Diana Ghira Cl. a VI-a A

Fecioara intre stanciLeonardo Da Vinci s-a nascut intr-o mica localitate, Vinci- de unde ii vine si numele- intre Pisa si Frorenta, in 1452. De mic copil el arata inclinare pentru arta, mai ales pentru pictura. Dar, departe de a fi un simplu pictor, Leonardo vede in aceasta arta numai una dintre nenumaratele posibilitati, un mijloc intre altele multe, prin care sa ajunga la cunoasterea si la intelegerea naturii si a universului. Leonardo Da Vinci are una din acele naturi complexe, subtile, iscoditoare, curioase, de mister, spirit in acelasi timp vast si adanc, mereu preocupat de fel de fel de probleme si in cautarea solutiilor lor. Nu este reprezentantul unei tari, nici macar al unei epoci. El apartine, ca un exemplu de-a pururi viu, istoriei dezvoltarii inteligentei umane. Si totusi, nimeni mai bine ca el nu intruchipeaza imaginea omului multilateral al Renasterii, a preocuparilor acesteia in ce aveau ele mai inalt, mai variat, mai dezinteresat, dar si mai general si mai etern omenesc. Leonardo a fost un desenator fenomenal, cum vom vedea imediat ce vom trece la examinarea operelor sale, unul din cei mai mari si mai personali pe care-i cunoaste arta. Cu un condei sau cu un varf de argint si cu o bucata de hartie el putea exprima orice. Totusi, desenatorul acesta superb, nu se multumeste numai cu linii. Conturul are nevoie sa fie inconjurat, crede el, de o atmosfera. Acest lucru il obtine, foarte adeseori, prin jocul umbrelor si al luminilor. Scopul lui Leonardo, creand aceste imagini, era sa ajunga sa completeze ceea ce oferea natura, studiind varietatile survenite pe o figura, prin accentuarea unei trasaturi sau a alteia, in detrimentul totului.

Leonardo Da Vinci

Fecioara intre stanci

Din prima epoca a artistului, opera cea mai pretuita este La Vierge aux rochers (Fecioara printre stanci), care se gaseste la Luvru. In aceasta Vierge aux rochers Leonardo ilustreaza o legenda despre intalnirea in padure, pe cand erau copii, a lui Christos si a Sfantului Ioan Botezatorul. Important in aceasta pictura este faptul ca idealul lui Leonardo incepe sa se contureze. El capata o forma de la care acesta nu se va abate mult in tot timpul carierei sale. Cele doua figuri, si cea a ingerului si cea feminina, se aseamana foarte mult. Una din preocuparile lui Leonardo era sa ajunga la un tip uman la care calitatile fizice feminine sa se contopeasca cu cele pe care le admiram intr-un chip barbatesc, in acea faza a vietii, cand trupul si sufletul lui sunt in formatie, cand trasaturile adolescentei n-au disparut cu totul, desi incep sa apara cele ale barbatiei. Din aceste doua caractere-cel al barbatului tanar, al adolescentului, si cel al femeii-el tinde sa formeze un tip unic, ideal si complet, care sa impreune, contopindu-le, si frumusetea unuia, si frumusetea celuilalt dintre sexe. El cauta ca ovalul fetei, forma si privirea ochilor, desenul gurii, forma si conturul membrelor, fragezimea pielii, sa fie aprope identice la unul si la celalalt. Aceasta conceptie, proprie lui Leonardo, apare inca din tabloul acesta. Tipul fizic este caracterizat printr-un oval pur, care cu ajutorul umbrelor dulci si aproape impalpabile, capata o gratie, o gingasie fara seaman. Apoi, si acest lucru ne va izbi in mai toate lucrarile lui, pleoapele sunt, in genere, grele si umbre delicate se concentreaza in jurul ochilor. Dar acelasi lucru il observa si la ingerul din dreapta, nu numai in fizionomia Fecioarei. In Fecioara printre stanci, Leonardo si-a consacrat tehnica sa caracteristica, denumita Sfumatto, care estompeaza conturile intr-atat incat acestea par a se pierde in aerul inconjurator. Cu aceasta tehnica noua, el rotunjeste chipul Fecioarei, al pruncului Iisus, al Sfantului Ioan si al frumosului inger. Toate figurile formeaza un triunghi echilateral, al carui varf corespunde crinilor din stanga imaginii. Acest triunghi este strabatut de o linie in zig-zag, care urmareste directia mainilor. Se remarca lumina misterioasa, care patrunde parca cernuta in pestera printr-o deschidere in plan indepartat. In timp ce ingerul arata spre Ioan, Maria se intinde atat spre Ioan, cat si spre Iisus. Iisus face spre varul sau semnul de binecuvantare, completand cercul de relatii. Observam apoi la Leonardo o tendinta spre misterios, spre enigmatic, caracter pe care il va accentua in lucrarile de mai tarziu, in mare parte prin decorul, in mijlocul caruia asaza scena ce si-a ales. Astfel, in acest tablou, el imagineaza un peisaj turmentat, de stanci gramadite si de pesteri, parca in urma unui cataclism. Foarte intunecate, ele lasa sa se vada numai cateva luminisuri, inspre orizont, gri-albastrui. Pe acest fond inchis, se desprind figurile clare ale personajelor principale, desenate si concepute cu acea perfectie, care este obisnuita in operele lui Leonardo. Timpul si eternitatea joaca un rol important aici. In calitate de artist, Leonardo implica o semnificatie mai profunda. "Este important, deoarece pentru Leonardo da Vinci, aceste stanci pur si simplu reprezinta, intr-un fel sau altul, o inregistrare a trecerii timpului. Si prin aceasta ele reprezinta mortalitatea pamantului.

Bliografie 1. G. Oprescu, Manual de istoria artei :Renasterea , Editura Meridiane, 1985, pag. 140- 148 ; 2. Paz Garcia Ponce de Leon, Istoria picturii , Editura Teora , 2009, pag.91 3. www.epochtimes-romania.com/.../fecioara-intre-stanci-de-leonardo-de-vinci-deschidedrumuri-noi---63456