No. 4 A P R I L I E 1943

ORADEA TIMIŞOARA

Sub conducerea : Prof. Augustin Cosma, Timişoara III, Str. Vadul Călugăreni Nr. 2

înregistrat Trib. Timiş^Torontal Nr. 98/1941

Cu vesele glasuri de tinere firi Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri Spre soare ni-e gândul şi mergem

spre el Lumina ni-e ţinta şi binele ţel

Trăiască-ne ţara şi neamul. «Imnul studenţilor"

Cu dreapta 'nălţata spre Tatăl desus Jurat-am pe tot ce strămoşii ne-au

spus • Unire 'ntre fraţi şi pe Domn si>

iubim Şi altarul de jerti 'al naţiunii să lim

Şi sufletul neamului nostru.

GHEORGHE COŞBUC

C U P R I N S U L :

Din cuvântarea Mareşalului ion Antonescu C. Miu Le rea Augustin Cosma Licà Mureşanu R. ViduPop Rodica Deleanu Nestor Prisca Relu loan Popovicì Ştefan Peneş G. Costel Maia Bistra C, Costei loan Toma Viorica Ofelia

C. Ghiban Octavian Popa Ionel Juca 1. Cernàianu Eugen Macri Viorica Ofelia Relu

C. Beiuş M. V. Dolores 1. D. P. lonità Nana

U n i r e a B a s a r a b i e i J P r i m ă v a r a . . . P a c e v o u ă S o n e t 4 R ă s p u n s 5 G â n d u r i 6 G o a n ă '• C â n t p r i b e a g 8 î n d e m n l a l u p t ă s f â n t ă 9 L a r ă s p â n t i e 9 E p g r a m ă . . . 12 R i d i P a g l i a c c i 13 E p i g r a m a 13 D r ă g o i c e a M a m ă 14 A u î n f l o r i t c a i ş i i ' 5 E p i g r a m e 18 O c l i p ă c u t i n e 19 D r u m n o u 2 0 L a c u l 21 R ă t ă c i r i 22 E p i g r a m e 23 S u b c e a d i n u r m ă f l o a r e . . . 24 E p i g r a m e 24 F e m e i a 'n e p i g r a m ă 2 5 I n v i t a r e • ••• 25 F r â n t u r i d i n t r ' o f ă r â m ă i e v i a ţ ă 26 R â n d u r i p e n t r u t i n e . . . . . . 30 T e a ş t e p t ă m . . . 3 1 A d Q . D e l l i u m 33

Tara Visurilor Noastre Anu l~V ÍL A p r i l i e - M a i 1 9 4 3 N o . 4-$

Revistă l i terară pentru t ineret. Apa re lunar, a ta ră de lunile de vacanfă sub conducerea prof. A u g u s t i n C o s m a , Timişoara III., Vadu l Călugăreni No. 2

f f S U m a m d i m p a l r u u n g h i u r i

« v a i n c u g c i f

u n i t i é v á an simţi i* !**

Noi ducem un război sfânt de apărare a unităţii Neamului şi îndiguirea primejdiei care ameninţă civilizaţia Europei. • •• ••• ••• ••• ••• ••• •m 9 ••• ••• ••• •••

Ne*am prins în luptă pentru apărarea unităţii pământului românesc, fiindcă el este legea noastră de veacuri.

Nimeni pe lume nu poate să oprească dreptul Neamului Românesc de a=şi apăra pământul şi datoria lui de a«şi continua milenara misiune.

Fiindcă suntem de 20 veacuri şi rămânem pentru vecie păzi» tori ai Civilizaţiei europene la Gurile Dumării şi Marea Neagră.

De aici depe pământul desrobit al Basarabiei în aceasta zi care cinsteşte fapta de Români şi de oameni de Stat, a acelora care la 1918 şi»au scuturat jugul, pentrucă prin viaţa lor, să asi« gure unitatea Neamului, afirm dreptul nostru asupra acestui pă« mânt, dreptul nostru la onoare şi la unitatea fiinţei româneşti.

Pământurile unui neam sunt părţi din sufletul lui şi nimeni nu poate si nu are dreptul să ie uite sau să le trădeze, fără a=şi trăda propriul lui suflet de Român.

Ori c a r e a r fi aceste pământuri , noi aoem datoria să luptăm pentru ele.

*) Din cuvântarea Mareşalului lori Antonescu, rostită la Chişinău din prilejul aniversării Unirii Basarabiei cu Patria Mamă.

Azi, urez Neamului întreg şi cer Românilor de pretus undent săsşi unească credinţa, munca şi jertfa pentruca să asigurăm temeliile veşnice ale unităţii româneşti de totdea­una şi rostul nostru în Europa de mâine.

Din cuvântarea domnului: MAREŞAL ION ANTONESCU Conducătorul Statului

Primăvară Firicel de ghiocei, de sub neaua 'ncetinel, ochişorii isa deschis, albi ca albul iernii ois.

Strop de lapte, lângă el, se juca un mieluşel, cu o dalbă ciobănită, cu tot soarele'n cosită.

Ba, în lâna lui, inele, prins a două clopotele, ~ Cântă clopotelele, toaca-toaca netele.

Ciobănită pe 'nserat, mielu'n poală ha culcat ~ şi=albul pup de ghiocel, i=a 'nflorit în păr, cercel.

C. MIU--LERCA

Pace vouă Toată zarva lumii, toată neliniştea sufletelor, zăngănitul aro­

melor chiar, — toate se desfăşoară sub zodia „păcii" pe care ome» iitrea o caută, înfrigurată şi zăpăcită de neputinţa de=a o găsi •altundeva şi pe altă cale, decât pe drumul smereniei, trasat pentru vecii vecilor de Crucea, simbolul şi chezăşia tuturor sforţărilor şi suferinţelor ce singure deschid calea Inoíeríí.

„Pacea mea o'o dau oouă, nu pacea pe care o'o dă /urnea".

Pacea lumii este acel vechiu „non serviam", această Magna Carta a nenorocirii lumii. Pacea lumii e necredinţă şi neascultare, rezemate pe iluzia suficienţei - neputinţei - omeneşti. Pacea lumii e .glasul sângelui atotstăpânitor şi omorîtor de suflet. Pacea lumii e nelinişte, e sete nealinată, arşiţă neîmblânzită şi foame neîndurată după adevărate pace : Pacea tui Cristos.

Pacea lui Cristos e împăcarea omului cu sine însuşi, pentru a putea dobândi conştiinţa datorinţei împlinite, faţă de tine, ai tăi §i faţă de Cei ce ne=a creiat pe toţi şi ne=a dat putinţa desa stas pâni pământul în /raţie $i înţelegere.

Pacea lui Cristos e dragoste. Pacea lui Cristos e jertfă. Pacea lui Cristos e dragoste jertfelnică.

Sângele curs pe lemnul Crucii lui Cristos e fundamentul dăinuirii de veacuri şi peste veacuri a Bisericii întemeiate pe ijertfa Crucii. A Bisericii zidurile lăţirii şi măririi căreia se spriji» nesc pe mii, sutè de mii şi milioane de mucenici ai credinţei în Ea şi 'n El : Biserica şi Cristos.

Pentru aceea porţilor Iadului nu4e este .dat să o poată în» vinge.

Pentru aceea valurile năpraznice ale urii, invidiei şi prostiei njnite se sfarmă neputincioase izbindu=se de stânca tăriei ei.

Căci jertfa pe care e zidită biserica, Crucea, a născut să» mânţa şi putinţa tuturor jertfelor, pentru cari şi prin cari pot dăinui şi progresa indivizii şi neamurile : ca pe o nădejde şi pie» -destai al strălucitei - învieri, - încununarea suferinţelor Crucii.

Pacea lui Cristos e liniştea mângâietoare, picurată, - în sufle» tele neliniştite de valurile vremii, ^ de Cel ce ne dă tărie de*a face „cele ce trebue să facem."

In fa(a neliniştei sufletelor, stârnită de furtuna vremilor ce­ne cârmuesc - liniştea noastră curge, din împăcarea, prin sme= renie şi pocăinţa, cu Cel ce cârmueşte lumea şi oremile.

Tăria noastră ne e în gândul de=a nu vrea nimic ce e ai altuia; în a ne simţi tocmai pentru aceasta, întăriţi în credinţa ne* strămutată, aceeaşi azi, ca pe vremea furtunosului Baiazid :

„ - De=o fi una de=o fi alta, ce e scris şi pentru noi. Bucuroşi le om duce toate, de e pace, de=i răsboiu". Ieri şi azi şi în totdeauna, cu puterea atotstăpânitoare á dra*

gostei de Dumnezeu şi de zidirea Lui, am stat neclintiţi în rm>. locul furtunii vremurilor.

Cu iubirea de moşie e toate cutropitoare. „Cati oeniră, se făcură toţi o apă si un pământ." Când ne a p ă r ă m doar sărăcia şi nevoile şi neamul",

cu ajutorul Celui ce a zis tuturor celor ce vreau săel asculte, dar mai ales acestui popor român, adânc credincios, smerit, postelnic şi iubitor de Dumnezeu: Nu oá temeti, Eu am înoins lumea) de cine ne oom înfricoşa 71

Cu noi este Dumnezeu! înţelegeţi neamuri şi oă plecaţi, căci cu noi esie Dumnezeu ; care a înoiat din morti cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte oiafă dăruindusle.

Cristos a înoiat. Prof. AUGUSTIN C O S M A

SONET In sufletu-mi tu ai eâd.t durere ( In ochii mei a tâ tea lacrimi grele !... Pe frunte şi pe gândurile mele A i pus pecetea negelor mistere. . .

Şi paşilor pătrunşi de-a ta fiinţă L e ai dat puterea dorurilor tale ; M e r e u să caute a fericiri i cale , Şi să găsească numai suferinţă.

M ă simt orbi t de a tât ' obscuritate, •Si a t â t de frânt în a vieţii dramă, C ă simt cum inima mai r a r îmi b a t e . . .

L a tine ochii întristaţi mă cheamă Plecaţ i de s o a r t ă şi s ingurătate ; ,Şi plâng cu t ine astăzi, dragă m a m ă . . .

L I C Ä M U R E Ş A N U Lie. , T r . Doda", Caransebeş

Răspuns "Zadarnic e răspunsul la întrebări ascunse, 'Când ele de-a 'ndoielii o t r a v ă sunt pătrunse. Z a d a r n i c or ice trudă ; a dovedi nu pot, N i c i sufletul din min« în s tare nu's să-1 scot Si ţi-1 tr imit anume în luciu-i să priveşt i

•Şi chipul tău fer ic io ară în el să ţi-1 zăreşti .

M ă turbură 'ndoiala ce sufletu ţi cuprinde, C â n d la a t a i coană o candel'aş aprinde : Lumina-i să străluce singurătăţii mele In ziuă f ă r ă soare , în noapte fără stele ; Câldura-i se reverse pe inima-mi de ghiaţă, S' aţăţe'n ea speranţe şi dor de-o nouă v ia ţă .

Bobocul se destramă de cauţ i a-i pătrunde A r o m a şi parfumul pe c a r e îl ascunde Şi când l-ar chema v iaţa şi când a r înflori Z a d a r n i c v a fi soare , el nu va t resăr i .

R . V 1 D U - P O P

Gânduri E noapte târzie de iarnă. Cerul cenujiu e gata să şi

deschidă porţile.-Stau lângă foc, în casa fără de lumini. P r i n noaptea neagră, au început acum să zboare fulgi

mar i , mar i şi albi. Se scutură cireşii lui Dumnezeu? A r u n c ă îngerii petale de traudafir sau îşi scurtură a r -pioarele arg intate ? Na, nu unt nici flori de cireş , nici petale şi nici argint . Sunt fulgi de zăpadă zburdalnici , scăpaţ i dm zăgazurile Dourilor.

Gânduri le mele sunt tot atât de albe şi uşoare : c a neaua.

O a r e , de unde vin şi unde merg ? Fulgii vin din nouri c a să se aş tearnă pe pământul

cel negru, să-1 îmbrace , să-1 facă frumos. Gândurile pleacă dintr'o amintire, vin dela o răscruce

de drumuri în bătaia fulgilor şi se duc la „el". „El" pe c a r e îl visează or ice fată dornică de dragoste . „El* ce e atât de aproape, şi totuşi departe. „ E l * caremâine va dis­pare din mintea elevei în faţa profesorului nostru de „Lat ină". „El* la c a r e visează cu ochii deschişi, cu sufletul încărcat de duioş'a unei ninsori, o elevă.

17 Ianuarie 1943.

M a r t i e . Seară caldă, înstelată, c a de plină p r i m ă v a r ă . P e n t r u mine a venit pr imăvara , dar v r e a să plece.

D a , v r e a să plece, căc i nu am ştiut cum să-i aştern la pic ioare ghioceii mei nevinovaţi. E r a u şi plăpânzi şi sfioşi N'au ştiut cum să-şi r idice capul. E a , pr imăvară , i-a primit la început cu dragoste, căc i erau curaţ i , apoi cu milă ş acum, poate râde de ei. . . „prostuţii". D a „picsluţh*.

D a c ă nu te ştii preface , dacă nu ştii să minţi, dacă te araţ i aşa cum eşti, cu tot ce simţi şi gândeşti, dacă în­chizi ochii când eşti minţit, eşti la fel cu ghiocei cei ne­v inovaţ i .

Şi eu sunt c a „prostuţi i* f i indcă n'am ştiut minţi când trebuia să fug de „el" şi de cuvintele aceluiaşi „el* veşnicul v isat ce a venit, m'a făcut t>ă cred în dragoste,

v ă fiu ferici tă . « E l * la c a r e m'am gândit în serile îngheţate de iarnă , în amurgurile de p r i m ă v a r ă când mă întoarceam acasă . „El" pe c a r e voiam să-1 întâlnesc şi mi se părea că-l văd în f iecare t recător , d a r c a r e nu venea. «EI* ce a venit, apoi, pentru a mă scoate din v i sare , a mă trezi , a mă f a c e să cred că există dragoste , dragoste curată , aşa cum doresc eu.

Acelaş i „el", azi îmi pare altul. Dece ? O a r e ce putea să-1 si h ímbe?

N'a văzut el ghioceii câ t sunt de plăpânzi şî sfioşi ? D e c e n'a încerca t s ă i încălzească din lumina lui, căc i este soarele primăveri i mele.

R O D I C A D E L E A N U

<HÖ==Ö11> „Simfonii Nocturne"

GOflNH

Din plumbul ce întunecă înaltul Cad stele de zăpadă 'ncet, iar moale Din hornuri fumul se ridică 'n rotocoale Şilun alb covor şi aşterne 'n zare faldul

In linişte, sub a tăcerii poale, Străvechiul ceas doar îşi mai poartă saltul, Ingroapă'n colbe un an şi-aşteapf un altul, Ce-şi duce vieaţa greu pe-aceiaşi cale.

Pe cruce, răstignit, Hristos priveşte: E martorul atâtor v emi trecute, Iar vântul, crud, suflând 11 biciuieşte.

Şi-un gând hoinar, ieşind din negre cute, Străpunge văl de vis şi-fi aminteşte, Că tota — aleargă veşnic pe 'ntrecute.

NESTOR PRISCA

Pentru Nimeni

Pentru cântul de ieri, de mâine, de-acum, Cerşitam un galben în drum

Bătutu-m'au pe cale şi ploaia şi vântul, Smulgându-mi din strune cuvântul.

Când m'am oprit umil din cale şi când, Păşit-am prin frunza căzând,

In uşi m'am plecat, aşteptând un dar, Truda mi-a fost în zadar...

M'a văzut şi-a râs stăpânul la geam ...Foşnea a frunză pe-un ram...

Stăpâna m'a gonit cu cântecul drag: — „Zvârlifi străinul din prag!"

P calea 'ngheţată plecat-am supus, Luându-mi toiagul m'am dus...

In zarea tăcută mi-e cântul rămas... ...La cine să caut popas?

Dece să frâng pe strune durerea, Saştern durerii tăcerea ?

Unde s' aştept în viată odihna? Unde mie sufletului tihna 7

RELU

U N C H I U L Ş I N E P O T U L

La răspântie E r a în vacanţa Paşt i lor 1942 când nepotul Georgel

făcu o vizită de c â t e v a zile unchiului Teodor, învăţător pensionat şi mare gospodar în comuna S. Unchiul c a r e in-struise zeci de generaţii , nea vând copii, era foarte încântat de vizita nepotului, c ă c i avea ocazie să stea cu el de v o r b ă şi să afle multe noutăţi ce-1 interesează.

îndemn la luptă Sfântă Români, treziţi din somnul urài şi greu al morfli, Noi, ceasul luptei stinte cu tofi lam auzit; Cu Crist în fruntea oastei, în răsărit departe Noi ne-am legat să 'nvingem în lupta c'e-am pornit.

Puterea tiraniei duşmanilor năvalnici Ce-ameninfă de secoli străvechiul nost pământ, Arzând cu foc din sânul pământurilor grase Neghina 'mprăştiată de-al tartorului vânt

Sub scutul Crucii sfinte noi ne-am jurat s'aprindem Lumina adevărată pe veci în Răsărit, Să facem tării noastre o soartă şi-un: renume Aşa cum le dorirăm de când ne-am pomenit.

La lupta, fraţi, la luptă, îndemnul nostru este, Sâ-i facem farli noastre fruntarii de granit, Hotar sà ne cuprindă pe tofi de pretutindeni Sub scutul Crucii sfinte pe veci ne biruit.

de 10AN P0P0VIC1 NAVAC0N1 lnst. p. ocr. Orbilor

Timişoara

Se înţelege c ă unchiul s'a interesat mai întâi de sora dânsului, mama nepotului, de ta tă şi de ceilalţi fraţi ai acestuia, a t recut apoi la neamuri s'a interesat de învăţă­tori, de preoţi, şi de fruntaşii satului pe c a r e îi cunoştea. După aceasta a t r e c u t la situaţia războiului — amintind şi chestia Românilor refugiaţi şi expulzaţi din Ardealul de Nord.

într'o după amează, după ce răsfoi gazetele, Unchiul îşi chemă nepotul zu ându-i i

— D r a g ă Georgel, nu te superi, dacă mă interesez şi de situaţia ta .

N. — Cum m'aşi putea supăra pentru acest lucru, dra­gă Unchiule? Tocmai dimpotrivă. îmi face mare p lăcere să'ţi spun c ă n e a m făcut tabloul de absolvire, că peste trei săptămâni începem examenul de bacalaureat .

U. — Frumos lucru. Eu credeam c ă mai ai un an de liceu a f a r ă de acesta. D a c ă te găseşti în pragul bacaleurea-tului, ian spune, cum te lauzi cu învăţătura, şi ce părere ai de acest examen ?

N. — C u învăţătura o duc bine, c ă c i am medie de 8,50, şi nu am nici o teamă de baca laureat . Timpul c t - m i mai rămâne îl înpart aşa ca să repet întreg materialul.

U. — înţeleg eu bine toate acestea, dar odată încheiat anul şcolar,cum vă comportaţ i voi, — absolvenţi ai liceu­lui, — fa ţă de disciplina şcolară, fată de elevi şi faţă de profesori ?

N. — A m terminat cu disciplina şco lară — Adio ru" măr şi chipiu. Pun pălăria pe cap şi ţ igareta în gură, ieş m la preumblare facem ochi după fete c ă c i suntem şi noi domni. Pe e l eva mai mici nici nu-i vedem. — Pe profesori îi salutăm numai când ne vin în faţă. Ah băieţii (colegii) sunt foarte porn ţi con tra profesorului de matematici , pen­tru c ă s'a purtat rău cu noi, ne-a dat note mici şi ne-a ne­căj i t cu probleme grele.

U . — Cu toate c ă nu sunt de acord cu felul de cuge­tare a tineretului, şi cu nesocotirea disciplinei, cred c ă nu vei fi ch iar tu — nepotul meu şi elev bun — cel mai răs-vrăt i t dintre colf gii tăi, şi capul răutăţi lor. D a r spune-mi ce voieşti să urmezi după ce ţi-ai luat diploma de baca la ­ureat ?

I l

N. — Nu sunt eu capul răutăţ i lor între colegi, dar n i c i nu pot rămâne de ei. — D r a g ă Unchiule, — c ă c i mă iau în bătaie de joc. — D r e p t să-ţi spun nu m'àm preá ocupat cu gândul, ce voi urma, după ce voi lua diploma de bacalaureat . — M ă voi mai cugeta, şi poate voi alege între Filosofie şi Drept .

U. — D e c e nu te duci la inginerie, sau la medicina* dragă nepoate.

N . Nu merg Unchiule, la inginerie că se c e r e multă matematică , iar la medicină sunt şase ani de Univers i tate . Poate c ă mă voi duce la cursul de notar , eăci s cap mai iuie de şcoală. D a r până la toamnă mai am t imp de gândit.

Gam în felul a r ă t a t se prezintă mental i tatea t ineretu­lui nostru şcolar ajuns la răspândia drumurilor t lipsit de conştiinţă, fără busolă şi fâră hotăr îre . \ 1

Cetind dialogul reşrodus, mi'am zis»., c ă nu fac lucru de prisos : dacă examinez prin rev i s ta »Tara Visurilor Noa­stre", chestiunea, când se găseşte tânărul la râspândie, şi ce trebue să ştie fiecsre tânăr ;'care doreşte să fie de folos Neamului Românesc şi Ţăr i i Visurilor Noastre ? V o i răs­punde. In faţa răspântiei , de regulă se găseşte tânârul când termină cursul p r i m a r , când termină gimnaziul şi când termină cursul superior.

L a prima şi la a doua răşpândie copilul e prea crud, pentrucă el singur să-şiepoată alege drumul de urmat . In ajutorul lui vin de regulă părinţii , învăţătorul, neamurile sau vecinii , după cum este cazul *)

După terminarea a patru clase secundare pe lâDgă căile anter ioare răspântia mai are o cale de urmat — acea de scr i i tor la vr'un oficiu sau în vr'un birou part icular.

Răspântia principală se deschide în faţa tânărului, după ce ş*.-a luat diploma de bacalaureat a liceului. C ă r ă ­rile ce pleacă dela acest punct sunt foarte numeroase — foarte surâzătoare, dar deopotrivă de spinoase.

înainte de a se hotăra ce cale să apuce, tânărul, de ori c a r e sex a r fi, trebue sâ ştie -,

— că este o părt i c i că alcătuitoare a Neamului şi St&.-

*) După terminarea şcoalei primare tânărul are de ales între a ră~ mâne la plug, a continua învăţătura, sau a se angaja ucenic la meserie,, ori la comerţ.

tului Românesc şi c ă trebue să devină un f a c t o r folositor a c t i v al aces tor comunităţi ;

— c ă el prin sănătatea fizică, şi prin cuminţenia dă ­ru i tă de Dumnezeu reprezintă un capitol în devenire, crea­t o r de valori miter ia le şi spirituale spre binele şi fericirea proprie , a familiei, şi a neamului său — c ă el — prin rui­narea sănătăţ i i şi sdruncinarea Cuminţeniei devine un putre­gai, ocolit şi despreţuit de toţi,

— c i f iecare îndeletnic ; re or i c a r e a r fi şi oricum s'ar numi ea, dacă este serios învăţată şi stăruitor pract i ­ca tă , — este aducătoare de câştig,

— c ă nici o îndeletnicire sau profesiune, nu este scu-t i tă de neplăceri , de şicane, de mizerii, precum nu există trandafir i f ă r ă ţepi,

— că prin voinţa măsurată, şi prin stăruinţa de fier, tânărul poate ajunge până la cea mai înaltă treaptă socială, aşa precum a ajuns Napoleon la Francez i , Averescu la Ro­mâni , Mussolini la Italieni şi Hit ler Ia Germani .

ST. P E N E Ş

Epigramă

Lui T. O. A . Lugoj la poeziai „Vânt pribeag"

In loc de durerea să-ţi-o ducă M a i bine-ai cere dela vânt, C a să deştepte muza-ţi mică Ş'apoi... poţi scrie cu avânt .

G. C O S T E L Beiuş

O

C. C O S T E L Beiua

Ridi Pagliacci . . . Din jurnalul unei a c t r i ţ e de c i r c . . .

Eu... sunt doar o paiaţă fără suflet, Atâta sunt, dar ce vă pasă vouă ? Nu vreau să ştiţi c'am smuls din mine râsul şi vi l-am dat cu mâinile — amândouă !

In râsul meu e un hohot fără lacrimi, Nu-l înţelegeţi voi, nu v'am cerut-o, Dar fiecare clipă sfrigă'n mine şl-aud mereu acelaşi: „prefăcută !"

In drumul vostru eu sunt doar o mască, Aşa am fost de soarta blestemata D*r că în mine colcăe durerea Nu vreau să afle nimeni, niciodată!

De câte ori mi-e teamă de trădare cu pumnii strânşi mă 'năbuş în tăcere, Sfârşită cad atunci de neputinţă... Iar lumea să mai râd odată-mi cere...

Deaceea când vă văd mă rup din mine Şi râd în fata voastră, râd ca dracii, Am învăţat nimic să nu mă doară, Să râd de mine: „Ridi Pagliacci!"

M A I A B I S T R A

Epigramă

Lui I. Cernăianu la poezia „întunecimi*

Amice 'n versuri până acum A i fost poate, ch iar cel mai bun, D a r astăzi muza-ţi s'a culcat Şi 'n înturierec te-a lăsat.

Mamă M a m ă nu şt u de ce numai m'.-e gândul la tine de când mi-a fugit sufletul unde mi-a rămas copilăria sub nucul Toamnei îmbrăcat în hainele pline de-albastrul tainelor în care-mi plânge nebunia.

Nu mai sunt aproape de nimeni mamă : nici de mine şi nici de tine » aici doar singurătatea mă mai trimite în trecut să gust c a dintr'o poamă plină de mustul visului f ra te cu moartea .

Acolo , mamă, vreau să fiu, unde mă scăldau basmele tale unde vorbeam în mine cu stele şi râul unde nopţile veneau în sat cu doinele 'n poale şi unde dimineţile mângâiau câmpul, râul şi grâul.

Parcă mi a rămas acolo tot ce am a v u t : pá tine mamă umbra mea, satul cu horele lui, iarna cu basmele în c a r e am crezut .. . şi astăzi, tu mamă, de astea nu-mi spui.

M ă mângâie timpul povestea mi-o toarce tu nu mai eşti, mamă, cum numai sunt eu. In urma p a r c ă niciodată nu mă voi întoarce că mi simt gândul rece ca trupul de greu.

Când poate odată mă va alunga vieaţa la tine, se vor juca pe mormântul tău florile, vor plânge sălbatec tristeţi le 'n mine iar moartea-şi va a c o r d a în linişte viorile.

I O A N T O M A D R Ă G O I C E A (fost Nelu Toma) i

Au înflorit caişii (Fragment din romanul neterminat „In refugiu")

— Azi noapte au înflorit caişi i ! Cu aceste vorbe intrase M a r i a , într'o dimineaţă de

p r i m ă v a r ă , în camera Rodichii , deschizându-i larg fereştr i le .

— — — — au înflorit caişi i ? F a t a se trezise cu zâmbetul tinereţii , alergând zglobie

spre geamul încruntat. — Unde ? M a r i a ! unde ? Ochii servi toarei bătrâne se umpluseră de l a c r ă m i . — Acasă la noi Domnişoară, acasă în satul

nostru. R o d i c a abia acuma observase monotonia din jurul

-ei; case şi iarăşi case , s trăz i pvaate , copaci goi, oameni cu frnntea aplecată.

„Acasă la noi". P a r c ă a fost numai un vis, un vis scurt , c a r e a dis­

părut odată cu toamna unui c â n t e c tr i s t . C ă c i , n'a mai fo9t o toamnă c a aceea j n'a mai fost şi n'are să fie nici­odată.

I i venea în minte grădina lor eu şirul lung de caiş i Înfloriţi, c a r e în f iecare dimineaţă de p r i m ă v a r ă o trezeau •din somnul de copil.

«Azi noapte au înflorit caişii". E r a destul să audă odată din gura M ă r i e i j a lergase

pe afară c a picioarele goale în cămăşuţa-i subţire, sărutând i lor i le pe rând.

E r a u florile care- i aduceau primul surâs al pr imă­ver i i ; surâsul ochilor ei verz i .

C ă c i Rodica era copila primăverii . S'a născut odată cu florile de z a r z ă r i | odată cu zâmbetul frunzelor de măr ,

• -culoarea c ă r o r a a rămas oglindită pe veci în pr iv ir i . •Az i noapte au înflorit caişi i". O a r e de unde ştia M a r i a ? se întrebase în gând."

»La noi acasă". C e o fi la noi acasă ? cine le sărută, cine le zâm-

'beşte ?

Nimeni ! C ă c i nimeni nu se născuse cu ele, nimeni nu le strânse la piept a t â ţ i a ani şi nimeni nu le purtare zâm­betul în ochi , florile ei, numai ale ei. Nu erau nici a le M ă r i e i cu toate c ă le iubise şi nici ch iar ale mamei sale, c a r e le sădise cu a t â t a dragoste.

Iubirea ei e ra secretul unei inimă de copil a căre i icoană se revărsa c a o r a z ă de aur pe f iecare f loare. Fie­c a r e ascundea un gând, f iecare îi aducea un vis şi o poveste.

Caişii trezeau în ea primul surâs al primăveri i ; săru­tul cald al unui început de fericire.

Z a r z ă r i i se deschideau odată cu cântecul păsări lor din măguri ; odată cu dorul şi setea de v ieaţă .

U r m a u apoi liliecii primelor poveşti de dragoste. Cu floarea lor a Început să iubească ; parfumul lor i-au adus prima serenadă de M a i .

O serenadă pe c a r e abia acuma o înţelege. D a r s a l c â m i i ? Ul i ţa copilăriei mele cu şirul lurjg de

salcâmi, de unde Feţi i -Frumoşi îi trimiteau iluziile pline de f a r m e c e ; de unde Ielele îmbrăcate cu haine de aur şi perle îi ţeseau firul vieţii .

Numai castanii s'au făcut trişti dintr'odată. Aco lo i povestea bunica, ş'apoi dintr'odată nu i-a mai povestit ni­meni.

O căuta în f iecare seară , dar n'a găsit-o M a r i a i a spus c ă s'a mutat în c e r să o pr ivească dintre îngeri şi să o ocrotească de smei şi balauri .

Sărmana bunică ! Şedea veşnic sub umbra castani lor bătrâni , bătrâni c a şi ea şi c a munţii Meseşului, c a r e se v e ­deau c a un nor cenuşiu din zările albastre ale satului.

Şi pentru a c e a s t i se ascundea de castani . Pe uliţă a trecut o maşină. — U f ! exlama M a r i a cu durere, fugind din cameră:

cu ochii 'nlăcrămaţi . — U f ! zise R o d i c a ascunzindu-şi ochii în pernă. Biata M a r i e , gândul fetei se întoarse iarăşi în sat, în

satul măgurilor sălsgene unde a cunoscut o pe M a r i e . A venit la ei după ce sub castani nu mai povestea bunica.

Cum ? nu ştie. O vedea veşnic lângă casă, ajutând mamei sale la gospodărie şi îngrij induo pe ea.

Nomai c ă Rodichi i li plăcea s ingurătatea B i a t a M a r i e , deşi a încerca t să-i povetească c a bunica, fet i ţa fugea de ea.

Nu-i plăceau poveştile M ă r i e i fi indcă le spunea în casă , când toamnele ploioase au bătut la geamuri şi cas ta ­nii din grădină tremurau de frig. D a r fugea de ea c h i a r d a c ă nu-i povestea. Fugea fiindcă o căuta pe bunica. Părul ei alb, vocea ei blândă şi mâna c e a moale care- i mângâiau buclele negre.

M a r i a a v e a p ă r negru, mână aspră şi voce bărbă­tească , ceeace nu i-a plăcut.

Cu greu — mult mai târziu, se obişnuise şi cu M a r i a , atunci când poveştile erau numai un vis, i a r zorile reali­tăţ i i au Început să-i bată la geam.

Lumea basmelor a t recut . Ul i ţa copilăriei cu şirul lung de salcâmi îi aducea doi ochi negru şi mari .

E r a Făt -Frumos cel adevărat c a r e a venit într'o zi, când parfumul liliecilor i-au at ins fereastra cămăruţei albe.

Venise dela institut în v a c a n ţ a , de Paşt i Satul odi­n ioară liniştit era plin de soldaţi c a r e se instalaseră şi în casa parohială. Părintele — tată l ei, i-a primit cu multă căldură, cedând chiar camera lui sublocotenentului de vâ­n ă t o r i : Romulus A lexandru .

Pr in geam 1-a văzut pr imadată . A crezut că-i o poveste, totuşi, era chiar aşa cum 1-a visat în basmele pe c a r e i le spunea bunica, apoi codr i i şi florile.

Două săptămâni s'au iubit, după c a r e iubire el a trebuit să plece mai departe iar ea la institut. Băiatul îi serisese nu au apoi totul s'a sfârşit.

Numai liliecii a r putea să povestească valsul inimii lor când f iecare floare îşi destramă mireasme parfumate pe drumuri.

A venit toamna. O toamnă acoper i tă cu frunze de aur, o toamnă la c a r e R o d i c a se gândia veşnic cu durere.

Totul s'a petrecut cu prin vis. S'au văzut dintr'odată alungaţi din satul unde şi-a ţesut zorile copilăriei ; din satul unde toate florile erau numai ale e'.

Plângeau caişii şi zarzări i , plângeau castanii bunicii şi plângea şi uliţa copilăriei .

Măguri le poveştilor au petrecut-o până departe , într'un loc unde şi fruntea înaltă a lor a încetat de a se mai z ă r i .

Şi ea a ajuns la Sibiu cu părinţii cu fraţ i i şi cu M a r i a , c a r e nici de cum n'a vrut s i rămâne sub alţi stăpâni.

Burgul s'a a r ă t a t prietenos, dar nu era pentru sufletul Rodichii . Ploile, vânturi le iernei o întristau or i de c â t e ori trebuia să stea închisă şi să privească din fereastră clădi­rile medievale din faţă. Ii plăcea să vadă cum frunzele cad, cum crengile plâng şi se îndoaie de vântul să lbatec al satului.

D a r satul ei e r a într'o altă ţ a r ă ; departe, într'o ţ a r ă unde astăzi poate au înflorit caişii.

(urmează)

V I O R I C A O Ţ E L I A

Unui „poet* ateu

Să nu crezi că-i lucru greu Să af irmi c ă eşti „ateu*. Lucrăr i le - ţ i — aşa văd eu — Sunt făr'de nici un Dumnezeu.

C a r a c t e r i z a r e (unui coleg....).

C a persoană: incapabil . C a elev: este plauzibil. Scr i i tor : Imperceptibi l . Şi c a prost i e invincibil,

O clipă cu tine E vis plin de soare, O zi fără tine E chin ce mă doare.

C u toate c ă 'n suflet De-apururi te port , C â n d nu eşti cu mine, T o t timpul e mort.

U n cântec ce-alină A l lacră mii puls, Din vraja-ţi divina Destinul mi-a smuls.

Ş i inima toată In linişte cântă , C â n d dorul mi-arată F ă p t u r a t a sfântă.

V i e a ţ a mi-e drumul D e flori presărat , I a r tu eşti parfumul Ce-a tâ t l-am cântat .

O clipă cu tine... Te scuturi c a visul D n roua iubirii, Aşterni paradisul D i a r a z a priv ir i i .

De-aceea te cheamă Plângând ochii mei, Când noaptea destramă Lumini pe al e ; .

De-aceea durerea In clipe deşarte , Mi-alungă tăcerea Când tu eş i departe .

De nu vrea destinul, Să sper cel puţin, Cu doruri suspinul Uşor să-mi alin.

Trecutul să-mi ţie O rază de soare , V i e a ţ a si-mi fie O dulce aşteptare .

O clipă c a tine E vis plin de soare, O zi fără tine E chin ce mă doare ; Cu toate c ă 'n suflet Dc-a pururi te port, Când nu eşti cu mine« Tot timpul e mort.

C. G H I B A N Din „Flori de P r i m ă v a r ă * Volumul II.

Drum nou din vol. în m. s. »Au cântat cocoşii'

Mi-am încrestat cântăr i l e 'n răbojul vremii Şi-am să le 'nalt pe un piedestal în zori ; Vreau să şi întind' aripile în nori , Ce adormiră duşi în poala lumii. '

Vreau să le 'nalt când vor porni din nou,. C a să ajungă stelele din sbor ; V r e a u ca să nu cânte infinitul dor, Pierdute, rătăc ind pe drumul nou.

Ieri m'am jucat cu cântecele mele In lumea cu străfundurile-albastre ; A m prins în mână miile de a^tre Şi m'am ascuns în umbra unei stele*

Sunt frate bun din veşnic i cu zarea Şi'n baere de g â i d ; v r e a u s,'o încing, D a r cântecele tainice mă înving, Şi mă pornesc ca să le-ascult chemarea.

Cu sutele de turme rătăcesc , E Peste întinsul albelor câmpii ; n

Hei ? ! M ' a m pornit cu sute de copii ^ L a malul depărtării s'odihnesc.

Oh ! Vrui s'ajung la Tainicul Izvor, i Şi istovit căzui pe drumul nou : c

D a r mâine voiu porni la drum din nou * • C a să-mi as tâmpăr înfinitul dor.

O G T A V I A N P O P A

1 L a c u l Pe vârful unui munte, într'o c o v a t ă largă cu mar-

[ginele vălurite , pământul şi-a deschis p a r c ă un ochiu spre [cer. U n lac de munte, un iezer, cum îi spun ciobanii , c a r e In jurul focului noaptea, cântă din fluer.

Braz i i îşi apleacă fruntea lor mărea ţă , oglindindu-se în apele albăstrui. E a tâ t de limpede lacul, încât în fundul lui se zăresc păstrăvi i înotând.

P a r c ă te găseşti într'o ţ a r ă de basmuri. In aerul par­fumat de mirosul brazi lor, de câte or i n'am trecut pe cărări le înguste de pe mal, de câ te ori n'am s tat ţintă cu och i Ia oglinda apei, aşteptând ca el sâ depene o poveste cu „Feţ i frumoşi şi Ilene Cozinzene". D e c â t e or i th nop­ţile cu lună am stat privind la apele arginţ i , în timp c e vântul adia printre brazi şi de undeva departe, un păs tor îşi c â n t a durerea din fluer.

E mult de atunci ; timpul s'a scurs încet, lacul a ră ­mas tot acelaşi, iar eu am plecat. Azi doar gândurile mele mai col indă pe cărăr i l e umbrite de pe marginele sale-Noaptea , când stau ostenit cu capul Intre mâini, p a r c ă mai aud şopotul monoton al va lur i lor , c a r e îmi spun : „Vino. . . vino din nou pe malurile mele ! începe să vie pr imăvară , a început să înflorească ghioceii, incurând voiu fi încon­jurat de flori, v ino şi tu să culegi câ teva şi să-ţi oglindeşti fa ţa în oglinda apelor mele !"

I O N E L R . Ţ U C A ci . IV-a C . D. L .

Rătăciri Intr 'o frunza spânzurată C â n t ă amintireai Ceru 'n marea 'ngânduratâ Şi cerne oglindirea.

L â n g ă ţărm, pierdut aşteaptâ Cel ce n'are nume, Cel ce zodia 'nţeleaptă Şi-o citeşte 'n spume.

Peste v ieaţă gândul t r e c e Să găseasc' o rază, Să-i sărute lutul rece Şi să-i f e pază.

D a r o cl'pă de lumină Nu i-a fost icoana Din trecutul de rugină. Fumul curge 'n goană.

A rămas durere mută Cerul s'o adape, C a o boabă neştiută In noian de ape.

. . .Fâ l fâ i t de luminiţă Răst ignită 'n c e a ţ ă ; Un crâmpeiu de răsmeriţă, . Cântec de-o vieaţă.

III

Valul mări i necuprinse — Svon din nefiinţă — A r e 'n cresturi neguri prinse* D o r şi năzuinţă.

Nimeni taina nu i o ştie, Numai ceia c a r e

In ce tatea năruită, Sus, în munţi, departe Ghiara vremii vestejită Scurmă 'n pietre sparte .

D e păianjeni borta- i plină Şi lumini stinghere Zugrăvind perdeaua lină 'N umbre de himere.

. . .Colo 'n colţ a stat uitată M a i c a gânditoare C a o zână fermecată De o vrăj i toare .

Nu s'a plâns s'audă vântul , îngerul, strigoiul. . . Buzele au ucis cuvântul, Genele şiroiul.

A venit târziu prea sfântul.. . I-a c i t i t în c a r t e Şi-a vestit înstrăinatul Din ţ ă r i depărtate .

C ă măicuţa e bolnavă Şi câ-1 plânge 'n hohot; C a murit o stea pe slavă Şi s'aude-un clopot. . .

II

P r e a târziu venise fiul, E r a scr is de soartă i R a z a ce i-o da pustiul Să fie 'ngropată . . .

D o r m în vasta 'mpăiăţie Din profunda mare.

. . .Raze şi-au urzit destinul Şi-au ţesut păcate . . . Undele-au furat streinul Steaua să-i a r a t e . . .

Cu cernitele cunune — C e r c u r i luminoase —

S ă i unească, să-i cunune In zidiri de oase»

C ă s'au dus acolo sute Ş -au crescut cetate . Luna le trimite slute, D o r u r i legănate.

I. C E R N Ä I A N U

• • • « • 1*1 Epigrame citite la serbarea studenţilor

dela Politehnică

Se spune că salopeta a r fi confecţionată din pă-ioase.

Colegul Şuboni — a fost la munte la ekiuri. In ace­laşi timp un Domn a cân­t a t aci — dintr'un fluer. P e u n t t m a r c a r e mergea agale

Nu ştiu cum s'a întâmplat Tendinţa pastoral a şc . noastre L'a întâlnit un ca l pe cale ^ V i sptuo, drept mă înspăimântă: Şi 1-a mâncat Unul se sue pe munte D a r calul mil itarizat <-•.. Al ta i din fluer ne cântă . N ' a v * a t d e I o * *ă se desmintă

El un bocanc nu i-a mâncat Dlui Lascu — refer i tor M o t i v u K îi lipsea o ţintă.-la cântecul Cine m'aude \_ ' . ' p i % cântând. L î c inematograful C%r

pitol — e o afluenţă ex­t r a o r d i n a r ă de şcolăriţe. C ă toţ i venim a ic i din când în

f ° a n d ' . C â n d văd atâtea fete stol u n s e m n d e discipl iră, • M a g^ânde-scînlr'un fotoliu -

D e c i — cine te-aude cântând As ta nu e Capitol , N a r e nici un fel de vină. C i mai -degrabă Capitoliu.

Eugen M a c r i

$u l» cea J i n u r m a l i c ă r e J e « \ p r t l

Sub paltinii cărăr i lor pustii, vom r ă t ă c i spre cântecul de apoi când anii lungi v o r t rece peste noi, ca freamătul castanilor târzi i .

Icoana unui c â n t e c de copil ne v a priv i cu ochii 'n lăcrămaţi , vom trece toţi, vom trece ne'ntrebaţi

/ ' sub cea din urmă floare de Apr i l .

Şi'n f iecare colt v o m risipi o fărâmă deprinsă din trecut , vom fi tot noi, acei dela 'nceput ce-am învăţat a plânge şi a iubi.

Vom fi tot noi, d a r visele şi anii ne'nzepeziră tâmplele sub tei, ne vor uita poveştile cu smei şi lângă poar tă o plânge maghiranii .

S'a stinge visul palid de copil cu serenada ielelor din munţi, ne vom în toarce palizi şi cărunţ i spre cea din urmă f loare de Apr i l .

V I O R I C A O Ţ E L I A

8 p S g r a n r a Unei duduite cu visul în stele.

Tăinuite gânduri grele Bat în mintea ta şuroiu ; Ce păcat câ-i visu'n stele Si-s picioarele'n noroiu.

RELU

Invitare

S'a scris cu ocazia ultimei serbăr i a clasei a V I I I - a dela L . S. V . din îndemnul sufleurului.

Dacă şoaptele te 'ncântă Dacă eleţl stampar dorul Vino mâine la serbare Şi ascultă... şoptitorul

M. V.

Femeia în epigramă Aluzie la epigrama unei d-şoare în c a r e da sfat unui epigramist să se facă b u c ă t a r

Femeia a r e rol de seamă, In genurile l i terare . M a i nou a făcut progres mare

in epigramă.

Cu spirit viu, cu talent r a r , Catrenele-i sunt de-admirat . . . E a caută un om talentat

D e bucătar .

I a r cet i tori i — guri căsca te — Aşteaptă c a epigram'sta S ă publice acum şi lista.

D e bucate.

I. C. L . S. V . Beiuş

TT T

Frânturi dinir'o fărâmă de vîajă.... (Nicoli tă)

Acum vre-o lună de zile stăteam, într'o s eară în pat şi ascultam la mama şi vecina noas tră , vorbind, despre tatăl lui Nicoliţă. M a m a zicea c ă e un om râu, a ş i zicea şi vec ina , pentrucă s'a purtat în felul acesta . E u îi dă­deam dreptate negând afirmaţiile mamei şi a vecinei şt pentruca să vadă şi mama, sau mai bine zis să o f a c să c r e a d ă c a şi mine, am întrebat-o cum a r vrea ea mai bine, să nu mă vadă deloc d a r să mă ştie bine ? sau, să ştie c á putrezesc în pământ ? Atunc i m i a dat dreptate şi a văzut c ă acel om n'a făcut aşa pentrucă e rău , ci tocmai pentru­c ă e bun. Şi cu toate acestea nici eu nu sunt bine încre­dinţat c ă a făcut bine sau rău, frumos sau urît. C ă e ome­nesc sau nu, ceeaf e a făcut. Cine ştie ce e bine şi rău ! ?

Mi -a duc aminte c ă era un băeţel frumos de vre-o 10 ani, când a venit pe lângă noi. întotdeauna era î m b r ă c a t în alb. Tată l sâu era om bine instărit şi avea bani ca s ă i cumpere tot felul de jucării. Deaceea nouă pe plăcea să ne jucăm cu el. A v e a un cal de lemn pe c a r e stam toa tă z ua şi eu şi fraţii mei c a şi toţi ceilalţi copii . F i e c a r e se u r c a pe ca l pe rând. M a m a avea grija de el c a de ochii din c a p că doar el era singura ei nădejde şi mândrie. Când îl vedea frumos îmbrăcat şi frumos şi la chip îşi aducea aminte de t inereţea ei, când e r a ea învăţă toare la o grădină de copii şi se întâlnise cu tatăl lui, fecior frumos şi foarte deştept.

într'o zi ne jucam mai mulţi copii în faţa casei noastre, după ploaie, de-a moara. Oprisem apa c a r e curgea pe părău şi în bălţă am pus o morişcă, aşa cum au morile de apă, făcută din tulei de porumb. Noi ne jucam prin apă iar Nicol i ţă stătea pe marginea părăului şi se uita la noi. El era fericit şi numai văzândn-ne c ă c i mamă sa nu 1 lăsa să se joace în apă. D ntr'o dată apa a rupt digul făcut de noi. Atunc i el a sărit în apă şi a început să ne ajute să tocmim la loc digul dar n'a ajuns să terminăm digul întreg pentrucă 1-a văzut mamă sa şi 1-a dus acasă . A stat Nicol i ţă în pat atunci tre i zile c â nu cumva să se înbolnăvească.

D a r vremea a t recut şi N colită a fost înscris la gimnaziul de băeţi d m orăşel. M a m ă sa îl iubea foarte mult. Gând mergea acasă cu note bune e îl săruta şi atunci puiul putea să facă ce v r e a câ teva zile.

Când venea la noi ne jucam toţi de-a cai i . Lângă noi şedea nana M ă r i e cu baci Adrian . Ei aveau ca i şi o v a c ă cu viţel. Când venea Nicoliţă la noi atunci mergeam cu toţi la nana M ă r i e să ne jucăm c a cai i şi cu viţelul. V a r a nana M ă r i e pleca cu pipar ă ( a r i e i verde) lubeniţă şi pepeni, pe sate pentruca să le dea în schimb pe grâu. Atunci Nicoliţă venea la nana M ă r i e şi se ruga frumos să-1 ia şi pe el. Bac i Adr>an râdea pe sub mustaţă şi apoi zicea cu vocea lui sonoră de bari ton „lasă, măi M ă r i e , tă v i r ă şi el cu noi c ă n'o să moai ă cai i dacă t rag cu 30 kg. mai mult" şi M ă r i a îl lua şt pe Nicol i ţă cu ei. Pr in sate Nicoliţă făcea socoteala cât grâu trebuia să primeast ă tovarăş i lui de drum iar când poposeau mergea prin sat şi pe la biserică să v a d ă c â t ma: multe. Aşa îşi petrecea Nicol i ţă v a r a i a r când venea toamna acasă, era scris la şcoală.

Aşa au trecut p a t r u ani de zile. După cl. IV-a Nicoliţă a fost scr is la şcoală Ia Lugoj

pentrucă în oraşul nostru, super orul era «şcoală superioara de comerţ" şi el voia să facă liceu teoret ic .

Nicoliţă s'a dus la Lugoj , dar părinţii lui nu mai erau a tâ t de bogaţi ea să-1 poată întreţine acolo la şcoală. A făcut cu toate acestea cl . V-a şi s'a dus şi anul v i i tor în ci. VI-a , dar n'a mai putut să plătească t a x a aşa c ă după vacanţa de Crăciun, profesorul diriginte a scr is în coloana de observaţii , „exmatriculat". Atunci a venit la el tatăl , său şi i-a spus că nu mai poate urma mai departe şi au plecat amândoi acasă, spunând mamei sale c ă brigadierul la c a r e locuia s'a sinucis pentrucă îi murise soţia şi <ă acum va face part icu lar p a t ă când termină V I I I clase, deoarece nu mai poate găsi o gazdă atât de bună. I a r după ce v a termina şcoala va merge la academia de silvicul­tură şi se va face inginer silvic c a să aibă bani mulţi şi i a fie fericiţi .

D a r i-a lovit soarta din nou, fiind vândut la l icitaţie pă­mântul c a r e îl mai aveau , aşa c ă ne mai având ce f a c e au

vândut casa şi s'au dus Ia Chelmac unde au deschis o piă-vălie. Din când în când, Nicoliţă venea pe la noi. O d a l ă când a plecat acasă, s'a întâlnit în g a r ă cu un coneătean aşa că au plecat bucuroşi acasă că nu merg mei unul n ic i celălalt singur ci merg în t °vărăş ie .

Când au ajuns în gară la Conop, trebuiau să se dea jos din tren şi să t reacă Mureşul cu o b a r c ă la ei în sat .

Ajungând la mal, au gă$ t b a r c a fără stăpân, d o a r cu o vâslă putredă în ea. Ne având ce face , s'au urcat în ea şi au început să vâslească spre celălalt mal. întâiul c a r e trebuia să vâslească a fost Nicol i tă C â n d s'au îndepărtat puţin de mal, au început să tremure amândoi. D e fr ică sau de frig . B a r c a părea o coajă de nucă ce pluteşte pe un pâ­rău aşa cum ne jucam noi când eram mici. Şi Cerul era plumburiu şi p a r c ă jos de tot în acea zi de Toamnă, i a r apa Mureşului, în valuri ce se rostogoleau la vale, loveau în b a r c ă de p a r c ă a r f i vrut s'o răstoarne . In zgomotul acela surd p a r c ă se auzea o ameninţare, o condamare la moarte .

Când au ajuns în mijlocul Mureşului, Nicol i tă a scă­pat vâsla din mână. Vâs la s'a dus la fund c a o piatră lă-sându-i fără nici un ajutor. Atunc i s'au privit , amândoi tăcuţi şi apoi p a r c ă la o comandă a cineştie cui, au încer­ca t să vâslească cu m a n i l e . D a r erau prea slabi şi mâi­nile prea mici c a să poată înainta. Deodată au ajuns în-tr'un ochia de apă unde b a r c a s'a răs turnat . Ajunşi în apa rece , au s tr igat după ajutor, c a r e n'a întârziat să vină printr'un pescar .

Ajuns acasă, Nicolită, a început să verse sânge, i ar după vreun sfert de o r ă sângele a năvălit pe nas, c a valu­rile ce loveau în barcă . Atunci tatăl lui a chemat un doc­tor c a r e i-a oprit sângele şi 1-a tr imis în spital la L i p o v a . In spital a s tat bietul Nicoliţă 10 luni de zile f ă r ă c a noi să ştim c e v a .

M a m ă sa bolnavă de p ic ioare n'a putut să vină să 1 vadă deloc până când bărbatul ei a înştiinţat-o că Nicol i ţă a păiăsit spitalul şi s'a dus la şcoală să dea examenele. După două săptămâni ea a primit vestea c ă Nicoliţă a luat examenele şi acum e foarte fericit că a trecut la „ A c a d e ­mia S i lv ică" şi o duce foarte bine şi c ă stă la un inginer.

C â t a fost săi mana de fericită când a auzit aşa ceva . Şi cum să nu fie, când îi e ra fr ică să nu cumva, să moară băia. tul ei şi iată c ă acum e la Bucureşt i şi mai c â ţ i v a an i şi v a ajunge inginar şi atunci v o r ft fericiţ i . îşi v e d e a visul împlinit. Se vedea fer ic i tă întrjun palat al feciorului ei, la o pădure frumoasă, i a r pe el îl vedea însurat cu o fată frumoasă t iă ind fericit .

Nicol iţă sta lungit pe un pat privind în sus la o muscă ce se plimba pe tavan . Se gândea la mamă sa pe c a r e nu o mai văzuse de mult şi la trecutul lui. Uşa s'a des­chis şi în cameră a intrat sora de car i ta te . A venit şi s'a aşezat pe marginea patului. Nicol ţă şi-a mutat pr iv irea la ea, apoi după o clipă, a rugat-o să-1 ajute să fa tă o plim­bare prin curtea spitalului.

După două zile a venit tatăl său la spital ca să-1 vadă. Când a intrat pe uşa, la capul lui Nicol i ţă ardea o lumânare, N'a strigat , nici n'a plâns dar în suflet i-a căzut o p iatră neagră şi mare c a r e i-a dărâmat toate speranţele, i a r gân­dul i-a zburat la soţia lui c a r e aştepta acasă întoarcerea feciorului ei acasă c a inginer silvic.

A doua zi am auzit despre moartea lui Nicoliţă, Ne -am mirat şi n e a m înfricoşat tot odată. înmormântarea a fost rec te şi săracă . F ă r ă nici o pompă. Cerul mohorît p a r c ă nu lăsa pe nimeni să plângă. Toţi erau închişi în sufletul lor.

In urma carului mergea tată l lui Nicol i ţă singur mo­horît c a şi cerul.

Când a ajuns tatăl lui Nicoliţă acasă , soţia lui 1-a întrebat dacă a fost pe la Nicol iţă. E l ia răspuns că a fost. Atunci ea 1-a întrebat, cu tremur în glas, ce face şi d a c ă îi lipseşte ceva. El i-a răspuns că e bine şi nu-i lipseşte ni­mic pentrucă inginerul la c a r e stă, e un om foarte bun şi-i dă tot c e i tre bue. „Tot ce a r vrea , i a iăspuns, e c ă ar vrea să te vadă pe tine. Ii e dor de tine". Atunci a ieşit în grădină şi s'a aşezat sub un pom unde a plâns c a un copil pentru prima oră dela moarte a feciorului său. Soţia lui, plârjgând de fer ic ire , s'a dus în pivni ţă şi-a ales trei sticle de dulceaţă c a r i er?.u mai frumoase şi le-a pus de-o par te pentru Nicol i ţă ca să aibă ce să-i dea când v a veni acasă . D O L O R E S .

Rânduri pentru tine Fratelui meu, Aurel,

De a pururi pentru tine mă voiu lupia cu al meu destin. Căci viata mea întreaga eu ţie o închin. Să nu cunoşti durere nici lipsuri nici suspin De a pururi pentru tine sà tie soare blând... şi cer senin.

. . . Şi-mi zboară acum gândurile, departe, undeva, unde ţăcănitul mitraierelor dau unul din ultimele lor concerte de sunete stridente, pa ale cărui unde se'mprăştie germenul morţii în potr ivnic . Şi'n praful răsco l i t de proectile, v i d trupul unuia, ai cărui ochi par să cuprindă în sfera lor, toată desfăşurarea valurilor unei întinse ape albastre, c a r e lovindu-se de {armul românesc, aduc celor din ţ a r ă speranţa v ic tor ie i şi sărutul cald pentru cei ce :-au lăsat departe.

Stau abătut şi mă gândesc la el. D a . L a el. L a fra­tele meu... Nu m'am îndoit o clipă de existenţa lui c ă c i sufletul lui dârz îl poarta pe căi drepte. Nu l-am văzut de când a sunat trompeta de război şi dorul meu, dragostea mea faţă de el, s'a transformat adeseaori în lacrimi ca măr­găritarele ce mi s'au prelins pe obraji i înfierbântaţi. Pentru el aş da totul, chiar viaţa, căc i grija lui pentru mine nu s'a mărginit niciodată. Pentru el aş vrea să lupt cu mine însumi şi să înving durerea, lipsurile şi suspinele lui. D a r e departe . . . Când va veni, poate în revărsăr i l e bucuriei mele, că îl văd, c ă e lângă mine, am să uit aceste dorinţi, sau poate mai adânc mi se vor săpa în inimă.

Şi a trecut 1941 cu un Crăc iun trist , ca în niciun an. Şi a trecut 1942. . . cu babele lui M a r t i e . . . cu zilele

calde ale lui Iulie... cu amurgurile vesele ale lui August, dar de c a r e nu m'ara bucurat . . . şi cu acelaş, Crăc iun tr ist .

D a r , c a în basmele cu Feţi-Frumoşi , a apărut într'o seară de Ianuarie de 1943, atunci când pentru prima o a r ă eram îngrijorat de el şi câod speranţele mele începeau să-şi p iardă ultima nuanţă de realizare. E r a tot aşa de mândru precum îl ştiam. In acel moment, m'au invadat valuri de

-căldură şi cu toate astea t remuram uîtându-mă în ochii lui •albaştri c a safirul. Şi'n s c ă p ă r a r e a acelei clipe mi-aai zis c ă „nimic nu e mai sublim, decât să ai un frate , d a r un frate c a r e să te iubească din adâncul sufletului său şi căruia să-i răspunzi tot cu astfel de dragoste . El m'a adus pe băn­cile acestei şcoli, el m'a ajutat la nevoi. E l m'a a p ă r a t şi pe mine c a pe toţ i ceilalţi , c a o r i c a r e f u al Patr ie i . A c u m poate am să-i a r ă t neţărmuri ta mea dragoste . D a r în por­nirea aceasta n'am găsit nimic prin ce să mă manifestez, c ă c i îl iubeam atât de mult încât simţeam c ă f a c un râu d a c ă îi înfăţişez sentimentele mele. Glasul mi s'a opri t şi puterea mi s'a istovit fiind acoperi te de t ă c e r e şi oboseală. Nu mai puteam nimiű, dar eram fericit , aveam o t resăr ire când mă gândeam la el şi vedeam din cl ipă în c l ipă că-1 iubeam mai mult. Da. E r a îndeajuns această dragoste fră­ţească c a eu să fiu mulţumit că-i sunt rncunoscător, pentru tot ceeace a făcut pentru mine. In această dragoste , am cuprins atunci or ice sacrificiu şi mi-am zis c a într'un legă­mânt sacru, ca toa tă v ia ţa să-1 iubesc, aşa, mai mult decât

ş i -ar iubi un fra te pe fratele său. Şi de-ar fi să mor, aş v r e a să mor cu priv irea piro­

ni tă pe faţa lui, pe a căre i expresie voiu c i t i pentru ultima o a r ă cuvinte de adio, de astădată mute, înnecate în râul lacr imi lor lui. I a r dacă dincolo de mormânt există într'ade-v ă r altă viaţă, aş vrea , c a de atunci când el m'ar urma să am aceeaşi dragoste faţă de el, aceleaşi legături frăţeşt i c ă c i toată v ia ţa l-am iubit şi m'a iubit, l-am înţeles şi m'a înţeles.

I. D . P . normalist — Timişoara.

Te aşteptăm (fragment dintt'o scrisoare)

Ghioceii de mult şi-au scos căpşorul din zăpada alba... Stejarii cu frunza lor, au înverzit muntele. Apele se scurg vioaie pe dealuri, în cascade svâpăiate. Tineri şi bătrâni, bă­ieţi şi tete au plecat cu raniţele în spate, hoinari, peste dea­luri şi câmpii! Peste munţi cu văi ademenitoare... peste ape cu cascade înfiorătoare... Vrăbiile au început să-si înveţe puii să sboare, privighetorile să cânte, iar cucii să numere anii

tinerilor îndrăgostiţi de vleaţă... Valurile mării bat talazurile ţărmurilor cu furie... şi bărcile aleargă vesele pe lacuri şi ape... totul se mişcă... totul sburdă. Căprioarele au ieşit la plimbare cu iezii lor să le arate tara. Ah! càt e de frumoasă tara mea... Şi munţii se Iau la întrecere cu norii în înălţime şi nu se întrec unii pe al fii. ici colo a mai rămas un petec de zăpadă, ca să-ţi amintească c'a fost iarnă pela noi...

Copiii merg cu mamele pe stradă şi'n parcuri... Uite, unul şi-a construit un palat de nisip, dar s'a dărâmat. Altul vrea să-şi facă o casă din cărămizi cât cutia de chibrituri de mari.

in parc lumea se plimba voioasa de raza blândului soare.

Da, da ! Şi soaţele e vesel în ţara mea... şi el pare azi mai tânăr ca ori când

Au nu te cheamă ţara şi munţii 'ntineriţi...? Au nu te chiama marea şi dealurile toate...? Grâul e verde şi mare până'n brâu... şi fetele din sat joacă'n horă... şi cântă...

Tu nu ştii cât te-aşteaptă bocancul ruginit. Securea ta mă 'ndeamnă să-ţl scriu. Vrea să plece la colind. La colind prin munţi şi văi. Peşteriie şi-au deschis e zi ochii mai mari ... să te vadă... privesc în zare şi nu te găsesc. Toate mă-'ntreabă unde eşti. Tu erai prietenul lor şi scumpul lor stă­pân. De cine ascultă ele acum. Cui doineşte vântu'n horn când noaptea-afară-i rece, şi crengile se pleacă obosite la pământ... cui ? Toate te aşteaptă azi... şi tu nu mai vii...

In zadar am mers pela toate am îmbărbătat căprioarele, am doinit cu privighetorile, am huit cu prăpăstiile, am plâns cu sălciile ş'am râs cu vântul prin coşurile caselor. In zadar le am spus că vii. Vor să te vadă. Le e dor de privirea, ta de sărutul tău... Le e dor de tine!

Da, toate te-aşteaptă cu braţete deschise... aşa cum le ai lăsat tu. Mai pline de viaţă, de veselie, de dor de tine, de bucurie, de... de tinereţe...

Vino! Vino... n'au zi cum tainic în codru te-aşteaptă toate'. Cărările din munte şi crucea credincioasă, unde tu ai aprins luminarea acolo unde tu te-ai închinat în mijlocul naturii, în vârful muntelui unde tu vântul şi ciocârlia, aţi cântat imn de lauda Domnului.

Da, Ţara 'ntreagà te aşteaptă în aşteptarea şi'n dorul meu ...şi tu nu mai vii...

Vino '. Te aşteptăm cu toţii! Te aşteptam! Te aşteptăm ! ION IŢĂ

Ad Q. Dellium odă de Horatius, .— tradusă în versuri moderne.

Adu-ţi aminte 'n fericire Sau când pe pajiştea 'rifiorita Şi n loviturile,cumplite Acum petreci în fericire Ce soarta ţi le-a hărăzit Cu vinuri de Falern, alese, Măsura s'o păstrezi iubite, Auzi?... In lină şerpuire Fii cumpătat şi liniştit Izvorul o poveste ţese

In mâhnire. Vrăjită.

Prietene drag, eşti muritor.. S'aducă vin şi aromate Ori vei trăi stingher, mâhnit, Şi flori de fraged trandafiri Ori te vei bucura în pace Petreci cât mai e 'ngăduit La umbră deasă tolănit Şi cât al vieţii negru fir Rămâi în tot ceea ce-ţi place Nu-1 taie Parcele din mit

Nepăsător. Neîndurate.

Căci vei lăsa în urma ta Sau te vei fi născut bogat, Şi casa şi grădina 'n floare Sau biet sărac sub cer senin

.PemalulTibrului cel rece; Stăpâna vieţii tuturor Şi un moştenitor., crezi oare? La ea te va chema n zbor lin, A tale bunuri le va trece Căci are chip ne'ndurător

In mâna sa. Şi 'nfonetat.

Departe 'n nesfârşita lume A umbrelor, toţi vom pleca : Mânaţi de veşnica-ne soartă.. Iar luntrea 'ncet v'aluneca Purtându-ne spre o lume moartă,

Fără de nume. NANA

L. C. S.

L u c r ă r i pentru numărul 5—6 Maiu—Iunie se pot tri­mite până la 2 M a i u 1943.

Poezii pentru premiul »Tara Visuri lor Noastre"i se pot tr imite până la 2 M a i u 1943. Premiul v a fi decernat în cadrul unei şezători publice, pr in 15 M a i u 1943. .' ,

î n r e g i s t r a t a l a T r i b u n a l u l T imiş -Toron ta l sub No. 9 8 / 1 9 4 1

A l i e n a r n e » ! p c a n u l şcelat* 1943— 44g P e n t r u in s t i t u ţ iun i , . . . . . 2000 L e i A b o n a m e n t e de încu ra j a r e . . . 1000 „ P e n t r u d-nii p rofesor i ş i p ă r i n ţ i . 500 „ P e n t r u e l e v i . . . . . . . . 500 „

INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE

» L U C E A F A R U L « Prop r i e to r : T E O D O R B O Z G A N

BUL. D I A C O N O V I C I L O G A 4 0 — T E L E F O N I . ^ , 6 5 Inreg. sub N r . 594—1941 C . M. t i pa r» lo 5 . IV. 1943 _ . l i

R E D A C Ţ I A Ş I A D M I N I S T R A Ţ I A : Prof . Augus t in Cosma , T i m i ş o a r a III . V a d u l C ä l u g ä r e n i 2 .