pentru a vă verifica nivelul de cuno - orientareweb.ro · lui principală este faţa mamei, deci...
TRANSCRIPT
1
2
3
Pentru a vă verifica nivelul de cunoștințe, citiți cu atenție
textul următor, direct legat de videoclipul vizionat.
COMUNICAREA CU COPILUL
Rolul ingrijitorului copilului este departe de a fi unul strict tehnic. Printre obiectivele
care-i revin este si el de a realiza si de a intretine, pe diferite cai, o stare de comunicare
atat fata de copil cat si fata de apartinatorii acestuia. Mijloacele prin care se realizeaza
aceasta comunicare sunt diferite:
- Crearea unor conditii de mediu favorabile. Acestea se refera la ambianta
generala a incaperii unde se afla copilul. Infatisarea ei prea austere
indeparteaza copilul. Camera trebuie sa capete aspectul de basm , incarcata
de culoare si jucarii sau imagini de basm.
- Contactul fizic prin atingerea copilului este o modalitate de comunicare
indicate la sugari si copii mici. Acest contact consta , dupa caz, in mangaieri,
usoare batai pe spate sau masaj, ridicare in brate cu blandte, etc. Nu se
recomanda sarutarea copiilor si nici mangaieri ale fetei fara a fi spalat mainile
inainte.
- Comunicarea vizuala rste usor de realizat. In afara de modul de a privy
copilul la acest mod de comunicare se pot folosi diferite material : poze,
fotografii, pliante illustrate , proiectii care-l ajuta deseori pe copil sa inteleaga
rostul anumitor manopere .
- Arta de a asculta ce vrea sa spuna un copil cuprinde: atentia care I se acorda
in momentul in care isi exprima o dorinta sau o stare de spirit; intelegerea
4
sentimentelor exprimate de micul interlocutor si confirmarea acestei
ibtelegeri; stabilirea unor teme de discutie scurte , la nuvelul si dupa gustul
copilului , in care acesta sa inteleaga ca isi poate exprima in voie gandurile.
- Adaptarea unui ton al vocii corespunzator. Copilul intelege mai mult din ton
decat din fraze. Un ton bland si cald realizeaza apropiere afectiva, , unul rece
si taios indeparteaza copilul. Starile de enervare, de plictiseala, de graba, de
lipsa de tragere de inima se reflecta de cele mai multe ori foarte clar in tonul
vocii.
- Limbajul de atitudine si pozitie fata de copil nu trebuie neglijat. Iata cateva
aspect privind atitudinea prin care se poate realize apropiere afectiva:
Adultul sa se aseze astfel incat sa aibe fata la acelasi nivel cu fata
copilului, fara a fi insa exagerat de apropuiata. Uneori este nevioe
sa se puna in pozitia ghemuit sau sa se aseze pe un scaunel mic
Corpul va fi usor inclinat inainte, spre copil
Capul tinut ridicat , cu privirea spre copil , cu contact visual
frecvent
Mainile se misca liber , fara o gesticulatie exagerata
Corpul este relaxat. O atitudine rigida are effect inhibitor asupra
copilului
Fata sa fie destinsa , privirea blanda si prietenoasa , cat mai
adesea surazatoare
Miscarile sunt calme , chiar lente , fara zvacniri bruste
- Stabilirea unor raporturi favorabile cu familia. Se va tine seama de nivelul
socio – cultural al apartinatorilor copiilor si de puterea lor de intelegere.
5
- Metode mai dificile si procedee mai speciale de comunicare impugn unele
categorii de copii defavorizati:
Copii cu tulburari de vedere sau nevazatori. La acestia
comunicarea se realizeaza prin mijloace auditive , prin contact
manual , prin ajutorarea lui sa se ghideze in mediul ambient.
Copii cu tulburari de auz: comunicarea se va baza , evident , pe
mijloace vizuale , diferite imagini folosite in sprijinul intelegerii
de catre bolnav a intentiilor ingrijitorului , gesture adecvate si
expresive.
Copilul care nu poate vorbi din diferite cause trebuie ajutat si
incurajat in exprimarea nevoilor si dorintelor sale, care trebuie
intelese in limita posibilitatilor. Pentru surdo-muti ( categorie mai
frecvent intalnita decat cei care nu pot vorbi) se vor folosi
metodele specific copiilor cu tulburari de auz.
Copilul cu retard psihic si tulburari mentale reprezinta o
categorie aparte care necesita ingrijiri si asistenta speciala si cu
care mijloacele de comunicare difera dupa gradul dezvoltarii sau
al tulburarii psihice. Limbajul gesturilor si al atitudinilor poate
avea un mare rol in aceste situatii.
In final trebuie subliniat ca stabilirea comunicarii cu un copil, este un factor cu o
contributie majora in desfasurarea optima a muncii ingrijitorului de copii.
6
7
JOCUL SI JUCARIILE PENTRU COPII
Jocul reprezinta activitatea de baza a copiilor mici si prescolari. Atentia care trebuie
acordata acestei activitati decurge din faptul ca exista o anumita categorie de jocuri si
de jucarii indicate pentru fiecare varsta. Exista si jocuri care pot provoca accidente,
exista si jucarii periculoase pentru varstele mici.
Se cunosc mai multe categorii de jocuri:
Jocuri care implica activitatea fizica si chiar un mic effort fizic. Asemenea
jocuri presupun insa si existent unui mic teren sau cel putin a unui mic
spatiu in care sa se poata desfasura.
Jocurile expressive folosesc desenul si culorile ca principal forma de
manifestare, precum si plastilina pentru efectuarea de figurine, baloane
de sapun, lipirea de hartiute colorate pentru realizarea unor figure etc.
Jocurile manipulative dezvolta indemanarea si spiritul de observatie . Din
aceasta categorie fac parte constructiile din piese tip “ Lego” cu o mare
varietate de posibilitati, montari de masini mici din piese prezentate
separate, inchegarea unui “ puzzle” cu un subiecty de poveste din
bucatele amestecate inainte.
Jocurile simbolice reproduce activitati ale adultilor dar la o scara mica si
cu posibilitati adaptate diferitelor varste. Bucataria miniaturala pentru
papusi sau camera de baie micuta cu toate dotarile necesare sunt si ele
modele de jocuri simbolice. Tot din aceasta categorie face parte si joaca
cu papusile , unde fetitele joaca rolul de “ mamici”.
Jocurile desfasurate dupa reguli precise. De obicei acestea se adreseaza
copiilor mai mari , necesitand o intelegere mai profunda si mult mai
8
multa rabdare. Intra aici jocurile de carti pentru copii, sahul, table cu
carouri, domino, jocurile video. Aceste jocuri ii invata pe copii
respectarea unor reguli, disciplina desfasurarii unui joc competitive,
conceperea unui plan “ de lupta” pentru a putea castiga.
Exista o serie de jucarii periculoase care trebuie evitate, unele chiar si la varste mai
mari.
Jucarii alcatuite din bucati mai mici, care se pot desface usor si care aduse
in gura de catre copiii mici pot fi aspirate in caile respiratorii. Din aceasta
categorie fac parte acele papusi mici articulate, margelele, jucariile cu
bilute, masinute usor dezmembrabile, beculete electrice mici . Acestea
sunt cu desavarsire interzise pana la varsta de 5 ani.
Jucarii ascutite: betigase din jocul” Maroco”, cutitase, alte unelte de
jucarie
Jucarii care functioneaza prin introducerea in priza sau care necesita
incarcare cu electricitate de la retea. Aceste jucarii pot fi folosite de copii
de peste 7 ani care inteleg pericolul electricitatii.
Jucarii care arunca proiectile la distanta : pusti si pistoale cu proiectile,
ventuze sau bile, arcuri cu sageti, prastii. Orice lovitura produsa de o
astfel de jucarie poate avea consecinte severe.
Jucarii care pot exploda : pocnitori, bombe artizanale mici, folosite de anul
nou.
9
Jocul copilului în funcţie de vârstă
Jocul este unul din cele mai importante lucruri din viaţa copilului, se poate spune că
el este viaţa copilului. Pentru că ei înţeleg toate lucrurile ca pe un joc. Are un rol
important în dezvoltarea şi educarea copilului.
Naştere – 2 luni
Primul joc începe imediat după naştere, în perioadele de linişte a copilului, iar jucăria
lui principală este faţa mamei, deci este bine ca în acele momente, chiar dacă sunt de
scurtă durată, mama să se afle în zona lui de vedere (la 15-30 cm de faţa copilului),
trebuie să-i vorbească blând, să-l mângâie, să zâmbească. Toţi copiii recunosc vocea
mamei din viaţa intrauterină astfel că se vor opri puţin din plâns la auzirea ei.
Chiar dacă la început nou-născuţii în cea mai mare parte a timpului dorm, este vital
ca un copil să fie în contact direct cu părinţii prin mângâieri, îmbrăţişări, săruturi (nu
pe gură) şi multă afecţiune, pentru că astfel el învaţă încrederea, dragostea şi
siguranţa.
Chiar din prima lună copilului îi poate fi atrasă atenţia de culori vii, obiecte în mişcare,
el ascultă vocea dacă i se adresează. Unii copii fixează cu privirea chiar de la naştere
şi pot imita lent unele gesturi ale adulţilor din jur, cum ar fi modificarea conturului
gurii şi scosul limbii afară.
De la trei săptămâni copilul poate să zâmbească, el va face acest lucru de plăcere în
special la auzul vocii mamei.
10
Sugarul nu trebuie izolat singur în pătuţ sub pretextul că nu înţelege nimic, el este
interesat de tot ce se întâmplă în jurul lui, îi place să studieze lucruri noi, astfel că este
bine ca el să fie purtat în braţe, într-un batic, sau în port-bebe prin casă sau afară.
În timpul zilei copilul se pune în diferite poziţii (pe burtă sau pe spate) pentru a-i întări
musculatura. Se recomandă ca după baie să i se maseze tot corpul cu ulei pentru copii
sau ulei de măsline.
Se pot suspenda diferite jucării care emit sunete deasupra pătuţului pentru a-i atrage
atenţia.
Culorile din camera lui trebuie să fie vii, variate şi plăcute. Culorile sunt obiectul lui
de studiu ca şi jucăriile colorate. De la 6 săptămâni copiii născuţi la termen zâmbesc
cu adresă dacă li se vorbeşte cu blândeţe şi încep să gângurească, ei comunică foarte
bine non verbal, punând picioruşele şi mânuţele în contact cu adultul care îi vorbeşte,
îl schimbă, îl ţine în braţe sau stă lângă el în pătuţ.
Luna a 2-a
Copilul este în stare să deosebească bine faţa mamei, o va cerceta mai mult, deja mişcă
ochii şi capul împreună, vede lucrurile mai la distanţă.
Deja ştie să aprecieze sunetele liniştite şi muzica liniştită, se recomandă să i se cânte
cântece de leagăn cu versuri, şi să fie lăsat să asculte muzică, se pot încerca toate
genurile de muzică şi se urmăreşte reacţia lui.
Este important să i se vorbească cât mai mult în timpul oricărei activităţi pe care o
aveţi cu sugarul (schimbarea scutecelor, îmbrăcare, plimbare, alăptare, etc.).
Copiii născuţi la termen încep să gângurească şi să răspundă stimulărilor verbale ale
mamei sau ale persoanelor apropiate de la 6 săptămâni.
11
Luna a 3-a
În această lună sugarul îşi susţine foarte bine capul şi este capabil să interacţioneze cu
lumea de afară şi altfel decât prin plâns. Percepe mâinile ca pe extremităţile proprii şi
este în stare să prindă o jucărie cu toată mâna, dar încă nu este în stare să îi dea drumul
voluntar. Prinde pe alţii de păr, îşi suge degetele sau pumnii, prinde o jucărie colorată,
o priveşte şi o trece singur dintr-o mână în alta.
Îşi poate mişca braţele şi picioarele liber, el poate fi pus pe o păturică pe care o vor
ţine părinţii de cele patru colţuri şi îl vor legăna blând, fără mişcări bruşte, iar copilul
drept recompensă va dărui un zâmbet, un gângurit iar unii vor râde în hohote.
Jucăriile preferate sunt cele viu colorate şi care scot sunete, ele pot fi atârnate deasupra
patului, iar copilul să încerce să le ajungă. Atenţie la dimensiunile jucăriilor (să fie
destul de mari, ca să nu le înghită şi fără colţuri sau margini aspre, ca să nu se
rănească).
Luna a 4-a
Cea mai parte a sugarilor la această vârstă zâmbesc, gânguresc, lovesc cu picioruşele,
râd, chiuie, îşi mişcă capul de la dreapta la stânga.
Se joacă cea mai mare parte a timpului cu mâinile sale, le studiază, poate trece o jucărie
dintr-o mână în alta şi apoi o duce automat la gură.
Îi recunoaşte pe cei care au grijă de el şi-i invită să se joace.
12
Cele mai apreciate jucării sunt cele în formă de inel şi care scot sunete. I se pot arăta
cărţi colorate, chiar dacă le duce la gură.
Se poate juca de-a avionul, ţinut de burtă cu mâinile şi picioarele întinse, la început
mişcările trebuie să fie line ca să se simtă în siguranţă şi să se obişnuiască, apoi
mişcările se pot accelera.
Este bine să i se acorde libertate sugarului să se mişte în voie pe o pătură aşezată pe
podea sau pe pat, este obligatorie supravegherea lui.
În timpul jocului este bine să i se vorbească sau să i se cânte, mişcările lui nu trebuie
îngrădite, ci încurajate, se încearcă eliminarea treptată a suportului pentru întărirea
muşchilor (poate fi ţinut la început de şolduri astfel ca el să înveţe să-şi susţină mai
bine capul).
Atunci când copilul gângureşte este bine să-i răspundeţi, se pot folosi grimase
caraghioase şi intonaţii diferite.
La plimbarea prin casă lucrurile întâlnite pot fi nominalizate, se poate practica inclusiv
identificarea sunetelor.
În timpul băii recomandăm câteva mişcări de decontractare: închiderea şi deschiderea
mâinilor spre piept, pedalarea picioarelor, mişcările blânde efectuate ritmic.
În poziţia culcat se ţin degetele pentru ca sugarul să se ridice sau să se aşeze. Unii copii
pot fi puşi ridicat sau semiridicat susţinuţi între perne pentru câteva minute. Acest
timp poate fi prelungit zilnic în funcţie de starea copilului.
13
Luna a 5-a
De la explorarea mâinilor va trece la explorarea picioarelor, la această vârstă sugarii
explorează totul, examinează şi gustă din tot ce apucă. Se întorc de pe o parte pe alta
singuri.
Le place să fie gâdilaţi pe burtă, iar toţi cei care fac acest lucru devin prietenii lui.
Ei deja ştiu să prindă jucăriile cu mâna întreagă. Jocul cu cuburile este destul de
educativ pentru copii, el deja poate ţine câte un cub în fiecare mână, şi poate trece un
obiect dintr-o mână în alta.
Mai târziu va lăsa un obiect din mână pentru a lua altul, va arunca cu jucăriile sau va
lovi cu ele de masă.
Pentru că îşi poate susţine destul de bine capul se poate practica jocul de-a
„ascensorul”, copilul susţinut de braţe, aşezat pe piciorul părintelui se ridică şi se
coboară din ce în ce mai des.
Se pot practica jocuri cu mâinile: aplauze, sau „vine cioara”, după câteva demonstraţii
părintele poate să cânte iar copilul să se joace singur.
Jucăriile recomandate la această vârstă sunt: cuburile din diferite materiale, păpuşi
sau jucării moi, obiecte casnice (căni, cutii goale), mingi de diferite mărimi şi
consistenţe.
Se recomandă cărţi cu desene viu colorate, poezii simple.
Îi pot fi arătate obiecte, animale, persoane, apoi poate fi întrebat unde se află ele.
Poate fi luat să asiste la treburile zilnice aşezat într-un port-bebe, lui îi face plăcere să
asculte sunete noi. Este benefică explicarea lucrurilor care se întâmplă în jur.
14
Copilul are o deosebită plăcere să asculte pocnituri din gură, degete, imitarea
zgomotului motorului, orice variaţie a vocii şi intonaţiei, în funcţie de imaginaţia
adultului.
Luna 6 - 9
Copilul pe măsură ce creşte devine din ce în ce mai activ, astfel că se plictiseşte mai
repede, el are nevoie de noi stimuli ca să nu înceapă să plângă.
La această vârstă copiii stau în funduleţ şi se întorc uşor de pe o parte pe alta, este
foarte importantă supravegherea atentă a lor. La această vârstă majoritatea copiilor îşi
introduc picioruşele în gură şi le sug.
Copilul nu trebuie lăsat nici un moment fără activitate, el are nevoie mereu de
distracţie, să aibă ce să privească sau cu ce să se joace.
Jucăriile sugarului trebuie să fie foarte variate şi nu se dau toate odată, copilul se poate
juca o perioadă cu doar câteva dintre ele, după care se vor înlocui cu altele şi vor fi
reintroduse după o perioadă de timp.
Este bine ca sugarul să observe apariţia şi dispariţia noilor jucării, el trebuie îndemnat
să se ducă către ele şi să se joace.
Sunt de preferat jucăriile care să poată fi privite, lovite, strânse, scuturate, desfăcute,
umplute. Toate jucăriile vor ajunge în gura copilului, deci ele trebuie curăţate înainte
şi după joacă. Nu sunt recomandate jucăriile cu puf, sau de dimensiuni mici pe care
le poate înghiţi.
Odată cu introducerea hranei solide copilul trebuie lăsat să se joace cu linguriţa, sau i
se poate pune chiar un platou cu ceva mâncare în faţa lui pentru a-l lăsa să se joace cu
ea.
15
Copilul la această vârstă dacă este susţinut în picioare are tendinţa să sară, acest lucru
este fascinant pentru el. De la 7-8 luni copilul se agaţă de grilajul patului şi după mai
multe încercări se poate ridica singur în funduleţ şi în picioare şi poate merge singur
de-a latul pe lângă grilaj.
Se poate rostogoli, este bine să fie ajutat de un adult, acest lucru îl va ajuta peste scurt
timp să se târască.
Este importantă încurajarea producţiei verbale prin repetarea şi aprobarea celor zise
de copil, arătând în acelaşi timp bucuria prin intonaţie.
La această vârstă copilul este foarte greu de privat de mamă, va fi mai uşor dacă
educarea despărţirii se începe cu un joc, de exemplu „cucu-bau”, părintele trebuie să
continue să vorbească după ce a plecat într-o cameră apropiată, astfel copilul va învăţa
că părintele este aproape şi că va reveni. Un copil care are anumite obiecte de care s-a
ataşat strâns (jucărie, suzetă, biberon, etc.) este mai uşor de alinat în astfel de cazuri.
Luna 9 - 12
Un copil sănătos face primii paşi la această vârstă, susţinut de două mânuţe, apoi de
una înainte de a porni singur. Chiar dacă nu stăpâneşte mersul în două picioare el
devine mai îndemânatic la mersul de-a buşilea încercând să descopere cât mai multe
lucruri în jurul lui. Fetiţele merg mai repede şi vorbesc mai repede, mai ales cele
hrănite natural pot merge de la 9-10 luni singure.
El este destul de energic şi se mişcă dintr-un loc în altul, aruncă obiectele, dărâmă şi
împinge tot ce poate.
Este foarte interesat de toate obiectele casnice, pe care le preferă jucăriilor.
16
La această vârstă el nu doar se joacă ci şi învaţă multe noţiuni. Le place să bage obiecte
mai mici în obiecte mai mari, să închidă cutii şi să le deschidă, învaţă diferite lucruri,
diferenţa dintre cald şi rece, gol şi plin. Mereu trebuie să existe ceva interesant pentru
a le ocupa timpul şi a-i învăţa. Îi interesează toate obiectele din casă, care trebuie să li
se arate să li se explice câteva vorbe despre ele, după care obiectul se va pune la loc,
iar copilul nu-l va mai solicita. Tot ce nu i se dă să studieze şi nu i se arată îndeaproape
va rămâne o curiozitate permanentă pentru copil, curiozitate pe care şi-o va satisface
cu prima ocazie când poate să aibă acces la acel obiect şi îl va lua cu orice preţ.
Tot acum învaţă legătura dintre cuvinte şi acţiuni, pentru acest lucru se recomandă ca
vorbirea părinţilor să fie însoţită de gesturi.
Este capabil să-şi folosească mâinile, se poate juca de-a „vine cioara” sau baterea din
palme „aplauze”.
Poate fi învăţat numărarea (pe degete) sau obiecte din jur.
Este bine să fie învăţat să identifice anumite părţi ale corpului său, oricum pentru copil
privirea şi analizarea sa în oglindă este un lucru plăcut.
Pentru că mulţi dintre copii învaţă să vorbească în această perioadă, adulţii trebuie să
folosească un limbaj corect atunci când i se adresează, este important acest lucru
pentru că părintele rămâne în continuare un model pentru copil.
Pentru ei este o plăcere să asculte poveşti, să se uite împreună cu persoana care are
grijă de el la cărţi colorate, se recomandă vorbirea clară şi explicarea imaginilor
întâlnite în cărţi, mai târziu copilul se va întoarce la ele şi le va privi cu satisfacţie.
Mulţi dintre copii au o atracţie deosebită faţă de muzică, unii dintre ei chiar dansează
la auzul ei, deşi nu i-a învăţat nimeni. O muzică liniştită înainte de culcare îl va face
pe copil să adoarmă mai uşor.
17
Ce mai mare parte a sugarilor sunt foarte încântaţi de tot ce-şi modifică forma (cocă,
nisip, plastilină). Persoanele care au grijă de copil trebuie să fie foarte atente la
activitatea lui şi mai ales când acesta se joacă în nisip, pentru că nisipul poate intra în
nas, urechi, gură, vagin, rect, plici, provocând iritaţii. Uneori nisipul poate fi
contaminat cu fecale animale sau să conţină azbest.
Cea mai mare parte a copiilor la această vârstă au o dorinţă furibundă de a explora
totul în jur, îşi bagă nasul în fiecare colţişor, degetele în despărţiturile dintre mobile,
trag de toate lucrurile care nu sunt fixate în cuie, le place să arunce obiecte în veceu şi
să se uite cum plutesc, să verifice conţinutul coşului de gunoi, într-un cuvânt nimic
nu rămâne necontrolat.
Înainte de a lăsa sugarul să se joace trebuie înlăturate toate obiectele periculoase de pe
terenul de joc. Toate substanţele chimice (cosmetice, medicamente, detergenţi, etc.), se
ţin cât mai departe de accesul copilului, se recomandă un dulap cu lacăt.
Prizele se lipesc cu leucoplast sau se pun apărătoare de prize ca să nu bage degetele
în ele. Toate obiectele ascuţite, tăioase, sau mici se pun într-un loc inaccesibil
sugarului.
Este bine ca la această vârstă să se insiste la educarea copilului. El deja înţelege
semnificaţia cuvântului „NU”, părinţii pot să-i explice în cuvinte simple care este
pericolul „arde”, „doare” şi să-i distragă atenţia cu o altă activitate.
Sugarul deja poate să-şi exprime o parte din dorinţe (de a fi luat în braţe, mişcarea
capului pentru a spune „nu”, sau mişcarea mâinilor pentru a-şi lua la revedere).
Se recomandă să i se vorbească cât mai mult, să fie întrebat ce vrea, să i se dea
libertatea de a alege ce vrea din anumite lucruri, să i se acorde atenţie şi să fie ascultat
(chiar dacă nu se înţelege ce spune el, nu e cazul să fie dezaprobat).
18
Este perioada când poate fi începută disciplina, stabilirea limitelor pe care ar trebui să
le cunoască. Un copil trebuie învăţat ce este rău şi ce este bine, să se protejeze şi să se
controleze.
Este contraindicată pedeapsa fizică, totul se poate face uşor prin dezaprobarea,
privirea strictă a părinţilor şi explicarea greşelii. Pentru o eficacitate mai mare se
recomandă ca persoana care îngrijeşte să laude copilul cât mai des când acesta face
ceva bine.
Disciplinarea eficientă nu este nici cea extrem de rigidă, dar nici total permisivă.
Stricteţea excesivă formează copii foarte ascultători de părinţi, dar când scapă de sub
supravegherea lor sunt total necontrolabili. Iar în cazul unei îngăduinţe totale din
partea părinţilor copiii cresc incapabili să facă faţă lumii reale, sunt deseori egoişti,
violenţi, gata de ceartă şi inadaptabili. Este important să existe un echilibru între
severitate şi îngăduinţă. Toţi membrii familiei să adopte aceeaşi atitudine, să încerce
să nu fie discordanţi în comportament şi atitudini, pentru că pot dezechilibra copilul
care nu va mai şti ce să creadă şi îi va şantaja pe toţi pe rând.
Dezvoltarea psiho-motorie a fiecărui copil ţine foarte mult de vârsta de gestaţie la care
s-a născut copilul de aceea un prematur foarte mic care s-a născut la 28-30 de
săptămâni nu poate fi comparat până la 1 an cu un copil născut la termen, respectiv
39-40 săptămâni. Totdeauna vârsta copilului până la un an se corectează în funcţie de
vârsta de gestaţie. Un copil născut la 30 de săptămâni va avea un an la vârsta de un
an şi 12 săptămâni cu care s-a născut mai devreme (un an şi 3 luni). Toată dezvoltarea
lui fizică şi psihomotorie va fi întârziată cu 3 luni. Unii copii recuperează total
întârzierile până la 3 ani, iar unii prematuri vorbesc incorect până aproape de vârsta
şcolară având nevoie de un logoped şi eventual de un neuropsihiatru de copii.
19
20
Stăpânești lexicul profesional?
Răspunde la întrebările testului următor bifând în coloana pe care o consideri corectă:
Nr.
crt
Enunț Adevărat
(a)
Fals
(b)
1. Coach-potato este modelul ideal de dietă pentru copil
2. Eritemul fesier este o boală frecventă la sugar
3. În comunicarea cu copilul fața adultului trebuie să fie la
aceeași înălțime cu ce a copilului
4. Capacitatea copilului mic de a face un turn din 8 cuburi denotă
motricitate generală
5. Hidrocelul este o boală a sugarului
6. Numele este un drept civil al oricărui copil
7. Epistaxisul poate fi oprit cu ajutorul unui garou
8. Dezinfecţia în focar se practică după curățenie
9. Probioticele sunt microorganisme "de echilibru" în
formulele de continuare a mâncării sugarilor
10. Securitatea sociologică presupune calitatea şi umiditatea
aerului de 30% - 60%
Răspunsuri corecte: 1.b; 2.b; 3.a; 4.b; 5.b; 6.a; 7.a; 8.b; 9.a; 10.a
Dacă ai 8 răspunsuri corecte, stăpânești bine limbajul profesional.
21
CÂTEVA ELEMENTE DE LEXIC PROFESIONAL Ablactare -înlocuire a laptelui matern prin alte alimente necesare sugarului
Alimentație celiachie – alimentație care exclude glutenul Apnee - opririe spontană, momentană, a respirației Baby Friendly Hospital - „Spitalul Prieten cu Copilul”, iniţiativa internaţională, sponsorizată de OMS şi UNICEF pentru a încuraja şi recunoaşte spitale şi maternităţi care oferă un nivel optim de îngrijire în ceea ce priveşte lactaţia
Bont ombilical- rămășiță a cordonului ombilical care se usucă și cade după
câteva zile de la nașterea copilului
Cerumen- exces de secreții ale urechii
CICS -Codul Internaţional de Comercializare a Substitutelor de lapte matern
aprobat de OMS
Cianoză –colorația albăstrie, mai mult sau mai puțin intensă, a pielii
Conjunctivită - iritarea (înroșirea), inflamarea sau infectarea părții anterioare
a membranei mucoase care învelește tot globul ocular, și la periferia corneei
(albul ochilor) se răsfrânge pe dosul pleoapelor, până la marginea lor (acolo
unde încep să crească genele)
22
Coprocultură - examen al scaunului destinat punerii în evidență a unei
infecții intestinale
Couch – potato (canapea şi chips-uri) – model american de alimentaţie şi viaţă
care presupune o dietă bogată în alimente de tip „fast-food" şi sedentarism
Dezinfecţie - procedură de distrugere a microorganismelor patogene sau
nepatogene de pe orice suprafeţe (inclusiv tegumente), utilizându-se agenţi
fizici și/sau chimici
Dezinfecţia profilactică – dezinfecție care completează curăţarea dar nu
suplineşte şi nu poate înlocui sterilizarea
Dezinfecţia în focar - dezinfecție țintită asupra agentului patogen incriminat
sau presupus; dezinfecţia se practică înainte de instituirea măsurilor de
curăţare
Dezobstruare – desfundare (de ex. a canalelor lacrimo-nazale)
Drepturi civile – dreptul la viață, libertate, egalitate, familie, nume,
proprietate
Drepturi politice – libertatea gândirii, a conștiinței, a religiei, a opiniei,
dreptul la informare, de a alege și de a fi ales etc.
Drepturi economice, sociale și culturale – dreptul la muncă, la educație, la
sănătate, la un nivel de trai decent, dreptul părintelui de a alege educația
corespunzătoare copilului său etc.
23
Eritem fesier- inroșirea feselor, atât a pielii cât și a pliurilor dintre fese și
coapse; în locurile înroșite pot apărea fisuri ale pielii, dureroase
Escară- leziune cutanată superficială dureroasă
Epistaxis- sângerare nazală
Flexie– extensie- mișcare de îndoire și întindere a membrelor inferioare la
copiii mici
Hemostază –oprirea unei hemoragii
Hidrocel – lichid în jurul testicolelor care se va remite în timp, singur; nu este
o boalã
Hipertermie - febră ridicată la peste 40°C
Intertrigo -leziuni roșii, zemuinde, ale cutelor pielii
Marsupiu – port-bebe
Milupan- amestec de acizi graşi polinesaturaţi şi vitamine liposolubile
Micoză - suprainfecţie cu ciuperci
Micțiune- emisie de urină
24
Motricitate fină- capacitatea copilului mic de a face, de exemplu, un turn din
8 cuburi, un pod din 3 cuburi, de a trage o linie verticală, de a copia un cerc,
o cruce, un patrat, de a desena un omuleț din 3 părți, din 6 părți, de a se spăla
pe dinți, de a turna apă într-un pahar
Motricitate generală-capacitatea copilului de a se mișca (de a arunca o minge,
de a prinde o minge în mișcare, de a sta pe un picior, de a sări într-un picior,
de a merge pe calcâie sau pe vârfuri înainte și înapoi, de a urca și coborî
scările etc.
Obstrucţie – înfundare
PUFA – formulă alimentară pentru copii cu acizi graşi polinesaturaţi
sintetizaţi din acid linoleic şi acid linolenic (ώ3)
Prebiotice - oligozaharide stimulatoare ale florei intestinale saprofite, de
apărare
Probiotice- microorganisme "de echilibru", în formulele de continuare a
mâncării sugarilor
Roaba –exercițiu pentru sugarul trecut de 9 luni, care a inceput sa umble in
4 labe
Securitate sociologică -existenţa şi întreţinerea unui mediu sănătos pentru
dezvoltarea copilului (salubritatea mediului; calitatea şi umiditatea aerului
30% - 60%; temperatura ambiantă între 18,3 – 25 grade C; fără poluare fonică,
chimică, microbiană; mediu de siguranţă)
25
Sindromul Reye -inflamaţie gravă a creierului şi ficatului, asociată cu
administrarea aspirinei
Somn profund – somn lent, calm, cu destindere musculară totală,
predominând în prima parte a nopții
Somn paradoxal – somn rapid în timpul căruia creierul are o activitate
intensă, în partea a doua a nopții
UNICEF - United Nations Children's Fund
26
Dacă vrei să știi mai multe…
CONȚINUTUL MINIM AL TRUSEI DE MEDICAMENTE
✔ Mănuși sterile de unică folosință (2 perechi)
✔ Flacon de soluție cutanată de iodopovidon în procent de 10% de iod de 125 ml (1)
✔ Flacon cu soluție fiziologică (clorură de sodiu - 0,9%) de 250 ml (1)
✔ Comprese de tifon steril 10 x 10 în punguțe individuale (3)
✔ Comprese de tifon steril 18 x 40 în punguțe individuale (1)
27
✔ Pensetă de medicație sterile de unică folosință (1)
✔ Cutie de plasă elastică de măsură medie (1)
✔ Cutie de vată din bumbac hidrofil (1)
✔ Cutie de plasturi de diferite dimensiuni gata de folosit (1)
✔ Rolă de plasture înalt 2,5 cm (1)
✔ Rolă de bandaj tivit înalt 10 cm (1)
✔ O foarfecă
✔ Garou (1)
✔ O cutie de gheață gata de utilizare (1)
✔ Punguță de unică folosință pentru strângerea deșeurilor medicale (1)
✔ Instrucțiuni de utilizare a acestor dispozitive medicale și de acordare a primului
ajutor în așteptarea ambulanței.
28
SUFOCAREA
Este cazul unui corp străin ce a pătruns în căile respiratorii. Căile aeriene pot fi
înfundate fie prin prezența unor corpuri străine cum ar fi alimente, vomă, sau în
special la copiii mici, obiecte, jucării sau dulciuri, fie din cauza unor boli ce provoacă
inflamarea acută a mucoaselor gâtului (edemul glotei). În cazul unei persoane
inconștiente, chiar și limba căzută în spate poate împiedica pătrunderea aerului.
Simptome generale
Persoana va întâmpina dificultăți în timpul respirației și al vorbirii, culoarea pielii și
a buzelor va fi vineție (cianotică) și-și va apuca gâtul cu mâinile.
Cum trebuie acționat
Înainte de toate rugați persoana accidentată să inspire lent și să tușească. Dacă starea
sa nu se îmbunătățește, aplecați persoana în față, loviți de mai multe ori cu palma
regiunea dintre omoplați. Dacă nici această manevră nu dă niciun rezultat (ar trebui
să elimine corpul străin), încercați manevra Heimlich.
Manevra Heimlich - în cazul unei persoane conștiente
Poziționați-vă în spatele persoanei, așezați-vă mâinile sub cutia toracică și
trageți spre voi rapid și cu forță, ridicându-le în același timp.
29
Încercați această manevră de mai multe ori, alternând-o chiar loviturilor
aplicate pe spate.
Dacă persoana își pierde cunoștința, așezați-o în poziția laterală de siguranță,
și loviți-o între omoplați.
Dacă nu-și reia respirația, culcați-o pe spate și apăsați-i diafragma, iar imediat
după ce va respira din nou, așezați-o din nou în poziția laterală de siguranță.
Între timp rugați pe cineva să sune la urgențe la 112, dar încercați să nu vă
îndepărtați de persoana accidentată.
ASFIXIEREA
Apare atunci când sângele nu se poate oxigena fie din cauza imposibilității de
pătrundere a aerului, fie din incapacitatea hemoglobinei de a se lega la oxigen.
Există mai multe tipuri de asfixiere. Putem enumera pe scurt asfixierea de origine
”mecanică” și asfixierea cu originea de ventilație.
Prima apare atunci când persoana rămâne imobilizată de greutatea altor persoane
(mulțime în fugă), sau de dărâmături (alunecări de teren, cutremure), în așa fel încât
cutia toracică nu se mai poate dilata, iar aerul nu poate pătrunde în plămâni.
A doua apare atunci când aerul inspirat este saturat de fum (în timpul incendiilor),
sau de gaze toxice cum ar fi spre exemplu CO (oxidul de carbon); în această situație
aerul pătrunde în căile respiratorii, însă oxigenul nu reușește să se lege la hemoglobină
fie pentru că are un conținut scăzut, fie deoarece gazele toxice (CO) se leagă primele
ocupând receptorii dedicați acestuia.
30
Simptome generale
Culoare vineție a pielii și a mucoaselor cu excepția asfixierii cu CO, când culoarea este
roșu aprins.
Cum trebuie acționat
Eliminați obiectele ce împiedică respirația, spre exemplu greutățile de pe
torace ce împiedică mișcările acestuia, pământul sau alte materiale ce ar putea
bloca nasul și gura.
Controlați dacă persoana respiră. Dacă respiră și este conștientă, așezați-o în
poziția laterală de siguranță.
Dacă nu respiră începeți manevra de respirație artificială și sunați la 112; dacă
lipsește și activitatea cardiacă, adăugați masajul cardiac.
Dacă asfixierea a fost provocată de inhalarea de fum sau gaze, înainte de toate
îndepărtați victima de locul unde a avut loc accidentul și așezați-o într-un loc
unde poate respira aer proaspăt.
INTOXICAȚIILE
În unele cazuri ne putem confrunta cu unele situații cauzate de absorbția de substanțe
veninoase și/sau toxice. Înainte de toate trebuie precizat că intoxicațiile provocate de
o astfel de absorbție, pot fi:
31
Intenționate
Întâmplătoare.
Nu ne vom ocupa de primele întrucât depășesc sarcinile acestui manual.
În ceea ce le privește pe cele din a doua categorie, cu care ne putem confrunta mai des,
amintim faptul că acestea pot apărea în cea mai mare parte a cazurilor din greșeală
sau din neatenție. În acest capitol, după ce le vom descrie caracteristicile generale,
vom vorbi despre intoxicațiile cu oxid de carbon.
Intoxicația poate fi provocată prin:
a) Înghițire,
b) Inhalare,
c) Absorbție prin piele,
a unei anumite substanțe.
În orice caz, imediat după ce au folosit una din aceste trei căi de intrare, substanțele
intră în circulație și ajung la ficat, unde sunt transformate, în majoritatea cazurilor, în
produse netoxice și sunt eliminate prin materiile fecale, prin aparatul respiratori,
salivă etc. În unele cazuri însă, substanțele sunt transformate în produse mai toxice
decât substanța inițială. În această etapă ar trebui să vorbim despre etichetarea
substanțelor chimice, întrucât în unele cazuri aceste informații ne pot ajuta să acordăm
primul ajutor unei persoane intoxicate și să oferim date mai clare unității de urgență
contactată telefonic în cazul în care s-a produs o intoxicație acută. Toate produsele
chimice periculoase sunt etichetate prin lege pentru a
identifica tipul de produs folosit,
indica riscurile pentru om, pentru mediu,
32
modalitățile de păstrare a respectivului produs.
De altfel, toate recipientele substanțelor toxice prezintă simboluri (pictograme), ce
permit identificarea tipului de periculozitate a substanței stocate în recipient
(toxicitate, nocivitate, inflamabilitate, explozivitate etc.); unele substanțe au mai multe
caracteristici din cele descrise mai sus, prin urmare vor avea un număr mai mare de
simboluri (pictograme).
Pe etichetă se vor menționa și o serie de recomandări cu privire la produs, cum ar fi:
modalitatea de stocare
măsurile de siguranță ce trebuie adoptate în caz de utilizare
eliminarea corectă a respectivului produs.
În cazul unei suspiciuni de intoxicație, trebuie cunoscută substanța ce ar fi putut
provoca această situație: prin urmare, va fi important să recuperați și să păstrați
recipientele substanțelor considerate periculoase pentru sănătate.
Cum putem acționa:
1. În cazul arsurilor și al contactului cu ochii: facem trimitere la capitolele
specifice.
2. În caz de înghițire: solicitați informații persoanei în cauză cu privire la tipul
de substanță ingerată.
3. În cazul inhalării: transferați persoana într-o altă încăpere, sau eventual în aer
liber.
În orice caz, atât în cazul 2) cât și în cazul 3), verificați condițiile:
neurologice
cardio-circulatorii
33
respiratorii
ale persoanei intoxicate.
În cazul în care pacientul este inconștient, așezați-l în poziția laterală de siguranță.
Sunați la 112 și specificați că este vorba despre un caz de otrăvire și oferiți informații
cu privire la:
1. condițiile persoanei în cauză,
2. tipul de substanță inhalată sau ingerată,
3. perioada de timp care a trecut de la momentul înghițirii sau al inhalării
substanței.
Ce NU trebuie să faceți:
SĂ ADMINISTRAȚI BĂUTURI ALCOOLICE
SĂ STIMULAȚI VOMA ÎN CAZUL UNEI PERSOANEI INCONȘTIENTE
SĂ STIMULAȚI VOMA ÎN CAZUL INGERĂRII ACCIDENTALE DE CLOR
SAU ALTE SUBSTANȚE CAUSTICE.
MONOXIDUL DE CARBON - se dezvoltă în urma arderii incomplete a carbonului și
a altor substanțe. Principalele surse de otrăvire cu oxid de carbon sunt vasele cu
jăratec, gazele de eșapament etc. Este vorba despre un gaz inodor. Oxidul de carbon
are o afinitate deosebită pentru hemoglobina din sânge, mai mare decât cea a
oxigenului. Compusul care se formează în urma legăturii între oxidul de carbon și
hemoglobină, se numește carboxihemoglobină.
34
Simptomatologie:
dureri de cap,
amețeli,
tulburări respiratorii,
somnolență,
confuzie mentală,
crize de epilepsie,
pierderea cunoștinței,
comă.
Persoana afectată are pielea și mucoasele de culoarea roșu aprins.
Cum se poate acționa:
1. transferați persoana în aer liber
2. asigurați-vă ca pacientul să aibă căile aeriene libere, și
3. transportați-l la spital pentru a i se administra tratamentul corespunzător.
35
PRINCIPALELE LEZIUNI SUFERITE DE APARATUL LOCOMOTOR
Principalele leziuni suferite de aparatul locomotor sunt reprezentate de:
contuzie
entorsă
luxație
fractură.
După cum vom vedea în
continuare, tipul de
asistență ce trebuie acordată
în cazul acestor tipuri de
leziuni este identic: diferă
doar gravitatea și modul în
care este provocată leziunea.
CONTUZIE
În urma unei lovituri de o
suprafață dură, după cum
am menționat deja într-un
alt capitol al acestui manual,
stratul situat între partea
superioară a pielii și
suprafața osoasă de
36
dedesubt, este strivit, iar în urma acestei striviri, se pot forma echimoze sau
hematoame în funcție de cantitatea de sânge ce iese din vasele dermei. Prin urmare,
în aceste condiții nu există nicio leziune osoasă.
CARACTERISTICI
Persoana accidentată va prezenta în regiunea afectată de traumatism,
DURERE,
UMFLĂTURĂ
LIMITAREA MIȘCĂRILOR.
Aceste simptoame vor fi mai evidente în cazul în care traumatismul afectează o
secțiune articulară. Ca urmare a traumatismului contuzional și a pierderii ulterioare
de sânge în straturile din profunzime, zona în care s-a produs contuzia va prezenta o
variație cromatică caracteristică: se va trece întâi de la culoarea roșie la vineție în
câteva ore, iar în zilele următoare zona va avea o culoare gălbuie.
Cum se poate acționa:
În cele ce urmează vom descrie comportamentul corect pe care ar trebui să îl adopte
persoana ce acordă primul ajutor într-o situație similară. Primul lucru pe care ar trebui
să-l facă ar fi să încerce să oprească ieșirea sângelui din vasele sparte prin:
aplicarea locală de gheață pe partea afectată de traumatism.
ulterior partea respectivă trebuie bandajată pentru a fi imobilizată, iar în cele
din urmă
mențineți membrul într-o poziție ridicată.
37
Să vedem însă ce anume nu trebuie să facă în niciun caz persoana care acordă primul
ajutor:
în primul rând
nu trebuie să aplice căldură
nu trebuie să maseze partea afectată de traumatism
întrucât prin una din aceste manevre ar favoriza agravarea situației medicale a
persoanei, în sensul că ar favoriza și mai mult ieșirea sângelui în regiunea afectată de
traumatismul contuzional. Trebuie amintit de asemenea că, în cazul în care lovitura a
fost deosebit de puternică, medicul ar putea considera indispensabil să facă o
radiografie a segmentului osos afectat de traumatism, pentru a depista eventuale
fracturi osoase.
ENTORSĂ
Dacă traumatismul vizează o secțiune articulară, ar putea fi afectate capsula articulară
și ligamentele de întărire a acestei capsule, fără a determina însă și o pierdere
simultană a legăturilor articulare: în aceste cazuri putem vorbi despre o entorsă. În
funcție de gravitate, putem clasifica entorsele, de la cea mai ușoară la cea mai gravă,
în:
entorse de gradul 1
entorse de gradul 2
entorse de gradul 3.
Structurile articulare care sunt afectate cel mai des de entorse sunt:
glezna
38
genunchiul
încheietura mâinii
degetele etc.
Persoana accidentată va simți
durere
Iar în secțiunea articulară afectată de entorsă va simți
umflătură din cauza transferului de lichide în interiorul articulației afectate,
și
limitarea mișcărilor.
Ppersoana care acordă primul ajutor va lua câteva măsuri ce vor permite evitarea
agravării situației clinice locale:
va aplica gheață pe articulația afectată
va bandaja articulația afectată de traumatism pentru a o imobiliza
va menține membrul în poziție ridicată
Să vedem însă ce anume nu trebuie să facă în niciun caz persoana care acordă primul
ajutor:
nu trebuie să aplice căldură
și/sau
să maseze articulația afectată de entorsă, întrucât prin aceste proceduri ar
spori cantitatea de lichid transferat și umflătura din interiorul articulației.
39
De asemenea, ar trebui să evite să bandajeze mult prea strâns articulația afectată,
întrucât ar împiedica fluxul normal al sângelui și ar putea declanșa boli ale sistemului
vascular (artere și vene).
După cum am amintit anterior în cazul contuziilor, medicul poate considera necesar
să solicite o radiografie pentru a depista eventualele fracturi ale structurilor osoase
afectate de entorsă.
LUXAȚIE
În cazul unui traumatism mai grav, se poate întâmpla ca în anumite secțiuni (umăr,
cot etc.) să se piardă legăturile articulare normale din cauza ieșirii extremităților
osoase din capsula care le proteja anterior.
Această situație, mai gravă decât cea descrisă anterior, este caracterizată în primul
rând de:
durere localizată în apropierea articulației afectată de traumatism;
de asemenea, persoana va prezenta, din cauza caracteristicilor respectivei
leziuni,
deformarea articulației și a membrului afectat
cauzată de pierderea legăturilor normale între oase din interiorul articulației
prin ieșirea extremităților articulare.
În plus, din cauza pierderii legăturilor articulare normale, persoana accidentată va
simți și:
o limitare sau imposibilitatea mișcării secțiunii articulare.
40
Cum se poate acționa în astfel de cazuri:
În primul rând persoana care acordă primul ajutor nu va trebui să încerce niciodată
să reducă luxația: având în vedere structurile importante afectate, reducerea ar trebui
efectuată de un personal specializat calificat, în urma unei eventuale radiografii făcute
pentru a lămuri mai bine situația creată la nivelul articulației ca urmare a respectivului
traumatism. De altfel, leziunile nervoase și/sau vasculare ar putea cauza probleme
grave ale segmentului afectat.
FRACTURA
Este o întrerupere bruscă a continuității unui os, cauzată în general în urma unei
lovituri de un obiect sau de un traumatism violent care a cauzat și o entorsă a unei
articulații: acest tip de fractură se numește post-traumatică.
În unele cazuri fractura poate apărea și fără traumatisme aparente la persoanele care
suferă de boli deosebite: acest tip de fractură se numește patologică.
Fracturile apar mai des la adulți, dintr-o serie de motive cum ar fi:
elasticitatea mai scăzută a oaselor,
greutatea mai mare a corpului,
prezența simultană a unor eventuale boli ale oaselor (osteoporoză).
Fracturile sunt de mai multe tipuri:
fractură deschisă: atunci când fragmentele osului fracturat rup straturile de
mușchi și piele și ies la exterior. În cazul acestui tip de fractură, fragmentele
osoase se pot infecta destul de ușor.
41
fractură diafizară, dacă afectează partea centrală (diafiza) a osului;
fractură epifizară, dacă afectează partea proximală sau distală a osului
(epifiză);
fractură completă, dacă întreruperea este completă;
fractură incompletă, dacă întreruperea este doar parțială; acest tip de fractură
este destul de frecventă la copii.
Persoana accidentată va acuza:
durere puternică, localizată la nivelul osului fracturat;
imposibilitatea de a mișca partea accidentată
umflătură
Local va exista și o zonă deformată cauzată de fragmentele osoase fracturate.
Cum se poate acționa:
imobilizați membrul fracturat cu multă grijă, încercând să lăsați libere
degetele. Veți putea folosi bandaje, fulare, bastoane, cozi de mături.
blocați articulațiile deasupra și dedesubtul osului fracturat
Să vedem însă și ce anume nu trebuie să faceți niciodată:
să mișcați persoana
să forțați partea accidentată
să încercați să restabiliți situația normală a osului fracturat: această manevră
poate fi contraproductivă și dăunătoare dacă este efectuată de o persoană
nespecializată (există posibilitatea de a cauza leziuni vasculare și nervoase).
42
De asemenea, va trebui să acordați o atenție deosebită fracturilor deschise: se
infectează foarte ușor; de aceea va trebui să fiți foarte atenți și să folosiți doar bandaje
sterile.
În spital se va efectua un bandaj ghipsat, ce va trebui îndepărtat după o anumită
perioadă de timp, sau se va putea recurge la așa-numiții fixatori externi, folosiți în
special în cazul fracturilor corpului (diafizei) oaselor lungi; în anumite cazuri va fi
necesară și intervenția chirurgicală.
Vindecarea fracturilor are loc odată cu formarea așa-numitei cicatrici osoase, într-o
perioadă de timp variabilă în funcție de o serie de facturi ce țin de:
a) vârsta și starea generală a persoanei,
b) secțiunea osoasă accidentată,
c) situația locală a osului fracturat (eventuala prezență a osteoporozei și/sau
a altor procese patologice),
d) eventuale tratamente în curs de administrare.
AGENȚII BIOLOGICI
Organismul uman poate fi afectat de procese inflamatorii mai mult sau mai puțin
grave, în funcție de unele caracteristici referitoare la:
a) agentul infecțios,
b) organul afectat,
c) starea generală a persoanei etc.
Cei mai cunoscuți agenți biologici sunt:
43
Bacteriile: pot avea diferite forme (baston, sferă, spirală etc.) și dimensiuni.
Dintre toate speciile cunoscute, unele sunt patogene pentru om, altele pentru
animale; în plus, unele trăiesc în mod normal în corp fără a cauza nicio acțiune
patogenă, așa cum se întâmplă la nivelul pielii, a gurii și a faringelui.
La nivel intestinal, bacteriile sunt folosite de organism pentru a sintetiza
vitamina K, importantă în procesele de coagulare. Unele bacterii au nevoie de
oxigen pentru a crește, în schimb altele se dezvoltă doar în lipsa oxigenului.
Enumerăm în continuare câteva boli ale omului cauzate de bacterii: tifos,
tetanus, botulism, tuberculoză, sifilis, bruceloză etc.
Virușii: sunt mult mai mici decât bacteriile, iar pentru a se putea multiplica și
a-și desfășura propriul ciclu, au nevoie de celule din care să se hrănească.
Enumerăm în continuare câteva boli cauzate de viruși: varicelă, hepatită,
pojar, turbare, S.I.D.A. etc.
Acești agenți infecțioși pot afecta unul sau mai multe organe și provoca stări
specifice bolii (amigdalită, faringită, pneumonie, hepatită etc.). Prezentăm
mai jos căile prin care acești germeni pătrund în organism, precizând pentru
fiecare dintre ele, câteva tipuri de boli:
MODALITĂȚI DE TRANSMITERE A AGENȚILOR INFECȚIOȘI
PE CALE AERIANĂ: ex. Răceală, tbc pulmonar, tuse convulsivă, pojar
PE CALE FECAL-ORALĂ: hepatita A, salmonella, holera.
PRIN CONTACT DIRECT: hepatita B, C, SIDA, turbarea, tetanus *.
44
* În ceea ce privește tetanusul, după cum vom vedea în continuare, transmiterea nu
se face prin contagiere de la o persoană bolnavă la o persoană sănătoasă, spre
deosebire de celelalte cazuri.
După contagiere, care se poate produce pe care aeriană, orală, prin contract direct cu
materialul infectat, există trei faze importante, și anume:
faza de incubație, în care pacientul simte o stare de rău generală. În această
fază, în care germenii se înmulțesc în organismul uman, există posibilitatea
de a contagia alte persoane;
boala propriu-zisă, caracterizată de febră, durere și simptome la nivelul
diferitor organe afectate de procesul de infectare. În această fază, organismul
își activează sistemul de apărare, prin producerea de anticorpi specifici
pentru respectivul germen;
faza de convalescență, în care pacientul este în continuare foarte slăbit, cu
toate că a depășit faza de boală.
Organismul se apără de atacurile germenilor fie prin
anumite celule ale sângelui (globulele albe), încercând să elimine focarul de
infecție la nivel local (spre exemplu în cazul rănilor);
fie prin
producerea de anticorpi împotriva respectivului germen.
În timpul sarcinii, mama îi transmite copilului, prin placentă, diferiți anticorpi; după
naștere acest proces de transmitere continuă prin laptele matern.
Posibilitatea de apărare a copilului și a adultului împotriva diferitor germeni, este
amplificată considerabil prin recurgerea la vaccinuri, ce constau în administrarea de
45
germeni care, în urma unui tratament corespunzător, și-au pierdut capacitatea de ”a
îmbolnăvi”, însă și-au păstrat-o pe cea de a stimula producerea de anticorpi. Pentru a
putea deține o cantitate bună de anticorpi este indispensabil să efectuați rapeluri ale
acestor vaccinuri după o anumită perioadă de timp.
În tabelul de mai jos sunt menționate vaccinurile obligatorii în conformitate cu
dispozițiile legale în vigoare:
Vârsta de vaccinare - 3 luni
Anti-poliomielită
Anti-difterie
Antitetanos
Anti-hepatita B
Vârsta de vaccinare - 4-5 luni
Anti-poliomielită
Anti-difterie
Antitetanos
Anti-hepatita B
Vârsta de vaccinare - 10-12 luni
Anti-poliomielită
Anti-difterie
Antitetanos
Anti-hepatita B
46
Vârsta de vaccinare - 3 ani
Anti-poliomielită (doza de rapel)
Vârsta de vaccinare - 6 ani
Anti-difterie (doza de rapel)
Antitetanos (doza de rapel)
Vârsta de vaccinare - 12 ani
Hepatita B (3 doze) pentru copiii nevaccinați în primul an
Pe lângă aceste vaccinuri obligatorii prin lege pentru toți, se mai recomandă și altele:
Anti tuse convulsivă
Anti-pojar
Anti-rubeolă
Anti-oreion.
Amintim de asemenea faptul că alte legi impun obligativitatea vaccinării anumitor
categorii de muncitori:
1) LEGEA nr. 1088/1970, referitoare la obligativitatea vaccinului anti-tuberculoză
pentru muncitorii din spitale, clinici, spitale psihiatrice si pentru studenții la medicină
2) D.P.R. nr. 327/1980, cu privire la obligativitatea profilaxiei anti-tifos pentru
muncitorii care manipulează alimentele.
Există de asemenea posibilitatea de a administra anticorpi împotriva diferitor
germeni. Este vorba despre:
47
a) imunoglobuline obținute de la donatori și/sau
b) seruri obținute de la anumite animale (în special bou și cal).
În acest caz anticorpii ar ajunge în mod pasiv la persoană, fără ca sistemul imunitar
competent al persoanei să fie stimulat și să participe la producerea acestora.
48
RĂNILE
Rana este o întrerupere a continuității pielii ce poate afecta chiar și straturile din
adâncime. În funcție de adâncimea leziunii și de caracteristicile legate de natura
agentului care a cauzat leziunea, rănile se clasifică în:
excoriații = leziuni de suprafață cauzate de un corp ascuțit;
abraziuni = leziuni de suprafață cauzate de un corp contondent neregulat,
aspru (adesea conțin în interior mici corpuri străine ce pot cauza infecții);
răni cauzate de vârfuri ascuțite = răni adânci cu orificiul de intrare mic și
dauna internă mai mult sau mai puțin adâncă (cui, pumnal, țepi de trandafiri
etc.)
Riscul de infectare este foarte ridicat din moment ce murdăria și germenii pot fi
transferați în profunzime.
răni cauzate de arme de foc = tip special de rană cauzată de vârfuri ascuțite;
răni cauzate de tăieturi = tăieturi nete cauzate de o margine ascuțită (lamă,
sticlă spartă etc.). Întrucât vasele sanguine de pe marginile rănii au suferit o
tăietură netă, se poate declanșa o hemoragie abundentă. Rănile cauzate de
tăieturi la un membru pot tăia chiar și tendoanele.
tăieturi neregulate = cu margini neregulate cauzate de o lovitură sau de o forță
răni lacerate și contuzionate = margini neregulate și contuzionate.
Pot sângera într-un mod mai puțin abundent față de celelalte răni, însă dauna și
contuzia țesuturilor sunt mai grave. Gravitatea rănii se stabilește în funcție de
extinderea și adâncimea acesteia, și de eventuala prezență a corpurilor străine.
49
Rănile la față, la orificiile naturale ale corpului, la torace și la abdomen se consideră
întotdeauna grave și necesită îngrijiri medicale.
Complicațiile rănilor sunt reprezentate de următoarele evenimente:
hemoragii
șocuri
infecții (inclusiv cea cu tetanos)
leziuni ale organelor interne
În ceea ce privește tratamentul, este importantă să diferențiem rănile mari de rănile
mici, întrucât în primul caz problema este reprezentată de ținerea sub control a
eventualei hemoragii, pentru care facem trimitere la capitolul specific.
În ceea ce privește TRATAREA RĂNILOR MICI, sunt necesare următoarele
operațiuni:
spălați-vă bine mâinile;
folosiți mănușile de unică folosință;
spălați rana cu apă și săpun (lăsați-o să sângereze sub apa curentă);
încheiați faza de curățare cu apă oxigenată (ce poate fi folosită și pe interior);
dezinfectați marginile (nu cu alcool, nici cu tinctură de iod deoarece pot
produce leziuni);
acoperiți rana cu tifon steril și fixați-l de jur împrejur cu un plasture sau cu o
plasă adezivă;
nu folosiți creme sau prafuri cicatrizante sau antibiotice;
lăsați pansamentul în jur de două zile, apoi îndepărtați-l.
50
Vindecarea rănilor se produce atunci când se formează crusta și țesutul de granulație
fără a apărea simptome de infecție.
Subliniem importanța normelor de igienă menționate mai sus pentru a evita riscul de
apariție a infecțiilor. Toate rănile deschise pot fi contaminate de microorganisme
existente în obiectul care a cauzat rana, în aer sau pe degete. Rana se infectează atunci
când intră germeni și se reproduc; acest lucru se întâmplă în special dacă rămâne
murdărie sau particule de țesut mort. Semnele prin care se manifestă infecția sunt:
roșeață, căldură, tumefacție, zvâcniri, uneori febră.
Se poate forma chiar și puroi (lichid vâscos alcătuit din globule albe moarte, germeni
morți, celule desprinse, ser). Poate apărea și o tumefiere și o senzație de durere la
nivelul limfonodulilor satelit (gât, axilă sau pântec în funcție de locul unde este situată
rana). Cea mai periculoasă infecție este cea cu tetanos pentru care facem trimitere la
capitolul referitor la agenții biologici.
În cazul unei răni infectate este foarte important să se prevină agravarea infecției,
acoperind rana cu un pansament steril; în aceste cazuri se recomandă întotdeauna un
control medical.
O atenție deosebită trebuie acordată rănilor toracelui și celor ale abdomenului datorită
posibilității apariției unor complicații grave.
RĂNI ALE TORACELUI
O rană care pătrunde în torace poate produce o leziune internă gravă a organelor din
interiorul toracelui și poate crea o comunicare între exterior și cavitatea pleurală,
provocând complicația denumită pneumotorace.
51
Prin urmare, în aceste cazuri trebuie efectuate următoarele manevre: acoperiți rana cu
un tifon steril; preveniți sau reduceți la minimum șocul așezând persoana în poziție
semi-șezut dacă este conștientă, în poziție laterală de siguranță dacă este inconștientă;
transportul urgent la spital.
Este important să țineți cont de faptul că nu trebuie în niciun caz să îndepărtați
corpurile străine.
RĂNI LA ABDOMEN
Gravitatea unei răni abdominale se poate manifesta printr-o hemoragie externă,
printr-o scurgere a conținutului abdominal sau printr-o hemoragie internă. Riscul de
infecție este ridicat.
Nici în acest caz nu trebuie să extrageți corpul străin care a cauzat perforarea, nici nu
trebuie să efectuați manevre pentru a repune la loc intestinul ieșit în afară.
Persoana accidentată trebuie așezată întinsă cu picioarele îndoite.
HEMORAGIILE
Am considerat oportun să introducem acest subiect în acest capitol, ținând cont de
legătura strânsă cu problema rănilor.
Prin hemoragie se înțelege ieșirea sângelui din fluxul sanguin.
Ieșirea sângelui poate apărea în exteriorul corpului printr-o rană (hemoragii externe)
sau în interior (hemoragii interne); se poate întâmpla ca sângele să se strângă în
interiorul corpului, pentru ca apoi să iasă printr-un orificiu natural (hemoragii
exteriorizate).
52
Hemoragiile externe, în funcție de tipul de vas sanguin care a fost deteriorat se
clasifică în:
hemoragie arterială: sângele este bine oxigenat și roșu aprins, iar sub
presiunea pompei cardiace iese cu putere din rană în mod intermitent. O
arteră tăiată poate duce în scurt timp la golirea fluxului sanguin.
hemoragia venoasă: sângele este de culoare roșu închis sau maroniu.
Presiunea este mai mică decât cea a sângelui arterial însă, întrucât peretele
vasului este elastic, sângele poate stagna în interior.
hemoragia capilară: sângele, de culoare roșu aprins, se scurge în jurul rănii.
Cantitatea de sânge pierdut este în general neglijabilă. Echimoza este hemoragia
capilară care apare în jurul țesuturilor, sub pielea intactă, din cauza unei contuzii.
Care sunt sarcinile persoanei care dorește să acorde primul ajutor rănitului?
să controleze hemoragia, fără a extrage niciodată eventualele corpuri străine;
să prevină șocul;
să reducă la minimum riscul de infecție;
să organizeze transportul urgent la spital.
Mai exact, TRATAREA RĂNILOR MARI prevede:
1. scoaterea sau tăierea hainelor pentru a descoperi rana.
2. exercitarea unei presiuni directe cu degetele, de preferință cu un tifon steril.
Dacă nu puteți exercita presiunea din cauza unui corp străin, apăsați pe cele
două laturi ale rănii;
3. ridicarea și susținerea membrului rănit deasupra nivelului inimii;
53
4. dacă sângerarea este abundentă, ar trebui să întindeți persoana rănită.
5. bandajarea rănii fără a îndepărta tifonul. Bandajul trebuie să fie fix, însă nu
strâns pentru a nu bloca circulația. Dacă există un corp străin ce iese din rană,
aplicați două tampoane pe laturile obiectului până la o înălțime care să
permită așezarea bandajului deasupra corpului străin menționat mai sus.
6. fixarea și susținerea părții rănite.
7. chemarea ambulanței și asistarea continuă a victimei pentru a evita
producerea unui șoc. Încercați să liniștiți persoana rănită; agitația crește
bătăile inimii și implicit hemoragia.
8. controlarea bandajului pentru a vedea dacă există infiltrații (se mai poate
adăuga un bandaj suplimentar peste cel existent) și controlarea circulației sub
bandaj.
Hemoragiile foarte grave (arteriale)
Hemoragiile arteriale, adică cele care afectează vasele ce conduc sângele de la inimă
la periferie, sunt foarte periculoase, întrucât pot provoca hemoragii foarte grave.
În acest caz nu este de ajuns să apăsați pe rană, ci va trebui să aplicați compresia între
inimă și rană, de-a lungul arterei principale.
Persoana care acordă ajutorul de urgență trebuie să mențină compresia până la
încheierea asistenței.
Prin urmare, trebuie să țineți cont de punctele de compresie la distanță.
compresia carotidei (hemoragia gâtului). Se comprimă carotida pe partea
traheii, sub rană. Persoana este așezată în poziție semi-șezută.
54
compresia zonei subclaviculare (hemoragia umărului și a membrului
superior). Băgați degetul mare de sus în jos sub claviculă.
compresia arterei axilare (hemoragia părții superioare a brațului). Apăsați în
cavitatea axilară cu degetele mari alăturate și paralele.
compresia arterei femurale (hemoragia părții inghinale sau a membrului
inferior).
Artera femurală traversează bazinul în centrul pliului inghinal. Ajutați persoana
accidentată să se întindă, stând în genunchi lângă acesta; aplicați o presiune pe pliul
inghinal cu pumnul închis, apăsând cu toată greutatea corpului.
Apăsarea directă pe răni:
Este important să mai țineți cont de faptul că:
- În hemoragiile părților înalte ale corpului: este necesară poziția de semi-șezut;
- În hemoragiile părților joase ale corpului: poziția orizontală cu picioarele ridicate.
Pot exista situații deosebit de grave ce necesită UTILIZAREA GAROULUI
ARTERIAL.
Trebuie însă să luați în considerare următoarele aspecte:
Ar fi mai bine să nu-l folosiți cu prea multă ușurință deoarece este riscant
Trebuie folosit doar în cazuri extreme:
- membru amputat
- fractură deschisă cu hemoragie gravă
Se aplică doar:
- deasupra cotului
- deasupra genunchiului
Scrieți în mod lizibil:
55
- persoană purtătoare de garou
- ora exactă la care s-a aplicat garoul
ATENȚIE: doar medicul poate scoate garoul!
AMPUTĂRILE DE MEMBRE SAU DE DEGETE
Există situații deosebit de grave în care trebuie:
1. să opriți hemoragia:
a) amputări mari: garou
b) amputarea de degete: bandaj de compresie
2. să dezinfectați (fără a folosi dezinfectanți alcoolici ci pe bază de apă)
3. introduceți partea amputată într-o pungă curată din plastic, închisă
ermetic și așezată într-un recipient cu gheață.
4. transportați pacientul de urgență într-un centru de CHIRURGIE.
HEMORAGIILE INTERNE
Sunt cauzate de ruperea vaselor de sânge fără leziuni ale pielii, și acumularea sângelui
în interiorul corpului.
Se pot crea două situații:
Hematom: acumularea de sânge în țesuturile moi. În acest caz folosiți gheață în
primele 12-24 de ore pentru a nu spori cantitatea de sânge transferat.
Scurgerea sângelui într-o cavitate: traumatism (ex. Ruperea splinei, a rinichilor) boli
(ex. Ulcer gastric perforat)
56
Cum se suspectează o hemoragie internă în lipsa scurgerii sângelui?
În baza prezenței simptoamelor stării de șoc:
piele foarte palidă (dar cu aspect cianotic al extremităților și al buzelor)
piele rece și umedă
frisoane, tremur
puls slab și rapid
respirație rapidă și superficială
agitație iar apoi somnolență
evoluție spre comă și stop cardiac
Primul ajutor constă în așezarea persoanei accidentate într-o poziție anti-șoc și
acoperirea acesteia, fără a folosi însă pungi calde, întrucât o vasodilatație excesivă ar
putea fi contraproductivă, accentuând scăderea tensiunii.
Nu trebuie să îi administrați cafea, alcool și alte produse excitante pentru inimă,
întrucât frecvența cardiacă crescută (cafea sau produse excitante) sau vasodilatația
(alcoolul) sporesc cantitatea de sânge pierdută.
Spitalizarea imediată este extrem de importantă.
HEMORAGIILE EXTERIORIZATE
Apar atunci când, în urma unei leziuni a unui vas fără întreruperi de continuitate ale
pielii, sângele se acumulează în corp și iese ulterior prin orificiile naturale ale acestuia,
care sunt:
1. Urechea: persoana accidentată trebuie mișcată cât mai puțin. (otoragie)
Poziție laterală pe partea care sângerează. Nu tamponați deoarece compresia
poate agrava deteriorarea țesuturilor.
57
2. Nasul: poate fi vorba de două situații:
Rinoragia în urma unui traumatism cranian: aplicați gheață; nu
tamponați.
Epistaxis: capul trebuie înclinat în față; țineți degetul apăsat pe nara care
sângerează; aplicați comprese reci pe nas și frunte; folosiți eventual o
bucată de vată îmbibată în apă oxigenată (nu tampon hemostatic).
3. Gura: în acest caz sângele poate proveni
din gură (extracție dentară): aplicați un tampon și gheață.
din căile respiratorii (traumatisme sau boli): pacientul este conștient:
așezați-l în semi-șezut; pacient inconștient: așezați-l în poziția laterală de
siguranță
din aparatul digestiv: așezați persoana în poziția laterală de siguranță;
aplicați o pungă cu gheață.
4. Intestinul (traumatisme și boli): așezați persoana în poziție orizontală cu
picioarele ridicate.
5. Căile urinare (traumatisme și boli): așezați persoana în poziție orizontală cu
picioarele ridicate.
6. Aparatul genital feminin (metroragia): așezați persoana în poziție orizontală
cu picioarele ridicate.
Intervenția medicului este întotdeauna necesară!
58
ARSURILE
Este vorba de leziuni ale pielii cauzate de:
1. Agenți fizici
Raze (solare, ultraviolete, surse radioactive)
Electricitate (curent cu voltaj scăzut, cu voltaj ridicat, fulgere)
Căldură (foc, aburi, ulei încins etc.)
2. Agenți chimici
Acizi și baze puternice (sodă caustică, clor etc.)
59
Gravitatea arsurii se evaluează în funcție de:
natura agentului care a cauzat-o;
adâncimea rănii;
extinderea arsurii;
CLASIFICAREA ARSURILOR
ARSURI DE GRADUL 1: afectează doar stratul superficial al pielii
Simptoame: roșeață (eritem), umflătură (edem), durere
ARSURI DE GRADUL 2: (daună mai adâncă cu formarea de bășici pline cu lichid:
bășici cauzate de arsură). Gravitatea depinde de extindere și de scurgerea implicită de
lichide
ARSURI DE GRADUL 3: moartea țesuturilor. Toate straturile pielii au fost deteriorate.
Dauna se poate extinde și la nivelul nervilor și al mușchilor. Pielea poate fi palidă sau
înnegrită. Solicitați întotdeauna îngrijiri medicale, oricât ar fi de mici.
PRIMUL AJUTOR ÎN CAZUL ARSURILOR
DE GRADUL 1: Trebuie să răciți partea arsă cu comprese cu apă rece. Administrați
un antitermic în caz de febră.
DE GRADUL 2: Introduceți partea în apă rece și administrați lichide persoanei rănite
pentru a reechilibra pierderea de lichide. Bandajați cu tifon steril. Dacă bășicile se
60
sparg, bandajați ca în cazul rănilor. Folosiți plasă adezivă pentru a păstra leziunea
aerisită.
În orice caz, întrucât arsurile de gradul 2 se pot infecta foarte ușor:
NU atingeți partea rănită
NU rupeți bășicile
NU aplicați loțiuni, unguente sau grăsimi pe răni
Trebuie însă să țineți cont de faptul că arsurile de dimensiuni mai mari decât o
monedă trebuie îngrijite într-o Secție de Urgențe, într-un Spital.
DE GRADUL 3:
Nu scoateți hainele dacă sunt lipite de piele pentru a evita agravarea
leziunilor.
Acoperiți leziunile cu tifon steril
Administrați lichide persoanei rănite
Așezați-o în poziția anti-șoc
Spitalizarea este absolut necesară.
ÎNȚEPĂTURILE DE INSECTE
Înțepăturile de albine, viespi și bondari sunt de obicei mai mult dureroase și alarmante
decât periculoase. Însă unele persoane sunt alergice la aceste veninuri și pot dezvolta
o reacție gravă denumită șoc anafilactic. Multe insecte introduc în piele un ac, iar altele
își introduc serul.
61
Primul ajutor:
Puteți încerca să extrageți acul cu pensete dezinfectate, fără a apăsa și fără a insista.
Trebuie să țineți cont de faptul că pot deveni periculoase:
numărul mare de înțepături
locul în care s-a produs înțepătura (față, limbă și gât din cauza riscului de
edem al glotei, ochiului)
sensibilitate individuală accentuată (copil, persoană alergică)
În caz de șoc sau de edem al glotei, transportați de urgență pacientul într-un centru
de reanimare.
INSOLAȚIA
Mecanismele termoreglării sunt situate în sistemul nervos central și se ocupă de
preluarea sau pierderea constantă a căldurii în funcție de condițiile exterioare și de
nevoile interne ale organismului.
Corpul se încălzește odată cu:
transformarea hranei în energie la nivelul celulelor,
activitatea musculară,
absorbția din surse externe (soare, aer cald, alimente și băuturi calde).
Pierderea căldurii are loc prin iradiația pielii și a respirației datorită contactului cu
obiecte reci ce sustrag căldură din corp.
Atunci când este foarte frig, vasele periferice se contrag, circulația este încetinită
pentru a evita pierderea căldurii.
62
În schimb, în condiții de căldură excesivă, vasele periferice se dilată pentru a permite
un aflux mai mare de sânge și o cedare mai mare a căldurii spre țesuturi cu
posibilitatea de a produce transpirație. În medii deosebit de calde, umede și slab
ventilate se pot crea condițiile propice pentru o acumulare excesivă de căldură în
corpul uman cu stări de rău generalizate până la pierderea cunoștinței.
Lipsa evaporării transpirației stă la baza distrugerii echilibrului delicat al
termoreglării și a apariției unor simptome caracterizate inițial de: stare de rău,
dezorientare, durere de cap, pielea de culoare roșu aprins, transpirație abundentă,
stare de greață, vomă. Aceste simptome evoluează rapid spre starea de șoc
caracterizată de scăderea tensiunii, puls slab și frecvență cardiacă mare, culoare palidă
a feței, respirație superficială.
Persoana trebuie transportată într-un loc răcoros și ventilat, trebuie să i se aplice
comprese reci, evitând răcirile bruște, și să i se dea să bea cu înghițituri mici apă ușor
sărată, dacă pacientul este conștient.
În cazul unei stări de șoc, așezați pacientul în poziția laterală de siguranță cu picioarele
ridicate.
Evitați să coborâți brusc temperatura sub 39°; acest lucru ar putea provoca colapsul.
Cauze:
medii calde, umede, neaerisite
lipsa evaporării transpirației
Simptome:
stare de rău, dezorientare
cefalee, culoarea roșu aprins a pielii
63
transpirație abundentă, stare de greață, vomă
stare de șoc caracterizată de scăderea tensiunii, puls slab și frecvență cardiacă
mare, culoarea palidă a feței, respirație artificială.
Cum anume se poate acționa:
transportați persoana într-un loc răcoros și ventilat;
aplicați-i comprese reci, evitând răcirile bruște;
dacă este conștientă, dați-i să bea cu înghițituri mici apă ușor sărată.
În cazul unei stări de șoc: - așezați pacientul în poziția laterală de siguranță cu
picioarele ridicate.
Evitați să coborâți brusc temperatura sub 39°; acest lucru ar putea provoca colapsul.
CRIZA DE EPILEPSIE
Este provocată de activarea bruscă a unui grup de neuroni ai sistemului nervos central
ce produc impulsuri anormale. Mișcarea, sensibilitatea, cunoștința, funcții specifice
ale acestui sistem, sunt dereglate de descărcarea bruscă de energie ce nu poate fi
controlată în niciun fel.
Nu se cunosc foarte multe detalii cu privire la cauzele acestei boli, însă traumatismele
sistemului nervos central sunt cele mai des întâlnite.
Manifestarea specifică este apariția unei modificări a stării de cunoștință, urmată sau
nu de o criză convulsivă.
64
Atacurile de epilepsie pot speria destul de mult persoanele de față, având în vedere
apariția neașteptată a simptomelor, caracterizate de pierderea cunoștinței și de
posibila apariție a unor convulsii violente ce afectează întregul organism.
Pentru această boală există două situații principale:
a. CRIZA EPILEPTICĂ UȘOARĂ
constă într-o alterare a cunoștinței sau ”lipsa” acesteia, în care persoana (în special
copiii) pierde noțiunea mediului exterior, nu răspunde la întrebări simple, ci se uită
în gol ca și cum ar fi în altă parte.
Poate fi urmată de mișcări tonico-clonice (contracții involuntare ale unor grupuri de
mușchi) fără a ajunge însă la adevărata criză convulsivă.
În momentul revenirii la realitate, persoana nu-și mai amintește nimic din ceea ce i s-
a întâmplat.
b. CRIZA EPILEPTICĂ GRAVĂ
caracterizată la început de o serie de senzații tactile și olfactive, semne ”premonitorii”
ale evenimentului (”aură”), urmată de pierderea cunoștinței și căderea la pământ fără
apărare (sunt posibile chiar și răni foarte grave!!!), înțepenire, convulsii.
Fața se contractă, membrele și întregul corp se mișcă puternic din cauza convulsiilor,
persoana poate face spume la gură, își poate mușca limba sau poate avea pierderi
involuntare de materii fecale și urină.
La finalul crizei, persoana cade într-un somn adânc din care se va trezi și nu-și va
aminti nimic din cele întâmplate.
65
Cum se poate acționa în astfel de cazuri
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să execute câteva manevre simple:
nu trebuie să încerce să împiedice criza, ci să evite ca persoana să sufere
leziuni traumatice în urma căderii.
să controleze pulsul și respirația, asigurându-se ca persoana să aibă căile
aeriene libere.
să evite, pe cât se poate, ca pacientul să-și muște limba.
să desfacă cravatele sau curelele.
să nu lase pacientul singur.
Criza de epilepsie se deosebește de criza isterică deoarece aceasta din urmă se petrece
de obicei în public, și nu este caracterizată de o ”adevărată” pierdere a cunoștinței.
Persoana își amintește bine ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă uneori poate simula
amnezia, ce poate fi combătută cu ușurință.
În momentul pierderii cunoștinței, persoana nu are niciodată posibilitatea reală de a
se răni, întrucât căderea istericului se numește ”cădere în siguranță” deoarece se
activează reacțiile instinctuale de apărare ce lipsesc în starea de inconștiență.
66