OMUCIDEREA

Ipoteze:

1. Apararea persoanei si îndeosebi, a vietii, constituie o preocupare constanta, comuna a tuturor sistemelor de drept. din orice orânduire sociala.

2. Omuciderile nu implica tot timpul infractiuni.

3. Criminalitatea contra vietii în tara noastra îsi are cauzele si motivatiile strâns legate de perioada de criza pe care o traversam.

Omuciderea reprezinta un grup de infractiuni care au ca rezultat uciderea unei persoane - omorul; omorul calificat; omorul deosebit de grav; pruncuciderea; uciderea din culpa; determinarea sau inlesnirea sinuciderii.

Sub denumirea generica de „omucidere”, Codul nostru penal incrimineaza faptele care aduc atingere vietii omului, ca atribut fundamental si indispensabil al persoanei umane si de care depinde existenta si fiinta sa. Aceste incriminari sanctioneaza cele mai grave atentate împotriva persoanei: omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpa si determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Apararea persoanei si îndeosebi, a vietii, constituie o preocupare constanta, comuna a tuturor sistemelor de drept. din orice orânduire sociala, viata fiind ocrotita de lege nu atât ca fenomen biologic, ci mai presus de toate, ca fenomen social, ca valoare primara si absoluta a oricarei societati, ca o conditie indispensabila a însasi existentei societatii omenesti. Legea ocroteste nu numai interesul fiecarui individ de a trai, de a-si conserva si prelungi viata, dar mai ales, interesul societatii ca viata fiecarui om sa fie pastrata si respectata de ceilalti, conservarea vietii indivizilor fiind hotarâtoare pentru existenta societatii, care nu poate fi conceputa decât ca formata din indivizi în viata.

Dreptul la viata al tuturor oamenilor a fost proclamat solemn odata cu revolutiile burghezo-democratice, dându-se astfel expresie celor mai nobile nazuinte ale omenirii. Aceleasi idei au fost exprimate si prin Declaratia universala a drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948. În art.3 din Declaratie, se arata ca „orice om are dreptul la viata, libertate si la inviolabilitatea persoanei”, iar Pactul cu privire la drepturile civile si politice prevede în art.6 pct.1 ca „dreptul la viata este inerent persoanei umane; acest drept trebuie ocrotit prin lege; nimeni nu poate fi privat de viata sa în mod arbitrar”.Constitutia României, adoptata în decembrie 1991 si modificata la 19 octombrie 2003 în urma referendumului, reglementeaza si garanteaza „dreptul la viata si la integritate fizica si psihica” în art.22:„Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica este recunoscut tuturor persoanelor; nici o persoana nu poate fi supusa la tortura, precum si nici unei pedepse inumane sau degradante; pedeapsa cu moartea este interzisa”.

Omuciderea din latinescul Homicidium( homo- fiinta umana, om + caedere- a taia, a omori) se refera la actul de a ucide o alta fiinta umana. Desi omuciderea nu defineste un act ilegal in mod necesar , unele jurisdictii folosesc cuvantul(homicide en.) pentru a indica uciderea ilegala a unei persoane.

Omuciderile nu implica tot timpul infractiuni. In unele tari, legea permite uciderea prin anumite pedepse ale sentintelor, ori prin exceptii ori circumstante, cum ar fi executarea de stat in cazul pedepsei capitale. Printre uciderile legale sunt incluse: legitima aparare, pedeapsa capitala, razboiul, Rajm-ul sau Quisas-ul (Legea Islamului).

Sub forma sa substantivală,omuciderea defineşte trimiterea la moarte a unei persoane:fie involuntar (omuciderea prin imprudenţă),fie deliberat (omuciderea voluntară ), fie cu premeditare (acesta este un asasinat). Adjectivul „omicid” este utilizat pentru a caracteriza o conduită mortală. Denumită şi „crimă de sânge”, omuciderea a fost împărţită în şase categorii : crimă prin delectare, prin contaminare, prin impuls, prin prejudecată, prin laşitate (crima „mârşavă”), prin descărcare, în cazul dezechilibraţilor.

Omorul (art. 174 C.P.), omorul calificat (art. 175 C.P.), omorul deosebit de grav (art 176 C.P.), pruncuciderea (art. 177 C.P.), uciderea din culpă (art. 178 C.P.) şi determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 179 C.P.) sunt cele mai grave infracţiuni care pot fi comise împotriva persoanei.Aceste infracţiuni sunt incriminate sub denumirea generică de „omucidere”. Este firesc pentru aceste infracţiuni să prezinte o serie de caracteristici comune precum obiectul juridic generic – comun tuturor infracţiunilor contra persoanei sau obiectul juridic special - dreptul la viaţă. Obiectul material al infracţiunilor de omucidere este comun şi altor infracţiuni precum vătămarea corporală sau violul şi constă în corpul unei persoane înviaţă dat fiind faptul că acţiunea de suprimare a vieţii este desfăşurată asupra corpului celui ucis.Avem un subiect activ care poate fi în general orice persoană şi un subiect pasiv ce răspunde aceloraşi atribute – orice persoană. Trebuie făcută totuşi precizarea că în anumite situaţii, legea cere calităţi speciale pentru ca o persoană să poată fi subiect activ sau pasiv într-o infracţiune de omucidere (spre exemplu la infracţiunea de pruncucidere avem subiecţii infracţiunii dinainte determinaţi cu exactitate de legea penală:subiect activ al infractiunii poate fi doar mama nou-nascutului,aflata intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere;iar subiect pasiv poate fi doar copilul,care mai poarta inca urmele recente ale nasterii).În ceea ce priveşte latura obiectivă, avem un element material care se realizează de cele mai multe ori printr-o acţiune: descărcarea unei arme,împungerea cu un obiect contondent şamd. dar nu este exclusă inacţiunea ca mijloc de săvârşire a unei omucideri: lăsarea unei persoane bolnave fără medicamentul care îi este necesar.Latura subiectivă are importanţă în principal la infracţiunile de omucidere pentru individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată.În concepţia dreptului penal român, nimeni nu are dreptul să ia viaţa unui om, chiar dacă victima şi-ar fi dat anterior consimţământul. Dreptul nostru nu acceptă eutanasia ca faptă justificată, deşi scopul suprimării vieţii persoanei îl reprezintă înlăturarea unor suferinţe insuportabile determinate de o boală grea.Tentativa, în cazul infracţiunilor contra vieţii, este posibilă, cu excepţia uciderii din culpă dar legea nu prevede sancţionarea ei decât în cazul omorului (simplu, calificat sau deosebit de grav). Consumarea acestor infracţiuni are loc atunci când se produce rezultatul cerut de lege adică moartea victimei.

Studiul fenomenologic al procesului omicid a fost întreprins de E. De Greef, care distinge trei etape de conversie criminală : ideea veleitară, asentimentul formulat şi criza care se va sprijini pe elementele precipitante a l e v i c t i m e i pentru trecerea la act sau pentru devierea executării printr-o omucidere neterminată. Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin care o persoană este omorâtă de o altă persoană. Convenţional, criminologia clasifică acest gen de omoruri în două categorii: crima pasională (comisă într-un moment de furie intensă sau frustrare) şi crima înfăptuită cu sânge rece (se distinge printr-o premeditare atentă, motivată, adeseori în speranţa unui câştig personal. (J. Selosse,1999,p.553).

Termenul asasinat provine din cuvântul arabhaş-sasin(consumator de pulbere din frunze de cânepă) aplicat în sec. al XII-lea membrilor unei secte conduse de şeicul Hassan Ibn Sabbah, care erau fanatizaţi şi se drogau înaintede a efectua raiduri teroriste.În limbaj juridic, asasinat este utilizat pentru a califica o crimă, oomucidere cu premeditare. (J. Selosse, op.cit.p.85). Criminologia diferenţiază crimele si după natura lor (crimă împotriva bunurilor, a persoanelor, a moravurilor, a ordinii publice), după motivaţie(crime pasionale, răzbunare, terorism, interese) şi după modul lor de realizare(crimă individuală sau colectivă, ocazională, organizată sau spontană, crimă pe timp de pace, crimă de război). În limbajul curent, cuvântul crimă este utilizat pentru calificarea infracţiunilor contra persoanei (crimă de sânge şi infracţiuni sexuale)(J. Selosse, op.cit.,p.199).

Omuciderea poate fi împărţită în mai multe categorii juridice. Principalele sunt omorul, omorul prin imprudenţă şi infaticidul.Este o practică comună aceea de a împărţi omuciderea în „normală” şi „anormală”, conform cu consecinţa legală. Omuciderea este „normala”, dacă este urmată de o condamnare pentru omor sau omor prin imprudenţă, conform cu

preceptele de practică judiciară; este „anormală”, dacă există o constatare de omor patologic, omor suicidar, responsabilitate diminuată sau infaticid. Această distincţie este folositoare pentru interpretările statistice.Omuciderea „normală”- este corelată cu jaful sau infracţiunile sexuale. Când se produce omuciderea sexuală, aceasta poate fi urmare a panicii din timpul săvârşirii infracţiunii sexuale. Ca alternativă poate fi vorba de omor sadic, frecvent comis de un bărbat timid cu fantasme sadice bizare şi alte fantasme violente.Omuciderea săvârşită de femei este mai rară şi aproape întotdeauna „anormală”, cea mai frecventă categorie fiind infaticidul. Victimele omuciderii sunt de obicei membrii de familie. La cei săvârşesc omucidere „anormală”, diagnosticul psihiatric cel mai comun este tulburarea depresivă, în special la cei care după aceea se sinucid. Alte diagnostice asociate sunt schizofrenia, tulburarea de personalitate şi alcoolismul. Sindromul de gelozie patologică poate fi asociat cu oricare dintre diagnosticele de mai sus. Este deosebit de periculos datorită riscului ca infracţiunea să fie repetată.O mare parte dintre toţi ucigaşii sunt sub influenţa alcoolului în momentul săvârşirii crimei. Aproximativ jumătate din victimele de sex feminin sunt omorâte de soţii lor, iar restul în principal de rude sau prieteni intimi. În contrast cu aceasta, aproximativ jumătate dintre victimele masculine sunt omorâte de străini sau asociaţi întâmplători.Se intalnesc si cazuri in care copiii sunt omorati de catre parinti.Majoritatea acestora sunt omorâţi de un părinte care este bolnav mintal, în special de către mamă.

Societatea româneasca plateste un tribut greu infractionalitatii care aduce atingere vietii, deoarece continuu sunt curmate vietile a numeroase persoane. O succinta trecere în revista a datelor statistice privind evolutia criminalitatii în cazul infractiunilor contra vietii în perioada post-totalitara a României, este suficienta pentru a ridica numeroase semne de întrebare privind ocrotirea vietii în societatea actuala.Se stie ca violenta este un indiciu asupra crizei unei societati, o dovada a faptului ca ea nu mai ofera modele viabile membrilor sai ori nu mai reuseste sa-si impuna valorile si sa-si faca respectate normele.Referindu-ne la societatea actuala din România, observam ca, începând cu anul 1990, criminalitatea contra vietii în tara noastra îsi are cauzele si motivatiile strâns legate de perioada de criza pe care o traversam.În ceea ce priveste dinamica infractiunilor contra vietii la nivel mondial, procentul de omucideri, cât si a celorlalte infractiuni contra vietii, a crescut în ultimii ani.