Universitatea Petrol-Gaze din PloieștiFacultatea Științe EconomiceSpecializarea Management

EDUCAȚIE FIZICĂ 1

Dezvoltarea fizică armonioasă ca obiectiv fundamental al lecţiei de educaţie fizică şi

sportivă

Student Peneș Claudiu Laurențiu

Anul I/I.D.

*

CUPRINS

1. Mișcarea, condiție fundamentală a vieții umane1.1. Educația fizică1.2. Mișcarea omului2. Noţiuni şi termeni privind dezvoltarea şi creşterea fizică a organismului uman2.1. Creșterea și dezvoltarea fizică2.2. Ontogeneza și filogeneza

1. Mișcarea, condiție fundamentală a vieții umane

1.1. Educație fizică

Concepţia despre educaţia fizică reprezintă valorificarea conceptului de educaţie fizică, prin aplicarea lui la condiţiile concrete ale anumitor societăţi. Concepţia despre educaţia fizică se desprinde din concepţia generală asupra vieţii unei societăţi, diferită de la o epocă la alta, de la o ţară la alta. Conform legii educaţiei fizice şi sportului "prin educaţie fizică şi sport se inţeleg toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independență, să exprime sau să amelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual, să stabilească relaţii sociale civilizate şi să conducă la obţinerea de rezultate in competiţii de orice nivel. Practicarea educaţiei fizice şi sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat, iar autorităţile administrative, instituţiile de învăţământ şi instituţiile sportive au obligaţia de a sprijini educația fizică, sportul pentru toţi şi sportul de performanţă şi de a asigura condiţiile de practicare a acestora".

1.2.Mișcarea omului

Mișcarea se mai numeşte şi "motricitatea omului", adică capacitatea acestuia de a efectua mişcări care implică un predominant efort fizic. Mişcarea este o funcţie a sistemului muscular care se execută cu cheltuială de energie şi este în legătură cu celelalte funcţiuni ale organismului, în care sistemul nervos central are rolul coordonator. Motricitatea omului ca fenomen fiziologic este una dintre funcţiile esenţiale ale vieţii, ce reuneşte totalitatea actelor motrice efectuate pentru intreţinerea relaţiilor cu mediul " natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice ramurilor de sport." (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978). Mişcarea sau motricitatea omului este de diferite tipuri (ciclică, aciclică, activă, pasivă, voluntară, involuntară, uniformă, neuniformă etc.) şi are caracteristici spaţiale, temporale, energetice. Elementele care compun mişcarea omului sunt următoarele: actul motric (elementul de mişcare), exerciţiul fizic (gestul motric), acţiunea motrică şi activitatea motrică. Actul motric element de bază al oricărei mişcări, efectuat in scopul adaptării imediate sau al construirii de acţiuni motrice. (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978) și care reprezintă simple comportamente realizate în mod voluntar pentru îndeplinirea unor acţiuni şi activităţi motrice. Acţiunea motrică este un sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic sau integrat într-o activitate motrică [Dragnea A. şi colab., 2000, pag.46] reprezintă conţinutul activităţii motrice. Sunt grupate, dozate şi codificate, constituind deprinderile şi priceperile motrice. Activitatea motrică, reprezintă ansamblu de mişcări sau de acţiuni motrice încadrate într-un sistem coerent de idei, reguli şi forme de organizare în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului uman şi de perfecţionare a dinamicii

acestuia, în concordanţă cu obiective bine precizate; activităţile motrice fundamentale din domeniu sunt: educaţia fizică şi sportivă, antrenamentul sportiv,

activitatea competiţională sportivă, activitatea motorie de recuperare, activităţi motrice de timp liber. [Cârstea, Gh., 1999, pag.29].

2. Noţiuni şi termeni privind dezvoltarea şi creşterea fizică a organismului uman

2.1. Creșterea și dezvoltarea fizică

Prin dezvoltarea fizică se înţelege "rezultatul, precum şi acţiunea îndreptată spre influenţarea creşterii corecte şi armonioase a organismului uman, concretizată în indici morfologici (somatici) şi funcţionali calitativ şi proporţionali, cât mai apropiaţi de valorile atribuite în acest sens organismului sănătos la diferite vârste ".Dezvoltarea fizică/corporală presupune, deci, două categoric de indici:- somatici/morfologici - care se observă cu "ochiul liber" sau se obţin prin măsurare: înălţimea corporală (numită - greşit - talie, în multe curse bibliografice de specialitate), greutatea corporală, perimetrele şi diametrele la anumite niveluri corporale, lungimea segmentelor corpului etc.-funcţionali/fiziologici - care nu se văd cu "ochiul liber", dar careconstituie "motorul" organismului uman (dacă pe ceilalţi indici îi acceptăm,metodologic vorbind, în postura de "caroserie" a organismului uman!) şi care seobţin numai prin măsurare: frecvenţa cardiacă, frecvenţa respiratorie, capacitateavitală/respiratorie, tensiunea arterială etc.Nivelul dezvoltării fizice umane este multifactorial determinat. Acestnivel este un rezultat cumulativ al factorilor ereditari şi de mediu (natural, ambientalşi social). Practicarea exerciţiilor fizice special concepute reprezintă unfactor social cu rol deosebit pe planul dezvoltării fizice, mai ales în contextuleducaţiei fizice. În antrenamentul sportiv, de cele mai multe ori se acţionează îndetrimentul unor indici de dezvoltare fizică şi doar cu scopul imediat de obţinere a performanţelor maxime.Pentru a se realiza o dezvoltare fizică corectă şi armonioasă, în funcţie devârstă, se urmăresc următoarele obiective principale:· armonie între cele două categoric de indici;· armonie/proporţionalitate în interiorul indicilor somatici/morfologici (celmai important fiind raportul dintre înălţimea şi greutatea corporală! );· armonie între indicii funcţionali/fiziologici;· menţinerea unui tonus muscular optim (sau, cum se precizează în lucrărilede specialitate: "îmbunătăţirea troficităţii şi tonicităţii musculare "! );· obţinerea şi menţinerea unei atitudini corporale (globale şi segmentare)

corecte, atât în actele motrice statice, cât şi în cele dinamice;· prevenirea atitudinilor şi deficienţelor fizice;· corectarea tuturor atitudinilor fizice deficiente şi a unor deficienţe fizice· educarea marilor funcţii ale organismului, dar în mod special a funcţieirespiratorii.Creşterea fizică este un proces cantitativ de înmulţire celulară privind sporirea în greutate, volum şi dimensiuni a corpului iar dezvoltarea fizică este un proces calitativ de diferenţiere celulară care se exprimă prin modificări funcţionale şi optimizări calitative, ce marchează perfecţionarea şi adaptarea aparatelor şi sistemelor organismului, evoluţia complexă şi integrarea lor coordonată într-un întreg. Dezvoltarea şi creşterea fizică sunt elemente ale aceluiaşi proces unic de creştere şi dezvoltare, de acumulări cantitative desfăşurate după o dinamică calitativă specifică, cu interrelaţii şi interdeterminări care condiţionează ritmul şi expresia somatică a unuia sau altuia dintre fenomene.Creşterea şi dezvoltarea reprezintă complexul dinamic de procese biologice prin care trece organismul omenesc în evoluţia sa până la maturitate. Creşterea este un proces cantitativ, de înmulţire celulară şi somatică, întruchipat de sporirea în greutate, volum şi dimensiuni ale corpului. Dezvoltarea este un proces calitativ, de diferenţiere celulară, care se traduce prin modificări şi îmbunătăţiri funcţionale ce marchează o perfecţionare şi o adaptare a aparatelor şi sistemelor din organism, o evoluţie complexă şi o integrare coordonată a lor într-un tot unitar (M. Ifrim).Atitudinea corpului reprezintă funcţia aparatului locomotor corelat de sistemul nervos ce se evidenţiază prin relaţii uniforme de echilibru şi stabilitate între segmentele corpului şi corp, între corp şi mediu. Atitudinea deficientă constă din devierea segmentară sau totală de la atitudinea normală.Deficienţă fizică reprezintă abaterea de la normal a creşterii somatice şi dezvoltării organice şi psihice în perioadele de evoluţie.

2.2. Ontogeneza și filogeneza

Ontogeneza (ont = fiinţă, existenţă; geneză = naştere) reprezintă dezvoltarea individuală a organismului uman de la naştere şi până la moarte. Ontogeneza repetă pe scurt filogeneza dar o şi condiţionează.

Filogeneza este un proces de diferenţiere istorică a unui grup de organisme (specii, genuri, familii) în cadrul evoluţiei lumii vii. cercetarea filogenezei se stabilesc strămoşii şi înrudirile organismelor. Perioadele ontogenezei sunt: perioada de creştere şi dezvoltare, perioada de maturitate şi reproducere, perioada de involuţie (senescenţă) – a nu se confunda cu senilitate (involuţie prematură).

Ontogeneza cuprinde trei perioade cu caracteristici distincte în viaţa fiecărui om, specificate în marea majoritate a lucrărilor de specialitate:• Perioada de creştere şi dezvoltare;• Perioada de maturitate şi reproducere;• Perioada de involuţie (senescenţă).

10.1.1. Perioada de creştere şi dezvoltareEste perioada cea mai importantă pentru întreaga evoluţie a unui individ, jucând un rol primordial în:

• păstrarea unei stări optime de sănătate;• dezvoltarea armonioasă, somatică şi funcţională,a organismului;• realizarea unei educaţii integrale şi permanenteAceastă perioadă de creştere şi dezvoltare se întinde pe un interval de 22-23 ani.

Clasificarea periodizării vârstelor: vârsta anteşcolară : 0-6/7 ani; vârsta şcolară mică sau copilăria (6/7-10/11 ani); vârsta preadolescentă ( pubertară ) : 10/11-13/14 ani; adolescenţa : 13/14 ani-17/18 ani; tinereţea : 17/18-28/30 ani; vârsta maturităţii ( a adultului ) : 30/35-60/65 ani; vârsta a III-a (bătrâneţea ) : după 65 ani.

Perioada de maturitate şi reproducere şi cea de involuţie (senescenţă)

Aceste perioade din viaţă se desfăşoară în mod diferit de la individ la individ, în funcţie de factorii genotipici (ereditari) şi parotipici existenţi.

Există adeseori deosebiri între vârsta calendaristică (cronologică), măsurată prin timpul scurs de la naştere, până la momentul de referinţă pe care-l avem în vedere, şi vârsta biologică aunui organism (care este o rezultantă a evoluţiei bilologice a diferitelor componente ale organismului: organe, ţesuturi etc.). În funcţie de modificările alcătuirii structurilor ţesuturilor şi organelor –, slăbirea activităţii unor organe, modificări în compoziţia chimică a ţesuturilor şi sângelui –, se definesc : vârsta morfologică, vârsta fiziologică (sau funcţională) şi, respectiv, vârsta biochimică. Pe baza unor teste, se poate stabili un indice global, care, comparat cu standardele populaţiei, pune diagnosticul de „îmbătrânire”.

BIBLIOGRAFIE

1. CONSTANTINESCU, A. – Educație fizică 1, curs semestrul1, Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, Facultatea de Științe Economice, Specializarea Management, an universitar 2015-2016

2. CÂRSTEA, Gh. (2000)-Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura AN-DA, Bucureşti.

3. SANDOR, I. (2008) – Bazele generale ale teoriei educației fizice si sportului,(suport de curs), Cluj-Napoca

4. TODEA, S.F. (2003) - Exercițiu fizic in educație fizică, sport si kinetoterapie, editura Fundația România de Mâine