pastorul cel bun_nr.1/ianuarie2011

‘Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.’ (Ioan 10, 11)

Păstorul

IANUARIE 2011 Anul I, nr. 1Apare lunarSe distribuie GRATUIT

cel bun

Buletinul parohial al Bisericii Sf. Ierarh Nicolae, Buzoieni

Apare cu Binecuvântarea Preasfinţitului Părinte

Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

Păstorul cel bun – Buletinul parohial al biseric i i Sf . Ier. Nicolae, Buzoieni Anul I , Nr. 1 2

SUMAR

Să ne cunoaştem mai bine (pag. 2-3) Dialogul care vindecă (pag. 4-6) Tâlcuiri duhovniceşti (pag. 7) Prietenii noştri – sfinţii (pag. 8-9) Cuvânt catehetic (pag. 10-11) 2011 an omagial al Sfântului Botez şi al

Sfintei Cununii în Patriarhia Română ( pag. 12-13)

Tradiţie şi cultură (pag. 14-15) Şcoala părinţilor (pag. 16) Să trăim frumos şi sănătos (pag. 17) Tinerii şi Biserica în zilele noastre

(pag. 18-19) Biserica şi şcoala (pag. 20-21) Lumea copiilor (pag. 22) Actualitate – Parohia Buzoieni (pag. 23) Recenzie carte (pag. 24)

“Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, nu cu băţul, adică cu blândeţe, nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii

S Ă N E C U N O A Ş T E M M A I B I N E

Preot Vladimir-Cătălin Alexa

“Martor îmi este Dumnezeu: eu nu vreau decât mântuirea voastră.” (Fericitul

Augustin)

Şi mie îmi este martor Dumnezeu când scriu aceste rânduri

Până acum câţiva ani, când mă gândeam la copilăria mea, nu puteam înţelege ce plan o fi având cu mine Dumnezeu. De ce spun asta? Deoarece la vârsta de doar doi ani si jumătate am suferit un accident foarte grav: într-un moment de neatenţie al părinţilor mei am căzut de la etajul doi, de la balconul apartamentului unde locuiam. Nimeni nu mai putea spera că aş mai putea trăi, dar, voia lui Dumnezeu a fost alta. După ce starea mea de sănătate s-a îmbunătăţit, Slavă Domnului, am ajuns mai bine decât îşi putea cineva imagina.

De puţină vreme, îndrăznesc să spun că mi s-a dat să înţeleg ce plan avea cu mine Dumnezeu. Să-I slujesc. Dar, când am început să mă eschivez, să mă tot întreb: De ce eu?, Cum o să mă descurc?, Cum o să fac faţă?, Ce răspunsuri să dau eu?..., atunci am simţit că L-am mâhnit pe Dumnezeu. Nu conştientizam la ce demnitate m-a chemat Dumnezeu, deoarece “Cea mai mare demnitate este să-I poţi sluji lui Dumnezeu”. (F. Bettex)

“Muzica însufleţeşte aspiraţiile noastre” (Regina Maria)

Anul 1996 a fost anul în care Dumnezeu mi S-a revelat prin muzică. În acest an, o dată cu învăţarea muzicii bisericeşti la Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti, am început să-L cunosc tot mai mult şi pe

Dumnezeu. Dar nu oricum, ci, cum spunea Blaise Pascal: “Lucrurile omeneşti trebuie să le cunoşti pentru a le iubi; pe cele divine trebuie să le iubeşti pentru a le cunoaşte”.

Anul 2003, când, din mila lui Dumnezeu, am intrat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, cunoaşterea lui Dumnezeu a început să prindă contur tot mai mult.

Anul 2008 va rămâne pentru mine un an de o importanţă copleşitoare: în luna februarie m-am căsătorit, în luna mai am fost hirotonit în treapta de diacon, pe data de 1 iunie am fost hirotonit în treapta de preot, pe seama capelei “Sf.Prooroc Ilie”, Aeroportul Internaţional Otopeni, iar pe data de 1 august am fost hirotesit în treapta de duhovnic. Aşa că, din voia Domnului, de la munca de tâmplar am trecut la partiturile muzicale, apoi chemat la acea înălţime ameţitoare a preoţiei la capela Aeroportului Otopeni, iar acum, fără o “aterizare forţată”, ci tot din voia Domnului, am ajuns „la sol” în ţinuturile Buzoieniului.

De aici înainte, ca şi până acum dealtfel, nu ştiu ce va mai voi Domnul. Un


lucru este cert; ne străduim să fim după cum spune proverbul românesc: “Omul sfinţeşte locul”.

AMIN


S Ă N E C U N O A Ş T E M M A I B I N E

Date personale:

Data naşterii: 19 februarie 1977; Locul naşterii: mun. Botoşani, jud. Botoşani; Naţionalitatea: română; Starea civilă: căsătorit; e-mail: alexa [email protected]: Pregătit şi dornic să slujesc Bisericii, cu timp şi fără timp, acolo unde este nevoie, cu precădere în rândul tinerilorStudii şi calificări: 1991-1994: Şcoala profesională de Constructor-tâmplar-parchetar la Grupul Şcolar Industrial

‘Elie Radu’, Botoşani .1996-1999: Şcoala profesională de Cântăreţi bisericeşti din cadrul Seminarului Teologic Liceal

‘Sf. Gheorghe’, Botoşani .1999-2002: Liceul Industrial ‘Regina Maria’, mun. Dorohoi, jud. Botoşani, curs frecvenţă redusă. 2003-2007: Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Patriarhul Justinian’, Bucureşti, secţia Pastorală.Experienţă profesională:

1994-1996: tâmplar la S.C. Emax-Impex S.R.L., Botoşani. 1996-2001: biserica Sf. M. Mc. Dimitrie, Botoşani:

Cântăreţ; tâmplar; organizator de şantier pe perioada lucrărilor de restaurare. 1996-2003: membru activ la L.T.C.O.R. (Liga Tineretului Creştin Ortodox Român), filiala

Botoşani, responsabil pe sectorul Catehetic. 1996-1999: membru al corului L.T.C.O.R. 1999-2003: iniţiator şi dirijor al corului ‘Filantropia’ din Botoşani. 2002: cântăreţ la Mănăstirea Sihăstria Voronei, loc. Vorona, jud. Botoşani. 2004-2007: membru activ în A.S.C.O.R. (Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români),

filiala Bucureşti. 1.10.2004-1.06.2008 : cântăreţ la mânăstirea Antim, Bucureşti. 1.06.2008-30.06.2010 : preot la capela Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul a Aeroportului

Internaţional Henry Coandă, Otopeni şi preot slujitor la mânăstirea Antim 2006-2007: dirijorul grupului de colindători al A.S.C.O.R.-ului. 2007-prezent: colaborator al asociaţiilor: Pro-Vita, A.C.T.O.R. (Asociaţia Civică a Tinerilor

Ortodocşi Români) din Bucureşti, Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca din Bucureşti şi A.T.R. (Asociaţia Tradiţia Românească) din Bucureşti.

Decembrie 2007: iniţiator şi dirijor al grupului de colindători ”Datina Românească”. 2010: iniţiator al Asociaţiei Tradiţia Românească. 1.10.2010 – prezent: preot paroh al parohiei Sf. Ierarh Nicolae Buzoieni, Protoieria Lehliu 1.12.2010 – prezent : dirijor al grupului psaltic « Lăudaţi pe Domnul din ceruri » al

Protoieriei Lehliu.

Abilităţi personale: bun organizator; ingenios, cu mult spirit de iniţiativă; comunicativ; foarte sociabil;

corectitudine maximă.


mailto:alexa%C2%[email protected]

D I A L O G U L C A R E V I N D E C Ă

Despre Sfânta Spovedanie (I)“Mărturisirea faptelor rele este începutul

faptelor bune“. (Fericitul Augustin)

Spovedania, Pocăinţa sau Mărturi-sirea este Taina prin care creştinul, pocăindu-se de păcatele săvârşite şi mărturisindu-le în faţa preotului duhovnic, dobândeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez. Prin această Taină, creştinul se împacă cu Dumnezeu şi cu Biserica, fiind reaşezat în starea harică din care căzuse. Spovedania a fost numită şi al doilea botez, pentru că lacrimile pocăinţei ţin locul apei botezului.

Momentele esenţiale

1. Căinţa sau părerea de rău pentru faptele rele săvârşite.

2. Mărturisirea păcatelor în fața părintelui duhovnic.

3. Hotărârea de a se îndrepta.4. Dezlegarea de păcate.5. Canonul şi roadele de pocăință.

Deoarece nu există nici un om care să vieţuiască şi să nu păcătuiască, Mântuitorul Hristos, în vederea iertării păcatelor săvârşite de oameni după botez, a instituit Taina Pocăinţei, a Mărturisirii, sau a Spovedaniei, dând această putere ucenicilor Săi şi zicându-le: “Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer”(Mt 18, 18), iar, după Învierea Sa, suflând asupra lor, le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”(In 20, 22-23).

În vremurile pe care le trăim, tot mai mulţi creştini devin conştienţi de gravitatea şi consecinţele păcatelor pe care le săvârşesc. Glasul lăuntric îi îndeamnă pe creştini către scaunul duhovnicului, dorind o spovedanie completă (« după carte », potrivit unei expresii larg răspândite) şi solicitând un canon de pocăinţă.

Alegerea duhovnicului

Trebuie să remarcăm de la început un aspect important, anume că duhovnicul trebuie să întrunească o sumă de calităţi prin care poate câştiga încrederea celui ce i se spovedeşte. Până nu demult, experienţa personală era o condiţie a hirotesiei întru duhovnic. Sfântul Vasile cel Mare ne oferă succint, modelul de duhovnic: «Cercetează, aşadar, cu multă grijă şi prudenţă ca să găseşti pe un bărbat care să fie un îndrumător sigur pentru viaţa ta, cu experienţă în buna îndrumare a celor ce se îndreaptă spre Dumnezeu, plin de virtuţi, un bărbat a cărui dragoste de Dumnezeu să fie dovedită de înseşi faptele lui şi care să cunoască dumnezeieştile Scripturi, să fie sârguincios, neiubitor de arginţi, neafacerist, paşnic, iubitor de Dumnezeu, iubitor de săraci, nemânios, neranchiunos, capabil să edifice pe cei care i se ataşează, nevanitos, nemândru, nedoritor de flatare, neschimbător, neiubind nimic mai mult decât pe Dumnezeu».

Iscusinţa unui duhovnic nu se vădeşte în asprimea cu care canoniseşte, nici în oprirea îndelungată de la Sfânta Împărtăşanie, ci în capacitatea sa de a face sufletul să se deschidă şi în prescrierea terapiei spirituale celei mai adecvate penitentului. Sfântul Vasile cel Mare în canonul 84, învață : «să se ceară roadele



pocăinţei ; căci, negreşit, nu după timpul de penitenţă le judecăm pe unele ca acestea(adică păcatele), ci ţinem seama de felul pocăinţei».

La pocăinţă sunt chemaţi toţi oamenii

Preotul duhovnic constată că se înmulţesc rândurile creştinilor care săvârşesc păcate grave şi foarte grave, şi că destul de mulţi fii duhovniceşti ignoră posibilitatea absolvirii de păcate prin mărturisire. Misiunea duhovnicului de a căuta pe cei pierduţi devine şi mai grea atunci când este nevoit să găsească soluţii pentru îndreptarea penitenţilor, încercând să câştige la mântuire şi pe omul modern.

Duhovnicul are datoria de a primi pe toţi la spovedanie, indiferent de mulţimea sau gravitatea păcatelor săvârşite, în caz contrar este pasibil de caterisire. În caz de respingere, dacă-l îndepărtează, îl mâhneşte pe Hristos, deoarece Sf. Ev. Luca spune: «bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte». (Luca 15, 7)

Orice Taină, deci si cea a Pocăinței, nu depinde de vrednicia morală a săvâr-şitorului; în cazul de față, preotul nu dă dezlegare de păcate prin puterea lui, ci Dumnezeu este Cel ce iartă păcatele cu harul Său, prin mijlocirea preotului, aşa cum rezultă din însăşi formula dezlegării, rostită de preot: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine fiule duhovnicesc (numele), iar eu nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert si te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”. (Molitfelnic)

Întrucât Spovedania a fost instituită de Mântuitorul pentru curăţirea de păcate şi împăcarea omului cu Dumnezeu, este de la sine înţeles că primul şi cel mai important efect al ei este iertarea păcatelor celui ce s-a pocăit şi reaşezarea în starea lui harică din care căzuse din pricina săvârşirii lor. «Dacă ne mărturisim păcatele, El (Dumnezeu) este credincios şi drept să ne ierte păcatele si să ne curăţească de toată nedreptatea.” (1 Ioan 1, 9)

În al doilea rând, cel ce-şi măr-turiseşte păcatele cu convingerea că acestea, prin dezlegarea preotului, i-au fost iertate, simte cu adevărat o uşurare sufletească şi se simte mai aproape de Dumnezeu şi de semenii lui.

Rugăciunea Fericitului

Augustin

Doamne, ajută inimii mele să Te

dorească,

Dorindu-Te, să Te caute,


Căutându-Te, să Te găsească,

Găsindu-Te să Te iubească,

Iubindu-Te, să înceteze a mai păcătui.



Condiţiile iertării

Pentru ca Taina Pocăinţei să aibă aceste efecte, penitentul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. Să facă o mărturisire sinceră şi completă în faţa duhovnicului, părându-i rău pentru păcatele săvârşite, recu-noscându-se vinovat în faţa lui Dumnezeu şi să-şi propună cu tărie să nu mai săvârşească astfel de păcate;

2. Hotărârea de a nu mai păcătui pusă în practică; de la o mărturisire la alta să se constate îndreptarea acestuia şi să se vadă o stăruinţă din partea lui de a se dezbrăca de păcatele făcute înainte;

3. Să aibă convingere în mila şi bunătatea lui Dumnezeu, că ele sunt atât de mari încât pot ierta orice păcat, dacă cel ce le-a săvârşit arată căinţă adevărată;

4. Să-şi îndeplinească canonul dat de duhovnic, deoarece prin acesta poate evita prilejurile de a mai păcătui şi este ajutat să învingă păcatul. În alegerea canonului de către părintele duhovnic,

acesta va ţine seama de firea, starea sufletească, posibilităţile spirituale şi materiale ale acestuia.

Rugăciune pentru părintele

duhovnic

1. Mântuieşte, Doamne, pe părintele meu duhovnic (numele) şi pe toţi fiii lui duhovniceşti şi fraţii noştri întru Hristos şi pe toate rudeniile cele după duh şi după trup; întăreşte-i, apără-i şi-i miluieşte, dă-le mângâiere în necazuri şi vindecare de boli.

Doamne, trimite-i lui harul Sfântului Duh şi, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ajută-ne, Doamne, să ne îndreptăm viaţa şi să ne mântuim sufletele. Amin!

2. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea, a păcătosului, pentru duhovnicul meu (numele), ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui ceresc. Iartă-i toate greşelile lui, pentru dragostea


şi jertfa lui stăruitoare, ca să pun început bun de pocăinţă şi eu, oaia cea rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui. Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea trupească şi sufletească. Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele care i-au venit pentru păcatele mele. Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească. Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui. Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă, care se pogoară de la Tine, Împăratul luminii. Bine sporeşte întru el, Doamne, şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. Amin!


T Â L C U I R I D U H O V N I C E ŞT I

Tatăl nostru

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;

Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.

Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;

Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! (Matei 6, 9-13)

”Creştine! Nu uita, poartă mereu în gând şi în inimă sublimele cuvinte ale Rugăciunii Domneşti. Tatăl nostru care eşti în ceruri… Nu uita cine ne este Tată, Dumnezeu-Tatăl, Dragostea noastră. Noi cine suntem? Suntem copiii Lui şi fraţi unii cu alţii. Ce iubire se cuvine să-i lege între ei pe copiii unui asemenea Tată? “Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam“ (Ioan 8, 39). Ce fapte ar trebui să facem? Sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi: Pâinea noastră, a tuturor; nu cerem pentru sine; egoismul trebuie scos din inima fiilor lui Dumnezeu, toţi suntem una. Şi ne iartă nouă greşelile noastre: Ai vrea, ţi-ar plăcea ca Dumnezeu să-ţi ierte greşelile; obişnuieşte-te să ierţi şi tu greşiţilor tăi, ştiind că dragostea este îndelung-răbdătoare şi binevoitoare. Şi nu ne duce pe noi în ispită: Nu te lăsa tu însuţi dus în ispită. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici va dormita Cel ce te păzeşte. Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta. (Psalmul 120, 3-5) Ci ne izbăveşte de cel rău: Nu i te da de bunăvoie aceluia şi nici Domnul nu i te va da. Că a Ta este împărăţia: recunoşti un singur Împărat şi eşti hotărât să-I slujeşti numai Lui; şi puterea: pune-ţi nădejdea în atotputernicia Lui; şi slava: fii râvnitor din toată puterea, toată viaţa, acestei slave; în vecii vecilor: El este Împăratul veşnic, împărăţia satanei va trece repede, ca orice lucru amăgitor. AMIN! Toate acestea sunt adevăr curat.


Ţine minte, orice ţi s-ar întâmpla, această rugăciune spune-o în gând, meditează asupra ei, caută să-i înţelegi fiecare cuvânt, fiecare expresie, fiecare cerere. (Sfântul Ioan din Kronstadt, Tâlcuire la Tatăl nostru)


PRIETENII NOŞTRI – SFINŢII

Luna ianuarie, cu care începe anul nou civil, este împodobită şi binecuvântată de Dumnezeu cu două praznice împă-răteşti deosebite, cu două sărbători cu cruce roşie şi cu şapte sărbători cu cruce neagră, închinate unor mari sfinţi profeţi, ierarhi, cuvioşi şi mucenici, care îi dau acestei luni un deosebit caracter de sfinţenie şi evlavie.

Ianuarie este singura lună de peste an care începe cu un praznic împărătesc anume – Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos. În sens mistic, pentru noi creştinii, aceasta înseamnă, nu tăierea trupului, ci scoaterea din rădăcină a gândurilor rele care se ascund în inimă, până nu se fac mari şi devin patimi ucigătoare de suflet.

Tot la întâi ianuarie se face şi începutul anului nou civil, spre deosebire de anul bisericesc, care începe la 1 septembrie. În sens evanghelic, orice început de zi, de lună şi de an nou este un prilej de înnoire a vieții noastre duhovniceşti prin rugăciune, milostenie şi iertare, renunțând la toate plăcerile trecătoare ale acestei vieți.

Tot la 1 ianuarie îl prăznuim pe Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari ierarhi, făcători de minuni, exorcişti şi dascăli ai Ortodoxiei din toate tim-

purile. El a scris cărți de învățătură, a

vindecat mulți bolnavi, a întemeiat primele spitale şi azile de bătrâni şi orfani şi a

înfruntat pe eretici şi pe împărații apostați.

La 6 ianuarie prăz-nuim Botezul Domnului, numit şi Epifanie, adică Arătarea Domnului pentru că, în clipa botezului, S-au

arătat la Iordan, pentru prima dată, toate cele Trei Persoane ale Preasfintei Treimi – Tatăl, vorbind din cer; Fiul, în apele Iordanului; şi Duhul Sfânt în chip de porumbel, cum citim în Sfânta Evanghelie. La fel şi noi creştinii, când ne botezăm în numele Preasfintei Treimi, primim tainic în noi pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt şi devenim fii ai lui Dumnezeu după har.

La 7 ianuarie prăznuim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergă-torul, numit de Hristos ”cel mare om născut din femeie” (Matei 11,11) sau, după o expresie liturgică, ”om ceresc şi înger pământesc”, prooroc şi mare postitor, care a propovăduit în pustiul Iordanului botezul pocăinței, numit de Biserică şi ”prietenul lui Hristos”. Pentru viața sa îngerească, după 30 de ani de nevoință pustnicească, Sfântul Ioan s-a învrednicit să boteze pe Domnul în râul Iordanului, să fie apostol al pocăinței şi să i se taie capul pentru că-l mustra pe Irod care trăia în desfrânare. Împreună cu Maica


Domnului şi cu toți sfinții, Sfântul Ioan Botezătorul mijloceşte înaintea Preasfintei

PRIETENII NOŞTRI – SFINŢII

Treimi pentru mântuirea lumii şi a noastră a tuturor.

La 25 ianuarie îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhie-piscopul Constantinopolului, din secolul IV, prieten apropiat

cu Sfântul Vasile cel Mare, înalt gânditor şi apărător al dogmelor ortodoxe, pentru care a fost numit şi ”Teologul”.

La 27 ianuarie prăznuim aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură-de-Aur la Constan-tinopol, iar la 30 ianuarie îi prăznuim în aceeaşi zi pe toți cei trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur, ca o cunună a unității sfinților în cer şi pe pământ.

Luna ianuarie este împodobită şi cu prăznuirea celor mai mari sfinţi şi cuvioşi Părinţi, întemeietori ai vieţii monahale în lumea creştină, din secolele III şi IV. Primul

întemeietor al monahismului ortodox, după modelul Mântuitorului Hristos şi al Sfântului Ioan Botezătorul, a fost Sfântul Antonie cel Mare,

prăznuit pe 17 ianuarie, ce s-a nevoit pe valea Nilului în secolele III şi IV, numit şi părintele monahismului răsăritean.

Viața îngerească, statornicia, smerenia şi răbdarea lui l-au făcut biruitor

peste patimi, peste gânduri şi diavoli, reuşind să umple valea Nilului cu zeci de mii de călugări şi pustnici, dintre care cel dintâi ucenic i-a fost Sfântul Pavel

Tebeul, cinstit la 15 ianuarie şi apoi Cuviosul Macarie Egipteanul, prăznuit pe 19

ianuarie.

În secolele V-VII, monahismul s-a extins din Egipt în Muntele Sinai şi în Țara Sfântă – Palestina, prin câțiva mari cuvioşi părinți,

ca: Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Ruva, pomenit la 8 ianuarie; Sfântul Teodosie cel Mare,


Sf. Macarie

Sf. Pavel Tebeul

Sf. Teodosie cel Mare

Sf. Eftimie cel

Mare

Sf. Efrem Sirul Sf. Serafim

de Sarov

întemeietorul vieții de obşte, prăznuit la 11 ianuarie; Sfântul Eftimie cel Mare, prăznuit la 20 ianuarie şi Cuviosul Efrem Sirul, cinstit

la 28 ianuarie. Un sfânt dat de Biserica Rusiei în secolul XIX este Sfântul Serafim de Sarov, pomenit la 2 ianuarie.

CUVÂNT CATEHETIC

Despre agheasmă (sfinţirea apei)

Ce înseamnă cuvântul Agheasmă?

Cuvântul este grecesc şi înseamnă sfinţire. La noi, prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.

De câte feluri este agheasma în înţelesul ei de slujbă?

De două feluri: mare şi mică. Cea mică se mai numeşte în popor şi sfeştanie, care înseamnă luminare sau slujba luminilor.

Când se săvârşeşte Sfinţirea cea mică a apei?

În biserică, de regulă, la fiecare zi întâi a lunii, iar în case, oricând cer credincioşii, mai ales în zilele de miercuri şi vineri dimineaţa. Când preoţii, potrivit hotărârilor Sf. Sinod, merg să boteze casele credincioşilor, aceştia sunt datori să-i primească pe preoţi cu bucurie şi cu dragoste, deoarece preoţii aduc binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu asupra casei şi a familiei lor, prin apa sfinţită cu care-i stropesc.

Care sunt roadele şi folosul acestei slujbe?

Această apă sfinţită, pe care Duhul Sfânt prin rugăciunile preoţilor o sfinţeşte, are multe feluri de lucrări: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se izgonesc, se iartă păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti, gândurile cele rele; mintea se curăţeşte de lucrurile cele spurcate şi îndreptată spre rugăciune se face; aduce pază; goneşte bolile; dă sănătate sufletească şi trupească.


Toţi cei care o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare.

6. ian. 2011, parohia Buzoieni


CUVÂNT CATEHETIC

6.ian.2011, parohia Buzoieni

Dar Sfinţirea cea mare a apei când se face?

În ajunul Bobotezei şi la Bobotează, după Sfânta Liturghie, când se sfinţeşte apa pe care o iau creştinii la casele lor pentru tot anul.

De ce se spune ‘Sfinţirea cea mare a apei’?

Pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o îndoită chemare a Sf. Duh în cursul rugăciunii de sfinţire, iar sfinţirea ei are loc în însăşi ziua în care Mântuitorul a sfinţit apele, botezându-Se în Iordan.

Ce putere are apa sfinţită la Bobotează şi cum o folosim?

Agheasma mare are o putere sfinţitoare şi tămăduitoare mai mare decât agheasma mică. Ea se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămâne tot aşa de proaspătă, de curată şi plăcută la gust, ca şi cum ar fi scoasă atunci din izvor. Se întrebuinţează la rugăciunea pentru cei ce urmează să fie exorcizaţi, pentru durerea de cap, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la vasul cel spurcat, la holdele, viile şi grădinile bântuite de lăcuste, la sfinţirea crucii, a vaselor şi veşmintelor bisericeşti, la sfinţirea bisericii, a Sfântului şi Marelui Mir etc.

Fiecare creştin sau fiecare casă trebuie să ia din Agheasma de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste. Se gustă dintr-însa pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post, sau în zilele de sărbători mari, mai ales când nu ne împărtăşim. Se obişnuieşte ca credincioşii să bea din Agheasma mare timp de 10 zile în şir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, adică de pe 5 până pe 14 ianuarie. După această perioadă, ea se poate lua numai după Spovedanie. Agheasma mare se ia înainte de anaforă, fiind mai mare decât aceasta. Apa aceasta, având într-însa darul şi puterea dumnezeiască a Duhului Sfânt, a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind răni, apărând de rele, de necazuri şi de primejdii.


(Din Învăţătura de credinţă creștină ortodoxă)


ANUL OMAGIAL AL SFÂNTULUI BOTEZ

ŞI

Despre Sfântul Botez (I)

Botezul (baptizo,-are = a boteza, a scufunda în apă, termen vechi „afundare” pentru botez) – este prima Taină pe care o primeşte oricine vrea să devină membru al Bisericii creştine.

Botezul se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, după cuvântul Mântuitorului Care l-a instituit, poruncind Sfinţilor Apostoli, înainte de Înălţarea Sa la cer: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 28, 19).

Săvârşitorul Tainei

Botezul se săvârşeşte de către episcop sau preot. În cazuri extreme se poate săvârşi şi de diacon sau chiar de un laic; se face prin afundarea de trei ori a copilului în apă curată, rostindu-se cuvintele „Se botează robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui, Amin, şi al Fiului, Amin, şi al Sfântului Duh, Amin”. Botezarea prin turnarea apei sau prin stropire, aşa cum se practică în catolicism, este îngăduită în Biserica noastră Ortodoxă numai în cazuri excepţionale, când nu se găseşte apă de ajuns sau cineva este bolnav şi nu poate suferi cufundarea în apă.

Efectele Botezului

Tainele care însoţesc Botezul sunt Mirungerea şi Împărtăşania, care se administrează după săvârşirea Botezului, prin care cel nou botezat s-a spălat de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele săvârşite până atunci (dacă cel botezat este adult).

Prin păcat strămoşesc se înţelege păcatul săvârşit de primii oameni în rai, prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu. Botezându-se în numele lui Hristos, omul se spală de păcat şi poate căpăta mântuirea: „De nu se va naşte cineva din apă şi din

Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5), căci botezul, este naşterea într-o viaţă nouă, fără păcat.

Botezul nu distruge însă şi înclinarea spre păcat, cu care creştinul, adică cel ce a primit botezul, trebuie să lupte necontenit spre a o înfrânge şi a putea făptui numai binele, bucurându-se de toate binefacerile spirituale pe care i le dă

Biserica lui Hristos.

Alte „botezuri”

În afară de botezul obişnuit prin apă, mai există un botez al sângelui, pe care l-au primit şi îl primesc martirii care şi-au vărsat sângele pentru apărarea credinţei în Hristos, dar care n-au apucat să primească botezul cu apă. Se poate vorbi şi de un altfel de botez, numit botezul dorinţei, pe care l-au primit patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, dinainte de venirea Mântuitorului, care şi-au dorit să vadă pe Cel făgăduit de Dumnezeu şi au murit cu


credinţa în venirea Lui. Sfântul Grigorie de Nazianz enumeră şase feluri de botez : al lui Moise sau cel scos din apă, al lui Ioan Botezătorul sau al pocăinţei, al lui Hristos sau al Duhului, botezul

sângelui sau al martiriului, botezul lacrimilor (comparat cu pocăinţa), botezul focului (în viaţa cealaltă).

AL SFINTEI CUNUNII ÎN PATRIARHIA ROMÂNĂ

Despre Sfânta Cununie (I)

Căsătoria/cununia (gr. gamos, lat. matrimonium) este unirea trupească şi sufletească dintre un bărbat şi o femeie, una din legile esenţiale ale naturii umane, stabilite de Dumnezeu de la începutul existenţei omului: “Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur: să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Fac. 2, 18). “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor

fi amândoi un trup” (Mt. 19,

5). Temeiul Cununiei

Această unire se bazează pe afinitatea na-turală a persoanelor, pe vocația bărbatului şi femeii de a fi roditori, de a se înmulți şi a umple pământul (Fac. 1, 28). Cu timpul, forma originară a acestei uniri a fost deformată, fie prin poligamie, fie prin reducerea căsătoriei la un simplu contract provizoriu, fie prin considerarea trupului ca obiect de prostituție. Vechiul Testament dă mărturie despre această degradare a instituției căsătoriei.

În Noul Testament, unirea dintre bărbat şi femeie în actul căsătoriei are o altă dimensiune. Pentru Sf. Apostol Pavel, “Taina aceasta mare este” (Ef. 5, 32), deoarece are ca principiu şi model comuniunea de iubire dintre Hristos şi Biserică: “Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Ef. 5, 25).

În vechime Taina Cununiei se săvârşea ca parte integrantă a Sf. Liturghii, la sfârşitul căreia mirii erau invitaţi să primească în

comun Sfânta Împărtăşanie (simbolizată în ritualul actual prin Paharul mântuirii).

Căsătoria creştină

Prin harul Sfintei Cununii, cei doi miri sunt încorporaţi ca familie în trupul Bisericii.

Căsătoria creştină se distinge prin câteva elemente particulare:

a) Natura ei monogamică, deoarece ea implică o unire inseparabilă, trupească şi sufle-

tească, a două persoane. b) Sfinţenia trupului, deoarece trupul este ”templul Duhului Sfânt” (I Cor. 6, 19) şi mădular al Trupului lui Hristos. Trupul, deoarece a fost răscumpărat de Hristos nu e pentru desfătare, ci pentru Domnul:


“Fugiţi de desfrânare. Orice păcat pe care îl va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său” (I Cor. 6, 18).c) Acceptarea şi consacrarea reciprocă pentru o viață de comuniune, iubire şi curăție: “Căci bărbatul necredincios se

sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios” (I Cor. 7, 14). d) Transmiterea vieţii prin naştere de prunci. ”Femeia se va mântui prin naştere de fii” (I Tim. 2, 15).

TRADIŢIE ŞI CULTURĂ

Crăciunul la româniLidia Panțica, membru A.T.R.

Dintotdeauna, sărbătoarea Crăciunului a fost însoțită de o mare revărsare de bucurie. Şi cum să nu te bucuri, când ştii că Domnul Iisus Hristos a venit în lume ca să ne mântuiască? Pretutindeni se împodobesc brazii, se cumpără şi se oferă cadouri, se pregătesc cozonaci şi alte bunătăți...

Mai ales la sat, Crăciunul este sărbătorit cu mare fast, prin participarea la slujbele Bisericii, prin colinde şi cântece de stea, mese întinse şi întâl-nirea cu cei dragi.

Am plecat să colindăm...

Momentul cel mai emoționant pentru toată lumea este cel în care se aude la poartă întrebarea: „Primiţi colindătorii?”.

17.dec.2010 - Slobozia

Colindătorii se grupează de obicei în cete mai mari şi trec întâi pe la Părintele din sat, pe la

primar, învățător şi alte personalități, apoi iau toate casele la rând, ca nimeni să nu se supere.

Copiii umblă cu colindul din casă în casă îmbrăcați în portul tradițional țărănesc, reamin-tindu-le creştinilor cum S-a născut Domnul „în sărac locaş”. Oamenii îi primesc cu drag şi îi răsplătesc cu colaci, mere, covrigi, iar colindătorii mulțumesc pentru daruri printr-o orație glumeață.

Întrucât am văzut cum tradițiile noastre atât

de frumoase se pierd de la an la an şi, o dată cu ele, suntem în pericol de a ne pierde şi identitatea noastră românească şi creştinească, ne-am gândit să ne implicăm în promovarea valorilor tradiționale româneşti. Astfel, în martie 2010, a luat naştere, în Bucureşti, Asociaţia Tradiţia Românească(ATR).

19.dec.2010 – Casa de cultură, Ploieşti

După multă trudă, repetiții şi lucru în echipă, grupul de colindători „Datina Românească” al Asociației Tradiția Românească, în port țărănesc


Cuvântul colindă vine din latinescul „calendae” care înseamnă „vestire, chemare”. Colindele vestesc Naşterea Domnului, începutul mântuirii noastre.

autentic, au încântat publicul din Buzoieni, Lehliu-Gară, Slobozia, Ploieşti şi Bucureşti cu un bogat repertoriu de vechi colinde româneşti.

22.dec.2010 – Casa de cultură, Lehliu Gară

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu osteneala şi implicarea tuturor celor ce vor dori să ni se alăture şi pe viitor, nădăjduim să ducem mai departe această tradiție sfântă şi să o lăsăm, cum spunea Binecredinciosul Voievod Ştefan Cel Mare şi Sfânt, „moştenire...urmaşilor urmaşilor noştri”. Amin.

Cuvântul Crăciun vine din latinescul „creatio”, care înseamnă „creare, facere”, şi face referire la Dumnezeu–Creatorul cerului şi al pământului.


TRADIŢIE ŞI CULTURĂ

MIHAI EMINESCU – POETUL NEPERECHE ŞI PARADOXUL DESTINULUI

15 ianuarie 1850-15 ianuarie 2011,

gânduri ce pătrund în negura

timpului...

,,Nu credeam să învăţ a muri vreo-dată’’, mărturisea poetul. Şi totuşi,

legile inexorabile ale firii nu l-au absolvit de acest «drept». Se poate spune aşa, pentru că moartea este modul sublim care va da naştere poetului nepereche, cu ,,ochii ... visători la steaua Singurătăţii.’’

Drumul sinuos care, la un moment dat, tinde să devină apanajul oricărui creator, pare să se întrevadă la Eminescu încă din familie, după cum demonstrează documentele vremii. Pentru aceasta ne vom apleca puţin asupra originilor poetului.

Tatăl, Gheorghe Eminovici, născut în 1812, este fiul cel mare al dascălului din Călineşti, Vasile Eminovici, şi al Ioanei Sărghei. Provenind dintr-o familie numeroa-să şi nu prea înstărită, Gheorghe Eminovici pă-răseşte de timpuriu satul natal. Este, pe rând, scriitor de cancelarie la baronul Jean Mustaţă şi administrator al moşiei ce aparţinea boierului

Balş. Acesta din urmă îl ajută să obţină titlul de

sluger, iar în 1842, Eminovici este ridicat la rangul de căminar.

În anul 1840, se căsătoreşte cu Raluca Juraşcu; vor avea împreună 11 copii.

Stabil itatea materială, pe care şi-o dorea, putea, în sfârşit, să fie obţinută prin cumpărarea, în 1847, a moşiei de la Ipoteşti, unde familia căminarului se va muta definitiv abia în 1855. Însă, o bună parte din veniturile moşiei vor fi folosite de Eminovici pentru a le asigura fiilor săi studii liceale şi universitare, costisitoare la acea vreme, chiar şi pentru o familie mai înstărită. Prin urmare, motive serioase îl vor determina ca, în 1878 să vândă Ipoteştii pentru a-şi plăti datoriile, devenind doar a d m i n i s t r a t o r a l n o u l u i proprietar, până în anul 1884, anul morţii sale.

În 1816, se naşte la Joldeşti mama poetului, Raluca Juraşcu, a treia fiică a stolnicului Juraşcu şi a Paraschivei Juraşcu, năs-cută Donţu. Prin căsătoria cu Gheorghe Eminovici, va aduce o zestre destul de frumoasă, care părea să fie de bun augur pentru tânăra familie. Dintre cei 11 copii, vor trăi, din păcate, doar cinci. Raluca Eminovici moare în 1876, la Ipoteşti, unde va fi şi înmormântată, alături de soţul său.

* * *Partea tristă a lucrurilor este că, la mai bine

de 120 de ani de la moartea marelui poet, imaginea acestuia este defăimată, întrucât este foarte cunoscută nu numai creaţia sa literară, ci şi activitatea gazetărească şi cea politică, aspecte care i-au adus, încă din timpul vieţii, mari prejudicii. Astfel că, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui Mihai Eminescu generează un scandal politic, ce are drept urmare destrămarea coaliţiei aflate la putere, de altfel destul de fragilă, cea dintre conservatori şi liberali. Prin urmare, Eminescu, scos din circuit, este căutat, găsit şi internat într-un ospiciu, după o perioadă în care i se administrase lent mercur, sub pretextul unui tratament contra sifilisului.

Deci, Geniul Românesc deschizător de dru-muri a avut parte, doar, de o moarte indusă.

(Maria Niculae, Prof. Lb. Română, Liceul Alexandru Odobescu, oraş Lehliu-Gară)


ŞCOALA PĂRINŢILOR

Efectele televizorului şi calculatorului asupra minţii copilului (I)

În urma cercetărilor desfăşurate în ultimii ani, nu mai rămâne nici o îndoială: vizionarea TV şi calculatorul dăunează dezvoltării şi funcţionării creierului uman. Aceasta, deoarece activitatea corticală, atunci când ne aşezăm în fața ecranului, este complet diferită de aceea întâlnită în mod obişnuit în viața oamenilor. Cele câteva ceasuri petrecute zilnic de copii în fața televizorului şi a calculatorului, încă din primii ani de viață, vor influența definitoriu modul în care creierul va răspunde pe viitor la provocările lumii reale, modul în care va procesa informația.

Astfel – se demonstrea-ză în mai multe studii – mintea tinerilor ajunge să fie dependentă de starea de pasivitate, de neconcentrare şi negândire care i-a fost indusă zilnic, prin intermediul vizionării timp de câteva ceasuri. Emisfera stângă a creierului, a cărei activitate este inhibată atunci când privim la televizor, nu se dezvoltă normal, ceea ce va face ca tinerii aceştia să fie deficienți în ceea ce priveşte gândirea logică şi analitică, în vorbire, în construirea frazei, în scris şi citit – procese desfăşurate în ariile acestei emisfere. Cele mai grave sunt însă consecințele pe care televiziunea şi jocurile pe calculator le au asupra funcționării părții din față a creie-rului – cortexul prefrontal – care deosebeşte pe om de animal.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care Academia Americană de Pediatrie (Reinsenberg, 1998) reco-

mandă ca până la doi ani copiii să nu fie lăsați să se uite la televizor, iar după această vârstă, pe toată perioada vârstei şcolare, să li se limiteze timpul vizionării (cumulat televizor şi calculator) la una, cel mult două ore pe zi.

Unii autori opinează ca măcar până la 5-6 ani, când se încheie prima perioadă esențială în dezvoltarea creierului, copiii să fie ținuți departe de televizor şi de calculator.

Mai mult decât atât... Şi pentru adulţi, vizionarea constituie un important factor în intensificarea stării de nervozitate şi agitație mentală, în slăbirea capacității de

concentrare, în scăderea memoriei, în apariția stării de pasivitate şi a plictiselii, a depresiilor, a anxietății şi tulburărilor de personalitate.

Stresul generat pe parcur-sul şi în urma vizionării poate afecta în mod serios creierul,

distrugând celula nervoasă din zonele cortexului prefrontal şi ale emisferei stângi. Aşadar, pentru persoanele care sunt deja stresate, care sunt obosite nervos, este recomandat ca în loc să-şi petreacă timpul liber în fața micului ecran, agravându-şi starea, să caute destinderea prin ieşirea în natură, prin activități practice, prin lectură sau prin comunicarea cu cei apropiați.

În repetate rânduri, medicii, profesorii, şi părinții, prin însăşi activitatea şi viața lor, constată cu durere că, de la cea mai fragedă vârstă, copiii zilelor noastre sunt tot mai greu de stăpânit şi de educat, mulți dintre ei manifestând serioase tulburări nervoase şi psihice.


(continuare în pg 17)


SĂ TRĂIM FRUMOS ŞI SĂNĂTOS

Introducere în medicina de familieÎn rândurile care urmează nu voi

încerca să dau sfaturi, ci să răspund la câteva posibile întrebări ale cititorilor.

Conform ultimei definiții medicale, starea de sănătate reprezintă nu numai absența bolilor şi a handicapurilor, ci şi starea de bine fizic, psihic şi social. Adică este necesar ca trupul să funcționeze în limite normale, persoana să fie în echilibru, atât cu sine însuşi, cât şi cu ceilalți oameni.

Pentru ca trupul să funcționeze în limite normale este necesar să i se asigure necesarul zilnic de aer, apă şi hrană (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale), astfel încât să-şi poată desfăşura activitatea în mod echilibrat, atât psihic (gânduri, imaginație), cât şi fizic (cuvinte, mişcări).

De asemenea, trebuie evitate excesele alimentare (care pot duce la obezitate, diabet, ateroscleroză), excesele sexuale (care pot duce la distrugerea familiei) şi toxicele (tutunul, drogurile, excesul de alcool), care pot duce la boli foarte grave ale persoanei care le consumă şi chiar la deces, dar şi la conflicte sociale foarte grave în comunitățile unde trăiesc aceste persoane.

Recomandări medicale

Trebuie cultivate gânduri bune atât despre sine cât şi despre cei din jur, astfel încât să nu apară conflicte interne sau între membrii comunității.

Dacă la un moment dat o persoană îşi pierde starea de sănătate, este bine să se adreseze unui medic ce a absolvit o facultate de medicină acreditată şi care poate să integreze în tratamentul pacien-

tului atât medicamentele de sinteză produse de firmele de medicamente, cât şi cele pe bază de plante, produse apicole şi substanțe minerale sau provenite din regnul animal.

Am spus acest lucru deoarece există persoane care se dau drept vindecători şi, neavând cunoştințe medicale reale, pot întârzia diagnosticul şi începerea tratamen-tului adecvat, ceea ce duce la depistarea bolii într-o fază avansată, sau chiar când nu se mai poate face nimic pentru salvarea bolnavului.

Îmi închei cuvântul dorindu-vă multă sănătate şi spor în lucrurile cele bune.

(Dr. Iulia Ghiţă-Vasilescu, Specialist Medicină de familie)

(continuare din pg.16)

ATITUDINI

Trebuie să ne propunem să găsim soluțiile cele mai potrivite pentru a ieşi din criza în care ne-a adus modul de viață bolnav pe care-l impune societatea de consum. De înțelegerea acestui lucru, de adoptarea unei atitudini responsabile în educarea copiilor noştri şi în desfăşurarea vieții de familie, depinde viitorul acestor copii şi al nostru, al tuturor.

Altfel, vom deveni spectatorii şi victimele unei revărsări de violență, al cărei debut şi-a făcut deja apariția, a unei înmulțiri fără precedent a bolilor mentale, de la depresii până la schizofrenii, a generalizării, la noua generație, a infirmi-tăților mentale, de la problemele de atenție şi hiperactivitate până la autism.

(Virgiliu Gheorghe, Efectele micului ecran asupra minţii copilului)


TINERII ŞI BISERICA ÎN ZILELE NOASTRE

Noile provocări ale Bisericii

Ritmul accelerat al mersului societății de astăzi, cu transformările rapide ce au loc pretutindeni şi în toate domeniile, necesită un răspuns adecvat din partea Bisericii.

Acest fapt nu implică, desigur, schim-bări în conținutul mesajului creştin, ci găsirea unor noi forme de propovăduire a lui Hristos, Care “ieri şi azi şi în veci este acelaşi.”

Bazată pe comunitate euharistică loca-lă, parohia oferă cel mai potrivit mijloc de creştere duhovnicească a membrilor ei de toate vârstele şi categoriile sociale, atât din mediul urban cât şi din cel rural.

La sate, viața creştină a tinerilor are specificul ei. Greutățile nu lipsesc nici aici, precum nu puține şi diversificate sunt şi ten-tațiile.

În unele părţi ale ţării, mai ales in zonele de câmpie, există moştenirea unei atitudini foarte rezervate a tinerilor de a participa la viaţa parohiei.

Pornind de la constatarea acestei situaţii, mult diferită de ceea ce se întâmplă în ţările

occidentale, preotul are datoria să creeze prilejuri misionare la nivelul parohiei sale, prin care să conştientizeze tinerii că mărturisirea credinţei în Dumnezeu trebuie urmată de o atitudine corespunzătoare în viaţa de familie, la şcoală, la locul de muncă sau de petrecere a timpului liber.

Tineretul român actual este supus unui număr extrem de mare şi diversificat de chemări, structurate în două categorii. Pe de o parte vocea lumii secularizate, prin care tânărul este cuprins în vraja unei pseudolibertăți, care se transformă în scurt timp în lanțurile celei mai aprige dependențe.

Pe de altă parte, glasul Bisericii răsună cu insistență la poarta vieții tinerilor români, prin această atitudine misionară a parohiei.

Starea actuală şi calea de perspectivă a societății româneşti actuale, permit ca cele două feluri de chemări să poată fi auzite, înțelese şi urmate de tânărul contemporan.


TINERII ŞI BISERICA ÎN ZILELE NOASTRE

De ce nu vin tinerii la Biserică ?

Întâi de toate, pentru că nu-i cheamă nimeni. Această afirmație nu trebuie să surprindă. Este uşor să critici pe cineva că nu vine la Biserică, dar cine mai cheamă astăzi lumea la Biserică? Cel mai adesea, cei care cred că cheamă, de fapt gonesc; cei din Biserică sunt primii care gonesc lumea afară din Biserică.

În al doilea rând, tinerii nu vin la Biserică pentru că nu văd rostul acestui lucru. Ei spun că se poate trăi si fără Biserică. Nu trebuie criticaţi pentru această viziune. Nici părinţii lor nu merg la Biserică şi, evident, nu i-au învătat de mici cele de trebuinţă despre Dumnezeu. Dacă copilul a fost crescut fără de Dumnezeu, dacă a învăţat că se poate trăi şi fără Dumnezeu, evident că la maturitate se va întreba ce rost are mersul la Biserică. Pe de altă parte, dacă se întâmplă să aibă întrebări existenţiale, rareori se găseşte cineva care să le arate, în cuvinte simple, pe înţelesul lor, că viaţa poate fi trăită şi altfel – o viaţă mai bună, mai împlinită decât cea a modei, a MTV-ului şi a altor lucruri trecătoare din lumea aceasta.

Cele sfinte li se par tinerilor complicate şi inutile. Învăţătura Bisericii este una adâncă, în-să trebuie să avem şi capacitatea să o prezentăm pe înţelesul tuturor. Dar cum să crezi, dacă nu întelegi ce auzi? Evanghelia şi viaţa în Hristos trebuie prezentate tinerilor pornind de la lu-cruri simple, fundamentale şi, pe măsură ce le înţeleg şi şi le însuşesc pe acestea, trebuie trecut la lucruri mai profunde. Vorba aceluiaşi Apostol, de la hrană moale la hrană tare.

Cum să înţelegem credinţa ?În Biserică, când întrebăm de ce un lucru este

în cutare fel, cel mai frecvent răspuns primit este "Aşa se face". Ei bine, tinerii nu acceptă explicaţii de genul "aşa se face". Acesta nu este un argument. Ei vor să ştie de ce Sfânta Liturghie este aşa şi nu altfel, de ce ne închinăm la icoane, de ce

cântările noastre sunt aşa şi nu altfel. Vor să ştie rostul tuturor lucrurilor din biserică.

De ce mergem noi la Biserică ?

Mergem la Biserică pentru că, oameni fiind, ne întâlnim acolo cu Creatorul nostru, cu Cel de la care avem viaţa şi prin care putem avea o viaţă mai bună. Prin relaţia cu El, care porneşte din Biserică, ne pregătim în această viaţă pentru viaţa de dincolo. Acesta este răspunsul. Desigur, acceptarea lui este în sine un act de credinţă.

Mergem la Biserică pentru a ne întâlni cu Cel ce este pentru noi reperul fundamental în viaţă: Iisus Hristos. Tot omul are nevoie de repere sau principii solide în viaţă, de valori care să nu se schimbe de la o zi la alta. Cine se întemeiază pe ele va avea stabilitate şi siguranţă în viaţă, şi ajutor de la Dumnezeu.

Mulţi tineri spun: De ce să vin la biserică, când pot sta si acasă să mă rog şi să meditez la Dumnezeu?

Sigur, te poţi ruga şi acasă, dar dacă nu vii la biserică, ştii cărui dumnezeu te rogi? Îl cunoşti pe dumnezeul căruia te rogi? Este Dumnezeul cel adevărat, despre care afli la biserică, sau este o închipuire a minţii tale, un dumnezeu amabil care îţi cântă în strună în toate faptele tale?

ConcluziiTot ce se face la biserică, toate slujbele,

rugăciunile si cântările sunt menite a-L face cunoscut pe Dumnezeul cerurilor si al pământului. Numai în biserică îl putem cunoaşte pe Dumnezeu. Mersul la Biserică, cel puţin la Sfânta Liturghie, este o reîntâlnire periodică cu El. Aşa cum nu poţi să stai departe de cineva care are importanţă pentru tine, pentru viaţa ta, de o persoană iubită, de exemplu, aşa nu poţi sta departe nici de Cel Care simţi că îţi ţine viaţa.

Cine îşi construieşte viaţa pe Hristos şi cultivă legătura cu El are un sens în viaţă. Ştie de unde vine, ştie ce are de făcut şi ştie unde merge.

Psalmistul spune: "Gustaţi si vedeţi că bun este Domnul". Greu poţi descrie în cuvinte ce gust are un fruct nou. De aceea, alături de psalmistul


David, Biserica spune de două mii de ani "Veniţi, gustaţi si vedeţi ce bun este Dumnezeu".


BISERICA ŞI ŞCOALA

Biserica din Şcheii Braşovului

Socotită pe bună dreptate catedrala românilor din Țara Bârsei, Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului îşi identifică începuturile în negura vremurilor. "La anul de la Hristos 1292 au făcut o cruce de lemn în Şchei cu şindrilă şi după mulţi ani, atunci în locul crucei au ridicat biserica de lemn cătră anul de la Hs.1513, cu hramul arhiereului Nicolae, iară catră anul 1518 de la Hs. fost-au pe aceeaş vreme un preot, Petru, om vestit si îndrăznind aceasta cu mai mult oameni din Şchei s-au dus la ţara Romînească la domnul ţării, adecă la Ioan Neagoe Basarab Voevod, feciorul lui Basaraba si l-au rugat să le ridice o biserică de piatră în Şchei". Acestea scriau cronicile vechi din Şcheii Braşovului, reluate de David Cepescu şi Ioan Jiapa.

În veacul al XV-lea, începând cu anul 1495, se construieşte o biserică din zid cu o navă dreptunghiulară şi absidă cu patru laturi, cu particularitatea unei muchii în ax, cu sprijinul domnului muntean Vlad Călugărul.

În schimb, biserica de piatră se bucură de aportul ctitoricesc al mai multor voievozi şi boieri din Muntenia şi Moldova. Lui Neagoe Basarab îi urmează Petru Cercel, care, îndemnat de inimoşii protopopi din Şchei, Iane şi Mihai, "au ridicat - ne precizează cronicarul Radu Tempea - tinda bisericii de piatră şi au înfrumuseţat oltariul şi besereca cea

veche cu toate chipurile sfinţilor şi cu podoabe în anul 7092 (=1583)".

La 1651 sunt definitivate construcţiile paraclisului din turnul bisericii cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul - unic în țara noastră, unde se obişnuia a se săvârşi slujba monastică a Miezonopticii.

Aşa cum se prezintă astăzi biserica, este formată dintr-o navă rectangulară unită, cu absida circulară de la răsărit şi cu pronaosul şi tinda de la apus. Iconostasul este sculptat şi decorat cu motive brâncoveneşti.

Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului deţine o impresionantă bibliotecă şi o arhivă îmbogăţită cu hrisoave şi cărţi domneşti, mii de acte, zapise, registre şi scrisori care constituie un tezaur pentru istoria şi cultura neamului românesc.

Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului reprezintă pentru locuitorii din Ţara Bârsei un avanpost în lupta pentru păstrarea tradiţiei şi culturii româneşti. Când norii tulburi ai veacurilor trecute încercau să umbrească această vatră de credinţă, aici, lângă zidurile cetăţii, s-


au ridicat câteva dintre cele mai mari valori ale spiritului românesc.


BISERICA ŞI ŞCOALA

Prima şcoală românească

Sub egida Bisericii s-a înfiinţat prima şcoală românească. Şcoala nouă, de piatră, a fost construită în 1597, prin osteneala protopopului Mihai, din fondul dăruit cu dragă inimă de Aron Vodă al Moldovei. Aici veneau să cunoască lumina învăţăturii toţi copiii mai răsăriţi ai Braşovului.

Prima şcoală românească din Braşov (1760)

Prima şcoală românească din Braşov se află în interiorul curţii Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Şcheii Braşovului. Primele cursuri în limba română au avut loc aici în 1583. Actuala clădire datează din anul 1760. În prezent edificiul adăposteşte "Muzeul Prima Şcoală Românească", sub conducerea filologului Vasile Oltean.

Aici s-au tipărit primele cărţi de circulaţie în limba română prin diaconul Coresi; s-a scris prima gramatică românească - Dimitrie Eustatievici -1757; s-au tradus primele cărţi populare - dascălul Costea - şi multe alte valori ale spiritualităţii româneşti.

Între 1557 şi 1583 Diaconul Coresi tipăreşte aici 17 titluri în română şi slavonă, pe hârtie fabricată într-o manufactură braşoveană.

În 1495, când şi-a deschis porţile Prima Şcoală Românească, era lucru mare. La şcoală venea doar alesul satului, ca să înveţe şi să devină dascălul, notarul sau chiar preotul satului.


(Învăţătoare Nicoleta-Ancuţa Crăciun, Şcoala cu

clasele I-IV, Buzoieni)

L U M E A C O P I I L O R

« Lăsaţi copiii să vină la Mine… » (Matei 19, 14)

Ghicitori creştine

Face slujbe pentru toţi,Pomenind pe vii, pe morţi, Învăţându-ne prin toate Iubirea pentru aproape. (?)

Sfântul care predicaŞi pe toţi îi boteza În apa râului Iordan! Aţi ghicit? Este …..! ( ?)

Ia să-mi spuneţi voi acumce-i la margine de drum, O vezi oriunde te duci aşezată la răscruci. ( ?)

În două găurele Ard două lumânărele.

Ziua sunt aprinse,Iară noaptea – stinse. (?)

de Leon Magdan

(Răspunsurile le veţi găsi în nr. următor al revistei)

Fetiţa şi floricica

(poezie)

Floricică frumuşică,Cine ţi-a dat viaţă oareŞi culori strălucitoare?Spune, cine te-a făcut?Cine haina ţi-a ţesut?


- Cel ce ţi-a dat zile ţie,Tot El îmi dădu şi mie,El e Tatăl tău şi-al meu

Şi se cheamă Dumnezeu.de Vasile Militaru

(Educatoare Doina Georgeta Ştefănescu, Grădiniţa Pufuleţ, Buzoieni)


ACTUALITATE – PAROHIA BUZOIENI

23.01.2011Şedinţa Consiliului Parohial

Conform prevederilor statutului pentru organizarea şi funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, orice parohie are datoria să întrunească la începutul oricărui an calendaristic, Consiliul Parohial la convocarea preotului paroh. Convo-carea se va face cu cel puțin şapte zile înainte.

Dând curs acestor prevederi în data din 23.01.2011 Consiliul Parohial al parohiei noastre s-a întrunit, dar în număr foarte mic. Au participat doar 2 consilieri.

În şedința Consiliului Parohial din data de 23.01.2011, s-au stabilit următoarele contribuţii BENEVOLE de cult (nu TAXE):

Slujba Botezului: 200 lei Slujba Cununiei: 200 lei Slujba Înmormântării: 150 lei Loc de veci : 100 lei Contribuția anuală de cult: 50 lei / an Alte servicii religioase: la aprecierea

credincioşilorDupă alegerile din anul 2008, Consiliul

Parohial al parohiei noastre este format din următorii membri:

1. Capanu Petrişor (epitrop)2. Tănăsoaia Gheorghe3. Glichenschi Constantin4. Constantinescu Dumitru5. Andrei Vasile6. Florea Ion7. Ştefănescu Gheorghe

Pe viitor, ne dorim ca în parohia noastră, consilierii să fie mai activi, iar cei care nu mai pot exercita această funcţie, sunt chemaţi să se consulte cu preotul paroh, pentru eventuale lămuriri.

Colectivul de redacţiePr. Vladimir-Cătălin Alexa – redactor-coordonatorElena Alexa – redactorRadu-Constantin Mirescu – tehnoredactorGeorge-Dănuţ Neagoe – tehnoredactor

ColaboratoriDr. Iulia Ghiţă-Vasilescu Prof. Maria NiculaeÎnv. Nicoleta-Ancuţa CrăciunEduc. Doina Georgeta Ştefănescu

Corectură textAlexandra Crăciunescu – redactor

Colectivul de redacție mulțumeşte tuturor celor ce ne-au ajutat la apariția acestei reviste.

Date de contactParohia Sf. Ierarh Nicolae Buzoieni, Protoieria Lehliu, Episcopia Sloboziei şi CălăraşilorAdresa: Str. Primăverii nr. 95, oraş Lehliu-Gară, Jud. Călăraşi, cod poştal 915301IBAN: RO57RNCB0292-119725410001C.I.F.: 26791863Email:[email protected];[email protected] Web: parohiabuzoieni.ro //protoierialehliu.ro //sf-esc.roTel : 0242 640158.Mobil : 0730 133356; 0740 709503.Revista poate fi accesată şi pe site-ul parohiei noastre, la rubrica “Buletinul parohial”.


LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI!

tuturor enoriaşilor parohiei

Buzoieni care îşi serbează ziua

numelui, precum şi celor care îşi

serbează ziua de naştere în această

lună.

http://parohiabuzoieni.ro/

mailto:[email protected]

R E C E N Z I E

ÎNVĂŢĂTURĂ DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ (catehism)

Credinţa ortodoxă – arvuna vieţii veşnice

«Credinţa este pentru suflet, ceea

ce este ochiul pentru trup» (Sf.

Ioan Gură de Aur)

Credinţa este legătura vie, liberă şi conştientă dintre om şi Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului. Ea este răspunsul permanent al omului la iubirea nes-fârşită a lui Dumnezeu pentru el.

Ca legătură vie a omului cu Dumnezeu, credinţa este începutul vieţii veşnice încă din lumea aceasta. Acest adevăr ni l-a descoperit Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, zicând: Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis (Ioan 17, 3) sau Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică (Ioan 6, 47).

Forma cea mai vie de manifestare a credinţei în Hristos este iubirea faţă de El şi faţă de aproapele. De fapt, Mântuitorul Însuşi a arătat că toată învăţătura dată de Dumnezeu oamenilor, pentru dobândirea

vieţii veşnice se poate rezuma în porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi a iubirii faţă de aproapele: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă, iar a doua e aceasta: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât aceasta nu este altă poruncă (Marcu 12, 30-31).

Viaţa liturgică a Bisericii, cu Sfintele Taine şi ierurgii, cu rugăciunile şi cu cântările ei, sunt deodată izvoare şi roade ale credinţei în Dumnezeu şi ale iubirii faţă de El.

În lucrarea ei de mântuire a lumii, Biserica se confruntă astăzi cu două mari probleme:1. Necredinţa sau indi-ferenţa religioasă; 2. Credinţele false sau rătăcite.

Biserica trebuie să cheme fără încetare şi cu multă iubire pe

toţi oamenii la credinţă, ştiind că Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4) şi să apere dreapta credinţă în faţa rătăcirilor, pentru că nu este de ajuns să avem o credinţă religioasă oarecare, ci trebuie să avem dreapta sau adevărata credinţă. Dar pentru ca să ne ferim de rătăcire, avem nevoie să cunoaş-tem bine credinţa dreaptă sau ortodoxă.


(Rezumat din prefața cărții. Cei interesați vor găsi cartea la pangarul Bisericii noastre).


pastorul cel bun_nr.1/ianuarie2011

Documents