O SCURTĂ ISTORIE ILUSTRATĂ A ROMÂNILOR

Neagu M. Djuvara s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie deorigine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care adat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937)şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şiTransnistria (iunie–noiem brie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intratprin con curs la Minis terul de Externe în 1943, este trimis curier diplo -matic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cune gocierile de pace cu URSS. La Stock holm, funcţionează ca secretarde legaţie până în septembrie 1947, când comu niştii pre iau şi Externele.Rămâne în exil, militând până în 1961 în diverse orga nizaţii ale diasporei.În 1961 pleacă în Repu blica Niger, unde va sta 23 de ani în calitate decon silier diplo matic şi juridic al Ministerului nigerian al AfacerilorStrăine şi, conco mitent, profesor de drept internaţional şi de istorieeconomică la Uni ver sitatea din Niamey. În 1972, obţine doctoratul destat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei, sub îndrumarea luiRay mond Aron; mai târziu, obţine şi o diplomă a INALCO de laParis. Din 1984 este secretar ge ne ral al Casei Româneşti de la Paris, pânăîn 1990, când se întoarce în ţară. Este membru de onoare al Institu tuluide Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“din Bucureşti.Cele mai importante cărţi: Le droit roumain en matière de nationa lité (tezăde doctorat); Civilisations et lois historiques. Essai d’étude com parée descivilisations (carte premiată de Academia Franceză); în ro mâ neşte,Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civili za ţiilor ; Le paysroumain entre Orient et Occident. Les Principautés danu biennes dans la pre -mière moitié du XIXe siècle; în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţărileromâne la începutul epocii moderne; O scurtă istorie a românilor povestităcelor tineri; Cum s-a născut po porul român; Mircea cel Bătrân şi luptele cuturcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul; Însemnările lui GeorgesMilesco (roman); Amin tiri şi poveşti mai deocheate; Amintiri din pribegie;versiune fran ceză: Buca rest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42ans d’exil (1948–1990); Există istorie ade vărată?; Thoco merius–Negru Vodă,un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Răz bo iul deşaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseude istorie-poli tologie; Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? SagaGrădişte nilor (secolele XVI–XX); Răspuns criticilor mei şi neprietenilor luiNegru Vodă ; Mis terul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi uneleamă nunte aproape de ne crezut din preaj ma dramaticei noastre capitulări.

DJUVARAO SCURTĂ ISTORIE

ILUSTRATĂ A ROMÂNILOR

NEAGU

Redactor: S. SkultétyDocumentare iconografică: Cătălin StratCoperta: Angela RotaruTehnoredactor: Manuela MăxineanuDTP: Iuliana Constantinescu, Dan Dulgheru

Tipărit la Monitorul Oficial R.A.

© HUMANITAS, 2013

În această carte au fost folosite fotografii realizate de Marius Amarie,oferite de Muzeul Naţional de Istorie a României (pp. 23, 41 – piese defac tură gepidică de la Apahida, pp. 27, 39 – piese din tezaurul de laPietroa sele, p. 35 – vasul cu inscripţie din secolul al IX-lea, p. 270 –sabia regelui Carol I, p. 273 – sabia lui Edhem Paşa, p. 276 – coroanade oţel a regilor României), precum şi fotografii oferite de MuzeulNaţional de Istorie a Transilvaniei (p. 12 – fibula de argint dacică şisabia de bronz descoperită la Beneşti). Editura mulţumeşte celor douăinstituţii pentru sprijinul acordat. De asemenea, au fost folosite ima -gini cu hrisoave şi peceţi de la Arhivele Naţionale Istorice Centrale şifotografii din Fototeca online a comunismului românesc.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiDJUVARA, NEAGUO scurtă istorie ilustrată a românilor / Neagu Djuvara. –Bucureşti: Humanitas, 2013ISBN 978-973-50-3992-994(498)

EDITURA HUMANITASPiaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, Româniatel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.roComenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.roComenzi telefonice: 0372 743 382, 0723 684 194

Această carte nu este o carte obişnuită de istorie; nueste un manual, şi nici nu are pretenţia de a ţine loculmanualelor de şcoală. Ea s-a născut din iniţiativadoamnei Irina Nicolau, specialistă în etnologie şiis torie orală, care, acum câţiva ani, exasperată de faptulcă manualele şcolare, de cele mai multe ori, con ti nuau,în ciuda revoluţiei din decembrie 1989, să difuzezeaceeaşi istorie intenţionat deformată în deceniile tre -cute, şi cam în aceeaşi limbă de lemn, m-a ademenitsă rezum în casete audio pentru tineri, în modul celmai simplu şi curgător, tot trecutul ţării noastre. Volumulde faţă e transcrierea acelor înregistrări, curăţită deunele poticneli inerente unui discurs improvizat şicompletată, acolo unde mi s-a părut că lipsurile erauprea evidente, bineînţeles în limita spaţiului acordat.Am lăsat deci să curgă povestirea, fără a o întrerupecu note explicative şi referinţe bibliografice – într-uncu vânt, fără ceea ce savanţii numesc „aparat critic“ –,ca să fie pe înţelesul tuturor, şi al iubitorilor de isto -rie, şi al celor cărora le-a rămas oarecum indiferentăcu noaş terea trecutului nostru.

E o povestire foarte rezumativă; n-am înşirat, depildă, numele tuturor voevozilor care se ceartă pentrudomnie în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, sau, maiapoi, ale domnilor fanarioţi schimbaţi de stăpânul dela Constantinopol la doi-trei ani o dată (când nu erau,din porunca lui, tăiaţi sau sugrumaţi). Să nu se creadăînsă că e vorba de o carte de vulgarizare. Nu-mi placecuvântul „vulgarizare“, cuvânt cu iz peiorativ, care arlăsa impresia că naraţiunea ar fi nu numai simplă, cişi simplistă sau copilăroasă. Cititorul îşi va da repede

5 cuvânt înainte

cuvânt înainte

seama că, sub aspectul unei povestiri uşoare, amîndrăznit să aduc în discuţie problemele cele maidelicate, cele mai controversate din istoria noastră,considerând că şi tânărul licean are o minte adultă,nu una fragilă, care ar trebui menajată, oferindu-i-sedespre trecutul nostru o imagine edulcorată, tranda -firie. Nimic nu serveşte mai bine ţara decât cunoaş -terea (sau recunoaşterea) adevărului, pe cât putem noioamenii să-l desluşim – fiindcă adevărul în totalitatenumai Dumnezeu îl cunoaşte. De aceea, să nu vă miredacă zic din când în când: „unii autori sunt de părerecă…“ sau „eu cred că…“ etc.

În căutarea adevărului nostru se spune de obicei cătrebuie să fii obiectiv. Nici cuvântul acesta nu-mi place:dacă cercetaţi în dicţionare, veţi afla că „obiectiv“ este„ceea ce se află în afara conştiinţei“, deci, logic, nu sepoate aplica decât studiului obiectelor, lucrurilor,materiei inerte. Or, istoricul are de-a face întâi de toatecu oameni – indivizi sau colectivităţi, deci subiecte, nuobiecte, iar pentru a înţelege aceste subiecte trebuie săfie şi el subiectiv. El se va strădui din răsputeri să-şiînsuşească rând pe rând mentalităţi şi păreri diferite sauchiar contradictorii (individuale, naţionale, religioase,doctrinare etc.). Imparţialitatea lui nu poate decurgedecât dintr-o succesiune – cât mai cinstită cu putinţă –de parţialităţi. Dacă procedăm astfel, nu vom maiputea urmări în descrierea şi explicarea trecutului unscop pretins „naţional“, şi în numele acestui fals pa -triotism să tăinuim unele fapte sau să măsluim altele,sub cuvânt că trebuie să răspundem unor falsificări alevecinilor noştri unguri sau bulgari sau greci sau ruşi sauale altora. Nu se răspunde unei minciuni cu altă minciună.Singurul răspuns valabil este o totală cinste intelec -tuală. Numai astfel ne vom impune ştiinţei interna -ţionale şi ne vom putea lua locul ce ni se cuvine înEuropa şi în lume.

Am păstrat titlul oarecum înşelător de Istoria ro -mânilor, când astăzi se tinde din ce în ce mai mult avorbi de „istoria României“, mai întâi fiindcă e tra -diţional; apoi fiindcă „România“ e un termen care s-aaplicat ţării locuite de români de abia după Unirea dela 1859 – putem oare să numim „România“ teri toriul

neagu djuvara 6

nostru din Evul Mediu?; în fine, fiindcă îmi permitesă evoc fugitiv şi alte ramuri ale romanităţii orientaleaflate în afara spaţiului României contem porane, cumsunt aromânii sau cum au fost vlahii de la începutulcelui de al doilea ţarat bulgar, al dinastiei Asăneştilor.Subiectul cărţii depăşeşte însă, şi etnic, şi temporal,istoria stricto sensu „a românilor“. Temporal, fiindcăvom urca în timp înainte ca să se fi închegat gru pareaumană vorbind limba română, spre semin ţiile dinameste cul cărora s-a născut această grupare, adicăpoporul român; proces de lungă durată, foarte greu deurmărit şi de lămurit, din cauza sărăciei docu mentelor.Trebuie evocaţi, pe scurt, geto-dacii, apoi italicii şimeditera nee nii romanizaţi aduşi de coloni zarea ro -mană; poate şi ceva rămăşiţe ale barba rilor germanici(goţi, gepizi etc.), dar mai cu seamă marea migraţieslavă, care a lăsat urme adânci în limbă, în moravuri,în instituţii, şi care trebuie considerată ca o a treiacomponentă majoră în etnogeneza poporului român.Eu mai văd şi o a patra componentă însem nată, anumepopoarele zise turanice, venite din Asia Centrală învaluri succesive, cum au fost avarii, pece negii, uzii, cu -manii, majoritatea fiind de limbă türk, înrudită cu turcaotomană. Pece negii şi cumanii de pildă stăpânesc spa -ţiul nostru la răsărit şi miazăzi de Car paţi timp detrei sute cincizeci de ani, şi tocmai pe locurile de sem -nate până atunci de vecinii noştri drept „Cumania“apa re, la cumpăna veacului al XIII-lea cu veacul alXIV-lea, primul stat român organizat, Ţara Româ -nească. Voi încerca să arăt de ce cred că componentaturanică nu a fost luată destul în consi derare pânăacum. În orice caz, numai după acest complex ames -tec şi după naş terea limbii ce-i zicem „română“ sepoate vorbi de un popor român. Dar, până să vedemrealizată această închegare, a tre buit să începem po -ves tirea cu peste o mie de ani înainte.

În al doilea rând, pe plan etnic, mai trebuie vorbitdespre grupurile care nu s-au amestecat cu românii(ca ungurii, saşii, rutenii), ba unele chiar devenindelemente dominante şi privilegiate într-o întinsă zonăpână în epoca contemporană. Li s-au adăugat maitârziu alte aporturi, dintre care unele au fost lesne

7 cuvânt înainte

asimilate de masa română – ca grecii şi alţi balcanici –,dar şi altele care s-au asimilat mai greu, fie că i-am ţinutnoi deoparte, fie că au ţinut ei să-şi păstreze indivi -dualitatea – ca ţiganii, arme nii, evreii. De toţi aceştiatrebuie pomenit, căci au împărţit cu românii acelaşiteritoriu, iar influenţele unora asupra altora sunt nenu -mărate şi greu de evaluat.

Voi sublinia, în sfârşit, impactul veci nilor noştriasupra constituirii statelor române sau a închegăriinaţiunii române. Rând pe rând sau deodată, ţaratulbulgar, imperiul bizantin, regatul ungar, apoi des -potatele sârbeşti, regatul polon, turcii otomani, aus -triecii, la urmă şi ruşii au jucat un rol în destinulneamului nostru. Aceasta ne va duce, ca în cercuriconcentrice, la o vedere din ce în ce mai largă – sud-es -tul european, Europa Centrală şi Orientală, Europaîntreagă –, căci trebuie amintită până şi îndepărtataFranţă, al cărei rol a fost primordial în adoptarea, înveacul al XIX-lea, a spiritului, moravurilor şi institu -ţiilor occidentale, şi care a marcat în mod copleşitorlimba română contemporană. Fără această viziunelargă, fără această includere a românilor în istoriaEuropei şi a lumii, istoria lor e de neînţeles.

O ultimă remarcă: să nu-şi închipuie nici un autorcă istoria pe care o scrie e definitivă, e cea adevărată,cea pe care o vor admite şi generaţiile viitoare. Fiecaregeneraţie are o nouă viziune asupra trecutului şi poatechiar descoperi în acel trecut lucruri nebănuite, sus -ceptibile de a modifica iarăşi acea viziune.

Conştient aşadar de şubrezimea şi precaritatea scri -sului istoric, las acum aceste observaţii preliminare, casă încep să vă povestesc istoria ţării noastre aşa cum ovăd eu în acest sfârşit de veac şi de mileniu

Bucureşti, octombrie 1999

V-am povestit mai sus cum s-a născut, în anii 1990,cartea cu titlul O scurtă istorie a românilor povestită celortineri. De atunci, a fost vân dută în zeci şi zeci de miide exemplare, bucurându-se de o excepţională răspân -dire. Şi, mai însemnat încă, a fost tradusă până acum

neagu djuvara 8

în şase limbi, inclusiv în engleză şi franceză. Astfel,istoria noastră ar putea fi cunoscută oriunde mailesnicios şi, nădăjduiesc, într-o viziune care să nu fienici savantă, nici didactică, dar care să deschidăinteresul pentru trecutul nostru.

Iată că în urmă cu ceva timp Editura Humanitasmi-a propus o versiune ilustrată a acestei cărţi, iar ideeami s-a părut din prima clipă excelentă. Când esteînsoţită de ilustraţii, o istorie e mai bună şi mai uşorde înţeles şi reţinut, pentru că vom descoperi cumarătau obiectele din vechime pe care arheologii le-auscos la iveală, cum îi vedeau autorii unor minunatecronici ilustrate pe barbari ori pe oştenii medievali. Pemăsură ce ne apropiem de zilele noastre, icono grafiadevine şi mai bogată şi ne dă şansa să-i cunoaş tem pedomnii şi suveranii români, pe aliaţii şi pe duşmanii lor,pe oamenii politici, buni şi răi, în mo mente de triumfsau de restrişte, chiar tragice, iar uneori şi pe românii derând, surprinşi în scene de viaţă cotidiană. Discursuliconografic a privilegiat documentele de primă mână,chiar şi atunci când starea lor nu e dintre cele mai bune.Dar sunt şi foto grafii ale unor artefacte minunate: cera -mică, bijuterii, arme. Unele imagini vin din orizonturineaşteptate, adesea necunoscute marelui public, iarexplicaţiile în tregesc informaţiile din textul propriu-zis.Împreună, textul şi imaginile care îl însoţesc alcătuiesctotuşi o altă istorie, o istorie sporită şi, nădăjduiesc, nulipsită de originalitate.

Bucureşti, mai 2013

Ceramică de tip Cucuteni,datând de câteva mii de ani

începuturile

Dacă aveţi în faţă o hartă fizică a României, observaţicum arată Podişul Transilvaniei: s-ar zice că ţaranoastră este un fel de mare cerc în jurul Tran sil va niei.Ei bine, acolo s-a născut neamul românesc.

Cine locuia pe podişul Transilvaniei acum vreodouă mii cinci sute de ani? – fiindcă a încerca săvedem cine a fost acolo mai înainte e o întreprindereprea grea. Nu putem, în cadrul unei lucrări atât desuccinte, să împingem studiul în preistorie. Într-ade -văr, în spaţiul în care locuim astăzi, arheologia nerevelă urme de străveche prezenţă umană, de mii şipoate zeci de mii de ani. Cum n-avem însă, deocam -dată, nici un mijloc de a identifica rasa sau raseleacelor străvechi locuitori, de a pătrunde cât de câtmora vurile şi credinţele lor, şi, încă mai puţin, limbilevorbite, descrierea acelor civilizaţii ce se pierd înnegura vremurilor ne-ar fi de prea puţin folos pentrua înţelege cum au apărut, în acest spaţiu, cei ce pot ficonsideraţi cu mai multă proba bilitate ca strămoşiinoştri. Cert este doar, din numeroasele urme arheo -logice de pe tot teritoriul ţării, că s-au succedat va -luri-valuri de migraţii şi din sud, şi din vest, şi din est,şi e cu neputinţă să deduci numai din forma locuin -ţelor şi a mormintelor, ori din stilul uneltelor sau alceramicii ce fel de rase au fost şi cum s-au amestecatsau cum s-au nimicit una pe alta. Să ne limităm aşadarla evocarea acelor popoare cărora savanţii din vea culal XIX-lea le-au zis „indo-europene“, fiindcă au îm -pânzit spre apus Europa întreagă, şi au ajuns spremiazăzi şi răsărit până în India.

i.

începuturile 10

Acum vreo patru-cinci mii de ani, pornind de peteritoriul unde se află acum Bielorusia, Ucraina devest şi Polonia, s-au urnit cu încetul, însă într-unelan neînfrânat, seminţii vorbind aceeaşi limbă, careau ajuns să stăpânească cu vremea întregul nostrucon tinent. Nu erau de o singură rasă (adică, în ter -meni de antropologie, nu aparţineau cu toţii ace -luiaşi tip fizic). S-a crezut, în secolele trecute, căindo-euro penii, la ori gine, semănau toţi cu scandi -navii de azi, că erau înalţi, blonzi şi cu craniul do -licocefal, adică, văzut de sus, oval ca un ou. Era oconcepţie greşită: indo-euro peana a fost doar olimbă. Arheologia a adus dovada că în leagănul ori -ginar s-au aflat fel de fel de popoare care, trăind demii de ani împreună sau în vecinătate, au ajuns săvorbească aceeaşi limbă. Şi din seminţiile acestea delimbă indo-europeană, care s-au revărsat în valurisuccesive, şi la intervale câte odată mari, asupra Euro -pei, împingând sau nimicind alte etnii mai vechi saucontopindu-se cu ele, s-au născut aproape toate po -poarele care trăiesc astăzi în Europa.

Carul de bronz de la Bujoru,judeţul Teleorman, aparţinândculturii arheologice Basarabi.Poate fi datat în secolul al VIII-lea î.Cr., aşadar cumai bine de două secole înaintede prima menţionare a geţilorîn Istoriile lui Herodot.

începuturile 12

Fibulă de argint dacică dinTransilvania, unde au fostdescoperite şi alte piese deorfevrărie asemănătoare.Fibulele erau folosite pentru aprinde părţile de vestimentaţieale unui costum feminin saumasculin.

Zic aproape toate, fiindcă au rămas mici nuclee ne -schimbate dinaintea venirii indo-europenilor, iardupă aceştia au mai venit câteva popoare de limbădiferită. Care sunt acestea din urmă? De pildă fin -lan dezii, es tonienii, ungurii şi turcii. Iar dinainte deindo-euro peni cine a mai rămas? După limbă, ar fidoar bascii, care formează şi astăzi un grup etniccom pact în nor dul Spaniei şi sud-vestul Franţei.Unii antropologi susţin că şi Sicilia ar fi majoritarpopulată cu seminţii anterioare valului indo-euro -pean; sici lienii au adoptat însă limba dominatorilorromani, şi n-a rămas nici o urmă a vreunei limbianterioare idiomurilor indo-europene.

Spadă descoperită la Beneşti,în judeţul Sibiu. Datează dinperioada târzie a epociibronzului, iar urmele de petăiş arată că a fost folosită înluptă.

Geto-dacii

Să revenim la spaţiul carpato-dunărean. Aici surselearheologice şi documentare ne revelă, venită pro babildeja din al doilea sau chiar al treilea mileniu înainteaerei noastre, prezenţa unei ramuri indo-europene. Pereprezentanţii ei unii i-au numit daci (în special înTransilvania), alţii i-au numit geţi (în Muntenia, Do -brogea şi până în Basarabia).

Iar la sud de ei se găseau tracii. Mulţi istorici cred,pe baza unei singure propoziţii a istoricului grecHerodot (secolul al V-lea î.Cr.), că şi geto-dacii erau oramură a tracilor. Astăzi se pare că nu e chiar aşa. Ar fifost rude apropiate ale tracilor, dar limbile (puţinul câta mai rămas din aceste limbi) nu se potri vesc sută lasută, nu avem la geto-daci aceleaşi nume de loca lităţi,

13 geto-dacii

Dacia preistorică,din paleolitic până la 512 î.Cr.

Inel dacic de argint din secolul I d.Cr. Face parte din tezaurul de la Măgura, judeţulTeleorman.

începuturile 14

Tarabostes, adică nobil dac

Lupoaica de pe Capitoliu,simbolul originii legendare aRomei şi al caracterului eternal Cetăţii şi al imperiului.Statuia datează din secolul al VI-lea î.Cr., dar gemeniiRomulus şi Remus au fostadăugaţi în secolul al XV-lea.Mai multe copii ale statuii se găsesc şi în România.

nu avem aceleaşi nume de regi ca la traci şi, mai cuseamă, la traci se cunosc numele a zeci de zeităţi, dacănu chiar sute, pe când geto-dacii par a nu fi avut decâto singură zeitate principală: Zalmoxis. Un neam eraudeci aceşti geto-daci, alt neam, mai la sud, erau tracii,unde sunt Bulgaria şi Turcia de azi, şi alţii illyrii, maila vest, unde e Albania, şi unde a fost Iugoslavia.

În secolul I î.Cr., aceste triburi geto-dace se unescsub un singur rege, pe care-l cheamă Burebista. E pri -ma dată când strămoşii noştri apar în istorie uniţi şiavând un rege care îndrăzneşte să se lupte cu Roma.Stăpânirea lui Burebista se întindea şi peste multe altetriburi, de dincolo de Nistru şi până în Pannonia – darel moare asasinat, în acelaşi an cu Caesar (44 î.Cr.)!

Roma

Romanii sunt tot un popor indo-european, stabilit peteritoriul Italiei de azi. Au pornit de la un oraş, Roma,al cărui ţinut înconjurător se chema Latium (de undecuvântul latini), şi în trei-patru sute de ani, din juruloraşului Roma, încetul cu încetul construiesc o ade -

cuprins

Cuvânt înainte 5

i. începuturile 10

Geto-dacii 13Roma 14Dacia, colonie romană 16Năvălirea barbarilor 23Legiunile romane se retrag din Dacia 24„Zece adevăruri despre continuitate“ 28Primii barbari în părţile noastre 37Slavii 42A stăpânit ţaratul protobulgar

şi în părţile noastre? 44Cele două faze ale creştinării românilor 47Ungurii 52Cumanii 58Revolta Asăneştilor şi „regatul vlahilor

şi al bulgarilor“ 59Invazia mongolă 61Diploma Ioaniţilor (1247) – o „radiografie“

a Olteniei şi Munteniei înainte de descălecat 65

ii. naşterea statelorromâneşti medievale 70

Fost-a descălecat? 70Cine a fost Basarab Întemeietorul? 71Momentul 1330 78Urmaşii lui Basarab. Anul 1359:

alegem definitiv între Roma şi Constantinopol 82

345 cuprins

Descălecatul în Moldova 84Sistemul de succesiune la tron 86Adunările de stări 88Marii-boieri 88Boierii mici 93Rolul Bisericii 95Moşneni şi răzeşi 97Rumâni sau vecini 98Ţiganii 100Oastea 102Oraşele 103Remarcă despre regimul feudal 105

iii. românii sub „turcocraţie“.

apariţia puterii otomane 110

Mircea cel Mare (zis şi „cel Bătrân“) 114În al doilea stat românesc, Moldova 121Dinastia angevină în Ungaria şi starea românilor

din Ardeal. Iancu de Hunedoara 125Vlad Dracul şi Vlad Ţepeş 130Matei Corvin 136Ştefan cel Mare 138Petru Rareş 144Sfârşit de veac tulbure în Moldova 147Ţara Românească de la Neagoe Basarab

la Petru Cercel 151Transilvania în veacul al XVI-lea.

Urmările dezastrului de la Mohács 155Protestantismul. Schimbări mari în Europa 158Cultură şi politică 161Mihai Viteazul şi vitejii lui 164Coaliţia iniţiată de împăratul Rudolf II 166Mihai stăpân pe Transilvania şi Moldova 172

iv. ev mediu prelungit în ţările române 178

Privire asupra Transilvaniei în secolul al XVII-lea 178

Asediul Vienei în 1683 şi urmările sale.Pacea de la Karlowitz (1699) 179

cuprins 346

„Unirea“ cu Roma 182Marea răscoală din 1784 185Veacul al XVII-lea

în Ţara Românească şi Moldova 188Avânt cultural în veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea 190Turcii ne impun domni străini 197Şerban Vodă Cantacuzino 198Constantin Brâncoveanu,

iscusit om politic, ctitor şi martir 200Dimitrie Cantemir, intelectual de talie europeană,

dar politician nerealist 204Paşalâc sau ţară autonomă cu domni străini? 208Veacul fanarioţilor (1711–1821) 211Războaiele austro-ruso–turce 218„Răpirea“ Bucovinei (1775).

Pierdem pentru prima oară Basarabia (1812) 220Popoarele creştine se revoltă împotriva turcilor.

Eteria şi Tudor Vladimirescu (1821) 224Soarta românităţii sud-dunărene.

Aromânii în Grecia şi în diasporă 230

v. românii în faza modernizării 236

Domniile pământene în Principate 236Influenţa franceză dominantă 238Ocupaţia rusă din 1828–1834.

Regulamentele Organice 241Revoluţia de la 1848 în Principate – neizbutită

în Moldova, victorioasă timp de trei luni în Ţara Românească. Rolul francmasoneriei 245

1848 în Ardeal: ungurii şi românii – în tabere opuse 253

Principatele între 1848 şi 1859. Preliminariile Unirii.Războiul Crimeii (1854–1856) 256

Unirea Principatelor (1859) 259Domnia lui Cuza 261Detronarea lui Cuza 265Cum s-a ales un domn străin în 1866 266Interesul de a avea o monarhie de origine străină 268Carol I domn 270Războiul de Independenţă (1877) 272

347 cuprins

vi. românia contemporană.carol i, rege al româniei 278

Începe înflorirea culturală a României 281O umbră mare în tablou: chestiunea agrară 286Cele două războaie balcanice (1912–1913). Pacea

de la Bucureşti şi anexarea Cadrilaterului 288Poate fi „obiectiv“ istoricul contemporaneităţii? 292Consideraţii asupra întregii perioade 1914–1991:

„Războiul de şaptezeci şi şapte de ani“ 293Primul Război Mondial (1914–1918) 295România în război 299Dificile negocieri de pace la Versailles 304Marea Unire din 1918 305Situaţia internă la începuturile României Mari.

Reforma agrară 308Viaţa politică în perioada interbelică.

Partide vechi şi noi 311Situaţia politică în Europa anilor ’30.

Ascensiunea partidelor de extremă dreaptă 314Mişcarea legionară

(Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier) 316Instaurarea dictaturii regale 320Pactul Ribbentrop–Molotov (23 august 1939).

Izbucneşte al Doilea Război Mondial 323Ultimatumul sovietic (26 iunie 1940).

Diktat-ul de la Viena (30 august 1940) 325Generalul Antonescu

şi „Statul Naţional-Legionar“ 328Războiul din Răsărit (iunie 1941) 33123 august 1944 – arestarea lui Antonescu

şi „răsturnarea alianţelor“ 334Situaţia internaţională după 1945.

Acordul de la Ialta (februarie 1945) 335Instalarea forţată a sistemului comunist 339