Patrioti si iresponsabili in nuvelele literaturii

nationale

Precup Maria

Clasa a XII-a C

PATRIOTISMUL

Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii (garanţia legitimităţii) sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora.

Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă trebuie să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii.

Mihai Eminescu

BARBU DELAVRANCEA

Delavrancea este un reprezentant tipic al momentului literar in care mesajul lui porneste catre lume. Ni-l inchipuim intrebandu-ne in ce fel ne-am indeplinit datoriile fata de natiune si fata de popor, bucuros sa auda ca niciuna din marile traditii nationale n-au disparut din sufletul nostru si ca celor multi, poporului pe care il iubea cu toata aprinderea inimii sale, am incercat a-i da conditia mai inalta, dreptatea, libertatea si cultura dorite de el cu atata putere.

Spre deosebire de naturalisti Delavrancea nu adopta norma impersonalitatii in arta, extragerea autorului din opera, prezentarea uratului cu impasibilitatea, cu luciditate rece. Scriitorul marturiseste afinitatea atitudinii sale in acel moment al inceputurilor sale literare, cu atitudinea unui Byron, a unui Leopardi. Revolta si deznadejdea byroniana, amaraciunea lui Leopardi, par deci a fi insipirat lirismul infuz al primelor creatii nuvelistice ale lui Delavrancea, pentru ca in aceste atitudini literare ajungeau sa se inteleaga mai bine pe sine propriile reactii ale scriitorului in imprejurarile sociale ale momentului.

IOAN SLAVICI

Langa Eminescu, Creanga si Caragiale, trecerea lui I. Slavici in randul marilor artisti ai Junimii are nevoie de justificari. Scriitorul este un talent laborios, cu adanci intuitii in sufletul omului, dar lipsit de seductie verbala si imaginativa. Limba sa e mai degraba saraca, cu vesnica repetare a acelorasi cuvinte generale in interiorul aceleiasi fraze. Imaginatia sa este cenusie. Ochiul sau nu vede bine nici peisajele, nici oamenii, dar scriitorul era totusi o personalitate cu multiple initiative.

Ioan Slavici s-a nascut la 18 ianuarie 1848 in comuna Siria, Judetul Neamt. Rasunetul activitatii ziaristice a lui Slavici este mare. Lupta sa se indreapta, impotriva actiunii de deznationalizare dusa de unguri impotriva romanilor, dar preconizand fidelitatea fata de dinastia habsburgica si fata de Austria. Dinastia habsburgica i se parea inca puternica scriitorului politic si gandul unirii tuturor romanilor intr-un mare organsim de stat, cu totul prematur. Mai degraba ar fi dorit el, pentru moment, autonomia romanilor ardeleni in cadrul imperiului.

Exista in nuvelele lui Slavici zeci de trasaturi de aceasi calitate, juste si sobre, subliniate de lirismul sau umorul lui. Din nefericire debitul sau verbal este putin variat, dand impresia poticnelii, ca in acest exemplu, ales din multele cae ar putea fi spicuite:

“Si, in adevar, ea avea toata dreptatea, fiindca Hutu se facuse ca un sihastru. Nu-l mai vedeai intre oameni; ba chiar nici la dascalul nu mai mergea singur, ci totdeauna, cand voia sa mearga, venia pe la mine, ca sa mergem impreuna fiindca ii venia greu sa mearga el singur”.

Bibliografie

• http://www.rightwords.ro/citate/autori/mihai-eminescu/patriotism• Tudor Vianu- “Studii de literatura romana” (PAG. 353-358/ PAG. 443-452)