TIMAIOS / dialog PLATON

(Timaios – personaj al dialogului dar și personaj real din vremea lui Platon (sec IV î Ch) astronom, om de stiinta (fizica/cosmologia= discurs despre cosmos))

1. INTRODUCERE

Dialogul descrie nașterea universului – o posibilă cosmogonie (cosmogoníe din limba gr. Kosmogonia - kósmos, lume și gónos, generațiune, rasă- se referă la o explicație pentru creația universuluĭ). Pentru greci lumea este o lume ordonată, numită cosmos. Platon descrie cosmosul ca pe cea mai bună copie posibilă a lumii de sus, a lumii ideilor, lumea raționalității și a gândirii. Totuși cosmosul fiind vizibil și nu inteligibil nu poate fi mai mult decât o lume a opiniei și a devenirii, o lume a sensibilității veșnic în schimbare, o lume în care nu există certitudini.Multe din temele acestui dialog au fost interpretate ca argumente ce susţin de fapt doctrina creştină: supremaţia sufletului asupra trupului, triumful binelui asupra răului, crearea lumii de către un Demiurg omnipotent. Există multe obiecţii ce pot fi aduse acestor interpretări, de exemplu, Demiurgul nu se poate identifica decît cu greu cu Creatorul din teologia iudeo-creştină, între ei existând mari deosebiri:

DUMNEZEU CREȘTIN DEMIURGUL GRECA CREAT LUMEA DIN NIMIC – EX NIHILO

A ORDONAT HAOSUL DÂND NAȘTERE UNEI ORDINI

OMNIPOTENT SUPUS NECESITĂȚII

2. FRAGMENTE DIN DIALOG

28 aTIMAIOS: Aşadar, după părerea mea, mai întîi trebuie să facem următoarea distincţie: ce este fiinţa veşnică, ce nu are devenire, şi ce este devenirea veşnică; ce nu are fiinţă40. Ceea ce este veşnic identic cu sine poate fi cuprins de gîndire printr-un discurs raţional, iar ceea ce devine şi piere, neavînd niciodată fiinţă cu adevărat, este obiectul opiniei şi al sensibilităţii iraţionale46. In plus, tot ceea ce devine, devine în mod necesar sub acţiunea unei cauze; căci în lipsa unei cauze nimic nu poate avea devenire47. 28 bOri de cîte ori Demiurgul48 priveşte neclintit la ceea ce este identic cu sine şi se foloseşte de un asemenea model49 în realizarea formei şi specificului înfăptuirii sale, el, în felul acesta, desăvîrşeşte totul ca ceva frumos50. Cînd însă Demiurgul priveşte la ceea ce se află în devenire şi se foloseşte de acest model supus devenirii, el va săvîrşi totul ca ceva departe de a fi frumos51.Deci, despre cer ca întreg — deşi i s-ar putea zice şi cosmos sau chiar într-un fel mai potrivit52 — trebuie să cercetăm mai întîi acel lucru, care, aşa cum am spus, trebuie cercetat din capul locului cu privire la orice, şi anume: este el veşnic, neavînd naştere, sau

este născut, începînd dintr-un început oarecare. Este născut; căci este vizibil, palpabil şi are trup, iar toate de acest fel sînt sensibile; şi cele sensibile, aşa cum am spus, putînd fi concepute prin opinia întemeiată pe sensibilitate, au devenire şi sînt generabile. 29 aDar, afirmăm că tot ceea ce devine, devine în mod necesar sub acţiunea unei anumite cauze. A găsi pe autorul şi pe tatăl acestui univers e un lucru greu, şi odată găsit, este cu neputinţă să-1 spui tuturor53. Revenind, asta trebuie să cercetăm despre univers: privind către care din cele două modele 1-a făurit făuritorul Uri, şi anume: privind către ceea ce este egal cu sine şi mereu la fel, sau către ceea ce este în devenire? Iată că, dacă acest cosmos este frumos şi Demiurgul este bun, e limpede că, în timp ce-1 făurea, acesta a privit la modelul veşnic. Iar dacă, ceea ce nici să rostim nu ne este îngăduit, cosmosul n-ar fi frumos şi Demiurgul ar fi rău, acesta s-ar fi uitat la modelul devenirii. Este însă limpede că, în timp ce-1 făurea, acesta a privit la modelul veşnic căci, dintre cele născute, Universul este cel mai frumos, iar dintre cauze, Demiurgul este cea mai bună. Fiind născut aşadar în. acest fel, cosmosul a fost făurit după modelul care poate fi conceput cu raţiunea, printr-un discurs raţional, şi care este mereu identic cu sine.Aşa stînd lucrurile, este necesar ca acest univers să fie o copie a ceva54. În orice domeniu, cel mai important este să începi cu ceea ce ţine de natura lucrurilor cercetate. Trebuie să distingem aşadar copia de modelul ei, ca şi cînd vorbele ar fi înrudite cu lucrurile a căror explicaţie o dau. Pe de-o parte vorbirea despre ceea ce este stabil, constant şi cognoscibil cu ajutorul raţiunii va fi ea însăşi stabilă şi de nezdruncinat, fapt care, în măsura în care este posibil, nu trebuie să lipsească unor discursuri inexpugnabile şi irefutabile; pe de altă parte, vorbirea despre ceea ce este copia celei dintîi realităţi, copie ce nu este decît o imagine a acelei realităţi, nu va fi, la rîndul ei, decît o vorbire verosimilă şi se va afla faţă de primul tip de vorbire într-un anume raport; căci în acest raport, în care se află fiinţa faţă de devenire, se află şi adevărul faţă de opinie/credinţă55. [...].30a TIMAIOS: Dorind deci ca toate să fie bune şi, atît cît îi stătea în putinţă, nimic să nu fie imperfect, Demiurgul a luat tot ce era vizibil, lipsit de repaus şi aflat într-o mişcare discordantă şi haotică58 şi 1-a condus din dezordine în ordine, considerînd că ordinea este întru totul mai bună decît dezordinea. Celui mai bun nu-i este şi nici nu i-a fost îngăduit vreodată să facă altceva decît ceea ce este cel mai frumos. Aşadar, după ce a chibzuit, şi-a dat seama că, în ce priveşte cele care sînt prin natura lor vizibile, nici o înfăptuire al cărei întreg este lipsit de spirit nu va putea fi vreodată mai frumoasă decît una al cărei întreg are spirit şi că, în plus, este imposibil ca în ceva să existe spirit fără suflet59. In virtutea acestui raţionament, Demiurgul a zidit universul punînd spiritul în suflet şi sufletul în trup, pentru ca ceea ce va fi făcut să fie, prin natura sa, cît mai frumos şi mai bun. 30cAstfel stînd lucrurile potrivit unui discurs verosimil, trebuie să spunem că acest univers este — din cauza providenţei zeului — cu adevărat o fiinţă însufleţită şi raţională.Odată stabilite cele de mai înainte, trebuie să spunem acum ceea ce urmează acestora: în asemănarea căreia dintre vieţuitoare a alcătuit Demiurgul universul? Să considerăm că nu prin asemănarea cu vreo făptură ce este doar specie, căci nimic frumos nu s-ar putea naşte

vreodată fiind asemănător cu ceva încomplet, ci, să admitem că universul este cel mai asemănător aceluia ale cărui părţi sînt toate celelalte vieţuitoare, luate fie individual, fie pe genuri60. Căci acesta are cuprinse în sine însuşi toate vieţuitoarele inteligibile, la fel cum acest univers ne cuprinde pe noi şi pe toate celelalte creaturi vizibile. Demiurgul, dorind ca universul să fie cît mai asemănător cu cel mai frumos şi mai desăvîrşit în toate privinţele dintre entităţile inteligibile, a alcătuit o vieţuitoare unică şi vizibilă, care cuprinde în sine toate vieţuitoarele cîte sînt, potrivit naturii lor, de acelaşi fel.

3. SUFLET/SPIRIT

Pentru Platon sufletul este acea entitate superioară corpului care supraviețuiește după moarte. Sufletul nemuritor are o structură tripartită (partea instinctuală, partea rațională, partea volitivă/spirituală). Partea inferioară a sufletului este cea instinctuală, prin care omul se apropie de animale. Există însă și o parte superioară a sa prin care omul se înrudește cu divinitatea. Spiritul trebuie asociat cu această parte superioară a sufletului, cu voința cea bună, cu sufletul cultivat prin exerciții spirituale.

4. MIMESIS SUPERIOR/INFERIOR

În Timaios sunt prezentate două posibilități de imitare (mimesis) a unui model. Există un mimesis superior atunci când demiurgul/meșterul imită un model din lumea de sus, inteligibilă sau altfel spus atunci când acesta alege drept model o idee veșnică, nemurioare. Mimesisul inferior presupune alegerea unui model inferior, supus schimbării/devenirii. Atunci când artistul imită un obiect oarecare din lumea reală, obiect alterabil, vremelnic el nu va produce altceva decât o copie de rangul doi (o copie a unei copii).

5. CAUZALITATE

Lucrurile din lumea inferioară, sensibilă sunt supuse legii cauzabilității. Orice lucru real, vizibil este efectul unor cauze. După Aristotel, pentru orice lucru există 4 tipuri de cauze:

CAUZA MATERIALĂ MATERIALUL DIN CARE ESTE FĂCUTEX: pentru un cuțit cauza materială este metalul din care este turnat

CAUZA FORMALĂ FORMA LUCRULUIEX: pentru un cuțit forma de cuțit

CAUZA EFICIENTĂ AUTORUL CARE A TURNAT MATERIA ÎN FORMĂEX: pentru cuțit meșterul care a turnat metal în formă

CAUZA FINALĂ SCOPUL LUCRULUI RESPECTIVEX: pentru cuțit – a fi bun pentru tăiat

Cauza finală este cea mai importantă dintre cauze determinându-le pe celelalte. Astfel meșterul va alege materialul (dur, necasabil etc) și forma în funcție de scop sau funcționalitate (bun pentru tăiat).