Motto: E mai bine să trimiți iubirea ta în tăcere decât prin cuvinte. (Pr. Porfirie)

Eva Pirosca

Conferinta de PCP 2011

”Lucrez si am de-a face cu oamenii, de mai bine de 40 de ani... Si sunt doua lucruri pe care am ajuns sa le cred cu atata putere, incat nu vad cum ar fi posibil sa ma razgandesc.

Primul spune ca fiecare persoana are capacitatea, intr-un climat in care resimte siguranta, autenticitate si intelegere, sa aleaga directia in care vrea sa se indrepte viata sa. Are capacitatea sa isi ia propriile decizii.

Al doilea lucru pe care l-am invatat: cel mai rau lucru pe care poti sa il faci ca sa ajuti pe cineva este sa ii dai sfaturi. Majoritatea oamenilor au primit sfaturi peste sfaturi si asta nu le-a fost de prea mare ajutor... ”

Ce a trezit in mine

O responsabilitate uriasa, un dus rece

Recunostinta – pentru incredere si pentru ca ma aflu in acest rol (responsabilitate stimulanta, nu impovaratoare)

Am devenit foarte prezenta

Ca solicitarea este din prima sortita esecului, ca nu voi face asta

Am zis ca nu voi face asta. Moment de autenticitate.

Am reflectat. Moment de abandon... (constientizare. ”predau” tot ce se trezeste in mine, pun in paranteza, ma instalez in starea de prezenta si de atentie)

NU!

Valorile mele.

Eu stiu mai bine decat tine ca nu, mie mi-e clar ca nu, tu esti confuza. Si eu vreau ca tu sa faci acest copil! Si stiu ca si tu vrei!

Ca NU:

Nu vreau sa fac avort, vreau sa scap de situatia asta.

Nu pot sa ma concentrez pe cine este in mine, ci doar pe ce este in mine.

Nu vreau sa vorbesc... si sa vorbesc... si sa vorbesc... decat despre asta.

Nu vreau sa imi spui ceva revolutionar, nu vreau sa ma convingi, nu primesc sfaturi, nu te aud... nu vreau sa imi spui nimic! Dar am nevoie sa zic eu.

Receptivitate 0 pentru mine, nevoie 100% de prezenta mea. (Prezenta mea este necesara, dorita, ceruta, pentru ca NU sa fie trait.)

Relatia.

Spune-mi... a devenit Taci si fii aici

NU-ul nu se spune in gol.

NU-ul nu se ”spune”. Se opune. Ai nevoie de prezenta cuiva.

”Cel mai rau lucru pe care poti sa il faci ca sa ajuti pe cineva este sa ii dai sfaturi...”

Sa cred... ca ”fiecare persoana are capacitatea, intr-un climat in care resimte siguranta, autenticitate si intelegere, sa aleaga directia in care vrea sa se indrepte viata sa”. Pentru ca nu pot face nimic altceva.

”Simt ca te accept, asa cum esti.

Fie ca te simti vesel, deprimat, inspaimantat, furios, perplex, confuz... sper ca poti aprecia faptul ca simt fata de tine acceptare; acceptarea ta, asa cum esti tu”.

Carl Rogers

Ce a trezit in mine:

NU!

Revolta.

Galagie.

Lacrimi.

Dezamagire. Pana de incredere. Detasare. Dezinteres. Lipsa de prezenta.

Responsabilitate. Povara.

Am tacut.

M-am fortat stau cu ceea ce simt si sa raman in telefon.

Mi-am trait (doar) tristetea.

Sa le pun in paranteza. Sa le las deoparte.

Sa-mi ”fac pofta” sa fiu prezenta. Sa ma conectez la ea.

Nu trebuia!

Valorile mele.

Dezamagirea.

Galagia dinlauntru.

Povara...

Orice reflectare...

Ca pot sa stau cu ce simt. Sa le pun in paranteza. Sa le las deoparte.

Ca pot sa ma conectez si sa fiu prezenta.

Ca poate sa se concentreze pe ce este in ea. (Vorbesc cu el... Simt ca am o conexiune cu el) Este – abia acum - libera sa o faca...

Ca ”sufletul (unui viitor psihoterapeut) nu are intotdeauna aceeasi putere”

Respingerea relatiei.

Suprimarea empatiei.

Receptivitatea mea pentru ea - 0, nevoia ei 100% de prezenta mea.

In ciuda tristetii pe care nu am ascuns-o...

Ca nu pot ”sa simt ca te accept, asa cum esti. Fie ca te simti vesel, deprimat, inspaimantat, furios, perplex, confuz...”

Daca nu poți spori, atunci, cel puțin, să nu dau înapoi (Pr. Porfirie)

Omul poate merge la moarte şi se poate justifica pe căi proprii, egal valabile. (N. Steinhardt)

- psihologul se uită la tine şi te citeşte dintr-o privire, nu? ştie şi ce mănânci şi ce gândeşti… cam ăsta e stereotipul despre voi. - am auzit şi eu de el… dar chiar să fie psihologul în stare să facă asta? - abia după 30 de ani de experienţă, poate!… - …şi reuşește mai bine decât tine? - păi, tot tu te cunoşti cel mai bine; iar el…

- tot tu te cunoşti cel mai bine… atunci poate că te vede mai bine decât tine, pentru că tu, în acea situaţie din viaţa ta, în acel context… nu eşti dispus să vezi unele lucruri în tine…

- exact, exact. de fapt, eu am impresia că rolul psihologului este să fie acolo cu tine, atunci când tu nu eşti.