Ursanu Aurica; Grupa 37; Nr.ordine 297

Modele și strategii ale instruirii

~Eseu argumentativ~

Diferitele școli de gândire care au abordat problema învățării făcând trimiteri la diferite

forme ale raționalității constructive și explicative au pus la dispoziția științei un mare număr și o

mare varietate de teorii ale învățării.

În ciuda rezultatelor cantitative și calitative, obiectivate într-o adevărată puzderie a teoriei

învățării unitatea paradigmelor explicative în teoria învățării a rămas încă o problemă dezirabilă,

ceea ce justitică și explică parțial de ce încercările de convertire a teoriilor învățării în teorii ale

instruirii au condus la rezultate satisfăcătoare.

Stilurile de învățare sunt definite drept predispoziții personale care influentează

capacitatea copilului de a achiziționa informația, de a interacționa cu colegii și educatoarea și de

a participa la experiențele de învățare. Aceste dispoziții personale se concretizează în motive,

capacități perceptive, modalități de prelucrare a informatiei, preferințele pentru o anumită

modalitate senzorială, relațiile sociale sau caracteristicile mediului fizic.

Una dintre primele clasificări asupra stilurilor de predare a fost realizată de Bennett în

1976, care a încadrat cadrele didactice de învățământ primar/preșcolar în două categorii: formal

și informal.

Învățătorii formali, precum și educatoarele formale pun un mare și deosebit accent pe

promovarea și atingerea unui nivel academic, cât mai înalt. Învăţătorii, educatoarele informale

valorizează \scopuri sociale şi emoţionale, preferând să accentueze importanţa autoexprimării, a

plăcerii de a învăţa sau de a veni la gradinita şi a creativităţii la copii.

Personal, consider că mă situez în categoria educatoarelor ce prefer stilul de predare

informal, deoarece copiii se află la o vârstă în care înțeleg mai bine limbajul informal, cel fără

noțiuni complicate,

De-a lungul întregii mele activități cu preșcolarii pot afirma că am împletit cele două

stiluri de predare formal – informal, deoarece sunt discipline unde ele nu se pot separa. Lumea în

care trăim se schimbă și odată cu ea și educația. Observăm zilnic în joaca preșcolarilor o lume a

lor care aduce comportamente, teme, idei, probleme absolut noi. Din stilul informal aș dori să

scot în evidență importanța autoexprimării.

În orice moment al zilei am oferit copiilor dorința de a se manifesta liber, de a

interacționa, neimpunându-li-se un anumit comportament, un șablon.

Aș exemplifica în atingerea acestui obiectiv, al autoexprimării, o caracteristică de bază a

educatoarelor informale, metoda “Pălăriuțelor gânditoare”.O altă metodă pe care am desfășurat-

o la grupa mea este “Explozia stelară” prin care am cultivat la copii creativitatea și curiozitatea.

Aceste două metode menționate mai sus, le-am considerat ca fiind reprezentative pentru a

scoate în evidență obiectivele propuse.

Un alt exemplu prin care am trezit copiilor dorința de a învăța este metoda “Lotus” prin

care am reușit să stimulez copiii să emită ipoteze asupra modului de folosire a materialelor

utilizând diferite labirinturi, rebusuri, unde copii au găsit cele mai bune soluții de rezolvare.

În concluzie consider că educatoarele ar trebui să îşi înţeleagă propriile stiluri de

învăţare şi de predare, pentru a se putea adapta mai bine în clasă la stilurile cognitive ale copiilor.