O INTRODUCERE ÎN PRESA SCRISĂ sI AUDIOVIZUAL

3.1. Reguli de scriitura în presa

Scriitura transpune grafic gândirea, o face evidenta, vizibila si comprehensibila[1] . Ea este de multe ori marca a personalitatii si oglinda fidela a caracterului cuiva. De altfel, fonetizarea scriiturii s-a facut si din dorinta de a surprinde grafic numele proprii, tocmai pentru a fixa lingvistic diferenta personala. Din punctul nostru de vedere, textul este folosit în înteles de mesaj scris, de scriitura, mod de fabrica înscrisuri, ansamblu de semne grafice, purtatoare ale unor semnificatii inteligibile, stabilite prin consens.

Limbajul institutionalizat de astazi este de tip encratic (produs si raspândit de o putere). El este prin natura sa repetitiv, caci toate institutiile oficiale de limbaj sunt masini ale reluarii: scoala, sportul, publicitatea, opera de masa, cântecul, informatia respun mereu aceeasi structura. Ori nu fac acest în exces mass-media sau acele institutii profilate pe culegerea, stocarea si distribuirea informatiei? Internetul a schimbat, la rândul, nu numai deprinderile de literatura de lectura ci si pe cele de scris. Grafia este standardizata, fiecare poate recurge la un font convenabil ambalarii mesajului sau, la o culoare si grosimi adecvate. Caligrafia, punctuatia, ortoepia trec treptat în zona derizoriului. Modelul unei scrisori de dragoste poate fi împrumutat cu usurinta într-atât cât sa tinteasca maximum de efect în timpul cel mai scurt. Scrisorile de multumire, felicitarile, mesajele de condoleante, cererile si reclamatiile, discursurile de aniversare si comemorare, referate, teze de licenta si chiar doctorate se compun automat, trebuie numai adaptate unui nou context, schimbând formal datele de identificare. Economia de timp si de gândire naste stereotip clone de scriitura. Meseria scriitorului virtual multi-media a devenit foarte la moda.

Exista cineva care deja scrie în locul nostru, un fel de sofist necuvântator dar priceput sa raspunda exigentelor utilizarii publice a formulelor de adresare si de comunicare. Rolul scriiturii este acela de a comunica sau de a exprima ceva. "Exista, crede Barthes, un destin si o istorie a tipurilor de scriitura[2]".

Literatura sta marturie asupra multiplelor disponibilitati stilistice si scriptice, viata formei se împleteste cu destinul textului.

Forma ei poate fi insolita sau banala, sfidatoare sau familiara, dezgustatoare sau obiect de seductie, ea poate captiva, dar si ucide [3]. A învata sa scrii este o munca grea si solitara. Cu totii cunoastem oameni care vor sa scrie. De multe ori, ceea  ce doresc ei este doar sa se laude încoace si încolo ca ei sunt scriitori. si totusi putem observa cât de important este limbajul folosit, mai ales pentru cei care vor sa ne comunice ceva prin intermediul unui ziar, revista, emisiune TV, etc. Atfel ne vom axa pe scrierea ziarelor de persoane abilitate in acest domeniu. A scrie un ziar este cu totul altceva decât a scrie un roman sau o nuvela. Toate scrierile de calitate au câte ceva în comun si anume: sunt clare, usor de citit, folosesc un limbaj proaspat, stimuleaza si distreaza cititorul. Aceste lucruri sun valabile pentru un articol de ziar bine scris, ca si pentru un roman bun, indiferent în care este scris. 14514o1423o Scriitura este ca un muschi, va fi mult mai puternica daca exersezi zilnic. Este foarte important ca ceea ce scrii într-un anumit articol sa contina un limbaj proaspat, prin evitarea formularilor abstracte si excesiv de sofisticate ca

cititorul sa perceapa ceea ce ai dorit sa-i comunici. Trebuie folosit un stil clar si cât mai simplificat cu putinta, încât lectura sa nu întâmpine dificultati de intelegere[4].

Distanta dintre cei ce comunica si cei care recepteaza este, prin natura ei, un obstacol în calea realizarii legaturilor de soliodaritate sociala, iar atunci când ea este dependenta si de calitatea canalului prin care se încearca o asemenea apropiere, situatia se complica sensibil. De cele mai multe ori acest canal este asigurat de mass-media. În momentul în care scriem un articol, trebuie sa ne asiguram ca am respectat regulile de scriitura în presa, sa ne facem întelesi de cititori, sa ne siguram ca acestia au perceput informatia noastra.

"Folosirea unui vocabular cu un puternic potential conotativ va trezi afectivitatea si sensibilitatea cititorului sau ale ascultatorului" [5].

3.1.1. Planificarea

Cea mai importanta etapa din procesul scrierii unui articol este ceea ce se întâmpla în mintea dumneavoastra de la terminarea documentarii si pâna la primul cuvânt scris al articolului. Pe "diferite canale, catre jurnalist vin o sumedenie de informatii"[6].

Trebuie sa va gânditi la materialul pe care îl aveti si sa decideti despre ce e vorba cu adevarat si ce vreti sa faceti cu el. Compozitia nu înseamna doar sa aranjezi cuvintele, ci si sa-ti organizezi gîndirea. Nu are importanta cât de bine va pricepeti la invocarea frazelor colorate, daca nu stiti clar ce vreti sa spuneti se va vedea. Sa stii ce vrei sa comunici este destul de usor în cazul unui cataclism sau al unei stiri scurte si simple, dar, în general, gazetaria, nu e doar atât. Textele sunt complexe, nu atât de limpezi cum ati dori, sau au chipul unor materiale lungi, care acopera mai multe aspecte diferite, sau al articolelor comandate, în cazul carora nu sunteti foarte siguri ca subiectul este chiar atât de interesant pentru cititor.  Apoi, trebuie sa va gânditi bine la semnificatia reala a subiectului. Celalat lucru pe care trebuie sa-l rezolvati este tratarea subiectului. Este vorba de o stire de impact? O stire de fapt divers sau de interes uman? Faptele trebuie istorisite cronologic sau prin acoperirea fiecarui aspect pe rând? Toate aceste moduri de a realiza un articol afecteza aceasta constructie, a carei structura trebuie sa o cunosti înainte de a începe. În cazul textelor simple de stiri, planificarea a ceea ce vreti sa spuneti si a ordinii în care vreti sa spuneti lucrurile respective poate fi facuta rapid în minte. Dar,  în cazul articolelor mai lungi sau mai complexe este nevoie de un plan scris. Nu trebuie sa fie foarte detaliat, doar sa puneti în ordine principalele componente ale articolului, poate cu câteva note despre cum le veti lega între ele.

Trebuie doar sa captezi atentia imediata a cititorului si apoi întretinuta de-a lungul articolului, ca în final acesta sa perceapa ceea ce ai vrut sa-i comunici.

3.1.2 Claritatea

Fiecare articol trebuie sa fie clar în conceptie, organizare si limbaj. Ideal ar fi ca în practica sa întâlnim numai articole ori emisiuni bine documentate, "realizate într-un stil profesionist si corect"[7]. Daca nu este astfel, atunci e nevoie ca el sa fie regândit si rescris. Claritatea este mai valabila pentru scriitura de presa decât pentru orice altceva. Ziarele sunt citite adesea în locurile

aglomerate si galagioase, de catre oamenii care au de facut si alte lucruri si care citesc stirile într-un mod mai artificial. Mai jos am listat câteva reguli specifice carora trebuie sa le acordati atentie:

1.Aveti grija ca lucrurile sa fie clare,înainte de a fi asternut primul cuvânt pe hârtie.

Pentru a explica ceva altora, trebuie mai întâi sa întelegi tu însuti, pe deplin acel lucru. Pâna nu reusiti nu scrieti nimic.

2.Aveti grija sa includeti fiecare etapa într-o naratiune, fiecare eveniment dintr-o secventa si fiecare treapta într-un rationament.

Când se sare de la A la C, i se lasa cititorului sarcina de a-si da seama ca între cele doua s-a mai întâmplat si B. Acest lucru este enervant, da nastere la confuzii si uneori induce în eroare, mai ales în cazurile în care B s-a întâmplat de fapt în alta parte. De asemenea nu lasati goluri în rationamente. Poate ca dumneavoastra va întelegeti propriul mod de gândire dar cititorul nu va reusi daca nu îi explicati.

3.Nu porniti de la ideea ca cititorii ar cunoaste deja subiectul sau ca l-ar cunoaste în amanunt.

Când dumneavoastra, ca reporter, ati pierdut o gramada de timp pentru a profunda un subiect care tine de un domeniu tehnic sau specializat este foarte usor sa uitati ca cititorul cunoaste despre subiectul respectiv tot atâtea câte stiati si dumneavoastra înainte de a începe documentarea. Nu faceti acest lucru. Iar în cazul subiectelor despre care scrieti de mai multe zile, saptamâni sau luni, nu porniti de la ideea ca cititorul a memorat fotografic ceea ce s-a întâmplat în prealabil sau ca a luat notite constiincios, în timp ce v-a citit materialele precedente. Nu s-a întâmplat asa. Mai bine lucrati pornind de la premisa ca, pâna în momentul în care un anumit fapt a intrat în mod ferm în constiinta generala a publicului, cititorii vor avea nevoie de rezumate si recapitulari.

4.Explicati jargonul

În general sfatul care se da în legatura cu acest subiect este sa evitati folosirea oricaror cuvinte de jargon, fie ele stiintifice, tehnice, birocratice si asa mai departe. Uneori jargonul este util, ducându-i pe cititori într-o lume initial închisa pentru ei, le îmbogateste cunostintele cu termenii folositi de specialisti si mai ales în cazul jargonului birocratic, scoate la iveala faptul ca oficialitatile folosesc fraze adesea ridicole, ca si mentalitatea lor. Pentru aceste motive dar si pentru cei ce apreciaza ironia, jargonul nu ar trebuie niciodata interzis în articole. Ceea ce ar trebui totusi interzis este sa omiteti sa explicati,în limbaj comun ce înseamna cuvintele de jargon folosite. De aici nu rezulta ca jargonul ar trebui folosit frecvent, chiar daca este explicat.

5.Asigurati-va ca propozitiile pe care le scrieti sunt cât se poate de clare

Feriti-va mai ales sa scrieti propozitii care îi obliga pe cititori sa vada daca au înteles bine ceea ce ati scris. Aceasta ar însemna sa se întoarca si sa mai citeasca o data. Nu-i obligati sa o faca, mai

bine întorceti-va dumneavoastra si rescrieti. Desigur este o tehnica frecvent folosita sa se scrie în asa fel încât cititorul sa astepte un lucru, iar apoi sa i se serveasca altceva.

6.Evitati sa impresionati prin scriitura si limbaj complicat

Orice articol redactat într-o inteligenta stângace este, axiomatic un esec. Ideea este sa comunicati mesajul si celorlalti, nu sa-l pastrati pentru dumneavoastra. Deci daca va treziti sa scrieti o fraza "desteapta"[8], de care sunteti foarte mândrii, eliminati-o din text, daca trebuie sa explicati verbal un anume pasaj,schimbati-l si daca simtiti tentatia de a folosi cuvinte care sa arate cât de eruditi sunteti, rezistati-i.

7.Un ultim element care tine de claritate-simplitatea

Aceasta virtute este recomandata jurnalistilor, mai ales atunci când scriu pentru ziare cu public larg. Este un sfat bun, pâna la un punct, iar acel punct este momentul în care simplitatea devine lipsita de discernamânt. Unele ziare, mai ales în Marea Britanie si Australia, subestimeaza foarte mult nivelul cultural al cititorilor lor, iar rezultatul este ca folosesc un vocabular si un limbaj restrâns si stilizat.

Aceste ziare se justifica prin faptul ca si-ar cunoaste cititorii, o asertiune îndoielnica.Daca i-ar cunoaste cu adevarat, atunci ar stii ca, în limbaj si gândire, cumparatorii lor se afla cu câteva nivele deasupra nivelului ziarului. Daca cineva se îndoieste cumva de acest lucru, e suficient sa compare continutul ziarelor respective cu limbajul si vocabularul mult mai complicat pe care publicul cumparator de gazete îl întâlneste zilnic în programele de televiziune. Când simplitatea devine limitare lingvistica e timpul pentru o portie de sânge  proaspat[9].

3.1.3. Limbajul proaspat

Rolul articolelor de ziar este sa ofere cititorilor ceva nou-informatie, viziuni, observatii, cugetari. Tocmai de aceea ar fi o risipa sa le oferim ceva nou, dar scris într-un limbaj obosit si uzat prin exces. Procedati astfel si nu veti avea impactul asteptat, iar cititorii vor avea impresia de vechi, de familiar. Iata câteva reguli pe care trebuie sa le aveti în vedere:

1.Priviti fiecare subiect ca pe un lucru nou,particular

Nu cadeti în capcana scrierii dupa formula, când îti spui: "Aha, asta e un articol argumentativ de tip a declarat"[10], pentru ca apoi sa scrieti dupa un model bine stabilit. Desigur, exista o limita în privinta tipurilor de articole pe care le poti scrie, dar nu înseamna ca trebuie ca toate subiectele care se aseamana întrucâtva între ele sa se conformeze unei formule prestabilite.

2.Încercati sa va feriti de orice fel de clisee

Cliseele sunt cuvinte si fraze similare familiare, prea familiare, astfel ca recunoasterea lor nu ar trebui sa fie o problema. O regula ce trebuie retinuta este ca orice element pe care îl suspectati ca ar putea fi un cliseu este cu siguranta un cliseu si trebuie imediat eliminat din articol. Unele clisee exista în limbajul comun, altele par sa fie specialitatea exclusiva a ziarelor. Dar oricum ar

fi, cliseele sunt expresii atât de vechi si de uzate, încât au încetat sa mai aiba vreun impact. Fie ca sunt comparatii, metafore, fraze sau cuvinte simple, cliseele trebuie eliminate si înlocuite cu un limbaj proaspat, lipsit de ambiguitati, pentru ca cel caruia i se va comunica ceva sa perceapa si sa înteleaga ceea ce ai vrut sa recepteze el în final.

3. Feriti-va de automatisme

Acestea sunt de regula adjective pe care unii reporteri le asociaza instinctiv cu anumite substantive. Adjectivul, însa a devenit un adevarat parazit care se hraneste cu gazda sa, iar folosirea lui în exces a facut ca asemenea descrieri sa fi încetat de mult sa mai aiba vreun efect. De asemenea, exista, fraze care par sa fie folosite în mod automat în unele împrejurari. Orice ziar din orice tara,are asemenea automatisme. În ziarele de limba engleza, spre exemplu, când se relateaza despre dezastre, întotdeauna investigatorii cauta printre darâmaturi,s a se convinga ei singuri de ceea ce s-a întâmplat. Acestea nu sunt simple automatisme, ci clisee folosite atât de frecvent, încât este imposibil sa reflecte cu acuratete realitatea în anumite cazuri.

4. Aveti mare grija când folositi jocurile de cuvinte

" Daca este sursa de placere,jocul de cuvinte are drept consecinta atragerea atentiei, faptul ca receptorul devine receptiv"[11]. Totusi sa interzicem aceste jocuri de cuvinte în totalitate ar fi putin cam sever, pentru ca din când în când, undeva în lume un jurnalist vine cu unul nou si de calitate. Totul tine de originalitate. Pentru initiati, asemenea jocuri de cuvinte sunt o dovada clara, infailibila. Trebuie doar ca articolul sa merite sa apara în ziar, în cele din urma

5. Straduiti-va sa gasiti noi comparatii,metafore si formulari

În primul rând încercati sa va gânditi la adevarata natura a lucrului pe care încercati sa-l exprimati si încercati sa gasiti o formula care sa se potriveasca perfect, fara sa apelati la cea mai la îndemâna varianta. Scriitorii experimentati au tot felul de procedee prin care întorc pe dos si combina, cu discernamânt, fraze similare, ca sa le dea o noua viata. Dar în acelasi timp încearca sa descrie un anumit lucru sau sa comunice exact natura sa, iar aceasta presupune straduinta de a inventa fraza, special în acest scop.

6.Atentie la cuvintele si la frazele la moda

Limba are propria moda, exact ca vestimentatia sau coafura. Astfel, fiecare cuvânt sau fraza la moda devin rapid motiv de iritare pentru cititori. Trebuie sa încercati sa fiti mai degraba un deschizator de drumuri decât un discipol al noilor curente la moda. Asa ca folositi propriile dumneavoastra cuvinte si formulari, propria voce si lasati-i pe altii sa urmeze moda trecatoare.

Astfel, "o informatie oricât de inedita ar fi, nu va fi receptata de cititori daca textul care o contine nu va fi redactat într-un limbaj accesibil publicului caruia i se adreseaza"[12]. Mass media are tocmai acest rol de a transmite noutati, informatii, deoarece acestea din urma sunt chiar definite prin gradul cât mai mare de noutate continut.

3.1.4Onestitatea

Lipsa de timp pentru a construi o imagine cuprinzatoare, dificultatea sau imposibilitatea de a ajunge la toate sursele si de a gasi toate informatiile si nevoia de a scrie articolul într-un spatiu limitat.toti acesti factori ne împiedica uneori sa scriem un articlol atât de complex care sa atraga publicul. De asemenea, adesea,când scriu si editeaza articole de informare,j urnalistii fac unele lucruri care, de fapt maresc distanta dintre articolul lor si adevar. Deseori, se exagereaza, facându-se omisiuni si se foloseste un limbaj prin care se exagereaza sau ridica subiectul deasupra valorii sale reale, astfel creându-se acele probleme de perceptie în mass media. Toate articolele trebuie sa fie rezultul unui efort constient de a fi echilibrat si de a reflecta adevarul atât prin detalii, cât si prin linia generala a materialului.

Acel limbaj repezit si exagerat nu are nimic în comun cu limbajul folosit de oameni în viata reala. Trebuie sa nu se foloseasca un limbaj de titlu simplist, în alb si negru, fara nuante intermediare. Exista o mare diferenta între a scrie în asa fel încât un anumit subiect sau o anumita problema sa devina atractive si a scrie astfel încât sa dai materialului o nota falsa.

Aceasta inexactitate a limbajului jurnalistic ar putea sa fie limitata numai la nivelul titlului, daca nu ar fi valabila urmatoarea regula: limbajul folosit astazi în titluri va fi utilizat mâine în articole. Editorii si sefii publicatiilor controleaza cultura unui ziar în parte si prin limbajul titlurilor pe care ei le aproba. În momentul în care scrieti responsabilitatea dumneavoastra este aceea de a afla lucruri si de a le relata, nu de a le deduce.

3.1.5. Precizia si Armonizarea

Articolele trebuie scrise în asa fel încât sa raspunda întrebarilor din mintea cititorului, si nu sa dea nastere la întrebari. Astfel trebuie sa se foloseasca termeni clari, precisi, cuvinte specifice, concrete si în acelasi timp sa se redea faptele cu claritate, folosind valori cunoscute si nu necunoscute. În unele cazuri exista fraza care comunica doar idei vagi. Apoi trebuie sa se evite folosirea eufemismelor, care sunt folosite pentru a se ascunde de realitate. Jurnalistii nu ar trebui sa foloseasca eufemisme decât atunci când sunt ironici. Dar asta nu înseamna ca trebuie specificat si înfatisat si cel mai mic detaliu al unui anumit scandal. Cele mai multe ziare sunt destinate unui public larg, din rândurile caruia fac parte enorm de multe categorii de oameni, cu grade diferite de sensibilitate. Nu ar trebui sa scrieti nici pentru cel mai impresionabil, rusinos si decent, dar nici pentru "cel mai însetat de sânge cititor"[13]. Precizia nu înseamna exces, înseamna sa relatezi cu acuratete si sa descrii detalii suficient de relevante, fara sa devii insensibil. Trebuie sa aveti motive întemeiate ca sa dati publicitatii detalii de care dispuneti. Încercati sa lasati evenimentele însele sa produca impactul si nu încercati sa adaugati dramtism prin caracterizarea, în vreun fel a evenimentelor. De exemplu, nu scrieti ca subiectul este senzational, extraordinar, ci  prezentati faptele fara astfel de comentarii si lasati cititorul sa judece. Daca scrieti despre lucruri care implica emotii puternice e mai bine sa sublicitati, decât sa supralicitati. Asta nu înseamna ca trebuie sa lasati totul la o parte ,ci ca trebuie sa evitati limbajul prin care se cauta cu orice pret efectul. Un story care îti frânge inima,de exemplu,are efect daca este scris într-un limbaj nepretentios.

3.1.6. Eficienta

            În secolul trecut ca si într-o buna perioada a secolului nostru, jurnalistii din Marea Briatanie si Statele Unite erau platiti în functie de câte rânduri scriau. Acest sistem a dat nastere unei generatii de jurnalisti ce puteau scrie impresionant de mule despre nimic si aproape la nesfârsit despre foarte putin. Ca rezultat, limbajul pompos si exagerat pe care îl foloseau  a reprezentat o contributie durabila, chiar daca involuntara, la umorul britanic. Era un gen de a scrie spectaculos de ineficient, ceea ce,într-un fel era chiar de admirat.

Din fericire, stilul jurnalistic a progresat. Asfel este necesar ca frazele si propozitiile fie sa contina o noua informatie, fie sa reprezinte un element de legatura care sa lase articolul sa curga mai departe .Astfel este necesar ca fiecare fraza sau propozitie sa-i fie dat un sens,  apoi sa se evite constructiile de prisos care afecteaza ritmul articolului.

Folosirea citatelor cu economie, presupune oferirea unui caracter direct articolului, pe marginea unor dispute animate, dându-le cititorilor posibilitatea de a comenta sau de a-si face o parere despre opiniile si sentimentele protagonostilor.

Diversitatea publicului constituie o bariera în calea comunicarii eficiente ce poate fi trecuta daca  "jurnalistul elaboreaza textul într-un limbaj accesibil, inteligibil si precis, oferind fiecarui receptor în parte elementele pentru decodarea corecta a mesajului"[14].

3.1.7.  Revizuirea

Este foarte esential sa parcugeti înca o data ceea ce ati scris cautând orice punc slab si corectând materialul acolo unde sunteti nemutumit, deoarece atunci când articolul va fi vazut de altcineva,va fi prea târziu pentru a-l îmbunatatii. Important este ca revizuirea sa fie cuprinzatoare si nu doar o cautare superficiala a greselilor de ortografie. Desi este organic legata de documentarea detaliata, "verificare informatiilor prin apelul la surse independente se impune ca o regula distincta din mai multe motive: evitarea confuziilor, reducerea riscului dezinformarii, lipsa de credibilitate a unei surse si surmontarea comoditatii de care poate da dovada ziaristul tentat sa dea publicitatii texte ce nu au la baza o documentare solida"[15].

2.4.8. Satisfactiile scrierii

În primul rând  jurnalistii neexperimentati pot fi uneori coplesiti de problemele care apar atunci când trebuie sa scrie ceva clar si interesant, ceva ce oamenii ar vrea sa citeasca Deci trebuie sa se respecte aceste reguli de scriere, pentru a nu fi pusi în situatia unei neîntelegeri din partea cititorilor. Placerea ce a surprinde un fragment de realitate si de a-l pune pe hârtie în cuvinte, în propriile tale cuvinte este imensa. La fel si satisfactia de a începe un material cu o serie de informatii disparate, pentru a le gasi un sens si a descoperi idei noi pe masura ce scrii. Astfel exista posibilitatea de a nu crea acele probleme de percepere si de limbaj din partea cititorilor.

3.2. Globalizarea comunicarii si a audiovizualului românesc          

Audiovizualul românesc s-a dezvoltat exploziv, concomitent cu aparitia fenomenelor specifice globalizarii.Cele mai importante fenomene ale globalizarii audivizualului românesc pot fi considerate urmatoarele:

            1.Aparitia unor posturi private de radio si televiziune care fac parte din retelele europene si internationale (Radio Contact, Prima TV, PRO TV ),

            2.Utilizarea unor formate de emisiuni si de grile de emisie importante de la retelele din care fac parte posturile respective sau cumparate de la producatorii de formate de emisiuni,

            3.Concentrarea posturilor de radio si de televiziune în retele la nivel national,

            4.Preluarea unor posturi de catre altele,

            5.Aparitia unor canale digitale cu un public foarte specializat (la nivelul anului 2000, în Europa erau înregistrate 1000 de canale digitale de televiziune).

În 1989, în România se facea televiziune pe film.Treisprezece ani mai târziu, în loc de un canal national avem peste cinci, iar echipamentele digitale le înlocuiesc în ritm alert pe cele analogice. Prima transformare în domeniul televiziunii din Romania dupa 1989 este aparitia unui numar mare de canale de televiziune, fenomen explicabil prin faptul ca o societate închisa, cum a fost societatea româneasca, a avut un urias deficit de informare si de comunicare. Într-o tara ca România, unde practic erau doua canale generaliste, de stat, cu doua ore pe zi de emisie, avem acum sapte canale mari de televiziune:TVR 1, TVR 2, Pro Tv, Antena 1, Prima TV, Tele 7abc, B1TV si posturile regionale ale televiziunii publice (Timisoara, Craiova, Cluj, Iasi) ,la care se adauga zeci de posturi locale private de televiziune. Conform datelor furnizate de CNA(Consiliul National al Audiovizualului) în anul 2001 existau în România 297 de licente de radio si de televiziune.

A doua mare transformare a televiziunii în România este aparitia canalelor digitale. Pe lânga televiziunile amintite anterior au aparut altele, disponibile doar prin cablu, cum sunt:Tv România International, Tv România Intercultural, Acasa (face parte din trustul Media Pro, împreuna cu Pro Tv) ,Realitatea TV si Etno. Aparitia televiziunilor private în România s-a facut relativ repede (la numai trei ani dupa 1989). Pentru ca personalul de specialitate se formeaza într-o perioada de timp relativ îndelungata, primele canale de televiziune (Pro Tv si Antena 1 ) au aparut ca posturi specializate: Pro Tv a avut la origine un canal de sport, iar Antena 1 un canal de fime. Odata cu formarea personalului, cele doua posturi s-au transformat  în posturi generaliste, încercând sa se distanteze, ca identitate, de postul public de televiziune. Telespectatorul este astazi în situatia unui cititor aflat în fata unui chiosc de ziare, unde exista o multitudine de titluri. Cititorul de ziare trebuie sa faca o selectie foarte precisa, pentru ca nu le poate cumpara pe toate, iar daca le poate cumpara, sigur nu le poate citi pe toate. Aceeasi dilema o are si telespectatorul în fata unei oferte foarte bogate de canale digitale de televiziune.

A treia mare transformare suferita de televiziune în ultimul deceniu al secolului trecut se refera la accesul telespectatorului la programele respective Televiziunea digitala, a viitorului, este o televiziune la care accesul este platit cu o suma lunara de bani. Au aparut deja abonamente diferentiate, în functie de numarul de canale receptionate. Ideea de a plati pentru a avea acces la televiziune era straina în tarile occidentale, cu 20 de ani în urma.

A patra mare transformare a televiziunii se refera la disparitia marelui public, fenomenul având consecinte neasteptate în domeniul social. Segmentarea publicului în grupe mai mari sau mai mici, în functie de audienta fiecarui canal, împiedica puterea politica sa se adreseze întregii tari, adresându-se unui singur post de televiziune. Setea de libertate si de informatii a dus la un consum de televiziune, conform datelor din 2003, aproape dublu fata de media europeana. Audiovizualul ar putea contribui la accelerarea schimbarii mentalitatilor si întarirea încrederii ca se merge pe drumul cel bun. Este nevoie de acest lucru pentru ca ceea ce schimba mentalitatea este încrederea, credinta ca se merge într-o directie corecta. Reprezentarea asupra lumii propusa de mass-media, în special prin televiziune, întretine în mintea tinerilor o periculoasa confuzie între realitate si fictiune.

Televiziunele, prin programele difuzate, propun diferite conceptii despre lume, chiar daca aceste conceptii nu sunt întotdeauna explicite.

Mesajele difuzate de media, nu sunt niciodata neutre, ele exprima întotdeauna un punct de vedere particular asupra subiectului prezentat. Problema reala a celor care lucreaza în mass-media este ca ei sustin, aproape întotdeauna, ca mesajul lor este o simpla reflectare obiectiva a realitatii si nu o reconstructie a acesteia. Jurnalul de stiri este prezentat " ca o oglinda fidela a actualitatii"  [16], telenovelele sunt considerate ca reflecta relatiile interpersonale în societate, iar emisiunile de varietati devin " o oglinda a culturii sau subculturii"[17].

Publicul ar putea întelege ca mesajele difuzate de mass-media nu trebuie preluate si acceptate ca atare, fara simt critic. Telespectatorii, mai bine informati, pot întelege mai usor faptul ca televiziunea este un canal de comunicare dar si un instrument de cenzura, care ascunde anumite lucruri, aratând aspecte periferice câmpului de maxim interes. Televiziunea poate si trebuie sa transceada banalul, obisnuitul, iar când face acest lucru, trebuie sa ne binedispuna, sa ne educe si sa ne prezinte valorile pozitive.

Cea mai buna metoda de a juca un rol activ în îmbunatatirea continutului programelor de televiziune este de a supravehea, a recunoaste si a sustine cele mai importante si impresionante eforturi, dar si a sanctiona, la nivel simbolic, eventuale derapaje. Canalele publice de televiziune au tot mai mare nevoie de a detine informatii mai precise, usor accesibile si ce pot fi comparate cu standardele internationale.

Impunerea televiziunii ca dominanta în ierarhia surselor de informare are un efect major asupra selectiei subiectelor. Selectia informatiilor este fundamental conditionata de posibilitatea de a vizualiza informatia. Ceea ce este mai putin vizibil, ceea ce nu poate fi sustinut de imagine, nu exista. În acest fel, evenimentele producatoare de imagini puternice si profund emotionale ( violenta, catastrofele, suferinta ), se impun în fata altor evenimente, mult mai importante si cu consecinte mult mai ample asupra asupra telespectatorilor, evenimente considerate secundare. socul emotional produs de imagini, mai ales de cele care transmit suparare, suferinta, moarte, este incomparabil cu cel produs de alte forme de jurnalism.

Televiziunea reprezinta astazi una dintre cele mai importante surse de informatii disponibile în societatea noastra. Ore în sir, un flux continuu de vorbe si de imagini patrunde  pe ecranele televizoarelor în majoritatea caselor oamenilor.

 "Televiziunea ne învata, ne spune povesti, ne face sa râdem, ne înfurie, ne duce într-o întreaga serie de lumi diferite si ne obliga sa ne stabilim pozitia fata de ele" [18] .

E foarte posibil ca si în România, o mare parte a publicului telespectator sa-si aminteasca înca, de aparitia în ianuarie 2005, la jurnalul din prime-time al canalului comercial generalist Pro Tv.

Sursele eficientei televiziunii sunt: caracterul repetitiv si continuu al mesajului, amploarea audientei, realismul artificial, producerea si difuzarea centralizata a acestui mesaj. În plus, consumul Tv prezinta caracteristicile unor acte cvasi-rituale, iar influenta televiziunii este globala  [19].

"Televiziunea ne însoteste când ne trezim, când ne luam micul dejun, când servim o gustare acasa sau când bem ceva într-un bar. Ne tine de urât când suntem singuri. Ne ajuta sa adormim. Ne ofera placere, ne plictiseste si câteodata ne provoaca. Ne da ocazia sa fim sociabili si solitari" [20].

 

3.3. Jurnalismul de televiziune

3.3.1. Redactarea textelor pentru televiziune

Modul diferit de transmitere a unui text, în forma scrisa (carte, ziar, afis etc. ) sau vorbita (radio, televiziune, conferinte) influenteaza receptarea sa. În consecinta, jurnalistul trebuie sa îsi adapteze stilul si organizarea informatiei în conformitate cu particularitatile concrete ale canalului de comunicare ales. Nu de putine ori, de exemplu, conferinte valoroase au ajuns sa plictiseasca doar pentru ca, initial, fusesera destinate lecturii, iar nu audierii. Totodata, e un lucru stiut ca receptarea mesajului audiovizual este prin excelenta instabila, selectiva si subiectiva, fapt care determina o structurare distincta si precisa a informatiei ce urmeaza sa devina stire de televiziune.

Cititorul unei pagini tiparite îsi stabileste un ritm propriu de lectura în functie de dificultatea textului, de cunostintele sale, de starea sa de oboseala. El poate relua o fraza sau un pasaj, daca nu a înteles, eventual se poate opri pentru a medita asupra unei idei sau poate sa întrerupa pentru a o relua mai târziu, în timp ce telespectatorul nu are asemenea posibilitati. Mesajul audiovizual soseste în flux continuu, ceea ce nu se întelege în momentul difuzarii ramâne o informatie pierduta. Televiziunea, ca si radioul, este un mediu al momentului, un mediu instantaneu.

În mod obisnuit, mesajul vizual si cel verbal sunt difuzate concomitent. Prin alaturarea lor, între imagine si cuvânt pot aparea relatii: a). de concurenta, b). de redundanta sau c). de complementaritate.

O imagine foarte captivanta prin, sa zic, dramatismul sau ineditul ei va distrage atentia spectatorului de la un comentariu.La fel, un comentariu interesant va pune în umbra imaginea care îl însoteste. Un text nu este absolut liniar, el contine pasaje mai mult sau mai putin interesante. La fel stau lucrurile si în ceea ce priveste succesiunea imaginilor. Momentele forte

ale discursului vizual nu trebuie sa coincida cu momentele forte ale discursului verbal. Este bine ca atentia privitorului sa fie condusa alternativ între palierul vizual si cel auditiv. Pe de alta parte, un comentariu continuu noon-stop, devine obositor. Pauzele permit spectatorului sa reflecteze asupra celor spuse, facilitând întelegerea si memorarea.

În mod obisnuit, un cititor renunta la alte activitati în timpul lecturii, chiar daca, de exemplu acesta serveste o cafea, asculta muzica, atentia sa este îndreptata, în principal spre text. Urmarirea unei emisiuni la televizor nu presupune însa o asemenea concentrare, telespectatorul putând avea în acelasi timp si alte preocupari. Pe de alta parte, daca materialul transmis nu este suficient de interesant atentia telespectatorilor va scadea, fiind posibil ca ea sa fie atrasa de altceva si astfel sa se produca o "debransare"[21].  Adesea, unii telespectatori urmaresc doar auditiv emisiunea de stiri, ei vor privi la televizor numai daca se transmite ceva interesant.

Ziarele si revistele au un public mai restrâns, mai uniform, oarecum specializat, în timp ce posturile de televiziune se adreseaza unui public foarte larg, cu un "bagaj cultural eterogen"[22] , dispunând de capacitati de întelegere diferite.

            Toate aceste caracteristici ale televiziunii cer ca materialele audiovizuale difuzate sa fie cât mai accesibile, permitând telespectatorului sa înteleaga imediat, fara greutate, sensul mesajului.

Jurnalismul de televiziune se sprijina pe urmatoarele principii în redactarea materialelor :

Sa scrie simplu, clar, concis si direct Sa se scrie în limbajul de fiecare zi, asa cum se vorbeste în mod obisnuit, ocolindu-se însa

familiarismele si jargonul. Se vor evita formularile pretioase, stilul oficial administrativ etc. Daca informatia cuprinsa într-un document oficial urmeaza sa fie inclusa într-o stire comentariu, ea va fi transpusa în limbaj colocvial. Destinata initial ochiului, ea va fi rescrisa astfel încât sa se adreseze auzului. O buna metoda de redactare pentru audiovizual consta în a rosti propozitiile cu voce tare, pentru ca apoi sa fie notate. Verificarea calitatii auditive a unui text se face în acelasi fel, prin citirea cu voce tare.

Sa se foloseasca propozitii si fraze scurte, evitându-se constructiile arborescente, greoaie. Informatia sa fie ordonata în mod logic, firesc si usor de urmarit. Sa se renunte la detaliile si cuvintele inutile. Sa se armonizeze relatia dintre cuvânt si imagine.

3.3.2. Reguli tehnice de redactare pentru audiovizual

Reguli tehnice de redactare pentru audiovizual au drept scop facilitarea întelegerii textului, prin îndepartarea unor surse de neclaritate, precum si sporirea gradului de atractivitate. Când numele unei persoane apare pentru prima data în textul rostit, trevuie sa se specifice titlul, functia, gradul ori calitatea sa în raport cu subiectul sau tema materialului. Prezentarea poate fi verbala sau subtitrata.  Spre deosebire de presa scrisa, unde succesiunea uzuala este nume-functie, în audiovizual ordinea se inverseaza de obicei, fiind functie-nume. Numele unor organizatii sau institutii mai putin cunoscute vor fi redate integral, eventual cu adaugarea acronimului, pentru a putea fi reluat astfel mai departe în text( de exemplu, Departamentul Administratiei Publice

Locale, DAPL, rostit de-a-pe-le). Deoarece numerele compuse din multe cifre nu se retin cu usurinta atunci când sunt auzite, se recomanda fie evitarea lor, fie rotunjirea valorilor. Un text cu multe cifre, indiferent de importanta acestora, este mai greu de urmarit.

Sunt situatii când prezentarea exacta si în detaliu a unor valori numerice este esentiala pentru întelegerea unui eveniment sau a unei stari de lucruri, cum ar fi de exemplu rezultatul alegerilor, sondajele de opinie sau prezentarea evolutiei demografice. Receptarea acestei informatii va fi usurata daca, în paralel cu textul rostit, se vor utiliza grafice sau, cel putin, cifrele vor aparea scrise pe ecran. Gasirea reprezentarilor vizuale cele mai sugestive, usor de urmarit si atractive depinde de imaginatia si profesionalismul realizatorilor.

La materialele destinate emisiunilor de stiri, nu se vor folosi cuvinte si expresii complicate, greu de pronuntat, cuvinte nefamiliare sau termeni tehnici de specialitate. Acestea ar îngreuna întelegerea textului de catre o parte a telespectatorilor. De asemeni, se recomanda evitarea neologismelor atunci când exista variante echivalente, mai cunoscute, iar dintre doua sinonime se va prefera cuvântul mai scurt.

În cadrul emisiunilor de stiri, se va prefera timpul prezent daca acesta se potriveste cu continutul informatiei. Se va utiliza diateza activa, nu cea pasiva, ori de câte ori este posibil. Subiectul si predicatul vor fi cât mai apropiate, evitându-se apozitiile. Utilizarea pronumelor trebuie sa fie cât mai redusa, deoarece exista riscul sa nu fie limpede la cine se refera ele si, astfel sa apara neclaritati.

3.4. Structura stirii de televiziune

Jurnalul de stiri da tonul în concertul distinct sustinut de fiecare televiziune si functioneaza ca un veritabil "sistem nervos central al ei", însa lucrurile devin, brusc, complicate de îndata ce încercam stabilirea unor repere clare, în virtutea carora informatia bruta e susceptibila de a deveni o informatie audiovizuala, integrata în genul stirii de televiziune. Principala calitate a unei informatii, care atrage atentia stiristilor de televiziune, este ca aceasta sa faca referire la evenimente, fapte si opinii care intereseaza un numar cât mai mare de oameni.

Pentru cea mai mare parte a românilor, stirile Tv ramân sursa de informatii cea mai penetranta si cea mai de încredere din lume. Acestor stiri li se acorda o mai mare credibilitate decât celor din ziare sau de la radio, probabil pentru ca ele sunt percepute ca fiind mai putin partinitoare decât cele din presa si datorita faptului ca ofera dovezi în imagini, fapt inaccesibil radioului. Emisiunile de stiri constituie totodata una dintre cele mai populare surse de programare ale televiziunii: programele de dupa amiaza si de seara de stiri se afla cu regularitate pe primele locuri ale aprecierilor. La orele propuse pentru jurnalul de stiri, un flux continuu de vorbe si imagini patrunde pe ecranele televizoarelor în majoritatea caselor oamenilor în fiecare zi [23].

Indiferent de modul de structurare a informatiei stirea de televiziun, spre deosebire genul similar al presei scrise, este "o arhitectura cu trei niveluri"[24]:

Atacul sau lansare( lead-ul, engl.lead-in) Corpusul stirii

Finalul stirii(engl. lead-out) [25]

3.4.1. Lead-ul si functiile sale

Jurnalismul de televiziune desemneaza prin lead textul de prezentare, de anunt al stirii, citat de pe prompter de prezentatorul jurnalului televizat. Durata acestui text e cuprinsa între 5 si 15 secunde si fiind emisa totdeauna în direct, din studioul de stiri, stirea este reunosctuta în desfasuratorul de emisie sub notatia "video sau intro".

 Functii ale lead-ului:

·        Capteaza atentia telespectatorului si îi suscita interesul pentru subiectul care urmeaza a fi relatat;

·        Instaureaza registrul de abordare si perspectiva din care va fi tratat subiectul stirii:

·        Ofera o minima localizare în context a evenimentului;

·        Completeaza stirea cu informatii de ultima ora, aparute dupa finalizarea materialului;

De precizat ca, între cele patru functii ale lead-ului, prima este esentiala si obligatorie, urmatoarele trei putând sa ramâna facultative.

În functie de durata stirii, a subiectului acesteia, ca si de profilul jurnalului în care stirea se încadreaza, exista mai multe formule de redactare a lead-ului.

Asadar, pentru jurnalul de stiri clasic, transmisia în direct, cu prezentator, se pot concepe si difuza:

Lead-uri narative (este o formula de lead în care redactorul trebuie sa stapâneasca deplin stiinta dozajului si a proportiilor pentru a nu divulga prea mult de la început). Exemplu: "Sute de mii de musulmani din întreaga lume iau parte în aceste zile la marele pelerinaj de la Mecca.

Continuare în corpus: "Orice musulman trebuie sa parcurga acest drum cel putin o data în viata. Astazi, credinciosii se îndreapta catre muntele lui Arafat, locul cel mai important al pelerinajului unde se vor ruga pentru iertarea pacatelor" [26].

Lead-uri prin contrast (acestea subliniaza de la primele cuvinte caracterul stirii care urmeaza, situându-se în opozitie cu continutul ei printr-un element initial.

Exemplu: "Câteva mii de suporteri ai echipei Steaua au scandat azi, pe terenul din Ghencea, desi a plouat torential".

Lead-uri explorative (sunt formulele de deschidere a stirii care faciliteaza accesul la semnificatia relatarii printr-o suplimentare).

Lead-uri rezumative (corpusul stirii devine continuarea unei formule abreviate).

Exemplu: " Violentele iau din nou amploare în Irak" [27].

3.4.2. Modele de structurarea informatiei în stirea de televiziune

1. Modelul liniar (sau narativ).

E reprezentat de structura clasica, în cadrul careia stirea de televiziune respecta organizarea cunoscuta: introducere, cuprins si încheiere.

Introducerea continua si completeaza lead-ul, încercând sa mentina atentia telespectatorului. Totodata, introducerea edifica asupra unghiului de abordare a informatiei si pregateste trecerea la partea mediana.

Cuprinsul (partea mediana), constituie echivalentul desfasurarii actiunii dintre cele cinci momente ale subiectului, asa cum le enumera metodologia clasica. Deosebirea e însa aceea ca în stirea de televiziune, sunt lasate deoparte toate detaliile nesemnificative. Finalul încheie, în mod concluziv, subiectul abordat, fara a neglija relatia cauza-efect si consecintele imediate ale evenimentului despre care s-a relatat.

1.        Modelul situatiei conflictuale

Este modul de structurare a informatiei adecvat în special subiectelor care fac referire la un conflict de amploare. Organizarea interna a informatiei în cadrul acestui model parcurge succcesiv urmatoarele etape:

Captarea interesului telespectatorului prin intermediul primei imagini din mterialul filmat si al primei propozitii din comentariu.

Descrierea naturii conflictului . Prezentarea pozitiei fiecarei parti aflate în conflict.

Punctul culminant:presupune accentuarea celui mai dramatic aspect al relatarii ( ca o continuarea a anticiparii lui din lead).

Finalul: presupune expunerea consecintelor pe termen mediu sau lung si a solutiilor previzibile.

3.Modelul unitatii dramatice

Elaborat de teoreticianul amenican James Glen Stovall în urma cu aproape cincisprezece ani, aceasta modalitate de structurare a informatiei audiovizuale include tratarea evenimentului în functie de abordarea a trei momente:

·        Punctul culminant expune chestiunea actuala a evenimentului determinanta pentru ceea a urmat.

·        Cauza prezinta circumstantele evenimentului, insistând în mod logic asupra raspunsului la întrebarea  "de ce?".

·        Efectul contine prezentarea contextului si a consecintelor imediate ale evenimentului relatat.

4.What formula

Acest model de organizare a informatiei, denumita "what formula?" de Andrew Boyd, la sfârsitul anilor 1990, este o structura care lanseaza interogativ fiecare initiala a pronumelui dupa cum urmeaza [28]:

"W" ( What has happened?, Ce s-a întâmplat? )

Sunt trecute în revista principalele secvente ale evenimentului.

"H" (How did it happen?, Cum s-a întâmplat? )

Este prezentat contextul evenimentului.

"A" (Amplify the introduction) -Se detaliaza ceea ce s-a prezentat.

"T" (Tie up loose ends)

Enuntarea consecintelor evenimentului e coroborata cu detalii referitoare la context.

Lead-out-ul

Este un text post-stiri, citit de pe prompter de catre prezentatorul din studio, la încheierea difuzarii imaginilor filmate. Prin acest text succint, prezentatorul face trecerea catre subiectul urmator din cadrul jurnalului de stiri. Alteori, lead-out-ul este formulat si transmis de catre reporterul în stand-up, care adauga astfel informatii suplimentare, aparute în ultimul moment sau anticipeaza posibile consecinte imediate ale evenimentului despre care s-a relatat.

3.4.4. Reporterul în stand-up

Reporterul de stiri aflat pe teren si relatând în picioare în fata camerei video, este un jurnalist de televiziune care realizeaza un stand-up. Stand-up-ul este o tactica jurnalistica întreprinsa în direct, în cadrul jurnalului de stiri, iar punerea ei în fapt se poate realiza:

Ca relatare exclusiv verbala, cu prezenta reporterului în cadru; Ca relatare verbala a reporterului, exemplificata partial cu imagini;

Majoritatea producatorilor de jurnale televizate considera ca relatarea în direct a reporterului aflat la fata locului confera un plus de credibilitate respectivei emisiuni de stiri. Realizatorii stirilor care au o minima experienta în domeniu, stiu ca un stand-up salveaza adesea absenta imaginilor, în unele situatii de forta majora, si permite totodata consemnarea prompta a evolutiei ulterioare a evenimentelor si prezentarea implicatiilor care au intervenit dupa încheierea filmarilor.

În general, reporterul sta pe loc în timp ce vorbeste. Daca totusi se deplaseaza, va fi urmarit de camera, astfel încât marimea sa ramâna constanta în cadru [29].

În functie de amploarea evenimentului, interventia în direct a reporterului în stand-up este scurta ( acopera maximum doua minute) si este frecvent conceputa ca un dialog al reporterului cu prezentatorul din platou al jurnalului de stiri.

În mod obisnuit, stand-up-ul se încheie cu o formula ce cuprinde numele jurnalistului care a relatat, numele postului de televiziune si al emisiunii gazda, precum si locul de unde s-a transmis.

Situarea reporterului în cadru se face în plan mediu sau, mai rar, în prim plan. Încadrarea în centrul imaginii îi atribuie reporterului autoritate, dar, în acelasi timp, valorificarea ambiantei printr-un cadraj lateral (stânga/dreapta) îl încadreaza pe jurnalist în context, ajutându-l sa devina în mod natural, parte a scenei.

O conditie esentiala în acest caz este ca backgroundul ales sa se înscrie în aria tematica a subiectului despre care se relateaza si nu sa îl contrazica vizual sau sa contina prea multe elemente în miscare, susceptibile sa distraga atentia telespectatorului. Un stand-up bine realizat presupune capacitatea reporterului de a vorbi liber si în ritm constant în timp ce priveste în vizorul camerei video, pentru a da senzatia unui contact neîntrerupt cu telespectatorul.

Din puct de vedere vizual, intrarea în cadru a reporterului care realizeaza stand-up-ul se face direct, prin taietura de montaj, prin panoramare (imaginea porneste de la un detaliu al locatiei din care se transmite si îl descopera pe jurnalist printr-o miscare de descriere, efectuata de camera video) sau prin încadrarea într-o fereastra decupata alaturi de imaginea prezentatorului aflat în studioul de stiri (aceasta din urma fiind cea mai moderna si interactiva modalitate de punere în imagine a stand-up-ului).

http://www.mediacollege.com/