ORADEA-MARE. Anul IV. Aprilie 19Z3.

R C V I S T f i D € C U L T U R A

Director-Fondator: GEORGE BACALOGLU

Steagul lui

ŞTEFAN CEL MARE

găsit la mănăstirea Zografu dela

Sf.-Munte şi adus în tară în 1917.

Steagul reprezintă pe

SF. GHEORGHE.

patronul mănăstirii Zografu si datează

din anul 1500.

COLABORATORII ACE5TU1 NUMĂR* SIMION MEHEDINŢI, AL. CAZABAN, G. POPA-LISSEANU. MIRCEA RÂDULESCU, GH. M. PTEANCU, T. NEŞ, Dr. ANDREI SIGMOND,

KERESZTURY, SÂNDOR, GEORGE A. PETRE, IUSTIN ILIEŞIU, AL. BILCIURESCU, D. N. TEODORESCU, EMIL SERGHIE, EM. PAPAZ1SSU, G. V. BOTEZ, C. DRAGOM1RESCU.

CRONICI. NOTE, CÂRTI, REVISTE, MEMENTO, CLIŞEE.

No. 4 Preţul: 4 l e i -

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI ABONAMENTE:

Pe un an Lei 100.— Pe un an autorităţi Lei 200.— Pe un an studenţi Lei 70.— Anunţuri şi reclame după tarif. — Manuscrisele nu se înapoiază.

l l i i i i i f i i i i i i i i l i c r r i i i i i i i i i i i i i i i i r i i i i i i i i i t t B i i i i j i i i i i i i i i r i i i i i i i i i i i i f i i i i i i i i i i i i f i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i a i i i i i t i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i t i i i i i i i i i i i i t t a i i i i i i i i i i i f i f f

C U P R I N S U L

Simion Mehedinţi: Se poate întemeâ o peda­gogie românească ?

Mircea Rădulescu: Reîntoarcere (versuri). Al. Cazaban: Băi de soare. Iustin Ilieşiu: Spre tara bătrâneţii (versuri). Gh. M. Pteancu: Selecţionare. Emil Serghie: Toamnă (versuri). George A. Petre: Nemângâere (versuri).

G. Popa-Lisseanu: Glaucus şi Scylla (basm mitologic după Ovidius).

Al. Bilciurescu: Aquarelă (versuri). D. N. Teodorescu: Zi de toamnă (versuri). Dr. Andrei Sigmond: Moartea sugacilor. Em. Papazissu: Răstignire (versuri). Keresztury Săndor: Patru ani de cultură ma­

ghiară în Ardealul desrobit.

CRONICI: T. Neş : Cronica ştiinţifică: Radiul. — G. V. Botez : Cronică să tmăreană . — V. S . :

1 Cronici bucureştene. —-yC. Dragomirescu : Cronica muzicală : „Cântarea României".

NOTE: Gheorghe Pop de Băseşti, Scriitorii români în Oradea-Mare, Ungurii în presa străină.

Cărţi, Reviste, Memento, Clişee: Vederi din Maramureş, Scriitorii români. , , , , , , , I N I N U T I L I III t l l l t l l l l l I • 111 • 11111111111111111 1111111II11 • I I I I I I III111111 I I I 1 1 1 1 • II l l l l l I IUI IUI M MII I t l l IIIII IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIMIII1IIIII

COLABORATORII REVISTEI: I. Agârbiceanu, C. Banu, "N. Bănescu, G. Bogdan-Duică, N. Batzaria, Zaharia Bârsan, Măria Baiulescu, Şt. Bezdechi, Lucian Blaga, V. Bogrea, Oct. Beu, Elena Bacaloglu, Const., Victor şi George Bacaloglu, Emanuil Bucuta, Al. Bogdan, George Bota, Al. Cazaban, Al. Ciura, R. Ciorogariu, A. Ciortea, Th. Capidan, A. Cotruş, Gh. Ciuhandu, Viora Dr. Ciordaş, V. Corbasca, Cridim, V. Demetrius, R. Demetrescu, I. G. Duca, Mihail Drago­mirescu, Silviu Dragomir, Ion Dragu, Bucura Dumbravă, Mihail Dragoş, Victor Eftimiu, Ion Foti, G. Galaction, VI. Ghidionescu, Vasile Al-George, Dem. Gâlman, E. Hodoş, Ovidiu Hulea, N. Iorga, Justin Ilieşiu, Emil Isac, M. Iorgulescu, N. E. Idieru, E. Lovinescu, I. Lupaş,

Aurel I. Lepădatu, A. Lupeanu-Melin, General Moşoiu, S. Mehedinţi, V. Merutiu, A. Magier, T. Murăşanu, M. Mora, Şt. Mărcuş, D. Nanu, A. Nanu, Cincinat Pavelescu, I. Paul, Ion Peretz, N. Pora, Sextil Puşcariu, V. Petala, Alex Pteancu, Ecaterina Pitiş, D. Pompei, Matilda Poni, Paul I.. Prodan, Pr. Gh. Pteancu, George A. Petre, P. I. Papadopol, Mircea Rădulescu, G. Rotiţă, C. Râuleţ, Alexandrina Scurtu, Ion P. Sachelarie, Vasile Savel, Al. T. Stamatiad, Eugeniu Sperantia, Marin Ştefănescu, C. Sudeteanu, Caton Theodorian, G. Tutoveanu, Nuşi Tulliu, N. G. Tistu, G. Tulbure, I. Ursu, George Voevidca,

Constanta Zamfir, George M. Zamfirescu. t j j i i i i i i l i i i i i i u i i i i i i i i i i i n i i i i i i i i i i i n i i i i i i i 1 1 u i n i ITTI i i j i i n ; i i u u n i i i i i i i i i m i i i i i i i i i i i i * i i i i i i i " i i i i i i l l lf l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l i n i i i i i i i i i i i l l i i t l l l l l l l l i l l l l l i n i i i i i i i i i i t n i i i i i i i i n n n i m i i n n i m i n n n i |TÎ

CREDITUL C Y T C D M SOCIETATE E i A l E i r v l N A N O N I M Ă

CAPITAL SOCIAL 60.000.000 L.

Din care deplin vărsat Lei 34.008.750

Adresa telegrafică : „CREDEX"

TELEFON: 1 4 - 3 1 şi 41—16.

UNDE ? ia

C I N E M A S E L E C T începe seria filmelor cu succes mondial: Nopţi le din New-York. Valuri le vietei POLA Marchiza D'armiany I NEGRI

TH. RADIVON S-sor N. RADIVON Fiul

- BIJUTIER

Furnisorul curţilor regale şi mitropolitane,

Atelier special de Argint&rie şi Biju-terie,Ceasornice şi Obiecte Bisericeşti

BUCUREŞTI, BULEV. ELISABETA No. 9

C R E D I T U L S O C I A L Societate Anonimă B E L G O - R O M Â N Ă de Asigurăr i şi Reas igurăr i

Capital Social Lei 6.000.000 Direcţ iunea G e n e r a l ă :

Bucureşt i , Calea Victoriei No. 55, fost 69.

Face asigurări în condiţiunile cele mai favorabile în ramurile : Viată, Incediu, Furt, Grindină, Accidente , T r a n s p o r t

fluvial, marit im şi teres t ru . Asigurăr i de via tă cu amor t i sment

(scutite de examinare medicală) este cea mai nouă combinaţie de asigurare, pusă în exploatare pentru prima oară de societatea noastră. — Acest fel de asigurare", dă prilej fiecărui asigurat — care, în schimbul unei prime trimestriale foarte reduse — poate câştiga înainte de termen suma asigurată, prin trageri lunare, ce au loc la sediul societăţii, pe toată durata asigurărei.

Pentru orice lămuriri, doritorii se pot adresa la toate reprezentanţele şi agenţiile ce .Creditul Social" are în întreaga România-Mare sau Direc-tiunei Generale din Bucureşti, Calea Victoriei No. 55 fost 69.

V

BCU Cluj / Central University Library Cluj

anul IV. No. 4.

Redacţia şi Adminis t ra ţ ia : STR. PRINŢUL CAROL 5.

ORĂDEâ-MftRE

R E V I S T Ă D E C U L T U R Ă

D i r e c t o r - F o n d a t o r : S E O R G E E iEVE 2\ LO S L U

ftprilîe 1923 M — • m

T E L E F O N : 119.

S e poate întemeia 6 p e d a g o g i a > r o m a i i e a s c â ?

Prin reconstituirea unităţii poli­tice şi naţionale (1859—1918), p o - ;

porul român a intrat în faza ma­turităţii. E timpul să arate acuma deplin ce poate, desvoltănd o viată culturală şi economică proprie, sau, dacă nu, să vegeteze în umbra altora, ca o formaţie etnică şi poli­tică fără menire osebită pe lume.

întrebarea e: putem noi ajunge la o viată în adevăr neatârnată de apăsarea influentelor streine ?

Răspunsul e scurt: Putem, dăelă vom creşte tineretul

în aşa chip, în cât să avem în vedere mai întâi de toate desvol-tarea caracterului etnic şi mulţă-mirea nevoilor speciale tării noastm. Cu alte cuvinte: o viată şi o cui-tură proprie este cu putinţă, dacă latura etnografică va ieşi cât mai lămurit la iveală în toată doctrina şi practica învăţământului. ,

Dar tocmai aici stă toată dificul­tatea. Un sistem de educaţie în­temeiat pe însuşirile naţiuneîno&stre şi potrivit cu menirea sa istorică, nu poate fi ticluit aşa de lesne. Cau­zele sânt mai multe, dar cea mai însemnată rii se pare a > fi urmă­toarea: •

Firul care leagă pedagogia de etnografie nu poate fi uşor de ur­mărit, de oare ce mulţi pedagogi pleacă şi astăzi dela cohcepti® despre un copil-ăM&tract> adică o fiinţă care ar fi^^am aceiaşi în toate ţările pământului şi care, abia mai târziu, în şcoala: vieţii (iar în ţările civilizate în şcoala ^— cărţii) s'ar modela, în chip deosebit.

In realitate, acel copil-tip nu * Din Cartea semicentenarului „României

June" care va apare în curând.

există nicăeri, afară de închipuirea pedagogilor de cabinei Dimpotrivă, cine priveşte faptele etnografice vede că chiar din capul locului, copiii se deosebesc după mediul lor etnic şi că, înainte de orice atingere cu şcoala, pruncul e mo­delat de mamă, dobândind odată cu graiul o întreagă avere sufle­tească şi un anume calapod de cugetare, făurit de moşi şi stră­moşi. (Am putea vorbi chiar de un fel de apriorism etnic).

Adevărul acesta safe şi măi mult în ochi, dacă luăm sama că copilul reprezintă nu stafea actuală, ci tocmai fazele măi vechi ale grupării etnice din care face parte. Aşa de pildă, in armele cu care se joacă: arc, praştie, suliţă..'.; în uneltele cu care lucrează: sulă de lemn său; dinţr'un'ghimpe; cuţit diritr'o aşchie, scoică squ o piatră ascuţită; roată fără spiţe (cum ă fost râăta primitivă); îrî cănteâe (bolind, caloian ...); in jocuri, ghicitori şi alte manifestări, copilul' înfăţişează unele caractere cu lotiil arhaice ale ponorului dificdre• s'a născut. 9 1

Iar dacă privim mai de aproape ia felul său nelămurit de a per­cepe lumea, la graiul foarte nea­jutorat la începui, la chipul cum numără concret (punând mâna pe degete squ pe lucrurile numărate), la asociaţiile de idei uimitor de false... şi în genere la modul său de a simţi şi de a judeca, putem zice că pruncul repetă în oarecare măsură fazele cele mai vechi prin care a trecut omul, după ce s'a despărţit de animalitate.

Din aceste constatări "rezultă însă o concluzie de o neiăgădnWt însemnătate penlru piăagbg: $i anume: dacă din cel dintâi ani, copilul nu e im hqthunculuS \îu însuşiri abstracte, ci b făpiufă concretă, îmbibată de toată tradiţia etnică pe care o primeşte \ odaia cu limbă, este vădit "lucru pedagogia nu poate fi oştiinfă internaţională, cum e algebra,"cit­are numai decât 6 latură eYrtb->

grafică!J

Aşa dar, creşterea tineretulăt unui neam, popor sau nătiurW trebue să înceapă neapărat dela copiM-concret, aşa cum nr-f în-' făţişează mediat său\ etnic, încăr­cat în bine sau în rău cu tbătă moştenirea lăsată de strâbnhil '

De aci urmează că nolRomânii', de pildă, nu putem importa edu­caţia engleză,' germană său ame­ricană spre a ne lecui de neajun­surile noastre, după cum impor­tăm chinina din fabricile Americei, ca' să vindecăm frigurile de pe' malul Dunării. Dimpotrivă: dirt noi, adică din firea şi din moşte­nirea poporului nostru, trebue să scoatem în bună parte îndrumările pentru creşterea copilărelului ţării. Cu alte cuvinte:

numai o pedagogie românească poate folosi pe deplin poporului româfi.

De oarer.ce: înqinte de a individualiza cu

copilul, trebue să individualizăm)

cu poporuUdin care el a răsărit. Aşa dar, educaiorul cu rninte

trebuie să urmărească pe cât se va putea mai amănunţit tot ce este caracteristic în mediul etnic al copilului, pentru ca să se spri-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

VMiii i i i ini ihii

50 / flllllllllllllll

lllllllllllllllllllllllllllttllllllllllllllllllliiiill CELE TREI CRIŞURI

iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiaiiiiiiiiin

riliiiiuiiliii)

Pag. iiiiiiiiniiiiili

jitie în aplicarea regulelor peda­gogice cât mai mult pe tradiţia legată de fiinţa lui. $i este nu numai o absurditate; dar şi o primejdie să-şi închipue cM&oa ca Patru sau Vlad, un Românaş din sătul Sărăcenilor, cătunul Râpeni-lor, valea Pădurenilor ar putea fi crescut ,cu metode întoemite pentru Englezi, cu cărţi franceze, programe germane, uniforme belgiene şi alte dichisuri de import.

Hotărît — nu. Din noi înşine, adecă din tradiţia nqastră trebue să,scoatem în bună parte îndru­marea pentru viitorul nostru. (Afe sfiim să zicem o,vorbă mare...; dar, după cum a fost un progres însemnai, când Rousseau a des­coperii pe copil în om, tot aşa va fi cu vremea un real progres, când educatorul vq descoperi poporul sau naţiunea în copil). Azi, aşa ceva poate părea o pretenţie semea-. tă. Mâine însă, acest adevăr va suna la urechea urmaşilor ca o banalitate şi le va fi tuturor de mirare că un lucru atât de simplu na fost recunoscut şi utilizat mai de mult în creşterea tineretului. Pilde avem chiar noi destule. — După ce Grigorescu a început a zugrăvi care cu boi, fete torcând, ciobani păzind pile... şi cerul şi aerul tării noastre, şe minunează azi toată lumea, cum de nu le-au văzut şi atti pictori înainte de dânsul. Tot astfel, când vom trece de la abstracţiile pedagogiei de cabinet la pedagogia de „plein air" sprijinită pe etnografie, edu­catorii se vor mira singuri câtă bogăţie de material românesc ră­măsese nefolosită în munca pentru creşterea copiilor.

Credem aşa dar, că de la etno­grafie care e în unele priviri un fel de pedagogie a omenirii şi până la metoda educaţiei copilului nit e de căt un foarte mic păs.

Dacă e însă nevoie să indivi­dualizăm metoda educaţiei nu numai după felul copilului, ci şi după tradiţiile poporului, urmează

Venim, cu buciiria şi vraja revederii,' Ne-a despărţit destinul şi-acuma ne'nfrăteşte, Ne-am regăsit . . . Trecute sunt clipele durerii Sub straşina bătrână ce iar ne-âdăposteşte!

S'au sfărâmat de-apururi nedreptele hotare, S'a'nfăptuit aevea a visului minune, Qu Jacrămi în privire vedem o ţară mare, S'â "rideplinit scriptura şi vechea rugăciune.

Privesc în jur . . . Noi'' suntem cu toţii la olâlfă, Acelaş grai ne leagă, acelaş suflet 'bâte, Simţirea voastră 'ntreagă în preptul meu tresaltă, Ş i simt în pieptul vostru o inimă de frate . . .

Venim, purtând îp suflet o .nobilă chemare, Venim în ţara unde sunt „câmpuri de mătasă", Unde 'nfloresc pe plaiuri latinele "altare — Şî-avem credinţa sfântă că ne-am întors acasă.

Mircea Rădulescu

* Poezie citită de autor la şezătoarea scriitorilor -români în Oradea-Mare (21 Apr. 1923). ,

dela sine că sarcina de educator nu poate fi împlinită de oricine. Dascăli de algebră ori de himie pot fi mai mulţi; dar pedagogie românească rui poate face decât cel care e Român (nu numai cu numele, ci şi cu firea), adică unul care are în gradul cel mai înalt însuşirile elementului autohton. Din contra, pedagogia celui care mu-şulueşţe prin cărţi, fără să aibă intuiţia vie a sufletului pqpular, aceea nu poate fi decât un lucru sarbăd, prin urmare.nefolositor sau chiar deadreptul vătămător. Vrând. sau nevrănd, un astfel de pedagog fără personqlitate se vă lipi de tipicul pedagogiei abstracte, care tunde pe toti copiii, din toate ţările, cu aceiaşi foarfecă şi-i îmbracă cu aceiaşi haină, fără să tină samă dacă le e caîd ori frig, dacă li se potriveşte ori nu cu măsura tru­pului lor.

De unde urmează că cea mai grea şi mai gingaşă sarcină a unui stat este alegerea şi pregă­tirea celor cliemati a îndruma creşterea tineretului, începând cu alegerea învăţătorului unei cătune

şi sfârşind cu oamenii îw adevăr reprezentativi care trebue să con­ducă cele mai înalte instituţii de educaţie.*

Ori cât ar fi de grea problema aceasta; ea trebue să fie deslegată — cât mai iute, > deoarece de ea atârnă . întreg viitorul natiunei noastre.

Toate manifestările ştiinţifice, li­terare işi artistice, dacă sânt în­temeiate pe adevăr, sânt bine venite. Dintre toate însă, cea mai de pret în faza actuală a desvol-tării poporului şi statului nostru ar fi o operă de pedagogie româ­nească, r

Vom privi decidea un mare noroc, dacă dintre tinerii cei mai aleşi-i'ai generaţiei de azi sar ivi câteva personalităţi care să dea natiunei întregite politiceşte o îndru­mare în creşterea tineretului, care să dovedească oricui că poporul* român a intrat în faza maturităţii şi e deplin conştient de căile vieţii sale.

Simion Mehedinţi, prof. universitar.

* Vezi: Altă Creştere, ediţia III, 1921.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

I l l l l l l l l f l l l l l

Pag.

Băi de soare. In i^pp^nul nostru, era şi o fe­

meie bogală, care şe întorcea dela băi, — dia ateeînătate, — împre­ună cu doua fetije.

Vorbia într'una. Vorbia mai ales de călătoriile pe cari le făcuse în Austria, Germania, Anglia, Suedia sau Norvegia.

Văzuse şi vizitase multe oraşe mari, şi povestia cum a petrecut acolo, cu nepăsarea cu care aşi fi vorbit e u de o călătorie până la Bacău, Buzău, Ploeşti sau Pi­teşti.

Din icâte ne-a spus, am jnleles cu toţii, că nu mai era staţie bal­neară sau climaterică în Europa, pe care doamna cea bogată să n'o fi vizitat. Lăuda mult pe stre­ini pentru că ştiu să administreze bine, şi nu găsia cuvinte şă-şi arate neplăcerea că â fost nevoită să se întoarcă în tară.

— >La noi, — se plângea, — băile n 'au confort I . . . D a c ă şojul meu n ar fi legat de moşia lui din Râmnicul-Sărat, n a m s s ta ® clţpă în Iară, ,

Cei din vagon încuviinţau tot ce spunea, iar ea Rărea încântată că avea cui vorbi, c ş , e ţa în­ţeleasă.

Cam nu-mii place să-i a u d pe cei bogaţi când şe plâng că nu pot petrece după cum le dă mâ­na, nici n'-o mai ascultam. .

Totuşi, nu-mi Ruteam lua ochii dela, călătoarea as ta ; ahtiată de băi cu cprjfoft. Nu pricepeam un lucru: Aiât ^aarna cât şi cele două fetite, aveau fata şi mâinile a ş a de arse de soaie, încât păreau mai . ţepedp că . se întorceau dela prăşjt isau dela (secerăr decât de la Karlsbad sau de |a alţă staţie bal­neară, renumită pentru confortul ei. La întâia vedere, am crezut că aşa trebue să fie e le de felul lor: negre la pieleJDar părul lor blond şi ochii albaştri, Şiă încredinţară îndată ca tustrele nu puteau fi decât pârlite de soare sau de vânt.

I IMIII i l I l l l l l l l l l l l l l l I l l l l l l l lHl l l l l^ l l l^ l l l l l l l

CELE;TREI CRI^JRI IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIHIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIUIII

Spre tara bătrâneţii.

Ne-apropiem cu ochii umezi D ţ ţara bătrâneţii noastre, Iumrea-şi scutură bobocii In aje inimilor glastre.

Ne-apasâ sufletul regrete, Ne muşcă inima durerea Şi 'ncremeniţi ca două umbre Ne macină adâno tăcerea.

Furtuna vremii ne dărâmă . A vieţii livida cetate, Nepăsători cu ochii umezi Sfidăm a lumei răutate. >

Ca două lumânări aprinse Privim în ochif morţii noastre — Iubirea'şi scutură bobocii încununaţi Se nopţi albastre.

Cluj, Iustin llieşiu. i n i l l l IHI I I I I IMIIMII I I I I IHI I I I I I I I lHUII I I I I I in i l l l l l l l l l l l l l i n i l l l l l lHI I I I I I IHI I I I I I I I I I t l IHI I I I I I I I I I I I I t lUI I I IMMri l l l l l l l l l l l l l l lHBII I I I I I I I I I t

îîTrBtmmifjrrnnnTî77îTT Nu mă dumeriam ^de loc^cum

cucoana asjta bogată pare avea, desigur, tot felul de umbrele şi de pălării, şi care îşi putea ascunde braţele până la coate în mănuşi lungi de piele sau d e mătase, ajunsese să-şi p răpădească „te­nul" în a ş a hal că semăna la fa­tă cu o ţărancă sau chiar cu o ţigancă.

Ca şi când mi-ar fi. ghicit gân­dul, călătoarea se uită deodată, cu multă băgare de seamă, la mâinile ei, apoi îşi j-idipă repede capul şi mă privi drept în.fată:

— Nu-i a şa că nu-ti plac mâi­nile-mele? . . . Parcă ar fi ale unei tărăncii .D'apoi fata! . .,. Nu-i a ş a că e şi mai neagră? . Luat a şa în pripă, „jn'am, ştiut

ce şiă. răspund, şi am bolborosit dgar câteva; cuvinte ele deşvinof văjire.

Dar doamna zâmbibinejpAtoare: — Nu te mai scuza dop inu le ! . . .

Ai dreptate: Sunt neagră . . .«Da. să ştii, suni . pârlită ; ,4e 'şoare . . r

Şi sunt mândrăI ^Zâmbeşti,?,. . Poate crezi că întrebuinţez dresu­ri, cum fac unele cucoane ca să-Şi de,a aer ca . . , ^ ? r i ; i K

— S e poate s ă , cred uria ca as ta ! — i-am tăiat vorba — Care e femeia a ş a de nebună să-şi slu­jească, ea singură, fata? . . .

— Cum slutit, domnule ! — iz­bucni d o a m n a într'un hohot, <Ie râs. — Dumneata, nu ştii că astăzi în Germania, Anglia sau Elveţia, e la modă s ă umble femeile cu fata şi cu mâinile arse de s o a r e ? Şi vezi, ca să ajungă cineva s ă fie a ş a d e neagră, ca mine,, trebue să facă nvţdte băi de soare . ... Altele, domnule, fără să facă o singură bae de^soare, se , ungc ,u o ipomadă neagră, ca să înşele lu-ţ mea că şşuAt la modă . . .

Ciţm adică — întrebai nedu­merit — aji stat dinadins în soa^e, sa ş ă v ă pârliţi? . . . La nc4,cucc}a« nele nu, ştiu cum să se fen'aşeă mai , bine să nu 1$ t atingă ;o, rază de soare, şi dumneavoastră fiuire?, enşji Europa qa. ş§ vă pârliţit? f ... Şi ca ş ă n u fiu ^discret: Cum fa­ceţi, vă rog, băile de sosţrpPr-me'/

Doamna mă lămuri r e p e d e : , — Nimic mai sirnpju: Nee^po-

zşxn, desbrăcate». la soare. , — Ca să vă pârliţi? De s i g u r ! . . . Dar în mod siştfif

BCU Cluj / Central University Library Cluj

IIIIIIIHIHIII

52 iiiimiiniiii

matic . . . E foarte sănătos ! . . . Şi o femeie inteligentă fine mai mult Ia sănătate decât la frumuseţe!

— Şi adică asta se chiamă să­nătate ? Să stai la soare în luna lui Iulie şi să-tf coci creerii în cap !... Nu vă temeţi de insolajie?

— Cum să ne temem ? — zâmbi ironic femeia. —Aşa se face c u r a . . . E ceva n a t u r a l ! . . .

— Cum natura l ! . , . De ce a mai lăsat Dumnezeu umbră pe p ă m â n t ? De ce atunci nu fac şi animalele, — fie domestice, fie sălbatice — cură de soare? Cred că a[i băgat de seamă că atunci când e arşiţă, până şi curcile se ascund la umbra coteţelor sau a ş o p r o a n e l o r . . . Şi epurii şi vulpile şi oricare lighioană, când e cald, se ascund în bălării sau în pă­dure . . . Şi cred că asta nu le împiedică să fie sănătoase . . .

Glumele mele o enervară : — Bine, domnule, dar băile de

soare sunt prescrise de cei mai mari medici din Europa ! . . . A trebuit să viu în România, s 'aud astfel de . . . a p r e c i e r i ! . . . Băile de soare au dat cele mai bune rezul­tate I . . .

Poate că dumneata nici n a i auzit de băile de s o a r e ?

— Ba am auzit I . . . Am auzit că se recomandă celor cari au tuberculoză la încheetura oaselor... Şi după cum văd, doamnă, nu prea aveţi aerul să suferiţi de o aşa maladie . . . Dar poate, cine ştie, şi moda de a fi pârlită de soare e un fel de boală la cu­coanele din Anglia, Germania şi E l v e ţ i a . . .

Doamna cea purtată în lume nu-şi putu stăpâni un surâs des-pretuitor, văzând că se poate glumi pe socoteala unei mode cu care se falia şi cu care voia, desigur, să „epateze" pe cucoanele din Râmnicul-Sărat.

De asta tara noastră nu progre­sează ! . . . Luăm toate lucrurile serioase în zeflemea! Auzi, dacă se poate râde de efectele băilor de soare!

l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l i l l f l I l I I I I I I I I I I I I I I H I I I H " "

CELE TREI CRIŞUR1 l i l I l I l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l i l I I I I IUI I I I I I t lH lUI I

Vedere din Hust (Maramureş). _. ni .3GOTU,3 nî

as-yilsinirnbe te u«>s ft-> Mito q ini Atunci un călător — un moşne-

gut negru *Ia fată ca un adevărat lăutar, — ca să arate că e om bine crescut, se amestecă în vorbă:

— Are dreptate doamna ! . . . Am auzit şi eu de băile de soare . . . Sunt minunate . . . Păcat că nu-mi permite t i m p u l . . . Aşi face şi eu regulat băi de soare . . .

— Nu vă temeţi că vă pârliţi fata? — glumi cineva de lângă dânsul.

Cucoana îşi muşcă buzele subţiri: — Mereu râdeti la vorba pârlit...

Mai bine pârlit, decât b o l n a v . . . Ca să-mi răzbun că m a privit

cu dispreţ, o aţâţai din nou : — Eu, vă spun drept, dacă aşi

fi femeie aşi vrea să fiu mai bine zece ani frumoasă, decât o sută sănă toasă ş i . . . urâtă ! . . . Ce e mai frumos pentru o femeie decât să aibă fata şi mâinile ca crinul!... Noi bărbaţii când sărutăm o mână a l b ă . . .

— Pardonl — mi-o scurtă doamna — mai întâi, eu nici nu cer să-mi sărute cine-va mâna. E un obiceiu u r â t . . . Ş'apoi nu-i nici ig ien ic . . .

Un domn bătrân sări : — Cum, doamnă, de hatârul

igienei să nu mai sărutăm mâinile cucoanelor! Ce ne facem atunci

noi ăştia care cu atât ne mai pu­tem mângâia ?

Un altul suspină: — Noroc că nu toate femeile au

ideile d o a m n e i ! . . . — Şi noroc că mai ales nu fac

toate cură de băi de soare! — am adăogat, uitându-mă chiorâş la mâinile doamnei.

Atunci s'a întâmplat ceva: Doam­na, cu un gest repezit, îşi ridică mâna în sus ca să-şi aşeze părul cam ciufulit de atâtea voiajuri. Mâneca bluzei de mătase moale, îngrămădindu-se spre cot, desveli deodată, un brat alb ca crinul şi lucios ca fildeşul.

A fost o scăpărare a lbă numai de o clipă, dar a fost deajuns să pricep că la băile de soare, femeia română ca să fie la modă cu fe­meile din Anglia, Germania sau Elveţia, n a r e nevoie numai decât să se „expozeze" în costumul Evei, fată de bătrânul Helios.

Al. Cazaban

BCU Cluj / Central University Library Cluj

HinmiimiiiiimittfiimmiiimiiifHiirriitffi| CELE TREI CRIŞURI [ n i t • i i i i i i i i t i i ta i in i f i i i m u i i i i i i i t i f •••iiiitfJ 1

53

Selecţionare. Una dintre cele mai nobie şi mai

caracteristice însuşiri ale sufletului omenesc es te dorinţa spre cultivare poprie, spre progres.

Dorinţă; aceasta e io cerinţă esenţială ă vieţii pământene sbu-ciumate; o manifestaţie puternică a unei lumini lăuntrice cu nepu­tinţă de a i i ţinută în taină, în nelucrare, în ascunzirhi adânci . Cii fortăuelementară erupe din sufle­tele celor, ce simt vre*o flacără a luminii în întunerecul neştiinţeî, rupe orice zăgaz, trece i «peste ori­ce "piedecă şi triumfătoare, face să seNschimbe mai mult sau mai puţin viea{a şi principiile lurhei.

Şt triumful adevăratului progres şi al iadevăratei culturi- nu e aşa uşm< cum s'ar credei la prima ve­dere. Atâtea interese contrare, duş­m a n e i chiaK până, la moarte, se ciocnesc; a tâ tea prej uditii în rădă-cinate> şi cimentate sute sau mii de"! ani chiar, sunt. a se şterge din conştiinţa' • 'singuraticilor şi a po-pwarelor, <*- încât brice mişcare nou&v o*ice f l progres până atunci neauzit, 'naşte în mod spontan 6 reacţiei putdrrtică. - -ai?! ,

oNiei a adevărată» cultura proprie a cutărui neam, nici u n g m g r e s a l cutărel ştiinţe nu sunt Bpsite de rriartiri, de goniri, batjocuri, tem­niţe şi moarte chiar. Şi totuşi, o-dată pornită lavirta, înaintează re­pede , fără 1 a--puteafi oprită în!ca­lea ei luminătoare şi purificatoare.

E nobilă şi vrednică d e laudă aceastai pornvie a sufletului ome-

„nesc. •• - f f i M M • " •„?.. ,-

Dar, precum cu toate lucrurile bune şi nobile, şi cu acest avârft

s spre cultivare se face abuz; ade­seori mare şi regretabil abuz. ;

Oricât s'ar încerca sufletul ome­nesc să se înalte, s ă înainteze, se se descătuşeze de pământul care ne robeş te ; oricât se trudeşte cu preţul vietelor petioase chiar să pătrundă misterele, marile proble­me ce de mii de ani se ivesc ne-deslegate: mintea omenească idt

„Les cors . . Ies cors, Ies cors.i. niilancoliques".

Jules Lahrque.

Se 'ntoarce toamna,;, pala Curtizană_ cu dchi umbriji în cearcăne *de-agatl ca după-o noapte de orgii păgâne . . . Se 'ntoarc&zdrenjuroasâ, întristată.

In părul parcurilor de aramă şe 'nhamă vânturile'n aiurir.e şi pe sub pomi, lin nou amurg, cristramă "patrafire —: - '

Mocnesc în zări tristeţi de cimitire; Din norii în imense cavalcade o bură neguroasă, cade/ cade, bernolizând a vântului balade.

Prin pomii uzi, cu braţe descărnate, convivi-ospeţelor autumnale,, siniştri corbi anînă'ndolîere sonorizând o răguşită jale. "' ' ' ' ''<

Cu seara ce se furişează, vagă. şi fură neguri de prin văi, din ape, bulboanele din suflet gându-mi scurmă, Strigofi amintirea Jsă-şi dezgroape,

iaşi Emil Sergnfe

mărginită rămâne. Pentru noi atâ­tea, şi atâtea Jucruii, la aparentă simple şi zilnice — sunt nepătrun-

.se, problematice. Teoriile făurite de minţile:-geniale sau talentate numai, pentru deslegfirea marilor probleme, cari ne pasionează, — sunt încurând înlocuite de alte probleme şi teorii mai probabile, sunt răsturnate de ajte minţi ome­neşti. E o nestatornicie la desle-garea atâtor întrebări mari ale yi-eţei n o a s t r e , — încât orice teorie nouă trebue primită ciiprecauţiune.

In veacul nostru supt a tâ tea ţe­serii cari supt a s e trece în dome­niul fantaziei! Sunt atş tea fantazii îmbrăcate într'o frazeologie supă-toare. în nişte termeni tehnici şi vorbe cari îmbată pe superficialii cari au pretenţia de a apare oa­meni culţi, iubitori de progres, fii ai luminei. E nevoe.de minte dis­ciplinată, d e voinţă de fier, de

suflet lipsit de prejudecăţile celor ce te înconjoară, să-ti potirdâ sea­mă de reala valoare a ăstorfel de teoriii, de cari mişună toate manifestaţiile culturale? mai ales însă istoria naturală şi sociologia. Absoluta majoritate a acestor fraze sunătoare,; dar goale, sunt îndrep­tate cu un zel vrednic d e cauză mai nobilă, — coPtra credinţei creştine în special, dar în general contra oricărei -credinţe pozitive.

Nu ne mai ocupăm în acest loc cu rolul covârşitor ce La avut creş­tinismul; în icivilizatia omenească : e cunoscut tuturora cari au chiar şi o spoială de cultură şi o um-

: b r ă de bunăvoinţă şi s i m t ' d e dreptate. Celor cari s'ar încumetă să contrazică, le amintim numai sta­rea culturală a popoarelor necreş­tine, chiar şi a acelora, cari când­va aveau o cultură de admirat şi e r au primele între popoarele lumii.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

iitliriiimm

54 î i i i t n i i i i i f n !

Cultura lor e atât de săracă fată de cultura popoarelor creştine, în­cât chiar şi a sămănarea pare a fi ridicolă.

Cu toate acestea în numele şti­inţei se dau atacuri atât de dese şi grave contra credinţei oameni­lor, încât cei superficiali rămân uimiţi de strălucirea noului păgâ-nism. Esenţa acestei culturi neo-păgâne şi nestatornicia teoriilor da­te în vileag, ca-şi biruinţele sigure şi nerăsturnabile ale ştiinţei ome­neşti, — numai puţin le pot reduce »la adevăra ta lor valoare.

Răspândirea acestor fel de teorii nesigure sau neadevărate cari vatămă bunul simt moral şi clatină credinţa cititorilor, — răs­pândirea lor în massele mari ale poporului nepricepător al viclenii­lor s a v a n t e v nu însemnează a a-duce servicii reale culturei popo­rului respectiv. Spiritul de distru­gere, duhul negafiunei nu are va­loare culturală la ceice nu se pot aprofunda în; tainele afirmărilor r e a ^ sau,,riscate numai . Chiar de ar fi ceva sigur, şi afunci avem nevoe d e precaujiune foarte mare în împărtăşirea acestor biruinţe a „ştiinţei"; iar când e vorbă de te­orii nesigure sau chiar dovedite db falşe, e păcat contea ţărilor şi A neamurilor împărtăşirea lor. Scos oda tă isimtul religios-ifnoral din masseie popoarelor, — ordinea, paceauvor deveni necunoscute — cum, durere, iâm avut prilej să ne convingem cu toţii. Teoriile popu­larizate vor fi atât de neputincioa­se întru cârmuirea pe cale bună a sufletelor omeneşti, încât această „cutarea" fără temelie adevărată chiar, va dă naştere la certuri, ne­înţelegeri, lupte îndârjite, desordine şi pieirea şi a ţărilor şi a culturi­lor lor propjfii.

Bibliotecile de popularizare au un rol înseninat şFfoafte impor­tant întru răspândirea culturei, prin accesibilitatea lor Uşoară. Dată fi­ind forma şi ieftinătatea lor, îşi recrutează cititorii tocmai din mul­ţimea mare, care nu poate ori nu

mmiHnnnnmmnnnTinnfnmfii it i it i i i i

CELE TREI CRIŞURI l l l i l I I l l l l l l l l l l lMIMHIII I I I I I I I l l l l l I I l l lMi l IUj

voeşte să cheltuiească mult pentru cultivarea sa. Direcţia folositoare sau păgubitoare, bolnăvicioasă sau sănătoasă ce o ia cultura gene­rală, a târnă în mare parte — pe lângă biserici şi scoale — de a-ceste biblioteci de popularizare. Din acest motiv directorii şi edi­torii au foarte mare răspundere întru alegerea cinstită a bucăţilor ce publică şi răspândesc. S'ar înăbuşi complect pofta „speculei", a câştigului material; şi după ale­gerea cinstită a bucăţilor publi­cate, pot să realizeze câştiguri cinstite — şi apoi mai au şi conşti­inţa curată de a împlini în mod corect menirea cu adevărat cultu­rală care e pe buzele tuturora.

Bibliotecile noastre de popula­rizare în timpul diri urmă nu prea sunt scrupuloase la alegerea broşurilor şi lucrărilor ce publică; nu ştim dacă îşi dau seamă de enorma stricăciune ce aduc sufle­telor şi tării prin publicarea lucră­rilor contra-religioase şi contra-mo-rale. Dacă da, păcatul lor e în­doit, şi trebue să fie pedepsiţi.

Nu vorbim aici de oprirea ab­solută a operilor cari fac parte din literatura universală, deşi sunt contra credinfei şi a bunei ordine; nu e iertat ca acestea să fie publicate în biblioteci de popularizare, nu-i ier­tat să se dee în manile semiculti-lor şi semidocţilor cari nu sunt ca­pabili a deosebi adevărul sigur de teorii, şi nu se pot substrage de Sub vraja frazelor sunătoare fără miez. E nevoe ca tot ce e trebu­incios pentru câştigarea culturei generale, să poată ajunge în ma­nile celor chiemati,ale acelora cu pricepere deSiufă pentru stabilirea valoarei reale a scrierilor, dar a le dâ toate în manile celor nechiemâ'ti, nu înseamnă răspândirea culturei adevărate, a ştiinţei şi a progre­sului, ci a anarhiei, a. demorali­zării generale şi pregătirea pieirei încete dar' sigure.

Să ne servim de exemple. Ce rost are „Vieata lui Isus" de Re­nan într'o bibliotecă de popuiări-

Pag. Hiiiiiiiiiiiiii <

zare, nu pricepem»;' de vreme ce în româneşte n 'avem vieata Domnului Hristos, scrisă în duh religios şi popular. Şi această scriere blas-femă contra MântuitoTului, ajunge mai multe ediţii, răspândind neîn­credere sau necredinţă îfi persoa­na Lui, cu toate urmările dezas-troase constatate la alte neamuri. Tobaşaş i „Zarathustra" a lh r iNie -tzsche, sau unele lucrări dintr'ale lui Dafvin, Hăckel, Tolstoi şi alţii, pot fi cetite de oameni eulti şi pricepători, dar pentru marele pu-bhc cetitor al bibliotecilor de popu­larizare n 'au nici uri rost, rrici o menire scuzabilă, iar pentru tară şrsocietate pot deveni dezastroase-

Ne bucurăm din suflet de întă­rirea culturei româneşti, şi a fem cu toţii datdrinta sfântă d e - a o răspândi şi întări mai ales pe aceas­tă graniţă a românismului. Dar la publicarea şi răspândirea căr­ţilor menite poporului cerem, pre­tindem chiar, o selecţionare cinsti­tă şi nU piitem permite, ea pentru umplerea buzunarelor unor specu­lanţi să se infiltreze o icul tură" neopăgână, o otravă» aducătoare de anarhie , demoralizare, tulbura­re şi pieire în sufletele româneşti, abia scăpate de o altă primejdie de moarte. <

In numele culturei: adevărate şi înţelegătoare de nevoile noastre reale, se impune o selecţionare: eu chibzueală făcută a cărţilor publi­cate şi răspândite în massa mare a cetitorilor dornici de progres şi cultură românească!

Preot Gh. M. P teancu .

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Glaucus şi Scylla Basm mitologic (după Ovidius).

Glaucus fusese odinioară un pescar vestit din cetatea Anthedon, din Boeotia. Întâmplarea a făcut ca acest pescar să guste pdată din ierbu/ile divine pe care le să-mănase zeul Saturn şi de atunci a fost prefăcut, ca toti eâ|i în lu­mea veche gustau din aceste ier­buri, în zeu de mare.

Iată curn îşi povesteşte, prin gura poetului Ovidiu, metamorfoza sa, pricinuită de iubirea-i înflăcă­rată pentru nimfa Scylla, o nimfă a mării. .-

Nimfele Nereidei se aruncă în apa întinsă a Oceanului s"j înoată în linişte. Una dintre ele, Scylla, se desparte de suratele sale, pă-răsindu-Ie, căci nu simte în sine curaj ca să se încrează în valuri, îşi asvârle totuş hainele pe nisipwl uscat şi se preumblă agale pe ţăr­mul umed al apelor; iar când şe oboseşte, şe, retrage în peştera ei tainică, tiride îşi răcoreşte membre­le frumosului ei corp în undele nemişcate, de adierea vânturilor. 1

Dar, iată că soseşte deodată , spintecând valurile mării, cel mai nou oaspe al adâncurilor Oceanu­lui, Glaucus prefăcut decurând, pe tărmii Boeotiei, lângă Anthedon, în zeu marin.-Cum zăreşte pe nim­fa, se aprinde de iubire pentru ea, acfmîrâridu-o în extas. Ea, cum îl vede, o ia la fugă. El, ca să o oprească, îi adresează cuvinte dulci' şi ademenitoare. Ţotuş ea fuge; frica îi dă aripi. In fuga ei ajunge îrt vârful unei stânci înalte, al cărei creştet lipsit de orice um­bră ,se ridică sus deasupra apelor. Aci nimfa se opreşte şr"sigură de orfce primejdie, neştifnd ce are în fa{ă, un monstru ori lin zeu, pri­vind cu mirare coloarea lui deo­sebită, îi admiră buclele cari îi acopere timerii şi spatele şi trupul ce i se sfârşeşte într'o coadă lun­gă şi încolăcită. Glaucus o zăreşte Şi aci şi aplecându-şi corpul pe o stâncă de alăturea, îi z ise :

Fată dragă, eu nu sunt nici monstru nici vr'o fiară să lbatecă; eu sunt un zeu al apelor. Asupra valurilor mării am tot atâta putere, câtă are ş i P r b t e u şi Triton şi Pa-laemon, fiul lui Athamas. înainte vreme, eram şi eu om muritor: îmi plăcea însă d e apele -adânci şi trăiam mai mult p e tărmurii mării. Aci, mă ocupam, fie să trag pe

Nemângâere. Asnoapte, vântul Şi-a cântat mai jalnic cântul. Iar pomii s'au înduioşat de jale Şiratâtea lacrimi albe-au plâns Că'n zor!' eră acoperit pământul Cu lăcrime" nevinovate de petale.

Apoi-veniră trecătorii Si lacrimile albe, toate Ei le călcară'n praf, neştiutorii; A doua oară-au'plâns petalele nevinovate, Iar pomii şi-au stors ochii de durere Căci nu găseau da nimeni niângâere.

Q^pomi neştiutori,. V'a 'nduioşflt prea mult. asnoapte cântul: De jale© cântului aţi-plâns. cu vântul',— De Jalea voastră toti rămân nepăsători,

_Aşa am plâns şi eu,dureri strejn,e Dar azi nu plânge nimeni pentru mine . . .

George A. Petre

nisip năvodul încărcat de peşti;'fie, şezând pe vr'o stâncă, şă urmăresc cu ochii aţintiţi şi cu mâna neclin­tită mişcarea undiţii.

In apropierea uniţi poeniş lumi­nos ' şe află un colt - de pământ scăldat, pe de o parte de valurile mării, iar pe de altă parte, brodat de flori şi iarbă verde pe care nici odată n 'a atins-o dintele vre-utîef j,uriinci cornute. Iarba de aci n 'a fost nicicând călcată, nici de blânde oi nici de 'fiăroase capre. Nici odată harnica a l b i n ă . n â cu­les de^aci parfumul de flori; nici odată nimfele drăgălaşe n 'au strâns de aci buchete t de flori din cari să-şi împletească "cununi pentru frunţile lor, în zile, de sărbătoare, şi nici odată aci n 'a intrat coasa ascuţită a ţăranului.

Eu am fost cel dinţâiu care m'am aşezat pe această pajişte . spre a-mi usca n ă v o d u l ' m e u cel ud. Făceam tocmai socoteala peştilor pe cari i-am prins; aşezam în şir p e cei pe pari întâmplarea îi mâ­nase în laturile mele şi pe cei pe

Tu pari o păpuşică desbrăcată De-o mină «de copil neastîmpăraţă,;., Cămaşa şi cu, rochia-s aruncate: ; Alăturea de fine, pe spfâ," ' . ' Şi goală, li-asfeunzi fa(a ruşinată,' Făcînd privirei tale o perdeav Cu. bratele-ramîndouă 'ncrucişate . . , . . . Şi-aşa "cum stai culcată pe sbfaua Cu peme preţioase, cu covoare, >'-:

Tu e$ti o pernă vie care-aMeaptăş Mereu, ca şi o plasă-atrăgătoare, Să cadă-acel pe care l-ai dorit Ifi brajele-ti de dulce vrăjitoare . . . .

Şi-amurgul ce se Jasă în, şaloriyl , ; <

Ce pare un harem în miniatură, Aruncă mii de tonuri cai% cad Pe ochi-Ji, pe sprinceae şi pe gţiră». Iar trupal tău din plin; aeurr*, «i-arată Intreaga-i g&liciune sfidătoare, Părînd o pernă vie ce-i brodată Cu fire colorate şi bizare:.

Alexandru Bilciurescu

Garf naivitatea lor î i - a t răsese la undită. Ddbdată, lucru' de necre­zut, dar ce folos a ş ave-apsă-4 plăfc-muesc? îndată ce peşfli aceştia âu atins iarba, au început să se mişte, să sară, să se svârcoleaseă pe pământ, ca şi când a r fi'fost în apă . Şi, în veme ce eu mă ui­tam cu mirare la ei, se aruncară deoda tă de pe .{ărm în' mare, p ă ­răsind şi uscâftiî şi pe riQuhldr stăpân. •>•.-. r

La aceas tă privelişte neaşteptată, rărftân cu totul uluit şi buirnăcit şi mă întcefe de pricina acestei mi­nuni nemai văzute şi nernai au­zite. O fi fiind tvre'un'•,jzeli, i'va fi fiind sucul vreunei fierbi miracu­loase ? Dar, ce plantă poşaţe s ă .aibă o astfel de putere? Iau în mână câteva, fire de iarbă şi le gust spre încercare. Ce să vezi însă? îndată ce sucurile de iarbă mi-au atins limba, a m simţit .de­odată c ă întreaga mea fiinţă se turbură şi în aceiaş timp în sufle­tul meu mă simt atras către un alt element, către a p a mării. Ne

BCU Cluj / Central University Library Cluj

50 i m u n u l u i

CELE TREI CRIŞURI l l l l l l l l l l l l f t tHIHIIIMlIHtnif UIMII 1 H I I I U l i i

Pag

mai putând să mă împotrivesc, în­cep să strig: „Adio pământule, adio pentru totdeauna", şi, fără să vreau, mă arunc în valuri.

Zeii mă primesc bucuros în rân­dul lor şi mă împărtăşesc şi pe mine de toate onorurile lor. La rugămintea lor, divinităţile Tethis şi Oceanus purificându-mă, mă despoiară de partea muritoare din mine şi, rostind de nouă ori nişte vorbe vrăjite, îmi dau ordin să-mi afund corpul în ape. Le dădui ascultare şi de atunci sute de flu­vii îşi rostogolesc apele lor deasupra capului meu. Iată tot ceeace pot să-{i spun, iată tot ceeace îmi amintesc despre mine.

Când mi-am venit în simţire, am văzut că trupul meu a fost trans­figurat. Atunci pentru întâiaş dată am văzut că barba mea ia coloa­rea undelor azurii; atunci pentru întâiaş dată mi-am văzut pletele capului meu resfirându-se pe su­prafaţa întinsă a apelor, atunci pentru întâiaş dată mi-am văzut aceşti umeri laji şi aceste picioare transformate acoperindu-se cu solzi şi cu aripi. Dar, de ce folos această metamorfoză ? Ce am eu de acolo, că am fost îmbrăţişat cu iubire de zeii mării? Ce folos am că sunt zeu, dacă inima ta rămâne împietrită pentru dragostea m e a ?

Glaucus voia să-i mai spună încă multe, dar Scylla nu-i mai dă ascul tare ; ea o luase Ia fugă. Glaucus se supără grozav şi în mânia sa se duce deadreptul la palatul plin de monştri, pe care Circe, fiica soarelui, şi-1 alese de locuinţă.

Despicând cu braţele sale pu­ternice valurile mării tyreniene. Glaucus lăsase acum înapoi şi Aetna şi tara Cyclopilor şi Zânele (azi Messina) şi Rhegium şi ajunse să atingă colinele acoperite cu ne­numărate plante unde îşi are lo­caşul Circe, într'un palat străluci­tor şi înzestrat cu tot felul de monştri marini. îndată ce o vede, o salută şi primeşte salutări.

„Zeiţă, îi grăi numai decât Glau­cus, te conjur, ai milă de un zeu. Tu singură poti, dacă ai vrea, să mă uşurezi de chinurile dragostei melr Puterea vrăjită a ierburilor tale o cunosc mai mutt decât ori cine, fiindcă numai prin ele am ajuns în starea schimbată în care mă găsesc. Ascultă-mi năcazul în care mă aflu:

Pe ţărmul Italiei din fata Messi-

Pomul Reginei Elisabeta (Maramureş).

" " " " " " " " " I U I J I H I I I l l l . i l ; i i u i I l l j l l l I c I l I I M . U I I I I I I I K I I IM I I I l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l I l i l l l l l Ilillliii I M I , I < Î S ' l l . il i M I I . 1 I - 1 I I I

nei am văzut pe Scylla şi mi-e ruşine să-ti spun . . . N'a voit să ştie nici de făgădueli nici de rugă­ciuni; mi-a dispreţuit şi mângâe-rile mele şi cuvintele-mi de dra­goste. Dacă vrăjirile mai au vr'o putere, fă ca să Ie simtă din gura ta magică. Dacă ierburile mai au vre-o influentă asupra inimilor o-meneşti, atunci alege pe acelea cari se vor fi dovedit cu mai multă putere.

Nu cer ca tu să seci cu totul isvorul nenorocirilor mele, ca tu să vindeci rana adâncă din sufle­tul meu ; nu vreau ca tu să-mi stingi focul din inimă, dar, să faci ca şi Scylla să arză de acelaş foc."

N'a existat vre-odată o femee mai gata decât Circe ca să se în­flăcăreze la auzul ăstorfel de cu­vinte, fie că ea avea din fire ast­fel de porniri, fie că a pedepsit-o cu această patimă zeiţa Venus de necaz pentru destăinuirea tatălui ei Helios. 1

Circe îi răspunde : „Ai face mai bine să oftezi după o femee sim­ţitoare, după o femee cuprinsă de acelaş dor ca tine şi înflăcărată de aceeaş flacără, ca şi aceea de care eşti cuprins. Tu ai fi vrednic de o astfel de iubire şi ai merita-o fără să umbli după ca. Tu ai fi, crede-mă, dacă mi-ai da vr'o nă­dejde . . . Nu te încrezi tu în pu­terea frumuseţii t a le? Eu, zei{ă şi

Helios. soarele, descoperise zeilor dra­gostea Venerei pentru Marte.

fiică a strălucitorului soare, eu de care se teme toată lumea şi pen­tru vorbele mele ademenitoare şi pentru ierburile-mi vrăjite, eu aş fi fericită să fiu a ta. Aruncă dis­preţ asupra celei care te dispre-Jueşte şi iubeşte pe cea care te iubeşte. Cu aceeaş lovitură pedep­seşte pe o ingrată şi scapă-mă de o rivală."

„Nu, răspunse Glaucus. Mai de grabă au să crească copacii în mare, mai degrabă au să dea al­gele pe vârfuri de munte, decât să se schimbe, în viata mea, dra­gostea-mi pentru Scylla."

La auzul acestor vorbe Circe e cuprinsă de mânie. Totuş ea nu poate şi nu voeşte să se răzbune pe zeul pe care îl iubeşte. Toată urgia ei se îndreaptă împotriva celeia care îi este rivală.

Cuprinsă de o furie nebună, Circe adună nişte ierburi vrăjite, le amestecă într'o căldare şi ros­teşte cuvinte magice, apoi învălită într'un voal de azur, iese din pa­latul său, trece printre cetele de monştri cari se închină înaintea ei şi se îndreaptă spre Rhegium, oraş din fata stâncilor dela Zânele şi se aruncă în valurile ce vuiau şi clocoteau. Ea merge pe apă, întocmai ca şi pe uscat, iar pi­cioarele ei ating suprafaţa mării fără să se ude de apă.

Aci era o peşteră strâmtă, în forma unui arc încovoiat, loc de retragere pentru Scylla. Circe stro-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Pc Gglgqta ţ— cumplitul 4?fl| de cranii, -r-Q ceaţă urcă. sfpU,. şovăitoarej . Prin flacările-amezii; orbitoaţe": £ j Trec ©sâtfdiiir... pali, eu ochii stranii...

In vârf s'opresc. Sinistre, sfidătoare Se natjă crucile'. . Şi-adânci jelanii Vestesc înfricoşatele strădanii Cetăţii; de profeţi, omorâtoare . . . ••-<•

Âctim tălharii-răstigniti se 'nşiră . . . Legat de crucea care şi-L doreşte, Nazarineanu' — aşteaptă şi se miră

Că nimeni să-1 străpungă nu ,'ndrăzneşte... rjGAnd . . . un>olog ce-1 vind«Case-odată, Dârz urcă scara 'ntâiul cuiu să-I bată. . .

Caragea-At. Em. Papazissu

Galbşnă-i acum grădina . . .

Paşii mei

Se întorc de pe alei, Căci se'ntunecă lumina.

Frunze galbene; foşnind, Se desprind . S ă se coboare, — . Şi pe-alsi aştern covoare.

Obosită, ' ' ; ; ;

r

Cade 'ntr'un copac o s tâncă — Şi'rfc grădina 'ngălbenrtă, ' Verde nu-i decît o bancă.

D. N. Teodorescu.

peşte acest azil scump al Scyllei cu Otrăvuri teribile şi răspândeşte în toate păT{ile sucurile ierburilor sale ucigătoare. De trei ori mur­mura eâ, din gura ei vrăjită, cu­vinte stranii şi misterioase şi des­cântecele sale fermecate le repetă de nouă ori.

DSr, iată că soseşte şi Scylla. Dfe' abia îşi bagă de jumătate corpul în undă, când şi vede în­grozita trupul ei înconjurat de monştri cari lătrau. La început nu-i

'verîîâ să erează că ei fac parte din corpul ei. Vrea să fugă de ei şî-i respinge, temându-se de -muş­căturile lor, dar cu cât mai mult fugea de ei cu atâta şi-i atrăgea pe lângă sine. De geaba îşi câutâ acum, biata nimfă, picioarele, pul­pele şi glesnele. Acestea au dis­părut, iar în locul lor nu vede acum decât gâtlejuri deschise ca de Cerber, câini, cu corpul diform, cari urlau şi cari o înconjurau, a-târnându-i de piept şi de mijloc.

La acest spectacol, Glaucus var­să din ochii săi lacrămi fierbinţi şi fuge cu groază de desmerdările Circei, ale căreia otrăvuri îi servise prea grozav ura. Scylla rămase de atunci fixată în acel loc.

Răsbunarea ei împotriva Circei şi-o arătă numai când a trecut pe acolo Ulysse. Fiindcă acesta era îndrăgit de Circe, Scylla făcu să

piară şase dintre tovarăşii eroului dela Trpja şi de sigur ar fi înghiţit ea, mai târziu, şi corăbiile troiene dacă, din monstru "ce era, n'ar fi fost prefăcută de zei înfr'o s tâncă submarină în mijlocul mării, unde se vede şi acum şi de care fug corăbierii cu groază. , In fata Scyllei, ,se găseşte un -monstru, tot a şa de primejdios ca şi ea. Esie, Charybda, fiica .zeului Neptun şi Gaiei (pământul) care, având odată cutezanţa să fure vacile lui Hercule, a fost prefăcută de fulgerele marelui Jupiter într'un ochiu de mare. De atunci acest monstry nesăturat înghite în gât­lejul eel lacom, de trei ori pe zi valurile mării şi tot de trei ori pe zi le aruncă afară cu gemete gro­zave şi urlete adânci.

Călătorul care trece cu corabia sa prin la ta celebrei cetăţi sicilie­ne Messana (Messina), odinioară Zânele, dacă vrea să scape teafăr din aceste locuri pline de primej­dii, trebue s ă se ferească cu multă băgare de s eamă atât de ochiul de mare Charybda cât, mai ales, de stânca submarină Scylla; de ac i şi proverbul „a căzut din Cha­rybda în Scylla (Incidit in Scyllam qui vuit vitare Charybdim).

G. Popa-Lisşeanu.

Mortalitatea sugacilor.

De curând un sublim şi, tot­odată, călduros apel a străbătut în­treaga tară — acela al A. Ş. R. Principesei Elena a României a-dresat tării pentru a salva tot ce e mai scump în mediul nostru soci­al, urmărind conservarea fragede­lor vlăstare — nădejdea de mâine a neamului.

Nu încape îndoială că acest Apel trebue să pătrundă deopotrivă în cele mai pompoase palate caşi îrţ. colibele sărace, întrucât pe to­ti — bogaţi şi săraci ne intere­sează: în acelaş grad soarta viitoa­re; a poporului nostru şi care, în primul rând, atârnă atât de natali­tate cât şi de menţinerea vietei cejor, cherna{i ca mâine s ă uţnple golurile inevitabil cauzate de că­tre cruda coasă ce este moartea.

, Dar mai este ş i o altă teză — pretutindeni cunoscută — aceea că avântarea culturală a unui po­por e in funcţie de numărul creeri-lor şi al braţelor ce, prin munca lor intelectuală sau rnuşchiulară confribuesc Ia productîunea naţio­nală, care impune poruncitor să salvăm şi să conservăm cu orice sacrificii pe cel mai important fac­tor al vietei noastre sociale — v i ­ata nouilor născuţi fără de care s'ar periclita însăşi deşvoltarea ce­lor mai vitale interese ale noastre.

- Desigur* dat fiind caracterul no­bil şi sublim al acestui apel el va avea mare răsunet căci, la considerajiunea că tinde a face să vibreze sentimente dintre cele mai alese ale inimei noastre, se adao­gă, puterea ştiinţei care — prin ri­giditatea sa — ne arată care este starea reală a lucrurilor.

Iată rolul Statisticei — ştiinţa care studiind formarea cantitativă a fenomenelor sociale ne d ă pu­tinţa s ă recunoaştem şi părţile ob­scure ale vieţii noastre sociale. Ea ne face să cunoaştem starea de fapt şi să înţelegem cauzele reci ce ne in­dică a schimba o situaţie care ar conduce către prăpastia socială.

Sunt câţiva cei ce cunosc pri­mejdia şi cari n 'au nevoe să fie convinşi cât de indispensabilă este îngrijirea vie{elor fragede, răul e că nu-şi dau seama de aceas ta straturile largi — încă ignorante — ale populajiunei, a căror contri­buţie însă nu poate fi înlăturată, daca {inem să reuşească nobila aejiune ce s'a pus în mişcare.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Este deci nevoe să luminăm, şi să convingem pe cei mulţi, popu­larizând datele statistice asupra jalnicei situaţii cu privire la mor­talitatea îngrozitoare a sugacilor, convingându-i astfel, ne va veni într'ajutor milioane — poporul în­treg — pentru atingerea sublimu­lui scop ce urmărim.

Tabloul pe care ni-1 oferă Sta­tistica e cu adevărat spăimârită-tor. Aproape Vs din copii (33.5%) sunt condamnaţi a muri până la e ta tea de 1 an. Zadarnic cîfra noastră de natalitate este favora­bilă în raport cu a statelor din Apus, d a c ă nu suntem în stare să conservăm până la maturitate fruc­tele fecundităţii poporului nostru, spre a dobândi cetăţeni contribua­bili la productiunea naţională.

Trebue să ştim a convinge ma­sele adânci , populaţia rurală, că starea actuală a lucrurilor hu este o orânduire pur durrinezeească, ci, îri oarecare măsură este un rezul­tat al neglijentei oamenilor cari se cam desînteresează de creş­terea nouilor născuţi. Nu este o favorizare deosebită a naturei acea că, pe când natalitatea En­glezilor a fost întrecută, numai cu 0.7 de a Românilor, mor­talitatea acestora din urmă a de-, păşit de 2.5 ori pe a Englezilor. Considprând pe Franţa a cărei na­talitate se ştie cât e de redusă, vom vedea că avem cam aceeaşi proporţie, adică o natalitate de 1.2 ori mai mică. şi o mortalitate a copiilor de 2.3 ori mai favorabilă.

Nu e locul să înşirăm aci datele statistice, ele ne-ar convinge des­pre tristul rezultat, pe care-1 cu­nosc prea bine cârmuitorii. anume că, între statele culte România ocupă loc de frunte cu privire la mortalitatea sugacilor.

Ne vom servi de ele însă ca arme de luptă, în vastul câmp de luminarea poporului din întreaga {ară, prin mijloace ce le-ar face să fie uşor înţelese, prin figuri pe a-fişe, comparând şi înfăţişând reali­tatea, aşa fel ca să se înţeleagă şi să bată la ochi.

Dacă, deci, la sublimul apel al A. S. R. Principesei Elena a Ro­mâniei, vom adaogă şi forţa con­vingătoare a cercetărilor ştiinţifice, desigur vom birui acest flagel so­cial, — cel mai primejdios — mortalitatea prea mare a sugacilor.

Dr. Andre i Sigmond, profesor la Academia de Prepf

din Oradea-Mare,

Patru ani f de cultură!;niaghiară în Ardealul deslipit.

5, Din tabăra revistei „Nâpkelet" trebue s ă accentuăm aparte numele lui Kâddr Imre. E un om cu vederi largi, radicale şi cu adevărată cre­dinţă. Luni. întregi l-am văzut luptând în modul cel mai energic pentru cole­gii s ă i : le-a reclamat onorariile, le-a citit manuscrisele şi curiozitatea sa neobosită, pe fiecare zi trimetea scri­sori autorilor, în toate direcţiile. Dacă apare un nume nou, el e imediat a-colo; cercetează manifestaţiile Ardea­lului şi când găseşte un element nou, îl mângâe ca mama pe copil. Abia de treizeci de ani, el e patronul părin­tesc al literaturii maghiare din Ardeal şi unul dintre cei mai competenţi cri­tici ai noştri de-aici. Succesele activi­tăţii sale îndoite prin care influenţea­ză desvoltarea cugetului democratic-maghiar din Ardeal, încă nu se pot vedea clar. Păcat, că nici lui nu i-a fost. în putinţă s ă îndrepteze revista „Nâpkelet" —• care s'a transformat apoi într'un cuib de clică — spre o direcţie mai s ă n ă t o a s ă ; atunci poate că n 'am fi r ămas atât de mult îna­poi. Din două piese ale sale în câte un act: „Soldatul străin" (Idegen kaţona), care — horibile dictu ! — a fost jucată cu succes mare la teatrul maghiar din Cluj, ne dovedeşte că o piesă de teatru poate fi clădită şi pe baze psihologice, fără ca s ă sacrifi­căm succesul dfe massă . El o numeşte psihoanalizâ. Cealaltă: „Al o sută unulea" (Szâzegyedik), e mai mult o dramă de carte, dar oricum şi o şcoa­lă bun'ă pentru autori. — Dela moar­tea revistei „Nâpkelet" — căci nici nu'ncape îndoială că şi aceasta a murit — acum trăeşte din regizoratul pieselor şi duce o adevărată roboată în redacţia unui ziar („Keleti Ujsâg"). E dureros, — însă în Ardeal mai toţi scriitorii au soarta aceasta.

Un alt fost-redâctor al revistei „Nâp­kelet: Ligeti Erno, e mai violent ca cel dintâiu şi cu un caracter mai real. Pe când Kâdâr Imre e un în­ţelegător şi a l , valorilor poporane şi naţionale, acesta e adevărat tip de intelectual apusean. Primu) său volum de versuri („Singur în primăvara ace­asta") a apărut încă la Budapesta. In revoluţia din 1918 a scris un vo­lum de nuvele şi un roman într'o lim­b ă foarte interesantă- Nuvelele au fost editate la Tg.-Mureş sub titlul „Femeia" (Asszony), iar romanul. „Belvedere" apare în editura „Nâp­

kelet. — Amândoi au fost primiţi chiar şi de partea taberei adversare ca două figeri marcante.

Daday Lor and? Puţia se ştie despre el. E preot pe undeva, prin judeţul Solnoc-Dobâca. A publicat câteva articole în „Nâpkelet", mai mult nimic, dar şi atâta e deajuns. Unul dintre ele se ocupă cu creştnis-mul şi socialismul, d a r cu un simţ critic atât de desvoltat, că nu ne lasă să trecem peste el eu o;-privire, fugi­tivă- Celelalte articole ale sale urmăresc o politică sănătoasă de cultură- El a cutezat pentru prima dată să spue că producţiile literaturei noastre tinere trebuesc revizuite "şi talentele desvol-tate dela dezlipire încoace S ă fie din nou recrutate. P â n ă azi însă, ureehile au rămas surde.

Dintre ceilalţi colaboratori dela Nâp­kelet, câţiva poeţi ca: Cziffra Oeza, Papp J6zsei\ 3?ini& ZMmn aejjtn colaborează la „Tuz" şi alte reviste şi ziare din emigraţie. Domnişoara Beeski Iren, de mai multe luni nu

•mai dă semn de viaţă, iar fratele său, Beeski Andor, s'a apropiat de acti­viştii dela „Ma" (revistă activistărda-daistă) din Viena. Doamna . Târay scrie foiletoane în „Keleti Ujsâg" iar Szentimrey Jeno (fost secretar de redacţie) redactează acum revista „Vasârnapi Ujsag" şi pregăteşte drumul scriitorilor naţionalişti către „Erdelyi Irodalmi Târsasâg" (So­cietatea literară din Ardeal). A luptat mult şi pentru înfiinţarea unei socie­tăţi literare, în care să se u n e a s G ă

toţi scriitorii maghiari din Ardeal, fără diferenjă de vederi şi politică. Socie­tatea a şi luat fiinţă sub numele Ka-lâka.

6, Revista „P&sztortuz* — iorga­nul scriitorilor conaervativi din Ar­deal — cu programul ei latin-conser-vativ, tr ieşte şi azi. P e Jângă „l'art pour l'art"-ismul ei, un eveniment foar­te interesant e poezia redactorului şef: Remenyik Sândor. Ţinând seamă de convingerile sale politice, nu-i putem înţelege tonul luptător, cu teze, (Dumnezeu, .moartea, Universul, e t c . ) al poeziei sale, care a trecut din Tragedia Omului a lui Madâch în lirica maghiară de după. Ady Endre. Privindu-1,,,ne aducem aminte fără să vrem de lucrarea filozofică „Cultura şi cunoştinţa" de Lucian Blaga: „Ide­i l e cu acelaş cuprins joasoă diferite roluri în istorie". Poate că aceste r â n -

BCU Cluj / Central University Library Cluj

tiififiifiitititiitiuiifiirMiiitifiiiirM iMiiiirrn

CELE TREI CRIŞURI iiiiiiiuiiiiitiiiiiiiiiiiiuiiMiiiiuiniHiiiini

duri doar ar putea să ne explice poe-zia 'cu două feţe a lut Remenyik.

Colegul său de redacţie: Walter Gyuîa, e un critic şi profesor foarte cult. Nu apare un volum despre care să nu se scrie în coloanele revistei lor. Şi chiar dacă vederile sale criti­ce nu sunt aşa de" sigure şi clare, în relaţiile noastre ardelene reprezintă o valoare serioasă, fie şi cu roman­tismul său.

Lângă „P&szlortiiz" — ca dova­dă c ă în Ardeal, ţara libertăţilor reli­gioase, nu se poate face conservatism — lui Rem,enyik nu i-a reuşit de­loc1 s ă adune o gardă a ş a de popu­lară ca adversarul lor, „Napkelet". Colaboratorii săi (Tavaszy Sândor, Makkay Emil,, etc.) în mai mare par­te sunt profesori de teologie, ci nu scriitori de sânge. In numerile din ur­m ă — vrând să reîmprospăteze nu­mele lui PaÎQg Istvân, Nagy Peter, Ţovisi Geza şi ÎTovâe.s Ladzla — a trebuit sg ceară dela Budapesta pe Kuncz A / a d a r , lllyes Janos jeno, e*tc. Nu > puferri însă nega un merit mai important al său.: rubrica, care, deşi pre-scurt, dar ne-a dat întotdea­

u n a recenzia bjne făcută a presei şi literatiirel diri Budapesta; ba şi mai multă piâcere ne-a făcut dr. Balogh 'Endro, fost profesor universitar, cu

sa cronică mondială. Aci urmă­rea săptămânal , cu atenţiune, eveni­

m e n t e l e economice şi politice ale lu-"mii sau tratatele de pace', cu o cri-*tică înţeleaptă Şi obiectivă- Nu" înţe­l e g e m dece redacţia a; suprfmat aceas­

tă rubrică-Dela moartea revistei „Napkelet" •

mulţi scriitori din tabăra democraţi­lor au trecut la „Pâsztortuz". Ast­fel au făcut mai toţi scriitorii din Tg." Mureş, precum şi Benedek Elek<

-Tolstoi-ul maghiar âl Ardealului — despre care am mai vorbit cu altă ocazie. Poate că după un- an vom avea şi noi mai multe de spus des­pre „Pâsztoftuz" îmbogăţită c u nu­mele lor.

Keresztury Sândor

r f t i i i f i f t imn

59 t i i i i i i i i m i i n n

C R O N I C A Ş T I I N Ţ I F I C A .

R a d i u l .

In camera întunecată. închis în tub de sticlă, ca licuriciul străluceşte scli­pitorul grăunte argintiu de radiu. Mân­gâiate de razele lui nestimatele îşi primenesc colorile; corindoriul incolor (un compus cristalin" a! aluminiului) .se învestmânta în coloarea gălbue a to­pazului ; cel albastru se îmbracă în verdele închis al smaragdului; iar co-rindonul violet se împodobeşte cu ,al-băstrimea de cicoare a zafirului. În ­suşi tubul de sticlă, semeţ de comoa­ra sa fermecată, se* învălue în stră­lucire când albastră, când galbenă, după: cum i-e firea*

Din grăuntele de radiu se desprin­de necontenit un nouţ; de pulbere fi­nă , care îmbrobodeşte măruntele obi­ecte, cu o beteală strălucitoare. t

- Lumina lină * radiului, în realitate, e crudă şi aspră, nu blândă, cum, se înfăţişează-„Celula-vie a pielii atinge de ea se împurpurează, se distruge

f-şi, se produce o rană 9 r eu de vinde­c a t - *

Iată un ' mânunchiu de proprietăţi ciudate, la care se adaogă altele încă şi mai miraculoase.

E bine şi folositor s ă stăruim pu­ţin asupra acestui element cu proprie­tăţi extraordinare. însuşirile lui pre­zintă o deosebită valoare practică şi teoretică- Despre prima am dori s ă vorbim; acum, despre a doua, prin care ni se desvăleşte, structura nepri­cepută a materiei, vom povesti de altă dată-

Sunt aproape 30 de ani (1895), când întâmplarea îl făcu pe Roent­gen, s ă descopere radele X, cari do-vediau proprietăţi neobicinuite şi ne­înţelese după învăţăturile fizicei vechi. Razele pătrundeau cu uşurinţă prin corpuri opace, pătau luminos parava­nul uns cu un anumit preparat (bari-umplatinocianură). Radiologia, radio­grafia şi radioscopta se înteme­iază pe aceste calităţi ale razelor Roentgen.

Becquerel şi a propus s ă analizeze lumina radiată de corpurile solide, doar ya putea alege din ea o seamă de raze

cu proprietăţile razelor. Roentgen. Cer­cetările şale I a u dus la descoperirea razelor — Recquerel, al căror isvor era tăinuit de banalele. proprietăţi ale metalelor luminătoare.

Soţii Curie au plecat dela ipoteza, c § razele Becquerel se datoresc uniţi element chimic, necunoscut, botezat „radiu,; ţinta lor era izolarea lui. A-veau nevoie de un aparat indicator, care s ă destăinuească prezenţa ele­mentului necunoscut. Slujba aceasta o împlini l f telectroscopul: o varga de metal, ia un capăt cu două foiţe de aur, la celalalt capăt cu q. sferă. Se ştie, că foiţele electroscopului încăr­cat cu electricitate se desfac, diver­gă- Sarcina de electricitate â apa t ş -tullui se risipeşte ..toarte, încet in aer. S'a observat c ă ?n apropierea razelor Roentgen ş i , a minereurilor de. urân eîectroscopul se descarcă repede. Iu­ţeala descărcării e proporţională. 9 U

intensitatea razelor căutate, indicato­rul era gata.

Minftreurile le. ; fusftizaUminele de uran din Ipachimstal (Boemja). Bul­gării de conglomerat metalic* fotogra­fiaţi în îoţunerec la tainica lumină urzită în interiorul lor, se înfăţişau ca pete sure presărate rcu;pruncte negre şi învrâstate cu bande luminoase. Minereul se fierbea cu vitrie^' cu so­dă ; din sărurile rezuttate radiul se .separa prin cristalizare . repeţită- In cursul operaţiunei de izolare eîectros­copul indică materia, care adăpos t i i radiul. ,

Prin metodele! de analiză chimică s'a demonstrat că radiul e element independent, cu proprietăţi fizico-chi-mice bine determinate. E unul din cele mai grele corpuri; e mai greu chiar decât plumbul.

Radiul se distinge prin ciudate proprietăţi optice, electrice, calorice, chimice şi fizi@logice.

In afară d* efectele luminoase, a-mintite la început, radiul pă tează cu ve*de-strălucitor paravanul cu barium-platinoeianură, combinaţiunea cianură de litui şi platină scânteiază roşiatic; marmora încălzită la incandescenţă radiează lumină foarte intensă sub influenţa radiului.

Razele rafidiului nu sunt de aceeaş na tu ră ; jerbia lor e împletită din trei

BCU Cluj / Central University Library Cluj

HllliUIHIIII

6 0

soiuri de raze : unele mai timide.,abiâ străpung placa de aluminiu, groasă de 0,04 mm (razele alfa); altele mai energice înving rezistenţa unei plăci de 5 mm (razele beta); celelalte stră­bat biruitoare o grosime de 55 mm (razele gama). Tot aşa lemnul, hârfia, foiţele şi talerii de argint, aşezaţi între radiu şi paravan cu cianură de barium-platin, îngădue • razelor trecere liberă şi pe paravan se iveşte pata luminoa­să , caracteristică- Piesele groase de metal, închise în" cuţre de lemn, se pot fotografia cu ajutorul r a 2 e l o r radiu-lui. Fotografia nu va fi aşa de clară ca cea executată cu razele Roentgen, deoarece penetrabîlitatea necesară nu o au ţoale razele radiului.

Efectul caloric al radiului este apre­ciabil. Termometrul aşezat în tubul de sticlă cil radiu, arată statornic o tem­peratură mai ridicată decât a mediu­lui. Această radiaţiune calorică pare a n u ' slăbi puterea radioactivă a pre­ţuitului element. Dacă am stăpâni cantităţi mari din acest metal, am ave i un isvor nesecat de energie. Scoarţa pământului, însă, e foarte să racă în radiu. Cine ar crede; că în sarcina de minereuri a celor şeâ-se-şeapte care, xari urue sgomotos pe deşertul Coloraduhii, se găsesc resfi­rate abia 0iO2 gr. de radiu ?

Descărcarea electroscopului se lă­mureşte prin efectul electric al radiu­lui. Moleculele aerului atinse de ra­zele, acestuia se încarcă cu electrici­tate' r se ionizează, cum ele sunt într'o nepotolită agitaţie şi vrajbă, se izbesc fără odihnă de sferă electroscepului şi îi nimicesc repede electrîtricitatea, neutralizând-o. ' •* Ca efect' chimic amintim schimba­rea oxigenului în ozon — plăcutul şî asprul tniros Al pădurilor de brad

despicarea moleculilor de apă în oxigen şi hidrogen ; sfărâmarea gazu­lui desvoltat la arderea cărbunelui, în cărbune, oxigen şi oxid de carbon.

In industrie mai ales ' proprietăţile optice se valorifică. Efectul colorator al radiului se întrebuinţează la imita­rea nestimatelor. Mici cantităţi de radiu amestecate cu sfalerită pură (un com­pus brunet sau galben al zincalui) odioact ivează cristalele acestuia. In comerţ amestecul radioactiv se gă­seşte ca, pulbere galbenă; se ames­tecă cu cleiu, se picură pe corpuri, nu se unge, căci cristalele s'ar sfărâ­ma şi puterea luminătoare ar slăbi. Cifrele pe cadranul ceasornicelor, ochii păpuşelor, nasturii pantofilor de noapte licăresc în întuneric în urma radioactivităţii acestui praf.

Efectele fiziologice sunt numeroase

i f m j i M i M i m t f i m f i i m i t i H ^ H f t r i i i t t H r r i t n

CELE TREI CRIŞUR1 I l l l l l l f l l l l l l i u i l l l l l l l l l l l i l i i l l l l l l l l l l l t i l l t l l l t l

şi variate. însuşi Pierre Curie a în­cercat pe braţul său efectul unui pre­parat de radiu. După zece ore de contact, radiul a rănit braţul încât abia s'a vindecat în patru luni. Mai repede se distruge sistemul nervos, creerul şi măduva. Prin aşezarea ra­diului în diferitele locuri ale craniului se produce o amorţire regională a creerului. In chipul acesta se speră descoperirea rostului fiecărei regiuni de creer, In doze mici radiul se în­trebuinţează la vindecarea cancerului de piele, întocmai ca razele ultravio­lete ale lămpii de cvarţ. Sub influ-enţaradiului globulele roşii se înmulţesc în sânge, de unde aplicarea lui Ia linele boli de sânge.

Sub raportul ştiinţific valoarea ra­diului este inconmensurabilă- Razele sale pătrunzătoare se strecoară prin pânza brodată a fenomenelor, ce în-vălue adevărata fiinţă a lucrurilor, şi rrş desvăleşte faina structurei materiei.

T. Neş.

Cronica Sătmăreariă. Acum câţiva' ani, în Sătmar se în­

cepuse o entusiastă mişcare culturală-Era o frumoasă strădanie din partea tururor* pentru propagarea şi întărirea culturii naţionale Erau multe începuturi demne de toa­tă lauda.

Se ţineau conferinţe serioase dela care ascultătorul putea pleca cu ceva acasă ; se înjghebase o bibliotecă pu­blică, din care se" luau destul de des cărţi pentru citit. îşi făcuse apariţia o revistă destul de bună pentru po­por, dar ambiţia .şi îngâmfarea unită cu nepriceperea au distrus o, după cum distruge t o t , c e e bun.

Era! o mişcare teatrală. — deşi de diletanţi, — care aduna în juru-i a-tâta bunăvoinţă.

In totul, Sătmarul pornise pe un drum strălucitor, bine definit.

Din nenorocire însă, şi de data aceasta s'a adeverit vorba lui Crean­g ă : „Românul^ e greu până se apu­că de ceva, că de i^sat se lasă u-şor".

Sătmarul culturalnunumai căs 'a iăsat , dar a apucat pe o cale cu totul contrară. Ambiţiune bizantină sau iezuită, gelozie prost înţeleasă pentru ceeace face bun al­tul, dorul de parvenire unit cu nepri­ceperea, s'au ivit, desvoltîndii-se din ce în ce pentru a surpa tot începutul bun ce se făcuse până aici.

Locul conferinţelor l-au luat petre­cerile cu dans şi băutură- Locul

p i m m n i

Pag. IIIHIItUIUII

.convenirilor* aşa de frumoase l-au luat grupuleţele de cultivarea intrigi­l o r . , .

Locul învăţăturilor şi literaturei cu­rate a unei r revis te l-au luat insultele grosolane ds birjar de provincie, adu­se într'un amestec neobrăzat până în viaţa particulară şi familiară.

In locul muzicei tuturor profesori­lor conservatorului în frunte x u maes­trul Bendiner, pe care îi ascultam la »Ca.sină". admirăm muzica „de ca­fenea", în atmosfera îmbâcsită de fura şi în timpul nesfârşitelor jocuri de cărţi- " „,

D i n când în când, Câte o tresărire curată ne reaminteşte trecutul cu în­ceputurile lui pierdute. Astfel, trupa de teatru Fotino, care prin a l c ă t u i r e a

din elemente bune, cum şî prin ale­gerea unui potrivit repertoriu, repre-zentînd astfel mulţumitor arta drama­tică românească, a reuşit s ă adune 6 sală plina de spectatori. . _ . „ '

Manifestaţie entusiastă şl frumoasă, cu cele mai vii accente de sincerita­te — cel puţin din partea majorită­ţii — au făcut sătmărenii : cii ! ocazia vizitei scriitorilor români.

începând ; cu primirea dela gară , banchetul din sala Dacia, şi, cui mi­nând «la şezătoarea dela teatru, . să t ­mărenii au evidenţiat o conştiinţă net» ţională, şi-o deplină. înţelegere^ şi iu­bire a literaturei şi artei, naţionale., i Observatorul . a t en t şi minuţios va

înţelege, spre binele nostru, că aceas­ta e realitatea, iar nu ; , toa te elucu-ijraţiiie. ce .şe pot scrie ;.ş'| cu o astfel de ocazie, cum a fost acel anost a-nunţ care, da aceeaş ideie în atâtea fraze proaste şi în literă variată ca pentru bâlciu.

Vizita scriitorilor a-fost bine venită, mai ales pentru motivul că ea este un strigăt puternic de chemare; către literatura românească, către slova nea­mului nostru, de care săimăreanul a fost lipsit şi că t re , care nu căpă tase încă deprinderea să se.-, ândrepte cu sete ca pentru ceva absolut trebuitor.

1 Dacă sătmăreanul nu-şi mai poate păstră singur calea pe care o începuse odată, va fi ajutat şi poate ' îndem­nat de alţii din afară- Ş' când. aceşti alţii sunt seriitorii fomâni, avem toa­tă chezăşia lucrului bum

: G. V, Bolea.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

(fffmrtuitin

Pag.

CRONICI JKJCURpŞTENE.

Au tpeeut s ă r b ă ţ o f i i e . Ritmul yie-toi. Cursele d e scai. Femeile. Con­certele Enescu. Impozite, doi itiiniştri d e finanţe ş i declaraţiile.

Zilele care preced sărbătorile Paş­tilor, sunt pentru bucureşteni:şi tra­gice şi comice. Coana după bucăţica dorită, tulbură muUe menajuri şi lipsa unei costiţe de miel provoacă adesea certuri familiare, care nemai putând fi*reţinute în cercul intim, devin pu­blice. Intre .public şi autorităţi există însă profunde deosebiri de vedere. Cel dintâiu se plânge de lipsa comestibi­lilor şi alimentelor de prima,;necesi­tate, autorităţile văd totul trandafiriu. Cft»e ate d«*ptâte, « , .putea să rfe spună negustorii, dar. ei n'au s ă ne-o spună niciodată. . actele fiind ocupa­ţiile lor. =

Un om de convingeri, dar de con­vingeri nezdruncinate, e desigur unul din membrii numeroasei Comisii in­terimare, care ; însărcinat cu alimenta­rea, a răpit câteva minute importan-tantelor sale preopupaţiuni pentru a ne anunţa printr'un interview că „avem de- ţoate" . Ingeniosul reporter t i t rând de-derepţul în? chestie, convorbirea a urmat astfel : . ;• L,

Reporterul: Ne va lipsi ceva de sărbător i? . •'. :

Autoritatea; Nimic! Avem de toate. R.: Şi carne ? A.: Da. R.: Şi p a n e ? A.: Da. J < , :

R.: Şi ouă ? A.: O, da.

' R. ;'-Nti i-e zahăr ! * A.: Gred că este.

'M.': Dar e -prea''scump ! A.: O, nu. R:i Va să zică nu- ducem lipsă de

nimic ? A.: Nu, eu am convingerea că n u ! Şi reporterul îşi închee cu melan­

colie interview-ul: „Iată deci, că de Pastele anului acesta nu ne putem plânge de o prea mare [ lipsă.

1 - . ' . . • • * * , v

'A l t ăda tă vitrinele librăriilor ne aduceau cărţi noui. De #aia această editura românească a fost absentă, în schimb" cotidianefei şfcâu înmulţit 'nu­mărul ' paginiWr, anunţările şi recla­mele multelor întreprinderi de tot soiu-l, neputând înepăea îh spaţiul obişnuit în care se îmbracă uri cotidian bu-> cureştean.

i i i t i iKmniiMiînni l i i lMIIHIIMlIMIIII inl l l l

H CELE TREI CRIŞURI rt)iiifitmiiiifimi!iiiiiimitiiitiii)itmit)mii

S'a schimbat mult -ritmul vteţei dela un timp.'Preocupările.de ordin in­telectual par a fi l ă sa t e numai pe seama celor puţini, articolul scurt, in­formaţia deasemena scurtă, ştirea de senzaţie, îşi fac un drum din ce în ce mai larg. Pa rcă nu are răgaz lumea. Mii de puteri nevăzute îl gonesc pe fiecare şi banul, setea de îmbogăţire stpăpâneşte minţile. Ceia ce e în stare s ă născocească mintea omenească e uimitor şi atât de multiple şi variate sunt mijloacele pentru a scoate banul; încât nu odată îţi vine pe buze între­barea : Ce progrese minunate s'ar realiza în viaţă., dacă atâtea energii nu s'ar cheltui zadarnic în lucruri ce în fond nu au nici o ^valoare! , •-

* * *

Au reînceput cursele de pr imăvară . Hipodromul dela Băneasa e neîncăpă-tor pentru marele număr de amatori de astfel de sporturi şi Duminicile, pe şoseaua Kiselef ca şi pe arterele secundare, tot felul de vechicule se ţin lanţ. Cu cât „intrările sunt mai mari, cu atât mai multă lume. La-ghişeuri unde ,,se vând biletele, e o îngrămădeală atât de mare, încât ai impresia că şi aici eşti favorizat dacă îţi laşi punga, pentru a juca pe calul favorit. Uneori am curiozitatea de co­pil şi. z i c : Ce-ar fi dacă într'o zi ar veni cineva s ă adune toţi banii pe care îi aduce numerosul public ca s ă joace şi după cum se spune, s ă con-tribue astfel la îmbunătăţirea rasei cailor? Oare câţi bani s'ar aduna?

S ă l ă săm însă astfel de curiozităţi şi s ă ne aruncăm ochii asupra pa­noramei ce ne oferă tribunele. Ce multe femei şi ce frumoase ! Cu câtă graţie se mişcă şi ce toalete minunate în simplitatea lof elegantă îmbracă! Renumele ce-1 au femeile bucureştene e meritat. Femea elegantă, pasionată de frumuseţea trupului ei, femeia care place, pe care o admiri, după care îţi întorci capul şi te opreşti ca s'o priveşti, femeia care aţâţă nervii, care înebuneştepe atâţia, Bucureştii o cunosc şi sunt atâtea femei frumoase î n 1

această Capitală care altminteri ar fi prea urâtă.

* * * Maestrul Enescu, întors decurând

din turneul ce a făcut în America, a revenit printre noi. La Ateneu s'a executat o nouă lucrare a sa; Poate unii nu ştiu c ă în timpul războiului, Enescu a cântat în- spitale, alinând multe dureri şi a dat multe concerte

niiifiiliuiiiiii

61

în folosul' mujîelor societăţi fle:- bine­facere ce se creiaseră în Iaşii de res­trişte şi nă4£jdi. Nici o centimă n'a reţinut pentru dânsul. El cântă pentru alţii. Ce pildă minunată pe timpurile acestea!

* . i . 1 . : .

* * Teatrul Naţional a jucat Plicul,

comedia d.rlui L. Rebreanu. Părerile fiind împărţite şi despărţite asupra acestei lucrări, cronicarul acestor rân­duri se mărgineşte a nota un' eveni­ment : punerea în scenă a lucrărilor originale, chiar atunci când se apropie sfârşitul de stagiune.

* * -Vacanţa trecută, bucureştenii' se

reîntorc din provincie. Reîncep întru­nirile, politica îşi pretinde dreptul de întâetate, singur numai domnul Vin­tilă Brăt ianu ne invită. Sg-i facem câte o declaraţie şi, vai, de data aceasta contrar obiceiului pământului, declaraţiile noastre vor fi ascultate. . . ." Ne-am înţe les : e vorba de Impozite?.". După domnul "TitulescUţ domnul Vin­tilă Brătianu. Cel dintâi fără .mustăţi şi_. bârfea, 0 "taţfi, de copil ai ,zice; celălalt bărbos şi mustăcios. Unul veşnic surâzător, cu privirea vioae, cu muşchii feţei de o.moDilitat£ extra­ordinară ; domnul Vintilă Brătianu nu poate nici s ă surâdă. Domnul Titules-cu vrăjea prin talentul său oratoric; domnul Brătianu prin al său îngheaţă şi apele. Amândoi cer bani publicului.., Unuia-i dădeai cu plăcere că-ţi plă- , cea cum cântă, celuilalt de nevoe . ; . . Mi-aduc aminte o anecdotă,: Era după discursul d-lui Titulescu. P e culoarele Camerii un mare financiar, radios spu­nea : Al dracului şi ă s t a ! Cum vor­beşte, ce face, îţi bagă mâna în bu­zunar, îţi ia cât vrea, pe u rmă îi Spui t u : mai na'ţi încă ceva, că mi-e teamă să nu-mi iei totul. Ce vrei s ă faci cu ăŞtia, eşti bucuros că scapj de ei!. « . . v

Neavând eleganţa predecesorului şâU, p& Vintilă Brătianu îl preocupă idşia ,misiunei şale istorice", spre exaspe­rarea lui Ion Minulescu, care a,strigat; S ă fi lăsat şi Vintilă declaraţiile pen­tru mai târziu; eu cum am făcut c u romanţele mele! .

1 6 - 4 — 1 9 2 3 . V. S.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

;utlmiii i l i i i i

62 .ntuminuuif

CRONICA MUZICALĂ

„Cântarea României" In urma răsboiului, ce ne-a con­

sfinţit pe veci unitatea politică a nea­mului românesc se simte tot mai adânc necesitatea unităţii sufleteşti, care însă, deşi suntem în al cincelea an dela unire, întârzie s ă se" producă în mod real din cauza politicianismului distrugător de caractere, ce a pătruns necruţător şi în Ardeal. Din fericire un reveriment s'a produs în conştiinţa oamenilor cu dragoste de neamul acesta, care dându-şi seama că pe te­renul politic nu-i nimic de făcut, au pornit cu intensitate lupta de înfrăţire culturală- Mă refer în special la începutul plin de trudă, dar încălzit de flacăra celui mai cald idealism ce vibrează puternic în gruparea revistei „Cele Trei Crişuri'. In vechiul Regat, sforţări izolate, mai târziu generalizate prin încurajarea oficialităţii, sunt menite să dea caracterul unei adevărate lupte naţionale de propagandă, nu numai în cuprinsul ţării, dar şi peste graniţă-

Acesta este cazul societăţii Corale „Cântarea României" fondată în anul 1919 şi de activitatea căreia nu mulţi vor fi auzit în depărtatul colţ al României. O societate al cărei capital este sufletul românesc îmbrăcat în haina celui mai curat idealism, având de conducător, un entusiast şi perse­verent maestru, pe Marcel Botez. Acesta îşi propuse, prin o fericita inspiraţie, s ă fondeze o societate" care prin muzică să strângă laolaltă dife­rite clase sociale, diferite vârste, care să facă ° apropiere între şcoală şi familie, şcoală şi Biserică". Ideia lansată în mijlocul poporului nostru, eminamente muzical, a prins de mi­nune. Astăzi Cântarea României, prin o neasemuită perseverenţă din partea maestrului ei, unită cu spiritul de sacrificiu al tineretului idealist ce o formează, ocupă locul de frunte între organizaţiile similare, nu numai din ţară, ci şi din tot Orientul, căci consacrarea definitivă a primit-o anul trecut, prin strălucitele concerte, ce le-a dat împreună cu „Filarmonica" la Atena şi Constantinopol.

Această extensiune într 'un timp relativ scurt, Cântarea României- a căpătat-o intrând anul trecut sub fericitele auspicii ale tinerei Fundaţtuni „Princepele Carol", creată de însuşi A. S. : R. Prthcepele Carpi, un nobil continuator al tradiţiei dinastiei faţă de mişcarea culturală din ţară..

Pentru apropierea sufletească a pro­vinciilor alipite, s'au organizat o serie

IU1I1 I111I I I t l ! ll i i : J1II111 Ml U I t I I I I I I U I II11111

CELE TREI CRIŞURI UUiuiiiiiiiiiiniiiiiJiiiiiiiiiiiiMiiiiuiiiuii

de excursiuni :de propaganda culturală prin iriuzică,-: ce înobilează -şi stinge orice pasiune omenească. In anul trecut Cântarea României a vizitat o serie de oraşe ca Cernăuţi, Bţaşov, Făgăraş , Sibiu, Selişte, şi altele, unde entusiasmul sălii nu mai cunoştea margini. Şi acesta nu era numai al românilor, ci şi al saşilor şi altor elemente minoritare, ce-şi manifestau admiraţia lor. Iată ce spune în „Kron-stădter Zeitung" un reprezentant auto­rizat al saşilor din Braşov, Dl. Gotfried Gunesch, el însuşi un muzicant per excellentiam:

„Am mai avut odată prilej s ă auzim acest minunat cor al primei societăţi de muzică Vocală din Bucureşti. Corul cum am aflat eri cu mare mirare, există abia de patru ani. Cu atât mai mare e recunoştinţa şi admiraţia noastră mai ales î a ţă de conducăto­rul muzical al acestei asociaţii; care a izbutit s ă obţină efecte vocale atât de stilizate până în cele mai mici amănunte , în cât aveam impresia că ne aflăm în faţa unei asociaţii cu tradiţie' şi cultură muzicală de seci de ani. Marcel Botez, sufletul acestei întreprinderi, e de altfel un dirigent caîre, prin cuceritoarele sale calităţi muzicale, are o mfluenţă fascinatoare, extraordinară, asupra cântăreţilor. Muzi­cant până în vârful degetelor, cu 6 sensibilitate nervoasă, care ştie s ă exprime cele mai fine gradaţii şi modulaţii de atmosferă muzicală, reuşeşte să-şi impună voinţa cu im­petuozitate, executanţilor.

„Entusiasmul publicului care cerea mereu adaosuri, nu cunoştea mar­gini."

Cu acest trecut frumos, Cântarea, României, a. venit .să cimenteze apro­pierea sufletească "prin concertul ce 1-a dat în Oradia-Mare în ziua de 12 Aprilie.

Publicul românesc şi în bună parte şi cel unguresc ş'a grăbit s ă ocupe toate locurile teatrului orăşenesc. In faţa u#ei astfel <|e şă ' i ticsite.eum rar s'a văzut la Oradea- Mare, corul a executat minunat bucăţi, jumătate ale­se din marii compozitori ai lumii şi jumătate din muzica originală româ­nească. Melodia strămoşească, aci re­pede şi săltăreaţă, aci prelungă şi plângătoare eră în armonie cu culorile vii ale costumului naţional românesc, ce zâmbea pe trupurile fragede ale tine­relor coriste, astfel Că străinii au pu­tut s ă admire în acelaş timp două lucruri: muzica şi portul românşsc. Publicul a ascultat cu sfinţenie şi a

111111H114111U

Pag. m i n i m u l u i

răsplătit c u sgompte- nesfârşite de aplauze repetate pe aceia cari îşi sa­crifică interesele personale în schimbul marilor interese ale neamului *nostru puţin cunoscut în adevărata sa va­loare. Bagheta maestrului "Marcel Bo­tez, nervoasă şi cuceritoare, -a ştiut s ă subtilizeze şi s ă se impună coru­lui şi publicului. Meritul d-sale rămâne netăgăduit.

Pentru noi, Cântărea României a? devenit o mândrie naţională şi urf' element de cucerire morală Şi de1

unificare a sufletului naţional, cât şi a elementelor eterogene ale României Mari, cari' prin vitregia vremurilor, nu\ ne-au putut cunoaşte pe calea unei" sincere aproprieri sufleteşti, ce cu toţii o dorim. C. Dragomirescu

Gheorghe Pop de Băseşti. In luna viitoare se va inaugura la-

Băseşti, în judeţul Sălaj , uh monu­ment în amintirea marelui român şi neîntrecutului luptător pentru binele neamului nostru din Ardea l /ca re â fost G'h. Pop de Băseşti, coborâtor dintr'b Veche şi nobilă familie ro­mânească- E r a un idealist din fire, lipsit cu-totul de vre-un cât de mic sentiment de răutate sau patimă oarbă şi un neasemănat, sprijinitor al cul­turii româneşti.

In timpul din urmă Gh., Pop de Băseşti a fost preşedinte al partidului naţional român şi sub preşedinţia lui s'a proclamat în adunarea dela Alba-Iulia unirea tuturor Românilor, astfel că visul său de o viaţă întreagă s'a şi împlinit, ceeace 1-a făcut s ă strige: . A c u m slobozenie Doamne pe ro­bul tău" . . . şi să-Şi dea sufletul apoi, împăcat că a văzut răsărind un nou soare pentru neamul ş ă u -Inscripţia care străjueşte de-asupra mormântului său va rămâne, o pildă pentru generaţiile viitoare. Ea este următoarea:

„Aici îşi doarme somnul de veqi Gheorghe Pop de Băseşti. prese-1

dinte, al partidului naţional român şi al istoricei adunări dela Alba-lulia unite a proqlamat iubirea tuturor RQmjinilor. N4şcut la 1 August 183ă, trşeut la r e ^ c i e în 23 Februarie 1&19, şubjşuerul, gloanţelor s%f^şii, apărat de ar':, mata română liberMo&re: Domnul a chemat pe robul săureărui&iiisfe dat să vf&m de,sr£fbii;ea neamului."

BCU Cluj / Central University Library Cluj

I I I I I I I H I I M "

Pag.

Scriitorii români în Oradea-Mare.

Anunţată prin câteva afişe obscure, sosirea scriitorilor români în oraşul nostru n'a fost întâmpinată aşa cum s'ar fi cuvenit. In gară au fost pri­miţi de d-1 primar, d l prefect al Ju­deţului şi d-1 prefect al poliţiei şi de-o muzică militară- Aceasta a fost pri­mirea oficială, la care s'a adăugat dragostea câtorva alţii cari au ţinut să fie la gară >n momentul sosirei, să asculte câteva discursuri şi-apoi

m i , i I I I I I I I I I I I I I i .>,! iiiMiiiiiin u m i l i m

CELE TREI CRIŞURI i imi imi i imi i i i i imi i i i i i i i i i i in i imi i i i i im

Mărcuş, la cari au citit d-nii Mircea Rădulescu, Alfred Moşoiu, Victor Eitimiu, Al. Cazaban, Liviu Re-breanu, I. Agârbiceanu, Zahăr ia Bârsan, Ion Minulescu, Eugen Sperantia şi G. Bota, dintre cari d-1 Victor Eftimiu şi Zaharia Bârsan au fost asurzitor aplaudaţi şi reche­maţi de publicul entuziasmat, care nu mai avea loc în sala teatrului.

Seara scriitorii au luat parte la un ceai dansant dat de .Reuniunea femei­lor române", a treia zi au vizitat în

i i i i i i i i i i i i i i i

63 Hii i i i i i i i i i i i

Ion Minulescu. Al. Cazaban. Victor Eftimiu.

să se piardă printre mulţime, mulţu­miţi că au văzut feţele câtorva scrii­tori români. Alături de cuvintele de bună-sosire rostite de persoanele ofi­ciale în drept, în lipsa directorului nostru, d-1 George Bota a vorbit în numele reuniunii .Cele Trei Crişuri", apoi, în timp ce muzica militară cântă, fiecare scriitor s'a îndreptat spre locu­inţa destinată.

Dar nu cu muzică şi discursuri ofi­ciale trebuiau primiţi scriitorii. Aces­tea sunt frumoase, dar întotdeauna par reci. Scriitorii sunt sătui de ele. Altceva trebuia să plutească m a tmos­fera Oradei-Mari în acele clipe: su­flet, însufleţire generală- Trebuia să fie de faţă poporul — şi poporul ştie să primească- Tot Bihorul e româ­nesc. Dar poporul şi şcoaiele au lip­sit — şi doar pentru popor veneau scriitorii români aici, nu pentru hai­nele negre, oficiale. Lângă acestea ar fi trebuit s ă zâmbească Şi portul naţional.

Trecem peste aranjarea programului celor câteva zile, care — rămâe vor­ba între noi — ne-a compromis ora­şul. Remarcăm şi lăudăm sârguinţa depusă de prefectul de poliţie, d-1 A. Catana, care s'a străduit prea mult pentru bunul mers al lucrurilor.

In prima seară nu însemnăm ni­mic. A doua zi după rriasă a avut •oc şezătoarea literară, deschisă prin câteva cuvinte sincere de d-1 Şt.

parte oraşul şi a patra zi după un banchet bine aranjat - - dat de pri­mărie, la care a luat parte şi presa maghiară, Şi unde au toastat d-nii Coriolan Bucico primar, C a t a n a pref. poliţie şi Katona Bela, ziarist ungur, — scriitorii au plecat spre Satu-Mare, unde li s'a făcut o pri­mire frumoasă-

Vizita scriitorilor români în oraşul nostru rămâne o amintire din cele mai frumoase. Maeştrii condeiului au venit s ă ne aducă Şi v i u l graiu. De unde mai 'nainte îi cunoşteam numai de prin cărţi, acum ne-a rămas în urechi glasul lor şi în ochi chipurile lor şi sperăm că aceasta n'a fost pentru ultima dată. Scriitorii români ar trebui să colinde mai des prin părţile noastre ca să netezească gro­pile săpate de politică-

Ungurii în presa străină.

într'un articol de fond din „L'Ere Nouvelle* din Paris, Marthe-Phili-ppe Leb&s scrie despre sărbătoririle maghiare (Fetes hongroises) din anul trecut şi cel curent. D-na Lebas e fiica unui general francez şi jurnalistă. In anul trecut a făcut o lungă călă­torie prin Jugoslavia şi Ungaria, iar acum îşi prelucrează în presa france­ză serioasă impresiile culese în tim­pul călătoriei. La înapoierea spre ca­

să a vizitat personal pe Kârolyi Mihâly, fostul preşedinte al republi-cei maghiare din 1918, care, în pre­zent, se află în Raguza (Dalmaţia): are o barcă cu motor cu care tans-portă pasagerii pe o insulă aproape de malul mării, ocupaţie pe urma căreia trăeşte. Atunci d-na Lebas a scris şi o elegie cu titlul „Luntraşul din Raguza".

In articolul de mai sus se ocupă cu Petofi, referindu-se la centenarul acestuia sărbătorit şi la Sorbonne. D-sa spune că, prin serbările în memoria lui Petofi, aranjate în străinătate, ac­tualul guvern din Budapesta a vrut să-Şi facă o propagandă numai lui însuşi. Dar publicul extern nu se la­să condus de falşele directive ale „maghiarilor cari se deşteaptă" din Budapesta. Ei n'au dreptul de a se lăudă cu Petâfi. Campania lui Gom-bos şi Horthy, cari înscenaseră şi încurcătura cu reîntoarcerea lui Ca-rol V-lea, c a r i a u cenzurat pe în­săşi poetul lor naţional, ţinând le­gături strânse su Ludendorf şi Stin-nes — n'are nici în clin nici în mâ­necă cu PetSfi. Acesta e al oameni­lor adevăraţi, ci nu un mijloc în mâna actualilor terorişti din Buda­pesta . . . La aceasta ne gândisem mai de mult şi noi . . .

n i l l l l l l H H I I I I I H I H

iii

R o d u l sufletului, poeme de Ion Sîn-Giorgiu: un volum pe care l-am citit de mai multe ori în şir, pentru c ă în paginele sale am găsit sufletul şi toată sinceritatea luij D-1 Ion Sîn-Giorgiu e un poet destul de cunoscut în massa cititorilor noştri, dar în ju­rul căruia nu s'a făcut atâta vâlvă-Mai bine, poate, căci astăzi vedem făcându-se sgomot în jurul unora cari stau încă departe de poezie. Şi-apoi poezia modernă a deschis porţile la o sumă de poeţi de cari nu ştii ce să mai crezi şi cari mai curând sau mai târziu trebuesc revizuiţi.

D-1 Sîn-Giorgiu e un poet în în­ţelesul poeziei. Poemele sale sunt cân­tate pe coarda simţirii. Aş cita din fiecare, dacă n'aş avea de gând să revin mai târziu asupra volumului de mai sus, care merită o mare atenţie în literatura noastră.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

mm mirmrmmmrmrroirwni: nfium 11: CELE TREI CRIŞURI

l l l l l l l l l l l l l l [ l l l t lM l l l l l l l l l l f l l ! i lM I Io l l i ! ' l ) t t

Luna'n prag, poezii de V o l b u r ă Poiană : un măounchiii de poezii, învăluit într'o atmosferă înviorătoare, proaspătă Şi modestă, în care autorul se pierde foarte des pe cărările dra­gostei, şi pe care n'avem nevoe să-1 profanăm cu laude banale. F ă r ă multă vorbă vom cita câteva rânduri, . cari rezumă şi caracterizează aproape toată poezia d-lui Volbură Po iană :

Iubiţi, cântaţi, iubiţi, cântaţi; Se'nalţă soarele vieţii noastre Pe scara înălţimilor albastre. Iubirea stă în noi, Ti'o căutaţi In armonia versului din crâng, Nici în parfum de floare de pădure, Dar nipi în spinii vrejilor de mure, Nici în povestea codrilor ce plâng. Iubirea e viaţa pe pământ, Iubirea creşte 'n râs, în veselie, Iubirea sfântă este mâna vie Ce -'ndepărtează omul de mormânt.

In această atmosferă de seninătate e înfăşurat întreg volumul d-lui V. Poiană, ceeace însemnează o rază de soare pe cerul nouros al decadentis­mului modern.

„învăţătorul" de I. O. Marinescu. In literatura noastră didactică li­

pseşte o c ă l ă u z ă care s ă îndrumeze, să sfătuiască, s ă încurajeze pe tinerii noştri învăţători trimişi în mijlocul, satelor, să îndeplinească una din cele mai grele misiuni. Şcoala normală nu-i pregăteşte în deajuns, aşâ că sunt străini de multe probleme im­portante, probleme pe care vor trebui să le rezolve cu propriile lor puteri. Directorul şcoalei normale, foştii lor profesori, -sunt prea .departe, pentru a-i putea sfătui ş t ajuta în delicata lor muncă de luminători ai păturii ţărăneşt i .

Ajutat de lucrarea lui Jules Payot, o personalitate cunoscută în Franţa şi de experienţa sa de profesor la una din cele mai vechi şcoli normate, d-1 I. G. Marinescu a alcătuit cu pricepere o astfel de că lăuză care n'ar trebui s ă lipsească din biblioteca niciunui învăţător, niciunui elev nor-malist, pentrucă aceştia pot găsi în ea, oricând, răspunsuri la toate chesti­unile, la toate problemele ce vor în­tâlni. Trebue să adăugăm că însuş Jules Payot, înainte de a seri, s'a adresat tuturor învăţătorilor din Franţa, cerându-le să-i comunice greutăţile ce.au întâmpinat, mijloacele pe cari le-au întrebuinţat pentru a le face fa ţă ; aşâ că lucrarea este o colabo­rare a celor mai buni învăţători din Franţa cu autorul, care a ştiut a§â de minunat s ă scoată din răspunsurile date, principiile conducătoare ce vor trebui s ă călăuzească pe învăţători în sarcina lor. Di. Marinescu n 'a

făcut decât să traducă Şi s ă adapteze această lucrare de un interes covârşi­tor pentru pătura luminătorilor nea­mului, pă tură care merită 0 dragoste adâncă prin forţa socială ce repre­zintă şi prin munca ce depune.

REVISTE

Ţara noastră, cinul IV, nr. 17, director: Octavian Goga. Îmbrăţişează întotdeauna chestii serioase, tratate cu o rară competenţă. In numărul de faţă semnează articole d-nii 0 . Goga, Octavian Prie, Septimiu Popa, Ion Gorun, P. Nemoianu, Moise Nicoară, iar d-I Zaharia Bârsan publică două poezii de o rară frumuseţe, cari trebuesc gravate în anii din urmă ai literaturii noastre.

Şcoala Basarabiei, anul 5, nr. 3 Chi­şinău, revistă pentru cultură, învăţământ şi educaţie naţională, director: Şt. Ciobanu, — publică articole de Gr. Tăbăcaru, Th. Simen-schi, H. Pânzaru, Elena Dobroşinschi, I. Za-borovschi. Recenziile şi însemnările — bo­gate.

Răsăritul, anul 5, 29—32, Bucureşti. Remarcăm articolul: Morala militară al d-lui Marin §tefânescu. Mai departe găsim proză de Horia Petra-Petrescu, Mihail Lungeanu şi versuri de V. Militam, Ion Buzdugan şi Const. Goran.

Slove, anul I, tir: 10-11, Calafat, revistă culturală, merită toată lauda pentru străduinţa sa de a întreţine p viaţă literară de provincie. Asemenea reviste sunt binevenite în oricare colţ de provincie, căci pe lângă activitatea culturală ele au şi .menirea de a descoperi talentele ce zac în umbră. In numărul acesta găsim proză şi versuri de C. Gerota, Ion Mehedinţeanu, Gr. Veja, etc.

Muguri, anul I, nr. 8—9, o altă revistă de provincie, care apare în Câmpulung şi care (Jovedeşte competenţă în selecţionarea materialului ce publică. Din numărul acesta remarcăm cu bucurie numele d-lor D. Nanu, 1. Valerian, Mihail Lungeanu, Vladimir Streinu, Eugen Constant, Al. Marinescu, etc. — Cro­nici şi rencenzii bogate şi la nivel.

D e curând a apărut „Magyariens Schuld—Ungarns Suhne", un volum al lui J&szi Oszk&r, unul dintre cei mai dis­tinşi şi mai cunoscuţi publicişti unguri, al că­rui nume e bine-văzut şi apreciat şi'n cercu­rile româneşti. Din această lucrare autorul â trimis un exemplar şi lui Romain Bolland, care o salută în .Becsi magyar Ujsâg" (30 Aprilie) cu rânduri calde. Nici dânsul însă nu pierde ocazia să pronunţe câteva vorbe sincere Ia adresa .celor cari se deşteaptă", din Budapesta. Adică? . . .

Seotus Viatdr publicistul englez, care, datorită muncei sale publicistice, are mari merite în lupta dusă pentru distrugerea mo­narhiei austro-ungare, într'o călătorie recentă s'a oprit la Belgrad şi de-acolo, peste Viena, va sosi în zilele acestea la Bratislava, de unde împreună cu dr, Hodzsa Milan, minis-rul agriculturii în Ceho-Slovacia, va face un turneu prin Slovacia, pentru a culege impre­sii. N'am putea să imităm şi noi exemprui Ceho-Slovaciei ?!

In curând va aparerla Cluj o. nouă revis­tă maghiară: , Vasârnapi Ujsâg" (Gazeta Duminecii) sub conducerea d-lui inginer Koos Karoly.

Erdelyi Irodalmi Tarsasâg (Societa-ea literară-maghiară din Ardeal), a invi­tat pe Keresztury Sândor, redactor Ia revista .Aurora" să reciteze câteva bucăţi din traducerile sale făcute din literatura ro­mânească. Societatea maghiară de mai sus, şi în trecut s'a interesat de cultura noastră. Ea a dat prima încurajare să traducă din lite­ratura românească poetului Revay Karoly care a fost îngropat zilele trecute la Baia-Mâre. Preşedintele societăţii e Ddzsa Gydlrgy, fost profesor la Universitatea maghiară din Cluj şi care în prezent face parte din gru­pul ziarului .Keleti Ujsâg"." Gestul societăţii merită să-1 accentuăm.

Sacha Guitry, cunoscutul artist şi au­tor dramatic francez, în tot timpul războiu­lui n'a dat voie nici-unui scriitor din statele duşmane (Ungaria, Germania, Bulgaria, Tur­cia) să traducă din • piesele şale în limbele respective. Ad.eă a fost un bun patriet fran­cez. Acum citim, într'un ziar maghiar dela Budapesta că două piese ale sale: Jaqti-cline şi L'amotir masque au fost traduse în ungureşte de Hajâ Sândor şi încurând vor fi reprezintate Ia Teatrul Naţional din Budapesta. Cum rămâne patriotismul?

Peterfy Tamâs, un scriitor maghiar din ţinutul săcuesc, care s'a refugiat lă Buda­pesta din faţa .barbariei românilor" —' după cum citim într'un ziar unguresc dela noi — acum a adresat o scrisoare deschisă către ţăranii unguri, anunţându-i că neputând trăi din scrisul său împreună cu familia, şi-a scos dela poliţia de stat din Budapesta o autori­zaţie de cerşetor . . . Horthy însă, îşi înca­sează regulat milioanele şi se lăfăeşte în fos­tul palat regal . . . iar scriitorul, care din exces de patriotism şi-a părăsit casa, e ame­ninţat să moară de foame. Răsplata patrio­tismului lui Peterfy o dăm ca un nenorocit exemplu pentru atâţia alţii.

*-*•* •4-« • 4 ' * *-+-•

BIBLIOGRAFIE Editura

Cărţi: „Cartea Românească''

Bojena Niemtova: Bunica, trad. de Ioan Urban larmik.

Matilda Poni: Povestiri adevărate. S. T. Niculescu-Varone: Elogiul frumuseţii

(Bibi. Minerva.)' Lioiu Rebreanu : Plicul. Dr.. G. Marinescu: Viaţa, sufletul şi opera

lui Pasteur. Jean Racine: Estera, trad. Ioan I. Ciorănescu,

Ed. Socec.

Tipografia „Cele Trei Criguri" Oradea-Mare

BCU Cluj / Central University Library Cluj