Ionel Cordovan (coordonator)

Maria Crăciun Mariana Baicu Edda Puiu

Gheorghe Sarău Liviu Gurău

Monografia satului

INEU

Editura PRIMUS Oradea - 2014

Referenţi:

prof. pt. înv. preșcolar în limba rromani Noemi Cordovan, Şcoala Gimnazială „Puiu

Sever” Ineu

prof. pt. înv. primar Gabriela Kecskes, Şcoala Gimnazială „Puiu Sever” Ineu

Autori: Ionel Cordovan, Maria Crăciun, Mariana Baicu, Edda Puiu, Gheorghe

Sarău, Liviu Gurău

Prefaţă: Puiu Edda, Ionel Cordovan

Foto: Ionel Cordovan, Puiu Edda, Mariana Baicu, Noemi Cordovan, arhiva

personală a membrilor comunității

Corectură: Mioara Caba, Mariana Baicu

Descrierea CIP A Bibliotecii Naţionale a României

3

CUPRINS

PREFAȚĂ ..................................................................................................................... 9

I. CADRUL NATURAL AL SATULUI INEU ........................................................ 11

II. REPERE ISTORICE ............................................................................................. 19

1. Mărturii arheologice de locuire în antichitate ................................................... 19

2. Atestarea documentară a localității ................................................................... 20

3. Dezvoltarea localității în epoca feudală ............................................................ 21

4. Dezvoltarea economico-socială a localității în epoca modernă ........................ 33

5. Dezvoltarea satului în epoca contemporană ...................................................... 40

III. OCUPAȚIILE DE BAZĂ ...................................................................................... 47

1. Primele ocupații ale locuitorilor din Ineu …………………………………….. 47

2. Ocupațiile ineuanilor în epoca contemporană ................................................... 50

3. Ocupaţiile maghiarilor din Ineu ………………………………………………. 53

4. Ocupaţiile rromilor din Ineu ………………………………………………….. 56

IV. BISERICA .............................................................................................................. 61

1. Biserica ortodoxă ……………………………………………………………… 61

2. Biserica reformată …………………………………………………………….. 68

3. Biserica penticostală ………………………………………………………….. 69

4. Biserica baptistă ………………………………………………………………. 71

V. ȘCOALA ………………………………………………………………………… 74

1. Școala ineuană de la începuturi până în anul 1848 …………………………… 74

2. Școala confesională reformată din Ineu ............................................................ 75

3. Școala din Ineu în perioada 1848-1924 ……………………………………….. 76

4. Școala din Ineu în perioada 1925-1944 ……………………………………….. 86

5. Școala din Ineu în perioada postbelică (1945-1989) ………………………….. 89

6. Școala din Ineu în perioada postdecembristă …………………………………. 100

7. Învățământul pentru rromi în Școala Ineu ……………………………………... 105

4

VI. OBICEIURI POPULARE DIN INEU ..................................................................... 109

1. Obiceiuri la români …………………………………………………………….. 109

2. Obiceiuri la maghiari …………………………………………………………... 117

3. Obiceiuri la rromi ……………………………………………………………… 125

VII. OAMENI DE CINSTE AI SATULUI INEU …………………………………….. 129

1. Absolvenți de studii superioare (studenți) care au locuit / studiat în Ineu …….. 129

2. Meseriași / profesioniști ineuani ……………………………………………….. 132

VIII. TREI LIMBI, O SINGURĂ COMUNITATE ……………………………………. 147

1. Expresii uzuale în limbile română - rromani (grai local) - maghiară – engleză.. 147

2. Influențele limbii maghiare asupra graiului vorbit în Ineu ................................. 154

ANEXE ........................................................................................................................... 160

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................. 173

Motto:

„O monografie este temelia pe care se sprijină trecutul,

în care se oglindeşte prezentul şi serveşte la directive în viitor.”

Dimitrie Gusti

7

Mulți dintre noi prețuim trecutul, aducându-ne cu

drag aminte de bunicii noștri, de neamurile noastre, de

prietenii noștri din copilărie, de învățătorul și profesorii

noștri pe care îi regăsim în fotografiile păstrate ca pe o

comoară. De multe ori, pentru a retrăi aceste amintiri, ne

bucurăm să citim mesajul scris pe spatele fotografiilor:

Ineu, 1975, Ioan și Florica …

Dorința creării unei Cărți de amintiri a satului a fost

nutrită de faptul că, acest an reprezintă unul de sărbătoare

pentru satul nostru, împlinindu-se 1000 de ani de la prima

atestare documentară a Ineului.

Lecturând acestă lucrare, mă simt mândru că m-am

născut în acest sat, unde, român și ortodox fiind, am

copilărit și trăit alături de maghiari și rromi, reformați,

penticostali, baptiști și alte confesiuni religioase, într-o armonie deplină.

Investițiile în infrastuctura satului Ineu au făcut ca tinerii să rămână în această localitate,

să-și construiască locuințe sau să le renoveze pe cele bătrânești putând petrece aici o viață

fericită, într-un cadru natural de excepție, Ineul fiind înconjurat de ape, câmpii, dealuri și păduri.

Ineuanii, români, maghiari și rromi, sunt cunoscuți ca oameni gospodari, descurcăreți,

ospitalieri, empatici, dornici de prosperitate, care au trăit cu toții în bună înțelegere, făcând din

satul Ineu un tărâm locuit de oameni minunați.

Vreau să mulțumesc colectivului de redactare a acestei lucrări, profesori din școală, foști

profesori ai școlii și domnului prof. univ. dr. Gheorghe Sarău de la Universitatea din București,

care a muncit cu devotament pentru a oferi satului Ineu o carte de istorie locală, în care este

oglindită viața întregii comunități.

Ineuani, fiți mândri că v-ati născut, ați copilărit și trăiți pe asemenea meleaguri

binecuvântate de Dumnezeu!

Dumitru Togor,

Primarul Comunei Ineu

9

PREFAȚĂ

Interesul pentru realizarea Monografiei satului Ineu a luat naştere cu ocazia împlinirii a

800 ani (1000 de ani după monografiile locale) de la prima atestarea documentară a satului, dar a

pornit şi de la faptul că, trecutul satului nostru nu este îndeajuns de bine cunoscut.

După trecutul, care poartă în el promisiunea dezvoltării gradate, locuitorii satului merită

să-şi cunoască rădăcinile şi posibilitatea dezvoltării viitoare, la care se poate ajunge prin muncă

asiduă şi solidaritate.

Prima lucrare care încerca să ilustreze satul Ineu a fost elaborată de Primăria Comunei

Ineu în anul 1957, urmată de o Lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I,

cu titlul Monografia istorică și etnografică a localității Ineu de Criș, redactată în anul 1994 de

profesorul Maria Crăciun, care a fost cooptată în colectivul de redactare a prezentei monografii.

Ţelul nostru l-a reprezentat crearea unei imagini despre trecutul satului, prin strângerea

documentelor referitoare la istoria locală, şi consemnarea vieţii şi acţiunilor înaintaşilor noștri.

Cartea este scrisă pentru locuitorii de acum ai satului, pentru toţi cei care s-au născut şi au

copilărit aici, precum şi pentru toţi cei interesaţi să cunoască satul Ineu.

Am considerat că este o datorie a noastră faţă de strămoşi, să consemnăm ce se mai ştie

despre tot ce a fost, pentru ca ei să rămână vii în amintirea noastră şi, ca generaţiile viitoare să

cunoască trecutul şi prezentul pentru a-și putea prefigura viitorul.

În lucrare sunt prezentate aspecte despre cadrul natural al localității, atestarea

documentară a satului, ocupaţiile locuitorilor, despre bisericile din localitate, despre rolul

formativ şi educativ al şcolii, obiceiuri şi alte tradiţii locale, și despre oamenii de cinste ai satului.

În comparație cu alte monografii, un element de noutate îl reprezintă capitolul Trei limbi, o

singură comunitate, în care sunt consemnate aproximativ 140 de expresii uzuale, consemnate în

limba locuitorilor Ineului (română, rromani și maghiară), dar și în limba engleză. Pentru a arăta

legătura dintre graiurile locale am avut ideea redactării unei liste cu regionalismele locale

provenite din limba maghiară.

Lucrarea de față nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul Primăriei Comunei Ineu și al școlii

din localitate care s-au implicat logistic și finaciar în elaborarea acestei lucrări. De asemenea,

parteneri ca Fundația Ruhama, bisericile locale, cadre didactice din Școala Ineu, personalul

Monografia Satului

10

auxiliar din școală, cetățeni ai satului s-au implicat și ei în scrierea acestei valoroase istorii

locale.

Timpurile vechi şi grele, pe care le-au trăit bătrânii au trecut. Dacă cele de astăzi sunt mai

bune sau mai rele, fiecare le vede altfel. Este adevărat că podurile caselor şi amintirile bunicilor

mai ascund încă multe „bogății” care reflectă viaţa din vremurile vechi. Există, însă, şi multe

necunoscute, care din cauza absenţei unor documente oficiale și al timpului scurt pentru cercetare

și documentare, au rămas în negura trecutului. Însă, dacă îi vom face pe cititori curioși să afle

ceva mai mult despre istoria satului, să-și reamintească cu drag despre oameni, locuri și

evenimentele din trecutul comunității, atunci strădaniile noastre nu au fost în zadar.

Autorii

INEU

11

I. CADRUL NATURAL AL SATULUI INEU

Așezarea geografică

Localitatea Ineu face parte din județul Bihor, fiind situată la 15 km Est de municipiul

Oradea și 6 km Vest de comuna Tileagd, pe partea dreapta a Crișului Repede, fiind așezată în

întregime pe lunca acestui râu, mărginită la Nord de dealurile ce se prelungesc de la Oradea spre

Est până la Piatra Craiului.

Satul Ineu este reședința comunei

cu același nume din care mai fac parte

satele Husasău de Criș și Botean.

„Comuna Ineu este situată în partea

centrală a judeţului Bihor, în Regiunea

de Dezvoltare Nord-Vest. Ineu reprezintă

cea mai estică localitate componentă a

Zonei Metropolitane Oradea,

învecinându-se la nord cu comuna

Cetariu, la est cu comuna Sârbi şi

Tileagd, la sud cu Săcădat şi Oșorhei, iar

la vest cu comuna Paleu.”1

Sursa: Strategia de dezvoltare a comunei Ineu

Accesul în satul Ineu se realizează, în principal, prin căile rutiere, în satul Ineu şi Botean

putându-se ajunge pe DJ 767G care leagă DN1 (Drumul European E60) de satul Bălaia.

Distanța dintre comuna Ineu şi cea mai apropiata staţie CFR este de 6 km (Staţia CFR

Săcădat). Totodată, până la Aeroportul Internaţional Oradea există o distanţă de aproximativ 27 km.

Vecinii satului

În partea de Nord, peste dealuri, la 7 km se află satul Șușturogiu, la sud la 6 km, dincolo

de Crișul Repede se află localitatea Săcădat, la Est este satul Săbolciu la distanță de 3 km, iar la

Vest satul Husasău de Criș component astăzi al comunei Ineu și mai departe satul Fughiu și

Podgoria municipiului Oradea.

1 Zona Metropolitană Oradea, Comuna Ineu, http://www.zmo.ro/ro/index.php/componenta/comuna-ineu

Monografia Satului

12

Relieful

„Comuna Ineu este situată în Depresiunea Oradea – Vad Borod dintre Dealurile Oradiei la

nord şi Dealurile Pădurii Craiului la sud, pe râul Crişul Repede. Depresiunea Vad Borod este o

depresiune tip golf în care s-au depus formaţiuni neogen-cuaternare (nisipuri, argile, pietrişuri,

conglomerate). Partea cea mai coborâtă o reprezintă lunca Crişului Repede, iar trecerea spre

zonele muntoase se face fie printr-un relief în trepte, fie prin povârnişuri sau abrupturi calcaroase.

Comuna Ineu este situată în zona mai joasă a depresiunii.”2

Râul Crișul Repede curge la o distanță de 1,5 km la Sud de Ineu. În cea mai mare parte a

localității Ineu, Crișul Repede nu are mult mal în partea dreapta, astfel că se produceau inundații.

Avându-se în vedere pericolul de care era amenințat satul de desele inundații, în anii 1972-1974

s-a construit un dig de apărare pe porțiunea Tileagd - Fughiu - lung de peste 4 km, astfel că malul

drept al râului, pe toată lungimea hotarului localității, a fost îndiguit și astfel apărat de inundații.

„Suprafaţa totală a comunei Ineu este de 49,51 km2, reprezentând 6,6% din suprafaţa

totală a Zonei Metropolitane Oradea. Raportat la teritoriul judeţului Bihor, comuna Ineu deţine

0,7% din suprafaţă.”

Clima

În raza comunei este o climă temperată cu ușoare influențe de climă oceanică dinspre Vest.

Temperatura medie este cuprinsă între 7 - 10,5 ºC. Media anuala a precipitaţiilor este de 700-1.000

mm/an. Vânturile sunt mai frecvente dinspre Vest, care atât în timpul iernii cât și în timpul verii, aduc

precipitații. În general vânturile locale sunt neregulate. În timpul iernii vânturile care bat dinspre Sud

duc la creșterea temperaturii și topirea zăpezii, iar în timp de vară aduc ploi calde. Vânturile din Nord-

Est, în timp de iarnă aduc precipitații sub formă de zăpadă, temperaturi mai scăzute, iar în timp de

vară ploi torențiale și grindină. Vânturi și furtuni mari care să fi făcut pagube mari nu s-au consemnat

în ultimul timp. La 18 iulie 1874 un vânt puternic, urmat de ploi, a produs pagube însemnate,

descoperind case, rupând copaci etc. Cu această ocazie a fost dărâmat turnul Bisericii Reformate din

Ineu, deplasând cu câțiva centimetri și turnul Bisericii Ortodoxe.

Intervalul anual fără îngheț este cuprins între 180-200 zile pe an, lucru favorabil dezvoltării

agriculturii. Umiditatea atmosferică este relativ ridicată, cu valori medii anuale cuprinse între 76-80 %

asigurând o activitate vegetativă normală pentru flora spontană și cultivată.

Precipitațiile atmosferice sunt aproximativ 500-700 mm, luna cea mai ploioasă fiind

martie, iar cea mai secetoasă iunie.

2 Ibidem

INEU

13

Vegetația

Este formată din pășuni, păduri, pomi fructiferi, viță de vie și plante de cultură. Pădurea

din raza Ineului cuprinde aproximativ 300 ha fiind formată din: stejar, fag, gorun, carpen, ulm,

tei, plop și alte specii. Pe pantele dealurilor, în partea de Sud a pădurii, în locul numit „Hijul

Caprii“, se cultivă pe o suprafață de peste 50 ha pomi fructiferi: meri, peri, pruni. Tot pe aceste

dealuri ca și în grădinile locuitorilor cresc vișini, cireși, caiși și piersici. În pășuni și fânețe

întâlnim ghimpele. În câmpia joasă a Crișului se găsesc pâlcuri de păduri formate din lemn

câinesc, lemn râios, stufăriș în amestec cu papură, pipirig, rogoz, sălcii, arini, salcâmi ce

protejează terenul de eroziune.

Animalele

Dintre animalele care trăiesc în zonă amintim: mistrețul, vulpea roșcată, căprioarele,

lupul, veverițele și iepurele de câmp. Numărul animalelor sălbatice se împuținează an de an

datorită tratamentelor chimice la care au fost supuse culturile. Dintre păsări amintim: vrabia,

coțofana, graurul, cioara, potârnichea și fazanul. Animalele domestice sunt cele caracteristice

zonei de câmpie: bovine, porcine, ovine, caprine. Se cunosc păsări: gâște, rațe, găini, curci,

crescute pentru carne, ouă și pene. Flora bogată a localității a îndemnat pe locuitori să continue o

veche ocupație a românilor și anume albinăritul.

Solurile

În localitatea Ineu, peste 63 % îl ocupă solurile aluvionare, formate din nisip, pietriș și sol

vegetal care conține humus. Acest sol este dispus în lunca Crișului Repede și înspre satul Botean, pe

fosta albie a Crișului, astăzi colmatată și cunoscută sub numele de ,,Rovină” sau ,,Criscioare”. Restul

solului este format din podzol și solul brun-roșcat de pădure care se găsește în zona colinară, spre

pădure. În general, acestea sunt sărace și necesită îngrășăminte naturale și chimice. Sunt locuri

frecvente unde solul este spălat de apa ploilor și inundații producând eroziuni și degradări. Astfel au

fost plantați arbori de protecție pe o suprafață destul de mare, continuându-se înspre satul Botean.

Toponimia și evoluția localității

După cum rezultă din documentele vremii, satul Ineu este un sat agricol, de tip adunat, ce

a cunoscut o continuă modificare și transformare până în zilele noastre.

Satul avea un centru -biserica- spre care se îndreptau în zilele de sărbătoare oamenii

satului, bărbați și femei, tineri și vârstnici unde-și botezau pruncii și cununau tinerii sau se

prohodeau morții. Ulițele porneau din centru, în mai multe direcții, pierzându-se în câmp. În fața

Monografia Satului

14

bisericii se desfășura o mare parte din viața satului. Aici, judele, înconjurat de bătrânii satului,

judeca pricinile mai mici sau mai mari dintre oameni, făcând dreptate potrivit cu legea nescrisă,

obiceiul pământului, mai puternic și mai respectat de multe ori decât legea cuprinsă în legiuiri și

decrete. ,,Cu înțelepciunea ancestrală, însoțită de chibzuința izvorâtă din conștiința răspunderii,

acești oameni știau să fie blânzi cu cei îndreptățiți, și severi cu cei răi și înrăiți”.3

Ulițele satului aveau case fie pe o parte - pe un singur rând, fie pe amândouă părțile.

Numeroase documente, în special de hotărnicie, consemnează și precizează acest aspect

,,urbanistic”- pe ulița cu un rând de case (in vica simplicis ordinis).

Un document din 1366 oferă date interesante de urbanistică rurală, cu ocazia unei

împărțiri de moșii prin ieșirea din devălmășie, a unui mare domeniu feudal, alcătuit din 33 moșii

din comitatul Bihor și Cenad. Acest act arată că Ineul - sat mai vechi, mai mare și mai bine așezat

- are cinci ulițe: două cu câte două rânduri de case (vicus duplicis ordinis) și trei cu câte un rând

de case. Tot acest document arată că în satul vecin - Botean - sunt doar două ulițe. Casele erau

din nuiele sau lemn, lipite cu pământ sau chirpici. Casa era compusă din tindă, cameră și cămară

(cu ferestre din hârtie îmbibată în ulei, beșica de bou). Padimentul era din lut, iar acoperișul era în

două ape, în majoritate acoperit cu paie, stuf, mai rar scândură.4

În timpul stăpânirii habsburgice, după conscrierea din 1772, s-a trecut la alinierea satelor.

O comisie imperială a făcut propunerea de a comasa casele dispersate și a le alinia. După cum

arată documentele, populația română și maghiară s-a opus dărâmării gospodăriilor vechi și

mutării lor în alte locuri, însă atât acțiunea de comasare cât și cea de aliniere a satelor a fost

impusă de autorități Aceasta a adus mari modificări în planul satelor. În cea mai mare parte,

satele erau alcătuite din locuințe monocelulare, care au supraviețuit paralel cu tipurile de case mai

evoluate până spre mijlocul secolului al XX- lea.

Alinierea satelor a modificat și tipul construcțiilor ce au fost ridicate ulterior. Apare

locuința cu trei camere. De asemenea crește numărul străzilor satului.

O hartă a localității Ineu din anul 1892 arată că suprafața satului este de 5178 jugăre,

împărțită în 15 sectoare. Primul sector - numit PUSTĂ (tăneagă) - este zona intravilană, unde se

găsesc gospodăriile locuitorilor. Alte sectoare sunt: Câmpul de sus, Câmpul de jos, Dealul mare

unguresc, Dealul mic unguresc, Dealul românilor, Câmpul Crișului, Colțul morii, Bonda,

Niarașul de sus și de jos precum și Takó (Tăcaua) cel mai bun pământ arabil. Sunt menționate pe

hartă și zonele de pășune comunală și pădure.

3 Ștefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 88 4 Idem, Habitatul transilvan, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972, p. 26-27

INEU

15

1892 – Zonele satului Ineu

Satul avea centrul în fața școlii, numit

și centrul Peța, după pârâul cu același nume,

iar strada principală era Ulița Mare ce lega

Ineul de Botean. Din această stradă se

desprind următoarele:

- Ulița de Sus - numită și Bomnar

sau Deal

- Ulița de Jos a românilor

- Ulița de Jos a maghiarilor

- Cionca

- Fizeșul vechi.

Se observă din denumirile locurilor și a

străzilor că românii și maghiarii, locuiau în zone

bine delimitate, separate. Până în jurul anilor

1900, în partea maghiară a satului existau trei

uliţe: Peţa (după numele pârâului care o

1892 – Străzile satului Ineu

Monografia Satului

16

străbătea), uliţa bisericii şi uliţa de jos a maghiarilor. Mai târziu ,,Füzes-ul’’ s-a extins cu mai multe

ulicioare. Aici au primit locuri de casă cei care s-au întors acasă din război.

Odată cu scurgerea timpului, numele străzilor au rămas aceleași, ele extinzându-se spre

marginea satului prin construirea de noi case. Încep să apară străzi noi atât la intrare în sat, cât și

în partea satului dinspre pădure (Deal). Colonia de rromi se extinde pe pășunea comunală,

ajungând la 4 străzi, două dintre ele fiind astfaltate. După anul 2005, românii și maghiarii au

contruit case la intarea principală a satului, formându-se încă două noi străzi.

1 – Biserica Ortodoxă 2 – Biserica Penticostală 3 – Biserica Reformată 4 – Biserica Baptistă 5 – Biserica Penticostală nr.2 6 – Biserica Penticostală (Feri) 7 – Biserica Penticostală(Mitra)

8 – Biserica Baptistă maghiară 9 – Dispensar medical 10 - Școala Primară – Grădinița

Străzi locuite de români Străzi locuite de maghiari Străzi locuite de rromi

INEU

17

Populaţia

Comuna Ineu este una dintre localităţile a cărei populaţie a urmat un trend preponderent

ascendent în perioada post-comunistă. Cu excepţia primilor ani de după 1990 când populaţia

stabilă a comunei a înregistrat scăderi ale volumului demografic de la un an la altul chiar de -

5,5%, după 1997 rata medie anuală de creştere a populaţiei a fost de +1,6% (interval 1997-

2010).

Conform Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din anul 2002, structura pe etnii a

populaţiei stabile diferă, într-o oarecare măsură, de structura etnică a populaţiei din Zona

Metropolitană Oradea. Principalul element de disparitate este ponderea populaţiei de etnie rromă,

potrivit datelor din 2002 un procent de 20,7% din populaţia din Ineu declarându-se de etnie

rromă, 68,2% din populaţie este de etnie română, 11% de etnie maghiară şi 0,1% alte etnii.

Conform Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din anul 2011, populaţia stabilă a

comunei Ineu este de 4214 locuitori, din care 2498 români (59,2%), 412 maghiari (9.8%) şi

1302 rromi(31%). În judeţul Bihor, în ceea ce priveşte numărul de rromi, cu cele 1302 persoane

de etnie rromă, Ineul se situează pe locul al III-lea după municipiul Oradea cu 2129 persoane de

etnie rromă şi oraşul Săcuieni 1745 persoane de etnie rromă, iar dintre comunele din judeţul

Bihor situându-se pe locul I, înaintea unor oraşe sau comune ca: Aleşd (1225 rromi), Batăr

(1203 rromi), Ciumeghiu (1013 rromi), Diosig (1046 rromi), Tinca (1162 rromi) ş.a.

Astăzi, în comuna Ineu trăiesc 1440 de rromi, grupați în 356 de familii, din care 308

familii sunt așezate în satul Ineu, 38 în Husasău de Criș și 10 familii în satul Botean.

Pentru perioada 1880-2002, Varga E. Árpád5 prezintă o evoluţie a populaţie comunei

Ineu după etnii:

Alţii An Total Români Maghiari Germani

Evrei Rromi Ucainieni Sârbi Slovaci 1880 987 565 371 1 *6 * - - - 1890 1327 743 542 - * * - - 1 1900 1665 923 739 - * * - - 2

1910 1817 1013 749 1 * 53 - - 1

1920 1950 1201 732 - 17 * * * * 1930 2064 1329 643 - 3 88 - - -

1941 2290 1418 731 - - 141 - - -

1956 2170 * * * * * * * * 1966 2163 1339 583 1 - 241 - - -

1977 2293 1363 556 - - 371 - - -

1992 1969 990 415 - - 564 - - 1 2002 2276 1108 443 - - 735 1 - 1

5 Bihar megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemzetiségi) adatai- Datele comunităților etnice din Bihor 1880-2002 6 Pentru naţionalităţile respective nu s-au solicitat date la recensămintele respective

Monografia Satului

18

Populaţia maghiară este mereu în descreştere. Dacă la recensământul din anul 1910 erau

749 de maghiari, din care 660 reformaţi, în anul 1992 au fost 415 maghiari, din care 368

reformaţi (restul catolici şi baptişti). La recensământul din 2011, erau 300 de maghiari, din care

246 sunt reformaţi.

INEU

19

II. REPERE ISTORICE

1. Mărturii arheologice de locuire în antichitate

Mulțimea războaielor purtate în decursul timpului, care au tulburat și aceste părți ale țării

noastre, ca și calamitățile naturale care s-au abătut asupra oamenilor în diferite epoci istorice, nu

au împiedicat înmulțirea și dezvoltarea satelor românești, a căror populație a crescut prin sporul

natural.

Viața și-a urmat cursul ei normal, oamenii și-au făcut case, și-au format gospodării,

lucrând pământul și apărând satul și țara de dușmanii cotropitori.

Primele dovezi ale existenței omului în Bihor aparțin epocii paleoliticului (50.000 -

35.000 î. Hr.) descoperite în câteva peșteri din defileul Crișului Repede. Mărturiile arheologice

dovedesc o continuitate de viață pe parcursul a mai multor milenii. Așezările neolitice sunt mai

numeroase, ele aparțin unor comunități sedentare de agricultori și crescători de animale care își

confecționează vase și figurine antropomorfe, picturi din lut ars. În apropierea localității, la

Oșorhei, s-au descoperit vestigii ale epocii bronzului prin ateliere de turnătorie.

Daco-geții s-au stabilit în epoca fierului, având o dezvoltare economică remarcabilă

începând cu secolul I î.Hr., întâlnindu-se în zonă monede proprii, alături de monede de tipul

Apollonia, apoi și monede romane republicane așa cum atestă descoperirile de la Tileagd și

Oradea. Circulația monetară intensă indică nu numai bunăstarea comunităților dacice, ci și

participarea lor la schimbul de mărfuri, atât pe plan intern, în Dacia, cât și cu lumea de afară,

greacă și în mod deosebit romană.

Localitatea Ineu, așezată pe valea Crișului Repede, la întâlnirea zonei de câmpie fluvială

cu dealurile joase ale Oradiei, va fi fost locuită cu siguranță și de populația daco-getă, din cele

mai vechi timpuri, chiar dacă lipsesc documentele și dovezile arheologice care să se refere cu

exactitate la această zonă.

După cucerirea Daciei de către romani, zona rămâne în afara dominației propriu-zise,

locuită de dacii liberi, dar în permanent contact economic și cultural cu lumea romană. Tezaurele

de denari romani de la Aștileu și Biharea definesc participarea dacilor liberi din valea Crișului

Repede la viața economică și comercială.

Viața daco-geților și apoi a daco-romanilor s-a desfășurat neîntrerupt până la începutul

Evului Mediu. Pe întreg parcursul secolelor VII-XI, pe valea Crișului Repede, ca în întreg

Bihorul, au existat așezări omenești cu cultură materială și spirituală românească - sate românești

Monografia Satului

20

- care dăinuie neîntrerupt pe aceleași vetre unde vor fi menționate de documentele medievale și

unde trăiesc și în prezent.

După cum dovedesc informațiile scrise, întregite tot mai concludent de descoperirile

arheologice, spre sfârșitul secolului al XI lea și începutul celui următor, în Transilvania,

societatea pășise pe drumul unei organizări temeinice, îndeletnicirile oamenilor fiind mai bine

conturate, iar așezările omenești mai bine întemeiate7.

Forma de organizare era obștesc sătească. Pământul obștii era împărțit prin hotare care

delimitau totodată și satele. Aceste hotare care din veac s-au folosit erau culmile dealurilor,

văile apelor, marginea pădurilor. Acolo unde nu erau hotare naturale se creau cele artificiale,

prin pietre de hotar, șanțuri, valuri, movile, copaci, alte semne. Pământul obștii era împărțit în

două:

a) vatra satului - în care erau grupate casele sătenilor, având în jurul lor teren limitat;

b) hotarul satului - format din teren agricol împărțit în loturi. Tot în hotar se mai găseau:

fânețe, pășuni, păduri, ape, constituind proprietatea comună a întregului sat.

Pământul pentru cultură creștea mereu, prin desfundarea și defrișarea pădurilor, desecări

sau asanări. Potrivit legilor din acele timpuri - obiceiul pământului - pământul din hotarul unui sat

constituia pentru toți un bun comun, de folosința căruia aveau parte numai cei ce alcătuiau obștea

satului, după legăturile de sânge cu întemeietorul așezării. Obștea sătească era condusă de juzi

sau cnezi. Până la mijlocul secolului al XII -Iea, întrucât relațiile feudale pătrunseseră doar într-o

infimă măsură în cadrul obștii sătești transilvănene, nu toate așezările existente sunt menționate în

documente.8

Astfel în actul de danie din anul 1075 pentru mănăstirea Sfântul Benedict (Republica

Slovacia) sunt pomenite doar două sate în Bihor, iar în 1169 sunt menționate în actul de danie

pentru mănăstirea Sîniob (Bihor) un număr de 25 sate bihorene cu un număr aproximativ de 276

gospodării.9

Pe măsura trecerii anilor, odată cu dezvoltarea relațiilor feudale, apar atestările

documentare tot mai numeroase a satelor românești din zona Bihorului.

2. Atestarea documentară a localității

Monografia locală a comunei Ineu, redactată de Consiliul Popular al Comunei Ineu în anul

1986, plasează prima atestarea documentară a satului Ineu în anul 1014. Dicţionarul istoric al

localităţilor din Transilvania îl datează în 1214 sub numele de „Terra Ienev” (Villa Ineu). Din

7 Ștefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, ediția a II-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972 8 Ibidem, p. 152 9 Ibidem, p. 155

INEU

21

anul 1561 este cunoscut sub numele de „Magyar Jeneo” sau „Kisjeneo”10, iar în anul 1913 s-a

folosit şi denumirea de „Köröskisjeneő”.

Astăzi, localitatea este numită Ineu, (localnicii numind-o Ineu de Criș pentru a face

diferențierea de orașul Ineu din județul Arad), este centru de comună, având arondate satele

Botean și Husasău de Criș.

Satul Botean a fost atestat pentru prima dată în anul 1366 sub numele de „Botthyan”, iar

în anul 1508 este cunoscut sub numele de „Alsobattyan”, ca din anul 1962 să poarte numele de

„Bottyan”11.

Satul Husasău de Criş este atestat din anul 1236 sub numele de „Huzzeuozo”, iar din anul

1851 sub numele de „Husszuaszo”12.

Săpăturile făcute pentru fântâni și fundamente de case în Ineu, arată că primele așezări au

fost făcute în partea satului numit Deal unde terenul era cu 5-7 m mai ridicat. Aici se află și cel

mai vechi cimitir din sat așezat în trecut lîngă sat, astăzi fiind la marginea lui, izolat de așezarea

propriu-zisă.

3. Dezvoltarea localității în epoca feudală

După cum e și firesc, la începutul existenței sale, satul Ineu, la fel ca și celelalte așezări,

era un sat liber, care treptat, prin danii regale sau prin acaparare, ajunge în mâinile unor feudali

laici sau clerici. Astfel țăranii liberi devin aserviți stăpânului în diferite grade de dependență, iar

o parte din pământul obștii devine proprietatea stăpânului. Din cauza lipsei documentelor nu se

poate preciza cine erau acești stăpâni, modul lor de dominare, împrejurările în care țăranii și-au

pierdut libertatea.

În ciuda împotrivirii populației românești din Voievodatul lui Menumorut, zona văii

Crișului Repede a fost transformată în comitat, în urma cuceririi ținuturilor de către regatul

feudal maghiar, primul comitat fiind atestat în 1111. Stăpânirea efectivă s-a instaurat mult

mai târziu. Locuitorii satelor trăiau în obștii sătești, iar feudalii care au primit danii aici aveau

o putere doar nominală, fiind nevoiți să accepte această organizare. La sfârșitul secolului al

XI-lea, când are loc cucerirea zonei de către regele Ladislau, zona era intens locuită de o

populație așezată care se ocupa cu agricultura, creșterea animalelor, meșteșugurile și

comerțul.

Regalitatea maghiară încetățenește o viață economică înfloritoare și dă cadrul politic de

întărire a stăpânirii feudale. Satul Ineu intră în posesia Capitalului Romano-Catolic din Oradea

10 Coriolan Suciu – Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania vol. I, p. 309 11 Idem p. 97 12 Idem p. 298

Monografia Satului

22

care avea sarcini și atribuții judiciare, de cercetare a diferitelor cauze, de prețuire a pagubelor, de

fixare a hotarelor.

Din procesele verbale ale probei fierului roșu reiese modul de primire a pământului de

către marii feudali, de iobăgire a țăranilor și de formare a marii proprietăți feudale. Populația se

judecă la Oradea unde era nu numai puterea politică, ci și instituția judiciară.

După cercetările lui Bunyitay Vince, primul proprietar al moșiei Ineu a fost Jób,

arhiepiscopul de Esztergom (1185-1203), apoi, la începutul secolului al XIII-lea, proprietar a

devenit Mike, prefectul comitatului Bihor. Regele Béla al IV-lea a luat domeniul de la Mike şi l-a

donat procurorului general Pál. Mai târziu, după un secol, apare ca domeniu al neamului Csanád

care, în afară de Ineu, a mai deţinut domeniile Tileagd, Săcădat, Săbolciu, Poşolaca, Şuncuiuş,

Telechiu , Botean şi altele, localități care mai există şi astăzi.13

Astfel, ca urmare a acaparării pământurilor de către feudali, în 1221, regele Andrei a

dispus să se înapoieze toate pământurile ce au fost luate cu sila. Regele a numit judecători pentru

a-și exercita atribuțiile pe teritoriul din jurul Oradiei, în document fiind menționate satele: Ineu,

Săbolciu și Fughiu.14

Năvălirea tătarilor în 1241 a fost fără îndoială cel mai mare cataclism ce s-a abătut asupra

zonei la începutul Evului Mediu. Distrugerile și exterminarea locuitorilor făcută cu acest prilej a

fost amplificată de revolta și starea de răzbunare a populației aservite ce se manifestă prin fuga de

pe moșii, distrugeri și jafuri, fapte ce vor da multă bătaie de cap regelui Ungariei după retragerea

tătarilor pentru refacerea situației anterioare.15

După retragerea tătarilor care au distrus pe canonicii cei vechi, au fost convocați la

Oradea toți iobagii mai bătrâni ai bisericii pentru a se clarifica și preciza proprietățile acestora.16

Documentele arată că în 1256 se judecă la Oradea cauza comiților Ștefan, Ladislau și

Toma, fiii lui Pancratius, pentru o moșie în care apar satele: Tileagd, Săbolciu, Ineu, Săcădat,

Țețchea etc.17

Într-un alt document, datat din 1271, se face referire la cererea lui Toma, fiul lui

Pancratius, către Capitlul Bisericii din Oradea, de a fi înscris cuvânt cu cuvânt în scrisoarea de

față actul doveditor, la semnele de hotar ale unor pământuri ale sale numite Tileagd și Săbolciu,

căutat și aflat în registrul nostru cu vecinii săi Ineu, Botean, Săcădat.18

13 Bunyitay Vince, A váradi püspökség története alapításától a jelenkorig, Oradea, 1884 14 Cf. Documente privind istoria României, seria C: Transilvania, vol. I, anul 1075, nr. 1, p. 1, proces-verbal nr. 317 15 Titus L. Roșu, Oradea- Cetatea Bihor străveche vatră voievodală din neolitic până la sfârșitul secolului al XIX-lea, colecția Cartea de Aur, Oradea, 1982, p. 165-166 16 Ibidem p.167 17 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Documente C Transilvania, vol. II, an 1251-1300, nr. 17, p. 16-17 18 Ibidem, an 1283, nr. 286, p. 213

INEU

23

În sfârșit, Capitlul din Oradea avea dreptul de a cerceta și a stabili hotare prin delegații

săi care făceau măsurători pe teren. Astfel este împărțită moșia membrilor familiei Csanad, fiind

amintite și satele: Tileagd, Săbolciu, Tilecuș, Ineu.19

Intensificarea dominației feudale în zonă duce la una din primele răscoale țărănești,

menționată în Registrul de la Oradea, dar și mai târziu, în timpul războiului condus de Gheorghe

Doja. În 1514 oștile țărănești au atacat sub conducerea lui Laurențiu Meszaros castelele nobililor

din Bihor: Cheresig, Săcuieni și Tileagd. Este posibil ca la acesta din urmă să fi participat și

locuitorii satelor din apropiere, deci și din Ineu. Deoarece nobilii s-au retras spre Oradea, în

cetate, țăranii au dat foc orașului Oradea.

În anul 1360, când Telegdi Tamás, arhiepiscopul de Kalocsa şi rudeniile lui s-au împărţit

pe domeniu, se amintesc trei uliţe ale Ineului, una dintre ele fiind uliţa Varsányi. Obiectul

împărţirii l-au făcut şi conacul moşieresc şi moara de apă amenajată pe două pietre. În

continuare însă, Ineu rămâne în proprietatea familiei Telegdi, care a fost multe secole stăpână.

Stau mărturie ctitoriile de la Tileagd.

Familia Telegdi pierde însă proprietatea din cauza trădării lui Telegdi István. Astfel, Békés

Gáspár, Csáki Boldizsár şi Spánit János au obţinut de la János Zsigmond un hrisov pentru

proprietate. Mai târziu, la sfârşitul secolului al XVI-lea, începutul secolului al XVII-lea, în

documente figurează ca proprietari familiile Szemere, Veress, Kerékgyártó, Bódog şi Bogyó, apoi

la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, domeniul este stăpânit de

capitlul orădean.20

Prin anul 1656 au năvălit turcii care au dat foc caselor provocând incendii, au exterminat

un număr mare de locuitori. La plecarea turcilor au rămas în sat trei gospodării. Una dintre ele era

locuită de Hermann Janos, cetățean de origine germană. Întrucât în toată zona nu există locuitori

de origine germană, este posibil să se fi stabilit aici de mai mult timp și să se fi maghiarizat, așa

cum arată și prenumele de Janos.21

Nu este de mirare acest lucru, știindu-se că turcii au pustiit și ars în întregime sau parțial mai

multe sate, cum a fost Căpâlna și Husasău de Tinca - sate ce au rămas fără niciun locuitor în 1599,

consemnându-se în urbariul din 1600 că totus Pagus est combustus et coloni perierunt per tataros.22

Între anii 1659-1660 are loc, în apropierea satului, puternica răscoală condusă de iobagul

Ștefan Roman din Tileagd și de Ioan din Ciurila. Țăranii răsculați au amenințat chiar cu ocuparea

cetății Oradea. Mișcarea a fost înăbușită, dar a reizbucnit în Nordul județului.

19 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Documente C Transilvania, vol. II, an 1308, nr. 98, p. 188 20 Ibidem 21 Mezősi Károly, Kisjenő, p. 274 22 Evlia Celebi, Calători străini despre Țările Române, vol. VI, Editura Ștințiifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 661

Monografia Satului

24

Supunerea treptată a satelor de către otomani se încheie în anul 1660 când, după asedierea

cetății Oradea timp de 45 zile, se întemeiază pașalâcul de Oradea. Acesta cuprinde teritoriul

Bihorului, cu excepția părților nordice din jurul cetății Săcuieni și Debrețin, rămase în continuare

în cadrul principatului.

În perioada stăpânirii turcești, locuitorii satelor erau obligați la plata dărilor, după cum

reiese din defterele turcești. Totuși, dominația otomană nu a cunoscut aici, ca de altfel în întreg

Bihorul și Transilvania, formele de exploatare întâlnite în Moldova și Țara Românească în

aceeași perioadă. Evlia Celebi (călător turc) arăta că au fost jefuiți și pustiiți cu o virtute deosebită

de către turci, locuitorii care nu s-au supus de bunăvoie.23

Treptat, după plecarea turcilor, locuitorii satului şi-au refăcut gospodăriile pe vechea

vatră. În anul 1665 în scrisorile de punere în stăpânire a lui Ioan Török asupra unei curii nobiliare

la Tileagd sunt amintiţi judele George Török şi juratul Șt. Kocsis din Tileagd, judele Șt. Turoczi

din Tilecuş, Ioan Göcz din Ineu, Ioan Turculi din Borşa24.

Jurnalele de robotă şi conscrierile urbariale indică organizarea localităţii sub forma

comunităţii săteşti, chiar în perioada stăpânirii turceşti din timpul Principatului autonom, au fost

păstrate instituţiile săteşti ale cnejilor dat fiind că turcii nu au perturbat vechea organizare.

Judele reprezenta autoritatea supremă locală sau „mai marele satului“ și apare în

documente sub denumirea de biró sau főbiró. El administrează veniturile obștii, poartă grija

lucrărilor de interes local și obștesc, ia măsuri pentru paza și liniștea localității, supraveghează

morala, este judecătorul satului pentru pricini comune sau individuale.25

Comunitatea sătească intervine pe lângă stăpân pentru a-i scuti pe juzi de obligaţii.

Revelatoare în acest sens este cererea locuitorilor din Ineu în şedinţa capitulară prin care se

aprobă scutirea judelui pentru anul în curs. Se mai precizează că judele, în raport cu munca ce o

prestează în folosul domeniului, va fi scutit de dijma jumătate sau în întregime, la aprecierea

dijmuitorului cu condiţia să fie serios şi cu credinţă faţă de stăpân.26

Localitatea a continuat să-și ducă existența având în continuare aceleași îndeletniciri:

agricultura, creșterea animalelor, viticultura, meșteșugurile și comerțul. Meșteșugurile aveau

caracter casnic, fiind atestate documentar producerea pânzei pentru îmbrăcăminte și primele

mori.

După ocuparea cetăţii Oradea de către austrieci la 5 iunie 1662, consimţită prin pacea de la

Karlovitz (1699), întregul comitat Bihor intră sub administraţia austriacă şi implicit sub ocupaţia

militară a trupelor imperiale habsburgice. Urmările economice şi sociale ale noii administraţii au 23 Ibidem, p. 662 24 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Fond Capitlul Episcopiei Romano-Catolice, Oradea, reg. 1, p. 208 25 Ibidem p. 694 26 Ibidem p. 695

INEU

25

fost mult mai dure şi inflexibile decât cea anterioară – turcească, după cum arată academician

D. Prodan, ceea ce era însă şi mai grav au fost abuzurile fără frână ale acestei armate împotriva

căreia iobagii nu au avut nici un mijloc de apărare.27

Soldaţii găzduiţi fac numeroase abuzuri şi acte de violenţă. Locuitorii din Ineu de Criş

reclamau, la 16 septembrie 1734, pe un căpitan imperial găzduit la Urvind care îi obliga să

efectueze cărăuşii la Oradea şi înapoi, fără a fi schimbaţi pe drum.28

Odată cu noua stăpânire revin episcopii catolici de Oradea, după 130 ani de la alungarea

lor de către reformați. Satele de pe valea Crișului Repede, inclusiv Ineul, reintră sub stăpânirea

Episcopiei romano-catolice din Oradea.

În vederea sporirii veniturilor, Episcopia a avut în vedere o organizare și administrare cât

mai corespunzătoare domeniului. S-a făcut divizarea lui în patru subunități și anume: Oradea,

Beiuș, Vașcău și Beliu. La nivelul fiecărei unităti exista un provizorat aflat în subordinea

inspectoratului sau prefectului bunurilor din Oradea, care era organul superior de conducere al

întregului domeniu. La rândul lor, provizoratele (cele patru subunități) cuprindeau mai multe

șpanate, în funcție de numărul localităților provizoratului. Localitatea Ineu făcea parte din

provizoratul Oradea.

O altă măsură, luată de noua administrație, a fost întocmirea unor conscrieri din care se

poate analiza stadiul dezvoltării economico-sociale și caracteristicile care se impun în dezvoltarea

feudalismului. Astfel de conscrieri au fost întocmite în anii 1712, 1719, 1722, 1733 etc.

27 David Prodan, Iobăgia în Transilvania în secolul al XIV-lea, 1968 p. 781 28 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Fond Prefectura județului Bihor, dosar 79, fila 488

Monografia Satului

26

Conscrierea din anul 1712 menționează că stăpânul pământului din Ineu era Capitlul

romano-catolic. Un număr de 12 coloni (iobagi) dețineau, la acea dată, 30 de boi, 14 vaci, 6 cai, 8

porci și aveau 14 câble ovăz, 13 câble porumb, 12 bucăți de slănină, 12 dine de vin, 16 stupi, 21

căpițe de fân.29

În 1719 registrul de recensământ consemnează 30 coloni care posedă: 22 de boi, 37 de

vaci, 6 cai, 14 porci, 11 1/2 câble de grâu, 16 câble de porumb, 3 stupi, 5 bucăți de slănină, 18

căpițe de fân.30

În 1722 sunt înregistrate un număr de 44 familii cu un teren arabil de 77 1/2 sesii, 185 sesii

fânețe precum și 95 vie în săpători. Ca animale sunt menționate: 86 de boi, 77 de vaci, 27 de cai,

126 de porci, 70 de oi, 50 de capre, 4 stupi precum și 2 cazane de fiert țuică și o moară.31

În anul 1733, numărul familiilor din Ineu este de 39, iar al animalelor de: 99 de boi, 93 de

vaci, 19 cai, 52 de porci. Se mai înregistrează 98 câble grâu, 82 câble semănături de toamnă, 82

câble porumb, 177 bucăţi slănină, 115 căpiţe de fân32.

Pentru a înțelege mai bine rolul și rostul acestor conscrieri în explicarea faptelor istorice,

economice și sociale, vom încerca să detaliem conscrierea din anul 1722.

Astfel ea înregistrează numărul capilor de familie, categoria socială, funcția economică sau

adiministrativă, cantitatea sesiei, suprafața terenului arabil și a fânațului în sesie, via socotită în

săpători, animalele mari și mici, morile și cazanele de fiert țuică. De asemenea sunt cuprinși

numărul fraților și fiilor care trăiesc cu capii de familie. Mai cuprinde și unele observații asupra

obligațiilor feudale ale supușilor. Satul cuprinde 77,5 sesii pământ arabil și 185 sesii fânețe

pentru cele 44 familii înregistrate. PământuI arabil era de calitate medie, pietros, argilos, după o

câblă semănată se obține o producție de până la 21,2 câble de grâu.

Pământul satului era dat supușilor definitiv, nefiind împărțit anual ca și în alte localități.

Raportând numărul sesiilor la capii de familie, deducem că unei gospodării (cap de familie) îi revenea

sub două sesii pământ arabil. Fâneața era tot în hotarul satului, repartizată tot în sesii. Reiese că

suprafața fâneței era dublă față de terenul arabil. Se consemnează că terenul arabil e suficient și de

bună calitate. Ca un neajuns este semnalat pericolul de inundare a Crișului Repede și a unor pâraie

locale, care provocau pagube pe terenurile apropiate. Se practica defrișarea de noi terenuri. Pășunile și

pădurile de drept ale domeniului, erau folosite în comun de locuitori, nu sunt trecute în conscriere, dar

putem să deducem existența lor după numărul de animale înregistrate și după cantitatea de ghindă,

apreciată aici la capacitatea de 400 porci. Pădurile, în general, erau protejate prin oprirea la tăiere

pentru regenerare. Ineul avea pădure comună cu satul vecin - Husasău de Criș. Animalele erau libere

29 Ibidem, dosar 107, fila 5 30 Ibidem, dosar 111, fila 9 31 Ibidem, dosar 143, fila 8 32 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Fond Prefectura judeţului Bihor, dosar 157, fila 47

INEU

27

în toată pădurea. Exista convenția că în caz de furtuni, paguba să fie recuperată 2/3 de la Ineu și 1/3 de

la Husasău de Criș. Conscrierea mai evidențiază existența unui promontoriu de 95 săpători, unde

locuitorii lucrau parcelele de vie contra nonă și dijmă.

Populația: Pământul, mult sau puțin, bun sau rău, putea fi pus în valoare prin munca

țăranilor, locuitorii satului ce constituiau potențialul uman indispensabil domeniului feudal. Fiind

la începutul secolului al XVIII-lea, după o perioadă de grele încercări pentru Transilvania,

populația este în scădere în primele două decenii, datorită războiului și răscoalei lui Francisc

Rakoczi al II-lea, cât și din cauza epidemiilor. Abia la sfârșitul celui de-al doilea deceniu,

locuitorii se reașează la vetrele lor, începând să-și facă gospodării noi. Se constată, în tot Bihorul,

o fluctuație a populației de la un sat la altul sau dintr-un comitat în altul. Registrul de dijmă din

1717 consemnează la majoritatea locuitorilor dacă sunt din partea locului sau de unde au venit.

Astfel, pentru Ineu se observă că din cele 57 familii înregistrate, 48 erau din Ineu, iar 9 familii

sunt venite din alte părți. Totuși, ținând cont că în anul 1722 sunt înregistrate doar 44 de familii,

realizăm diferența de 13 capi de familie mai puțin decât în 1717, lucru ce poate fi explicat nu prin

mortalitate, ci prin mișcarea populației spre alte locuri. Acest lucru e caracteristic zonei, fiind

favorizat de puternica acțiune de denegare a dijmei către populația din districtele românești.33

Studiind conscrierea, observăm că numele de familie cele mai numeroase, desigur și mai

vechi, au fost: Peretz, Balogh, Kiss, Urzut, Korba, Misaros, Balai, adăugându-se altele ca:

Bikacz, Farago, Molnar.

Conscrierea înregistrează capii de familie și numărul fraților și fiilor de vârstă majoră și în

linie bărbătească ce trăiau în aceeași casă și într-o singură pâine. Pe baza acestor date se poate

stabili cu aproximație, numărul total al locuitorilor satului.

Utilizându-se pentru o familie coeficientul 5, iar în privința fraților și fiilor coeficientul 2,

reiese că, în Ineu, populația se prezenta astfel:34

Număr Coeficient Total

Capi de familie 44 5 220

Frați și fii 63 2 126

TOTAL 346

Trebuie să avem în vedere faptul că, în conscriere, sunt înregistrați numai supușii

domeniului și nu se poate exclude posibilitatea că ar fi existat și locuitori cu alt statut social-

juridic, sau că unele familii ce locuiau în afara satului să fi rămas neînregistrate.

33 Virgil Maxim, Mișcările sociale la românii bihoreni de pe valea Barcăului și districtul Lunca 1642-1723, Lucrări Științifice, seria istorie, Oradea, 1973, p. 63 34 Istoria României, vol. III, Editura R.P.R., București, 1964, p. 420

Monografia Satului

28

Ocupațiile locuitorilor erau cultura plantelor, creșterea animalelor și cultivarea viței de

vie. Situația economică (starea materială a locuitorilor) o putem deduce din cifrele ce indică

animalele mari și mici deținute de fiecare gospodărie:

Număr de familii

Boi Vaci Cai Porci Oi Capre Stupi

44 86 77 27 128 70 50 4

Acest tablou arată că fiecărei familii îi reveneau aproximativ 2 boi, 3 porci, 1,71 vaci, 0,6

cai, 1,7 oi. Dacă facem analiza defalcată pe gospodării, se observă că nu toate familiile dețineau

animale, sau că numărul animalelor diferă de la o familie la alta.

Obligațiile feudale erau impuse de Capitlu în schimbul dreptului de folosință asupra

pământului. Ele sunt în bani, natură și muncă, constituind venitul principal al domeniului după

reorganizare. Se plătea taxa haidonicală în suma de 4 florini renani, reprezentând plata

personalului angajat pentru menținerea ordinii publice, taxă fixată într-o sumă globală pe

localitate. Deși această taxă nu era mare, pentru localitatea Ineu, reprezenta o sursă sigură de

câștig. Nona și decima reprezentau obligațiile în natură din toate roadele pământului, precum și

din animalele mici: miei, iezi, stupi, păsări. Existând promontoriu se plătea dijmă din vin.

Cantitatea de produse ce trebuiau date stăpânului era determinată de producția anului respectiv.

Dijma porcilor se lua după numărul porcilor scoși la ghindă, câte unu din zece sau dacă erau sub

zece, se răscumpăra fiecare porc cu opt polturi.

Daturile și darurile sunt de asemenea prestații în natură față de stăpân. Darea untului se

prevedea pentru fiecare vacă de lapte la o iustă de unt pe an. Culinarele cuprindeau toate genurile

de legume cultivate în grădină. Darurile de sărbători se dădeau de trei ori pe an din păsări sau

chiar din animale sălbatice. Iobagii care aveau animale de jug erau obligați să transporte, pentru

nevoile domeniului, câte un car de lemne la cele trei mari sărbători anuale.

Obligațiile în muncă, robota era fixată la 12 zile de muncă pe locuitor. Se prestau la tăiatul

și transportul lemnelor, la lucrări de întreținere a morilor. Robota era prestată efectiv, dar nu

reprezenta o sarcină prea mare pentru locuitori.

Dreptul de vânzare a băuturilor era exercitat în tot cursul anului de către stăpânul

domeniului. Era permis și supușilor în perioada de la Sfântul Mihail până la Anul Nou. Satul avea

dreptul, conform vechilor obiceiuri, să-și construiască cârciumă și fiindcă are promontoriu, îi este

cedat vânzarea vinului. Țăranii erau obigați să plătească pentru cazanele de fiert țuică o taxă

anuală.

Morile erau, de asemenea, monopol feudal. În sat era o moară cu două pietre, cu un venit

anual de 60 câble de Debrețin, care se folosea în mod egal cu locuitorii. Pentru plata morarului,

INEU

29

cumpărarea pietrelor de moară, precum și la alte cheltuieli, contribuia în comun atât Capitlul, cât

și supușii. Satul mai deținea o moară a iobagilor.

Pescuitul este amintit sumar, arătându-se că se poate pescui ușor fără a se face alte

mențiuni.

În anul 1770 se face, conscrierea locuitorilor satului cu suprafețele deținute în vatra

satului, pământul arabil și fâneață - care niciodată nu era cosită de două ori.

Total

locuitori

Total în vatra

satului Metrete Pământ arabil Fâneață

117 589 metrete 30 metrete 1076, 4/8 jugăre 475 în cosași

În conscriere sunt înregistrați un număr de 91 familii de coloni care aveau dreptul să se

mute. Aceștia constituiau pătura mai înstărită, mai statornică, legată de loc prin sesie – moșia lor

ereditară, dar care aveau și obligații mai multe. Sporirea continuă a obligațiilor feudale și fiscale

îi determină uneori să-și părăsească sesia și să se mute în altă parte, unde noul stăpân le oferă

scutiri temporare. Pentru a calcula numărul sufletelor se va folosi același indice 5 și va rezulta un

număr de 455 suflete, la care se adaugă jelerii, cu casă și fără casă, în număr de 39 capi, respectiv

10, făcând același calcul rezultă încă 245 de suflete, în total aproximativ 700 locuitori. Raportând

cifra la numărul cifrelor înregistrate în 1722, observăm o creștere spectaculoasă a numărului de

locuitori, lucru aproape imposibil. Una dintre explicații ar putea fi că în 1722 nu s-au înregistrat

toți locuitorii, sau că folosirea coeficientului 5 este prea mare; posibil ca el să fi fost sub cel

mediu pe gospodăria ardeleană.

Reglementarea se referă exact la populația legată de pământ și prin el de obligațiile

feudale. Sunt înregistrați doar capii de familie supuși obligațiilor, restul locuitorilor (preotul, de

exemplu) nefiind cuprins decât accidental când sunt prevăzute unele înlesniri ale acestuia. Nu

sunt cuprinși de asemenea nici oaspeții, cei veniți din alte părti și stabiliți în localitate.

Analizând conscrierea, se observă minuțiozitatea cu care au fost înscrise datele referitoare

la sesii, înregistrându-se diferențele care existau de la un colon la altul, în funcție de mărimea

sesiei. Înscrierea cu exactitate a diferențelor duce la o clasare mai echilibrată a supușilor, putând

fi astfel diferențiate și prestațiile feudale ce le aveau fiecare colon. O sesie se stabilea în funcție

de pământul intravilan, arabilul (arătorul) și fâneața ce o aveau, în funcție de aceasta se stabileau

obligațiile: robota cu animalele, cu palmele, censul, nona etc.

Pământul arabil e înregistrat în jugăre, calculat în stânjeni pătrați de Viena. Pământul

Ineului, fiind de calitate bună, a fost înscris în urbariu în clasa I, unde reveneau 26 jugăre pentru o

sesie întreagă. Jugărul avea și el o valoare în funcție de calitatea pământului, în clasa I fiind 1100

Monografia Satului

30

stânjeni pătrați de Viena. Astfel, unui cap de familie, ce deținea 1/8 din 26 jugăre, îi revenea 3,25

jugăre pentru arător, în timp ce altul ce deținea 3/8 sesie avea 975 jugăre arător, iar cel cu 5/8

sesie îi revenea peste 16 jugăre arător.

Din cei 91 capi de familie - coloni ce stăpâneau 27 sesii, putem distinge 5 categorii

împărțite astfel:

- 35 familii dețineau 1/8 sesie

- 27 familii dețineau 2/8 sesie

- 16 familii dețineau 3/8 sesie

- 7 familii dețineau 4/8 sesie

- 6 familii dețineau 5/8 sesie

Astfel Kiss László pentru 1/8 sesie poseda:

- 2 metrete intravilan

- 2 jugăre arător

- 2 cosași fâneață

Merje János deținea 2/8 sesie și poseda:

- 4 metrete intravilan

- 6 jugăre arător

- 5 cosași fâneață

Corba Postenly cu 4/8 sesie poseda:

- 8 metrete intravilan

- 12 jugăre arător

- 8 cosași fâneață

Jelerii cu casă (în total 39) nu aveau sesie numai pământ intravilan și puțin pământ arabil.

Ei constituiau pătura mai săracă, de aceea erau supuși la obligații mai mici. Dețineau 12 1/4

jugăre intravilan, 16 jugăre arabil și fâneață de 23 cosași. Dintre cei 39 capi de familie, un singur

jeler - Simon László - avea 2 jugăre arabil, restul având mai puțin, iar 26 erau fără pământ arabil.

Jelerii fără casă erau în număr de 10. Aveau obligația de a presta robota cu palmele, câte

12 zile / an, în total 120 zile. Posedau fâneață pentru 10 cosași următorii:

- Kádár Mihály și Pal János pentru câte un cosaș

- Bözörmény István pentru 2 cosași

- László Mihály și Pop pentru câte 3 cosași

Fâneața în cosaș era evaluată la 475 cosași pe sat, repartizată astfel: 442 pentru coloni, 23

pentru jelerii cu casă și 10 pentru jelerii fără casă. Se menționează că fâneața nu se cosește

niciodată de două ori pe an, fiind încadrată în categoria clasa a III-a, unde la o sesie întreagă,

INEU

31

revine fâneață de 12 cosași. Rezultă că fâneața este mai mică în comparație cu arătorul. Putem

concluziona că și numărul animalelor era mai mic. Dreptul la pășunea comunală este cuprins prin

mențiunea că este îndestulătoare. Conscrierea nu înregistrează numărul animalelor ca în

precedentele. Există doar o mențiune referitoare la preotul ortodox care avea dreptul să-și țină

animalele la păscut cu animalele satului.

Vița de vie era în suprafață de 240 săpători; 106 familii dețineau parcele cu vie. Suprafețe

mai mari erau deținute de locuitorii:

Pop C. – 6 săpători Theodor Urs – 6 săpători Fodor I. – 6 săpători

Fazekas Ioan – 6 săpători Gacz A. – 6 săpători Fodor St. – 6 săpători

Barta Ioan – 6 săpători Nistor Ioan – 6 săpători

Se mai precizează că sesiile nu pot fi împărțite anual, ele rămân așa cum au fost date în

această conscriere. Localitatea nu are terenuri defrișate, deține o fâneață dominială de 25 jugăre

pentru care nu plătește nimic. Pământul trebuie să rămână așa cum este cuprins, nu poate fi

transformat din arabil în fâneață și invers.

Pe măsură ce sarcinile feudale creșteau, se șimtea tot mai mult nevoia introducerii unor

criterii de stabilire a lor. Din nevoia unei echități suportabile de către supuși, în textele conscrierii

apar subdiviziunile ce atrag după sine și subdiviziuni ale prestațiilor feudale.

Robota calculată la sesia întreagă era de 1 zi / săptămănă de muncă cu carul cu doi boi, iar

la arat cu patru vite cu grapa și plugul iobagului. Dacă iobagul nu avea patru vite de jug, se

întovărășea cu altul făcând astfel două zile de robotă. Defalcat, pe cap de familie, colonul cu 1/8

sesie avea de prestat 6 zile și jumătate pe an. Robota creștea proporțional cu întinderea

subdiviziunii sesiei. Colonul Corba Postenly, deținător a 4/8 sesie, presta un număr de 26 zile

robotă cu animalele. Robota cu animalele putea fi convertită, prin dublare, în robotă cu palmele.

Colonii erau conscriși cu un total de 1627 zile cu animalele (mattes robot) și 3255 zile cu

brațele (vagy helvet).

Jelerii cu casă, indiferent de averea pe care o aveau, trebuiau să presteze anual, fiecare cap de

familie, 18 zile de muncă, iar jelerul fără casă un număr de 12 zile. Aceștia nu aveau robotă cu

animalele. Se mai face precizarea că stăpânul are voie să dubleze robota în timpul lucrărilor agricole

de bază: seceriș, întreținerea și cultura viței de vie, cosit, dar calculând-o în robotă anuală.

Censul era dat de fiecare cap de familie -colon și jeler cu casă- respectiv 90 și 39 florini,

plătibili până la Sfântul Gheorghe prima parte, iar cealaltă până la Sfântul Mihail. Localitatea

plătea astfel 129 florini, un colon nefiind impus la cens, fără a se preciza motivul.

Monografia Satului

32

Daturile anuale se referă la lemnele de foc - calculate în stânjeni, unt - calculat în itze,

claponi, pui și ouă. La daturi erau obligați doar colonii, acestea fiind repartizate pe cap de familie

în subdiviziuni foarte mici în funcție de suprafața sesiei. La lemne și unt erau subdiviziuni până

la 1/144, la claponi și pui 1/72, iar la ouă 1/36. În total supușii dădeau în 1772, 31 stânjeni -

lemne de foc, 31 itze – unt, 62 claponi, 62 pui, 376 ouă.

Repartizat pe cap de familie, Kiss László dădea 27 /144 stânjeni lemne, 24/144 itze unt,

24/72 claponi și 24/72 pui, iar Corba Postenly dădea 78 /144 stânjeni lemne, 78/144 itze unt, 1

6/72 claponi, 6 6/36 ouă.

Legea Mariei Tereza, privind reglementarea raporturilor dintre stăpâni și supuși, constituie

un mijloc de a pune capăt abuzurilor stăpânirii feudale. De aici se pare că rezultă conștiinciozitatea

cu care au fost clasați supușii, pentru a se face repartizarea echitabilă a obligațiilor feudale.

Se precizează că în cazul în care se fac greșeli de evaluare a pământului să se adreseze

comitetului și se vor lua noi măsuri. Urbariul a fost întocmit în patru exemplare, în 17 ianuarie

1774 a fost prezentat oamenilor și un exemplar s-a dat la primărie. A fost semnat din partea

locuitorilor de: Peret Lorint – jude, Lazăr Herman, Borbély István, Nagy Mihály.

Cu toate aspectele pozitive pe care le conțin, conscrierile au și neajunsuri. Ele nu cuprind

întreaga populație ci numai pe cea dependentă (aservită) contribuabilă, datele nu sunt exacte din

cauza necunoașterii realității de către conscriptori, care pot fi induși în eroare, în chip voit, de

cei care fac declarațiile. 35

35 Ștefan Pascu, Poporul și societatea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972, p. 51

INEU

33

În anii 1784-1787, Iosif al II-lea a dispus efectuarea unui recensământ care a cuprins

întreaga populație a Transilvaniei.36 Acesta a urmărit cunoașterea numărului populației din

imperiu, pentru aprecierea forței de muncă și în scopuri militare. În Transilvnia, desfășurarea lui a

întârziat din cauza răscoalei condusă de Horea, Cloșca și Crișan din 1784 -1785. S-a întocmit pe

liste nominale numite coală pentru casă și familie, în 2-3 exemplare, tipărite în limba germană și

a populației locale. În recensământ a fost trecută populația de drept și de fapt, plecați și străini,

stabilindu-se cu aproximație și mișcarea demografică a populației. De asemenea s-a înregistrat

populația pe sexe și după starea civilă.

4. Dezvoltarea economico-socială a localității în epoca modernă

Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan a dus la desființarea iobăgiei prin actul din 22 august

1785 care a suprimat dependența personală și a restituit țăranilor dependenți dreptul la strămutare,

dreptul de a se căsători fără consimțământul stăpânului, dreptul de a executa meserii. Toate

acestea au dus la destrămarea raporturilor feudale în Transilvania.

Agricultura începe să beneficieze de atenția politicii de stat, care încurajează extinderea

terenurilor cultivate și modernizarea tehnicii agricole. În 1820 nobilimea a folosit prilejul

favorabil oferit de întocmirea unei noi conscripții – conscripția czirakiană – pentru a crea

premisele extinderii pe scară largă a alodiului în dauna sesiilor iobăgești. Nobilimea se

străduiește să îngusteze sesiile iobagilor și îngrădesc dreptul de folosință asupra pășunilor și

pădurilor și agravează sarcinile țărănimii dependente.

Monarhia habsburgică își revizuiește metodele de guvernare și se adaptează noilor realități

apărute odată cu dezvoltarea elementelor economiei capitaliste. Cu toate acestea situația

populației românești nu s-a îmbunătățit. Ea era supusă unei duble exploatări: socială și națională.

Îngrădirea libertății de a se stabili la orașe, de a practica anumite meserii și de a pătrunde în școli,

a frânat procesul de emancipare economică și socială a românilor și a înăsprit antagonismul

dintre iobagii români și stăpânii maghiari.37

În deceniile IV și V ale secolului al XIX-lea, prefaceri adânci s-au produs în gândirea

românilor din Transilvania, printre care un rol important l-a avut atenuarea controverselor

religioase dintre ortodocși și uniți și cooperarea celor două biserici pentru promovarea mișcării

naționale.

Revoluția de la 1848 din Transilvania, prin programele ei, a prezentat relațiile româno-

maghiare de-a lungul timpului, respingând cu hotărâre intențiile de anexare ale Transilvaniei la

Ungaria.

36 Ibidem, p. 97 37 Andrei Oțetea și colab., Istoria poporului român, Editura Științifică, București, 1970, p. 359

Monografia Satului

34

Odată cu înrângerea revoluției ungare de către trupele habsburgice și țariste, Transilvania

ajunge din nou sub stăpânire habsburgică care a știut să profite de neînțelegerile existente între

români și maghiari. Deși revoluția a fost înfrântă, totuși a avut pentru români câteva urmări

pozitive. Au fost înlăturate raporturile feudale care existau între nobilii proprietari de pământ și

iobagi, încât fostul iobag devenea proprietar al pământului urbarial pentru care înainte plătea

dijmă și făcea robotă. Nobilimea a pierdut monopolul asupra pământului, ducând la formarea

unei pături largi de țărani proprietari de pământ, care va constitui una dintre forțele principale ale

mișcărilor revoluționare și sociale ale românilor.

După desfiinţarea iobăgiei, la mijlocul secolului al XIX-lea, în răstimpul a 3-4 decenii, în

condiţiile capitalismului în urma legilor economiei producţiei de mărfuri, unele familii s-au

ridicat, iar altele s-au proletarizat. Asfel, în cadrul acestui proces, a avut loc o masivă ridicare sau

decădere materială a ţărănimii.38 În Ineu, cei care s-au ridicat au fost maghiarii, în timp ce

românii au decăzut din punct de vedere material pentru că pământul mai productiv din lunca

Crişului Repede a fost ocupat de maghiari, în timp ce românii au ocupat terenurile dinspre deal şi

pădure, cu o productivitate mai mică.

Tot acum a fost desființată instituția medievală a celor trei națiuni, astfel românii nu vor

mai avea statutul anterior de popor tolerat în propria lor țară.39

Pe lângă aceste urmări pozitive, au existat și numeroase consecințe negative. Astfel s-a

introdus în mod brutal absolutismul, cenzura, a fost introdusă limba germană ca limbă oficială de

stat, biserica romano-catolică dobândea o poziție predominantă în învățământ și în general în

viața culturală.

Un oarecare succes l-a reprezentat redeschiderea gimnaziilor și seminariilor românești

închise în timpul revoluției, precum și înființarea a zeci de școli populare românești în urma

introducerii învățământului obligatoriu de patru clase.

Încheierea pactului dualist a determinat intensificarea mișcării de eliberare națională a

românilor din Transilvania. Promulgarea celor patru legi în 1868 - a naționalităților, a presei, a

învățământului și cea electorală – declanșează procesul maghiarizării forțate secondat de

introducerea cenzurii și înăbușirea aspirațiilor naționale ale românilor. În decursul celor cinci

decenii a existenței lor, guvernele maghiare au adoptat și urmat cu consecvență o politică

sistematică de deznaționalizare.

În decembrie 1868, Parlamentul maghiar a votat legea naţionalităţilor, în care se prevedea

că în cuprinsul Ungariei există o singură naţiune, cea maghiară, din care făceau parte şi celelalte

38 Iosif Kovács, Monografiile sătești din Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea și sfârșitul secolului al XX-lea, în Acta Musei Napocensis IX, 1972, p. 664 39 Andrei Oțetea, op. cit., p. 384

INEU

35

naţionalităţi. Organizându-se în vederea rezistenței față de acțiunea de deznaționalizare, românii

din Banat și Crișana, la fel și cei din Transilvania în 1869 au creat Partidul Național Român, iar

pe plan religios, Andrei Șaguna alcătuiește Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române,

întemeiat pe principiul democratic al alegerii tuturor organelor bisericești și al controlului

activității bisericii de un congres anual.40

Unul din domeniile grav afectate a fost învățământul românesc, în special școlile

confesionale românești considerate pe drept cuvânt adevărate bastioane de rezistență față de

politica de maghiarizare. Astfel, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din Ungaria declară,

în 1882, nule angajările învățătorilor cu diplome care nu și-au însușit limba maghiară în

vorbire și scriere în așa măsură încât să o poată preda în școală.41

Politica de maghiarizare a satelor se făcea cu ocazia recensămintelor oficiale de stat. În

1880 se votează legea recensământului. Efectuarea lui a fost încredinţată funcţionarilor de stat

care primeau „instrucţiuni confidenţiale” de a trece cât mai mulţi maghiari. În satele mixte, ca şi

Ineul, mulţi români care vorbeau limba maghiară erau înregistraţi ca cetăţeni de limbă maghiară.

Așa se explică și neconcordanța între numărul locuitorilor înregistrați în 1881 și 1890 și situațiile

statistice întocmite la sfârșitul anilor școlari respectivi.

După anul 1894 s-a introdus căsătoria civilă obligatorie, moment important în acţiunea de

maghiarizare a populaţiei. Cu această ocazie, registrele de stare civilă au fost luate de la preoţi şi

trecute în sarcina primăriei, lucru care permitea autorităţilor locale să înregistreze numele în

limba maghiară, chiar fără consimţământul persoanei respective, lucru uşor de realizat într-o

vreme în care o bună parte a locuitorilor satului erau neştiutori de carte.

În această perioadă, un rol important l-au jucat elementele progresiste și fruntașii politici

români care își desfășurau activitatea în satele românești, luptând pentru libertatea națională.

Aceștia arătau în fața maselor că situația tot mai grea de la țară, stagnarea satelor se datora

politicii de asuprire promovată de guvernul maghiar42. Lupta lor pentru introducerea dreptului

de vot corespunzător situației maselor țărănești române din Transilvania a orientat atenția spre

analiza reală a situației prezente a satelor în care țăranimea, din cauza lipsei de pământ, era

ținută departe de viața politică43.

Mișcarea memorandistă a găsit populația românească din Bihor receptivă la dezideratele

momentului, fiind alături de conducătorii politici și luând poziție față de procesul de la Cluj, fiind

40 Mircea Păcurariu, Politica statului ungar față de biserica românească din Transilvania în perioada dualismului 1867-1918, Sibiu, 1986, p. 132- 41 Arhivele statului român, filiala Oradea, Fond Prefectura judeţului Bihor, inventar 23, decret 166/1883, fila 2 42 Iosif Kovacs, op. cit., p. 674 43 Ibidem, p. 665

Monografia Satului

36

cu trup și suflet în simțăminte, gânduri și aspirațiuni alături de ei arătând că procesul de la Cluj e

intentat întregii națiuni române, că izbânda dreptății nu e departe44.

După anul 1905 reprezentanții politici bihoreni au renunțat și ei la pasivism și au început

organizarea unor adunări populare pentru alegeri. Întrucât, localitatea Ineu era o localitate cu

populație mixtă (români, maghiari și rromi) și relațiile între ei erau cordiale, nu s-au organizat

manifestații în localitate. Aceasta nu a impiedicat însă pe români să participe la adunări în satele

vecine, cum a fost cazul în data de 12 noiembrie 1905, în comuna Săcădat. Aici s-a desfășurat o

adunare populară la care au luat parte, pe lângă localnici, locuitori din Ineu (Kis Jeneu), Săbolciu,

Bălaia, Surduc, Șerghiș ... precum și câțiva studenți de la Academia de Drept din Oradea. Au

rostit discursuri deputatul Ioan Russu - Sirianu despre starea politică a țării și votul obștesc, dr.

Aurel Lazăr care în cuvinte pătrunzătoare a îndemnat poporul la înțelegere frățească. Hotărârea

adunării a fost făcută publică prin ziarul ,,Tribuna” și este formulată astfel: locuitorii comunei

Săcădat și jur, cer cu toată puterea să se facă lege care să dea poporului dreptul la votul obștesc

(sufragiu universal) și anume fiecărui / cetățean care a împlimt vârsta de 21 ani, fără deosebire

dacă știe sau nu știe carte, și că acest drept nu trebuie condiționat de necunoașterea limbii

maghiare eliminându-se discriminările naționale45.

Izbucnirea Primului Război Mondial în 1914 a dus la mobilizarea locuitorilor din satele

bihorene trimise în război fără voia lor, în campaniile din Serbia, Galiția sau pe frontul italian.

Intrarea României, în 1916, în război împotriva Austro-Ungariei a fost privită cu dușmănie de

maghiari, dar cu speranță de români, având în vedere unirea cu patria mamă.

Înfrângerea prin capitularea Germaniei, permite dezmembrarea statului multinațional și

formarea statului național unitar român la 1 Decembrie 1918, prin adeziunea reprezentanților

poporului la Marea Adunare de la Alba-Iulia.

Acest eveniment, la care și-au adus contribuția și reprezentanții români bihoreni, n-a fost

acceptat de guvernatorii de la Budapesta care au făcut tot ce le era în putință pentru a menține

aceste vechi teritorii românești în cuprinsul Ungariei, obsedați fiind de refacerea Ungariei feudale

și dovedind o totală lipsă a realismului politic. Această lipsă de receptivitate la un principiu

democratic a creat din partea autorităților și a armatei de ocupație o politică oprimatoare, abuzuri

și atrocități prin care au încercat să distrugă rezistența politică a românilor, dorința lor de a face

parte din România Mare. Trupele de honvezi din zonă erau plătite cu 30, mai târziu 50 de

coroane pe zi și liber jaf în satele românești unde ucideau și jefuiau satele de alimente, cămașă și

perină ce o aflau prin casă46. Erau vizați în primul rând participanții la Alba-Iulia și erau distruse

44 Ștefan Pascu, Făurirea statului național roman, vol. I, București, 1983, p. 227 45 Viorel Faur, Viața politică a românilor bihoreni 1849-1919, Oradea, 1992, p. 32 46 Ibidem, p. 152

INEU

37

steagurile românești ca însemne naționale, erau bătuți și jefuiți preoții români. Deși nu se

consemnează astfel de fapte în satul Ineu, locuitorii nu sunt străini de aceste lucruri. Este

interesant de observat, că locuitorii români din Ineu l-au înștiințat pe preotul Gheorghe Pop din

Oșorhei despre dispariția steagului național din altarul bisericii în noaptea de 2/3 ianuarie 1919,

așezat pentru a fi ferit de privirile dușmanului. Steagul tăiat bucăți cu o secure, a fost găsit într-un

nuc de pe marginea drumului, la ieșirea din localitate.47

Preotului din Ineu i s-a făcut percheziție, pe motiv că îl ascunde pe preotul Iosif Tărău din

Săcădat, participant la Alba-Iulia, ce era căutat de soldații ce aveau mare sete să-l belească și să

facă curele din spatele său.48

Toate acestea vor lua sfârșit odată cu semnarea tratatului de pace între Puterile aliate și

Ungaria, prin care se recunoaște pe plan internațional Unirea Transilvaniei cu România și fixarea

granițelor de stat între cele două țări.

După Unire, una din problemele esențiale în dezvoltarea economică a țării era rezolvarea

problemei agrare ce se impunea ca o necesitate și nu mai suporta amânare. Realizarea unității

naționale a creat cadrul favorabil rezolvării problemei agrare, cea mai spinoasă problemă a vieții

economico-sociale de atunci. Era evident că marile proprietăți mosierești care generau rămășițe

de exploatare de tip feudal deveneau o frână în calea dezvoltării țării. Reforma agrară trebuia

legiferată și aplicată ca un act de justiție socială, dar și o recunoaștere a contribuției țăranilor la

războiul de întregire națională. În Bihor, moșierii dețineau 62,50% din suprafața cultivată și

88,60% din suprafața pădurilor din județ.49

Numărul țăranilor proletari și semiproletari se ridica la peste 60.000. Era deci firesc ca

după adoptarea legii pentru definitivarea reformei agrare, în 1921, să se treacă operativ la

înființarea comisiilor de expropriere și împroprietărire a celor îndreptățiți.

Comisia de ocol din Oradea și-a început activitatea în Ineu la 15 august 1922. S-au

expropriat treptat trei moșii aparținând Capitlului romano-catolic, Composesoratului urbarial și

lui V. Gorovei. Comisia lucra prin măsurarea pământului cu panglica sau lanțul, repartizându-se

țăranilor îndreptățiți locurile cuvenite atât pentru cultură cât și locuri de casă. De asemenea, au

fost stabilite suprafețele de pășune și pădure, precum și loturi de interes obștesc.

În localitatea Ineu, situația exproprierii definitive de la Capitlul romano-catolic arată că,

din suprafața totală de 2552 jugăre 260 stânjeni, s-au expropriat cu prețul fixat în funcție de

calitatea pământului un total de 2540 jugăre și 610 stânjeni, conform tabelului de mai jos:50

- pământ arător - 384 jugăre cu valori de 800 - 900 - 1000 lei 47 Ibidem, p. 162 48 Arhivele statului român, filiala Oradea, Fond Episcopia Ortodoxă Română, dosar 407, fila 419 49 Idem, Fond reforma agrară, dosar 214, p. 101 50 Ibidem, dosar 206, p. 12

Monografia Satului

38

- fâneață - 98 jugăre cu valori de 900 - 1000 lei

- pășune - 89 jugăre cu valori de 500 lei

- pădure - 1932 jugăre cu valori 1000 - 2500 lei

- nefolosibil - 37 jugăre fără valoare

Iată cum se prezintă exproprierea celor trei moșii:51

Proprietarii de moșii

Suprafață totală Suprafață

expropriată Suprafață rămasă în

proprietate

Capitlul romano-catolic

2552 j. 260 st. 2501 j. 1131 st. 50 j 739 st.

Composesoratul urbarial

642 j. 1121 st. 30? j 493 st. 335 j. 628 st.

V. Gorovei 34 j. 202 st. 6 j. 824 st. 27 j. 988 st.

În document se menționează că, pentru Composesoratul urbarial, nu s-au primit actele de

plată de la comună, iar pentru exproprierea pământului de la Capitlul romano-catolic valoarea

este de 3742700 lei, plata făcându-se în procent de 80% din valoarea pămăntului. Odată trecute

în proprietatea statului prin expropriere, aceste suprafețe au fost destinate locuitorilor îndreptățiți.

Acest proces a fost complicat și îndelungat, durând ani de zile. Deși formalitățile de

împroprietărire erau greoaie și se desfășurau lent, țăranii au intrat imediat în posesia terenurilor

atribuite, urmând ca organele superioare să valideze sau să infirme ulterior împroprietărirea.

Treptat, țăranii intrau în posesia pământului, dar se constată o puternică pauperizare a

țăranului, mulți fiind nevoiți să-și vândă loturile primite prin împroprietărire. Conform legii din

13 martie 1925, se interzice vânzarea acestora printr-o publicațiune, dar țăranii ascund caracterul

și proveniența terenurilor vândute, cu expresiile loc de casă, teren din vatra satului52.

Împroprietărirea cu pădure a satului Ineu s-a făcut prin împărțirea marii proprietăți a

Capitlului romano-catolic între localitățile Ineu, Botean, Burzuc, Șușturogiu și Bălaia, ținându-se

seama de vechile hotare între ele, cu oarecare modificări. Prin decizia Tribunalului Oradea din 15

mai 1930, se hotărăște să se dea Boteanului, în completarea pădurii comunale, parcelele cu

numerele topografice 2482/2, 2485, 2486, suprafața de 159 jugăre cadastrale și 1173 stânjeni, iar

pentru pășunea comunală se dau 62 jugăre cadastrale. Acest act este dublat de decizia Judecătoriei

rurale ca instanță a Reformei agrare, care specifică împroprietărirea numai pentru Ineu a întregii

suprafețe ce-i revine, trecându-se și în Cartea Funciară dreptul de proprietate al acestei comune.53

Ținând seama că, pe lângă pământul arabil, pădure și pășune, s-au repartizat și locuri de

casă, există multe nemulțumiri ale locuitorilor pentru acestea datorită locului neprielnic în care au

51 Ibidem, dosar 206, p. 45 52 Blaga Mihoc, Reforma agrară din plasa central, în Crisia, 1984, p. 327- 53 Arhivele Statului Român, filial Oradea, Fond Consilieratul Agricol, dosar 181, fila 5

INEU

39

fost date. Au existat discutii și controverse ani de zile între îndreptățiți și autorități. Într-un

memoriu adresat Judecătoriei Oradea, la 16 martie 1935, de jumătate din cei îndreptățiți la locuri

de casă, care au fost nevoiți să renunțe la acestea fiind neproductive, situate în locuri gropoase,

supuse în fiecare an inundațiilor și este un risc prea mare a se ridica ziduri pe acestea54. Țăranii

și-au angajat un avocat în persoana lui Dimitrie D. Deacu din Oradea, care să-i reprezinte în

instanțele de judecată, autoritate administrativă și financiară. Țăranii propun în memoriu și

rezolvarea convenabilă a acestei situații prin schimbarea zonei Fizeș în pășunea comunală, în

continuarea străzilor dinspre pădure, unde sunt scutiți de inundații. Printre semnatarii

memoriului se află Guti János, Mateiu Iozsef, Nagy Victor, Szöke Ferencz, Fekete Iuliana, Birău

Ioan. Această cerere se respinge pe motiv că sunt întocmite deja toate formalitățile necesare

împroprietăririi lor.55

În 1861 la Sibiu a luat ființă ASTRA sub patronajul lui Andrei Șaguna și Timotei Cipariu,

rolul ei fiind acela de a constitui o punte culturală între toți românii. Pe teritoriul județului Bihor a

funcționat în perioada interbelică 12 despărțăminte. Localitatea Ineu făcea parte din

despărțământul Tileagd, dar întreaga activitate în perioada interbelică s-a desfășurat sub

conducerea și îndrumarea centrului de județ Oradea. În perioada 1923-1925 s-au organizat

conferințe și șezători culturale la care au participat personalități marcante ca: profesorul Augustin

Cosma, Andrei Magier, Ioan Matei, care vorbeau despre scopurile Astrei, legăturile istorico-

culturale între Transilvania și patria mamă, sfaturi cu caracter juridic, conferințe cu caracter

medical însoțite de filme și proiecții referitoare la tutun, alcool și boli venerice.56

În 1924 s-a înființat la Ineu biblioteca poporală de către Despărțământul Central Oradea.

Această bibliotecă a fost printre cele mai active din plasa Tileagd, fiind completată în 1927 și

1930, ajungând la 101 volume, condusă de doi învățători activi. Exista în timpul acesta în Ineu și

un cămin cultural ce purta numele lui Simion Bărnuțiu. Acesta a fost construit din inițiativă locală

și coordona și activitatea bibliotecii Astra.57

Despărțământul Central avea organizate școli țărănești la care au participat și țărani din

localitatea Ineu. Astfel, în 1938 frecventa școala Ioan Corba care se ocupa pe lângă agricultură și

cu viticultura. Acest țăran apare și în evidența școlară din anul 1940.

În preajma anului 1940 nori negri se abăteau asupra țării. Declanșarea celui de-al II-lea

Război Mondial va produce modificări în viața localității.

Pământ, vite, om și muncă, iată cele patru vorbe care ne fac să înțelegem întreg rostul

traiului omenesc, și îndeosebi munca economului, prin care el agonisește pentru sine, precum și 54 Ibidem, Fond reforma agrară, dosar 206, fila 26 55 Ibidem, Fond Consilieratul Agricol, dosar 181, fila 26 56 Lucia Cornea, Activitatea despărțămintelor Astrei bihorene, în Crisia XXI, an 1991, p.182-183 57 Arhivele Statului Român, filial Oradea, Fond Prefectura județului Bihor, dosar 10, filele 24-25

Monografia Satului

40

pentru alții. Așadar, cei mai mulți nu se gândesc măcar o dată la vrednicia oamenilor muncași

despre care poetul Alecsandri spune:

,,Sfântă muncă de la țară, izvor de îmbogățire

Tu legi omul cu pământul în o dulce înfrățire.”

5. Dezvoltarea satului în epoca contemporană

Primele documente locale care prezintă dezvoltarea

satului Ineu în perioada postbelică apar în anul 195758. La

acea dată, populația satului era formată din 2200 locuitori,

din care 1073 erau bărbați și 1147 erau femei. O evidență

locală a distribuției populației după naționalități arată că în

satul Ineu românii reprezentau 72%, maghiarii 27,5% și

rromii 0,5%. Aceste date nu erau reale deoarece procentul

populației rrome era mult mai mare, aproximativ 6 %, având în vedere faptul că, la recensământul

din 1941, numărul persoanelor de etnie rromă era 141 dintr-un total de 2290.

În comuna Ineu existau 971 gospodării mici și 163 gospodării medii. În satul Ineu se aflau

cinci chiaburi, în Husasău de Criș patru, iar în Botean unul. Suprafața totală a terenurilor din

hotarul comunei reprezenta 4022 ha. Din această suprafață, 2083 ha erau în sectorul individual și

1939 de ha erau în sectorul comunal.

Sector individual Sector comunal

teren arabil 1751ha teren arabil 56 ha G.A.S. „Prodaliment”

pășune 7 ha teren arabil 30 ha lot zootehnic comunal

fânețe 248 ha fânețe 11 ha lot zootehnic comunal

vii 59 ha pășune 605 ha comunal

livezi 8 ha fânețe 7 ha G.A.S. „Prodaliment”

păduri 9 ha păduri 1230 ha comunal sub conducerea statului

bălți 0,5 ha - - -

În anul 1954 în satul Ineu funcționează o moară, proprietar fiind Mesaroș Ioan din

Oșorhei. Aici locuitorii măcinau grâu, porumb și urluială pentru animale. În Ineu există și un

centru de smântânire a laptelui care deservea locuitorii satelor învecinate. În sat lucrau mai mulți

croitori și un cizmar care nu erau încă cooperatizați.

58 Monografia Comunei Ineu, 1957

INEU

41

În anul 1946 în Ineu se înființează Căminul Cultral care funcționa într-o locație

improvizată. În anul 1952, în Adunarea Generală Populară s-a votat „autoimpunerea” în scopul

construirii localului Căminului Cultural. În anul 1953 s-au ars 10.000 de cărămizi, iar construcția

s-a făcut în anul 1956, având o valoare de 25 717 lei. Pop Irimie, președintele comitetului

executiv și Buciu Florian, președintele comitetului cetățenesc au procurat lemnul necesar

construcției, ușile, țigla și cuiele.

În sat exista o bibliotecă comunală cu peste 2000 de volume. Căminul Cultural din Ineu

poseda un aparat radio procurat din contribuția bănească a cadrelor didactice, a funcționarilor de

la Sfatul Popular și a unor săteni mai cu dare de mână.

Pe lângă Căminul Cultural funcționa o echipă de teatru, echipe de dans, echipe de cor și

brigăzi artistice de agitație. Ianța Pavel (directorul școlii) și Vidican Teodor conduceau echipa de cor,

Ianța Dochița instruia echipa de dans, Ormoș Ana conducea echipa de dansuri maghiare, Antonescu

Gheorghe instruia echipa de teatru, Damșa Teodor instruia brigada artistică de agitație.

Între anii 1945-1946, în fiecare sat au fost înființate Cooperative de Consum, cooperativa

de centru fiind la Ineu, unde populația era deservită de două filiale. Cooperativa de Credite ia

ființă în anul 1956, numărând aproape 400 de membri.

Una dintre cele mai importante trebuințe ale localnicilor o reprezenta sănătatea. În anul

1949 se înființează un dispensar medical într-un local cumpărat prin contribuția bănească a

locuitorilor din cele trei sate ce compun comuna Ineu. Dispensarul beneficia și de un punct

farmaceutic, care în acele vremuri, era foarte util locuitorilor satului.

În anul 1948, după înlăturarea monarhiei, se produc schimbări în sistemul de conducere al

țării. Astfel, vechile structuri administrative ale primăriilor au fost înlocuite cu așa – zisele

„Comitetele Provizorii”. În acest an la conducerea Primăriei se afla Pop Irimie, iar notar era

Răducu Gheorghe.

În aprilie 1949 Comitetele au fost înlocuite cu „Sfaturile Populare”, care erau formate din

deputați aleși de popor prin vot universal, legal, direct și secret. Din acest moment funcția de

primar a fost înlocuită cu cea de președinte și cea de notar cu cea de secretar. La Ineu, între anii

1949 – 1952, președintele Sfatului Popular a fost Szabó Carol, iar secretar – Sarca Sever.

Din anul 1952 la conducerea Sfatului Popular s-a aflat Por Iosif – președinte – până în

anul 1954, urmat de Stanic Alexandru până în 1955, iar între 1955 – 1956 Raț Zoltan. În această

perioadă funcția de secretar a fost ocupată de Solak Elvira. În anul 1956 conducerea Sfatului

Popular a fost preluată de Pop Irimie – președinte, Dörner Rozalia – secretar și Căpuș Petru –

vicepreședinte.59

59 Ibidem, p. 15-16

Monografia Satului

42

De remarcat este faptul că, la data de 7 mai

1957, este redactată și prima monografie a comunei

Ineu la care și-au adus aportul următorii: Pop Irimie –

președintele Sfatului Popular al comunei Ineu, Căpuș

Petru – secretarul Organizației de Bază P.M.R.,

Dörner Rozalia – secretara Sfatului Popular, Ianța

Pavel – directorul Școlii elementare de 7 ani Ineu,

Andrei Elena – profesoară de limba română,

Muranievici Eftimie – directorul Școlii din satul

Husasău de Criș, Micuț Cornel – învățător în satul Husasău de Criș, Andraș Florian – directorul

Școlii din satul Botean și Afilipoaie Gheorghe – preot ortodox român din comuna Ineu.

Sfatul Popular se ocupa de administrarea economică și culturală a satului, întocmind

bugetul local și îndrumând activitatea organelor administrative subordonate.

Căminului Cultural din Ineu

În anul 1961 se finalizează construcția Căminului Cultural din Ineu, acesta fiind dotat cu

aparat de proiecție cinematografică, rulând filme de trei ori pe săptămână. În cadrul Căminului

Cultural era amenajată o bibliotecă care însuma peste 12.000 de volume, colecții de reviste, ziare.60

În anul 1961 se cumpără și se reamenajează actualul dispensar medical în care profesa un

medic, un oficiant sanitar, o moașe medicală calificată și personal ajutător.

Drumul care lega satul Ineu de șoseaua națională (DN 1 – E 60) trecea peste un pod de

lemn care, în anul 1962, a fost distrus de ape și blocuri de gheață. Datorită accesului greoi în

60 Monografia Comunei Ineu, 1967

INEU

43

localitate, Sfatul Popular Regional Crișana a decis, în primăvara anului 1964, construirea unui

pod nou din beton armat, având lungimea de 157 m și lățimea de 6 m, cu fonduri de la stat,

lucrarea fiind finalizată la sfârșitul anului 1964.

După anii 60` satul cunoaște o importantă dezvoltare a spațiului locativ. Se construiesc

aproape 700 de case noi, curțile caselor sunt împrejmuite cu garduri din prefabricate de beton,

cărămidă, grilaje și porți de fier.

În anul 1964, Adunarea Populară a satului a votat contribuția voluntară bănească a

locuitorilor pentru electrificarea satului. În toamna aceluiași an, I.R.E. Crișana începe lucrările de

electrificare, iar în martie 1965 a fost dată în funcțiune electrificarea parțială a satului. Finalizarea

electrificării tuturor străzilor satului a fost realizată la începutul anului 1967.

Pe vremea primarului Varga Gheorghe, în anul 1974 se finalizează construcția corpului

principal al școlii din Ineu.

1974 - Școala din Ineu

În anul 1980 se începe construcția singurului bloc din localitate care va fi dat în folosință

în anul 1982, fiind locuit de profesori, medici, polițiști și funcționari publici locali.

După anul 1970, se asfaltează drumul ce leagă satul de DN1, la care contribuie și locuitorii

satului la amenajarea terasamentului drumului. În anii 80' se realizează asfaltarea centrului satului

continuând pe Ulița Mare până lângă Borbei Florica, iar spre Deal până lângă grădiniță. Se extinde

rețeau de telefonie fixă, iar televiziunea prin cablu și rețeau de internet apar după anul 2000.

În perioada 2004-2009 se asfaltează toate străzile din localitate. De asemenea sunt

asfaltate și drumurile ce leagă satul Ineu de cele două sate aparținătoare, facilitându-se astfel

legătură dintre cele trei sate ale comunei.

În satele Husasău de Criș și Botean se construiesc școli noi, iar cele din Ineu sunt

reabilitate, beneficiind de încălzire centrală și grupuri sanitare interioare.

Monografia Satului

44

Interesul administrație publice locale este îndreptat și spre celelalte instituții de cultură și

sănătate. Se reabilitează Căminul Cultural și Dispensarul Medical, introducându-se încălzire

centrală și grupuri sanitare interioare.

În perioada 2008-2014 Primăria Comunei Ineu a încercat să îmbunătățească

condițiile de locuire din satul Ineu, dar și din satele Botean și Husasău, prin realizarea unor

investiții după cum urmează:

- Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a comunei pe anii 2008-2014, necesară pentru

accesarea de Fonduri Europene;

- Finalizarea Strategiei de Dezvoltare a comunei pentru anii 2014-2020;

- Certificarea Primăriei cu ISO 9001/2008;

- Întabularea sediului Primăriei și a tuturor clădirilor care aparțin Primăriei (școli, cămine

culturale, dispensar);

- Începând din 2 iunie 2010, Ineul devine membru al Zonei Metropolitane Oradea, an în

care se elaborează Strategia de dezvoltare locală a comunei Ineu, scopul asocierii fiind

stimularea şi sprijinirea creşterii prosperităţii teritoriului zonei, ridicarea bunăstării

cetăţenilor acesteia, direcţia de orientare fiind creşterea continuă a calităţii vieţii.61

- Comuna Ineu este membră, cu drepturi depline, în Asociația de Dezvoltare

Intercomunitară APAREGIO (ADI), drept urmare licitația pentru introducerea apei și a

canalizării în satele Husasău de Criș și Ineu a fost deschisă în luna noiembrie 2014,

urmând ca lucrările să fie demarate în termen de 10 luni;

- Reabilitarea iluminatului public; fiecare stâlp a fost dotat cu becuri economice, reducând

astfel cu 50% factura la energie electrică;

- Asfaltarea majorității

străzilor din comuna Ineu;

- Curățarea pe o rază de 2 km

a văii Bonda pentru a

preveni riscurile de inundații

în satele Ineu și Botean;

- Sprijinirea construirii

Capelelor mortuare din

satele Husasău de Criș și

Ineu;

61 Zona Metropolitană Oradea, Strategia de dezvoltare locală a comunei Ineu, Oradea, 2011, p.8

2014 – Capela mortuară ortodoxă din Ineu

INEU

45

- Construirea unui Centru Medical în comuna Ineu, lucrare ce se va finaliza în luna

decembrie 2014;

2014 – Centrul Medical de Permanență din Ineu

- Începerea unei construcții noi pentru Grădinița cu Program Normal în satul Ineu;

- Finalizarea construcției Școlii Gimnaziale nr. 2 din Husasău de Criș;

- Asfaltarea drumului comunal (DC) 44 ce leagă satele Ineu și Husasău de Criș pe o

lungime de 5,8 km;

- Asfaltarea, în parteneriat cu comuna Oșorhei, a drumului dintre localitățile Fughiu și

Husasău de Criș, creând posibilitatea unui transport modern;

- Reabilitarea DJ 767 prin montarea de parapeți de o parte și de alta a Crișului Repede;

- Reabilitarea Căminelor Culturale din întreaga comună, preluate într-o stare majoră de

degradare;

- Reabilitarea unei clădiri degradate, la Husasău de Criș, în care, în prezent, funcționează o

farmacie;

- S-a amenajat câte un teren sintetic de sport în fiecare sat al comunei (2013 – 2014);

- Înființarea Asociației Sportive „Crișul Ineu”, având ca obiect de activitate toată gama

sportivă; Intenționarea construirii un stadion, pentru înființarea unei echipe locale de

fotbal;

- În 2013, cu sprijinul CNADR, s-a finalizat amenajarea unei benzi de decelarare din DN 1

spre DJ 767 și a uneia de accelerare de pe DJ 767 spre DN 1;

- Pietruirea drumurilor de pământ care fac legătura între terenuri agricole;

- Încheierea de parteneriate între Primărie – Fundația „Speranța României”, Fudația

Ruhama și Complexul „King's Land” Ineu;

- Extinderea rețelei de electricitate pentru racordarea tuturor gospodăriilor din comună.

Monografia Satului

46

De-a lungul timpului, la conducerea satului Ineu s-au aflat următorii primari:

Perioada Primar Secretar Viceprimar

08. 1947 – 03. 1949 Buciu Florian Bulzan ?

04. 1949 – 05. 1949 Bugaș Horea

06. 1949 – 12. 1949 Pop Irimie Răducu Gheorghe

01. – 12. 1950 Fechete Carol Sarca Sever

01. – 12. 1951 Por Iosif Sarca Sever

01. – 06. 1952 Szabo Carol Sarca Sever

07. 1952 – 09. 1953 Por Iosif Solak Elvira

10. 1953 – 10. 1955 Stanic Alexandru Solak Elvira

10. 1955-1956 Raț Zoltan Solak Elvira

1956 – 12. 1959 Pop Irimie Dörner Rozalia Căpuș Petru

01. – 04. 1960 Fabian Ștefan Dörner Rozalia

05. 1960 – 12. 1964 Szabo Carol Botău Gheorghe

1965 – 05. 1968 Mălan Dumitru Botău Gheorghe

06 1968 – 04. 1971 Naghiu Teodor

05. 1971 – 10. 1973 Crăciun Florian

11. 1973 – 02. 1975 Varga Gheorghe Nistor Dumitru

03. – 07. 1975 Crăciun Florian Nistor Dumitru

08. 1975 - ? Varga Gheorghe Nistor Dumitru

1984-1989 Nistor Ioan Tatu Săndică

03. - 08. 1990 Misaroș Ritzi Ioan Matei Aurica -

09. 1990-1992 Popoviciu Traian Matei Aurica -

1992-1996 Misaroș Ritzi Ioan Matei Aurica Molnar Maria

Drugaș Ioan

1996-2000 Matei Radu Hadade Doina Șanta Ioan Opriș Liviu

2000-2004 Matei Radu Hadade Doina Opriș Liviu

2004-2008 Șanta Ioan Hadade Doina Togor Dumitru

2008-2012 Togor Dumitru Hadade Doina Urdea Florin Constandache Doru

2012 - prezent Togor Dumitru Hadade Doina Constandache Doru

INEU

47

III. OCUPAȚIILE DE BAZĂ

1. Primele ocupații ale locuitorilor din Ineu

Agricultura era ocupația de bază a locuitorilor localității având tradiții străvechi. Într-un

trecut mai îndepărtat a existat proprietatea comună asupra pământului. După instaurarea

dominației maghiare, pământul de arătură, fânețele și viile apar ca proprietăți individuale pe când

pădurile și pășunea sau resursele pădurii erau folosite de locuitorii satului și stăpânul satului -

Episcopia Romano-Catolică din Oradea. În ceea ce privește plantele cultivate se pare că, grâul

era pe primul loc. De altfel și călătorul turc Evlia Celebi, vorbind despre produsele din jurul

Oradiei, arată că are o calitate de grâu fără mustăți care este admirat; din acesta se face pâine

albă care este ca prăjitura hehebi62.

Se mai cultivă orz, ovăz și mei care vafi înlocuit cu porumbul, după cum reiese din

conscrierile după 1711. Începând cu anul 1746 se introduce în zonă și cultura de floarea-soarelui.

Ca plante textile cu vechime îndelungată se cultiva cânepa și inul. Zarzavaturile sunt și ele

răspândite, în special fasolea, mazărea, varza și mai ales castraveții, cultură ce ocupa un loc

important în grădinile localnicillor.

Cultura cartofului s-a introdus târziu, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Folosirea

sistemului de agricultura în țelina este cel mai vechi. În felul acesta, pământul arabil se lucra

câțiva ani, după care se lăsa să se odihnească, până ce se înțelenea63. Acest teren purta numele de

pârlog. De asemenea se folosea agricultura cu ogor negru - prin care ogorul sterp era arat fără să

fie însămânțat. Plantele crescute spontan pe această suprafață erau pășunate de animale, care în

același timp gunoiau locul. Paralel cu sistemul de agricultură în țelină apare si sistemul bienal și

trienal, adică partea care arată că într-un an se odihnea, în al doilea - devenind pârlog - pentru a se

cultiva din nou în anul următor.

Din conscrierile urbariale rezultă că, totuși, productivitatea era destul de scăzută pentru că

dintr-o câblă de grâu semănată se obțineau până la 2 1/2 câble de grâu, conform conscrierii din

1722.

Uneltele agricole folosite de țărani la munca câmpului erau cele tradiționale: plugul de

lemn înlocuit mai târziu cu plugul cu elemente din fier, grebla pentru fân, coasa, furca de lemn,

62 Evlia Celebi, Despre ocuparea cetății Oradea de către turci în anul 1660, în Călători străini despre Țările Române, vol. VI, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 30 63 Despre pământ, a se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă) etc.

Monografia Satului

48

grebla acţionată de animale, iar pentru pregătirea ogorului de semănat se folosea grapa sau

boroana.

Creșterea animalelor - a fost din timpuri străvechi una din ocupațiile de bază ale

țăranilor. Terminologia pastorală păstrează până astăzi termeni ce atestă vechimea ocupației.

Ea s-a dezvoltat în strânsă legătură cu agricultura. Alături de pământul de arătura, se găseau

pășunile și fânețele, fie ca proprietate comună (pășunile) – fie proprietate individuală

(fânețele).

În registrele de dijmă ale locuitorilor și în conscrierile veniturilor Capitlului și ale

Fiscului, în secolul al XVIII-lea se găsesc informații cu privire la fâneață, menționându-se la

1722 că e suficient și de bună calitate64.

În secolul al XIX-lea se dau îndrumări privind introducerea pășunatului rațional. Astfel

la 1820 Samuil Vulcan tălmăcea pentru țărănime hotărârile Adunării generale a comitatului

Bihor, în vederea generalizării unor metode mai avansate în agricultură, precizând că:

pășunatul fânețelor până la împărțirea hotarelor la călcături să fie oprit la data de 23

aprilie, fiindcă numai în felul acesta se va putea cosi fânul, altfel animalele vor ieși în

primăvară fără putere și neavând provizii de fân vor trebui să aștepte să crească iarba65.

Din alte conscrieri dintre anii 1712-1733 rezultă ca numărul boilor era cel mai mare,

urmat de vaci, porci, oi, capre, cai. Astfel s-au înregistrat un număr de 237 boi, 221 vaci, 210

porci și numai 58 de cai.

Analizând numărul animalelor pe specii, se observă o creștere a numărului boilor și al

vacilor, în timp ce numărul cailor și al porcilor oscilează mult de la o conscriere la alta. În

1722 sunt înregistrați un număr de 126 porci, iar în 1733 numărul lor a scăzut la 52,

explicația fiind, probabil, data când au fost făcute conscrierile (înaintea sau după perioada de

tăiere a porcilor).

După cum reiese din conscrieri, creșterea animalelor a ocupat un loc important în viața

satului, nefiind posibilă dezvoltarea agriculturii fără animale.

Animalele erau crescute atât pentru nevoile gospodărești cât și pentru comercializare.

În gospodării animalele constituiau forță motrică pentru efectuarea muncilor agricole, dădeau

îngrășămintele naturale și produsele lor constituiau materii prime pentru alimentație și

îmbrăcăminte. În apropierea satului, la Tileagd și Oradea, au existat permanent târguri de

animale unde negustorii adunau turme mari pentru consum local sau export66.

64 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Fond Prefectura Județului Bihor, inventar 41, dosar 111, fila 5 65 Idem, Fond Episcopia Romano-Catolică, Acta antique, fascicol XXXIII 66 Virgil Maxim, Gh. Mudura, Valorificările etnografice din fondurile arhivistice, Biharia, 1974, p. 49-50

INEU

49

Vănătoarea și pescuitul erau ocupații secundare ale locuitorilor. Aceste ocupații au fost

interzise pe domeniu în anul 1504 prin legea ,,Venetia et aucupium vesticis prohibiturn” care

interzicea iobagilor și țăranilor să vâneze animale nedăunătoare (cerbi, căprioare, iepuri, mistreți,

fazani). Apoi au fost opriți cu desăvârșire de la vânat.

După cum arată Ion Vlăduțiu, țăranul a practicat vânătoarea activă cu unelte rudimentare,

prin urmărirea și atacarea animalelor sau vânătoarea cu lanțuri, curse și capcane.67

Luând urmele animalului, mai ales a celor lăsate pe zăpadă, țăranul a utilizat uneltele ce le

avea la îndemână: bâta, parul, furca de fier, securea, arcul cu săgeată. Pentru vânătoarea pasivă

foloseau capcane și curse, așezate în locuri unde animalul sălbatic avea obiceiul să vină de mai

mute ori. Pescuitul era permis locuitorilor din Ineu conform conscrierilor. Ca și vânătoarea,

pescuitul constituia monopoluri feudale și se nominalizau locurile unde se putea practica

pescuitul, cu aprobarea Episcopiei.

Viticultura reprezintă o ocupație veche, practicată în zona mai înaltă a localității, numită

Hijul Caprii. Terenurile cu vii din zilele noastre corespund în linii mari cu cele atestate în

numeroase conscrieri din secolele anterioare. Documentele arata că pe Drumul sării se transporta

cu căruța și vin, ce era vămuit la Vadu-Crișului.68

Conscrierile din secolul al XVIII-lea consemnează cu exactitate suprafața totală de

podgorii aflată în promontorii și exprimată în săpători, teren ce putea fi săpat de un număr de

oameni într-o zi. Tot din conscrieri rezultă că localitatea avea dreptul la crâșme domeniale.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea vița de vie din toată Europa a fost distrusă de

filoxeră, boală ce a ajuns și în podgoriile din zona Crișului Repede. Soiurile de struguri cultivate

sunt: Concor, Țâța caprei, Othello și altele.

Albinăritul - flora și condițiile de climă sunt prielnice creșterii albinelor. Această

ocupație s-a dezvoltat din bărcuit, vânătoarea de albine sălbatice. Și astăzi, bătrânii satului își

amintesc de obiceiul unora de a umbla toamna prin pădure pentru a aduna mierea strânsă de

albine în timpul verii, sau de a aduce din scorburile copacilor stupii găsiți.

Creșterea albinelor se făcea pentru obținerea de miere și ceară folosite pentru îndulcirea

alimentelor, prepararea băuturilor, respectiv la lumânări și sigilii. În conscrierea din 1722 sunt

înregistrați în Ineu patru stupi pentru care se percepea nonă. Aceasta a fost desființată în anul

1836 ducând la dezvoltarea creșterii albinelor. La început, stupii de albine erau confecționați din

trunchiuri de copaci închise la capete, având un orificiu pentru intrarea albinelor numit urdiniș.

Mai târziu au apărut coșnițele împletite din nuiele și lipite cu bălegar și argilă sau pleavă. Aceste

67 I. Vlăduțiu, Etnografia românească, Editura Științifică, București, 1973, p. 308 68 Titus Roșu, Vămi, vaduri și drumuri comerciale bihorene, în Studii și articole de istorie, București, 1961, p. 85

Monografia Satului

50

coșare se mai vedeau acum 30-40 de ani în gospodăriile sătenilor, în tărnaț pe o poliță, sub

streașina casei pe peretele cel mai însorit. Existau și coșnite din crengi de sâlcie, iar mai târziu s-a

trecut la confecționarea lăzilor din lemn.

2. Ocupațiile ineuanilor în epoca contemporană

Încheierea procesului de colectivizare a agriculturii s-a făcut simțit și în Ineu, unde

majoritatea locuitorilor munceau la CAP, primind retribuție în natură și bani. Toți membrii CAP-

ului beneficiau de un lot de 0,30 ha pe care îl cultivau cu legume necesare consumului familial

sau pentru valorificare.

Dezvoltarea industriei în Oradea, a permis ca, după anul 1970, o treime din populația

satului să lucreze în Oradea la întreprinderi ca: IJGCL, Baza nr. 4, Fabrica de ulei, Combinatul de

prelucrarea lemnului, Sinteza, Alumina, Miorița etc.

După anii 80`, Cooperativa agricolă de producție Ineu „Crișul Repede” deținea o suprafață

totală de 2038 ha, din care 1349 ha de producție cu o capacitate anuală de 15.108 milioane lei, 1072

de muncitori și 2174 de animale. Cooperativa agricolă era situată la ieșirea din satul Ineu spre Botean,

la numărul 340, având ca for tutelar Uniunea Județeană a Cooperativelor de Producție.69

În anul 1986, în centrul satului Ineu funcționa Secția de Mașini Agricole (S.M.A.), în care

munceau 23 de salariați, fiind compusă din:

Atelier mecanic - 167 metri pătrați;

Clădire administrativă - 126 metri pătrați;

Depozit de carburanți;

Platformă betonată - 288 metri pătrați.

După perioada postdecembristă populația satului Ineu scade de la 2293 de locuitori

înregistrați în 1977, la 1969 persoane recenzate în 1992. Mulți tineri pleacă în Oradea unde aveau

alte oportunități pentru educația și dezvoltarea lor profesională. Totuși, agricultura va rămâne

pentru câțiva ani principala ocupație a locuitorilor satului.

Încep să apară primele societăți comerciale, organizate sub forma de magazine și baruri.

Pe locul fostului cafe-bar, situat în apropierea Bisericii Reformate, se deschide o brutărie care va

avea un succes imens, dovedindu-se foarte utilă pentru populația satului.

Fuscaș Gheorghe (Gigelu') va deschide un abator având și crescătorie proprie de animale,

afacere care asigura locuri de muncă pentru peste 20 de angajați. Andor Florin (Flore Gole) va

înființa o moară care deservea localnicii, iar făina obținută o folosea pentru fabricarea pâinii la o

brutărie din Uileacul de Criș.

69 69 Monografia Comunei Ineu, 1986

INEU

51

Ferma familiei Andor

În anul 2001, pe raza comunei Ineu exista un număr de 20 de societăți comerciale

(magazine alimentare, baruri, un abator, o societate agricolă) care aveau 57 de angajați. Numărul

societăților comerciale este în creștere, ajungând în anul 2005 la 23 de firme. După anul 2000 în

localitate va funcționa și o fabrică de confecționat încălțăminte și un atelier unde se producea

mobilier casnic (canapele, colțare etc.).

Actualele ocupații ale membrilor comunității locale: Apicultori: Ardelean Pavel, Pelei Jozses ș.a.

Comercianți: Debrezceni Zsigmond (brutărie și magazin alimentar), Spielmann Ștefan, Bungău

Mircea, Cozma Mirela, Kondor Tünde, Matei Ioan, Mendea Florin, Cordovan Andrei, Cordovan

Florin, Cordovan Camelia, Lucaciu Tarzan, Demian Valentin ș.a.

Croitori: Kecskes Denes, Kecskes Elisabeta, Balog Joland, Pusztai Vilma ș.a.

Electricieni: Matei Viorel, Pop Florian, Balog Francisc, Bungău Simion, Radu Ioan, Cordovan

Alexandru, Luca Dumitru, Cioară Dumitru ș.a.

Factori poștali: Tătar Adriana, Togor Doina, Boldor Florica, Căpuș Ana

Fermieri / Agricultori: Andor Florin, Marinkaș Daniel, Andor Cornel, Mendea Florin, Bungău

Florin, Fuscaș Gheorghe, Moga David, Ilisie Florian, Ardelean Florian, Popovici Florian,Bungău

Mircea, Harț Aurel, Radu Ioan, Misaros Aurel, Misaroș Pavel, Caba Florian ș.a.

Fierari: Csoka Sanyi, Popoviciu Ioan, Bogdan Petru ș.a.

Florari: Albirt Vilmoș, Rev Gyongyi ș.a.

Frizeri / hairstyliști: Cheregi Margit, Balog Erika, Urdea Ramona ș.a.

Instalatori: Urdea Florian, Gligor Florian, Misaroș Gabor, Șiteri Claudiu, Misaroș Ioan, Misaroș Viorel ș.a.

Instructori auto: Ţobor Istvan ş.a.

Împletitor coșuri: Bodogai Florian, Bodis Iosif, Varga Traian ș.a.

Mecanici auto: Matei Alin, Matei Florin, Popovici Florian, Misaroș Aurelian, Mălan Florian,

Caba Dumitru, Rev Zsolt ș.a.

Operatori turism: Kiss Lajos

Monografia Satului

52

Sobari: Ciordaș Sorin, Göcz Laszlo ș.a.

Strungari: Göcz Ferenc, Popovici Ionuț, Balog Andras ș.a.

Șoferi: Moga Ioan, Lucaciu Florian, Szilagi Francisc, Balog Francisc, Fazekas Stefan, Fabian

Andor, Karacsony Sigismund, Marincaș Florin, Moga Florin, Moga Emil, Mălan Florin, Popovici

Cornel, Ponta Alexandru, Ponta Adrian, Cordovan Andrei, Cozma Gheorghe, Makai Jozsef, Guti

Francisc, Guti Öcsi, Petrașca Florin, Marc Nicolae ș.a.

Tâmplari: Misaroș-Rtzi Ioan, Țiburcă Florin, Kecskes Csaba, Ciordaș Ștefan, Pozsar Istvan,

Pozsar Ștefan, Sala Mircea, Petruca Ioan, Misaroș Ioan ș.a.

Transportatori: Marincaș Viorel, Marincaș Dorin

Medicină veterinară: dr. Florin Sorin, dr. Florin Petronela, Fodor Gheorghe

Zidari / constructori: Andor Dorel, Makai Bela, Balog Francisc, Mașter Pavel, Lucaciu Radu,

Covaciu Florian, Pusztai Andrei, Floruț Ovidiu, Floruț Dan, Covaciu Cornel, Lingurar Valentin,

Covaciu Florian ș.a.

Misaroș Ioan (fost primar al satului) – atelier de tâmplărie

Andor Dorel și soția – unul dintre cei mai pricepuți zidari ai

satului

Andor Dumitru și fiul Cornel – practică oieritul din moși

strămoși

Andor Florin – tânăr fermier

INEU

53

3. Ocupaţiile maghiarilor din Ineu

În trecut, ca de altfel în toate localităţile rurale, majoritatea populaţiei a trăit din

agricultură. Locuitorii maghiari din Ineu erau gospodari harnici. Cei care nu aveau pământ

mergeau pe „Hijul Oradiei” (Váradi Hegyre) la legatul şi săpatul viței de vie. Unele fete erau

slujnice la familiile de evrei din sat sau din Oradea sau lucrau cu ziua la proprietarii care deţineau

mai mult pământ (Kondor Péter, id.

Kondor József, id. Debreczenyi

Zsigmond).

Înainte de colectivizare,

majoritatea, au avut pe lângă terenul

agricol, vie şi livadă în hij. Făceau vin

de calitate, pălincă, iar surplusul de

fructe îl vindeau. Cultivau cereale, iar

printre parcelele de porumb cultivau

castraveţi pentru fabrica de conserve

din Oradea. Pe parcele mai mici au

cultivat căpşuni pentru export. Unii s-au ocupat şi cu cultivarea verzei şi a ridichilor pe care le

valorificau la piaţă în Oradea sau în Cluj. Produsele agricole erau achiziţionate şi de către

cooperaţie, dar erau şi gospodari care le duceau cu autobuzul, cu căruţa sau chiar pe jos la pieţele

din Tileagd sau Oradea.

Iarna şi primăvara devreme,

unele familii s-au ocupat cu

cultivarea zambilelor în bucătăriile

de vară, pe care le comercializau în

Oradea sau în Cluj. Maghiarii se mai

ocupau cu creşterea animalelor

pentru nevoi proprii sau pentru piaţă.

Creşteau porci, oi, capre, păsări, raţe

şi gâşte. Erau ajutaţi şi de către copii,

pe care-i trimiteau cu ele le păscut. Toamna îndopau gâştele şi le duceau la piaţă.

După desfiinţarea CAP-ului, mulţi tineri au luat drumul Oradiei la lucru, în fabrici şi

uzine, pentru că din agricultură nu se mai putea asigura traiul familiei. Nu s-au mai cultivat

castraveţi şi căpşuni, iar în hij viile şi pomii fructiferi au fost înlocuiţi cu livezi de pruni şi

piersici, acest lucru reprezentând un eşec.

Albirt Vilmoș și soția Hajnalka – cultivatori de flori

Monografia Satului

54

Unele familii se mai ocupă şi astăzi, desigur, în măsură mai mică, cu, cultivarea diferitelor soiuri

de flori specifice fiecărui anotimp. O tânără familie care se ocupă de cultivarea florilor în cantitate mai

mare este familia Albirt Vilmos şi Hajnalka, care au sere în care cultivă flori din primăvară până toamna

târziu. Din acestă ocupaţie trăiesc. Nu este uşor, dar le place şi încearcă să se descurce.

Naveta tinerilor la oraş a fost şi ea anevoioasă. De multe ori mergeau pe jos sau cu

bicicleta până la Săcădat, de unde luau trenul spre Oradea. Mai târziu s-au introdus autobuzele,

dar erau destul de rare.

Pe lângă agricultură, în comunitate mai existau

locuitori care se ocupau cu împletitul nuielelor şi a papurei. A

existat chiar şi un atelier de împletituri în „Füzeş”, unde, pe

lângă coşuri de diferite feluri şi mărimi, se împleteau şi multe

alte obiecte din nuiele pentru export. Din papură se făceau

coşuleţe pentru dospit pâinea sau coşuri cu capac în care

păstrau pâinea coaptă în cuptor. Astăzi mai sunt doar câteva

persoane care se ocupă cu împletitul nuielelor (Bódis József –

78 de ani), iar împletitul papurei a dispărut total.

În comunitatea maghiară existau croitorese care coseau

haine, mai ales pentru femeile din sat, garnituri de pat şi multe

alte lucruri: Papp Vera, Százs Ibolya, Pusztai Erzsébet. Astăzi

când există o mulţime de sortimente de confecţii şi numărul

croitoreselor s-a împuţinat, în comunitate doar Balog Jolán se

mai ocupă cu croitoria. În trecut, unele femei se ocupau şi cu

brodatul. Brodau feţe de masă, şervete, şerveţele, batiste pentru

chemători etc. A existat chiar un cerc de lucru de mână, în

cadrul căruia Kondor Etelka, Rácz Irén şi Guti Irén au pregătit

cadouri brodate pentru un congres mondial

Bódis József – împletitor de

nuiele

INEU

55

Dintre meseriile care au existat în comunitate până în curând, aş aminti meseria de dogar

al lui Pozsár István senior. Acesta a confecţionat şi a reparat putini, butoaie, teascuri şi căzi.

Începând de la prelucrarea lemnului şi până la punerea cercurilor, confecţionarea cepurilor, făcea

toate fazele. Acesta a lăsat atelierul fiului său, Pozsár István junior, dar pentru că în zilele de

astăzi această meserie nu este rentabilă, acesta s-a reprofilat şi a transformat atelierul într-unul de

tâmplărie, unde face mobilă, uşi, ferestre

etc.

În ceea ce priveşte obiectivele

turistice, comunitatea maghiară, şi nu

numai, se poate mândri cu realizările

unui tânăr întreprinzător, Kiss Lajos,

proprietarul complexului „King’s Land”,

care ne-a dezvăluit cum a ajuns să

realizeze acest complex. Putem spune

despre acest complex că este o adevărată

deconectare „regească”, de care pot avea

parte cei ce consideră importantă odihna

activă. Aici oricine îşi găseşte cea mai

plăcută distracţie. Familia lui avea

pământ în acest loc şi în vecinătatea lui

era un lac. Părinţii, fiind în vârstă, nu

mai puteau lucra pământul, iar el s-a

gândit să-l amenajeze cât de cât, să fie un

loc unde se poate practica pescuitul,

unde se poate ieşi la iarbă verde. Cu

timpul, discutând şi cu alţii, s-a gândit că

ar putea să facă ceva mai deosebit, ce

oamenii nu găsesc în împrejurimi. Au

cumpărat și alte suprafețe învecinate de pământ unde au amenajat un teren de golf. A avut succes.

Au adus un instructor renumit, cu ajutorul căruia de pot însuşi noţiunile de bază ale acestui sport.

S-au organizat partide de golf şi lumea a început să frecventeze.

Încetul cu încetul s-a extins, iar azi complexul se întinde pe 60 de hectare, din care şapte

hectare sunt acoperite de întindere de apă, unde cei pasionaţi de pescuit pot practica acest sport.

În jurul lacurilor sunt căsuţe rustice unde doritorii se pot caza. Se pot face plimbări cu barca sau

Pozsár István - tâmplar

Kiss Lajos și soția Monika, proprietarii

complexului „King’s Land” Ineu

Monografia Satului

56

cu hidrobicicleta. Pentru cei ce iubesc caii există un club de echitaţie cu cai frizieni aduşi din

Olanda, unde se pot face şi abonamente anuale.

Complexul „King’s Land” Ineu – Centrul de echitație

Complexul „King’s Land” Ineu – aerodrom

Există şi un aerodrom pentru motoplanoare şi avioane ultrauşoare pentru zboruri de

agrement şi paraşutism. Restaurantul, cu un bogat sortiment de produse culinare îi atrage pe cei

ce iubesc gastronomia şi din acest motiv mulţi tinerii au ales să își serbeze nunta în restaurantul

complexului turistic.

Complexul turistic organizează anul un atelier şi o expoziţia internaţională de sculptură în

aer liber, eveniment ce a ajuns la a treia ediţie. Aici există cel mai mare muzeu în aer liber din

ţară, unde sculpturile monumentale de 4-5 metri înălţime sunt amplasate în diferite locuri ale

acestui parc. La această tabără de creaţie sunt invitaţi sculptori vestiţi din toată lumea. În vara

acestui an (2014) au participat sculptori din Olanda, Franța, Australia, Japonia, Germania, Rusia

şi Portugalia. Organizatorul acestui eveniment, cu durata de o săptămână a fost Hiriştea Cosmin

care a îmbinat sculptatul cu alte evenimente culturale: teatru, concerte în aer liber, diferite

programe culturale etc. Indirect, prin acest eveniment numele satului a fost promovat peste mări

și țări, invitații ducând acasă cu ei amintirile frumoase de pe aceste minunate meleaguri.

Kiss Lajos şi soţia Monika afirmă că, inițial intenția lor era de a crea un loc în care tinerii

să socializeze, să-și petrecerea timpului liber în mod plăcut şi util în aer liber. Ei sunt mândrii de

ce au realizat pentru sat datorită faptului că oamenii din județ, din țară și peste hotare vin cu drag

în satul Ineu, plecând cu dorința de a se întoarce cât de curând.

4. Ocupaţiile rromilor din Ineu

Între anii 1940-1966 nivelul de trai al rromilor din comunitatea Ineu era scăzut. Rromii

supreaviețuiau practicându-și meseriile tradiționale și alte meserii. Mediatorul școlar, Covaciu

Pavel, redă din poveștile auzite de la bătrâni unele din preocupațiile rromilor.

INEU

57

Rromii din comunitate lucrau la majoritari, români sau maghiari. Una din muncile prestate

de către ei era lipitul caselor – interior și exterior. Pământul, apa și paiele erau materiile prime

din care se făcea amestecul cu care se finisau casele oamenilor, acest amestec era echivalentul

tencuielii de astăzi. După ce se făcea amestecul, acesta era aplicat pe pereți cu ajutorul mâinilor,

iar mai apoi finisat cu ajutorul unui „șimitău” – un fel de mistrie care îndrepta materialul aplicat

cu mâna. Românii și maghiarii erau niște clienți pretențioși, cereau o calitate superioară a lucrării

și nu chemau pe oricine la lipitul casei. Cei care făceau lipitul erau persoane cu o bogată

experiență în această activitate – nu oricine se pricepea la lipit. Familia care avea cea mai mare

experiență în lipitul caselor și cei mai solicitați pe această meseriei era familia lui Buta Cordovan

Ioan. Deși avea o familie numeroasă, bătrânul Ioani Cocoș, conștient de faptul că această meserie

era una cerută în acele vremuri, a insitat

ca toți copiii lui să învețe meseria de la

el. Bine a făcut, deoarece până și după

Revoluția din 1989 încă se cereau

meșteri în lipitul caselor. Cel mai

renumit meșter în lipitul caselor, dintre

fiii lui Ioani Cocoș, a rămas Cordovan

Alexandru (Poșoane), care este în

prezent și consilier local la Primăria

Ineu.

O altă ocupație practicată de

rromii din comunitate o reprezenta

confecționarea vaioagelor (chirpici) –

cărămizi din pământ. Procesul de

realizare a cărămizilor era unul

solicitant. În primă fază se colecta

pâmântul lutos, apoi se amesteca bine cu

apă, după aceea se puneau paiele și se

taiau cu sapa până se obținea consitența

dorită. Amestecul era purtat mai apoi cu

trabonța (roaba) într-un loc drept.

Următoarea etapă este realizată de femei,

și anume cea de dat formă chirpiciului.

Formele în care era pus amestecul erau

Pregătirea lutului pentru confecționarea chirpicilor

Varga Guguleana – dând formă chirpicilor

Monografia Satului

58

confecționate din lemn de brad, cărămizile obținute putând avea două mărimi: 30/16/14 (lungime

/ lățime / înălțime) sau 28/14/12. În mod normal, o familie putea să facă până la 1000 de cărămizi

pe zi. După o perioadă de 4-5 zile, în care vaioagele erau lăsate la uscat, erau adunate și făcute

picioare de 50 sau 100 de bucăți. Piciorul era așezat într-un fel anume; piciorul de 50 de bucăți

era așezat astfel: talpa (baza) era de 10 bucăți, urmau alte rânduri de nouă, opt, șapte, șase, cinci

și patru vaioage (în total 7 rânduri), iar peste ultimul rând (cel de 4 bucăți) se mai așeza o bucată,

totalizând 50 de vaioage. Piciorul de 100 de bucăți era așezat de asemenea pe 7 rânduri, baza

avea 17 bucăți de cărămizi, al șaptelea rând avea 11 bucăți, iar deasupra se mai puneau 2 bucăți.

Pentru construirea unei camere cu dimensiunilede 4 m / 4 m / 2,5 m (lungime / lățime / înălțime)

erau nevoie de aproximativ 2000 de cărămizi. Când se construia casa, între rândurile de vaioage

se punea tot un amestec de pământ cu apă, dar de data aceasta fără paie (mortarul de astăzi).

Prețul pentru 1000 de bucăți de vaioage era de până la 25 de lei la care se mai adăuga o masă de

prânz din partea celui care le-a comandat. Masa de prânz consta dintr-o oală de 8-10 litri de supă

de fasole sau de cartofi și paste făinoase cu varză dulce sau brânză de vaci. Masa putea să fie

înlocuită cu produse date familiei rrome de către cei care comandau vaioagele, din care femeia

rromă pregătea mâncarea. A doua variantă era preferată de familia rromă deoarece puteau să-și

porționeze mâncarea în așa fel încât să mănânce din ea de mai multe ori.

Datorită evoluției tehnologiei în construcții, cele două ocupații ale romilor prezentate

mai sus sunt aproape în totalitate dispărute. Acum, casele nu mai sunt construite din vaioage, ci

din cărămidă sau bolțari BCA. Casele nu mai sunt lipite, ci tencuite cu mortare obținute din

nisip, var și ciment. Astăzi, doar unii bătrâni mai solicită mici reparații de lipire a pereților.

Datorită acestor schimbări cei care practicau aceste meserii s-au orientat spre zidărie. Ei

tencuiesc casele, construiesc coșuri de fum, unii dintre ei execută întreg procesul de contruire a

unei case.

O altă ocupație veche a rromilor din comunitatea Ineu o reprezenta confecționarea

obiectelor din lemn: linguri, albii, fuse etc. Lemnul utilizat era de esență moale, în special tei,

care era adus din pădurea comunală.

În perioada comunistă se remarcă trei frați în confecționare postăvilor (albiilor): Ioani

Cocoș, Panche și Tore. În confecționatul lingurilor, cel mai priceput era Cordovan Andrei

(Andraș Gortie) de la care au învățat Covaciu Gașpar (Icri) și Varga Carol (Lica).

Uneltele folosite de meșteri erau simple ca: securea, ferăstrăul, tesla, scoaba și cuțitul.

Pentru confecționarea lingurilor, lemnul trebuia să nu aibă cioate, să fie drept și să aibă un

diametru de până la 20 de cm. Dacă lemnul era mai gros se crăpa, după care se tăia cu firezul

(ferestrăul) la ce dimeniuni se dorea să iasă lingura: lungimea unei linguri varia între 20 și 80 de

INEU

59

cm. Odată ce lemnul a fost tăiat la dimensiunea dorită urma faza în care se crăpa lemnul la o

grosime de 2-3 cm. Se decojea lemnul după care se cioplea cu un topor mic, dând formă lingurii.

Aceste forme de linguri erau puse pe soba la uscat

pentru o perioada de 2-3 zile.

La următoarea fază a procesului tehnologic

era folosită tesla pentru a realiza adâncitura lingurii.

Tesla era o unealtă care nu o dețineau toți lucrătorii

în lemn, ea fiind împrumutată celorlați pentru

prestarea unor munci. De pildă, proprietarul teslei

solicita celui căruia îi împrumuta unealta să-i

scobească și lui un număr de linguri. Cu timpul, toți

lingurarii și-au procurat uneltele necesare

confecționării lingurilor. După tesluire, urma

cioplirea cu ajutorul cuțitului, care era confecționat

din vârful unei coase, introdus într-un mâner din

lemn. Mai apoi se folosea scoaba pentru a finisa

adâncitura lingurii.

La început, lingurile erau valorificate în sat

pentru bani și produse alimentare, iar apoi femeile

rrome se duceau în piețele din Oradea și Salonta. Cu

timpul, lingurarii ineuani au devenit foarte renumiți

primind comenzi de la cei care doreau să le

comercializeze în piețe.

Astăzi, în comunitatea rromă, doar două

persoane mai știu să confecționeze linguri, din care

doar Covaciu Gașpar mai practică această

îndeletnicire. Bătrânului Gașpar îi pare foarte rău că

fiii și nepoții lui nu au învățat această frumoasă

îndeletnicire care, pentru generațiile viitoare, nu va fi

decât o amintire.

O altă îndeletnicire veche practicată de rromii din Ineu o reprezintă împletirea coșurilor

din nadă și nuiele. În anii 90`, Lingurar Petru (Petre Badagoș) confecționa coșuri de pâine,

preșuri, coșuri pentru haine etc. din nadă, ocupație care nu mai este practicată în comunitatea

rromă. Traian Varga este singurul rrom din Ineu care împletește coșuri din nuiele. Înainte făcea

Covaciu Gașpar - lingurar

Covaciu Gașpar

Monografia Satului

60

coșuri de difeite dimensiuni întrebuițate în muncile agricole și în activitățile casnice, însă, astăzi

confecționează foarte rar coșuri, doar atunci când primește comenzi de la cineva. A învățat acest

meșteșug încă de mic copil de la tătăl său care i-a spus că este important ca în viață să știi să

practici cel puțin o meserie.

Traian ne-a arătat talentul său în cadrul unei demonstrații oferită tinerilor din comunitate

și unui grup de 18 tineri norvegieni implicați într-un proiect de promovare a voluntariatului civic-

comunitar, implementat de Fundația Ruhama. Le-a arătat care sunt etapele procesului tehnologic

și câte tipuri de coșuri pot fi

confecționate.

A confecționat 12 coșulețe care

le-a oferit ospeților din orașul norvegian

Bergen. De altfel, oaspeții norvegienii au

fost primiți cu pâine și sare de către

primarul satului, domnul Togor Dumitru

și de către alte oficialități: profesori,

lideri locali precum și tineri rromi și

nerromi. Această delegație a participat la

alte două demonstrații oferite de Covaciu

Gașpar (confecționare linguri) și de Gaji

Marin și Varga Guguleana (confecționare

vaioage).

Astăzi, cei mai mulți rromi

lucrează în Oradea la firmele de

confecționarea încălțămintelor, unele

firme având autobuze proprii care asigură

transportul angajaților din sat la locul de

muncă. Foarte mulți tineri rromi au urmat

cursurile școlilor de șoferi obținând

permisul de conducere. O parte dintre ei lucrează ca șoferi, unii reușind să-și găsească un loc de

muncă în străinătate. (Adi și Gioni Ponta).

Unii rromi cresc cai, câștigându-și existența prin efectuarea diferitelor munci cu

animalele de tracțiuni: cară nisip, pietriș, pământ, lemne etc. Alții și-au deschis mici afaceri, în

comunitate existând cinci magazine alimentare.

Traian și Terezia – împletesc nuiele

Hendre Emil și Guti Petru

INEU

61

IV. BISERICA

1. Biserica ortodoxă din Ineu70

Creștinarea populației de pe teritoriul țării noastre s-a făcut treptat, odată cu romanizarea

daco-geților, prin contactele și legăturile permanente între zonele geografice ale țării. Graiul

românesc cuprinde un număr mare de cuvinte de origine latină legate de practica cultului religios

creștin: biserică de la latinescul basilica (fiind singura limbă neolatină ce folosește acest termen),

cruce, Dumnezeu, a boteza etc.

Încă din cele mai vechi timpuri, de restriște, poporul român se retrăgea pe lângă biserici,

de unde le venea speranța, dragostea și nădejdea de mai bine. În același timp biserica a fost

primul izvor de învățătură și cultură.

La venirea maghiarilor în Transilvania, aici se afla o populație creștină, aparținătoare

bisericii răsăritene și astfel, maghiarii recunosc că biserica creștină maghiară înainte de Ștefan

cel Sfânt s-a format aproape în întregime sub influența spirituală a bisericii răsăritene71.

Primul propietar al moșiei Ineu (Terra Ienev), conform documentului din 1236, a fost

arhiepiscopul de Strigoniu Job (1185-1203). În 1214 se face prima referire documentară directă

cu privire la Ineu în registrul de la Oradea. Alte mențiuni apar în 1256 (Jenew)72.

Între 1291-1294 în ,,Socotelile de dijmă ale Episcopiei Oradea”, satului Ineu îi revenea cea

mai ridicată sumă drept dijmă în Arhidiaconatul de Călata - 52 de capecie, iar în prima jumătate a

secolului al XlV-lea, în anul 1331 preotul Ioan din Ineu plătea dijmă papală o sumă de 12 groși

așa cum reiese din ,,Socotelile lui Iacob, fiul lui Berengami și Raymond de Bonifatu”73.

Organizarea bisericii în aceste vremuri era simplă, așa cum simple erau și lăcașurile de

cult, din lemn, nuiele tencuite cu pămănt. Preoții se ridicau din popor, învățau slujba bisericească

și rugăciunile de la înaintași sau printr-o oarecare pregătire înainte de hirotonisire.74

Năvălirea tătarilor a dus la distrugerea multor lăcașuri de cult. După năvălirea lor, un rol

important în refacerea satelor măcinate de o serie de contradicții interne l-a avut Biserica.

Biserica de lemn din Ineu, alături de altele de pe valea Crișului Repede se încadrează în tipul

70 Prezentarea Bisericii Ortodoxe din Ineu a fost realizată cu sprijinul preotului Cotu Aurel 71 Dr. I. Lupaș, Istoria bisericească și a românilor ardeleni, Sibiu, 1918, p. 12 72 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Documente C Transilvania, vol. III, veac XIII, p. 17 73 Ibidem, sec. IV, p. 41-42 74 Șt. Meteș, Istoria bisericii și a vieții religioase a românilor din Ardeal și Ungaria, vol. I, Arad, 1918, p. 21-22

Monografia Satului

62

bisericilor romanice cu cor rectangular. Nu se cunoaște exact data construcției, fiind atestată

pentru prima dată în 1725.

Cercetările specialiștilor încadrează totuși această construcție în secolul al XIII-lea,

începutul secolului al XIV-lea. Corul dreptunghiular alungit pe direcția axei longitudinale este

considerat de specialiști ca fiind de factură gotică și este folosit în planul construcției, cu

specificația că elevația actuală a clădirii este rezultatul unor transformări. Se păstrează în forma

originală porțiuni întregi din navă și cor. Materialul construcției este cărămida de dimensiuni

aproximative de 30 (31) x 16 x 4,5 cm, lemn sau bolovan de râu. Materialul liant folosit este un

mortar de calitate excepțională, realizat pe baza varului nestins, amestecat cu puțin nisip. Biserica

nu a fost boltită. Chiar și bolta altarului se pare că a fost construită mult mai târziu. Planul este

simplu, cu cor și navă, ambele tăvănite, având rădăcinile în tradiția arhitectonică a populației

băștinașe în arhitectura de lemn, argilă, chirpici, nuiele.75

Prima mențiune documentară a bisericii de lemn din Ineu se face în 1725, când are loc o

inspecție decanală prin mai multe sate din Bihor, efectuată de Paul Laszlo, din ordinul

cardinaluiui Emeric Csaky. Acest document oferă și alte informații de ordin etnografic, făcând

deosebiri între biserici după materialele din care sunt construite. Astfel, biserica din Ineu era

acoperită cu paie, ca mai toate bisericile din zona de câmpie.

În ,,Tabula vizitationis decanalis” din 1770 este un act rezultat dintr-o altă inspecție

decanală în care se menționează biserica de lemn cu turn înalt din Ineu acoperită cu scânduri.

După 25 mai 1735, stăpânirea austriacă interzice românilor să-și construiască biserici fără

permisiunea specială de la împărăție, dar chiar și repararea celor din lemn existente se făcea tot

cu aprobarea împărăției.

Capitlul Episcopiei romano catolice de Oradea înregistrează prima conscriere a Bihorului

în 1552, cunoscută sub numele de ,,Liber Regius”, unde localitatea Ineu este înregistrată cu un

număr de 25 porți. Socotind numărul gospodăriilor prin folosirea coeficientului 2 și a persoanelor

prin coeficientul 3, utilizat în secolul al XVI- lea, rezultă că localitatea avea aproximativ 50 de

gospodării cu un număr de aproximativ 150 persoane.

În condițiile introducerii dualismuiui, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, conduse

de Andrei Șaguna, impun un nou sistem de organizare bisericească pe principiul autonomiei față

de stat, biserica fiind astfel apărată împotriva oricărui amestec sau aserviri din partea împăratului,

a guvernului sau a oricărui organ administrativ sau politic de stat.76 Fiecare sat era organizat într-

o parohie sătească, ce era condusă de un sinod, format din toți membri majori ai satului, care

alegeau comitetul parohial ca organ executiv, pe preotul paroh și pe învățătorul școlii

75 Al. Avram, Biserici romanice cu cor rectangular în bazinul Crișului Repede, în Crisia, 1980, p. 127 - 76 Mircea Păcurariu, op. cit., p. 61

INEU

63

confesionale. Conducerea bisericii avea sarcina organizării școlii sătești ce rămânea sub

îndrumarea Bisericii. Preotul era și directorul școlii, iar protopopul era inspector școlar în cercul

respecliv. În Ineu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, este consemnat ca inspector școlar în cercul

Peșteș preotul Iosif Vesa.

În condițiile de viață create sub stăpânirea străină, Biserica a rămas singura instituție

românescă recunoscută, devenind o adevărată îndrumătoare a satului nu numai în probleme

bisericești, ci și în cele sociale și culturale. Sub conducerea lui Andrei Șaguna s-a alcătuit ,,Statul

organic” al Bisericii ortodoxe care s-a întemeiat pe principiul democrat al alegerii tuturor

organelor bisericești, al controlului activității bisericii de un congres anual.

Începând cu secolul al XIX-lea, datele istorice referitoare la biserică și situația ei materială,

precum și la preoții care servesc biserica sunt mai numeroase. În anul 1811 în conscrierea clerului

se precizează că Ineul avea 152 case cu 700 suflete, iar în biserică era preot protopresbiterul

Gavril Kocis, iar ca și capelan Ioan Kocis.77 În 1815 nu se oferă date referitoare la numărul

caselor și sufletelor, în schimb sunt date referitoare la situația economico-socială și morală a

preotului. Este menționat același preot, Gavril Kocis care are pregătire la biserica ,,Sfântul

Pavel”, din anul 1786, are 61 de ani de la naștere și este căsătorit, având doi copii, un băiat și o

fată. Poartă odăjdii românești în biserică și are purtare și năravuri bune. Se menționează că nu are

singherie nu primește leafă.78 Conscrierea din 1819 consemnează 152 case cu 730 suflete, având

aceleași persoane ca slujitori ai bisericii, în plus se menționează că preotul are pământ parohial de

5 lanțuri.79 În anul 1825, în parohia Ineu erau înregistrate 141 case cu 622 suflete, din care 302

bărbați și 320 femei, paroh al bisericii fiind Iosif Sime.80

Făcând o analiză a celor patru conscrieri din perioada 1811-1825, referitoare la numărul

locuitorilor satului, observăm că în primele conscrieri numărul locuitorilor este în creștere, iar în

ultima conscriere, numărul locuitorilor scade brusc cu peste 100 locuitori, de attfel observându-se

și o scădere a numărului caselor.

Din care Anul Nr. case Nr. suflete

B F Paroh Capelan

1811 152 700 - - Gavril Kocsis Ioan Kocsis

1815 nu se înregistrează casele și locuitorii -II- -II-

1819 152 730 - - -II- -II-

1825 141 622 302 320 Ioan Sima -

77 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Fond Capitlul Episcopiei Romano-Catolice, dosar 5, fila 47 78 Ibidem, fila 151 79 Ibidem, fila 178 80 Ibidem, fila 196

Monografia Satului

64

Începând cu anul 1842, în conscrieri sunt înregistrați locuitorii după religie, așa cum reiese

din tabelul de mai jos:

Anul catolici greco-catolici

greco-orientali

(ortodocși) reformați israeliți

alte confesiune

Total

1842 1 - 750 340 - - 1091

1855 2 - 760 280 - - 1042

1880 9 - 797 416 18 51 1291

1896 8 16 788 505 20 - 1327

1900 18 21 941 650 28 7 1665

Pentru anul 1900 există mai multe documente care menționează populația satului, în număr

de 1665 locuitori, dintre care 923 români, 731 unguri și 2 slovaci; se menționează că 1066 de

persoane știu ungurește, iar 634 de persoane știu carte.81

Analizând protocolul botezaților, cununaților și decedaților din parohia ortodoxă, începând

cu anul 1853 se constată următoarele:82

Anii Botezați Cununii Decedați 1853 33 4 261854 22 13 -1857 30 10 211860 26 5 -1862 31 - 271865 47 7 241870 50 10 29

Dacă numărul născuților, deci și al botezaților oscilează între 22 și 50 de copii, fiind diferit

de la un an la altul, este interesant de analizat mortalitatea pe categorii de vârstă.

Vârsta 1853 1858 1862

0 -10 ani 9 13 10

11-20 ani - 2 1

21-30 ani 2 2 2

31 - 40 ani 6 - 5

41 - 50 ani 7 1 1

peste 50 ani 2 3 3 Total 26 21 27

81 Ioan Rusu-Șirianu, Românii din statul ungar, Editura Autorului, 1904, p. 89 82 Arhivele statului roman, filial Oradea, Colecția registrelor de stare civilă, inventor 87, dosar 32

INEU

65

Se poate trage concluzia că decesele copiilor mici, până la 10 ani, cu precădere a nou-

născuților până la un an, este foarte mare. De altfel, în fiecare an se mai înregistrau nașteri ai

unor copii care nu apucau să fie botezați, decesul survenind după naștere, în primele zile de

viață.

Numărul căsătoriilor nu este relevant pentru a se trage concluziile privind starea civilă a

locuitorilor, întrucât un număr mare de familii nu erau căsătorite oficial, dovadă fiind numele

părinților din registrele de stare civilă studiate. Protocolul cununiilor cuprindea data înregistrării

casătoriei, numele și prenumele celor casătoriți, vârsta lor, locul nașterii și locul domiciliului,

martorii și numele preotului care făcea înregistrarea. După vârstă, se constată că majoritatea

căsătoriilor erau înregistrate după vârsta majoratului, atât la bărbați cât și la femei, predominând

varsta de 22-26 ani pentru bărbați, și 20-24 ani pentru femei. În general, casătoriile erau făcute

între tineri din Ineu, dar se înregistrează și căsătorii cu tinere din satele vecine: Săbolciu, Botean,

Husasău de Criș, Bălaia.

Onomastica este și ea românească prin nume ca: Ioan, Ana, Maria, Pavel, Florea, Floarea,

Petru, Simina, Dimitrie, Ileana dar se înregistrează și nume maghiare ca: Gyorgy, Mihaly, Katalin.

Este interesant de observat că, unii tineri, la căsătorie, au prenume românești și nume maghiare,

sunt ortodocși, înregistrând căsătoria la biserica ortodoxă: Biro Petru, Metze Petru, Papp Maria și

altele. Aceasta confirmă eforturile adiministrației ungare de a-i maghiariza pe români.

Biserica românească din Ardeal a căutat în toate timpurile să-și îndeplinească misiunea

culturală, luminându-i pe credincioșii săi nu numai prin cărțile de slujbă religioasă, ci prin

înființarea și susţinerea școalelor pentru creșterea tineretului, a învățătorilor și a preoților săi83.

În anul 1900 se întocmește un inventar al bisericii, care ne oferă date concrete despre

starea mobilă și imobilă a parohiei Ineu, menționându-se printre altele că biserica este în

renovare, are casă parohială cu trei încăperi și grajd care sunt evaluate la 4600 coroane. Biserica

mai deține și pământ:

2 jugăre cadastrale care aduc venit de 40 coroane;

32 jugăre cadastrale care aduc venit de 600 coroane – porție canonică

16 jugăre cadastrale care aduc venit de 300 coroane – pentru învățător.

Biserica mai dispune de avere în bani gata de 200 coroane depuse spre fructificare la

Consistor și fondul bucatelor în valoare de 1500 coroane. Sunt evaluate apoi ustensilele,

ornamentele, vasele pentru servit și cărtile bisericești în valoare de peste 2000 coroane.

Documentul este semnat de Simeon Fechete epitrop I și Filip Teaha paroh.84

83 Dr. I. Lupaș, op. cit. p. 248 84 Arhivele Statului Român, filial Oradea, Fond Episcopia Greco-Catolică, Oradea, dosar 370, fila 150

Monografia Satului

66

Preoții români nu au beneficiat de salariu de la stat, ci s-au întreținut din resurse proprii,

adică sesii parohiale și mai cu seamă din donațiile credincioșilor. Chiar și așa, învățătorul era

plătit de parohie. Printr-un ordin imperial din 29 mai 1861, s-a introdus o subsenție anuală pentru

ajutorarea preoților de la sate. Această întregire de salar sau congruă pentru preoții confesiunilor

necatolice din Ungaria, avea și un substrat politic. Statul oferea această completare, dar cu

anumite condiții care lezau autonomia Bisericii.85 Această lege a avut totuși urmări pozitive dacă

ne gândim la situația grea a preoților români de la sate, ducând la creșterea numărului de preoți.

Despre actuala biserică din Ineu nu se cunoaște exact anul zidirii. Localnicii mai în vârstă

știu și ei de la părinții lor că ar fi fost construită în anul 1775 din contribuția benevolă a

credincioșilor din Ineu. Temelia este din piatră, iar pereții și clopotnița sunt zidite din cărămidă

arsă. Meșterul constructor este necunoscut, iar stilul este cel bizantin combinat cu stilul românesc.

Parohia Ortodoxă Ineu nu are obiecte de patrimoniu.

Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului și

are o lungime de 19,50 m, lățimea de 9,50 m, iar înălțimea

turnului de 32 m. În arhiva parohiei nu există documente

sau alte acte doveditoare care să ateste vechimea, ci doar

procese verbale întocmite cu ocazia reparațiilor făcute la

biserică. În anul 1900 s-a înlocuit acoperișul, fiind

confecționat unul de tablă zincată. În timpul păstoririi

preotului Afilipoaie Gheorghe s-au montat în turn două

clopote care funcționează și azi.

În anul 1977 preotul Cîmpeanu Alexandru face un

memoriu către Episcopia Oradiei, cerând aprobare pentru

reparații capitale, arătând că inundațiile din 1970 au

afectat biserica provocând igrasie până la înălțimea de

2,50 m.

Credincioșii din această parohie au hotărât să

execute reparațiile bisericii din fondurile parohiei, asfel

că, între anii 1979 – 1986, s-au facut reparații capitale,

s-au tencuit interiorul și exteriorul bisericii, s-a

confecționat un iconostas, s-a reparat acoperișul și s-a

vopsit tabla. Așadar, biserica era înzestrată cu toate cele

necesare pentru slujbe.

85 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, 1986, p. 75

Biserica Ortodoxă din Ineu

INEU

67

Între anii 1984 – 1986 se execută pictură în tehnica frescă de pictorul Verzan Nicolae din Sibiu.

În urma lucrărilor făcute, biserica a fost resfințiă în anul 1986 de Preasfințitul Episcop Vasile Coman.

Biserica fiind din cărămidă,

peste ani, igrasia a pătruns din nou și

așa în anul 2009 preotul Morlocan

Ștefan angajează o firmă care rezolvă

igrasia făcând subzidire. În aceste

condiții a fost nevoie și de

restaurarea picturii, care s-a făcut în

2009 de către Negruțiu Florian. Tot

acum se introduce încălzirea centrală

pe lemne la casa parohială și biserică.

Din anul 2013 Parohia

Ortodoxă Ineu este păstorită de preotul Cotu Aurel Vasile. În urma recensământului din ianuarie

2014 parohia are: 167 de familii, 76 văduvi, în total un număr de 700 suflete.

Preoți care au slujit la Parohia Ortodoxă Ineu:

Nr. crt. Perioada Numele și prenumele 1. începând cu 1791”86 (nu se știe perioada) pr. Gavril Cociș

2. începând cu 1811”87 (nu se știe perioada) pr. Gavril Cociș și Ioan Cociș

3. începând cu 1825”88 (nu se știe perioada) pr. Iosif Sime

4. începând cu 1900 (nu se știe perioada); în 1921 este înmormântat în curtea bisericii

pr. Filip Teaha

5. 1928-1940 pr. Fabian Roman 6. 1940-1945 pr. Ioan Gligor 7. 1945-1953 pr. Fabian Roman

8. 1953-1956 pr. Olariu Constantin 9. 1956- 1960 pr. Afilipoaie Gheorghe

10. 1961-1963 pr. Nicoară Trăian

11. 1963-1965 prot. Liviu I. Cipău

12. 1965-1977 pr. Opărică ? 13. 1977-1988 pr. Cîmpeanu Alexandru 14. 1988-2013 pr. Morlocan Ștefan 15. 2013 – prezent pr. Cotu Aurel

86Cristian Apati, Reformarea Numerică a Clerului Ortodox din Bihor, Conscrierile Realizate în 1786 și 1791, Analele Universității din Oradea, 2005, p. 85. 87 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Fond Episcopia Ortodoxă Oradea, Conscripția clerului și norodului de lege grecească neunită al Eparhiei Aradului din slăvita varmegie a Bihării, 1811, dosar 5, filele 34-65. 88 Ibidem, anul 1825.

Biserica Ortodoxă din Ineu

Monografia Satului

68

2. Biserica reformată din Ineu89

Biserica (reformată) are aproximativ 750 – 800 de ani. Bunyitay Vince susţine că biserica

a fost construită în jurul anului 1240, din piatră fiind mai aproape de creaţia în semicerc, decât de

creaţia ogivală. Turnul bisericii este deja din era modernă.90Geamurile au fost şi ele schimbate,

iar uşile dinspre sud şi vest sunt cele originale. Uşa dinspre sud se deschide spre neobişnuit de

lungul sanctuar, care este fără exemplu în judeţul Bihor. Dintre preoţi, din timpurile vechi, sunt

cunoscuţi doar doi: János, între anii 1332-1334 şi László în următorii trei ani. Se mai aminteşte

un paroh din 1464, dar fără nume.

Biserica Reformată din Ineu

Altminteri, după reformaţie, până în zilele noastre, biserica este în proprietatea

kalviniştilor. În registrul bisericii se aminteşte că, în 1701, când biserica a fost renovată, între

amvon şi geam, s-a găsit gravat un înscris cu litere majuscule, fără punct, pe care procesul verbal

îl face cunoscut în copie: GEREI MIKLOS UTA TAEZ OTHORV VDLT 1412. Pe copia

procesului-verbal mai apare următoarea inscripcie: ,,Unius Ter August, Ter Aeterni Zenobium

89 Prezentarea Bisericii Reformate din Ineu a fost realizată cu sprijinul preotului Lukács Angéla Piroska 90 Bunyitay Vince, op. cit.

INEU

69

Open Hoc Ornavit Videlicet Trinitatis 1412.” Din păcate, de atunci inscripţia respectivă nu a fost

găsită sub straturile de var şi tencuială.

Dintre preoţii din vremurile mai noi

care şi-au lăsat amprenta în comunitatea

maghiară, amintim pe Székely Ernő, Papp

Benjamin, Debreczenyi Lajos, Mezei Tibor,

Bódis Vince, Farkas Antal şi Domján László.

Din anul 2005, preot la parohia

reformată este Lukács Angéla Piroska, care

s-a implicat şi se implică în buna desfăşurare

a activităţilor în comunitatea maghiară. În

anul 2006 a început renovarea parohiei, care

s-a finalizat în anul 2011.

În anul 2007 s-a lucrat la interiorul

bisericii, s-a introdus încălzirea centrală şi s-a

electrificat clopotul. În curtea bisericii s-a

înălţat monumentul eroilor din Primul Război

Mondial.

În anul 2010 s-a construit, în cimitirul

reformat, o capelă, iar în anul 2012 s-a

început construcţia unei săli pentru activităţi

religioase şi pentru alte activităţi ale

comunităţii. Toate acestea s-au putut realiza

cu ajutorul unei comunităţi olandeze, a

primăriei comunei şi cu munca şi contribuţia

enoriaşilor.

3. Biserica Penticostală din Ineu91

Prima Biserică Penticostală a luat

ființă în casa lui Ioan Marcu, în ziua

Cincizecimii sau a Rusaliilor, unde erau

adunați 120 de persoane care așteptau

făgăduința lui Isus Hristos de la Înălțare,

91 Prezentarea Bisericii Penticostale din Ineu a fost realizată cu sprijinul diaconului Chiș Gheorghe junior

Biserica Reformată din Ineu

Monumentul eroilor din Primul Război Mondial - Biserica Reformată

Capela din cimitirul reformat

Monografia Satului

70

când le-a spus, conform Faptelor Apostolilor 1:4-5, să nu se depărteze de Ierusalim ci să aștepte

acolo făgăduința Tatălui: „Ați auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după

multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” Promisiunea lui Isus Hristos s-a împlinit în ziua

Cincizecimii, când Duhul Sfânt s-a coborât peste cei adunați conform Fapte 2:1-4.

Mișcarea penticostală în România a început în anul 1922, an în care s-a înființat prima

Biserică Penticostală în comuna Păuliș, jud. Arad, în casa familiei Bradiu Gheorghe.

În comuna Ineu mișcarea penticostală a început în anul 1938, când comunitatea se aduna

în case puse la dispoziție de mai multe familii printre care amintim: familia Matei Ioan, familia

Hadade Gheorghe, familia Andor Florian.

Prima casă de rugăciune a fost cumpărată în anul 1977 de la familia Petruca Maria,

perioadă în care a fost obținută și autorizația de funcționare. Apoi, Biserica a cumpărat casa

familiei Căpuș Gheorghe, loc în care a funcționat până în anul 2004, an în care s-a inaugurat

actualul local al Bisericii Creștin Penticostale Ineu la nr. 440.

Biserica Penticostală din Ineu

Primii responsabili ai Bisericii Penticostale Ineu au fost Nemțuț Gheorghe și Chiș

Gheorghe, oameni care și-au asumat responsabilitățile în perioada comunistă când Cultul

Penticostal, deși era recunoscut de statul comunist, nu era lăsat să se extindă, să-și construiască

biserici, toate aceste lucruri făcându-se cu riscuri majore.

Mai apoi, responsabili ai Bisericii Penticostale Ineu au fost: Chereleu Florian, Nemțuț

Ioan, Moga Florin.

INEU

71

Primii slujitori locali din Biserica Penticostală Ineu au fost: Chiș Gheorghe – diacon,

Nemțuț Ioan – prezbiter și Chiș Gheorghe junior – diacon.

Păstorii care au slujit în Biserică au fost: Chiș Florian din Burzuc, Broinaș Florian din

Săbolciu, Șanta Ioan, Păcală

Gheorghe și în prezent Haidău Ionel.

În prezent Biserica Creștină

Penticostală Ineu, numără 125 de

membri și 45 de copii.

După anul 1990, foarte mulți

rromi au devenit penticostali,

înființându-și chiar bisericii proprii.

Prima Biserică Penticostală Rromă a

fost deschisă în anul 1996 în casa lui

Buta Cordovan Crăciun. Mai târziu au fost deschise alte două biserici penticostale rrome în

comunitatea de rromi de către Hendre Virgil și Hendre Ovidiu. Astăzi, majoritatea rromilor se

declară penticostali.

4. Biserica Baptistă din Ineu92

Biserica Creştină Baptistă îşi are originea în mişcarea creştină pentru apărarea şi

practicarea adevărurilor spirituale. Printre promotorii Bisericii Baptiste se numără paulicienii şi

anabaptiştii care apar pentru prima dată în Germania şi în Olanda. În România, primii băştinaşi

intră în ţară prin vestul ţării, unde, la Salonta, în anul 1850 sunt aduşi în jur de 750 de băştinaşi

din Moravia la lucru. De aici sunt transferaţi la Vineţu de Jos de unde, datorită persecuţiei, au

migrat în Oradea, în Ungaria şi Bucureşti. O familie de germani mutaţi la Bucureşti înfiinţează

prima Biserică Baptistă în 1856, apoi următoarele biserici apar în vestul ţării la Salonta şi

împrejurimi. Amintim aici lucrarea fraţilor Cornea Mihai şi Cornea Dumitru prin care credința

baptistă s-a răspândit în împrejurimi.

Biserica Creştină Baptistă din localitatea Ineu îşi are originea în urma lucrării fraţilor

Cornea Mihai şi Cornea Dumitru, iar în anul 1920 are loc prima slijbă baptistă în casa sorei

Vlaicu care a fost prima credincioasă baptistă din Ineu. Credincioşii se bucurau de har. Ca urmare

a predicării Evangheliei şi alţi oameni sunt aduşi la credinţă, iar slujbele de închinare sunt ţinute

în case după care s-au mutat în casa familiei Marincaş.

92 Prezentarea Bisericii Baptiste din Ineu a fost realizată cu sprijinul responsabilului bisericii, Corb Dumitru

Biserica Penticostală din Ineu

Monografia Satului

72

Încă de la înfiinţarea bisericii, credincioşii s-au confruntat cu persecuţii, datorită cărora

biserica s-a mutat în casa familiei Popovici, iar mai apoi, în anul 1934, în casa familiei Matei

Dumitru. În aceşti ani a slujit ca pastor al bisericii fratele Covaci Gheorghe. În 1946 se începe

construirea unui locaş de închinare baptist care în 1947 este finalizat. La 29 noiembrie 1947 are

loc primul botez cu 15 candidaţi. Biserica se bucură de prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu şi prin

lucrarea de predicare a Evangheliei, biserica creşte ajungând până la 80 de membrii. În 1953

fratele Ficuţ Daniel este ales ca păstor al bisericii iar în timpul slujirii lui, biserica a continuat să

se bucure de har şi de creştere spirituală până în 1990 când a ieşit la pensie.

Biserica Baptistă din Ineu

În toţi aceşti ani, biserica a

fost condusă de următorii

responsabili: Buzle Ioan, Coarba

Florian, Misaroş Dumitru, Hanciu

Ioan, Pop Florian, Rus Florian,

Prodan Petru. În 1982 are loc

renovarea bisericii şi aici amintim

bunăvoinţa autorităţilor locale care a

ajutat în finalizarea lucrării. Din anul

1990 până în anul 2000, păstor al

bisericii a fost fratele Gliţă Ioan iar Biserica Baptistă din Ineu

INEU

73

responsabil a fost fratele Buciu Ieremia. Din 2000 până în 2012, păstorul bisericii a fost fratele

Trifan Florian. Din 2012 până în 2013, păstorul bisericii a fost fratele Marc Cosmin, iar din 2013

până în prezent păstorul bisericii este fratele Pădure Gheorghe, responsabil în toţi aceşti ani fiind

fratele Corb Dumitru. În prezent, biserica numără 23 de membri şi 3 aparţinători.

Alături de biserica baptistă românească, mai există şi o biserică baptistă maghiară,

construită în anul 1908. Până la construirea bisericii, enoriaşii se adunau în casa lui Tóth Josif

(lângă şcoala veche). În vremea aceea biserica a avut cei mai mulţi membri şi anume, patruzeci la

număr. Din spusele doamnei Szabo Ilona reiese faptul că Biserica Baptistă Maghiară a funcționat

și în anul 1892. Predicatorul venea o dată pe lună. În prezent biserica are doar 14 membri slujba

oficiindu-se în fiecare duminică de către un predicator.

Biserica Baptistă a maghiarilor

“ ….pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică,

înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.” Efeseni 3:10

Monografia Satului

74

V. ȘCOALA

1. Școala ineuană de la începuturi până în anul 1848

Școalele sunt o fântănă din care se adapă obștescul norod cu îndestularea învățăturii și a

înțelepciunii, care învățătură îl face pe om a cunoaşte Dumnezeirea; a pricepe legea cea

peavoslavnică, a procopsi pe oameni cu înfrumusețarea vorbirii și practica cuvintelor, a-i

învrednici a se face preoți dascăli, învățați, de la care curge mult folos, atât bisericesc cât și

politicesc, spunea Grigore Ghica în 1748, cu ocazia deschiderii școlilor moldovene.

Învăţământul românesc transilvănean a apărut şi s-a menţinut în jurul mănăstirilor şi

bisericilor, necunoscând schimbări ani de-a rândul. În chiliile bisericeşti, în tindele preoţilor,

treceau mai departe cele câteva noţiuni de scris, citit şi cânt religios rarilor şcolari care nădăjduiau

să devină feţe bisericeşti. Pentru tinerii români posibilitatea de a frecventa şcoala era îngrădită de

articolul 1 din partea I titlul 6 al Aprobatelor care interziceau cu desăvârşire fiilor români a

frecventa orice şcoală. 93

În 1624 principele Gabriel Bethlen dă o lege prin care anulează acest articol, având

posibilitatea de a urma școala și copiii românilor, precizându-se că aceia care vroiau să ajungă în

adevăr preoți, dascăli, dieci, să nu fie opriți de la școală sub gloabă (amendă) de 300 florini.94

După instaurarea stăpânirii habsburgice apar semne ale înnoirii prin deschiderea de școli

pentru românii care au trecut la Unire. Conviețuiește astfel vechiul învățământ bisericesc ortodox,

extins în toate provinciile, cu învățământul noii confesiuni, adoptat de o parte mai redusă a

populației românești. Astfel că după 1769 se urmărește ca în satele în care existau parohii

catolice, trebuia să fie școli cu 1-2 învățători, susținută de comunitate sau domeniul în cuprinsul

căreia se găsea. În aceste școli se învățau elemente de scris, citit, socotit, noțiuni de economie

casnică și agricolă.95

Ultima perioadă a secolului al XVIII-lea, când relațiile erau în declin și burghezia, care

trudea să-i ia locul, nu ajunsese în stadiul de a prelua puterea politică, când masele, prin repetate

răscoale, vedeau creșterea conștiinței sociale, în Imperiu se manifestă și continuă afirmarea

națională alături de presiunile economico-sociale. Menținerea rigorilor vechiului Unio Trium

93 N. Albu, Istoria învățământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944, pg. 43 94 Ibidem, p. 44 95 Lucia Protopopescu, Contribuții la istoria învățământului din Transilvania între 1774-1805, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966, p. 27

INEU

75

Nationum, prin care populația românească majoritară era lipsită de natid făcea ca situația copiilor

iobagilor români să depindă de stăpânul de pământ pentru a deprinde știința de carte la una din

școlile bisericești sau sătești. După răscoala din 1784-1785, reformele lui Iosif al II-lea s-au

manifestat și în învațământul ortodox rămas sub supravegherea unor restrânse cercuri clericale,

de cele mai multe ori lipsite de bază materială și de îndrumare.96

În concepția stăpânirii era necesar un învățământ extins, organizat și supravegheat de stat

ce va realiza o instrucțiune laică și uniformă prin care masele școlarilor vor primi atari noţiuni

care să nu-i împiedice în muncile lor, să nu-i facă nemulțumiți de starea lor.97

La 13 august 1813 Consiliul Regesc Locutenenţial Unguresc a emis o comisiune cu

scopul de a pregăti un plan pentru a arăta mijloacele prin care s-ar putea promova cultura şi la

populaţia românească în comitatul Bihor. Comisiunea îşi prezintă raportul după o perioadă de 3

ani, în 1816. În patru şedinţe se ocupă cu studiul stării culturale, morale şi materiale ale

populaţiei. În funcţie de acestea, comitatul Bihor este împărţit în patru cercuri. Satul Ineu este

încadrat în cercul I Oradea Mare. În aceste condiţii ia fiinţă prima şcoală poporală în Ineu, în anul

1816. Salariul învăţătorului era fixat la 30 cubule de grâu,16 cubule de porumb, 300 porţii de fân

şi păşune pentru 2 vaci, alături de un salariu fix lunar.

Conturarea tabloului general al societății românești din Transilvania după revoluția de la

1848 impune studierea manifestărilor culturale, în primul rând a vieții școlare din sate.

Organizarea sistematică a învățământului, răspândirea luminismului, face posibilă înființarea

Inspectoratului şcolar provincial care își exercita autoritatea asupra unui întins teritoriu românesc

de pe Crișuri.98

2. Școala confesională reformată din Ineu99

Școlile confesionale reformate au apărut în satele bihorene încă de la sfârșitul secolului al

XVI-lea, când sinoadele protestante au pus un accent deosebit pe pregătirea dascălilor pentru

sate. În secolul al XVII - lea activitatea acestora se amplifică, numărul dascălilor crește. Începând

cu 1792, studenții ce voiau să predea în școli erau supuși unor examene care să ateste pregătirea

necesară. Se cereau, printre altele, unele recomandări ce sunt valabile și astăzi:

- dezvoltarea gândirii creatoare în locul încărcării memoriei cu date;

- predarea atractivă, cu caracter laic;

- dascălul să fie exemplu pentru elevi și locuitori.

96 Ibidem, p. 30 97 Ibidem, p. 21 98 Teodor Pavel, Rețeaua învățământului popular românesc din N-V Transilvamiei între 1849-1860 și strădanii pentru dezvoltarea ei, în Lucrări științifice, seria istorie-științe sociale-pedagogie, Oradea, 1972, p. 83 99 Iuliu Zsugan, Școlile confesionale reformate din comitatul Bihor, Crisia XXI, 1991, p. 325

Monografia Satului

76

Școala reformată din Ineu este menționată în documente abia după anul 1800, dar cu

siguranță că ea este mai veche. Se arată că în Ineu, unde numărul reformaților era destul de mic,

la începutul secolului al XIX-lea era un număr relativ mic de elevi, variind înte 5-21 elevi.

Școala funcționa cu un singur învățător - rector - care a trebuit să se ocupe atât de fete cât

și de băieți, practicându-se coeducația. Documentul arată numărul elevilor de vârstă școlară, pe

sexe, numele învățătorului, tipul de învățământ, coeducația, calificativul învățătorului la inspecția

anterioară, plata în bani și în natură dată de comunitate acestui învățător, precum și date

referitoare la clădirea școlii (anul construcției și materialul de construcție, numărul încăperilor și

destinația lor) precum și dotarea cu mobilier și cărți școlare.

Copiii frecventau școala între 6-12 ani, fiind grupați după criterii de vârstă și progres

școlar în: abecedar, silabiști, cititori și calculatori. Începând cu anul 1815, dascălii erau salarizați

în funcție de eficiența muncii astfel:

- pentru stadiul de abecedar - 25 crăițari;

- pentru stadiul de silabiști - 50 crăițari;

- pentru stadiul cititori - 75 crăițari;

- pentru scriitori și socotitori - 1 florin.

Ca obiecte de învățământ sunt menționate: religia (disciplină principală), scrierea, cititul,

socotitul, științele naturii, istorie, geografie, muzică, desen. Clasa era sărăcăcioasă, fără materiale

didactice, iar clădirea școlii mai cuprindea camera învățătorului și dependințele.

Venitul învățătorului era o sumă fixă în bani și o parte în natură, constând în produse

sau diferite munci prestate de comunitate pentru învățător. În 1839 s-a făcut corecția

salariului învățătorului din Ineu, fixat pentru prima dată în 1801, în funcție de numărul

elevilor, a randamentului școlar și posibilitatea economică a locuitorilor reformați din Ineu.

La acest venit se adăugau banii primiți de la înmormântări în sumă de 24 crăițari. Pământul

învățătorului era lucrat de comunitate, primind și lemne de foc, pui, ceară pentru lumânări,

slănină, sare, fân etc.

Făcând o comparație între cele două tipuri de școli din Ineu, reiese că școala confesională

reformată era mai bine organizată decât școala poporală românească.

Școala confesională maghiară a funcționat separat până în anul 1924 când se va uni cu cea

românească.

3. Școala din Ineu în perioada 1848-1924

După revoluția din 1848 stăpânirea austriacă a trecut la reformarea învățământului în

întreg imperiul în concordanță cu cerințele modernizării. Prin legile școlare din 1850-1854 s-a

INEU

77

trecut la generalizarea și obligativitatea învățământului primar în sate și orașe. Populația, biserica

și administrația locală au fost însărcinate prin lege să ridice clădiri de școală în fiecare localitate,

să angajeze și să plătească un învățător, să oblige copiii între 6-12 ani să frecventeze școala. În

această perioadă s-au înființat şcoli noi în majoritatea satelor.

În anul 1850 Inspectoratul Școlar care răspundea de şcolile de pe Valea Crişului Repede,

se plângeau autorităţilor că cele patru şcoli: Lugaş, Tinăud, Ineu, Săcădat sunt în paragină, fără

învăţător şi nefrecventate de niciun elev. Ca în multe părţi ţăranul „rămase în întuneric apăsat fără

de ştiinţă şi luminare” – continua inspectorul şcolar şi „acestea au fost voia aristocraţiei maghiare

ca să nu înveţe bietul român”.

Masele exploatate nu au putut fi obligate nici la şcolarizare, nici la construirea unei şcoli

noi, deoarece românii... „nu sunt spijiniţi de deputăţia Fondului şcolar (din Pesta) şi nici de foştii

stăpâni de pământ”.100 Acelaşi inspector arată că „ceea ce a fost neglijat timp de sute de ani nu

poate fi îndeplinit într-o singură zi”.101

Legea învățământului din 1868, dată pentru regatul ungar, preia principiile liberale și

moderne de orgarnizare a învățământului din legile austriece. În mare parte, noua lege, viza

modernizarea învățământului, generalizarea învățământului elementar, dă dreptul înființării

de școli de către societate și asociații. Principalul său defect este că nu se înființează și nu se

finanțează de către statul ungar decât școlile în limba maghiară. Rămânea în sarcina

populației române să-și înființeze și să întrețină școala sătească în limba proprie. Biserica

românească (ortodoxă și greco-catolică) a preluat această sarcină, conform statutului organic

al lui Andrei Șaguna din 1868.

Încă din anul 1867, şcoala românească din Ineu funcţionează cu un post de învăţător,

cuprinzând un număr de 146 de copii care ar trebui să frecventeze cursurile. Învăţătorul se

numea Abraham Igna şi poseda diplomă de învăţător.102 Copiii frecventau şcoala între vârsta

6 – 12 ani, numai în cazuri speciale se putea depăşi vârsta de 12 ani. După 12 ani, dacă nu

urmau cursurile liceale, tinerii până la 20 de ani repetau şi consolidau cunoştinţele dobândite

în timpul zilelor de duminică şi sărbători religioase. Anul școlar avea două semestre, iar la

încheierea fiecărui semestru se susțineau examene publice la care puteau participa și

părinții.103

Din datele statistice încheiate la sfârşitul anului şcolar 1870–1871 aflăm lucruri

referitoare, atât la populaţia satului şi a copiilor de şcoală cu situaţia lor la învăţătură, cât şi

100 Ibidem, p. 97 101 Idem, p. 98 102 Orban Șipos, Görög Kelet elemi iskolak, p. 42 103 Lucia Protopopescu, op. cit. p. 32

Monografia Satului

78

probleme legate de baza materială a şcolii, starea construcţiei, obiectele de învăţământ, date

personale despre învăţător şi veniturile şi cheltuielile şcolii. 104

1957 – Prima școală din satul Ineu

Școala este menționată ca Școală poporală greco-orientală (ortodoxă), aparținând bisericii

din Ineu. În Capitolul I sunt cuprinse date statistice referitoare la populația și numărul pruncilor

amblatori la școală pe grupe de vârstă:

Numărul pruncilor obligați la școală Numărul pruncilor care umblă la școală

6-12 ani 15-12 ani 6-12 ani 12-15ani

Nr. suflete

B F B F B F B F

395 44 54 26 24 13 - - -

Din cei 38 copii între 6-12 ani, frecventau școala doar 13 elevi, toți băieți, în timp ce

copiii în vârstă de 12-15 ani, în număr de 50, nu frecventau deloc școala. Deci, din numărul de

148 copii de vârstă școlară sunt prezenți doar 13 elevi. Raportul menționează că mai sunt 2 elevi

104 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Fond Biserica Ortodoxă Română, dosar 58, fila 5

INEU

79

ce frecventează școala poporală în altă comună, fără a se specifica numele copiilor sau comuna

respectivă.

Referitor la clădirea școlii, se arată că aceasta era o construcție proprie, în stare rea, cu

chilie pentru învățătură, cu următoarele dimensiuni:105

- lungime 2*11" * - orgie

- lățime 2*2' ' - urme

- înălțime 1*2' "- degete

Deși chilia de învățătură e zvântată, nu e vederoasă și nu e aptă pentru reînnoirea aerului.

Inventarul e sărac: lipsește catedra pentru învățător, scaunele sunt lungi, tabla de perete, figurile

de istorie naturală, mașina de socotit, aparate fizice și alte instrumente școlare.

Frecvența a fost oscilatorie, cu tendința de scădere de la o lună la alta, iar odată cu

începerea lucrărilor agricole, numărul elevilor scade brusc la 3, mărindu-se din nou la 13 la

examenul de sfârșit de an.

În școală se predau următoarele discipline:

- citirea și scrierea română cu litere chirilice;

- citirea și scrierea maghiară;

- religiunea și morala;

- aritmetica cu cifre și din cap și cunoașterea măsurilor;

- cântarea și alte rituri bisericești.

Ca rezultate ale examenului s-a consemnat că 5 elevi ştiu scrie și citi românește, iar un

elev știe românește și maghiară.

În Capitolul al III-lea sunt prezentate datele personale ale învățătorului Miron Ştiube, în

vârstă de 33 ani, însurat, cu un copil minor, fără studii, fără testament de calificare, încadrat

provizoriu de 3 ani în localitate, cu o vechime totală de 13 ani. Se menționează că are salariu

lunar de la comună, locuiește în școală și are grădină. Pământul arabil este în suprafață de 16

jugăre cadastrale, primește 17 cubule de cucuruz, câte un car de lemne de foc de la fiecare fată

sau prunc obligat la școală. Salariul este neregulat, îndeplinind și funcția de cantor la biserică. Se

consemnează munca pentru construirea și repararea școlii, făcându-se pași necesari pentru un

împrumut de stat în vederea ridicării noii școli și procurării de aparate școlare. Acest document

este semnat de Nicolae Szigre, comite consistorial și de membrii comitetului parohial în frunte cu

Marcu Mihi - jude II . Mai semnează preotul Iosif Vesa și membrii: Ilisie Simion, Urdea Ile,

Nuțiu Popu.

105 Ibidem, fila 7

Monografia Satului

80

Trei ani mai târziu, în 1874, într-un alt conspect al şcolii din Ineu sunt înregistrate 160

case cu aproximativ 800 suflete şi se fac referiri la acelaşi învăţător şi averea şcolii. Apare şcoala

de grădinărit în cadrul şcolii, iar valoarea casei şcolii (clădirea) şi locuinţei învăţătorului sunt

evaluate la 250 florini. Pământul avea o valoare de 190 florini, iar în inventarul şcolii mai existau

6 cărţi şcolare.106

De la sfârșitul anului școlar 1875 se păstrează o bogată corespondență școlară între Ineu și

Consistorul eparhial greco-oriental Oradea. Trebuie menționat faptul că inspector al cercului

școalelor Peșteș din care făcea parte și localitatea Ineu era Iosif Vesa.

În iunie 1875 se primește spre difuzare în cercul Peșteș recomandarea folosirii în școli a

manualului ,,Istoria Ungariei” a profesorului N. Popu din Braşov, al cărui preț era de 25 cr

(coroane, creițari ?).107

Introducerea noului manual se face cu puțin timp înaintea retragerii unui manual de ,,Istoria

patriei - pentru școlile poporale din Ardeal” al lui I. Micu Moldovan, profesor la gimnaziul din

Blaj. Ținând seama de faptul că acest manual conținea judecăți de valoare asupra celor mai

însemnate momente din istoria națională, ce servea luptei duse de români împotriva dualismului,

putem înțelege, de ce Ministerul Cultelor a oprit acest manual din toate școlile românești. Manualul

arăta printre altele că: ,,Mihai Viteazu este cel mai mare între românii născuți pe pământul Daciei",

precum și rolul istoric al răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan în lupta pentru desființarea

iobăgiei și afirmarea românilor ca națiune alături de cele recepte.108

În manualul său de „Istoria Ungariei”, autorul face distincție între istoria statului în care

locuiau atunci elevii: Ungaria și istoria națiunii române. Elevii întâlnesc în manual date despre

luptele dacilor cu romanii, cucerirea Daciei, românii din Transilvania la venirea ungurilor,

cucerirea ei de maghiari, întemeierea statelor feudale Moldova și Țara Românească. Sunt relatate

progresele economico-sociale și culturale realizate de români, ajutând pe învățători la formarea

sentimentelor de mândrie națională.109

Și manualul de „Limba Română pentru școlile poporale” al lui I. Vuia avea ca motto un

îndemn călduros de cultivare a limbii materne : „Vorbiți, scrieți românește, pentru Dumnezeu”.

Manualul utilizează exemple pentru a dezvolta interesul elevilor pentru citit, prezintă datele

biografice ale marilor scriitori români ca: V. Alecsandri, D. Bolintineanu, M. Eminescu, G.

Coșbuc și alții.110

106 Ibidem, dosar 99, fila 151 107 Ibidem, fila 216 108 V. Popeangă, Școala românească din Transilvania în perioada 1867-1918 și lupta sa pentru unire, București, 1976, p. 49 109 Ibidem, p. 72 110 Ibidem, p. 65

INEU

81

Analiza manualelor utilizate în perioada dualistă ne arată ca ele au conținut elementele necesare

pentru pregătirea generației „Marii Uniri”, pentru realizarea idealului unității naționale depline.111

Ideea perfecționării învățământului și a modernizării școlii se face tot mai resimțită în

activitatea învățătorilor din școală dar și a comisarilor (inspectori) școlari din cercurile școlare, cu

ocazia vizitelor în școli la examenele de sfârșit de an. Este remarcabilă tendința de reorganizare a

școlii prin introducerea unor obiecte de studiu noi, a gimnasticii și a școlii de grădinărit, așa cum

reiese din documentele vremii. În acest sens este și trimiterea învățătorului Pantelimon Matiuțiu

din Ineu, în perioada 8 august - 5 septembrie 1875 la Oradea, pentru a se instrui la gimnastică. Se

arată că va primi pentru fiecare zi câte 50 cr.112

Tot din 1875 se propune înființarea unui fond de pensionare a învățătorilor români greco-

orientali. Ei sunt îndatorați să contribuie la înființarea lui, asigurându-se prin lege „validitatea

îndreptățirii după ani de muncă depusă ” astfel:

- După 10 ani de muncă - 20/60 din salariu

- După 15 ani de muncă - 25/60 din salariu

- După 20 ani de muncă - 30/60 din salariu

- După 25 ani de muncă - 35/60 din salariu

- După 30 ani de muncă - 40/60 din salariu

- După 35 ani de muncă - 50/60 din salariu

- După 40 ani de muncă - 60/60 din salariu (echivalentul salariului)

Contribuția la fondul de pensionare era de 2 %, Astfel că învățătorul din Ineu, care avea un

salariu anual de 368 florini, trebuia să plătească 7 florini pe an.113

În anul școlar 1882 – 1883, raportul înregistrează 529 suflete, din care 283 bărbați și 246

femei.

Număr suflete

Număr copii care frecventează școala

Număr elevi prezenți la examen

B F 6-12 ani 12-15ani 6-12ani 12-15 ani

283 246 20 18 12 8 12 8 - -

529 38 20 20 -

Dintre aceștia 8 au știut: catehismul, Biblia, cititul și scrierea românească și maghiară,

geografia și istoria patriei, 16 elevi au știut socotitul, 18 au știut cântatul bisericesc și naţional și

111 Ibidem, p. 79 112 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Fond Biserica Ortodoxă Română, dosar 99, fila 184 113 Ibidem, filele191-193

Monografia Satului

82

numai 4 elevi au știut măsurile, în timp ce 2 elevi au cunoștințe despre agricultură: grădinărit și

viticultură. Nici un elev nu a știut la gramatică, exerciții limbistice, elemente de fizică și istoria

naturii. Calificativul obținut pentru școlarii de 6-12 ani a fost „Suficient”.114

Situația statistică pentru anul școlar 1883 / 1884 este mai slabă, atât în ceea ce privește

numărul copiilor de vârstă școlară cât și rezultatele la examinarea lor. Se remarcă faptul că este

înregistrat ca învățător Mihăilă Mangra, fără preparandie, care a fost notat la sfârșitul anului cu

calificativul „Slab”.115

Una din problemele esențiale ce trebuia rezolvată pentru dezvoltarea învățământului era

școlarizarea tuturor copiilor de vârstă școlară. Astfel, conferințele învățătorilor din cercul

„Peșteș”, întruniți la Oradea Mare, la 18 septembrie 1885, orele 10:00, sub conducerea

asesorului și protopresbiterului Simeon Bica, propunea pentru discuții următoarele probleme:

- Măsurile cele mai practicabile ca toți pruncii de ambele sexe de la 6 la 12 ani să umble

regulat la școală și cum s-ar putea asigura evidența lor și aplicarea măsurilor silitorii

prescrise de lege.

- Ce măsuri vor trebui introduse ca tinerii de 12 - 15 ani să capete instrucțiune în școala

repetitoare sau în cea de duminică?

- Cum s-ar putea înființa școli de grădinărit și școli pentru deprinderi gimnastice?

- Ce observații au învătățorii față de inspecția școlară?

- Ce măsuri oportune trebuie luate pentru a suplini lipsa învățătorilor și ce ar trebui

făcut pentru îndrumarea tinerilor spre cursuri pedagogice?116

Se poate observa evoluția învățământului, prin trecerea de la tinda bisericii la școala sătească,

de la frecvența întâmplătoare, la școlarizare și urmărirea ei prin rapoarte semestriale și anuale, știința

de carte făcând un salt calitativ, realizat prin mari și reînnoite strădanii făcute de dascăli și preoți.

Raportul examenului de la sfârșitul anului școlar 1890-1891 consemnează prin inspectorul

Teodor Filip, un total de 595 locuitori, din care 285 bărbați și 310 femei, iar copii de vârsta 6-12

ani sunt 75, din care 40 băieți și 35 fete, 16 elevi au vârsta cuprinsă între 12-15 ani, din care 10

băieți și 6 fete. La examen s-au prezentat 27 elevi cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, din care 19

băieți și 8 fete. Învățătorul Pantelimon Matiuțiu este calificat prin preparandie, are o vechime de

27 ani, obținând la examen calificativul „Insuficient”, justificat prin numărul mic de copii care

frecventează școala și care s-au prezentat la examene precum și rezultatele slabe obținute de

majoritatea elevilor.117

114 Ibidem, dosar 541, fila 16 115 Ibidem, fila 52 116 Ibidem, dosar 99, fila 107 117 Ibidem, dosar 542, fila 30

INEU

83

Vom încerca să ilustrăm, printr-un tabel centralizator, situațiile consemnate la examenele

de sfârșit de an:

Nr. copii obligați la

școală

Nr. copii ce frecventează

școala

6-12 ani 12-15 ani 6-12 ani 12-15 ani

An

școlar

Nr.

suflete

B F B F B F B F

Învățător

1870/71 895 44 54 26 24 13 - - - M. Știube

1874/75 800 - - - - - - - - M. Știube

1882/83 529 - - - - 20 18 12 8 P. Matiuțiu

1883/84 496 - - - - 19 15 9 8 M. Mangra

1890/91 595 40 35 10 6 19 8 - - P. Matiuțiu

Analizând acest tabel, rezultă că, la sfârșitul secolului al XIX – lea, numărul populației din

localitate a fost într-o continuă scădere, ajungându-se aproape la jumătate. Aceasta nu reprezintă

realitatea demografică a satului, întrucât, după 1880 erau înregistrați ca suflete doar locuitorii

români de religie greco-orientală (ortodoxă). Făcând comparație între conscrierile locuitorilor

după religie, situația este aproape aceeași până spre anul 1880. Astfel, populația ortodoxă la 1874

era de 787 locuitori, iar în raportul școlar din același an sunt înregistrate 800 de suflete. După

această dată numărul locuitorilor de religie ortodoxă nu mai corespunde cu cel aflat în rapoartele

școlare. Acest lucru s-ar justifica prin diminuarea numărului locuitorilor, pentru a acoperi

numărul scăzut de copii care frecventau școala în acele timpuri. În anul 1900 mai multe

documente statistice înregistrează pentru Ineu un număr de 1665 locuitori, din care 923 români,

739 maghiari, 28 evrei, 2 slovaci.118 Aceasta consolidează concluzia că rapoartele școlare din anii

școlari 1882 /1883 și 1883 /1884 ca și următoarele nu au înregistrat decât numărul exact al

locuitorilor satului de religie greco-orientală (ortodoxă).

În același timp, trebuie ținut seamă și de numărul mare de decedați, atât adulți cât și copii,

ce erau secerați de boli contagioase ca: tuberculoza, pneumonia, dezinteria, pojarul etc. De altfel,

la sate, locul doctorilor era ținut de preoți și învățători. De aceea se cerea tinerilor învățători să

dea copiilor o instrucție de igienă cât se poate de completă, ca fiecare -dacă e nevoie- să poată

ține „o farmacie de mână” cu care să combată cel puțin bolile frecvente.119

Politica guvernelor maghiare de maghiarizare a românilor s-a manifestat treptat și în școala

confesională româneasca din Ineu. Deși mulți locuitori, adulți și copii cunoșteau limba maghiară,

trăind într-un sat mixt, aceasta nu era suficient, încercându-se chiar maghiarizarea numelor și în 118 Ioan Russu-Șirianu, op. cit., p. 89 119 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Fond Biserica Ortodoxă Română, dosar 370, fila 91

Monografia Satului

84

special a prenumelor ca: Dumitru – Demeter, Ioan – Janos, Petru – Peter, Crăciun – Karacsony

etc. Românii și-au păstrat, totuși, obiceiurile, tradițiile și cultura strămoșilor lor.

La începutul secolului al XX-lea, un proiect de lege al Ministerului de Culte maghiar

amenința desființarea școlilor confesionale românești. Împotriva acestuia se vor ridica

reprezentanții Partidului Național Român, cerând guvernului maghiar respectarea obligațiilor

legale privind naționalitățile, votul universal, impozitul progresiv, respectarea limbii române în

deosebi în școala confesională.120

În acest sens, s-au organizat adunări ale comunităților rurale care au demonstrat capacitatea

de autoapărare a românilor. La Săcădat, locuitorii din sat și împrejurimi, inclusiv Ineu, s-au

adunat pentru a protesta împotriva proiectului ministrului Apponyi care țintește la nimicirea

școlilor noastre confesionale. Adunarea arăta că: din moși strămoși, ca sfântă moștenire ni s-a

hărăzit școala noastră de limbă strămoșească și vrem ca pe mai departe în această limbă să se

răsădească adevărurile luminoase în sufletele pruncilor noștri și suntem cu toată tăria sufletului

contra oricărei întreprinderi de a pângări și nimici acest așezământ scump al nostru.121

Într-o altă adunare, tot la Săcădat, unde numărul celor din Ineu a fost mai mare, s-a hotărât

să se reieie firul luptei începute de către iubiții noștri deputaţi și să tălmăcească în auzul întregii

lumi protestul poporului român … de a suprima sborul și avântul cultural al dulcei noastre limbe

românești, moștenită și păstrată cu sființenie din moși-strămoși.122

Școala din Ineu îşi continuă activitatea în perioada 1874 – 1900 aşa cum ne demonstrează

documentele din acele timpuri. Astfel, într-un inventar întocmit în anul 1900 este trecută starea

mobilă şi imobilă a bisericii din Ineu, fiind cuprinse şi date referitoare la şcoală. Se menţionează că

şcoala are clădire cu trei încăperi şi grajd, este acoperită cu scânduri și are ca mobilier urmatoarele:

- 1 catedră pentru învățător în valoare de 50 coroane;

- 20 bănci pentru școlari în valoare 80 coroane;

- 2 scaune 4 coroane;

- cărţi de citire 30 coroane;

- 1 tablă neagră 4 coroane;

- 1 glob 12 coroane;

- harta Europei 13 coroane;

- harta Ungariei 8 coroane;

- măsuri metrice 8 coroane;

- tabele de istorie naturală 13 coroane.

Total: 227 coroane 120 V. Faur, op. cit. p. 37 121 Protestul românilor din Săcădat (Bihor), în Tribuna, 1907, nr. 59, p. 5 122 Represalii în Bihor, Tribuna, 1907, nr. 90, p. 4-5

INEU

85

Materialele și rechizitele sunt toate câștigate prin învățătorul Avram Igna, în afară de

tabelele de istoria naturii care au fost cumpărate pe spezele epitropiei.123

Tot despre desfășurarea procesului de învățământ din Ineu se referă și adresa din

septembrie 1911 a învățătorului Avram Igna către Consistoriul Eparhial din Oradea Mare prin

care se cere ca ziua de recreație din săptămână să fie joi și nu marți așa cum este tradiția de peste

40 ani, așa cum a fost și în timpul predecesorilor lui arătând că această modificare nu aduce

atingeri învățământului din localitate.124

Prin cercularul 1860 din 1913, învăţătorul Avram Igna trimite în termenul prescris planul

analitic al materiei de învăţământ pentru anul școlar 1913 – 1914, arătând că, în conformitate cu planul

şcoalelor din mitropolie aprobat de domnul ministru şi cu manualele şcolare recomandate de venerabilul

Consistor, planul şcolii din Ineu este corespunzător cerinţelor. Face observaţia că lipsesc miturile,

legendele şi piesele literare (dar nu în măsură absolută) şi că, dacă se va abate de la manualele aprobate

şi va adăuga de la el aceste lipsuri, introducându-le în chronica şcolară nu va risca, fiind în preajma

pensionării. Cere să se dea manuale întregite, aprobate de revizor şi cuprinse în planul analitic.125

În 18 ianuane 1914 învățătorul Avram Igna

primește un ajutor anual de 1156 coroane pe lângă

salariu ce poate fi ridicat pe perioada trecută din anul

școlar și în rate lunare anticipative, cu chitanță

timbrată. Prin aceasta, învățătorul este trecut, astfel,

în clasa a II-a, grupa a III-a de plată.126

În anul următor, se acordă din visteria statului

pentru completarea salariului de 2200 coroane, o

sumă de 1356 coroane, ca ajutor social, învățătorul

fiind trecut în grupa a II-a de plată pe baza articolului

de lege XVI din 1913.127

Din „Ziarul inspecțiunii școlare”, registrul de

inspecții din arhiva școlii din Ineu, reiese că în anul

școlar 1918/1919 au fost înscriși la școală un număr

de 183 de copii din care 126 de elevi la clasele

primare și 57 de elevi la gimnaziu. Tot aici găsim mențiunea că, la clasele primare, citirea se

preda după manualul lui Iuliu Vuia, tipărit în anul 1906. Învățător era același Avram Igna care, în

123 Arhivele Statului Român, filial Oradea, Fond Biserica Ortodoxă Română, dosar 370, fila 150 124 Ibidem, dosar 354, fila 99 125 Ibidem, dosar 290, fila 255 126 Ibidem, dosar 380, fila 119 127 Ibidem, dosar 380, fila 120

Monografia Satului

86

februarie 1918, cere concediu de două luni (15 martie - 15 mai) necesar pentru refacerea sănătății.

Este propus pentru suplinirea lui, preotul Teodor Filip, care refuză pe motiv de sănătate.

Învățătorul este înștiințat că fără suplinitor nu i se poate acorda concediu, chiar dacă este pe patul

de suferință.128

La sfârşitul anului şcolar 1918 din cei 119 elevi înscrişi au terminat şcoala un număr de

101 elevi, din care 52 băieţi şi 49 fete, care, supuşi examenelor, au ştiut citi şi scrie doar un

număr de 49 de elevi. Datele referitoare la starea mobilă şi imobilă a şcolii sunt identice cu cele

anterioare, fiind menţionat în plus că şcoala este din pământ bătut şi văioage, acoperită cu

scânduri, iar ca mobilier se înregistrează bănci duble pentru şcolari.129

După actul de la 1 decembrie 1918 şcoala confesională din Ineu îşi desfăşoară activitatea

în aceleaşi condiţii, până în anul 1924 când, prin lege se dă o organizare unitară învăţământului,

prevăzându-se printre altele şi obligativitatea lui.

4. Școala din Ineu în perioada 1925-1944

Anul 1924 reprezintă un reper în istoria învățământului românesc. În 24 iulie 1924 apare

Legea învăţământului primar al statului şi învăţământului normal-primar, care prevedea

obligativitatea şi gratuitatea învățământului de șapte clase, prelungindu-se astfel perioada de

şcolarizare obligatorie de la 4 la 7 ani.

După anul 1924 cele două școli confesionale din Ineu, cea româneasca și cea maghiară, s-au

unit, funcționând în paralel atât secția română cât și cea maghiară. În anul școlar 1925-1926 în Școala

primară de stat din Ineu învățau 263 de elevi distribuiți în patru clase. Directorul școlii era învățătorul

Ioan Nițoiu, iar învățători erau A. Niculescu și Livia Crăciun. Din evidențele anului școlar 1927-1928

aflăm că 57 de elevi învățau la secția maghiară, sub îndrumarea învățătoarei Elisabeta Cruslitz.

1957 – A doua școală din satul Ineu („școala dintre unguri”)

128 Arhiva Şcolii Ineu, Ziarul inspecțiunii școlare, 1918 129 Ibidem

INEU

87

În evidențele anului școlar 1928-1929 este înscrisă eleva Cordovan Elisabeta, născută în

25 decembrie 1920, fiica lui Cordovan Ioan, fiind primul elev rrom identificat în documentele

școlare. În următorii trei ani școlari, în documentele școlare sunt înscriși și alți elevi rromi:

Covaciu Maria, Cordovan Florian, Gaji Estira, Guti Elisabeta, Lucaciu Ileana, Varga Maria,

Varga Nicolae, Covaciu Irina, Hendre Florian (avânt trecut la numele tatălui pe Hendre Țigan),

Demian Florian. După numele de familie ale elevilor rromi putem concluziona că în

comunitatea de rromi existau cel puțin opt vițe (neamuri). Dintre elevii rromi enumerați se

remarcă eleva Covaciu Irina care a promovat clasa cu media 7.03, în acele vremuri fiind o

medie mare.

Trebuie să subliniem faptul că, începând cu anul școlar 1925-1926, se acorda o atenție

sporită clasei I, fiind considerată întotdeauna clasă de sine stătătoare față de celelalte clase care

funcționau comasate. Este de remarcat numărul mare de elevi înșcriși în clasa I; în anul școlar

1929-1930, în clasa I erau înscriși 111 elevi. Printre învățătorii care au predat în perioada1925-

1936 se numără: A. Niculescu, Livia Crăciun, Ioan Nițoiu, M. Bulzan, Ana Vlad, Livia Nițoiu,

Rozalia Guțan, Iosif Guioșiu, Petru Bordașiu, Crăciun Viorica, Petru Bordașiu, Nicu Pătru, Stela

Marcu. În această perioadă, directorul școlii a fost Ioan Nițoiu (Nițu).

În fiecare an se întocmeau graficele examenelor, în special la religie, acesta susţinându-se

în prezenţa unui inspector şcolar. În anul şcolar 1931, la 30 mai, se face o inspecţie la oficiul

parohial Ineu din al cărui proces verbal reies o serie de lucruri referitoare la şcoală şi procesul de

învăţământ. Se menţionează că noua clădire a şcolii a fost zidită prin cheltuiala comunei, în

valoare de 300.000 de lei şi este administrată de comitetul şcolar comunal care plăteşte şi

asigurarea clădirii.

Școala are un registru cu numele elevilor de religie ortodoxă, împărțiți în 7 clase cu 232

elevi, din care 128 băieți și 104 fete, frecventând efectiv 144 elevi. În școala se studiază Biblia,

două ore pe săptămână, predate de preot.

Școala se sfințește la fiecare început de an școlar în prezența copiilor și părinților. Elevii

știu rugăciuni înainte și după masă, la culcare și sculare.

Din localitatea Ineu sunt trimiși la alte școli: 2 la universitate, 2 la liceu, 5 la școala

profesională și teologie, 5 la ucenicie.

La examenele de religie din 28 mai 1931 s-au prezentat 144 elevi din clasele I-VII. Nota

acordată la acest examen a fost 7 (șapte).130

130 Arhivele Statului Român, filiala Oradea, Fond Biserica Ortodoxă Română, dosar 430, fila 454-458

Monografia Satului

88

Clasa Nr. total elevi înscriși Nr. elevi prezenți Nr. elevi absenți

I 92 57 35

II 59 36 24

III 33 17 16

IV 23 17 6

V 19 10 9

VI 12 5 7

VII 5 3 2

Total 243 144 99

Noul director al școlii devine Dumitru Mang? începând cu anul școlar 1936-1937, an în

care apare și ștampila școlii pe documentele școlare.

Din anul şcolar 1937 – 1938 în şcoala din Ineu este repartizat învăţătorul Pavel Ianţa. În

acest an școlar se înființează un Centru de lucrări practice care avea ca disciplină principală de

studiu îndeletniciri practice. Acest Centru era frecventat de 137 de elevi din satele: Ineu, Botean,

Husasău, Bălaia, Săbolciu. Tot în acest an, ia ființă Centrul de lucru manual pentru băieți

frecventat de 104 elevi din satele sus-menționate.

În anul 1938 se inițiază un curs complementar pentru clasele V-VII, urmat de 79 de elevi.

În anul școlar următor se introduce noul model de catalog școlar „Aprobat de Onor Ministerul

Educației Naționale conf. adr. no. 183795 din 21 oct. 1939”. În acest an școlar clasele I-IV devin

de sine stătătoare, iar clasele a V-a și a VI-a funcționează comasat.

1939 – Catalog școlar

INEU

89

În anul școlar 1939-1940, anul izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, în școala

Ineu învățau 349 de elevi. Pentru următorii ani școlari lipsesc documentele de evidență școlară

dovedind astfel, lipsa pregătirii școlare a elevilor.

5. Școala din Ineu în perioada postbelică (1945-1989)

Școala își reia activitatea în anul 1944-1945 cu doar 185 de elevi grupați în două clase. În

acest an școlar, școala este vizitată de subinspectorul școlar Chirilă, venit pentru a clarifica

situația școlară alături de o comisie de evaluare; alături semnează și învățătorul Ianța Pavel,

probabil în calitate de director.

Documentele școlare din anul 1945-1946 ne

confirmă faptul că Pavel Ianța este directorul Școlii

primare de stat din Ineu. În acest an școlar a funcționat și o

clasă pentru Adulți frecventată de 68 de persoane, născute

între anii 1925-1932.

În anul școlar 1948-1949 școala din Ineu primește o

nouă denumire, devenind Școala elementară din Ineu.

Numărul copiilor de vârstă școlară era într-o continuă

creștere, ajungându-se în anul școlar 1949-1950 la 50 de

copii înscriși în clasa I care funcționau în două clase formate

din 31 și 19 elevi. Clasa I B, mai puțin numeroasă, era

formată doar din elevi rromi. Din spusele bătrânilor Covaciu

Gașpar și Varga Andrei reiese că unii elevi rromi frecventau

școala în casa unde locuiește astăzi Caba Ioan (lângă Mina

Picirichii). Aceste informații au fost confirmate de Mina Picirichii care locuiește în casa menționată

de cei doi.

Clasă / număr elevi An

școlar Secția

I a II-a a III-a a IV-a a V-a a VI-a a VII-a română 50131 32 34 27 30 - - 1949 -

1950 maghiară 20 15 10 13 25 - - română 26 39 34 33 40 21 - 1951 -

1952 maghiară 11 18 17 8 11 22 - română 36 26 39 37 30 27 17 1951 –

1952 maghiară 9 12 19 14 8 11 15 română 28 32 25 25 34 22 25 1952 –

1953 maghiară 27 28 ?132 ? 13 8 10 131 19 dintre elevi învățau în clasa I B, formată exclusiv din elevi rromi 132 clasel I-III și II-IV funcționau în regim simuntan; din documentele școlare nu reiese numărul elevilor pentru fiecare clasă.

1956 – Petruca Mina și Domocoș Petru

Monografia Satului

90

română ? 25 ? ? 34 ? 16 1953 – 1954 maghiară ? 15 ? 8 ? ? ?

română 47 32 24 31 36 29 25 1954 – 1955 maghiară 13 9 14 10 9 14 10

română 29 38 29 21 25 20 21 1955 – 1956 maghiară 7 13 7 14 - 9 11

română 32 33 35 28 20 19 19 1956 – 1957 maghiară 9 7 12 7 ? ? ?

română 30 31 28 34 32 13 17 1957 – 1958 maghiară 15 9 9 10 - 10 -

română 45 31 28 27 47 22 13 1958 – 1959 maghiară 10 14 9 10 - - 10

română 27 36 30 28 28/27133 37 20 1959 – 1960 maghiară 7 10 14 9 - - -

română 33 43 37 30 33/31 24/25134 37 1960 - 1961 maghiară ? 7 ? 14 - - -

În anul școlar 1950-1951 și 1951 -1952, numărul claselor de sine stătătoare crește, atât la

secția română cât și la secția maghiară. În septembrie 1951 rubricatura cataloagelor se schimbă,

cuprinzând date ca: datele personale ale elevilor, frecvența elevilor pe zile și luni, situația la

învățătură. Este de remarcat informația solicitată despre depărtarea la care locuiește elevul față de

școală.

Anul școlar era organizat în pătrare, din luna septembrie până în luna mai. Sistemul de

notare se făcea cu note de la 1 la 10 care a fost schimbat în anul școlar 52-53 cu note de la 1 la 5.

În anul școlar 1953-1954, din motive necunoscute, lipsesc cataloagele tipizate, elevii fiind

înregistrați în cataloage improvizate de învățători și profesori.

În anul 1957 apare un nou model de catalog școlar cu rubrici aproape identice celui folosit

în sistemul actual de învățământ. Anul școlar va fi format din trimestre, iar sistemul de notare

revine la cel vechi (note de la 1 la 10).

Anul școlar 1957-1958 reprezintă debutul activității didactice în Școala Ineu pentru trei

cadre didactice cu renume în comunitatea locală: Rațiu Ioan (profesor de matemaică), Antonescu

Gheorghe (profesor de istorie-geografie) și Hadade Maria (învățătoare). Școala Ineu devine o

școală atractivă pentru cadrele didactice tinere, care pentru mulți va prezenta locul în care își vor

construi cariera didactică. Unii au plecat în școli din Oradea și satele învecinate, alții au rămas

până la pensionare.

133 V A, V B – clase paralele 134 VI A, VI B– clase paralele

INEU

91

An școlar Învățători secția română Învățători secția maghiară

1949 - 1950 1. Moldovan Irina 2. Ianța Pavel

3. Ianța Dochița 4. Popa Elena

1. Cugeli Elisabeta 2. Osvat Olga

1950 - 1951 1. Moldovan Irina 2. Ianța Pavel

3. Ianța Dochița 4. Nica Felicia

1. Cugeli Elisabeta 2. Kordios Margareta

1951 – 1952 1. Moldovan Irina 2. Blaga Irina

3. Sabău Florica 4. Nica Felicia

1. Oramos Ana 2. Angeli Elisabeta

1952 – 1953 1. Moldovan Irina 2. Buică Elena

3. Sabău Florica 4. Nica Felicia

1. Darvai Ghizela 2. Angeli Elisabeta

1953 – 1954 ? ?

1954 – 1955 1. Filimon Nistor 2. Buică Elena

3. Popa Maria 4. Micuț Cornel

1. Magda Ana 2. Boldisz Elisabeta

1955 – 1956 1. Sărac Maria 2. Buică Elena

3. Popa Maria 4. Micuț Cornel

1. Rudi Geza 2. Varga Ileana

1956 – 1957 1. Afilipoaie Elena 2. Tanca Florica

3. Popa Maria 4. Ianța Dochița

1. Rudi Geza 2. Varga Ileana

1957 – 1958 1. Afilipoaie Elena 2. Căpuș Maria

3. Rațiu Maria 4. Hadade Maria

1. BinderMelitia 2. Varga Ileana

1958 – 1959 1. Afilipoaie Elena 2. Căpuș Maria

3. Rațiu Maria 4. Hadade Maria

1. BinderMelitia 2. Dendosli Emilia

1959 - 1960 1. Afilipoaie Elena 2. Antonescu Maria

3. Rațiu Maria 4. Hadade Maria

1. BinderMelitia 2. Dendosli Emilia

1960 - 1961 1. Afilipoaie Elena 2. Antonescu Maria

3. Rațiu Maria 4. Hadade Maria

1. Csepregi Emilia

În anul școlar 1958-1959 Școala din Ineu devine un centru regional pentru învățământul

gimnazial, înființându-se două clase de-a V-a formate din

47 de elevi, din care 20 provin din satele Botean, Husasău

și Șiștirea.

Pentru a facilita frecventarea școlii de către elevii

rromi, autoritățile din vremea aceea au deschis, începând

cu anul 1958, o școală în cartierul Bomnar, în care învățau

două clase de elevi rromi. Această informație este

confirmată de Cordovan Alexandru (lider local rrom) și de

mențiunea apărută în catalogul clasei a II-a, din anul școlar

1959-1960, înregistrată la rubrica elevilor Dorozți Vasile și

Cordovan Alexandru: Mutat la Școala Bomnar-Ineu de la

data de 15 X 1959.

Monografia Satului

92

Tot în acest an școlar clasele gimnaziale cu predate în limba maghiară dispar. Aceste clase

vor apărea periodic în anii următori școlari.135 Mai mult, chiar și elevii de la clasele primare cu

predare în limba maghiară optează să studieze în limba română, ajungând ca în anul școlar 1961-

1962, în Școala Ineu să funcționeze o clasă simultană pentru învățământul primar cu predare în

limba maghiară.

În toamna anului 1961 în Școala din Ineu își incepe activitatea didactică ilustrul profesor

de română Puiu Sever căruia Școala îi poartă astăzi numele. 136

1966 – (stânga) Ianța Pavel și (dreapta) Puiu Sever

În anul școlar 1961-1962 numărul elevilor la clasele gimnaziale este într-o creștere

continuă, ajungându-se la clase paralele pentru clasele V-VII. Acest lucru poate fi explicat prin

afluența elevilor din satele învecinate: Botean, Husasău de Criș, Săcădat, Săbolciu etc. Acest

lucru a dus la creșterea numărului de profesori, ajungându-se până la trei profesori de limba

română în același an școlar (Puiu Sever, Miclăuș Maria, Andrei Elena).

Anul școlar 1964-1965 reprezintă debutul primei clase de-a VIII-a, în care învață 33 de

elevi. Anual vor învăța peste 20 de elevi în fiecare clasă pentru acest nivel, ajungând ca în anul

școlar 1970-1971 să funcționeze două clase a VIII-a cu 22 respectiv 27 elevi.

135 vezi an școlar 1966-1967 136 O prezentare succintă a vieții și activității didactice a profesorului Puiu Sever este prezentată în capitolul VII.

INEU

93

Clasă / număr elevi An

școlar Secția

I a II-a a III-a a IV-a a V-a a VI-a a VII-a a VIII-a a IX-a

română 31 34 39 36 34/33 27/25 47/38 1961 -

1962 maghiară 7 6 7 8 - - -

română 29/26 28 33 41 48 29/28 27/24 1962 –

1963 maghiară 6 5 6 5 - - -

română 28/28 46 25 29 41/38 41 44 1963 –

1964 maghiară 12 4 5 5 - - -

română 51 24/24 39 23 ? 37 ? 33 1964 –

1965 maghiară 13 12 5 5 - - - -

română 24/24 30 25/24 36 28 30 29 34 1965 –

1966 maghiară 12 12 12 5 - - - -

română 23/27 39 35 24/26 36/ 28 27 27 1966 –

1967 maghiară 6 11 12 11 22 - - -

română 39 38 38 36 32/29 34 27 27 1967 –

1968 maghiară 8 5 10 7 - - - -

română 45 35 28 41 25/24 27/24 34 28 1968 –

1969 maghiară 15 7 6 3 - - - -

română 37 40 29 26 25/24 41 27/25 32 1969 –

1970 maghiară 8 11 7 5 - - - -

română 22/36 28 39 29 34 24/23 42 27/22 1970 –

1971 maghiară 4 5 13 3 - - - -

Începând cu anul 1968, se introduce disciplina de studiu „Agricultură”. Tot în acest an, în

cataloagele școlare regăsim plicul intitulat „Motivări”, documente ce sunt scrise de mână,

majoritatea având parafa medicului satului, Josa Piroska. Din anul 1970, durata anului școlar se

prelungește cu o săptămână, ajungând astfel până la 15 iunie.

Numărul claselor cu predare în limba maghiară se va mări la două în anul școlar 1965-

1966, an în care debutează învățătoarea Tecsi Edda la clasele simultane II-IV, cu predare în limba

maghiară. Ea va preda la secția maghiară doi ani, după care, în anul școlar 1967-1968 va trece la

clasele cu predare în limba română, conducând colectivul de elevi al clasei a II-a. În anul școlar

1969-1970, doamna învățătoarea va semna cu numele Puiu, preluat prin căsătoria cu ilustrul

profesor de limba română, Puiu Sever.

Monografia Satului

94

1966 – (stânga) Puiu Edda și (dreapta) Ianța Pavel

An școlar

Învățători secția română Învățători

secția maghiară

Diriginți

1961 - 1962

Daidu Rudolf, Hadade Maria, Antonescu Maria, Rațiu Maria

Dulan ? Antonescu Gheorghe, Miclăuș Maria, Vantrup Ștefan, Ianța Dochița, Constantinescu Elena

1962 – 1963

Rațiu Maria , Daidu Rudolf, ?, Antonescu Maria, Hadade Maria

Artin Maria Vantrup Ștefan, Ianța Dochița, Pop Mircea Antonescu Gheorghe, Puiu Sever

1963 – 1964

Hadade Maria, Osvald Ioan, Antonescu Maria, Osvald Maria, Rațiu Maria

Artin Maria Puiu Sever, Rațiu Ioan, Ianța Dochița, Antonescu Gheorghe

1964 – 1965

Antonescu Maria, Osvald Maria, Hadade Maria , ?, Rațiu Maria

Soos Stefan Antonescu Gheorghe, Puiu Sever

1965 – 1966

Maxim M./ Fazekaș Elena Rațiu Maria, Antonescu Maria, Hadade Maria, Osvald Maria

Tecsi Edda, Komaroni Terez

Antonescu Gheorghe, Rațiu Ioan, Osvald Ioan, Puiu Sever

1966 – 1967

Craciun Ecaterina, Rațiu Maria, Antonescu Maria, Hadade Maria, Olaru Maria

Tecsi Edda, Komaroni Terez

?, Rațiu Ioan, Zamfea Aurelia, Bungău Elena, Puiu Sever

INEU

95

1967 – 1968

Hadade Maria, Tecsi Edda Rațiu Maria, Antonescu Maria

Komaroni Terez, Voitovici Olga

Puiu Sever, Orban Magda, Rațiu Ioan, Antonescu Gheorghe, Bungău Elena

1968 – 1969

Antonescu Maria,Hadade Maria, Tecsi Edda, Rațiu Maria

Voitovici Olga, Nagy Tereza

Stoga Georgeta, Bungău Elena, ?, Orban Magda, Lung Mariana, Rațiu Ioan, Antonescu Gheorghe

1969 – 1970

Rațiu Maria, Antonescu Maria, Hadade Maria, Puiu Edda

Nagy Tereza, Voitovici Olga

Sandici Sanda,?., Antonescu Gheorghe, Lung Mariana, Țenț Viorel, Moise Teodora,Rațiu Ioan

1970 – 1971

Puiu Edda, R.Teoran, Rațiu Maria, Antonescu Maria, Hadade Maria

Voitovici Olga Rațiu Ioan, Panțel Teodora Popa Maria, Antonescu Gheorghe Țenț Viorel, Lung Mariana

Ca o noutate pentru Școala din Ineu, în 1971 se înființează clasa a IX-a, care va funcționa

pe parcursul a trei ani școlari, până în anul 1974. La sfârșitul anului școlar 1971-1972 își încheie

activitatea didactică Ianța Pavel, cel care a fost învățător, profesor și director timp de 27 de ani. În

anul școlar următor debutează profesorul Corba Ioan, care ocupă și funcția de director. Tot în

acest an își începe activitatea didactică, tot la Ineu, și soția sa, Corba Gherghina.

1964 – Antonescu Gheorghe, Ianța Pavel, Ianța Dochița, Puiu Sever și Rațiu Ioan (de la

stânga la dreapta)

Monografia Satului

96

Clasă / număr elevi An

școlar Secția

I a II-a a III-a a IV-a a V-a a VI-aa VII-

a a VIII-

a a IX-

a română 28/22 36 25 24/23 33 32 25/24 37 20 1971 –

1972 maghiară 4 4 5 5 - - - - română 25/27 30 36 27 26/26 32 32 24/24 14 1972 -

1973 maghiară 9 - 4 - - - - - - română 24/25 39 26 35 34 22/24 30 31 17 1973 -

1974 maghiară 10 8 - 2 - - - - -

română 26/26 21/22 36 25 24 30 22/23 32 - 1974 - 1975 maghiară 7 8 8 - - - - - -

română 21/23 24/23 21/22 33 26 35 30 21/23 - 1975-1976 maghiară 23 - - - - - -

română 24/23 22/23 23/25 22/21 21/20 22 35 29 - 1976-1977 maghiară 8 7 4 5 - - - - -

română 21/22 21/22 23/23 26/25 23/21 21/21 22 32 - 1977-1978 - maghiară 7 6 7 - - - - - -

română 28 21/21 22/25 25/25 28/29 36 23/22 18 - 1978-1979 maghiară 4 7 5 - - - - - -

română 23/22 21 22/22 26/27 26/25 27/27 31 21/21 - 1979-1980 maghiară 6 4 6 - - - - - -

În anul 1974 se finalizează construirea „școlii noi” actualul corp principal al școlii, care va

cuprinde 8 săli de clasă, 1 laborator și sală de sport.

1974 – „Școala nouă”, la finalizarea construcției

În perioada imediat următoare, la Școala Ineu, încep să profeseze cadre didactice care,

prin munca și dăruirea lor, au rămas în memoria comunității locale Ineu: 1974-1975 – învățătorul

INEU

97

Nan Gheorghe (va lucra în Școala Ineu 2 ani), profesor Bodiu Teodor; 1975-1976 – profesor

Țigan Ecaterina; 1976-1977 – profesor Sotoc Dumitru, profesor Parasca Victoria; 1977-1978 –

profesor Bodiu Valeria, profesor Stan Viorica; 1979-1980 – profesor Marc Nicolae.

An școlar

Învățători secția română Învățători

secția maghiară

Diriginți

1971 – 1972

Hadade Maria, Cotuțiu Rodica, Puiu Edda, Rațiu Maria, Antonescu Maria, Beoran ...

Voitovics Olga Țenț Viorel, Rațiu Ioan, Panțel Teodora, Pop Florica, Antonescu Gheorghe, Mut Ioana

1972 - 1973

Antonescu Maria, Corba Gherghina, Hadade Maria, Puiu Edda, Rațiu Maria

Voitovics Olga Mut Ioana, Oros Florian, Țenț Viorel, Rațiu Ioan, Maier Iuliana, Pop Florica, Oros Florian

1973 - 1974

Antonescu Maria, Rațiu Maria, Corba Gherghina, Hadade Maria, Puiu Edda

Jocsak Clara Puiu Sever, Mut Ioana, Gavriș Iosif, Maier Iuliana, Rațiu Ioan, Pop Florica

1974 – 1975

Puiu Edda, Rațiu Maria Nan Gheorghe, Antonescu Maria, Corba Gherghina, Hadade Maria

Jocsak Clara Rațiu Ioan, Puiu Sever, Mut Ioana, Lucaiu Toader, Lazăr Maria

1975 – 1976

Hadade Maria, Filip Lucreția , Puiu Edda, Rațiu Maria, Nan Gheorghe, Antonescu Maria, Corba Gherghina

David Eva Țigan Ecaterina, Rațiu Ioan, Puiu Sever, Mut Ioana, Lucaciu Teodor

1976 – 1977

Sârbu E., Căpuș Ana, Hadade Maria, Filip Lucreția, Puiu Edda, Rațiu Maria, Antonescu Maria, Corba Gherghina

David Eva Negrău Mărioara, Munteanu Marius, Țigan Ecaterina, Rațiu Ioan, Puiu Sever

1977 – 1978

Antonescu Maria, Corba Gherghina, Căpuș Ana, Petruț Gavril, Hadade Maria, Filip Lucreția, Puiu Edda, Rațiu Maria

David Eva Bodiu Valeria, Sotoc Dumitru Stan Viorica, Munteanu Marius, Țigan Ecaterina, Rațiu Ioan

1978 – 1979

Rațiu Maria, Antonescu Maria, Corba Gherghina, Căpuș Ana, Puiu Edda, Hadade Maria, Filip Lucreția

David Eva Rațiu Ioan, Budiuri Petru, Sotoc Dumitru, Bodiu Valeria, Stan Viorica, Țigan Ecaterina

1979 – 1980

Hadade Maria, Filip Lucreția, Rațiu Maria, Antonescu Maria, Corba Gherghina, Căpuș Ana, Puiu Edda

David Eva Marc Nicolae, Țigan Ecaterina, Rațiu Ioan, Budiuri Petru, Sotoc Dumitru, Bodiu Valeria, Stan Viorica

Monografia Satului

98

În toamna anului 1980 pe porțile școlii din Ineu pășea Gurău Liviu, profesor de istorie-

geografie care va profesa neîntrerupt în această unitate școlară. El reprezintă unul dintre cadrele

didactice care a profesat cel mai mult în școala Ineu (peste 35 de ani) călăuzind pașii vieții a

multor generații de tineri. În anul școlar va conduce efectivul de elevi a V-a B care o va îndruma

până la sfârșitul clasei a X-a.

1995 – Gurău Liviu, la o serbare organizată de Micloş Mariana

Tot în 1980, familia de profesori Corba, (Ioan – director și Gherghina – învățătoare) se

transferă din Școala Ineu la Oradea. Directorul Ioan Corba îi predă conducerea școlii profesorului

Puiu Sever care va conduce școala cu măiestrie și devotament până la izbucnirea Revoluției din 1989.

Începând cu anul școlar 1981, se reintroduce învățământul obligatoriu de 10 clase,

titulatura școlii devenind „Școala Generală de 10 ani”. Ineul redevine centru zonal, 26 din cei 78

de elei din clasele a IX-a și a X-a fiind din satele Botean și Husasău de Criș.

Clasă / număr elevi An

școlar Secția

I II-a III-a IV-a V-a VI-a VII-a VIII-a IX-a X-a

română 21/23 22/21 29 21/21 32/32 21/22 26/24 30 - - 1980 –

1981 maghiară - 7 - 4 - - - - - -

română 32 21/21 21/21 31 26/28 28/29 21/22 21/21 40 - 1981 –

1982 maghiară 2 - 7 - - - - - - -

1982 - română 21/22 33 33 22/21 33 25/24 24/24 20/20 43 32

INEU

99

1983 maghiară 3 2 - 6 - - - - - -

română 31 23/23 32 31 27/27 27 23/23 23/22 38 37 1983 -

1984 maghiară 4 2 1 - - - - - - -

română 27 31 21/23 32 35 24/23 29 23/24 42 38 1984 -

1985 maghiară 6 4 2 1 - - - - - -

română 29 22 30 20/23 31 35 21/23 33 36 41 1985-

1986 maghiară 4 6 2 - - - - - - -

română 25 29 25 30 36 33 31 22/22 30 32 1986-

1987 maghiară 3 4 - - - - - - - -

română 28 26 29 25 28 33 27 30 34 28 1987-

1988 - maghiară 4 3 4 - - - - - - -

română 25 23 29 33 23 26 32 21 35 29 1988-

1989 maghiară 2 4 2 - - - - - - -

română 28 21 24 34 27 21 31 33 39 32 1989-

1990 maghiară 3 2 4 - - - - - - -

română 26 28 20 22 28 22 22 26 - 18 1990-

1991 maghiară 5 3 2 3 - - - - - -

În perioada 1980-1990, la Școala Ineu, încep să profeseze cadre didactice a căror amintire

a rămas vie în memoria comunității locale:

- 1980-1981: profesor Pantea Toma (istorie-geografie);

- 1981-1982: profesor Brândaș Florian (biologie);

- 1982-1983: învățătoare Vicaș Domnica, profesor Vesa Mariana (matematică),

Cârlogea Atanasiu (inginer agronom), profesor Boescu Gheorghe (limba franceză);

- 1983-1984: profesor Stoia Pavel (biologie, agricultură), profesor Crișan Vasile

(fizică, chimie);

- 1984-1985: profesor Pantea Valeria (fizică), profesor Feieș Dorina (educație

fizică), Letea Maria (limba franceză), Bica Elena (Geografie);

- 1985-1986: profesor Gavriș Clara (limba rusă), profesor Pintean Csilla (educație

fizică), Marc Nicolae (matematică);

- 1986-1987: profesor Muntean Gheorghe (limba rusă), Tarcău Viorel (inginer

zootehnic), profesor Dume Dana (geografie);

- 1987-1988: profesor Balint Ileana (limba rusă), profesor Bozsodi Elisabeta

(matematică);

Monografia Satului

100

- 1988-1989: profesor Crișan Cristina (limba rusă);

- 1989-1990: profesor Ciorogariu Lucia (limba franceză), profesor Mierluţ Eugenia

(educație fizică), profesor Livia Pantea (matematică), profesor Filip Aurica (biologie), profesor

Banciu Adriana (matematică).

1986 – Pantea Toma, alături de elevii clasei a VIII-a

6. Școala din Ineu în perioada postdecembristă

Revoluția din 1989 surprinde școala Ineu cu 107 elevi la clasele I-IV, 184 de elevi la

clasele V-X și 9 elevi la clasele I-III la secția maghiară. Revoluția aduce schimbări la nivelul

conducerii tuturor instituțiilor de stat, inclusiv al școlii din Ineu. Noul director al școlii devine

doamna profesor Moldovan Viorica. Alte schimbări vizează organizarea sistemului de

învățământ, astfel, la Școala Ineu, în anul școlar 1990-1991 nu se mai organizează clasa a IX-a,

iar în clasa a X-a studiază 18 elevi care va intra în lichidare în anul școlar următor. Noua

denumire a școlii devine Școala cu clasele I-VIII Ineu.

Ca urmare a noilor prevederi legale, o parte dintre cadrele didactice reușesc să se transfere

sau să se titularizeze în școlile din Oradea, care până acum era un deziderat greu de realizat. La

acel moment, titularizarea se obținea pe baza unui punctaj acordat în baza prevederilor legale.

Cadrele didactice cu experiență rămân în Școala Ineu, fiind legate sufletește și cu domiciliul de

INEU

101

satul Ineu: Puiu Sever, Gurău Liviu, Moldovan Viorica, Rațiu Ioan, Pantea Livia, Antonescu

Maria, Puiu Edda. Alte cadre didactice vin în școala Ineu printre care: Pop Emilia (limba

franceză), Bartha Barbara (biologie), Martin

Maria (învățătoarea) etc.

Schimbările la nivelul școlii sunt

graduale. Dispar organizațiile de pioneri și

UTC ale școlii, manualele sunt reeditate,

programele școlare sunt schimbate, planuri de

învățământ sunt revizuite. Se păstrează

discipline ca Agricultura care s-a studiat încă

4-5 ani după Revoluție.

Baza materială a Școlii Ineu rămâne

aceeași, având o situație mai bună față de

școlile aparținătoare. Se investește în baza

materială a celorlalte școli.

În septembrie 1993 conducerea școlii

este preluată de profesorul Liviu Gurău care se

va implica activ în dezvoltarea bazei materiale

și asigurarea condițiilor optime pentru

desfășurarea activităților didactice.

Începând cu anul 1999 admiterea la

liceu se făcea în baza mediei obținute la

Examenul de Capacitate (Evaluare Națională) organizat la Oradea, la care elevii ineuani au

obținut, an de an, rezultate bune și foarte bune, ceea ce le-a permis să acceadă la cele mai bune

licee din Oradea, iar după absolvirea liceului au urmat facultăți de prestigiu, la care s-au remarcat,

unii dintre ei ajungând juriști, informaticieni, profesori, doctori, preoți, diplomați, jurnaliști,

funcționari publici etc.137

În timpul mandatului domnului director Gurău Liviu s-au realizat investiții în baza

materială a școlii:

- reparații capitale la clădirea grădiniței Ineu;

- refacerea sobelor de teracotă;

- amenajarea sălii și a terenului de sport;

- împrejmuirea școlii;

137 v. cap. VII 1. Absolvenți de studii superioare (studenți) care au studiat la Școala Ineu

1994 – Martin Maria, alături de elevii: Marincaș Mariana, Bungău (Fodor) Ioana,

Urda Lavinia, Tor Romina și Radu Marian (de la stânga la dreapta)

Monografia Satului

102

- schimbarea ușilor de la școala nouă;

- săparea a două fântâni (grădiniță și școala nouă);

- construirea acoperișului pentru clădirea școlii noi, deoarece școala era prevăzută

cu planșeu de beton prin care se infiltra apa în pereți;

- introducerea apei curente în școala nouă.

În școlar 1999-2000, la sugestia inspectorului pentru rromi din vremea aceea (Pasztor

Gabriella) se introduce studiul limbii materne rromani și a istoriei și tradițiilor rromilor, profesor

avea să fie Ionel Cordovan.138

În anul 1996, datorită condițiilor improprii pentru desfășurarea activității didactice,

constate la efectuarea unui control al Direcției de Sănătate Publică Bihor, clădirea școlii mici

(„școala dintre unguri”) a fost închisă, iar elevii au fost mutații la „școala mare”, unde s-a lucrat

în două schimburi. Din lipsa fondurilor pentru reparare, clădirea „școlii mici” a fost închiriată

unei firme de confecționat pantofi.

În anul 1996, din fonduri europene, se construiește o școală nouă în satul Botean, director

fiind Andraș Viorica.

Localitatea Ineu, fiind situată la o distanță mică de orașul Oradea, reprezintă o atracție

pentru cadrele didactice tinere. După anii 1995 mulți localnici devin cadre didactice ale școlii din

localitate.139 Alții debutează în cariera didactică, rămân în școală sau pleacă în școli din Oradea.

Odată cu dezvoltarea tehnologie informației și a comunicațiilor, în anul 2003, la nivelul

școlii se hotărăște introducerea disciplinei opționale „Informatică”, având profesor calificat pe

domnul Musca Florentin. Acesta, cu resurse proprii, a asigurat un număr de 6 calculatoare,

predând căte o oră pe săptămână elevilor din clasele II-VIII.

În anul 2006 școala depune și câștigă primul proiect cu finanțare extrabugetară intitulat:

„Ajută-mă să aflu cine sunt!”, finanțat prin Programul de Granturi Şcoală – Comunitate din

cadrul Proiectului pentru Învăţământul Rural.

În iulie 2006 conducerea școlii este preluată de profesorul Ioncio Florian. El va

implementa proiectul inițiat de profesorul Liviu Gurău, inițiind și alte proiecte de finanțare în

școala Ineu. Printre acestea se numără Proiectul PHARE 2005 – Acces la educație pentru

grupurile dezavantajate.

În cadrul Proiectul PHARE 2005 – Acces la educație pentru grupurile dezavantajate,

școala Ineu a beneficiat de: amenajarea unei săli multifuncționale în locul sălii de sport,

organizarea programului „A doua șansă - secundar inferior”, program de recuperare școlară

pentru copiii cu situație slabă la învățătură, cursuri de formare pentru cadrele didactice. În anul

138 v. cap. V 7 139 v. cap. VII 2

INEU

103

2007, în școala Ineu se introduce conexiunea la internet. Un an mai târziu în școală se amenajează

un cabinet AEL, dotat cu o rețea de 25 de calculatoare conectate la internet.

Pe parcursul anului 2008, Primăria Ineu reabilitează clădirea „școlii mici”

compartimentând-o în 6 săli de clasă, având toalete interioare și încălzire centrală. Această

clădire va fi dată în folosință la începutul anului școlar 2008-2009, când director al școlii era

profesorul Radu Sanda.

Acum, școala beneficiază de buget

propriu, alocat de la bugetul local, având

contabilitate proprie. Primul contabil angajat

de școală a fost Mureșan Sanda (fostă

educatoare în școala). După plecarea ei, în

anul 2008, contabil devine Ionescu Cristina

care va pleca în anul 2010 din unitate, moment

în care funcția de contabil este ocupată de

Caba Maria, actualul contabil al școlii.

În anul școlar 2008-2009 în școala din Ineu demarează o investiție importantă: construire

grupuri sanitare și încăperilor pentru centrala termică. În acest an se inițiază programul „A doua

șansă - învățământ primar” și se înființează o grupă de grădiniță pentru copiii rromi.

Din septembrie 2009 conducerea școlii este preluată de profesorul Baicu Mariana care

anterior ocupase funcția de director adjunct și profesor coordonator al structurii Botean, fiind

titular pe catedra de limba română. Școala devine o prioritate pentru administrația publică locală,

colaborarea dintre Școală și Primărie fiind una foarte bună. Cu toate că perioada 2009-2010 a fost

una de recesiune economică, Școala Ineu a continuat să se dezvolte. Școala a încercat să acceseze

fonduri prin scrierea de proiecte, reușind să primească finanțare pentru câteva proiecte:

- Extinderea sistemului ZEP – campania ”Hai la școală!” - finanțare oferită de

Reprezentanța UNICEF în România;

- Proiectul „Rromii în comunitatea locală Ineu”- finanțare oferită Centrul Naţional de

Cultură a Romilor – Romano Kher;

- Grădinițe de vară/ Școli de vară – finațare oferită de Fundația Ruhama.

Primăria a asigurat decontarea transportului cadrelor didactice de la domiciliu la școală

pentru toată perioada anului școlar. Începând cu anul școlar 2014-2015 școala asigură plata

transportului elevilor de la Ineu la Botean și din cartierul Deal la școală pentru toți elevii.

2008 - Școala cu clasele I-IV („școala dintre unguri”)

Monografia Satului

104

Având în vedere investițiile din perioada 2009-2014, baza materială a școlii s-a îmbunătățit

simțitor. Printre cele mai importante lucrări de investiții enumerăm:

- Finalizarea lucrărilor de construcție toalete și centrală termică;

- Înlocuirea tâmplăriei vechi din lemn cu tâmplărie PVC (geamuri și uși);

- Înlocuirea ușilor de la sălile de clasă;

- Împrejmuirea școlii cu gard;

- Renovarea gardului din fața școlii;

- Parchetarea a cinci săli de clasă;

- Dotarea școlilor cu filtre de apă;

- Amenajarea spațiului verde din fața școlii;

- Renovări interioare;

- Instalarea sistemului de supraveghere video;

- Instalarea rețelei de internet wireless în școală;

- Reparația magaziei de lemne.

2014 - Școala Gimnazială „Puiu Sever” Ineu

INEU

105

Consultând documentele din arhiva școlii, începând cu anul 1925, cei care s-au îngrijit de

bunul mers al școlii au fost următorii:

Nr. crt. Perioada Numele și prenumele

1. 1925 - 1936 Nițu (Nițoiu) Ioan

2. 1936 - 1938 Mang? Dumitru

3. 1938-1940 Pătru Nicu

4. 1945 - 1972 Ianța Pavel

5. 1972 - 1980 Corba Ioan

6. 1980 - 1990 Puiu Sever

7. 1990 - 1993 Moldovan Viorica

8. 1993 - iulie 2006 Gurău Liviu

9. iulie 2006 – februarie 2008 Ioncio Florian

10. februarie 2008 – septembrie 2009 Radu Sanda

11. septembrie 2009 - prezent Baicu Mariana

7. Învățământul pentru rromi în Școala Ineu

În România, predarea primelor ore de limbă rromani a demarat în anul şcolar

1990/1991, la trei clase cu 50 de elevi rromi, ce se pregăteau să devină învăţători rromi, în

cadrul Şcolilor Normale (Liceele Pedagogice) din Bucureşti, Bacău şi Târgu Mureş (câte 3 ore

săptămănale). Şcolarizarea viitorilor educatori şi învăţători rromi s-a încheiat în anul 1995, dar,

sporadic, proiectul a fost replicat, îndeosebi din anul şcolar 1995/1996 şi, timid, din anul şcolar

2001/2002, în cadrul altor licee pedagogice, din Bacău, Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Slatina,

Zalău etc., unde s-au studiat şi aceste trei ore săptămânale de limbă maternă rromani.140

Revoluţionarea învăţământului pentru romi, începe în anul 1998, când, ca recunoaştere a

activităţii sale anterioare de metodist şi de promotor al limbii rromani, Gheorghe Sarău se

transferă, prin concurs, de la Direcţia de Relaţii Internaţionale din Ministerul Învăţământului, în

Direcţia Învăţământ în limba germană şi în alte limbi (Direcţia «Minorităţi») din acelaşi minister,

ca inspector pentru învăţământul în limba rromani.

La un an după numirea lui Gheorghe Sarău în funcţia de inspector pentru învăţământul în

limba rromani, avea să apară OMEN nr. 3533/31. 03. 1999 privind studiul limbii materne de

către elevii aparţinând minorităţilor naţionale care frecventează şcoli cu predare în limba

română, document care va sta la baza dezvoltării învăţământului în limba rromani. 140 Gheorghe Sarău, Istoricul studiului limbii rromaniși al școlarizării rromilor în România (1990-2012), în Studii de atelier. Cercetarea minoritîților naționale din România, nr. 46, Institului pentru Studierea Problemelor Minorității Naționale, Cluj-Napoca, 2013.

Monografia Satului

106

Direcţia Generală Învăţământ pentru Minorităţi Naţionale (prin inspectorul Gheorghe

Sarău) şi FSD Bucureşti (prin responsabila pentru programele privind şcolarizarea romilor, d-ra

Simona Botea) au organizat, la Predeal, între 29 mai – 1 iunie 1999, primul seminar naţional de

reperare a cadrelor didactie rrome şi de motivare a acestora de a sprijini învăţământul pentru

romi. Pe lângă absolvenţii rromi ai Şcolilor Normale, au participat şi cadre didactice rome

existente în sistemul educaţional înainte de anul 1990.

Din rândul participanţilor la primul seminar de identificare a cadrelor didactice rome, 60

aveau să urmeze, timp de o lună, între 19 iulie – 10 august 1999, prima Şcoală de vară de limba

şi metodica predării limbii rromani, desfăşurată la Satu Mare, cu sprijin financiar preponderent

primit de la DPMN – Guvern (cazare şi masă) şi de la FSD Bucureşti (remunerarea

profesorilor). Între cursanţi, s-au regăsit şi tineri romi absolvenţi de liceu cu diplomă de

bacalaureat, ce au fost cooptaţi, după absolvirea şcolii de vară, din septembrie 1999, să lucreze

în învăţământ, ca profesori necalificaţi de limba maternă romani.141

În acest context, în anul şcolar 1999-2000, la iniţiativa inspectoarei pentru rromi Pasztor

Gabriella, se introduce studiul limbii rromani la Şcoala Ineu, profesor fiind tânărul Ionel

Cordovan, la peste 170 de elevi rromi. În anul 2000, acesta urmează cursurile Şcolii de vară de

limba rromani de la Călimăneşti.

În vara anului 2006, printr-un proiect al Fundaţiei Ruhama, la şcoala Ineu se

organizează o grădiniţă estivală, la care participă 25 de copii rromi care nu au frecventat

grădiniţa şi care urmează să fie înscrişi în clasa I. Educatoare la această grupă era Cordovan

Noemi, care urma să fie învăţătoarea acestor copii. În vara anului următor grădiniţa estivală

continuă cu alţi 25 de copii rromi îndrumaţi de doamna învăţătoare Suciu Petronela. La acea

dată niciun copil rrom nu era înscris la grădiniţă. Având în vedere succesul celor două grădiniţe

estivale, se fac demersuri pentru înfiinţarea unei grupe de grădiniţe pentru copiii rromi,

înscriindu-se aproximativ 50 de copii rromi la grupa de grădiniţă cu predare în limba rromani.

În vara anului 2008 educatoarea Gal Florica îndrumă ultima serie de grădiniţă estivală la care

participă alţi 25 de copii rromi.

În septembrie 2008 debutează două componente importante ale învăţământului rrom la

Şcoala Ineu:

- grupa de grădiniţă cu predare în limba rromani (educatoare Cordovan Noemi);

- clasa I cu predare în limba rromani (învăţător Andraşi Andrei).

141 Ibidem

INEU

107

2010 – Cordovan Noemi și copiii din grupa cu predare în limba rromani

În septembrie 2009 debutează o nouă clasă cu predare în limba rromani condusă de

învăţătorul Cordovan Ionel. Ceilalţi elevi rromi, încă din 1999, beneficiau şi ei de studiul limbii

materne rromani (3 ore/săptămână) şi a istoriei şi tradiţiilor rrome (1 oră/săptămână).

La iniţiativa profesorului Ionel Cordovan, în Şcoala Ineu se organizează două cursuri de

limba rromani pentru cadre didactice din şcoală. Din rândul cadrelor didactice participante la

curs, două aveau să devină profesori de limba rromani: Copil Cristian şi Filip Mariana.

În anul şcolar 2012-2013 după cursurile de vară de limba rromani de la Costineşti,

organizată de MECTS şi Unicef, numărul profesorilor de limba rromani creşte. Limba rromani

este predată de trei profesori: Ionel Cordovan, Copil Cristian şi Gabor Siandra. În acest an şcolar

se înfiinţează o clasă pregătitoare cu predare în limba rromani la care este încadrată învăţătoarea

Filip Mariana.

13 cadre didactice din școală participă la Cursurile naţionale de vară intensive pentru

limba rromani (ed. a XX-a) desfăşurate la Oradea, în perioadele 29 iunie – 5 iulie 2014 şi 6 iulie

– 11 iulie 2014, organizate de Direcţia Minorităţi din Ministerul Educaţiei Naţionale, împreună

cu Inspectoratul Școlar Judeţean Bihor - Casa Corpului Didactic (CCD) Bihor, în colaborare cu

Monografia Satului

108

Fundaţia Ruhama şi cu Colegiul Tehnic Transilvania din Oradea, coordonate de prof. univ. dr.

Gheorghe Sarău și de profesorul Ionel Cordovan.

După anul 1999 toți cei patru directori au participat la cursuri de formare pentru educație

incluzivă și rromanipen educațional, organizate de Direcţia Minorităţi din Ministerul Educaţiei

Naţionale în parteneriat cu diferite organizații nonguvernamentale: Salvați Copiii, UNICEF,

Divers, Romani Criss etc.

Școala din Ineu colaborează foarte bine cu Fundația Ruhama fiind beniciar și partener în

proiecte implementate de aceasta. Ultimul proiect al Fundației Ruhama în care Școala Ineu a fost

partener, a vizat voluntariatul civic-comunitar al tinerilor din comunitatea locală, sprijinind prin

aceste activități, culegerea de date pentru elaborarea acestei monografii.

INEU

109

VI. OBICEIURI POPULARE DIN INEU

1. Obiceiuri la românii ineuani

Satul a fost întotdeauna creatorul și purtătorul culturii noastre populare. Folclorul

cuprinde o bogăție nesfârșită de creații artistice dezvăluind trecutul cu necazurile și bucuriile lui,

oglindite în doină, baladă și basm, în cântecele bătrânești și proverbe, în obiceiuri străvechi

ajunse până în zilele noastre din generație în generație, în datini și port, în joc și strigături, în

sculpturile de pe stâlpii porților sau de pe furcile de tors.

Creatorii populari, bărbați și femei, au îmbogățit patrimoniul nostru popular de-a lungul

veacurilor și l-au păstrat cu vrednicie. În folclorul nostru se îmbină armonios elementul tradiției

cu cel al inovației, căpătând o nouă potențare a caracterului ceremonial. Deși transformările

socio-politice au modificat unele manifestații și creații artistice, continuă să se păstreze multe

obiceiuri și creații în formele lor arhaice de ritual, marcând momentele esențiale ale vieții omului

(naștere, căsătorie, maturitate, moarte). Pe lângă obiceiurile legate de viața de familie, vom

aminti şi pe cele legate de zilele mai importante ale anului calendaristic, care marchează trecerea

de la un an la altul, precum și sărbătorile religioase, bine reprezentate de creația populară.

Obiceiurile sărbătorilor de iarnă, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, prin colinde și urări, vin din

negura veacurilor, păstrându-se în structura lor urmele unui fond arhaic, o adevărată punte ce

leagă trecutul de prezent.142

Misaroș Aurel (Cantor), coleg de muncă, Marc Ioan (al Pițului) și Marc Pavel (al Flenghi)

142 Dumitru Pop, Folclorul din Bihor, Casa Creației populare a județului Bihor, 1969, p. 5-7

Monografia Satului

110

Referitor la obiceiurile legate de viața omului, nașterea include obiceiuri și credințe

străvechi, anumite norme sociale și individuale care se mai păstrează și astăzi. Moașa satului

asista la desfășurarea acestui eveniment mult-așteptat de familie, scălda copilul cu apă curată din

fântână, iar în scăldătoare se puneau boabe de grâu, porumb, busuioc, miere, bani, pentru a aduce

fericire și sănătate noului născut. Apa de la scăldătoare, cu părul și unghiile copilului tăiate de

către nași, se arunca la rădăcina unui copac.

Urările și cântecele de leagăn reprezintă creații folclorice transmise din mamă în fiică, în

special pentru adormirea puiuților, la căpătâiul cărora se cântau cântece ca: Abua, puiuț bun și Ai

liuliu puiu'maichi.

Obiceiurile de nuntă, așa cum au fost ele culese de la starostele satului, Pavelea Marc al

Flenghii, sunt numeroase pentru întreaga desfășurare a ceremonialului nunții specifice în Ineu. De

cum se elibera un fecior din armată, babele satului umblau cu vorbe că pentru fecior ar fi bună

fata cutăruia sau cutăruia. Unii feciori aveau fete dinaintea armatei, cu care ținuseră legătura. În

perioada Câșlegilor, din 7 ianuarie până la intrarea în postul Paștelui, se făceau nunți, în restul

anului nunțile erau rare sau numai din nevoie. Bătrânii spuneau că la Sfântul Ioan se dezleagă

luminile și vine vremea nunților. Dacă în sat veneau ghejari cu ghejii (ciubare), bătrânele îi

opreau să dezlege ghejile pentru a li se însura feciorii. În acest imp, feciorii de însurătoare, fie

îndemnați de părinți, fie din inițiativa lor, se duceau la fata cu care voiau să se însoare, însoțiți de

părinți sau de grăitori, să o ceară în căsătorie. Dacă părinții fetei erau mulțurniți de fecior, de

familia și gospodăria lui, îi primeau bucuroși și se fixa seara în care să fie întoarsă vizita. Aceasta

se mai numea si cotatul casei sau mersul pe vedere.

Oricât de mare ar fi fost dragostea tinerilor, dacă părinții

nu ajungeau la înțelegere cu pământul sau animalele, cu zestrea

promisă, tinerii erau obligați să se despartă. În multe cazuri

fugeau împreună în altă comună sau la rudenii, unde stăteau

ascunși 5-6 zile, după care părinții erau nevoiți să cedeze și să

accepte căsătoria.

Mirele anunța nașii, tomnea highedușii, iși căuta doi

chemători care să știe juca bine laslăul și un grăitor. Cel care

juca laslăul trebuia să aibă părinții în viață. În ajunul nunții se

adunau meselencele la casa mirelui să împodobească laslăul și

chemătorii. Laslăul era compus dintr-o cârpă mare, frumoasă pe

care o purtau fetele pe spate ca pe o eșarfă. În cele patru colțuri

erau cusute cu măna batiste cu flori, pe mijloc se aplicau cârpe

1983 – Talhoș Florin

și Pop Ioan

INEU

111

de păr, diferite prime (panglici) colorate. Chemătorii erau și ei împodobiți cu prime și batiste

prinse, pentru chemătorii miresei în partea dreaptă, iar pentru chemătorii mirelui în partea stângă.

În dimineața nunții socrul mare (tatăl mirelui) mergea pe la vecini invitându-i la un pahar

de țuică de prună. Satul era invitat de chemători:

„Avem veste și-nchinare

De la craii noștri cei mari

Anume cine ar putea fi?

Noi pe nume i-am numi!

Care vă poftește și pe dumneavoastră,

Pe duminică dimineață,

La un pahar de băutură,

La un scaun de hodină,

La mai multă voie bună,

Cu noi toții dimpreună!”

Oamenii mulțumesc de invitație zicând: Doamne, dă-le noroc, beau din ploscă și se

pregătesc de nuntă.

Ajunși la casa nuntașilor, folosesc salutul Bună dimineața să vă deie Dumnezeu !

indiferent ce oră era.

Nuntașii mirelui porneau organizat, cu laslăul în față, apoi muzicanții, dănțăușii și mirele

cu nașii, spre mireasă, cântând cântece de voie bună:

„Noi mergem după mireasă,

Nu știu, lăsa-ne-or în casă?

Dar om face ce-om putea,

Și n-om veni fără ea!

...........................................

Nime-n lume nu se-nșală,

Ca fecioru când se-nsoară!

Prinde patru boi la car,

Mere-n lume dup-amar,

Când îi calea către joi,

Duce-ar amaru-napoi,

Dar amaru nu-l mai poate

Că-i legat până la moarte!”

Monografia Satului

112

La casa miresei, grăitorii fac târgul pentru a intra în casă. Toate încercările din partea

mirelui sunt oprite prin cuvinte meșteșugite. În cele din urmă se ajunge la înțelegere și mirele,

nașii, grăitorii și nuntașii mai apropiați intră la mireasă. Li se prezintă mai întâi o femeie gătită

înainte cu fel de fel de zdrențe, vopsită pe față, gravidă în luna a noua. În timp ce nuntașii fac

mare haz, mirele și nașul își caută aleasa, ocărând pe grăitor că nu și-a făcut datoria. Nașul trebuie

să plătească pe femeia ce le-a fost ca mireasă după care apare mireasa. Aceasta aduce o sticlă de

vin pe care o dă mirelui, în schimbul buchetului de flori făcut de mire. După acest moment are loc

iertăciunea fetei de la părinți, după care alaiul se îndreaptă spre cununia religioasă. În drum spre

biserică se strigă și se cântă:

Hai mândră la cununie,

Pană-i frunza verde-n vie!

Dacă frunza s-o usca,

Popa nu ne-o cununa!

Sau:

Nu plânge mireasa mea,

Pară-ți bine că te ia!

Las' să plângă celelalte,

Că rămân nemăritate!

După cununie, alaiul se îndreaptă spre locul nunții, de

obicei la casa mirelui. Ajunși aproape de casă, se strigă:

Bucură-te soacră mare,

Că-ți vine scărpănătoare!

Că pe-unde te-o scărpăna

Șepte ani nu te-or mânca!

Numa ți-i tăt văieta!

La casa mirelui alaiul este așteptat, iar tinerii înconjură

de trei ori un scaun pe care este așezat un canceu cu vin și un

colac. Mireasa ia scaunul și merg în casă, unde este așteptată

de soacra mare. La întrebarea soacrei Ce mi-ai adus nora

mea?, mireasa răspunde: Voie bună, maica mea! Soacra țucă

(sărută) nora, iar chemătorii iau colacul, îl duc afară și-l

1955 – Radu Florian și Mina (Țilichi)

INEU

113

aruncă de trei ori în aer. Canceul cu vin este pus în fața tinerilor, iar mireasa șterge sticla cu

batista cu care s-a cununat, simbolizând că toată viața lor să le fie curată. Apoi începe ospățul și

dansul. Grăitorul scoate mireasa la dansul miresei, în care toți ce o joacă dau simbolic o sumă de

bani, care rămân numai ai miresei. Masa se compune din leveșă (supă) cu tăiței sau bănuți,

curechiu umplut (sarmale), friptură și cozonaci. Se bea pălincă și vin.

Pe la miezul nopții începe strângerea cinstei (darului), când mesenii (nuntașii) vin cu banii

și-i pun pe farfurie, în văzul mirilor, în fața grăitorului, care apoi îi predă mirilor și mulțumește în

numele gazdei pentru osteneală și cheltuială.

Bocete și versuri sunt numeroase în localitate fiind creații specifice la moartea celor dragi:

mamă, tată, frați, copil, vecin. Descântecele sunt și ele des întâlnite, în special pentru sclintitură

și ghighioc cunoscute de la o bosorcoaie (vrăjitoare) ce se ocupă cu aceste lucruri.

Obiceiurile populare sunt legate și de schimbarea anului și sărbătorile de iarnă.

Colindele sunt legate de povestirile biblice cu ocazia sărbătorii Crăciunului. Ele prezintă fie

nașterea lui Hristos ca Cea sfânta Marie, în care Maica Domnului dă naștere pruncului în

grajdul cu cai, care sunt blestemați, spre deosebire de boi, care sunt binecuvântați. Corinda

stelii vorbește despre închinarea magilor și aducerea darurilor noului născut-Mesia. Întreabă-

mă, întreabă este o legendă despre nașterea vinului, a mirului și a busuiocului din sângele

curs pe cruce.

Colinde moralizatoare cu adresă precisă în lumea satelor de odinioară (bogatul, zgârcitul,

crâșmarul, etc.) sunt oglindite prin exemple: Colo sus, colo mai susu ce moralizează pe

cârciumarul necinstit care toarnă apă în vin, birăul lacom care încalcă legile omeniei, logofătul

care a crestat răvașuri strâmbe, toți în postură de oameni care nu au loc în rai.

Uratul cu capra în Ineu143

Un grup de feciori, împreună cu capra, umblă cu colindul la casele gospodarilor în ziua de

Crăciun, însoţiţi de orchestraţie muzicală. Grupul de colindători intra în casă cântând colindul:

„Naşterea Ta Hristoase”.

Crainicul:

„Haide Marişca în casă să vedem pe cine-i cota.”

Descântec pentru capră (toţi descântă în cor).

Capra intră în casă acompaniată de muzică:

143 Obicei cules de învățătoarea Mariana Micloș de la bătrânii din satul Ineu

Monografia Satului

114

„Ţa ţa ţa capriţă ţa

Te-am adus din Africa

Şi cu lapte şi-afăta.

Te-am adus cu avionu

Te-am ţinut cu biberonu

Marişcuţă, Marişcuţă

Tu eşti goală şi desculţă

Întoarce-te împrejur

Ca ţi-i ruptă rochia-n jur

Te sileşte ţi-o cîrpeşte

Că iarna te năpădeşte.”

Crainicul:

„Staţi feciori şi ascutaţi

Căci de bine ce-aţi stat şi aţi colindat,

Cinstitul gazdă bine s-o gătat.

D-o lună, d-o săptămână

Mai vârtos cât această zi frumoasă şi bună.

Cu-n colac mândru şi frumos,

Adevărat că-i colac mândru şi frumos,

Că-i din peliţa lui Hristos,

Dar cinstitu gazdă

Nu l-o cotat aista cum nouă,

Vouă vi să-mpare.

Ci luând bituşea pă umăr

Boticuţa la subsuoară,

Dintr-o uşa ieşind

În alta băgându-să

Cu câinii oamenilor hârâindu-să.

O prins patru bourei

Cu coarnele până-n nourei,

I-o băgat în jug,

I-o agăţat la plug

Și mărsă în ţarină dumisale

Și-o brăzdat brazdă neagră

Și-o revărsat grâu roşu.

C-o mână boii mână,

Cu una să scărpină

Și din gură pe Dumnezeu rugă:

Și deie ploaie cu soari

Și să facă grâu mari.

Şi-o dat Dumnezeu ploaie cu soari

Și s-o făcut grâu mari.

În bob ca mazărea,

În spic ca trestia

Și suflă un vânt încolo

Și altu încoaci

Și grâu începu a să coaci.

Dar când mărsă baciu (Aurel)

La holda dumisale

Și văzu că grâu-i mari,

Radu Sorin - Colindatul cu turca

INEU

115

P-o parte copt p-alta răscopt,

Pă cât să bucura p-atât să supăra,

Că nu ştia cum l-a aleji

Din unili paii ca şi acelea.

Dar să pusă pă mejdie greceşte

Și judeca dumnezeieşte.

Mărsă în sat şi adusă nişte fătuţă

Cu nişte fieruţă

Cu dinţi ca şi la veveriţă

Și lucrară zi de vară până-n sară

Și tăiară pai cu pai

şi făcură mănunţi.

Din mănunţi făcură snopi,

Din snopi făcură cruci,

Din cruci cu cocia începură

La arie a-l duce.

Şi-o făcut un stog mare şi frumos

De era înaltul stogului

Cât înaltul cerului

Și grosul stogului

Cât grosul pământului.

Dar iaraşi când văzu cinstitul gazdă

Un stog mari ca şi acela

Pă cât să bucura

P-atât să supăra

Că nu ştia cum l-a aleji

Din unile paie ca şi acelea.

Dar buni prieteni işi află:

Pă Greblă Mihoc,

Ferezău Iştoc,

Vânturaşca Paşca,

Două iepi, tepe-lepi

Și lucrară zi de vară până-n sară

Dă zbora grăunţăli

D-în copitili cailor

Până-n fundul sacilor

Și cu şase saci pă car

Să porni la moară iar.

Scolă moara în picioari

Că sta culcată la soari.

Când să-ntoarsă acasă

Cu făina măcinată

O pusă în postavă toată.

O împărţi şi o dospi

Cum numa găzdoaia şti.

Şi-o făcut acest colac mândru şi frumos,

Adevărat că-i colac mândru şi frumos

Că-i d-în peliţa lui Hristos.

Dar nouă nu ni să pari

A fi colac mândru şi frumos

Ce ni să pare că-i stogu cu tătu.

Dar dacă ar fi stogu cu tătu

Întră noi mari lucru dă ispravă

N-ar mai fi,

Căci cu paili înecaneam,

Cu plevili-nţăpăneam.

Dar cinstitul gazdă mari meşter ce era,

Îl aleasă, îl direasă

Și-l pusă-n faţă dă masă

Pentru osteneala noastă,

Dumnezeu la mulţi ani să-l trăiască!

Toţi zic: Amin!; cântă muzica şi se dansează.

„Dar cinstitu gazdă

Nici cu-atâta nu să multumeşti

Și iar ne mai cinsteşti

Cu un poloboc dă vin pelin,

Firul strugurelui

Adus din vârful dealului.

Dar cinstitul gazdă

Nu l-o cotat aista

Cum nouă, vouă, vi să-mpare,

Căci astă vară vie săpând,

Doamne din greu asudând,

Apă după broaşti bând,

Cu piatra mierăie via stropind,

Robie încredinţată având,

L-o adus din deal în vale

Și-l băgă într-o bute mare,

Bute cu şase cercuri

Și putem bea până miercuri,

Bute cu doaji buni

Și putem bea până-i lumea,

Îl pusă-n faţă de masă

Pentru osteneala noastră.

Dumnezeu la mulţi ani să-l trăiască.”

Toţi zic: Amin!; cântă muzica şi se dansează.

„Dar cinstitul gazdă

Nici cu atâta nu să mulţămeşti

Și iar ne mai cinsteşti

Cu un taler aurit

Amu numai din formă ieşit.

Dar cinstitul gazdă nu l-o cotat

Aista cum nouă, vouă vi să-mpări.

Căci a dat ordin slujii dumisali

Să prindă caii la cocie,

Căci avea slugă cucernic, năcucernic,

Cu un picior rupt după-n şeli

Cu altu abia să ţinea-n piele,

C-o mână soponită

Cu una ca o tânjea peliţă,

Cu un ochi vedea câtâ-i râtu,

Cu unu câtâ-i pământu,

Dar şi o cociută avea

Cum nu să mai pomenea,

O cociută de scai

Cu roţi dă mălai,

Cu spiţă dă putrăgai.

Marsă şi să dusă

Că nici merinde nu-şi pusă,

Dar când fu la Valaşcău

Pe la dealu cel mai rău

Să-ntâlni cu Gheorghiuţă

Piară-i sămânţuţa,

Că şedea în vârfu dealului

Și să uita d-alungu drumului.

Şi întrebă baciu (Aurel) pă Ghiorghiuţa

Că ce-ar fi mai bine şi-mpiedici,

Caii ori căruţa.

Şi zâsă Ghiorghiuţa şi-mpedici caii

Că doară caii duci căruţa.

Luă cinstitu gazdă un fir dă aţă

Dă lână că-i era tari la-ndămână

Și un fir dă păr dă capră

Că-i era tari dă grabă

Și legă caii păstă picioari

Și păstă grumazî

INEU

117

Că pă loc erau mai curmaţi.

Dar când începu pă deal în jos

Cât căruţa păstă cai

Cât caii păstă căruţă

Și când fu d-n-jos

În vâlcea lui Dumnzeu nu-i plăcea

Și dă groază butea plesnea.

Şi umplură cercurile,

Bercurile, doajile pârloajele,

Aici ciocotea col pocotea,

Tăt aur şi argint scotea.

Cinstitul gazdă băgă mâna până-n cot

Și ne cinsti şi pă noi cu un slot,

Îl pusă-n faţa dă masă

Pentru osteneala noastră

Dumnzeu la mulţi ani să-l trăiască.

Toţi zic: Amin!; cântă muzica şi se dansează.

Se cântă colindul „Aseara pe-nserate”.

2. Obiceiuri la maghiarii din Ineu

„Önmagunkat becsüljük meg azzal, ha nem feledkezünk meg elődeinkről,akiktől

nemcsak az életünket, de tudásunkat, kulturánkat, erkölcseinket kaptuk. Olyan örökséget,

melynek ismeretében emberebben, tartalmasabban tudunk élni.” (Ne respectăm pe noi înşine

cu aceea, dacă nu-i dăm uitării pe străbunii noştri, de la care nu am primit doar viaţa, ci şi

cunoştinţele, cultura, morala. Aşa o moştenire, în cunoştinţa căreia putem trăi mai uman, mai

consistent.)

Din obiceiurile din trecut foarte puţine au mai rămas până în zilele noastre, iar cele care

mai există şi astăzi s-au transformat şi au pierdut mult din originalitate.

Adventul

Cele mai multe obiceiuri şi tradiţii se leagă

de sărbători, de zilele importante ale anului. Luna

decembrie este, probabil cea mai aşteptată şi

îndrăgită lună a anului. Patru duminici la rând,

înainte de Crăciun, se sărbătoreşte „Adventul”,

adică perioada dinainte de venirea lui Iisus

Hristos pe lume. În limba latină „adventus”

înseamnă „sosire” apropiată. Această sărbătoare

mai există şi astăzi. Cu această ocazie se

confecţionează o cunună, de obicei din cetină de

brad, împodobită cu fundiţe şi floricele şi în care se aşează patru lumânări. În fiecare duminică se

Monografia Satului

118

aprinde câte o lumânare până la Crăciun. În prima duminică se aprinde o lumânare, în a doua

duminică două lumânări, apoi trei şi la urmă toate patru. Lumânările din cunună ilustrează viaţa

lui Iisus.

Crăciunul

De sărbătoarea Naşterii Domnului

sunt legate o mulţime de obiceiuri

frumoase. În tradiţia maghiarilor, de

secole există obiceiul de a umbla cu

,,Viflaimul” (Betlehemezés). Cântecele

care răsună cu această ocazie au păstrat

tradiţia multor secole (Ex. „Pásztorok

keljünk fel”, „Menyból az angyal”).

Din timp, se alege un grup de opt copii (băieţi) care vor merge cu Viflaimul. Ei repetă

rolurile seara, de fiecare dată la casa unuia dintre ei. Sunt costumaţi şi reprezintă cei trei crai, doi

îngeri, doi păstori şi un arap. Păstorii şi arapul îşi pun măşti, pe care, la sfârşit le dau jos să fie

recunoscuţi de gazde. Poartă cu ei o lădiţă din lemn, care reprezintă o iesle, în care se găsesc

figurine ce-i reprezintă pe maica Domnului, Iosif, pruncul Iisus şi animalele din staul, care au

încălzit cu răsuflarea lor pe noul născut.Tot acea lădiţă are un compartiment special în care

urătorii adună banii primiţi de la gazde. Prin textele şi cântecele pe care le interpretează, copiii

vestesc naşterea Domnului, iar dansul arapului exprimă bucuria acestei veşti.

În Ajun se merge, cu mic, cu mare, la biserică. După slujbă, în jurul bradului

împodobit, are loc o mică serbare susţinută de copii, care, la sfârşit, vor primi daruri (dulciuri

şi fructe). După slujbă porneşte şi grupul cu Viflaimul pe la casele sătenilor şi primesc,

pentru reprezentaţia lor, cozonac, prăjituri, suc şi bani. Ei colindă numai până la miezul

nopţii. Dacă au mai rămas case unde nu au ajuns, se duc în prima zi de Crăciun, dimineaţa,

înainte de a se intra în biserică.

S-a pierdut obiceiul de a merge cu colinda. În trecut prietenii, vecinii şi fraţii se

întruneau şi în Seara Sfântă porneau la colindat prin sat sau prin satele vecine la prieteni şi

cunoscuţi, cântând cântece bisericeşti, anunţând Naşterea lui Iisus, venirea lui Mesia.

Tot de Crăciun, s-a păstrat tradiţia servirii mesei împreună cu întreaga familie.Se servesc

mâncăruri tradiţionale: supă cu ,,gârteni’’, sarmale, caltaboşi, cârnaţi, tobă, friptură, cozonac şi

prăjituri. Se bea de obicei vin. Se obişnuieşte să se facă daruri celor dragi, care sunt puse sub

bradul de Crăciun şi fiecare membru îşi găseşte darul.

INEU

119

Anul Nou

După Crăciun, o altă sărbătoare este Revelionul. În trecut, în seara de Revelion toată lumea

se ducea la biserică. La miezul nopţii bătea clopotul şi toată lumea se aduna în faţa bisericii.

Câteva persoane curajoase se urcau în turn de unde aruncau cu monede, semn al belşugului.

Astăzi însă puţini sunt aceia care se mai duc la miezul nopţii la biserică. Cu ocazia Revelionului,

femeile obişnuiau să facă un calendar tradiţional. Luau o ceapă din care desprindeau

douăsprezece foi. Pe fiecare se punea aceeaşi cantitate de sare şi din acestea preziceau vremea

fiecărei luni a anului următor. Dimineaţa, pe fiecare foaie pe care s-a topit sarea, însemna că luna

respectivă va fi ploioasă.

Paștele

Şi de Paşte s-au mai păstrat din obiceiurile strămoşeşti. În prima zi de Paşte se merge la

biserică şi apoi are loc masa festivă în familie. Mâncăruri tradiţionale la masa de Paşte sunt:

ciorbă de miel cu tarhon, fripură de miel, şuncă fiartă.

A doua zi de Paşte, băieţii şi tinerii umblă la udat. Acest obicei îşi are originea cu mulţi ani

în urmă. Baza lui se înrădăcinează în puterea de curăţire şi înnoire a apei. În formă modernă s-a

păstrat până în zilele noastre. În trecut era obiceiul udatului cu apă. De multe ori, băieţii luau

fetele cu forţa, le duceau la fântână şi le udau cu găleata. În zilele noastre însă în loc de apă se

foloseşte parfumul.

Udătorii mai mici primeau ouă roşii pe care le puneau în coşuleţe. Feciorii aveau şi ei

coşuleţe, dar în ele aveau flori de primăvara, de obicei zambile, pe care le dădeau, câte un fir,

fetelor pe care le udau. Ei erau aşteptaţi cu masa pusă, cozonac, prăjituri, vin şi pălincă. Nu

stăteau mult la o casă pentru că trebuiau să umble în tot satul. Se obişnuia, şi încă se mai

obişnuieşte, să se spună câte o poezioară în fiecare casă. Cea mai cunoscută şi folosită de cei

mici este: „Zöld erdöben jártam

Kék ibolyát láttam

El akart hervadni

Szabad-e locsolni?”

Feciorii aveau, şi au, mai multe variante hazlii ale acestei poezii.

De Paşte, fetele se ocupau de vopsitul ouălor. Ouăle erau, şi sunt, simbolul arhaic al

reprezentării vieţii noastre, al renaşterii. Roşul reprezintă sângele şi iubirea lui Iisus, galbenul

Soarele, iar verdele simbolizează înnoirea naturii primăvara.

În trecut ouăle erau vopsite cu coajă de ceapă roşie, frunze de varză roşie sau frunze verzi

de nuc. Uneori lipeau pe ouă diferite frunzuliţe, legau ouăle cu bucăţi de ciorap subţire şi astfel

Monografia Satului

120

obţineau conturul frunzei pe ouă.O altă metodă era inscripţionarea lor cu ceară. În zilele noastre

ouăle se vopsesc cu vopsele artificiale sau se cumpără ouă de ciocolată sau iepuraşi de ciocolată.

Pe lângă obiceiurile legate de sărbătorile religioase, comunitatea maghiară continuă să

păstreze obiceiurile esenţiale ale vieţii: naştere, botez, confirmare, căsătorie, moarte.

În trecut, femeile năşteau acasă, iar dacă se iveau complicaţii, în sat exista moaşa.

Rudeniile, vecinii şi prietenii mergeau, pe rând, cu mâncare gătită la lehuză, ca aceasta, să se

poată îngriji de copilaş. Acest obicei s-a mai păstrat şi astăzi, dar în cerc mai restrâns, în sânul

familiei.Vara, când era cald, copiii se botezau devreme, dar iarna, fiind frig se botezau mult mai

târziu.

La vârsta de paisprezece ani tinerii

confirmă. „Confirmarea” este un cuvânt de

origine latină şi înseamnă „fortificare, întărire”

(Dumnezeu mă întăreşte în credinţă).

Confirmarea este o slujbă unde tinerii se

angajează, promit că vor fi adevăraţi discipoli

ai lui Iisus Hristos şi vor fi adevăraţi credincioşi

ai bisericii reformate. Părinţii şi naşii de botez

s-au angajat cu ocazia botezului că îi vor creşte

în credinţă, dar trebuie să vină timpul, când ei

singuri trebuie să cunoască bazele şi dreptăţile

credinţei creştine şi să-şi asume conştient

apartenenţa la biserică. De acum vor fi

îndreptăţiţi a se cumineca. După slujba de la

biserică, fiecare familie pregăteşte o masă

festivă, la care sunt invitaţi, în primul rând,

naşii de botez, rudele şi prietenii. Cu acestă ocazie se obişnuieşte ca tinerii să primească daruri.

Căsătoria, nunta, este, la fel, un obicei frumos, dar care astăzi, nu se păstrează în totalitate.

Pe la începutul secolului al XX-lea, nunţile se făceau de obicei iarna, fiindcă atunci se tăia

porcul, era făcut vinul, era frig şi nu exista pericolul ca mâncarea să se altereze. Cele mai multe

nunţi se făceau la locuinţa mirilor şi erau invitate doar atâtea persoane câte încăpeau în casă. La

sosire, nuntaşii aduceau cadouri constând în obiecte de veselă, lenjerie de pat, prosoape etc., iar

suma dată la dansul miresei era modică (5-10 lei, 25 de lei era deja o sumă mare ). Rar se făceau

poze în timpul nunţii, dar cei care vroiau să aibă o amintire se duceau a doua zi la Oradea sau la

Tileagd la fotograf. Îşi duceau în valiză hainele şi acolo se îmbrăcau cu ele.

INEU

121

În trecut, fără cavaler (chemător) „vőfély” nu exista

nuntă adevărată, deoarece el era premergătorul întregii

ceremonii, el era „arcul mişcător” şi versurile şi ritmurile

spuse de el duceau înainte mersul nunţii şi ţinea nuntaşii în

voie bună.

Cu o săptămână înainte de nuntă, sâmbăta şi duminica, se

organiza la casa miresei „csigacsináló”, adică se făceau

,,gârteni’’ pentru supă. Femeile duceau un castron cu făină

peste care puneau ouăle. În timp ce se făceau gârtenii se

discuta, se cânta, se spuneau glume, iar gazda le servea cu

papricaş, vin şi cozonac.

În ziua nunţii, o căruţă cu doi cai împodobiţi pleca la gară

la Săcădat sau la Tileagd după muzicanţi. Muzicanţii se

împărţeau în două grupe, unii se duceau la casa mirelui, iar

ceilalţi la casa miresei.

Chemătorii (vőfély) erau împodobiţi de către fete cu batiste brodate şi asparagus.

Nuntaşii se duceau la cele două case, cei din partea mirelui la casa mirelui, iar cei din

partea miresei la casa miresei. Se mânca, se bea şi se dansa. Apoi, prin intermediul

chemătorului, mirele îşi lua adio (rămas bun) de la părinţi, iar alaiul pleca spre casa miresei,

unde iarăşi chemătorul avea rolul principal. Cu tot felul de versuri frumos ticluite saluta

mulţimea adunată la casa miresei şi cerea mâna fetei. La început se prezentau vreo două

mirese false, care produceau hazul mulţimii, iar apoi era adusă mireasa adevărată. Tot prin

1967 – Racz Janos

1964 – Debreczeni Zsigmond senior și Racz Janos

Monografia Satului

122

graiul chemătorului, mireasa îşi lua rămas bun, pe rând de la

părinţi, fraţi, prieteni şi nuntaşi.

Tot alaiul pleca apoi la biserică cântând. După ceremonie, alaiul se îndrepta spre locaţie şi

chemătorul avea grijă ca toţi nuntaşii să-şi găsească locurile. În timpul cinei, chemătorul, tot prin

versuri, le vorbea tinerilor despre căsătorie.La fiecare fel de mâncare, chemătorul avea versurile

pregătite, spre amuzamentul nuntaşilor. Tot el se ocupa de antren, coordona muzica şi era atent la

preferinţele şi dorinţele oaspeţilor.

De obicei meniul de nuntă era: ca aperitiv- caltaboş, cârnaţ, tobă, brânză. Pe masă se aflau

sărăţele, pălincă, vin şi apă minerală. Urma apoi supa de găină cu gârteni, sarmalele şi la urmă

friptura de porc şi de pasăre cu garnitură de piure de cartofi şi acritură. În timp ce se aduceau

prăjiturile avea loc dansul miresei.

Mireasa trebuia să danseze cu reprezentanţii de sex masculin al familiilor invitate. Cu

acestă ocazie se punea cinstea (plicul cu bani) într-un coş sau recipient care era în grija naşilor.

Tortul miresei se servea la urmă.

Petrecerea timpului liber

Despre petrecerea timpului liber şi distracţii am aflat de la interlocutorii mei, oameni în

vârstă, care îşi amintesc cu plăcere de distracţiile din tinereţea lor. Deşi lucrau cât era ziua de

mare, nu se simţeau obosiţi şi seara îşi petreceau împreună. În zilele lucrătoare se strângeau la

câte o casă la „clacă” pentru diferite activităţi:

„bugázó” – bătutul florii soarelui

„paszulybontás” – desfăcut de fasole

,,libatoltépés” – desfăceau puful de pe penele mari de gâscă

„fonó” – torceau sau depănuşau porumb

INEU

123

În timpul acestor activităţi discutau, cântau, glumeau şi, când lucrul era terminat, jucau la

sunetul ţiterei. Sâmbăta seara mergeau la dans în casa lui „Róza néni”, o femeie mai în vârstă,

singură, care locuia pe Uliţa de jos maghiară (azi locuinţa lui Makai Iosif) şi pentru o taxă de un

leu îi lăsa pe tineri să se distreze. Ocazii de distracţii mai erau de ziua numelui. Se organizau şi

petreceau zilele onomastice pe rând, la casa sărbătoriţilor.

1992 – Szüretibál (Balul strugurilor)

Pe vremuri, duminica, mai venea caravana cinematografică, se duceau la film la cămin sau

pe „kismező”, un loc viran peste drum de şcoala veche (azi atelierul lui Vidican) unde venea

circul sau se organizau diferite întreceri sportive. „Szüretibál-ul” (balul strugurilor) reprezenta o

sărbătoare foarte îndrăgită de localnici. La început era organizat într-o şură, apoi mai târziu în

sala căminului cultural. Tinerii îşi alegeau din timp perechile, se adunau seara pe la casa unuia

dintre ei şi repetau „csőszök tánca”, dansul pândarilor. Locaţia era împodobită, jur-împrejur cu

struguri. După-amiază, fetele şi băieţii, îmbrăcaţi în costume naţionale, defilau prin sat. Băieţii

erau călare pe caii împodobiţi, iar fetele, cu coşuleţe cu struguri, erau în căruţe. Aşa străbăteau

toate uliţele satului cântând şi îndemnând lumea să vină la bal. Seara, când lumea se aduna la bal,

tinerii îşi prezentau dansul, apoi începea balul.Treaba pândarilor era să prindă „hoţii”, adică pe

Monografia Satului

124

cei care încercau să „fure” strugurii care împodobeau încăperea. Dacă prindeau pe cineva, îl

amendau cu o sumă de bani sau îi dădeau o pedeapsă hazlie.

În ultimii ani acest obicei s-a pierdut în comunitatea maghiară din Ineu, în timp ce în alte

sate din împrejur s-a păstrat. Am aflat însă, că anul viitor (în 2015) îl vor organiza din nou şi vor

avea grijă ca acest obicei frumos să nu se piardă.

Un alt prilej de distracţie era „Újévibál” (balul de Revelion), la care participau atât tinerii

cât şi vârstnicii. Duceau într-un coş „merinde”: cozonac, prăjituri şi vin. Dansau, mâncau şi se

distrau. Cei în vârstă, care nu puteau ţinea pasul cu cei tineri, stăteau la margine, pe bancă şi

priveau, observau şi comentau distracţia. De trei ani de zile, acest obicei a fost reintrodus la

îndemnul preotului Lukács Piroska Angéla. Este un lucru frumos, bun, prin care comunitatea

maghiară se adună, discută, dansează şi se simte bine. Începe noul an cu un nou elan.

Un alt obicei pe care tinerii îl mai păstrează şi astăzi este „Májusfaállitás” (aşezarea

pomului de mai). Primăvara, de 1 Mai, băieţii nu uită de fete, de iubitele lor şi în zorii zilei

aşează pe gardurile sau pe porțile caselor lor, crengi şi flori de liliac, semn că se gândesc la ele şi

le sunt dragi. Fetelor, care erau îngâmfate, urâcioase cu ei, le furau poarta.

Portul

În prima parte a secolului al XX-lea, portul

de zi cu zi al femeilor era compus din: o fustă

largă, încreţită în talie, bluză, haină şi şorţ

(neapărat cu buzunare), batic (delinkendő) şi

cizme. Femeile mai în vârstă purtau haine de

culoare mai închisă, negru sau bleumaren cu

imprimeuri mărunte, iar fetele purtau rochii de

culoare mai deschisă cu diferite motive florale.

Bărbaţii purtau pantaloni închişi la culoare,

cămaşă, vestă, pălărie şi neapărat un şorţ (surc)

bleumaren pentru a proteja hainele.

Duminica şi de sărbători, în vremurile

vechi, purtau „costumul naţional”. Bărbaţii purtau

pantaloni din pânză, albi, plisaţi, cămaşă albă cu

mâneci largi, vestă, pălărie împodobită cu năgară

şi cizme. Mai târziu, în locul pantalonilor largi, se

purtau pantaloni negri, strânşi până la genunchi

(pricces nadrág). Femeile purtau fustă albă cu două

1960 – Makai Irina și Racz Janos

INEU

125

dungi roşii spre poale, bluză albă cu mânecuţă scurtă, strânsă cu elastic, vestă roşie şi şorţ alb,

rotund, pe margine, de asemenea cu două dungi roşii, pantofi şi şosete albe. Pe cap purtau o

diademă roşie cu motive naţionale (párta).

Femeile erau foarte chibzuite, econoame, aveau mare grijă de îmbrăcăminte. Hainele de

lucru se înnădeau şi se peteceau. Totdeauna a existat în comunitate o croitoreasă care făcea

transformările necesare. Când hainele nu mai puteau fi reparate, se tăiau în fâşii, se făceau ghem

şi iarna ţeseau din ele pături şi preşuri.

Legat de mâncăruri tradiţionale maghiare, am mai adăuga că, felurile de mâncare

tradiţională maghiară au ca materie primă carnea, zarzavaturile proaspete, fructele, produsele

lactate,mierea,boiaua de ardei iute şi untura. Se fac supe de verdeţuri, supe de fructe, fierturi de

legume crude, tăiţei calzi, sosuri gustoase în mii de variante, carne de vită, de porc, de pasăre,

sau de peşte, friptă, înăbuşită sau fiartă.

Cele mai cunoscute mâncăruri tradiţionale maghiare sunt:

„pörkölt” (tocană de carne)

„gulyás” (gulaş)

„halászlé” (ciorbă de peşte)

„töltött káposzta” (sarmale)

„paprikás csirke” (papricaş de pui)

„krumpli paprikás” (papricaş de cartofi)

„bogrács” (mâncare la ceaun)

„disznótoros’’ (toroş – mâncare de varză acră cu carne proaspătă de porc)

„lángos” (produs de patiserie, asemănător cu o gogoașă mare și plată, servit cu

smântână și mujdei de usturoi)

„bejgli’’ (cozonaci subţiri cu nucă sau cu mac)

3. Obiceiuri la rromii din Ineu144

Căsătoria

Căsătoria reprezintă o etapă importantă în viața unei familii de rromi. Unele obiceiuri sunt

asemănătoare celor românești din satul Ineu. La început, viitoarea noră trebuia să meargă în vizită

de mai multe ori la familia băiatului, pentru a fi testată de părinții acestuia în treburile

gospodărești. Era pusă să gătească, să facă curat, să spele rufele și alte activități casnice. Dacă

fata era pricepută, părinții băiatului acceptau ca părinții fetei să vină și ei în vizită pentru a se

înțelege asupra căsătoriei dintre tineri.

144 Culese de Covaciu Pavel și Raț Liviu de la bătrânii din comunitatea rromă din Ineu

Monografia Satului

126

Din acest moment, fata nu avea voie să iasă seara în comunitate cu alți tineri, decât

însoțită de viitorul soț. În caz contrar, înțelegerea făcută între părinți era anulată, fără a se

aplica sancțiuni. De regulă înțelegerea era respectată.

După înțelegerea făcută și stabilirea datei nunții părinții tinerilor desemnau doi

„chemători” (băieți necăsătoriți) care aveau rolul de a informa și invita pe membrii

comunității la fericitul eveniment. Chemătorii erau îmbrăcați în cele mai frumoase straie pe

care le aveau, purtând un palțău cu lungimea de un metru, înfășurat în șnur de tricolor, cu un

zurgalău în vârf care se auzea la intrarea în casa invitatului. Ei se duceau la invitați, fiecare

având asupra sa o sticlă cu vin și cu țuică cu care îi servea pe invitați. Invitația se făcea cu cel

puțin două săptămâni înaintea nunții pentru ca viitorii nuntași să aibă timp de pregătire.

În cele ce urmeză, vom prezenta desfășurarea acestui eveniment, exemplificându-l cu

prima nuntă ținută în comunitatea de rromi din Ineu, în anul 1966, în familia lui Cordovan

Andrei, la căsătoria fiicei Cordovan Doina, cu ginerele Ghiurca din satul Telechiu. Nunta s-a

ținut la lumina lămpilor cu petrol, deoarece în acea vreme nu exista curent electric în

comunitatea rromă.

Două femei pricepute în gătitul miresei o pregăteau pe fată, aranjându-i părul în coc,

legându-l cu un batic nou, acest lucru o diferenția pe fată de fetele nemăritate. Astfel, fetele

măritate nu aveau voie să poarte părul lăsat pe spate sau împletit in cozi.

Meniul la nuntă nu era îmbelșugat, era unul modest format din: supă de pui (leveșe),

sarmale și cozonac. Nu se punea aperitiv, friptură, prăjituri sau tort. Voia bună era întreținută

cu muzică cântată la vioară, contră (vioara a doua) și contrabas (toba și acordeonul au apărut

mai târziu). Darul mirilor era oferit la jucatul miresei, fiecare nuntaș juca mireasa, moment în

care oferea darul care consta în bani și/sau obiecte de uz casnic (ștergare lucrate manual -

peretare) sau articole vestimentare (baticuri). Mai târziu, darul mirilor era adunat într-o

farfurie de către un grăitor care mergea la fiecare nuntaș însoțit de higheduș. Grăitorul aduna

banii folosindu-se de cunoștințele pe care le avea despre fiecare nuntaș, îndemnându-i să

pună cât mai mulți bani. Într-o altă farfurie nuntașii ofereau bani și pentru muzicanți.

Părinții miresei îi ofereau ca zestre o dună și o pernă din pene de gâscă. După nuntă,

tinerii locuiau la părinții băiatului care îi sprijineau în construirea unei case.

Este de remarcat că cele mai multe nunți la rromi nu erau însoțite de căsătorie civilă și

religioasă. Cu toate acestea, tinerii trebuiau să aibă cel puțin 16-17 ani.

După anii 1970, obiceiul căsătoriei la rromi a evoluat, copiind unele obiceiuri de la

populația majoritară. Astfel nunțile erau făcute în corturi, iar mai apoi la căminul cultural,

organizarea fiind mai complexă, numărul invitaților era mai mare, meniul era mai bogat etc.

INEU

127

Botezul

În anii 1950-1970 botezul la rromi se făcea într-un cerc restrâns format din 3-4 familii. Cu

două săptămâni înainte de botez, părinții copilului cereau acordul viitorilor nași pentru

încreștinarea copilului. Nașii copilului trebuiau să cumpere și să îmbrace copilul în haine noi.

Încreștinarea copiilor era făcută la Biserica Ortodoxă. După ceremonie, membrii familiei

împreună consumau cu nașii, în cinstea copilului, 1-2 sticle de băutură. Meniul era modest format

doar din sarmale.

După anii 1970 la botez au participat și ceilalți membri din comunitate. Botezul era numit

„botez cu cinste” în care invitații ofereau, ca dar, o sumă de bani. Invitații erau chemați cu 1-2

săptămâni înainte de a avea loc ceremonia de către părinții copilului. Invitația era făcută verbal,

fiind însoțită de un pahar cu pălincă. Meniul era unul mai bogat, având a fiind format din aperitiv,

leveșe, friptură, sarmale și cozonac sau prăjituri. Atmosfera era întreținută de o formație de

muzicanți formată din vioară, vioară cu goarnă, tobă și acordeon.

Înmormântarea

Înmormântarea la rromii din Ineu reprezenta un moment de într-ajutorare. Familia îndoliată

era sprijinită de toți membrii comunității cu alimente, băutură (consumată la priveghi) și cu bani.

La priveghi participau majoritatea membrilor din comunitate. Bătrânii, în special femeile,

jeleau mortul cu cântece de jale. Noaptea la ora 12 bărbații și femeile ieșeau la geamul încăperii,

în care era ținut mortul, și cântau acompaniați de vioară. Priveghiul mortului dura două nopți, iar

în a treia zi era înmormântat.

Sicriul în care era ținut mortul era confecționat de către bătrânii145 din comunitate care

procurau scânduri de brad, vopsindu-l în culoarea neagră. De asemenea, crucea era confecționată

din lemn de gorun adus din pădure, oferit de pădurarul satului. Ulterior, sicriul a fost cumpărat

din sat de la Pelei Iosif, care avea atelier de confecționat sicrie.

În drum spre cimitir, se cânta muzică de jale cu vioara și acordeonul. În timp ce mortul este

pus în groapă și groparii astupă groapa, muzicanții înconjurau groapa de trei ori, cântându-i, de

data aceasta, muzică lăutăreasca.

După înmormântare, familia oferea pentru sufletul mortului o masă la care se servea iahnie

de fasole doar copiilor, iar adulților li se oferea un pahar de țuică. După anii 1970, la comândare

familia mortului oferea tuturor o masă la care se servea papricaș de oaie și cozonac. Mai apoi la

comândare se servesc sarmale și alte mâncăruri.

145 Lucaciu Gheorghe (Lifantu) era renumit în comunitate pentru confecționarea sicrielor

Monografia Satului

128

Obiceiuri de iarnă

În anii 1940-1960, rromii din Ineu colindau de Crăciun și Anul Nou consătenii și locuitorii

din satele învecinate. Ei se deplasau în grupuri de câte 3-5 persoane, cântând colinde specifice

vremii respective. O persoană din grup purta un sac în care adunau ce primeau de la cei pe care-i

colindau. Deobicei primeau bani, cozonac, carne, caltaboși, cârnați etc.

În perioada următoare rromii nu mai colidau casele majoritarilor ci se limitau la comunitatea

rromă. Vecinii și prietenii se adunau laolaltă în grupuri de 6-8 persoane pentru a sărbători

Crăciunul și Anul Nou. Ei se duceau de la unul la altul până când poposeau în casa fiecăruia din

acel grup. Aici sărbătoreau, colindând și servind felurite mâncăruri și băuturi.

INEU

129

VII. OAMENI DE CINSTE AI SATULUI INEU

1. Absolvenți de studii superioare (studenți) care au locuit / studiat în Ineu

Nr.

crt. Numele și prenumele Specialitate

1. Antonescu Denisa studentă - științe economice

2. Ardelean Florina Lavinia absolventă – drept

masterandă – drept penal și procedură penală

3. Balog Andreea absoventă - științe economice

4. Bodea (Nicoară) Nicoleta absolventă - drept

5. Bogdan Alexandra student – asistență medical generală

6. Bonaci Sebastian absolvent – ingineria mediului

7. Boța Maria absolventă - PIPP

8. Buciu Crina Nicoleta studentă - psihologie

9. Bungău Armando student - teologie

10. Bungău (Fodor) Ioana absolventă – drept

absolventă - colegiul asistent farmacist

11. Caba Nicolae absolvent - biologie

12. Căpuș (Fodor) Adina absolventă - științe economice

absolventă - PIPP

13. Căpuș Andreea absolventă - protecția mediului

14. Cheregi Andreea studentă - științe socio-umane

15. Chereleu Georgiana elevă - școală postliceală sanitară

16. Chiș Felicia studentă - informatică

17. Chiș Lucian

absolvent – informatică

masterand - sisteme informatice aplicate în producție și

servicii

18. Chiș Teofil student - informatică

19. Ciucaș Adrian absolvent - școala postliceală sanitară

20. Corb Simona elevă - școală postliceală sanitară

21. Cordovan Ionel

absolvent - PIPP

master - limbi străine (română - rromani)

doctorand - filologie (română - rromani)

22. Csoka Hajnalka absolventă - biologie

23. Debreczeni Zsigmond absolvent - mediu

Monografia Satului

130

24. Debreczeni Zsolt absolvent - mediu

25. Fazekas Gabor absolvent - școala de pompieri

26. Fodor Alin absolvent - colegiul de asistenți medicali

27. Fodor Lucian absolvent - științe economice (management)

28. Frița Florin absolvent - electronică aplicată

29. Frița (Popa) Ioana absolventă - PIPP

30. Gal Cezar absolvent - drept

31. Gal Darius student - politehnică, telecomunicații

32. Graur Nicoleta absolventă - științe economice

33. Gurău Horea absolvent - drept

34. Ilisie Florian Traian student- protecția mediului

35. Jurge Alin student - inginerie auto

36. Karacsonyi Gergo Lorand student - kinetoterapie

37. Kaszta Melinda absolventă - biologie

38. Kecskes Gabriela absolvent - PIPP

39. Kondor Beniamin student – tehnologia construcțiilor de mașini

40. Kondor Cristian absolvent – marketing

41. Kondor Elisabeta absolventă - asistență socială

42. Kondor Endre absolvent - teologie

43. Kondor Istvan absolvent - arhitectură

44. Kondor Zsolt absolvent – facultatea româno-americană

45. Lobonț Katalin absolventă – limba engleză-germană

46. Lobonț Laviniu student - agricultură, zootehnie

47. Lobonț Marcel student - agenți poliție locală

48. Lobonț Sorina absolventă – agronomie

master - științe economice

49. Makai János absolvent – inginerie …

50. Mălan Lavinia student - relații internaționale

51. Marc Georgiana absolventă- protecția mediului

52. Marc Mircea absolvent - protecția mediului

53. Marc Nicolae absolvent - marketing

54. Marincaș Flaviu student - inginerie electromecanică

55. Marincaș Florina

absolventă - istorie-geografie

master - gestinea și planificarea teritoriului asistată de

GIS

56. Marincaș Mariana absolventă - chimie și inginerie chimică

INEU

131

57. Matei (Pașcalău) Adriana absolventă - biologie

58. Matei Ioana absolventă - farmacie

59. Micloș Mariana absolventă - PIPP

master - educație integrată

60. Mihuț Carol absolvent - asistență socială

61. Misaroș Ionuț student - informatică

62. Moga Camelia absolventă - PIPP

63. Moga Crina absolventă - științe economice

64. Naghiu Florin absolvent - științe socio-umane

master – managementul resurselor umane

65. Neagu Cristian absolvent - politehnică - megatronică

66. Neagu Dora studentă - psihologie

67. Neagu Magda absolventă - școala postliceală sanitară

68. Nemțuț (Roman) Dana absolvent - medicină, rezidențiat

69. Nemțuț Daniel absolvent - protecția mediului

70. Nemțuț Debora student - medicină și farmacie

71. Nemțuț Lidia absolventă - școala postliceală sanitară

72. Nemțuț Teofil student - protecția mediului

73. Nistor Maria absolventă - geografie

74. Oprea Naomi studentă - tehnician dentar

75. Pantea Livia absolventă - matematică-fizică

76. Petruca Melania absolventă – asistență socială

77. Popovici Nicoleta absolventă - școala postliceală sanitară

78. Racz Andrea absolventă - administrație publică

79. Racz Csaba absolvent - școala postliceală de agenți vamali

80. Radu Dacian absolvent - protecția mediului

81. Rațiu Mioara absolventă - farmacie

82. Rev Francisc absolvent - tehnică dentară

83. Rev Imre absolvent - tehnică dentară

84. Sime Claudia absolventă - istorie-geografie, relații internaționale

85. Sime Florentin absolvent - electronică aplicată

86. Sime Petru absolvent - drept

87. Soane Alina studentă - matematică

88. Soós Judit absolventă - științe economice

89. Szatmari Tünde absolventă - kinetoterapie

90. Șanta Ioan absolvent – liceul sanitar

Monografia Satului

132

91. Șanta Veronica absolventă - istorie-geografie

92. Tătar Andrei student - politehnică, electromecanică

93. Tătar George absolvent - politehnică, telecomunicații

master - tehnologii multimedia

94. Tătar Marius student - politehnică, telecomunicații

95. Togor Alin absolvent marketing, student la biotehnică și ecologie

96. Togor Denisa studentă - inginerie și management în produse alimentare

și agroturism

97. Tor Mirabela absolventă – medicină

98. Tor Romina absolventă – medicină

99. Țobor Istvan absolvent - inginerie managerială și tehnologică

100. Țic Sergiu student – inginerie economic

101. Urdea Corina absolventă - școala postliceală sanitară

102. Urdea Dana absolventă - PIPP

master - educație integrată

103. Urdea Diana absolventă - ștințe economice

104. Urdea Geanina absolventă - kinetoterapie

105. Urdea Patricia absolventă - PIPP

master - educație integrată

106. Urdea Ramona absolventă - școala postliceală sanitară

107. Varga Florina absolventă - științe economice

108. Varga Robert student - științe economice

109. Vlad Marcela studentă – inginerie chimică

2. Meseriași / profesioniști ineuani

Cadre diactice care au locuit / au profesat în Ineu

1. Antonescu Gheorghe profesor istorie-geografie

2. Antonescu Maria învățătoare

3. Boța Maria învățătoare

4. Căpuș Adina învățătoare

5. Corba Gheorghina învățătoare

6. Corba Ioan profesor istorie-geografie

7. Cordovan Ionel învățător- profesor limba rromani

8. Frița Ioana învățătoare

INEU

133

9. Gal Florica învățătoare-educatoare

10. Gligor Pavel profesor educație tehnologică

11. Gurău Liviu profesor istorie-geografie

12. Hadade Dorel învățător

13. Hadade Maria învățătoare

14. Ianța Dochița învățătoare

15. Ianța Pavel învățător – profesor biologie, agricultură

16. Karacsony Zoița învățătoare-educatoare

17. Kecskes Gabriela învățătoare

18. Leahu Florica învățătoare

19. Lobonț Katalin profesor limba engleză

20. Marc Florentina educatoare

21. Marc Nicolae profesor matematică

22. Matei Florica învățătoare

23. Matei Mihaela profesor istorie-geografie

24. Micloș Mariana învățătoare

25. Milcsevics Alexandra profesot matematică-informatică

26. Moldovan Viorica profesor fizică-chimie

27. Pantea Livia profesor matematică fizică

28. Pantea Valeria profesor fizică

29. Pop Ioan învățător

30. Puiu Edda învățătoare

31. Puiu Sever profesor limba română

32. Rațiu Ioan profesor matematică

33. Rațiu Maria învățătoare

34. Sime Rodica învățătoare-educatoare

35. Șanta Veonica profesor istorie-geografie

36. Urdea Dana educatoare

37. Urdea Patricia învățătoare

Cadre medicale / farmaciști

1. Câmpan Vilma asistent medical

2. Chirilă Florian sanitar

3. Ciucaș Adrian asistent medical

Monografia Satului

134

4. Gurău Doina asistent medical

5. Josa Piroska doctor

6. Kondor Angelica asistent medical

7. Malița Florica asistent medical

8. Moga Ancuța asistent medical

9. Neagu Magdalena asistent medical

10. Pop Emil farmacist militar

11. Pop Florica asistent medical

12. Pop Mioara asistent medical

13. Popoviciu Nicoleta farmacist

14. Schwartz Laszlo farmacist

15. Schwartz Marika asistent medical

16. Sorici Carmen doctor

17. Talhoș (Bulzan) Doina asistent medical

18. Tătar Anișoara asistent medical

19. Tiutin Claudia doctor

20. Tor Mirabela medic pneumolog

21. Tor Romina medic rezident - cardiologie

Agenți de poliție Ingineri

1. Boneta Petru 1. Micle Ioan

2. Buzle Ioan 2. Vidican Florian

3. Caba Petru 3. Marincaș Mariana

4. Dume Aurel

5. Gal Liviu

6. Gliga Ioan

7. Leahu Viorel

8. Matei Ioan

9. Morar Florin

10. Urda Dumitru

Funcționari publici

1. Baș Florian agent agricol

2. Benţe Paula secretar şcoală

3. Bodea Florica referent

INEU

135

4. Boneta Florica secretar școală

5. Bungău Ionel director DJTS

6. Dubău Olimpia contabilă

7. Filip Coriolan consilier agricol

8. Fodor Lucian referent APIA

9. Fuscaş Camelia şef birou APIA

10. Gliga Dorina referent

11. Graur Nicoleta contabil

12. Hadade Doina secretar primărie

13. Lobonț Sorina economist primărie

14. Matei Aurica referent

15. Matei Radu referent agricol

16. Moga Florica casier

17. Morar Florica referent

18. Nistor Dumitru secretar primărie

19. Pop Olivia inginer – urbanism

20. Popescu Guler Iosif inginer

21. Popovici Ioan inginer

22. Sime Mirela contabilă

23. Șanta Adela referent

24. Tamaș Jeorgina agent agricol

25. Toduţ Sanda referent

26. Tomuța Felicia asistent social

Alte domenii

1. Boneta Dănuț SRI

2. Gligor Dumitru SRI

3. Marc Dumitru SRI

4. Petruca Ioan magistrat

Monografia Satului

136

PUIU SEVER – profesor

În toamna anului 1962, descindea pe aceste frumoase plaiuri

bihorene, zămislite din harul şi lacrima Domnului, un tânăr absolvent al

Facultăţii de Filologie a Institutului Pedagogic de trei ani, profesorul

Puiu Sever. Era înarmat cu solide cunoştinţe de specialitate, una dintre

cele mai frumoase, LIMBA ROMÂNĂ, despre care şi marele nostru

poet Nichita Stănescu spunea: „Limba română este patria mea!”

Născut la 23 septembrie 1941 în Strehaia, judeţul Mehedinţi,

profesorul Puiu Sever a trecut repede peste nostalgia spaţiului originar,

peste obsesia înstrăinării, şi s-a apucat de o muncă nobilă pentru care s-a pregătit temeinic în anii de

studenţie. La Şcoala cu clasele I-VIII Ineu, unde a fost repartizat, a găsit colegi minunaţi, gata

oricând să spijine, părinţi receptivi la problemele şcolii (şi nu puţine în acele vremuri) şi mai presus

de orice, copii minunaţi (români, maghiari şi rromi), cu o inteligenţă sclipitoare ce li se putea lesne

citi în privirile limpezi ca undele Crişului Repede, însetaţi de cunoaştere.

Profesorul Puiu Sever îşi desăvârşeşte pregătirea profesională urmând cursurile Facultăţii

de Filologie a Universităţii din Bucureşti, obţinând licenţa în Limba şi Literatura Română în anul

1969. În paralel obţine definitivarea în învăţământ, îşi trece gradul didactic II cu media maximă.

În anul 1983 îşi trece ultimul examen al măiestriei didactice, gradul I, la Universitatea din Cluj-

Napoca, cu lucrarea „Relaţii sintactice în propoziţie şi frază”.

Valoroasa sa activitate didactică a fost împărtăşită tuturor colegilor săi în cadrul

consiliilor profesorale, comisiilor metodice şi Cercului Pedagogic al profesorilor de limba

română, sectorul Oradea, al cărui responsabil a fost între anii 1972-1987.

Mai presus de orice, aceste rezultate s-au concretizat în pregătirea elevilor de la Şcoala

din Ineu, singura unitate în care profesorul Puiu Sever şi-a desfăşurat îndelungata activitate,

de aproape patru decenii.

Avea o bucurie deosebită când, an de an, elevii erau tot mai bine pregătiţi şi făceau

faţă exigenţelor examenului de admitere în cele mai prestigioase licee şi mai apoi, colegii

orădene.

Mulţi dintre absolvenţii Şcolii din Ineu au devenit ingineri, medici, profesori,

învăţători, muncitori cu înaltă calificare şi mai ales OAMENI ADEVĂRAŢI, o mândrie

pentru educatorii lor, pentru familie, pentru întreaga comunitate din Ineu.

Pentru valoroasa activitate didactică, dar şi obştească, a fost răsplătit cu două titluri de

„PROFESOR EVIDENŢIAT” în anii 1972 şi 1982. Timp de zece ani (1980-1990) a fost

INEU

137

directorul coordonator al tuturor unităţilor şcolare din comuna Ineu, încă o dovadă a

prestigiului de care s-a bucurat profesorul Puiu Sever.

După revoluţie a fost un factor activ pentru curmarea unor abuzuri ce s-au săvârşit în

perioada comunistă. A venit în presă cu argumente pentru care localităţii Ineu trebuia să i se

redea statutul de comună, lucru care s-a şi întâmplat.

În semn de recunoaştere a realizărilor de excepţie pe tărâmul social-educativ, care au

dus la sporirea prestigiului şcolii şi al comunei Ineu, a fost răsplătit de Primăria din

localitate, în anul 1999, cu „Diploma de onoare” devenind cetăţean de onoare al comunei

Ineu.

În anul 1999 a ieşit pe porţile şcolii cu sentimentul datoriei împlinite, lăsând în urma

sa rezultate deosebite în educarea sutelor de copii ce i-au fost încredinţaţi, un colectiv

didactic puternic, demn continuator al unei opere pe care şi el a preluat-o de la alţii, cu

recunoştinţa pe care viaţa şi-o poate conferi.

Şi cum pentru fiecare om cercul se închide, tot aşa s-a închis şi pentru distinsul prof.

Puiu Sever, într-o simetrie a timpului. Toamna a venit printre ineuani să le dea lumină şi să

se bucure împreună de realizările şi bucuriile vieţii, să se întristeze împreună de vitregiile

acesteia şi toamna a plecat, precum stejarul nu prea bătrân, doborât de furtună, răpus de

patima cerului, pe care nu l-a ajuns.

În pământul locurilor în care a trăit cea mai mare parte a vieţii, în care s-a bucurat de

rezultatele muncii sale şi în care s-a întristat când acestea păreau că nu sunt la nivelul

exigenţelor pe care şi le-a impus, s-a şi îngropat într-o tristă zi a lunii noiembrie 2009.

Profesorul PUIU SEVER a fost stejarul pe care roţile CARULUI MARE îl poartă spre

strălucitoarea stea şi spre duioasă amintire.

CORBA IOAN – profesor

S-a născut în anul 1947 în satul Ineu. Studiile primare și

gimnaziale le-a urmat la Școala Primară din Ineu, iar cele liceale le-a

făcut în cadrul Școalii Medii nr. 5 din Oradea. În anul 1968 absolvește

Institutul Pedagogic din Oradea, iar în anul 1971 devine absolvent al

Facultății de Geografie – Biologie din cadrul universității Babeș

Bolyai din Cluj-Napoca.

Debutează în activitatea didactică în anul 1972 la Școala Ineu, unde ocupă și funcția de

director până în anul 1980, an în care se transferă la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” din

Oradea. Un an mai târziu obține gradul didactic I.

Monografia Satului

138

În perioada 1990-2000 ocupă funcția de inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar

Bihor. În anul 2000 devine director al Liceului Economic (actualul Colegiul Economic „Partenie

Cosma” Oradea).

În anul 2004, drept răsplată și recunoaștere a activității sale didactice, este decorat de

președintele României, domnul Ion Iliescu, cu ORDINUL „MERITUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT”

ÎN GRAD DE COMANDOR.

În anul 2009 obține titlul de doctor în agronomie, cu o teză intitulată „Studiu privind

marketingul turismului rural şi a celui balnear din judeţul Bihor” sub coordonarea prof. univ. dr.

Ioan Fruja, în cadrul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din

Timișoara.

În anul 2011 se retrage din activitatea didactică, pensionându-se după o carieră de peste

40 de ani în învățământul bihorean.

TEODOR „MAGHIAR” – Românul OM

Aflu, nu de mult, că, de fapt, Omul Teodor Maghiar era din

aceste locuri ale Ineului de Bihor, mai precis de la Husasău de Criș. Că

bihorenii, cum zic eu, sunt „bolnavi de ospitalitate” este deja un loc

comun, verificat, dar, dacă distinsul dascăl universitar, „Domnul

Maghiar”, îşi are originea de pe aceste meleaguri, atunci lucrurile îmi

sunt cu mult mai limpezi… De la bun început însă, mă simt dator să

spun că nu sunt bihorean şi nici nu mi-am isprăvit studiile prin

preajma dânsului, la fel, nu am predat niciodată la această instituţie de învăţământ. Că „relaţia”

mea cu acest OM a fost una de „observare”, de adâncă admiraţie faţă de „naivitatea” și

perseverența celui încrezător în ceea ce visează şi doreşte să izbândească.

L-am cunoscut prin 1990 ori 1991, când, în desele sale veniri la Ministerul

Învăţământului, pe la „cabinetul ministrului” ori pe la „învăţământul superior”, nu ne ocolea nici

pe noi, pe cei de la „relaţii internaţionale”. Cred că prima întâlnire de atunci cu Dascălul Maghiar

a fost pe holul de la parter, cumva, lângă biroul nostru de la camera 11 A, când aşteptând să intre

la „şeful de la studenţi străini”, Nicu Tătar, ce era şeful serviciului pentru înscrierea studenţilor

străini la studii în ţara noastră (acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că şi acela era

bihorean!), şi, negăsindu-l, am discutat puţin cu „musafirul”, care mi-a zis: „Să-i spui, dragă

Sarău, lui Nicu Tătar, că dacă nu-mi trimite şi mie, la universitate, studenţi străini, cum mi-a

promis - am să-l blestem!”. Sigur, era un fel de-a spune, căci OM-ul era un credincios veritabil,

încă de acasă şi cu credinţă neascunsă nici în vremea comunistă, dar îşi iubea „cuibul” său,

INEU

139

neamul, locul său de muncă şi, mai cu seamă, risipa de bine făcută, dezinteresat, mereu, în

stânga şi-dreapta. Era un OM, aveam să văd în timp, ce avea grijă mai întâi de „Celălalt” şi apoi

de sine.

Era preţuit de şefii mei, de la „relaţii internaţionale – de directorul Emil Pârjol şi de şefii

de serviciu Ioana Boşman şi Nicu Tătar -, dar, mai ales, de directorul de la „superior”, Ovidiu

Ianculescu (Era perioada de până în 1995, când directorul Ovidiu Ianculescu - după cinci ani de

conducere a învăţământului universitar românesc - în urma grevei studenţilor, cu care, se pare, nu

a vrut să discute - a fost nevoit să se întoarcă la conducerea institutului de construcţii

bucureştean). Rectorul „Maghiar”, preţuit fiind, cum spuneam, nu numai de aceştia, dar şi de

miniştrii de atunci, din anii 1991-1996 (Gheorghe Ştefan, Mihai Golu, Liviu Maior), era cooptat

în diferite delegaţii ce se deplasau în străinătate pentru schimburi universitare sau, la rândul său,

se oferea să găzduiască diferite acţiuni ale ministerului în universitatea bihoreană (cu statut nou,

dobândit după 1990, prin transformarea „institutului de învăţământ superior”, înfiinţat, de altfel,

tot de dânsul, pentru formarea de subingineri, încă din perioada comunistă). Dacă nu i se aproba

ceva, nu se certa cu nimeni, ocolea oamenii negativi, pe cei care, de regulă, spun, maşinal,

„Nu!”, înainte de a gândi. Rectorul nostru avea mereu un plan B. Se povestea, de pildă, că, odată,

Rectorul Maghiar venise la Ministerul Învăţământului să avizeze un proiect pentru o hotărâre de

guvern şi, spunându-i cineva de acolo că nu are şanse să obţină repede avizul, a pus documentul

în voluminoasa-i geantă, a mulţumit, rostind binecunoscuta-i formulă „Bine, dragă, bine!, şi s-a

dus … direct la Guvern, unde proiectul a fost primit, supus aprobării în şedinţa de guvern, ba

chiar şi aprobat - cum s-ar zice - şi fără avizul ministerului de resort şi în aceeaşi zi.

Ne povestea, tot pe vremea aceea, directorul Emil Pârjol, că – într-una din deplasările în

străinătate – le-a fost înmânat un ghid al instituțiilor europene de învățământ superior, între care

figura și Universitatea din Oradea. Când Rectorul Maghiar a văzut că între acestea figura și

„Universitatea sa” nu și-a mai găsit starea, a fost cuprins de o sublimă “bucurie copilărească”.

Unul singur mai era iubit şi „răsfăţat” de echipa ministerială de atunci, cel puţin la

„internaţionale” şi „superior”, anume, profesorul Marin Mincu, fost rector şi decan la filologie, la

Universitatea „Ovidius” Constanţa, care – în mod similar – ridica, încă din 1990, din cenuşa unui

simplu institut „comunist” o universitate, acum, instituţie de tot respectul. Nu putem să expediem

în grabă personalitatea şi meritele acestuia, fără să spunem că regretatul profesor Mincu, ilustru

istoriograf şi critic literar (despre care s-a spus răutăcios că era „impulsiv”, „persuasiv” etc.), a

fost omul care, nu numai că a ridicat un nou edificiu al Universităţii din Constanţa, dar a adus

„medicina” în Dobrogea, l-a invitat prima oară pe Umberto Eco în România, a înfiinţat, la

Constanţa – tot cu „complicitatea” noastră admirativă – „Cursurile internaţionale de vară, de

Monografia Satului

140

limba, cultura şi istoria românilor”, unde Marin Mincu l-a adus de la Tübingen, timp de câţiva ani

la rând, pe ilustrul lingvist român, Eugen Coşeriu, ca să prezideze şi să ridice valoarea acestora.

Aşa erau rectorii noştri „de început”, din perioada imediat postdecembristă ’89,

încrezători în ceea ce făceau, cu spirit de sacrificiu, și mereu înconjurați de prieteni, care îi

sprijineau tocmai pentru că aceia le admirau pasiunea de a face ceva pentru oamenii din preajma

lor.

La fel, și Rectorul Maghiar avea să extindă statutul institutului de învățământ superior

orădean la rang de universitate, să-i “omenească” pe toți, “croindu-le” noi structuri ale

învățământului superior din domenii atât de diferite: teologie, medicină, drept, învăţământ militar,

științe sociale şi politice, jurnalism, inginerie etc etc.

Era, cred, prin toamna anului 1993 sau 1994, când am fost cooptat și eu într-o delegație a

Ministerului Învățământului, care s-a deplasat la Budapesta, pentru a reînnoi “înțelegerea

interministerială” în profilul educației dintre România și Ungaria, eu fiind un simplu şi tânăr

“referent de relaţii bilaterale”, care între alte 30 de ţări, gestionam şi relaţia din domeniul

învăţământului cu Ungaria; ceilalţi însă erau “directori mari” din minister: dir. gen. Ovidiu

Ianculescu “de la superior”, dir. gen. Maria Hildegard Tudor de la “economic”, dir. gen. Emil

Pârjol de la “relaţii internaţionale”, dir. gen. László Murvai de la “minorităţi”. Şi… se primeşte

acolo telefon de la Rectorul Maghiar, care aflase că suntem la Budapesta, aranjând cu gazdele

noastre budapestane ca să nu se mai ocupe de drumul nostru de întoarcere, pentru că dânsul va

trimite un microbuz de la Universitatea din Oradea să ne aducă în ţară, evident planul fiind să

poposim şi la Oradea.

Aşa s-a şi întâmplat şi… ajungem în seara ultimei zile de delegaţie în curtea Universităţii

Oradea. Acolo, domnul Rector Maghiar ne aştepta şi ne-a arătat Universitatea şi chiar bisericuţa

veche “de la o mie şaptesute şi ceva…”, achiziționată dintr-un sătuleţ bihorean, poate chiar din

cel în care se născuse, edificiu de cult unde să facă practică studenţii de la teologie, dar şi unde să

vină la slujbe ceilalţi studenţi şi vecini ai Universităţii.

După aceea, ne-a invitat la masă, în sala de mese a cadrelor didactice, şi am zărit acolo o

mare de profesori universitari veniţi de pe la mai multe instituţii de învăţământ superior

(îndeosebi de la Cluj şi, mai ales, de la medicină), ca să “ajute” dezvoltarea noilor secţii şi

facultăţi deschise de Rectorul Maghiar. Şi ne spune: “La noi toţi domnii profesori servesc masa şi

sunt găzduiţi gratuit; putem face asta prin autogospodărire”, adăugând: “Am rămas crucit când

am aflat de la unii domni profesori, când merg să predea pe la alte universităţi, că nu sunt trataţi

ca musafiri, nu sunt puşi la masă şi nici cazaţi, încât mă întreb: ce direcţie e asta înspre care

înaintăm? Unde-s omenia și onoarea de gazdă în ecuația asta?”.

INEU

141

Am fost întrebați cât vrem să rămânem: “o săptămână, două, o lună, cât?”, evident,

doamna dir. gen. Maria Tudor avea să-i spună că îi mulțumim frumos pentru gest, dar mâine,

duminică seara, trebuie să urcăm deja în trenul de București.

Domnul Rector deja era încorsetat de timp, căci dorea să ne arate cât de bună gazdă este.

Duminică dimineața, eram găzduiți, în munți, pentru o jumătate de zi, în stațiunea studențească

„Stâna de Vale”, unde, pe la orele prânzului, s-a înfățișat și Rectorul Maghiar. Opt ore de discuții

și opt feluri de bucate, răstimp în care aveam să văd cine era Omul – Rector. Şi ne spune, la un

moment dat: “Și dragii mei invitați, eu nu mă ascund, dar eu am fost activist și la comuniști.

Uite, Lazăr era bucătarul nostru acolo…”, adăugând: “În fiecare luni, la ședința Comitetului de

partid, eram criticat, şi se spunea celor de față: “Tovarășul Maghiar iarăși a fost duminică la

slujbă, la biserică”. “O dată, de două, de nouă ori și nu am mai rezistat, m-am dus la București,

la CC, în audiență la Ceaușescu. M-a ascultat și m-a întrebat: “Și te simți bine la biserică?” I-

am spus: ”Da! Foarte bine!”. ”Bine. Atunci mergi în continuare la biserică şi… roagă-te şi

pentru mine! Nu ţi se va mai reproşa de azi încolo că te duci la biserică”. “Şi aşa a şi fost!””.

Seara, grăbiţi să prindem trenul - în calitatea mea de referent – protocolist – mă tot

simţeam dator să-l tot sâcâi pe dl. Rector Maghiar, întrebându-l dacă nu ar fi cazul să trimită pe

cineva să ne cumpere deja bilete, că dacă nu găsim locuri la vagonul de dormit ce venea de la

Satu Mare. “Măi, Sarău, dragă, stai, măi, liniştit, ca e treaba mea asta…”. Şi l-am lăsat, deşi

eram tare curios ce se va întâmpla la gară, când vom afla că nu mai sunt locuri.

Şi, la gară, noi am rămas pe peron, trenul era deja sosit, locuri nu erau. Rectorul se duce

undeva la impeigatul de mişcare, face ce face şi vine spre noi, zicând: “Imediat se mai ataşează

un vagon de dormit şi pentru oaspeţii dragi ai Oradei.”

Şi asta spune mult, căci risipind binele vei găsi şi tu din binele acela ceva, vreodată. Căci

bine zic turcii: “Ai făcut un bine, aruncă-l în mare şi uită-l. Cândva marea îl va întoarce la tine!”

sau cum îşi dojenea o femeie rromă fiica, pentru că nu era dispusă să ajute pe cineva: “Dacă ţie

îţi merge bine şi poţi să faci bine, de ce ţii tu binele la tine şi nu îl faci să umble mai departe?“.

Ori, Rectorul nostru exact asta făcea: Făcea şi răspândea Binele.

Şi a venit şi vremea să fie pe nedrept bănuit şi uitat, izolat, căci unii (mulţi) oameni pe

care îi ajuţi uită să nu-ţi facă rău, te invidiază, te hulesc şi te surpă.

Şi câtă durere îţi poate provoca, ţie, cititorule, când tu îl ştii altfel pe Rectorul Maghiar,

dar şi bucurie, când citeşti vorbele unui gazetar cinstit, Otilia Şandor, scrise într-o publicaţie

bihoreană, la 5 octombrie 2010: „Circa patru scaune în partea stânga şi în dreapta rectorului

Maghiar erau libere. Mai mult, numele fostului rector nu a fost pe buzele vorbitorilor din

prezidiu, care au decis să îşi îndrepte cuvintele spre cei aflaţi acum în diferite poziţii mai mari,

Monografia Satului

142

din urbe şi din ţară. Poate e doar întâmplare sau poate e ignorare din partea celor mulţi pe care

rectorul Teodor Maghiar i-a ajutat încă de pe vremea când universitatea era doar institut de

subingineri, dar şi din partea multora dintre actualii politicieni locali (şi nu numai) şi a unor

persoane publice din judeţ, care au absolvit la institutul pe care l-a transformat în universitate”.

Consătenii săi din satul Husasău de Criș, cât şi localnicii din comuna Ineu pot fi însă

mândri cu acest fiu al satului, educat sănătos de părinţi, de învăţător, de preot şi de comunitatea

sătească, căci în viaţa sa a dus cu sine şi a sporit educaţia primită, mai întâi de a fi om cu iubire şi

nu cu frică de Dumnezeu, mânat doar de dorinţa de a face bine şi de a-i ajuta mai întâi pe cei din

jurul său.

Omul - născut în 1936, la Husasău de Criș - avea să se mute din această lume, în 28

septembrie 2012, în prejma deschiderii noului an universitar, dar ca fost prim decan (din 1976,

al Institutului de Învăţământ Superior Oradea), ca fost prim Rector al Universităţii din Oradea

(din 1990), iar oamenii care l-au cunoscut și iubit cu adevărat aveau să-l reîntâlnească în spaţiul

academic, pentru ultima dată, în ziua înmormântării lui, duminică, 30 septembrie 2012, la slujba

oficiată de cincizeci de preoţi ortodocşi şi greco-catolici, în holul Bibliotecii din „ctitoria sa”,

Universitatea din Oradea.

Bun și harnic OM ți-ai mai ales, Doamne, să-ți împlinească iubirea Ta nemărginită față

de copiii Tăi, Oamenii!”.

prof. univ. dr. Gheorghe Sarău (de la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și

Literaturi Străine, Secția de limba și literatura rromani și consilier în Ministerul Educației

Naționale, din 1990 și până în prezent)

București, 22 noiembrie 2014

MARC NICOLAE – profesor

S-a născut la 26 februarie 1947, în Oradea din părinții Marc

Dumitru și Marc (Radu) Maria din Ineu, care mai târziu s-au stabilit în

Oradea. Studiile primare și gimnaziale le urmează în cadrul Școlii

Generale nr. 2 din cartierul orădean Velența. Mutarea domiciliului în

Oradea nu l-a făcut să rupă legăturile cu satul părintesc, petrecându-și la

bunicii Radu Gheorghe și Maria - din partea mamei și la bunica Marc

Elisabeta – din partea tatălui, toate vacanțele școlare. A cunoscut foarte bine satul și s-a atașat

foarte mult de locul copilăriei sale, considerat locul său natal.

INEU

143

Studiile liceale le absolvește în anul 1965 după care urmează cursurile Institutului

Pedagogic Oradea, specializarea matematică care le finalizează în 1968. Debutează în cariera

didactică în anul 1968 ca profesor de matematică la Școala cu clasele I-VIII Ioaniș. Între anii

1970-1979 profesează la școlile din Bratca, Popești, Suiug și Spinuș.

În anul școlar 1979-1980 ajunge profesor la Școala din Ineu, fapt care l-a bucurat imens

ajungând să lucreze într-un mediu cunoscut, cu locuri și oameni îndrăgiți încă din copilăria lui.

Aici se va remarca prin profesionalismul său, ajungând să ocupe și funția de director adjunct.

După Revoluția din 1989, părăsește Școala Ineu, transferându-se la Școala cu clasele I-VIII

nr. 11 din Oradea unde, în perioada 1990-1992, deține funcția de responsabil al comisie

metodice la disciplina matematică. În perioadele 1993-1996, 1998-2001 ocupă funcția de

director adjunct al aceleeași școli, iar în perioadele 1996-1998, 2001-2009 ocupă funcția de

director al acestei unități de învățământ.

În anul 2011 își încheie lunga cariera didactică de 43 de ani pensionându-se. A rămas cu

gândul și inima aproape de sat, unde mai are rude, pe care le vizitează periodic participând și la

evenimentele importante din viața satului.

IANȚA PAVEL – învățător-profesor

S-a născut la 27 iunie 1911, în satul Picleu, raionul Marghita din

părinții Ilie și Elisabeta. Urmează cursurile Școlii primare de stat din

Picleu în perioada 1918-1925. În anul 1932 obține „Diploma de

capacitate” eliberată de Școala Normală de Învățători „Iosif Vulcan” din

Oradea. După absolvirea liceului pedagogic este încorporat în armată în

cadrul Batalionului 6 „Vânători de Munte” până anul 1933.

Își începe cariera didactică în anul 1934 la Școala de 7 ani Pietrosa. Între anii 1934-1937

își desfășoară activitatea didactică în școlile: Crăcești, Picleu, Budoi, Săliște.

Din anul şcolar 1937 – 1938 este repartizat la şcoala din Ineu unde își va dedica întreaga

carieră didactică. În urma Tratatului de la Viena din anul 1940, satul Ineu este anexat Ungariei,

context în care Pavel Ianța se refugiază în satul Crăcești146 unde va profesa timp de trei luni. Din

10 decembrie 1940 pleacă în satul Chișlaca, comuna Craiva din județul Arad unde, conform

carnetului de muncă, figurează ca învățător până la data de 25 mai 1945, însă conform

documentelor militare,147 din 1942 este mobilizat pentru participarea pe fronturile celui de-al

doilea Război Mondial până în mai 1945. În acestă perioadă el este rănit de două ori: în 1943 pe

frontul din Crimeea, fiind internat în Spitalul din Cetatea Albă și în anul 1945 la eliberarea

146 sat din județul Maramureș care din 1956 se va numi Mara. 147 Livret militar și Carnetul Ofițerului de Rezervă

Monografia Satului

144

Pragăi, când este internat la data de 10 februarie 1945 în Spitalul din Caransebeș, suferind mai

multe plăgi la coapsa stângă și la ambele mâini care au dus la amputarea degetului mare de la

mâna dreaptă.148 Ca recunoaștere a participării în război, în 1946 este decorat de Ministerul

Apărării Naționale cu medalia „Serviciul Credincios” clasa a III-a.

După externare beneficiază de 30 de zile concediu medical, iar începând cu data de 25 mai

1945 își reia activitatea la Școala de 7 ani Ineu. După terminarea războiului, în toate școlile, dar

mai ales în cele aflate sub ocupație maghiară, exista o situație neclară atât în evidențele școlare

cât și în frecventarea școlii de copiii din localitate. Pentru clarificarea situației școlare la nivelul

școlii se organizează o comisie de evaluare a elevilor din care face parte subinspectorul Chirilă,

alți învățători și Ianța Pavel în calitate de director.

Ca urmare a reformei educație din perioada postbelică care a dus la dezvoltarea planului de

învățământ, nevoia de cadre didactice calificate a crescut. În acest sens învățătorul Ianța Pavel

urmează cursurile speciale de pregătire cu durata de doi ani, la Institutul de Perfecționare a

Cadrelor Didactice din Cluj-Napoca obținând în anul 1959 calificarea de profesor pentru

specialitățile științe naturale, geografie și chimie. După absolvire este încadrat ca profesor pentru

disciplinele conform diplomei, încadrare care se păstrează până la pensionare.

Dragostea de meseria aleasă îl leagă de localitate unde în perioada 1937-1940 va locui în

chirie, iar din anul 1945, când devine și director al școlii, va locui în cadrul școlii într-un spațiu

amenajat pentru directorul școlii, fapt regăsit în toate școlile din țară. După anii 60' își cumpără

un teren unde își construiește o casă alături soția Ianța Dochița, și ea cadru didactic în aceeași

școală începând cu anul 1948.

Statul conferit de funcția de director făcea să fie implicat în multe activități cu caracter

social, cultural și civic din viața comunității locale:

- a inițiat cursuri de alfabetizare pentru adulți;

- a fost îndrumător cultural pentru echipa de cor a satului;

- a fost membru în comisia de împăciuire a satului;

- a făcut parte din comisie de elaborare a primei monografii a satului;

- s-a implicat în activități desfășurate în folosul comunității (asfaltarea

drumurilor);

- a fost membru în comisia de igienă a satului;

- a condus activitatea de Premilitărie, numită mai târziu Pregătirea Tineretului

pentru Apărarea Patriei (P.T.A.P.).

148 Bilet de ieșire din spital din data de 25 aprilie 1945

INEU

145

Ca recunoaștere a activității sale didactice, Ministerul Învățământului îi conferă două

distincții după cum urmează: în anul 1948 „Mulțumiri” consemnate la rubrica DISTINCȚII din

carnetul de muncă, iar în anul 1965 obține diplomă pentru acordarea titlului „Învățător

fruntaș”.

După o carieră de 40 de ani, dedicată numai învățămantului, din care 35 de ani petrecuți în

Școala Ineu, învățătorul, profesorul și directorul Ianța Pavel se pensionează, locuind în

continuare alături de cei pe care i-a educat și îndrumat.

MOLDOVAN VIORICA – profesor S-a născut

la 5 ianuarie 1955, în municipiul Orșova din județul

Mehedinți, avându-i părinți pe Constantin și Ana. A

urmat cursurile liceului orădean Emanuil Gojdu după

care în 1977 a promovat Institutul Pedagogic din Oradea,

la specializarea fizică-chimie.

Imediat după absolvirea facultății, debutează în

cariera didactică în anul școlar 1977-1978 la școala din

satul natal al mamei sale. Aici, va avea ocazia să

întâlnească alți profesori devotați din școala Ineu precum

Gurău Liviu, Puiu Sever, Corba Ioan, Țigan Ecaterina,

Bodiu Teodor, Bodiu Valeria, Parasca Victoria, Puiu

Edda, Hadade Maria, Filip Lucreția, Antonescu Maria,

Corba Gherghina, de la care va avea foarte multe de

învățat. S-a integrat foarte repede în colectiv, iar

prestanța și respectul câștigat din partea elevilor, a părinților și a colegilor i-a permis să devină

an de an dirigintă la clasele a IX-a și a X-a alături de profesorul Liviu Gurău. Până în anul 1990 a

coordonat practica pedagogică a elevilor din clasele a IX-a și a X-a.

A căutat să-și perfecționeze pregătirea profesională urmând și absolvind în anul 1981

cursurile Facultății de Tehnologie Chimică din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-

Napoca. În anul 1990 preia conducerea școlii din Ineu de la ilustrul profesor Puiu Sever, până în

anul 1993, când director devine colegul ei, profesorul Liviu Gurău. Experiența acumulată până în

anul 1993 o propulsează la conducerea Comisiei metodice de științe reale din școală.

Avea un simț estetic foarte dezvoltat, era foarte talentată la desen și abilități practice,

confecționând materiale didactice din diferite materiale, fiind și responsabilul școlii cu

poavazarea sălilor de clasă și a holurilor.

prof. Moldovan Viorica (stângă),

prof. Puiu Sever și prof. Pop Emilia

Monografia Satului

146

Organiza și participa cu drag în excursii și activități extrașcolare, fiind și responsabilul

comisiei de orientare școlară. În anul 2006, ca recunoaștere a meritelor sale, a fost cooptată în

echipa de implementare a proiectului „Ajută-mă să aflu cine sunt!”, implicându-se activ în

activitățile acestui proiect.

Era autoritară, cerea și acorda respect colegilor, părinților și elevilor, ceea ce i-a creat o

faimă în comunitate. Toată lumea știa că „Stănoaia” (născută Stan) este un profesor care te

învață carte și își face treaba cu profesionalism.

Într-o tristă zi din septembrie 2010, la vârsta de 55 ani, după o lungă suferință, profesorul

Moldovan Viorica avea să treacă în neființă, lăsând în urmă familia, colegii, elevii și satul care o

regretă și acum.

PUIU EDDA – învățătoare

„Doamna Edda”, cum o cunosc ineuanii, a absolvit Colegiul

„Bethlen Gabor” din Aiud, profil pedagogic, începându-și cariera

didactică în școală ineuană în toamna anului 1965, la secția

maghiară. Din anul școlar 1967-1968 trece la secția română unde va

lucra neîntrerupt timp de aproape 40 de ani.

Chiar dacă nu s-a născut la Ineu, aceste meleaguri au

acaparat-o, aici întemeindu-și o familie alături de domnul profesor

Puiu Sever. Ineul a devenit pentru ea satul tinereții, a maturității și a

bătrâneții ei. Aici, prin devotamentul și profesionalismul ei, a căpătat respectul întregii

comunități locale, formând generații de copii care astăzi se pleacă în fața ei în semn de respect și

mulțumire pentru educația ce le-a dat-o.

Nu mi-a fost invățătoare, însă a fost învățătoarea mamei mele, a surorilor și a fraților mei, a

vecinilor mei, a consătenilor mei. Soarta a făcut însă, să beneficiez de educația celui mai bun

profesor de limba română pe care l-a avut Ineul, poate chiar județul Bihor, maestrul Puiu Sever.

Ca recunoaștere a prestigioasei cariere didactice și a devotamentului față de locuitorii satului

Ineu, am considerat că, se cuvine ca „doamna Edda” să fie cooptată în colectivul de redactare a

acestei lucrări. Acest lucru nu m-a dezamăgit, materialele culese și redactate de dumneai fiind de

o foarte bună calitate.

La doi ani de la debutul didactic, directorul școlii din aceea vreme, profesorul Pavel Ianța

avea să-i facă o caracterizare în care surprindea foarte bine călități pedagogice și cele morale

ale doamnei învățătoare Puiu Edda. (vezi pozele din anexe)

Ionel Cordovan

INEU

147

VIII. TREI LIMBI, O SINGURĂ COMUNITATE

1. Expresii uzuale în limbile română - rromani (grai local) - maghiară - engleză

Limba română149 Graiul rromilor

carpatici ineuani150 Limba maghiară151 Limba engleză152

Ai grijă de tine! Le sàma tuθe! Vigyázz magadra! Take care of you!

Ascultaţi la mine! Aśunen man! Hallgassatok rám

(ide)!

Listen to me!

Aţi înţeles? Xakerde? Megértettétek ? Did you understand?

Bună dimineaţa! Laćhi tosara! Jó reggelt! Good morning!

Bună seara! Laćhi ratǐ! Jó estét! Good evening!

Bună ziua! Laćho dĕs! Jó napot! Good afternoon!

Cât este ceasul? Sode hin o ćàso? Hány óra (van) ? What’s the time?

Câţi fraţi ai? Sode phrala hin tut? Hány tesvéred van?

How many

brothers/sisters have

you got?

Ce ai făcut? So kerdǎn? Mit csináltál? What have you done?

Ce ai făcut în

wekend?

So kerdǎn anθ-o

wikendo?

Mit csináltál

hétvégén?

What did you do last

weekend?

Ce ai spus? So phendăn? Mit mondtál? What did you say?

Ce bei? So pies? Mit iszol? What do you drink?

Ce citeşti? So ćetines? Mit olvasol? What do you read?

Ce doreşti de la

mine? So kames manθar? Mit óhajtol tőlem?

What do you want

from me?

Ce faci? So keres? Mit csinálsz? What are you doing?

Ce faci în timpul

liber?

So keres anθ-o tìmpo

lìbero?

Mit csinálsz

szabadidőben?

What do you usually

do in your spare time?

149 cf. Sarău, Gheorghe, 2000, Ghid de conversație român-rrom, Editura Kriterion, Bucureşti. 150 Traducerea în limba rromani a fost realizată de Ionel și Noemi Cordovan. 151 Traducerea în limba maghiară a fost realizată de doamna învățătoare Puiu Edda, iar redactarea de doamna învățătoare Kecskes Gabriela. 152 Traducerea în limba engleză a fost realizată de doamna profesor Avram Mirela, căreia îi mulțumim pentru sprijinul acordat.

Monografia Satului

148

Ce mai staţi? So maj beśen/ aćhen? Mit álltok (még)? What are you waiting

for?

Ce mănânci? So xas? Mit eszel? What do you eat?

Ce mâncare preferi? So xaben ćajlǒl tut? Mi a kedvenc ételed? What kind of food do

you prefer?

Ce muzică asculţi? So mùzika aśunes? Milyen zenét

hallgatsz?

What music do you

listen to?

Ce cărţi îţi place să

citeşti?

So lila ćajlǒl tut te

ćetǐnes?

Milyen könyveket

szeretsz olvasni?

What books do you

like reading?

Ce profesie ai? So keres butǐ? Mi a foglalkozásod

(szakmád ) ?

What’s your job?

Ce profesie vrei să

ai?

So kames te keres

butǐ?

Milyen szakmát

szeretnél?

What would you like

to become?

Ce scrii? So skirines? Mit irsz? What do you write?

Ce se află aici? So hin athe? Mi van itt? What have we got

here?

Ce se aude? So śunel pes? Mi hallatszik? What can we hear?

Ce sport îţi place? So spòrto ćajlǒl tut? Milyen sportot

kedvelsz?

What sport do you

like?

Ce religie ai? So relìgia si tut? Milyen vallású vagy? What’s your religion?

Ce vei face? So kerehe? Mit fogsz csinálni? What will you do?

Ce vei face de

Crăciun/ Paşti/ Anul

Nou?

So kerehe

Krëćunosθe/

Patradǎθe/ Neve

Bërśesθe?

Mit fogsz csinálni

Karácsonykor /

Húsvétkor /Új Évkor?

What are you doing

for

Christmas/Easter/New

Year?

Cine doreşte să ...? Kon kamel te ....? Ki óhajt...? Who wants to...?

Cine este bolnav? Kon si nasfalo? Ki (a) beteg? Who’s ill?

Cine este mama ta? Kon hin tǐ daj? Ki az édesanyád? Who is your mother?

Cine este tatăl tău? Kon hin tǒ dat? Ki az édesapád? Who is your father?

Cine se oferă

voluntar?

Kon kamel te avel

voluntàro?

Ki jelentkezik

önkéntesen

(önkéntesnek)?

Who wants to be a

volunteer?

Cine sunt

fraţii/surorile tale?

Kon si tě

phrala/phenǎ? Kik a testvéreid?

Who are your

brothers/sisters?

INEU

149

Cine sunt prietenii

tăi?

Kon si tě prièteni/

vortàći? Kik a barátaid?

Who are your friends?

Comportă-te frumos! Phirarau tut śukar! Viselkedj szépen! Behave yourself!

Cu ce mergi acasă? Soha зas khere? Mivel mész hazha? What are you going

home by?

Cu ce se ocupă

oamenii din

comunitatea ta?

So keren butǐ e

manuśa anθar tǒ gav/

fòro?

Mivel foglalkoznak az

emberek a te

közösségedben?

What are the people in

your community

working with?

Cu cine ai fost în

excursie?

Kaha hanas anθ-e

ekskùrsia?

Kivel voltál

kirándulni?

Who did you go on the

trip with?

Cu cine ai fost la

biserică?

Kaha hanas k-e

khangeri?

Kivel voltál

templomba?

Who did you go to the

church with?

Cu cine ai mers în

oraş?

Kaha gilǎn anθ-o

fòro?

Kivel mentél a

városba?

Who did you go into

town with?

Cu cine ai venit? Kaha avilǎn k-e

śkoàla? Kivel jöttél?

Who did you come

with?

Cu cine îţi place să te

joci?

Kaha ćajlǒl tut te

kheles tut?

Kivel szeretsz

játszani?

Who do you like

playing with?

Cu cine locuieşti? Kaha beśes? Kivel laksz? Who do you live with?

Cu cine mergi acasă? Kaha jas khere? Kivel mész haza? Who do you go home

with?

Cu cine te joci? Kaha kheles tut? Kivel játszol? Who do you play

with?

Cu cine te-ai certat? Kaha xalǎn tut? Kivel vesztél össze? Who did you fight

with?

Cum ai aflat? Sar arakhlăn? Hogyan tudtad meg? How did you find out?

Cum arată şcoala

noastră/ voastră?

Sar hin amari/ tumari

śkoàla?

Hogy néz ki az

iskolánk / iskolátok?

How does our/your

school look like?

Cum eşti? Sar han? Hogy vagy? How are you?

Cum îţi petreci

timpul? So keres?

Hogyan töltöd az

idődet?

How do you spend

time?

Cum poţi să faci aşa

ceva?

Sar śaj te keres ade

butĭ?

Hogy tudsz ilyet

csinálni?

How can you do

something like that?

Cum te cheamă? Sar akharel tut?/ Savo Hogy hivnak? What’s your name?

Monografia Satului

150

si tǒ anav?/ Kon han

tu?

Mi a neved?

Dă-te jos! De tut tele / Xulŏ tut! Szállj le! Get down!

De ce încerci să mă

minţi?

Sosθar ïnćerkunes te

xoxaves man?

Miért próbálsz

hazudni nekem?

Why are trying to lie

to me?

De ce nu ai fost la

şcoală?

Sosθar na avilǎn k-e

śkoàla?

Miért nem voltál

iskolába?

Why weren’t you at

school?

De ce nu ai învăţat

poezia?

Sosθar na siklilǎn i

poezìa?

Miért nem tanultad

meg a verset?

Why didn’t you learn

the poem?

De ce nu ai şters

tabla?

Sosθar na khoslǎn e

tàbla?

Miért nem törölted le

a táblát?

Why didn’t you clean

the blackboard?

De ce nu citeşti/

scrii?

Soaθar na ćetǐnes/

skirines?

Miért nem olvasol /

irsz?

Why don’t you

read/write?

De ce nu eşti atent? Sosθar na han atènto? Miért nem figyelsz? Why aren’t you

careful?

De ce nu te rogi? Sosθar na mages tut? Miért nem imádkozol? Why don’t you pray?

De ce nu ţi-ai făcut

tema?

Sosθar na kerdǎn tǐ

tèma?

Miért nem csináltad

meg a házifeladatot?

Why haven’t you done

your homework?

De ce stai în

picioare?

Sosθar beśes anθ-o

punre? Miért állsz?

Why are you standing?

De ce te temi? Sosθar daras? Mitől félsz? What are you afraid

of?

De ce vă uitaţi la ei /

la ele? Sosθar dikhen lenθe! Miért nézitek őket?

Why are you watching

them?

De unde ştii asta? Kaθar janes ade butĭ? Honnan tudod ezt? How do you know

that?

Deschide gura! Puter o muj! Nyisd ki a szádat! Open your mouth!

Deschide uşa! Puter o undar! Nyisd ki az ajtót! Open the door!

Du-te acolo! Ja othe! Menj oda! Go there!

Este adevărat ce a

spus? Hin ćaćes so phendăs? Igaz amit mondott?

Is it true?

Este bine aşa? Hin miśto auka? Jó igy? Is this all right?

Eşti murdar pe Han melalo p-o vasta! Piszkos a kezed! Your hands are dirty!

INEU

151

mâini!

Eu cred că ştiţi! Me patăv ke tumen

janen!

Én hiszem hogy

tudjátok!

I think you know!

Gândeşte-te! Gïndĭn tut! Gondolkozz! Think about it!

Hai să-l ascultăm! Haj te śunas les! Gyere hallgassuk meg

őt!

Let’s listen to him!

Hai să o ascultăm! Haj te śunas la! Gyere hallgassuk meg

őt!

Let’s listen to her!

Hai să-i ascultăm! Haj te śunas len! Gyere hallgasuk meg

őket!

Let’s listen to them!

Hai să le ascultăm! Haj te śunas len! Gyere hallgasuk meg

őket!

Let’s listen to them!

În ce lună suntem? Anθ-e so ćhon ham

le?

Milyen hónapban

vagyunk?

What month are we

in?

Îţi mulţumesc! Mulcuminau tuqe? Köszönöm! Thank you!

Închide gura! Phande o muj! Csukd be a szádat! Shut your mouth!

Lasă-l! Mikh les! Hagyd őt! Leave him!

Las-o! Mikh la! Hagyd őt! Leave her!

Lasă-i! Mikh len! Hagyd őket! Leave them!

Lasă-le! Mikh len! Hagyd őket! Leave them!

Lucraţi împreună! Keren butĭ ketanes! Dolgozzatok együtt! Work together!

Mai avem puţin

timp!

Maj hin amen jekh

pìko!

Meg van egy kis

időnk!

We have little time

left!

Mai uşurel! Maj lokhe! Lassabban !

Könyebben!

Take it easy!

Mergem mai

departe! Jas maj dur! Megyünk tovább!

We are going on!

Mergi mai departe! Ja maj dur! Menj tovább! Go further!

Nu atinge florile! Na ćhu o vast p-o

luludă! Ne érintsd a virágokat!

Don’t touch the

flowers!

Nu cred! Na patău! Nem hiszem! I don’t believe it!

Nu fiţi supăraţi! Na aven ruśle! Ne legyetek

szomorúak!

Don’t be upset!

Nu-i bine! Na-i miśto! Nem jó! That’s not good!

Monografia Satului

152

Nu-i nimic! Na-i khajć! Nincs semmi! That’s all right!

Nu mai umbla pe

acolo! Na maj phir othe! Ne járj arra!

Don’t go over there!

Nu plânge! Na rov! Ne sirj! Don’t cry!

Nu râde! Na asa! Ne nevess! Don’t laugh!

Nu te grăbi! Na sidăr tut! Ne siess! Don’t be in a hurry!

Nu te plânge! Na rov tut! Ne siránkoz! Don’t complain!

Nu vorbi aşa repede! Na vaker auka sigo! Ne beszélj olyan

gyorsan!

Don’t speak so fast!

Nu vorbi aşa rar! Na vaker auka ràro! Ne beszélj olyan

lassan /ritkán!

Don’t speak so rarely!

Nu vorbi când

vorbesc eu!

Na vakeren kana me

varerau!

Ne beszélj amikor én

beszélek!

Don’t speak at the

same time I do!

Nu vorbiţi! Na vaker! Ne beszélgessetek! Don’t speak!

Nu vorbiţi între voi! Na vakeren maśkar

tumenθe!

Ne beszélgessetek

egymás között!

Don’t speak with each

other!

Nu-l întreba! Na puś les! Ne kérdezd őt! Don’t ask him!

Nu o întreba! Na puś la! Ne kérdezd őt! Don’t ask her!

Nu-i întreba! Na puś len! Ne kerdezd őket! Don’t ask them!

Nu le întreba! Na puś len! Ne kerdezd őket! Don’t ask them!

Nu-i spune! (lui) Na phen lesqe! Ne mond meg neki! Don’t tell him!

Nu-i spune! (ei) Na phen laqe! Ne mond meg neki! Don’t tell her!

Nu le spune! (lor) Na phen lenqe! Ne mond meg nekik! Don’t tell them!

Nu-ţi este ruşine? Na-i tuqe lajao? Nem szégyelled

magad?

Don’t you feel

ashamed?

Pleacă / Du-te de

aici! - Ja athar! Menj / Menj el innen!

Go away!

Pe mine mă cheamă /

mă strigă… Man akharel man…

Az én nevem / ...

hivnak!

My name is ....

Pe unde umbli / ai

umblat? Kaj phires / phirdăn? Merre jársz / jártál?

Where have you been?

Rămâi în picioare! Aćh anθ-o punrë! Maradj talpon! Keep on standing!

Ridică-te! Uśti opre! Állj fel! Stand up!

Ridicaţi capul sus! Vazden o śero opre! Emeljétek fel a Lift your head up!

INEU

153

fejeteket!

Ridicaţi mâna! Vazden o vast ! Emeljétek fel a

kezeteket!

Raise your hand!

Să ferească

Dumnezeu! Te päzïnel o Del !

Isten óvjon!

Isten ments!

God forbid!

Să fii norocos! Te aves baxtalo! Légy szerencsés! Good luck!

Scoate degetul din

gură!

Ankalau o naj anθar o

muj!

Vedd ki az ujjad a

szádból!

Take out the finger

from your mouth!

Schimbaţi locurile! Paruven o thana! Cseréljetek helyet! Switch places!

Spune! Phen! Mond! Say!

Staţi jos! Beśen tele! Üljetek le! Sit down!

Taci! Aćh anθar o muj! Hallgass! Keep your mouth shut!

Tăceţi! Aćhen anθar o muj! Hallgassatok! Silence!

Te rog! Mangav tut! Kérlek! Please!

Tu nu mă înţelegi? Tu na xakeres man? Te nem értesz meg

engem?

Don’t you understand

me?

Unde ai fost? Kaj hanas? Hol voltál? Where were you?

Unde aţi rămas? Kaj aćhile? Hol maradtatok? Where did you stay?

Unde te duci? Kaj jas? Hova mész? Where are you going?

Uită-te bine! Dikh miśto! Nézd meg jól! Take a good look!

Uite / Priveşte! Dikh! Nézd / Lásd! Look!/Watch!

Veniţi aici! Aven athe! Gyertek ide! Come here!

Veniţi în faţă! Aven anglal! Gyertek előre! Come in front of us!

Vino aici! Haj athe! Gyere ide! Come here!

Vino înăuntru! Haj andre! Gyere be! Come in!

Vino la mine! Au manθe! Gyere hozzám! Come to me!

Vorbeşte mai tare! Vaker maj zurale! Beszélj hangosabban! Speak louder!

Vorbeşte mai încet! Vaker maj lokhe! Beszélj lassabban

(csendesebben)!

Speak slowly!

Vorbiţi mult! Vakeren maj but! Beszéljetek sokat!

Sokat beszéltek!

You speak too much!

Vezi cum te

comporţi! Dikh sar phiraves tut!

Vigyázz hogyan

viselkedsz!Vigyázz a

viselkedésedre!

Behave! Take care of

how you behave!

Monografia Satului

154

2. Influențele limbii maghiare asupra graiului vorbit în Ineu

Graiul local Limba maghiară Limba română

abrac abrak furaj

abros abrosz față de masă

acaț akác salcâm

aldămaș áldomás cinstire (după un târg, înțelegere)

aldui áldani a binecuvânta

arșeu ásó cazma, hârleț

badoc bádog tablă (vas din tablă)

barșon bársony catifea

băgău bagó tutun

băsădi beszélni a vorbi

bendeu bendő burtă, stomac

beteșug betegség boală

bică bika taur

birău biro primar

bistoș bisztos sigur

boconci bakancs bocanci

bold bolt prăvălie, magazin

bolund bolond nebun

boşorcoaie boszorkány vrăjitoare

botă bot băț

bughigăi bugyogó chiloți, șalvari

burbundăi burgondi sfeclă furajeră

caisân kajszin cais

camătă kamat dobândă

canceu kancsó cană pentru apă, vin

candalău kandalló șemineu

carfiol karfiol conopidă

căput kapu poartă

cărălabă karalábé guile

căuaci kovács fierar

cetârnă csatorna streașină, canal

INEU

155

chefe kefe perie

cinoș csínos chipeș, frumos

ciont csont os

cios csősz paznic

cipcă csipke dantelă

cirighele csöröge minciunele

cirip cserép țiglă

cismaș csizmás cizmar, pantofar

ciurdă csorda cireadă

clăpaci kalapács ciocan

clop kalap pălărie

cocioane kocsonya piftie

cohe konyha bucătărie

conci konty coc

copârșeu koporsó sicriu

corbaci korbács bici

corhaz kórház spital

corlaț korlát antreu îngrădit, balustradă

coștoli kostolni a gusta

crestul / cherestul keresztül direct peste

croampe krumpli cartofi

culduș koldus cerșetor

dalie dália gherghină

dărab darab bucată

dărălău daráló teasc, râșniță

dărăli darálni a măcina

dâmb domb deal

dejă dézsa ciubăr

diznotor disznótór procesul tăierii porcului

dohan dohány tutun

dohăni, duhăni dohányozni a fuma

duleu dűlő răzor (drum între parcele)

dună dunyha dricar

Monografia Satului

156

durgălău gördül obiect cu care se făcea modele la

zugrăvit

durgăli gördülő a se rostogoli

fedeu / fideu fedő capac

feștic festék vopsea

fioc fiók sertar

firez fűrész fierăstrău

firlong függöny153 perdea, draperie

fizău füdző șiret

gazdă gazda stăpân, bogat

gherbevoș görbevas vătrai

ghiufă gyufa chibrit

goreu góré hambar (pentru porumb)

goz gaz buruieni

gulaș gulyás mâncare (de cartofi)

haioș hájas prăjitură din osânză de porc

hamiș hamis fals, rău, prefăcut

hălădi haladni a înainte

hârdău hordó butoi

higheghe hegedű vioară

hij hegy deal, loc plantat cu vie

hintă hinta leagăn

hir hír veste

hoangă hang voce

hotar határ graniță (câmp)

idieș űgyes harnic

ilistău élesztő drojdie

iliș űlés scaun de la căruță

iosag jószág vită

ipen ép întreg, sănătos

ișcoală iskola școală

iștalău istálló grajd

153 Din germ. „forhang”

INEU

157

jașcău zacskó plasă, pungă

jeb zseb buzunar

jechendeo zsebkendő batistă

laboș lábos cratiță

lavor lavór lighean

legheleu legelő imaș

legvar lekvár dulceață

ler ler cuptor (de la sobă)

leț léc șipcă

leveșe leves supă

lipideu lepedő cearșaf

lociorlău locsoló stropitoare

loptă labda minge

marhă marha vită

meseleu meszelő bidinea cu coadă lungă

meșter mester maistru

mintenaș menten îndată

mogorogi morogni a mormăi

nădrag nadrág pantalon

nealcoș nyálkás aranjat, arătos

nimuric nyomorék șchiop,olog

oblac ablak geam

ocoș okos deștept

ogorci uborka castraveți

oloi olaj ulei

palțău pálca nuia, obiect ornamental

papiroș papír hârtie

papricaș paprikás supă tradițională maghiară

paprică paprika ardei

pălincă pálinka țuică

păstor pásztor cioban, oier

păsulă paszuly fasole

piparcă paprika ardei

Monografia Satului

158

piscăli piszkál a umbla cu ceva oprit și dăunător;

a scotoci; a cotrobăi.

pled pléd pătură

porodici paradicsom roșii

procouț pokróc pătură

răzăli reszelni a pili, a răzui

reseleu reszelő pilă, răzătoare

rișcaș rízs orez

ronghi rongy cârpă

sâi szín șopron, șură

sfeter svetter jerseu

sobă szoba cameră

stălajie sztelázsi raft de bucătărie

șimitău simító netezitor, obiect de finisat pereții

șogor sógor cumnat

șohan soha niciodată

talger tányér farfurie

tarbonță / trabonță targonca roabă, cărucior

tărnaț tornác coridor, prispă

tău tó lac

teglă tégla cărămidă

teleac telek teren

temeteu temető cimitir

tenchi tengeri porumb

terasă terasz construcție deschisă, anexă unei

case

tolcer tölcsér pâlnie

toroș toros mâncare de varză acră cu carne

proaspătă de porc

tulipă tulipán lalea

țâdulă cédula bilet

țâpele / țipele cipő încălțăminte

țeruză ceruza creion

INEU

159

țucur cukor zahăr

vig (de pânză, material) vég sul

vigan víg vesel, voios

vighere (vidire) veder găleată

Monografia Satului

160

ANEXE

1964, Puiu Sever, Antonescu Gheorghe, Ianța Pavel, Ianța Dochița, Rațiu Ioan, Osvald Ioan (de la dreapta la stânga)

1971 – Panţel Teodora, Țenț Viorel, Bungău Lenuța, Rațiu Ioan, Lung Mariana, Ianța Pavel, Pop Florica, Antonescu Gheorghe, Puiu Sever, Boneta Florica (de la stânga la dreapta)

INEU

161

1969-1970 – înv. Puiu Edda

1992 - educatoare Bungău Eugenia

Monografia Satului

162

1967 – caracterizarea doamnei Puiu Edda redactată de director Ianța Pavel

INEU

163

1967 – caracterizarea doamnei Puiu Edda redactată de director Ianța Pavel

Monografia Satului

164

1966 – prima generație de elevi condusă de doamna înv. Puiu Edda

INEU

165

1972 – decorație acordată profesorului Puiu Sever

1982 – decorație acordată profesorului Puiu Sever

Monografia Satului

166

INEU

167

1946 – decorație acordată lui Pavel Ianța

Monografia Satului

168

1940 – Hadade Ioan, pioner

1944 – Talhoș Gheorghe, postaș la Debrecen

INEU

169

1966 – Petruca Ecaterina și Dumitru

1966 – Varga Gheorghe și Covaci Maria

Monografia Satului

170

1970 – Pop Ileana, Marc Maria, Șiteri Maria, Petruca Mina, Marincaș Rozalia, Marincaș Ana

(sus de la stânga la dreapta) și Ardelean Pavel (jos)

1956 – Pop Veta, Pop Anuța și Pop Anuța - ale Țilichii (de la stânga la dreapta)

1975 – Micloș (Talhoș) Mariana și Boța (Marincaș) Maria

INEU

171

septembrie 2014 – Primăria Ineu, primirea delegației norvegiene și a Fundației Ruhama în

proiectul de voluntariat civic comunitar

septembrie 2014 – Primăria Ineu, primirea delegației norvegiene și a Fundației Ruhama în proiectul de voluntariat civic comunitar

Monografia Satului

172

1947 – Ilisie Traian, primar Buciu Florian, Pop Dumitru, Misaroș Dumitru (sus de la stânga la dreapta), preot Fabian Roman, notar Bulzan ?, învățător Pătru Nicu (jos de la stânga la deapta)

2014 – Biserica Ortodoxă, preot Cotu Aurel

INEU

173

BIBLIOGRAFIE

1. Albu, Nicolae, Istoria învățământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944.

2. Apati, Cristian, Reformarea Numerică a Clerului Ortodox din Bihor, Conscrierile realizate

în 1786 și 1791, Analele Universității din Oradea, Oradea, 2005.

3. Avram, Alexandru, Biserici romanice cu cor rectangular în bazinul Crișului Repede, în

Crisia, 1980.

4. Blaga, Mihoc, Reforma agrară din plasa central, în Crisia, 1984.

5. Bunyitay, Vince, A váradi püspökség története alapításától a jelenkorig, Oradea, 1884.

6. Celebi, Evlia, Calători străini despre Țările Române, vol. VI, Editura Ștințiifică și

Enciclopedică, București, 1976a.

7. Celebi, Evlia, Despre ocuparea cetății Oradea de către turci în anul 1660, în Călători

străini despre Țările Române, vol. VI, Editura Științifică și Enciclopedică,

București, 1976b.

8. Cordovan, Ionel; Sarău, Gheorghe; Baicu, Mariana; Gurău, Liviu, Rromii în comunitatea

locală Ineu, Editura Primus, Oradea 2012.

9. Cornea, Lucia, Activitatea despărțămintelor Astrei bihorene, în Crisia XXI, an 1991.

10. Consiliul Popular al Comunei Ineu, Monografia Comunei Ineu, Ineu, 1986.

11. Crăciun, Maria, Lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I, Cluj-

Napoca, 1994.

12. Faur, Viorel, Viața politică a românilor bihoreni 1849-1919, Oradea, 1992.

13. Kovács, Iosif, Monografiile sătești din Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea și

sfârșitul secolului al XX-lea, în Acta Musei Napocensis IX, 1972.

14. Lupaș,. Ioan, Istoria bisericească și a românilor ardeleni, Sibiu, 1918.

15. Maxim, Virgil, Mișcările sociale la românii bihoreni de pe valea Barcăului și districtul

Lunca 1642-1723, Lucrări științifice, seria istorie, Oradea, 1973.

16. Maxim, Virgil; Mudura Gheorghe, Valorificările etnografice din fondurile arhivistice,

Biharia, 1974.

17. Meteș, Ștefan., Istoria bisericii și a vieții religioase a românilor din Ardeal și Ungaria,

vol. I, Arad, 1918.

18. Mezősi, Károly, Bihar vármegye a török uralom megszűnése idejében, 1692.

19. Oțetea, Andrei și colab., Istoria poporului român, Editura Științifică, București, 1970.

20. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, 1986a.

21. Păcurariu, Mircea, Politica statului ungar față de biserica românească din Transilvania

în perioada dualismului 1867-1918, Sibiu, 1986a.

Monografia Satului

174

22. Pascu, Ștefan, Habitatul transilvan, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972a.

23. Pascu, Ștefan, Poporul și societatea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972b.

24. Pascu, Ștefan, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, ediția a II-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

1972c.

25. Pascu, Ștefan, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979.

26. Pascu, Ștefan, Făurirea statului național roman, vol. I, București, 1983.

27. Pavel, Teodor, Rețeaua învățământului popular românesc din N-V Transilvamiei între

1849-1860 și strădanii pentru dezvoltarea ei, în Lucrări științifice, seria istorie-

științe sociale-pedagogie, Oradea, 1972.

28. Pop, Dumitru, Folclorul din Bihor, Casa Creației populare a județului Bihor, 1969.

29. Popeangă, Vasile, Școala românească din Transilvania în perioada 1867-1918 și lupta sa

pentru unire, București, 1976.

30. Primăria Comunei Ineu, Monografia Comunei Ineu, Ineu, 1998.

31. Primăria Comunei Ineu, Monografia Comunei Ineu, Ineu, 2001.

32. Primăria Comunei Ineu, Monografia Comunei Ineu, Ineu, 2005.

33. Prodan, David, Iobăgia în Transilvania în secolul al XIV-lea, 1968.

34. Protopopescu, Lucia, Contribuții la istoria învățământului din Transilvania între 1774-

1805, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966.

35. Roșu, Titus, Vămi, vaduri și drumuri comerciale bihorene, în Studii și articole de istorie,

București, 1961

36. Roșu, Titus, Oradea-Cetatea Bihor străveche vatră voievodală din neolitic până la

sfârșitul secolului al XIX-lea, colecția Cartea de Aur, Oradea, 1982.

37. Rusu-Șirianu, Ioan, Românii din statul ungar, Editura Autorului, 1904.

38. Sarău, Gheorghe, Ghid de conversație român-rrom, Editura Kriterion, Bucureşti, 2000.

39. Sarău, Gheorghe, Istoricul studiului limbii rromaniși al școlarizării rromilor în România

(1990-2012), în Studii de atelier. Cercetarea minoritîților naționale din România, nr. 46,

Institului pentru Studierea Problemelor Minorității Naționale, Cluj-Napoca, 2013.

40. Sfatul Popular al Comunei Ineu, Monografia Comunei Ineu, Ineu, 1957.

41. Sfatul Popular al Comunei Ineu, Monografia Comunei Ineu, Ineu, 1967.

42. Suciu, Coriolan, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania vol. I, Editura

Academiei Republicii Socialiste România, București, 1967.

43. Șipos, Orban, Görög Kelet elemi iskolak .

44. Varga, Arpad, Bihar megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemzetiségi) adatai- Datele

comunităților etnice din Bihor 1880-2002.

INEU

175

45. Vlăduțiu, Ion, Etnografia românească, Editura Științifică, București, 1973.

46. Zona Metropolitană Oradea, Strategia de dezvoltare locală a comunei Ineu, Oradea, 2011.

47. Zsugan, Iuliu, Școlile confesionale reformate din comitatul Bihor, Crisia XXI, 1991.

48. ***Istoria României, vol. III, Editura R.P.R., București, 1964.

49. *** Protestul românilor din Săcădat (Bihor), în Tribuna, 1907, nr. 59.

50. *** Represalii în Bihor, Tribuna, 1907, nr. 90.

51. Arhiva Bisericii Baptiste din Ineu.

52. Arhiva Bisericii Ortodoxe din Ineu.

53. Arhiva Bisericii Penticostale din Ineu.

54. Arhiva Bisericii Reformate din Ineu.

55. Arhiva Primăriei Comunei Ineu.

56. Arhivele Statului Român, filiala Oradea.

- Colecția registrelor de stare civilă;

- Documente C Transilvania;

- Fond Capitlul Episcopiei Romano-Catolice;

- Fond Consilieratul Agricol;

- Fond Episcopia Greco-Catolică, Oradea;

- Fond Episcopia Romano-Catolică;

- Fond Episcopia Ortodoxă Română;

- Fond Biserica Ortodoxă Română;

- Fond Prefectura județului Bihor;

- Fond Reforma agrară.

57. Arhiva Şcolii Gimnaziale „Puiu Sever” Ineu.