plan de negociere

2
Judecaţi în ce măsură sunt soluţiile alternative şi viabile Ghid planificare negociere Opţiunile- aspectele asupra cărora cădem de acord OFERIREA DE 1700 DE RON CU MONTAJ GRATUIT SI FARA TRANSPORT TOATE VARIANTE LE SUNT VIABILE Măsura succesului: Cum vom şti dacă negocierea s-a încheiat cu succes ? (Identificaţi acei indicatori cheie în funcţie de care putem măsura succesul - performanţa în cadrul negocierii desfăşurate.) PRETUL NEGOCIAT ESTE SUB PRETUL MAXIM PE CARE L-AM PRECONIZAT 4. ALEGE opţiunile 5. IMPLEMENTAREA acordului 1. CLARIFICAREA Intereselor, Aspectelor şiPoziţiilor implicate 3. CREAŢIopţiuni 2. PLANIFICAŢI procesul de negociere Interesele mele (Interese: nevoi, aspiraţii sau temeri ce ne motivează sa negoiciem.)DORESC NEGOCIEREA UNUI SET DE MOBILIER PENTRU CABINET MEDICAL CARE SA FIE COMPUS DIN :CANAPEA DE CONSULTATIE, DULAP SUSPENDAT NR 2, BIROU SI SCUN BIROU www.creativenegotiating.com Opţiunile- aspectele asupra cărora nu putem cădea de acord. Identificaţi deal breakers, concesiile posibile şi aspectele pentru care nu vom opri negocierea până nu obţinem ceea ce ne-am propus. MOBILIERUL ALES TREBUIE SA FIE DIN PAL SI NU PDF SA CUMPARAM MOBILIERUL LA 2000 FARA A NE FI ASIGURAT TRANSPORTUL SI MONTAJUL Fiţi creativi – Geenraţi cât mai multe opţiuni. Folosiţi furtuna de idei pentru a genera cât mai multe soluţii creative care să satisfacă interesele şi aspectele implicate . POT OFERI 1700 RON PE MOBILIER DIN PAL , CU MONTAJ GRATUIT SI FARA TRANSPORT SAU 1500 RON PE MOBILER DIN PAL FARA MONTAJ SI CU TRANSPORT GRATUIT SAU 1500 RON PE MOBILIER DIN PAL FARA MONTAJ SI FARA TRANSPORT Cea mai bună alternativă a acordului de negociat (Best case scenario) - Este important să calculăm cea mai bună alternativă a ambelor părţi înainte de a începe negocierea şi pe msăură ce circumstanţele se modifică. Cea mai proastă alternativă a acordului de negociere (Worst case scenario) - Aceasta este o măsură de gestiune a riscului pe care şi dvs şi negociatorul opus o aduceţi în procesul de negociere. Care este cel ami rău lucru care se petrece dacă nu se ajunge la o înţelegere ? În ce constă acordul final? Creaţi un plan de implementare a acordului care să adreseze aspecte precum: - Cine şi ce anume va face - Până când - Cum va fi făcut? CUMPARAREA DE MOBILIER DIN PAL LA PRETUL DE 1800 DE RON CU MONTAJ GRATUIT INCLUS SI FARA TRANSPORT IN TERMEN DE 2 SAPTAMANI Aspectele părţii opuse: Anticipaţi nevoi care ar putea genera aspecte susţinute de către partea opusă . PARTEA OPUSA ISI DORESTE VANZAREA MOBILIERULUI DIN PDF DE O CALITATE MAI SLABA LA ACEELASI PRET CU CEL DIN PAL , MOTIVAND USURINTA LA MONTAJ Poziţia mea ca negociator (Poziţie: O afirmaţie care să specifice clar ce vă doriţi de la cealaltă parte implicată.) Identificaţi potenţiali "deal breakers" - aspecte ce ar putea duce la stoparea negocierii. Identifcaţi opţiunile pe care le puteţi totuşi accepta dacă ceea ce v-aţi propus nu este agreat. DORESC ACESTE SERVICII LA UN PRET CAT MAI BUN SI DOAR DIN MATERIAL DE PAL Aspectele de interes pentru mine (Aspecte: Acele lucruri ce ar trebui incluse in acordul final.) Care sunt aspectele ce trebuie musai rezolvate? (ex. Preţ, termn de livrare.). Generaţi cât mai multe variante în avans. PRETUL MAXIM PE CARE IL POT OFERI ESTE DE 2000 RON PE TOATE PRODUSELE SI CU UN TERMEN DE LIVRARE DE 2 SAPTAMNI, CARE SA INCLUDA SI MONTAJUL MOBILIERULUI Poziţia părţii opuse: Încercaţi să vedeţi dincolo de poziţia curentă, de la care credeţi că va porni partea opusă pentru a întrevedea aspectele ce adresate corect ar putea determian schimbarea poziţiei în negociere. OFERIREA MONTAJULUI GRATUIT AR PUTEA FACE CA SA RENUNT LA TRANSPORTUL OFERIT DE ACESTIA Cine ar trebui să meargă la întălnire ? Cine are autorittatea de a lua decizia finală? Cine va vorbi pentru fiecare dintre cele 2 părţi implicate ? Ce va fi discutat şi în ce ordinea, cu ce prioritate? Care este agenda discuţiei? Ce informaţii vor fi împărtăşite? Ce informaţii nu vor fi nicicum împărtăşite? Când va avea loc întâlnirea? Când ne planificăm să închiem (deadline)? Unde va avea loc întâlnirea? Cum se va desfăşura discuţia – Tonul întâlnirii (Formal sau Informal) LA NEGOCIERE VA MERGE MANAGERUL TEHNIC , INTRU CAT ACESTA ARE PUTEREA DE A LUA DECIZIILE ADMINISTRATIVE. SE VA DISCUTA IN URMATOAREA ORDINE: ACHIZITIONAREA MOBILIERULUI DE PAL VS. PDF PROPUS DE PARTEA ADVERSA, PRETUL CELOR DOUA VARIANTE, OFERIREA IN PRET SI A MONTAJULUI GRATUIT, OFERIREA TRANSPORTULUI GRATUIT IN LIMITA A MAXIM 2 SAPTAMANI. INTALNIREA VA AVEA LOC LA SEDIUL SOCIETATII NOASTRE, IAR ACHIZITIA TREBUIE SA SE REALIZEZE IN MAXIM 3 SAPTAMANI. TONUL INTALNIRII VA FI UN TON FORMAL. MANAGERUL FIRMEI NU VA IMPARTASI FAPTUL CA SUMA MAXIMA OFERITA ESTE DE 2000 RON, SI NICI FAPTUL CA AVEM POSIBILITATEA DE A NE ASIGURA SINGURI TRANSPORTUL MARFII. Acordul meu: Care este cea mai bună alternativă din punctul meu de vedere? CEA MAI BUNA ALTERNATIVA ESTE CUMPARAREA MOBILIERULUI LA O VALOARE SUB SUMA AMAXIMA PRECONIZATA ~ 1500 RON SI SA NE ASIGURE ATAT MONTAJUL CIT SI TRANSPORTUL MARFII Acordul lor SA VANDA MOBILIERUL DIN PDF SI NU DIN PAL , SA ASIGURE TRANSPORTUL MARFII , NU SI MONTAJUL Interesele ceileilalte părţi implicate - cu cât identificăm mai devreme ce motivează partea opusă, cu atât va fi mai clară situaţia şi va fi mai simplu să generăm alternative care să răspundă nevoilor acesteia. DORESC SA VANDA UN PRODUS IEFTIN, DIN MATERIAL MDF, SI CU LIVRARE INTARZAIATA, OFERIND TRANSPORTUL MARFII. Interesele mele OBTINEREA DE UN PRET BUN CARE SA INCLUDA SI MONTAJUL GRATUIT Resursele părţii opuse TRANSPORTUL GRATUIT Resursele me le PRETUL BUN Interesele p ărţii opuse EVITAREA MONTAJULUI GRATUIT IN OFERTA

Upload: crispop217

Post on 23-Jul-2015

718 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Ghid planificare negociere1. CLARIFICAREA Intereselor, Aspectelor i Poziiilor implicateInteresele mele (Interese: nevoi, aspiraii sau temeri ce ne motiveaz sa negoiciem.)DORESC NEGOCIEREA UNUI SET DE MOBILIER PENTRU CABINET MEDICAL CARE SA FIE COMPUS DIN :CANAPEA DE CONSULTATIE, DULAP SUSPENDAT NR 2, BIROU SI SCUN BIROU Interesele ceileilalte pri implicate - cu ct identificm mai devreme ce motiveaz partea opus, cu att va fi mai clar situaia i va fi mai simplu s generm alternative care s rspund nevoilor acesteia. DORESC SA VANDA UN PRODUS IEFTIN, DIN MATERIAL MDF, SI CU LIVRARE INTARZAIATA, OFERIND TRANSPORTUL MARFII.

2. PLANIFICAI procesul de negociereCine ar trebui s mearg la ntlnire ? Cine are autorittatea de a lua decizia final? Cine va vorbi pentru fiecare dintre cele 2 pri implicate ? Ce va fi discutat i n ce ordinea, cu ce prioritate? Care este agenda discuiei? Ce informaii vor fi mprtite? Ce informaii nu vor fi nicicum mprtite? Cnd va avea loc ntlnirea? Cnd ne planificm s nchiem (deadline)? Unde va avea loc ntlnirea? Cum se va desfura discuia Tonul ntlnirii (Formal sau Informal) LA NEGOCIERE VA MERGE MANAGERUL TEHNIC , INTRU CAT ACESTA ARE PUTEREA DE A LUA DECIZIILE ADMINISTRATIVE. SE VA DISCUTA IN URMATOAREA ORDINE: ACHIZITIONAREA MOBILIERULUI DE PAL VS. PDF PROPUS DE PARTEA ADVERSA, PRETUL CELOR DOUA VARIANTE, OFERIREA IN PRET SI A MONTAJULUI GRATUIT, OFERIREA TRANSPORTULUI GRATUIT IN LIMITA A MAXIM 2 SAPTAMANI. INTALNIREA VA AVEA LOC LA SEDIUL SOCIETATII NOASTRE, IAR ACHIZITIA TREBUIE SA SE REALIZEZE IN MAXIM 3 SAPTAMANI. TONUL INTALNIRII VA FI UN TON FORMAL. MANAGERUL FIRMEI NU VA IMPARTASI FAPTUL CA SUMA MAXIMA OFERITA ESTE DE 2000 RON, SI NICI FAPTUL CA AVEM POSIBILITATEA DE A NE ASIGURA SINGURI TRANSPORTUL MARFII.

3. CREAI opiuniFii creativi Geenrai ct mai multe opiuni. Folosii furtuna de idei pentru a genera ct mai multe soluii creative care s satisfac interesele i aspectele implicate . POT OFERI 1700 RON PE MOBILIER DIN PAL , CU MONTAJ GRATUIT SI FARA TRANSPORT SAU 1500 RON PE MOBILER DIN PAL FARA MONTAJ SI CU TRANSPORT GRATUIT SAU 1500 RON PE MOBILIER DIN PAL FARA MONTAJ SI FARA TRANSPORT Judecai n ce msur sunt soluiile alternative i viabile

4. ALEGE opiunileOpiunile- aspectele asupra crora cdem de acord OFERIREA DE 1700 DE RON CU MONTAJ GRATUIT SI FARA TRANSPORT

5. IMPLEMENTAREA acorduluin ce const acordul final? Creai un plan de implementare a acordului care s adreseze aspecte precum: - Cine i ce anume va face - Pn cnd Cum va fi fcut? CUMPARAREA DE MOBILIER DIN PAL LA PRETUL DE 1800 DE RON CU MONTAJ GRATUIT INCLUS SI FARA TRANSPORT IN TERMEN DE 2 SAPTAMANI

Aspectele de interes pentru mine (Aspecte: Acele lucruri ce ar trebui incluse in acordul final.) Care sunt aspectele ce trebuie musai rezolvate? (ex. Pre, termn de livrare.). Generai ct mai multe variante n avans. PRETUL MAXIM PE CARE IL POT OFERI ESTE DE 2000 RON PE TOATE PRODUSELE SI CU UN TERMEN DE LIVRARE DE 2 SAPTAMNI, CARE SA INCLUDA SI MONTAJUL MOBILIERULUI

Aspectele prii opuse: Anticipai nevoi care ar putea genera aspecte susinute de ctre partea opus. PARTEA OPUSA ISI DORESTE VANZAREA MOBILIERULUI DIN PDF DE O CALITATE MAI SLABA LA ACEELASI PRET CU CEL DIN PAL , MOTIVAND USURINTA LA MONTAJ

Opiunile- aspectele asupra crora nu putem cdea de acord. Identificai deal breakers, concesiile posibile i aspectele pentru care nu vom opri negocierea pn nu obinem ceea ce ne-am propus. MOBILIERUL ALES TREBUIE SA FIE DIN PAL SI NU PDF

Msura succesului: Cum vom ti dac negocierea s-a ncheiat cu succes? (Identificai acei indicatori cheie n funcie de care putem msura succesul - performana n cadrul negocierii desfurate.) PRETUL NEGOCIAT ESTE SUB PRETUL MAXIM PE CARE L-AM PRECONIZAT

Poziia mea ca negociator (Poziie: O afirmaie care s specifice clar ce v dorii de la cealalt parte implicat.) Identificai poteniali "deal breakers" aspecte ce ar putea duce la stoparea negocierii. Identifcai opiunile pe care le putei totui accepta dac ceea ce v-ai propus nu este agreat. DORESC ACESTE SERVICII LA UN PRET CAT MAI BUN SI DOAR DIN MATERIAL DE PAL

Poziia prii opuse: ncercai s vedei dincolo de poziia curent, de la care credei c va porni partea opus pentru a ntrevedea aspectele ce adresate corect ar putea determian schimbarea poziiei n negociere. OFERIREA MONTAJULUI GRATUIT AR PUTEA FACE CA SA RENUNT LA TRANSPORTUL OFERIT DE ACESTIA

Cea mai bun alternativ a acordului de negociat (Best case scenario) - Este important s calculm cea mai bun alternativ a ambelor pri nainte de a ncepe negocierea i pe msur ce circumstanele se modific. Acordul meu: Care este cea mai bun alternativ din punctul meu de vedere? CEA MAI BUNA ALTERNATIVA ESTE CUMPARAREA MOBILIERULUI LA O VALOARE SUB SUMA AMAXIMA PRECONIZATA ~ 1500 RON SI SA NE ASIGURE ATAT MONTAJUL CIT SI TRANSPORTUL MARFII Acordul lor SA VANDA MOBILIERUL DIN PDF SI NU DIN PAL , SA ASIGURE TRANSPORTUL MARFII , NU SI MONTAJUL

Interesele mele OBTINEREA DE UN PRET BUN CARE SA INCLUDA SI MONTAJUL GRATUIT

Resursele prii opuse TRANSPORTUL GRATUIT

Cea mai proast alternativ a acordului de negociere (Worst case scenario) Aceasta este o msur de gestiune a riscului pe care i dvs i negociatorul opus o aducei n procesul de negociere. Care este cel ami ru lucru care se petrece dac nu se ajunge la o nelegere ? SA CUMPARAM MOBILIERUL LA 2000 FARA A NE FI ASIGURAT TRANSPORTUL SI MONTAJUL

Resursele me le PRETUL BUN

Interesele p rii opuse EVITAREA MONTAJULUI GRATUIT IN OFERTA

TOATE VARIANTE LE SUNT VIABILEwww.creativenegotiating.com