CADAR DANA DORINA

NEUROPSIHOLOGIE

ANUL I.RELATIA DINTRE CREIER SI VIATA PSIHICA SI STRUCTURA SISTEMULUI

NERVOS

RELATIA DINTRE CREIER SI VIATA PSIHICA

Exista o relatie directa intre organizarea morfologica a creierului si functiile

acestuia, incluzand si functiile psihice. Organizarea morfofunctionala a creierului are

la baza un ansamblu de principii care explica raportul dintre creier si viata psihica.

Aceste principii sunt :

1. Principiul neuronului – are la baza faptul cunoscut ca unitatea morfologica si

functionala a creierului este neuronul.

2. Principiul centralizarii – principiul de convergenta reciproca si de grupare a

neuronilor in ansambluri organizate in centrii nervosi.

3. Principiul cefalizarii este legat de planul general de organizare a organismului si

de planul de organizare a sistemului nervos central.

4. Principiul corticalizarii stabileste faptul ca scoarta cerebrala, care este cea mai

noua formatiune filogenetica, tinde sa devina centrul superior de comanda si control

al sistemului nervos central, subordonand activitatea formatiunilor subiacente.

5. Principiul diferentierii si specializarii stabileste faptul ca encefalul este un

sistem morfofunctional neomogen, fiind diferentiat atat structural cat si functional si

avand o specializare functionala a elementelor din care este alcatuit.

6. Principiul ierarhizarii si integrarii sistemice stabileste legile dupa care se

realizeaza diferentierea si specializarea in organizarea functionala a creierului. Din

punctul de vedere al acestui principiu, se creeaza un tip de relatie cu dublu sens, cu

un sens ascendent, de la nivelele inferioare catre cele superioare si un sens

descendent, de la nivelul superior catre cele inferioare.

7. Principiul comutarii implica doua aspecte : primul se refera la diversificarea si

cresterea intrarilor si iesirilor la nivelul organismului, iar celalalt aspect se refera la

legea fiziologica a exclusivitatii, conform careia organismul nu poate efectua, in

acelasi timp, doua comportamente adaptive, in raport cu stimulii exteriori, ci numai

unul singur.

8. Principiul reflexului exprima natura de baza a activitatii creierului, unitatea

functionala a acestuia fiind arcul reflex.

9. Principiul modelarii informationale se exprima, pe de o parte, prin dependenta

functionarii creierului de sursele de stimulare si de informatie exterioare si pe de alta

parte prin caracterul reflectoriu al vietii psihice.

10. Principiul conexiunii inverse sta la baza modelului general de functionare a

creierului, considerat ca un sistem cibernetic, cu autofunctionare si autoreglare.

Conform acestui principiu, creierul are capacitatea de a-si mentine un anumit echilibru

si de a-si corecta eventualele erori de functionare si, de asemenea, are capacitatea de

a-si dezvolta experienta prin achizitiaunor structuri informationale noi si prin crearea

unor sisteme noi de lagaturi.

11. Principiul redundantei se refera la actiunea factorilor perturbatori, interni sau

externi, asupra activitatii informationale a creierului.

12. Principiul verbalizarii este legat de aparitia si dezvoltarea limbajului articulat.

13. Principiul instruibilitatii – evidentiaza faptul ca organizarea si functionarea

creierului au o anumita plasticitate de autoelaborare in cadrul interactiunii sale cu

mediul.

Viata psihica nu trebuie confundata cu functiile creierului. Functiile creierului se

refera la mobilitate, sensibilitate, tonus muscular, la functiile de relatie si functiile

vegetative. Alaturi de acestea, creierul participa in mod direct la edificarea functiilor

psihice.

In ansamblu, exista 3 categorii de functii ale creierului :

1. Functii pur neurologice : motorii, senzoriale, de echilibru, de coordonare si

reflexe.

2. Functii instrumental simbolice : gnozii, praxii, limbaj, orientare spatiala,

constructie spatiala, schema corporala. Toate acestea intra in sfera psihicului.

3. Functii integratoare : atentia, orientarea, dispozitia afectiva, memoria,

activitatea, comportamentul, constiinta. Functiile integratoare reprezinta sfera

proceselor psihice propriu-zise, la care se adauga constiinta, adica totalitatea

functiilor legate de starea de vigilenta in raport cu propria persoana si cu realitatea

extracorporala. Daca realizam o ierarhizare de organizare a celor 3 tipuri de functii,

putem spune ca functiile neurologice fundamentale sunt functii primare, functiile

instrumental simbolice sunt functii secundare, iar functiile de integrare sunt functii

tertiare.

Din punct de vedere filogenetic, aceste functii apar treptat, de la cele primare catre

cele tertiare, o data cu dezvoltarea morfofiziologica a creierului. Astfel, functiile

primare se intalnesc la toate vertebratele. La mamifere, apare reflexul de orientare,

atentia, un anumit tip de memorie elementara. La acestea se adauga o buna

dezvoltare a conduitelor instinctuale : de construire a cuibului, de crestere a puilor,

de procurare a hranei, de reproducere s.a.m.d. La om, prin dezvoltarea creierului,

apar functiile gnozice, cele praxice si cele de limbaj, care au o valoare functionala

predominanta.

Functiile primare sunt functiile solide, foarte bine organizate structural. Functiile

secundare si cele tertiare apar mai tarziu, in evolutia sistemului nervos. Ele sunt mai

complexe, dar sunt mai putin bine organizate si, prin urmare, sunt mult mai

vulnerabile.

In mod experimental, s-a putut demonstra ca primele care sunt afectate intr-un

proces patologic sunt functiile tertiare si in special cele legate de constiinta.

In cursul traumatismelor cerebrale, datorate accidentelor sau in intoxicatii se

constata o dezintegrare a functiilor secundare si ulterior a celor primare, de tip

neurologic pur. Acest fapt se explica prin aceea ca functiile creierului deriva unele din

altele prin diferentiere si specializare functionala.

Relatia dintre creier si psihic nu poate fi redusa la o schema de tipul stimulraspuns.

Reactia de acest tip apare ca un mecanism de reflex automat, numai la

nivelul functiilor primare.

Din punct de vedere al formarii proceselor mentale, ordinea dezvoltarii este, prin

urmare, de la functiile primare la functiile secundare apoi la functiile tertiare, ordinea

dezintegrarii acestor functii fiind inversa. Afectarea functiilor superioare, adica a celor

secundare si tertiare duce la eliberarea sau dezvaluirea functionala a functiilor

primare, asa cum se observa in bolile neurologice. Adica functiile superioare exercita

asupra celor inferioare, primare, un anumit tip de control supresiv.

Mai exista un model de intelegere a functiilor creierului, preluat din cibernetica.

Conform acestui model, creierul este considerat un sistem cibernetic cu o intrare si o

iesire. Dar, daca vom incerca sa intelegem creierul ca pe o masina in care introducem

ceva, masina prelucreaza si noi trebuie sa obtinem ceva, riscam sa excludem

aspectele evolutive, de specializare si de complexitate ale creierului. Creierul are

capacitatea de a autocontrola, concomitent de a-si pune probleme si a rezolva

probleme. Ceea ce inseamna ca a privi creierul ca pe o masina este un rationament

simplist si insuficient.

Emisferele cerebrale sunt implicate direct in construirea mecanismelor si proceselor

psihice.

LOBUL FRONTAL este implicat direct in mecanismele vietii afective. Sunt

cunoscute tulburarile afective in leziunile lobului frontal. De asemenea, in aceleasi

leziuni poate apare iritabilitatea, torpoarea (somnolenta), lipsa de initiativa, alaturi de

discrete tulburari de personalitate. Tulburarile psihice din afectarile lobului frontal se

impart in 3 grupe :

1. Tulburari de dispozitie si caracter, care constau in cresterea tonusului afectiv,

cu euforie si erotism, alternand cu faze de melancolie, cu reactii caracteriale, de tip

psihopatic sau iritabil.

2. Tulburari de activitate – se refera la activitatile fizice exterioare si la

manifestarile intelectuale. Apare o ruptura intre bolnav si lumea exterioara, cu

saracirea relatiilor si cu absenta reactiilor la evenimente externe. Se adauga o stare

de apatie, indiferenta la durere, mutism achinetic si poate evolua catre coma si

moarte.

3. Tulburari intelectuale, care privesc atentia si memoria. Pot merge de la confuzie,

dezorientare temporo-spatiala la starea de perplexitate pana la dementa.

LOBUL PARIETAL este in relatie cu functiile proxice si gnozice, cu schema corporala

si cu limbajul. In leziunile lobului parietal apar 3 tipuri de tulburari :

1. Tulburari praxice, adica apraxie ideomotorie, apraxia imbracatului si apraxie

constructiva.

2. Tulburari ale schemei corporale sunt tulburari ale perceptiei referitoare la

dimensiunile si postura propriului corp.

3. Tulburari de limbaj – duc la afazie senzoriala.

LOBUL TEMPORAL este in relatie cu memoria, constiinta si viata emotional-afectiva.

In leziunile lobului temporal, exista 4 tipuri de tulburari :

1. Tulburarile emotionale – experimental, la animale, au putut fi produse accese de

furie, de agresivitate, de alerta, de frica si fuga, prin excitarea lobului temporal. La

om, se pot obtine stari de tristete, teama de moarte, senzatia de singuratate. De

asemenea, crize de manie si violenta, care se pot permanentiza sau croniciza, in

situatii de excitare continua a lobului temporal, cum ar fi in epilepsia de lob temporal.

In aceasta boala, se adauga si modificari de caracter si de personalitate.

2. Tulburari psihomotorii : mutismul achinetic, somnolenta, catalepsia (stare

hipnotica).

3. Tulburari de memorie – sunt constante, in leziunile de lob temporal si sunt sub

forma de amnezie si de fixare.

4. Starile de vis, care constau in tulburari de constiinta, asociate cu halucinatii

vizuale, auditive, gustative, olfactive, stari care survin sub forma de criza. La acestea

se adauga ruperea partiala de realitate a bolnavului.

LOBUL OCCIPITAL este in relatie functionala cu perceptia timpului si a miscarilor, a

spatiului vizual, a memoriei si a dispozitiei afective. Leziunile acestui lob prezinta 3

tipuri de tulburari :

1. Halucinatii vizuale

2. Tulburari de memorie si de afectivitate

3. Tulburari de perceptie temporala, de miscare si de spatiu

CORPUL CALOS (fascicul de fibre nervoase care uneste cele doua emisfere ale

creierului mare) este implicat in mecanismele memoriei si a constiintei, precum si in

procesele gnozice si praxice.

Leziunile corpului calos produc 3 tipuri de tulburari :

1. Tulburari psihice : inertia motorie, scaderea memoriei, lipsa de initiativa, lipsa

legaturii intre idei, iritabilitatea, nesiguranta, anumite tulburari de caracter.

2. Tulburari praxice : apraxia ideomotorie, apraxia mimica.

3. Tulburari gnozice : agnozia obiectelor.

Pe baza tuturor acestor date, putem sintetiza mai multe tipuri de relatii care exista

intre creier si viata psihica. Aceste relatii sunt :

1. Relatii neuropsihologice

2. Relatii neuroumorale

STRUCTURA SISTEMULUI NERVOS

Neuronul este unitatea structurala si functionala a sistemului nervos. Neuronul este

alcatuit dintr-un corp celular, care se numeste pericarion si din mai multe prelungiri.

Prelungirea principala si cea mai mare este axonul. Acesta conduce impulsul nervos de

la corpul celular catre periferie. Celelalte prelungiri sunt mai mari si mai mult sau mai

putin ramificate, se numesc dendrite si conduc impulsul nervos de la periferie catre

corpul celular.

Axonul este o prelungire unica, iar dendritele sunt prelungiri multiple. Corpul

celular este alcatuit din citoplasma, nucleu si o membrana periferica care se numeste

neurilema.

Citoplasma contine in interiorul sau organite celulare de doua tipuri :

1. organite celulare comune cu celelalte celule din corp : lizozomi, ribozomi,

mitocondri, aparatul Golgi si reticulul endoplasmatic.

2. organite specifice neuronului – sunt, la randul lor, impartite in doua :

neurofibrilele si substanta tigroida (corpusculii Nissl). Corpusculii Nissl sunt granulatii

care la microscop sunt intens colorate, dand neuronului un aspect tigrat.

Neurofibrilele sunt filamente subtiri, de lungimi variabile, formate din lanturi de

proteine, care strabat pericarionul si axonul pe toata lungimea sa.

Nucleul neuronului are aspectul unei vezicule clare, asezata in centrul corpului

celular. El contine in interiorul sau un nucleol. Membrana nucleului este alcatuita din

substante proteice si este prevazuta cu pori sau pliuri. In nucleul neuronului se

gaseste o cantitate mica de cromaina.

Membrana corpului celular, neurilema, este formata din doua straturi de

macromolecule lipoproteice, intre care se afla un strat de lipide.

Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice, scurte, de grosimi diferite si ramificate.

Numarul, forma si dimensiunile lor variaza de la un neuron la altul. Functia

dendritelor este de a reactiona la excitatii si de a le conduce de la periferie catre

corpul axonului.

Axonul este tot o prelungire citoplasmatica, mult mai lunga ; este unic, intotdeauna

prezent si de regula neramificat. El prezinta ramificatii scurte, numai in portiunea

terminala, inainte de sinapsa. Axonul este invelit intr-o membrana citoplasmatica,

care se numeste axolena. In citoplasma axonului, care se mai numeste si axoplasma,

se afla neurofibrile. Functia axonului este de a conduce impulsul nervos de la corpul

neuronului la dendritele sau corpul celular al altui centru sau la o celula efectoare.

Contactul dintre 2 neuroni se realizeaza printr-o zona specifica sistemului nervos,

care se numeste sinapsa. Influxul nervos are un singur sens de circulatie : de la

dendrita la corpul neuronului si apoi la axon.

Axonul este infasurat intr-o teaca de mielina, care este discontinua, fiind intrerupta

la distante regulate prin niste strangulatii incomplete numite nodurile Ranvier.

Teaca de mielina este invelita la exterior de o formatiune gliala care se numeste

teaca Schwann. La randul sau, teaca Schwann este invelita de o alta teaca, cu

structura conjunctiva (mai dura) care se numeste teaca Henle.

Din punct de vedere morfologic, neuronii sunt de mai multe tipuri si se clasifica

dupa mai multe criterii :

- dupa marimea lor, neuronii pot fi :

1. somatocroni – de dimensiuni mari, bogati in citoplasma ;

2. neuroni citocromi – mici, cu nucleul mare si cu citoplasma mai putina ;

3. neuroni cariocromi – sunt de marime medie si cu citoplasma relativ redusa.

- dupa numarul prelungirilor, neuronii pot fi :

1. neuroni multipolari, care au prelungiri multiple, pornind de pe intreaga

suprafata;

2. neuroni bipolari – cu prelungiri dispuse la cei 2 poli ai celulei ;

3. neuroni unipolari – in care dendritele si axonul pleaca din acelasi loc si ulterior

se despart.

- dupa functia pe care o indeplinesc, neuronii pot fi :

1. neuroni motori – care sunt bogati in substanta tigroida si sunt mai mari, de

regula multipolari ;

2. neuroni senzitivi – care sunt mai mici decat cei motori ;

3. neuroni de asociatie – cu forme variate ; de regula multipolari, cu prelungiri

scurte si volum mai mic.

Sinapsele sunt zonele de legatura dintre 2 neuroni ; ele se pot realiza in 3 feluri :

1. sinapse axodendritice – leaga axonul unui neuron de dendritele altui neuron

2. sinapse axosomatice – fac legatura intre axonul unui neuron si corpul celular al

altui neuron

3. sinapse axoaxonale – fac legatura intre axonii a 2 neuroni vecini

Oricare ar fi tipul de sinapsa, structura sa este aceeasi :

- o componenta presinaptica, reprezentata prin butonii terminali ai axonului

- spatiul sau fanta sinaptica – spatiul aflat intre butonii terminali ai unui axon si

membrana sa sau butonii terminali ai celuilalt axon

- componenta postsinaptica, reprezentata de corpul unui neuron, de dendritele unui

neuron sau de axonul unui neuron

Din punct de vedere functional, sinapsele pot fi : excitatorii sau inhibatorii. Ele pot

multiplica influxul nervos sau il pot inhiba.

Transmiterea sinaptica este de doua tipuri, dupa mecanismul prin care se realizeaza:

1. Transmiterea chimica, in care, la nivelul sinapsei, se elibereaza

neurotransmitatori sau mediatori chimici care umplu spatiul intersinaptic si activeaza

membrana postsinaptica, rezultand un potential postsinaptic.

2. Transmiterea electrica a influxului nervos – atunci cand potentialul electric

axonal atinge terminatiile presinaptice se produce o descarcare de curent care induce

un potential electric in membrana postsinaptica. Rezulta ca functia principala a

neuronului este aceea de transmitere a influxului nervos. Acesta este un proces

specific celulei nervoase. Producerea si transmiterea influxului nervos este legata de

proprietatile membranei neuronale. Aceasta membrana are doua proprietati

importante :

a) este un foarte bun izolator electric

b) are permeabilitate selectiva pentru diferiti ioni (are o permeabilitate foarte mare

pentru ionii de K si una mult mai mica pentru ionii de Na). Datorita acestor

proprietati, neuronul se comporta ca un conducator electric, fiind marcat cu sarcini

negative la interior si pozitive la exterior.

Intre cele doua fete ale membranei se creeaza o diferenta de potential electric,

care se numeste potential de membrana. In repaos, acest potential este cuprins intre

60-80 mV si poarta denumirea de potential de repaos.

Polarizarea membranei este efectul unui proces activ, realizat in doua momente :

intai ionii de K patrund in interiorul celulei, iar apoi ionii de Na ies in exteriorul

celulei. Daca se aplica o excitatie pe fibra nervoasa, se produce o depolarizare in

acesti 2 timpi a membranei si o scadere a diferentei de potential dintre interiorul si

exteriorul membranei. Se produce, astfel, de-a lungul membranei o unda de excitatie

ca un curent electric, care poarta denumirea de potential de actiune.

In fibrele mielinice (cele care au teaca de mielina), transmiterea influxului nervos

este discontinua, saltatorie, adica influxul nu mai parcurge intreaga lungime a fibrei si

sare de la un nod Ranvier la altul.

In fibrele amielinice (lipsite de mielina) transmiterea influxului este continua.

Alaturi de neuron, din structura sistemului nervos face parte si nevroglia, care se mai

numeste si celula gliala. Nevroglia are aceeasi origine ca si neuronul, dar are alte

roluri decat neuronul : rol de sustinere si rol de hranire a celulei nervoase. Din punct

de vedere morfologic, nevrogliile sunt de mai multe feluri :

1. microglia – o celula mica, fusiforma ;

2. oligodendroglia – are prelungiri putine si scurte ;

3. macroglia – celule mari, cu aspect fibros ;

4. nevroglia periferica – reprezentata de celulele Schwann, cele care contribuie la

alcatuirea tecii Schwann a axonului.

Tesutul glial are rol multiplu, de sustinere si de protectie a neuronilor, de nutritie,

de cicatrizare a eventualelor leziuni neuronale si rol de secretie a unor substante

necesare metabolismului neuronului.

Modelul functional al sistemului nervos este reprezentat de actul reflex. Acesta

consta in receptarea informatiei din mediul intern sau extern, prin intermediul

organelor senzoriale, transmiterea informatiei pe caile de conducere senzitive la

centrii nervosi care, prin caile motorii, transmit comanda de efectuare catre organele

efectoare. Schema morfologica a actului reflex este reprezentata de arcul reflex. Arcul

reflex este alcatuit din : receptor, dintr-o cale aferenta, un centru nervos, o cale

eferenta si organul efector.

Prin act reflex intelegem o reactie de raspuns efector, produsa de excitatia venita din

mediul intern sau extern.

Pavlov a fost cel care s-a preocupat in mod deosebit de problema reflexelor. El a

stabilit faptul ca reflexele sunt de doua feluri : reflexe neconditionate si reflexe

conditionate.

Reflexele neconditionate (innascute) sunt de mai multe feluri :

- reflexe neconditionate de tip A : salivatia, masticatia, deglutitia, clipitul si

reactiile vasomotorii ;

- reflexe neconditionate de tip B : reflexe statotonice (de tonus si de postura) si

reflexe de orientare ;

- reflexe neconditionate de tip C : reflexe mimico-vegetative.

Alaturi de aceste tipuri, mai exista o serie de reflexe neconditionate complexe :

reflexul alimentar, de cautare si de procurare a hranei, reflexul de aparare fata de

pericolele exterioare, reflexul de orientare, reprezentand reactia la aparitia unui

excitant nou, reflexul de investigatie si cercetare (curiozitate) si reflexul de

reproducere, legat de perpetuarea speciei.

Reflexele conditionate se dobandesc in timpul vietii prin invatare si devin o a doua

experienta psihoneurofiziologica, la intalnirea cu un excitant care are valoarea de

conditionare. Reflexul conditionat reprezinta legatura permanenta dintre agentul

exterior si activitatea de raspuns a organismului, deci legatura dintre excitant si

raspuns.

Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos central este compus din doua

segmente : encefalul si maduva spinarii. La randul sau, encefalul este compus din 5

parti, care se diferentiaza din vezicula cerebrala primitiva in cursul dezvoltarii

embrionare :

1. mielencefalul – alcatuit din bulbul rahidian

2. metencefalul – alcatuit din cerebel si puntea lui Varolio

3. mezencefalul – reprezentat de trunchiul cerebral

4. diencefalul – hipotalamusul, glanda hipofiza, caile optice, subtalamusul si talamusul

5. telencefalul – emisferele cerebrale, nucleii de la baza creierului, bulbii si

bandeletele olfactive