Înv. ELENA ŢARĂLUNGĂ

MODALITĂŢI DE DEZVOLTARE A CAPACITĂŢILOR CREATOARE

ALE ŞCOLARULUI MIC PRIN CONŢINUTURILE ARIILOR

,,ARTE'' ŞI ,,TEHNOLOGII''

Lucrare ştiinţifică

Editura Sfântul Ierarh Nicolae 2010

ISBN 978-606-577-128-4

2

Îndrumător ştiinţific: ing. Nechita Manuela Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi

3

CUPRINS

Capitolul I Consideraţii teoretice

I.1. Argument

I.2. Creativitatea - dimensiune psihologică a creativităţii umane

I.3. Caracterizarea psihologică a vârstei şcolare mici .

I.4. Educaţia plastică şi Educaţia tehnologică în învăţământul primar

I.4.a. Elemente de limbaj plastic

I.4.b. Conţinuturi şi materiale în cadrul disciplinei ,, Abilităţi practice''

Capitolul II Metodologia cercetării

II .1. Ipoteza cercetării . Obiective . Metode de cercetare

II.2. Investigaţii făcute în faza de pretestare

Capitolul III Învăţarea creativă a conţinuturilor ariilor Arte şi Tehnologii

III.1. Metode de dezvoltare a creativităţii

III.2. Conţinuturile ariilor Arte şi Tehnologii - cadru favorabil dezvoltării creativităţii

III.3. Aspecte concrete ale aplicării experimentului

Capitolul IV Probe finale . Rezultatele şi interpretarea lor

Concluzii

Bibliografie

Proiecte de lecţii

4

„ Ori de câte ori un copil pus în faţa unei probleme restructurează datele problemei sau imaginează procedeul ce conduce la soluţie independent

de faptul că este o sarcină şcolară , a vieţii curente sau un test, el înfăptuieşte o invenţie”

( P. Oleron)

5

Capitolul I

Consideraţii teoretice

I.1. ARGUMENT

,,Există adesea, în prima copilărie, o prospeţime a imaginaţiei, o curiozitate neobosită, un fel de geniu poetic, pe care savanţii sau artiştii ajunşi la maturitate nu le pot găsi decât cu mare greutate''. Pornind de le această remarcă a lui Gaston Berger din ,,L'homme moderne et son education'' putem să ne îndreptăm atenţia spre o abordare cu încredere a problematicii creativităţii, susţinuţi de orientările din ,,Curriculum naţional'' şi de ,,Planul - cadru de învăţământ''. Respectând principiile de descentralizare , de flexibilizare ţi de decongestionare a parcursului şcolar, putem să abordăm cu deosebită flexibilitate domeniul ariilor ,,Arte'' şi ,,Tehnologii''. Valorificând cele mai de preţ însuşiri ale copilăriei (inventivitatea , fantezia, imaginaţia , căutările pasionate , elanul spre aventură şi cunoaştere regăsite în activităţile realizate la clasă) vom stimula şi vom forma inteligenţe indrăzneţe , oameni cu o gândire independentă , creativă . Deoarece desenul îmi redă echilibrul , speranţa şi puterea, deoarece iubesc frumosul din natură şi din artă , observând şi apropiindu-mă în permanenţă cu emoţie de spectacolul sublim al naturii şi încercând nu de puţine ori să redau prin culori o parte infimă din acest spectacol , (peisaje ori flori ce aduc primăvara în suflet chiar şi în anotimpul de iarnă) , cred că prin conţinuturile ariilor ,,Arte'' şi ,,Tehnologii'' voi reuşi să stimulez disponibilităţile creatoare existente mai mult sau mai puţin în fiecare dintre elevii mei . Copiii nu pot realiza la începutul drumului lor de mici artişti forme care să le întruchipeze cât mai sugestiv ideile şi sentimentele . Cu atât mai puţin se vor orienta în structura spaţiului compoziţional . Privind atent natura , ei vor observa nu numai frumuseţea ei , dar şi varietatea plantelor , forma şi culoarea lor . O frunză care se desprinde şi se leagănă în vânt , o castană căzută pe o alee din parc sau o ghindă găsită la poalele copacilor pot constitui materiale de bază în realizarea unor minunate lucrări în orele de ,,Abilităţi''. Aceste materiale din natură , uşor de procurat , se pot transforma în mâinile lor în jucării minunate . Este nevoie de puţină îndemânare , fantezie , imaginaţie şi multă răbdare . Am ales tema ,,Modalităţi de dezvoltare a capacităţilor creatoare ale şcolarului mic prin conţinuturile ariilor ,, Arte'' şi ,,Tehnologii'' , justificând această opţiune din perspectivă psiho- pedagogică astfel:

avem nevoie de copii care gândesc şi au capacitatea de a prelucra informaţia primită , nu doar de simpli receptori ;

se impune trecerea de la stocarea informaţiei la o prelucrare logică , astfel încât aceasta să-şi găsească aplicabilitatea ;

6

este necesară stimularea creativităţii , a imaginaţiei şi a gândirii flexibile pentru o structurare temeinică , sistematică a informaţiei , a aptitudinilor , a capacităţilor ;

se impune necesitatea de a forma capacitatea elevilor de a transfera logic , de la o arie curriculară la alta , conţinuturile şi de a le structura , eventual de a le ierarhiza , în funcţie de trebuinţe, de necesităţi şi de contextele situaţionale.

I.2. CREATIVITATEA –DIMENSIUNE PSIHOLOGICĂ A PERSONALITĂŢII UMANE

În prezent există sute de modalităţi prin care este definită creativitatea. În general, psihologii susţin că „a fi creativ” înseamnă „ a crea ceva nou, original şi adecvat realităţii”. Iată câteva din definiţiile date creativităţii: „Prin creativitate se înţeleg adeseori factorii psihologici ai unei performanţe creatoare viitoare,

într-un domeniu sau altul al activităţii omeneşti” (AL. Roşca – Creativitatea , Bucureşti , Ed. Enciclopedică Română, 1972, pag 9)

„Creativitatea presupune o dispoziţie generală a personalităţii spre nou, o anumită organizare a

proceselor psihice în sistem de personalitate” (P.Popescu Neveanu )

„Creativitatea – activitatea mintală de elaborare a ideilor noi şi originale pe plan mintal, iar

creaţia este activitatea de metamorfozare a ideilor noi în proiecte, planuri, schiţe şi în final în obiecte tehnice sau artistice”

(D. Vrabie – Psihologia educaţiei , Ed. Geneze , Galaţi, 2002

Al. Roşca apreciază că „datorită complexităţii fenomenului creaţiei , este puţin probabil să se ajungă la o definiţie unanim recunoscută , deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni diferite”. Problema formării prin educaţie a personalităţii autonome şi creative este complexă şi a primit soluţii variate , fără a se putea spune că este rezolvată. Trecerea de la un învăţământ dominant informativ la unul formativ-creativ, cu finalitate măsurabilă dinainte stabilită, trebuie să fie un obiectiv major pentru educatorul care organizează situaţiile de învăţare . Personalitatea este definită ca ansamblu integral şi unitar de însuşiri , procese şi structuri psiho - fiziologice şi psiho-sociale care diferenţiază modul de conduită al unui om în raport cu alţii , asigurându-i o adaptare originală la mediu. Pe parcursul vieţii sale , omenirea a acumulat o experienţă de viaţă pe care a condensat-o în codul limbii prin simboluri , noţiuni , categorii , legi , teze , concepţii , judecăţi de valoare, teorii , explicaţii numite cunoştinţe. Omul se naşte cu posibilităţi virtual nelimitate de învăţare şi de dezvoltare bio-psihică.

7

Fără a prelua cunoştinţele esenţializate , descoperite de generaţiile anterioare , tânăra generaţie nu numai că n-ar putea să reproducă procesele de producţie , dar nici n-ar supravieţui. Pentru a reproduce procesele de producţie existente trebuie să înveţe , să preia de la înaintaşi experienţa socială, dar pentru a putea perfecţiona procesele de producţie , pentru progres, omul are nevoie nu numai de cunoştinţe , ci şi de capacităţi creative. Copilul se naşte atât cu capacităţi de a învăţa reproductiv , cât şi cu posibilităţi de a-şi forma şi dezvolta o atitudine activă , dominatoare şi transformatoare faţă de mediu , de a căpăta încredere în forţele proprii şi autonomie în rezolvarea problemelor practice , exersând şi dezvoltând capacităţile de inovaţie , invenţie şi creaţie , fără de care nu există progres . Creativitatea poate fi definită prin procesul de creaţie ( fenomen de extremă complexitate prin care se elaborează fie o operă de artă , fie o inovaţie tehnică , un mecanism , un aparat ,fie o nouă teoremă matematică etc.), prin produsul creat ( eficienţă ,noutate , originalitate) , prin personalitatea creatoare şi potenţialul creativ ( capacitate complexă a omului , o structură caracteristică a psihicului ce face posibilă opera creatoare ). Creativitatea este o interacţiune constructiv–transformatoare între subiect şi lume , o formă specifică de activitate din care rezultă un produs nou, original, şi cu valoare pentru societate . Competenţa creativă este legată atât de motivaţie , adică de măsura în care subiectul se mobilizează pentru invenţie , inovaţie , creaţie ,cât şi de nivelul atins în dezvoltarea unor procese psihice , între care un loc deosebit îl ocupă :

Spiritul de observaţie – capacitatea de a sesiza în obiecte , fenomene şi acţiuni , trăsături mai puţin evidente , dar importante ;

Operativitatea gândirii – adică acea capacitate mintală de structurare şi restructurare continuă a informaţiilor , de integrare a lor în sisteme din ce în ce mai complexe , capacitatea de a întrebuinţa operaţiile gândirii ( analiză , sinteză , comparare, asociere , disociere , abstractizare , generalizare), de a sesiza relaţii între fenomene , de a deplasa gândirea de la cauză la efect şi invers ;

Imaginaţia creatoare , capacitatea de a elabora imagini noi pe baza prelucrării datelor anterioare , ca rezultat al interacţiunii dintre percepţie , memorie , gândire , emoţie , atenţie , acte de voinţă etc., rezultând un produs nou , inexistent până în momentul conceperii , dar posibil în viitor ;

Creativitatea gândirii ca valoare supremă a personalităţii umane , activitate şi competenţă din care rezultă un produs nou , original , cu valoare pentru societate .

Creativitatea este legată de încrederea în forţele proprii , de comportamentul de căutare , de analogii neaşteptate , de punere a vechilor concepte în contexte noi , de transformare a lumii , de capacitatea de acomodare cu depăşire prin originalitate . Creativitatea se opune activităţii psihice convenţionaliste , reproductive , rutiniere , conservatoare . Creativitatea este legată de caracterul divergent al gândirii (care acceptă existenţa mai multor soluţii tinde să le descopere şi să o identifice pe cea mai eficientă), de fluiditatea gândirii (ca factor al inteligenţei şi creativităţii , care constă în uşurinţa şi rapiditatea asociaţiei între imagini şi idei) şi de flexibilitatea gândirii (capacitatea de restructurare uşoară şi eficientă a mersului gândirii în raport cu noile situaţii). Omul se naşte cu posibilitatea de a-şi dezvolta capacităţile intelectuale şi creative. Ele însă nu se dezvoltă spontan , de la sine , prin simpla maturizare . Procesul se diferenţiază pe tipuri după gradul solicitării elevului în actul conştient al învăţării şi după măsura în care învăţarea se transformă în cunoaştere , competenţă , factor al dezvoltării psihice .

8

In autonomia intelectuală şi în creativitate sunt implicate şi afectivitatea (ca ansamblul proceselor psihice prin care omul reflectă realitatea sub formă de trăiri, stări şi atitudini, pentru rezultatele creativităţii depind şi de prezenţa curiozităţii, a sentimentului îndoielii, al noului , al certitudinii etc.) şi motivaţia (prin ansamblul mobilurilor interne sau externe care orientează şi susţin energetic realizarea activităţii de creaţie ). Fiecare temă care face obiectul învăţării şi fiecare problemă ce urmează să fie rezolvată de şcolari provoacă îngrijorări , tensiuni cognitive care se pot constitui în praguri psihice inhibitive, cu tendinţe de abandonare a efortului.

FACTORII CREATIVITĂŢII

Factori de natură intelectuală 1. Imaginaţia - funcţia esenţială a procesului de creaţie originală. O vreme , imaginaţia a fost

definită ca un proces de combinare a imaginilor, ceea ce se potriveşte imaginaţiei artistice. Dar orice proces creator implică noi combinări, noi sinteze : şi în matematică , şi în fizică ,în ştiinţe , în general. Iar sintezele noi nu se petrec doar în domeniul ideilor şi imaginilor, ele au loc şi pe plan afectiv. Astfel , imaginaţia poate fi definită ca acel proces psihic al cărui rezultat este obţinerea unor reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor. Fiind componenta cea mai importantă a creativităţii, însuşirile prin care ea se manifestă pot fi considerate drept principalele caracteristici ale creativităţii. Ele sunt: - Fluiditatea – posibilitatea de a-ţi imagina , în scurt timp, numeroase imagini sau idei , unele fără utilitate , dar printre ele găsindu-se şi cele adecvate soluţiei căutate; - Plasticitatea - uşurinţa de a schimba punctul de vedere , modul de abordare a unei probleme , când un procedeu se dovedeşte inoperant; - Originalitatea - expresia noutăţii, a inovaţiei . Când vrem să testăm această capacitate a cuiva , ea se poate constata prin raritatea statistică a unui răspuns , a unei idei ; - Flexibilitatea - aptitudinea de a produce un număr de grafisme ce aparţin unor clase diferite. Fiecare dintre aceste patru caracteristici are însemnătatea ei ; principală rămâne originalitatea , ea garantând valoarea rezultatului muncii creatoare .

2. Importanţa exerciţiului realizează rolul altei funcţii în structura creativităţii( al memoriei). Volumul experienţei are o mare influenţă asupra posibilităţilor de creaţie. Contează nu numai volumul de cunoştinţe însuşit , ci şi varietatea acestor cunoştinţe. Soluţionarea unor probleme într-un domeniu se poate realiza prin analogie cu fapte constatate la altă disciplină .

- Nivelul gândirii, inteligenţa – un alt factor ce poate influenţa creativitatea unei persoane. Gândirea este menită să stabilească relaţii şi să verifice valabilitatea soluţiilor oferite de imaginaţie. Psihologul american P. Guilford a reliefat existenţa unei ,,gândiri convergente’’, care ne poate duce la o singură soluţie , spre deosebire de gândirea divergentă care ne oferă mai multe soluţii. Există diferenţe specifice: inteligenţa este mai importantă în domeniul ştiinţific , având însă un rol mult mai mic în artă , de exemplu .

9

Factori caracteriali - Predispoziţiile şi capacităţile intelectuale nu sunt suficiente pentru ca cineva să devină

inventator ori creator de artă. Pentru aceasta este nevoie să existe o motivaţie, o dorinţă, o aspiraţie creatoare. Artistul este preocupat de valoarea estetică a unor peisaje, persoane , evenimente. Adevăraţii creatori devin animaţi de sentimente trainice , chiar de veritabile pasiuni care le domină preocupările , aspiraţiile de fiecare zi . Succesele le cauzează emoţii puternice , intensificând obsesiile lor creatoare .

- Totodată , se cere o voinţă fermă , perseverenţă , o documentare foarte minuţioasă şi demonstraţii riguroase ce solicită mari şi îndelungi eforturi. Cine se descurajează uşor şi nu e capabil să dea piept cu greutăţile nu poate ajunge la realizări notabile. Nimeni nu a creat un lucru remarcabil fără o luptă îndârjită pentru îmbogăţirea mijloacelor de expresie (cuvântul , culoarea sau armonia sunetelor .

Factori sociali Atât omul de ştiinţă, cât şi artistul se află sub puternica influenţă a mediului ambiant , în special al celui social. Motivaţia, aspiraţia unei persoane depind extrem de mult de cerinţele societăţii în care s-a dezvoltat. Aşa se explică avântul artelor plastice din Italia în secolele XV şi XVI . Atunci , negustorii italieni se îmbogăţiseră şi îşi clădeau palate pe care le doreau împodobite cu picturi şi sculpturi alese. Ca urmare , s-au creat şcoli de pictură şi sculptură , iar talentele , existând totdeauna în sânul unui popor , au avut condiţii optime de înflorire , ajungând pe înalte culmi de perfecţiune artistică . O puternică influenţă exercită asupra elevilor predecesorii , profesorii lor. Socrate l-a influenţat pe Platon J. Haydn pe L. van Beethoven . Chiar dacă discipolul se îndepărtează de modelele iniţiale,acestea au avut un rol deosebit în faza iniţială a pregătirii lor .

Societatea poate fi însă şi o frână în calea dezvoltării cunoaşterii (persecuţiile Inchiziţiei din Spania şi Italia, intoleranţa stalinistă împiedicând progresul ştiinţelor sociale şi ale biologiei).

PROCESELE FUNDAMENTALE ALE IMAGINAŢIEI

Imaginaţia , componenta principală a structurii mentale creative , are la bază două procese fundamentale : analiza şi sinteza. Analiza realizează o sfărâmare a unor asociaţii, o descompunere a unor reprezentări care apoi, prin sinteză, sunt reorganizate în alte structuri , deosebite de cele percepute sau gândite anterior. Sinteza are loc în diferite modalităţi numite de obicei ,,procedeele imaginaţiei’’:

1. aglutinarea – părţi descompuse din anumite fiinţe sau obiecte sunt recombinate altfel, dând naştere unor obiecte sau fiinţe cu aspect eterogen (Sfinxul , Centaurul);

2. modificarea dimensiunilor umane (uriaşi, pitici); 3. multiplicarea şerpilor(balaurul cu şapte capete); 4. schematizarea feţei umane(caricatura); 5. analogia(procedeu prezent în ştiinţă şi tehnică).

10

FAZELE PROCESULUI CREATIV Procesul creativităţii artistice a elevilor poate să parcurgă următoarele faze:

faza de pregătire - această fază constă în acumularea de informaţii , asimilarea şi relaţionarea lor, integrarea lor în anumite sisteme de gândire;

faza de incubare – este asemenea unei magazii de reprezentări vizuale estetice şi artistice . Urmează mai multe încercări de combinarea acestora pe baza unor noi relaţii şi a găsirii unor configuraţii originale cu o anumită expresie;

faza de verificare – este o reluare pe plan mintal sau pe plan practic a procesului ultimei combinări şi a ultimei soluţii. Aceasta se adaptează unor materiale de lucru , unor suporturi de diferite mărimi.

BLOCAJELE CREATIVITĂŢII

Constrângerea elevilor de a imita unele scheme prezentate, la conformism reprezintă o piedică , un blocaj pentru activităţile lor creatoare. Apariţia blocajului apare chiar la intrarea în clasă a unui învăţător cu o atitudine autoritară , dispreţuitoare , obosit sau chiar plictisit. Toate acestea provoacă la elevi o atitudine de respingere. Frica de eşec este alt factor care produce blocajul creativităţii. Acest blocaj le slăbeşte încrederea în forţele lor de a încerca cu îndrăzneală de a face noi asocieri şi combinări între elementele cunoscute şi să abordeze noi tehnici de lucru sau să combine tehnicile de lucru ştiute. Frica de e.ec distruge la elevi sentimentul valorii. Alţi factori care blochează creativitatea elevilor sunt subaprecierea şi supraaprecierea lucrărilor elevilor . Aceasta face să apară acea indiferenţă , suficienţă sau tensiune care le distruge curiozitatea de a încerca şi altceva , de a face noi eforturi. Supraaprecierea rezultatelor sau produselor elevilor ( prin laude exagerate , note mari nemeritate) îi inhibă şi le înlătură relaxarea nervoasă necesară procesului de creaţie . Pentru elevi , inovaţia artistică cere un anumit interes , libertate în a face ,,jocuri” de combinări şi asocieri noi de imagini , de materiale , de tehnici de lucru , cu scopul de a exprima o viziune , o idee , un sentiment , un adevăr . Aceste blocaje trebuie evitate, combătute prin instaurarea unui climat afectiv pozitiv, de exigenţă, dar şi de înţelegere, de responsabilitate, printr-o comunicare generoasă, între învăţător şi elevi , prin oferta prin care învăţătorul iese în întâmpinarea copilului .

I.3.CARACTERIZAREA PSIHOLOGICÃ A VÂRSTEI ŞCOLARE MICI

Vârsta şcolară se distinge prin orientare obiectivă a intereselor , diminuarea egocentrismului, sociabilitate crescută dar încă diferenţiată. Mica şcolaritate este perioada când se modifică substanţial regimul de muncă şi de viaţă , caracteristicile tensionale generate de evenimente care domină şi marchează tabela de valori ale şcolarului mic.

a) Dezvoltarea proceselor şi a reprezentărilor senzoriale . Deşi maturitatea organelor de simţ ( ochiul , urechea , corpusculii tactili)se termină relativ de timpuriu ( către vârsta de doi ani şi jumătate ) , dezvoltarea senzaţiilor este un proces în deplină

11

desfăşurare . La vârsta de 6-7 ani are loc o lărgire a câmpului vizual , precum şi o creştere a preciziei în diferenţierea nuanţelor cromatice. De asemenea , se înregistrează progrese ale capacităţii de recepţionare a sunetelor înalte şi ale capacităţii de autocontrol a propriei emisii vocale . Senzaţiile lui se subordonează noului tip de activitate – învăţarea. Cum acestea se desfăşoară sub forma unor acţiuni distincte ( de aritmetică , de scris , citit, de muncă , de desen , de observare a mediului înconjurător ) senzaţiile şcolarului mic se vor modela în funcţie de solicitările specifice acestor a acţiuni. La intrarea în şcoală , copilul posedă numeroase reprezentări despre obiectele de uz casnic , despre fructe , pomi , animale , despre oamenii care îl înconjoară şi despre acţiunile şi activităţile lor. Cu toate acestea , reprezentările lor sunt încă contopite , confuze , puţin sistematizate. Sub acţiunea învăţării însă, reprezentările suportă modificări esenţiale , atât în ceea ce priveşte sfera şi conţinutul , cât şi în ceea ce priveşte modul de a se produce şi de a funcţiona. In reproducerea imaginii obiectului este posibilă folosirea liberă, voluntară (în desene , lecturi , povestiri) a fondului de reprezentări existent , iar pe o treaptă mai înaltă copilul reuşeşte să descompună reprezentarea în părţi componente , în elemente şi caracteristici cu care poate opera. El le include în noi combinaţii , creând noi imagini . Reprezentarea va servi astfel la realizarea proceselor imaginaţiei , gândirii şi a diferitelor forme de activitate creatoare.

b) Dezvoltarea gândirii şi limbajului Procesele gândirii realizează progrese importante de-a lungul micii şcolarităţi, constând în apariţia şi consolidarea construcţiilor logice care înlocuiesc procedeele imirice , intuitive , naive ale etapei precedente. Elemente ale gândirii intuitive , concrete , cu caracter practic , specifice preşcolarului, mai apar încă în gândirea şcolarului mic , mai ales în faţa unor sarcini noi , neobişnuite , dificile. In procesul de învăţământ se dezvoltă operaţiile gândirii absolut indispensabile oricărei activităţi intelectuale : analiza şi sinteza , comparaţia , abstractizarea şi generalizarea , clasificarea şi concretizarea logică . Gândirea devine mai productivă , ca rezultat al creşterii gradului de flexibilitate şi mobilitate , al utilizării diferitelor procedee de activitate mintală. La intrarea în şcoală, copilul dispune de un vocabular relativ bogat ( aproximativ 2500 de cuvinte) şi stăpâneşte la modul practic regulile de folosire corectă a cuvintelor în vorbire. In cursul micii şcolarităţi se formează capacitatea de citit-scris şi acesta impulsionează procesele limbajului. Se însuşeşte fondul principal de cuvinte al limbii materne, care ajunge să numere spre sfârşitul micii şcolarităţi, aproape 5000 de cuvinte, dintre care tot mai multe pătrund în vocabularul activ al copilului . Dezvoltarea limbajului se face şi în contextul altor activităţi şcolare de muncă (desen , istorie , observarea naturii etc.).

c) Dezvoltarea funcţiilor mnezică şi imaginativ -creativă Specific vârstei şcolare mici este creşterea considerabilă a volumului memoriei. În fondul memoriei pătrunde un mare volum de informaţie. Elevul memorează şi reţine date despre uneltele cu care lucrează , despre semnele şi simbolurile cu care operează , despre termenii noi pe care îi utilizează, despre regulile şi legile pe care le învaţă. Comparativ cu clasa I , în clasa a IV a se memorează de 2-3 ori mai multe cuvinte. La vârsta şcolară mică se accentuează caracterul voluntar, conştient al memoriei, al proceselor ei. Îndeosebi , în partea a doua a micii şcolarităţi(clasele a III a şi a IV a) copilul este

12

capabil sa-şi fixeze sarcina de a memora , sa-şi planifice din timp memorarea unui material oarecare. Cercetările arată că din memorie dispar cel mai repede datele întipărite mecanic. Cu timpul , nu mai rămân din ele decât elemente dezordonate , disparate. Intrarea în şcolaritate creează şi funcţiei imaginative noi solicitări şi condiţii. Descrierile, tablourile , schemele utilizate în procesul transmiterii cunoştinţelor solicită participarea activă a proceselor imaginative. Este foarte mult solicitată imaginaţia reproductivă, se dezvoltă imaginaţia creatoare. Ascultând o povestire , şcolarul mic este capabil să şi-o reprezinte transformator , introducând modificări în desfăşurarea subiectului . Formele creative ale imaginaţiei şcolarului mic sunt stimulate de joc şi fabulaţie, de povestire şi compunere , de activităţile practice şi muzicale, de contactul cu natura şi de activităţile de muncă. Comparativ cu vârsta preşcolară , imaginaţia devine mai „critică” , se apropie mai mult de realitate, copilul însuşi adoptând faţă de propria imaginaţie o atitudine de autocontrol.

d) Caracteristici ale formării deprinderilor , priceperilor şi obişnuinţelor la şcolarul mic În cursul micii şcolarităţi continuă să se întărească deprinderile de autoservire , conturate la vârsta preşcolară , şi începe formarea unor categorii de deprinderi şi priceperi legate de nevoile tipului de activităţi şi relaţii în care este încadrat copilul .În procesul însuşirii scrierii şi citirii , se formează deprinderea de a folosi corect componentele grafice şi sonore ale cuvintelor ; deprinderea de măsurat , deprinderea de calcul numeric , iar în cursul familiarizării cu alte cunoştinţe , (geografie , istorie , geometrie), se formează deprinderea de mânuire a unor instrumente cum sunt: linia , echerul , compasul. Studierea disciplinelor şcolare desen , muzică , abilităţi practice va sta la baza formării unor deprinderi şi priceperi tehnice .i artistice , cum ar fi cele de mânuire corectă şi expresivă a culorii, a pensulei sau a cuvântului.

e) Specificul aptitudinilor la vârsta şcolară mică Aptitudinile şcolarului mic se dezvoltă în legătură cu principala activitate pe care o desfăşoară el , învăţătura. Una din aptitudinile generale care se dezvoltă la această vârstă este aptitudinea de a învăţa. Din aceasta se desprind şi se dezvoltă , la micul şcolar , elementele unor aptitudini specializate , cum sunt cele matematice, literare, plastice , muzicale .Cele plastice şi muzicale nu se dobândesc exclusiv prin învăţare,ele presupunând şi anumite premise native : o anumită dotare a ochiului, a urechii , a mâinii. Deosebit de important este mecanismul prin care se ajunge la înclinaţii şi aptitudini. Din nucleul unor atitudini şi relaţii interpersonale favorabile se dezvoltă înclinaţia copilului către activitatea de învăţare şi către obiectele de învăţământ . În procesul devenirii aptitudinilor , contează nu numai reuşitele copilului , ci şi modul cum reacţionează cei din jur la aceste reuşite. De aici , necesitatea ca în educarea aptitudinilor să se îmbine aprecierea externă pozitivă cu stimularea atitudinii exigente a copilului faţă de propria activitate.

f) Atenţia – procesul psihic de orientare şi concentrare a componentelor psiho-fiziologice, trece treptat de la forma involuntară spre cea voluntară , de la cea puţin stabilă , la cea stabilă.

Desenarea cere coordonarea simultană a mai multor activităţi şi ţinerea în evidenţă a mai multor repere perceptive, diverse cerinţe care duc la concentrarea , stabilirea atenţiei.

13

I.4. EDUCAŢIA PLASTICĂ ŞI EDUCAŢIA TEHNOLOGICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

I.4.a. ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC . „ Socotit ca formă de expresie a dinamismului interior , desenul , în toate formele sale,(desen după natură , desen decorativ, artistic, tehnic )reprezintă principalul mijloc de familiarizare a elevului cu limbajul artelor plastice , de stimulare a expresivităţii plastice. Această componentă a educaţiei estetice îşi propune să dezvolte la elevi capacitatea de a discerne frumosul pictural de nonpictural, figurativul de nonfigurativ, să le formeze abilităţi vizuale şi manuale, gustul şi imaginaţia, dar şi elemente de gândire şi comunicare plastică (a trasa şi a înţelege un plan, o schiţă, un proiect, a comunica în limbaj plastic ceea ce sunt , gândesc şi trăiesc).

(A. Barna, G. Antohe – Curs de pedagogie –„Introducere în pedagogie , teoria educaţiei şi teoria curriculum-ului” , Ed. Logos, Galaţi , 2002)

Educaţia plastică are un loc bine conturat în planul de învăţământ, cu obiective generale şi specifice în concordanţă cu particularităţile de vârstă ale copiilor . Educaţia plastică intră în sfera cunoaşterii şi creativităţii realizând educaţia acelor simţuri pe care se bazează inteligenţa şi gândirea creatoare a elevilor. Atingerea unor perspective în domeniul creativităţii plastice implică o cunoaştere temeinică a elevului , al universului spiritual al acestuia, a particularităţilor şi a dinamicii vieţii lui sufleteşti. Obiectivele generale, tematica plastică şi obiectivele de referinţă permit şi încurajează în acelaşi timp, stimularea resurselor proprii fiecărui elev, lăsându-le sentimentul unei depline libertăţi. Crearea unui climat afectiv pozitiv, precum şi folosirea unor metode şi procedee menite să le dezvolte personalitatea creativă vor permite realizarea acestor obiective. La sfârşitul clasei a IV a, elevul trebuie să fie capabil:

să folosească materiale (tuburi, pastile, carioca, pastel , plastilină, lut, hârtie) şi tehnicile de lucru(acuarelă, tempera, guaşe, colaj , mixtă , modelaj) ;

să recunoască grupele de culori, componentele fiecăreia , precum şi semnificaţiile acestora;

să folosească amestecurile dintre culoare şi nonculoare şi dintre culorile vecine în steaua culorilor;

să obţină o dominantă de culoare; să intuiască punctul ca element de limbaj plastic, cu rol constructiv şi decorativ; să folosească rolul de semnificant al liniei şi al punctului; să organizeze echilibrat o suprafaţă folosind toate elementele de limbaj plastic studiate.

Analizând obiectivele predării Educaţiei plastice la clasele I- IV , putem spune că se urmăreşte iniţierea elevilor în convenţiile gramaticii formelor şi culorilor, componente specifice ale limbajului plastic. Cunoaşterea elementelor de limbaj plastic nu determină talentul , dar ignorarea acestora îl poate compromite.

14

CULOAREA – ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

Deosebim şi recunoaştem obiectele înconjurătoare după formele şi după culorile lor. Copiii se simt atraşi de culori care prin strălucirea lor încântă privirea, creează o stare sufletească agreabilă şi o bună stare fizică în acelaşi timp, ca rezultat al influenţei lor asupra circulaţiei sângelui. Culoarea dezvoltă primele forme ale personalităţii şi emotivităţii omului, îi stimulează spiritul creator şi exercită o deosebită influenţă asupra sa. În pictură, grafică, arte decorative se utilizează culorile pigmentare (prafuri de culoare provenite din minerale sau substanţe chimice în amestec cu lianţi). Studiul culorilor nu se poate face fără un material imagistic corespunzător (albume de artă cu reproduceri color, planşe didactice, desene ale copiilor). a) Culori fundamentale (primare)

Armoniile cromatice se constituie din culori numeroase şi diferite. Între acestea, roşu , albastru şi galben sunt culori fundamentale (se mai numesc şi primare). Denumirea de culori fundamentale sau primare rezultă din faptul că fiecare culoare din cele trei are sursă proprie de provenienţă, deci nu pot fi obţinute din amestecul altor culori.

b) Culori binare (secundare)

Fiecare dintre culori poate fi combinată cu o altă culoare primară , obţinându-se astfel alte culori. De exemplu, amestecând roşu cu galben obţinem portocaliu; din amestecul culorilor roşu şi albastru rezultă culoarea violet, iar din albastru şi galben obţinem culoarea verde. Astfel constatăm că din două culori primare rezultă o altă culoare pe care o numim binară sau secundară.

c) Culori semene – sunt cele care transmit senzaţia de cald sau rece şi au un element comun : roşu. Culorile care nu îndeplinesc ambele condiţii menţionate anterior , nu sunt culori semene. Exemplu : roşu şi galben sunt culori calde , dar nu au un element comun.

d) Culori complementare

Anumite culori aflate într-un raport de vecinătate se completează reciproc. Astfel, în raportul de culori roşu-verde, roşu este culoarea primară ,(ca sursă proprie de provenienţă), iar verde este culoarea secundară compusă din albastru şi galben. Tocmai din această cauză, culorile roşu şi verde se completează reciproc, pentru că fiecare conţine ceea ce-i lipseşte celeilalte, întregind împreună trinomul culorilor fundamentale : roşu, albastru , galben. Alte exemple de culori complementare :albastru-orange (albastru +roşu+galben); galben- violet( galben+roşu+albastru).

e) Culori calde şi reci

Culorile roşu, galben, orange sunt numite culori calde pentru că evocă senzaţia de căldură , spre deosebire de alte culori care nu au acest atribut şi de aceea se numesc culori reci (

15

albastru, verde, violet). Ele dau senzaţia de temperatură scăzută şi ,,depărtează” obiectul de ochiul privitorului.

f) Valori. Gri valoric.

Alb şi negru nu sunt culori, ele sunt nonculori şi se mai numesc şi valori. Din amestecul alb- negru rezultă gri valoric. Rolul nonculorilor este acela de a mări sau de a micşora luminozitatea unei culori , determinând astfel valoarea culorii. Luminozitatea culorilor este mărită prin amestecul cu alb şi este micşorată prin amestecul cu negru. Gradul de luminozitate al unei culori reprezintă valoarea acesteia. Exemple: în amestec cu alb, roşu îşi măreşte luminozitatea, dar se răceşte .Din culoare caldă roşu devine culoare rece (roz). Galben în stare pură este o culoare vie, dar în amestec cu alb devine o culoare pală . Galben în amestec cu albastru devine verde. Din amestecul alb-negru rezultă gri. Cu cât se foloseşte mai mult alb, cu atât griul este mai deschis şi cu cât se foloseşte mai mult negru , griul devine mai închis. Griurile alăturate unei culori care se află în contrast (culorile primare) atenuează contrastul dintre astfel de culori , care în acest mod se armonizează. Albul şi negrul alăturate culorilor măresc sau micşorează luminozitatea culorilor (roşu lângă alb pare mai închis decât roşu lângă negru)

CONTRASTUL CULORILOR

În relaţia de vecinătate a culorilor apar anumite contraste. Acestea sunt următoarele:

- Contrastul culorii în sine- apare între două culori , astfel încât acestea se deosebesc între ele. Cel mai puternic contrast apare între culorile primare .

- Contrastul complementarelor ( roşu - verde; albastru – orange ; galben – violet); - Contrastul cald – rece ( roşu – verde ; galben – violet ; roşu – albastru) Cel mai puternic

contrast cald – rece este dintre albastru şi orange( în acelaşi timp şi contrast de complementare);

- Contrastul închis – deschis. Fiecare culoare are un grad diferit de luminozitate . De exemplu, galben este mai luminos decât albastru. În general, culorile calde sunt mai luminoase decât cele reci. Alăturând alb şi negru , obţinem cel mai puternic contrast închis – deschis.

- Contrastul de calitate – se stabileşte între tonul pur şi tonurile rupte ale aceleiaşi culori. De exemplu, tonul de roşu pur este în contrast cu tonul de roşu amestecat cu alb sau negru ( tonuri rupte).

- Contrastul de cantitate – se stabileşte între două culori care ocupă suprafeţe diferite ca mărime. Culoarea care ocupă o suprafaţă mai mare devine o dominantă cromatică ;

- Contrastul simultan – se stabileşte între o culoare pură şi gri valoric sau între o culoare pură şi nonculori , precum şi între culori pure care nu sunt complementare .În acest caz,

16

culoarea pură tinde să coloreze spaţiul din jurul său în culoarea sa complementară. Exemplu: galben pur lângă gri valoric : griul apare violet.

- Contrastul clar – obscur : albul şi negrul ajută la obţinerea celor mai expresive efecte de clar –obscur , pentru a sugera formele precise (clarul) ce trebuie să atragă atenţia privitorului. Au folosit acest contrast Leonardo da Vinci , Rafael, Rembrandt iar la noi, Nicolae Grigorescu , Ion Andreescu şi Corneliu Baba. În clasele primare acest contrast nu se învaţă.

17

MODIFICÃRI CALITATIVE ALE CULORILOR ÎN FUNCŢIE DE PROCEDEELE FOLOSITE

Puritatea culorii . O culoare este pură când apare fără nici un fel de adaos. Prin puritate se înţelege luminozitatea şi strălucirea culorii. Puritatea unei culori se poate modifica prin procedee diferite şi anume:

a) Fuzionarea : se obţine o modificare reflectată din întrepătrunderea culorilor direct pe suportul de hârtie. Când culorile sunt diluate cu ajutorul apei observăm că , dacă lângă o pată de galben aşezăm o pată de albastru ,, ele vor fuziona, mijlocul petei devenind verde , iar spre margini suprafaţa rămâne colorată galben pur.

b) Tonul : este gradul de luminozitate al unei culori . Tonul se modifică („se rupe”) prin amestecul culorii cu alb sau negru , ori alb + negru (gri valoric). O culoare pură amestecată cu alb îşi măreşte luminozitatea ( se deschide), iar amestecată cu negru îşi pierde luminozitatea ( se închide). Folosirea tonurilor unei singure culori se numeşte monocromie.

NUANŢE. GAME CROMATICE. DOMINANTA CROMATICĂ

Nuanţa este amestecul dintre două culori (steaua culorilor) fără a pierde din intensitatea de lumină şi de culoare. De exemplu, din roşu amestecat cu orange rezultă roşu-orange, sau din verde amestecat cu albastru , rezultă verdee spre albastru. Gama cromatică este o gradaţie continuă de nuanţe şi tonuri ale unei culori care conduce la armonia cromatică a întregii lucrări. Dominanta cromatică este culoarea care predomină în lucrare .

SEMNIFICAŢIA CULORILOR ŞI NONCULORILOR

Culorile au însuşiri care ne influenţează psiho-fizic. Culorile luminoase (roşu, galben, orange) influenţează psihicul prin transmiterea unei stări sufleteşti de bucurie , optimism , iar fizic degajă o senzaţie de căldură. Senzaţia de rece este transmisă de culorile reci ( albastru , verde, violet). Imagini artistice în gama caldă de culori(„Zi de vară însorită”, „Lanul de grâu”, „Focul”etc) şi imagini artistice în gamă rece de culori vor ajuta elevii să înţeleagă aceste însuşiri ale culorilor. Alte semnificaţii psiho - fizice ale culorilor: roşu creează efecte de energie, de iritare, verdele este odihnitor, galbenul creează vioiciune, portocaliul transmite bucurie iar violetul degajă tristeţe , nostalgie. Albul , negrul şi toate tonurile de gri între alb şi negru sunt nonculori. Nonculorile se pot folosi în amestec cu alte culori pentru a le deschide sau pentru a le deschide . Ele se mai numesc şi valori. Albul semnifică puritate, pace, nevinovăţie, curăţenie, cinste. Negrul creează impresia de adâncime, tristeţe, greutate. În amestec cu negru , culorile dau impresia de greutate. Griul atenuează contrastul ce apare între culori . Contraste cum sunt roşu-verde , galben-violet, orange - albastru pot fi atenuate prin juxtapunere a unor zone de gri.

18

PUNCTUL – ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC Punctul reprezintă cea mai mică suprafaţă din ansamblul elementelor de limbaj plastic. Cu ajutorul punctului se poate realiza o linie , o suprafaţă. Folosirea punctului în exerciţii conferă elevilor:

a) Deprinderea de a folosi vârful pensulei; b) Concretizarea relaţiilor mare-mic, aglomerat – aerat, ordonat – dezordonat; c) Priceperea de a organiza o suprafaţă cu ajutorul punctului ; d) Dezvoltarea viziunii spaţiale, prin folosirea punctului de diferite mărimi şi culori. Se

creează astfel impresia de „aproape” prin marcarea unor puncte mari în culori calde şi impresia de „departe” prin marcarea unor puncte mici în culori reci.

Metode de obţinere a diferitelor puncte: - Pulverizarea – împrăştierea pe suport a culorii în stare lichidă cu ajutorul pulverizatorului; - Stropirea – poate fi efectuată cu diferite instrumente : stilou ,pensulă, periuţă de dinţi etc.(

pe suport umed sau uscat); - Colajul – oferă posibilitatea obţinerii unor puncte diverse ca formă şi mărime prin rupere

în mod spontan sau prin tăiere; - Amprenta – urma lăsată de un obiect prin apăsare pe o suprafaţă. Expresivităţi şi semnificaţii

Punctul poate avea semnificaţii diverse : început , sfârşit, limită , germinaţii, concentrare etc. Ca element independent, în lucrările de artă plastică, punctul are o prezenţă diversă:

- element singular, formă a unor obiecte mici: gâze, fluturi , frunze, flori sau obiecte care par mici datorită depărtării, element ornamental al unor obiecte folosite în compoziţie sau al unor forme create de artist , de autor;

- element de construcţie , rezultat din tehnica folosită de autor: pointilism(pictură impresionistă), mozaic, colaj tip mozaic etc.;

- element constructiv care , prin modul în care este dispus, sugerează mişcarea sau volumul. După modul în care sunt dispuse pe suport, punctele pot să exprime : ordine – dezordine,

aglomerat – aerat , static - dinamic etc. Punctul semnificant Pentru ca formele din jur să fie reprezentate prin puncte , ele trebuie reduse foarte mult . Astfel se vor alege subiecte care să poată fi sugerate prin punct ca element artistico – plastic , necesitând micşorări ale suprafeţelor foarte mari: „Tribună la un meci de fotbal”, „Oraşul văzut din balon” , „Câmp cu flori”. „Cer înstelat” etc. Este important ca atunci când copilul aşterne pe foaie un punct de o anumită mărime şi culoare sa-l aştearnă conştient , să înţeleagă că acel punct înseamnă ceva anume. În imaginaţia lui , punctul poate însemna orice lucru sau trăire. Trebuie doar ajutat să aleagă forma , culoarea , locul în compoziţie, toate cât mai sugestiv. Rolul constructiv al punctului Pentru a fi punct, suprafaţa colorată trebuie să fie minusculă în raport cu celelalte elemente plastice şi cu suprafaţa, pentru a nu deveni el însuşi o suprafaţă. Astfel , o casă poate deveni un

19

punct când ea apare redusă ca mărime în raport cu alte elemente din spaţiul plastic, când este departe.. La fel , devin puncte păsările pe cer , florile pe câmpie, fluturii sau gâzele. Pentru efectul de spaţialitate al punctului se asociază punctele mici cu cromatică rece, iar cele mari şi foarte mari cu tuşele calde de culoare , pentru a păstra echilibrul. Pentru utilizarea punctului în construirea spaţialităţii,în realizarea efectului de depărtare , se pot sugera compoziţii ca:

,,Livada cu pomi” , „Pomi pe marginea şoselei”, „Câmpie înflorită”, „Peisaj” .

Pentru efectul de uşor-greu al punctului se vor asocia punctele cu culorile închise pentru greu , în partea de jos a suprafeţei, generând o compoziţie statică,iar punctele mici cu culorile deschise pentru uşor, în partea superioară a planşei. Sugestii de compoziţii :

„Spre înălţimi”; „Roiuri de fluturi şi albine”; „Sărbătoare cu baloane colorate”

Învăţând să stăpânească semnificaţia punctului , copilul va putea ,în clasa a IV a, să pună acest element în relaţie cu el însuşi, grupând în mod voit puncte de diferite mărimi şi culori , pentru a comunica într-un mod original idei , trăiri , impresii.

LINIA- ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

Linia, definită ca punct în mişcare, posedă , ca şi punctul plastic, aceleaşi stări potenţiale şi dinamice. Ea este mijloc de materializare a simţurilor, mijloc de comunicare a inteligenţei şi afectivităţii. Când un desen este redat liber, spontan, linia reflectă starea sufletească , sentimentele. Implicarea fiind personală, semnul , linia vor fi unice. Linia plastică ia naştere din încercarea de a împăca tensiunea dintre observarea realului şi efortul de explorare şi recreare imaginativ - artistică. Ea accentuează caracteristicile obiectelor desenate şi poate căpăta diferite expresivităţi şi semnificaţii. Clasificarea liniilor – semnificaţii, expresivităţi

a) după formă : i. linii drepte – sugerează liniştea , siguranţa , împlinirea;

- creează impresia de spaţiu deschis , cald; - corelată cu gândirea şi logica .

ii. linii curbe oarecare sau arc de cerc, exprimă căutare , nelinişte , tensiune. Când curbele sunt închise dau naştere formei , volumului , spaţiului tridimensional. Atunci sunt corelate cu introspecţia , cochilia în care subiectul caută să se refugieze. Ea creează sensibilitate şi emotivitate, având un caracter feminin, delicat,cald, lipsit de asprime. iii linii frânte - atât de dinamice încât uneori de4vin agresive , exprimând caractere dure , puternice , dar şi nelinişte şi zbucium sufletesc.

b) după orientare : i. linii orizontale – sugerează liniştea, siguranţa;

20

ii. linii verticale – sunt ascendente, caută înălţimile; iii. linii oblice – exprimă dezorientarea şi nesiguranţa , agitaţia şi confruntarea de

forţe. Ele rup echilibrul care poate fi restabilit prin folosirea altor linii oblice în sens opus.

c) după grosime : i. linii subţiri – se obţin cu creionul , peniţa şi carioca şi lasă o senzaţie de gingăşie,

şi sensibilitate; Desenul cu linii subţiri capătă caracter decorativ. ii. Linii groase – obţinute cu pensula dau impresia de spontan şi brut . Ele redau

forţă şi vigoare. Linia mai poate fi continuă ( duct continuu) – conturează forma dintr-o singură mişcare , fără a ridica instrumentul de lucru de pe hârtie – şi discontinuă ( rezultată din fragmentarea conturului desenat , creează forma din mai multe linii). În compoziţia decorativă , gruparea liniilor în diferite poziţii dă expresivităţi diverse: liniile orizontale, scurte şi subţiri exprimă liniştea; liniile orizontale, lungi şi paralele exprimă amploarea măreţia; liniile paralele verticale , oblice sau orizontale exprimă armonia, ordinea. În construcţia chenarelor, linia se foloseşte în paralelism prin:repetare , simetrie, alternanţă. De asemenea , linia poate susţine două elemente decorative . Prin modul în care se grupează liniile se pot crea diverse armonii liniare.

ROLUL DECORATIV AL PUNCTULUI ŞI AL LINIEI

a) Punctul – element decorativ În desenul decorativ, punctul reprezintă un semn mic ce poate avea contur poligonal, dar de dimensiuni foarte reduse. Decorarea presupune repetarea după anumite reguli dinainte stabilite. Punctul apare adesea îmbinat cu alt elemente, în special cu linia, cu mare efct ornamental. Studierea punctului şi a liniei ca elemente decorative se realizează în scopul cunoaşterii, înţelegerii şi preţuirii artei populare. Creatorii populari au folosit punctul şi linia pentru a înfrumuseţa obiectele realizate de ei. Au combinat linii drepte, curbe, frânte sau cu puncte şi au creat motivele populare. Acestor motive , creatorii populari le-au dat diferite denumiri: valurile mării , dinţii lupului , brăduţul etc. Şerveţelul popular , piese de vestimentaţie , oul încondeiat ,ulcica populară pot fi materiale demonstrative pe care elevul să descopere diferite motive populare. Pentru obţinerea unor efecte decorative, punctele se grupează după anumite coordonate şi reguli anume stabilite : şiruri orizontale sau verticale , linii frânte sau linii curbe. Ele pot alterna ca formă, sau se pot suprapune. În decorare, punctul poate avea aceeaşi formă , dar mărimi diferite sau pot fi diferite formele, culorile. Se realizează frize decorative din puncte de diferite mărimi, cu teme cunoscute copilului: „Chenar de covor”, „ Alee cu flori”. În ora de Educaţie plastică decorarea cu puncte se face prin exerciţii de „împodobire” cu felurite grupări a unor forme simple: „Ouă de Pa ti”, „Ie” , „Dantelă brodată” . Valoroase aranjamente decorative se pot obţine cu ajutorul punctului într-o aşezare cu efect de iluzie optică. Pe o suprafaţă închisă, punctele albe par mai mici, pe când pe o suprafaţă mai deschisă acelaşi puncte par mai mari. Atunci când punctele sunt mai aglomerate într-o zonă, dau greutate acelei suprafeţe şi este nevoie să intervenim cu altceva pentru a restabili echilibrul.

21

Elevul , stăpânind câteva reguli de grupare a punctelor pentru obţinerea unor efecte decorative , va şti să imagineze ornamente pentru diferite subiecte propuse, cum ar fi : „Vaza cu flori”, „Ulciorul” , „Ştergarul” .

b) Linia – element decorativ În desenul decorativ, linia subţire sau îngroşată este trasată cu diferite mijloace grafice. Uneori, ea poate separa elementele decorative. În construcţia chenarelor, linia se foloseşte în paralelism, prin: repetare, simetrie, alternanţă . Prin modul în care se grupează liniile se pot crea diverse armonii liniare. Efecte deosebite se obţin prin combinarea liniei cu punctul ,n realizarea unor chenare, cusături sau motive liniare. Gruparea liniei în diferite poziţii dă expresivităţi diverse: liniile orizontale , scurte şi subţiri exprimă linişte; liniile orizontale, lungi şi paralele exprimă amploare, măreţie; liniile paralele verticale, oblice sau orizontale exprimă ordine şi armonie. Se pot obţine compoziţii decorative deosebite prin diverse combinaţii ale liniei frânte, dublată, triplată cu suprapuneri, contraste şi îmbinări cu alte elemente geometrice sau alte elemente de limbaj plastic.

FORMA

În general, forma se traduce prin înfăţişare, aspect exterior sau proprietate a unei figuri determinată de raporturile dintre diferitele dimensiuni. În sens plastic, forma este o imagine elaborată şi concretizată pictural, sculptural cu elemente de limbaj plastic şi mijloace tehnice specifice pentru a deveni funcţională, adică pentru a face perceptibilă o idee plastică. Din punct de vedere artistic, forma are mai multe accepţii, dar cele mai cunoscute sunt:

a) Forma spontană; b) Forma elaborată.

Forma spontană - este imaginea obiectuală sau structurală naturală ( exemple: norii învolburaţi pe cer, frunzişuri frământate de vânt). Ele pot sugera diferite înfăţişări. Există şi forme spontane create de om în mod accidental pe cale dirijată. Elevii pot obţine forme spontane prin exerciţii de invenţie cu efecte plastice surpriză:

Prin presarea unei pete de culoare , cuprinse în mijlocul unei hârtii; Prin presare liberă sau printr-un tub în diferite sensuri a unor puncte , pete de culoare

fluidizată; Prin dirijarea scurgerii aderente a unor puncte de culoare fluidizată, schimbând poziţia

planşei pentru a favoriza deplasarea culorilor în sensurile dorite; Prin stropirea forţată cu pensula sau cu alt instrument pe foaia de hârtie uscată sau

umedă; Prin estomparea cu hârtia mototolită a unei suprafeţe acoperite cu un fond de culoare; Prin presarea unei bucăţi de tifon îmbibat de culoare pe o suprafaţă de hârtie.

Forma elaborată – este obţinută prin actul de creaţie , pe baza observării formelor naturale. Ea are forţa de a comunica sentimente şi idei (sensuri, semnificaţii, tâlcuri) şi de a provoca anumite atitudini. În această ipostază, forma elaborată este un semn plastic.

22

Formele elaborate se pot obţine pe baza prelucrării formelor spontane valorificând diferenţa dintre acestea şi prin adăugarea unor elemente noi. Formele plastice au fost sistematizate în mai multe categorii. De pildă , forme de tip fundamental: pătratul, triunghiul, cercul.

COMPOZIŢIA PLASTICĂ Prin ordonarea şi organizarea relaţiilor esenţiale a elementelor de limbaj plastic studiate, ia naştere o formă totală, un tot unitar, o configuraţie numită compoziţie plastică. Compoziţia înseamnă intervenţie asupra formelor şi a relaţiilor dintre ele , pentru realizarea expresiei de ansamblu, a ideii plastice, avându-se în vedere scopul expresiv, plastic. Fiind fructul cunoaşterii artistice , compoziţia valorifică cel mai mult capacitatea creativă. Tipuri de compoziţie:

a) statică – o însumare a elementelor de limbaj plastic, cu semnificaţie statică: punctele ordonate pe trasee orizontale, verticale sau perpendiculare, liniile orizontale sau verticale. Culorile nu sunt ordonate după criteriul efectului termodinamic. Ele rămân în acelaşi plan prin juxtapunere.

b) dinamică – opusă celei statice. Punctele sunt diferite ca dimensiune (mari – mici), ordonate pe trasee curbe , oblice, zigzagate, circulare, aglomerate, dispersate. Culorile sunt în contrast , relevând efectul termodinamic şi spaţial. Formele sunt rezultate din combinarea liniilor dinamice (triunghiul cu vârful în jos, pătratul înclinat).

c) Închisă – puţine centre de interes sau unul singur , spre care se îndreaptă toate liniile. d) Deschisă – se caracterizează prin existenţa mai multor centre de interes, care sunt legate

între ele prin diferite linii de forţă şi îndreaptă privirea şi atenţia spre exteriorul lucrării. Dă impresia că este un fragment dintr-un ansamblu, un detaliu.

e) Abstractă – este realizată pe baza elementelor care nu se asociază cu elemente din natură( realitate). Aceste elemente sunt nonfigurative. Compoziţia abstractă se obţine (respectând particularităţile de vârstă ale copiilor) folosind formele spontane.

f) Realistă – conţine elementele care se iau din realitate (elemente figurative). Pentru a le folosi în compoziţiile lor, elevii trebuie să observe cu atenţie natura: frunze, păsări, insecte, roci etc. Acest lucru se poate face cu prilejul excursiilor , drumeţiilor sau folosind materiale existente în şcoală.

g) Decorativă – predomină funcţia statică a elementelor , prin ordonarea lor după anumite reguli. Motivele decorative sunt destinate înfrumuseţării unor obiecte şi suprafeţe. Aceste motive pot fi luate din natură, din geometrie sau pot fi imaginate respectând principiile artei decorative. Chenarul decorativ(banda sau bordura aplicată pe marginea unui material - hârtie , piele), friza, jocul de fond ( desfăşurat pe o suprafaţă care are la bază o reţea în care motivele decorative sunt dispuse conform desenului decorativ) şi compoziţia serială (procedeu nou în arta decorativă , având la bază semnul obţinut pe calculator) sunt forme compoziţionale decorative.

Elevul trebuie „înarmat” cu tehnici şi procedee de lucru , cu noţiuni despre elementele de limbaj plastic, fără a-i cere să le memoreze , ci prin exerciţii – joc, astfel încât să ştie să realizeze nu numai ceea ce le cerem, ci şi să creeze imagini plastice deosebite , originale trecând toate informaţiile prin filtrul personalităţii lor.

23

I.4.b. CONŢINUTURI ŞI MATERIALE ÎN CADRUL DISCIPLINEI

,,ABILITĂŢI PRACTICE”

Disciplina „Abilităţi practice” oferă „spaţiul ideal” pentru realizarea noilor obiective educative ale Educaţiei tehnologice, obiective determinate de cerinţele societăţii româneşti în schimbare. Educaţia încearcă astăzi să orienteze gustul estetic spre producerea unor obiecte care ies din zona kitsch-ului , al artei de prost gust. O lungă tradiţie a făcut ca obiectele de studiu care implică activităţi manuale să fie considerate „dexterităţi”, adică discipline care vizează în exclusivitate învăţarea unor mişcări manuale şi antrenarea unor capacităţi senzo - motorii. Finalităţile educative înscrise în noile programe de Abilităţi practice acordă însă o mai mare pondere obiectivelor pedagogice de tip cognitiv şi afectiv , luând în consideraţie , în mod mai nuanţat, potenţialul formativ al activităţilor care pot fi organizate în acest spaţiu al orarului şcolar. Cercetările de psihologie genetică au pus de multă vreme în evidenţă , în mod experimental, importanţa acţiunilor desfăşurate de către copii în planul concret material, pentru dezvoltarea structurilor intelectuale complexe. Formarea abilităţilor practice solicitate de utilizarea unor instrumente, a unor noi materiale, pentru a realiza noi produse necesită cunoaşterea principiilor constructive care stau la baza funcţionării obiectelor tehnice ce urmează a fi confecţionate. Aceasta nu înseamnă transformarea vechilor ore de lucru manual în ore de teorie, ci doar că se va încerca imitarea de către copii a activităţii reale de obţinere a unui produs, activitate care implică observare, planificare, măsurare, experimentare şi nu numai acţiunea directă asupra unui material ( confecţionare), conform indicaţiilor altor persoane. Am observat că elevii doresc să parcurgă singuri toate etapele realizării unui nou produs. Orice om care îşi propune ceva va începe prin a observa obiecte (ori activităţi) similare celor pe care intenţionează să le obţină . El va încerca să conştientizeze principiile tehnice elementare care stau la baza construcţiei şi funcţionării obiectelor observate , elementele componente aflate în interacţiune , rolul fiecărui element, astfel încât reproducerea să aibă un caracter personal, original, adecvat nevoilor şi trebuinţelor sale specifice, materialelor şi uneltelor de care dispune , capacităţilor sale de acţiune modelatoare şi de inovaţie. Disciplina Abilităţi practice îşi propune să stimuleze creativitatea copiilor , învăţându-i să identifice etapele prealabile confecţionării unui obiect , să-şi ordoneze ideile sugerate de capacitatea observativă anterioară , într-un plan de acţiune propriu, mergând până la găsirea unei soluţii. Excursiile în Lunca Siretului sau drumeţiile în pădurile din apropierea satului au fost tot atâtea prilejuri de a procura materiale din natură: fluturi, scoici, flori, frunze, căpăcele de ghindă , coji de nucă, fulgi – materiale care , în mâinile copiilor , cu puţină îndemânare, fantezie şi multă răbdare , se transformă în jucării minunate. Seminţele de dovleac, seminţele de floarea soarelui, de ardei au constituit materiale din care elevii au realizat felicitări, aranjamente florale, fluturi, coşuleţe, flori(narcise, ghiocei, margarete), struguri , buburuze, clovni, bufniţe. Din frunze, flori, rămurele, conuri, ghinde, seminţe de măr, floricele de porumb, sârmă , plastilină, nuci, chibrituri elevii au realizat jucării şi obiecte utilitar - aplicative :

24

Coliere şi mărgele naturale; Ghirlande şi globuri decorative; Bărcuţe cu pânze; Macheta :Primăvara”- realizată pe grupe.

Fire şi materiale textile - temă comună claselor a III a şi a IV a, oferă elevilor libertatea de a concepe modele noi , originale. Elevii posedă multe cunoştinţe despre materiale textile din experienţa lor personală cu asemenea materiale, iar în orele de Educaţie tehnologică se face o sistematizare a acestor cunoştinţe şi completarea lor cu constatările făcute cu privire la proprietăţile unor astfel de materiale. Urmărind câteva mici experienţe făcute de învăţător, elevii vor nota cele observate pe o fişă de observaţie .Ei vor urmări felul arderii, mirosul şi cenuşa diferitelor fire (bumbac, lână, mătase naturală, fibre artificiale). Elevii vor examina apoi ţesuturi din lână, bumbac, fibre artificiale , le vor descrie aspectul caracteristic şi vor indica articole de îmbrăcăminte la care se folosesc cel mai frecvent ( haine groase pentru anotimpuri reci , fulare, tricouri , îmbrăcăminte impermeabilă etc). Cunoaşterea diferitelor tipuri de aţă de cusut , îi va pregăti pe elevi pentru temele următoare ale acestui modul. Ei vor observa eşantioane ale diferitelor tipuri de fire folosite pentru cusut: fire de lână , de bumbac, fire sintetice etc. şi vor nota aceste observaţii cu privire la aspectul fizic, rezistenţa la rupere, elasticitatea. Vor fi discutate modalităţile în care pot fi puse la încercare , prin comparaţie, ultimele două calităţi (de exemplu, rezistenţa la rupere poate fi măsurată prin folosirea unor greutăţi marcate , agăţate de lungimi şi grosimi egale; pentru a măsura gradul de întindere , se poate folosi o riglă gradată, pentru a compara lungimile dobândite de diferite fire atunci când atârnăm de ele aceeaşi greutate). Se poate completa o fişă de observaţie de tipul: Tipul de fir

FELUL ARDERII

MIROSUL

CENUŞA

Bumbac -produce imediat flacără; arde repede;

-de hârtie arsă -culoare deschisă;

Lână -locul arderii scânteiază; -neplăcut, de păr ars; Formă de fir întortocheat;

Mătase naturală

-locul aprins se umflă; - neplăcut, de păr ars; -formă de gogoaşă rotundă, carbonizată

Fibre artificiale--

-ard cu flacără luminoasă; -de plastic ars; -puţină cenuşă.

Fig.1. Identificarea originii unei ţesături după felul cum arde un fir .

25

Sau:

FIRE

ASPECT SPECIFIC

REZISTENŢĂ LA

RUPERE

ELASTICITATE

Lână -uşoare, moi, pufoase, pot fi răsucite;

-mică; -medie;

Bumbac -subţiri, mate, marginile sunt netede, fără puf, rotunde;

-mare;

-mică; nu se întind;

Fibre sintetice

-lucioase,subţiri, viu colorate , netede.

-foarte mare. -foarte mare, se întind uşor .

Fig. 2. Fire folosite în lucrul de mână După familiarizarea elevilor cu diverse tipuri de ace de cusut, de diferite mărimi, pentru diferite tipuri de aţă, de diferite grosimi şi , după reactualizarea cunoştinţelor privind executarea unor cusături utilitare (punct înaintea acului şi punct în urma acului) , ei au învăţat ( la clasa a IV a) cusături ornamentale ( punctul de cruciuliţă şi lănţişorul si lănţişorul simplu). Aceste cunoştinţe au fost aplicate în decorarea semnului de carte sau a „ Şorţului pentru păpuşi”. Ţesăturile – materiale textile produse prin încrucişarea în unghiuri drepte şi într-o anumită ordine a două fascicule de fire. Ea este realizată cu ajutorul unei maşini numite „război de ţesut”, care poate fi acţionată manual sau mecanic. Fascicolele de fire dispuse în lung alcătuiesc „urzeala” , iar cele care se încrucişează cu firele urzelii se numesc „bătătură”. Firele care alcătuiesc bătătura sunt trecute printre cele care alcătuiesc urzeala cu ajutorul unui dispozitiv , numit suveică . Caracteristicile unei ţesături sunt determinate de materialele folosite (lână, bumbac, cânepă) şi de metoda de ţesere ( ţesătura dreaptă sau în diagonală). Pentru a obţine anumite efecte , ţesătorii combină uneori fire cu diferite caracteristicii ( culoare , grosime). Construcţii din mase plastice – clasa a IV a Construcţii de echilibru – jocuri de echilibrare a obiectelor Folosind explicaţia şi demonstraţia , învăţătorul comunică elevilor cunoştinţe despre stabilitatea corpurilor, atunci când sunt suprapuse. Vor fi analizate condiţiile de stabilitate a diverse obiecte familiare, când sunt aşezate unele peste altele : cărţi de diferite dimensiuni, farfurii ( din material plastic), cutii etc. Atunci cănd stiva are la bază obiecte de dimensiuni mai mici decât cele care sunt aşezate deasupra lui, stiva formată tinde să se răstoarne. Punctul de sprijin trebuie să fie plasat la mijlocul obiectului aflat deasupra , pentru ca acesta să se menţină stabil. Aceasta înseamnă că distanţele dintre marginile obiectului plasat deasupra şi punctul pe care el se sprijină trebuie să fie egale. Modificând poziţia punctului de sprijin, construcţia îşi va pierde din stabilitate.

26

Dacă educaţia intelectuală răspunde în mod esenţial trebuinţei de cunoaştere , educaţia morală – trebuinţei de aduce o viaţă socială în armonie cu semenii, educaţia fizică – nevoii de mişcare şi de putere fizică iar educaţia estetică – nevoii de a contempla şi de a genera frumosul , educaţia tehnologică răspunde nevoii de a acţiona transformator . Această trebuinţ, resimţită întotdeauna de copii, este amplificată astăzi de facilităţile oferite de o civilizaţie tehnologică şi care , prin uneltele, materialele performante şi cunoştinţele pe care le pune la dispoziţie , creează sentimentul unor noi disponibilităţi de a acţiona practic , creativ, cu utilitate socială ( oricât de restrânsă), în pofida unei capacităţi reduse de efort. Contactul cu bogăţia de bogăţia de forme şi culori ale obiectelor pe care le confecţionează elevii, face ca ei să nu rămână numai simpli admiratori pasivi, ci să aibă o atitudine creatoare faţă de frumos, ceea ce duce la educarea gustului pentru frumos, la educarea simţului estetic. Tot prin lecţiile de abilităţi practice , se formează şi o atitudine corectă faţă de muncă şi faţă de rezultatele ei, învăţând să aprecieze atât obiectele lucrate de ei, cât şi pe cele lucrate de colegii de clasă sau de echipă. Activităţile bazate pe explorare şi joc şi orientate spre lucrul independent , individual şi pe grupuri au menirea de a încuraja iniţiativa şi de a stimula creativitatea elevilor. De asemenea, frecvent, se poate face corelarea şi integrarea cu obiectele de studiu din celelalte arii curriculare (Arte).

27

Capitolul II

METODOLOGIA CERCETĂRII

II. 1. Ipoteza cercetării . Obiective. Metode de cercetare. Lucrarea va prezenta cercetarea întreprinsă asupra unei clase de elevi , cu ipoteza că folosirea unei învăţări creative, problematizante – prin aplicarea unor metode şi tehnici de creativitate individuale şi de grup – a conţinuturilor ariilor Arte şi Tehnologii, duce la dezvoltarea capacităţilor creatoare ale şcolarului mic. „Obiectivele propuse se constituie ca „decupaje curriculare” în cadrul ariilor Arte şi Tehnologii , fiecare dintre ele contribuind prin posibilităţile oferite de specificul său, la conturarea temei de ansamblu. Aceste obiective sunt:

1. Dezvoltarea capacităţii de exprimare plastică, metaforică a trăirilor sufleteşti , a influenţelor suferite din exterior, utilizând la maxim valenţele imaginaţiei şi ale creativităţii;

2. Dezvoltarea imaginaţiei creatoare; 3. Combinarea materialelor îi tehnicilor învăţate pentru obţinerea unor produse noi,

originale; 4. Demonstrarea de iniţiativă în abordarea practică , indiferent de natura acesteia; 5. Descoperirea soluţiilor de valorificare a materialelor refolosibile .

Caracterizez cercetarea ca fiind una de tip experimental , dar şi una de tip practic – aplicativ. Prima caracteristică se regăseşte în măsurarea parametrilor creativităţii înainte şi după aplicarea experimentului, cea de – a doua vizează o aplicabilitate practică şi contribuie la îmbogăţirea modalităţilor concrete de acţiune în studierea conţinuturilor Arte şi Tehnologii. Descrierea lotului experimental Experimentul prezentat în lucrarea de faţă a fost aplicat asupra unei clase formate din 19 elevi ( 11 fete şi 8 băieţi). Elevii au aproximativ vârsta de 10 ani. Este o clasă eterogenă , copii prezentând diferenţe mari în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare a capacităţilor intelectuale. Sunt dezvoltaţi normal din punct de vedere fizic şi prezintă trăsături pshice şi acţionale caracteristice vârstei lor. În procesul de gândire începe să se manifeste independenţa, supleţea şi devine mai evident spiritul critic, întemeiat logic. Atenţia trece spre forma voluntară, stabilă. Elevii manifestă o imaginaţie vie, fantastică. Studiind etapele de dezvoltare a imaginaţiei creatoare a elevilor, constatat că ei pot reprezenta nu numai imaginea artistică pe care şi-au format-o asupra lumii reale , dar şi a unei lumi posibile, care ar putea exista. Acum acţionează mai mult motivaţia extrinsecă cum sunt calificativele, recompensele materiale şi morale. De aceea , este necesar să se dezvolte şi să se conştientizeze motivele interioare, cum ar fi setea de cunoaştere, dragostea şi pasiunea pentru învăţătură, conferind astfel valenţe superioare evoluţiei psihice a elevului. Referitor la procesele afective , putem spune că acestea sunt vii şi puternice. Pe unii dintre ei totul îi impresionează , îi entuziasmează, îi bucură sau îi întristează.

28

Pentru a pătrunde mai adânc în acest ansamblu de procese psihice , consider că mai întâi trebuie cunoscute particularităţile desenului fiecărui elev. Aşa voi stabili care este nivelul creativităţii , a parametrilor acesteia. Testarea clasei de elevi în faza prealabilă aplicării experimentului a scos în evidenţă următoarele aspecte:

Elevii cunosc culorile şi semnificaţiile culorilor principale; Folosesc în desenele lor nuanţele şi tonurile unei culori; Aranjează figurile echilibrat în suprafaţa plastică; Elevii care urmează exclusiv imaginaţia proprie nu ţin seama de ordine, în timp ce elevii

care îşi disciplinează inspiraţia au în vedere ordinea; Flexibilitatea la nivelul clasei este pronunţată; Trei copii dovedesc originalitate pronunţată în lucrările lor.

Metode de cercetare 1. Eşantionarea. Am întreprins cercetarea asupra unui singur eşantion (19 cazuri - numărul de

elevi ai clasei a IV a). Pentru a pune în evidenţă rolul factorului experimental, am testat clasa înainte de introducerea acestui factor şi după, diferenţele constatate fiindu-i atribuite. Este vorba de tehnica cercetării unui eşantion „înainte şi după”( „before and after method”). Deci , eşantionul experimental este clasa de elevi în momentul în care sa acţionat asupra ei cu ajutorul factorului experimental , iar în situaţia de eşantion de control se află aceeaşi clasă de elevi dar înainte de a se introduce factorul experimental. La încheierea cercetării am comparat rezultatele obţinute în ambele situaţii de eşantionul considerat, pentru a conchide că diferenţele se datorează introducerii factorului experimental. Experimentul aplicat a avut trei faze: a) Faza prealabilă, când am ales eşantionul, am testat nivelul de cunoştinţe al elevilor,

apoi am înregistrat rezultatele; b) Faza administrării factorului experimental, când am supus eşantionul experimental unei

învăţări creative a elementelor de limbaj plastic, dar şi a conţinuturilor disciplinei Abilităţi practice.

c) Faza înregistrării rezultatelor , când am testat nivelul parametrilor creativităţii (flexibilitate, originalitate, fluenţă). După aplicarea experimentului , am înregistrat datele în tabele, apoi le-am comparat cu cele iniţiale, această comparaţie permiţându-mi o interpretare obiectivă a rezultatelor celor două testări.

2. Observaţia . Am folosit această metodă în toate etapele cercetării, cu scopul de a procura date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate. Aceste date obţinute din observaţie le-am înregistrat cât mai exact, fără interpretări. Am folosit „Lista de control” atât la Educaţie plastică , cât şi la Abilităţi practice.

3. Convorbirea – interviul – metodă de cercetare directă prin care se discută în mod intenţionat cu elevii pentru obţinerea unor date ( opinii, dorinţe, interese, aspiraţii), în legătură cu anumite fenomene şi manifestări. Dialogul purtat cu elevii clasei a IV a a fost cât mai natural, pe baza unor întrebări bine elaborate, menite sa-l stimuleze pe elev să-şi exprime gândurile, părerile, trăirile. Am folosit convorbirea în momentul organizării expoziţiei de desene ale elevilor . Panotarea a fost făcută cu ajutorul lor, moment care mi-a oferit prilejul de a afla impresiile, observaţiile , interpretările făcute de ei asupra desenelor colegilor.

29

OBSERVAREA SISTEMATICĂ LISTA DE CONTROL

CLASA A IVA DISCIPLINA :Educaţie plastică SUBIECTUL LECTIEI : Compoziţia dinamică Numele elevului

A urmat indicaţiile

A cerut ajutorul

A finalizat lucrarea

A cooperat În cadrul grupului

DA NU DA NU DA NU DA NU 1.Balaban M * * * *

2.Bălţatu A. * * * *

3.Bivolaru C. * * * *

4.Bubulac T. * * * *

5.Buzenche A. * * * *

6.Candea I. * * * *

7.Drăgan N * * * *

8.Gârleanu I. * * * * *

9.Haicău M. * * * * *

10.Hurjui L. * * * *

11.Maxim N. * * * *

12.Popa M. * * * *

13.Robu S. * * * *

14.Robu F. * * * *

15.Sturzu J. * * * *

16.Sîrbu M. * * * *

17.Tungaru M. * * * *

18.Vicol S. * * * *

19.Vicol C. * * * *

30

4. Analiza produselor activităţii elevilor – are ca scop relevarea unor trăsături ale personalităţii acestora prin prisma obiectivării ei în produsele muncii: lucrări scrise, desene, obiecte confecţionate, machete realizate. Analizând aceste produse , am adunat date despre atitudinea lor faţă de muncă şi despre nivelul lor de cunoştinţe în domeniul ariilor Arte şi Tehnologii. Am folosit aceste date în stabilirea nivelului iniţial al clasei.

5. Studiul documentelor şcolare – metodă de investigaţie indirectă , în sensul că nu se obţin date direct din produsul educaţional sau de la elevi, ci dintr-o serie de documente şcolare care reflectă în scris conţinutul educaţiei , procesul desfăşurat sau rezultatele muncii elevilor. Asemenea documente care oferă date despre analiză sunt: planurile de învăţământ, Curriculum Naţional, manuale şcolare, ghiduri etc.

6. Testul – considerat un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate şi administrate în vederea înregistrării unui comportament sau a unei reacţii la un stimul dat; În faza aplicării experimentului şi în faza înregistrării rezultatelor, am folosit teste cu care s-a mai lucrat la noi în ţară : teste de E.P.Torrance (având meritul de a diagnostica potenţialul creativ şi diferenţiat); proba de tip combinat – John Devvery ; proba brainstorming (A.F.Osborn) , proba brainwriting (6/3/5), testul ,,forme geometrice”( M.Tyson). Prin administrarea acestor teste am urmărit măsurarea parametrilor creativităţii fluenţă, flexibilitate, originalitate , înregistrând două nivele : pronunţată şi slabă. Rezultatele obţinute de elevi la testarea iniţială au fost comparate cu cele obţinute la testarea finală şi apoi interpretate.

7. Tehnici statistice - rezultatele obţinute la testele aplicate le-am înregistrat în tabele de

măsurare şi comparare. Pentru interpretarea rezultatelor am realizat un grafic din care reiese progresul înregistrat de elevii clasei a IV a , progres datorat în mare parte factorului experimental introdus la această clasă.

II.2. Investigaţii făcute în faza de pretestare Diagnoza prin teste a potenţialului creativ o voi face urmărind trei factori ai creativităţii:

- originalitate – măsurată în funcţie de raritatea statistică a unui răspuns; - flexibilitate – cotată în funcţie de numărul total de categorii diferite în care se pot încadra

răspunsurile la un item; - fluiditate – dată de numărul total de răspunsuri la o probă.

Am aplicat la clasă următoarele tipuri de teste: Proba nr.1 – proba de tip imaginativ, urmăreşte identificarea nivelului de dezvoltare a componentelor creativităţii, având ca temă construirea de imagini pornind de la două linii drepte , frânte, curbe, paralele în aşa fel încât să rezulte figuri semnificative, cât mai diferite şi cât mai originale. Se cere un titlu cât mai original pentru fiecare din desenele elaborate. Proba nr.2 – probă de tip combinat ; folosind drept punct de plecare un text literar dintre cele cunoscute de elevi şi apelând la cunoştinţele însuşite la orele de Educaţie plastică despre

31

culori, forme, linii şi puncte. Este considerată drept unul dintre cele mai bune exerciţii pentru dezvoltarea laturii imaginative a gândirii, intelectului , cu bune rezultate în stimularea activităţii artistice. Proba nr. 3 – probă de producţie divergentă; vizează în special fluiditatea şi flexibilitatea. Proba nr.4 – brainwriting (6/3/5) – cifra 6 indică numărul de membri ai grupului, 3 este numărul de idei emis de fiecare membru, 5 numărul de membri care prelucrează primele 3 idei. Este o metodă simplă de stimulare a creativităţii. În timpul probei, elevii emit idei neaşteptate , prin concentrarea atenţiei, acest lucru contribuind la dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii divergente. Proba nr.5. - brainstorming (A. F. Osborn) – are ca scop dezvoltarea creativităţii de grup, prin amânarea evaluării şi separarea intenţionată a actului imaginaţiei de faza gândirii critice, obiective, raţionale , mergând pe principiul „ cantitatea generează calitatea” . Iniţiată de A. F. Osborn în 1938 şi dezvoltată în lucrarea sa „Applied imagination” apărută în 1953, constituie o tehnică de descoperire a noului , oferă posibilitatea manifestării libere, spontane a imaginaţiei, stimulează spiritul competitiv, creşte încrederea în sine, creşte spiritul de iniţiativă. Proba nr.6 - test de îmbunătăţire sau „al soluţiilor” din bateria de teste Minnesota – E. P. Torance . Descrierea probelor şi înregistrarea rezultatelor

1. Proba de tip imaginativ

Obiective urmărite: - construirea de imagini pornind de la două linii paralele;

- nivelul de dezvoltare a componentelor creativităţii. Materiale folosite: - foi , creioane, carioca; Metode : exerciţiul, brainstorming, explicaţia; Desfăşurare: Copiii primesc o foaie de desen împărţită în patru cadrane, unde sunt desenate două linii paralele de 4 cm, la o distanţă de 2 cm între ele. Ei vor continua aceste segmente în aşa fel încât să rezulte figuri semnificative , cât mai diferite, cât mai originale. Notare: 3 puncte pentru compoziţii singulare; 2 puncte pentru variante întâlnite de 2-3 ori; 1 punct pentru cele cu frecvenţă mare. Constatări: Elevii au desenat fluturi, şosea marcată , copaci, tablouri, indicatoare rutiere, stâlpi, străzi etc.

1 punct 2 puncte 3 puncte 3 elevi 10 elevi 6 elevi

a) Rezultatele probei de tip imaginativ pe număr de elevi – faza pretestare;

32

FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă

12 7 13 6 6 13

b) Rezultatele probei de tip imaginativ – factorii creativităţii - faza pretestare.

2. Proba de tip combinat (John Devvery) Obiective urmărite:- ilustrarea plastică a unor texte literare; - dezvoltarea laturii imaginative a gândirii. Material folosit: foi de desen , acuarele, pensoane, volume de Ion Creangă, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri. Desfăşurare : Se amintesc textele studiate în clasa a IV a , la disciplina Limba şi literatura română. Anunţ tema lecţiei de astăzi: redarea prin desen a conţinutului unei poezii sau a unei poveşti dintre cel studiate. Prezint volumele menţionate anterior şi lecturez câteva pasaje din fiecare . La alegere, elevii vor realiza o compoziţie statică sau dinamică. Notare . Descriptori de performanţă:

FOARTE BINE BINE SUFICIENT - realizează o compoziţie figurativă sau nonfigurativă ,folosind culoarea , tonurile şi nuanţele unei culori; - organizează echilibrat o suprafaţă folosind toate elementele de limbaj plastic învăţate ; - exprimă sugestiv conţinutul de idei din textele literare alese , într-un mod original.

- realizează compoziţia în mai puţine culori şi tonurile lor; - organizează o suprafaţă folosind mai puţine elemente de limbaj plastic; - exprimă ideile din textele literare studiate;

- realizează compoziţii într-o singură culoare; - compune un spaţiu folosind doar puţine elemente de limbaj plastic învăţate; - exprimă plastic puţine idei.

Constatări : Elevii au ales fragmente din Amintiri din copilărie de Ion Creangă( La cireşe şi Pupăza din tei) sau din Harap-Alb de acelaşi autor, intitulându-şi planşele „Prietenii lui Harap-Alb” , „Nică cel năzdrăvan” etc. Unii s-au oprit la poeziile inspirate din natură ale lui Mihai Eminescu sau Vasile Alecsandri ( Revedere , La mijloc de codru des , Iarna) . Planşele au avut caracteristici pregnante de originalitate, fiecare având o viziune proprie despre Nică, Setilă, Gerilă etc. Peisajele au fost realizate folosindu-se nuanţe şi tonuri ale culorilor în diferite tehnici. 8 elevi au fost notaţi cu FB, 6 cu B Şi 5 elevi cu S.

33

FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă

10 9 9 10 5 14 Rezultatele probei de tip combinat – factorii creativităţii – faza de pretestare. Proba brainwriting (6/3/5) Obiectiv general: stimularea creativităţii de grup prin solicitarea de a găsi cât mai multe idei , soluţii pe care le reflectă în plan imaginar pata de culoare; Obiective operaţionale: - să denumească obiecte asemănătoare petei de culoare; - să se încadreze în timpul afectat răspunsului ( 5 minute). Materiale folosite: foi de desen, acuarele tempera, coli albe pentru a nota răspunsurile; Forme de organizare : pe grupe de câte 6 elevi; Desfăşurare: Se formează grupele , se anunţă sarcina şi timpul de lucru. Fiecare grupă va primi coli de desen pe care se află pete de culoare ( câte una) obţinute prin suprapunere. Fiecare copil ia foaia , studiază pata şi notează trei soluţii, după care transmite foaia mai departe colegului său, care va proceda la fel. El , la rândul lui primeşte foaia colegului din stânga. Fiecare reia cele trei idei emise iniţial şi le completează , le îmbunătăţeşte, precizează diferite amănunte, le modifică. Urmează o nouă deplasare a foilor până când ideile iniţiale au trecut pe la toţi ceilalţi cinci membri ai grupului . Liderul de grup strânge foile. Notare : 3 soluţii - 3 puncte; 2 soluţii – 2 puncte; 1 soluţie – 1 punct. Rezultate : Grupa 1 – 12 puncte Grupa 2 – 7 puncte Grupa 3 – 15 puncte. Proba brainstorming Obiectiv general; stimularea creativităţii de grup. Materiale folosite: foi de desen , carioca ; Forme de organizare : pe grupe Desfăşurare : În trei grupe de câte 6 elevi , fiecare copil primeşte o foaie de desen şi va începe lucrarea cu elementul pe care doreşte să-l deseneze. După două minute , foaia se roteşte spre dreapta, următorul elev continuând ideea colegului , cu o altă cariocă spre a putea identifica contribuţia fiecăruia. ( Se notează pe verso cu ce culoare a desenat fiecare copil). Constatare :

34

În general, elevii au avut idei foarte originale ; au realizat peisaje sau natură statică cu obiecte . Urmărind fiecare elev după culoarea pe care a folosit-o , s-au obţinut 7 calificative de FB, 10 calificative de B şi 2 calificative de S.

FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă

7 12 7 12 5 14 Rezultatele probei brainstorming - factorii creativităţii – faza de pretestare. Test de producţie divergentă – figurativă ( după Guilford) Obiective urmărite : - redarea unei figuri , a unor obiecte reale folosind cercul; - nivelul de dezvoltare a componentelor creativităţii. Materiale: foi de desen pe care sunt desenate 6 cercuri, creioane colorate . Forme de organizare : individual Desfăşurare: Fiecare elev primeşte câte o foaie pe care sunt desenate 6 cercuri. Aceste cercuri sunt transformate în diferite obiecte sau figuri . Notare: pentru compoziţii singulare – 3 puncte ; Pentru variante întâlnite de 2- 3 ori – 2 puncte; Pentru cele cu frecvenţă mai mare – 1 punct .

FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă

9 10 10 9 5 14 Constatări : Analizând desenele din punct de vedere al componentelor creativităţii, am constatat o flexibilitate pronunţată la 9 dintre copii, aceştia desenând obiecte din diferite domenii ( matematică, biologie , Cosmos), doar 5 dintre ei fiind originali , iar 3 construind cu umor planşele lor ( Pământul vesel , Floare somnoroasă).

35

Capitolul III

ÎNVĂŢAREA CREATIVĂ A CONŢINUTURILOR ARIILOR ARTE ŞI TEHNOLOGII

III.1. Metode de dezvoltare a creativităţii În viziunea principiului didactic al participării conştiente şi active a elevilor la propria lor instruire , metodele de învăţământ devin instrumente de lucru cu ajutorul cărora elevii dobândesc cunoştinţe, priceperi şi deprinderi fie sub îndrumarea directă a învăţătorului, fie în mod independent, dezvoltându-şi potenţialul creator. Alegerea metodei sau îmbinarea mai multor metode pentru o lecţie sau un sistem de lecţii aparţine învăţătorului , această îmbinare făcându-se în funcţie de scopul urmărit şi de nivelul clasei la care se predă. Pentru atingerea obiectivelor propuse, în procesul de predare - învăţare a elementelor de limbaj plastic , cât şi a conţinuturilor disciplinei Abilităţi practice , am folosit următoarele metode de dezvoltare a creativităţii, individuale sau de grup : jocul didactic , metoda brainstorming , metoda sinectică , exerciţiul , metoda Chindogu. Unele dintre ele parcurg , într-un fel sau altul, aceeaşi succesiune de paşi, şi anume:

1. Prelucrarea problemei sau a cerinţei într-un sens foarte larg, pornind de la definirea acesteia, continuând cu identificarea aspectelor critice pe care le conţine şi terminând cu obiectivele urmărite;

2. Culegerea de informaţii cu privire la elementele necunoscute, elementele noi, toate informaţiile formând ulterior conţinutul unui material scris;

3. Ordonarea informaţiilor culese prin punerea lor , într-o formă inteligibilă, uşor detectabilă , de tipul : sortare , grupare , notare;

4. Rafinarea informaţiilor – stabilirea de relaţii dintre acestea , similitudini, analogii, diferenţe, raporturi cauze – efect;

5. „digerarea” informaţiilor ca fază de incubare deliberată, prin renunţarea la abordarea conştientă şi „punerea la lucru” a subconştientului , relaxare voită , discutarea altor probleme.

Folosirea metodelor de creativitate în grup stimulează creaţia de idei; ideile unora sunt generate sau îmbogăţite de ideile celorlalţi, obţinându-se mai mult decât atunci când se lucrează individual . Prin metodele şi procedeele pe care le-am folosit , am urmărit să antrenez acele potenţe creative ale elevilor , potenţe care duc la realizări artistice productive ( şi nu reproductive) , conştiente, personale şi imediate. În acelaşi timp, ele asigură şi realizarea sarcinilor specifice instructiv – formative ale procesului de educaţie plastică la clasele I – IV , fiind legate mai ales de dezvoltarea sensibilităţii şi creativităţii artistice.

36

JOCUL DIDACTIC În orele de desen , jocul didactic are o mare valoare educativă, întrucât prin joc elevii îşi încearcă atât abilităţile lor de desenare, cât şi cele de găsire a diferitelor soluţii posibile pentru realizarea unei teme plastice. Jocul pune în faţa elevilor situaţii noi pe care ei trebuie să le rezolve dovedind spirit de iniţiativă , fantezie, voinţă, spontaneitate. Prin organizarea de către învăţător a unor activităţi plastice – joc, se oferă elevilor posibilitatea ca ei să-şi afirme personalitatea în ansamblu şi să se bucure atât de plăcerea jocului , cât şi de o anumită stare interioară de autoafirmare. Prin joc, elevii sunt antrenaţi în lecţie , devin activi părăsind rolul de simpli spectatori. Jocul poate fi organizat în forme atrăgătoare , surprinzătoare şi folosit în anumite scopuri şi în diferite faze ale lecţiei:

În scopul dezvoltării sensibilităţii artistico – plastice( acuitate vizuală, receptivitate faţă de raporturile armonioase ale unor forme, ale unor culori, linii etc.)

Ca mijloc de a dobândi experienţe plastice noi ( tehnici de lucru noi); Ca mijloc de familiarizare a elevilor cu elemente de limbaj plastic; Ca mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi.

În titlul fiecărui joc este inclusă o anumită problemă de limbaj plastic: „Nu avem multe culori şi preparăm noi altele”, „Picături însufleţite”, „ Provoacă , descoperă şi continuă”, „ Ghiceşte intenţiile vecinului şi continuă!”, „De-a criticii într-o expoziţie!” . Pentru educarea acuităţii vizuale am organizat mai multe exerciţii – joc ( cu anumite reguli, praguri şi aspecte competitive). Dintr-un şir de obiecte asemănătoare , am cerut elevilor să selecteze obiectele egale ca înălţime, apoi ca grosime şi să formeze perechi de obiecte cu forma cea mai contrastantă, dintr-un şir de obiecte diferite. Se pot organiza exerciţii - joc cerând elevilor să aşeze mai multe obiecte într-o anumită ordine: gradată , succesivă, după mărime , în ordine contrastantă, după criteriul mare – mic, după criteriul contrastului de formă , de culoare etc.) . Un alt exerciţiu este acela de juxtapunere pe o hârtie suport a unor pete de culori diferite după criteriul culori calde – reci , închise – deschise, strălucitoare – tulburate ( criteriul calităţii). Aceste juxtapuneri se pot face şi după criteriul altor contraste cromatice , sau al degradeurilor , al culorilor vecine etc. Este importantă dezvoltarea sensibilităţii cromatice vizuale a elevilor , dezvoltare care se realizează odată cu îmbogăţirea vocabularului lor plastic precum şi cu dezvoltarea deprinderilor de a folosi diferite tehnici de lucru . Exemplu: se cere elevilor să aşeze în marginea de sus a hârtiei – suport, de la stânga spre dreapta , pete de mai multe culori ( galben, roşu, verde, albastru) după care ei să găsească corespondenţele cromatice (nuanţe) ale acestor culori ( prin amestecuri fizice), să le denumească şi să le aşeze prin pete de culoare în jos, pe verticală , sub culorile respective.

ROŞU GALBEN ALBASTRU

37

Astfel, galbenul auriu poate fi denumit „ca lămâia, ca gălbenuşul , ca nisipul; roşu cărămiziu – roşu ruginiu, trandafiriu, ca racul , ca sângele; verde – ca iarba, ca bradul , ca broasca; albastru – ca cerul, ca viorelele, ca marea . Acest exerciţiu poate îmbrăca forma jocului şi aspectul competitiv, prin lansarea întrebării „ Cine va găsi mai multe corespondenţe cromatice, nuanţe pe care să le poată reda prin pete?”. În scopul dezvoltării unor deprinderi legate de tehnici ale gândirii creatoare (artistice) se pot organiza diferite exerciţii – joc. Unul dintre aceste jocuri este legat de educarea deprinderii de a face combinaţii mintale : în cadrul unei activităţi organizate , elevii enumeră mai întâi însuşirile estetice ale unui obiect(formă, fenomen) , apoi alătură fiecărei însuşiri diferite asocieri , „îmbrăcând” astfel noţiunile abstracte ( culoare întunecoasă, luminoasă, strălucitoare) în noţiuni metaforice cu caractere individuale. Un alt exerciţiu – joc este acela în care se poate face o sinteză morfologică a părţilor componente ale obiectelor estetice. Astfel, pe baza analizei, elevii aleg şi apoi desenează una sau două părţi componente mai importante ale unui obiect, despărţindu-le de acesta. Asamblându-le grafic în alt fel, ei obţin aspecte noi ale acelui obiect. Prin această tehnică a gândirii creatoare , elevii operează mai întâi cu negaţia ( separarea, selecţionarea), apoi cu construcţia(asamblarea lor într-o altă ordine). METODA BRAINSTORMING Această metodă este una dintre cele mai răspândite metode în stimularea creativităţii. Etimologic, cuvântul brainstorming provine din limba engleză, din cuvintele brain – creier şi storm – furtună , plus desinenţa - ing specifică limbii engleze, ceea ce s-ar traduce prin expresia „furtună în creier”, sau prin efervescenţă, aflux de idei , o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Un principiu al brainstormingului este: cantitatea generează calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. (Osborne, 1959). Aplicată la clasele I –IV , această metodă poate educa şi capacitatea creatoare a elevilor. Se organizează o situaţie problemă care permite elevilor să facă mai multe propuneri de rezolvare, excluzând orice formă de critică sau de discuţie. Nimeni nu are voie să facă observaţii negative, să conteste, să se mire, să aibă îndoieli asupra valabilităţii ideilor propuse. Intervenţiile de acest gen sunt distructive pentru imaginaţia creatoare a grupului. Imaginaţia trebuie să fie total liberă, iar ideile extravagante – acceptate pe loc. În brainstorming se spune prima idee care îţi vine în minte, fără cenzură, chiar dacă ţi se pare absurdă sau imposibilă. Sunt încurajate asociaţiile neobişnuite de idei , combinările soluţiilor găsite de ceilalţi. Un răspuns al unui coleg poate să genereze celui de alături o asemănare şi o asociere neobişnuite. Deci , regulile brainstormingului de grup ar fi:

1. Nu criticaţi ideile celorlalţi! 2. Daţi frâu liber imaginaţiei! 3. Produceţi o cantitatea cât mai mare de idei! 4. Preluaţi ideile celorlalţi şi le amelioraţi!

Esenţa acestei metode constă în separarea intenţionată a actului imaginaţiei de faza gândirii critice , obiective, raţionale. De aici şi-a dobândit denumirea de „evaluare amânată” (sau suspendarea evaluării).

38

METODA SINECTICĂ Vizează dezvoltarea gândirii divergente . Este similară metodei brainstorming , însă foloseşte analogia sau metafora pentru a permite ca problema să fie privită din alt unghi , în vederea rezolvării ei. O problemă greu de rezolvat devine familiară răspunzând mai întâi la întrebarea: „Cu ce se aseamănă?”. O problemă extrem de banală poate deveni interesantă dacă punem mai întâi întrebarea: „ Cum ar fi dacă s-ar asemăna cu…”. Se pot face unele asociaţii ciudate care să conducă la idei noi. Rezolvarea este amânată până se constată că s-au emis soluţii eficiente. Abia acum se anunţă în ce constă esenţa problemei. Am aplicat această metodă în ora de Educaţie plastică, în modul următor: am propus mai întâi elevilor să acopere suprafaţa foii de desen cu o tentă din culoarea preferată . Apoi am cerut să deseneze cu pensula, cu o culoare contrastantă, mai închisă sau mai deschisă, unul sau doi pomi tineri , ale căror ramuri par că sunt mişcate de vânt şi care pot fi aşezaţi oriunde în pagină. În continuare, am solicitat elevilor să deseneze o stradă uşor şerpuită, dar care să treacă, de exemplu, prin spatele unui pom şi prin faţa celuilalt pom. Urmează ca elevii să aleagă şi să-şi completeze desenele cu alte elemente propuse de ei , dar toate să exprime ideea de mişcare. După ce desenele au fost terminate , se enunţă esenţa problemei : rolul culorii dominante în compoziţia plastică. Acest rol se subliniază şi prin analiza unor lucrări mai reuşite, cu dominante de culori diferite. Se precizează că prin dominanta cromatică s-au armonizat culorile care au fost folosite anterior şi astfel s-a obţinut o mai mare unitate şi expresivitate, întrucât expresivitatea elementelor componente a fost subliniată de expresivitatea dominantei cromatice. EXERCIŢIUL Exerciţiul este principala metodă care se poate folosi în orele de Ed. Plastică şi Abilităţi practice, dintre metodele tradiţionale. Urmărind exerciţiul ca metodă de dezvoltare a creativităţii copiilor, voi descrie exerciţiul de invenţie cu efecte plastice surpriză, exerciţiul de creaţie , exerciţiul de dezvoltare a memoriei vizuale şi a imaginaţiei creatoare.

Exerciţiile de invenţie cu efecte plastice surpriză – constau în împăturirea în două sau în patru a unor coli de hârtie, după ce au fost aşezate mai întâi trei, patru pete ( puncte) fluide de diferite culori , în apropiere de mijlocul colii. Fiind presate cu mâna în diferite direcţii şi apoi despădurite , ele înfăţişează forme cromatice noi, spontane , pe baza cărora elevii , fabulând, pot desena cu pensula diferite imagini.

Exerciţii de dezvoltare a memoriei vizuale şi a imaginaţiei creatoare – sunt exerciţii de asociere , prin analogie, corespondenţe, de disociere, de o combinare nouă a unor forme sau a altor elemente plastice, descoperind noi modalităţi de exprimare artistică plastică a ideilor , sentimentelor, emoţiilor.

Exerciţiile de dezvoltare a spiritului de invenţie şi creaţie - (exerciţii de metamorfozare a formelor) . În urma cercetării şi analizei unor reproduceri reuşite după anumite opere de artă (Andreescu , Luchian, Petraşcu), analiza referitoare la tipurile de linii folosite de autorii respectivi, la modul cum îşi aleg liniile, se cere elevilor să deseneze prin linii şi se vor analiza lucrările terminate pe baza relaţiei dintre expresivitatea liniilor folosite şi sentimentul pe care au vrut sa-l redea.

În orele de Abilităţi practice, elevii participă cu multă plăcere , întrecându-se în varietatea de lucrări obţinute, dând frâu liber imaginaţiei , aducând elemente noi modelului propus. De fapt, activităţile propuse sunt bazate pe explorare , exerciţiu şi joc, sunt orientate spre lucrul

39

independent, individual şi pe grupuri şi au menirea de a încuraja iniţiativa , de a stimula creativitatea elevilor. De exemplu, lucrarea cu titlul „Iarna” a fost realizată folosind ideile noi, originale propuse de elevi, pe măsură ce lucrau. Elevii au fost împărţiţi pe grupe . Pe o coală mare de bloc, ei au confecţionat oameni de zăpadă din vată, cum au fost îndrumaţi, dar şi folosind zahăr sau făină de grâu. Copiii au fost reprezentaţi din fire, fie lipindu-le după un contur trasat, fie executând după tehnica înnodării, păpuşa din fire; săniuţa a fost realizată din fire , scobitori sau beţe de chibrit.

CHINDOGU - o nouă metodă de creativitate , aplicabilă mai ales în orele de Abilităţi practice. Să cere elevilor să creeze ( răspunzând la întrebările „Ce aş putea face cu…?”, „Care este cea mai bună cale pentru…” un produs original care să îndeplinească obligatoriu două condiţii:

1. Să nu aibă nici o funcţionalitate practică; 2. Să poată fi confecţionat.

Meritul celor două condiţii este acela că elevul este eliberat de captivitatea unor tipare mintale apărute datorită rutinei. Descătuşat astfel, el începe să gândească şi să lucreze liber, găsind cu mai multă uşurinţă drumuri noi, ceea ce se va reflecta şi în activitatea sa cotidiană. Criteriile de evaluare în urma aplicării acestei metode , pot fi: creativitatea ( neobişnuit, unic. Plin de imaginaţie), design-ul plăcut etc. Toate aceste metode şi tehnici de creativitate provoacă spiritul elevului, obişnuinţele lui mintale. III. 2. Conţinuturile ariilor Arte şi Tehnologii – cadru favorabil dezvoltării creativităţii În procesul de învăţământ nu interesează produsul elevilor ca valoare socială , ci în plan psihologic – interesează supleţea soluţiei găsite pentru rezolvarea problemelor solicitate de învăţător ; interesează măsura în care soluţiile găsite în rezolvarea problemelor - prin caracterul lor revelator – produc elevilor o stare de surpriză şi în acelaşi timp o trăire intensivă în plan afectiv. Acest lucru reanimă dorinţa şi curiozitatea de a descoperi şi alte căi şi soluţii mai elevate. Învăţarea creativă - ca formă specială a învăţării şcolare – se realizează în cadrul lecţiilor desfăşurate organizaţional după sistemul clasic, folosind însă metode moderne, active menite să transforme elevul din simplu spectator în participant activ la propria sa formare , în funcţie de particularităţile psiho – aptitudinale ale acestuia. Prin depăşirea dominaţiei cadrului reproductiv al învăţării şi creşterea treptată a operativităţii mintale, vom avea o şansă mai mare în reuşita dezvoltării personalităţii creatoare. Copiii iubesc desenul şi îl cultivă din momentul în care încep să aibă cunoştinţe despre ceea ce se întâmplă în jurul lor, din momentul în care curiozitatea îl îndeamnă să descopere un sens pentru ceea ce văd şi aud. Din desenele elevilor am constatat că ei manifestă o mare dragoste pentru culoare. Mai întâi de a atribui fiecărui obiect culoarea sa proprie, ei alătură culorile pentru plăcerea ochiului, pentru frumuseţea lor, pentru bucuria ce o creează spiritului. Ei reuşesc să împrietenească culorile, să le facă să cânte împreună. „ Fără culoare desenul e corp fără suflet” remarcă Marco Boschini. Culorile, prin forţa lor sugestivă, emoţionează puternic.

40

Voi prezenta în continuare o parte din activitatea desfăşurată la clasă în scopul realizării obiectivelor propuse şi a verificării ipotezei. Mai întâi, la începutul fiecărei ore, am asigurat un cadru ambiental plăcut,în măsură să antreneze şi să stimuleze independenţa şi spontaneitatea creatoare. Aceasta a contribuit la instaurarea unei atmosfere de comunicare liberă, activă şi favorabilă comunicării în muncă. Chiar şi copiii cu tendinţe spre pasivitate, neobişnuiţi cu efortul intelectual, au intrat treptat în procesul muncii intelectuale, eliberându-şi de asemenea, treptat, energiile latente psihice , prin dorinţa de autoafirmare. La clasele a III a şi a IV a, prima temă din programă este „Materiale şi tehnici de lucru” având ca obiective de referinţă folosirea unor materiale ( tuburi, pastile, carioca, pastel, plastilină, hârtie colorată) şi tehnicile specifice(acuarele , tempera, guaşe, colaj, mixtă, modelaj). După ce elevii au sortat şi identificat materiale şi instrumente de lucru specifice artelor plastice dintr-o colecţie având în componenţă şi materiale specifice altor domenii, au observat unele lucrări plastice realizate cu diferite materiale de lucru, au reuşit să modeleze unele forme spaţiale şi basoreliefuri folosind tehnici simple de lucru ( modelare prin rulare în palme sau pe planşetă, modelare prin strângere, turtire, gâtuire, modelare în tehnica basoreliefului ) . Elevii au realizat corpuri geometrice , dar şi obiecte de uz casnic ( ulciorul, strachina), obiecte pe care , după studierea temei „ Rolul decorativ al liniei şi al punctului”, le-au decorat într-un mod original, folosind simetria sau repetiţia în jocuri de fond sau frize decorative. Tema plastică „Amestecuri dintre culori şi nonculori – dominanta cromatică” completată cu „Semnificaţiile culorilor” la clasa a IV a , a dat prilejul elevilor să sesizeze legătura dintre culorile folosite de artistul plastic şi emoţiile transmise cu ajutorul acestora, să realizeze un joc de fond cu tonurile unei culori calde („Tapet pentru camera de zi”), folosind amestecurile dintre culori şi nonculori şi dintre culorile vecine în steaua culorilor. După familiarizarea cu procedeul de nuanţare (combinarea a două culori vecine din steaua culorilor) şi obţinerea nuanţelor într-o „cartelă cromatică” , elevii au aflat că acea culoare care atrage atenţia privitorului şi care dă tonalitatea de ansamblu este dominanta cromatică. Folosind lucrul pe grupe sau individual , elevii au realizat compoziţia „Lan de floarea – soarelui” ( în dominanta galben). Celelalte tente folosite au întinderi mai mici şi se află numai în amestecuri .Toate petele de culoare au fost armonizate cu dominanta ,creându-se astfel echilibrul . Vorbind cu elevii despre culori, am realizat ample caracterizări : galbenul – culoarea cea mai apropiată de lumină, atunci când este în stare pură evocă ceva luminos şi posedă capacitatea de a înveseli. Privind galbenul , ochiul se va bucura, inima se va lărgi, sufletul se va înveseli . Verdele este o culoare liniştitoare , cum liniştitoare este o plimbare în verdele pădurilor, este cea mai calmă dintre culori, ca sunetul viorii - calm şi catifelat. În aceeaşi manieră am caracterizat toate culorile , aşa încât, în orele următoare elevii au ştiut să exprime metaforic, cu ajutorul culorilor, trăirile sufleteşti , emoţiile lor. Ori de câte ori am avut ocazia, am amintit aceste semnificaţii, pentru a deosebi culorile, pentru a le analiza astfel încât, aflat într-o expoziţie, în faţa unui tablou, elevul să poată înţelege mesajul artistic. „Punctul, element de limbaj plastic. Rolul constructiv şi decorativ al punctului” şi „Rolul de semnificant al punctului” sunt teme cuprinse în programa pentru clasa a IV a, având următoarele obiective:

41

1. Cunoaşterea mijloacelor de comunicare ale artei plastice; 2. Crearea unor compoziţii folosind numai liniile sau numai punctele obţinute prin

diferite procedee; 3. Formarea priceperilor şi deprinderilor de realizare a efectului spaţial cu ajutorul liniei; 4. Realizarea unei compoziţii plastice atrăgătoare şi echilibrate (subiect posibil: „Ochii –

oglinda sufletului”) Ca semne plastice decorative, punctul şi linia au fost folosite în construirea unor frize decorative pentru înfrumuseţarea unui ştergar, în crearea unor motive decorative originale (pentru încondeierea ouălor , în apropierea sărbătorii Paştelui, când elevii devin mici creatori populari, obţinând motive decorative originale, deosebite). Ultima temă din programă, atât la clasa a III a cât şi la clasa a IV a, este „ Compoziţia echilibrată a suprafeţei decorative şi a spaţiului plastic” , cu obiectivul de referinţă : să organizeze echilibrat o suprafaţă folosind toate elementele de limbaj plastic studiate. Urmărind organizarea echilibrată a acestor elemente dar şi amestecurile de culori (nuanţe, tonuri, griuri) în diferite tehnici studiate, am observat că elevii au obţinut compoziţii figurative şi nonfigurative deosebite , imaginaţia lor având un teren foarte larg de desfăşurare. Am propus următoarele subiecte : Friză cu fluturi şi flori, Chenar pentru orar, Hora anotimpurilor, Primăvara în grădina şcolii – la clasa a IV a şi Răsărit de soare , Mozaic , Ornamentarea unor suprafeţe de formă rotundă( vase de ceramică) – la clasa a III a . La disciplina Abilităţi practice am organizat activităţi didactice orientate spre lucrul independent , individual şi pe grupuri, încurajând iniţiativa şi stimulând creativitatea , activităţi bazate pe explorare şi joc şi corelate cu activităţile desfăşurate în cadrul orelor de Educaţie plastică. Prin toate aceste activităţi am urmărit ,în ansamblu, dezvoltarea atitudinilor şi capacităţilor de tip creativ, reflexiv, cognitiv, de interacţiune socială şi de comunicare. În cadrul acestor lecţii, elevii au venit în contact cu numeroase obiecte pe care le-au observat şi le-au analizat. Pe parcursul orei, elevii trebuie să memoreze explicaţiile primite privind etapele de lucru. În procesul confecţionării unor obiecte (jucării, ornamente, modelarea din imaginaţie, finisarea diferitelor obiecte) se dezvoltă gândirea şi imaginaţia. De asemenea , tot prin lecţiile de Abilităţi practice, se formează şi o atitudine corectă faţă de muncă şi faţă de rezultatele ei, învăţând să aprecieze atât obiectele lucrate de ei , cât şi pe cele lucrate de colegii lor de clasă. Multe din obiectele pe care le execută elevii la clasele I şi a II a sunt reluate în clasele următoare , dar din alt punct de vedere şi cu un alt scop. De exemplu , în capitolul „Lucrări din hârtie” se pot efectua diferite semne de carte din carton pe care le decorează la clasa I cu desene sau figuri geometrice decupate iar în clasa a II a acestor semne de carte li se poate aplica festonul pe margine. În clasa a III a, se reia şi se complică , fiind aplicată şi tehnica de ţesere a hârtiei . Aceste ore solicită elevilor cunoştinţe de matematică sau desen , ei fiind puşi în situaţia de a lucra cu un dreptunghi de dimensiuni date. Pentru aceasta , am cerut elevilor să pregătească din hârtie glasată, de culoare dorită, un dreptunghi cu lăţimea de 9 cm şi lungimea dorită (funcţie de dimensiunile cărţii la care va folosi semnul de carte). Acest dreptunghi este împărţit în benzi de 3 cm şi îl îndoim pe lungime pentru a obţine muchiile ce marchează banda din mijloc. Desfacem dreptunghiul şi marcăm jumătatea prin îndoire apoi executăm tăieturi oblice până la muchia ce marchează o treime din dreptunghi, la distanţa de 1 cm o tăietură de alta. Desfacem dreptunghiul şi începem împletirea , folosind o bandă de altă culoare cu lăţimea de 2,5 cm. Marginile laterale ale dreptunghiului neţesute se îndoaie pe spatele lucrării şi se lipesc. Elevii sunt îndrumaţi să

42

realizeze semne de carte cât mai frumos ornate, originale, folosind cunoştinţele despre linie şi punct însuşite în orele de Educaţie plastică. În cadrul capitolului „Fire şi materiale textile”, elevii au executat din fire de PNA diferite lucrări: lanţul simplu, ciucurele, păpuşa, franjurii covorului, măşti. Pentru confecţionarea măştilor ei au folosit fire colorate, realizând măşti asemănătoare cu cele păstrate de tradiţia locală(capra, urşi, babele) dar şi cu cele din alte zone ale ţării. Un alt obiect confecţionat din fire şi materiale textile a fost ciucurele cu şnur(garofiţa din ciucuraş şi vaza – colaj). Pentru realizarea acestei teme, colectivul de elevi a fost împărţit în patru grupe. Tema fiind anunţată anterior, elevii au pregătit carton şi fire de diferite culori pentru garofiţe. În cadrul grupei, elevii şi-au împărţit sarcinile, unii au confecţionat garofiţele , alţii codiţele iar alţii vaza. Lucrările au fost realizate cu mult interes şi cu multă plăcere. „Lucrări cu materiale din natură” – o temă foarte îndrăgită de elevi . Îndrumaţi din timp, elevii au adunat diferite materiale din mediul înconjurător, cum ar fi : ghinde, flori, frunze, conuri de brad, castane, nuci , diferite seminţe. Folosind aceste materiale , ei au realizat o gamă largă de lucrări: buburuza, broasca ţestoasă, cap de copil, coş cu flori etc. La începutul primăverii, pentru a fi în pas cu schimbările petrecute în natură, am propus elevilor tema „În livadă” . Ei au procurat crenguţe cu mai multe ramificaţii, hârtie creponată albă, galbenă sau roz şi un pahar de plastic cu pământ. S-au format şase echipe a câte trei elevi fiecare. La începutul orei am distribuit elevilor şabloane , cerculeţe de două dimensiuni. Din aceste cerculeţe , ei au confecţionat florile , albe pentru cireş , roze pentru caişi şi piersici. În mijloc, staminele au fost confecţionate din cerculeţele mici. Florile au fost prinse cu aţă sau sârmă subţire de „pomi”. Fiecare grupă a confecţionat un pomişor. In cadrul grupei, fiecare elev a avut anumite responsabilităţi. Rezultatul a fost uimitor: o livadă minunată de cireşi, caişi şi piersici. Elevii au primit calificativul FB, iar pomişorii au rămas pe pervaz, să înfrumuseţeze clasa. Elevii au participat cu multă plăcere la astfel de activităţi, întrecându-se în varietatea şi originalitatea lucrărilor, dând frâu liber imaginaţiei, creativităţii, aducând elemente noi modelului propus, îmbogăţindu-l şi înfrumuseţându-l.

Astfel de activităţi contribuie la stimularea creativităţii, a perspicacităţii în gândire şi acţiune. Prin asemenea lucrări, elevii îşi însuşesc şi îşi consolidează sistematic cunoştinţele despre mediul înconjurător, îşi dezvoltă procesele psihice de cunoaştere(senzaţiile, percepţiile , reprezentările , gândirea , imaginaţia, atenţia).

43

III. 3. Aspecte concrete ale aplicării experimentului În faza experimentală am proiectat lecţii, aplicând o strategie de tip euristic în care metodele şi tehnicile de creativitate descrise anterior şi-au găsit locul în funcţie de tema plastică sau de conţinuturile disciplinei Abilităţi practice . Voi exemplifica cu câteva schiţe de proiect urmate de constatările făcute în urma desfăşurării lecţiei . CLASA a III a TEMA PLASTICĂ: „ Pata de culoare – element de limbaj plastic . Pete picturale obţinute prin suprapunere de linii şi puncte peste pete plate. SUBIECT : Figuri şi personaje fantastice SCOPUL INSTRUCTIV – EDUCATIV: formarea deprinderilor de exprimare cu ajutorul mijloacelor specifice artelor plastice OBIECTIVE OPERAŢIONALE :

1. Să observe pete picturale obţinute prin adaos de linii şi puncte peste pete plate; 2. Să aplice tehnica tratării picturale cu linii şi puncte în culori semene sau

complementare cu pata iniţială; 3. Să creeze şi să trateze pictural pete în tehnica amintită; 4. Să realizeze din pete picturale un personaj sau o figură fantastică, conform subiectului

. METODE ŞI PROCEDEE : observaţia, dialogul dirijat, brainstorming, munca independentă; MATERIALE : acuarele, pensoane, cartonaşe colorate cu suprafeţe vibrate cu linii şi puncte; DESFĂŞURARE : În etapa de comunicare a noţiunilor se intuiesc cartonaşele care conţin pete vibrate cu linii şi puncte suprapuse peste pete plate, stabilindu-se tehnica de realizare a tratării picturale ( a vibrării). Se explică elevilor că liniile şi punctele pot fi în nuanţele culorii pe care sunt suprapuse sau în culori complementare. Vibrarea se poate realiza numai cu linii, numai cu puncte sau prin îmbinarea acestora. Se observă forma şi mărimea punctelor şi liniilor , modul de grupare a lor, direcţiile spre care se îndreaptă. În etapa de creaţie şi de formare a priceperilor şi deprinderilor , elevii vor crea din pete plate figuri şi personaje cu forme fantastice, după un moment de brainstorming. CONSTATĂRI: Făcând apel şi la lecturile lor literare sau la textele studiate în orele de limba română, elevii au realizat planşe deosebite, imaginându-şi personaje fantastice : dragonul albastru, pasărea fantastică, peştişorul minunat, zmeul zmeului.

44

CLASA a IV a TEMA PLASTICĂ: Forma – element de limbaj plastic. Exerciţii-joc de găsire a unor expresivităţi plastice ale formelor elaborate şi ale celor spontane. SUBIECT : Forme fantastice SCOPUL : Formarea priceperilor şi deprinderilor de interpretare a formelor, petelor de culoare , de a transmite un mesaj cu ajutorul formelor. OBIECTIVE OPERAŢIONALE :

1. Să numească expresivităţi ale unor forme spontane sau elaborate; 2. Să găsească forme specifice care să sugereze anumite impresii; 3. Să creeze forme plastice sugestive folosind diferite procedee; 4. Să găsească asemănări între semantica liniei şi punctului şi semantica formelor; 5. Să creeze un spaţiu plastic din forme care să sugereze fantasticul, irealul.

METODE ŞI PROCEDEE : dialogul dirijat, munca independentă, metoda sinectică. DESFĂŞURARE: În ora anterioară,s-au obţinut pete spontane prin diferite procedee: scurgere liberă, fuzionare la margine, dirijarea culorii cu jetul de aer, stropirea suprafeţei suportului , presarea petelor de culoare. Sunt analizate aceste pete de culoare , elevii exprimând ceea ce simt atunci când le privesc. În etapa de creaţie şi de formare a priceperilor şi deprinderilor , elevii vor crea prin diferite procedee forme spontane care să sugereze: gingăşie, transparenţă, figuri fantastice sau unele structuri de frunze, aspiraţie, echilibru, stabilitate, fantasticul, irealul . CONSTATĂRI: In lucrările elevilor am recunoscut expresivităţi ale formelor. Ei au creat un spaţiu cu imagini fantastice şi forme pentru fiecare idee semantică, provocând şi elaborând pete pe care le îmbină astfel încât să sugereze o figură fantastică. Aproape jumătate din numărul elevilor a realizat lucrări bune, cinci elevi nu au folosit procedeul prin dirijarea jetului de aur şi opt elevi nu au reuşit stropirea formată. CLASA a IV a TEMA PLASTICĂ Compoziţia plastică – compoziţia închisă şi deschisă SUBIECTUL : Peisaj SCOPUL INSTRUCTIV – EDUCATIV: formarea priceperilor şi deprinderilor de a realiza o compoziţie plastică OBIECTIVE OPERAŢIONALE :

1. Să înţeleagă noţiunea de compoziţie închisă şi de compoziţie deschisă; 2. Să stabilească criterii pentru deosebirea acestor compoziţii; 3. Să creeze o compoziţie închisă sau deschisă; 4. Să creeze un peisaj, mai întâi ca o compoziţie închisă , apoi ca o compoziţie deschisă; 5. Să folosească toate cunoştinţele însuşite anterior.

45

METODE : conversaţia, exerciţiul, jocul didactic, munca independentă. DESFĂŞURARE: În prima oră am acordat atenţie înţelegerii noţiunilor (explicarea lor de către învăţător şi schiţarea de către elevi în creion a unei compoziţii închise şi a uneia deschise.). În ora a doua se fac eventuale corectări schiţelor, iar elevii vor colora compoziţiile folosind amestecurile dintre culori, dintre culori şi nonculori, folosind nuanţele şi tonurile unei culori alese de ei. CONSTATĂRI : Elevii au creat planşe deosebit de frumoase, folosind îmbinări armonioase între elementele de limbaj plastic studiate. S-au obţinut peisaje interesante, cu o bogată gamă coloristică , elevii renunţând să mai folosească direct din tub culoarea. Multe planşe au fost selectate pentru a fi panotate şi prezentate la expoziţia ce se va organiza la sfârşitul anului şcolar. CLASA a IV a TEMA PLASTICĂ: Compoziţia plastică SUBIECT: Ouă încondeiate SCOPUL LECŢIEI: aplicarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor despre desenul decorativ şi de a crea şi a combina motive decorative OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

1. Să exprime criteriile după care sunt recunoscute compoziţiile decorative; 2. Să definească o compoziţie decorativă; 3. Să organizeze echilibrat elemente de limbaj plastic şi amestecurile de culori; 4. Să realizeze o compoziţie decorativă respectând principiile de bază ale acesteia.

TIPUL LECŢIEI : de creaţie plastică STRATEGIA DIDACTICĂ:

Metode şi procedee: exerciţiul , demonstraţia, explicaţia Forme de organizare: frontal , individual Material didactic: ouă fierte, ouă încondeiate din diferite zone ale ţării, pensoane , carioci,

acuarele; DESFĂŞURARE : Fiind în preajma zilelor de Pa ti, se vor folosi ouă vopsite special pentru această sărbătoare . Elevii vor imagina diferite motive decorative pe care le vor aplica pe suprafaţa oului colorat. Friza decorativă se construieşte pe circumferinţa mare a oului , trasând două linii cu o distanţă de 1,5 cm între ele.

46

Interiorul spaţiului obţinut se decorează cu motive liniare sau cu intercalări de linii şi puncte aranjate după criterii şi ritmuri alese de fiecare elev., dar cu respectarea principiilor artei decorative. CONSTATĂRI : Folosind alternanţa şi repetiţia elementelor plastice studiate (linia şi punctul) , elevii au obţinut motive decorative originale . Unii au folosit punctul ca element semnificant împreună cu linia, alţii au folosit pata de culoare obţinută prin presare. Nefiind impus un anumit model, ei au avut libertatea să-şi imagineze aceste decoraţiuni , astfel că la sfârşitul orei a fost posibilă realizarea unei mini-expoziţii cu cele mai originale şi mai frumoase ouă încondeiate de micii artişti. CLASA a IV a TEMA PLASTICĂ: Semnificaţia liniei şi punctului - exerciţii SUBIECTUL: Linişte, echilibru, gingăşie, spontaneitate SCOPUL INSTRUCTIV – EDUCATIV: dezvoltarea sensibilităţii artistice şi formarea deprinderii de transmite plastic idei, emoţii. OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

1. Să numească semnificaţii ale liniilor şi punctelor; 2. Să exprimă stările pe care le trăiesc privind o creaţie plastică; 3. Să redea stări şi idei cu ajutorul liniilor şi punctelor; 4. Să creeze suprafeţe expresive.

METODE : conversaţia, exerciţiul, exerciţiul , metoda sinectică ; TIPUL LECŢIEI: de învăţare şi de formare a priceperilor şi deprinderilor; DESFĂŞURARE : În etapa de comunicare şi de înţelegere a noţiunilor se intuiesc imaginile cu operele lui Brâncuşi( Pasărea măiastră, Domnişoara Pogany , Coloana infinitului) .i se observă liniile curbe şi expresivităţile acestora (gingăşie, sfială), precum şi liniile frânte care sugerează căutarea , mişcarea , dorinţa de a ajunge la perfecţiune. CONSTATĂRI : Analizând lucrările elevilor, am constatat că ei au redat prin linii şi puncte stările propuse: ordine, dezordine, relaxare etc. Au înţeles expresivitatea liniei şi punctului şi pot parcurge drumul invers , de la operă la idee.

47

CLASA a IV a TEMA PLASTICĂ: Culoarea SUBIECTUL: Planşa mea face cunoştinţă cu colegii de grup SCOPUL INSTRUCTIV – EDUCATIV: Stimularea creativităţii de grup OBIECTIVE OPERAŢIONALE :

1. Să deseneze pe o foaie de hârtie elemente la alegere, folosind culoarea, linia, punctul , forma;

2. Să continue planşa primită de la colegul său, preluând ideea acestuia; 3. Să prezinte planşa realizată împreună cu colegii de grup.

STRATEGIA DIDACTICĂ:

Metode şi procedee: brainstorming, exerciţiul Material didactic: foi de desen , acuarele, carioca Forme de organizare : pe grupe

DESFĂŞURARE : Elevii au fost împărţiţi în 4 subgrupe a câte 5 copii. Fiecare copil a primit o foaie de hârtie şi va începe desenul cu un element plastic ales de el. După două minute foile se rotesc spre dreapta , fiecare preluând ideea colegului şi completând-o cu elemente noi. În finalul activităţii, elevii vor preciza ce reprezintă desenul realizat împreună cu colegii de grup. CONSTATĂRI : Am observat că brainstormingul de grup stimulează creativitatea copiilor, spiritul competitiv şi are efecte psihologice benefice , creşte încrederea în sine şi în alţii şi spiritul de iniţiativă. O minge desenată de colegul său a trezit în mintea elevului ideea de joc şi a continuat această idee desenând un copil, un teren de fotbal sau , în planul îndepărtat, o tribună. Următorul copil a desenat terenul de fotbal şi câţiva oameni în tribune. În sfârşit, ultimul elev a terminat planşa aducând completările sale şi întregind compoziţia. Într-o atmosferă plăcută, caldă şi încurajaţi în ideile lor, elevii au realizat planşe interesante, fiind foarte încântaţi de ideea de a prelua desenele colegilor şi de a le completa cu propriile idei. În organizarea şi desfăşurarea acestor lecţii am urmărit o anumită schemă , care în sens larg, să aibă corespondenţe cu principalele etape ale procesului de creaţie. Această schemă cuprinde patru faze (etape) şi poate fi planificată în mai multe ore de desen , în funcţie de ritmul de muncă al elevilor şi de nivelul lor de pregătire . SCHEMA DESFĂŞURĂRII LECŢIEI A) Faza de pregătire - cuprinde următoarele acţiuni:

a. se prezintă tema plastică şi se antrenează elevii, pe măsura posibilităţilor lor; b. analiza temei plastice , împărţirea ei în părţi componente; c. structurarea ei ţinând seama de elementele principale;

48

d. culegerea unor informaţii de către elevi, cu ajutorul învăţătorului, privind diferite soluţii ale temei pe baza cercetării şi observării unor exemple : reproduceri reuşite ale unor opere de artă, diapozitive, albume de artă , desene ale elevilor, creaţii ale artei populare româneşti;

e. instructajul ( demonstraţia) făcut de învăţător privind tehnica de lucru şi precizarea exerciţiului aplicativ ce trebuie executat de elevi.

f. crearea unei ambianţe estetice adecvate care să stimuleze activitatea creatoare a elevilor . Se pot folosi elemente de corelare interdisciplinară ( suport muzical pe fundal , recitarea unor versuri potrivite temei abordate, lectura expresivă a unor texte literare – povestiri, legende, ghicitori)

B) Faza incubaţiei - Se pot realiza de către elevi diferite exerciţii aplicative cu asocieri şi combinaţii libere ale unor elemente de limbaj plastic (puncte, linii, forme plane, volume, valori, culori). Ele sunt legate de subiectul ales de elevi sau propus de învăţător. De asemenea, se pot face asocieri cu unele cunoştinţe de la alte discipline şcolare înrudite ( cu muzica, cu literatura, geografia privind ritmul, armonia cromatică sau diferite forme ale metaforei , orientarea în spaţiu). C) Faza de iluminare - Elevii, în munca lor de căutare, pot găsi mai multe soluţii (scheme, structuri, schiţe plastice) la care ajung în urma diferitelor încercări aplicative. Ele pot fi desenate mai întâi pe aceeaşi hârtie, sau pe hârtii diferite. Apoi , ei decid pentru desenarea uneia dintre ele sau pentru o anume combinaţie a lor. D) Faza de verificare – se face prin analiza lucrărilor realizate de elevi şi a soluţiilor găsite , structura lor unitară şi motivarea soluţiilor ca fiind cele mai expresive şi economice , ţinând seama de tema plastică a problemei . După această analiză urmează analiza rezultatelor nereuşite şi aplicarea soluţiilor optime în scopuri utile prin transferuri de cunoştinţe şi deprinderi . De exemplu: în ornamente pentru anumite obiecte uzuale, în proiecte de pavoazare etc. Această fază se poate realiza atât în cadrul uneia sau mai multor lecţii , cât şi în afara lor.

În orele de Abilităţi practice am aplicat în aceeaşi manieră metodele de stimulare a

creativităţii , conţinuturile şi materialele de lucru specifice acestei discipline permiţând o mare libertate în alegerea subiectelor.

Metoda brainstorming a avut în orele de Abilităţi practice următorul traseu: Probleme:

1. Cum se poate construi un afiş pentru ziua de 1 Martie? 2. Care să fie ideea de bază? 3. Din câte elemente componente (forme, culori) şi în ce tehnică de lucru să fie realizat

pentru a obţine o anumită expresivitate? Mobilizarea elevilor s-a făcut anunţându-i cu două - trei zile înainte sau la ora anterioară, fiindu-le sugerate şi câteva idei pentru soluţionarea problemei. Se alege conducătorul grupului şi secretarul care va nota toate intervenţiile ( ideea, propunerea), chiar şi repetiţiile , ideile asemănătoare sau soluţiile care par inutile, absurde. Conducătorul se aşază oriunde iar membrii grupului îşi pot schimba locurile. Secretarul nu va nota numele celor care emit ideile. Intervenţiile „fatale”(reacţiile verbale interzise pentru motivul că produc blocaje) sunt sancţionate pe loc sunând din clopoţel ( conducătorul grupului). Desfăşurare: Conducătorul reaminteşte problema şi regulile brainstormingului de grup. Elevii vor enumera mai întâi toate modurile cunoscute în care a mai fost soluţionată problema, pentru a se evita consumul inutil de energie, ideile nemaifiind originale.

49

Elevii se gândesc .i propun idei noi ce provoacă la rândul lor formularea altor idei ce vor fi consemnate într-un caiet, de către secretar. După epuizarea ideilor, elevii , de comun acord, sortează ideile după următoarele criterii:

Este prea greu de realizat; Este mai uşor de realizat; Nu se poate realiza; Soluţia este prea costisitoare; Necesită timp îndelungat; Este bună, originală, cu o mare forţă de expresie.

Se alege cea mai bună idee care se schiţează pe tablă iar elevii o vor realiza în lucrările lor , ţinând seama de următoarele indicaţii:

1. Adaugă un element1; 2. Renunţă la ceva! 3. Schimbă culoarea! 4. Ordonează altfel părţile componente! 5. Schimbă sau adaugă alte materiale! 6. Schimbă adâncimea(perspectiva)! 7. Modifică construcţia formei, stilul, factura!

Toate aceste indicaţii au fost scrise pe o planşă şi aşezată în faţa elevilor. Frunzele copacilor şi florile pe care le vedem în parcuri , grădini şi păduri ne încântă prin varietatea , formaşi culoarea lor. La colectarea frunzelor şi petalelor, o importanţă deosebită o are păstrarea cât mai bună a formei şi culorilor naturale. De aceea este bine ca imediat după strângerea lor să le presăm şi să le uscăm. Plantele se pot presa prin mai multe metode:

Frunzele şi petalele se pun la o anumită distanţă una de alta pe o coală şi se acoperă cu altă coală, după care se calcă cu fierul de călcat abia încălzit, timp de 2-3 minute. Frunzele şi petalele astfel presate se păstrează în cutii sau între filele cărţilor;

Atât frunzele , petalele , cât şi unele plante cu flori mărunte se usucă şi se aşază la distanţă, între filele unor cărţi sau ziare. După aceea se pun la presat. Plantele se controlează peste o zi, două , se schimbă ziarele umede sau se pun în alte cărţi cu filele neumezite. Peste o săptămână plantele vor fi uscate.

Toamna, copiii au strâns frunze diferit colorate , înţelegând că orice frunză, fir de iarbă sau petală poate fi folosit în compoziţii la orele de Abilităţi practice .

50

TEMA : Lucrări din frunze SUBIECT: La alegere : Chipuri de oameni. Fluturi. Păsări MATERIALE ŞI USTENSILE: frunze presate , flori presate, hârtie glasată, foarfece, lipici, planşă suport; OBIECTIVE:

1. Să realizeze din materialele menţionate diferite chipuri de oameni , fluturi sau păsări; 2. Să lucreze îngrijit, păstrând curăţenia în clasă; 3. Să folosească în mod original florile şi frunzele presate pentru a obţine produse cât mai

interesante.

DESFĂŞURARE : Diferite frunze rotunde sau ovale pot reprezenta chipuri de oameni . Elevii realizează ochii, nasul şi gura din petale decupate , frunze sau hârtie glasată. Ei au folosit frunze de viţă-de-vie , frunze de tei, vişini sau gutui.

CONSTATĂRI: Cu două sau patru frunze întregi sau tăiate, elevii au realizat chipuri de oameni sau aripile unui fluturaş. Fiecare a avut libertatea să aleagă materialele de lucru , precum şi tehnica de lucru obţinând lucrări deosebite de interesante.

TEMA: Lucrări din hârtie SUBIECT: Elice STRATEGIA DIDACTICĂ:

Metode şi procedee: explicaţia, problematizarea, exerciţiul, demonstraţia; Materiale şi ustensile: hârtie glasată,ac cu gămălie,bastonaş, creion; Forme de organizare : frontal, individual;

DESFĂŞURARE: Elevii decupează un pătrat din hârtie colorată cu latura mai mică de 20 cm. Urmând indicaţiile, ei vor trasa diagonalele şi le vor tăia până la 4 cm. Prind cele 4 colţuri cu un ac în centru , apoi îl înfig în vârful unui bastonaş. CONSTATĂRI: Unii elevi au avut idei noi, una dintre acestea fiind aceea de a aşeza mai multe elice pe un bastonaş , colorate diferit. Un elev a amintit de utilitatea şi importanţa morilor de vânt pentru oameni. El îşi propune ca atunci când va fi mare să construiască una adevărată.

51

TEMA: Lucrări din hârtie SUBIECT: Realizarea unei invitaţii OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

1. Să folosească diferite materiale pentru a realiza o invitaţie; 2. Să pună în practică ideile enunţate la începutul orei într-un moment de brainstorming; 3. Să colaboreze în cadrul grupului , asumându-şi un anumit rol.

STRATEGIA DIDACTICĂ:

Metode şi procedee: explicaţia, brainstorming, exerciţiul , autoaprecierea Materiale şi ustensile: hârtie colorată, aracet, flori şi frunze presate, seminţe; Forme de organizare : frontal, individual, pe grupe .

DESFĂŞURARE: Pe o coală albă s-au notat toate ideile enunţate de elevi în legătură cu materialele ce vor fi folosite , cu forma invitaţiei , imaginile care să transmită mesajul „Noi acum suntem şcolari”(fiind vorba despre o invitaţie pentru preşcolarii care vor veni anul viitor şcolar în clasa I). Elevii au propus să deseneze o carte deschisă şi un instrument de scris, sugerând faptul că în clasa I , ei vor învăţa să scrie şi să citească. Alţii s-au gândit să realizeze din carton un abecedar pe care să scrie invitaţia , iar alţii au propus realizarea invitaţiei chiar pe litere, având în vedere faptul că preşcolarii cunosc deja alfabetul. Critica este amânată până în momentul când au fost scrise toate ideile. După o scurtă pauză, au fost reluate şi selectate acele idei care puteau fi puse în practică , care erau atractive şi interesante. CONSTATĂRI: Lucrând pe grupe, elevii au realizat invitaţii foarte frumoase care s-au dovedit a fi şi atractive pentru preşcolarii care nu au întârziat să dea curs acestei invitaţii . In timpul realizării invitaţiei, elevii clasei a IV a dovedesc o bună cunoaştere a regulilor brainstormingului de grup, nu critică ideile celorlalţi , preiau o idee pe care o îmbunătăţesc şi colaborează foarte bine unii cu alţii . O temă îndrăgită de elevii de clasa a IV a la Abilităţi practice este „Construcţii din mase plastice”. Materialele folosit ( cuburi, paralelipipede, cilindri, conuri, piramide) sunt destinate construcţiilor în spaţiu , foarte agreate de elevi. Folosind materiale metalice de construcţie , elevii pot realiza unele utilaje : macara, excavator, tractor etc. Tot în orele de Abilităţi practice , elevii pot face diferite construcţii cu materiale plastice speciale existente în comerţ ( piese LEGO). Solicitând deprinderi şi utilizări variate , lucrul cu aceste materiale aduce o contribuţie specifică la dezvoltarea intelectuală a copiilor, cu precădere la dezvoltarea gândirii tehnice, dar şi a creativităţii lor. Jocurile de construcţie capătă o întindere tematică remarcabilă spre clasa a IV a ca expresie a curiozităţii şi a intereselor din ce în ce mai stabile şi mai largi faţă de mediul social. Ei realizează construcţii tot mai îndrăzneţe şi mai complexe, pornind de la clasicele turnuri, poduri, case, tuneluri şi ajungând la construcţii bizare , imaginate de ei sau create după model: nave de explorare a adâncimilor, nave călătoare în timp, fantome, corăbii ale piraţilor etc.

52

Piesele LEGO sunt fabricate la standarde foarte înalte şi contribuie la dezvoltarea fanteziei şi creativităţii elevilor. Ei pot construi multe modele folosind multitudinea de piese din cutiile de LEGO SYSTEM , fiind fascinaţi de ideea jocului , deoarece aranjând aceste piese pot deveni ,în plan imaginar, stăpânii spaţiului şi timpului. Lucrul cu aceste piese aprinde imaginaţia elevilor . Ei vor fi pe rând: scafandri,şoferi, cercetători ai lumii marine sau se pot întoarce în timp, în lumea dinozaurilor. Folosindu-se de modele sau inventând modele noi ei pot construi : Parc de distracţii, Oraşul viitorului , Navă de explorare a adâncimilor , Scafandri, Navă călătoare în timp etc. O cerinţă modernă şi necesară învăţământului din zilele noastre , a cărui schimbare fundamentală constă în trecerea de pe lista informaţională pe cea formaţională , este tratarea interdisciplinară. Aceasta impune folosirea unor metode menite să mărească potenţialul intelectual al elevilor, angajarea lor la un efort personal în actul învăţării, cu o eficienţă formativă maximă. Instruirea trebuie să-l situeze pe elev în prim-plan , punându-se accent pe munca individuală , pe descoperirea personală a lumii reale , prin observare, investigare, experimentare şi prin realizarea unor legături între cunoştinţele dobândite la diferite discipline. O metodă care să întrunească toate aceste considerente este metoda proiectului . Această metodă îmbină cercetarea cu acţiunea, antrenează elevii în rezolvarea problemelor , acumulând un plus de informaţii şi stimulând creativitatea. Am realizat la clasa a IV a proiectul cu titlul „ Frumuseţile iernii”, folosind TIM ( tehnica inteligenţelor multiple).

53

PROIECT INTERDISCIPLINAR CLASA A IV A DURATA : 4 săptămâni DISCIPLINE IMPLICATE:

1. Limba şi literatura română; 2. Ştiinţe; 3. Educaţie plastică; 4. Abilităţi practice

ARGUMENT : OBIECTIVELE GENERALE :

Dezvoltarea abilităţii din perspective multiple , de a analiza probleme şi de a identifica soluţii variate;

Dezvoltarea unei atitudini creative; Dezvoltarea capacităţilor şi deprinderilor de a elabora planuri de acţiune utilizând

informaţii dobândite în cadrul altor discipline ; Combinarea materialelor şi tehnicilor învăţate pentru obţinerea unor produse originale.

ETAPELE DE LUCRU:

1. Organizarea grupelor şi distribuirea sarcinilor. Au fost constituite patru grupe. S-au prezentat disciplinele implicate, obiectivele proiectului şi materialele de lucru ce pot fi folosite. Elevii au ales o disciplină sau alta, funcţie de tipul de inteligenţă predominant al fiecăruia.

Cele patru grupe au avut următoarele sarcini: - Grupa iubitorilor de literatură: să creeze compoziţii literare ( texte, ghicitori); să creeze

rebusuri şi integrame pe tema dată, să recite poezii de iarnă; - Grupa naturaliştilor: să observe fenomenele meteorologice într-o perioadă determinată de

timp; să înregistreze informaţiile într-un tabel; să efectueze experimentul „Stări de agregare ale apei” şi să noteze informaţiile; să observe comportamentul plantelor şi animalelor în acest anotimp;

- Grupa pictorilor: să creeze compoziţii plastice cu tema „Iarna în satul meu” folosind elementele de limbaj plastic şi tehnicile de lucru învăţate; să creeze un puzzle „Iarna”, să deseneze un fulg de nea văzut la microscop;

54

- Grupa îndemânaticilor: să realizeze colaje cu materiale textile, vată, zahăr ; să realizeze macheta „Iarna” folosind materiale diverse ;Să confecţioneze instrumente pentru măsurarea fenomenelor meteorologice

Fiecare grupă de elevi a primit indicaţiile şi bibliografia necesară documentării pentru a realiza sarcinile de lucru. Pe parcursul activităţii, elevii consultă învăţătorul ori de câte ori au nevoie de ajutor.

2. Sintetizarea informaţiilor . Elevii au elaborat rapoarte după planul stabilit şi au pregătit materialele pentru prezentare.

3. Evaluarea. În cadrul unei ore a fiecărei discipline implicate , elevii au prezentat obiectivele urmărite , sarcinile de lucru, produsele activităţii, precum şi raportul de autoevaluare a activităţii de grup, consemnându-se comportamentul şi contribuţia fiecăruia la realizarea proiectului .

Evaluarea s-a făcut prin aprecieri generale asupra modului cum au lucrat elevii, fiind evidenţiaţi cei care au contribuit consistent la realizarea proiectului şi notaţi cu Foarte Bine. La sfârşitul orei , au fost selectate cele mai reuşite produse din fiecare grupă şi s-a întocmit un portofoliu. Un alt proiect derulat la clasa a IV a, a fost „Ce vreau să devin?” care le-a dat prilejul realizării în mod individual a unor produse deosebite . Domeniile de activitate alese de elevi au fost diferite , fiind menţionat şi acela de modă şi modeling. Patru fetiţe vor sa devină designeri vestimentari , reuşind să realizeze modele de rochii de seară sau rochii de mireasă , cămăşi , pantaloni şi fuste. Din material textil au reuşit chiar să confecţioneze câteva din aceste modele. Cei care voiau să devină poliţişti au confecţionat o şapcă de poliţist, semne de circulaţie , poezii pe teme de circulaţie etc. CONCLUZII: În cazul activităţii copiilor , produsul şi valoarea lui nu constituie neapărat un criteriu de apreciere. Hotărâtoare sunt procesele psihice care concură în actul creaţiei: investigaţiile, restructurările, descoperirile independente care se conturează în final într-un răspuns personal, într-o soluţie revelatoare. Creativitatea copiilor se caracterizează , înainte de toate, prin aportul intelectual afectiv motivaţional pe care-l aduce subiectul în activitate, ca şi prin eforturile personale care se soldează cu un pas înainte în evoluţia personală . Cu cât elevul e lăsat liber în alegerea datelor şi a mijloacelor de rezolvare, activităţile creatoare sunt mai facile. În lipsa unor indicaţii precise, gândirea şi imaginaţia acţionează prin asociaţii mai mult sau mai puţin întâmplătoare. De aici reiese originalitatea fiecăruia. Învăţarea prin descoperire dezvoltă spiritul de iniţiativă şi independenţă, spiritul critic, îndrăzneala, flexibilitatea intelectuală. La orele de Educaţie plastică şi Abilităţi practice , imaginaţia elevilor poate să colinde locuri neumblate . Important este ca învăţătorul să creeze cadrul şi ambianţa necesare scopului urmărit.

55

Capitolul IV

PROBE FINALE. REZULTATELE ŞI INTERPRETAREA LOR

Funcţia esenţială a procesului de creaţie originală o constituie imaginaţia. Fiind deci componenta cea mai importantă a creativităţii, însuşirile prin care ea se manifestă pot fi considerate drept principalii factori ai creativităţii: fluiditate,plasticitate, originalitate, flexibilitate. În faza prealabilă am testat nivelul clasei urmărind trei factori ai creativităţii : flexibilitate – exprimată prin numărul de categorii la care pot fi raportate soluţiile date , respectiv direcţiile de gândire , fluiditate – exprimată prin numărul total de răspunsuri, originalitatea – dată de ingeniozitatea ( soluţii surprinzătoare) şi raritatea statistică. În faza finală am aplicat probe asemănătoare cu probele din faza iniţială, având însă o complexitate mai mare.

1. Proba de tip imaginativ.

Obiective : Construirea de imagini pornind de la două linii (frânte, curbe , drepte) la alegere Materiale folosite: foi de desen carioca ; Desfăşurare ; Elevii primesc o fişă pe care sunt desenate 12 dreptunghiuri ( numai linii drepte în primele 4 dreptunghiuri, numai linii curbe în dreptunghiurile 5-8 şi de ambele feluri în dreptunghiurile 9-12 ). Aşa cum sunt grupate, cele două linii din fiecare dreptunghi constituie începutul unei imagini. Sarcini :

1. Să aleagă două grupuri de linii, oricare şi în orice ordine doreşte; 2. Să redeseneze cele două linii în aceeaşi poziţie cu creionul pe o foaie de hârtie împărţită

în două; 3. Să compună cu acelaşi instrument , în cele două dreptunghiuri, imaginile care le-au fost

sugerate de liniile respective; 4. Să coloreze (în tempera, acuarelă, creioane , culori) una din imaginile desenate.

Constatări : Am constatat o flexibilitate pronunţată la 15 elevi, răspunsurile lor fiind date din cele mai diferite domenii ( matematică, literatură, astronomie,medicină) 14 elevi au dovedit o fluenţă pronunţată şi 7 s-au dovedit a fi originali.

FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă

15 4 14 5 7 12

Rezultatele probei de tip imaginativ – factorii creativităţii - faza finala

56

2. Proba de tip combinat

Obiective generale : - ilustrarea unor texte literare; - dezvoltarea laturii imaginative a gândirii ; Materiale folosite : foi de desen, acuarele, pensoane. Desfăşurare: După ce se recitesc unele fragmente menţionate de elevi din manualul de limba română sau din alte volume , aceştia îşi pregătesc materialele de lucru, şi , folosind elementele de limbaj plastic , creează imagini inspirate de lecturarea textelor literare. Constatări: Pentru a pune în evidenţă personajele care i-au impresionat mai mult, elevii le exagerează dimensiunile, aducându-le în prim-planul lucrării. Personajele negative sunt ridiculizate prin folosirea culorilor şi prin plasarea lor în plan îndepărtat , apărând astfel în perspectiva afectivă a abordării compoziţiei. Descrierile de natură din textele literare studiate au inspirat elevii în crearea unor compoziţii în care au folosit nuanţele şi tonurile obţinute prin îmbinarea armonioasă şi originală a culorilor. 2 elevi au realizat portrete ( după poezia „Bunica” de B. Şt. Delavrancea şi după textul „Fata babei şi fata moşneagului” de Ion Creangă). Textele cu conţinut istoric au dat prilejul elevilor să realizeze compoziţii deschise – scene de luptă.

FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă

14 5 10 9 7 12

Rezultatele probei de tip combinat– factorii creativităţii- faza finală

3. Testul „formelor geometrice”

Obiective generale : - construirea figurii umane numai din forme geometrice - măsurarea componentelor creativităţii ( flexibilitate, fluiditate, originalitate) Materiale folosite : foi de desen, rigla, carioca Desfăşurare: Pornind de la enumerarea figurilor geometrice studiate în orele de matematică , elevii fac asocieri între acestea şi diferite părţi ale corpului omenesc . Proba se desfăşoară individual. Notare : pentru 6-7 figuri geometrice folosite – 3 puncte; Pentru 5-4 figuri geometrice folosite – 2 puncte; Pentru 2-3 figuri geometrice folosite – 1 punct .

57

1 punct 2 puncte 3 puncte 4 copii 6 copii 9 copii

Rezultatele probei formelor geometrice – faza finală; FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE

pronunţată slabă pronunţată slabă pronunţată slabă 14 5 10 9 9 10

Constatări : 9 elevi folosesc 6-7 figuri geometrice în redarea corpului omenesc, folosind trapezul pentru redarea trunchiului , dreptunghiul pentru mâini şi picioare , cercul – pentru cap, triunghiul – pentru urechi. În faza iniţială, la administrarea acestui test, doar 6 elevi folosesc 6-7 figuri geometrice , iar numărul de elevi care au dovedit flexibilitate, fluiditate , originalitate pronunţate este mai mic decât cel de la proba finală.

58

INTERPRETAREA REZULTATELOR Testele sunt destinate să măsoare creativitatea în accepţia ei de potenţial creativ. În această lucrare , am urmărit flexibilitatea, fluiditatea şi originalitatea – factori ai gândirii creatoare, folosind metoda testelor. Indiferent de proba administrată, criteriile de cotare au fost mereu aceleaşi pentru fiecare factor:

- Fluenţa – exprimată în numărul total de răspunsuri; - Flexibilitatea – exprimată prin numărul de categorii diverse la care pot fi raportate

soluţiile date, respectiv direcţiile de gândire; - Originalitatea – dată de ingeniozitatea (soluţii surprinzătoare, care uimesc) şi raritatea

statistică. Pentru originalitate am acordat punctajul alcătuind o listă cu toate răspunsurile întâlnite în masa de elevi şi fiecare răspuns fiind bifat ori de câte ori un răspuns este întâlnit. Am numărat frecvenţele. Răspunsurile apărute o singură dată sunt considerate cele mai originale, cele întâlnite la toţi elevii sunt cele mai banale. Am optat pentru o scară de apreciere de la 3 puncte la 1 punct. Fiecărei frecvenţe şi implicit fiecărui răspuns îi va corespunde un punctaj. Totalul reprezintă performanţa elevului în criteriul originalitate. Se observă o creştere generală a nivelului, o creştere a numărului de copii care dovedesc flexibilitate, fluiditate şi originalitate, cei trei factori urmăriţi prin testările date. Analizând datele din tabelul întocmit în urma administrării testelor iniţiale şi finale, am constatat o creştere a numărului de copii cu o pronunţată flexibilitate , de la 12 în faza iniţială la 15 în faza finală; pentru factorul originalitate se înregistrează o creştere nesemnificativă, iar la factorul fluiditate – o creştere medie. La cele trei probe de creativitate, reluate în final, dar cu alt conţinut, rezultatele au fost cele prezentate în tabelul numărul 1.

59

Tabelul nr. 1

Comparaţie între rezultatele obţinute la testările iniţiale şi finale la disciplina Educaţie plastică PARAMETRII CREATIVITĂŢII

Testare iniţială

Testare finală

Diferenţa

FLEXIBILITATE

T1 12 15 3 T2 10 14 4 T3 9 14 5

FLUIDITATE

T1 13 14 1 T2 9 10 1 T3 10 10 -

ORIGINALITATE

T1 6 7 1 T2 5 7 2 T3 5 9 4

60

Testul nr.1 –proba de tip imaginativ

FLEXIBILITATE

FLUIDITATE

ORIGINALITATE

Test iniţial 12 13 6 Test final 15 14 7 Diferenţa 3 1 1 La proba de tip imaginativ , la testarea iniţială 12 elevi dovedesc flexibilitate pronunţată (60% ), numărul lor crescând la 15 (75%), înregistrându-se deci o creştere de 15%. Factorul fluiditate înregistrează o creştere de 9% ( de la 64 % la 73%), iar la originalitate o creştere de 5%.

3

12

0

2

4

6

8

10

12

14

16

FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE

TEST INITIAL

TEST FINAL

DIFERENTA

61

Testul nr.2 - proba de tip combinat

FLEXIBILITATE

FLUIDITATE

ORIGINALITATE

Test iniţial 10 7 5 Test final 14 10 7 Diferenţa 4 1 2

Interpretând rezultatele obţinute de elevi la testul numărul 2 ( proba de tip combinat), se observă o creştere semnificativă a celor trei factori urmăriţi , după cum urmează :flexibilitate : 20% , fluenţă – 55 , originalitate – 9%.

5

12

0

2

4

6

8

10

12

14

16

FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE

TEST INITIAL

TEST FINAL

DIFERENTA

62

Testul nr.3

FLEXIBILITATE

FLUIDITATE

ORIGINALITATE

Test iniţial 9 10 5 Test final 14 10 9 Diferenţa 5 0 4

La testul nr. 3 ( testul formelor geometrice) , creşterea se înregistrează la flexibilitate – 25% şi la factorul originalitate – 20% Urmărind dinamica celor trei factori măsuraţi , se observă că la testul numărul 3 flexibilitatea înregistrează o creştere mai mare , comparativ cu celelalte două. De asemenea , la testul nr,3 factorul originalitate înregistrează cel mai înalt nivel – 20%, la testul nr.2 de 9 % şi la restul nr.1 de 5%.

5

0

4

0

2

4

6

8

10

12

14

16

FLEXIBILITATE FLUIDITATE ORIGINALITATE

TEST INITIAL

TEST FINAL

DIFERENTA

63

CONCLUZII În urma aplicării la clasă a unei învăţări creative , folosind metodele de dezvoltare a creativităţii într-un climat afectiv favorabil, am interpretat rezultatele obţinute la testările iniţiale şi finale administrate la această clasă înainte şi după aplicarea experimentului, şi pot concluziona că :

Noţiunile teoretice transmise din domeniul ariilor Arte şi Tehnologii îi ajute pe elevi să-şi dezvolte conduita creativă;

Cunosc şi practică suficient brainstormingul de grup şi individual şi pot aplica şi în alte domenii această metodă;

Elevii au devenit mai deschişi , mai comunicativi, mai inventivi; Elevii sunt mai încrezători (indicând mai multe domenii în care cred că ar putea obţine

performanţe creative); mai motivaţi pentru creativitate , au o atitudine mai creativă faţă de mediul înconjurător;

Folosesc elementele de limbaj plastic în redarea trăirilor lor sufleteşti, cunoscând semnificaţiile culorilor şi îmbinându-le în mod original;

Sunt deprinşi a căuta soluţii în cele mai variate direcţii , trecând cu uşurinţă de la o cale la alta şi de la un domeniu la altul atunci când au de rezolvat o problemă plastică.

Acţionând prin sine însuşi , independent atât pe plan mintal , cât şi în plan practic, ca o premisă şi ca un prim pas pe calea obţinerii unor produse în care independenţa actului să garanteze originalitatea soluţiei , imaginaţia se înarmează cu anumite instrumente, îndepărtându-se de blocajele subiective generale şi de cele proprii. În întreaga activitate întreprinsă am ţinut seama de flexibilitatea,pasiunile elevilor, de aptitudinile lor, de curiozitatea, încrederea în sine, de spontaneitatea găsirii unei soluţii, încurajându-i pe elevi cu sfaturi de genul: „Fii receptiv faţă de ceilalţi!” , „Ei ar putea avea dreptate”, „ Nu renunţa prea uşor!” , „ Ideile tale ar putea fi la fel de bune ca şi ale altora!”, „ O idee absurdă valorează mai mult decât nici o idee!” etc. Elevii au devenit mai sensibili şi mai receptivi la indicaţiile primite. Sunt foarte atenţi atunci când le sunt transmise informaţii noi legate de expresivitatea unor elemente de limbaj plastic sau legate de noi tehnici de lucru. Ei observă şi lucrează cu o atenţie concentrată. Au o mare vioiciune corporală şi o participare fizică la ceea ce realizează(mimează sau povestesc în timp ce desenează sau lucrează în ora de Abilităţi practice). Crearea unui climat de învăţare neautoritar a dus, de asemenea, la stimularea activităţii artistice, creatoare a elevilor. Ei au fost încredinţaţi că ideile lor sunt foarte importante atât pentru ei , cât şi pentru întreaga clasă. Aşa au căpătat încredere în forţele lor pentru a putea lucra creator. Imaginaţia îndrăzneaţă figurează printre cele mai de seamă calităţi ale omului modern. Cu ajutorul ei, copilul găseşte forţă în a lupta pentru adaptarea unor mentalităţi existente la situaţii noi, într-un ritm accelerat. Cu ajutorul imaginaţiei creatoare , elevii de azi îi oamenii de mâine vor putea să vadă în viitor şi să-şi aducă contribuţia reală la progresul societăţii. Având în vedere variabila independentă introdusă în cazul acestei cercetări, consider că superioritatea numărului de elevi care dovedesc flexibilitate , fluenţă , originalitate pronunţate la testarea finală , se datorează folosirii metodelor de dezvoltare a creativităţii în predarea –învăţarea conţinuturilor disciplinelor Educaţie plastică şi Abilităţi practice.

64

BIBLIOGRAFIE

1. Barna, A. ; Antohe , G – Curs de pedagogie, Teoria educaţiei şi teoria curriculum-ului, Ed. Logos, Galaţi, 2002 2. Cerghit, I. – Metode de învăţare, ediţia a III a – EDP, Bucureşti, 1998. 3. Cosmovici, A; Iacob, L.- Psihologie şcolară, Ed. Polirom , Iaşi,1998. 4. Dascălu, A. – Educaţia plastică în ciclul primar , Ed. Polirom , Iaşi 1997. 5. Diaconu, M. – Îndrumător pentru lecţiile de abilităţi practice, Ed. Petrion, Bucureşti, 2000 6. Dima, V. – Educaţie plastică, manual pentru clasa a IV a , Ed. Teora, 2000. 7. Dima, V. – Educaţie plastică, manual pentru clasa a V a , Ed. Teora, 1999. 8. Nicola , I – Tratat de pedagogie şcolară , EDP, Bucureşti,1996. 9. Matei, N. – Educarea capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ, EDP, Buc , 1983 10. Roco, M.- Creativitate şi inteligenţă emoţională, Polirom, Iaşi , 2001. 11. Stoica , A – Creativitatea elevilor – Posibilităţi de cunoaştere şi educare , EDP, Buc,1983. 12. Verza, E – Psihologia vârstelor, Ed. Prohumanitas, Bucureşti , 2000. 13. Vabie, D.- Psihologia şcolară, Ed. Evrika, Brăila, 2000. 14. „Instruirea diferenţiată – aplicaţii ale teoriei inteligenţelor multiple” – ghid MEC, Bucureşti, 2001. 15. „Învăţarea activă” – ghid MEC, Bucureşti, 2001. 16. Învăţământul primar – revistă dedicată cadrelor didactice , Ed. Discipol, 2002.

65

PROIECT DE LECŢIE CLASA : a IV- a ARIA CURRICULARĂ : Arte

DISCIPLINA : Educaţie plastică

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE : Armonie in lumea semnelor

TEMA PLASTICĂ : Compoziţia echilibrată a suprafeţei decorative

SUBIECTUL : Încondeierea ouălor

DEMERS DIDACTIC

MOTIVAŢIA : Tema plastică îi determină pe elevi să gândească artistico-plas-tic , valorificându-şi cunoştinţele despre linie şi punct cu roluri decorative , dar şi calităţile intelectuale , afective şi voliţionale . Subiectul lecţiei este valoros , deoarece încondeierea

ouălor este şi a fost dintotdeauna un obicei străvechi la poporul român , elevii văzându-şi bunicile , mamele înroşind şi încondeind ouă în fiecare an , o dată cu sosirea Sfintelor sărbători de Paşti .

Lecţia este utilă pentru că îi activează pe elevi în aplicarea principiilor artei decorative , organizând echilibrat pe o suprafaţă decorativă toate elemen-tele de limbaj plastic .

OBIECTIVE CADRU

1. Cunoaşterea şi utilizarea materialelor , a instrumentelor de lucru şi a unor tehnici specifice artelor plastice ;

2. Cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj plastic ; 3. Realizarea unor compoziţii libere şi a unora după model .

66

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ : – Să folosească materialele ( tuburi , pastile , carioca , pastel , plastilină , lut , hârtie ) şi tehnicile de lucru ( acuarelă , tempera , guaşă , colaj , mixtă , modelaj ) . 3.1. – Să intuiască punctul şi linia ca elemente de limbaj plastic cu rol decorativ. 4.1. – Să organizeze echilibrat o suprafaţă folosind toate elementele de limbaj artistico – plastic ( forma , pata , linia , punctul ) . OBIECTIVE OPERAŢIONALE :

a) cognitive O1 – să recunoască pe imagini elementele de limbaj artistico – plastice studiate O2 – să exprime criteriile după care sunt recunoscute compoziţiile decorative ; O3 – să definească o compoziţie decorativă ; O4 – să organizeze echilibrat elementele de limbaj artistico–plastic şi ames-tecurile de culori şi nonculori , în diferite tehnici de lucru ; O5 – să realizeze o compoziţie decorativă respectând principiile de bază ale acesteia , în una din formele sale .

b) afective O6 – să participe cu interes la desfăşurarea lecţiei ; O7 – dezvoltarea gustului pentru frumos şi a sensibilităţii artistice ; O8 – dezvoltarea simţului critic şi autocritic ; O9 – cunoaşterea , înţelegerea şi preţuirea artei populare . CONDIŢII PREALABILE :

- clasă de nivel mediu; - elevii provin din medii diferite; - elevii posedă minimum de informaţii despre compoziţia echilibrată a spa-ţiului

decorativ.

EVALUARE : - elevii vor organiza echilibrat elementele de limbaj plastic studiate respectând principiile

de bază ale artei decorative ( repetiţia , alternanţa , simetrii , asimetria)

RESURSE ŞI MANAGEMENTUL TIMPULUI :

a) metode şi procedee : observaţia , conversaţia , explicaţia , descoperirea , instruc- tajul verbal , exerciţiul , brainstorming-ul , ,,spargerea gheţii” , jocul didactic . b) forme de organizare : frontal , individual . c) mijloace didactice pentru învăţător : planşe didactice , figurine , marker-e ;

67

pentru elevi : planşe , ouă fierte sau golite de conţinut , acuarele , pahare cu apă . d) metode de evaluare : aprecierea verbală asupra lucrărilor elevilor , observarea sistematică e) timp de lucru : 50 minute

MATERIAL BIBLIOGRAFIC :

1. *** ,,Curriculum naţional” – Programe şcolare pentru învăţământul primar, Bucureşti , 1998 .

2. Victor Dima - ,,Educaţie plastică” – manual pentru clasa a IV-a , Teora

68

OB. OP.

ACTIVITATEA

ÎNVĂŢĂTORULUI

ACTIVITATEA

ELEVILOR

DO-ZARE

RESURSE EVALUARE

I. Faza pregătitoare

a) . Moment organizatoric .

Organizez momentul de ,,Spargerea gheţii” , cer să noteze cuvântul care să răspundă la întrebarea ,,Ce doresc astăzi de la ora de desen?”

b) .Verificarea lucrărilor şi a cu-noştinţelor realizate ora trecută .

Ce semnificaţii au liniile orizontale ? Dar verticale ? Dar înclinate?

c) . Discuţii pregătitoare .

d) . Anunţarea obiectivelor şi a temei plastice .

Dacă ora trecută aţi reuşit să redaţi cu ajutorul liniei şi punctului stări sufleteşti , astăzi veţi realiza o com-poziţie echilibrată a suprafeţei deco-rative . Notez tema plastică .

Pregătesc materialele necesare .

Aleg câte un cartonaş colorat corespunzător stărilor sufleteşti şi notează răspunsul întrebării date .

Prezintă lucrările .

Liniile orizontale degajă liniştea, calmul , odihna . Liniile verticale sugerează aspiraţia , înălţarea , perfecţiunea . Liniile înclinate

exprimă viaţă , mişcare , agitaţie .

1'

2"

4'

1'

,,spargerea gheţii”

individual

brainstorming

cartonaşe colorate

- ecuson

69

O1

O2

O6

II. Faza incubaţiei . Prezint mai multe planşe în care punctul şi linia sunt elemente deco-rative în chenare , freză , joc de fond.

Cer elevilor să intuiască organizarea elementelor într-o compoziţie decora-tivă ( după principiile simetrie , alter-nanţă,repetiţie).În compoziţia decora-tivă se folosesc petele cromatice late , unitare ca ton şi nuanţă .

Creatorii populari au folosit punctul şi linia pentru a înfrumuseţa obiecte-le făcute de ei . Au combinat linii drepte , frânte , curbe între ele sau cu puncte şi au creat motive populare .

- Prezint şerveţelul popular , o ie , o ulcică .

Compoziţia echilibrată se caracte-rizează prin aşezarea echilibrată a punctelor , liniilor , formelor prin armonizarea culorilor , prin rapor-tul dintre spaţiul plin şi spaţiul gol.

Sunt atenţi la planşele prezentate , urmărind organizarea elementelor componente .

Un copil îmbrăcat în iepuraş intră în clasă , amintindu-le copiilor că se apropie sărbătoarea Paştelui . Dia-loghează cu copiii despre pregăti-rile creştinilor pentru Paşti . El prezintă mai multe ouă încondeiate. Copiii observă şi recunosc princi-piile artei decorative .

10'

observaţia

individual

planşe didactice

instructaj verbal

Capacitatea de intuire a orga-nizării elemen-telor compo-nente într-un spaţiu decora-tiv . -observarea sistematica

70

O4

O5

III. Faza de iluminare . - Iepuraşul v-a adus în coşul lui ouă

pentru a le încondeia , acum când ştiţi ce reguli au avut creatorii popu-lari când au realizat crearea diferite-lor obiecte făcute de ei sau când au încondeiat ouă .

Cer construirea cu ajutorul creionu-lui a unui model decorativ pe ou , folosind punctul şi linia . Amintesc că pentru a obţine efecte deosebite, linia trebuie supusă diferitelor procedee de grupare , multiplicare, armonizare . Succesiunea este mai uşor de realizat îmbinând două sau trei elemente .

Creez o atmosferă plăcută cu ajuto-rul unui cântec . Urmăresc lucrul în clasă oferind eventualele sugestii sau indicaţii .

Lucrează liber .

25'

exerciţiul

individual

explicaţia

descoperirea

exerciţiul

individual

casetă audio casetofon

Capacitatea de organizare echilibrată a punctului şi a liniei .

Capacitatea de înţelegere şi aplicare .

Capacitatea de organizare echilibrată a formelor .

-observarea sistematica

71

IV. Faza de verificare . Criterii de evaluare : ●s-a obţinut o compoziţie echilibrată a elementelor de limbaj plastic pe suprafaţa ouălor ; ●s-au obţinut modele decorative originale ; ●lucrarea este frumoasă ; ●s-a aplicat unul din principiile artei decorative ( repetiţia ) . Fac aprecieri generale şi notez .

Fac aprecieri asupra lucrărilor personale şi a elevilor ( colegilor ) .

7'

aprecierea verbală

frontal

individual

Capacitatea de apreciere şi autoapreciere .

-coevaluarea

72

PRINCIPIILE ARTEI DECORATIVE

a) alternanţa – reprezintă succesiunea la intervale regulate a unui element

- poate fi de mărime , de poziţie , de culoare , de formă .

b) simetria – reprezintă echilibrul dintre două forme care corespund prin

suprapunere , aşezate de o parte şi de alta a unei axe imaginare .

c) repetiţia – procedeu care constă în întrebuinţarea de mai multe ori a acelu-

iaşi element .

d) suprapunerea – constă în aşezarea a două motive decorative asemănătoare

sau diferite , unul peste altul .

De ce se încondeiază oul ?

Pentru că oul este un simbol al creaţiei , al renaşterii , al fertilităţii . El are această semnificaţie la mai multe popoare care-l venerau şi-l considerau şi apărător de primejdii , pază împotriva geniului rău .

La ora de religie au aflat că , odată cu apariţia creştinismului , oul capătă şi alte semnificaţii . Însă romanii , egiptenii , perşii , evreii sacrificau ouă în temple şi le dăruiau unul altuia la anumite sărbători de primăvară , chiar şi până la creştinism .

Poporul nostru transpune cu înţelepciune şi pricepere tradiţia evlavioasă în alte dimensiuni , acelea ale artei populare . Ca şi alte genuri ale artei populare, ouăle încondeiate , ca şi cele roşii , cuceresc prin valoarea lor estetică , prin conţinutul bogat al motivelor şi prin documentarea istorică ce cuprinde o serie de tradiţii , obiceiuri , credinţe .