Peștera Urșilor

1.Localizare Peştera Urşilor se găseşte la marginea satului Chişinău, comuna Pietroasa, judeţul Bihor.

2. Istoric Istoria Peşterii Urşilor a început în data de 17 septembrie 1975, o dată cu explozia care a permis lui Traian Curta să facă descoperirea care ulterior avea să devină unul dintre cele mai importante obiective turistice din România, fiind vizitată de numeroşi turişti români şi străini.

Cu toate că la momentul descoperirii peşterii s-a încercat distrugerea acesteia pentru ca exploatarea minieră să poată continua, până la urmă s-a reuşit salvarea, conservarea şi amenajarea peşterii pentru ca aceasta să poată fi văzută de toţi cei care doresc acest lucru. După desoperirea făcută în 1975, peştera a fost atent cercetată, iar o parte a fost amenajată.

Chiar dacă amenajarea s-a încheiat în 1978, după cum se poate vedea la ieşirea din peşteră, Peştera Ursilor a intrat în circuitul turistic abia în data de 14 iulie 1980, dată la care afost inaugurată oficial.

  Istoria mai îndepartată spune că această peşteră a fost locuită, până în urmă cu cca 17.000 ani de ursul de Caverna (Ursus spelaeus), specie dispărută de pe pământ. În peştera Urşilor au fost descoperite oase vechi de peste 100.000 de ani. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că peştera a fost locuită doar de această specie de urs. Cu cca 17.000 ani în urmă, după un cutremur  puternic, probabil, singura intrare în peşteră s-a închis iar urşii aflaţi în acel moment în interior au rămas captivi, aceştia murind de foame.

3.Structura peşterii Peştera Urşilor este structurată pe 3 galerii vizitabile şi o "Rezervaţie Ştiinţifică". Cele trei galerii sunt:

Galeria Oaselor, Galeria Emil Racoviţă şi Galeria Lumânărilor pot fi vizitate în mod organizat cu ghid.

Galeria Oaselor Aceasta este secţiunea din peşteră care se află la intrare, fiind astfel denumită datorită numeroaselor oase ale urşilor de Cavernă, gasite în acest loc. Vizitatorii peşterii au posibili tatea să vadă oasele aşa cum acestea au fost găsite. În galeria Oaselor, chiar la intrare se află acea crăpătură care s-a creat în urma explozie și care a dus la descoperirea peşterii de către Traian Curta în 1975.

Grosimea tavanului la intrarea în Peştera Urşilor, în punctul în care s-a intrat pentru prima dată, este de doar 2 metri, fiind cea mai mică grosime din toată peştera.

Galeria Emil Racoiviţă Este cea mai mare galerie din porţiunea amenajată a peşterii şi a fost denumită după marele speolog şi cercetător Emil Racoviţă, de al cărui nume se leagă mai multe descoperiri importante. Galeria conţine formaţiuni calcaroase spectaculoase, stalactite,stalacmite, coloane, care au diferite forme şi mărimi.În Galeria Emil Racoviţă tavanul are grosimea cea mai mare din toată peştera.

 Galeria Lumânărilor Aceasta și-a primit numele după numeroasele stalactite care seamănă cu nişte lumânări. Această galerie duce spre ieșirea din peşteră, o ieşire creată în mod artificial pentru ca turiştii să ajungă într -un loc cât se poate de apropiat faţă de punctul de plecare. În Galeria Lumânărilor pot fi observate formaţiuni calcaroase având forme dintre cele mai bizare, de la ultimul urs care ar fi încercat să iasă dar a rămas captiv, până la un cap şi gât de lebădă, la nufărul termal şi catedrale. La ieşire există o multitudine de formaţiuni care parcă s-au adunat pentru a-şi lua rămas bun de la vizitatori.

4. Elementele de amenajare care o diferenţiază de alte tipuri de areale

S-a constatat că domeniul subteran este deosebit de fragil şi că în lipsa unor amenajări corespunzătoare poate fi distrus în câteva minute, refacerea lui necesitând mii de ani. De aceea,în amenajarea turistică a unei peşteri, spre deosebire de alte areale, trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:

 – realizarea de trasee turistice subterane cu acces sigur şi facil, care să pună în valoare aspectele cele mai interesante ale peşterii şi să permită efectuarea de vizite în condiţii demaximă siguranţă a turiştilor şi ghizilor;

 – alegerea traseului, soluţiile proiectate şi materialele utilizate trebuie alese astfel încât să nu afecteze patrimoniul speologic, în special habitatul şi fauna existentă;

 - utilizarea în amenajare numai a metalului deoarece utilizarea lemnului modifică echilibrul vieţii cavernicole; de asemenea utilizarea lemnului, datorită duratei sale de conservare redusă, în mediul umed devine alunecos prezentând astfel pericol de accidente;

 – trebuie să se asigure siguranţa în exploatare a amenajărilor şi instalaţiilor, în conformitate cu normele în vigoare;