normĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat...

22
1 NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinată cinematografiei I. Introducere (1) Prezenta normă instituie o schemă transparentă de ajutor de stat destinata promovarii culturii cinematografice şi conservării patrimoniului cultural cinematografic, precum şi susţinerii producţiei de filme destinate în special difuzării în sălile de cinematograf. (2) Schema de ajutor de stat este actul în baza căruia pot fi acordate alocări specifice individuale întreprinderilor definite în mod general şi abstract, conform principiului stabilit în Regulamentul Consiliului (EC) nr. 659/1999 pentru aplicarea art. 93 al Tratatului de instituire a Comunităţilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul acestei scheme se face cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute în Comunicarea Comisiei privind anumite aspecte juridice legate de productiile cinematografice si alte productii audiovizuale (Comunicarea privind cinematografia) 1 . (4) Centrul National al Cinematografiei (denumit in continuare CNC), instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional reprezinta autoritatea publica responsabilă de implementarea si administrarea schemei de ajutor de stat. II. Baza legala (5) Prezenta schema de ajutor de stat se aplică cu luarea în considerare a dispoziţiilor conţinute de următoarele acte: - Legea nr. 328/2006 2 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 3 privind cinematografia, cu modificarile si completarile ulterioare (denumita in continuare Legea privind cinematografia); - Comunicarea Comisiei Europene privind anumite aspecte juridice legate de productiile cinematografice si alte productii audiovizuale (denumita in continuare Comunicarea privind cinematografia). 1 Publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 43/16.2.2002, prelungita in 2004 (OJ C 123/2004), 2007 (OJ C 134/2007) si 2009 (OJ C 31/2009). 2 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 649/2006. 3 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 704/2005.

Upload: others

Post on 11-Sep-2019

16 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

1

NORMĂ

privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinată cinematografiei

I. Introducere (1) Prezenta normă instituie o schemă transparentă de ajutor de stat destinata promovarii culturii cinematografice şi conservării patrimoniului cultural cinematografic, precum şi susţinerii producţiei de filme destinate în special difuzării în sălile de cinematograf. (2) Schema de ajutor de stat este actul în baza căruia pot fi acordate alocări specifice individuale întreprinderilor definite în mod general şi abstract, conform principiului stabilit în Regulamentul Consiliului (EC) nr. 659/1999 pentru aplicarea art. 93 al Tratatului de instituire a Comunităţilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul acestei scheme se face cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute în Comunicarea Comisiei privind anumite aspecte juridice

legate de productiile cinematografice si alte productii audiovizuale (Comunicarea privind

cinematografia)1.

(4) Centrul National al Cinematografiei (denumit in continuare CNC), instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional reprezinta autoritatea publica responsabilă de implementarea si administrarea schemei de ajutor de stat.

II. Baza legala

(5) Prezenta schema de ajutor de stat se aplică cu luarea în considerare a dispoziţiilor conţinute de următoarele acte:

- Legea nr. 328/20062 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/20053 privind cinematografia, cu modificarile si completarile ulterioare (denumita in continuare Legea privind

cinematografia);

- Comunicarea Comisiei Europene privind anumite aspecte juridice legate de productiile cinematografice si alte productii audiovizuale (denumita in continuare Comunicarea privind

cinematografia).

1 Publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 43/16.2.2002, prelungita in 2004 (OJ C 123/2004), 2007 (OJ C 134/2007) si 2009 (OJ C 31/2009). 2 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 649/2006. 3 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 704/2005.

Page 2: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

2

III. Scopul si obiectivele Normei

(6) Scopul prezentei scheme îl reprezintă promovarea culturii şi conservarea patrimoniului cultural prin susţinerea dezvoltării industriei filmului, a culturii şi educaţiei cinematografice în România, fără a afecta concurenţa pe piaţa internă şi comerţul intracomunitar într-o măsură contrară interesului comun.

(7) Obiectivul general al prezentei scheme vizează susţinerea producţiei de filme, prin incurajarea initiativei private in domeniile creatiei, finantării, productiei, distribuirii si exploatarii filmelor romanesti sau realizate cu participare romaneasca.

(8) Ca obiective secundare, schema are in vedere:

a) sustinerea formarii profesionale in domeniul industriei filmului; b) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale din Romania prin realizarea filmelor cinematografice si promovarea acestora in circuitul mondial de valori; c) dezvoltarea cooperarii cinematografice europene si internationale.

(9) In cadrul prezentei scheme, ajutorul de stat se acordă pentru a sprijini realizarea unor produse culturale importante pentru procesul de educare a societăţii civile, acestea fiind in prezent in mod clar dezavantajate de concurenţa cu producţiile realizate în spaţiul extra-comunitar.

IV. Necesitatea acordării sprijinului financiar

(10) Industria de filme face parte din marea familie de industrii culturale alături de producţia audiovizuală, activităţile multimedia etc. Filmul românesc, ca produs cinematografic este, pe de o parte, un bun cultural de larg consum întrucât vehiculează idei şi valori simbolice, iar pe de altă parte, i s-a atribuit şi rolul de serviciu cultural deoarece răspunde unei idei sau nevoi de ordin cultural.

(11) În ultimii ani diferenţele mari în ceea ce priveşte încasările înregistate pe piaţa distribuţiei de filme între filmul american şi cel românesc riscă să ameninţe identitatea culturală a cinematografiei românesti. In prezent, filmul american este prezent atat pe piaţa distribuţiei de filme cat si pe aceea a producţiei.

Tabel nr. 1 – Principalii indicatori ce reflecta evolutia industriei cinematografice romanesti

Nr. crt.

Indicator 2004 2005 2006 2007 2008

1. Numarul filmelor produse în România între

21 20 18 11 9

Page 3: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

3

2004 – 2008

2. Numarul total de filme de lung metraj distribuite în cinematografe

422

412

359 430 366

3. Ponderea filmelor romanesti in total filme de lung metraj distribuite in cinematografe

19,2% 18,4% 12,3% 6,7% 9,8%

4. Ponderea filmelor europene in total filme de lung metraj distribuite in cinematografe

19,2% 19,7% 23,9% 35,6% 27,6%

5. Ponderea filmelor americane in total filme de lung metraj distribuite in cinematografe

59,2% 60,2% 59,1% 50,2% 59,6%

6. Cinematografe in functiune

155 85 73 72 75

7. Locuri in cinematografe 70.496 50.220 44.643 43.057 46.782

8. Spectatori 4.002.349 2.829.563 2.776.516 2.928.050 3.797.586

Sursa: Anuar statistic 2008

(12) Analiza datelor cuprinse in tabelul de mai sus releva faptul ca: - numarul filmelor produse in Romania in anul 2008 reprezinta mai putin de jumatate fata

de cate au fost produse in anul 2004; - ponderea filmelor romanesti in total filme de lung metraj distribuite in cinematografe a

scazut de la 19,2% in anul 2004, la 9,8% inregistrat in anul 2008, valori cu mult mai mici fata de ponderea filmelor americane care s-a situat in perioada analizata in jurul valorii de 59%;

- numarul cinematografelor in functiune s-a redus la aproape jumatate; - dupa un declin puternic in perioada 2005-2007, anul 2008 a adus o redresare sensibila a

numarului spectatorilor, fara a fi totusi atinsa valoarea inregistrata in 2004. (13) În perioada recenta, filmul cultural românesc, desi a obţinut extrem de multe succese, are parte, totuşi, de o audienţă limitată. Succesele remarcabile obţinute la festivalurile internationale demonstrează necesitatea continuării finanţării producţiei filmului românesc, inclusiv prin acordarea, de catre stat, de facilităţi celor care investesc în producţie.

Page 4: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

4

V. Definitii

(14) În cadrul prezentei Norme, următorii termeni se definesc astfel:

i) Producător - persoana juridica, înscrisă în Registrul cinematografiei, care iniţiază şi susţine în nume propriu realizarea unui film, asigurând în acest scop condiţiile financiare, organizatorice şi tehnice necesare; ii) Coproducător - persoana juridica ce participă cu mijloace tehnice şi/sau financiare la realizarea unui film; iii) Finanţator - persoana juridica ce participă la finanţarea unui film şi care nu are drepturi asupra negativului acestuia; iv)_Cinematografie - industria culturală, de importanţă naţională, care creează plusvaloare prin exploatarea şi răspândirea diversităţii culturale, are drept scop realizarea, distribuirea şi exploatarea filmelor cinematografice şi include totalitatea activităţilor şi persoanelor care activează în acest domeniu; v) Film cinematografic (denumit în continuare film) - produsul finit al unor lucrări artistice şi tehnice specifice domeniului, care au ca rezultat realizarea unor filme de ficţiune, de animaţie, documentare, de orice durată şi pe orice suport, şi care sunt puse iniţial în valoare prin proiecţia pe ecran în săli sau în grădini de spectacol cinematografic ori în alte spaţii destinate acestui scop; vi) Film românesc - filmul realizat cu participare artistică şi tehnică preponderent românească (a se vedea Anexa 1); vii) Filmul cu participare romaneasca – filmul realizat cu participare artistică şi tehnică românească (a se vedea Anexa 1); viii) Filmul original produs in limba romana – filmul care îndeplineste una dintre conditiile:

- versiunea originala va fi prezentata în limba româna; - versiunea originala va fi prezentata în doua sau mai multe limbi, dar intervalul de timp vorbit în limba româna le depaseste pe celelalte; - versiunea originala a fost realizata în limba unei minoritati care traieste în România, daca subiectul se refera la traditiile si cultura respectivei minoritati.

ix) Film în coproducţie - filmul în care participarea românească la costurile totale ale producţiei nu poate fi mai mică de 20% pentru coproducţiile bilaterale şi, respectiv, de 10% pentru coproducţiile multilaterale; x) Film dificil - film cu şanse reduse de exploatare cinematografică, ce se caracterizează prin : nivel ridicat de risc creativ, înnoirea limbajului cinematografic prin modalităţi narative şi de exprimare inedite, precum şi oferirea unei alternative artistice la cinematograful comercial. Filmele dificile ating cel puţin 3 dintre următoarele obiective:

- sunt filme de interes cultural de mare complexitate şi a căror realizare prezintă un grad sporit de dificultate, de ex. filmele istorice;

- implementează noi tehnologii cinematografice într-un stil creativ şi inovator;

- promovează idei noi şi inventive în forma şi conţinutul filmelor finantate, determinand astfel evolutia artei cinematografice (de ex. filme reportaj, filme cu actori ne-profesionisti, filme fara dialog – bazate exclusiv pe imagini, tehnici experimentale ne-uzuale);

- au şanse minime sau chiar sunt lipsite de posibilitatea unui succes comercial datorită stilului experimental în care sunt realizate;

Page 5: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

5

- promovează debuturi în filme de lung metraj, scurt metraj sau filme pilot sub 10 min., cu excepţia reclamelor care pot avea potenţial comercial;

- sprijină dezvoltarea comunităţilor de creaţie şi de realizare a filmelor din cel puţin două ţări.

xi) Film de buget redus - filmul care are buget considerabil mai mic decât bugetul mediu al unui film din aceeaşi categorie, realizat în anul precedent; in aceasta categorie se includ proiectele care au un buget cu minimum 50% mai mic decât bugetul mediu al unui film din aceeasi categorie, realizat în anul precedent. Bugetul mediu pentru fiecare categorie, realizat în anul precedent, va fi publicat pe site-ul CNC. xii) Film la comandă - filmul realizat de persoane juridice autorizate şi rezidente în România, în calitate de producător executiv; xiii) Producţie de film - totalitatea operaţiunilor desfăşurate din prima zi a pregătirilor până în ultima zi din postproducţie, care au ca finalitate realizarea copiei standard a filmului; xiv) Bugetul productiei – totalitatea cheltuielilor directe, definite ca fiind totalitatea cheltuielilor efectuate, înregistrate, evidenţiate şi justificate pe bază de acte contabile prevăzute, întocmite şi emise potrivit legii.

VI. Beneficiari. Principiul general de legalitate

(15) Beneficiarii schemei sunt persoane juridice române, precum şi cele din Statele Membre ale Spatiului Economic European (SEE) care sunt înscrise la Registrul Cinematografiei şi care au o sucursala/filială în România, cu respectarea principiilor nediscriminatorii pe motiv de naţionalitate, libertate de stabilire şi a liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor.

VII. Mecanismul si descrierea masurilor de ajutor de stat

(16) In cadrul prezentei scheme, statul roman acorda sprijin financiar care imbraca urmatoarele forme:

- credit financiar rambursabil, fără dobândă (credit direct) pentru producţia filmelor româneşti, sau realizate cu participare românească; - alocari financiare nerambursabile (sprijin indirect).

7.1. Creditul financiar rambursabil, fără dobândă (creditul direct)

(17) Creditul direct pentru producţia filmelor de lung si scurt metraj ficţiune, documentare şi de animaţie se acordă de către CNC din Fondul cinematografic4.

4 Resursele Fondului cinematografic se constituite prin colectarea de contributii destinate finantarii acestui fond, colectare reglementata de Legea privind cinematografia, cu modificarile si completarile ulterioare

Page 6: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

6

(18) Prezenta schema va fi implementata pana in data de 31.12.2014. Bugetul total al schemei de ajutor de stat5 este de 330.000.000 lei, defalcat pe ani dupa cum urmeaza:

- 2010 ………… 60.000.000 lei - 2011 ………… 60.000.000 lei - 2012 ………… 60.000.000 lei - 2013 ………… 70.000.000 lei - 2014 ………… 80.000.000 lei

(19) Numărul estimativ al beneficiarilor care pot accesa aceasta schema este de 250.

(20) Creditul direct pentru producţia filmelor de lung metraj ficţiune, documentare şi de animaţie se acorda astfel:

a) pâna la 50% din suma totala stabilita, la începutul perioadei de pregatire; b) diferenta din valoarea ramasa se aloca pe parcursul realizarii proiectului, astfel:

- pâna la 20%, la solicitarea producatorului ori a producatorului delegat, la jumatatea filmarilor, pe baza rapoartelor de productie semnate de regizor si de producator sau de producatorul delegat, dupa caz;

- pâna la 20%, la solicitarea producatorului, la sfârsitul filmarilor, pe baza rapoartelor de productie si a procesului-verbal de încheiere a filmarilor, semnate de regizor si de producator;

- 10%, la solicitarea producatorului, odata cu îndeplinirea urmatoarelor conditii cumulative: predarea copiei standard sau a matritei video; predarea unui audit care sa certifice corecta utilizare a creditului acordat, participarea financiara a coproducatorilor/finantatorilor proiectului, precum si aportul producatorului si prezentarea unui contract de distribuire sau a angajamentului de distribuire, în cazul în care distribuirea este efectuata de catre producator;

c) în situatia în care prima transa este mai mica de 50%, diferenta se va repartiza corespunzator la transele urmatoare.

7.1.1. Criterii de eligibilitate pentru beneficiari

(21) Beneficiarii ajutorului de stat sub forma de credit direct sunt persoane juridice române, precum şi cele din Statele Membre ale SEE care sunt înscrise la Registrul Cinematografiei şi care au o sucursala/filială în România, cu respectarea principiilor nediscriminatorii pe motiv de naţionalitate, libertate de stabilire şi a liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor. In cazul in care se acorda ajutor de stat unui producator al carui sediu social nu este situat in Romania si/sau care nu are deschisa o sucursala sau o filiala in Romania, ulterior castigarii Concursului de selectie a

proiectelor cinematografice, dar inainte de incheierea contractului pentru acordarea creditului

direct, producatorul este obligat sa dovedeasca faptul ca are o sucursala sau filiala deschisa in Romania şi că este înscris în Registrul cinematografiei.

5 In conditiile actuale ale crizei economice si financiare, date fiind dificultatile cu care se confrunta marea majoritate a agentilor economici, autoritatile romane au decis considerarea ajutorului de stat ca fiind intreaga suma inaintata producatorilor de filme cu titlu de credit direct.

Page 7: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

7

(22) Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) Pentru producătorii filmelor româneşti: - să aibe un capital social minim de 20.000 lei6, respectiv 4.000 Euro7, sau să

prezinte o scrisoare de garanţie bancară, având echivalentul acestei sume, emisă în favoarea CNC;

- să dovedească că deţin la momentul respectiv o contribuţie de minim 6% din bugetul total al filmului, în numerar, servicii sau natură, în condiţiile art. 16 din OG nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările ulterioare. Dacă proiectul este selecţionat, la momentul semnării contractului de finanţare cu CNC-ul, producătorul trebuie să vină cu acte prin care să dovedească că deţine şi restul de fonduri necesare pentru realizarea filmului;

- să fi obţinut, în condiţiile legii, acordul scris al autorului scenariului pentru realizarea filmului;

- să prezinte dosarul proiectului întocmit în conformitate cu prevederile regulamentului de concurs;

- să includă în devizul de producţie costuri care nu pot depăşi următoarele cote maximale: 10% pentru onorariul societăţii producătoare, 10% pentru cheltuieli neprevăzute, 5% onorariul pentru activitatea de regizor, 4% onorariul pentru pentru scrierea scenariului, 4% pentru producătorul executiv, 4% onorariu pentru muzica original compusă;

- să facă dovada că nu au datorii la bugetul de stat sau bugetele locale, bugetele asigurărilor sociale de stat şi Fondul cinematografiei, cu excepţia ratelor scadente datorate CNC. b) Pentru producătorii care participă la coproducţii (filme cu participare românească):

- să aibe o participare financiară de minimum 10% în cazul coproducţiilor multilaterale cu cel puţin 3 coproducători, şi, respectiv, de minimum 20% în cazul coproducţiilor bilaterale;

- să deţină, pe bază de contract încheiat între părţi, drept de coproprietate asupra negativului, să aibe dreptul la un suport care să permită reproducerea filmului cinematografic şi de acordare şi să deţină drepuri pentru exploatarea pe teritoriul României;

- să asigure, în mod obligatoriu, o participare tehnică şi artistică efectivă la producţia filmului, proporţională cu aportul propriu investiţional şi în conformitate cu regulamentul de concurs;

6 In cazul persoanelor juridice române, precum şi cele din Statele Membre ale SEE care sunt înscrise la Registrul Cinematografiei şi care au o sucursala/filială în România 7 In cazul potentialilor beneficiari al caror sediu social nu este situat in Romania si/sau care nu au deschisa, la momentul depunerii dosarului, o sucursala sau o filiala in Romania

Page 8: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

8

- să işi asume obligaţia ca pe genericul filmului şi în materialele publicitare să menţioneze creditul acordat de CNC.

7.1.2. Criterii de eligibilitate ale proiectelor

(23) În cadrul prezentei scheme pot fi finanţate exclusiv productiile cinematografice care se încadreaza in categoria de “produselor culturale”, fiind “filme românesti” sau filme “cu participare românească“ (a se vedea subcapitolul 7.1.3. – “Produsul cultural”). (24) Nu sunt eligibile:

- proiectele care propagă defaimarea tarii sau a natiunii, a ordinii de drept sau a principiilor constitutionale, care incita la razboi, la ura nationala rasiala, de clasa sau religioasa, la discriminare pentru criterii etnice, religioase de sex sau orientare sexuala, la separatism teritorial; - proiectele de film care contin, in imagini sau limbaj, elemente cu caracter pornografic sau obscen; - proiectele cinematografice care prejudiciaza demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei; - proiectele care incita direct sau indirect la violenta ; - proiecte cinematografice cu caracter de propaganda electorala, politica sau religioasa.

7.1.3. Produsul cultural

(25) Proiectele cinematografice ce pot beneficia de ajutor sub forma creditului direct in cadrul schemei trebuie sa aiba calitatea de “produs cultural”. (26) Asa cum s-a mentionat la para. (23), pentru a se asigura ca acest criteriu este indeplinit, CNC acorda ajutorul de stat sub forma de credit direct numai proiectelor cinematografice care se incadreaza cel putin in categoria de film “cu participare românească“ (acumuland un minim de 35 de puncte in conformitate cu Anexa nr. 1). Pentru a avea siguranta directionarii ajutorului catre productiile cinematografice cu real potential cultural, aceste proiecte vor trece in etapa urmatoare, respectiv evaluarea in baza unei grile de punctaj in cadrul Concursurilor de selectie a proiectelor cinematografice (subcapitolul 7.1.4. – “Organizarea concursurilor de selectie. Acordarea creditului direct proiectelor declarate castigatoare”), cu luarea in considerare a calitatilor culturale intrinseci ale acestora prin analiza calitatii scenariului, regizorului si producatorului, in speta a elementelor principale care dau valoare unei productii cinematografice. (27) Grila de punctaj este astfel intocmita pentru a releva calitatile culturale ale proiectelor cinematografice din concurs, avand la baza urmatoarele criterii de evaluare:

� calitatea scenariului

Page 9: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

9

(28) In functie de tipul de productie cinematografica participanta in concurs, acest criteriu are in vedere :

a) în cazul filmelor de ficţiune de lung sau scurt metraj : – originalitatea subiectului

- calitatea dialogului - construcţia dramaturgica - interesul si impactul asupra publicului - potentialul de reprezentare pe plan international

b) în cazul filmelor de animaţie : - originalitatea subiectului ; - schiţele, desenele personajelor ; descrierea lor; - potenţialul de interes şi impactul asupra publicului ; - potenţialul de reprezentare pe plan internaţional.

c) în cazul filmelor documentare :

- originalitatea şi gradul de interes şi de noutate ale temei propuse ; - originalitatea tratării temei cinematografice propuse ; - potenţialul de interes şi impact asupra publicului ; - potenţialul de reprezentare pe plan internaţional.

(29) Aprecierea valorii culturale a scenariilor se face prin acordarea de note de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu de selecţie de mai sus, criteriu prevăzut în fişa de notare a scenariului. Nota acordată fiecărui scenariu de către fiecare membru al comisiei va rezulta din efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate pentru fiecare criteriu de mai sus. Comisia de selecţie va stabili nota finala a fiecărui scenariu, prin efectuarea mediei aritmetice a notelor pentru scenariu acordate de fiecare membru al comisiei. În cazul scenariilor pentru filmele de ficţiune de lung şi scurt metraj, media cea mai mare şi media cea mai mică nu se vor lua în considerare la stabilirea notei finale a scenariului. Comisia de selecţie va stabili clasamentul scenariilor, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute.

� calitatea regizorului şi a producătorului

(30) In cadrul acestei etape se va avea in vedere analiza calitatii regizorului si a producatorului tinand cont, printre altele, de:

- numarul de spectatori in Romania pentru unul din filmele realizate in cariera de regizor ; - numarul de selectii si premii obtinute la festivaluri internationale acreditate de FIPAF, Oscar, Academia Europeana de Film (EFA), precum si la alte festivaluri agreate de CNC, conform listelor comunicate la data anuntarii concursului atat pentru regizor cat si pentru producator ; - contributia financiara a producatorului in proiect, precum si sumele returnate din creditele primite anterior, respectarea derularii contractelor;

Page 10: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

10

- succesul comercial (numarul de tari in care un film realizat in cariera s-a distribuit in Sali de cinema precum si televiziunile care au achizitionat filmul).

(31) Detalierea acestor criterii si punctajele care se acorda se regasesc in Anexa nr. 2 –“Calitatea

regizorului” (Sectiunile 1 si 2 pentru regizorul consacrat, respectiv Sectiunea 3 pentru regizorul debutant), respectiv Anexa nr. 3 – “Calitatea producatorului” la prezenta schema. Punctajul maxim pentru criteriul "calitatea regizorului" este în concordanta cu categoria de film regizat anterior si este de 25 de puncte, iar pentru criteriul "calitatea producatorului" punctajul maxim este în concordanta cu filmul propus anterior si este de 25 de puncte. (32) Membrii comisiilor de selectie puncteaza fiecare proiect cinematografic in functie de criteriile de mai sus si acorda nota finala astfel :

a) calitatea scenariului - acest criteriu detine o pondere de maximum 50% din totalul punctajului acordat; media finala a scenariului se multiplica cu coeficientul de importanta acordat scenariului, respectiv 5, obtinându-se punctajul total alocat scenariului;

b) calitatea regizorului - acest criteriu detine o pondere de maximum 25% din totalul punctajului acordat; criteriul “calitatea regizorului” se evalueaza conform Anexei nr. 2 la prezenta schema, Sectiunile 1 si 2; la punctajul obtinut din Anexa nr. 2 – Sectiunea 1, se aplica o pondere de 40%, iar la punctajul obtinut din Anexa nr. 2 – Sectiunea 2, se aplica o pondere de 60%. Cele doua punctaje astfel ponderate se însumeaza;

c) calitatea producatorului - acest criteriu detine o pondere de maximum 25% din totalul punctajului acordat; criteriul “calitatea producatorului” se evalueaza conform Anexei nr. 3 la prezenta schema, Sectiunile 1 si 2; la punctajul obtinut in cadrul Sectiunii 1 din Anexa nr. 3 se aplica o pondere de 40%, iar la punctajul obtinut in cadrul Sectiunii 2 din Anexa nr. 3 se aplica o pondere de 60%. Cele doua punctaje astfel ponderate se însumeaza.

(33) Punctajul final al proiectului cinematografic, acordat de membrii comisiei de selectie, este calculat prin insumarea notelor stabilite pentru fiecare criteriu, multiplicat cu coeficientul de importanta. Punctajul maxim care poate fi obtinut de un proiect este de 100 de puncte. (34) Procentul de finantare alocat fiecarui proiect se acorda în conformitate cu ierarhizarea proiectelor cinematografice selectionate de comisie, în ordinea descrescatoare a punctajului acordat, pâna la epuizarea sumelor prevazute pentru sesiunea si sectiunea respective de concurs. (35) In concluzie, ajutorul de stat sub forma de credit direct se acorda numai proiectelor care se circumscriu categoriei “produselor culturale”, intrucat:

- se încadreaza cel putin in categoria de film “cu participare românească“, fiind astfel necesara obtinerea unui minim de 35 de puncte din totalul de 100 de puncte care se pot acorda conform Anexei nr. 1 la prezenta schema;

si

Page 11: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

11

- castiga concursurile de selectie, in cadrul carora proiectele sunt evaluate in baza unei grile de punctaj unde se remarca:

- importanta conferita calitatii scenariului (pondere de 50% in nota finala), relevata prin indicatori precum calitatea dialogului, structura dramaturgică, interesul şi impactul asupra publicului, si

- importanta calitatii regizorului, respectiv a producatorului, relevata prin indicatori precum cei referitori la selecţiile şi premiile obţinute la festivaluri internaţionale de categoria A, număr spectatori, ponderea în nota finală fiind, pentru fiecare dintre cele 2 criterii, de 25%.

7.1.4. Organizarea concursurilor de selectie. Acordarea creditului direct proiectelor

declarate castigatoare

(36) Concursurile de selecţie a proiectelor cinematografice pentru acordarea creditului direct se organizează de două ori pe an, într-un sistem concurenţial deschis şi transparent, in conformitate cu dispozitiile Ordinului Ministrului Culturii si Cultelor nr. 2335/2006

8 pentru aprobarea

Regulamentului privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordării

de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme (denumit in continuare Regulamentul de concurs), cu modificarile si completarile ulterioare. (37) In conformitate cu dispozitiile Regulamentului de concurs, sesiunile de selectie se anunta prin mijloacele de informare în masa, prin publicarea în cel putin 3 ziare cu acoperire nationala si pe site-ul CNC, precum si prin afisare la sediul CNC, cu cel putin 30 de zile înainte de data limita de depunere a dosarelor de concurs. (38) La data anuntarii publice a primei sesiuni anuale de concurs, Centrul National al Cinematografiei va comunica lista festivalurilor cinematografice acreditate oficial de Federatia Internationala a Asociatiilor Producatorilor de Film (F.I.A.P.F.), precizând festivalurile care sunt incluse în categoria «A», precum si a altor festivaluri cinematografice agreate de CNC. (39) Conform dispozitiilor Ordinului Ministrului Culturii si Cultelor nr. 2335/2006, selectia proiectelor cinematografice este facuta de 3 comisii, astfel: o comisie formata din 5 membri pentru sectiunea filmelor de fictiune, de lung si scurt metraj; o comisie formata din 3 membri pentru sectiunea filmelor documentare; o comisie formata din 3 membri pentru sectiunea filmelor de animatie. (40) Stabilirea componentei comisiilor de selectie a proiectelor cinematografice se realizeaza în urmatoarele etape:

- CNC anunta, într-un ziar cu acoperire nationala si prin afisare pe site-ul institutiei, începerea sesiunii de selectie a proiectelor cinematografice;

- în termen de 15 zile calendaristice de la data anuntului prevazut la lit. a), uniunile si asociatiile din domeniul industriei cinematografice pot transmite CNC câte o

8 Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 742 din data de 31 august 2006

Page 12: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

12

propunere pentru fiecare comisie de selectie (producatori, regizori, scenaristi, distribuitori, actori), însotita de CV-ul persoanei nominalizate în acest sens. Propunerile vor fi afisate pe site-ul www.cncinema.ro pentru o perioada de 10 zile calendaristice.

(41) Componenta comisiilor de selectie a proiectelor cinematografice se stabileste, pâna la data-limita de depunere a dosarelor de concurs, prin decizie a directorului general al CNC. (42) Membrii comisiilor de selectie sunt desemnati pentru fiecare sesiune de concurs. (43) La data anuntarii publice a concursului, directorul general al CNC numeste secretariatul tehnic al concursului, alcatuit din 3 persoane ce vor avea obligatia de a asigura verificarea si înscrierea la concurs a dosarelor de proiecte care întrunesc conditiile de eligibilitate, sa tina evidenta lucrarilor si a documentelor legate de organizarea si desfasurarea concursului si sa puna la dispozitia comisiei de selectie, la termenele prevazute, toate documentele solicitate pentru concurs. (44) În vederea participarii la concursul de proiecte cinematografice, documentatia si formularele necesare vor fi puse la dispozitia solicitantilor de secretariatul tehnic al concursului, precum si prin publicarea pe site-ul www.cncinema.ro. (45) Astfel, producatorii de filme, participanti la concursul de proiecte cinematografice, vor întocmi în acest scop dosarul de scenariu de film (a se vedea Anexa nr. 4) si dosarul de proiect (a se vedea Anexa nr. 5). Dosarele se vor depune la secretariatul tehnic al concursului. Dosarele de scenariu de film se depun sub forma securizata, fara sa contina numele scenaristului, regizorului, producatorului sau alt indiciu care ar face posibila identificarea acestora. (46) In plus, in ceea ce priveste filmele ce intra in categoria de « film dificil » si/sau « film de buget redus », documentatia depusa de catre potentialii beneficiari trebuie sa contina date si informatii suficiente prin care sa se justifice incadrarea in cel putin una din cele 2 categorii. Comisia de selectie va verifica si se va pronunta asupra incadrarii proiectelor cinematografice in categoria de « film dificil » si/sau « film de buget redus ». (47) În situatia în care secretariatul tehnic al concursului constata faptul ca unele proiecte depuse nu cuprind toate documentele prevazute de Regulamentul de concurs ori ca datele si informatiile cuprinse în aceste documente nu corespund realitatii, propune directorului general al CNC respingerea proiectelor respective. Directorul general se pronunta prin decizie motivata. (48) La data anuntarii publice a concursului, CNC va comunica valoarea totala a fondurilor alocate pentru respectiva sesiune de concurs. Din totalul fondurilor stabilite pentru fiecare sesiune de concurs se va aloca un cuantum minim de 15% pentru filmele de lung metraj de fictiune de debut, minimum 5% pentru filme de scurt metraj de fictiune, minimum 10% pentru filmele documentare si minimum 10% pentru filmele de animatie. (49) În situatia în care unul sau mai multe dintre fondurile alocate pentru finantarea filmelor de lung metraj de fictiune de debut, a filmelor de lung metraj fictiune, a filmelor de scurt metraj

Page 13: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

13

fictiune, a dezvoltarii de proiecte de film, precum si pentru finantarea filmelor documentare si de animatie nu s-au epuizat în urma distribuirii, fondurile ramase pot fi redistribuite, prin hotarârea Consiliului de Administratie al CNC (denumit in continuare Consiliu), în cadrul altei categorii unde fondurile au fost insuficiente. (50) În vederea înscrierii la sesiunea de selectie a proiectelor cinematografice, potentialii beneficiari vor întocmi cererea de înscriere conform Anexei nr. 6 la prezenta schema. Cererile de înscriere la concurs, însotite de documentele doveditoare pentru criteriile precizate la para. (22), se depun si se înregistreaza la secretariatul tehnic. (51) Consiliul analizeaza dosarele proiectelor cinematografice în ordinea descrescatoare a punctajelor finale stabilite prin hotarâre a comisiilor de selectie a proiectelor cinematografice. (52) Consiliul decide valoarea creditului direct ce se acordă în funcţie de ierarhia stabilită, precum şi de conformitatea şi realitatea datelor cuprinse în documente privind:

a) bugetul de producţie; b) planul de finanţare; c) planul de producţie pe etape: pregătire, filmare, montaj-sonorizare; d) modul de derulare a contractelor anterior încheiate între CNC şi producătorul proiectului cinematografic, dacă este cazul.

(53) Consiliul va decide cuantumul acordat pentru fiecare proiect în funcţie de bugetul alocat fiecărei sesiuni şi de criteriile prevăzute de lege, astfel:

a) proiectul cel mai bine plasat din cadrul fiecărei categorii va primi creditul solicitat, cu condiţia ca acesta să nu depăşească 50% din bugetul producţiei respective, cu excepţia filmelor dificile şi de buget redus; b) faţă de proiectul cel mai bine plasat, în alocarea creditelor directe pentru proiectele situate pe locurile următoare, din cadrul fiecărei categorii, se stabileste un procent de scădere fata de suma solicitata, tinandu-se cont, in acelasi timp, de intensitatea maxima aplicabila; procentul se va aplica în funcţie de situarea acestuia în ierarhia stabilită de comisia de selecţie, tanandu-se cont de filmele din categoria celor dificile sau de buget redus.

(54) Acordarea creditelor directe pentru proiectele cinematografice selecţionate care au înregistrat un punctaj egal se face pe baza următoarelor criterii de departajare:

- nivelul contribuţiei financiare confirmate la momentul înscrierii proiectului în concurs; - promovarea coproducţiilor cinematografice.

(55) Pentru fiecare proiect analizat se întocmeste un raport de acordare a creditului financiar, care se semneaza de membrii Consiliului. (56) Comisiile de selectie si Consiliul se vor întruni, în termen de maximum doua zile de la încheierea etapei de finantare, pentru adoptarea unei hotarâri finale cu privire la rezultatele concursului de selectie a proiectelor cinematografice si de acordare a creditelor directe. Creditul direct se acorda în baza contractului de creditare, încheiat între CNC, în calitate de creditor, si producatorul filmului, în calitate de beneficiar.

Page 14: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

14

(57) Rezultatele concursului, inclusiv valoarea creditului direct alocat fiecarui proiect câstigator, vor fi facute publice prin afisare la sediul CNC, pe site-ul acestuia, precum si într-un ziar cu acoperire nationala, în termen de 5 zile de la redactarea hotarârii finale a comisiei de selectie si a Consiliului. (58) CNC este obligat sa comunice în scris câstigatorilor concursului de selectie, în termen de 7 zile calendaristice de la încheierea etapei de finantare, hotarârea Consiliului si a comisiilor de selectie. (59) Creditul direct se ramburseaza CNC din veniturile obtinute exclusiv prin valorificarea filmului realizat cu acest credit. Rambursarea se face începând de la primul leu încasat, procentual, din toate veniturile realizate de filmul care a obtinut creditarea, din toate formele de exploatare audiovizuala, cinematograf, video, televiziune, piata interna sau cea internationala, procentul de rambursare fiind egal cu procentul de creditare a proiectului respectiv de catre CNC. Beneficiarul unui credit direct este obligat sa tina evidenta contabila a încasarilor pentru filmul pentru care i s-a acordat creditul, în cont analitic distinct, pe toata durata returnarii creditului. Totodata, pâna la restituirea acestuia, negativul si toate materialele primare ale filmului realizat cu credit de la Fondul cinematografic se vor depune într-un laborator agreat de CNC. (60) Durata de rambursare a creditului direct pentru productie este de 10 ani. (61) În cazul nerambursarii integrale a creditului direct pentru productie, dupa expirarea perioadei de 10 ani, CNC va prelua, în baza unui protocol încheiat cu beneficiarul creditului, dreptul de valorificare a filmului respectiv, pâna la recuperarea cuantumului nerambursat din valoarea creditului acordat.

7.2. Sprijinul indirect

(62) In baza art. 771 al OG nr. 39/2005 privind cinematografia, se acordă sprijin indirect constand in alocatii nerambursabile, dupa cum urmeaza:

a) coproducătorilor şi finanţatorilor implicaţi în producţia unui film ce a beneficiat de credit direct, in cuantum de 150% din impozitul pe profit, corespunzator sumei investite, suma care nu poate depăşi 10% din costurile directe de producţie efectuate pe teritoriul României şi care reprezintă maximum 50% din profitul brut; această prevedere nu se aplică pentru aportul obligatoriu din bugetul filmului, pe care trebuie să îl aiba beneficiarul creditului direct;

b) persoanelor juridice rezidente în România, potrivit legii, şi care participă la realizarea unui film comandat, in cuantum de 25% din totalul taxelor aferente bugetului cheltuit pe teritoriul României pentru filmele comandate, condiţionate de cheltuirea în

Page 15: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

15

România a minimum 40% din bugetul filmului; ajutorul de stat va fi folosit pentru acoperirea costurilor directe de producţie, efectuate pe teritoriul României si nu poate depăşi 10% din acestea; aceste prevederi se pot completa de drept cu cele de la lit (a), cu conditia nedepasirii intensitatii maxime admisibile (para. (85)).

(63) Schema de ajutor de stat va fi implementata de CNC pana in data de 31.12.2014. Bugetul total al schemei este de 17.000.000 lei si se defalca pe ani dupa cum urmeaza:

- 2010 ............................. 1.660.000 lei - 2011 ............................ 2.160.000 lei - 2012 ............................ 3.160.000 lei - 2013 ............................. 4.660.000 lei - 2014 ............................. 5.360.000 lei

(64) Prezenta schema are ca sursa sumele prevazute in bugetul CNC provenite din alocatii bugetare si destinate sprijinului indirect. Se estimeaza ca numarul beneficiarilor care pot accesa aceasta schema este de 500.

7.2.1. Criterii de eligibilitate

(65) Beneficiarii ajutorului de stat sub forma de sprijin financiar indirect sunt persoane juridice române, precum şi cele din Statele Membre ale SEE care sunt înscrise la Registrul Cinematografiei si care au o sucursala/filială în România, cu respectarea principiilor nediscriminatorii pe motiv de naţionalitate, libertate de stabilire şi a liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor. In cadrul acestei scheme, beneficiari ai sprijinului indirect sunt persoane juridice platitoare de taxe pe teritoriul Romaniei, care participă la realizarea unui film cinematografic în calitate co-producători şi/sau finanţatori. (66) Pentru a fi eligibili, coproducătorii care sunt beneficiari ai acestei scheme trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să aiba un capital social minim de 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice, respectiv să prezinte o scrisoare de garanţie bancară, având echivalentul acestei sume, emisă în favoarea CNC; - să facă dovada că nu au datorii la bugetul de stat sau bugetele locale, bugetele asigurărilor sociale de stat şi Fondul cinematografiei, cu excepţia ratelor scadente datorate CNC.

(67) În situaţia în care beneficiarii sunt finanţatori ai filmelor, aceştia, pentru a fi eligibili trebuie să dovedească că sunt plătitori de taxe pe teritoriul României.

(68) În situaţia în care beneficiarii (coproducatori si/sau producatori executivi) sunt participanţi la realizarea unui film comandat, pentru a fi declaraţi eligibili trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

Page 16: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

16

- să aiba un capital social minim de 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice, respectiv să prezinte o scrisoare de garanţie bancară, având echivalentul acestei sume, emisă în favoarea CNC; - să facă dovada că nu au datorii la bugetul de stat sau bugetele locale, bugetele asigurărilor sociale de stat şi Fondul cinematografiei, cu excepţia ratelor scadente datorate CNC.

- să dovedească că sunt plătitori de taxe pe teritoriul României;

(69) Sprijinul indirect nu se acorda beneficiarilor care participă la realizarea urmatoarelor tipuri de proiecte cinematografice:

- proiectele care propagă defaimarea tarii sau a natiunii, a ordinii de drept sau a principiilor constitutionale, care incita la razboi, la ura nationala rasiala, de clasa sau religioasa, la discriminare pentru criterii etnice, religioase de sex sau orientare sexuala, la separatism teritorial; - proiectele de film care contin, in imagini sau limbaj, elemente cu caracter pornografic sau obscen; - proiectele cinematografice care prejudiciaza demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei; - proiectele care incita direct sau indirect la violenta ; - proiecte cinematografice cu caracter de propaganda electorala, politica sau religioasa.

7.2.2. Produsul cultural

(70) In baza acestei scheme sunt eligibile productiile cinematografice beneficiare ale unui credit

direct, si/sau filmele la comanda. In cazul productiilor cinematografice ce au primit ajutor de stat sub forma de credit direct, calitatea de “produs cultural” a fost deja stabilita, in conformitate cu prevederile Capitolului 7.1.3. – “Produsul cultural” din prezenta schema. In ceea ce priveste filmele la comanda, acestea pot primi sprijin indirect numai in masura in care pot proba calitatea de “produs cultural” in conformitate cu grila de punctaj continuta in Anexa nr. 7. Practic, incadrarea in categoria de “produs cultural” are drept scop identificarea, intr-o maniera obiectiva si transparenta, a filmelor care aduc plus-valoare culturii nationale si europene.

(71) Conform Anexei nr. 7 – “Testul cultural”, filmele pot primi un maxim de 42 de puncte. In vederea indeplinirii testului, este obligatorie indeplinirea unui minim de 20 de puncte, din care 10 puncte cumulate in sub-sectiunile A1, A2 si A3 din cadrul sectiunii A – “Continutul cultural”. Testul pune accent pe dimensiunea culturala nationala si europeana a productiilor cinematografice si stimuleaza promovarea diversitatii culturale in filme. Fiecare sectiune de evaluare a proiectelor cinematografice are in analiza elemente care releva particularitatile culturale nationale si europene ale stilului si calitatii unui film. (72) Sectiunea A – “Continutul cultural” a testului prevazut in Anexa nr. 7 la prezenta schema are drept scop analiza calitatilor culturale a proiectelor cinematografice, avand in vedere daca :

Page 17: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

17

- filmul se desfasoara in Romania; - personajele principale sunt cetateni romani sau cu drept de rezidenta in Romania; - filmul are la baza un subiect, roman, poveste, scenariu original sau articol scris de un cetatean roman sau cu drept de rezidenta in Romania; - filmul are o contributie culturala semnificativa la nivel universal si/sau european; - dialogul original este in limba romana. (73) Importanta data aspectelor culturale in ceea ce priveste sprijinirea productiilor cinematografice rezulta si din ponderea mare acordata acestei sectiuni in « Testul cultural » ca intreg, respectiv 57%. Mai mult, in cadrul acestei categorii este necesara indeplinirea unui minim de 10 puncte, cumulate in sub-sectiunile A1, A2 si A3. Tabelul nr. 2 – Sumar – Anexa nr.7

TESTUL CULTURAL No. crt.

SECTIUNEA

puncte pondere

1. Continutul cultural * 24 57%

2. Contributia culturala 6 14% 3. Practicieni 8 19%

4. Hub-uri culturale 4 10% 42 100%

* este necesara atingerea unui minim de 10 puncte la aceasta categorie, cumulate in sub-sectiunile A1, A2 si A3

(74) In ceea ce priveste sectiunea B – « Contributia culturala », autoritatile romane considera ca diversitatea este o trasatura importanta a culturii nationale si ca, in acest context, comunicarea acestei trasaturi ar putea fi unul din elementele determinante ale filmelor culturale romanesti. Prin urmare, din maxim 3 puncte ce pot fi primite pentru “contributia semnificativa in ceea ce priveste promovarea diversitatii culturale romanesti”, 1 punct este acordat pentru subiect/descriere si 2 puncte pentru alti factori cu impact asupra continutului final. (75) In ceea ce priveste mostenirea culturala, se considera ca aceasta reprezinta un aspect determinant al identitatii nationale romanesti. Este importanta pastrarea mostenirii culturale romanesti pentru prezent si viitor, in conditiile in care aceasta contureaza o intelegere comuna a reprezentarii poporului roman si a culturii sale contemporane si istorice. Prin urmare, se acorda 2 puncte pentru contributia semnificativa in ceea ce priveste mostenirea culturala romanesca. (76) Abordarea creativa poate avea un impact hotarator in ceea ce priveste succesul unui film in comunicarea diferitelor aspecte ale culturii romanesti. Este evident faptul ca producatorul va avea abordari diferite in functie de grupul tinta caruia i se adreseaza. Astfel, o abordare narativa a unui aspect apartinand culturii romanesti ar putea avea un impact pozitiv la persoanele tinere, in timp ce o abordare mai creativa ar inregistra un success mai mare in cazul unei audiente mai mature. Prin urmare, abilitatea de a modela filmul in functie de grupul-tinta caruia i se adreseaza poate avea efect semnificativ in ceea ce priveste contributia culturala a filmului, si prin urmare, a fost acordat 1 punct acestui criteriu.

Page 18: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

18

(77) In total, pot fi acordate maxim 6 puncte pentru contributia filmului la promovarea si dezvoltarea culturii romanesti si/sau diversitatii culturale.

7.2.3. Implementarea schemei

(78) Autoritatea responsabilă cu administrarea si implementarea schemei de ajutor de stat constand in sprijin indirect este CNC.

(79) Potentialii beneficiari care solicită acordarea sprijinului indirect vor depune o solicitare în acest sens la CNC (a se vedea Anexa nr. 8) insotita de urmatoarele documente:

a) in cazul coproducătorilor - fişa fiscală eliberată de către Administraţia financiară de pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea din care să rezulte că nu au datorii la bugetul statului, la bugetele locale, precum şi la bugetul asigurărilor sociale de stat; - dovada că au plătit taxele aferente producţiei filmului beneficiar al creditului direct pentru care solicită sprijinul indirect (TVA, impozite); se acceptă şi deconturile de restituire/compensare; - copie a contractului de acordare a creditului direct; - certificat constatator eliberat de catre Registrul Comertului; - auditul filmului din care sa rezulte suma investita, costurile directe de producţie efectuate pe teritoriul României;

b) in cazul finanţatorilor implicati in realizarea unei productii cinematografice beneficiare de credit direct:

- contractul de finanţare, înregistrat la notariat cu clauză executorie încheiat cu producătorul filmului, precum şi dovada efectuării plăţilor ; - fişa fiscală eliberată de către Administraţia financiară de pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea din care să rezulte că nu au datorii la bugetul statului, la bugetele locale, precum şi la bugetul asigurărilor sociale de stat la momentul solicitării sprijinului indirect si la momentul realizarii finantarii; - auditul filmului, din care să reiasă finanţarea efectuată, precum si costurile directe efectuate; - copii legalizate dupa actele de infiintare a societatii respective; - certificat constatator eliberat de catre Registrul Comertului;

c) in cazul coproducătorilor sau producătorilor executivi, participanti la producţia unui film comandat:

- copie legalizata a contractului prin care se atesta participarea la realizarea filmului şi calitatea în care au participat; - dovada că producatorul filmului a achitat taxele şi impozitele către statul român; - bugetul final al filmului, împreună cu un audit care să certifice suma investita, costurile directe de producţie efectuate pe teritoriul României, inclusiv totalul taxelor aferente bugetului cheltuit pe teritoriul României ;

Page 19: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

19

- o copie digitală a filmului finalizat; - actele constitutive ale societatilor respective; - certificate constatatoare eliberate de catre Registrul Comertului; - dovada inregistrarii in Registrul Cinematografiei, in cazul coproducatorilor.

(80) Solicitarile de acordare a sprijinului financiar vor fi analizate şi aprobate, în limita bugetului anual alocat schemei de ajutor de stat, în funcţie de data şi numărul înregistrării documentelor prevăzute la punctul anterior, în termen de maxim 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acestora, cu parcurgerea următoarelor etape:

- solicitarile pentru primirea sprijinului indirect, impreuna cu documentele solicitate in conformitate cu para. (79) si Anexa nr. 8 la prezenta schema, se vor depune si inregistra la secretariatul CNC de catre coproducatorii sau finantatorii proiectelor cinematografice, dupa caz; secretariatul CNC are dreptul sa solicite suplimentarea informatiilor si a documentelor, atunci când elementele cuprinse în documentatia furnizata nu sunt suficiente pentru verificarea conditiilor de eligibilitate a beneficiarilor si/sau stabilirea cuantumului sprijinului indirect ;

- documentatiile complete vor fi transmise la Compartimentul Financiar-Contabil din cadrul CNC care, pe baza documentatiei transmise, va verifica eligibilitatea solicitantului si va stabili care este cuantumul sprijinului indirect ;

- în cazul filmelor comandate, documentele vor fi transmise mai întâi Serviciului Fond Cinematografic, din cadrul CNC, care, în baza documentaţiei primite, va verifica eligibilitatea aplicantului şi va proceda la o evaluare preliminara a proiectelor în baza grilei de punctaj cuprinsa in Anexa 7 la schema; ulterior acestei evaluari, documentatiile vor fi transmise Compartimentului Financiar-Contabil din cadrul CNC ce va verifica, de asemenea, eligibilitatea solicitantului si va stabili care este cuantumul sprijinului indirect ;

- in cazul productiilor cinematografice beneficiare de credit direct, calitatea de produs cultural este deja probata, in conformitate cu prevederile Capitolului 7.1.3. – “Produsul cultural”;

- în final toate dosarele selectate, precum şi suma propusă a se acorda, vor fi inaintate Consiliului de Admininistratie al CNC, care, in cazul filmelor comandate, va proceda la verificarea finala a proiectelor cinematografice (in baza grilei de punctaj continuta de Anexa nr. 7) şi va stabili valoarea ajutorului de stat constand in sprijin indirect . Doar dosarele care trec de această etapă vor putea beneficia de ajutor de stat în baza acestei scheme;

- dupa stabilirea calitatii de “produs cultural”, Consiliul de Administratie al CNC va emite o hotarare pentru fiecare proiect acceptat ; hotararile se vor fi publicate si pe site-ul CNC ; hotărârea va fi înaintată Directorului CNC în vederea încheierii contractului ;

- fiecare beneficiar in parte va fi instiintat in scris in termen de maxim 30 de zile calendaristice de la data luarii deciziei de acordare a sprijinului indirect si ii va fi comunicata data la care va fi programat pentru incheierea contractului de acordare a sprijinului indirect.

Page 20: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

20

(81) Data de la care se pot depune, la sediul CNC, solicitarile de acordare a sprijinului direct, precum şi documentatia aferenta, va fi anunţata cu cel puţin 30 zile calendaristice înainte de data lansarii sesiunii de depunere a documentelor justificative, pe pagina oficială de web a CNC.

(82) Co-productiile care indeplinesc conditiile cuprinse in Conventia Europeana a Co-productiilor Cinematografice sau cele din acordurile de co-productie bilaterale, la care Romania este co-semnatar, nu trebuie sa treaca testul continut de Anexa nr. 7 la schema.

IX. Cheltuieli eligibile (83) Cheltuielile eligibile acoperă totalitatea cheltuielilor directe implicate in producerea unui film, definite ca fiind totalitatea cheltuielilor efectuate, înregistrate, evidenţiate şi justificate pe bază de acte contabile prevăzute, întocmite şi emise potrivit legii.

X. Criteriul de teritorialitate

(84) Beneficiarul ajutorului de stat acordat sub forma creditului direct sau sprijinului financiar

indirect poate cheltui cel puţin 20% din bugetul unui film pe teritoriul Statelor Membre ale SEE sau semnatare ale Acordului Central European pentru Comerţ Liber.

XI. Intensitatea ajutorului de stat. (85) Intensitatea maxima a ajutorului de stat acordat in baza prezentei scheme sub forma de credit direct si/sau sprijin indirect este de 50% din bugetul productiei, cu exceptia proiectelor cinematografice cu “buget redus” sau “filmelor dificile” (a se vedea Capitolul V – « Definitii »). In aceste cazuri, intensitatea ajutorului de stat nu va depasi 80% din bugetul productiei. (86) Creditul direct poate fi cumulat cu sprijinul indirect, cu condiţia ca din acest cumul sa nu rezulte o depasire a intensitatii prevazute la para. (85). (87) Valoarea maxima a ajutorului de stat care poate fi acordat in baza prezentei scheme, sub forma de credit direct si/sau sprijin indirect, este de 16.000.000lei/proiect cinematografic. (88) Ajutoarele de stat acordate prin prezenta schemă nu se cumulează cu nici un alt ajutor de stat sau ajutor „de minimis” care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 legat de aceleaşi cheltuieli eligibile – care se suprapun parţial sau integral – în cazul în care un astfel de cumul ar conduce la depăşirea intensităţii maxime a ajutorului prevazuta la para. (85).

XII. Suplimentele de ajutor

Page 21: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

21

(89) Pentru costurile suplimentare de post-producţie nu se pot acorda ajutoare suplimentare. Ajutorul de stat acordat în conformitate cu prezenta schemă va acoperi ansamblul activităţilor specifice producţiei unui film, de la pre-producţie la post-producţie, inclusiv.

XIII. Reguli privind raportarea şi monitorizarea

(90) CNC va monitoriza respectarea condiţiilor şi a criteriilor de eligibilitate prevăzute în prezenta schemă pe toată perioada de derulare a acesteia. În situaţia în care constată nerespectarea criteriilor prevăzute în prezenta schemă, va întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea ajutorului acordat, inclusiv a dobânzilor aferente, calculate conform prevederilor comunitare în vigoare. (91) Recuperarea ajutorului de stat se realizează conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007. (92) Producatorii, persoane fizice sau juridice, care au obtinut credit direct sunt obligati sa raporteze periodic CNC veniturile realizate de filmul respectiv, în toate formele de exploatare, cinematograf, video, TV si orice alta forma de prezentare, atât pe teritoriul României, cât si peste hotare.

(93) CNC, în calitate de autoritate de implementare a schemei, trebuie să păstreze înregistrări detaliate referitoare la ajutoarele acordate in baza prezentei scheme. Aceste înregistrări vor conţine toate informaţiile necesare pentru a stabili dacă sunt indeplinite conditiile prevazute în Comunicarea privind cinematografia.

(94) CNC va transmite o raportare anuală Consiliului Concurenţei cu privire la implementarea prezentei scheme în forma prevăzută de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a

ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.

175/20079.

(95) CNC va suspenda plata oricarui ajutor acordat în cadrul prezentei scheme oricărei întreprinderi care a beneficiat de un ajutor ilegal anterior, declarat incompatibil printr-o decizie a Comisiei, atât timp cât întreprinderea respectivă nu a rambursat sau plătit într-un cont blocat valoarea totală a ajutorului ilegal si incompatibil si dobânda de recuperare corespunzătoare. (96) Textul prezentei scheme de ajutor de stat destinată cinematografiei se publica integral pe pagina web a CNC, la adresa http://www.cncinema.abt.ro/. (97) Prezenta Normă este aprobată prin Decizia Directorului CNC nr.____ din data de _____.

9 Publicat în M.Of. 436/28.06.2007

Page 22: NORMĂ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat ...cncold.gov.ro/wp-content/uploads/2013/11/fls-1127.pdfb) afirmarea identitatii culturale nationale si a minoritatilor nationale

22

(98) Măsura de ajutor de stat implementata în baza prezentei Norme se aplică după obtinerea deciziei de aprobare a Comisiei Europene şi după aprobarea, prin Decizie a Directorului CNC, a prezentei Norme si publicarea ei pe site-ul CNC.