tin - orientareweb.ro · masajul se practică, de preferință, într-o încăpere specială,...
TRANSCRIPT
1
2
3
Pentru a vă verifica nivelul de cunoștințe, citiți cu atenție textul
următor, direct legat de videoclipul vizionat.
Organizarea și dotarea cabinetului de masaj
Masajul se practică, de preferință, într-o încăpere specială, numită sală sau cabinet de
masaj. Acest cabinet de masaj se poate amenaja într-o singură sală mai mică sau într-
o sală mare, prin împărțirea sa în boxe mai mici, separate prin paravane sau draperii.
Pe lângă acest cabinet de masaj, trebuie să existe o sală de așteptare, o sală de dușuri,
toaletă și o sală de odihnă după aplicarea tratamentului. Cabinetul de masaj trebuie
să îndeplinească următoarele condiții:
Încăperile în care se practică masajul trebuie să fie largi, bine luminate și aerisite,
amplasate într-un circuit funcțional bine stabilit. Este de la sine înțeles că temperatura
microclimatului din încăperi trebuie să corespundă confortului termic al unui individ
dezbrăcat, adică minimum 20°C.
În sala de masaj sau într-o încăpere imediat alăturată și cu o directă comunicare
trebuie să fie instalată o chiuveta pentru spălarea mâinilor maseurului, obligatorie
după fiecare pacient tratat.
Lângă sala de masaj trebuie amenajată o încăpere destinată vestiarului pentru
dezbrăcarea-îmbrăcarea pacienților. Mobilierul din camera de masaj nu trebuie să fie
excesiv pentru a nu da senzația de aglomerare. Pentru executarea masajului trebuie
să existe un pat special și o banchetă (preferabil de lemn). Patul trebuie să fie înalt,
adică la o înălțime medie minimă convenabilă maseurului, care nu trebuie să se aplece
în timpul executării manevrelor sale. Deci, înălțimea trebuie să fie de cel puțin 70- 75
cm. Lungimea - 2 metri, lățimea - 70 cm. Este de preferat ca patul să aibă 2-3 segmente
4
separate și articulate care să permită rabaterea acestora în vederea posibilității
executării masajului în diverse poziții. Bineînțeles, patul va fi acoperit cu un cearșaf,
altul fiind disponibil și destinat acoperirii regiunilor nemasate ale pacientului.
Cearșafurile trebuie să fie de unică folosință și se schimbă obligatoriu după fiecare
pacient. Pot exista și bentițe sau căști de unică folosință pentru a proteja părul
pacienților.
Cearșafurile, prosoapele, uleiurile de masaj, pudra de talc, cremele etc. sunt ținute
într-un dulăpior pentru a menține ordinea ușor în sala de masaj. În cameră mai este
nevoie de un taburet înalt cam de 45-50 cm și de un birou pentru acte.
Asigurarea ordinii și curățenia la locul de muncă presupune atingerea următoarelor
criterii de performanță:
a) Selectarea mijloacelor de muncă
b) Ordonarea mijloacelor specifice activității curente
c) Întreținerea curățeniei la locul de muncă
Asigurarea ordinii și curățenia la locul de muncă presupune respectarea următoarelor
etape:
Ordonare → Se va stabili și respecta succesiunea operațiilor de lucru; Se vor ordona
materialele de muncă
Curățenie → Se execută manual, mecanic, sau cu mijloace semiautomate; Se utilizează
materiale de curățenie specifice locului de muncă (lavete, detergenți, dezinfectanți,
solvenți).
5
6
Curățenia la locul de muncă are rol:
Igienic – prin curățenie putem stopa răspândirea bacteriilor care sunt responsabile
pentru declanșarea mai multor boli. Curățenia poate fi eficientă în prevenirea
răspândirii bacteriilor.
Estetic – un spațiu în care totul este curat și arată impecabil poate fi aranjat astfel încât
să fie mult mai atractiv.
Întreținere – lucrurile care sunt curățate periodic își vor păstra aspectul și vor arăta
mult mai bine.
Securitate – prin îndepărtarea gunoiului se elimină riscul de accidente prin alunecare
sau cel de producere al unui incendiu.
Autopregătirea
Specialistul își dezvoltă și își păstrează calitățile sale profesionale printr-un regim
corect de viață și de muncă. El dovedește o grijă meticuloasă, permanentă pentru
curățenia corporală și igiena echipamentului său.
Spălatul pe mâini, înainte și după fiecare ședință de masaj, este o regulă care are ca
scop evitarea transmiterii germenilor patogeni de la o persoană la alta.
Maseurul, bărbat sau femeie, are unghiile foarte îngrijite, părul scurt sau acoperit și
nu poartă inele, brățări sau alte podoabe care îl pot stânjeni în muncă, sau pot leza
pielea celui pe care îl masează. Nu va folosi parfumuri sau pomezi cu miros puternic;
nu va fuma și nu va abuza de băuturi alcoolice. Va evita muncile fizice grele și chiar
sporturile care obosesc, înăspresc sau rănesc pielea palmelor.
Pentru a deveni un bun specialist, maseurul trebuie să-si însușească o serie de
cunoștințe de bază, despre forma și structura corpului, despre funcțiunile
organismului sănătos și despre semnele cele mai caracteristice ale diferitelor stări
7
patologice. Aceste cunoștințe îi vor ajuta să înțeleagă importanța efectelor pe care le
poate obține prin masaj, în raport cu mijloacele tehnice și principiile metodice aplicate.
Pregătirea teoretică îi dă convingerea în valoarea activității sale și îl face să lucreze
mai sigur de sine.
În raporturile sale cu cei pe care îi masează, tehnicianul va proceda cu mult tact și
înțelegere, cu seriozitate și conștiinciozitate. El trebuie să fie întotdeauna bine dispus
și comunicativ, dar cuviincios și discret.
La rândul lor, persoanele care doresc să fie masate trebuie să respecte câteva reguli
elementare de igienă individuală, mai ales în ceea ce privește curățenia.
Înainte de ședința de masaj se scot hainele care ar stânjenii mișcările, circulația
sângelui sau respirația liberă și se descoperă complet regiunea sau segmentul care se
prelucrează. Pentru a trece mai departe, se acoperă părțile masate cu un cearșaf sau
prosop. Nu este bine să dezbrăcam pe cei pe care îi masăm mai mult decât trebuie,
pentru a nu le expune corpul la răceli prin pierderea inutilă de căldură și deseori
pentru a menaja pe cât posibil sentimentele de pudoare ale fiecăruia.
Pentru masajul igienic, orele cele mai potrivite sunt cele de dimineața sau dinaintea
mesei de seară. Masajul terapeutic se poate executa și peste zi, la 2-3 ore după masă,
sau în așa fel încât ședința să se termine cu cel puțin o jumătate de oră înaintea meselor
principale.
Oricine se prezintă la masaj trebuie să-și satisfacă mai întâi nevoile naturale de
evacuare a intestinului sau a vezicii urinare.
Despre pregătirea și aptitudinile profesionale ale specialiștilor în practica masajului s-
a discutat foarte mult. Se afirmă că un bun maseur se naște, nu se formează. Această
afirmație este adevărată numai în ceea ce privește aptitudinile fizice și psihice
naturale, favorabile acestei activități pentru ca tehnica și metodele curente se învață și
se desăvârșesc prin practică îndelungată.
8
Oricine practică masajul, dar mai ales maseurul profesionist, este un om de talie
medie, cu o constituție robustă, o musculatură bine dezvoltată, o bună mobilitate
articulară și o mare abilitate manuală. O înălțime a corpului prea mare sau prea mică,
o greutate în disproporție cu înălțimea, o musculatură insuficientă sau dezvoltată în
exces, nu sunt potrivite pentru această profesie.
Un bun maseur dispune de capacitatea de a se adapta cu ușurință la toate exigențele
privind efectuarea masajului; are capacitatea de a-și doza efortul, de a se încorda sau
relaxa, de a se controla și rezista cât mai mult la efortul monoton și de lungă durată,
specific acestei activități. Fiind pus deseori în situația de a lucra mai multe ore în șir,
el trebuie să acționeze cu măsură și calm, fără grabă și cu o cheltuială minimă de
energie. Pentru a nu obosi, își va folosi mâinile pe rând și va face mici pauze după
fiecare regiune sau segment masat și după fiecare ședință sau oră de lucru.
Profesia de maseur necesită o perfectă stare de sănătate și o bună capacitate
funcțională a organismului.
Printr-o bună pregătire fizică generală și printr-un antrenament profesional metodic,
el ajunge să capete, pe lângă forță și rezistență, suplețe și îndemânare în lucru,
sensibilitate și ritm, calități care asigură întotdeauna succesul în practică. Lucrând
rațional și folosind mai multa abilitate decât forță, specialistul reușește să obțină
rezultate foarte bune, fără a se expune la oboseală. Mâinile lui trebuie să aibă o mărime
potrivită; este desigur mai bine sa fie largi și cărnoase decât lungi și osoase. Pielea de
pe palme trebuie să fie uscată, moale și caldă; degetele sa fie puternice, dar mobile.
Despre un maseur priceput se spune că are o "mână ușoară", când știe să gradeze
intensitatea și ritmul manevrelor în raport cu volumul țesuturilor prelucrate și cu
sensibilitatea celui masat. Pentru aceasta este nevoie de un simt perfect al pipăitului
și de o bună coordonare a mișcărilor.
Practica masajului pune pe specialist în contact cu persoane foarte diferite din punct
de vedere al vârstei, sexului și stării sociale, sau al stării de sănătate, al constituției
9
morfologice și funcționale și al sensibilității. El trebuie să corespundă tuturor
împrejurărilor și să satisfacă toate exigentele, nu numai printr-o execuție tehnică
perfectă și printr-o aplicare adaptată a procedeelor de masaj, ci și printr-o înfățișare
care să inspire sănătate, printr-o atitudine corporală controlată și printr-o comportare
foarte corectă.
Pentru această profesie sunt contraindicate toate deficiențele fizice, organice sau
psihice. Suplețea și forța mâinilor, rezistența lor la oboseală, dar mai ales abilitatea și
adaptabilitatea lor se pot îmbunătăți, atât la începători, cât și la avansați, prin exerciții
speciale constând din mișcări active și pasive, cu sau fără tensiuni finale, ale
extremităților membrelor superioare.
Pentru degete și articulația pumnului se fac mișcări de flexie, extensie, de lateralitare
și circumducție. Degetul mare va executa mișcările împreuna cu celelalte degete
separat. Pentru antebraț se fac mișcări de pronație și supinație, iar pentru cot flexii și
extensii.
10
Reguli metodice
Cel masat este sfătuit să păstreze în timpul ședinței o poziție comodă de repaus, să-și
relaxeze musculatura și să evite orice încordare fizică și psihică. În anumite cazuri,
este recomandat să urmărească desfășurarea manevrelor de masaj și să comunice
executantului tot ce simte.
Efectele masajului depind în bună măsura de felul cum sunt orânduite și îmbinate
între ele diversele procedee tehnice. Adaptarea acestor proceduri la caracterele
anatomice și funcționale ale fiecărei regiuni sau segment, țesut sau organ, precum și
la necesitățile fiecărui caz în parte depinde întotdeauna de priceperea și experiența
executantului.
De regulă, masajul se începe prin manevre ample, suple și ușoare, cu caracter
pregătitor și progresează încet în amplitudine și forță, până ce atinge intensitatea
necesară, după care scade treptat, iar ședința se încheie prin manevre lungi,
liniștitoare. Urmărim, după cum se vede, un fel de curbă ascendentă și descendentă a
intensității manevrelor, care se repetă pe fiecare regiune sau segment al corpului.
În practică, nu suntem obligați să păstrăm întotdeauna schema metodică, stabilită ca
formă de bază a masajului și nici să respectăm întocmai succesiunea cunoscută a
procedeelor clasice de masaj. Întinderea sau intensitatea, ritmul și numărul de repetări
al manevrelor pot fi schimbate după nevoie. Aceste modificări de metodică sunt
necesare mai ales în aplicarea masajului general. Vor apare desigur diferențe evidente
între masajul general al unui bărbat robust, cu mușchii tari și țesuturile dense, și al
unei femei fine cu mușchii subțiri și țesuturile moi; între masajul unui copil plăpând
și al unei persoane în vârstă.
Hotărâtoare pentru alegerea și adaptarea manevrelor sunt de fapt reacțiile subiective
și obiective ale celui masat. Sensibilitatea, durerea, jena, contracturile musculare sau
11
alte semne de încordare și neliniște pe care le manifestă acesta, se datoresc fie unei
executări defectuoase a manevrelor, fie unor greșeli de dozare și gradare a lor.
Durata ședinței de masaj variază după preferințe, dar mai ales după necesități; uneori
sunt agreate manevrele lente și ușoare, care prelungesc durata masajului, alteori sunt
indicate manevrele scurte, vii și cu intensitate crescută, care scurtează ședința.
Masajul local poate dura 10-15 min, cel regional 15-30 min, iar cel general 50 - 60
minute. 0 ședință de masaj nu trebuie să depășească niciodată durata de o oră, pentru
că devine obositoare atât pentru cel masat, cât și pentru cel care masează.
După ședințele de masaj cu caracter stimulant, se recomandă câteva exerciții fizice de
înviorare și de respirație, care permit reluarea oricărei activități, fizice sau intelectuale.
După ședințele lungi de masaj liniștitor, apare nevoia de repaus și de menținere a
relaxării, care poate să dureze de la câteva minute, la o jumătate de ora și chiar mai
mult.
Efectele masajului se resimt chiar după prima ședință, dacă acesta este bine executat;
dar efectele lui slăbesc treptat în orele ce urmează, până ce dispar. Pentru a obține
efecte de durată este nevoie de un număr mai mare de ședințe, executate în serie. 0
serie minimă nu poate fi mai mică de 10 -12 ședințe
Cromoterapia și meloterapia
Cromoterapia este o tehnică de ameliorare a unor afecțiuni, prin culoare, ce se bazează
pe proprietatea celulelor umane de a fi influențate de unde electromagnetice cum ar
fi lumina albă și razele ultraviolete. Atunci când oamenii au o afecțiune, câmpul
electromagnetic al organismului se află în dezechilibru, iar cromoterapia are rolul de
reglare.
Terapia prin culori se realizează cu băi de lumină și iradiere succesivă cu mai multe
fascicule de culori diferite sau pe porțiuni diferite ale corpului.
12
13
Cromoterapia, care are baze științifice, este doar o metodă adjuvantă, specialiștii care
o practică nepretinzând nici o clipă că pot vindeca bolile doar cu ajutorul culorilor. Ele
pot contribui, însă, la ameliorarea unor suferințe, prin influențarea anumitor organe
direct sau indirect, dar mai ales a psihicului.
Te poți bucura în fiecare zi de efectele cromoterapiei prin practici accesibile cum ar fi
alegerea culorii hainelor sau camerelor casei tale.
Cromoterapia constă în folosirea celor mai adecvate culori, la domiciliu, la locul de
muncă, dar mai ales în policlinici și spitale. După părerea unor specialiști, pereții
birourilor trebuie vopsiți în oranj sau galben (niciodată în alb, care scade ritmul
oricărei activități), ca de altfel și coridoarele sau scările. În încăperile cu temperaturi
înalte nu va fi folosită culoarea roșie, ci numai culori reci (albastru, verde, violet
închis), care dau iluzia de răceală. Atât în sălile de operație, cât și în saloanele
bolnavilor, trebuie să predomine culorile sedative, calde. Din saloanele copiilor
bolnavi nu trebuie să lipsească culoarea roz și, dacă este posibil, desene colorate.
Semnificațiile și caracteristicile culorilor
Rosul, culoarea focului, stimulează sistemul nervos, vasele limfatice și metabolismul,
accelerează ritmul cardiac și respirația, combate efectele nocive ale frigului, atrage și
concentrează atenția, dar produce oboseală dacă este privită mult timp.
Indicații: răceală, dureri reumatice provocate de frig și umezeală, anemii, astenie,
depresie, sau înaintea competițiilor sportive ( pentru a scoate un timp bun).
Contraindicații : hipertensiune arterială, febră mare, manie, temperament sangvin.
Oranjul sau portocaliul tonifică aparatul respirator, combate spasmele, stimulează
atenția, fixează calciul și are efect afrodiziac.
14
Indicații: bronșite cronice, astm bronşic, menstruație redusă sau absentă, boli de
rinichi, impotență, reumatism, hemoroizi.
Contraindicații: niciuna.
Galbenul stimulează sistemul nervos, aparatul digestiv și pofta de mâncare. Creste
tonusul muscular și secrețiile ficatului, stomacului și pancreasului. Lumina galbenă
stimulează vasele limfatice, având efecte calmante superioare celor produse de
culorile verde și albastru deschis.
Indicații: insuficiență hepatică, indigestie, migrene, astenie, melancolie, bronșită,
stimularea atenției și a memoriei mai ales înaintea examenelor.
Contraindicații: isterie, alcoolism și palpitații.
Verdele, culoarea naturii, sporește încrederea, stimulează creația, scade tensiunea
arterială, calmează, echilibrează. Lumina verde favorizează sugestia sau autosugestia,
pregătește subiectul pentru o ședință de hipnoză, dar obosește în nuanțe foarte
închise.
Indicații: insomnie, hipertensiune arterială, alcoolism, stări emoționale, iritabilitate,
incontinență urinară.
Contraindicații: niciuna, cu condiția să nu fie folosită în nuanțe închise pentru un timp
îndelungat.
Turcoazul calmează, tonifiază, regenerează pielea.
Indicații: traumatisme, arsuri, dureri mari, astenie și surmenaj;
Contraindicații : niciuna.
Albastrul calmează și elimină gândurile negre, obsedante. Dă iluzia de rece (mai ales
în nuanțe închise), dă impresia de mărire a spațiului, dă senzația de sufocare dacă este
15
folosit în nuanță închisă, într-un loc mai puțin aerisit. Lumina albastră se folosește în
sălile de operații și în sălile de naștere pentru efectele ei antialgice și antispastice,
calmează temperamentele sangvine, este indicată în crize nervoase. I se mai spune și
culoarea Conștiinței Pure, a curajului, a istețimii minții.
Indicații: migrene, vărsături, tuse puternică, insomnie, arsuri, contuzii, nevralgii, astm
bronşic.
Contraindicații: răceala, boli reumatice, oboseală, stări depresive, iritabilitate.
Violetul, sedativ, estompează și reduce energiile în surplus, calmează durerile și
stimulează intelectul. În plus, stimulează producerea globulelor albe, crește tensiunea
arterială și frecvența bătăilor inimii.
Indicații: boli reumatice, nevralgii, insomnie, dureri cauzate de frig, epilepsie, tuse,
astm bronşic, frică, cancer.
Contraindicații : melancolie sau stări depresive.
Acest tratament nu prezintă niciun risc, atâta timp cât alegem culorile
corespunzătoare și benefice, în funcție de ceea ce vrem să tratăm. În cabinetul de masaj
putem folosi o veioză cu mai multe abajururi in culori diferite. Astfel putem alege
culoarea în funcție de pacient și starea pe care vrem să o promovăm: relaxare,
energizante, etc.
Meloterapia
Meloterapia este o terapie care folosește influențele sonore armonioase. Meloterapia a
fost cunoscută încă din antichitate, când era folosită pentru a-i revigora pe cei
deprimați și pentru a-i încuraja pe cei care plecau la luptă. Studiile științifice, din
16
domeniu, au demonstrat că muzica modifică undele cerebrale și frecvența cardiacă.
Ea este cunoscută în tradițiile lumii, ca făcând parte dintr-un domeniu magic de
activități. Muzica este o minune a lumii deoarece trezește spiritul de libertate,
conștiința, îndepărtează pesimismul și melancolia, îmbunătățește calitatea somnului
și creativitatea, reducând stările de stres și depresie.
Meloterapia poate avea un puternic efect contra durerilor și oboselii deoarece
stimulează eliberarea de endorfine, așa numiții hormoni ai fericirii. Pacienții pot alege
între terapia pasivă, ce presupune simpla ascultare a unor melodii, și cea activă, în
timpul căreia sunt puși să cânte la diverse instrumente.
Prin meloterapie pot fi tratate agresivitățile ascunse, tulburările mentale sau afective,
anumite blocări, dar și câteva boli psihosomatice, cum ar fi astmul sau problemele de
alimentație.
Tratarea diferitelor afecțiuni prin meloterapie:
- pentru calmarea sistemului nervos: Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră
de Beethoven și Uvertura operei Parsifal de Wagner.
- pentru destindere psihică și relaxare: Sonata pentru flaut, alto și harpa și Clar
de lună de Debussy, Nocturnele lui Chopin .
- pentru combaterea oboselii și surmenajului: Poemul simfonic Vltva de
Smetana și Dimineața de Grieg.
- pentru tratarea stărilor depresive: Carnavalul de Dvorak.
- pentru calmarea stărilor de agitație: Oda bucuriei de Beethoven și Corul
pelerinilor de Wagner.
- pentru tratarea nevrozei astenice și a tulburărilor vegetative: Mica serenadă
și Simfonia nr. 41 de Mozart.
- pentru calmarea marilor suferințe care apar în urma unor întâmplări tragice:
Concertul pentru violoncel de Dvorak și Patetica de Ceaikovski.
17
18
Produse pentru masaj
Pentru executarea masajului folosim mai întotdeauna metoda cea mai simplă a
"mâinilor curate"; pentru a face pielea mai netedă și mai alunecoasă, putem folosi
pulberi fine, substanțe grase sau lichide. Aceste substanțe se întind într-un strat foarte
subțire și uniform, atât pe palmele și degetele celui ce execută masajul, cât și pe
regiunea ce urmează să fie masată.
Pulberile întrebuințate în masaj sunt de origine minerală sau vegetală. Primele provin
din oxizi și săruri minerale, cu reacții chimice neutre, lipsite de toxicitate care nu se
alterează în contact cu substanțele organice. Dintre oxizi indicăm "albul de zinc", care
are slabe proprietăți sedative și antiseptice, dar este un puternic absorbant al secreției
sudorale.
Pudra de talc s-a dovedit a fi cea mai practică și mai igienică. Talcul (silicat de
magneziu hidratat) nu se combină cu alte substanțe chimice și nu atacă țesuturile; nu
se alterează cu timpul și nu aderă la pielea pe care o curăță, absorbind secrețiile
sudorale și sebacee sau alte impurități și cazând o dată cu ele.
Grăsimile folosite în masaj sunt de origine vegetală și minerală. În măsură mai mare
au fost folosite în trecut uleiurile vegetale de măsline, semințe de in, rapiță, floarea-
soarelui; iar cele din cacao, ricin, migdale dulci etc. intră în compoziția unor creme sau
pomezi cosmetice sau medicinale.
Grăsimile minerale sunt de regulă produse din distilarea petrolului. În masaj se
folosește mai ales vaselina și uleiul de vaselină, care nu au miros, nu sunt absorbite de
piele și nu se alterează în contact cu substanțele organice, acide sau alcaline.
19
20
Glicerina este o substanță grasă de consistență siropoasă, fără culoare și fără miros;
are o reacție chimică neutră și nu se alterează în contact cu alte substanțe chimice
organice sau anorganice; se dizolvă în apă și se combină ușor cu acizii grași, oleic,
stearic și palmitic. Este un foarte bun emolient, dar nu trebuie sa fie prea des
întrebuințată în stare pură, pentru că devine iritantă și chiar caustică pentru piele.
Glicerina intră în compoziția cremelor, emulsiilor săpunurilor și altor produse
medicinale și cosmetice de uz curent.
Grăsimile animale și vegetale pot fi transformate în săpunuri. În săpunurile
medicinale sunt încorporate diferite medicamente cu bază de borax, sulf, rezorcină,
gudron etc. Apa de săpun este folosită foarte frecvent în masajul umed.
Cremele sunt emulsii de grăsimi, la care se adaugă diferite alte medicamente, vitamine
sau hormoni. Pot fi preparate și creme negrase, pe bază de stearină, caseină, gelatină
și alte albumine animale, care servesc unor scopuri cosmetice sau terapeutice.
Tincturile sunt soluții în alcool concentrat ale unor substanțe chimice, organice și
anorganice cu proprietăți antiseptice și stimulatoare pentru circulația și nutriția pielii.
Tincturile aromatice sunt preparate din anumite uleiuri volatile sau esențe naturale
ori artificiale, cu miros agreabil și înviorător.
Preparatele care conțin substanțe grase sunt îndepărtate de pe piele, după fiecare
ședință de masaj, prin spălare cu apă caldă și săpun și prin ștergere cu tampoane
îmbibate cu alcool diluat.
Pulberile uleiurile și alte substanțe organice și anorganice folosite în masaj pot fi
combinate între ele după diferite formule și procedee de preparare. Ele se găsesc în
21
comerț sau se prepară în farmacii, după ordonanțe medicale, sub formă de unguente,
balsamuri, loțiuni, emulsii, soluții. În aceste preparate sunt cuprinse și substanțe
medicamentoase cu rolantiseptic, antiinflamator, vasodilatatoare și vasoconstrictoare,
excitante sau sedative. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt preparatele cu esență
de terebentină, camfor, salicilat de metil, acid salicilic, rezorcină, acid boric sau borax,
acid tanic, alcool, eter și altele. Numărul acestor formule și preparate crește continuu,
iar denumirea lor se schimbă de la țară la țară sau de la un fabricant la altul. Se atrage
atenția tuturor specialiștilor în tehnica masajului, să folosească aceste preparate cu
mult discernământ, după ce cunosc bine conținutul lor și efectele substanțelor din care
se compun, dozarea și gradarea lor, preferând pe cele care nu se alterează cu timpul
și nu exercită nici o influență vătămătoare asupra organismului.
22
Stăpânești lexicul profesional? Răspunde la întrebările testului următor bifând în coloana pe care o consideri corectă:
Nr.
crt
Enunț
Adevărat
(a)
Fals
(b)
1. Efleurajul lent cu o intensitate mică are efecte neurosedative
2. Petrisajul profund vizează țesuturile mai puțin abundente și mai
sensibile
3. Tapotamentul este contraindicat în regiunea lombară și/sau în
lojile renale
4. Trepidațiile se aplică pe spate și torace asociate cu mișcările
respiratorii
5. Pacientul este culcat în decubit dorsal, când se lucrează partea
posterioară a corpului
6. Articulația tibio-tarsiană se masează pornind de pe tendonul lui
Achile, pe sub maleola externă până pe fața dorsală (se pătrunde
între tendoane), apoi, pe sub maleola internă, revenindu-se la
tendon
7. Masajul articulației coxo-femurale se face din decubit dorsal prin
tehnicile netezirilor, fricțiunilor și presiunilor vibrate
8. Masajul peretelui abdominal este indicat în atonia
gastrointestinală
9. Masajul de tonifiere are la bază tehnicile masajului suedez
10.
Manevra de captare (resorbție) este o manevră specifică
drenajului limfatic manual prin care se facilitează procesele de
captare și evacuare a limfei
Răspunsuri corecte: 1.a; 2.b; 3.a; 4.a; 5.b; 6.a; 7.b; 8.a; 9.b; 10.a
Dacă ai 8 răspunsuri corecte, stăpânești bine limbajul profesional.
23
CÂTEVA ELEMENTE DE LEXIC PROFESIONAL
Alopecie - cădere temporară a părului în urma unei boli de piele, a unei boli
infecțioase etc.
Anamneză - totalitate a datelor pe care medicul le obține interogând bolnavul cu
privire la apariția și evoluția bolii de care suferă, la antecedentele ei
Anastomoză - comunicație naturală sau artificială (chirurgicală) între două vase
sangvine, între două segmente ale tubului digestiv etc.
Antalgic - care calmează durerea.
Artroză - boală articulară cronică, neinflamatorie, de tip deformant
Capac – poziție a mâinilor flexate în masaj
Carp - grup de opt oase mici care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii,
articulându-se cu oasele antebrațului și metacarpului.
Celulită - inflamație a țesutului celular subcutanat
Cernut- se execută cu mâinile aplicate de-o parte și de alta a segmentului masat, cu
degetele ușor flectate, deplasându-le într-un ritm vioi din aproape în aproape, în
sus și în jos, mișcarea obținută semănând foarte mult cu cernutul printr-o sită
Cheliode - tumori dermice, ereditare sau dobândite ca urmare a oricărui tip de
agresiune asupra pielii (cicatrice chirurgicală, traumatică, acnee etc.)
24
Cifoză - deformație a coloanei vertebrale care duce la o proeminență dorsală
Cromoterapie - tehnică de ameliorare a unor afecțiuni, prin culoare, ce se bazează pe
proprietatea celulelor umane de a fi influențate de unde electromagnetice cum ar
fi lumina albă și razele ultraviolete
Cubitus - os lung care, împreună cu radiusul, formează scheletul antebrațului
Decubit – poziție orizontală a corpului
Decubit dorsal orizontal -cu membrele inferioare întinse şi picioarele menţinute în
unghi drept
Decubit dorsal - cu una sau două perne sub cap
Decubit lateral - culcat pe o parte, cu o pernă sub cap
Decubit ventral - culcat pe abdomen fără pernă
Diafragmă - organ muscular-tendinos care separă toracele de abdomen și care
participă la respirație
Distal - (Anat.) situat într-o poziție extremă periferică a corpului
Edem - acumulare excesivă de lichid seros în spațiile intercelulare ale organelor și
țesuturilor
Efleuraj – netezire, manevră introductivă, intermediară sau de încheiere în masaj
25
Elongație vertebrală - tracțiune în ax a regiunilor coloanei vertebrale cu scopul de a
îndepărta vertebrele între ele, reducând leziunile discale sau pentru a favoriza
procesul de acomodare a aparatului disco-ligamento-radicular
Epifiză - capătul oaselor lungi, format din țesut spongios
Ganglion limfatic –aglomerare celulară de formă rotunjită care se găsește pe traseul
vaselor limfatice
Escară - crustă negricioasă care se formează în urma mortificării unor țesuturi
superficiale ale organismului
Fibroză - dezvoltarea exagerată de țesut conjunctiv
Flebită - boală care constă în inflamarea peretelui venelor, urmată de obicei de
astuparea venei respective
Flexie– extensie- mișcare de îndoire și întindere a membrelor inferioare
Fricțiune - apăsarea și deplasarea pielii, țesuturilor celulare subcutanate pe
țesuturile profunde, muscular sau osos, precum și a structurilor periarticulare în
limita elasticității proprii
Geluire - fricțiune circulară și liniară
Helix - margine a pavilionului urechii
Hematom - tumoare care conține o aglomerare de sânge închistat, provocată de
ruperea spontană sau traumatică a vaselor sangvine
Hidrartroza - acumulare patologică de lichid seros într-o cavitate articulară
26
Hipofiză - (și în sintagma glandă hipofiză) glandă endocrină cu funcții multiple,
situată la baza creierului și având o mare influență asupra creșterii organismului,
dar și asupra celorlalte glande, în special a glandelor sexuale și a tiroidei
Hipotenar - proeminență care formează partea internă medială a palmei,
corespunzând mușchilor degetului mic
Hipotonie - diminuare a tonusului muscular
Holism - concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma
părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și
incognoscibil
IMOC - infirmitatea motorie de origine cerebrală
Limfedem –disfuncție a sistemului limfatic ce constă în acumularea de limfă în
spațiile interstițiale, ceea ce duce la creșterea dimensiunilor segmentului afectat,
cel mai frecvent brațul sau gambă
Masaj portal - aplicarea profundă a unor procedee de drenaj la nivelul ficatului,
direcţionate spre hilul său
Masaj pneumatic - aplicarea de către maseur a unei presiuni manuale pe ficat, în
timp ce subiectul efectuează o inspiraţie profundă
Masaj somatic general - prelucrarea metodică a părților moi de la suprafață în
profunzime, după o succesiune bine stabilită
27
Maleolă - fiecare dintre proeminențele situate în partea inferioară a tibiei și a
peroneului
Meloterapie - terapie care folosește influențele sonore armonioase.
Metacarp - parte din scheletul mâinii cuprinsă între carp și falange, formată din
cinci oase dispuse radiar
Miopatie - afecțiune a sistemului muscular, în special de natură degenerativă, cu
localizări diverse și caracter mai ales ereditar
Miozită - inflamație a unui mușchi striat
Nociceptiv -referitor la stimulațiile de la agenții nocivi pentru organism la nivelul
pielii sau al mucoaselor
Paratiroidă - (În sintagma Glandă paratiroidă și substantivat, f.) - fiecare dintre cele
patru glande cu secreție internă, situate înapoia glandei tiroide, care au un rol în
metabolism
Periost - membrană conjunctiv-fibroasă care învelește osul
Petrisaj – sau frământat, manevră constând în prinderea în cută a mușchilor,
ridicarea, stoarcerea și presarea lor pe planul de sprijin osos
Popliteu - (despre mușchi, artere, nervi) situat în porțiunea posterioară a
genunchiului, opusă rotulei
28
Presopunctură - ansamblu de tehnici medicale alternative (de origine asiatică) care
constă în masarea și presarea unor puncte ale tegumentelor considerate ca având
o legătură energetică cu diverse organe ale corpului
Pronație - mișcare de rotație pe care mâna și antebrațul le execută din afară către
interior. 2. (Med.) Poziție aplecată
Reflexologie - arta științifică de diagnosticare și vindecare prin apăsarea și
stimularea anumitor zone reflexogene situate la nivelul extremităților
organismului, care corespund tuturor organelor și părților corpului uman
Redoare - limitare a mișcărilor unei articulații
Reflexoterapie – componentă a reflexologiei care se ocupă cu tratamentul prin masaj
al punctelor reflexogene, diagnosticate ca fiind sensibile
Rulat- se execută cu mâinile așezate cu degetele întinse pe părțile laterale ale
segmentului masat. Suprafața palmară efectuează mai întâi o apăsare a masei
musculare urmată de o rulare într-un ritm viu în toate sensurile și în limita
elasticității proprii a țesuturilor
Safen - (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei
Tapotament – manevră de masaj constând în aplicarea unor lovituri scurte și ritmice,
executate cu ambele mâini ușor depărtate între ele, cu o intensitate adaptată la
particularitățile anatomofiziologice a suprafețelor masate
Tenar - parte ieșită în afară de la extremitatea podului palmei; regiunea palmară
externă
29
Tendinită - inflamație a tendoanelor
Timus - glandă endocrină, așezată în partea superioară a toracelui, care
influențează creșterea organismului în primii ani ai copilăriei și imunitatea,
atrofiindu-se la pubertate
Trapez - mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de
la ceafă
Trepidații - mișcările vibratorii cu amplitudine și intensitate mare
Trigemen - Nerv trigemen = a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură
sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori.
Vergeturi - zone liniare, depigmentate, de atrofie cutanată, localizate cu predilecţie
pe abdomen, fese şi partea superioară a coapselor
Vibrații- manevre nelipsite din cadrul unei ședințe de masaj, care constau în mișcări
oscilatorii ritmice cu o deplasare mică a tegumentelor și a țesuturilor subcutanate
în plan orizontal sau din presiuni intermitente executate cu o frecvență mare și
uniformă
30
31
Dacă vrei să știi mai multe…
PROCEDEE DE MASAJ
Principalele procedee folosite în masaj – prezentare, mod de execuție
Manevrele principale/operațiunile de bază sunt nelipsite din cadrul unei ședințe de
masaj somatic, cu excepția tapotamentului a cărui aplicare necesită o adaptare foarte
bună la particularitățile anatomofiziologice și patologice ale pacienților, motiv pentru
care, de foarte multe ori, el nu poate sau nu este indicat a fi aplicat.
Manevrele principale sunt:
1. netezirea (efleurajul);
2. fricțiunea;
3. frământatul (petrisajul);
4. tapotamentul;
5. vibrațiile.
După etapele desfășurării masajului pe fiecare suprafață corporală, aceste manevre se
grupează în:
- procedee introductive (netezirea, fricțiunea) → efecte descongestionante,
circulatorii, de încălzire a țesuturilor periferice, pregătind organismul
pentru manevrele fundamentale cu intensitate mai mare;
- procedee fundamentale (frământatul, tapotamentul) → efecte circulatorii
profunde, tonifiante, stimulante;
- procedee de încheiere (vibrațiile, netezirile) → efecte calmante, relaxante,
liniștitoare.
32
33
NETEZIREA/EFLEURAJUL
- manevră introductivă, când începe orice ședință de masaj → efect ușor
stimulant;
- manevră de încheiere, când încheie masajul pe orice suprafață a corpului →
efect relaxant/calmant;
- manevră de trecere/intermediară, când face trecerea de la o manevră la alta.
- constă in alunecări manuale ușoare și ritmice aplicate sub forma unor acțiuni
de împingere și de tragere a pielii și țesutului subcutanat, caracterizate printr-
o întindere executată cu o apăsare variabilă, cu un sens și o cu frecvență bine
determinate în funcție de scopul și efectele care se doresc a fi obținute;
- intensitate:
mică/medie → efleurajul superficial;
mare → efleurajul profund;
- sensul aplicării:
dinspre extremitățile distale spre extremitatea proximală, către partea
superioară a corpului, către cord;
dinspre extremitatea proximală spre cea distală.
- frecvență:
execuțiile lente cu o intensitate mică/medie → efecte neurosedative;
execuțiile într-un ritm vioi cu o intensitate mare → efecte tonifiante,
excitante, stimulante.
- tehnici:
suprafața palmară a vârfurilor degetelor (cu distala policelui, cu vârful
indexului și/sau mediusului pe suprafețe mici, în spațiile interosoase de pe
fața dorsală a mâinilor și a picioarelor);
fața palmară a degetelor/falangelor apropiate sau îndepărtate;
34
suprafața palmară când se masează suprafețe mai întinse (spate, torace,
abdomen etc);
rădăcina mâinilor: mușchii tenari și hipotenari;
fața cubitopalmară și cubitodorsală;
fața dorsală a degetelor/mâini;
fețele pumnului;
în brățară prin alunecare simplă sau sacadată;
mâinile flexate (capac);
antebrațul.
- clasificare:
lungi;
medii;
scurte;
simultane/simetrice;
alternative/asimetrice;
mână după mână;
- reguli/cerințe metodico-aplicative:
mâinile trebuie să fie relaxate și într-un permanent contact cu pielea;
netezirile lungi, medii, scurte trebuie adaptate permanent la întinderea
regiunii sau segmentului masat:
1. stimularea țesuturilor periferice recurge la succesiunea netezirilor
scurte executate într-un ritm vioi;
2. calmarea/relaxarea/decontracturarea profundă impune aplicarea
netezirilor lungi într-un ritm lent;
3. presiunea cu care se execută trebuie să crească progresiv dinspre
extremitatea distală spre cea proximală;
4. se aplică fără întreruperi (fără a ridica mâinile).
35
- efectele netezirilor:
creșterea temperaturii locale;
scăderea presiunii sanguine și tisulare;
diminuarea contracturii țesuturilor;
diminuarea durerilor (se aplică 3-5 minute cu presiune mică în jurul
sau mai sus de zona dureroasă);
activarea circulației superficiale (capilare și limfatice);
stimularea/calmarea nervilor și mușchilor periferici.
FRICȚIUNEA
- constă din apăsarea și deplasarea pielii, țesuturilor celulare subcutanate pe
țesuturile profunde, muscular sau osos, precum și a structurilor
periarticulare în limita elasticității proprii;
- se aplică după netezire sau se combină cu aceasta;
- sensul execuției:
circular/arciform;
liniar;
în clește;
în brățară;
în zig-zag (fierăstrău);
- clasificare:
simultane/simetrice;
alternative/asimetrice.
- tehnici:
36
vârful degetelor (liniar în lungul spațiilor interosoase, tendoanelor și
mușchilor = geluire);
fața palmară a falangelor;
fața volară;
rădăcina mâini (mușchii tenari și hipotenari);
muchia cubitală/radială a indexului;
fețele pumnului;
antebrațul.
- intensitatea:
superficială;
profundă.
În funcție de forța de pătrundere, unghiul cu care mâna vine în contact cu tegumentul poate
fi între 30 – 70 grade, presiunea crescând proporțional cu mărimea unghiului de incidență.
- frecvență:
lent, ușor → relaxant, calmant;
vioi, energic → excitant, stimulant.
- efecte:
în patologia musculară;
în tratamentul sechelelor posttraumatice și postoperatorii;
influențează mobilitatea, rezistența și elasticitatea articulațiilor;
ajută la regenerarea țesuturilor lezate și la stimularea nutriției locale;
ameliorarea durerilor tisulare;
reduc starea de hiperexcitabilitate a nervilor;
accelerează circulația locală;
trofice și circulatorii → calmare nervoasă și relaxare musculară;
îndepărtarea rezervelor lipidice și a rezidurilor infiltrate;
îmbunătățirea elasticității și supleței pielii.
37
FRĂMÂNTATUL/PETRISAJUL
- se adresează, în special, țesuturilor musculare;
- se execută cu o mână sau cu ambele mâini prin mișcări ondulatorii ritmice
bine legate între ele în patru timpi: prinderea în cută a mușchilor, ridicarea,
stoarcerea și presarea lor pe planul de sprijin osos.
- sensul:
longitudinal ascendent/descendent;
transversal;
oblic/zig-zag;
circular.
- tehnici:
cută șerpuită;
în val;
rularea pumnilor;
cu o singură mână;
în brățară/prin stoarcere;
vârfurile degetelor (segmentar).
- cerințe aplicative:
priză mică, între police și index (masajul tendoanelor și mușchilor
subțiri);
priză medie, între police, index și medius (masajul maselor
musculare cu dezvoltare medie);
priză mare, între police și degetele opozante (masajul grupelor
musculare sau țesuturilor abundente);
38
ridicarea țesuturilor tegumentare și musculare urmate de
exercitarea unor compresiuni pentru a le îmbunătăți elasticitatea și
contractilitatea.
- intensitate:
mică → superficial: vizează țesuturile mai puțin abundente și mai
sensibile;
mare → profund: prelucrează masele musculare
dezvoltate/țesuturile abundente cu sensibilitate mai mică;
- frecvență:
se execută în ritm lent → calmant, descongestionant, de contractant,
relaxant;
se execută în ritm vioi, energic → tonifiant, vitalizant, stimulant.
- reguli/cerințe metodico-aplicative:
se execută cu o mână sau cu ambele mâini prin mișcării ondulatorii,
ritmice și legate între ele;
se evită manevrele bruște, răsucirea mușchiului sau provocarea
durerilor;
pe membre presiunea este orientată în sensul circulației de
întoarcere a sângelui și limfei: distal → proximal;
tehnica variază după particularitățile anatomofiziologice și
patologice a regiunii sau segmentului masat;
- efecte:
acționează asupra vaselor limfatice și sanguine mari → optimizarea
circulației sangvine și limfatice;
dezvoltă mecanic elasticitatea și stimulează fiziologic excitabilitatea,
conductibilitatea și contractilitatea musculară;
stimulează nutriția țesuturilor și sporesc eliminările;
39
neutralizează elementele de descompunere și ajută la eliminarea
toxinelor sau a altor produse de dezasimilație sau inflamatorii din
fasciculele musculare
în atonie, atrofie și insuficiență musculară produse de imobilizarea
prelungită, de traumatisme sau afecțiuni musculare;
stimularea și refacerea funcțiilor musculare, mărind puterea de
contracție a fibrelor musculare și, implicit, capacitatea de muncă a
maselor musculare → uzitat în masajul sportiv și în recuperarea
leziunilor musculare;
stimulează pe cale nervoasă funcțiile mușchilor;
activează circulația și troficitatea regiunilor masate;
refacerea, recuperarea medicală;
îmbunătățirea mobilității tendoanelor, întinderea fasciilor.
TAPOTAMENTUL:
- vizează țesuturile superficiale, țesuturilor profunde și terminațiile nervoase;
- constă din aplicarea unor lovituri scurte și ritmice, executate cu ambele
mâini ușor depărtate între ele, cu o intensitate adaptată la particularitățile
anatomofiziologice a suprafețelor masate;
- contraindicații:
copii și vârstnici;
pacienți subponderali;
pacienți cu operații recente;
pe regiunile cu sensibilitate crescută;
în regiunea lombară și/sau în lojile renale;
asupra articulațiilor;
40
asupra coloanei vertebrale;
pe abdomen;
în patologii inflamatorii, calculi renali/biliari;
în afecțiunile dureroase;
contracturi și spasme musculare;
oboseală musculară.
- intensitatea:
obținută prin căderea moale a mâinilor și a degetelor, amplitudinea
ei raportându-se particularităților anatomofiziologice ale țesuturilor
masate;
se execută mai mult din articulația radiocarpiană pentru a evita
efectele și disconfortul loviturilor dure și dureroase, mișcările
anevoioase și oboseala brațelor;
mică pe țesuturi sensibile;
medie/mare pe mase mari de mușchi/straturi groase de țesuturi.
- frecvența:
loviturile ușoare și ritmice, cu intensitate mică: stimulează
proprietățile fiziologice specifice a mușchilor, sporindu -le
funcționalitatea; produce vaso-constricție;
loviturile rapide și ritmice, cu intensitate mare: acționează asupra
nervilor vasomotori, provocând un aflux crescut de sânge în
regiunea masată; provoacă vaso-dilatație.
- clasificarea tehnicilor:
percutatul;
plescăitul;
tocatul;
bătătoritul.
41
Percutatul:
- se execută prin căderea perpendiculară a degetelor îndoite și îndepărtate
pe suprafețele plane (spate/torace) și pe regiunile cu țesuturi sensibile,
urmând sensul ascendent și descendent;
- se poate executa tangențial pe fețele laterale și/sau mediale ale coapselor,
în talie unde țesuturile sunt mai sensibile, dar și sub formă de pianotare
(facial, bustul superior etc) sau în picătură de ploaie (neurocraniu etc).
Plescăitul:
- se execută prin lovirea suplă și rapidă cu suprafața palmară a falangelor,
cu suprafața palmară și cu suprafața dorsală a mâinilor;
- beneficiază de variante tangențiale executate într-un ritm vioi, precum și
de o mișcare alunecată executată pe segmentele cu țesuturi mai sensibile,
fiind indicat în masajul excitant al regiunilor întinse și cu o sensibilitate
redusă.
Tocatul:
- se aplică mai mult în masajul spatelui și membrelor inferioare;
- prezintă o variantă fermă execută cu muchia cubitală și cu degetele lipite,
precum și o variantă ușoară în mănunchi de nuiele execută cu palmele
apropiate, față în față, coatele ușor depărtate, degetele ușor îndoite și
îndepărtate;
- variantele tangențiale se execută cu fata cubitopalmară (cu mâinile
înclinate spre interior) și cubitodorsală (cu mâinile înclinate spre exterior);
- se execută numai în lungul fibrei musculare.
42
43
Bătătoritul:
- bătătoritul cu palmele întinse și încordate;
- bătătoritul în cupă/în ventuză executat cu mâinile căuș, formând o
adâncitură palmară;
- bătătoritul cu suprafețele pumnului se aplică pe regiuni cu o musculatură
foarte dezvoltată și mai puțin sensibile.
EFECTE:
- excitante → se execută după ce țesuturile au fost pregătite prin manevrele
precedente;
- asupra ramurilor periferice ale nervilor senzitivi în sensul reducerii
sensibilității;
- tratamentul atoniei, atrofiei și insuficienței musculare;
- vasodilatator (la nivelul pielii și țesutului conjunctiv);
- hipertermie;
- modificări favorabile ale tensiunii arteriale;
- influențează ritmul cardiac, rărește pulsul și corectează aritmia;
- acționează asupra sistemului neurovegetativ simpatic;
- încălzirea și recondiționarea fizică a sportivilor, datorită creșterii
excitabilității neuromotorii a mușchilor și tendoanelor.
VIBRAȚIILE
- nelipsite din cadrul unei ședințe de masaj;
- constau din mișcări oscilatorii ritmice cu o deplasare mică a tegumentelor și
a țesuturilor subcutanate în plan orizontal sau din presiuni intermitente
executate cu o frecvență mare și uniformă;
44
- sunt realizate cu un consum energetic sporit datorită contracțiilor izometrice
ale mușchilor mâinii, antebrațului și chiar a brațului:
uneori sunt exercitate cu ajutorul unor instrumente sau aparate
vibratorii, mai mult sau mai puțin adaptabile zonelor pe care le
masăm;
efectele obținute manual sunt mult mai plăcute, rapide și durabile
în comparație cu cele instrumentale, deoarece mâinile terapeutului
sunt moi, calde și perfect adaptabile suprafețelor tratate în ceea ce
privește amplitudinea, ritmul și presiunea mișcărilor;
- tehnici:
suprafața palmară a vârfurilor degetelor;
fața palmară a degetelor;
suprafața volară cu degetele orientate în direcția alunecării;
rădăcina mâinilor (mușchii tenari și hipotenari);
cu suprafața dorsală a mâinilor;
cu antebrațele.
- reguli aplicative:
se execută pe o durată scurtă, medie sau lungă;
se exercită pe suprafețele restrânse sau întinse, de-a lungul unui
nerv, mușchi, pe traiectul tendino-muscular, pe inserția unui mușchi
sau tendon, în jurul articulațiilor, combinându-se cu netezirile,
fricțiunile și chiar cu frământatul;
- nu se combină niciodată cu tapotamentul;
- mișcările vibratorii cu amplitudine și intensitate mare = trepidații;
- trepidațiile se aplică pe spate și torace asociate cu mișcările respiratorii:
→ în profunzime pe expirație;
→ superficial pe timpul inspirației;
45
→ pe regiunile antero-laterale spre sfârșitul expirului și în pauza
respiratorie.
- efecte:
tratamentul afecțiunilor dureroase și congestive ale organelor
interne;
hipotrofiile musculare;
tratamentul contracturilor musculare și încordării psihice;
tratamentul parezelor, artrozelor cervicale și lombare;
combaterea oboselii musculare;
tratamentul leziunilor accidentale.
46