Cuprins

1. Bucovina şi Episcopia Bucovinei până la înfiinţarea Mitropoliei

2. Înfiinţarea Mitropoliei Bucovinei

3. Istoricul Mitropoliei de la Mitropolitul Eugenie Hacman la

vicarul Emilian Antal

4. Desfiinţarea Mitropoliei

1

1. Bucovina şi Episcopia Bucovinei până la înfiinţarea Mitropoliei

Acest spaţiu şi-a făcut apariţia pe scena istoriei încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. În această perioadă teritoriul numit Moldova de Sus, cu regiunile Cernăuţi şi Suceava a reprezentat nucleul statului feudal Moldova întemeiat în 1359.1

De la mijlocul secolului al XIV-lea până la 1775 partea nordică a statului feudal Moldova va fi dominată de o puternică viaţă românească prin instituţii, lăcaşuri de cult şi de cultură.2

În această regiune s-a desfăşurat o viaţă spirituală activă, concentrată mai ales în jurul unor mănăstiri celebre: Putna, Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ, Arbore, Solca, Dragomirna etc.. Ea a cunoscut o dezvoltare economică puternică atât datorită stabilirii capitalei Moldovei la Suceava (începând cu anul 1387), cât şi datorită unei reţele de căi comerciale interne şi internaţionale şi puncte de apărare (cetăţile Suceava şi Hotin). Tradiţia bizantină şi influenţele venite din vestul Europei s-au regăsit materializate în splendidele monumente de arhitectură medievală, majoritatea fiind ridicate în secolele XV-XVI prin contribuţia financiară a domnilor şi boierilor moldoveni şi efortul populaţiei ţării.

Mutarea capitalei la Iaşi (1564) a avut consecinţe nefaste asupra evoluţiei sociale şi economice a părţii de nord a Moldovei şi, în special, asupra ritmului de dezvoltare a Sucevei. Astfel, până spre sfârşitul veacului al XVIII-lea viaţa populaţiei din viitoarea Bucovină s-a desfăşurat în tiparele unui feudalism întârziat, patriarhal, în cadrul unei societăţi marcate de prezenţa instituţiilor specifice perioadei: Domnia şi Biserica, resimţind din plin efectele negative ale conflictelor dintre Poartă şi Regatul Poloniei sau Rusia.

Anul 1775 va fi unul de răscruce pentru acest ţinut românesc; efectele pierderii teritoriale a nordului Moldovei s-au răsfrânt şi asupra bisericii.3 Amintim că în Europa era perioada de împărţire a sferelor de influenţă între Imperiul Otoman şi cel Habsburgic.4 Astfel, la 7 mai 1775, la Istambul, se semna Convenţia austro-otomană, alcătuită din patru puncte, prin care nordul Moldovei, numit de austrieci Bucovina5 (Ţara Fagilor, în limba germană Buche 1 Prof. Dr. Nicolae Ciachir, Din istoria Bucovinei, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1999, p. 7 Acest an reprezintă deasemenea intrarea în rândul statelor feudale independente din sud-estul Europei a Moldovei.2 Idem, Bucovina între două răpiri, în „Revista de istorie militară”, martie, Bucureşti, 1992, p. 33 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucureşti, Ed. I.B.M.B.O.R., 1981 p.4484 Mihai Bărbulescu, Istoria României, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 300.5 Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totuși, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se și utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Țara de Sus/Țara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun și Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenți români de la Cernăuți: Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu, care au înființat societatea cu același nume în 1875)

2

înseamnă fag, aceeaşi semnificaţie având-o şi cuvântul slav buk), intră în componenţa Imperiului Habsburgic. Conform recensământului austriac din 1776 acest teritoriu cu o suprafaţă de 10.441 km avea o populaţie de 70.000 locuitori cu următoarea structură etnică: 85,33 % erau români, 10,66 % slavi și 4 % alte naţionalităţi.6

Reorganizarea noului teritoriu al statului austriac s-a făcut în mai multe etape şi a culminat în 1783, an în care au fost secularizate moşiile mănăstireşti şi episcopale, înfiinţându-se Fondul bisericesc, care avea misiunea de a întreţine Biserica şi şcoala.7 A fost o lovitură brutală pentru viaţa monahală de aici deoarece toate mănăstirile au fost desfiinţate, excepţie făcând Putna, Dragomirna şi Suceviţa.

Aici Biserica Ortodoxă nu avea o organizare unitară. Sudul regiunii era supus Mitropoliei de la Iaşi care o conducea printr-un dichiu, iar nordul provinciei era organizat într-o eparhie numită Episcopia Rădăuţilor.

La 24 aprilie 1781 a avut loc o înţelegere între mitropolitul Gavriil Calimachi de la Iaşi ( 1760- 1786) şi episcopul de la Rădăuţi Dosoftei Herescu (1750-1789) prin care s-a început arondarea eparhiei bucovinene. Practic, s-au făcut schimburi de teritorii în aşa fel încât episcopia de la Rădăuţi să conducă spiritual şi canonic toate ţinuturile regiunii luate de austrieci în ocupaţie. Această iniţiativă a aparţinut guvernatorului militar al provinciei, Baronul Ensenberg8. Tot el a fost cel care a sugerat episcopului Dosoftei de la Rădăuţi să-şi stabilească reşedinţa episcopală la Cernăuţi, oraş ales de habsburgi drept capitală a Bucovinei9. Trebuie să subliniem aici un lucru foarte importat în ceea ce-l priveşte pe Dosoftei Herescu. El a izbutit să readucă moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava din Polonia duse acolo odată cu mitropolitul Dosoftei în anul 1686 de către regele polon Jan Sobieski. Revenirea sfintelor moaşte la Suceava s-a întâmplat în anul 1783, ele fiind aşezate în biserica mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava, unde se găsesc şi în prezent.

Politica stăpânitorilor10 a fost, în general, una favorabilă Bisericii Ortodoxe de aici, Biserică majoritară, cel puţin la început, deoarece nu peste mult timp s-a trecut la subordonarea bisericii faţă de stat printr-un decret imperial numit Dreptul statului asupra bisericii. De aici încolo s-a început o politică de cenzurare a activităţii bisericii.11 Acest lucru s-a întâmplat pe timpul domniei lui Josef al II-lea care a recunoscut oficial Biserica Ortodoxă din

6 Ioan Nistor, Istoria Bucovinei., Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 12.7 Prof. Dr. Nicolae Ciachir, Din istoria Bucovinei, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1999, p. 44.8 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 2. 9 Ibidem, p. 3: Împăratul Josef al II-lea (1765-1790) a ales Cernăuţiul capitală a Bucovinei.10 Am preferat această formulare deoarece Imperiul Habsburgic a devenit ulterior (în perioada 1804-1867) Imperiul Austriac, iar mai apoi Imperiul Austro-Ungar (aceasta nu a fost niciodată denumirea oficială a Imperiului ci el se numea Imperiul Austriac şi Regatul Maghiar, cunoscut şi ca Monarhia Dunăreană), stat dualist în perioada 1867-1918.11 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p.7

3

Bucovina şi chiar a primit să fie numit Patron Suprem al Bisericii Ortodoxe din Bucovina.12

Mutarea oficială a episcopiei Bucovinei la Cernăuţi s-a făcut la 12 decembrie 1781, iar episcopul Dosoftei a fost numit de Baronul Ensenberg episcop exempt al Bucovinei, la instalare oferindu-i o cruce de aur cu numele împăratului13. Titlul de episcop exempt (autonom) îl situa pe Dosoftei înafara canoanelor, ceea ce îl face să ceară împăratului titlul de mitropolit al Bucovinei şi numirea unuia dintre apropiaţii lui ca episcop sufragan, pentru ca astfel să se poată conforma prescriptelor sinodale ortodoxe.

Răspunsul la cererea lui Dosoftei a venit în data de 5 iulie 1783 şi nu a fost deloc unul favorabil, este emisă o patenta imperială prin care Episcopia Bucovinei devenea sufragană mitropoliei sârbe14, acesta fiind lucrul cel mai reprobabil deoarece Biserica din Bucovina a fost scoasă de sub jurisdicţia Mitropoliei de la Iaşi şi trecută sub Mitropolia ortodoxă de la Karlowitz. Clerul bucovinean a protestat energic întrucât prin această mutare s-au deschis şi mai larg porţile slavismului spre ortodoxia românească din Bucovina însă pentru moment doleanţele lor nu se potriveau cu calculele habsburgilor.

Administraţia militară, care reprezenta despotismul luminat al lui Josef al II-lea, a intervenit abuziv în structurile de organizare ale ierarhiei bisericeşti pentru a elimina orice rezistenţă din partea acesteia. Prin subordonarea Episcopiei bucovinene unei mitropolii sârbe şi prin importul de clerici sârbi, care erau puşi în funcţiile cele mai înalte, stăpânirea habsburgică desconsidera şi umilea clerul autohton. Nemaisuportând această stare de înjosire, unele personalităţi distinse de clerici români au urmat exemplul unor boieri autohtoni şi, în semn de protest, au părăsit Bucovina, trecând cordonul în Moldova. Printre ei se număra învăţatul arhimandrit Vartolomeu Măzăreanul, conducătorul renumitei Academii Teologice de la Putna, şi ieromonahul cărturar Gherasim Clipa, viitorul episcop de Huşi şi Roman. Acelaşi lucru l-a făcut şi clericul Meletie Lefter Brandaburul din Suceava, devenit apoi episcop la Huşi şi Roman şi, din 1844, mitropolit al Moldovei.15

Anul 1783 a fost unul dramatic pentru viaţa bisericească din Bucovina. După supunerea eparhiei, mitropoliei de Karlowitz, au urmat alte două măsuri menite să risipească urma de pace rămasă aici: prima a fost o lovitură brutală pentru viaţa monahală de aici deoarece toate mănăstirile au fost desfiinţate, rămânând doar trei: Putna, Dragomirna şi Suceviţa. În același timp cu desființarea mănăstirilor, s-a făcut şi secularizarea averilor acestora. Cu ocazia vizitei sale în Bucovina, Împăratul Josef al II-lea porunci ca toate averile

12 Prof. Dr. Nicolae Ciachir, Din istoria Bucovinei, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1999, p 4713 Mihai Iacobescu, Din Istoria Bucovinei Vol. I (1744-1862) - De la administraţiamilitară la autonomia provincială, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993, pp.192-193. De precizat este faptul că această cruce primită de Dosoftei era similară celei peimite de Atanasie Anghel la Viena în 1701.14 Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 3515 Ioan Căpreanu, Bucovina: Istorie şi cultură românească (1775-1918), Editura Moldova, Iaşi, 1995, pp. 23-24

4

bisericeşti şi mănăstireşti, să treacă sub administraţia statului pentru a forma din ele un fond pentru întreţinerea bisericilor şi şcolilor. Prin crearea fondului bisericesc s-a pus o temelie solidă pentru întreţinerea şi înzestrarea eparhiei bucovinene.16

Cu toate acestea viaţa bisericească în Bucovina acelor timpuri făcea vizibile progrese, deşi condiţiile nu mai erau demult favorabile, la 1786 Bucovina este încorporată administrativ în provincia Galiţia, o nouă încercare atât pentru clerul şi credincioşii cât şi pentru boierii bucovineni.17

Acesta este momentul în care a început imigrarea rutenilor, deoarece raportul episcopului Dosoftei 1785 şi Regulamentul duhovnicesc din 1786 constată în Bucovina 26.731 respectiv 27.245 de familii ortodoxe exclusiv români sau moldoveni.18

Episcopul Dosoftei de care am mai pomenit până acum a fost sprijinul care a menţinut mereu vie conştiinţa naţională (românească) şi religioasă (ortodoxă) a păstoriţilor săi. El a reuşit să dea o organizaţie solidă acestei eparhii prin înfiinţarea unui consistoriu, prin regularea parohiilor, prin obţinerea obligativităţii învăţământului primar şi înfiinţarea de şcoli primare şi prin deschiderea unei şcoli Clericale care avea menirea de a înlocui Academia de la Putna despre activitatea căreia nu se mai ştie nimic din anul 1778.19

După moartea lui Dosoftei urmaşii săi, probabili mai înstruiţi, dar şi mai ambiţioşi, n-au întărit, ci dimpotrivă au slăbit mai curând acest fundament solid, îngăduind guvernului o ingerinţă şi mai mare în treburile bisericeşti şi deschizând larg porţile acestui vechi aşezământ românesc fugarilor galiţieni (ruteni), care nu căutau în el mângâiere sufletească, ci teren de agitaţie pentru înfăptuirea planurilor lor confesionale şi naţionale.20

Lui Dosoftei mort în 22 ianuarie 1789 îi urmează în scaun Daniil Vlahovici, un episcop sârb care a favorizat întărirea elementului slav în Bucovina, lucrul cel mai damnabil, dar nu singura lui greşeală. Asupra activităţii sale, ce-a mai bună caracterizare ne-o dau două mărturii contemporane. Prima este a unui călător străin ce-l vizitează în jurul anului 1804: episcopul Daniil era un moşneag venerabil cu o barbă albă, căruia îi luceau ochii de fericire când pomenea numele lui Josef al II-lea. Destul de sugestiv, acest instantaneu este completat de un alt contemporan al episcopului, Ioan Budai-Deleanu: cunoştinţele lui nu erau deloc mai largi decât cele ale unui popă de sat, fiindcă demnitatea de episcop l-a făcut numai mai îngâmfat, nu însă şi mai cuminte.21

Păstorirea lui Daniil nu a revărsat mult bine în Bucovina, el neavând nici o legătură sufletească cu clerul şi poporul bucovinean, s-a sprijinit în toate acţiunile sale, numai pe puterea guvernului, atrăgând de partea sa şi o bună parte

16 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p.1817 Prof. Dr. Nicolae Ciachir, Din istoria Bucovinei, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1999, p 4718 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p.2619 Ibidem, p. 27 20 Ibidem, p. 2821 Idem, Românii şi rutenii în Bucovina, Cernăuţi, 1915, p. 197

5

a preoţimii, încurajând dezlipirea acesteia de popor. Din timpul său datează în Bucovina majoritatea numelor slavizate, mai ales cele ale preoţilor, terminate cu sufixul –vici.

Păstorirea de 33 de ani a sârbului Daniil Vlahovici i-a favorizat mult pe rutenii aşezaţi aici,22 primindu-i la ortodoxie (acestia fiind uniţi) şi accentuând prin aceasta credinţa drept-slăvitoare în paguba sentimentului naţional românesc.23

Revenirea pe scunul episcopal din Cernăuți a unui român descendent al unei familii bucovinene vechi a adus multe speranţe pentru românii de aici. Isaia Baloşescu nu a năruit aceste speranţe deoarece a recuperat multe din concesiile făcute de înaintașul său. Printre acestea se numără: înfiinţarea Institutului Teologic din Cernăuţi24 şi înfiinţarea unui Seminar clerical pe lângă acest Institut. A mai dorit de asemenea să recupereze şcolile primare pe care sârbul Daniil, aservit guvernului le cedase pentru învăţarea limbii germane şi pentru predarea religiei catolice. Demersul său nu a avut succes, glasul său strigă în pustiu25. Episcopul Isaia se îngrijeşte mult şi de mănăstirea tinereţilor sale26, construind aici un paraclis în care a şi fost înmormântat27

La 8 mai 1835, este numit episcop al Bucovinei, fostul Vicar Arhidiecezan, Eutimie-Eugenie Hacman. La 15 august este hirotonit episcop de Mitropolitul de Karlowitz, ca şi înaintaşii săi.

Istoricul Ion Nistor, un naţionalist bucovinean, critică în termeni foarte duri activitatea şi personalitatea acestui păstor sufletesc al bucovinenilor. Alti istorici sunt mai rezervaţi în ceea ce-l priveşte pe Eugenie, găsindu-i circumstanţe atenuante. Cert este faptul că a făcut şi lucruri bune pentru episcopia păstorită: înfiinţează şcoli confesionale (1837), adoptă un nou plan de organizare a episcopiei (1843), introduce limba română ca limbă de predare la Institutul Teologic (1848), pune temelia catedralei mitropolitane (1844) şi o sfinţeşte în iulie 1864, an în care se începe şi construirea reşedinţei mitropolitane şi a seminarului.

Dar toate aceste realizări pe plan administrativ, unele cu caracter chiar naţional nu compensează cu faptele care îl condamnă: era contrar oricărei manifestaţii cu caracter naţional-românesc, încuraja accederea rutenilor în posturile de administraţie în defavoarea românilor, o atitudine filo-slavă ferventă, dar ceea ce îl inculpă cel mai mult este punerea intereselor sale mai presus de cele ale păstoriţilor săi, neacceptând subordonarea episcopiei Bucovinei mitropoliei de la Sibiu şi cerând înfiinţarea Mitropoliei Bucovinei.28

22 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucureşti, Ed. I.B.M.B.O.R., 1981 p. 34623 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 3824 Ibidem, p. 40. Sub Daniil Vlahovici Şcoala clericală a lui Dosoftei fusese închisă. Spre deosebire de aceasta limbile de predare la Institut erau latina, greaca şi germana. 25 Ibidem, p. 4326 Pr. Valenciuc Dumitru, Ierarhii Bucovinei, Ed. Muşatinii-Bucovina viitoare, Suceava, 2001, p. 5027 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 4328 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 98

6

2. Înfiinţarea Mitropoliei Bucovinei

Păstorirea lui Eugenie Hacman a fost una îndelungată. Perioada de 38 de ani (8 mai 1835 – 31martie 1873) în care acesta a condus destinele eparhiei bucovinene a fost marcată pe plan istoric de numeroase evenimente de importanţă majoră.

Primul dintre acestea a fost Revoluţia de la 1848 care pornind din Franţa a avut ecouri în mai toată Europaşi deci, şi în Imperiul Austriac. Popoarele supuse monarhiei vieneze (români, maghiari, sârbi, croaţi, polonezi, sloveni, cehi) se ridică la luptă şi cer libertate. Astfel la 20 mai 1848 fruntaşii români din Bucovina au convocat Marea Adunare Naţională la Cernăuţi. Aceasta a adresat împăratului de la Viena o petiţiune29 formată din douăsprezece puncte din care reţinem pe cele ce privesc în mod deosebit Biserica:

Alegerea episcopului de către un congres compus din preoţi şi mireni; Regularea afacerilor bisericeşti în conformitate cu spiritul timpului; Administrarea fondului religionar şi încredinţarea dreptului de a dispune

asupra lui unui comitet de Români ortodocşi din toate stările, sub controlul Dietei provinciale.30

La începutul anului 1949 episcopul Eugenie se puse din nou în fruntea unei delegaţii, pe care o conduce înaintea tânărului împărat Francisc Josef I, pentru a-i aduce omagiile Bucovinei cu ocazia urcării pe tron şi pentru a-i prezenta un Promemoriu, ce cuprindea dorinţele de autonomie a ţării (faţă de Galiţia) şi bisericii (faţă de Mitropolia de Karlowitz).31

Se ştie că revoluţia a fost înfrântă, dar totuşi noua constituţie promulgată de austrieci în 1849 satisfăcea doleanţele românilor bucovineni privitoare la autonomia ţării, deci, regiunea a fost despărţită de Galiţia devenind ţară de coroană ereditară (ducat autonom) condusă de un guvernator subordonat direct împăratului.

Fruntaşii Românilor din Bucovina consideră acest moment unul prielnic pentru a-i cere împăratului crearea unei mitropolii comune pe seama tuturor românilor din Monarhia Austriacă. Cum această Mitropolie avea să aibă sediul la Sibiu şi episcopia Bucovinei să-i fie supusă, despoticul Eugenie, cum îl numeşte Ion Nistor, fu silit de împrejurări să sprijine, contra convingerilor sale, aceste postulate româneşti.32 Dar acest lucru nu dură foarte mult, deoarece un an mai târziu, episcopul Eugen refuză să sprijine această idee naţională în Congresul de la Viena şi mai apoi în marele sinod al bisericii bucovinene de la Cernăuţi.

29 Mihai Iacobescu, Din Istoria Bucovinei, vol. I, ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1993, p. 58. 30 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 6031 Ibidem32 Ibidem, p. 61

7

Tergiversând şi oscilând în susţinerea cauzei româneşti, episcopul Eugenie nu s-a înşelat în aşteptările sale deoarece în 1851 Constituţia din 1849 a fost abrogată şi reintrodus vechiul sistem absolutist de guvernare. Perioada 1851-1860 a fost epoca cea mai întunecoasă din istoria bucovinei. Odată cu noua constituţie (1860) reîncepe lupta bucovinenilor pentru ruperea legăturilor cu Karlowitz-ul şi supunerea eparhiei Bucovinene mitropoliei române de la Sibiu. Dar acest lucru nu era pe placul lui Eugenie. El dorea mai mult. Ion Nistor spune: Mitra episcopală era prea strâmtă pentru capul lui Eugenie din Văslăuţi; acest cap nătâng şi capricios, tindea la strălucirea mitrei mitropolitane. Şi cum mitra mitropoliei româneşti era rezervată marelui Andreiu Şaguna de la Sibiu, pentru vanitosul Eugenie, trebuia făurită o mitră nouă româno-rutenă-sârbească cu strălucirea împrumutată de la vechea episcopie a Rădăuţilor şi de la cele două episcopii sârbeşti din Dalmaţia. Iată, motivul în toată nuditatea sa, pentru care Eugenie n-a cruţat nici un mijloc pentru a zădărnici legătura bisericii bucovinene cu Ardealul.

Reorganizarea Imperiului Austriac după principiul Monarhiei dualiste în anul 1867 a adus speranţa pentru Eugenie. Episcopia Bucovinei nu mai putea depinde canonic de Mitropolia de Karlowitz deoarece aceasta se afla sub sfera de influneţă a Regatului Maghiar, în timp ce Bucovina revenea Imperiului Austriac.33 Nici la Mitropolia Ardealului nu mai putea fi afiliată episcopia Bucovinei deoarece în aceeaşi situaţie era şi Transivania care revenise de asemenea Regatului Maghiar.34

Guvernul din Viena ducea o politică vizibilă de deznaţionalizare. De aceea, de-a lungul timpului s-au organizat diferite societăţi culturale (cel mai bun exemplu este Arboroasa) care au încercat să sensibilizeze opinia publică asupra acestor nedreptăţi.35 Una din acţiunile proromâneşti din Bucovina o constituie şi manifestaţia studenţească de la Putna, din anul 1871, din al cărui comitet de conducere făcea parte şi Mihai Eminescu, care era legat atât de mult de dulcea Bucovină36, dar şi inegalabilul compozitor Ciprian Porumbescu care a şi fost închis după 6 ani pentru această acţiune.

Pentru ca Ungaria să nu creeze pretenții asupra teritoriului Dalmat care aparţinea Cisleitaniei37, pentru despărţirea românilor din Bucovina de ceilalţi români, a sârbilor din Dalmaţia de conaţionalii lor sârbi, şi pentru separarea populaţiilor de aceeaşi origine, limbă şi confesiune din cele două părţi componente ale imperiului, se crează prin decretul imperial din 23 ianuarie 1873

33 Ibidem, p. 9534 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucureşti, Ed. I.B.M.B.O.R., 1981 p. 34635 Mihai Eminescu, Răpirea Bucovinei, în „Publicistica lui Eminescu” de D. Vatamaniuc, ed. Junimea, Iaşi, 1985, p. 60.36 Ibidem, p. 61. Amintim că Luceafărul poeziei româneşti era bucovinean după tată căci Gheorghe Eminovici era originar din satul Călineşti, judeţul Suceava. Eminescu a iubit mult Bucovina şi datorită studiilor făcute la Cernăuţi între 1858-1863. Acestui pământ românesc el i-a dedicat o memorabilă poezie, „La Bucovina”, publicată în revista Familia din Sibiu la 14 august 1866.37 Partea austriacă a Imperiului Austro-Ungar.

8

Mitropolia Bucovinei ce cuprindea Arhiepiscopia Bucovinei, şi două episcopii sufragane sârbe din Dalmaţia: Zara şi Cattaro.

Această veste a provocat un val formal de proteste din partea unor clerici bucovineni, însă mai serios era protestul Mitropolitului Moldovei, care mai purta şi de numirea de al Sucevei, Calinic Miclescu, care îşi afirma drepturile sale canonice asupra eparhiei bucovinene.

Dar aceste proteste, nu foarte categorice, nu au avut putinţa de a schimba ceva în hotărârea luată de Guvernul de la Viena în înţelegere cu episcopul Eugenie.

Agitaţia spiritelor se potoli în urma asigurării guvernului că mijloacele fondului bisericesc din Bucovina nu vor putea fi utilizate pentru nevoile celor două episcopii sufragane.

Astfel, primul Arhiepiscop şi Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei, Eugenie Hacman, este numit de împărat cu această titulatură la 23 ianuarie 1873. Dumnezeu a vrut însă ca acest despot, cum îl numea Ion Nistor, să nu apuce a fi intronizat murind în Viena, la 31 martie 1973. Pentru a ne face o idee generală asupra persoanei şi activităţii sale foarte sugestiv este un pasaj din necrologul său: Nume străin a purtat, străinilor le-a servit, în străinătate a şi murit precum merită. Acum e-n Bucovina! Sărman pământ, ţărână nefericită! Tu să păstrezi rămăşiţele omului care te-a batjocorit, care ţi-a persecutat şi asuprit pe fii tăi după placul străinilor, ţi-a călcat în picioare drepturile tale naţionale şi legile tale bisericeşti, te-a despoiat de averile tale, te-a vândut şi trădat în mâinile veneticilor pentru nişte titluri deşarte şi nedrepte, şi tu să-l primeşti şi să-l păstrezi în sânul tău!? Mai bine, mai just ar fi fost, dacă ar fi rămas el acolo, unde îl dusese soarta să moară; căci ea însăşi de bună seamă l-a aflat nedemn de pământul tău, blândă Bucovină.38

3. Istoricul Mitropoliei de la Mitropolitul Eugenie Hacman la vicarul Emilian

AntalMoartea neintronizatului mitropolit Eugenie Hacman lasă scaunul, acum

mitropolitan, din Cernăuţi liber. Aici nu s-a pus niciodată problema unei lupte pentru scaunul episcopal cu toate că averile mitropoliei adunate în Fondul Religionar Ortodox din Bucovina, nu erau deloc de trecut cu vederea. Acest lucru se întâmpla deaorece lupta se dădea mereu pentru scaunul de arhimandrit diecezan, stiut fiind faptul că o dată numit în acest post, doar viaţa prea lungă a ierarhului titular, îl împiedica să se înalţe în scaunul atât de râvnit de unii, dar

38Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 104

9

de cele mai multe ori, primit ca o răspundere fără margini înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.39

Teofil BendellaLa moartea lui Eugenie vicar general şi arhimandrit arhidiecezan era

Teofil Bendella şi prin urmare, după o scurtă sedisvacanţă împăratul îl numi la 12 noiembrie 1873 în funcţia de arhiepiscop şi mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei.

Teofil Bendella era cernăuţean, născut la 8 mai 1814, îşi urmează studiile liceale şi teologice în oraşul său natal. Se călugăreşte în anul 1836, an în care pleacă la Viena pentru completarea studiilor. Reîntors în ţară după Crăciunul anului 1838, este hirotonit diacon şi numit prefect de studii al Seminarului Clerical din Cernăuţi. În 1840 este hirotonit preot şi avansat ca director al Seminarului, funcţie ce o va îndeplini până în 1857 când devine arhimandrit consistorial şi vicar general episcopesc.40 Această funcţie o va îndeplini timp de 16 ani după care va fi numit mitropolit.

În privinţa hirotonirii sale exista o problemă: mitropolitul de Karlowitz nu mai dorea să hirotonească episcopi pentru Bucovina41 de aceea s-a ajuns la o înţelegere cu Mitropolitul Ardealului Procopie Ivacicovici, care împreună cu episcopul Aradului Miron Romanul îl hirotonesc pe Teofil în biserica catedrală din Sibiu la 21 aprilie 1974. Aceasta a fost prima dar şi cea din urmă hirotonie a arhiereilor bucovinei în Ardeal.42

Întors în Bucovina, bătrân şi bolnav, Teofil, nu mai are energia de a face faţă situaţiei destul de grele din eparhia sa, însă istoria nepărtinitoare îl reţine ca pe un bun român, aderent convins al ideilor naţionale şi ocrotitorul clerului.43

Dacă primele două calităţi au fost mult mai evidente în perioada tinereţii lui Teofil, după urcarea sa în scaunul mitropolitan s-a îngrijit cu precădere de bunăstarea clerului, oferindu-le din fondul bisericesc măriri de salarii şi gradaţii anuale care deasemenea erau concretizate în bani.

Bătrân şi bolnav după cum am mai amintit, Teofil a arătat multă dragoste şi pricepere pentru străduinţele naţionale şi culturale ale Românilor Bucovineni. Aceasta se vede din faptul că la ordinul său, se introduce în eparhia Bucovinei scrierea cu litere latine înlocuind astfel buchiile chirilice menţinute de Hacman cu multă îndărătnicie. Aceste idei nationale româneşti nu erau deloc pe placul stăpânitorilor(care duceau o politică vizibilă de denaţionalizare.44) si cu atât mai puțin a rutenilor ce deveniseră destul de numerosi în timpul păstoririi lui Eugenie Hacman.

După numai un an de păstorire, dar nu cu puţine realizări, trece întru dreptate în ziua de 21 iulie 1875 la Franzenbad în Bohemia, unde plecase 39 Pr. Valenciuc Dumitru, Ierarhii Bucovinei, Ed. Muşatinii-Bucovina viitoare, Suceava, 2001, p. 840 Ibidem, p. 5941 Menţionăm faptul că până acum toţi episcopii bucovineni au fost hirotoniţi de Mitropolitul de Karlowitz.42 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 10643 Ibidem, pp. 106-10744 Mihai Eminescu, Răpirea Bucovinei, în „Publicistica lui Eminescu” de D. Vatamaniuc, ed. Junimea, Iaşi, 1985, p. 60.

10

pentru a-şi vedea de sănătate.45 A fost adus la Cernăuţi şi înmormântat în capela mitropolitană alături de Dosoftei Herescu.

Teoctist BlajeviciDe la moartea lui Teofil şi până la numirea unui nou episcop, o perioada

destul de lungă (21 iulie 1875-22 martie 1877), locotenenţa este asigurată de vicarul arhidiecezan Teoctist Blajevici.

Tudor Blajevici, aşa se numea din botez mitropolitul Teoctist de mai târziu, s-a născut în familia preotului din Tişăuţii Sucevei. Îşi urmează studiile gimnaziale la Suceava şi mai apoi pe cele teologice la Cernăuţi, se căsătoreşte şi este hirotonit preot în anul 1832 pe seama parohiei Strojineţ de unde se va transfera mai apoi la Prisăcăreni. Rămas văduv se călugăreşte primind numele de Teoctist. Pentru o vreme este spiritual, iar din 1857 rector al Seminarului Clerical din Cernăuţi, deţinând în paralel şi funcţiile de catehet la Şcoala de Cântăreţi şi Şcoala pedagogică din Cernăuţi.46 Din 1848 este şi asesor şi consilier referent al Consistoriului Episcopal Cernăuţi, iar din 1863 egumen al Mănăstirii Dragomirna până în 1874 când va fi numit de către împărat vicar diecezan.

Teoctist era unul din puţinii cărturari bucovineni care înainte de 1848 se îndeletnicea cu scrisul în limba română fiind unul din colaboratorii cei mai zeloşi a unor reviste cu caracter naţionalist, publicând în acestea sub pseudonimul Şoimul atât proză cât şi versuri.

În anul 1875, s-a înfiinţat la Cernăuţi, Universitatea germană, în cadrul căreia funcţiona şi o facultate de Teologie greco-orientală (ortodoxă).47 Această facultate era înfiinţată pe cheltuiala fondului Bisericesc şi înlocuia Institutul Teologic ce funcţionase până acum în eparhia bucovineană. Cursurile se predau în limba română şi în limba germană. Fiind singura facultate de Teologie Ortodoxă din cuprinsul Monarhiei Austro-Ungare aici veneau şi foarte mulţi studenţi din Dalmaţia, Bosnia, Slovenia, Serbia şi chiar Bulgaria.48

De la 1875 înainte, toţi candidaţii la preoţie din cuprinsul eparhiei bucovinene erau obligaţi să termine Facultatea de Teologie. Astfel, Arhidieceza Bucovinei a ajuns să aibă nu numai clerul cel mai bine dotat (datorită averilor fondului bisericesc), dar și cel mai instruit în disciplinele Teologice din toate eparhiile ortodoxe.49 Acestă părere o împărtășește și Pr. Prof. Mircea Păcurariu când afirmă că prin profesorii ei Facultatea din Cernăuți a devenit, la vremea ei, cea mai bună Facultate de Teologie din lume.50

Revenind la personalitatea Mitropolitului Teoctist, interesantă de menţionat este părerea unui contemporan anonim, corespondent al ziarului

45 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 10946 Pr. Valenciuc Dumitru, Ierarhii Bucovinei, Ed. Muşatinii-Bucovina viitoare, Suceava, 2001, p. 6147 Dr. I. Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina şi a rostului ei naţional-cultural în viaţa românilor bucovineni, ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1916, p. 6548 Idem, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 11249 Ibidem, p. 11350 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucureşti, Ed. I.B.M.B.O.R., 1981 p. 365

11

Timpul din Bucureşti. Acesta spunea despre bătrânul mitropolit: ca persoană privată, noul mitropolit este un om venerabil şi respectat şi nu ne putem aştepta la absolut nimic stricăcios precum nici la mult bine pentru biserica noastră ci mai mult la acest fel de „conservatorism apatic şi lipsit de puterea voinţei”, care ţinând cu scrupulozitate la convenţiile trecutului, se pierde în neactivitate.51

După numirea de către împărat şi hirotonirea sa în biserica grecească din Viena Teoctist reveni la Cernăuţi. Păstorirea sa de numai doi ani a fost una lipsită de evenimente de importanţă majoră, însă el rămâne în memoria bucovinenilor ca un amic sincer şi devotat intereselor bisericeşti şi naţionale. În timpul pregătirilor pentru Congresul bisericesc ce avea ca scop întocmirea unui regulament pentru reînfiinţarea acestei vechi instituţii (a căreia era un susţinător fervent), mitropolitul Teoctist muri.52 A fost înmormântat în cripta mitropolitană din Cernăuţi.

Silvestru Morariu-Andrievici.În locul lui Teoctist, a fost numit de către împărat, la 12 martie 1880

Silvestru Morariu-Andrievici, şi el fost vicar arhidiecezan. Fiu de preot, Silvestru s-a născut la 14 noiembrie 1818 în Mitocul Dragomirnei. A absolvit studiile teologice la Cernăuţi şi s.a căsătorit cu Elena şi ajunge preot la Ceahor unde păstoreşte aproximativ 20 de ani.53 Cleric tânăr fiind, i-a luat apărarea episcopului Eugenie ce-i oferea o oarecare protecţie.54 După moartea soţiei din 1853, rămâne văduv şi cu doi copii: Vasile şi Iuliana. Administează o vreme Protopopiatul Cernăuţi. Intrând în conflict cu episcopul Eugenie, pentru atitudinea sa naţionalistă, a fost suspendat o vreme, dar la protestele clericilor din Cernăuţi a fost repus în drepturi.

Episcopul Eugen este cel care îl cheamă în anul 1862 în funcţia de asesor consistorial şi profesor la Seminarul Clerical din Cernăuţi. De aici ajunge curând deputat în Parlamentul de la Viena din partea fondului religionar. Ca deputat a apărat cu multă energie interesele bisericii şi a neamului său. Acest lucru i-a atras suspendarea din mai toate funcţiile, chiar şi de la slujire(at sacris et ab oficiis). La acestea, conviins fiind de adevărul cauzei sale, Silvestru raspunse: Două adevăruri sunt, despre care, ajungând la maturitatea cugetării, m-am convins pe deplin din istoria neamului noostru: unul, că soarta bisericii noastre ortodoxe a sporit, numai prin conlucrarea tuturor factorilor bisericeşti, iar al doilea, că biserica a fost pururea limanul naţionalităţii, iar naţionalitatea română a fost sprijinul ortodoxiei.55

După moartea lui Eugenie, episcopul Teofil îl restitui în toate drepturile şi onorurile sale, iar Teoctist îl ridică la demnitatea de arhimandrit arhidiecezan şi vicar general (1 aprilie 1877). Mai trebuie precizat că intrarea lui în cinul

51 Familia, XIII, p. 191 apud Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 11152 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 11753 Pr. Valenciuc Dumitru, Ierarhii Bucovinei, Ed. Muşatinii-Bucovina viitoare, Suceava, 2001, p. 6354 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 11755 Ibidem, p. 119

12

monahal s-a făcut în anul 1874 şi că în anul următor Universitatea din Cernăuți îl proclamă Doctor Honoris Causa al facultății de Teologie.56

După moartea lui Teoctist, a fost instalat în scaunul mitropolitan Silvestru, care purtă toiagul arhipăstoresc cu cinste demnitate şi energie timp de 15 ani (1880-1895).57

A fost hirotonit arhiereu la 6 aprilie 1880 în biserica Sf. Treime din Viena şi mai apoi înscăunat la Cernăuţi la 27 aprilie acelaşi an.

La urcarea în scaunul mitropolitan, Silvestru, avea deja o bogată şi furtunoasă activitate literară. A fost unul dintre cei dintâi şi cei mai merituoşi autori de manuale de religie şi cărţi didactice româneşti din Bucovina. El a recunoscut însemnătatea predicii pentru deşteptarea şi întărirea simţului religios şi de aceia încă din 1860 alcătuieşte o carte de predici – prima carte de predici din Bucovina.

Episcopia ortodoxă din Bucovina, după ruperea ei de Mitropolia Moldovei, primea Sf. Şi Marele Mir de unde putea căpăta mai cu înlesnire58, de la Karlowitz, Iaşi sau chiar de la Kiev. După ridicarea la rangul de Mitropolie, s-a hotărât prepararea şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir la Cernăuţi. Mitropolitul Silvestru a supus această chestiune unui studiu amănunţit şi alcătui un proiect numit: Rânduiala la prepararea şi sfinţirea Mirului, pe care îl trimise episcopilor de dincolo de Cordun(din România) pentru aprobare. Acest proiect reprezintă o premieră în domeniu, fiind introdus în Mitropolia Bucovinei şi Dalmaţiei, dar rămânând valabil şi în eparhiile din Principatele Române.59

Silvestru a fost la timpul său aproape singurul cărturar bucovinean, care atingea în scrierile sale chestiuni de interes naţional. El reprezintă tipul clericului naţional, trezit la o nouă viaţă prin neobosita şi entuziasta activitate naţională a fraţilor Hurmuzachi şi a neuiatului Aron Pumnul. Glasul conştiinţei naţionale, înăbuşit vreme îndelungată de cel al ortodoxismului internaţional, începu să se afirme şi în rândurile clerului bucovinean.60

Nu la mult timp după numirea sa ca mitropolit în Mica Vienă61, fiind un vrednic reprezentat al curentului naţional român, în Viena au şi apărut primele acuze la adresa sa. Era catalogat ca partizan zelos al partidului federalist din Bucovina, iredentist, având sentimente puternice federaliste şi antigermane.

În opoziţie cu vienezii erau românii care se aşteptau ca el să pună capăt politicii confesionale de până atunci şi să inaugureze în biserică o nouă eră naţională.62

56 Pr. Valenciuc Dumitru, Ierarhii Bucovinei, Ed. Muşatinii-Bucovina viitoare, Suceava, 2001, p. 6357 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 11958 Ibidem, p. 12059Ibidem, p. 120.. Manuscrisul trimis spre examinare episcopului Melchisedec de la Roman se păstrează în Biblioteca Academiei Române.60 Ibidem, p. 12161 Mica Vienă era denumirea dată Cernăuţiului în special după instaurarea Monarhiei Dualiste, datorită elementului arhitectonic austriac puternic impropriat. În virtutea aceluiaşi fapt Ducatul Bucovinei era numit Mica Austrie.62Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 122

13

Deşi ar fi dorit, Silvestru nu a reuşit să îndeplinească aceste aşteptări ale românilor deoarece elementul rutean, încurajat de Eugenie, a ajuns un factor puternic în Bucovina. Având şi sprijinul guvernului rutenii se opuneau cu îndârjire tuturor măsurilor naţionale luate de Silvestru în vederea păstrării caracterului românesc al arhidiecezei sale.

Din multele realizări ale Mitropolitului Silvestru amintim că a reuşit înfiinţarea de scoli româneşti primare în comunele Ducatului, excepţie făcând comunele în care existau preoţi catolici; înfiinţarea a două clase cu predare în limba română la liceele din Cernăuţi şi Suceava, clase rezervate exclusiv românilor; convocarea Congresului bisericesc, chiar dacă cele mai importante doleanţe ale acestuia nu au fost aprobate de Coroană (punctele referitoare autonomia Bisericii, alegerea mitropolitului şi fondul religionar); zădărnicirea planurilor rutenilor de a se impune în administraţia bisericească; înfiinţarea Academiei Ortodoxe şi a Tipografiei Arhiepiscopale; imprimarea a 10.000 de de icoane; zidirea a numeroase biserici în Bucovina; grija pentru bunăstarea clerului; înfiinţarea primului jurnal bisericesc literar: Candela ai căror colaboratori au fost apropiaţii mitropolitului dintre care amintim: Vasile Mitrofanovici, Teodor Tarnavski, Vasile Găină, Vasile Tarnavski, VasileGheorghiu .

Pentru atitudinea naţională şi prin munca sa neobosită pentru binele bisericii şi al neamului, Silvestru a ajuns cel mai popular arhiereu din câţi a avut Bucovina vreodată. A murit în patria pe care a slujit-o, la Cernăuţi, în data de 3 aprilie 1895, vestea despre moartea sa trezind sincere regrete în inimile păstoriţilor săi.63

Arcadie Ciupercovici.Urmaşul lui Silvestru a fost Arcadie Ciupercovici. Istoricul bucovinean,

Ion Nistor, ni-l prezintă astfel: Un moşneag istovit, de 73 de ani care la urcarea în scaun n-avea nici un merit; n-a scris în viaţa sa nici un rând şi bine a făcut pentru că gurile rele susţineau că nici nu ştie să scrie ortografic; vorbea româneşte, nemţeşte şi ruteneşte deopotrivă de rău şi nu le putea scrie nici atât cât le vorbea; supus guvernului binefăcător care i-a apăsat pe cap mitra episcopală.64

Alexandru Ciupercă s-a născut în Câmpulung, într-o familie preoţească la 14 aprilie 1823. A absolvit liceul şi mai apoi Institutul Teologic din Cernăuţi, fiind hirotonit preot pe seama parohiei Cernnauca, de unde se mută la Milişăuţi. În 1861 rămâne văduv, iiar în anul 1866 intră în cinul monahal primind numele de Arcadie. În acelaşi an este ales egumen la Putna, din această funcţie conducând şi manifestaţiile care au avut loc aici cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la sfinţirea ctitoriei ştefaniene. În 1870 este ales vicepreşedinte al reprezentanţei judeţului Rădăuţi iar în perioada 1873-1879 este deputat din corpul I de alegere al marilor proprietari în Dietă. Perioada 1885-1891o petrece

63 Pr. Valenciuc Dumitru, Ierarhii Bucovinei, Ed. Muşatinii-Bucovina viitoare, Suceava, 2001, p. 6364 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, pp. 135-137

14

la Viena. Despre activitatea lui aici Ion Nistor aduce lămuriri: Arcadie, delegat al fondului în Parlamentul de la Viena, apasă ani de-a rândul, fotoliul de deputat, fără să-şi fi deschis gura în chestiunile româneşti.65 În cele din urmă, în 1896 a fost numit Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei.

Păstorirea lui Arcadie de 6 ani a fost, excluzând-o pe cea a lui Eugenie Hacman, cea mai dăunătoare pentru românii din Bucovina. Asaltul rutenilor asupra posturilor din administraţia mitropolitană reuşeşte să smulgă românilor 3 posturi: 2 de asesori consistoriali şi un post de delegat în cosiliul şcolar permanent.66 Întreaga activitate a Mitropolitului Arcadie a compromis foarte grav interesele bisericeşti ale românilor bucovineni. Ea poate fi sintetizată în cuvintele Pr. Dumitru Valenciuc: Singura lui grijă a fost să nu supere autorităţile austriece.67

În sfârşit s-a îndurat Dumnezeu de dreptmăritoarea sa arhidieceză a Bucovinei şi a chemat la sine pe nevrednicul său rob Arcadie Ciupercovici, în ziua de 5 martie 1902.68 Românii s-au abţinut demonstrativ de la funeraliile fostului lor arhipăstor.

Vladimir (de) ReptaÎn ziua de Crăciun a anului 1841, pe lângă pruncul Iisus cel născut în mod

spiritual în sufletul familiei Mihai şi Paraschiva Repta, se naşte şi pruncul Vasile. Tânărul Vasile urmează gimnaziul şi Institutul Teologic la Cernăuţi. Profesorul suplinitor Vasile de la Liceul din Cernăuţi, pleacă în perioada 1871-1873 să facă studii de specializare la Viena, Bonn, München şi Zürich. Întors acasă este numit prefect de studii la Seminarul clerical din Cernăuţi. În baza unui concurs riguros, este numit apoi profesor pentru Studiul biblic şi Exegeza Noului Testament la Institutul Teologic. Cum această instituţie a fost înlocuită în anul 1875 cu Facultatea de Teologie greco-orientală din cadrul Universităţii Francisc-Josef din Cernăuţi69, Vasile Repta a fost transferat aici. A fost rector magnific al Universităţii, decan al facultăţii de Teologie, inspector şcolar pentru districtul Cernăuţi, membru în comitetul de conducere şi apoi vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina.

Depune voturile monahale în 1875 la Mănăstirea Suceviţa, primind numele de Vladimir. Urcă în ierarhia bisericească şii astfel în anul 1890 ajunge arhimandrit şi mai apoi vicar arhidiecezan. Este trimis în parlamentul de la Viena, unde apără cu succes interesele românilor bucovineni. Aniversarea a 60 de ani de domnie a lui Francisc-Josef revarsă şi asupra Bucovinei o binefacere: se înfiinţează la Rădăuţi un scaul episcopal în care este numit vicarul Vladimir Repta. În ziua de 17 ianuarie 1899 are loc în somptuoasa catedrală din Cernăuţi prima hirotonie a unui episcop în această biserică, şi prima în Bucovina de la

65 Ibidem, p. 13766 Ibidem, pp. 139-14167 Pr. Valenciuc Dumitru, Ierarhii Bucovinei, Ed. Muşatinii-Bucovina viitoare, Suceava, 2001, p. 6768 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 141 69Dr. I. Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina şi a rostului ei naţional-cultural în viaţa românilor bucovineni, Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1916, p. 65

15

cucerirea Habsburgică. Ca episcop de Rădăuţi face vizite în toată Bucovina, pentru a cunoaştedin propria experienţă, oameni şi împrejurări.70

După moartea lui Arcadie, a fost numit mitropolit, episcopul Vladimir. Pe plan politic însă se schimbă unele coordonate. Proclamarea Independenţei României la 10 mai 1877 a dat noi speranţe românilor bucovineni de a se uni cu ţara mamă.71 Astfel îşi fac apariţia pe scena istoriei bucovinene partidele politice, care vor ditruge punctul unificator de rezistenţă împotriva rutenizării. Anul urcării pe tron a lui Vladimir este considerat pe bună dreptate, anul în care s-a spart solidaritatea naţională a românilor din Bucovina, slăbind forţa de rezistenţă şi în domeniul bisericesc: atacurile sălbatice ale Democraţilor şi nătângia conservatorilor clericali au zguduit poziţia noastră în biserică şi au înlesnit rutenilor să cucerească cât mai mult teren.72

Activitatea mitropolitului Vladimir s-a desfăşurat în circumstanţe politice tulburi. Prin legea sufragiului universal, rutenii datorită numărului lor mare, de patru milioane, obţin multe mandate în parlamentul de la Viena pe când românii pierd reprezentantul fondului în parlament, singurul reprezentant bisericesc rămânând Mitropolitul. Acesta a fost numit consilier intim al împăratului.73

Datorită atitudinii sale din timpul primului război mondial a fost suspendat din funcţia de mitropolit dar repus în treaptă de autorităţile române după revenirea Bucovinei la Regatul României. Cât timp a fost suspendat, locotenenţa a fost asigurată de arhimandritul Ipolit Vorobchievici care în 1919 va fi hirotonit episcop vicar cu titlul de Rădăuţeanul. Vladimir Repta va mai păstori până în anul 1924 când din cauza vârstei înaintate se va retrage din scaun, fiindu-i acordată cinstea cuvenită de urmaşul său.

Activitatea Mitropolitului Vladimir s-a desfăşurat mai mult pe tărâm didactic,si filantropic, sprijinind elevii săraci, înfiinţând şcoli, internate şi cantine pentru aceştia.

Vladimir Repta moare în anul 1926 la Cernăuţi, fiind înmormântat în capela episcopilor bucovineni.

Nectarie CotlarciucMitropolitul Vladimir Repta este primul dintre ierarhii bucovineni care

datorită vârstei înaintate renunţă la funcţia de Mitropolit. În locul lui este ales în 1924 Nectarie Cotlarciuc. Nicolae (numele de botez), s-a născut la 7 februarie 1875 în Stulpicani, judeţul Suceava. Urmează cursurile liceale la Suceava după care se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde înşi va susţine mai târziu şi doctoratul în Teologie. Absolvent şi al Facultăţii de Filosofie îşi susţine şi aici doctoratul în specializarea istoria, filologia română şi filosofie. Beneficiază de o bursă oferită de Consistoriul Mitropolitan în vederea ocupării unui loc de profesor la Facultatea de Teologie şi astfel îşi continuă studiile la universităţile din Viena, Bonn, Würzburg, München. În 1901 se întoarce în ţară 70 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, p. 14471 Nicolae Iorga, Istoria poporului românesc, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p..634.72 Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003, pp. 144-14573Pr. Valenciuc Dumitru, Ierarhii Bucovinei, Ed. Muşatinii-Bucovina viitoare, Suceava, 2001, p. 69

16

şi este numit profesor suplinitor la Liceul I de Stat din Cernăuţi. În acelaşi an trece ca funcţionar la Biblioteca Universităţii, fiind promovat bibliotecar şi mai apoi director.74

În urma Unirii Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918, fostele autorităţi austriece au trecut sub noua organizare românească. Prin Decretul Regal din 12 septembrie 1919, Universitatea germană a fost transformată în Universitatea românească. La 24 octombrie 1920, a avut loc inaugurarea solemnă a Universităţii româneşti şi a bibliotecii, la care au luat parte Regele Ferdinand, Regina Maria şi Principele Carol, care au rămas profund impresionaţi de bogăţia şi varietatea colecţiei bibliotecii universitare. Mai trebuie precizat faptul că atât în perioada ocupării Bucovinei de Austro-Ungari75 cât şi după aceea mitropolia de la Iaşi se numea a Moldovei şi Sucevei, deşi teritoriul sucevean asupra căreia avea jursdicţie era infim.

Revenind după aceste lămuriri la persoana lui Nicolae Cotlarciuc trebuie precizat că în 1914 era hirotonit preot şi astfel 1923 este ales de Marele Colegiu, episcop al Cetăţii Albe-Ismail. A fost hirotonit arhiereu la Iaşi însă nu a păstorit Cetatea Albă decât un an şi jumătate pentru că la retragerea din scaun a Mitropolitului Bucovinei Vladimir, este ales în locul acestuia.

Preocuparea majoră a pastoraţiei sale a fost apărarea Fondului Bisericesc de diferitele grupuri de interese ce profitau de pe urma averii Bisericii. Deşi a vrut să fie un bun administrator al acesteia, se pare că preocupările sale cărturăreşti şi însărcinările primte din partea Sfântului Sinod76 nu i-au mai dat răgaz să se ocupe şi de aceste lucruri şi astfel până la moartea sa în anul 1935, averile Bisericii din Bucovina au fost pradă cercurilor politice de la centru, cum de altfel se întâmplă şi astăzi.77

Visarion PuiuMitropolia Bucovinei se confrunta cu probleme foarte mari din punct de

vedere financiar şi economic. Foarte multe Biserici şi mănăstiri trebuiau renovate, deoarece înainte de 1918 ele au fost ignorate de puterea politică de la Viena. Mai mult, se impunea construirea multor locaşuri de cult pentru acoperirea cerinţelor duhovniceşti ale credincioşilor. Toate aceste lucruri presupuneau ca urmaşul mitropolitului Nectarie să fie un bun gospodar, administrator şi mai ales un bun chivernisitor al averilor bisericii pentru a putea împlini toate aceste neajunsuri ale eparhiei. O primă variantă pentru înlocuirea lui Nectarie este vechiul vicar Ipolit Vorobchievici Rădăuţeanul. Acesta bătrân fiind, nu se declară adeptul nici unui compromis, conştient de vârsta sa renunţă la candidatură. După alte căutări (un profesor văduv de la Facultatea de Teologie) între propuneri intră şi Episcopul de Hotin, Visarion Puiu. Acesta 74 Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 12675 Pr. Prof. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. II, Ed. Trinitas, Iaşi, 2002, p. 9676De exemplu afost de mai multe ori reprezentantul Sfântului Sinod la congresele Mişcării Ecumenice: Stockholm, Lausanne, Conferinţa episcopilor anglicani din palatul Lambeth, congresul vechilor catolici de la Viena şi Bonn etc.77 I.P.S. Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Fondul Bisericesc, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2010, pp. 3-5

17

întruneşte majoritate de voturi (136) faţă de contracandidaţii săi Arim. Ortezie Popescu (14), Iuliu Scriban (3) şi Episcopul Vasile Lăzărescu al Caransebeşului (1). 78

Victor Puiu se naşte în Paşcani, în 1979. Urmează cursurile Seminariilor din Roman şi Iaşi, după care se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Beneficiază de o bursă la academia din Kiev. Se călugăreşte la Roman în 1905. În 1909 fostul monah Visarion este deja arhimandrit şi director al Seminarului din Galaţi. În 1918 trece în ascultarea Episcopiei Chişinăului unde deschide cursurile Seminarului din Chişinău, în acelaşi an încredinţându-i-se şi exarhatul mănăstirilor din această eparhie. La 17 martie 1921 este ales episcop al Argeşului. De aici începe viaţa grea a episcopului Visarion. Aici intră în coflict cu Casa Regală a României din cauza reşedinţei episcopale care era sechestrată pe nedrept iar episcopul si administraţia îşi aveau sediul în nişte grajduri dezafectate. Demersurile episcopului Visarion, considerat până atunci tânărul supus şi docil, i-au supărat pe liberali care se aflau în spatele acestui act samavolnic. Este ales mai apoi episcop de Bălţi, o eparhie săracă, fără catedrală, reşedinţă episcopală şi cu multe alte lipsuri. Aici harnicul Visarion construieşte toate cele trebuincioase unei eparhii şi astfel intră în vizorul alegerilor pentru Cernăuţi.79

Odată ajuns în eparhia bucovineană, proaspătul Mitropolit, mutat din grajdurile de la Argeş şi sărăcia de la Bălţi în cel mai grandios palat mitropolitan al lumii ortodoxe.

Mitropolitul Visarion, veche cunoştinţă a liberalilor, le cam tulbură apele acestora în ceea ce priveşte Fondul Bisericesc. Aceştia prin diferiţi consilieri eparhiali delapidau sume importante din averea bisericii, sau încheiau contracte oneroase după care Amninistraţia Fondului trăgea pagubele. Aşa a ajuns Fondul Bisericesc parazitat de diferite grupuri sau persoane, în pragul falimentului cu datorii exagerate, cu salarii restante (la unele persoane şi pe 6 luni). Prin măsurile luate la Fondul bisericesc, Mitropolia Bucovinei a intrat de drept în proprietatea marilor domeniilor forestiere ce le deţinea, dar mai ales după o gospodărire corectă a acestor averi, Biserica din Bucovina a obţinut fonduri necesare revigorării vieţii eclesiale pe toate planurile ei: spiritual, organizatoric, cultural şi filantropic.

Pentru a exemplifica schimbările pe care le-a produs Visarion Puiu în 4 ani de păstorire menţionăm doar următorul fapt: la preluarea Fondului de către administraţia bisericească pierderile erau de 131.000.000 lei. În anul 1939 aceste pierderi au fost în mare parte lichidate, iar profitul net obţinut la finele anului era de 78.291.000 lei. De salarii restante nici nu poate fi vorba. Ba mai mult, au fost achitate şi cele existente încă din 1933; la acestea se adaugă numeroase investiţii, fonduri de rezervă şi fonduri de amortizare.78 Tit Simedrea, Alegerea, investitura şi instalarea P.S. Visarion Puiu ca Mitropolit al Bucovinei, în B.O.R., An LIII, 1935, Nr.11-12, pag. 49979 Pr. Nicolae Axentioi, Mitropolitul Visarion Puiu, Viaţa şi activitatea, în Analele Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iaşi, anul 1999, p. 10

18

Aceste evidenţe erau supărătoare pentru cei ce au administrat averea bisericească până în 1935. De aceea ei au pornit o campanie de defăimare a celui ce a iniţiat aceste schimbări. Totul a culminat cu demisia înscenată Mitropolitului Visarion de către grupul condus din umbră de Ion Nistor. Astfel în cârdăşie sau nu cu Regele, aceştia reuşesc să îl destituie pe Visarion din fruntea eparhiei. Petrece o perioadă la Vovidenia-Neamţ, apoi este numit Seful Misiunii Ortodoxe din Transnistria în perioada 1942-1944. Se autoexilează în Italia, Elveţia şi mai apoi în Franţa unde va şi muri în anul 1964. A fost condamnat în contumacie la moarte, iar Sfântul Sinod l-a depus din treaptă. A fost reabilitat în 1990 de către autoritatea bisericească, în ceea ce priveşte statul situaţia rămâne încă neclară.

Tit SimedreaAcesta a fost cel din urmă Mitropolit titular al Bucovinei. După numirea şi

imediata retragere a episcopului Romanului Lucian Triteanu. Născut Teodor Simedrea, la 4 septembrie 1886, în localitatea Naipu, din actuala comună Ghimpați, a studiat la Seminarul Nifon, apoi la Facultatea de Teologie din București, la Facultatea de Drept din Iași și a continuat studii de specializare în teologie la Montpellier și la Paris, în perioada 1922 - 1923.

După ce a devenit văduv, a fost călugărit în 1924, la Mănăstirea Cernica sub numele de Tit, și hirotesit arhimandrit. Între 1926 și 1935 a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu numele „Târgovișteanul”. Pe data de 11 decembrie 1935, a fost înscăunat Episcop al Hotinului, fiind ulterior ales mitropolit al Bucovinei (data alegerii a fost 13 iunie 1940, înscăunarea având loc la 25 martie 1941, la Suceava).80

Tit Simedrea şi-a desfăşurat activitatea în anii tulburi ai războiului, care au răpit Bucovina de Nord de la Regatul României. Mitopolitul Tit al Bucovinei rămâne în memoria Bucovinenilor ca cel milostiv81, în sprijinul acestei afirmaţii venind si procesul intentat de un evreu Autorităţii Holocaustului pentru memoria ultimului mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea82.

Scârbit de netrebnicia oamenilor cu care trebuia să conducă eparhia, se retrage la 31 iunie 1945 şi se stabileşte la schitul Darvari şi mai apoi la Cernica, unde va şi muri în anul 1971.

Delegat cu conducerea eparhiei Bucovinei, de la demisia Mitropolitului Tit Simedrea şi până la desfiinţarea a fost veşnic vicarul Emilian Antal.

4. Desfiinţarea Mitropoliei

80 Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 31681 http://titsimedrea.wordpress.com/opinii-despre-opera-si-autor/artur-silvestri-aducatorul-de-apa/82http://old.cotidianul.ro/un_evreu_lupta_cu_autoritatea_holocaustului_pentru_memoria_unui_mitropolit_roman-86075.html

19

Desfiinţarea Mitropoliei Bucovinei se leagă de numele ultimului ei păstor, Emilian Antal, chiar dacă acesta a fost doar vicar. A fost nepotul întâiului patriarh al României şi, prin activitatea pastoral-misionară şi patriotică depusă în timpul studenţiei din capitala maghiară şi din timpul Marii Uniri, apoi ca preot, protopop la Reghin şi consilier eparhial la Episcopia Clujului, era îndrituit să primească darul arhieriei.

La 6 decembrie 1938 era hirotonit ca arhiereu-vicar patriarhal. A sperat să slujească credincioşilor ca eparhiot la Episcopia Argeşului, după ce vreme de trei ani a păstorit ca locţiitor. Ulterior, a fost stareţ la Cernica, după care a fost numit locţiitor al scaunului Bucovinei, până în 1948. A păstorit pe bucovineni cu mult suflet, sperând să le fie chiriarh, dar timpurile politice nu i-au permis această aleasă slujire.83

În septembrie 1948, arhiereul Emilian Antal şi-a încetat împovărătoarea sa activitate84 de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi de locţiitor de mitropolit. Arhiereul Emilian Antal a fost cel care a luptat din răsputeri pentru păstrarea şi salvarea Fondului bisericesc, înaintând memorii prin care arăta guvernanţilor că Mitropolia Sucevei este proprietara Fondului bisericesc şi susţinând această cauză dreaptă până la eliberarea sa din funcţie.

La 8 mai 1947, Mitropolia Bucovinei, devenită - după ocuparea părţii de nord a Bucovinei - Mitropolie a Sucevei, a fost transformată în Arhiepiscopie, cu titulatura de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, păstrându-şi sediul la Suceava. La 18 septembrie 1948, prin instalareaarhiereului Sebastian Rusan, fost episcop al Maramureşului, s-a schimbat titulatura în Arhiepiscopia Sucevei şi Maramureşului, care şi-a încetat existenţa la 26 februarie 1950, prin contopirea cu Arhiepiscopia Iaşilor85, constituindu-se din nou Mitropolia Moldovei şi Sucevei.

După desfiinţarea instituţiei arhiereului-vicar, a fost director al Seminarului Teologic de la Neamţ, stareţ la Cozia, iar din 1952 a vieţuit în mănăstirea ridicată de unchiul său la Topliţa. La 15 iunie 1971 a trecut la cele veşnice cu neîmplinirea că nu a putut păstori ca ierarhul unor credincioşi dintr-o eparhie.

De la Dosoftei Herăscu şi până la Emilian Antal, Bucovina a împlinit 173 de ani de viaţă bisericească românescă. Având sau nu ierarhul de partea lor, credincioşii ortodocşi-români din Ţara Fagilor au luptat pentru menţinerea sentimentului naţional, pentru întărirerea şi transmiterea lui generaţiilor viitoare ce se vor lupta fie cu Marele URSS, răpitor hulpav al Bucovinei de Nord, al Herţei şi al Basarabiei, pământuri pururea româneşti.

83 Adrian Nicolae Petcu, Emilian Antal-arhiereul neîmplinit, Ziarul Lumina, Luni 13 septembrie 201084 Pr. Sorin-Toader Clipa, Fondul bisericesc al Bucovinei şi lichidarea lui, Ed. Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, 2006, pp. 101-102. 85 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucureşti, Ed. I.B.M.B.O.R., 1981 pp. 530-540

20

Bibliografie Axentioi, Pr. Nicolae, Mitropolitul Visarion Puiu, Viaţa şi activitatea, în Analele

Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iaşi, anul 1999; Bărbulescu, Mihai, Istoria României, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998; Căpreanu, Ioan , Bucovina: Istorie şi cultură românească (1775-1918), Editura

Moldova, Iaşi, 1995; Ciachir, Prof. Dr. Nicolae, Din istoria Bucovinei, Ed. Oscar Print, Bucureşti,

1999; Idem, Bucovina între două răpiri, în „Revista de istorie militară”, martie,

Bucureşti, 1992;

21

Clipa, Pr. Sorin-Toader, Fondul bisericesc al Bucovinei şi lichidarea lui, Ed. Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, 2006;

Eminescu, Mihai, Răpirea Bucovinei, în „Publicistica lui Eminescu” de D. Vatamaniuc, ed. Junimea, Iaşi, 1985

Iacobescu, Mihai, Din Istoria Bucovinei Vol. I (1744-1862) - De la administraţia militară la autonomia provincială, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993;

Iorga, Nicolae, Istoria poporului românesc, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985;

Nistor, Ioan, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991; Idem, Istoria Bisericii din Bucovina, Ed. Septentrion, Rădăuţi, 2003; Idem, Istoria Bisericii din Bucovina şi a rostului ei naţional-cultural în viaţa

românilor bucovineni, ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1916; Idem, Românii şi rutenii în Bucovina, Cernăuţi, 1915; Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2,

Bucureşti, Ed. I.B.M.B.O.R., 1981; Idem, Dicţionarul Teologilor Români, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996; Petcu, Adrian Nicolae, Emilian Antal-arhiereul neîmplinit, Ziarul Lumina, Luni 13

septembrie 2010; Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, I.P.S., Fondul Bisericesc, Ed.

Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2010; Simedrea, Tit, Alegerea, investitura şi instalarea P.S. Visarion Puiu ca Mitropolit

al Bucovinei, în B.O.R., An LIII, 1935, Nr.11-12; Valenciuc, Dumitru, Ierarhii Bucovinei, Ed. Muşatinii-Bucovina viitoare, Suceava,

2001; Vicovan, Pr. Prof. Ion , Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. II, Ed. Trinitas,

Iaşi, 2002; http://old.cotidianul.ro/

un_evreu_lupta_cu_autoritatea_holocaustului_pentru_memoria_unui_mitropolit_roman-86075.html;

http://titsimedrea.wordpress.com/opinii-despre-opera-si-autor/artur-silvestri-aducatorul-de-apa/.

22