new Документ microsoft office word (2)

1
În opera „Toiagul păstoriei” de Ion Druţă, autorul descrie viaţa unui singuratic şi trist păstor ce-şi are rădăcinile bine înfipte în pământul strămoşesc şi se trage dintr-un neam ne păstori cinstiţi şi deştepţi. Deoarece era înalt şi voinic, puternic şi iscusit în toate, îşi construise o căsuţă ciobănească pe vârful dealului în sătucul în care a ajuns. Era tăcut şi trist, iar la întrebările sătenilor despre viaţa sa găsea doar cuvântul „bine”. Precum era respectat şi cinstit în acel sat, astfel era şi invidiat pentru faptul că avea multe oi, ceea ce evident a fost o invenţie a sătenilor, căci bietul om avea doar acea hrană spirituală pe care şi-o crea cântând în nopţile de vară la fluier, îndrumând şi povăţuind lumea satului atunci când cobora în vale la petrecerile ei. Invidia consătenilor a fost cauza care i-a pricinuit sărmanului păstor o viaţă grea. Pe vremurile impozitelor oamenii i-au scris ciobanului o avere mare pentru care trebuia să plătească, iar lipsa de surse a cauzat deportarea ciobanului pe pământurile reci ale Siberiei, unde acesta a fost supus la munci grele. Însă şi acest obstacol păstorul l-a depăşit. El a revenit în ţară şi sat, stabilindu-se cu traiul pe un alt deal, căci casa i-a fost dărâmată şi pământul luat. Starea rea a sănătăţii după chinurile din Siberia a influenţat asupra lui. Era slăbit şi sleit de puteri, iar frigurile iernii au provocat o boală de care nu a putut scăpa. Satul s-a încumetat să-l înmormânteze. A vrut să-i depună şi un monument la mormânt, însă nu a adunat surse şi locul a rămas aşa părăsit şi uitat de toţi. Iar într-o zi de primăvară friguroasă, când încă nu se dezmorţise bine ţărâna, sătenii au observat că pe locul mormântului acestui păstor a apărut un covoraş verde de iarbă deasă. Toţi se minunau. Însă nimeni nu şi-a dat seama că acel cioban fără oi le-a fost ca un înger păzitor şi un adevărat îndrumător.

Upload: gameover0o

Post on 26-Sep-2015

223 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

n opera Toiagul pstoriei de Ion Dru, autorul descrie viaa unui singuratic i trist pstor ce-i are rdcinile bine nfipte n pmntul strmoesc i se trage dintr-un neam ne pstori cinstii i detepi.Deoarece era nalt i voinic, puternic i iscusit n toate, i construise o csu ciobneasc pe vrful dealului n stucul n care a ajuns. Era tcut i trist, iar la ntrebrile stenilor despre viaa sa gsea doar cuvntul bine. Precum era respectat i cinstit n acel sat, astfel era i invidiat pentru faptul c avea multe oi, ceea ce evident a fost o invenie a stenilor, cci bietul om avea doar acea hran spiritual pe care i-o crea cntnd n nopile de var la fluier, ndrumnd i povuind lumea satului atunci cnd cobora n vale la petrecerile ei.Invidia constenilor a fost cauza care i-a pricinuit srmanului pstor o via grea. Pe vremurile impozitelor oamenii i-au scris ciobanului o avere mare pentru care trebuia s plteasc, iar lipsa de surse a cauzat deportarea ciobanului pe pmnturile reci ale Siberiei, unde acesta a fost supus la munci grele. ns i acest obstacol pstorul l-a depit.El a revenit n ar i sat, stabilindu-se cu traiul pe un alt deal, cci casa i-a fost drmat i pmntul luat. Starea rea a sntii dup chinurile din Siberia a influenat asupra lui. Era slbit i sleit de puteri, iar frigurile iernii au provocat o boal de care nu a putut scpa.Satul s-a ncumetat s-l nmormnteze. A vrut s-i depun i un monument la mormnt, ns nu a adunat surse i locul a rmas aa prsit i uitat de toi. Iar ntr-o zi de primvar friguroas, cnd nc nu se dezmorise bine rna, stenii au observat c pe locul mormntului acestui pstor a aprut un covora verde de iarb deas. Toi se minunau. ns nimeni nu i-a dat seama c acel cioban fr oi le-a fost ca un nger pzitor i un adevrat ndrumtor.