momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...despre debut a vorbit şi nicolae...

12
Fondat în 1998 NR. 968 12 pagini - 1,50 lei 14.09 - 20.09.2016 „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon Concert, brunch şi târg de produse tradiţionale la re- deschiderea bisericii fortificate de la Alma Vii. Finali- zarea proiectului „Centrul de interpretare a culturii tradiţionale Alma Vii - Reabilitarea şi refuncţionalizarea incintei fortificate” va fi săr- bătorită vineri, 30 septembrie, alături de comunitatea din sat şi mulţi invitaţi. Evenimentele vor avea loc la biserica fortificată şi sunt organizate de către Funda- ţia Mihai Eminescu Trust pentru comunitatea locală şi turiştii ce vor dori să participe la eveniment şi să viziteze cetatea şi satul în această zi. Programul va în- cepe cu un brunch organizat de către săteni la ora 14:00 în centrul satului, însoţit de un mic târg de pro- duse locale, unde cei prezenţi vor avea ocazia să guste delicatese culinare specifice locului. Tot vineri, 30 septembrie, începând cu ora 18:00, în biserica for- tificată va avea loc un concert de muzică clasică sus- ţinut de cvartetul Solartis. Pe parcursul ultimului an, satul Alma Vii a devenit o destinaţie de turism cultu- ral transilvănean din ce în ce mai cunoscută. Satul a fost vizitat de bloggeri de turism din ţară şi din stră- inătate şi a început să fie promovat în ghiduri inter- naţionale, fiind recomandat pentru cazare şi gastro- nomie tradiţională, peisaje pitoreşti şi natură bogată. Proiectul de restauare şi refuncţionalizare a bisericii din Alma Vii a început în luna aprilie a anului 2015 şi a fost implementat de către Fundaţia Mihai Emi- nescu Trust (MET) şi partenerul său, Institutul Nor- vegian pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural. Anca Maria Radu Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate de la Alma Vii Citiţi în acest număr... Scandal în Albeşti, de la muzica dată prea tare - pag. 6 Autobuz nou introdus în circulaţie! - pag. 7 Mica publicitate - pag. 8 Termen pentru plata impozitelor - pag. 12 Gazul ar putea să se ieftinească - pag. 12 Foto săptămânii! - pag. 12 A debutat noul an şcolar! Legea antifumat ar putea fi modificată! pag. 7 pag. 6 Turneu de handbal la Sighişoara Sala de Sport a Şcolii Gimnaziale Zaharia Boiu a găzduit săptămâna trecută un turneu de han- dbal. Zilele trecute Sighişoara a găzduit turneul amical de handbal Juniori 2-3 masculin „Me- morialul Aurel Bulgaru”. Meciurile s-au disputat în perioada 6-8 septem- brie la Sala de sport a Şcolii Zaharia Boiu. Ne oferă detalii directorul C.S.S. Sighişoara, Ghe- orghe Forsea. „S-a desfăşurat la Sighişoara un turneu de Juniori II şi de Juniori III băieţi în care au fost invitate echipe din ţară. Este vorba de Ştiinţa Bacău, CSM Bucureşti, Minaur Baia-Mare, LPS Târgu- Mureş şi CSS Ploieşti. Au fost jocuri atât la nivel de juniori II şi Juniori III”. Iubitorii handbalului au fost prezenţi zilele trecute la acest turneu. Ionela Costea Sărbătoare mare în Daneş pag. 7 3,14 sau poate 15 Vineri a avut loc la Hotel DoubleTree by Hilton lansarea cărţii de debut a sighişorencei Sonia Hoisan, elevă a Co- legiului Naţional Mircea Eliade. Într-o companie selectă, alături de colegii din Asociaţia culturală Creneluri Sighi- şorene, dar şi de colegii de liceu, de familie şi prieteni, Sonia şi-a lansat vineri cartea de debut. Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş acesta susţinând că nu există o vâr- stă pentru debut: „Nicolae Labiş a debutat la 14 ani, Tudor Arghezi la 47 ani şi sunt mulţi scriitori ce au debutat la peste 80 ani. Nu există o vârstă la care să debutezi, momentul potrivit este atunci când simţi că poţi să transmiţi mesajul tău.” 3,14 SAU POATE 15, este titlul volumului de eseuri scrise de tânăra sighişoreancă. „Sonia a încercat să transpună în cuvinte stările pe care le-a avut, eseu- rile reprezintă momente ale sondării sinelui, mo- mente de căutare a răspunsurilor la întrebările puse. Ea încearcă să înlocuiască prin cartea ei poetic lumea aceasta.Sunt eseuri cu ritm de poezie, meditaţie poetică cu filozofia vârstei pe care o are.” a precizat Nicolae Băciuţ, directorul Directiei Jude- tene pentru Cultura Mures. Ionela Costea & Anca Maria Radu

Upload: others

Post on 10-Feb-2020

6 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

Fondat în 1998

NR. 968

12 pagini - 1,50 lei

14.09 - 20.09.2016

„Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon

Concert, brunch şi târg de produse tradiţionale la re-deschiderea bisericii fortificate de la Alma Vii. Finali-zarea proiectului „Centrul de interpretare aculturii tradiţionale Alma Vii - Reabilitarea şirefuncţionalizarea incintei fortificate” va fi săr-bătorită vineri, 30 septembrie, alături de comunitateadin sat şi mulţi invitaţi. Evenimentele vor avea loc labiserica fortificată şi sunt organizate de către Funda-ţia Mihai Eminescu Trust pentru comunitatea localăşi turiştii ce vor dori să participe la eveniment şi săviziteze cetatea şi satul în această zi. Programul va în-cepe cu un brunch organizat de către săteni la ora14:00 în centrul satului, însoţit de un mic târg de pro-duse locale, unde cei prezenţi vor avea ocazia săguste delicatese culinare specifice locului. Tot vineri,30 septembrie, începând cu ora 18:00, în biserica for-tificată va avea loc un concert de muzică clasică sus-ţinut de cvartetul Solartis. Pe parcursul ultimului an,satul Alma Vii a devenit o destinaţie de turism cultu-ral transilvănean din ce în ce mai cunoscută. Satul afost vizitat de bloggeri de turism din ţară şi din stră-

inătate şi a început să fie promovat în ghiduri inter-naţionale, fiind recomandat pentru cazare şi gastro-nomie tradiţională, peisaje pitoreşti şi natură bogată.Proiectul de restauare şi refuncţionalizare a bisericiidin Alma Vii a început în luna aprilie a anului 2015şi a fost implementat de către Fundaţia Mihai Emi-nescu Trust (MET) şi partenerul său, Institutul Nor-vegian pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural.

Anca Maria Radu

Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate de la Alma Vii

Citiţi în acest număr...Scandal în Albeşti, de la muzica dată

prea tare - pag. 6

Autobuz nou introdus în circulaţie! - pag. 7

Mica publicitate - pag. 8

Termen pentru plata impozitelor - pag. 12

Gazul ar putea să se ieftinească - pag. 12

Foto săptămânii! - pag. 12

A debutat noul an şcolar!

Legea antifumat ar putea fi modificată!

pag. 7

pag. 6

Turneu de handbal la Sighişoara

Sala de Sport a Şcolii Gimnaziale Zaharia Boiua găzduit săptămâna trecută un turneu de han-dbal. Zilele trecute Sighişoara a găzduit turneulamical de handbal Juniori 2-3 masculin „Me-morialul Aurel Bulgaru”.

Meciurile s-au disputat în perioada 6-8 septem-brie la Sala de sport a Şcolii Zaharia Boiu. Neoferă detalii directorul C.S.S. Sighişoara, Ghe-orghe Forsea. „S-a desfăşurat la Sighişoaraun turneu de Juniori II şi de Juniori IIIbăieţi în care au fost invitate echipe dinţară. Este vorba de Ştiinţa Bacău, CSMBucureşti, Minaur Baia-Mare, LPS Târgu-Mureş şi CSS Ploieşti. Au fost jocuri atâtla nivel de juniori II şi Juniori III”. Iubitoriihandbalului au fost prezenţi zilele trecute laacest turneu.

Ionela Costea

Sărbătoare mare în Daneş

pag. 7

3,14 sau poate 15Vineri a avut loc la Hotel DoubleTree by Hilton lansareacărţii de debut a sighişorencei Sonia Hoisan, elevă a Co-legiului Naţional Mircea Eliade. Într-o companie selectă,alături de colegii din Asociaţia culturală Creneluri Sighi-şorene, dar şi de colegii de liceu, de familie şi prieteni,Sonia şi-a lansat vineri cartea de debut. Despre debut avorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţenepentru Cultură Mureş acesta susţinând că nu există o vâr-stă pentru debut: „Nicolae Labiş a debutat la 14 ani,Tudor Arghezi la 47 ani şi sunt mulţi scriitori ce audebutat la peste 80 ani. Nu există o vârstă la caresă debutezi, momentul potrivit este atunci cândsimţi că poţi să transmiţi mesajul tău.”3,14 SAU POATE 15, este titlul volumului de eseuriscrise de tânăra sighişoreancă. „Sonia a încercat sătranspună în cuvinte stările pe care le-a avut, eseu-

rile reprezintă momente ale sondării sinelui, mo-mente de căutare a răspunsurilor la întrebărilepuse. Ea încearcă să înlocuiască prin cartea eipoetic lumea aceasta.Sunt eseuri cu ritm de poezie,meditaţie poetică cu filozofia vârstei pe care oare.” a precizat Nicolae Băciuţ, directorul Directiei Jude-tene pentru Cultura Mures.

Ionela Costea & Anca Maria Radu

Page 2: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

2 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 LA ZI

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

JURNALUL SIGHIŞOARA REPORTERe-mail: [email protected] Sighişoara, M. Viteazu nr. 40Tel./Fax: 0365 489 580

Editat de:S.C. CABLE NET S.R.L.Sighişoara, str. M. Viteazu nr. 40Tel/Fax: 0265 77 55 99; 0265 77 87 12Tipărit la S.C. UDVARHELY HIRADO S.R.L. Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita

ISSN 1453 - 9705

Redactor - Şef:FLORIN CHIOREAN

DTP & DESIGN

AUREL-IOAN MURAR

Redacţia:Anca Maria Radu

Ionela Costea

Ioana Popa

Noemi Popa

Ştefan Costea

Alex Ötvös

Eugenia Cimborovici Teodoreanu

Cele mai proaspete ştiri! Cea maibună muzică! Doar aici pe 89,5 FM

Steffen Schlandt, concert la Sighişoara

Stagiunea de Concerte a Bisericii Evanghelice, ediţia 2016,rămâne în atenţia iubitorilor de muzică sacră. Un nou con-cert va fi organizat în biserica declarată monument istoric,Biserica din Deal. Aşadar, vineri 16 septembrie 2016 de laora 18.00 în Biserica din Deal va avea loc un concert laorgă susţinut de Steffen Schlandt din Braşov. Născut în 7octombrie 1975, tânărul Steffen Markus Schlandt s-a decispentru o carieră muzicală urmând exemplul tatălui său,cunoscutul organist Eckart Schlandt. Educaţia muzicală oprimeşte de la tatăl său, sub îndrumarea căruia începe săstudieze pianul şi orga. După absolvirea liceului german„Johannes Honterus” din Braşov, Steffen MarkusSchlandt se decide pentru o carieră muzicală. Este admisla Academia de muzică „Gh. Dima” din Cluj la clasa deorgă a conf. univ. Ursula Philippi. Studiază apoi în Germa-nia ca bursier D.A.A.D. (bursă acordată de Institutul Ger-man pentru relaţii externe şi de serviciul „DiakonischesWerk”), la Facultatea de Muzică din Trossingen, unde aaprofundat muzica bisericească cu Prof. Christoph Bossert,iar la Würzburg s-a specializat în dirijatul coral şi de or-

chestră. Pentru rezultatele deosebite obţinute a fost lau-reat al premiului D.A.A.D. De asemenea a obţinut premiulII la Concursul internaţional de orgă de la Schramberg(2001) şi premiul pentru acompaniament de lied la Con-cursul din Würzburg (2003). Steffen Markus Schlandt areo complexă activitate în domeniul muzical. Între anii 2001-2004 a fost corepetitorul societăţii „Bach” din Würzburg.Ca organist a concertat în numeroase ţări din Europa caGermania, Franţa, Elveţia, Suedia, Italia, Croaţia, Ungaria,precum şi în ţară. Muzicianul este iniţiatorul Festivalului

de muzică sacră „Diletto musicale” din Prejmer şi dinanul 2004 coordonează şi Festivalul „Musica Coronen-sis”, festival dedicat muzicii braşovene. Tot din septembrie2004 este dirijorul corului „Bach” şi organist la „BisericaNeagră”. În acelaşi timp colaborează cu Facultatea de Mu-zică Braşov ca profesor asociat predând disciplinele de ci-tire de partituri, muzică de cameră şi orchestră, predândorchestra şi la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” Braşov.Este membru în comisia de orgă a Bisericii EvangheliceC.A., care se implică în conservarea şi păstrarea patrimo-niului organistic din România. Astfel a participat la restau-rarea mai multor instrumente istorice precum orga CarlHesse (Biserica Neagră), orga Carl August Buchholz (Bi-serica Neagră) şi a asistat la proiectele pentru orgile Jo-hann Prause din Feldioara şi Hărman şi orgile JohannThois din Râşnov şi Hălchiu. În paralel şi în completareapregătirii sale, Steffen Markus Schlandt a obţinut titlul dedoctor la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj cu teza„Muzica de orgă din Braşov şi Ţara Bârsei”. Doritorii suntaşteptaţi la acest concert, iar iubitorii acestui gen de mu-zică au fericita ocazie de a-l vedea concertând. Sunt aştep-taţi cu această ocazie, cu multă căldură sufletească, toţi ceicare apreciază muzica instrumentală sacră. Intrarea la con-cert este 5 lei!

Ionela Costea

Consilierii sighişoreni în şedinţă extraordinară

Săptămâna aceasta consilierii sighişoreni au fost convocaţi în şedinţă extraordinară de Con-siliu. Pe ordinea de zi a sedinţei extraordinare a fost incluse: Proiectul de hotărâre privinddesfăşurarea ediţiei 2016 a Târgului apicol Apiardeal Sighişoara, transmiterea în folosinţăcu titlu gratuit, a terenului aparţinând domeniului public din Piaţa Octavian Goga şi pu-nerea la dispoziţie, cu titlu gratuit, a Centrului Naţional de Informare Turistică Sighişoarapentru desfăşurarea târgului. Un alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţeiextraordinare a fost cel privind organizarea de către Municipiul Sighişoara a evenimentului„Nunta de Aur 2016 a sighişorenilor”. Ultimul proiect de hotărâre inclus pe ordineade zi a şedinţei Consiliului Local Sighişoara a fost cel privind aprobarea participării Muni-cipiului Sighişoara la proiectul „Mainstream Sighişoara – Investiţie europeană pen-

tru incluziunea socială ”, a bugetului proiectului propus, precum şi a acordului de par-teneriat cu Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi Cluj-Napoca, Fundaţia VeritasSighişoara şi Şcoala Gimnazială „Miron Neagu” din Sighişoara.

Anca Maria Radu

Ziua Europeană fără decedaţi în accidente rutiere!

Pe 21 septembrie, se sărbătoreşte EDWARD - The European Day Without A Road Death- adică Ziua Europeană fără decedaţi în accidente rutiere! În acest sens, reprezentanţiiComisiei pentru Siguranţă Rutieră împreună cu cei ai Organizaţiei Europene a PoliţieiRutiere TISPOL au realizat o serie de materiale pentru a ne ajuta să conştientizăm riscurileşi consecinţele la care ne expunem dacă nu respectăm regulile de circulaţie!

Poliţiştii mureşeni acţionează la nivelul judeţului Mureş pentru susţinerea proiectuluiEdward, în cadrul campaniei naţionale de educaţie rutieră: „Alege viaţa!”. În perspectivanecesităţii asigurării şi menţinerii la nivelul judeţului Mureş a unui trafic rutier sigur,bazat pe respectarea legii, acţiunile desfăşurate de poliţiştii rutieri vizează aspecte precumprevenirea şi combaterea excesului de viteză, a conducerii sub influenţa băuturilor al-coolice sau nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, întrucâtcomportamentul participanţilor la traficul rutier rămâne cel mai important obstacol pen-tru siguranţa rutieră. Din păcate, mulţi dintre conducătorii de vehicule pe două roţi, darşi pietonii, îşi cresc singuri riscul de implicare în accidente rutiere, ignorând regulile decirculaţie sau căutând, pentru a scurta drumul, variante riscante.

Ioana Popa

APIA va plăti subvenţii în avans fermierilor pentru Campania 2016

Veşti bune pentru fermieri! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultura in-formează că, in perioada 16 octombrie - 1 decembrie, va efectua plata în avansaferentă Campaniei 2016. Conform art. 75 din Regulamentul UE: „Plăţile din

cadrul schemelor de sprijin şi al măsurilor menţionate se fac în perioada1 decembrie - 30 iunie a anului calendaristic următor. Plăţile se fac înmaximum două tranşe, în perioada menţionată. Statele membre potplăţi, înaintea datei de 1 decembrie, dar nu înaintea datei de 16 octom-brie, avansuri de până la 50 % in cazul plăţilor directe şi de până la 75% în cazul sprijinului acordat in cadrul dezvoltării rurale.”

Ionela Costea

Page 3: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

3 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 EDUCAŢIE - TINERET

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Şi directorii şcolilor sighişorene se pregătesc

de concurs

Concursul pentru ocuparea posturilor de directori va fiorganizat la nivel judeţean în luna octombrie şi va fi su-pravegheat de observatori de la Ministerul Educaţiei. Estepentru prima dată în ultimii zece ani când se organizeazăacest concurs, necesar cu atât mai mult cu cât în prezentniciun director din judeţul Mureş nu îşi ocupă postul pe

bază de concurs, potrivit declaraţiei inspectorului şcolargeneral al judeţului Mureş, Ştefan Someşan. O condiţieesenţială pentru înscrierea în concurs este ca respectivelecadre didactice să fie membri ai corpului de experţi în ma-nagement, condiţie pe care mai multe cadre didactice si-ghişorene o îndeplinesc. Probleme ar putea să apară însăîn satele limitrofe în condiţiile în care puţini profesori deaici sunt membri ai corpului de experţi în management.Proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor dedirectori şcoli se va desfăşura în 12 octombrie, iar în pe-rioada 13 octombrie - 11 noiembrie vor fi programate in-terviurile şi analiza CV-urilor.

Anca Maria Radu

Schimbări în educaţie

Media notelor din clasele V-VIII va reprezenta doar 20 lasută din media de admitere la liceu începând cu anul şco-lar 2016-2017, faţă de 25 la sută cât a cântărit în ultimiiani. De asemenea, Ministrul Educaţiei Mircea Dumitru aanunţat că în luna octombrie va fi organizat concursul pen-tru posturile de directori pentru toate unităţile de învăţă-mânt, de la grădiniţă la liceu. Ministerul Educaţiei a

anunţat noutăţile anului şcolar 2016-2017. Ordinul de Mi-nistru 5079/31 august 2016 modifică metodologia de ad-mitere în învăţământul liceal prin care, în calculul medieide admitere, ponderea mediei claselor V-VIII reprezintădoar 20 la sută, în comparaţie cu 25 la sută cât a avut înanul şcolar 2015-2016. De asemenea, admiterea la liceuse va realiza într-o singură etapă computerizată, urmatăde o etapă în care se vor analiza cazuri speciale, astfel încâtadmiterea să se finalizeze mai repede.

Ionela Costea

Ce buget îţi trebuie pentru rechizitele copilului tău?

Şcolile şi-au deschis luni larg porţile, atât pentru prichindei, cât şi pentru cei mari. În magazine,„forfota” şi „agitaţia” sunt cuvintele de ordine ce definesc startul noului an şcolar. Pentru că şicei mici trebuie să fie în pas cu moda, de la raioanele de rechizite din magazine nu lipsesc ghioz-danele marca „Hello Kitty” şi „Barbie” pentru fetiţe sau „Spiderman” şi „Cars” pentru băieţei.Pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, centrele comerciale folosesc preţuri de marketing, astfel căpentru un ghiozdan părinţii trebuie să scoată din buzunar 89,90 de lei. În librării însă găsiţi şighiozdane mai ieftine de la 20 la 50 lei. O alternativă la ghiozdanele obişnuite sunt cele cu troler.Astfel, greutatea rechizitelor nu va fi resimţită de către cei mici. Pentru confortul piticilor lor, pă-rinţii vor trebui să achite la casă 115 lei pentru un ghiozdan mare cu troler. Ghiozdanul nu estesingurul accesoriu de care copiii să nu se poată lipsi. Pe lângă acesta, stiloul este obiectul care îiajută să descopere tainele scrisului. Însă, pentru o caligrafie exemplară, stiloul trebuie să fie decea mai bună calitate. Acest lucru se reflectă în preţul de achiziţie al acestuia. În timp ce pe rafturilecentrelor comerciale un stilou ajunge la suma de 21 de lei, în librării preţul celor mai „scumpe”stilouri variază între 2,5 lei, 3,5 lei şi 6 lei. Pe lângă materiile de bază, Scriere şi Citire, dezvoltareaimaginaţiei ocupă un loc important în creşterea şi educarea copiilor. Micuţii vor putea crea diferitefigurine şi peisaje cu ajutorul plastilinei, pentru care părinţii vor plăti 7,2 lei. În librării , preţurileplastilinei variază în funcţie de calitate, între 0,7 lei, 1,65 lei, 2,5 lei şi pot ajunge până la 3,5 lei.Cei mici vor da culoare universului cu ajutorul creioanelor colorate, al căror preţ este cuprinsîntre 2 lei şi 7,5 lei. Cum este de aşteptat, produsele de firmă sunt mai scumpe, astfel că pentrucreioane colorate de calitate superioară bonul va arăta un preţ de 11 lei, respectiv 16,5 lei. Pentrupărinţii ai căror copii păşesc pentru prima dată spre tainele cunoaşterii, numărătoarea nu trebuiesă lipsească din lista de cumpărături. Aceasta poate fi achiziţionată la 2,5 lei, 5 lei sau 6,5 lei. Miciiartişti îşi pot exersa talentul cu ajutorul acuarelelor. Acestea pot fi găsite în magazine la preţuricuprinse între 4,5 lei şi 9 lei. Cele mai scumpe, care pot fi cumpărate din librării, sau din centrecomerciale, sunt la preţuri începând de la 10 lei şi pot ajunge până la 17 lei. Rămânem tot în do-meniul artei. Pentru a da viaţă peisajelor şi animalelor, obiectele precum pensoanele fac partedin trusa obligatorie a celor care păşesc pentru prima dată într-o instituţie de învăţământ. Pentru

un set de pensoane de cea mai bună calitate părinţii vor trebui să scoată din buzunare între 7,5lei şi 12 lei. Dacă aleg o variantă de calitate mai scăzută, atunci preţul setului de pensoane estede 1,5 lei, putând ajunge până la 3,5 lei. Fie că sunt sau nu pasionaţi de ştiinţa exactă numită ma-tematică, din ghiozdanul celor mici nu trebuie să lipsească trusa geometrică, fie că este din plasticsau din metal. Diferenţa dintre cele două se reflectă în preţul de achiziţie. Pentru cea din plasticse practică preţuri cuprinse între 3 lei şi 6 lei, iar pentru cea din metal - 18 lei, respectiv 20 de lei.Pentru ca penarul să fie complet echipat, printre ultimele obiecte ce trebuie achiziţionate de cătrepărinţi sunt cariocile şi radiera (2 lei). În funcţie de numărul de culori existente în set, cariocilepot fi cumpărate la 13,50 lei (set de şase culori), respectiv 27,50 (set de 12 culori), în cazul încare părinţii preferă produsele de firmă. Pentru brand-urile de carioci mai puţin cunoscute vorplăti între 1,5 şi 5,5 lei, pentru un set de şase culori, respectiv între 7 şi 10,5 lei, pentru un set de12 culori. La capitolul caiete, gama este una diversificată. Cu arc sau fără arc, cu mai multe saumai puţine file, preţurile caietelor sunt cuprinse între 1,60 lei şi 4,10 lei. Caietele speciale de tipI şi tip II au preţuri începând de la 1,30 lei şi pot ajunge până la un preţ maxim de 2 lei. Învelitorilepentru cărţi şi caiete nu trebuie să lipsească din „arsenalul” viitorului şcolar. Trend-ul cu „HelloKitty” şi „Spiderman” nu lipseşte nici de pe învelitori. Acestea au un preţ de 3 lei/bucata, iarcele obişnuite costă între 1 leu şi 2,5 lei. „Vânzările merg bine, avem preţuri mai mici decâtîn centrele comerciale şi personalul nostru asigură şi asistenţă, îi ajutăm pe părinţisă cumpere exact rechizitele de care au nevoie copiii lor în noul an şcolar”, declară pro-prietarul unei librării sighişorene.

Anca Maria Radu

Câte locuri vom avea anul acesta în Creşa

Sighişoara?A fost prezentat un raport cu numărul locurilor în CreşaSighişoara şi costul mediu pentru întreţinerea copiilor laCreşă. Astfel în anul şcolar viitor în Creşa Sighişoara vorfi disponibile 30 locuri iar costul mediu lunar de întreţi-nere pentru copiii care frecventează Creşa din MunicipiulSighişoara este în cuantum de 973 lei/copil/lună. Părinţiiau şi ei contribuţia lor pentru întreţinerea şi hrana copii-

lor în Creşa Sighişoara, dar contribuţia acestora este cu-prinsă între 5 şi 20% în funcţie de venit şi numărul decopii. În ce privesc locurile în grădiniţe, în Sighişoara aurămas locuri libere. Potrivit unui raport al executivului si-ghişorean în oraşul nostru avem 9 grădiniţe ce oferă 905locuri, fiind ocupate 655 dintre acestea, 250 locuri rămâ-nând neocupate, fiind disponibile pentru sighişorenii saulocuitorii din zonele limitrofe ce vor să îşi trimită copii lagrădiniţă. În perioada următoare se va realiza o analiză agradului de ocupare a locurilor în gradiniţe şi o redistri-buire a copiilor preşcolari.

Anca Maria Radu

Elevii sighisoreni vor primi în acest an cornuri, lapte şi mere

Cele două programe continuă şi în acest an şcolar pentru elevii din clasele primare şigimnaziale. Cornul şi laptele vor fi distribuite încă din prima zi de şcoală, dar pentrumere va mai dura, a explicat inspectorul şcolar Ioan Macarie. Părinţii spun că acesteprograme au succes, mai ales pentru copiii care provin din familii cu venituri reduseşi care nu au bani să le pună altceva de mâncare copiilor la şcoală.

Anca Maria Radu

Weekend-ul trecut handbaliştii sighişoreni s-audeplasat la un turneu de pregătire în Italia

Costurile pentru deplasare au fost suportate de către handbaliştii de la HCM Sighişoara.Turneul la care au participat handbaliştii sighişoreni s-a desfăşurat la 30 km de Milano,în localitatea Cassano Magnago, unde hadbaliştii sighişoreni au disputat meciuri de pre-gătire cu şase echipe din Italia şi din alte ţări europene, fiind vorba despre un turneuinternaţional de pregătire. Turneul s-a desfăşurat în Italia în weekend-ul trecut iar han-dbaliştii s-au întoars acasă luni 12 septembrie.

Anca Maria Radu

Page 4: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

4 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 CULTURĂ

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Zidiri sufleteştiSe spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ra-murile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formeleşi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Cândfăcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele.Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat. Unbăieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar co-pacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce estemare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr,cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălaltmic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat.Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecarezi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi leapleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâiaflorile şi pentru a-i culege fructele. Ori de câte ori venea copilul,arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bă-trânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire.Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îimânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Sesimţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii tefac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egouluite fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cununădin florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aprobacu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi maimult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurilesale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit.Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte înda-toriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşifacă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rarpe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în cemai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino.Te aştept”. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile salelumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?” Într-o zi,pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Teaştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatuli-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Euîmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţisă-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, darnumai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aşface-o”. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţiea oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, sun-tem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de

fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Cândbate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, pă-sărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc ve-sele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, amdeveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii,care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi pre-dici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie depredici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nuavem nevoie de bani”. Băiatul i-a spus: „Atunci, de ce să vinla tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot ob-ţine bani. Am nevoie de bani”. Copacul s-a gândit mult, dupăcare a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felulacesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă.S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pecele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frun-zele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Băiatul nu şi-a datnici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuianu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acestaa acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine baniîn schimbul lor. Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acumavea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şimai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca omamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. În-treaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strângela piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreagasa fiinţă era în agonie. După mulţi ani, băiatul, devenit între timpadult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vinoşi îmbrăţişează-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu pro-stiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eramun copil fără minte”. Copacul a insistat: „Vino, mângâie-micrengile. Dansează cu mine”. Bărbatul i-a răspuns: „Ter-mină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi con-struiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?” Copacul a exclamat:„O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturitrăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în caretrăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei. „Noinu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăiacrengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fărăsă mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengilecopacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el erafoarte fericit. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala săarunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii

au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchifără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar numai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului.Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate niciunsunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească oultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”. Timpul a trecut,iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că avenit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai potface pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea săajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani.Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus:„Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem defericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel înţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani.Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede.Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus unferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şia plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar ela continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aş-teptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic deoferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Odată,s-a aşezat un alt om lângă ciot. Acesta i-a şoptit: „Am un prietencare a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nuse fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdutîn ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu maieste în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Măapropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori arfi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiucă nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci numai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest lim-baj”. Egoul nu înţelege decât limbajul profitului. Iubirea vor-beşte limbajul dăruirii. Dar, în final, ce rămâne?!? Fructele, ramurile şi tulpina copacului nu sunt decât roadelevieţii, iar după ce totul „se consumă”, rămâne iubirea, rodulcel mai de preţ!

Rubrică îngrijită de Florin Chiorean

Radu Paraschivescu este nu numai un traducător important, realizator de emisiuni la televizorsau romancier dar şi colecţionar. De aberaţii, derapaje verbale, inepţii, prostii. După patru volume(apărute între 2006-2015) în care a fost expusă şi demascată prostia oamenilor de afaceri, spor-tivilor, cântăreţilor etc. era inevitabil ca Radu Paraschivescu să se ocupe exclusiv de politicieni.În prefaţa noii apariţii editoriale, Radu Paraschivescu aduce în dicuţie şi un caz halucinant, cel alsenatorului PSD (cum altfel?) de Ilfov (de ce nu ne mirăm din nou?) un anume anonim NinelPeia care a postat pe blogul personal un scenariu preluat mot a mot din cărţile lui Pavel Coruţ,un produs demn al inculturii şi spălării creierului care a avut loc după 1989. De altfel scenariulaceastă a fost preluat şi de fostul premier Ponta pentru a justifica decăderea lui politică. Pentrucă politicianul român are o imaginaţie foarte bogată iar perlele culese de editor o dovedesc cuprisosinţă. Există şi o imaginaţie istorică ce frizează patologicul (a se vedea declarţiile despre daciizburători ale fostului primar al Clujului, Gheorghe Funar). „Or fi ei aleşi, dar vorbirea lor efoarte rar aleasă. Metaforita unora, confuziile de termeni ale altora şi în general ni-velul scăzut al celor mai mulţi ar trebui să-i facă pe alegători ceva mai circumspecţi.Din păcate, unii alegători par mai departe, sclavii burţii pline şi ai vorbei goale”. Dealtfel această este una din notele stridente ale culegerii de perle ale politicienilor români: o marecarenţă culturală, lipsa lecturilor şi, în general, lipsa unei educaţii de calitate. Vorba lui AndreiPleşu, de acum două decenii, lipsa unui liceu adevărat. Chiar dacă lecturile acestor oameni suntnule, minime, ei reuşesc să se impună poporului alegător şi pentru că acesta din urmă are în

mod egal lecturi minime, nule (romanul citeşte o carte pe an, acesta este indicele lecturiiîn România anului 2016). Probabil că această caracteristică, incultură crasă (combinatăcu un tupeu uriaş), o diferenţiază radical faţă de elită interbelică, deja democratică, pentrua nu mai menţiona elită boiereasco-politică de dinainte de 1914. „Tragicomedia ale-gerilor readuce la putere tot mai puţine personalităţi şi tot mai multe personu-lităţi. Iar când politicianul se ştie impotent intelectual sau incapabil de acţiunieficiente, arma cea mai la îndemână este patriotismul sforăitor, stropit cu la-crimi, mujdei şi şpriţ.” Nenumăratele citate chiar desprinse din context căci mereu po-liticianul evoluează într-unul anume (pe care ei probabil îl folosesc drept scuză) dovedesccomplexitatea imbecilităţii celor care şi-au pus amprenta asupra destinului României deun sfert de secol. De aceea explică faptul că mai degrabă am fost traşi în tabăra occidentală(în NATO şi UE) decât am avut noi un merit deosebit şi, cu atât mai puţin politicienii ro-mâni a caror singură fixaţie constantă este propăşirea interesului personal. Întrebareacare s-ar pune, perfect justificată: sunt ei imbecili tot timpul sau au doar scăpări când deregulă grăiesc în spaţiul public - şi o fac tot timpul căci politicinaul valah iubeşte să vor-bească şi să se audă şi vadă? În paginile volumului regăsim premieri, foşti miniştrii, foştipreşedinţi (dar nu şi pe actualul preşedinte care în mod sigur ar fi intrat pe o poziţie frun-taşă cu celebra sa declaraţie despre cum se consideră când primeşte informări : (chiar)informat!!) Este drept unele nume sunt mai puţin cunoscute precum Doru Giugula („Emai uşor să lucrezi cu banii statului decât cu ai tăi. Aşa face toată lumea. Aşase fac afacerile.” - macar omul este perfect cinstit) sau Valeriu Steriu („Şi eu m-ammirat de declaraţia mea de avere”) dar în general numele sunt bine-cunoscute, înfrunte cu nelipsiţii Marian Vanghelie şi Gigi Becali. Practic nu există vreun capitol din celecincisprezece care să nu cuprindă şi vreo cugetare strâmbă a acestor doi corifei ai româ-nismului agramat (poate doar Geoană să îi mai concureze). Faptul că după un sfert de

secol ambii par a fi intrat într-un con de umbă, ambii având probleme serioase cu justiţia, unul(Becali) şi făcând închisoare doar pentru a scrie un raft de pseudo-cărţi (şi pedeapsa în Românăeste trimisă în derizoriu) nu poate ascunde faptul că atât ei cât şi alte legiuni au fost în primplanul unei ţări care se doreşte europeană. „Când faci o fraudă economică, când furi ceva,când faci evaziune, ai greşit, sunt păcatele tinereţii” (G. Becali) sau „Oamenii, după cumaţi văzut, s-a votat secret şi au simţit.” (M. Vanghelie) Într-adevăr, volumul este şi despremasele care au fost şi sunt reprezentate de aceşti oameni, de această elită politică. „Poate căparcurgearea mormanelor de inepţii va convinge electoratul că e cazul să-şi foloseascămai bine discernământul. Să-şi fixeze câteva criterii în funcţie de care să-i evaluezepe toţi cei dornici să intre în arena politică.” Această ar fi o situaţie ideală pentru că 1. Ma-joritatea nu mai citeşte 2. Majoritatea chiar dacă ar da de aceste perle ar râde copios şi i-ar iubi şimai tare pe aceşti semianalfabeţi pentru că ei o reprezintă atât de bine. Este distractiv, dar şi du-reros, dacă nu chiar îngrijorător. Un popor cult, cu lecturi solide sau măcar mai serioase nu ar fiales niciodată astfel de politicieni. Care sunt oglidă societăţii noastre, chiar dacă nu neapărat atuturor românilor. Dar a unei bune majorităţi cu siguranţă. Cartea se poate achiziţiona de la li-brăria Hyperion, aşa cum am precizat în repetate rânduri în legătură cu toate titlurile prezentateîn această rubrică, din stoc sau la comandă (fără costuri suplimentare).

JSR & Hyperion

Cultura la îndemână„Azvârlitul pe fereastră a devenit un sport naţional care ame-ninţă să devanseze celelalte discipline în care românul exceleazăde ani buni: aflatul în treaba, datul cu părerea, grija pentrucapra vecinului şi bârfa neostoită.” (Radu Paraschivescu)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperionvă recomandă cartea săptămânii:

Radu Paraschivescu

CUM GÂNDESC

POLITICIENII

Editura HUMANITAS, 2016

Page 5: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

5 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 SĂNĂTATE & EDUCAŢIE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Sâmbătă 17 septembrieOra 08.00 - 20.00 GENŢIANA ITelefon: 0265 - 77 18 31, str. H. Oberth, nr. 45Ora 20.00 - 08.00 CATENA Telefon: 0265 - 77 39 16, Str. M. Viteazu nr. 10

Duminică 18 septembrieOra 08.00 - 20.00 GENŢIANA ITelefon: 0265 - 77 18 31, str. H. Oberth, nr. 45Ora 20.00 - 08.00 CATENA Telefon: 0265 - 77 39 16, Str. M. Viteazu nr. 10

P R O G R A M U L F A R M A C I I L O R D E G A R D Ă Î N S I G H I Ş O A R A

Sighişoara bebeluşilor„Pentru că viaţa este cea mai frumoasă

prin zâmbetul unui copilaş”

Rozeola sau roseola Infantum este o boală specificăvârstei sugarului (6-15 luni), dar poate să apară şi lavârsta preşcolară mică (în jur de trei ani). Este o boalăeruptivă simplă, care dispare de la sine fară nicio me-dicaţie.Simptome:febră mare, de până la 40 grade, timp decâteva zile. Febra dispare brusc şi apare o erupţie pa-pulomatoasă (bubiţe mici) de 2-3 mm în spatele ure-chilor, în zona toracelui, apoi cuprinde faţa şimembrele. Se transmite prin aer şi prin salivă. Ro-seola este declanşată de doi viruşi comuni care apar-ţin familiei de viruşi de herpes (HHV-6, humanherpesvirus), dar care nu au legătură cu infecţiile genitalepe care virusul simplex îl cauzează. Cei doi viruşi suntrăspândiţi prin intermediul picăturilor minuscule delichid din nas şi gât de către persoane infectate atuncicând râd, vorbesc, strănută sau tuşesc. In cele maimulte cazuri, roseola se răspândeşte de la persoaneinfectate care nu prezintă simptome. Din păcate,rozea infantis este contagioasă înainte de apariţia fe-brei, deci nu există mijloace de prevenire. Erupţia dis-pare după câteva zile, între una şi trei. Roseola este oboală benignă şi în afară de controlul febrei şi hidra-tarea copilului nu necesită altă terapie. Complicaţiiar putea să apară doar din cauza febrei mari carepoate provoca convulsii febrile.Roseola infantum, cunoscută şi sub denumirea deboală a şasea sau exantemul subit, este o boală viralăcare apare la copiii mici,cu vârsta cuprinsă între 6luni-2 ani, fiind caracterizată prin câteva zile de febrămare ( 39-40 grade Celsius ), urmată de o erupţie dis-tinctivă, care apare după scăderea febrei. Este o boalăautolimitată, cu prognostic bun şi în general fără com-plicaţii. Roseola infantum este determinată de virusulherpetic uman, tipul 6 şi 7. Aceşti doi viruşi aparţinfamiliei din care face parte şi virusul herpes simplex,care determină infecţii genitale. Transmiterea virusu-lui se face pe cale orală prin: tuse, strănut, vorbit, darşi prin obiectele contaminate. Incubaţia (perioadaîntre momentul infectării şi apariţia simptomelor)este între 5-15 zile.

De ce este această boală virală confuză? Pentru că, demulte ori debutează ca o simplă răceală, ori o viroză,ori o formă de bronşiolită iar medicii se grăbesc săadministreze tratament adecvat unei răceli. Simptomeprecum strănut, tuse, nas înfundat sau chiar curgătorsunt urmate de cel puţin 3 zile de febră mare, uneorichiar şi peste 5 zile, de peste 39 grade, culminând îna patra sau a cincea zi cu o erupţie pe gât, burtică,spate, rar şi pe faţă, asta după încetarea bruscă a tem-peraturii. Erupţia nu determină mâncărime, aşa încâtnu este nevoie de un tratament special. In cazuri rarepot apărea dureri de gât, dureri de stomac, stare devomă sau chiar diaree. Un copil cu roseolă va fi apatic,plângăcios, va refuza să mănânce şi va prefera sădoarmă cât mai mult.Este bine ca pediatrul să urmărească din aproapetoate simptomele bolii şi să nu recomande antibiotic,chiar dacă febra nu scade nici după a treia zi, aşa cumse întâmplă în cele mai multe cazuri. Este bine casemnele febrei sa fie deslusite bine si sa nu se admi-nistreze imediat antitermice, decat daca temperaturatrece de 38,5.Debutul (prodromul) este brusc cu febră mare 39-40grade Celsius, stare de agitaţie, iritabilitate, inape-tenţă. In aproximativ 10-15 % din cazuri, febra marepoate determina convulsii febrile, caracterizate prin:stare de inconştienţă, mişcări sub forma de smuciturila nivelul mâinilor, picioarelor şi fetei, privire fixă,pierderea controlului sfincterelor (urinar şi anal).Febra poate persista 3-7 zile, erupţia care debuteazădupă 3-4 zile după apariţia febrei şi care este subformă de macule de culoare roz, uşor ieşite în relief,localizate la nivelul feţei, gâtului, partea superioară atoracelui anterior şi posterior, membrelor superioareşi inferioare. Erupţia nu determină mâncărimi. Aparşi conjunctivita (ochi roşii, senzaţie de nisip în ochi,

mâncărimi) şi simptome digestive: dureri abdomi-nale, greţuri, vărsături scaune diareice. Diagnosticulde roseola infantum se stabileşte de obicei după apa-riţia erupţiei. Evoluţia bolii este în general favorabilă,febra scade de obicei în 3-5 zile. Complicaţiile carepot să apără sunt:convulsiile febrile, deshidratare, en-cefalita, purpura trobocitopenică imună. Se contra-indică administrarea antibioticelor, se recomandăizolarea la domiciliu, hidratare corespunzătoare: apă,ceai, lapte, supe de legume, sucuri de fructe în canti-tăţi mici şi dese. In cazul sugarilor alimentaţi natural,se recomandă alăptarea mai frecventă. În cazul în carefebra persistă şi nu scade după administrarea antipi-reticelor, se poate face o baie călduţă copilului sauîmpachetări hipotermizante (se înfăşoară toracele co-pilului cu un prosop ud cu apă călduţă, prosop carese schimbă în momentul când s-a uscat) se face de-zobstrucţia (curăţarea) nasului cu ser fiziolologic,apăde mare sau picături nazale.În cazul afectării digestive se indică un regim igieno-dietetic, săruri de rehidratare administrate oral, tra-tament antidiareic.In cazul în care starea generală acopilului este alterată, cu semne clinice de deshidra-tare, se recomandă internarea în spital, pentru trata-ment de reechilibrare hidroelectrolitică, perfuzabil.Nu există încă studii care să demonstreze o metodăde preventie de transmitere a bolii. De altfel, odatăce boala a fost contactată în copilăria timpurie, se con-sideră că oferă imunitate de durată. Rareori sunt în-tâlnite episoade repetate de roseolă.Mulţumim tuturor mămicilor care ne-au scris şi aş-teptăm în continuare criticile şi sfaturile lor utile peadresa de e-mail: [email protected]ţeta săptămânii: Crema de mascarpone cu căp-şune, reţeă recomandaă de Ana-Maria bebeluşilor învârstă de 12 luni.Ingrediente: 1 ceaşcă de piure de căpşune, 1/2ceaşcă de mascarpone, 1 pliculeţ de zahăr vanilat Modde preparare: Amestecă bine piureul de căpşune cubrânză şi vanilia. Serveşte crema obţinută pe bucăţimoi de fructe sau biscuiţi.Subiectul săptămânii: Bolile copilăriei. Rubeola sau pojărel.

Noemi Popa

Astenia de toamnă - cum semanifestă şi cum o combatem

A venit toamnă şi o dată cu ea începe să se facă resimţită şi aste-nia specifică acestei perioade. Stările de somnolenţă, oboseală,stresul, durerile de cap şi organismul slăbit sunt doar câteva din-tre simptomele specifice anotimpului în curs.Cum se poate identifică astenia specifică acesteiperioade?Anotimp de tranziţie, toamnă vine cu schimbări bruşte de tem-peraturi, ploi şi vreme instabilă aspecte care se răsfrâng asupraorganismului uman. Astenia specifică toamnei este uşor de re-cunoscut, manifestându-se prin dureri de cap, somnolenţă, ră-celi şi viroze, fluctuaţii ale temperaturii corpului, stres şioboseală. „Astenia de toamnă este o problemă întâlnită latoate categoriile de vârstă, de la copii până la vârstnici.Pentru a evita stările specifice acestei etape, trebuie săavem în vedere o alimentaţie bogată în vitamine şi pro-teine şi să respectăm pe cât se poate orele de somn”, spunspecialiştii. Când apare astenia?Fenomenul de astenie poate fi simţit încă din primele luni de

toamnă şi poate dura câteva luni, chiar şi iarna, dar simptomeleapar şi dispar de la persoană la persoană.Simptome specifice astenieiNu există un diagnostic clar pentru senzaţia de astenie, darexistă simptome care dau indicii despre aceasta. Iată câteva:Lipsa de somn, insomnie- cauzate de un program de somn anormal;- somnolenţă şi dorinţa de a dormi în timpul zilei, chiar pe du-rata extinsă, ca efect al oboselii simţite;Letargie- limitarea şi incapacitatea de a activa eficient în timpul zilei;- o senzaţie de oboseală perceputa în mod fals;- somn excesivDepresie şi apatie- o stare de spirit scăzută care afectează sentimentele, gândurile,dorinţele- o reacţie la diverşi stimuli externi (evenimente specifice, me-dicamente, alte boli);- pierderea interesului faţă de orice activitate sau hobby plăcut- lipsa poftei de mâncare sau mâncat exagerat;- probleme de concentrare şi lipsa atenţiei la detalii;Comportament sociologic inadecvat- iritabilitate şi un răspuns negativ la stimulii sociali (faţă de apropiaţi,rude, prieteni), ducând până la frustrare şi nervozitate crescută;

- dorinţa de izolare: persoana afectată nu se simte bine între alţii,preferă siguranţa şi liniştea unui mediu izolat;Un regim alimentar echilibratCare sunt principalele vitamine găsite în alimentele de sezon?- vitaminele liposolubile (A, D, E, K) - sunt vitaminele pe care legăsim cu preponderentă în gălbenuşul de ou, lactate, legumeprecum varză roşie, salată verde, morcovul, urzică. De reţinuteste că morcovul mai ales fiert este precursor de vitamină A.- vitamină B1 - regăsită în fasole, mazăre, soia şi nuci. Aceste ali-mente au un conţinut crescut de vitamină B1, care ajută la proce-sul fiziologic de creştere şi participă la menţinerea funcţionalităţiioptime a sistemului cardiovascular, nervos şi digestiv.- vitamină B6 - ajută la creşterea şi funcţionarea optimă a celu-lelor nervoase şi împiedică depunerea colesterolului pe pereţiiarteriali. Un conţinut bogat de vitamină B6 se găseşte în specialîn peşte, carne şi ouă. De asemenea, să nu uităm că vitamină Ceste sursă sigură de energie pe durată întregii zile. Aportul ne-cesar de vitamine poate fi asigurat printr-o alimentaţie cât maisănătoasă, variată, bazată pe legume şi fructe proaspete, desezon. Printre acestea, reamintim sucurile naturale de legume(morcovi, roşii, ardei gras), dar şi sucurile de fructe care pot fiîndulcite cu miere. Cu puţină atenţie la alimentele pe care leconsumăm, putem avea o toamnă frumoasă, liniştită şi un plusde energie în fiecare zi. Ionela Costea

Page 6: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

Un consilier sighişorean a cerut o situaţie cu numărul

căruţelor din Sighişoara

Consilierul Ştefănescu Constantin a cerut la punctul diverse al ultimei şedinţe aConsiliului Local să-i fie prezentată o informare cu privire la numărul căruţelorînregistrate în Sighişoara şi cu privire la cele pentru care se plăteşte impozit.Consilierul nu a făcut alte referiri şi cel mai probabil această informare va fi pre-zentată în următoarea şedinţă a Consiliului Local Sighişoara. Nu este pentruprima dată când se ridică problema circulaţiei căruţelor în Sighişoara. În vechiulConsiliu Local s-a atras atenţia inclusiv asupra faptului că dacă unele căruţe ne-înregistrate nu ar mai fi lăsate să circule în Sighişoara s-ar reduce şi numărul fur-turilor în special de fier vechi sau guri de canal.

Anca Maria Radu

Clubul Copiilor îşi varedeschide în curândporţile pentru elevi!

Un nou an şcolar la Clubul Copiilor va debuta în 30septembrie, acesta vine şi cu câteva noutăţi! În anul şcolar 2016-2017 Clubul Copiilor Sighişoarapune la dispoziţia elevilor interesaţi un număr de 12cercuri. Astfel că, la cercul de dans există anul acestao noutate. Este vorba despre organizarea unei grupede fotbal. Băieţii care doresc să se înscrie la aceastăgrupă de fotbal trebuie să parcurgă o selecţie. Maimulte detalii ne oferă coordonatorul Clubului Copii-lor Sighişoara, Mihai Şoneriu. „Munca cu elevii vadebuta pe 30 septembrie când vom avea des-chiderea oficială. Ca şi anul trecut încercămsă facem un spectacol la care invităm părinţi,copii, bunici, toată lumea care doreşte să vadăactivităţile acestor copii. Încă nu am definiti-vat locaţia dar sperăm să fie în aceeaşi locaţie.

Asta o vom anunţa ulterior. De la 1 octombrieîncepe munca la clasă cu toţi copii frumoşicare de la vârsta de 4 ani până la vârsta de 19ani sunt aşteptaţi şi acceptaţi la club. La dan-suri avem o noutate, colegul, pe lângă dansurişi tenis de masă, anul acesta va avea o primăgrupă de fotbal. Copii cu vârste cuprinse între9-12 ani şi 13-16 ani, pentru care se va face bi-neînţeles o selecţie prealabil şi după data în-scrierii. În rest, anul acesta avem 12 activităţispeciale la Clubul Copiilor, în afară de cele dela Cercul de dans, tenis de masă şi fotbal, maiavem Teatru, Informatică, Cultură şi CivilizaţieEngleză, Ecologie şi Protecţia Mediului, Car-ting, Pictură, Artă Fotografică, Cultură şi Civi-lizaţie Germană, Orientare Turistică, Turismşi Ghid de turism pentru că, în colaborare cuMuzeul de istorie, anul acesta domnul directorNicolae Teşculă ne-a promis sprijinul pentruorganizarea unei grupe de ghizi de turism înSighişoara. Aşa că, uite încet dar sigur clubulchiar dacă este destul de mic să-i zicem noi îşi

dezvoltă activităţile, colegii vor să facă maimult pentru copii noştri care merită să aibă ac-tivităţi deosebite. Şi anul acesta activităţile laClubul Copiilor vor fi gratuite, deci copii suntaşteptaţi cu drag!”. La ora actuală se află în deru-lare înscrierile şi reînscrierile elevilor la cercurile or-ganizate de Clubul Copiilor Sighişoara. Acestea sedesfăşoară între orele 10.00 - 16.00. Mare atenţie,elevii înscrişi la cursuri trebuie să se reînscrie pentrua participa la diferite cercuri în acest an şcolar. For-mularele de înscriere se găsesc la sediul Clubului Co-piilor Sighişoara.

Ionela Costea

6 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 INFORMAŢII LOCALE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Proiecte de educaţie muzeală pentru elevii sighişoreni

Şi anul acesta se vor derula proiecte de educaţie muzeală la Muzeul de IstorieSighişoara. Proiectele se vor desfăşura în perioada 20 septembrie - 30 noiembrie.Vorbim despre trei proiecte la care se vor putea înscrie elevii sighisoreni: - „Mici artişti prin bucătăriile istoriei”- proiect adresat elevilor claselor aIII-a şi a II-a;- „Sighişoara, o comoară”- proiect adresat elevilor claselor a IV-a;- „Viaţa cotidiană la Sighişoara, ieri şi azi”- proiect adresat elevilor claselora X-a, profil uman (filologie-istorie). În perioada următoare se realizează înscrie-rea elevilor sighişoreni iar proiectelor se vor desfăşura şi anul acesta sub coor-donarea Florinei Ştefan, specialist comunicare Muzeul de Istorie Sighişoara,coordonator de proiect.

Anca Maria Radu

Scandal în Albeşti, de lamuzica dată prea tare

Doi vecini din Albeşti au ajuns la Spital şi aceasta după ce unula ascultat muzică tare, fapt ce l-a deranjat pe vecinul acestuia. Aoferit detalii subcomisar Frandeş Carmen, înlocuitor purtătorde cuvânt al IPJ Mureş. „La data de 08.09.2016, ora 21:20,Poliţia Municipiului Sighişoara a fost sesizată despre fap-tul că, în localitatea Albeşti, pe strada Valea Albeştiuluiare loc un scandal. La faţa locului s-au deplasat poliţiştiidin cadrul Postului de Poliţie Albeşti, care au constatat

că un bărbat de 37 ani, din localitate, i-ar fi atras aten-ţia vecinului său de 17 ani, că muzica, pe care o ascultăcu volumul la intensitate mare, îl deranjează şi l-a rugatsă o oprească. Tânărul nu doar că ar fi refuzat săoprească muzica, dar a şi început să-i adreseze cuvintejignitoare şi vulgare bărbatului, iar conflictul dintre ceidoi a degenerat, ajungând să se lovească reciproc, încurtea altui vecin. Cei doi au fost transportaţi la SpitalulMunicipal Sighişoara, unde le-au fost acordate îngrijirimedicale.” a precizat subcomisar Frandeş Carmen, înlocuitorpurtător de cuvânt al IPJ Mureş. Cercetările sunt continuate subaspectul săvârşirii infracţiunilor de „Lovire sau alte violenţe”şi „Violare de domiciliu”.

Anca Maria Radu

Legea antifumat arputea fi modificată! Cepărere au sighişorenii?

„În România, mor anual 42.000 de oamenidin cauza fumatului, cam 200 de avioaneprăbuşite”, declaraţia aparţine chiar ministruluisănătăţii, Vlad Voiculescu. În contextul în careSenatul a propus anumite amendamente care arpermite fumatul în spaţii închise, Voiculescu afăcut apel la deputaţi să respingă aceste modifi-cări. Sighişorenii sunt, în general, de acord cuce presupune legea antifumat, fără amendamen-tele propuse!Pe 16 martie a.c. Legea Antifumat a intrat în vi-goare! Asta înseamnă că de aproape 6 luni întoate spaţiile publice închise care au şi destinaţie

„utilizare colectivă” nu se mai poate fuma! Si-ghişorenii se declara, majoritatea, mulţumiţi deprevederile acestei legi, chiar daca unii au recu-noscut că nu se respectă întocmai: „Este foartebună această lege şi aş vrea să rămânăaşa! Eu de exemplu lucrez într-un bar şi nufumez şi am avut foarte mult de suferit dincauza la fum. Acum, mă simt mult mai binede când nu se mai fumează, respir multmai bine. Legea să rămână aşa cum este!”,ne-a povestit o doamnă. Un domn ne-a spus:„Pentru mine este rău, că sunt fumător. Re-cunosc, nu îmi convine! Trebuie să iesafară, după aceea să intru înapoi şi totaşa”. Un alt domn ne-a declarat: „Să ştiţi că nuprea se respectă această lege. Normal, nuai voie să fumezi, păi nu o faci! Eu suntanti-tutun! Am văzut că acum iarăşi se lu-

crează la modificarea acestei legi, foarterău. Este, că nu-i corect?”.În luna iunie a.c., senatorii au modificat legea an-tifumat prin redefinirea spaţiului public închis -acesta fiind încadrat de pereţi de jur împrejur,prin permiterea fumatului în spaţii separate,complet izolate şi inscripţionate. Însă, deocam-dată aceste amendamente nu au intrat în vigoare,Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Ioana Popa

Page 7: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

Sărbătoare mare în Daneş

În 18 septembrie va fi sărbătoarea „Fiii satului înDanes”. Tot cu această ocazie va fi sfinţită şi bisericanou construită în sat. După slujba de sfinţire a noiibiserici va urma distracţia pe platoul cunoscut subnumele Pîrîul Diţului. Artişti importanţi au fost trecuţiîn programul sărbătorii: Ansamblul Mureşul, Ansam-blul Românaşul Albeşti - Saschiz, Nelu Ban Fântână,Bogdan Toma, Mihaela şi Ciprian Istrate, Marius Ci-prian Pop, Sava Negrean Brudaşcu, Veta Biriş, Dumi-tru Fărcaş, Semnal M şimulţi alţii. De asemenea estepregătit un parc de distracţii pentru copii, un concursde biciclete, expoziţie de artă, sculptură, foc de arti-ficii şi multe alte surprize. La eveniment sunt aşteptaţi

atât fiii satului cât şi cei care vor să petreacă o dumi-nică cu cântec, joc şi voie buna după cum a declaratchiar primarul localităţii Daneş Mosora Nicolae. „Edi-ţia de anul acesta a festivalului este cea maibogată din ultimii 13 ani de când organizămFiii satului. De data aceasta o să avem o sfin-ţire de biserică dar şi o petrecere în cadrul ma-nifestării Fiii satului. Va fi o sărbătoareimportantă, o întrunire a tuturor locuitorilordin comuna Daneş, o sărbătoare căreia îi dămo atenţie deosebită. Cele mai importante mani-festări organizate în satul nostru sunt: ZiuaEroilor - Înălţarea Domnului, 1 Decembrie -Ziua Naţională şi această sărbătoare care vafi mai importantă pentru că va include atâtsfinţirea bisericii cât şi Fiii satului. Îi invit pe

toţi cei ce vor să petreacă o duminică deosebităcu muzică populară, muzică uşoară, artificii,să vină alături de noi la sărbătoarea comuni-tăţii în data de 18 septembrie”.

Anca Maria Radu

7 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 INFORMAŢII LOCALE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Veşti bune pentru călători! Un nou autobuz a fost introdus în circulaţie decătre firma de transport ATT Sighişoara

Potrivit şefului secţiei transport din cadrul ATT Sighişoara, Aurelian Ionescu, au-tobuzul va circula pe toate rutele, exceptând ruta Hetiur. Deocamdată autobuzulnu are taxatoare de bilete iar un controlor va verifica biletele sighişorenilor. Noulautobuz a fost achiziţionat la sfârşitul lunii iulie şi a fost adus din Dresda Germa-nia, este din anul 2003 cu norme euro şi are 103 locuri. Noul autobuz achiziţionatde către ATT Sighişoara este unul modern şi oferă facilităţi pentru persoanele cuhandicap. Prin achiziţionarea acestui autobuz firma de transport ATT Sighişoaraîncearcă să introducă în circulaţie autobuze mai mici care se vor strecura mai

uşor în trafic, dat fiind faptul că, traficul din Sighişoara devine pe zi ce trece totmai aglomerat. Astfel, firma de transport şi-a mai îmbogăţit parcul auto cu încăun autobuz încercând astfel achiziţionarea de autobuze mai noi.

Ionela Costea

Toate străzile ar trebui incluse în

contractul de salubritateSe cere introducerea tuturor străzilor din Sighişoara în con-tractul pentru realizarea salubrităţii. În ultima şedinţă a Con-siliului Local viceprimarul municipiului Toth Tivadar a

declarat că a cerut să fie informat de ce unele străzi din Sighi-şoara nu au fost incluse în contractul de salubritate. Vicepri-marul a susţinut că pe aceste străzi operatorul are exclusivitatedar străzile nu sunt incluse şi în lista celor pe care trebuie fă-cută curăţenia, astfel nici o altă firmă nu poate face curăţeniepe acele străzi dar nici operatorul pentru că nu le are incluseîn contract. Pentru soluţionarea problemei, străzile în cauzavor fi incluse într-un act adiţional ce va fi prezentat spre votconsilierilor sighişoreni.

Anca Maria Radu

A debutat noul an şcolar!Elevi, profesori, părinţi şi bunici au asistat luni, 12 septembrie2016 la deschiderea oficială a noului an şcolar. Festivitatea dedeschidere a noului an şcolar s-a desfăşurat de la ora 10.00 şia avut loc în curtea Şcolii Gimnaziale Nicolae Iorga. Elevii si-ghişoreni au păşit în noul an şcolar încărcaţi cu flori şi zâmbete.Directorul Şcolii Gimnaziale Nicolae Iorga, Adriana Stîngu le-atransmis elevilor gânduri bune la început de an şcolar.„Cu ocazia începerii noului an şcolar suntem din nouîmpreună şi mă simt deosebit de onorată să vă împăr-tăşesc câteva dintre gândurile mele de început de an, încalitate de director al acestei şcoli. Alături de mine încalitate de director adjunct se află doamna profesorAdina Stan. Din echipa managerială face parte doamnaprofesor Laiu Marilena în calitate de coordonator alacestei şcoli care cu tact, abnegaţie şi seriozitate seocupă de desfăşurarea activităţii în această unitate. Sti-maţi părinţi, suntem astăzi împreună în aceste mo-mente, care în fiecare an sunt unice. Ştim că avem înfaţă multă muncă, dorim să obţinem rezultate bune,atât noi cât şi dumneavoastră, ca urmare vă invit să co-laboraţi şi să fiţi alături de şcoală pentru ca rezultatelemuncii noastre să fie pe măsura aşteptărilor. Dragicopii, această zi este pentru voi, bineînţeles una deose-bită pentru că voi sunteţi principali subiecţi ai acesteizile. În primul rând vreau să urez bun venit copiilor dinclasa pregătitoare, cei mai mici dintre noi cei care pă-şesc pentru prima dată pe porţile unei şcoli. Le doresc

să se bucure de fiecare zi pe care o petrec în aceastăşcoală, să obţină rezultate bune, să fie mândri de ceeace au învăţat şi să devină nişte oameni mari, serioşi aşacum fiecare ne dorim”. Părintele Opriş Dănilă a fost prezent la deschiderea oficială anoului an şcolar de la Şcoala Gimnazială Nicolae Iorga şi i-a bi-necuvântat pe elevi. Elevii reîntorşi la şcoală după o vacanţă bi-nemeritată spun că s-au distrat dar şi că vacanţa a fost mai scurtă.Însă cu toţi îşi doresc să înveţe mai bine în acest an şcolar.„Mi-am petrecut vacanţa mai mult la bunici, la rude dinGermania”.„Am fost la mare, la bunici. Îmi doresc ca în acest anşcolar să învăţ la fel de bine”.„A fost foarte scurtă vacanţa pentru că nu am avut timpsă ne distrăm , a început mai repede şcoala.”Festivităţile de deschidere a noului an şcolar au avut loc luni,12 septembrie 2016 în toate şcolile şi liceele din Sighişoara.

Ionela Costea

Ce fapte bune fac sighişorenii?

Pe 5 septembrie a fost Ziua Internaţională a Carităţii!Nobilul gest de a oferi bunuri celor nevoiaşi sau aşa-numitul act de caritate reprezintă factorul care relevăumanitatea din noi! Ce fapte bune obişnuiesc să facăsighişorenii, veţi afla din materialul următor. Marcată pentru prima dată la nivel mondial în 2013,Ziua Internaţională a Carităţii a reprezentat un mo-ment important în istoria umanităţii. Actele de cari-tate, precum voluntariatul, donaţiile de timp, bani,bunuri sau alte gesturi de solidaritate asigură bunul

mers al unei societăţi, creionând o societate civilizatăşi modernă. Care sunt faptele bune pe care sighişo-renii obişnuiesc să le facă, ne-au spus chiar ei.„Ce fapte bune să fac? Am făcut pentru fiicamea o porţie de zacuscă. Se pune?”, ne-a spus cuzâmbetul pe buze o doamnă, în drumul ei către piaţă.

Un alt domn, ce tocmai a coborât din autobuz ne-aspus: „Am mai lăsat câte-o femeie învârstă săstea pe locul meu, m-am ridicat şi i-am cedatlocul. Sau, uneori, îi las pe alţii în faţa mea laapă.”. O altă doamnă ne-a explicat: „Fapte bune facpentru familia mea, prin casă, mai ales. Nu îmipot permite să fac fapte bune, că aş face eu, darasta e situaţia!”. În decembrie 2012, Adunarea Generala a ONU a des-emnat ca Ziua Internaţională a Carităţii să fie cele-brată în fiecare an la 5 septembrie, susţinând faptulcă actele caritabile pot contribui la promovarea dia-logului, a solidarităţii şi a înţelegerii reciproce întreoamenii din diferite civilizaţii, culturi şi religii.

Ioana Popa

Page 8: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

IMOBILIARE CASE

VÂND vilă P+1, ultracentral Sighişoara str. H.Teculescu nr. 23 supr. utilă 291 mp, pod man-sardabil 208 mp., supr. teren 665 mp formatădin 4 apart. individuale, intrări separate + 2ap. ca anexe cu utilităţi, gaz, electricitate,contorizate separat, în total 10 camere, 4 bu-cătării, 4 băi, cramă, pretabilă pensiune, bi-rouri, clinică şi spaţiu comercial stradal laparter. Teren şi casă proprietate privată sin-gur curte unic proprietar. Preţ 135000 euro.Tel.: 0722-399178. VÂND casă în Boiu cu 3 camere, bucătărie,cămară curte şi grădină 500 mp., şopru şigrajd. Casa are toate utilităţile şi încălzirecentrală. Schimb cu apartament. tel.: 0747-368884 şi 0747-705689.VÂND casă complet mobilată, compusă din 3camere, bucătărie, baie, C.T., garaj, gradinăsuprafaţă totală 1300 mp, în Secuieni nr. 136.Tel. 0720-982519 sau 0266-244811.VÂND casă în Albeşti, str. Gării, cu 3 camere, 2băi, living, bucătărie, pivniţă, construită în2007, teren 35 de arii. Preţ 65000 Euro. Tel:0762-610412.VÂND casă în Apold, suprafaţă utilă 200 mp+teren 1000 mp, 5 camere, bucătărie, 2 băi, te-rasă, bazin de înot, garaj, curte şi grădină. Casaeste amplasată în zonă liniştită, fiind construităla standarde germane. Tel: 0265-713115.VÂND casă în Sighişoara str. Moţilor nr.4,compusă din 2 camere, bucătărie, pivniţă şianexe. Tel.: 0752-507872 sau 0745-321252.VÂND casă, curte mare, singur în curte, cuacces auto, zona liniştită, termoizolată, CT,termopane, gresie, faianţă, parchet, 2 camere,bucătărie spaţioasă, instalaţii electrice noi, că-mară, pod mansardabil, beci. Preţ 48000 Euroneg. Accept Prima casă. Tel.: 0726-204496.VÂND casă în cetate (zona Piaţa Cetăţii), su-prafaţă 100 mp, pod şi pivniţă, două băi, în-călzire centrală. Tel: 0748-248564. VÂND casă cu 2 camere, 300 mp, situată pestr. G. Cosbuc, centru, parchet, gresie, gră-dină, CT, singur pe curte, cu toate utilităţile,sau schimb. Preţ neg. Tel: 0741-044323.VÂND casă în Sighişoara, pe str. Decebal nr.14 A, cu 2 camere, 2 bucătării, 2 băi, C.T, piv-niţă, pod, singur pe curte, teren 140 mp. Preţnegociabil. Tel: 0766-206600.VÂND casă compusă din 3 camere, 1 bucătă-rie 10 ari curte, 10 ari grădină, Albeşti, str.Lungă nr. 126. Tel: 0751-385776. VÂND apartament la casă, zonă centrală, cu2 camere, bucătărie, baie, cămară, pivniţă,garaj, CT nouă, geamuri termopane, gresie,faianţă, parchet. Preţ negociabil. Tel: 0744-438072 sau 0753-112140. VÂND casă zonă bună, singur pe curte, com-pusă din 2 intrări, 3 camere, baie, cămară sus,bucătărie mare, cămară, pivniţă jos, izolattermic, pod mansardabil. Tel: 0754-889618. VÂND casă în Sighişoara, str. Anton Pann nr.19 cu 3 camere, bucătărie, baie, hol, cămară,pivniţă, garaj, curte, CT sau schimb cu apar-tament sau garsonieră+diferenţă. Tel: 0740-031107 sau 0752-957888.VÂND casă compusă din 2 camere, bucătărie,hol, cămară, dependinţe, viţă de vie, grădină,2 familii pe curte. Preţ 17000 de euro, nego-ciabil. Tel: 0744-609476.VÂND casă cu 4 camere, 2 bucătării, 2 băi,curte, garaj, grădină. Tel. 0265-778339 sau0365-731128.VÂND casă compusă din 3 camere, 1 bucătă-rie 10 ari curte, 10 ari grădină, Albeşti, str.Lungă nr. 126. Tel: 0751-385776. VÂND casă pe str. Dealul Gării. Tel: 0721-141573.VÂND casă în zona A. Mureşanu (Pepinieră),construită în 2014 sau schimb cu aparta-ment+diferenţă. Preţ neg. Tel: 0755-626685.

VÂND casă cu 3 camere, baie, bucătărie, ve-randă, curte 400 mp, anexe, singur pe curte,str. Podei nr. 5. Preţ 40000 de euro, negocia-bil. Tel: 0749-689878.VÂND sau închiriez în vederea cumpărării casăcu grădină pe str. Ana Ipătescu nr. 81, supr 360mp, singur pe curte. Preţ negociabil la faţa lo-cului. Tel: 0265-776445 sau 0752-571445.VÂND apartament la casă naţionalizată, 84 mp,cu 2 camere, bucătărie, baie, cămară, spălăto-rie, pod, la poalele dealului Breite, curte şi gră-dină cu viţă şi grădină. Tel: 0748-089197.VÂND apartament la casă, central, cu 3 ca-mere, central, 2 pe curte, liber, utilităţi sepa-rate, termopane, C T, gresie, faianţă, parchet.Preţ negociabil sau în 4 rate trimestriale. Tel:0762-696313, 0762-696244 sau 0265-775137.VÂND casă cu etaj, situată pe strada Dumbra-vei nr. 3 compuă din 2 camere, hol parter, bu-cătărie, baie, pivniţă, se mai pot construi 2camere, preţ negociabil. Tel: 0755-643834.

APARTAMENTE 4 CAMERE

VÂND apartament cu 4 camere, cf. I, parter, zonaDumbravei. Preţ: 45000 euro. Tel.: 0744-751756.

APARTAMENTE 3 CAMERE

VÂND apartament 3 camere în Bărăgan, cf. I,parter suprafaţă 67 mp., CT, termopane, piv-niţă. Preţ 35000 euro. Tel.: 0763-216639.VÂND apartament cu 3 camere, bucătărie, baie,2 cămări, pod, pivniţă, garaj. Tel 0265-771433.VÂND apartament cu 3 camere, cf. I, 2 băi,dotat cu CT, gresie, faianţă, parchet, uşi noi,izolat termic, garaj auto. Tel: 0741-674779sau 0265-774974.VÂND apartament cu 3 camere, zona AndreiŞaguna, 2 balcoane, închise totul cu termo-pan, boxă pivniţă, pod, opţional garaj mare.Tel. 0265-772918.

APARTAMENTE 2 CAMERE

VÂND apartament compus din 2 camere, et.3, în Daneş str. Gării, preţ foarte avantajos.Tel: 0761-214919.VÂND apartament cu 2 camere, conf I, zonaBărăgan. Tel. 0746-008662.VÂND apartament cu 2 camere, fără îmbună-tăţiri, bloc cărămidă, str. M. Viteazu nr. 60.Tel: 0748-232193.VÂND apartament cu 2 camere, zona Bără-gan, et. III, CT, izolat termic, mobilat/nemo-bilat, merită văzut. Preţ 34000 de euro. Tel:0751-047408.VÂND apartament cf. 3, complet mobilat, str.Dumbravei la parter cu îmbunătăţiri: gea-muri termopan, CT, izolaţie termică interiorexterior, uşi noi interior exterior, parchet la-minat, gresie, faianţă, instalaţie electricănouă, instalaţii sanitare noi. Preţ 17.900 euro.Tel: 0749-594454. VÂND apartament cu 2 camere, cf. I, et. II, pestr. Dumbravei nr. 4, mobilat sau nemobilat.Preţ 29000 de euro. Tel. 0722-510284.VÂND apartament cu 2 camere, cf. I, bucătă-rie, baie, cămară, CT, izolat termic, renovat,balcon închis, parter, zona Dumbravei. Tel:0771-501231.

GARSONIERE

VÂND garsonieră, str. Gării, et. IV, renovatărecent, izolată termic, CT, balcon închis, par-chet laminat, gresie, faianţă, preţ negociabil.Tel: 0767-317832.

IMOBILIARE DIVERSE

VÂND 2000 mp teren intravilan, în Albeşti pestr. Podului. Tel: 0748-090148.

VÂND teren intravilan, 3724 mp, Albeşti,Calea Baraţilor, zona industrială, există o partecu fundaţie de beton, front stradal, utilităţiaproape, 27 euro/mp, neg. Tel. 0748-297301.ÎNCHIRIEZ spaţiu pentru manichiură. Tel:0751-975410.ÎNCHIRIEZ garsonieră, etaj IV‚ strada Plopi-lor, conf I. Tel: 0746-438766.SCHIMB apartament cu 3 camere, conf II, dinTurda, cu apartament cu 2 camere sau garso-nieră cf. I în Sighişoara. Tel: 0264-312514 sau0741-082791.SCHIMB casă compusă din 2 camere, bucă-tărie, baie, pivniţă, grădină, zona 1 centrală,cu apartament. Tel: 0265-779564 sau 0755-314017.VÂND teren 27 ari, pe str. Poieniţei, în Al-beşti. Tel: 0751-385776VÂND teren 350 mp pt. construcţie casă. Tel:0748-089197.SCHIMB garsonieră cu apartament cu 2 ca-mere, în zona Bărăgan. Rog seriozitate. Tel:0743-008861.VÂND garaj în Sighişoara, în Corneşti, vizavide serele primăriei. Preţ 900 de euro, nego-ciabil. Tel: 0740-248438.ARENDEZ sau concesionez grădină intravi-lană, pentru cultivat legume. Tel: 0265-775361.ÎNCHIRIEZ spaţiu comercial, central, 50 mp,între Regina şi Piaţa Mitică, bun şi pentru bi-rouri. Tel: 0766-628818.

VÂNZĂRI DIVERSE

VÂND calculator procesor Intel Core2DuoE4500, HDD 160Gb placa video Gigabyte NVi-dia GeForce 8600GT (512 Mb RAM), DVDWR,4 Gb RAM DDR2, tastatură, mouse şi moni-tor. Preţ 850 lei negociabil. Tel.: 0742-075065.VÂND laptop Asus G1S, Intel Core 2 DuoT7500 (2.20 GHz) 4 Gb RAM, 160GB HDD,NVidia GeForce 8600M GT, 15.4". Preţ 850 lei.Tel.: 0744-231999.VÂND bicicletă Mountain Bike pentru copii.Preţ 350 lei Tel.: 0751-975410.VÂND calculator Lenovo M58, procesor IntelCore2Duo E8400, HDD 160Gb placa video in-tegrată, 4 Gb RAM DDR3, tastatură şi mouseUSB. Preţ 550 lei. Tel.: 0743-177321.VÂND laptop Acer Aspire diagonala 15.6, pro-cesor i5, 4 Gb RAM, HDD 320 Gb, cu placăvideo dedicată. Preţ 1200 lei. Tel.: 0752-599375.VÂND videocameră Sony VX 2100 şi accesorii.Preţ 1500 lei. Tel.: 0744-231999.VÂND computer AMD Athlon64, Procesor3000+, 1.8 GHz, 2.5 Gb RAM, HDD 80 Gb,DVD-RW, TV-Tuner - 250 lei şi Leptop Lenovocu procesor Intel Celeron, CPU 550, 2.00GHz, 1 Gb RAM, 64 bit operating sistem,HDD 150 Gb, Husa transport tip servietă -350 lei (negociabil). Tel: 0747-070265.VÂND două locuri de veci, în Sighişoara, zonaChip, lucrat în marmură albă şi a fost folositpentru o urnă, este în zonă centrală. Tel:0722-807658.VÂND măsuţă rotundă şi 2 fotolii, canapea ex-tensibilă, dulap TV, bibliotecă, dulap cu 3 uşi,mobilă bucătărie. Tel. 0746-008662.VÂND bufet de bucătărie şi masă de bucătărie,suport pentru încălţăminte, 3 perne mari. Tel:0265-775810.VÂND bicicletă în stare bună de funcţionare,recent adusă din Germania, cadru solid dura-luminiu, culoare argintie, schimbător înbutuc, cauciucuri originale, preţ 350 lei; vândporubei voltaţi 2 perechi, preţ 50 lei/pereche.Tel: 0749-244515.

VÂND mobilă diferită masivă, de nuc, saltea

190/140, fotolii pat, funii cânepă pt legat

fânul, lemne de foc; unelte de zugrăvit şi zi-

dărie. Tel: 0265-775361.

VÂND 2 roţi din lemn (de căruţă) ca şi orna-

ment pentru curte/grădină; vând 2 corpuri pt

bar din stejar; vând 1 plug de fier pt. 1 cal;

vând radiocasetofon auto Blapunkt nou. Tel:

0753-783870.

VÂND fân proaspăt, din vara aceasta. Tel:

0743-319379.

VÂND frigider mare, folosit 2 ani, aproape

nou, preţ 750 ron, 2 canapele 300 ron per bu-

cată şi o canapea extensibilă, preţ 450 ron.

Tel: 0740-552612.

VÂND biciclete import Germania. Tel. 0755-

269676.

VÂND boiler 80 L, preţ 250 lei. Tel: 0748-

356243.

VÂND teasc în stare bună de mărime mijlocie.

Tel: 0265-771893.

VÂND presă manuală, nouă. Tel.: 0745-

655456.

VÂND pian mare, negru, marca Gebruder

Hansmann, din anul 1877, interior din cupru,

acordat, în stare excelentă. Preţ 4500 de lei,

negociabil. Tel: 0741-927433.

VÂND canapea de living extensibilă (fabricată

la mobila Dalin) din stofă, preţ fabrică 2500

lei, preţ vânzare 500 lei. Tel: 0751-512224.

VÂND jantă + cauciuc mixt (Dacia 1307), preţ

250 lei; luneta auto (model Dacia 1300), preţ

100 lei, geam lateral (Dacia 1300), preţ 50 lei;

parbriz auto (Dacia 1300), preţ 100 lei. Na-

vete1/12 + sticle 1/1 ptr. apă minerala. Preţ

15 lei/naveta. Navete 1/20 sau 1/24 simple fără

sticle. Preţ 4 lei. Rafturi metalice. Preţ 100

lei, neg., aparat sifon „Carbonic” 1500 lei, co-

piator SHARP 2027, preţ 650 RON, copiator

SHARP 7800, preţ 350 lei, convector „FEG”,

180 mc racord la coş, 350 lei, manometre.

Tel.: 0721-254195 sau 0765-156653.

AUTO-MOTO

VÂND motocicletă Jupiter. Tel: 0747-276415.

VÂND scuter Honda Vision, an fabricaţie

1991, 49 cmc, în stare bună de funcţionare.

Preţ 750 de lei, negociabil. Tel: 0742-864044.

DIVERSE

SPĂLĂM canapele şi fotolii, colţare, covoare

şi mochete la domiciliul clientului. Tel: 0757-

017829.

EXECUT masaj de relaxare, la domiciliul be-

neficiarului. Tel: 0743-758512.

PRIMESC în chirie doamnă sau familie tâ-

nără. Tel. 0774-408343.

ANGAJEZ montatori geamuri termopan. Tel:

0742-277707.

CAUT de lucru în Sighişoara ca: distribuitor

de pliante publicitare, promoţii, facturi sau

ca paznic de noapte, portar, necalificat. Tel.:

0756-671969.

CAUT îngrijitoare pentru o persoană imobili-

zată la pat. Tel: 0746-674131.

8 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 MICA PUBLICITATE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

MICA

PUBLICITATE

Anunţurile de mică publicitate sunt publicate GRATUIT şi online la adresa:www.redactiajsr.wordpress.com/

Coralia - Ana Ipătescu; Coralia - Plopilor; Coralia - Bărăgan;Coralia - Vatican; Coralia - Libertăţii;

Coralia - Mag. Globus - Centru; Coralia - Mag. Premier - Corneşti

„Cultură şi educaţie pentru mici şi mari”

Librăria “Horia Teculescu”- cărţi diverse- papetărie- birotică - imprimate tipizate - jocuri şi jucării educativeStr. O. Goga nr. 11 - în spatele Colegiului Naţional “Mircea Eliade”

HYPERION* cărţi* papetărie* jucării

Str. 1 Decembrie 1918tel/fax: 0265 77 20 44

Page 9: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

9 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 PRACTIC

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Magazinul TELESON vă oferă o gamă variată de produse: componente PC, periferice, baterii, cabluri,

electronice şi elecrocasnice la cele mai mici preţuri. Vă aşteptăm la magazinul TELESON, str. M. Viteazu nr. 40.

NOUXEROX - FAX - SCANARE DOCUMENTE- IMPRIMARE ALB/NEGRU ŞI COLOR

Bere şi răcoritoare din Germania, pentru evenimentele dumneavoastră!Puteţi alege din cele peste 80 sortimente de bere şi răcoritoare în orice cantitate pentru nunţi,botezuri, banchete, etc. Plăteşti doar ce consumi! Tel.: 0745 780 898.

Ne găsiţi în Sighişoara, str. H. Teculescu, nr. 6 şi la e-mail: [email protected]

De acum ne găsiţi şi pe Facebook: www.facebook.com/tarnavatv/

Vă invităm să ne transmiteţiştiri, sesizări, fotografii,

video ori sugestii pe adresa:[email protected]

În septembrie o nouă Zi de Curăţenie Naţională

Pe 24 septembrie va avea loc o nouă Zi de Curăţenie Naţională„Let`s Do It, România!”. Până atunci, românii din toate judeţelesunt invitaţi să raporteze zone cu deşeuri şi să contribuie la HartaDeşeurilor, un instrument unic pe baza căruia voluntarii vor ieşi lacurăţenie. Din 2010, „Let`s Do It, România!” a implicat peste1.200.000 de voluntari, care au adunat peste 24.700 de tone dedeşeuri. Şi în Sighişoara în anii anteriori, au fost organizate activităţide ecologizare în cadrul Zilei de Curăţenie Naţională „Let`s Do It,România!”. Potrivit reprezentantului „Let's Do It România!”, totîn luna septembrie va fi demarată prima campanie naţională de co-lectare a hainelor, rechizitelor, „orice nefolositor pentru oameni,dar pe care nu le vom arunca la gunoi”. „Această campanie seadresează celor care vor să doneze resursele pe care nu le mai fo-losesc altor oameni care au nevoie de ele”, au declarat reprezen-tanţii Let`s Do It, România. Conform datelor oficiale, în cei şapteani de existenţă, numărul voluntarilor participanţi a ajuns la 1,2 mi-lioane, în timp ce 3.300 de persoane au descărcat aplicaţia dedicată„Lets Do It, România!”. În acelaşi timp, 51% din totalul sesizărilordin teren au fost rezolvate. Şi Sighişoara a fost inclusă în programul„Let’s Do It, România!”, în anii anteriori desfăşurându-se campa-nii de curăţenie şi în oraşul nostru.

Anca Maria Radu

ANUNŢSchuster Ecosal S.R.L. aduce la cunoştinţa cetăţenilor municipiului Sighişoara că din data de 09septembrie 2016, se va relua colectarea deşeurile vegetale de la populaţie. Ridicarea deşeurilorvegetale se va face o dată pe lună, vineri, pe fiecare din cele 4 zone. Deşeurile voluminoase (deş-eurile solide de dimensiuni mari: mobilier, obiecte de uz casnic, cu excepţia deşeurilor de echi-pamente electrice şi electronice ) se vor colecta de 2 ori pe an, în luna aprilie şi octombrie, pecele 4 zone.ZONA I (prima zi de vineri a lunii)N. Filipescu, Corneşti, Podei, M. Kogalniceanu, Târgului, Abatorului, Florilor, Nouă ,Târnavei,Z. Boiu, E. Varga, E. Teodoroiu, Horea, Cloşca, Crişan, A. Pann, Mărăşeşti, Crinului, Simion Băr-nuţiu, Samuil Micu, Liliacului, Nucilor, Zidul Cetăţii, Tâmplarilor, Cojocarilor, Scării, Bastionului,Mănăstirii, Piaţa Cetăţii, Piaţa Muzeului, Cositorarilor, Morii, Consiliul Europei.ZONA II (a doua zi de vineri a lunii)Ilarie Chendi, Mihai Eminescu, Tache Ionescu, 1Mai, St. O. Iosif, Ana Ipătescu, Română, Câm-pului, Mircea Vodă, Vasile Alecsandri, Sibiului, Făgăraşului, Costache Negruzzi, Vasile Lucaciu,Traian, Păstorilor, Dragoş Vodă, Barbu St. Delavrancea, Rora, Venchi, Soromiclea, Hetiur.ZONA III (a treia zi de vineri a lunii)Piaţa Hermann Oberth, Turnului, Stradela Cetăţii, 1Decembrie 1918, Piaţa Octavian Goga, Ni-colae Bălcescu, General I. Grigorescu, George Coşbuc, Nicolae Iorga, Axente Sever, Zugravilor,Livezilor, Izvorului, Negoiului, Lunca Poştei, Codrului, Horia Teculescu, Avram Iancu, Cânepii,Dimitrie Cantemir, Cartier Aurel Vlaicu, Ceahlăului, Caraiman, Moţilor, Visarion Roman, Alexan-dru cel Bun, Mihai Viteazu, Plopilor, Brădet, Stadionului, Andrei Mureşan, Dumbravei, MironNeagu, LA LEU, Cartier Târnava II.ZONA IV (a patra zi de vineri a lunii)Primăverii, Ştefan cel Mare, Clujului, Libertăţii, Gării, Andrei Şaguna, Tăbăcarilor, Nicolae Titu-lescu, Gheorghe Lazar, Vlad Ţepeş, Ion Neculce, Aron Pumnul, Griviţei, Decebal, Aleea Teilor,Matei Basarab, Vasile Lupu, Viilor, Cătunul Viilor, Bucegi, Caisului, Crângului, N. D. Cocea, Ol-tului, Parângului, Stejarului, Dealul Gării, Tudor Vladimirescu

Ioana Popa

Unde te angajezi dacă nu ai diplomă de BAC?

O întrebare potrivită, în situaţia în care şi la sesiunea de toamnă a bacalaureatului rezul-tatele au fost dezastuoase şi în Sighişoara unde promovabilitatea a fost sub aşteptări. Re-prezentanţii firmelor HR spun că singurii angajatori care nu sunt interesaţi de diplomade BAC sunt cei care îşi plătesc angajaţii în funcţie de rezultatele obţinute - cum este co-misionul în agenţiile imobiliare sau în alte poziţii de vânzări. Posturile care presupunmuncă fizică sau repetitivă- cum sunt cele de operatori producţie, manipulanţi marfă,ambalatori sau operatori depozit sunt, de asemenea, o variantă pentru absolvenţii deliceu care nu ş-iau luat încă diploma de BAC. Agenţiile de call-center sunt extrem de in-teresate de tinerii care pot face vânzări prin telefon (sau telesales) - aici nu contează di-plomele obţinute, spun specialiştii HR, ci abilităţile de comunicare şi de vânzări.Cunoaşterea unei limbi străine îţi asigură un job în firmele de outsourcing, indiferentde nivelul de educaţie. Alte posturi la dispoziţia tinerilor fără BAC sunt cele din muncilesezoniere - în agricultură, la cules de fructe şi legume, sau joburile stradale şi de interac-

ţiune, cum ar fi cele de promoter, picol, recepţioner. Mulţi dintre cei care nu şi-au luatBAC-ul spun că vor pleca la muncă peste hotare, la munci relativ bine plătite dar pentrucare nu se cere prea multă şcoală şi specializare.

Anca Maria Radu

Sfaturi pentru prevenirea copiilorîn accidente rutiere!

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidente rutiere, Poliţia Rutieră recomandă celor micio serie de sfaturi pe care ar trebui să le aibă în vedere!Nu vă jucaţi pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi alegeţi locurile special amenajateîn acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, etc.)! După căderea întune-ricului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, folosiţi îmbrăcăminte de culoare deschisă, carevă face mai vizibili în lumina farurilor! Circulaţi doar pe trotuar! Pe drumurile unde nu existatrotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel

ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră. Traversaţi strada numai petrecerea de pietoni! Nu fugiţi pe trecerea de pietoni, opriţi-vă pe marginea acesteia şi aşteptaţica maşinile să se oprească pentru a vă permite traversarea! Acolo unde sunt instalate semafoare,veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai pe această culoare!Traversarea se va face numai pe la colţul străzii, după o atentă asigurare că nu se apropie niciomaşină din ambele sensuri de circulaţie. ATENŢIE! Dacă se apropie de trecerea de pietoni maşinile de Poliţie, Salvare sau Pompieri, NUTRAVERSAŢI, chiar dacă semaforul arată culoarea verde!

Ionela Costea

Page 10: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

10 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 UTILE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Câştigătorii concursuluiInvitaţie la SPA & Wellness

Câştigătorii vor decupa acest talon şi se vor prezenta la Recepţia Spa & Wellness din cadrul Double Tree by Hilton

Hotel**** Cavaler, cu acesta şi cu Cartea de Identitate, în perioada: 26.09.2016 - 29.09.2016.

TALON DE MICĂ PUBLICITATE GRATUITĂ

Numele şi prenumele: ____________________________________Anunţ:___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Adresa, telefon: ________________________________________________________________________________________________Semnătura: ________________

anunţ nou anunţ modificat anunţ în continuare

Vă rugăm să completaţiuna din cele trei căsuţe.

JURNALUL SIGHIŞOARA REPORTER publică gratuit, pentru persoane fizice, pe bază de talon, anunţuri de mică publicitate. Depundeţi taloanelecompletate citeţ şi fără omisiuni (adresă, nume complet, număr telefon), în una din cutiile instalate la: Librăria Hyperion, S.C. TELESON S.R.L.(la casierie str. M. Viteazu nr. 40), chioşcul de ziare din Corneşti (vizavi de spital), magazinul Lotus (statia de autobuz stadion), prin poştă laadresa redacţiei str. Mihai Viteazu, nr. 40 sau prin e-mail pe adresa: [email protected], până cel târziu luni, ora 10.00.

Redacţia nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul anunţurilorpublicate de către solicitanţi. Nu se admit copii xerox.

968CONCURS2 INVITAŢII LA Spa & Wellness

Double Tree by HiltonHotel**** Cavaler

şi JURNALUL SIHIŞOARA REPORTER

vă invită la Spa & Wellness

Nume.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prenume............................................. Vârsta ............

Adresa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Telefon .........................................

968

968

Completaţi şi câştigaţi

În atenţia utilizatorilor serviciului Anunţuri de Mică Publicitate

al săptămânalului Jurnalul Sighişoara Reporter

Întrucât au intervenit unele schimbări la nivelul redacţiei Jurnalul Sighişoara Reporter şi pentrueficientizarea colaborării între publicaţia noastră şi utilizatorii serviciului Anunţuri de Mică Pu-blicitate al ziarului, rugăm pe toţi cei ce vor să publice anunţuri În Jurnalul Sighişoara reportersă ia la cunoştinţă şi să respecte prevederile Regulamentului de mai jos.Regulament pentru primirea şi publicarea anunţurilor de mică publicitate în JS Reporter:1. Anunţurile de mică publicitate (denumite în continuare anunţuri) se publică gratuit în paginileJurnalul Sighişoara Reporter DOAR pentru persoanele fizice. Anunţurile pentru oferirea de ser-vicii, angajări, vînzări, licitaţii, acord de mediu, etc. transmise de persoane juridice şi persoanelefizice autorizate (PFA) se tarifează în funcţie de suprafaţa ocupată şi sunt publicate în chenar se-parat. Anunţurile pentru pierderea de acte sau documente se tarifează pentru toţi utilizatorii.2. Pentru publicarea anunţurilor gratuite este necesară completarea Talonului de Mică PublicitateGratuită care se găseşte la pagina 10 a publicaţiei. 3. Talonul trebuie completat citeţ, fără omisiuni, în limita a 15 cuvinte şi depus la una din cutiileinstalate la Librăria Hyperion, chioşcul de ziare din Corneşti, de la fostul Stadion sau casieria Te-leson (M. Viteazu 40) până cel târziu luni, ora 10.00. Taloanele depuse după această oră vor fipublicate în în numărul din săptămâna următoare. 4. Utilizatorii mai pot trimite anunţuri la adresele de e-mail a publicaţiei ([email protected] ş[email protected]) care vor fi publicate în funcţie de spaţiul rămas. Prioritate au taloanele. 5. Utilizatorii care doresc ca anunţul lor să apară de mai multe ori, vor trebui să completeze ta-lonul în fiecare săptămână şi să bifeze pe talon căsuţa „anunţ în continuare”. În caz contrar, lareactualizarea paginii de mică publicitate, anunţul va fi eliminat. 6. Utilizatorii care transmit anunţurile prin e-mail vor trebui să reconfirme săptămânal pânâ lunila ora 10, dacă anunţul lor va fi publicat în continuare. În caz contrar, la reactualizarea paginiide mică publicitate, anunţul va fi eliminat. 7. Utilizatorii care au publicat anunţuri şi doresc să le modifice trebuie să bifeze pe talon căsuţa„anunţ modificat”. 8. Pentru anunţurile noi se va bifa căsuţa „anunţ nou”. 9. Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor transmise de utilizatorisau pentru eventualele erori apărute la adresele de contact sau numere de telefon. 10. Redacţia îşi rezervă dreptul să nu publice anuţurile care nu respectă prevederile de mai sus,care au un conţinut necorespunzător sau care sunt scrise ilizibil.

REDACŢIA JSR

Completaţi şi câştigaţi

1 abonament pentru luna octombrie 2016Nume.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prenume............................................. Vârsta ............

Adresa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Telefon .........................................

968CONCURS

Regulament de participare la concursul „Invitaţie la Double Tree by HiltonHotel**** Cavaler SPA & Wellness”

1. Completaţi cât mai citeţ talonul de participare la concurs cu numele şi adresa completă, aşacum apare în cartea de identitate.2. Depuneţi talonul la unul dintre punctele unde se colectează şi taloanele de mica publicitateale publicaţiei noastre.3. Câştigătorii (doi în fiecare săptămână) vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi şi vor fi anunţaţiîn numărul următor al Jurnalului Sighişoara Reporter.4. Câştigătorii vor decupa din ziar talonul cu numele şi adresa (în care trebuie să apară obliga-toriu şi perioada de valabilitate) şi se vor prezenta la „Recepţia SPA & Wellness din cadrulHotelului Cavaler” (str. Consiliul Europei nr. 6) cu aceasta şi cu cartea de identitate, doar înintervalul de timp precizat în talon (la rubrica valabil de la... până la...).5. Câştigătorii concursului obţin, concret, 1 (una) intrare gratuită pentru o persoană la„SPA & Wellness Hotel Cavaler”6. Atenţie! Câştigătorii trebuie să se prezinte la „SPA & Wellness Hotel Cavaler” în intervalulprecizat pe talon.7. Cei care nu utilizează talonul în intervalul de timp sus amintit nu-l mai pot utiliza ulterior.Nu se admit excepţii!8. Talonul, fiind nominal, nu poate fi transmis unei alte persoane. Prin urmare, vor beneficiade serviciile care fac obiectul concursului doar persoanele care au câştigat concursul în săptă-mâna respectivă.9. Câştigătorii beneficiază de serviciile care fac obiectul concursului o singură dată, în oricaredin zilele din perioada de valabilitate a unui talon câştigător, cu excepţia zilelor în care „SPA& Wellness Hotel Cavaler”este închis.10. Câştigătorii sunt de acord cu celelate reguli ale „SPA & Wellness Hotel Cavaler”. Alte de-talii se stabilesc de comun acord cu prestatorul. Redacţia JSR

Câştigătorul unui abonament

pentru 1 lună oferit de JSR:

D-na Radu AnaSighişoara, str. Horea Teculescu nr. 1

Pentru ridicarea ziarului câştigătorul se va prezenta la sediul redacţiei JS Reporter,

str. M. Viteazu, nr. 40 (Magazin Teleson) miercuri, 5 octombrie 2016, orele 09.00 - 15.00

Prognoza meteo pentru zonaSighişoara în săptămâna

14 - 20 septembrie 2016

Miercuri 14 septembrie: Cer mai mult senin, temperaturi cuprinse între 12°C şi 27°CJoi 15 septembrie: Cer mai mult senin, temperaturi cuprinse între 11°C şi 26°CVineri 16 septembrie: Cer mai mult senin, temperaturi cuprinse între 11°C şi 26°CSâmbătă 17 septembrie: Cer variabil, posibil ploaie, temperaturi cuprinse

între 11°C şi 24°CDuminică 18 septembrie: Cer parţial noros, temperaturi cuprinse între

11°C şi 24°CLuni 19 septembrie: Cer parţial noros, condiţii de precipitaţii, temperaturi

cuprinse între 9°C şi 23°CMarţi 20 septembrie: Cer parţial noros, condiţii de precipitaţii, temperaturi

cuprinse între 9°C şi 23°C Notă: Datele prezentate au caracter orientativ

1. Roman Alexandra Comuna Vînători nr. 289

2. Buzaş Antonia Sighişoara, str. Crizentemelor nr. 33

Page 11: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

11 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 UTILE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

RECOMANDĂRI TV DE WEEK-END HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL14:00 Telejurnal 14:30 Filipovenii şi cazacii15:00 Ultimul drum spre casă 16:00 Handbal feminin17:50 Toate pânzele sus18:50 TeleEnciclopedia19:45 Sport20:00 Telejurnal 21:10 O moarte încântătoare23:10 Profesioniştii...00:10 Finaluri fericite

06:00 Observator10:00 Chefi la cuţite13:00 Observator 14:00 Mireasă pentru fiul meu 16:00 Observator17:00 Mireasă pentru fiul meu 19:00 Observator20:00 Te cunosc de undeva23:30 Plăcintă americană 2 01:30 Observator02:30 Camera Cafe

14:00 Telejurnal14:30 Filipovenii şi cazacii15:00 Politică şi delicateţuri16:10 Seri de vară la Mamaia18:00 Lozul cel mare 18:35 Repriza a treia19:45 Sport20:00 Telejurnal21:35 Fotbal00:30 Fotbal rezumate01:30 Filipovenii şi cazacii

06:00 Observator (emis. info.)09:00 Te cunosc de undeva13:00 Observator13:30 Mumia revine16:00 Observator16:30 X Factor 19:00 Observator20:00 Cursă mortală22:00 Zona de pericol00:00 Parteneri neobişnuiţi 02:00 Observator

08:45 Dragostepunctro10:30 Suleyman Magnificul12:30 Ştirile Kanal D13:15 Teleshopping 13:45 Săracii copii bogaţi16:00 Te vreau lângă mine 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D20:00 Asta-i România!22:00 Se strigă darul00:00 Antichrist

10:00 Secrete de stil10:30 Alo, aterizează străbunica 12:30 Cu lumea în cap13:30 SOS sănătatea mea!14:00 Focus 1415:00 Apel de urgenţă 16:00 Operaţiunea Monstrul 18:00 Focus19:30 Cireaşa de pe tort20:30 Agenda secretă22:30 Scris cu sânge

10:30 Suleyman Magnificul 12:30 Ştirile Kanal D13:15 Teleshopping (promo)14:15 Se strigă darul16:30 Asta-i România! 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Bravo, ai stil! 23:00 Ochii din umbră00:30 Ştirile Kanal D01:30 Ochii din umbră

09:20 Teleshopping10:00 Mondenii10:30 Academia lui Horia12:00 Revenirea14:00 Focus15:00 Focus Magazin 16:00 Buletin de Bucureşti 18:00 Focus19:30 Cireaşa de pe tort20:30 Schimb de mame22:30 Trădaţi în dragoste

07:00 Ştirile Pro TV10:00 Jurnalul unui puşti 212:15 Fete rele 14:15 Bascheţii fermecaţi16:15 Vocea României19:00 Ştirile Pro TV20:30 Şi mai greu de ucis 22:30 22 Jump Street00:45 Şi mai greu de ucis02:30 22 Jump Street04:30 Teleshopping

04:00 Tenis: Openul SUA06:00 Tenis: Openul SUA08:30 Tenis: Openul SUA09:30 Ciclism: Turul Spaniei11:45 Ciclism: Turul Spaniei12:45 Ciclism: Turul Spaniei13:00 Ciclism: Turul Spaniei19:00 Tenis: Openul SUA22:00 Tenis, ghem, set22:15 Tenis: Openul SUA02:15 Tenis: Openul SUA

07:00 Ştirile Pro TV10:00 Divă cu greutate11:00 Fete rele 213:00 Ştirile Pro TV13:05 Apropo TV 14:00 Blonda de la Drept 2 16:00 Pantera Roz 218:00 România, te iubesc!19:00 Ştirile Pro TV20:30 Vocea României23:00 Agent sub focuri

04:00 Tenis: Openul SUA06:00 Tenis: Openul SUA08:30 C.M. de Turisme09:30 C.M. de Turisme11:45 C.M. de Turisme12:30 Curse de maşini13:15 Tenis: Openul SUA15:30 Ciclism: Turul Spaniei19:00 Tenis: Openul SUA22:15 Tenis: Openul SUA02:15 Tenis: Openul SUA

KANAL DTVR 1 PRO TV

PRIMA TVANTENA 1 EUROSPORT

KANAL DTVR 1 PRO TV

PRIMA TVANTENA 1 EUROSPORT

dum

inic

ă 1

8 s

ep

tem

bri

e 2

01

6sâ

mb

ătă

17

se

pte

mb

rie

20

16

Berbec - Energia astrală te predispune la transformări interioare profunde,răscoliri sufleteşti greu de explicat în cuvinte, dar şi greu de înţeles. Ai nevoiede odihnă, detaşare şi revizuirea situaţiilor şi relaţiilor în care eşti implicat. Taur - Aspectele socio-profesionale reprezintă subiectele acestei săptămâni.Se conturează schimbări majore, atât în relaţiile personale cu prietenii, cât şiîn relaţiile de susţinere profesională reciprocă de la locul de muncă. Gemeni - Schimbări importante în plan profesional! Poate fi vorba despre fi-nalizarea unor proiecte, a unor etape de lucru sau se preconizează schimbăriîn grupul de lucru din care faci parte la locul de muncă. Rac - Energia astrală din aceste zile îţi accentuează simţurile fine, paranor-male şi de aici vei reuşi să faci conexiuni mentale nebănuite vizavi de relaţiileşi situaţiile în care eşti implicat. Leu - Sunt şanse să pui la punct colaborări, chestiuni patrimoniale împreunăcu rudele şi partenerul de viaţă, aspecte care au în comun bani, cheltuieli,servicii, bunuri folosite şi de tine şi de aceste persoane. Fecioară - Săptămână foarte importantă în plan partenerial! Se vor reconfi-gura colaborări, o relaţie matrimonială sau se finalizează etape de viaţă şiactivitate comune cu alţii. Balanţă - Sănătatea şi activitatea desfăşurată în cadrul unui loc de muncăreprezintă aspectele care se vor modifica mult începând cu această săptă-mână. Este bine să-ţi supraveghezi semnalele organsimului şi să apelezi laajutor de specialitate. Scorpion - Relaţiile sentimentale şi cele cu copiii te solicită mult în acestezile, fapt pentru care ar fi bine să fii prudent şi circumspect pe alocuri. Se con-turează modificări majore şi chiar finaluri în plan amoros. Săgetător - În ultimele zile ale lunii August poţi călători, studia, trasa planuride viitor atât în ceea ce priveşte cariera profesională, cât şi viaţa personală.Eşti animat de gânduri măreţe, de idealuri nobile, aspecte importante pentruperioada tulbure pe care o traversăm. Capricorn - Evenimentele principale ale săptămânii se concentrează pe seg-mentul relaţiilor cu anturajul apropiat, de aceea ar fi bine să acorzi atenţianecesară tuturor discuţiilor şi întâlnirilor cu aceste persoane. Vărsător - Situaţii controversate în plan financiar! Este vorba despre modifi-cări salariale sau ale condiţiilor de muncă. Totuşi, fii prudent, circumspect şinu lua de bun chiar tot ce auzi. Peşti - Săptămână importantă, pentru că transformările interioare la care eştipredispus sunt de bun augur. Nu vei înţelege mare lucru acum, dar senzaţiacă totul se desfăşoară în favoarea ta va fi aducătoare de linişte.

Te-ai îngrăşat în vacanţă? Poţi să slăbeşti rapid!

Vacanţele reprezintă de multe ori ocazia să uităm de diete şi de mersul la sală şi să ne răs-făţăm cu dulciuri şi mese îndestulate. Rezultatul se observă de cele mai multe ori asuprasiluetei noastre şi, întorşi din concediu, constatăm că ne este foarte greu să revenim lastilul de viaţă activ de dinaintea vacanţei. Nutriţioniştii şi antrenorii de fitness ne recomandăurmătorul regim, îmbinat cu vizite la sala de sport, astfel încât organismul să nu sufere otranziţie şocantă, dar în acelaşi timp, să şi piardă kilogramele nedorite. „Fă-ţi un plande acţiune: mergi la sală de 3-4 ori pe săptămână, adoptă o dietă sănătoasăbazată pe legume şi fructe de sezon, carne slabă şi multă apă şi ceaiuri de plantepentru a slăbi sănătos şi rapid. Ţine minte că 2-3 kilograme se elimină repejordar, dacă le neglijezi, până la iarnă se vor aduna şi mai multe. Păstrează obi-ceiul sănătos din vacanţă de a mânca micul dejun, optează pentru un prânzconsistent şi o cină echilibrată. Pentru micul dejun alege ouă proaspete, iaurtnatural de capră, cereale integrale fără zahăr, roşii, ardei, caş slab sau moz-

zarella. Pentru prânz optează pentru o supă sau o salată şi o porţie de carneslabă cu garnitură de legume de sezon, iar la cină poţi alege o porţie de peştecu legume sau o salată generoasă cu multe legume”. E important să faci şi mişcare,pentru a-ţi modela corpul într-o manieră eficientă şi estetică totodată.

Anca Maria Radu

Pagubele din culturile agricole trebuieanunţate pentru despăgubiri

Întrucât în această perioadă o serie din culturile agricole sunt expuse producerii pagu-

belor cauzate de animale de interes cinegetic, cu scopul preîntâmpinării acestora, pro-

prietarii sau deţinătorii culturilor agricole au obligaţia să asigure paza acestora în toată

perioada în care sunt frecvent căutate de vânat pentru hrană. Producerea eventualelor

pagube trebuie sa fie semnalata imediat astfel încât Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor

Sportivi Sighişoara să poată sprijini prin mijloacele specifice prevăzute de legislaţia în

vigoare. Numai atunci şi numai dacă producerea pagubelor continuă se poate pune

problema unor despăgubiri. Nu pot fi acordate despăgubiri în cazul în care deţinătorii

culturilor nu au efectuat paza sau au efectuat paza în mod ineficient, nepermanent, nu

au solicitat sprijinul gestionarului fondului de vânătoare şi nu au semnalat imediat pro-

ducerea pagubelor.Anca Maria Radu

În 2016, s-a înregistrat cea mai mică valoare a infracţionalităţii

din ultimii nouă ani

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că în cele şapte luni ale anului 2016 infracţiona-litatea a scăzut cu peste 6% faţă de perioada similară a anului trecut şi se menţine untrend descrescător. Potrivit ministrului Petre Tobă a fost înregistrată cea mai mică valoarea infracţionalităţii din ultimii nouă ani. Din datele centralizate se poate vedea o scăderesemnificativă, de peste 14%, în cazul infracţiunilor de furt. De asemenea, tâlhăriile auscăzut cu 5%, iar infracţiunile de tentativă de omor cu aproape 30 %. Din punct de vedereal siguranţei rutiere MAI a anunţat că a scăzut numărul accidentelor grave de circulaţiecu 4,8%, al persoanelor rănite grav cu 6,8%, însă a crescut cu 6% numărul persoanelordecedate în accidente rutiere. Ministerul Afacerilor Externe a explicat printr-un comu-nicat de presă că această scădere a infracţionalităţii se datorează acţiunilor susţinute alestructurilor MAI. S-a mai precizat faptul că pe parcursul primelor şapte luni ale anului acrescut numărul patrulelor de ordine publică, zilnic, la nivel naţional acţionând peste5.200, dintre care 1.100 mixte alcătuite din poliţişti şi jandarmi.

Ionela Costea

Page 12: Momente deosebite la redeschiderea bisericii fortificate ...Despre debut a vorbit şi Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene ... eseu - rile rep r ez int ă moa lsd u ,

Gazul ar putea să se ieftineascăPreţul gazelor naturale ar putea să scadă de anul viitor, după ce producătorii şifurnizorii de gaze naturale vor fi obligaţi să tranzacţioneze pe bursă cel puţin40% din cantitatea comercializată. Aceasta este prevederea unui proiect de or-donanţă de urgenţă ce ar putea fi adoptată până la sfârşitul acestei luni. Ministrulenergiei, Victor Grigorescu, a precizat că în acest moment aproape toată canti-tatea de gaze este vândută prin contracte ce nu oferă o imagine exactă asupra

costurilor pentru că nu pot fi verificate. El consideră că prin tranzacţionarea labursă preţurile vor deveni transparente, iar pe piaţă vor intra mai mulţi jucătoridecât există în prezent.

Ionela Costea

12 JSR - săptămâna 14.09.2016 - 20.09.2016 INEDIT

Sighişorenii se sesizează!Strada Anton Pann…

Foto săptămânii

Hotel Cavaler devine HILTONVrei să fii în echipa celui mai faimos

lanţ hotelier din lume?Aplică acum!

Trimite CV-ul tău împreună cu o fotografie la email:[email protected] sau la Recepţia Hotel Cavaler.

Termen pentru plata taxelor şi impozitelor

Mai avem doar câteva săptămâni pentru a ne plăti impozitele fără penalităţi.Pentru a plăti impozitele şi taxele locale (clădiri, teren, auto, firmă şi taxa de cir-culaţie) datorate pentru anul în curs semestrul II, a fost stabilit termen limita lasfarsitul acestei luni, in 30 septembrie. După această dată ni se vor calcula ma-

jorări de întârziere de 2% din cuantumul obligaţiilor neachitate în termen, cal-culate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediaturmătoare termenului de scadenţă. În Sighişoara plata taxelor şi impozitelor seface atat în Cetate cât şi la casieria din oraşul de jos.

Anca Maria Radu

Veste bună pentru solicitanţii de

fonduri europeneAceştia vor putea folosi o versiune îmbunătăţităa aplicaţiei de depunere a proiectelor, începândde luni. Serviciul de Telecomunicaţii Specialespune că a ameliorat deja situaţia sistemului elec-tronic MySMIS 2014 prin care solicitanţii de fon-duri europene depun proiecte şi că, începând de

luni, estimativ, va fi disponibilă o versiune îmbu-

nătăţită a aplicaţiei. O serie întreagă de solicitanţi

de fonduri europene s-au plâns, în mod repetat,

de funcţionarea greoaie şi de blocajele sistemului

electronic. Sistemul electronic MySMIS este rea-

lizat de STS şi Ministerul Fondurilor Europene şi

în acest sistem se depun proiectele pentru obţi-

nerea de fonduri europene.

Anca Maria Radu