Opera italiană

Opera s-a dezvoltat in Italia incepand cu anul 1597 si s-a raspandit rapid in Europa. Insa compozitorii italieni, cum sunt Claudio si Alessandro Scarlatti, au ramas cele mai marcante influente in noul gen artistic.

Opera s-a dezvoltat in Italia incepand cu anul 1597 si s-a raspandit rapid in Europa. Insa compozitorii italieni, cum sunt Claudio si Alessandro Scarlatti, au ramas cele mai marcante influente in noul gen artistic.

Desi la origini opera avea mai degraba o forma "literara", piesa de baza fiind recitalul text cantat, cu linie melodica foarte slaba sau inexistenta, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, opera devine o forma primordial melodica, piesa de rezistenta fiind aria.

Aria este un solo lung in timpul caruia actiunea este suspendata si prin intermediul caruia interpretul exprima filozofia vietii sau deplange cruzimea soartei.

Cei mai faimosi interpreti erau "castrati", barbati castrati in copilarie pentru a-si pastra vocea de soprana. In combinatie cu puterea barbatului adult, vocea de soprana devenea extrem de stralucitoare si de flexibila, cucerind admiratia publicului, precum a reusit celebrul Farinnelli (1705 -1782)

Cel mai mare compozitor italian de opera este Giuseppe Verdi, care a trait pana la varsta de 87 de ani, cariera sa lunga si plina de succes intinzandu-se de la Oberto (1830), pana la Falstaff (1893). Fiu de tarani, Verdi a avut norocul de a intalni un protector bogat care i-a finantat studiile. Nefiind admis la Conservatorul din Milano, a trebuit sa-si continue studiul cu profesori privati, muncind in acelasi timp.

Intre 1850 si 1860, Verdi a compus cele mai cunoscute opere ale sale: Rigoletto (1851), II Tovatare (1853) si Traviata (1853), in care intensitatea dramaticii se imbina cu o bogata inventivitate melodica.

Giuseppe Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813 în mica localitate Le Roncole[1], în apropierea Parmei, Italia. Părinții săi, Carlo Giuseppe Verdi și Luigia Uttini, dețineau acolo o mică fermă, Osteria Vecchia.

Încă de copil, Giuseppe ia lecții de muzică de la organistul din comună, făcând exerciții acasă la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la conservatorul din Milano, dar este respins pentru că depășise limita de vârstă pentru un student de conservator. Reîntors la Busseto primește postul de maestru de muzică al comunei și se căsătorește în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia și Icilio. Între timp, Verdi începe să

compună, orientat încă de acum în direcția muzicii de operă. În 1839 debutează la Teatro alla Scala din Milano cu opera Oberto, conte di San Bonifacio, obținând un oarecare succes, umbrit însă în 1840 de moartea Margheritei, apoi și a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi, Verdi se reculege și își continuă activitatea componistică cu opera Un giorno di regno, care înregistrează însă un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obține la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco, datorat în parte și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoțească până către sfârșitul vieții.

Începe o perioadă în care Verdi muncește "ca un ocnaș", cum spunea el însuși, pentru a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia. Între anii 1843 și 1850 compune într-un ritm susținut 13 opere, între altele I Lombardi alla prima crociata (Lombarzii), Ernani, I due Foscari, Macbeth și Luisa Miller. Tot în acest timp ia naștere relația sa cu Giuseppina Strepponi.

În 1848 se mută la Paris. Forța lui creativă este tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, compune una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: Rigoletto, Il Trovatore și La Traviata, la care se mai adaugă și I vespri siciliani (Vecerniile siciliene). Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabilește împreună cu Giuseppina Strepponi la proprietatea "Sant'Agata" din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului. În 1857 se pune în scenă opera Simon Boccanegra iar în 1859 se reprezintă Un ballo in maschera („Bal mascat”). În același an se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.

Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. = Vittorio Emanuele Re D ' Italia = Victor Emanuel, regele Italiei). În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și dă la iveală opera La forza del destino („Forța destinului”) și Messa di Requiem, celebrată în 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 compune opera Aida. În 1887, este reprezentată capodopera sa Otello iar în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă Falstaff, după care se retrage la "Sant'Agata" și își ia adio de la activitatea componistică. După ce în 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață la Milano, la 27 ianuarie 1901.

Desi la origini opera avea mai degraba o forma "literara", piesa de baza fiind recitalul text cantat, cu linie melodica foarte slaba sau inexistenta, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, opera devine o forma primordial melodica, piesa de rezistenta fiind aria.

Aria este un solo lung in timpul caruia actiunea este suspendata si prin intermediul caruia interpretul exprima filozofia vietii sau deplange cruzimea soartei.

Cei mai faimosi interpreti erau "castrati", barbati castrati in copilarie pentru a-si pastra vocea de soprana. In combinatie cu puterea barbatului adult, vocea de soprana devenea extrem de

stralucitoare si de flexibila, cucerind admiratia publicului, precum a reusit celebrul Farinnelli (1705 -1782)

Cel mai mare compozitor italian de opera este Giuseppe Verdi, care a trait pana la varsta de 87 de ani, cariera sa lunga si plina de succes intinzandu-se de la Oberto (1830), pana la Falstaff (1893). Fiu de tarani, Verdi a avut norocul de a intalni un protector bogat care i-a finantat studiile. Nefiind admis la Conservatorul din Milano, a trebuit sa-si continue studiul cu profesori privati, muncind in acelasi timp.

Intre 1850 si 1860, Verdi a compus cele mai cunoscute opere ale sale: Rigoletto (1851), II Tovatare (1853) si Traviata (1853), in care intensitatea dramaticii se imbina cu o bogata inventivitate melodica.

Giuseppe Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813 în mica localitate Le Roncole[1], în apropierea Parmei, Italia. Părinții săi, Carlo Giuseppe Verdi și Luigia Uttini, dețineau acolo o mică fermă, Osteria Vecchia.

Încă de copil, Giuseppe ia lecții de muzică de la organistul din comună, făcând exerciții acasă la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la conservatorul din Milano, dar este respins pentru că depășise limita de vârstă pentru un student de conservator. Reîntors la Busseto primește postul de maestru de muzică al comunei și se căsătorește în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia și Icilio. Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în direcția muzicii de operă. În 1839 debutează la Teatro alla Scala din Milano cu opera Oberto, conte di San Bonifacio, obținând un oarecare succes, umbrit însă în 1840 de moartea Margheritei, apoi și a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi, Verdi se reculege și își continuă activitatea componistică cu opera Un giorno di regno, care înregistrează însă un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obține la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco, datorat în parte și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoțească până către sfârșitul vieții.

Începe o perioadă în care Verdi muncește "ca un ocnaș", cum spunea el însuși, pentru a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia. Între anii 1843 și 1850 compune într-un ritm susținut 13 opere, între altele I Lombardi alla prima crociata (Lombarzii), Ernani, I due Foscari, Macbeth și Luisa Miller. Tot în acest timp ia naștere relația sa cu Giuseppina Strepponi.

În 1848 se mută la Paris. Forța lui creativă este tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, compune una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: Rigoletto, Il Trovatore și La Traviata, la care se mai adaugă și I vespri siciliani (Vecerniile siciliene). Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabilește împreună cu Giuseppina Strepponi la proprietatea "Sant'Agata" din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului. În 1857 se pune în scenă opera Simon Boccanegra iar în 1859 se reprezintă Un ballo in maschera („Bal mascat”). În același an se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.

Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. = Vittorio Emanuele Re D ' Italia = Victor Emanuel, regele Italiei). În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și dă la iveală opera La forza del destino („Forța destinului”) și Messa di Requiem, celebrată în 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 compune opera Aida. În 1887, este reprezentată capodopera sa Otello iar în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă Falstaff, după care se retrage la "Sant'Agata" și își ia adio de la activitatea componistică. După ce în 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață la Milano, la 27 ianuarie 1901.