N. STANESCU *Leoaică tânară, iubireaV96 - tema şi VDL → text poetic →opera lui N.Stănescu.Ipoteza Neomodernismul este un curent ideologic, literar caracterizat prin respingerea formelor grave şi prin redarea temelor grave într-o manieră ludică, de joc, ce ascunde însă tragicul. Literatura neomodernistă este definită printr-un imaginar poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile şi expresie ermetică. Poezia se reîntoarce la lirismul pur, iar limbajul nu mai e un simplu mod de expresie, ci si un scop în sine. Poezia e o expresie metaforică a trăirilor profunde ale fiinţei. Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume şi viaţă a unui autor, despre menirea lui în univers şi despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particularizează. încadrarea într-o tipologieLa Nichita, neomodernismul înseamnă o poezie a necuvintelor. El face din cuvinte substanţe plasmatice capabile să ia cele mai neaşteptate forme. PO modelează cuvântul ce pulsează vital în procesul genetic al poemului, cuvântul devenind necuvânt într-o lirică ce renunţă la ordinea obiectivă, logică şi gramaticală. pt NS cuvintele au o viaţă proprie pt că primesc identitatea celui care le rosteşte: Îmi învaţam cuvintele să iubească/le arătam inima/şi nu mă lasam până când silabele lor/nu începeau să bată (Ars poetica). Poezia Leoaică tânără, iubirea aparţine volumului O viziune a sentimentelor apărut în 1964, şi poate fi numit un psalm al dragostei, în care asocierea ceremonialului iubirii cu actul verbal pune în lumină relaţia fundamentală în lirica stănesciană dintre Eros şi Logos. La Nichita Iubirea este sinonim al Poeziei, iar cuvintele devin expresie a sentimentelor. De aceea, o poezie a iubirii este, simultan, şi o a.p. prezentarea temei, reflectată în textul poetic ales, prin referire la 2 imagini/ idei poetice TEMA este iubirea, stare extatică, sentiment capabil să nască şi să întreţină întreaga fire. pt Nichita, iubirea este o permanentă întâmplare a fiintei, unicul mod de existenţă. În chiar primul vers, Leoaică tânără, iubirea! leoaica, în poziţie de subiect gramatical, se asociază iubirii, printr-o apoziţie. Ideea de surpriză năucitoare pe care o produce apariţia primei iubiri este susţinută de dinamismul versului mi-a sărit în faţă, apariţie care poate fi pus în corelaţie cu agresivitatea leoaicei. 4 elem. ale textului poetic, semnificative pt ilustrarea VDL: 1.imaginar poetic 2.titlul 3.Incipit 4.relaţii de opoziţie şi simetrie 5.figuri semantice-tropii 6.elem2 de prozodie

2. TITLUL expresiv trimite spre o senzualitate agresivă (leoaică) dar acceptată pt atributele de frumuseţe, vitalitate (tânără). Prin metafora-titlu sentimentul capătă o reprezentare materială inedită, prin asocierea cu leoaica şi ideea de ferocitate pe care o induce.3. INCIPITUL repetă titlul, subliniind eliptic insinuarea iubirii devoratoare.4. Din pdv compoziţional discursul se structurează în trei secvenţe poetice sub forma unei confesiuni a eului liric care mărturiseşte propria aventură a trăirii sentimentului de iubire. PRIMA SECVENŢĂ POETICĂ marchează apariţia bruscă a iubirii (mi-a sărit) şi vizualizarea sentimentului care ia forma unei tinere leoaice agresive (leoaică tânără - metaforă personificatoare). Pronumele la persoana I mi, ma, m potenţează confesiunea eului poetic în sensul că PO era conştient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l pândeşte-n încordare/mai demult, dar nu se astepta ca acesta să fie atât de puternic, să aibă atâta forţă devastatoare: mi-a sărit in fata, mi i-a infipt in fata, m-a muscat..de faţă. Ferocitatea leoaicei lasă urme vizibile (muşcătura în carnea feţei) care poartă şi conotaţia unui stigmat evident pt ceilalţi. Sintagma colţii albi face parte din câmpul semantic al agresivitatii şi sugerează efectul devorator pe care iubirea îl are asupra identităţii sinelui. În acelaşi timp, marchează atât agresivitatea (colţi) cât şi puritatea (albi) iubirii. Secvenţa iniţială cuprinde un oximoron ideatic - iubirea acceptată, deşi i se recunosc urmările nefaste. A DOUA SECVENŢĂ accentuează efectul psihologic al neaşteptatei întâlniri cu un sentiment nou, necunoscut-iubirea, ce degajă asupra sensibilităţii eului poetic o energie extinsă asupra întregului univers: Şi deodată-njurul meu, natura. Iubirea devine simbol a l pe r fecţiu n ii - un cerc , curcu beu , geometria circulară sugerând ideea desăvârşirii fiinţei prin iubire. PO este extaziat de noul sentiment neaşteptat, care-l copleşeşte, şi privirea-n sus ţâşnii,/ curcubeu tăiat în două, curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar şi fascinant, ca şi iubirea, sau poate fi un adevărat arc de triumf, de izbandă cerască, reflectat în sufletul prea plin al poetului. Tăierea în două a curcubeului aminteşte de nevoia de refacere a cuplului edenic, cele două jumatăţi regăsite refăcând acel etern Unu universal. Perceperea lumii (auz, văz) se acutizează, privirea, ca şi auzul, pot fi simboluri ale perspectivei sinelui, sugerând faptul că apariţia iubirii este o manifestare superioară a bucuriei supreme, a fericirii. Linia ascensională a dimensiunilor susţine fericirea: şi auzul o-ntâlni/tocmai lângă ciocârlii (se spune că ciocârlia este pasărea care zboară cel mai sus). Imaginile artistice vizuale, auditive, dinamice iar verbele la perfectul simplu (se făcu, ţâşni, întâlni) dau dinamism discursului iar ingambamentul conferă cursivitate ideilor exprimate. SECVENŢA A TREIA este o decimă cu vers liber în care iubirea apare ca trăire absolută. Verbul la p. compus mi-am dus poate sugera desăvârsirea metamorfozei eului sau consumarea iubirii după care, acesta încearcă inutil să se regăsească. Mâna nu mai recunoaste vechiul eu sugerând transformarea totală; gestul circumscrie o jumătate de cerc sau o jumătate de inimă: sprânceană (cunoaşterea), tâmplă (gândire), bărbie (rostire, senzualitate). Verbele la prezentul etern alunec, trece şi locuţiunile adverbiale în neştire, înc-o vreme induc ideea persistenţei iubirii în sufletul omului, etern îndrăgostit. Mişcările exprimate de verbe sunt lente, alunecoase, întocmai unduirii viclene a leoaicei care, după atacul iniţial brutal, începe să se insinueze treptat şi voluptuos în sufletul poetului. Repetiţia din final are ton de incantaţie, descântec. Urmată de punctele de suspensie şi amplificată prin conjunctia şi exprimă eternitatea iubirii, sentiment universal în afara căruia nu există nimic. Se creeaza impresia simetriei între începutul poeziei şi finalul acesteia prin repetarea imaginii leoaicei; de fapt, raportul vânator - vânat s-a inversat: dacă initial, leoaica - iubire îl vâneaza pe om, în final, omul pândeşte în încordare iubirea (leoaica arămie-imaginea maturizarii sentimentului), devenită joc viclean dar seducător.5. Discursul liric confesiv (lirism subiectiv) este o meditaţie pe tema iubirii, a cunoaşterii, dar şi odă închinată acesteia. Ideile artistice sugestive se succed într-o înlănţuire de simboluri, cu multiple semnificaţii. Din limbajul metaforic original amintim metafore revelatorii expresive: sprânceană, mână, tâmplă, bărbie, cer, curcubeu tăiat în două; cuvinte-cheie: iubire, leoaică, tânără, leoaică arămie; epitete: (alunecă-n) neştire, (trece) alene, leoaică, tânără; comparaţii: natura se făcu un cerc de-a dura [ ... ] ca o strângere de ape.6. Strofele inegale (sextină, octet, decimă), versurile inegale, libere şi cu rimă împerecheată sau încrucişată, ingambamentul şi ritmul combinat (dactil, peon, amfibrah) sugerează fie spontaneitate, fie curgere domoală, nesfârşită, ca în vis. În plus, pluralitatea sensurilor, abstractizarea, lirismul reflexiv, asocierea mai multor teme (iubirea şi cunoaşterea lumii) sunt elementele care încadrează acest text poetic în tendinţa neomodernistă.concluzia/ sinteza/ op arg, despre modul în care tema şi VDL sunt reflectate în textul poetic alesAşadar poezia Leoaica tânara, iubirea în care Erosul şi Logosul ramân conjugate iar viziunea asupra lumii este una originală (iubirea fiind corporalizată iar omul aflat sub puterea ei este supus dematerializării), situează omul în centrul unui univers pe care îl reconstruieşte din temelii. Sentimentul care se desprinde din versurile acestei poezii e cel de vibraţie continuă din momentul în care omul se întâlneşte întâmplător şi brutal cu iubirea, metamorfozându-se pe sine şi întregul univers.

V96 - tema şi VDL → text poetic →opera lui N.StănescuIpoteza Neomodernismul este un cu.ideologic, literar caract. prin respingerea formelor grave şi prin redarea temelor grave într-o manieră ludică, de joc, ce ascunde însă tragicul. Lit. neomodernistă este definită printr-un imaginar poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile şi expresie ermetică. Po. se reîntoarce la lirismul pur, iar limbajul nu mai e un simplu mod de expresie, ci si un scop în sine. Poezia e o expresie metaforică a trăirilor profunde ale fiinţei. Conceptul de a.p. exprimă un ansamblu de trăsături care compun VDLV a unui autor, despre menirea lui în univers şi despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particularizează. încadrarea într-o tipo. La NS, neomodernismul înseamnă o po. a necuvintelor. El face din cuv2 substanţe plasmatice capabile să ia cele mai neaşteptate forme. PO modelează cuv. ce pulsează vital în procesul genetic al poemului, cuv. devenind necuvânt într-o lirică ce renunţă la ordinea obiectivă, logică şi gramaticală. Pt NS cuv2 au o viaţă proprie pt că primesc identitatea celui care le rosteşte: Îmi învaţam cuv2 să iubească/le arătam inima/şi nu mă lasam până când silabele lor/nu începeau să bată (Ars poetica). Po. L.t.,i. vol. O viziune a sentim2 ap. în 1964, şi poate fi numit un psalm al drag., în care asocierea ceremonialului iub. cu actul verbal pune în hγ relaţia fundamentală în lirica stănesciană dintre Eros şi Logos. La NS Iubirea este sinonim al Poeziei, iar cuv 2 devin expresie a sentimentelor . De aceea, o po. a iubirii este, simultan, şi o a.p. prezentarea temei TEMA este iubirea, stare extatică, sentiment capabil să nască şi să întreţină întreaga fire. Pt Nichita, iubirea este o permanentă întâmplare a fiintei, unicul mod de existenţă. În chiar primul vers, Leoaică tânără, iubirea! leoaica, în poziţie de subiect gramatical, se asociază iubirii, printr-o apoziţie. Ideea de surpriză năucitoare pe care o produce apariţia primei iubiri este susţinută de dinamismul versului mi-a sărit în faţă, apariţie care poate fi pus în corelaţie cu agresivitatea leoaicei. Elemente TITLUL expresiv trimite spre o senzualitate agresivă (leoaică) dar acceptată pt atributele de frumuseţe, vitalitate (tânără). Prin metafora-titlu sentimentul capătă o reprezentare materială inedită, prin asocierea cu leoaica şi ideea de ferocitate pe care o induce. INCIPITUL repetă titlul, subliniind eliptic insinuarea iubirii devoratoare.DIN PDV COMPOZ discursul se structurează în 3SL sub f. unei confesiuni a e.liric care mărturiseşte propria aventură a trăirii sentimentului de iub.. 1SL marchează apariţia bruscă a iub. (mi-a sărit) şi vizualizarea sentimentului care ia forma unei tinere leoaice agresive (leoaică tânără-metaforă personificatoare). Pron. la pers. I mi, ma, m potenţează confesiunea e.poetic în sensul că PO era conştient de eventualitatea ivirii sentim. de drag., care-l pândeşte-n încordare/mai demult, dar nu se astepta ca ac. să fie atât de puternic, să aibă atâta forţă devastatoare: mi-a sărit in fata, mi i-a infipt in fata, m-a muscat..de faţă. Ferocitatea leoaicei lasă urme vizibile (muşcătura în carnea feţei) care poartă şi conotaţia unui stigmat evident pt ceilalţi. Sintagma colţii albi face parte din cp semantic al agresivitatii şi sug. efectul devorator pe care iub. îl are → identităţii sinelui. În acelaşi timp, marchează atât agresivitatea (colţi) cât şi puritatea (albi) iub.. Secvenţa iniţială cuprinde un oximoron ideatic – iub. acceptată , deşi i se recunosc urmările nefaste. A 2SL accentuează efectul psihologic al neaşteptatei întâlniri cu un sentiment nou, necunoscut-iubirea, ce degajă asupra sensibilităţii e.poetic o energie extinsă asupra întregului univers: Şi deodată-njurul meu, natura. Iub. devine simbol a l pe r fecţiu n ii - un cerc , curcu beu , geometria circulară sugerând ideea desăvârşirii fiinţei prin iub.. PO este extaziat de noul sentim. neaşteptat care-l copleşeşte, şi privirea-n sus ţâşnii,/ curcubeu tăiat în două, curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar şi fascinant, ca şi iub., sau poate fi un adevărat arc de triumf, de izbândă cerească, reflectat în sufletul prea plin al PO. Tăierea în două a curcubeului aminteşte de nevoia de refacere a cuplului edenic, cele 2 jumă. regăsite refăcând acel etern Unu universal. Perceperea lumii (auz, văz) se acutizează, privirea, ca şi auzul, pot fi simboluri ale perspectivei sinelui, sugerând faptul că apariţia iub. este o manifestare superioară a bucuriei supreme, a fericirii. Linia ascensională a dimensiunilor susţine fericirea: şi auzul o-ntâlni/tocmai lângă ciocârlii (se spune că ciocâ. este pas. care zboară cel m.↑). Imaginile artistice viz2, audi2, dinamice iar vb2 la perfectul simplu (se făcu, ţâşni, întâlni) dau dinamism discursului iar ingambamentul conferă cursivitate ideilor exprimate. A 3SL este o decimă cu vers liber în care iub. apare ca trăire absolută. Verbul la p. compus mi-am dus poate sug. desăvârsirea metamorfozei eului sau consumarea iub. după care, acesta încearcă inutil să se regăsească. Mâna nu mai recunoaste vechiul eu sugerând transformarea totală; gestul circumscrie o 1/2 de sau o 1/2 de : sprânceană (cunoaşterea), tâmplă (gândire), bărbie (rostire, senzualitate). Verbele la prezentul etern alunec, trece şi locuţiunile adverbiale în neştire, înc-o vreme induc ideea persistenţei iub. în sufletul omului, etern îndrăgostit. Mişcările exprimate de verbe sunt lente, alunecoase, întocmai unduirii viclene a leoaicei care, după atacul iniţial brutal, începe să se insinueze treptat şi voluptuos în sufletul PO. Repetiţia din final are ton de incantaţie, descântec. Urmată de punctele de suspensie şi amplificată prin conj. şi exprimă eternitatea iub., sentim. universal în afara căruia nu nimic. Se creeaza impresia simetriei între începutul po. şi finalul acesteia prin repetarea imaginii leoaicei; de fapt, raportul vânator - vânat s-a inversat: dacă initial, leoaica - iubire îl vâneaza pe om, în final, omul pândeşte în încordare iub. (leoaica arămie-imaginea maturizarii sentimentului), devenită joc viclean dar seducător.DISCURSUL LIRIC confesiv (lirism subiectiv) este o meditaţie pe tema iub., a cunoaşterii, dar şi odă închinată acesteia. Ideile artistice sugestive se succed într-o înlănţuire de simboluri, cu multiple semnificaţii. Din limbajul metaforic original amintim metafore revelatorii expresive: sprânceană, mână, tâmplă, bărbie, cer, curcubeu tăiat în două; cuv2-cheie: iubire, leoaică, tânără, leoaică arămie; epitete: (alunecă-n) neştire, (trece) alene, leoaică, tânără; comparaţii: natura se făcu un cerc de-a dura [ ... ] ca o strângere de ape.La niv. proz. strofele inegale (sextină, octet, decimă), vers2 inegale, libere şi cu rimă împerecheată sau încrucişată, ingambamentul şi ritmul combinat (dactil, peon, amfibrah) sug. fie spontaneitate, fie curgere domoală, nesfârşită, ca în vis. În plus, pluralitatea sensurilor, abstractizarea, lirismul reflexiv, asocierea mai multor teme (iub. şi cunoaşterea lumii) sunt elem2 care încadrează acest text poetic în tendinţa neom.concluzia AŞADAR poezia Leoaică tânără, iubirea în care Erosul şi Logosul rămân conjugate iar viziunea asupra lumii este una originală (iubirea fiind corporalizată iar omul aflat sub puterea ei este supus dematerializării), situează omul în centrul unui univers pe care îl reconstruieşte din temelii. Sentimentul care se desprinde din versurile acestei poezii e cel de vibraţie continuă din momentul în care omul se întâlneşte întâmplător şi brutal cu iubirea, metamorfozându-se pe sine şi întregul univers.

Leoaica tânără, iubirea – N. Stănescu

Leoaica tânără, iubireami-ai sărit în faţă.Mă pândise-n încordaremai demult.Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodata-n jurul meu, naturase făcu un cerc, de-a-dura,când mai larg, când mai aproape,ca o strângere de ape.Şi privirea-n sus ţişni,curcubeu tăiat în două,şi auzul o-ntâlnitocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,la tâmplă şi la bărbie,dar mâna nu le mai ştie.Şi alunecă-n neştirepe-un deşert în strălucire,peste care trece-aleneo leoaică arămiecu mişcările viclene,încă-o vreme,şi-ncă-o vreme...