NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVILreferat

   În legislaţia noastră civilă nu există o definiţie a nulităţii actului juridic în această situaţie, în literatura de specialitate s-au formulat mai multe definiţii ale nulităţii actului juridic civil.   Se poate defini nulitatea ca fiind acea sancţiune, de drept civil, care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.    Într-o altă accepţie, prin nulitate se înţelege acea sancţiune de drept civil care constă în lipsirea unui act – în totul sau în parte – de efectele juridice în vederea cărora el a fost făcut, din cauza nesocotirii dispoziţiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă.    În esenţă, deci, nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic civil, condiţiile, de validitate.   Nulitatea actului juridic civil poate realiza următoarele funcţii:     • Funcţia preventivă, subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate: ştiind că un act încheiat cu încălcarea legii privind valabilitatea sa va fi lipsit de, efecte, subiectele de drept civil sunt descurajate şi îndemnate să respecte legea civilă;     • Funcţia sancţionatoare; dacă prima funcţie nu şi-a dovedit eficienţa, intră în acţiune această a doua funcţie, care înseamnă tocmai înlăturarea efectelor contrare legii;     • Funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii, în domeniul actelor juridice civile; prin realizarea celor două funcţii de mai sus, se asigură respectarea normelor de drept civil care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil. totodată, nulitatea apare ca un mijloc juridic de asigurare a respectării ordinii publice şi bunelor moravuri.

   Delimitarea nulităţii actului juridic civil

   În afară de nulitate există şi alte cauze care duc la lipsirea actului juridic civil de efectele în vederea cărora a fost încheiat. În anumite situaţii intervin cauze, posterioare încheierii actului juridic civil, cauze care duc la lipsirea acestuia de eficienţă precum: rezoluţiunea , rezilierea , caducitatea , revocarea , inopozabilitatea .   Delimitarea nulităţii faţă de aceste alte cauze de ineficacitate a actului juridic este de natură a servi atât la mai buna configuraţie a conceptului de nulitate a actului juridic civil, cât şi la preîntâmpinarea confundării lor. Confuzia nu este admisibilă întrucât fiecare dintre aceste noţiuni nulitate, rezoluţiune, reziliere, caducitate, revocare, inopozabilitate - este un concept juridic de sine stătător, presupunând un regim juridic propriu, autonom.

Clasificarea nulităţilor actului juridic civil

   Pentru o mai bună înţelegere a conceptului de "nulitatea actului juridic civil" este necesară o clasificare a nulităţilor după mai multe criterii, astfel:     • În funcţie de natura interesului ocrotit - general ori individual - prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil, nulitatea este: absolută, când este vorba despre nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteşte un interes general, obştesc şi relativă când este vorba despre nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme care ocroteşte un interes particular individual ori personal.   Din punct de vedere terminologic, nulitatea absolută este desemnată, în legislaţie, practică şi chiar doctrină, uneori, prin formulele: „actul este nul de drept” sau „nul”

ori „nul de plin drept” sau „actul va fi nul” iar nulitatea relativă este indicată prin formulele: „actul este anulabil”, actul poate fi anulat; nulităţi relative i se mai spune şi nulitatea, „de protecţie”.   Trebuie reţinut că din punct de vedere al efectelor produse, nulităţile absolute nu se deosebesc de cele relative: ambele lipsesc actul de efectele în vederea cărora a fost încheiat; nu există aşadar sub acest aspect nici o diferenţă.      • În funcţie de întinderea efectelor sale, nulitatea este parţială când desfiinţează numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte ale actului producându-se întrucât nu contravin legii şi totală când desfiinţează actul juridic civil în întregime.   Dintre aceste două feluri de nulităţi, nulitatea parţială este regula, iar nulitatea totală reprezintă excepţia.   În aplicarea practică a acestor două categorii de nulităţi, trebuie să se ţină seama atât de cauza de nulitate (spre exemplu, nerespectarea formei cerută ad validitatem va conduce la o nulitate totală), cât şi de complexitatea conţinutului, clauzelor actului juridic civil (deoarece, doar la un act cu mai multe clauze şi, deci, efecte, unele pot fi desfiinţate, iar altele menţinute.   Nu trebuie să confundăm nulitatea absolută cu nulitatea totală după cum nici nulitatea relativă cu nulitatea parţială.      • După modul de consacrare legislativă, distingem între: nulitatea expresă (explicită ori textuală), este acea nulitate care este prevăzută, ca atare, într-o dispoziţie legală. majoritatea nulităţilor este formată din cazurile de nulitate expresă, prevăzute fie în codul civil, fie în alte izvoare ale dreptului civil şi nulitatea virtuală (implicită sau tacită) acea nulitate care nu este prevăzută expres de lege, dar rezultă din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic civil .     • După felul condiţiei de validate nerespectată, se deosebeşte între: nulitatea de fond este acea nulitate ce intervine în caz de lipsă ori nevalabilitate a unei condiţii de fond a actului juridic civil: consimţământ, capacitate, obiect, cauză iar nulitate de formă este acea nulitate care intervine în cazul nerespectării formei cerută ad validitatem .     • După modul de constatare şi valorificare, nulităţile se împart în: nulităţi judiciare constatate de către instanţele judecătoreşti şi nulităţi constatate de către părţi pe cale amiabilă.

Cauzele de nulitate ale actului juridic civil

   După cum rezultă din chiar definiţia nulităţii actului juridic civil această sancţiune are drept cauză - generică - nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de valabilitate.   Nevalabilitatea actului juridic civil se datorează, deci, nevalabilităţii condiţiilor sale esenţiale, care, după cum se ştie, sunt condiţii de valabilitate într-o exprimare generală, globală, se poate spune că sunt cauze de nulitate a actului juridic civil: încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a face actul; lipsa ori nevalabilitatea consimţământului; nevalabilitatea obiectului actului juridic; nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic; nerespectarea formei cerută ad validitatem; nesocotirea limitelor libertăţii actelor juridice (normele imperative, ordinea publică şi bunele moravuri); lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative; fraudarea legii.    Dintre cauzele enumerate mai sus, unele atrag nulitatea absolută, iar altele nulitatea relativă. când legea nu precizează felul nulităţii, este datoria interpretului să stabilească acest aspect, apelând la criteriul de clasificare a nulităţii în absolută şi relativă însă pentru anumite cazuri, nu există soluţii unanime admise în ce priveşte felul nulităţii (absolută ori relativă), atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă.

Cauzele de nulitate absolută ale actului juridic civil

   Nulitatea absolută a actului juridic civil intervine din cauze care ţin de încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor, în cazurile nerespectării unei incapacităţi speciale, impusă, pentru ocrotirea unui, interes obştesc ori din lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă sau din lipsa totală a consimţământului, cum este şi în cazul erorii-obstacol (error in negotio şi error in corpore) aceasta este soluţia acceptată, în general, atât în doctrină, cât şi în practica judiciară.   Alte cauze de nulitate constau în: nevalabilitatea obiectului actului juridic civil; lipsa cauzei actului juridic civil ori întemeierea acestuia pe o cauză ilicită sau imorală; nerespectarea formei cerută ad validitatem; lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative sau judiciare; încălcarea ordinii publice; fraudarea legii; încălcarea dreptului de preemţiune al statului .

Cauzele de nulitate relativă ale actului juridic civil

   Nulitatea relativă a actului juridic civil intervine din următoarele cauze: viciile de consimţământ (eroarea, dolul, violenţa şi leziunea); lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil; nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei: nerespectarea dreptului de preemţiune .

Regimul juridic al nulităţii actului juridic civil

   Clasificarea nulităţii în absolută şi relativă prezintă importanţă juridică tocmai sub aspectul regimului juridic diferit pe care îl are fiecare nulitate.Prin regim juridic al nulităţii se înţeleg regulile cărora este supusă nulitatea absolută ori cea relativă.   În esenţă, regimul juridic al nulităţii priveşte trei aspecte: cine poate invoca nulitatea; cât timp poate fi invocată nulitatea; dacă poate fi sau nu acoperită nulitatea, prin confirmare. Cele trei aspecte primesc rezolvări diferite, după cum e vorba de nulitatea absolută ori de cea relativă.

Regimul juridic al nulităţii absolute

   Regulile în care se exprimă regimul juridic al nulităţii absolute sunt:     • Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes; aceasta înseamnă că pot invoca nulitatea absolută: părţile actului juridic, avânzii-cauză ai părţilor, procurorul, instanţa din oficiu;     • Acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, adică ea poate fi intentată oricând, indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului; această regulă este expres prevăzută de art. 2 din decretul nr. 167/1958 ;     • nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, expresă ori tacită; această regulă este impusă de natura obştească a interesului ocrotit prin norma a cărei încălcare atrage nulitatea absolută.

Regimul juridic al nulităţii relative

   Acest regim juridic se exprimă în următoarele trei reguli:     • Nulitatea relativă poate fi invocată doar de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic: invocarea poate fi făcută personal de cel interesat dacă are capacitatea necesară pentru aceasta, dar poate fi făcută şi de

reprezentantul legal al celui lipsit de capacitatea de exerciţiu.     • Acţiunea în anulare este prescriptibilă, ceea ce înseamnă că nulitatea relativă trebuie invocată în termenul de prescripţie extinctivă; începutul prescripţiei acestei acţiuni este reglementat în art. 9 din decretul nr. 167/1958 , iar ca, aplicaţii legislative a acestei reguli sunt avute în vedere dispoziţiile art. 952 din Codul civil ; art. 41 alin. 2, art. 51 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 ; art. 30 alin. 3 din Legea nr. 16/1996 .     • Nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit: confirmarea expresă se realizează potrivit art. 1190 din Codul civil confirmarea tacită rezultă fie din executarea actului anulabil, fie din neinvocarea nulităţii înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă.

Comparaţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă

   Dacă între nulitatea absolută şi nulitatea relativă nu există deosebiri de efecte, există deosebiri de regim juridic. aceste deosebiri se pot exprima astfel:     • Dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, chiar şi din oficiu, nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost de nesocotit la încheierea actului;     • Dacă nulitatea absolută este imprescriptibilă, nulitatea relativă este prescriptibilă;     • Dacă nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, nulitatea relativă poate fi confirmată, expres ori tacit.

Efectele nulităţii actului juridic civil

   Prin efectele nulităţii se înţeleg consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii. Efectul principal al nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic generat de actul juridic civil lovit de nulitate şi, prin aceasta, restabilirea legalităţii.   Efectele nulităţii diferă, în funcţie şi de ceea ce s-a întâmplat după încheierea actului juridic, putându-se distinge următoarele ipoteze: în prima situaţie când actul n-a fost executat încă; aplicarea nulităţii va însemna că acel act, fiind desfiinţat, nu mai poate fi executat; deci, părţile se află în situaţia egală aceleia în care n-ar fi încheiat actul; În a doua situaţie, actul a fost executat total sau parţial, până la hotărârea judecătorească de anulare; în această ipoteză, efectele nulităţii vor consta în desfiinţarea retroactivă a actului şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat; În a treia situaţie, actul a fost executat, iar dobânditorul de drepturi le-a transcris, la rândul său, unor terţi subdobânditori, până la intervenirea hotărârii judecătoreşti de anulare a actului; în această ipoteză, efectele nulităţii presupun desfiinţarea actului executat, restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat şi desfiinţarea şi a actului subsecvent.   Din cele de mai sus rezultă că, în esenţă, efectul nulităţii se exprimă în adagiul: quod nullum est, nullum producit effectum . Pentru a opera, însă, această regulă, este necesar să fie aplicate principiile efectelor nulităţii, şi anume: retroactivitatea nulităţii; restabilirea situaţiei anterioare - restitutio in integrum; anularea nu numai a actului iniţial, primar, ci şi a actului subsecvent resoluio jure dantis, resolvitur jus accipientis.    Nu există, de lege lata, texte de principiu privitoare la efectele nulităţii. există, însă, texte legale privitoare la nulitatea în anumite cazuri, inclusiv cele care consacră excepţiile de la principiile efectelor nulităţii.

Principiul retroactivităţii nulităţii

   Nulitatea desfiinţează actul juridic încheiat cu încălcarea cerinţelor de validitate prevăzute de lege, cu efect retroactiv, din chiar momentul încheierii actului, ca şi când acesta nu s-ar fi încheiat. Caracterul retroactiv al sancţiunii se justifică prin necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate şi a împiedicării producerii unor efecte contrare legii.

Principiul repunerii în situaţia anterioară - restitutio in integrum -

   După cum am arătat, acest principiu este o consecinţă a primului principiu al efectelor nulităţii - retroactivitatea.   Principiul restitutio in integrum este regula de drept potrivit căreia tot ce s-a executat la baza unui act anulat trebuie restituit astfel încât părţile raportului juridic trebuie să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat. prin urmare, acest principiu apare ca un mijloc de asigurare a eficienţei practice a principiului retroactivităţii.   Restitutio in integrum ca şi retroactivitatea, priveşte efectele nulităţii actului juridic inter partes (între părţile raportului juridic),iar nu faţă de terţi.   Există excepţii de la restitutio în integrum concretizate în acele situaţii în care, pentru anumite raţiuni, prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu sunt supuse restituirii, deci, menţinându-se. de observat că, prin forţa împrejurărilor, excepţiile de la acest principiu sunt, în acelaşi timp, şi excepţii de la retroactivitatea efectelor nulităţii.   În doctrină şi practica judiciară sunt considerate excepţii de la restitutio in integrum cum ar fi cazul incapabilului care este ţinut să restituie prestaţiile primite numai în măsura îmbogăţirii sale ori cazul aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans ; admisibilitatea aplicării acestui principiu a făcut obiect de controversă în literatura de specialitate.   În cazul unui contract sinalagmatic, părţile trebuie să-şi restituie reciproc prestaţiile.   Acţiunea în restituirea prestaţiei nu este însă admisibilă în cazul în care reclamantul a urmărit un scop vădit imoral prin încheierea contractului, potrivnic legii şi regulilor de convieţuire, în sensul art. 1- 3 din decretul nr. 31/1954 .

Principiul anulării actului survenit ca urmare a încheierii actului iniţial

   Acest principiu priveşte efectele nulităţii faţă de terţi. El este atât o consecinţă a celorlalte două principii ale efectelor nulităţii: retroactivitatea şi repunerea în situaţia anterioară cât şi a unui alt mare principiu de drept şi anume: nemo dat quod non habet sau nemo plus juris ad alium transffere potest, quam ipse habet, în sensul că, dacă se dovedeşte că transmiţătorul nu putea transmite un drept, deoarece s-a desfiinţat titlul său, prin anularea actului, nici subdobânditorul nu putea dobândi mai mult.   Prin urmare, acest principiu poate fi definit ca acea regulă de drept în virtutea căreia, anularea actului iniţial primar atrage anularea şi a actului subsecvent, următor, datorită legăturii sale cu primul.   Nici principiul resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis nu se bucură de o consacrare legală într-un text de principiu sau cu caracter general codul civil face aplicaţia lui în materie de ipotecă.    Constituie excepţii de la acest principiul cazurile în care, deşi se anulează actul iniţial, actul subsecvent este menţinut, datorită anumitor temeiuri sau motive.

Principii de drept care înlătură regula - quod nullum est, nullum producit effectum -

   Principiile de drept care, în conflict sau concurs cu regula quod nullum est, nullum producit effectum o înlătură sunt: principiul conversiunii actului juridic; principiul validităţii aparenţei în drept - error communis facit jus şi principiul răspunderii civile delictuale.

Principiul conversiunii actului juridic

   Conversiunea actului juridic înseamnă, în esenţă, înlocuirea actului nul, cu un act juridic valabil.   În doctrină, conversiunea actului juridic a primit justificări diferite.   Temeiul conversiunii îl reprezintă regula de interpretare logică statornicită de art. 978 codul civil: actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat.    Pentru a opera conversiunea, sunt necesare următoarele condiţii: să existe un element de diferenţă între actul nul şi actul valabil; unul dintre acte să fie anulat efectiv şi total; actul socotit valabil să întrunească toate condiţiile de valabilitate, iar aceste condiţii să se regăsească în chiar cuprinsul actului anulat şi din manifestarea de voinţă a părţilor să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii.   Din aplicarea acestor condiţii, rezultă că nu va fi conversiune atunci când:     • unele clauze sunt anulate, iar altele menţinute (aici fiind vorba de o nulitate parţială, iar nu de conversiune);     • actul nu este încă anulat bucurându-se de prezumţia de validitate;     • actul apare ca nul numai datorită denumirii, greşite, date de părţi (aici este o problemă de calificare, iar nu de conversiune);     • este vorba despre novaţie ;     • este vorba despre refacerea actului;     • este vorba despre validarea actului prin confirmare sau prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale nerespectată la încheierea actului juridic.   Ca aplicaţii ale conversiunii actului juridic menţionăm:     • cazul manifestării de voinţă, care, nulă ca şi vânzare-cumpărare valorează ca antecontract de vânzare-cumpărare.     • cazul în care actul de înstrăinare este lovit de nulitate, dar este valabil ca revocare a legatului ce avea ca obiect bunul ce forma obiect şi al actului de înstrăinare anulat; acest caz este expres prevăzut de art. 923 codul civil.     • cazul în care moştenitorul înstrăinează un bun din masa succesorală; deşi actul de înstrăinare este nul, manifestarea de voinţă exprimată în el valorează ca acceptare a succesiunii; este cazul prevăzut de art. 689 codul civil.   În general nu se pot converti acte juridice nule pentru scopul lor ilicit sau imoral sau pentru că aduc atingere bunelor moravuri deoarece astfel s-ar eluda funcţia preventivă, inhibatore a nulităţii a nulităţii; evident nici ipoteza inversă nu este posibilă. Se cuvine să mai menţionăm că în nici un caz conversiunea nu se confundă cu novaţia.

Principiul validităţii aparente de drept (error communis facit jus)

   Acest principiu înlătură nulitatea unui act încheiat într-o situaţie de eroare comună, obştească. O aplicaţie a acestui principiu o găsim consacrată de art. 7 din legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă , astfel, actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate.

Principiul răspunderii civile delictuale în actul juridic civil

   Acest principiu îl priveşte pe incapabilul minor: între principiul ocrotirii minorului - consacrat de art. 1159 codul civil şi principiul răspunderii civile delictuale (nemini laedere), are câştig de cauză al doilea principiu, care echivalează, practic, cu menţinerea actului anulabil, ca cea mai bună reparare a prejudiciului ce s-ar produce contractantului prin fapta ilicită a minorului; în acest sens, art. 1162 codul civil dispune: „minorul n-are acţiunea în resciziune contra obligaţiilor ce rezultă din delictele sau cvasidelictele sale”.

   Concluzii: Proiectul noului Cod civil, în varianta adoptată de către Senatul României prevede detaliat şi explicit condiţiile de validitate sau după caz de nulitate a diferitelor acte juridice civile într-un mod mult mai explicit decât actualul cod, fapt care ne duce la ideea că adoptarea acestor norme juridice va însemna un progres în legislaţia civilă a României. Pentru exemplificare vom reda câteva dintre prevederile proiectului în varianţa adoptată de Senat:   Art.931 – Eroarea de fapt nu atrage anularea decât atunci când poartă asupra substanţei obiectului sau a unei alte împrejurări considerate esenţiale de către pârti, ori care, potrivit naturii contractului si condiţiilor în care a fost încheiat, trebuie privite ca esenţiale.   Art.932 – Eroarea de drept atrage anularea contractului când este singura ori principala sa cauză.   Art.933 – Eroarea care, după împrejurări, putea fi cunoscută cu diligente rezonabile nu atrage anularea contractului.   Art.934 – Contractul este lovit de nulitate absolută în caz de eroare asupra obiectului contractului sau al obligaţiei.   Art.935 – (1) Eroarea provocată prin manopere dolosive viciază consimţământul când este evident că, dacă nu s-ar fi aflat în eroare, partea nu ar fi încheiat contractul sau l-ar fi încheiat în condiţii substanţial diferite.   (2) Dolul nu se presupune; el trebuie să rezulte neîndoielnic din fapte grave.   (3) Dacă dolul a fost săvârşit de un terţ, anularea va fi pronunţată numai dacă partea al cărei consimţământ nu a fost viciat a cunoscut manoperele dolosive sau putea să le cunoască la data încheierii contractului.   Art.936 – (1) Violenţa viciază consimţământul când partea încheie contractul sub ameninţarea unui rău considerabil si actual sau, cel puţin, iminent, în ce priveşte fie persoana, fie averea sa.   (2) Violenţa poate atrage anularea contractului si atunci când este îndreptată împotriva unei alte persoane, precum soţul, soţia, ascendenţii ori descendenţii părţii al cărei consimţământ a fost viciat.   (3) Existenta violenţei se apreciază ţinând seama de vârsta, starea socială, sănătatea persoanei, precum si de orice altă împrejurare care a favorizat-o.   Art.937 - Simpla temere izvorâtă din respect, fără să fi fost violenţă, nu îndreptăţeşte anularea contractului   Art.938 – Violenţa atrage anularea contractului şi atunci când este exercitată de un terţ, chiar dacă partea al cărei consimţământ nu a fost viciat nu o cunoştea şi nici nu putea să o cunoască.   Art.939 – (1) Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, leziunea nu viciază consimţământul decât în privinţa minorilor şi a persoanelor puse sub interdicţie judecătorească.   (2) Există leziune atunci când una din părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă sau de cunoştinţe a celeilalte părţi stipulează pentru sine ori pentru altul o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii.   (3) Leziunea se prezumă în cazul existentei unei disproporţii considerabile între prestaţii.

   (4) Leziunea poate exista şi când minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor.   Art.940 – Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia, precum şi contracte prevăzute de lege.

Miercurea-Ciuc 03.06.2006 AUTOR:

BIBLIOGRAFIE:

• Corneliu Bârsan, Gh. Beleiu şi Francisc Deak – Instituţii de drept civil, Curs selectiv pentru licenţă – Editura Universul Juridic 2004;• Ovidiu Ungureanu – Drept civil. Introducere, Ediţia a VI-a – Editura Rosetti 2002;• Radu I. Motica – Lexicon Latin – Român – Editura Lumina Lex 2001)• Mircea N. Costin şi Mircea C. Costin – Dicţionar de drept civil, Vol. I - III – Editura Lumina Lex 2004;• Petru Şchiopu – Actul juridic civil – Portal www.schiopu.ro – secţiunea Drept civil, Sinteze;• *** Codul civil al României;• *** Proiectul noului Cod civil – varianta adoptată de Senatul României;• *** Indaco Systems – Lege 4.4 – Biblioteca legislativă electronică.