Aaaaaaaaaaaaaaa Poezia „Lectie despre cub” deschide volumul „Opere imperfecte” (1979) si este o arta poetica neomodernista deoarece dezbate problema raportului dintre creator-creatie-public.

Tema operei este, asadar, efortul creatorului de a crea o opera de arta nu perfecta, ci originala. In plus, se folosesc opinii legate si de modul in care opera este perceputa de catre publicul mult prea superficial, incapabil de a distinge adevarata valoare.Desi in text nu apar verbe si pronume de persoana I ca marci gramaticale ale eului liric, totusi, lirismul este subiectiv, asa cum reiese din folosireaadjectivelor pronominale posesive de persoana a II-a singular „gura ta” si aexclamatiei retorice de la final („-Ce cub perfect ar fi fost acesta/

de n-ar fi avut un colt sfărâmat!”).Titlul cuprinde simbolul central al textului, cubul sugerand perfectiunea actului artistic; substantivul articulat hotarat „lectia” are rolul de a anticipastructura specifica a poeziei, aceasta parand ca include o serie de instructiuni pentru realizarea operei perfecte.

Din punct de vedere structural, poezia are patru secvente lirice pe parcursul carora se analizeaza procesul creatiei si al repetarii ei.

Secventa initiala (versurile 1-5) este structurata sub forma unei retete, verbele avand forma reflexiv-impersonala („se ia”, „se ciocneste”); printr-o insiruire de metafore, eul liric inregistreaza etapele procesului artistic, de la materia bruta(„bucata de piatra”), pana la produsul finit („cubul”). Pentru a crea o opera perfecta este nevoie de participarea afectiva a autorului („dalta de sange”), de capacitatea de a vedea esenta, profunzimea lucrurilor (prin referire la poetul orb, Homer) si de inspiratie („se razuieste cu raze”).

Receptarea unei opere considerate perfecta este ilustrata in a doua secventa(versurile 6-8); metafora sarutului sugereaza aprecierea atat personala cat si a celor din jur.

Cea de-a treia secventa (versurile 9-10) surprinde hotararea cretorului de a-si pune amprenta asupra creatiei, oferindu-i o nota de originalitate, autenticitate. Astfel, gestul sfaramarii unui colt al cubului ilustreaza nota particulara, unica, a fiecarei opere.

Secventa finala prezinta, intr-o maniera ironica, reactia publicului, care este obisnuit sa judece valoarea unei opere in functie de incadrarea ei intr-un tip prestabilit. Receptorii sunt incapabili sa inteleaga ca, de fapt, unicitatea este cea care da valoare artei, nu incadrarea intr-o stereotipie.

Principala caracteristica a limbajului poetic este ambiguitatea, ideea poetica fiind incifrata prin folosirea metaforei-cheie („cubul”) si a unor trimiteri culturale cum este, de exemplu, referirea la Homer. Ca elemente de recurenta (repetitie), se remarca utilizarea constructiei „dupa aceea” in doua secvente distincte si a secventei pleonastice „cub perfect”.

Din punct de vedere prozodic se respecta trasaturile neomodernismului:organizarea astrofica, vers liber, ingambament si masura variabila.

La nivel morfo-sintactic se remarca utilizarea verbelor reflexiv-impersonale la prezent cu scopul generalizarii mesajului poetic.

In concluzie, „Lectia despre cub” este un text un text reprezentativ pentru lirica neomodernista atat prin tema abordata (creatia cat si modul de receptare al artei) cat si prin ambiguizarea limbajului poetic, prin prezenta metaforei cheie si prin elementele de versificatie.