Miron Costin(30 martie 1633-1691)

A fost un cronicar român din Moldova, unul dintre primii scriitori și istoriografi din literatura română.Prin anvergura lucrărilor sale,Costin este personalitatea cea mai proeminentă din ţările române,în tot veacul secolului al XVII-lea. Acesta a studiat in Polonia , la Universitatea din Cracovia,

Miron Costin reia firul istoriei cu domnia lui Aron Vodă (1595), despre care rămăsese doar un titlu de capitol în cronica lui Ureche, şi duce naraţiunea evenimentelor până la domnia lui Stefăniţă Vodă Lupu inclusiv (1661). Cronica sa conţine evenimente din vremea domniei Movileştilor în competiţie cu Mihai Viteazul, Alexandru Iliaş şi Stefan Domşa al II-lea, din epoca lui Vasile Lupu. Aşadar, autorul a rămas cu povestirea departe de evenimentele trăite personal în ultimii treizeci de ani. El a scris în momentele de linişte ale deselor perioade zbuciumate şi nu a ajuns la împlinirea întâiului său gând de a da un letopiseţ complet al Moldovei.

A lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească. Principala sa operă este “Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron-Vodă încoace de unde este părăsit de Ureche , vornicul de Ţara de Jos, scos de Miron Costin, vornicul de Ţara de Jos, în oraş Iaş, în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la naşterea mîntuitorului lumii Iisus Hristos”. Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole neintitulate, iar acestea în paragrafe, numite “zaciale”, şi cuprinde o descriere desfăşurată a istoriei ţării între anii 1595-1661, încheindu-se cu relatarea morţii lui Ştefăniţă Vodă Lupu şi înmormîntarea sa. Înzestrat cu o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas în primul rând istoric, căutând să-şi întemeieze opera sa istorică pe o largă bază documentară. La elaborarea cronicii sale cărturarul a apelat pe larg la un şir de lucrări ale istoricilor transilvăneni şi polonezi: L. Topeltin,

“Despre originea şi căderea transilvănenilor”, P. Piaseţki “Cronica celor mai mai însemnate evenimente din Europa (1568-1638)”, A. Guagnini, “Descrierea Sarmaţiei europene” .

Începînd cu evenimentele din 1633, Miron Costin apelează frecvent la amintirile şi impresiile proprii, letopiseţul căpătînd într-o măsură oarecare un aspect de memorii, mai cu seamă când este vorba de domniile lui Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan. În ultimii ani de viaţă, Miron Costin a lucrat asupra unei alte opere de largă rezonanţă şi înaltă ţinută ştiinţifică, intitulată “De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”. Opera constă din 17 capitole, în care autorul vorbeşte despre Imperiul Roman, despre Dacia şi cucerirea acesteia de către Traian, despre strămutarea populaţiei româneşti din Maramureş în Moldova, despre cetăţile moldovene, despre îmbrăcămintea, obiceiurile şi datinile moldovenilor etc. Scopul urmărit de autor constă în a arăta originea nobilă romană a poporului său, precum şi originea comună latină a tuturor românilor, comunitatea limbii lor numită limba română, care de asemenea este de origine latină. Drept argumente, Miron Costin aduce nu numai izvoare scrise, ci şi mostre arheologice, epigrafice, numismatice şi etnografice.

La Miron Costin întâlnim pentru ultima oară un echilibru între tentaţia povestirii şi efortul de pozitivare a demonstraţiei. Miron Costin îşi încheie predoslovia la „Letopiseţ” cu făgăduinţa unui „letopiseţ întreg” şi cu regretul de a nu-l fi realizat încă. Cel din 1675 este prezentat ca o parte dintr-un plan mult mai vast : „Fost-au gândul mieu iubite cetitorule,să fac letopiseţul ţării noastre Moldovei din descălecatul ei cel dintâi[…] şi urdzisam şi începătura letopiseţului.” El este adevăratul întemeietor al tradiţiei istoriografice în cultura românească,fiind primul care înţelege să lucreze după un plan clar,cunoscând dinainte locul fiecărui detaliu informativ şi făcând eforturi conştiente şi metodice în privinţa documentării.

Miron Costin este primul intelectual român la care putem surprinde o încercare(mai mult bazată pe intuiţii decât pe demonstraţie) de a fundamenta o metaistorie. El a înteles că istoria nu e doar o succesiune (ordonare cronologică) ci şi cauzalitate, monument cultural şi îndreptar politic. El îşi îndreaptă o mare parte a eforturilor spre lămurirea originii a poporului, a cărei necunoaştere o deplânge deseori.

„Însă adevărata contribuție a lui Costin la scrisul românesc este sintaxa.Cunoscător al frazei latine,el a desfășurat-o în moldovenește în spiritulși cu ajutorul limbii noastre,păstrându-i toate registrele și toate fluierele.Cu el sintaxa literară apare începută și cu desăvârșire încheiată,în stare de a exprima orice gând”.(George Călinescu„Istoria literaturii române,de la origini până în prezent”)