Modelul tradițional

Familia este o asociere, are un caracter privat, fiind alcătuită dintr-un bărbat, o femeie și copiii lor naturali.

În această familie soțul își exercită rolul asupra soției și copiilor; este responsabil pentru asigurarea mijloacelor economice necesare gospodăriei sale; reprezintă familia la nivelul sferei publice. Mama / soția răspunde de organizarea vieții domestice, conduce gospodăria, îngrijește și educă copiii.

Există o diviziune clară între domeniul privat al familiei, asociat naturii și sfera publică, a vieții social-politice, reglementată în mod convențional prin contractul social. De aici rezultă că legile reglementează sfera publică, iar reprezentantul gospodăriei în sfera publică este bărbatul. Legislația tradițională privind căsătoria se întemeiază pe diviziunea sexuală a muncii în gospodărie și societate.

Modelul contractualist

Punctul de pornire este individul autonom, stăpân pe sine și legat de ceilalți doar prin acorduri. Căsătoria este un parteneriat încheiat conform voinței părților. Soții pot decide între ei modul de administrare a relațiilor personale și financiare în timpul căsătoriei și în eventualitatea unui divorț. Bazele căsătoriei, ale activității reproductive și ale vieții de familie devin nediferențiate de acelea ale altor asocieri de tip civil sau economic. Statul nu se amestecă în încheierea contractelor.

Susținătorii ordinii contractuale a vieții de familie argumentează că aceasta este modalitatea prin care libertatea indivizilor este limitată doar de obligațiile autoasumate. Avantaje ale contractelor: manifestarea pluralismului și a diversității în viața de familie; contractul este privit ca o modalitate de detașare de stereotipurile de gen; contractele ar putea facilita diverse căi de introducere a copiilor în familie, inclusiv a copiilor născuți prin sarcini contractuale (Mama surogat); permit cuplurilor de homosexuali și lesbiene să devină părinți, ca și persoanelor singure.

Exemple: contractul de graviditate este o modalitate de a ilustra că a purta un copil în pântece și a-l crește reprezintă funcții umane distincte, nu trebuie asumate în mod exclusiv de persoana care a dat naștere copilului. Relațiile umane sunt opționale, selective și susceptibile de a fi negociate și tratate ca subiecte ale unor înțelegeri de tip contractual. Teoriile bazate pe contract promovează libertățile individuale, dar neglijează valorile sociale. Rezerve: reglementările de tip contractual nu modifică mediul economic și condițiile sociale care creează relații de dominare și subordonare între femei și bărbați; nu pot surprinde adecvat dependențele care se stabilesc în cadrul relațiilor umane.

Modelul comunitar

Familia este expresia relaționărilor personale și sociale mai ample decât cele individuale, nu se sprijină în primul rând pe înțelegeri contractuale și acorduri. Teoreticienii comunitarieni arată că nici o persoană nu devine autonomă fără a parcurge mai întâi o perioadă îndelungată de dependență. Personalitățile individuale sunt modelate de apartenența la anumite comunități etnice, regionale și religioase ale căror valori pot fi diferite de cele ale societății predominante.

Jean Elshtain susține că: familia constituie precondiția oricărei forme de viață socială, iar un ideal specific al familiei este necesitatea de a crea o societate mai umană. Mariajul nu este și nici nu a fost în primul rând o relație a doi oameni…ci posibilitatea perpetuării generațiilor.Rolurile și îndatoririle familiale sunt privite ca o sarcină de ordin politic; apar probleme legate de formularea opțiunilor și de valorile pe care acestea le implică. Problema căsătoriilor între parteneri de același sex nu poate fi lăsată doar pe seama părților implicate, ci aparținând domeniului decizional comunitar, în baza tradițiilor și a teoriilor normative asupra binelui sau a altor sisteme colective de judecată. Teoriile comunitariene articulează valorile comune, dar păcătuiesc limitând libertățile individuale și pluralismul social

Modelul bazat pe drepturi

Abordarea bazată pe drepturi a legislației familiale permite sublinierea importanței privatității familiei. Recunoaște natura politică și caracterul negociabil al normelor și valorilor sociale. Deoarece se ocupă de indivizi angajați în diferite relații, drepturile trebuie să țină cont de inegalitățile și dependențele existente în rândul membrilor familiei.

Drepturi specifice relațiilor de familie: dreptul la divorț, drepturile maternale și paternale, drepturile la custodie, vizite și întreținerea oferită copiilor se circumscriu dimensiunilor normative ale relațiilor familiale. Există două poziții mai importante privind drepturile: prima, concepe familia ca pe o entitate unitară, îndreptățită la a fi ocrotită de amestec sau de intervenție din parte statului; a doua, atribuie drepturile fiecărui individ, care trebuie protejat de prejudiciile pe care statul l-ar pute ridica în calea opțiunilor și comportamentelor sale intime. Conflictul care se conturează este între drepturile individului și cele ale familiei. De pildă, violența domestică face necesară intervenția statului pentru protejarea victimei. Dreptul la contracepție este un drept al cuplului, dar și al individului, chiar împotriva deciziilor partenerului său.

Drepturile articulează relațiile dintre oameni: fiecare libertate de acțiune a unui individ impune o constrângere, aceea de a fi respectată de către ceilalți. Lucrarea lui John Rawls: A Theory of Justice, stă la baza teoriilor despre drepturile individuale. Critica feministă afirmă că o teorie politică, care neglijează relațiile de ocrotire și conexiunile dintre oameni, nu poate trata în mod adecvat problemele cu care se confruntă familiile. Teoriile fundamentate pe drepturi sunt limitate privind înțelegerea relațiilor, a precondițiilor, responsabilităților și consecințelor relațiilor interumane.

Modelul bazat pe drepturi și responsabilități relaționale

Individul este o entitate distinct individuală, dar și o persoană puternic implicată în relații de dependență, îngijire și responsabilitate.(De exemplu, o femeie care acceptă să poarte o sarcină pentru altcineva trebuie percepută atât ca un agent responsabil, cât și ca o persoană care, în timpul sarcinii sale, a stabilit anumite relații cu copilul).

Familiile sunt asociații cu caracter privat și entități modelate de ordinea politică De exemplu: respectarea gradelor de rudenie prohibite, adopțiile legale, care permit alcătuirea unei familii fără a avea neapărat descendență biologică; măsura în care nelegitimitatea unui copil conduce la ignorarea legală a relațiilor părinte-copil. Viețile oamenilor sunt concordante modelelor culturale. Drepturile nu mai sunt privite ca aparținând indivizilor și fiind rezultatul auto-conservării, ci, mai degrabă, imaginând drepturile ca pe revendicări fundamentale, decurgând din relațiile umane de diferite grade de privatitate. Drepturile și responsabilitățile relaționale ar remarca gama de responsabilități care decurg din relațiile umane, din interdependențe. Se pot evidenția influențele relațiilor față de viața personală a celor implicați, dimensiunea continuității relațiilor.

Relațiile din cadrul familiei se înscriu în contextul relațiilor de vecinătate, religioase, etnice, etc. până la cercuri foarte largi de indivizi, incluzând chiar și pe cei ce stabilesc politica publică. De aici necesitatea de a stabili o relație între viața de familie și ordinea politică și economică. O teorie a drepturilor și a responsabilităților relaționale va cuprinde nu numai libertățile individuale, ci și drepturile de a întemeia și menține asocieri private compatibile cu concepțiile publice asupra responsabilităților pe care acele asocieri le atrag după sine, subsumând conexiunile dintre familii și comunitatea lărgită (Martha Minow, Mary Lyndon Shanley, 2001 :141).

Vârsta medie la care se căsătoresc femeile în lume: 

SUA - 25 de ani Germania - 28,2 ani Danemarca - 30,1 aniMarea Britanie - 27,7 aniItalia - 27,1 ani Spania - 29,1 aniElveția - 28,2 ani Irlanda - 28,2 aniFranța - 29,1 ani Finlanda - 28,3 ani Belgia - 26,6 ani Austria - 27,9 aniCanada - 27,4 ani Japonia - 27,3 aniÎn România, vârsta medie la prima căsătorie e în continuă creștere, ajungând în anul 2008 la 31 de ani la bărbați și la 27,7 ani la femei.

A new study suggests that people should get married between the ages of 28 and 32 if they don’t want to get divorced, at least in the first five years.

Before we proceed to the explanation: Don’t shoot me if you’re older than that and not married yet. These are just statistics and can in no way account for your personal situation, or that last cheater/psycho/narcissist you wasted 18 months on. Nobody’s blaming you. You are a wonderful and entirely loveable person.

The study was done by Nick Wolfinger, a sociologist at the University of Utah, and published by the generally pro-marriage Institute of Family Studies. It suggests that people who get married between 28 and 32 split up least in the ensuing years. This is a new development; sociologists formerly believed that waiting longer to get hitched usually led to more stability, and there was no real sell-by date.

Wolfinger analyzed data from 2006-2010 and the 2011-2013 National Survey of Family Growth. He found a sort of upside down bell curve. “The odds of divorce decline as you age from your teenage years through your late twenties and early thirties,” he writes. “Thereafter, the chances of divorce go up again as you move into your late thirties and

early forties.” For each year after about 32, the chance of divorce goes up about 5% says the study. While Wolfinger’s research generated considerable interest in the media, it was also met with a healthy dose of scepticism.

So is there really such a thing as the “best” age to get married?  One of the UK’s best-known marital therapists, Andrew G Marshall, feels that we may be trying too hard to show we’re in the “perfect relationship”.

“It fits in with our idea that there’s such a thing as a full partner, who understands us 100 per cent, and because we’re on exactly the same wavelength all our problems are going to fall away and we’re going to have a perfect relationship,” he tells The Independent.

“I think the best age to get married is when you’re both ready and want to do it,” he says.  

“Marriage is a wonderful institution. Because living together is a private arrangement, whereas getting married is a public one: it brings your partner into your family, and provides them with more loving support. 

“It also makes you think twice before you separate, and that’s generally a good thing. We choose people for a reason, and that reason is normally growth. And growth involves conflict, which we're often terrified of, but actually it’s really good for us.”

He suggests that couples often get caught up in the cliché of “I love you, but I’m not in love with you”, because they supress their differences.  

Many women feel pressured to get hitched by a certain age. And even though the "Princeton Mom" says you should lock down a husband before you graduate college, the data doesn't exactly agree. According to the 2013 U.S. Census Bureau numbers, the median age at first marriage is about 27 years old for women and 29 for men. While that definitely doesn't mean you need to aim for that number, research suggests that it's not a bad time to start looking for Mr. Right.