Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Investiţiile şi ocuparea forţei de muncă

- Piaţa muncii –

Profesor: Gheorghe Luţac Studenţi: Păstrăvanu Silviu

Samson Alexandra

Iaşi2016

Cuprins

Capitolul 1 Investitia

Subcapitolul 1 Rolul investitiilor

Subcapitolul 2 Efectul investitiilor

Capitolul 2 Forta de munca

Capitolul 1 Investiţia

Investiția este una dintre cele două destinații de principiu ale venitului: investiție și

consum. Reprezintă renunțarea la consumul imediat în favoarea unui consum viitor.

Accepțiunea cea mai des întâlnită pentru definirea investiției este aceea de cheltuiala sau

plasament de sume bănești la un moment inițial, pentru a obține efecte ulterioare. Altfel

spus, plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale cu scopul

obținerii de profit.

Noțiunii de investiție îi este imanent timpul -; element definitoriu al procesului

investițional. În acest sens, este relevanță sublinierea făcută de Pierre Masse potrivit

căreia investiția este:”o cheltuiala pentru un viitor incert “ din care reiese că investiției îi

este inerent riscul. După Pierre Masse, investițiile echivalează cu a renunță la satisfacția

imediată și sigură, pe seamă economiilor și veniturilor de care dispunem în prezent contra

unei speranțe viitoare, al cărei suport îl reprezintă tocmai bunul investit.

Prin urmare, investiția presupune economisire, acumularea unei părți din venit,

urmărindu-se obținerea unui câștig în viitor. Aceste câștiguri își au izvorul, în ultima

analiză, în sporul de avuție datorat investițiilor de capital, făcând abstracție de cele

provenite din schimburile externe avantajoaseIn urmă dispariției regimului communism

din România, după 1989, oamenii au putut ieși mai ușor peste granițele țării și au început

micile afaceri numite specule. Practic aceștia cumpărau din alte țări diverse produse

(haine, bijuterii, electrocasnice) și le vindeau în țara cu un preț mai mare. Astfel statul

Român a trebuit să creeze o lege, prin care comercianții să contrubuie la stat cu impozite

pe venit și anumite reguli ce trebuiau respectate de către toți întreprinzătorii. În anul 1990

a intrat în vigoare Legea 31/1990 “Legea Societăților Comerciale”. Specula este cea mai

cunoscută formă a investiției și practicată foarte des în România.

Investițiile sunt strâns legate de locuri de muncă. Orice întreprinzător, pentru a-și

desfășura activitatea va depinde de forță de muncă disponibilă pe piață. Astfel crearea

locurilor de muncă, va duce la creșterea bunăstării oamenilor, scăderii raței șomajului, dar

și creșterea economei naționale. Aceste investiții pot fi făcute chiar și de stat pentru

crearea locurilor de muncă. În situația în care o economie se prăbușește, statul ar putea

face o investiție, fie ea și una mai puțin inspirată, dar să creeze locuri de muncă pentru a

se susține din colectarea impozitelor, altfel ar trebui să plătească șomaj și există pericolul

de deficit.

Subcapitolul 1 Rolul investițiilor.

„Multi dintre mării noștri investitorii străini, scuzați-mi generalizarea, nu

fac decât să recolteze muncă brută și ieftină. Investesc în zone speciale, obțin scutiri de

taxe și facilităti, iar investițiile inseamnă hale din panouri care pot fi demontate și mutate

într-o zi, cu tot cu utilajele din interior.Nu folosesc know-how, nici măcar materii prime

românești. Aduc totul de afară și angajații români prestează munci slab specializate. Insă

românii cu 800 de lei pe lună nu sunt consumatori, nu cumpără lucruri, nu-și plătesc

taxele individuale, serviciile publice și nu iau credite. Nu au bani să investească în

educația lor și a copiilor lor și nu se pot îngriji de propria sănătate. Una peste altă, trăiesc

prost, la limită supraviețuirii fizice. Inevitabil, ei se transformă în restanțieri, în datornici

la întreținere sau în asistați medical, adică devin o cheltuială la buget. România, societatea

în ansamblu, nu progresează dacă vindem pe doi lei muncă brută.” Cătălin Alistari

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că UE trebuie să tină cont

în elaborarea și implementarea tuturor politicilor sale de cerințele legate de ocuparea la un

nivel cât mai ridicat a forței de muncă, de garantarea unei protecții sociale adecvate și de

combaterea excluziunii sociale. În plus, Tratatul include și Carta drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene pe care instituțiile UE și statele membre sunt obligate să o respecte

când pun în aplicare legislația europeană. Carta garantează drepturile sociale ale tuturor

rezidenților UE. Este vorba despre:

• dreptul lucrătorilor de a fi informați și consultați de către angajatorii lor;

• dreptul la negociere și grevă;

• dreptul de acces la serviciile de plasare a forței de muncă;

• dreptul la protecție în caz de concediere abuzivă;

• dreptul la condiții de muncă echitabile și decente;

• interzicerea muncii copiilor; • protecția tinerilor la locul de muncă;

• concilierea vieții de familie cu cea profesională prin garantarea protecției împotriva

concedierii din motive legate de maternitate și dreptul la concediu plătit de maternitate și

pentru creșterea copilului;

• dreptul de a beneficia de prestații sociale, de ajutor pentru locuință și de asistență

medicală.

In 2010, Uniunea Europeană a lansat o strategie pentru următorii 10 ani, menită să

înlăture efectele crizei care încă mai afectează numeroase state membre – Europa 2020. În

acest sens, au fost stabilite cinci obiective-cheie pe care UE ar urma să le atingă până în

2020. Ele se referă la ocuparea forței de muncă, educație, cercetare și inovare, incluziune

socială și reducerea sărăciei și energie/climă. Această broșură acoperă aspecte legate de

ocuparea forței de muncă, protecție socială și incluziune socială

Unul dintre obiectivele-cheie ale strategiei Europa 2020 este integrarea pe piața

muncii, până la sfârșitul acestui deceniu, a 75 % din populația activă (persoanele între 20

și 64 de ani). Pentru a facilita îndeplinirea acestui obiectiv, UE a luat o serie de inițiative

pentru a sprijini crearea de locuri de muncă (de exemplu, prin promovarea întreprinderilor

sociale), pentru a restabili dinamica piețelor forței de muncă (de exemplu, prin propunerea

unui cadru european pentru anticiparea restructurării economice) și pentru a îmbunătăți

guvernanța UE (de exemplu, prin publicarea anuală a unui sistem de analiză comparativă

a performanțelor țărilor europene pe baza unor indicatori selectați în materie de ocupare a

forței de muncă).

În special, UE depune eforturi pentru a reduce rata șomajului în rândul tinerilor,

care este de două ori mai ridicată decât rata șomajului în rândul adulților (23,6 % în raport

cu 9,5 % în noiembrie 2013). Uniunea promovează o abordare mai concentrată și holistică

a combaterii șomajului în rândul tinerilor: sprijin direct acordat tinerilor care au cea mai

mare nevoie de acesta, combinat cu reforme structurale menite să consolideze

parteneriatele.

Integrarea comunității rrome Unul dintre cele mai mari și mai dezavantajate

grupuri din Europa este comunitatea rromă, cu o populație de aproximativ 10-12 milioane

de persoane, dintre care 80 % sunt amenințate de sărăcie. Peste 70 % din cetățenii de

origine rromă au un nivel de educație inferior școlii primare, ceea ce îi exclude de pe piața

muncii și, în plus, creează o percepție negativă asupra capacității lor de inserție

profesională, adâncind astfel excluziunea. Toate provocările cu care se confruntă

comunitatea rromă – educație deficitară, șomaj, locuințe inadecvate, excluziune socială și

discriminare – sunt totodată și problemele pe care UE încearcă să le soluționeze în

contextul strategiei Europa 2020.

Subcapitolul 2 Efectele Investiţiilor

ISD1 contribuie în mod direct la creşterea economică prin crearea locurilor de

muncă atât în sectorul industrial în care are loc investiţia dar şi în alte sectoare legate prin

lanţul de producţie de sectorul în care se face investiţia. Astfel prin creşterea ocupării se

reduce ponderea populaţiei aflate sub pragul de sărăcie şi alături de celelalte efecte

benefice pe care le au ISD – progresul tehnologic, creşterea eficienţei utilizării capitalului,

creşterea productivităţii muncii, standardul de viaţă se îmbunătăţeşte datorită creşterii PIB

pe locuitor.

1 ISD – investitii straine directe

În ultimul timp cele mai multe cercetări se concentrează asupra efectelor

fenomenului de realocare a forţei de muncă ca urmare a mutării firmelor dinspre ţările

dezvoltate înspre ţările în curs de dezvoltare unde costurile asociate cu forţa de muncă

sunt mai scăzute. În ceea ce priveşte impactul investiţilor asupra ocupării forţei de muncă

din ţările „low-cost” şi cu venit mediu pe cap de locuitor, Masso, Varblane, Vahter (2007)

realizează o analiză pentru economia Estoniei (1995 – 2002), bazată pe analize de regresie

şi de acordare de scoruri (propensity score matching). Autorii analizează situaţia

fluxurilor de investiţii externe (directe: ale companiilor naţionale şi indirecte ale

companiilor străine). Impactul este pozitiv, mai ales după anul 1999 şi în special în

sectorul serviciilor.

În cazul economiei Italiei, Mariotti, Onida, Piscitello (2003) realizează o analiză

privind impactul ISD asupra ocupării şi productivităţii muncii cu ajutorul unor perechi de

teste T între eşantioane de companii care au trecut prin schimbări de proprietate

comparându-le cu eşantioane de firme care nu au experimentat nici o modificare de

proprietate (dimensiunea şi sectorul firmelor sunt controlate). Astfel, în comparaţie cu

firmele care nu au trecut prin modificări de proprietate, companiile ţintite de investitorii

străini au înregistrat atât creşteri de productivitate cât şi de ocupare, după câţiva ani de la

achiziţie. Aceasta este valabilă mai ales dacă firmele sunt de dimensiuni mici iar

investitori sunt companii multinaţionale.

Capitolul 2 Forţa de muncă

Piata muncii este spatiul economic in care se intalnesc, se confrunta si negociaza in

mod liber cererea de forta de munca , reprezentata de posesorii fortei de munca si exprima

numarul celor apti de munca sau populatia apta disponibila din care se scade numarul

femeilor casnice, al studentilor si al celor care nu doresc sa se angajeze in nici o activitate

intrucat au resurse pentru existenta sau au alte preocupari.

În anul 2014, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de

61,0%, iar rata şomajului1 de 6,8%. Nivelul ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-

64 ani a fost de 65,7%, la o distanţă de 4,3 procente faţă de ţinta naţională de 70%

stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. În anul 2014 populaţia activă a României era

de 9243 mii persoane, din care 8614 mii persoane ocupate şi 629 mii şomeri.

Instituţiile de pe piaţa muncii

Capacitatea administrativă priveşte în primul rând ANOFM, înfi inţată în baza

Legii nr. 145/1998, modifi cată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.

249/2000. Fundamentarea orientărilor şi soluţiilor de creştere a gradului de ocupare a

forţei de muncă (Directiva nr. 98/171/CE) este asigurată de Institutul Naţional de

Cercetare Ştiinţifi că în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, constituit prin Hotarârea

Guvernului nr. 1305/1996 (modifi cată de Hotărârea Guvernului nr.1773/2004 privind

organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifi că în Domeniul

Muncii şi Protecţiei Sociale). Institutul are atribuţii în efectuarea de studii şi prognoze

privind piaţa muncii şi protecţia socială. Responsabilităţile de administrare, coordonare şi

monitorizare a implementării programelor fi nanţate din Fondul Social European revin

Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ca Autoritate de Management, şi Agenţiei

Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ca Autoritate de Plată.

Politicile de piaţa muncii Includ în principal următoarele domenii: - legislaţia

muncii (sau toate politicile care reglementează condiţiile de ocupare ale indivizilor cum ar

fi salariul minim, programul de muncă, durata şi condiţiile concediului anual, ale

concediului de maternitate, regulamente referitoare la angajări şi concedieri, protecţia

muncii şi condiţiile de sănătate, pensionare anticipata, muncă cu program redus,

promovarea formării continue etc. ); - politicile «active» ( care constau in serviciile de

mediere/plasare, de informare şi consiliere privind cariera, de formare profesională,

subvenţiile pentru angajare, instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă, de

promovare a iniţiativei private, etc.); politicile «pasive» care înlocuiesc salariile pentru cei

care au devenit involuntar şomeri. Politicile de piaţa muncii au de obicei un impact direct

asupra deciziilor referitoare la ocuparea participanţilor la piaţa muncii , comparativ cu

politicile de ocupare, şi totodată se refl ectă şi asupra volumului şi/sau asupra structurii

ocupării şi/sau a şomajului, în special pe termen scurt. Acest fapt se aplică în special

acelor politici implementate prin intermediul serviciilor publice de ocupare, aşa numitele

politici active şi pasive pentru piaţa muncii.

Populaţia şi forţa de muncă Populaţia României se afl ă într-un proces continuu şi

lent de scădere de la începutul anilor ’90. În acest răstimp populaţia a scăzut cu 3,4%

(800.000 de persoane), ajungând la 22,4 milioane în anul 2001. În perioada 2001-2003

sporul natural a fost în descreştere datorită sporului de natalitate afl at înt-o tendinţă de

scădere tabel 2. În anul 2000, 54,5% din populaţia României trăia în mediul urban,

comparative cu valoarea de 50,6%, înregistrată la sfârşitul anilor’80. Această creştere

ascunde oricum schimbările importante în tendinţele migraţiei interne între mediile rural

şi urban de la începutul perioadei de tranziţie. La începutul anilor ’90 migraţia rural-urban

s-a intensifi cat, oraşele României primind mai mult de jumătate de milion de oameni din

mediul rural.

În România, fenomenul şomajului a fost recunoscut oficial începând cu anul 1991,

odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi

reintegrarea lor profesională. Spre deosebire de datele din tabel, conform metodologiei

BIM (Biroul International al Muncii) şomajul a crescut până în 1994 când s-a înregistrat o

rată a şomajului de 10,9% după care a urmat o perioadă de reducere iar din anul 1997 rata

şomajului înregistrat a crescut ca urmare a procesului de restructurare sau de lichidare a

unităţilor economice neperformante (în mod special cel minier) culminând cu o rată de

11,8% în anul 1999.