Student Todika Raul-AlexandruSpecializarea Arheologie

Anul II

Pieptenele de aur de la Soloha

Acest artefact este pieptenele de aur de la Soloha. În tumuluI scitic de la Soloha, datat sec.

V î.Hr., cercetat în anii 1912-1913, s-a găsit decorul funerar intact. Sub movila care are înăltimea

de 18 m. s-a descoperit un mormânt care conținea scheletele a cinci cai și alături, al unui tanăr

servitor și unui rândaș. În jurul regelui erau așezate armele sale, vase cu alimente și băuturi,

obiecte de menaj, iar la dreapta, alături de capul suveranului s-a găsit un pieptene de aur masiv,

înalt de 12, 3 cm, lat de 10,2 cm și gros de 7 mm, cantărind 294,1 gr.

În coloniile grecești s-a desfășurat un puternic fond economic, social și politic al dezvoltării

artistice. Această situație favorabilă o putem datora faptului că scitii au trăit într-o strânsă

simbioză cu orașele grecești de pe malul Mării Negre. Majoritatea acestora fuseseră întemeiate de

coloniști ionieni. Ei au preluat sarcina să aprovizioneze clasa dominantă a populației din interiorul

țării cu produsele tipice de export ale patriei lor, prin urmare cu produse de artă decorativă, dar

înainte de toate cu vin. Coloniile grecești mai dispuneau în plus de o bogată producție proprie pe

care știau să o orienteze după gusturile clienților lor barbari. Aceștia le ofereau în schimb cereale

și lemn, dar și sclavi și blănuri, care proveneau din adâncurile spațiului de Răsărit al Europei.

Acest artefact este un exemplu clar al impactului artei grecești asupra scitilor. Aceasta s-a

transmis în parte prin obiectele importate, în parte prin activitatea unor meșteri greci ionieni,

obiectele sau stilul lor fiind gândite să-I atragă pe sciți. Aceste lucrări erau probabil executate în

orașele grecești de pe malul Mării Negre. Totuși, consider că ar trebui să luăm în considerare

faptul că nu erau produse pentru o piață barbară obișnuită, ci pentru una care cunoștea cele mai

desăvârșite opere de artă decorativă de un stil deosebit, familiarizat cu producția de calitate

superioară a unor școli artistice din Orientul Apropiat.

Pieptenele este împodobit cu o compoziție sculptată, plină de mișcare și executată cu

multă măiestrie. Compoziția reprezintă o scenă de luptă între doi călăreti. În centru, un luptător pe

cal, insotit de un luptător pedestru, atacă un adversar, al cărui cal rănit e întins pe pămant la

picioarele stăpanului său, care încearcă să respingă atacul cu sabia și apărandu-se cu scutul.

1

Luptătorul călare poartă o cască corintică, iar cel ce și-a pierdut calul poartă o cască macedoneană

și scut tracic în formă de semilună.

Mâna artistului a fixat detalii etnografice, de pildă armurile, ce se presupune a fi importate.

Reprezentarea extrem de detaliată din punct de vedere anatomic a figurilor este o trăsătură

distinctivă a artei grecești, conferindu-i complexitate compoziției. Costumul scitic a fost

reprezentat în repetate rânduri de către artizanii orașelor Mării Negre: baslicul, căciula moale ce

acoperea tot capul, tunica scurtă, strânsă cu cingătoare și “pantalonii de calarie”. Se pare că doar

conduacatorii purtau căști și platoșe, deci putem presupune că doar cei doi călăreți, combatanți

principali din cadrul compoziției dețineau o poziție socială superioară din punct de vedere ierarhic.

Arta scitică a devenit de asemenea extrem de cunoscută în perioada mai târzie, când

influența greacă a devenit mai puternică, uneori dominantă. Caracteristicile ei locale sunt destul

de ușor de definit: o decorație în stil animalier, cu corpurile animalelor răsucite în forme curbe,

grațioase și care sunt omniprezente în cadrul pieptenelui de la Soloha. Motivele animaliere erau

folosite în mod special cu scop ornamental. în cadrul acestui artifact, cele cinci figurine stilizate de

lei, motive animaliere scitice, sunt plasate după modelul unor capitelui ale uni templu greceasc,

colții pieptenelui ținând locul unor pseudo-coloane. Fiind așezate simetric, figurinele de lei îi

conferă ansamblului compozițional un oarecare echilibru, în raport plasarea marginală a

atacatorului și a pedestrașului inamic, respectiv cu cea centrală a călărețului. Mai mult, plasarea

centrală a călărețului, în contrast cu celelalte două personaje ale scenei, care, neaflandu-se pe un

cal, sunt mai mici de înălțime, duce la un efect vizual ce amintește de frontonul unui templu

grecesc . Această poziționare presupun că avea și o rațiune practică, deoarece pieptenele era ținut

în mână de partea centrală, deci se impunea ca această parte să fie un pic ieșită în afară, pentru a

se putea potrivi în palma posesorului.

Bibliografie

1. BOARDMAN, John ; Grecii de peste mări. Colonizarea greacă și comerțul timpuriu, București: Editura Meridiane, 1988, p. 337-348.

2. GINOUVÈS, René ; Arta greacă, București: Editura Meridiane, 1992, p. 64-70.3. JETTMAR, Karl ; Arta stepelor: popoarele timpurii, București: Editura Meridiane, 1983, p.

23-27, 205.

2

3