete de flăcăi umblă cu Plugul cel mare când seamănă. Patru boi cu plug împodobit. Seara se obişnuieşte şi „buhaiul”. Un alt copil spune Pluguşorul în timp ce primul ţine isonul cu buhaiul, iar altul trosneşte din biciu.]

AFC 600 p. 15 Jud. Ialomiţa, 1934

Culeg. Gheorghe Nicolae 169

Pluguşorul: Aho!aho! Copii şi fraţi, Staţi puţin şi nu mânaţi, Lângă boi v-alăturaţi, Şi cuvântul mi-ascultaţi! Hăi! Hăi! S-a sculat mai an (măi an) Bădica Trăian Şi-a încălicat P-un cal ne-nvăţat, Cu numele de Graur, Cu şaua de aur,

342

Cu frâul de mătase, Cât viţa de groasă! Hăi! Hăi! Şi în scări se ridicară Peste câmpuri se uitară, Să aleagă-un loc curat, De arat şi semănat, Hăi! Hăi! Într-o Sfântă Joi, Cu plug cu doisprăzece boi. Boi bourei, Coadă, codolbeni, Boii din nainte, Cu coarnele cănite; Boii din mijloc, Cu coarnele de foc; Boii de la roate, Cu coarnele pe spate. Hăi! Hăi! Brazdă neagră răsturnară Şi prin brazdă semănară Grâu mărunt şi grâu de vară, Dar-ar D[omnu]l să răsară Hăi! Hăi! Plecară să vadă, Dacă i-a dat D[omnu]l roadă. Hăi! Hăi! Era paiul ca trestia, Spicul ca vrabia, Bobu ca mazărea. Hăi! Hăi! Plecară la târg la Măgurele Să cumpere doăsprezece secerele Cu mâneru de viorele Cu dinţii de chiparele Să secere ai voinici cu ele. Hăi! Hăi! Şi adunară toţi finii şi vecinii Şi vro trei babe bătrâne Cari ştiau rândul pânii. Hăi! Hăi! Nepoţica cea bătrână

343

Luă secera cea bună. Se puse din josul vântului, Din câlcâiul pământului. Hăi! Hăi! Şi cu dreapta secera Cu stânga polog îl făcea Din polog snop, Din snop claie, Din claie faţă dalbă De arie năsădea Hăi! Hăi! Şi plecară la târg, Să cumpere doisprezece juncani Cu nările zugrăvite, Cu picioarele potcovite. Hăi! Hăi! Cu picioarele-l treiera, Cu codiţa-l vântura, Cu urechile-n sac îl băga. Hăi! Hăi! Când dete soarele-n deseară, Încărcasă nouă care de povară, Şi porni pe drum la moară. Dar moara când le vedea Punea coada pe spinare, Şi-o lua pe drum la vale. Hăi! Hăi! Iar moraru priceput Fuitu-i curu cui mi l-o făcut De afurisit ce era Nici petec în cur n-avea' Hăi! Hăi! Lua ciocanu la brâu Şi barda la subţioară Şi din gură îşi grăia: - Hăi, stai, morişca mea! Până puse mâna pe ea Şi dete cioc, boc; Treci, moară, la loc! Hăi! Hăi! Puse mâna la portor Să vadă dă curge mălai.

344

Şi nu curgea mălai şi făină, Ci curgea aur şi mărgăritar, În curţile dumneavoastră, boieri mari. Hăi! Hăi! Şi veniră o cuconiţă Cu mâinile-nfrânate, De la muşcate, Să facă un colac frumos, Ca faţa D[omnu]lui Hristos. Hăi! Hăi! Să dea viilor şi morţilor, Şi nouă plugarilor. Daţi-ne, daţi-ne d-un boldişor Să-nţepăm pă murgu la curişor Să meargă mai tărişor! C-o-nţepenit plugu- Ntr-o rână de lăptucă Şi nu mai poate să-l ducă Hăi! Hăi! Că noi nu suntem de-aicea Suntem tocmai de la Buda Veche, Unde dă pisica cu coada-n streche; Cu coada vulvoi, Cu urechile cimpoi; Şi noadă-n coadă, Şi aruncă-n poartă. Am mai sta, d-am mai ura Dar ne e frică c-om însera! Hăi! Hăi!

AFC 600 p. 17 – 18 Jud. Ialomiţa, 1934

Culeg. Gheorghe Nicolae

345

170 [În noaptea ce preceda această zi, adică în seara zilei de 30 decembrie spre 31, care-i ajunul Anului Nou, pe aici e obiceiul de a umbla cei mici cu Pluguşorul; căci în noaptea de Anul Nou se umblă cu colindul pe la case. Ca să plece cu Pluguşorul copiii se întovărăşesc trei, patru inşi şi cu bice şi cloapete intră în curţile oamenilor, zicând la ferestre Pluguşorul mic. Şi zic mic fiindcă ei nu iau cu ei plugul cu adevărat, aşa cum obişnuiesc cei mari.] Pluguşorul: Mâine anul se-noieşte, Pluguşorul se porneşte. Noi începem a ura, Pe la case a colinda. Pluguleţul la perete Şi boii la iarbă verde, Pogonicii - n sat la fete. Pluguşorul tras de noi, Pluguşorul tras de voi. Mânaţi, măi! Hăi! Pluguleţul mi-l pornea, Şi acasă că-l ducea, Şi la secere pleca, Şi grâul mi-l isprăvea. Şi-ncărcară nouă care Nouă care de povară, Şi-apucau pe scoc la vale, Şi grâul mi-l măcina, Acasă dac-ajungea, Nouă babe că chema, Colăcei ele făcea, La copii le împărţea. Mânaţi, măi! Hăi!

AFC 715 p. 5

Orezu - Ialomiţa Inf. Ion Stanciu, 62 ani

Culeg. Simion V. Pătraşcu

346

171 Ajunul Anului Nou [De dimineaţă porneşte Plugul mare întocmit astfel. Un plug de fier obişnuit la care se înhamă patru cai, cu panglici roşii, legate la căpestru, busuioc şi batiste cu ramuri de brad. Însoţitorii plugului cari sunt un număr variabil, aproximativ şapte, douispăzece inşi, au în mâini bici cu sfârc de borangic pentru că pocneşte mai frumos şi mai tare. Altul are o traistă de gât, în care sunt amestecate toate felurile de grăunţe (grâu, porumb, orz, mei, ovăz, fasole etc.) din care în timpul când rosteşte unul din ei Pluguşorul la fereastra casei şi sunând din clopot, el aruncă cu grăunţe peste brazda ce o trag ceilalţi cu plugul prin curte, zicând la sfârşitul rostirii pluguşorului "La mulţi ani!".] [Iată cuvintele Plugului mare] Mânaţi măi! Hăi! Hăi! Se scoală domnul dumnealui Într-o Sfântă Joi Cu plugul cu doisprăzece boi, Să are câmpurile şi grindurile. Când fusesă soarele-n diseară, Brazdă multă răsturnară, Şi pe urmă semănară. Grâu de vară, cu secară, Grâu mărunt şi arnăut. Să duse domnul dumnealui Să vază de e grâul Răsărit şi încolţit, Dar grâul mare s-a făcut. La luna, la săptămâna. Apoi se duse la târg la Tighina Să cumpere patruzecişipatru de seceri, Şi patruzecişipatru de fete. Cu dreapta ei secera, Cu stânga mărunchi făcea. Din snop claie, Claie clăierată, De mari boieri lăudată. Şi-ncărcă şi treierară, La moară ei se ducea. Acasă dacă venea,

347

Făcură un zol frumos În chipul Domnului Cristos.

AFC 715 p. 2 - 5 Orezu - Ialomiţa

Inf. Ion Stanciu 62 de ani Culeg. Simion V. Patraşcu

348

Prahova 172

În seara de Sfânt Vasile Fie-vă, boieri, de bine Alexandru Împărat Din pat iute s-a sculat, Chica neagr-a pieptănat, La icoană s-a-nchinat, La Cornăţel a plecat. Doisprezece boi a dus Şi la pluguşor i-a pus. S-a-nţepenit Într-o vână de lăptucă, Nu pot boii să să ducă; S-a-nţepenit într-un hrean, Nu mai poate nici Plâvan; S-a-nţepenit Într-un os de râmă, S-a făcut plugul fărâmă.

AFC 1250 p.7 Adâncata – Prahova, 1934-1935

Inf. Şeremet V. Alexandru Culeg. Mihai Cristea

173 Pluguşorul: Bună seara la ferastră, La boieri la Dumneavoastră! Noi de câte ori venim Tot la masă vă găsim, Cu mescioarele întinse-n casă, C-un pahar de vin pe masă, Pe buza paharului Scrisă-i floarea Soarelui Mânaţi, băieţi, mânaţi, Cu toţi beţi, cu toţi chefuiţi, Şi la mulţi ani să trăiţi! Ieşira domnul afară Ca să-mi vază vremioara; La argaţi a poruncit, Şi de boi a îngrijit.

349

I-a îngrijit, i-a înjugat Şi la câmp a plecat; La câmpul arat, La măru înflorit. Trage plugu’ la perete, Şi boii la iarbă verde, Şi flăcăii-n sat la fete: Cei mai mari, la fete mari, Cei mai mici la mămăligi. Mânaţi, măi, mânaţi!, Dar domnul de bine ce-i părea, Nici pe-acasă nu mai da, La câmp că pleca, Să vadă bucatele Au încolţit, au înverzit? Bucatele erau înverzite, Erau în pai cât trestia, În spic cât vrabia. Mânaţi, măi, mânaţi! Dar domnul de bine ce-i părea, Nici pe-acasă nu mai da, La Tighin’ a apucat, Ca să facă seceri mari, Pentru secerători tari; Şi să facă seceri mici, Pentru copilaşi voinici; Şi-altele mărunţele, Cu mănunchi de floricele, Şi le dete pe la fini. Pe la finicei, Pe la nepoţi, nepoţei. Până-ntr-o sută Patruzeci şi trei. Mânaţi, măi, mânaţi! Ei cu dreapta trăgea, Cu stânga polog făcea; Din polog, snop, Din snopi, claie, Din claie, un stog, De mari boieri lăudat. Cine-l vedea îl fericea, Cine auzea se minuna,

350

În dalba arie-l arunca. Mânaţi, măi, mânaţi! Dar domnul de bine ce-i părea Nici pe-acasă nu mai da, Se duse la Târgul Cucului. Unde-i buricu’ pământului. Şi cumpără doisprăzece Jugani jugăniţi Negri ca corbul, Iuţi ca focu, De nu-i prinde locu! Cu potcoave de aramă, Să lupte vrafu cel mare; Cu potcoave de argint, Să lupte vrafu cel mic. În arie că-i băga, Cu picioarele treiera, Cu nările vântura, Cu coadele primitea, Cu urechile în sac băga. Mânaţi, măi, mânaţi! Încărcară nouă care cu povară Şi le porni pe scoc la vale; Iar morăriţa, curvăriţa, Când văzu atâtea care Încărcate cu povară, Puse coada pe spinare, Şi o luă pe scop (scoc) la vale. - Ptru, ptru, ptru, morişca mea! Până a pus mâna pă ea. Dete cioc, dete boc. Deteră moara la loc. Când se întoarse la moară, În coş că băgară, La postavă se uitară. Nu curgea făină şi mălai, Curgea aur şi mărgăritar, În curţile Dumneavoastră Cinstiţi boieri mari! Mânaţi, măi, mânaţi! Daţi boieri, daţi! Că n-o să daţi

351

Marea cu sarea, Ori Oltu cu totu. Şi o să daţi un gălbior. Să facem un boldişor, Să îmboldim boii la curişor, Să mergem mai tărişor, Căci suntem cam depărcior. Căci nu suntem, De pe aici, de la munte, Să spunem minciuni multe; Suntem de la Bughea Veche Unde dă pisica streche, Şi cotoiu n-are loc, La foc să roază, Dintr-o căpăţână de porc. Mânaţi, măi, mânaţi! De urat am mai ura, Dar ne [e] frică că vom însera Pe la curţile D[umnea]voastră Departe de căscioarele noastre. Mânaţi, măi, mânaţi!

AFC 728 p. 2 - 4 Ceptura de Sus – Prahova, 1935

Inf. Leonida Mareş, 45 de ani. Culeg. N. I. Ionescu

174 [Băieţii se întovărăşesc în cete de 6 - 16 inşi cu câteva zile înainte de Sf[ântul] Vasile şi-şi pregătesc bicele de cânepă, buhaiul (putina) şi plugul. Plugul este o cutie cu fundul dreptunghiular, lungă cam de 50 cm şi îmbrăcată cu batiste împrumutate de la fete şi cu mărgele. Băiatul care poartă plugul spune Pluguşorul, iar ceilalţi hăulesc şi pocnesc din bice şi sună cloapetele. Toţi umblă îmbrăcaţi în costume naţionale. Înainte vreme umblau îmbrăcaţi urât şi mascaţi pe faţă, spre a nu fi recunoscuţi şi pe cine întâlneau pe drum îl îmbrânceau, îl trânteau prin zăpadă şi făceau mare gălăgie, iar în loc de cutie purtau un plug mic de lemn, îmbrăcat la fel. Cu Pluguşorul se umblă în ajunul Sf[ântului] Vasile, iar în seara de Sf[ântului] Vasile umblă cu colindul.

352

După ce termină de umblat cu Pluguşorul se adună într-o casă să spargă plugul. Împărţesc banii adunaţi şi apoi băieţii mai mari se cinstesc între ei. După ce înserează, pleacă cu colindul.]

AFC 728 p. 1, 5 Ceptura de Sus - Prahova

Inf. Leonida Mareş, 45 ani Arsenie Bucura, 48 ani

Culeg. N. I. Ionescu, 1935 175

[Tot atât de frumos este şi Plugul cel mare, cu care umblu flăcăii din sat, în ajunul Anului Nou. Ziua dis-de-dimineaţă, uliţele satelor sunt pline cu astfel de colindători care se impun mai mult decât ceilalţi, atât prin îmbrăcămintea şi podoaba plugului, cât şi prin modul cum se impun ca persoană. Ei sunt foarte frumos îmbrăcaţi, purtând pe cap un con lucrat din carton şi îmbrăcat cu hârtie de diferite culori, iar pe corp au un cearceaf nou, fusta mamelor pe cari cu multă greutate o capătă. Plugul este tot îmbrăcat numai în hârtie, ale căror culori sunt măiestrit combinate, iar la rotile se găseşte un brad, cari după cum este de frumos îmbrăcat, după aceeaşi măsură este şi de lăudat. Cei patru sau şase înaintaşi, ce târăsc plugul, ţin în mână şi clopotele. Înaintaşii sunt mânaţi de cei doi sau trei tineri, cari, prin urările şi trosnetele biciurilor de cânepă, fac să deştepte şi să atâţe toţi câinii vecinilor. De coarnele plugului ţin harnicul semănator, cari, din când în când, mai scoate din traistă câte o mână de grâu, răspândind-o prin curte ... Gazda, faţă de moşul cu barba până la brâu şi cu traista mai să-i ajungă la glezne, trebuie să fie mai cu dare de inimă, căci aceştia iau şi banii. Plugul este cel de fier, cu cari se ară în câmp. Acestui plug i se fixează, la rotile, un brad, cari la rândul său ca şi restul plugului vine îmbrăcat cu diferite hârtii colorate tăiate cu multă dibăcie. De plug trag doi, patru sau şase înaintaşi cari au peste îmbrăcămintea lor un cearceaf sau fusta cea albă a mamei lor. În cap fac din carton nişte conuri îmbrăcate în diverse culori. În afară de înaintaşi mai este cel cari ţine de coarnele plugului, cei cari seamănă cu doi, trei cai, trosnesc şi mână caii şi moşul cu barbă (mască) în a cărui traistă se adună tot ceea ce se capătă, covrigi, fructe, iar banii înnumăraţi şi iar înnumăraţi şi apoi băgaţi de un un moş la locul lor.]

353

AFC 62, p.1. , p. 12 – 13 Dărmăneşti - Prahova Culeg. George Popescu

176 [Pluguşorul cel mic] Aho! aho! Copii şi fraţi Lângă boi v-alăturaţi etc. (se află adunate în cărţile de stea). Inform. P. 1 3 – cu plugul cel mare Pluguşorul cel mic

AFC 62, p 11 Dărmăneşti - Prahova Culeg. George Popescu

177 Aho, aho, Copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi ş.a.m.d. Inf. P. 11 – 14

AFC 62, p. 1. Dărmăneşti - Prahova

Culeg. George Popescu. 178

[Încă de la miezul nopţii, copii în etate de la 8 – 13 ani, se asociază mai mulţi şi se duc cu „pluguşorul cel mic”. Astfel uniţi mai mulţi copii, unii au trei, patru clopote, luate desigur de pe la gâturile boilor, vacilor sau oilor, iar alţii au câte un bici, cu cari trosnesc după ce au terminat urările. În afară de aceştia mai trebuie să fie unul cu un buhaiu. Acum 20 de ani, această colindă avea o modificare celei actuale. Colindătorii erau împărţiţi în mai multe tabere, fiecare cu misiunile lor' Astfel, o parte erau însărcinaţi cu trosnitul, alţii aveau în seamă unul-două buhaie, iar unul ducea acoperit sub o pânză albă un plug mic de lemn, căruia numai roţile îi lipseau. De grindeiul plugului erau agăţate două, trei clopote. Astfel organizată această ceată mergeau din casă în casă. Ură unul din ei începând chiar de la miezul nopţii.

354

După urat gazda trebuia să le dea colindătorilor mere şi alte fructe sau de nu colindeţele exprè făcute pentru ei şi cari colindeţe astăzi sunt înlocuite prin covrigi. Se-ntâmplă ca unii dintre locuitori ... să nu primească colindătorii. În schimb, colindătorii de necaz strigau: „Bureţi pă păreţi, / Să nu mai rămâneţi” sau: Câte pene pe cocoş, / Atâţia copii burduhoşi. După ce se ură, se sunau clopoţeii şi se trosnea de câteva ori din biciuri.]

AFC 62 p. 1 – 2 Dărmăneşti - Prahova Culeg. George Popescu

179 [Cu o zi înainte de ajunul lui Sf[ântul] Vasile seara, băieţii, începând de la 10 ani, gătesc câte un clopot – câte doi sau câte patru – cu „cordele şi cu fel de fel de flori şi dacă au şi verdeţuri, iar ei, de asemenea, îşi leagă la pălării panglici multicolore şi pe urmă se duc din casă în casă şi în trosnete de biciuri, cari sunt făcute din curele sau din cânepă împletite în opt pe inimă, cum zic ei – cu sfârcuri făcute din mătare şi încep să zică:] Mâine anul se înnoieşte, Pluguşorul se porneşte Şi începe a ara, Pe la case-a colinda. Iarna-i grea, omătu-i mare, Semne bune anul are; Semne bune de belşug, Pentru brazda de sub plug. Doamne, binecuvintează Casa care mi-o urmează. Pluguşor cu patru boi, Mânaţi măi, hăi, hăi! [Aşa umblă ei cu Pluguşorul mic zis, până noaptea târziu. A doua zi de dimineaţă, adică în ajunul lui Sf[ântul] Vasile – de asemenea umblă, până când începe a umbla plugul cel mare zis.]

AFC 342 p. 1 – 2 Sălciile - Prahova

Culeg. Valeriu Alex. Popa

355

180 Plugul cel mare [Se adună cu douăm, trei săptămâni înainte tineri, între 17 – 21 ani, într-o ceată sau mai multe, de câte şapte, zece inşi. Aceştia aranjează Plugul cel mare. Pe un plug de arat, se aşază un brad mare şi frumos, pe care îl împodobesc cu fel de fel de panglici, pe cari le aduc fetele mari. La acest plug trag patru boi. Boilor le vopsesc frumos coarnele cu vopsea roşie şi pe frunte şi pe şolduri le fac fel de fel de flori frumoase, tot cu vopsea roşie. La juguri, în loc de resteu, pun nişte steguleţe roşii, care sunt foarte frumoase. Flăcăii sau „plugarii” au, de asemenea, în mâini biciuri împletite tot în mai multe şuviţe, iar cordiriştile le vopsesc tot cu vopsea roşie. De asemenea, pălăriile le sunt împodobite cu panglici multicolore şi cu crenguţe verzi de brad sau de pini. Primul plug, care intră în curtea omului, trage o brazdă de jur împrejurul curţii. O fată mică sau mare seamănă după plug, tot felul de seminţe, pe care le-a avut pregătite mai dinainte; aceasta în semn ca toate bucatele din cari fac parte seminţele să se facă în vara viitoare. „Plugarii” pe oricine întâlnesc în cale îl ridică de trei ori în sus, urându-i „la mulţi ani”. Persoana ridicată în sus este obligată să le dea bani. La acest plug nu se zice nici o urare decât: Hăi, Hăi! trosnesc din bice şi spune „la mulţi ani”. În urmă, „plugarii” ceilalţi pleacă împreună cu plugul la altă familie şi rămâne să primească darul în bani sau în colaci numai casierul. Pe seară, când se termina de umblat, „plugarii” duc plugul de unde l-au luat, împart între ei toate cele ce-au fost puse la împodobitul bradului, împart banii ce i-au câştigat, între ei, şi pe urmă se duc să se cinstească la cârciumă. Apoi, după ce s-au „cinstit” puţin, se fac perechi de câte doi sau patru şi pornesc cu colindul.]

AFC 342 p. 2 – 4 Sălciile - Prahova

Culeg. Valeriu Alex. Popa.

356

Ilfov 181

[Cu semănatul umblă o ceată de douăzeci din care unul o face pe casierul, 2) pe secretarul 3) cel care urează 4) cu semănatul 5) care ţine de coarnele plugului 6) care mână vitele, iar restul pocnesc cu bicele şi sună cu zurgălăi şi clopotele. Urarea o face la fereastră:] Aho, aho, copii argaţi, Staţi puţin şi nu mânaţi etc. Ceata se sparge la o crâşma din sat, unde ei chefuiesc până termină banii.

AFC 544 p. 23 Balamuci – Ilfov, 1934

Culeg. Theodor I. Popescu-Buzău 182

Urare: O boieri, cinstiţi părinţi, De-aveţi vin, Daţi vin să-nchin! Cozonac şi cârnaţi Ca să dau şi pe la ceştilanţi. Că eu de sărăcuţ, Am umblat la şcoală Dar numai cu trăista goală. De sărăcie mare, Mi s-a rupt haina-n spinare. De sărăcie multă, Mi s-au rupt pantalonii pe pulpe Cu pantalonii rupţi pe pulpe, Lesne fugim după vulpe. Opincile nu-mi zurăiesc Ghetele nu-mi strălucesc. Jupânul gazdă, Bagă mâna, scoate o pungă, Scoate un galbăn cu dungă. Scoate un franc, Ca să-l împărţesc, Cu acest ortac! Aci în Vecinătate, Nu prea departe, Văzui un Crăciun bun pe masă,

357

Un deca de vin rasă Şi-un purcel fript lângă ea, Noi la masă vom şedea Jupânul nu s-o pricepea; La mulţi ani!

AFC 544, p. 29 Balamuici-Ilfov, 1934

Culeg. Theodor I. Popescu-Buzău 183

[În Com. Radovanu - Ilfov sunt aceleaşi obiceiuri, numai că Plugul cel mare cu patru boi umblă în ajunul Anului Nou după-amiază pe la orele patru p.m.]

AFC 341 p. 1 – 2 Radovanu - Ilfov

Culeg. N. Soica

358

Dâmboviţa 184

[Mâine anul se-nnoieşte Pluguşorul se porneşte Şi-ncepem a colinda, Pe la case a ura, Pe poteca lunecoasă Nimerim l-această casă. Nălticică şi frumoasă (bis) Dar într-însa cine şade Dumnezeu cu Sfânt Vasile. Dumnezeu le cuvânta Sfânt Vasile cerut-a, Să ia Luna cu lumina, Şi Soarele cu căldura.]

AFC 1250, 3 Mărceşti – Dâmbovita, 1934-1935

Inf. Nicolae Tedose Culeg. Mihai Cristea

185 [Bună dimineaţa la Moş Ajun! Am venit şi noi o dată, Să vă dea Domnul de toate. Daţi-ne un covrig, Că îngheţăm de frig. Bună dimineaţa la Moş Ajun! Daţi-ne un covrig, Că murim de frig. Dă-ne o nucă, Că ne dăm cu capu de ulucă. Dă-ne un măr, Că ne luăm cu capu de păr..]

AFC – F A 06452 Pietroşiţa – Pucioasa – Ploieşti – Dâmboviţa, 1965

Inf. Negroiu Gică, zis Puşcaru, 67 ani Culeg. Ion Taloş

359

186 [Dragă domnişoară, Ieşi puţin afară Şi ne mulţumeşte. Ori eşti ocupată, Ori eşti împănată; De nu vrei să ieşi, Să ne mulţumeşti, Bună dimineaţa la Moş Ajun!]

AFC – F A 06452 Pietroşiţa – Pucioasa – Ploieşti – Dâmboviţa, 1965

Inf. Negroiu Gică, zis Puşcaru, 67 ani Culeg. Ion Taloş

187 [Foaie verde portocală, Noi sîntem copii de şcoală, Ş-am venit să colindăm, Covrigei să căpătăm. Bună dimineaţa la Moş Ajun!]

AFC – F A 06452 Pietroşiţa – Pucioasa – Ploieşti – Dâmboviţa, 1965

Inf. Negroiu Gică, zis Puşcaru, 67 ani Culeg. Ion Taloş

188 [Măi boieri bogaţi, Ia vă mai sculaţi, Că pe-o gură de vale Soarele răsare, Soare-a răsărit.]

AFC – F A 06452 Pietroşiţa – Pucioasa – Ploieşti – Dâmboviţa, 1965

Inf. Negroiu Gică, zis Puşcaru, 67 ani Culeg. Ion Taloş

360

Vlaşca/Giurgiu 189

[Umblatul cu Pluguşorul De cum s-a înserat, se întovărăşesc câte trei, patru, cinci copii şi pornesc pe la casele oamenilor mai cu stare, vestind Pluguşorul şi apropierea Anului Nou: Iau cu ei un buhai, un biciu şi un clopot. Unul din ei are învăţată "oraţia pluguşorului". Intrând în curtea vreunui om întreabă: "Primiţi pluguşorul?" Dacă omul primeşte, se aşază la fereastră afară şi încep, cel care va "ura" îşi drege glasul şi începe:] Mâine anul se-nnoieşte, Pluguşorul se porneşte Şi începe a colinda, Pe la case a ura; Iarna grea, omătul mare, Semne bune anul are; Semne bune de belşug, Pentru brazda de sub plug, Doamne binecuvintează Casa care o urează. Aho, aho, copii şi fraţi, Staţi puţin şi nu mânaţi, Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi. [Aceasta este introducerea. Când a terminat de spus aceste cuvinte, cel cu "buhaiul" trage de sfoară, cel cu biciul pocneşte, iar cel cu clopotul sună. După aceasta începe cel cu oraţia:] S-a sculat mai an, Bădica Traian, [Nu dau versurile mai departe, căci sunt învăţate din carte. După câteva versuri de acestea, iarăşi cel cu "buhaiul", cel cu biciul şi cu clopotul îşi face datoria. Odată oraţia isprăvită se termină cu vorbele "La anul şi la mulţi ani". Gazda le dă copiilor obişnuit bani. Alţii le mai dau covrigi, nuci şi mere. Ei însă sunt mai bucuroşi de bani, decât de celelalte. Astfel se duc cu "pluguşorul" pe unde cred că-i vor primi. După ce au isprăvit de umblat, împart cele strânse şi se duc fiecare pe

361

la casele lor. Cei cari umblă cu "pluguşorul" sunt copii între 10 - 12 ani.]

AFC 899 p. 1 Pâslari - Vlaşca

Observaţie directă Culeg. Ion V. Sandu

190 [Cu plugul Se întovărăşesc flăcăii (feciorii) câte patru, cinci, şase, se îmbracă cu cămaşi lungi şi cusute cu flori pe deasupra, căci afară este frig. De aceea pe dedesubt îmbracă haine groase, iar pe deasupra pun cămăşi albe, împodobite cu flori în multe culori. Pe cap pun pălării pe care, de asemenea, le înfrumuseţează cu panglici (petele) roşii, verzi, albastre etc.... mărgele de culori diferite şi astfel pleacă cu plugul. Au în mâini fiecare biciu. Plugul este tras de doi, patru, şase boi sau cai. Iau cu ei şi o căldare spoită, curată, în care pun grâu. Boii sunt curaţi şi au în coarne panglici colorate. De asemenea au şi în coamă ca şi în coadă tot astfel de panglici. Ajunşi la casa gospodarului care-i primeşte spun aceeaşi oraţie ca la "pluguşorul" de la nr. 1. Când ajung la vorbele: "Şi în grabă a semănat (Bădica Traian) Grâu mărunt Şi grâu de vară, Deie Domnul să răsară, pornesc boii, iar unul ţine de coarmele plugului; ceilalţi mână boii şi altul seamănă grâu din căldare peste brazda pe care o trag în ograda gospodarului. Obişnuit capătă bani pentru urare.] [P.S. Obiceiul de mai sus l-am observat eu. N-am mai reprodus "oraţia" căci ştiu că este luată din cărţile de şcoală. ]

AFC 899 p. 6 Pâslari- Vlaşca

Observaţie directă Culeg. Ion V. Sandu

191 [Ca mai în toate părţile ţării noastre, în ajunul Sf[ântului] Vasile, după ce lămpile s-au aprins, copiii merg la fiecare casă şi urează în cor belşug şi sănătate pentru anul viitor. Ei îşi învaţă urarea din vreme şi-şi construiesc şi un plug de lemn de dimensiunea ½ m, pe care-l împodobesc cu fel de fel de hârtii colorate. În timpul urării, ce se face la fereastră, colindătorii

362

arată şi plugul acesta frumos. După urare, stăpânul casei iese afară şi dă copiilor bani.] [Urarea este aceasta:] Mâine anul se înnoieşte, Pluguşorul se porneşte: Şi-ncepem a colinda, Pe la case a ura. Iarnă grea, omătul mare Semne bune anul are. Semne bune de belşug. Pentru brazda de sub plug. Mânaţi boii de la roate, Cu coarnele-mbelciugate; Mânaţi boii din mijloc, Cu coarnele de cojoc; Mânaţi boii din nainte, Cu coarnele poleite. Câte paie sunt pe casă Atâţia galbeni pe masă. Câte aşchii în topor Atâtea vite-n obor. Sus pe cer ce străluceşte? O stea mândră se iveşte Stea de bine, stea de rău. Ştie numai Dumnezeu. Steaua noastră luminoasă, Fă-o, Doamne, să lucească Să lucească între noi Să nu mai avem nevoi La anul şi la mulţi ani!

AFC 341, p. 1-2 Vida Furculeşti – Vlaşca

Culeg. N. Stoica

363

192 [Întrebând pe mai mulţi bătrâni, între care şi Radu Oprea în etate de 59 ani, mi-a răspuns că aşa au pomenit (moştenit) şi ei de la moşii lor aceste obiceiuri. În ziua de Sf[ântul] Vasile pe la orele 9 de dimineaţă vin oameni din sat cu 4 boi înjugaţi la un plug şi trag brazdă în bătătura fiecarei care, aruncând în urma plugului boabe de grâu şi de porumb şi zicând versurile pe care le spun copiii seara. (Aceasta în jud. Vlaşca com. Vida – Furculeşti). ]

AFC 341 p. 1 – 2 Vida Furculeşti - Vlaşca Inf. Radu Oprea, 59 ani

Culeg. N. Soica.

364

Teleorman 193

[Băieţii (între 8 – 15 ani) şi flăcăii (de la 15 ani până la căsătorie) strânşi în cete de cte patru până la 20 de inşi (vecini sau grade de rudenie) ... aşteaptă ... amurgul să pornească cu uratul. .... „urătorii” au pornit începând cu cei din marginea satului ori cu cel mai bogat om din cătun. (Ţin să arăt că deşi satul nu este format din cătune răspândite ei nu trec dintr-un cătun în altul cu toate că sunt rude). Se obicinuieşte ca odată cu cântatul să se arunce în geamuri ovăz, grâu, mei sau orz de către urători, pe când din casă cel mai tânăr sau cea mai tânără le strigă „ca mine, ca mine”. Ceea ce se înţelege că aşa de tânără sau frumoasă va fi logodnica celui care a aruncat cu boabe. Acest obicei de a azvârli cu boabe este practicat şi de fetele mari sau chiar de oameni vârstnici însă numai ca o surpriză pentru rude prieteni şi vecini. Cei cari au arme trag ... un colind – cel mai răspândit – este următorul: (text ..) Sfârşind de urat, cel mai îndrăzneţ sau cel mai în vârstă din ceată, intră în casa urată unde primeşte răsplata, când e vorba de bani sau carne de porc, iar când cel urat voieşte să le dea covrigi, nuci, zahăr sau câte un pahar de vin, îi pofteşte în casă pe toţi. Până pe la ora opt ... uratul s-a sfârşit. Cetele de astă dată intră în casa unuia dintre urători şi-şi împărţesc egal prinoasele, apoi se răspândesc pe la casele lor. ]

AFC 91 p. 1 – 3 Miroşi - Teleorman

Inf. Tinca Mincu Tudor Andrei

Culeg. Mihail Misici 194

Mâine anul se-nnoieşte, Dă-i Domnului, Doamne! Pe la case se porneşte Dă-i Domnului, Doamne! Şi începe-a colinda Dă-i Domnului, Doamne! Pe la case a ura Dă-i Domnului, Doamne!

365

Casa care e urată Dă-i Domnului, Doamne! Dumnezeu s-o norocească Dă-i Domnului, Doamne! Câţi cărbuni sunt în cuptor Dă-i Domnului, Doamne! Atâtea viţe-n obor Dă-i Domnului, Doamne! Câtă şiţă e pe casă Dă-i Domnului, Doamne! Atâţia galbeni pe masă Dă-i Domnului, Doamne! La anul şi la mulţi ani! Dă-i Domnului, Doamne!

Informaţii p. 1 – 3 AFC 91 p. 2

Miroşi – Teleorman, 1931 Inf. Tinca Mincu

Tudor Andrei Culeg. Mihail Misici

366

Argeş 195

La Crăciun [Copii de sub 12–13 ani umblă în ziua de Crăciun. Cete cu Seaua umblă Câte 3 băieţi; fetele cântă la ferestră, dar numai la Sfântu Vasile. Feciorii până la 15 ani umblă cu craii: 8 sau 10. Cetele cântă Steaua spre răsărit. După ce fetele cântă, una rosteşte:] Măi Vasile, Sfânt Vasile În acea noapte întunecată, Pe poteca luciu̯oasă Nimerii l–această casă Şade Dumnezeu la masă Dumnezeu și Sfântu Petru Sfântu Petru ca un sfânt Dă cu ploaie și cu vânt, Şi ne culcă la pământ. Dădu ploaie și cu soare Şi ne scoală pe picioare Ş-o vedriţă plină rasă, Rămâi, gazdă, sănătoasă! Câte cuie sunt pe casă Atâţia copii la masă! Câte pene pe cocoș, Atâţia copii burduhoși! La anu și la mulţi ani! Să ne daţi un pumn de bani; Şi la Anu să venim, Sănătoși să vă găsim!

AFC – FA – 06456 Căpăţâneni – Curtea de Argeș, 1965

Inf. Bolnavu Elena, 22 ani Culeg. Ion Taloș

196 [La Sfântu Ion, feciorii sub 20 de ani, umblă cu Iordanu, ceată, cu un lăutar, “iordănește” pe fetele și feciorii din casele colindate: le așază pe câte un scuan și le ridică de 3 ori, dar altul le stropește cu busuioc și cu aiasmă.

367

În seara de Anul Nou colindă și familiștii între ei, cunoscuţi și prieteni. Tot atunci se fură porţile și le face fetelor nemăritate câte o curte în drum. Ciurleţi: un grup de fete și băieţi la o casă, se pun străchini cu gura în jos, sub ele se vâră oglindă, piaptăn, ceapă, cartofi. Tineretul care ieșise din casă, intră pe rând, ridică câte o străchină; dacă fata găsește o oglindă sub străchină se zice că e fudulă, ceapa – nesătulă, piaptăn – fudulă etc.]

AFC – FA – 06456 Căpăţâneni – Curtea de Argeș, 1965

Inf. Bolnavu Elena, 22 ani Culeg. Ion Taloș

197 [Sorcova se confundă cu plugușorul și e puţin cunoscută. Urările sunt luate mai toate din cărţi. Plugușorul constă în urarea ce se face de Anul Nou pe la case de un grup de copii, cari poartă în mână un plugușor de lemn, făcut de ei și împodobit cu hârtie colorată, beteală și busuioc. Unii au în mâini gârbace din fuior de cânepă cu cari trosnesc și fac zgomot – imitând mânatul boilor la plug, iar alţii, poate cei mai mici duc clopoţei cu cari sună pe la ferestre. În vechime, spun bătrânii, când se făcea un plugușor nu–l făceau copiii, ci flăcăii. Aceștia înjugau chiar boi la plug și mergeau de urau cu plugul tras de boi. În curţile și la casele care nu–i primeau trăgeau câte o brazdă adâncă să se cunoască urma plugușorului. După război mentalitatea s–a schimbat. Se consideră o rușine pentru flăcăi a merge cu plugușorul. El e făcut numai de copii. Totuși e o bucurie pentru copii, pentru casa la care au venit să ureze și mai ales pentru cei cari privesc.]

AFC 832 p. 6 – 7 Mozăceni – Argeș

Culeg. Ion Cruceană

368

Olt 198

[Feciorii sau copiii, la Anul Nou au anumite obiceiuri sau datine speciale, cum sunt: „umblatul cu sorcova”, „umblatul cu pluguşorul”, „semănatul”, etc. „Pluguşorul” – În ajunul sau în seara ajunului de Anul Nou copiii şi flăcăii satului, încârduiţi în cete de câte 5 – 15 inşi, cu bici cu clopote şi chiar cu pluguri trase de cai, boi, sau chiar oameni (copii) merg din casă în casă să ureze, citind pluguşorul din carte. Unul din ei citeşte pluguşorul la fereastră, iar ceilalţi, plesnind din bici şi sunând clopotele, mână plugul, trăgând o brazdă prin curte. Primesc daruri de la gospodar şi pornesc apoi mai departe. Semănatul: Copiii se duc în ziua de Anul Nou la vecin cu grăunţe şi seminţe de aruncă semănând în ei urându-le de bine, pentru care lucru primesc daruri.]

AFC 109 p.9. Aluniş –Olt, 1931

Culeg. Gh. Bădescu Aluniş 199

[În seara Anului Nou vin câţiva băieţi cu pluguşorul. Au un plug de lemn cu o roată. Unu-l ţine de coarne, doi îl trag - vreo doi, trei plesnesc cu biciurile, doi cu buhaiul şi unul spune la fereastra gazdei pluguşorul, urând ca-n noul an să fie o roadă mai bună, veselie, bucurie etc.]

AFC 1176 p.3. Constantineşti - Olt

Culeg. Dan Nicolescu 200

[Cu Pluguşorul şi cu Vasilca la noi nu se obişnuia a se duce până în anul 1924, dar în acel an, urmând la Şcoala normală "Costache Negri" din Galaţi şi auzind pe unii colegi învăţând pluguşorul, venind acasă am introdus şi noi acest frumos obicei, fiind una dintre scumpele şi dragele noastre datini creştineşti.]

AFC 613 p. 21 Gura Padinii – Olt, 1934

Culeg. Filip St. Marcu

369

201 [Tot în această seară (Anul Nou) se umblă şi cu uratul. Flăcăii fac două cete, o ceată începe dintr-un cap, cealaltă din celălalt cap cu Pluguşorul. Înainte de a pleca ei se maschează şi înjugă boi la un plug natural pe care-l împodobesc cu fel de fel de covoare din casă. După ce s-au pregătit, pleacă cu uratul de la casă la casă. Când ajung în curtea gospodarului trag întâi o brazdă în mijlocul curţii şi pe urmă încep a spune urătura. După ce au isprăvit, ei pleacă mulţumind gospodarului. După ce au isprăvit de urat în sat, se strâng toţi la o casă a unuia şi împart banii. În ziua de Anul Nou, dimineaţa, copiii mai mici pleacă cu semănatul şi cu sorcova de la casă la casă. Când au ajuns în casa gospodarului încep a-l semăna şi cu sorcova a-l lovi încet peste spate zicînd astfel:] Sorcova veselă Să trăiţi, să îmbătrâniţi Ca merii, ca perii În mijlocul verii; Ca toamna cea bogată Cu toate îndestulată, Să trăiţi gospodari mari!

AFC 18 p. 5 – 6 Priseaca - Olt

Culeg. Barbu Ion 202

[Urătura care se zice la noi este:] Aho! Aho! Mâine anul se înnoieşte, Pluguşorul se porneşte Şi începe a brăzda, Pe la case a ura! La ureche clopoţei La picioare zurgălăi Ia mai roata, măi flăcăi! Iarna-i grea, omătul mare, Semne bune anul are Semne bune, de belşug Pentru brazda de sub plug. Pe la case a ura! La ureche clopoţei

370

La picioare zurgălăi Ia mai roata, măi flăcăi! Doamne binecuvintează Casa care se urează; Pluguşor cu patru boi, Pluguşor mânat de noi. Pe la case a ura! La ureche clopoţei La picioare zurgălăi Ia mai roata, măi flăcăi! De urat am mai ura, Dar ne temem că vom însera Că nu suntem de ici colea Sîntem de la Cuca Muca Unde-i mămăliga cât nuca Şi o păzesc Doisprezece cu măciuca, Şi de-i lua o înghiţitură, Îţi sar toţi dinţii din gură! Suntem din Basarabia, Unde-i mămăliga cât corabia, O păzesc doisprezece cu sabia', Că de iei o înghiţitură, Îţi dă una peste gură, De-ţi sar toţi dinţii din gură.

AFC 18, p. 7 – 8 Priseaca - Olt

Culeg. Ion Barbu Informaţii: p. 5 – 6

371

Vâlcea 203

[Cu "pluguşorul" nu se mai umblă.] AFC 530 p. 5

Guşoeni – Vâlcea, 1933 Inf'. Pavel Marghita,76 ani

Culeg. Dumitru Balaşa, 1933. 204

[Se umbla mai înainte cu Pluguşorul, acum nu se mai umblă. Acum vreo patru ani, îmi aduc aminte, că a dat unul ocol cu câţiva cu Pluguşorul şi au început oamenii să vorbească că sunt nebuni.]

AFC 530 p.10 Mădulari - Baica – Vâlcea, 1933

Inf. Paraschiva Lismana Ilina Şt. Tănase

Culeg. Dumitru Bălaşa 205

[Încă din ajunul lui Sf. Vasile sau mai bine zis din 31 Decembrie ale anului ce se termină, încep a se dezlănţui diversele obiceiuri ce au loc la Sf[ântul] Vasile sau Întâia zi a anului viitor. Încep înainte de miezul nopţii. Ceata Semănătorilor (ceata de flăcăi chipeşi şi voinici ca feţe de masă prinse în brâu seamănă grâu, la fiecare "bătătură" a gospodarilor cinstiţi. (E curios că obiceiul este că dacă cineva din comună este un element rău, fură, pizmueşte sau umblă prea des în judecată, Semănătorii nu-i calcă prin curte şi aceasta spre ruşinea lui). Odată intraţi în curte, Semănătorii iau poziţia de semănat şi aruncând boabe de grâu încep a ura pe lângă alte cuvinte învăţate din cărţi şi pe cele următoare ce de-abia s-au mai putut păstra din tată în fiu:] Din satul nostru am plecat Să venim la Dumneavoastră La semănat! (Băieţii se apucă de semănat.) Semănaţi, băieţi, Până-i lumină, Grâu frumos, fără neghină, Căci noi suntem de departe, Tocmai peste şapte sate.

372

Domnul fie lăudat, Timp avem de semănat. Şi, semănăm grâul de vară, Numai bob, fără secară. Semănăm şi pe cel de toamnă Să ne ferească Dumnezeu de mană După noi va vini "plug" Să dea Dumnezeu belşug! Să dea Dumnezeu şi ploi În anul lui 1932! (se înlocuiesc anii) [Aceste cuvinte sunt spuse destul de frumos de "vătaful" semănătorilor care în urmă se duce la gospodar şi dându-i mâna zice:] Noroc şi belşug o mie Aici la Dumneavoastră să fie!

AFC 358 p. 1 2 Zlătărei (şi în jur) Vâlcea

Culeg. D. Stănciulescu 206

[După aceşti semănători vin plugarii să-şi are "moşia" cu un plug mare, încoleilat (plugul este pe nişte lemne încrucişate) tras de cei mai frumoşi boi din sat, înzorzonaţi cu panglici şi ciucuri; iar sus pe plug au un vas cu grâu verde, crescut de 20 - 30 cm. Ajunşi acolo unde semănătorii au semănat, opresc "plugul" în cuvintele:] Aho, Aho! Copii şi fraţi Staţi puţin; Aici intraţi! Grâul a fost semănat Noi să ne-apucăm de-arat! [Atunci toţi pocnesc bicele făcute din fuiorul de cânepă al bunei gospodine; iar unul din ei, deschizând poarta, intră cu plugul în curte şi cel mai mare zice:] Afară e bine; A înseninat. Numai bun e timpul de arat. Şi o să arăm Şi lungiş Şi curmeziş,

373

Ca să iasă Grâu frumos de seceriş, Măi flăcăi, mânaţi măi!! Hăi, hăi! Din grâu Să facem mănunchele, Din mănunchele facem snopi, Şi din snopi Claie mare, minunată, De Domnul Dumnezeu Binecuvântată! Ş-apoi iar mai mânaţi, măi! Hăi, hăi! Iar jupâna gospodăreasă Să caute o sită deasă, De mătase Să bată în "căpistere" şi sită Făina frumoasă, aurită. Şi plimbând mâna prin "cocă" Să facă un colac mare De grâu de vară. Să-l arunce la noi, La "plugari" afară. Dar să mai facă Unul de secară, Ca să-l dea la fete diseară, Că se bat, de se omoară Şi se trag de coade afară. Dar Dumnealui Nu ne mulţumeşte numai cu atât Şi pune mâna în chimir Şi scoţând trei - patru poli afară Îi suna, îi răsuna, Şi tot la plugari îi arunca! Mânaţi, măi! Hăi, hăi! V-am mai ura noi, V-am mai ura, Dar mi-e frică c-om însera, Şi-avem să trecem Râpi adânci, Cu ape dulci;

374

Dar când om veni la anul, Să vă găsim fericiţi şi-nfloriţi Ca merii, ca perii Ca viţa din vii În postul Sfintei Mării! Şi-apoi iar să mergem, măi! Hăi, hăi! [Flăcăii pocnesc bicele şi luând plugul pornesc la altă casă.]

AFC 358 p. 2 - 3 Zlătărei (şi în jur) - Vâlcea

Culeg. D. Stănciulescu

375

Dolj 207

Puguşorul Aho, aho, copii şi fraţi, Staţi puţin şi nu mânaţi, Pă lângă boi v-alăturaţi, Şi cuvântul mi-ascultaţi: S-a sculat mai an Bădica Traian Şi-a-ncălecat Pe-un cal negru neînvăţat, Cu numele de Faur, Cu şaua de aur, C-un frâu de mătasă, Împletit în şasă, Cât viţa de groasă. Ia mai mânaţi, măi flăcăi! Hăi! Hăi! El în scări s-a ridicat, Peste câmpuri s-a uitat, Să-şi aleagă loc curat, De arat şi semănat, Şi-n curând s-a apucat, Locul neted de-a arat, S-a apucat într-o Joi, Cu un plug Cu doisprezece boi, Boii boureni, În coade codolbeni, În frunte ţintărei, Şi în trup de mii de lei. Ia mai mânaţi, măi! Hăi! Hăi!

AFC – FA 018374 Bechet – Dolj, 19

Culeg. Tudora Dudu

376

208 [În seara de Anul Nou, când vin la noi, la Poiana Mare, băieţii sau bărbaţii cu bicele cari reprezintă Semânatul şi urează:] Aho, Aho! Copii, argaţi, Staţi puţin şi nu mânaţi Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi. Mânaţi, măi! Hai! Hai! (Bicele pocnesc acum.) S-a sculat mai an Bădica Traian Şi-a-ncălecat P-un cal ne- nvăţat Cu şaua şi scara de aur Cu frâul de mătasă, Cât viţa de groasă. Mânaţi, mai! Hăi! Hăi! (Se pocneşte din bici') Şi-a ieşit la câmp, Ş-a arat, şi-a semănat, Grâu mărunt şi grâu de vară, Dar-ar Domnul să răsară. Înalt cât casa, Verde ca mătasa; În pai ca trestia, În spic cât vrabia. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Şi l-a secerat, Şi l-a treierat, Şi l-a măcinat. Iar morarul priceput Futu-i barba-n cur să-i fut! Băgă mâna-n buzunar, Scoase numai gologani, De când cu foametea mare; Şi turna-n coş. Nu cura nici făină, nici pospoi, Numai aur şi mărgăritar

377

În curţile Dumneavoastră, Boieri mari. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! La mulţi ani. [Şi se plăteşte apoi pleacă la alte case.]

AFC 118, p.5. Poiana Mare - Dolj

Culeg. Sterie C. Enuică, 1931 209

[Pluguşorul se execută de flăcăi în număr de 9 (nouă), având fiecare în mână câte un biciu. Unul dintre ei intră în casă şi începe să ureze, iar când zicea "Hăi Hăi", ceilalţi pocneau din bici. Astăzi se colindă cu Sorcova, Steaua şi Vicleiul. În vechime se colinda cu steaua, vicleiul şi Pluguşorul.]

AFC 279 p. 26 - 27 Siliştea Crucii - Dolj

Ioan A Drăguleţ, 1932

378

Gorj 210

[Pe la mine prin sat umblă oamenii (băieţii) cu pluguşorul şi copiii cu sorcova. Cei cu pluguşorul şi sorcova cântă cam aceleaşi versuri, comune pentru toţi, cu mici variante.]

AFC 726 p. 7 Bălăceşti - Gorj

Culeg. Nicu G. Brăiloiu 211

Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Iat-aici ne e ogorul, Bouleni, puneţi piciorul, Ca să tragem brazda-n lung, Şi la capăt să ajung'! Mai apoi vom semăna Şi ne-om pune şi-om grăpa Grâul curat să răsară, La drăguţa primăvară. Grâu curat, fără neghină Auriu ca o lumină ! Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Doamne, peste brazda mea Lasă- Ţi bunătatea ta! Şi dă ploaie şi dă vânt Şi căldură pe pământ. Să ne crească rodul mare, Peste bunele ogoare. Să ne fie rodul plin Ne-nchinăm şi Te slăvim! Mânaţi, măi! Hăi! Hăi! Gazdă bună să trăieşti Şi mulţi ani să vieţuieşti. Câte cuie sunt pe casă, Atâţia galbeni pe masă! Sănătate şi belşug Bouleni frumoşi de plug. Gazdă bună, sănătate,

379

Noi plecăm în altă parte. Rămâi, gazdă sănătoasă Noi plecăm la altă casă. Mânaţi, măi! Hăi! Hăi!

AFC 79, p. 5 - 6 Stăneşti - Gorj

Culeg. P. Niculescu, 1931

380

Mehedinţi 212

[În ziua de Anul Nou se umblă cu Pluguşorul şi cu Sorcova de către copii. Cântecul sau urările de la Pluguşor sunt aceleaşi ca în cărţi. Sorcova însă în satul meu diferă puţin. Se duc cu ea doi copii, fiecare având la el o traistă în care o pus de acasă boabe grâu, porumb, orz, ovăz, fasole, boabe, din care după ce a cântat sorcova, aruncă sus în grindă şi zice:] Noroc şi spor în toate, Dar mai ales în bucate! Sorcova se cântă aşa: Sorcova, vesela Să trăiţi, Să-mbătrâniţi Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii. Peste vară, primăvară, Nici capul să nu vă doară. Şi-a venit în astă noapte Şi mi-a spus cu vorbe line Să iau sorcova cu mine, Să mă duc să sorcovesc Oameni buni să veselesc; Sorcova de la bătrâni A fost dată la români. Spre un semn de îmbelşugare, De cinste şi de onoare! Câte frunze în frunzar, Atâţi bani în buzunar; Câte cuie sunt pe casă, Atâţi bani la voi pe masă. La anul şi la mulţi ani! Să trăiţi!

AFC 1008, p. 1-2 Secu – Mehedinţi

Inf' Ecaterina Ciobotea 98 ani Culeg. Alexie Ciobotea

381

Indice de localităţi Adâncata – Prahova 172 Albeşti – Ialomiţa 167 Alcedar – Orhei (Alcedar, raionul Şoldăneşti) 41, 42, 43 Aluniş –Olt 198 Antoneşti - Cetatea Albă (Antoneşti, raionul Ştefan Vodă) 73, 74, 75, 76 Bălăceşti – Gorj 210 Balamuci – Ilfov 181, 182 Bălţăteşti – Neamţ 115 Bechet – Dolj 207 Bolbocii Vechi – Soroca ( Bulboci, raionul Soroca) 17, 18 Bravicea – Orhei ( Bravicea, raionul Călăraşi) 44 Buşila – Bălţi, (comuna Buşila, raionul Ungheni) 9, 10, 11, 12 Cair - Cetatea Albă (Caira, în perioada interbelică; doar localitatea vecina Uspenca, în Bugeac, raionul Sărata, regiunea Odesa, Ucraina) 77, 78, 79, 80, 81 Călugăra – Bacău 129 Cândeşti – Dorohoi 112, 113, 114 Căpăţâneni – Curtea de Argeș 195, 196 Căsăria – Dobreni – Neamţ 117 Ceptura de Sus – Prahova 173, 174 Chipeşca - Răspopeni – Orhei ( Chipeşca, raionul Şoldăneşti) 45, 46 Chirileni – Soroca ( Chirileni, raionul Sîngeri) 19, 20 Ciamaşir –Ismail (regiunea Odesa, Ucraina) 69, 70, 71, 72 Ciocâlteni – Orhei (Ciocîlteni, raionul Orhei) 47, 48, 49, 50, 51 Ciutuleşti-Soroca (Ciutuleşti, raionul Floreşti) 21, 22, 23 Comăneasca – Brăila 160, 161 Constantineşti – Olt 199 Coreşniţa - Soroca (Cureşniţa, raionul Soroca) 24 Cosmenii Vechi - Bălţi, (Cuzmenii Vechi, raionul Făleşti) 13, 14, 15 Costuleni - Şicovăţ – Lăpuşna ( Costuleni, raionul Ungheni) 35 Cotarca- Buzău 162, 163, 164 Crihana Nouă – Cahul, (Crihana Veche, raionul Cahul) 65, 66 Cruglic – Orhei (Cruglic, raionul Criuleni) 52 Cuciurul Mare – Cernăuţi, (Cuciurul Mare-Velikiy Kochurov, regiunea Cernăuţi, raionul Storojineţ, Ucraina) 1, 2, 3 Dărmăneşti – Prahova 175, 176, 177, 178 Dobreni – Neamţ 118, 119, 120 Dragomireşti – Unghi – Neamţ 121, 122, 123, 124 Dumbrăveni –Botoşani 108, 109, 116 Frumuşica Veche – Sudul Basarabiei (Olixandrovke, regiunea Odesa, Ucraina) 98 Frumuşiţa – Covurlui (Frumuşiţa, judeţul Galaţi) 132, 133, 134, 135 Găleşti – Lăpuşna (Găleşti, raionul Străşeni) 36

382

Gligeni – Orhei ( Glinjeni, raionul Şoldăneşti) 53, 54, 55 Gordineşti – Orheiu (Gordineşti, raionul Rezina) 56 Grumăzeşti – Neamţ 125 Gura Galbenă – Lipoveni – Tighinan (Gura Galbenă, raionul Cimişlia) 63 Gura Padinii – Olt 200 Guşoeni – Vâlcea 203 Hodorăuţi-Hotin ( Hădărăuţi, raionul Ocniţa) 4, 5 Horjiniţa - Soroca (probabil Iorjiniţa, raionul Soroca) Ienisala – Tulcea 136 Izvoarele – Soroca ( Izvoare, raionul Floreşti) 25 Jorjiniţa – Soroca (Iorjiniţa, raionul Soroca) 26, 27, 28 Jura – Transnistria (Jura, Unităţile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului) 99, 100 Labuşna - Râmniţa – Transnistria 102, 103 Lunca – Transnistria (Lunga, Unităţile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului) 104 Luncaviţa – Tulcea 137 Măcin – Tulcea 141, 142, 143 Mădulari - Baica – Vâlcea 204 Mahalaua Moldoveni – Tulcea 138, 139 Mahmudia – Tulcea 140 Mândreşti – Bălţi, (satul Mîndreşti, raionul Teleneşti) 16 Mărceşti – Dâmbovita 184 Miroşi – Teleorman 193, 194 Moldova - Cetatea Albă (Bugeac, regiunea Odesa, Ucraina) 82, 83, 84, 85 Moldoveni – Tulcea 144 Mozăceni – Argeș 197 Niculiţel - Greci – Tulcea 145, 146 Noul Caragaci - Cetatea Albă (Novy Karagachi, regiunea Odesa, Ucraina) 86, 87, 88 Orezu - Ialomiţa 170, 171 Padina – Buzău 165 Pârteştii de Sus – Suceava 105 Pâslari – Vlaşca 189, 190 Peceneaga – Tulcea 147 Pecineaga – Constanţa 158, 159 Perescina – Orhei (Peresecina!, raionul Orhei) 57, 59, 59 Pietroşiţa – Pucioasa – Ploieşti – Dâmboviţa 185, 186, 187, 188 Poiana Mare – Dolj 208 Popeşti - Râmnicu – Sărat 166 Popeştii de Jos – Soroca (Popeştii de Jos, raionul Drochia) 29 Pripicenii Kurchi – Orheiu (Chiperceni, Raionul Orhei) 60 Priseaca – Olt 201, 202 Purcari - Cetatea Albă ) Purcari, raionul Ştefan Vodă) 89, 90, 91 Rădeni – V (Rădeni, raionul Călăraşi sau raionul Străşeni) 33 Radovanu – Ilfov 183

383

Rahoman – Tulcea 147’ Râscâeţi - Cetatea – Albă (Răscăieţi, raionul Ştefan Vodă) 92 Războieni – Tulcea 148 Regele Carol – Tulcea 149 Romancăuţi – Hotin, (Româncăuţi în interbelic, azi Româncăuţi, raionul Rudi – Soroca (Rudi, raionul Soroca) 30 Ruseştii Noi – Lăpuşna ( Ruseştii Noi, raionul Ialoveni) 37, 38 Sălciile – Prahova 179, 180 Sâmbăta Nouă – Casimcea Topolog – Tulcea 150 Sanca - Soroca (Sanca, raionul Soroca) 31 Sarata - Dobreni – Neamţ 126, 127 Sarighiol – Tulcea 151 Sarighiol de Deal – Tulcea 152 Sarina Suf – Tulcea 153 Satu Nou - Sudul Basarabiei (Satul Nou, raionul Cimişlia) 99 Secu – Mehedinţi 212 Secureni, regiunea Cernăuţi, Ucraina) 6, 7 Seliştea - Hotin (Selişte, raionul Secureni, regiunea Cernăuţi, Ucraina) 8 Siliştea Crucii – Dolj 209 Şipoteni – Lăpuşna ( Şipoteni, raionul Călăraşi) 39 Slobozia - Cetatea – Albă (Slobozia, raionul Ştefan Vodă) 93, 94, 95, 96, 97 Somova – Tulcea 154 Stăneşti – Gorj 211 Ţârţăreni – Orhei ( Ţînţîreni, raionul Teleneşti) 60 Tătăreşti – Lăpuşna (Tătăreşti, raionul Străşeni) 40 Tătăruşi – Baia 107 Todireni – Botoşani 110, 111 Udeşti – Suceava 106 Vădeni – Soroca (Vădeni, raionul Soroca) 34 Valea Cârjei- Pârăul Cârjei Mădei –Neamţ 128 Valea Perjii Nouă – Tighina ( Valea Perjei, raionul Cimişlia) 64 Vaslui – Bahnari 130, 131 Verjeni – Orheiu (Verejeni, raionul Teleneşti) 61, 62 Vida Furculeşti – Vlaşca 191, 192 Vladimineşti – Gavanoasa – Cahul, (Găvănoasa, raionul Cahul) 67, 68 Zlătărei - Vâlcea 205, 206

385

Indice de culegători Ahriţculesei D. Andon A. Andon Efimie Avadanei Vasile Bădăluţă Alecu Bălan Stelian Bârcă Mihai Bârleanu George I. Boiagi Nicu Ghe. Bojoancă Dionisie Bojoancă Dumitru Butuc A. Buzu Atanasie Cârlan Ion P. Cârlan Ion Gh. Ciobanu Nichifor Ciocanu Serghei Ciorneiu Grigore Cojocaru Mihai Condriuc D. Cravciuc Ilarion Creţu Ion Decencu L. Dimitriu Elena Gafiţescu Const. En. Găluşcă Tatiana Gusacinschi Anton Guţu Vasile Horodniceanu Valter Iacovlev Vasile Ionaşcu Dionisie Ionaşcu Elena Ionescu Preda Ivan Nicu Mănică Ion N. Mareş Iosif Gr. Mazilu Speranţa Melnic Anatolie Mihăescu H. D.

386

Niţu Marin D. Olaru I. Oprea Porfirie Pamfile Ilie Păpuşoi Dumitru Pletos Th. Popa George N. Popovici Mihail Pozdirca Mihail Pubici Ioan Raţa Andrei Revencu Vladimir Roadedial Ion Rotaru Ilie Şopotean Filip Sorbală Pavel Stan Ion Stanciu Virgil Starâş Matei Stevschi I. Stratan Eufimie I. Talpa Gr. Taloş Ion Ţăpordei Eustatie Ţăpordei Eustatie Vartic Theodor Vlasa Dumitru Vlasă Vasile Vovcă Petru Zghibarţă Ionel V.

387

Indice de informatori Acrişi Maria Afanasă Vlasă Ailenei Gh. Andon Domnica Andrei Tudor Bădescu Aluniş Gh. Balaşa Dumitru Baran G. Barbu Ion Barbu Ion Blendea Gh. Bobi Vasile Bolboceanu Ilie Bonţoiu Ion Brăiloiu Nicu G. Buboc Ion Bucura Arsenie Bulat Chirică Cârlan Albu I. Cărnaru Gh. Chetraru Emilian Chiriloiu Tudor Cimbru Nastasia Ciobotea Alexie Ciobotea Ecaterina Ciocârlan Costică N. Ciorogaru Ion Cojocariu Dumitru Cojocaru Zaharia Condruţ Maria Cristea Mihai Cristea Mihai Cruceană Ion Diaconu Ana N. Dobrdă Manale Dohlea Ion Drăgan Dragomir Drăguleţ Ioan A Dudu Tudora

388

Dumitru Lazăr Ioan a lui Petrachi Bandrabur Elena Bolnavu Enuică Sterie C. Focşa Parasca Folică Arhip Funica Melentie Gerasim Gr. Gheorghe M. Goton G.V. P. Halupa Damian Hochim Ioana Hodonaga Carpan Hristache Jecu Huţuleac D. Ichim Ion Ichim Ion Ichim Ion - Două Paie Ieşanu Mihail Iftode Roman Ilie Vasile Ioan Lambriş Ion Mantea Ionescu N. I. Ionescu Petre Lismana Paraschiva Malanceu Teodor Marcu Filip St. Mareş Leonida Marghita Pavel Marin Vasile Melin Dumitru Melnic Timofti Minici Tinca Misici Mihail Mogoş Neculae V. Negroiu Gică Negru Gh. Nicolae Gheorghe Nicolescu Dan Niculescu P. Novac Maria Oprea Radu

389

Palaniuc Ion Pântea Ştefan Păpuşoi Const. Paraschiva Manvilă Pătraşcu Simion V. Pocotilă Mihai Neculai Popa Ectarina M. Popa Eni Popa Valeriu Alex. Popeia Maria Popescu George Popescu-Buzău Theodor I. Popovici Ion S. Potoceanu D. Pubici Ioan Roşca Mih. Sandu Ion V. Sârbu Ion Sârbu Timoftie Savin I. Seghei Ioan Şeremet V. Alexandru Serghi Ion Soica N. Staicu Georgeta Stanciu Ion Stănciulescu D. Starâş Filip Starâş Xenia Ştefan Căruaiu Sulă M. Tănase Ilina Şt. Tanase Ursachi a lu Ion Tedose Nicolae Ţernă V. Ungureanu Artemie Vasile Constantin Verebcea Chiril Vieru Marinoaica Aglaia M.

391

Glosar

A acăţa, vb. – 1. a agăţa, a (se) atârna, a (se) anina. 2. a (se) apuca, a

(se) prinde de ceva afion, s.m. - opiu alămâie, s. f. - lămâie aliman a semănat aliman argat, s.m. – muncitor agricol salariat; slugă arman, s.n. - 1.arie. 2. conac în care locuia administratorul unei

ferme şi unde se înmagazina recolta astupa, vb. – a umple, a închide sau a bara o deschizătură asvârli, azvârli, v. b. - a arunca ceva cu o mişcare bruscă şi

puternică avan, adj. – 1. straşnic, grozav, aprig, amarnic, hain, barbar, crud,

iute la mânie. 2. isteţ, drăcos. Adv. cumplit, grozav, nemilos, hain

B barbur, s.m. – partea de jos a tăişului securii, bărzii, cuţitului. 2.

cepul sau cuiul din lemn la capătul fiecăreia dintre cele şase bucăţi care formează obada roţii, care se îmbucă în gaura din capătul bucăţii vecine

barbure, s. m. – capătul superior al clinului din piept şi spate de la cămăşile bărbăteşti, pe care de obicei le poartă feciorii, având multe cusături

barburi, s.m. – clini cu terminaţia în formă de „M” intercalaţi în faţa şi în spatele unui anumit tip de cămaşă bărbătească, denumită

392

„cămaşe cu b.” sau „ungurească”, purtată de ciobanii din zonele Sibiu, Petroşani, Târnave, Alba, Orăştie; cămaşă cu barburi sau cu cruce păstrează croiala dreaptă, la care se adaugă doi sau mai mulţi clini în centrul feţei şi al spatelui cu terminaţia în formă de „M”.

bărnaş, s.n. – cordon, curea, încingătoare başca, s.f.- închisoare başca, adv., prep. - adv. deosebit, separat; independent, în chip

felurit prep. în afară de bănat, - s.n. stare de durere sufletească în care tristeţea şi jalea sunt

îngemănate cu părerea de rău şi cu căinţa; regret, tristeţe. 2. mâhnire, supărare. 3.luare în nume de rău, mânie, necaz, ciudă, pică. 4. învinovăţire, vină. 5. bănuială

băncută, s.f. – monedă de hârtie cu valoare mare (100 lei) bărnăi, bornăi, vb. - a din barbui – a bâzâi, a zbârnâi, a bombăni; a

mugi, a rage, a a plânge, a se văicări bârloagă, s.f. – vale înconjurată de păduri bejănie, bejenie, s.f. - bagajul unui băjenar; familia, oamenii,

servitorii şi bagajul unui băjenar; fugă în masă a populaţiei din cauza unei invazii duşmane, a persecuţiilor; timpul petrecut în pribegie

berbeţîrca, s.f. – recrutare bernevişi, berneveci s.m. pl. (În Bucovina, Moldova, şi jud. Buzău)

un fel de pantaloni ţărăneşti groşi, de iarnă (largi şi foarte lungi (făcuţi mai ales din sumani albi); cioareci, iţari.

bleandă, s.f. – lovitură, izbitură bruscă şi puternică, îmbrânceală; bâtă lungă, prăjină; scândură îngustă; lespede de piatră

boghe, s.f. – căpiţă, claie de fân

393

boghiţă de brânză, s.f. – dimin. de la boghe de brânză bold, s.n. – fierul ce se pune la capătul grindeiului boldi, vb. - a îmboldi; a înţepa cu privirea bolduit, adj. – ţintuit bolduri, s.n. – nituri, ţinte boncălui, vb. – (despre unele animale) a scoate mugete, răgete

puternice, prelungi, plângătoare boronă, s.f. - grapă boroni, vb. – a grăpa bortă, s.f. – gaură, groapă, scorbură, scobitură într-un copac borticele - găurele boţ, s.n. – bulz, cocoloş boţuri, s. n. pl. – căpiţe mici de fân, făcute fără par brâncă s. f. - mână buci – barba de buci, barbă ca de canură, fuior mai gros buhai, s.m. – tobă de frecare cunoscută la multe popoare, folosită în

Moldova, Muntenia şi foarte puţin în Transilvania. Se compune dintr-un vas din doage de lemn, a cărui gură este închisă cu o membrană din piele de oaie. Prin centrul perforat al membranei trece o şuviţă de păr de cal, înnodată în interior şi fixată cu un căluş de lemn. Membrana vibrează când şuviţa de păr este trasă cu mâinile ude, producând un sunet amplificat de corpul recipientului. Se foloseşte la urările Pluguşorului. Sunetul lui este acompaniat de un fluier şi de urările colindătorilor. 2. Obiceiul de a se umbla cu buhaiul, ca formă de urat, propriu-zisă, la Anul Nou, alteori însoţind uratul cu Pluguşorul. Obicei extins în zonele româneşti extracarpatice, îndeosebi în Moldova. 3. bucium; 4. ceaţă deasă; 5. berbec tânăr

394

buhă, s. f. – vezi Buhai buratec, s.n. – (Bucovina) ploaie măruntă; 2. brotăcel burduhos, adj. – burtos, pântecos butelcă, s.f. – sticlă, butelie [VEZI] buricul (ţării), s.n. – centru, mijloc C capic, s.n. - copeică capicuţă, s.f. – copeică căni, vb. – 1. a vopsi, a boi (barba, părul, sprâncenele etc.); 2. a

rupe, a toci cănit, adj. – vopsit; rupt, tocit căpister, s.n. - albie mică în care se cerne făina sau mălaiul şi se

frământă pâinea; covată, s.f. – vas de forma unei albii, cioplit dintr-o singură bucată

de lemn, cu două prelungiri la capete şi frumos profilate şi decorate cu mici crestături. În funcţie de mărime şi zonă, serveşte pentru frământat pâinea, păstrat făina, pus laptele la prins, spălat rufele etc.;

caruşan - car catargiu, s. m. – păzitor, mânător de catâri căina, vb. - a (se) tângui, a (se) jeli, a compătimi cătărâng – feciorul cătărângului căuş, s. n. – vas de lemn cârci, vb. – a (se) încovoia, a (se) îndoi spre înăuntru; a se zgârci, a

fi apuct de cârci celui, vb. – a induce în eroare, a abuza de buna credinţă a cuiva, a

amăgi, a înşela

395

cer, s.n. - fier cetăra, vb. - fig. a bate la cap, a vorbi chelma carului - inima carului chică, s. f. – mătasea porumbului, smocul de firişoare de la vârful ştiuletelui

chilă, s.f. - pilă chimir, s.n. – şerpar, brâu lat de piele, prevăzut cu buzunare, pe

care-l poartă ţăranii, chipărel – cu dinţi ca nişte chipăreli chipărele, s.n. - fierăstraie chişcoaie, s.f. – rotilele de pornire ci, vb. - a fi cicic (uri) s.n. – brâu roşu cilibiu – vezi silidiu, adj. – distins, elegant, nobil ciobotar, s.m. - cizmar ciocalău, s.m. – ciucur de lână sau de bumbac la cojoace, sumane,

pălării, brâie; 2.ştiulete de porumb cu boabe sau mai adesea după ce a fost curăţat de boabe. 3. partea de jos a cotorului (hlujanului, strujanului) cu rădăcina rămasă pe câmp, după ce s-a tăiat porumbul, cocean

ciont de porc, s.n. – ciolan de porc cioroiaş, cioroieş, s.m. – puiul (mascul) de cioară ciubuc, s.f. – lulea orientală lungă claie, s.f. – grămadă de snopi de cereale, de fân clompăi, vb. – (despre două lucruri tari care se lovesc unul de altul)

a suna, a bate, a clămpăni clonţos, adj. - cu gura mare, certăreţ, rău de gură, gata de sfadă clopaci, s.n. - ciocan

396

clopăci, vb. – a bate cu ciocanul cociorvă, s.f. – unealtă alcătuită dintr-o coadă lungă prevăzută cu o

lopeţică (semicirculară) cu care se scoate jarul sau cenuşa din cuptoarele ţărăneşti pentru copt pâinea

cofeturi s.n. pl. – bomboane, caramele, acadele şi alte zaharicale făcute de cofetar

copeică, s.f. – monedă divizionară rusească, valorând a suta parte dintr-o rublă

costorit – cu unghiile costorite, vopsite, cositorite cotei, s.m. – om leneş care „bate coturile” cotră, s. f. – despărţitură într-un porumbar; cutie cotruţă, s. f.- vatră mică prelungită sau în jurul cuptorului covaliu, s.m. – fierar, faur, covaciu covalie, s.f. – fierărie, covăcie covarză, s.f. – (Moldova) un fel de băutură cu gust acrişor sau dulce-

acriu; (Muntenia) lapte covăsit crivat, s.n. – pat crupe s.f. pl. - produse alimentare obţinute din boabe de cereale

prin îndepărtarea straturilor exterioare, urmată de zdrobire, tăiere, fărâmare

cuşmă, s.f.- căciulă, pătură groasă de lână D dalb, adj. – alb, curat, imaculat, strălucitor dămb, s.n. – vezi dâmb dâmb, s. n. - deal dârlog, s. - cureaua frâului de călărie dârlău - socrul meu e un - ; termen apreciativ

397

depleu, s.n. – hăţ la ham; hăţuri la cai dobă, s.f. – cuptor în care se coace pâinea; tobă; instrument muzical

înrudit cu „duba” care acompaniază „Jocul ursului” de Anul Nou, în nordul Moldovei

dobăi, vb. – a bate toba, a vesti (cu toba) drob, drop s. – 1. plantă erbacee, anuală, din familia cruciferelor, cu

frunze acoperite cu peri stelaţi şi cu flori mici, galbene-aurii; creşte prin semănături în regiunile de câmpie şi de dealuri; 2. arbust din familia leguminoaselor, înalt de 1,5-2 m cu frunze trifoliate, flori galbene şi păstăi lungi, turite, cultivat în scopuri decorative.

droburi, s.f. pl. – vreascuri, crengi uscate E en, pron. - astă F fălioară, s.f. – făină (un săcuşan de -) făţare, s.f. – faţă de arie, locul unde se treieră cerealele; „arie de

treierat”; „locul unde se treieră grâul, orzul. Este un loc bătucit, curăţit de buruieni şi la mijlocare un par de care se leagă funia.”

făţălui, s. n. – arie, harman felezău, s.n. – mătură cu nuielele resfirate şi coada mai lungă, cu

care se îndepărtează impurităţile (pleavă, spice etc.) rămase în boabe după îmblătitul cu îmblăciile; măturoi de nuiele

felezui, vb. – a mătura pleava, la arie, cu un măturoi special numit felezău; a vântura

ficlui – ficluiau barnacele, a face semne

398

figlui, vb. – vezi ficlui fiong, s.n. – (Moldova) fundă de panglici (făcută de obicei cu

ciucuri) întrebuinţată ca podoabă de toaletă flăsui – cu coada - a lovi cu coada forăială, s.f. – sforăit fosăi, vb. – a produce un zgomot şuierător şi surd (= fâsâi) franc, s.m. – moneda românească de un leu frăncuşor, s.m. – diminutiv al lui franc frânt, adj. – rupt; zdrobit, rupt, doborât (de oboseală sau de

băutură) G galben, s.m. – veche monedă de aur al cărei curs a variat după timp şi după ţări

gălbănaş, s.m. – diminutiv al lui galben gălbior, s.m. – diminutiv al lui galben gălgăriţă, s.f. – gârgăriţă (de mazăre, de bob, de grâu, neagră) gălgăriţată, adj. – mâncat, distrus de gârgăriţă găzduleasă, s.f. – stăpâna casei, femeie casnică, gospodină gârlici (gârlişi), s.n. – gaura din mijlocul pietrii alergătoare, prin

care grăunţele, căzând din teică, trec între cele două pietre unde se macină

gelniţa, s.f. – bătaia vântului, vezi jelniţa vântului ghici, s.n. - bici ghiciuşcă - biciuşcă ghilosi, vb. – a se spăla mult pe faţă şi pe corp, frecându-se cu săpun ghilosit, adj. – bine spălat

399

ghioagă, s.f. - bâtă cu măciucă în vârf (mai adesea ţintuită sau ghintuită), servind de armă; măciucă, buzdugan. fig. om prost

glod, s.n. – (mai ales în Moldova şi Bucovina) noroi, bulgăre de pământ uscat sau îngheţat

glodos, adj. - (Muntenia) plin de gloduri, de bulgări, de hopuri; apă glodoasă

gologan, s.m. – monedă de aramă; ban godănac, s.m. – purceluş gonitor, s.m. – junc neîntors; taur de doi ani, gonaciu, fugău,

goniţar gonitor, adj. – care goneşte grăbănos, adj. - ghebos, cocoşat grăpui, vb. – a grăpa, a trage cu grapa spre a zdrobi bulgării de

pământ de pe brazde grumaz, s.m. - gât, ceafă, gâtlej H haidău, s.m. – servitor însărcinat cu paza vitelor mari, mai ales boi şi vaci, bouar, văcar, argat boieresc la vite, păzitor la cirezile de vite mari

haitău, s.m.- paznic de câmp hait, haituri s.n. – iazuri făcute într-adins, în care se strânge apa

păraielor mărişoare, dar prea mici pentru plutărie; (Suceava) închiderea apei prin stavile, spre a o strânge multă

hăi, vb. – a ura haraba, s.f. – (Moldova, învechit) căruţă mare de transport (de

persoane sau mărfuri) trasă de doi cai sau de vite hărăbală - s. f. hărăbăli – căruţă mare

400

haram, s.n. – 1.lucru (mai cu seamă bani) luat pe nedrept, în jaf, cu hapca. 2. termen de batjocură pentru vite păcătoase (prin extensie pentru oameni), cfr. Boală, boaită, bijog, gloabă, mârţoagă, şcorlă

harapnic, s.n. – bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriştea scurtă, făcând parte din recuzita colindătorilor cu Pluguşorul, cu Capra etc. în Moldova

hartop, s.m. – 1.vizunie, grotă, cfr. bârlog. 2.ponor, crăpătură adâncă săpată de apă, formând râpi prăpăstioase. 3. mlaştină, groapă adâncă unde s-a adunat apă. 4. adâncătură în drum, groapă, gaură într-un drum, un hop în care cade roata căruţei

hazaică, s.f. – stăpâna casei, gospodină hăi, vb. hăit, s.n. – urat hăiul – cu hăiul hănti, hăti vb. – a grămădi, (a arunca) ceva de-a curmezişul unui

drum, spre a-l baricada. 2. a arunca. 3. fig. a trânti ceva unde nu-i este locul, a turna prosteşte, a pune mai mult decât trebuie

hăţi, vb - (despre lucruri) a prinde, a apuca, a înhăţa, a lua; a se apuca de cineva, a-l prinde şi a-l trage, a zgâţâi, a asmu(n)ci;

hârcă, s.f. – băbârcă, cuvânt de batjocură şi de dispreţ dat unei babe hârcău, s.m. – unul care scuipă mult hârcană - vezi hârcă hârcănău - batjocură pentru un moş, pentru un om bătrân hâtru, adj. - (Moldova, Bucovina) deştept, ajuns de cap, cuminte,

isteţ (adesea cu o nuanţă care apropie înţelesul cuvântului de cel al adjectivelor viclean, şiret, putând deveni sinonim cu acestea)

herghelegiu, s.m. – păzitor de herghelie de cai

401

hazna, s.f. – tezaur (public, al domnitorului sau al unui înalt demnitar).2. clădire, casă, ladă, sac etc. în care stă depus sau se transportă un tezaur, o sumă mai mare de bani sau alt lucru de preţ; comornic, vistierie, casierie de bani

hezmeli, s.f. - vezi hazna hodâcâi, vb. – a şchiopăta hodobaie, s.f. – o măsură de capacitate cu care se măsoară fânul; azi

are înţelesul vag de ceva mare, grămadă mare hojma, adv. – Moldova, Bucovina) mereu, într-una, necontenit,

neîncetat, totdeauna hopurat, adj. – cu hopuri hopuros, adj. – cu hopuri hrihom, s. – de la mijloc hurub, s.m. - porumbel, hulub I - Î ilău, s.n. - nicovală ilic, s.n. – vestă scurtă din postav, catifea sau mătase, purtată de

bărbaţi şi de femei, mai ales în zonele sucarpatice; decorul este diferit, în funcţie de specificul zonei; 2. haină cu mâneci, făcută mai ales din fire de lână împletite cu cârlige; un fel de flanel, pulovăr, care se încheie cu nasturi în faţă (pe piept)

irmilic, s.m. – monedă turcească încoleilat – plug - „pe nişte lemne încrucişate” înturna, vb. – a (se) întoarce, a reveni, a se înapoia

402

J jăgăraie, s.f. – (Moldova) boala câinilor ale cărei simptome sunt

oboseala, tristeţea, bale la gură tuse; rapăn, boală câinească (care-i face să icneasă de la inimă)

jelanie, s.f. – plângere, tânguire (plângerea vântului) jialău, s.n. - rindea jidov, s.m. – personaj legendar uriaş, înzestrat cu o putere

extraordinară, dispărut, după credinţele populare, prin potop jie, s.f. - vie jugan, s.m. - cal jugănit, castrat; cal pentru treierat L latagan, s.m. – cal, armăsar lăptoc, s.n. – canalul de scânduri pe care se duce apa la moară,

piuă, scoc, uluc lărşibuit – hambar lărşibuit lătunoi, s.n. – îngrămădirea firelor în timpul ţesutului, încurcarea

lor în spată; greşeală ce se face în pânză, la ţesut, când se rupe vreunul sau mai multe fire din urzeală sau când ţesătoarea dă două fire într-o bătaie (la ţesutul în patru iţe)

M mătăhaie, s.f.- fiinţă foarte mare, voluminoasă, diformă; colos,

namilă; 2. mască grotescă, reprezentând fiinţe reale, căldărari, ciurari, ursari, perechi de târgoveţi îmbrăcaţi în zdrenţe, mânjiţi cu funingine pe faţă, purtând funii, bice, clopote, având gesturi şi vorbe repezi; 3. personaje cu măşti de carnaval, comice, care umblau pe uliţe la sfârşitul sărbătorilor de iarnă

403

mântui, vb. – a termina, a ajuta, a scăpa de ceva mânţăni, vb. – a mulţumi mierţă, s.f.- mertic, baniţă; unitate de măsură pentru vămuirea

cerealelor mertic, s.n. – unitate de măsură pentru zeciuala cerealelor la moară;

măsură veche pentru cereale, egală cu aproximativ 1-2 ocale; cantitate fixă de hrană, îmbrăcăminte, adăugată la salariu; sumă de bani ce se cuvine cuiva ca plată

miţă, s.f.- lână fină cu firul scurt obţinută de pe oile de 4-5 luni, de pe coadă, de la cap, coadă şi picioare; lână tunsă pentru prima oară de pe miei; 2. dungi înguste ţesute din două fire de culori diferite răsucite împreună (Moldova)

miţos, adj. – cu fire lungi şi dese, cu miţe; (despre animale) care are blana, lâna, părul cu fire lungi şi dese, cu miţe

motoc, s.m. – motan, cotoi, pisoi N nant - înalt narază – cu faţa ca naraza; ca portocala nălbi, vb. - a albi năni, vb. – a tocmi secerători; a angaja năsadă, s.f. – recoltă negară, s.f. – plantă erbacee din familia gramineelor, caracteristică

vegetaţiei de stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste şi spicul cu fire lungi şi aspre

nertic - vezi mertic nerţă, s.f. – vezi mierţă

404

O oblici, vb. – a prinde de veste, a afla, a auzi, a descoperi, a găsi oblânc, s.n. – 1. partea de dinainte a şeii, mai ridicată şi încovoiată;

2. bentiţă îngustă împodobită cu cusături, montată peste încreţitura care separă fodorul de mânecă la cămaşa femeiască

obor, s.n. – (Muntenia, Moldova) loc, de obicei împrejuit, unde se ţine târgul de vite, de fân, de lemne etc. târg de vite; (popular) împrejumuire pentru vite, oi, porci etc., în apropierea casei sau la câmp; ţarc, ocol, staul; loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curţii unde se ţin uneltele agricole, nutreţ pentru vite etc.; ogradă, curte; (în trecut) ocolul, ţarcul autorităţii comunale unde se închideau vitele găsite păscând în locuri oprite, până când plătea proprietarul amenda

oboroc, s.n. – vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarţă de tei, care serveşte ca unitate de măsură penru cereale sau pentru păstrarea şi transportul acestora; construcţie fără pereţi în care se ţine fânul pentru animale; şură, în care se ţine fânul pentru iarnă;

oca, s.f. – veche unitate de măsură pentru capacităţi şi greutăţi, egală cu cca un litru

ocol, s.m. – amestec ce mălai şi făină care se depune între piatra morii şi obod, în timpul măcinatului şi serveşte de hrană pentru animale

ocol, s.n.- gard, şanţ sau zid de întărire împrejurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; (învechit şi popular) loc îngrădit lângă casăsau în câmp unde se ţin vitele, oile, porcii etc.; curte

odobaie, s.f. – stog, claie mare; coşar

405

olog, adj., s.f. – (persoană) căreia îi lipseşte un picior sau amândouă (rar, o mână sau amândouă); şchiop, ciung; persoană care nu poate umbla (bine)

ortac, s.m. – tovarăş ( de drum, de muncă, de armată etc.), camarad, prieten; asociat, părtaş.

P pală, s.f. – cantitate de fân sau paie cât se poate lua o dată cu furca

sau cu braţul; grămadă păli, vb. – a aşeza în pale, a pălui părpăliţă , s.f. – prepeliţă; (învechit) titirez (la moară); mică piesă

metalică fixată în piatra alergătoare de la moară, în care intră capătul de sus al fusului, gânjei; cilindru care susţine pietrele morii şi care este pus în mişcare prin acţiunea roţii cu măsele

piclui, vb. – (Moldova şi Bucovina) a cerne (foarte fin) spre a obţine o făină de calitate superioară; a măcina grâu la mori sistematice, pentru a obţine făină de calitate superioară piclăzi, pâclisi, vb. – a călca îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat

pâclişi, vb. - a (se) schilodi, a poci prin tundere; a se strâmba, a se prosti, a se înrăi; a se înşela, a se păcăli

pârlog, s.n.- loc nearat, neroditor păvărat – împovărat, încărcat pitac, s.m. - monedă (austriacă) cu valori variabile (reduse) care a

circulat, începând din sec. al XVIII-lea şi în ţările române; monedă de valoare mică, gologan; act oficial poruncă scrisă, decret, ordonanţă, dispoziţie, autorizaţie

plaftură, praftură, s.f. – pămătuf din păr, din câlţi, din zdrenţe, din fâţii de rafie etc. fixat într-o coasdă lungă, folosit mai ales ca

406

unealtă a fierarului, pentru a stropi fierul şi cărbunii încinşi, sau pentru a scoate spuza din cuptorul de pâine

plefturi, vb. – a lovi cu praftura, fig. a certa, a ocărî, a batjocori plomp, s.m. - plumb poamă, s.f. – rod podină, s.f. – partea de jos a stogului; suport pe care se clădeşte

claia sau stogul de fân, de grîu, pentru a le feri de umezeală; platformă pe care sunt fixate pietrele morii de apă; loc şes

pogonici, s.m. – băiat care mână vitele pe ogor la arat pohoară, s. f. - grâu, porumb pohoară, s.f. – povară polog, s.n. – şir cosit de păioase poloboc, s.n. - butoi ponor, s.n.- scobitură de teren, vâlcea, vâlceluşă; vizuină, culcuş potâng, s.n. – lanţul sau funia cu care se leagă rotilele sau grindeiul

plugului de tânjală potvadă, podvadă, s.f. – cărăuşie fără plată la care erau supuşi ţăranii în trecut (în timp de război)

povoară, s.f. - povară, greutate pozderie, s.f. – reasturi lemnoase care cad din tulpina cânepei sau a

inului pe meliţare, destrămare etc. (folosit pentru aţâţarea focului); pleavă; (prin Olt şi prin nordul Moldovei la pl.) surcele pentru aprins focul

praviţă, s.f. – direcţia vântului, dincotro bate vântul; drum drept (de obicei pe coama dealului)

preţălui, vb.- a aprecia, a evalua prigoi, s.m. – vezi prigoare = caniculă, dogoare, arşiţă; parte a

muntelui bătută de soare; (fig.) supărare, necaz mare; numele

407

mai multor păsări migratoare cu penajul viu colorat, care se hrănesc cu insecte (cu coamele/coarnele prigoi)

prigon, s.n.- tânjelar; loc. adj. (din, în, de la, la) prigon = (despre animale de tracţiune) prins, înhămat sau înjugat la tânjală, la mijloc (când sunt mai multe perechi) ; ţăruş înfipt în pământ, de care se leagă vitele când pasc; (rar) funie cu care se leagă animalul la păscut

prihon , s. n. – vezi prigon priponi, vb.- a lega animalele de un prigon propi, vb. – a proprii, a reţine cu forţa, a sechestra; (învechit şi

regional) a reţine (prin stăruinţe), a determina să rămână undeva; a opri, a împiedica, a opri din mers; (regional) a sprijini, a propti, a rezema; (învechit, rar) a delimita

puhă, s.f. – bici, harapnic puhuluiţă s.f. – diminutiv al lui puhă pupoi, s. - lipie puradel, s.m. – copii mici purcede, vb. – a porni, a pleca putină, s.f. – vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con,

făcut din doage legate cu cercuri; butoi, ciubăr R rapăn, s.n. – boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă

caii, câinii şi porcii, uneori şi oamenii răgoz, rogoz, s.n. – numele a trei plante erbacee care cresc prin

mlaştini sau bălţi răncăli, răncălui vb.- (Regional)a lega leuca de carâmbul loitrei cu

rânca

408

rângală, rângale s.f. – rând, rânduri răpălău, s.m. - încălţăminte uzată (şi murdară) (despre oameni)

murdar şi neglijent răsteu, resteu s.n. – fiecare dintre cele două cuie, făcute din lemn

sau din fier, cu care se închid şaturile jugului după înjugarea vitelor

răvărsa, vb. – a răsturna brazda; a măcina răzmuia, vb. – a muia rost, s.n. –a şti (sau a învăţa, a cunoaşte, a înţelege) mersul unui

lucru, a fi familiarizat (cu ceva) rostu la pîine rotilat, adj. – (popular) în formă de roată, rotund rozoară – rochiţa rozoară ruscă, s.f. – deal, râpă (cu pământ roşu); drum peste deal sau prin

râpă; vale, pantă; nume dat animalelor domestice cu părul roşu sau cu pete roşii în jurul ochilor sau pe bot

ruşte s.f. – obiect ruginit, stricat.2. casă veche, dărăpănată. 3. fig. femeie desfrânată

S saivan, s.n. – adăpost pentru ovine şi, mai rar, pentru vite, integral

închis sau numai cu trei pereţi, construit din materiale uşoare şi acoperit cu nuiele, paie, stuf etc.; (Prin sud-estul Moldovei şi prin sudul Dobrogei) construcţie, încăpere unde se păstrează plugul, căruţa, unelte, obiecte casnice etc.

sarică, s.f. – 1. haină lungă din „strai”, ţesătură groasă de lână albă, dată la vâltoare, cu părul scos în afară; 2. pelerină lungă din blană de oaie, purtată de ciobani

sălişte - arsură, loc curăţat prin ardere

409

scoabă, s.f. – femeie slăbănoagă şi cam rea scoc, s.n. – drum tăiat prin grâu sau porumb, pentru a ajunge cu

căruţa la un ogor care nu are legătură cu şoseaua scofă, s.f. – stâlp în care se fixează uşa casei; bârnă care leagă stâlpii

casei în partea superioară scofiţă, s.f.- diminutiv pentru scofă sfiche, s. – pleasnă sgâit/sgăit - holbat sloua, vb. - Se face pământul ca pâinea stacană, s.f. – cană, ceasşcă mare, phar (mare) steblă, s.f. – tulpină, lujer, mănunchi; rămurică, ramură; (adjectivat)

cu multe rămurele, stufos steriţa, s.f. partea din (sau spre) care bate vântul sterp, adj. – sărac (ani sterpi) stog, s.n. – grămadă mare de fân, de paie, de snopi, de cereale

clădită (ordonat), de obicei în formă cilindrică şi terminată printr-un vârf conic; căpiţă, claie

stolohan, s.m. – snopi de secară bătuţi straiţă, s.f. - traistă streche, s.f. – nume dat mai multor specii de insecte diptere, care

atacă animalele domestice; insectă mare cu corpul păros, negru şi sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziţii sub pielea vitelor cornute mari; [lovit de streche] (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de nelinişte, (în special) a fugi orbeşte, fără motiv aparent

strehuit - cu stuf strehuite; acoperit stropşi, vb. - a strivi, a călca în picioare; a nimici; (Oltenia,

Muntenia) a tescui, a pisa

410

stropşit, adj. – strivit, nimicit sudui, vb. – a înjura, a insulta suman, s.n. - haină ţărănească lungă (până la genunchi)făcută din

pănură sau din postav gros, de obicei (bogat) ornamentată cu găitane

Ş sficiu, s.n. – capătul subţire şi neîmpletit, de obicei adăugat, al

biciului: pleasnă şindilă, şindrilă, s. f. – lame de lemn de formă dreptunghiulară, sau

cu un capăt tăiat în unghi, rotunjit, în coadă de rândunică, utilizat pentru învelitorile acoperişurilor.

şiţă, s.f. - şindrilă şleah, s.n. – drum şură, s.f. – grămadă mare de snopi, paie, fân, cu baza

dreptunghiulară T tamaslâc, tamazlâc, s.n. – crescătorie de vite sau de cai (pentru

reproducţie); totalitatea vitelor cara aparţin unui proprietar, unei gopodării: cireadă de vite

tarapanalie, s.f. - tarapana, monetărie tăbâltoc, tăbultoc, s.n. – sac mai mic sau de mărime obişnuită

umplut numai pe jumătate; sac de pânză în care încap cca 20-25 kg

târlă, s.f. – 1. stână .2. turmă teică, s.f. – cutie de lemn, mobilă, în care cad grăunţele din coşul

morii şi care, prin mişcări repetate, reglează căderea grăunţelor

411

între pietrele morii; 2. jgheab(mic) din care beau sau mănâncă păsările de curte, porcii, vitele etc.

teicuţă, s.f. - diminutiv al lui teică telegar, s.m. – cal voinic, tânăr tichie, s.f. – bonetă, căciuliţă, ceapţă, comanac tichiuţă, s.f. – diminutiv al lui tichie ticlui, vb. – a aranja, a potrivi; a aşeza, a înjgheba, a întocmi. 2. a

compune, a redacta (cu pricepere, repede, uşor) ticluit, adj. –fig. potrivit cu meşteşug, iscusit; instalat, înjghebat tioc, s.n. – ceaun mic; tocul de lemn în care se ţine gresia la cosit toacă ( la toacă), s.f. – timp al zilei după răsăritul Soarelui sau

înainte de apus, când se bate toaca tocmi, vb. - a repara trişte, s.f. – noroc, parte tulpan, s.n. - basma de pânză subţire de formă triunghiulară purtată

de femei sub ştergar în Câmpia Munteniei. Ţ ţarină, s.f.- ogor, pământ cultivat ţâpău, s.m. –vezi ţâpou ţâpou, s.m. - pâine mică de grâu ţintăţei, adj. - cu ţinte U uium , s.n. – cantitate de făină sau de grăunţe reţinută la moară

drept plată în natură pentru măcinat sau cantitte de grăunţe reţinută la batoză pentru treierat

412

ulucă, s.f. – scândură utilizată în construcţii, mai ales la garduri; leaţ, şipcă, ştachetă, şindrilă; gard de scânduri, zăplaz

urătură, s.f. - pluguşor ca text, oraţie uret - pluguşor V Valmadămă – le-o adus la valmadămă vătăjel, - vătag mic vântura, vb. - a sorta cereale prin vânt vârtop , vârtrop, s.n. – scobitură lungă şi adâncă, de forma unei

râpe prăpăstioase, produsă de apă vreftura - cu vreftura, vezi plefturi Z zabrenic, - denumire dată ştergarului de pe cap, din bumbac, cu

care se împodobesc femeile în Bazinul Dornelor zăbun, s.n. – piesă de îmbrăcăminte pentru iarnă, purtată de femei şi bărbaţi din sec. 19 până la începutul sec. 20, în zona Teleormanului; haină de iarnă, de lână sau de bumbac, vătuită, cu mâneci, de obicei lungă până la genunchi, purtată de ţărani

zăgaz, s.n. – stăvilar, iezătură, dig zduhni, vb. – a zăcea de boală, zduhnea zol, s.n. – grămadă, teanc de rufe zoli, vb.- a frământa (pâinea); a se trudi, a se osteni zurăi, vb. – a zurui